Actele Guvernului
Actele Guvernului se impart in doua categorii:
acte exclusiv politice (motiuni, declaratii);
acte juridice.
Regimul constitutional al hotararilor de Guvern
Din interpretarea art. 108 din Constitutie, rezulta ca hotararile sunt actele Guvernului care dezvolta o reglementare stabilita prin lege, asigurand punerea in executare a legii, pe cand ordonantele inlocuiesc legile. Hotararea este deci actul administrativ al Guvernului, pe cand ordonanta este actul de guvernamant.
In alti termeni, prin hotarare se realizeaza competenta originara 313i87d a Guvernului, tipica pentru rolul sau de autoritate executiva, adica de autoritate chemata sa execute legile adoptate de Parlament, putand fi atacata in fata instantei de contencios administrativ, potrivit art. 21 si 52 din Constitutie.
Legea este insa direct aplicabila si fara o hotarare de Guvern, hotararea concretizeaza instructiunile de aplicare la care trimite de cele mai multe ori chiar legea. De aceea nu este de conceput emiterea de hotarari de Guvern care sa nu se intemeieze pe lege, dar pentru aceasta nu este necesar ca legea sa contina o norma de trimitere. Hotararea de Guvern intervine atunci cand executarea unei prevederi din lege reclama stabilirea de masuri sau a unor reguli subsecvente, care sa asigure corecta lor aplicare. Hotararea intervine deci secundum legem si praeter legem, fiind de neconceput hotarari de Guvern emise direct in aplicarea Constitutei.
Atat hotararile, cat si ordonantele se semneaza de primul-ministru si se contrasemneaza de ministri care au obligatia punerii lor in executare si se publica in Monitorul Oficial al Romaniei. Nepublicarea atrage inexistenta hotararii sau a ordonantei. Doar hotararile care au caracter militar nu se publica, ele urmand sa fie comunicate numai institutiilor interesate. Semnaturile Primului-ministru si a ministrilor care au obligatia punerii lor in execuare, precum si publicarea sunt conditii de validitate, insa lipsa unei semnaturi atrage doar nulitatea, putand fi acoperita, in functie de imprejurari.
In ceea ce priveste sintagma „ministri care au obligatia punerii in executare”, Constitutia a avut in vedere exclusiv pe membrii Guvernului si nu pe alti demnitari. Astfel, semnaturile unor secretari de stat sau ale altor conducatori de organe administrative de specialitate pot doar sa insoteasca semnaturile ministrilor, dar acesti demnitari nu pot semna ei in locul ministrului respectiv.
Regimul constitutional al ordonantelor
Ordonanta, ca act juridic al Guvernului, este expresia unei competente legislative delegate, ea depaseste sfera stricta a conducerii generale a administratiei publice, aparand ca o modalitate de participare a Guvernului la realizarea puterii legislative, Cum, insa, Parlamentul este organul reprezentativ suprem si unica autoritate legiuitoare a tarii ( art. 61 alin. 1), se intelege ca participarea Guvernului la activitatea de legiferare trebuie autorizata de Parlament, pe de o parte si nu poate fi decat o participare limitata, pe de alta parte. Intr-adevar, regula in materia emiterii ordonantelor de catre Guvern o reprezinta abilitarea acestuia de catre Parlament, numai in cazuri exceptionale Guvernul poate adopta ordonante de urgenta, deci fara o lege speciala de abilitare. Dar si ordonantele de urgenta inta in vigoare numai dupa depunerea lor spre aprobare la Parlament, care se convoaca in mod obligatoriu, daca nu se afla in sesiune.
Prin urmare, se poate vorbi depre regimul constitutional normal al ordonantelor, care evoca regula abilitarii si despre un regim constitutional de exceptie, regimul ordonantelor de urgenta.
In ceea ce priveste regimul ordonantelor emise in baza legii de abilitare, legiuitorul constituant a lasat la latitudinea Parlamentului emiterea acestei legi. In practica, se poate spune ca s-a stabilit regula abilitarii Guvernului numai pe perioada vacantei parlamentare. Nimic nu opreste insa Parlamentul sa abiliteze Guvernul sa emita ordonante si pe timpul sesiunilor sale.
Se observa ca legiuitorul constituant a inteles sa admita delegarea legislativa pe cale de ordonanta simpla numai in materia legilor ordinare. Sfera acestei materii rezulta, prin eliminare, deoarece sfera legilor organice este expres si limitativ prevazuta de Constitutie.
Art. 115 admite ca ordonantele de urgenta ar putea fi adoptate si in materia legilor oganice.
Problema care ramane este respectarea exigentei impuse de art. 114 alin. 4 din Constitutie, ca ordonanta de urgenta sa fie emisa in mod real „in situatii extraordinare a caror reglementare nu poate fi amanata”.
