Controlul parlamentar si raspunderea membrilor Guvernului
Obligatia de a informa Parlamentul
Precizari in legatura cu aceasta institutie:
a. controlul sub forma obligatiei de a prezenta informatii priveste atat Guvernul, cat si orice organ al administratie publice, atat la nivel central, cat si la nivel local (inclusiv, deci, autoritatile alese, ce realizeaza administratia publ 959h73j ica in virtutea principiului autonomiei locale);
b. este vorba un control politic, nefiind de pilda de conceput anularea unui act administrativ de o Camera sau o comisie parlamentara;
c. solicitarile facute de catre Camere sau comisii nu pot depasi sfera activitatii guvernamentale si a administratiei publice;
d. obligatia de aprezenta informatii si documente exista numai daca cererea vine din partea presedintilor Camerelor sau comisiilor, nu si din partea unui parlamentar;
e. solicitarea informatiilor si documentelor trebuie sa vizeze situatii ce tin obiectiv de natura controlului parlamentar si nu interese personale ale parlamentarilor;
f. obiectul controlului il reprezinta doar informatiile si documentele care pot fi publicate.
Controlul parlamentar prin intrebari, interpelari si motiuni simple
Potrivit art. 112 din Constitutie, Guvernul si fiecare membru al sau sunt obligati sa raspunda la intrebarile sau la interpelarile formulate de deputati sau de senatori, iar Camerele pot adopta o motiune simpla prin care sa-si exprime pozitia cu privire la problema de politica interna sau externa ori, dupa caz cu privire la o problema ce a facut obiectul interpelarii.
Rezulta deci ca exista o diferenta intre intrebare si interpelare, intelegandu-se ca interpelarea se refera la strategii politice, ducand la dezbateri parlamentare, care nu sunt necesare in cazul intrebarii.
Prin intrebare se intelege o simpla cerere de raspuns daca un fapt este adevarat, daca o informatie este exacta, daca Guvernul si celelalte organe ale administratiei publice inteleg sa comunice Camerei actele si informatiile solicitate sau daca au intentia sa adopte o hotarare intr-o anumita problema.
Prin interpelare se intelege o cerere adresata Guvernului, prin care se solicita explicatii asupra politicii Guvernului in probleme importante ale activitatii sale interne si externe.
Intrebarile pot fi scrise si orale, iar cele scrise se impart in doua categorii:
In ceea ce priveste procedura interpelarii, in regulamentele Camerelor se regasesc urmatoarele dispozitii:
Notiunea de raspundere politica a Guvernului si a ministrilor
Potrivit art. 109 alin. 1 din Constitutie, Guvernul raspunde politic numai in fata Parlamentului pentru intreaga sa activitate, fiecare membru raspunde solidar cu ceilalti membri pentru activitatea si actele Guvernului. Raspunderea intervine pe terenul raului infaptuit, ea presupune declansarea unei proceduri, concretizandu-se in final intr-o sanctiune sau alta.
Sanctiunea cea mai severa care intervine in cazul raspunderii politice a Guvernului este demiterea prin retragerea increderii de catre Parlament, iar procedura care trebuie respectata pentru aplicarea acestei sanctiuni formeaza institutia motiunii de cenzura, institutie traditionala a dreptului public modern.
S-a impus totusi teza dupa care responsabilitatea ministeriala cuprinde o forma politica si o forma juridica, aceasta din urma fiind de doua categorii:
responsabilitate penala;
responsabilitate civila.
Distinctia dintre responsabilitatea politica si cea juridica pleca de la faptul ca prima intervenea ca urmare a jocurilor politice, fara ca activitatea vreunui ministru sa vina in conflict cu vreun text pozitiv de lege, pe cind responsabilitatea juridica intervenea fie cand s-au comis fapte penale, fie cand s-au produs pagube, fara sa fie vorba de fapte penale.