Daca in forma initiala ordonanta de urgenta se funamenta pe situatii exceptionale care, potrivit art. 93, justificau instituirea starii de asediu sau de urgenta, in noua conceptie prin revizuirea Constitutiei, situatia extraordinara consta intr-o stare de urgenta in reglementarea unui aspect ce nu comporta nici un fel de amanare.
Se observa totodata, ca in alin. 5 ( art. 115) din noua redactare vine cu proceduri parlamentare care impun dezbaterea acelerata a ordonantei de urgenta, in corelare cu procedura de legiferare prevazuta de art. 75: in ambele camere se aplica de drept procedura de de urgenta, iar in Camera de reflectie termenul, la indeplinirea caruia orodonanta se prezuma absolut ca aprobata, este unic, de 30 de zile.
De asemenea, prin alin. 6 a aceluiasi articol enuntat mai sus, se uemareste reglementarea expresa a limitelor de admisibilitate a ordonantelor de urgenta, in domeniile respective ( nu pot fi adopatate in domeniul legilor constitutionale, nu pot afecta regimul institutiior fundamentale a tarii, drepturile, libertatile si indatoririle prevazute de Constitutie, drepturile electorale si nu pot viza masuri de trecere silita a unor bunuri in proprietatea publica) asemenea ordonante neputand fi emise, iar daca se adopta, totusi, atunci Guvernul savarseste un abuz, iar ordonanta este neconstitutionala, fiind un temei de sesizare la Curte Constitutionala.
Revenind la ordonantele obisnuite, legea de abilitare trebuie sa stabilesca, in mod obligatoriu, domeniul si data pana la care se pot emite ordonante, cu precizarea ca acest domeniu nu poate fi de natura legii organice.
Fostul alin. 5 al art. 114 al Constiutiei din 1991, a devenit alin 7 al art. 115 la are ne referim, a suferit prin Lega de revizuire a Constitutiei doar o corectie redactionala, care nu reflecteaza fodnul problemei. Noua redacatre scoate in evidenta ca ordonantele cu care a fost sesizat Parlamentul, lasanu-se sa se inteleaga ca este vorba atat de ordonante emise in baza legii de abilitare cat si ordonante de urgenta, care se emit fara o abilitare prealabila, se aproba sau, dupa caz se resping prin lege, ceea ce inseamna ca proiectele de legi initiate de Guvern vor fi, dupa caz, proiecte de lege pentru aprobarea unei ordonante sau pentru respingerea unei ordonante.
Alin. 8 al art. 115 rezolva problema efectelor produse de ordonante, legea de aprobare sau, dupa caz de respingere a ordonantei de urgenta urmand sa reglementeze, cand se imaune, si masurile necesare cu privire la efectele juridice produse pe perioada cat s-a aplicat ordonanta.
Regimul constitutional al acestor ordonante impune aprobarea lor de catre Parlament, dar textul constitutional vorbeste despre ordonante care se supun aprobarii ulterioare a Parlamentului si ordonante care nu se supun acestei aprobari. Din text rezulta ideea unei increderi a Parlamentului in Guvern, mai ales ca ordonantele pot fi atacate pe calea exceptiei de neconstitutionalitate la Curtea Constitutionala. Regula de drept comun este aceea ca ordonantele nu se supun aprobarii Parlamentului, aprobarea fiind necesara numai daca legea de abilitare o cere in mod expres.
Indiferent de situatie, ordonantele nu pot depasi sfera legii de abilitare, iar modificarea legii de abilitare nu are ca efect modificarea sau abrogarea ordonantei.
Desi este un act normativ al Guvernului cu caracter legislativ, ordonanta nu isi pierde caracterul de act administrativ, ca orice act juridic al Guvernului. Aprobarea sau respingerea ordonantelor se face print-o lege in care vor fi cuprinse si ordonantele ale caror efecte au incetat, intrucat au fost emise peste termenul de abilitare. Desi, ca regula, ordonantele nu se supun aprobarii Parlamentului, atunci cand totusi legea o cere, Guvernul este tinut sa le supuna aprobarii Parlamentului pana la implinirea termenului.
Pana la implinirea acestui termen, nimic nu poate opri Guvernul sa-si modifice propria ordonanta, dar dupa sesizarea Parlamentului aceasta operatiune nu mai este posibila.
Odata cu aprobarea Parlamentului, ordonanta trece din sfera actelor Guver0nului in sfera actelor legislativului. Ordonanta se transforma in lege, operatie care nu exclude adoptarea de catre Parlament a unor modificari, dupa cum Parlamentul o poate aproba sau respinge in intregime. Daca legea de aprobare a ordonantei este declarata neconstitutionala, decizia Curtii Constitutionale are ca efect scoaterea ordonantei din circuitul juridic.
|