In concluzie, cand vorbim despre raspundere politica, trebuie sa acceptam ideea unei culpe a celui care raspunde, implicit ideea incalcarii unor norme de drept constitutional sau de drept administrativ. Acest lucru este necesar pentru a se deosebi raspunderea politica din sistemul de partid de raspunderea politica din sistemul statal.
De aceea, trebuie sa se faca distinctie intre demisia de buna vooie si cea fortata, respectiv intre remanierea guvernamentala dictata de jocuri si strategii politice si destituirea unui membru al Guvernului ca urmare a votului de blam dat de Parlament.
Raspunderea politica si motiunea de cenzura
Potrivit art. 113 din Constitutie, motiunea de cenzura poate fi initiata de cel putin o patrime din numarul total al deputatilor si al senatorilor, comunicandu-se Guvernului pe data depunerii. Ea se dezbate in sedinta comuna a celor doua Camere, dupa 3 zile de la data cand a fost prezentata in sedinta comuna si se adopta cu votul majoritatii deputatilor si senatorilor.
Cei care au initiat-o nu mai pot depune o noua motiune in aceeasi sesiune, exceptie facand ipoteza raspunderii Guvernului.
Angajarea raspunderii Guvernului de catre Primul-ministru
Teoria contractului de guvernare admite initiative in ceea ce priveste denuntarea acestuia nu numai din partea Parlamentului, ci si din partea Primului-ministru.
Este posibil ca la un moment dat intre Guvern si majoritatea parlamentara sa nu mai existe o consonanta politica perfecta. Un Guvern responsabil nu poate accepta aceasta stare de incertitudine. Operatia politica prin care are loc aceasta clarificare de pozitii se cheama angajarea raspunderii Guvernului de catre Primul-ministru in fata Parlamentului.
Potrivit Constitutiei, Guvernul isi poate angaja raspunderea in fata Camerei Deputatilor si a Senatului, in sedinta comuna, asupra unui program, a unei declaratii de politica generala sau a unui proiect de lege. Dupa prezentarea unuia dintre aceste documente, in termen de 3 zile, se poate depune o motiune de cenzura, cu respectarea regulilor art. 113. Votarea motiunii de cenzura are ce efect demiterea Guvernului, iar daca aceasta este respinsa, se admite ca Guvernul a gastigat, mai exact proiectul de lege se considera adoptat, iar programul sau declaratia de politica generala devin obligatorii pentru Guvern. In aceasta situatie, Guvernul obtine o lege fara ca Parlamentul, stric teoretic, sa fi deliberat.
In ipoteza in care o motiune de cenzura nu se depune, se pot organiza dezbateri, dar ele nu sunt decat de clarificare.
Presedintele Romaniei nu este tinut de aceasta procedura, el trateaza legea respectiva ca pe orice alta lege, putand cere Parlamentului reexeminarea acesteia. In cazul in care Presedintele cere reexaminarea acesteia, dezbaterea legii se va face in sedinta comuna a celor doua Camere, aplicandu-se regulile de cvorum dupa cum este vorba despre o lege organica sau una ordinara.
Raspunderea penala a membrilor Guvernului, potrivit Constitutiei Romaniei
Raspunderea penala a membrilor Guvernului este reglementata in Constitutie in art. 109 alin. 2, iar din coroborarea textului constitutional, a Legii nr.115/1999 si a dispozitiilor procedurale penale, rezulta urmatoarele concluzii:
- se stie ca procesul penal are mai multe faze, prima fiind urmarirea penala realizata de organele de cercetare penala prevazute de Codul de procedura penala si alte legi speciale;
- potrivit art. 23 alin.11 din Constitutie, pana la ramanerea definitiva a hotararii judecatoresti de condamnare, persoana este considerata nevinovata, aceasta dispozitie aplicandu-se deci si ministrilor;
- traditionala punere sub acuzare dobandeste in cazul ministrilor, sub aspect strict procesual penal, semnificatia unei plangeri prealabile pentru inceperea urmaririi penale. Este posibil ca inceperea urmaririi penale sa nu duca la punerea in miscare a actiunii penale, ceea ce ar aduce ministrului in cauza calitatea de inculpat. Deci nu trebuie confundat momentul punerii in miscare a actiunii penale cu momentul inceperi urmaririi penale, deoarece urmarirea penala se face in rem, iar punerea in miscare a actiunii penale se face in personam.
- trimiterea in judecata se face prin aprecierea si decizia procurorului, autoritate neutra;
- votul unei Camere sau solicitarea Presedintelui pe ideea inceperii urmaririi penale a membrilor Guvernului nu leaga cu nimic pe procurorul competent, este doar o conditie ca acesta sa poata actiona, deci sa-si inceapa ancheta;
- de vreme ce competenta de judecata apartine Curtii supreme de Justitie, se subintelege ca inceperea urmaririi penale, apoi trimitera in judecata sunt de competenta Parchetului General de pe langa CSJ;
- Legea nr. 115/1999 introduce necesitatea unei comisii pentru faza politica, deoarece dezbaterea propunerii de incepere a urmaririi penale in Camera Deputatilor sau in Senat se face pe baza raportului intocmit de aceasta comisie. Raportul comisiei se inscrie cu prioritate pe ordinea de zi a Camerei Deputatilor sau a Senatului, legea impunaand prezenta obligatorie a celui in cauza la dezbatere. Aceasta persoana are dreptul sa isi exprime punctul de vedere cu privire la fapta ce constituie obiectul cererii de a fi urmarit penal, precum si asupra cererii de ridicare a imunitatii parlamentare, daca este cazul.
- seful statului are posibilitatea sa dispuna suspendarea ministrului pentru care el sau una din Camere au cerut inceperea urmaririi penale, fiind o masura de protectie a interesului public. Pe perioada suspendarii exercitarea atributiilor nu este posibila.
- in ipoteza in care Parchetul General a dispus scoaterea de sub urmarire penala, Presedintele isi va retracta decretul de suspendare, precum si pe cel de numire, prin cumul, a unui ministru interimar. Daca Presedintele refuza sa-l reincadreze pe cel suspendat, se poate pune problema raspunderii acestuia;
- daca a avut loc trimiterea in judecata si deci CSJ s-a sesizat, prin rechizitoriul Parchetului General, suspendarea membrului Guvernului, care acum are calitatea de inculpat, opereaza de drept, in virtutea textului constitutional;
- textele privind raspunderea penala a membrilor Guvernului se aplica, deopotriva, atat membrilor Guvernului in functiune, cat si celor care au exercitat aceasta functie;
- in concluzie, fata de dispozitiile legale in vigoare, se poate sustine ca un membru al Guvernului raspunde penal pentru infractiuni prevazute in Legea raspunderii ministeriale, precum si pentru alte infractiuni prevazute de Codul penal sau in legi penale speciale;
- de asemenea, membrii Guvernului raspund penal, in conditiile dreptului comun, pentru infractiuni savarsite in afara exercitiului functiei lor.
Raspunderea patrimoniala a Guvernului si a ministrilor, potrivit Constitutiei
Constitutia actuala, in partea consacrata materiei Guvernului, nu contine reglementari speciale cu privire la raspunderea pentru pagube a Guvernului sau a ministrilor, dar reglementeaza contenciosul administrativ pentru daune, de unde se poate trage concluzia unei teorii a raspunderii administrativ – patrimoniale (art. 21 coroborat cu art. 52).
De aici rezulta ca atat Guvernului, in ansamblul sau, cat si ministrilor, ca autoritati ale administratiei publice, li se aplica regimul dreptului comun al contenciosului administrativ, cand paguba este cauzata printr-un act administrativ ilegal sau printr-un refuz nejustificat. Mai mult, cand se ataca un act al unui ministru, poate fi chemat in judecata si ministrul respectiv. Daca actul administrativ ilegal a produs o paguba, actiunea va fi introdusa impotriva ministerului, dar poate fi chemat si ministrul alaturi de functionarul care a elaborat actul sau se face vinovat de refuzul rezolvarii cererii.
|
