Desi termenul de 'domeniu public' a aparut relativ tarziu, in secolul al XIX-lea, creatie a doctrinei juridice franceze, inca din antichitate, dreptul roman stabilea o categorie de bunuri care nu puteau forma obiectul proprietatii private, fiind considerate ca apartin colectivitatii (res extra patrimonium).
In cadrul acestui grup de bunuri, existau doua categorii.
O categorie, in care intrau asa-numitele 'res humani juris' cuprindea, la randul ei, doua subgrupuri de bunuri: a) lucruri comune care apartin tuturor, precum: aerul, apele, b) lucrurile destinate folosintei comune ca, de pilda, drumurile, porturile, teatrele, pietele etc.
A doua categorie, in care erau incluse acele 'res divini' cuprindea: a) templele ('res sacrae'), b) mormintele ('res religiosae'), c) portile si zidurile cetatilor ('res sanctae').
Crearea acestui termen a fost rezultatul unei necesitati economice ivite in aceasta perioada (secolul al XIX-lea), anume ocrotirea cu mijloacele dreptului a unor bunuri apartinand statului si care trebuiau sa serveasca intregii colectivitati, distingandu-se, astfel, domeniul public de domeniul privat.
Codurile civile adoptate in acea vreme ca, de exemplu, Codul civil francez, belgian etc. prevedeau ca anumite bunuri sunt dependinte ale domeniului public, neputand face obiect de proprietate privata.
In Romania, primele acte juridice care se refera la domeniul public sunt Regulamentele Organice, care contin dispozitii cu privire la drumuri, rauri, balti, porturi, exploatarea bogatiilor subsolului etc.
Ulterior, in Legea pentru organizarea consiliilor judetene, din 1864, sunt socotite dependinte ale domeniului public judetean caile de comunicatii si podetele de interes judetean, precum si cladirile apartinand judetului, iar prin Legea pentru regularea proprietatii rurale, tot din 1864, au fost considerate ca apartinand domeniului public judetean bisericile cimitirele, pietele, ulitele satului etc.
Legea de expropriatiune pentru cauza de utilitate publica, din 1864, stabilea ca modalitate de creare a domeniului public exproprierea pentru cauza de utilitate publica, potrivit careia puteau fi declarate ca fiind de utilitate publica constructii sau terenuri.
Denumirea de 'domeniu public' a fost consacrata si in Codul civil din 1864, fiind ulterior utilizata si in literatura de specialitate.
Astfel, potrivit art. 476 din Codul civil, 'Drumurile mari, drumurile mici si ulitele care sunt in sarcina statului, fluviile si raurile navigabile sau plutitoare, tarmurile, adaugirile catre mal si locurile de unde s-a retras apa marii, porturile naturale si artificiale, malurile unde trag vasele si, indeobste, toate partile din pamantul Romaniei, care nu sunt proprietate particulara, sunt considerate dependinte ale domeniului public'.
Constitutia din 1866 consacra termenul de 'domeniu public' in art.19, potrivit caruia libera si neimpiedicata intrebuintare a raurilor navigabile si flotabile, a soselelor si a altor cai de comunicare este de domeniul public.
Constitutia din 1923, in art. 20, prevede ca apartin domeniului public caile de comunicatie, spatiul atmosferic si apele navigabile si flotabile.
De asemenea, erau socotite ca fiind bunuri publice apele ce pot produce forta motrice si cele ce pot fi folosite in interes obstesc.
Constitutia din 1923, in art. 16, precizeaza ca bunurile care fac parte din domeniul public sunt administrate si nu pot fi instrainate decat dupa regulile si formele stabilite prin lege, iar in art.17 prevedea ca zacamintele miniere, precum si bogatiile de orice natura ale subsolului sunt proprietatea statului.
Constitutiile din 1948, 1952 si 1965 au largit sfera bunurilor apartinand proprietatii de stat, aceasta forma de proprietate dobandind un caracter atotcuprinzator.
Bunurile aflate in proprietate publica alcatuiesc domeniul public al statului sau al unitatilor administrativ-teritoriale. Celelalte bunuri apartinand acelorasi titulari sunt proprietate privata a acestora, alcatuind domeniul privat al statului sau al unitatilor administrativ-teritoriale .
Trebuie mentionat ca notiunile de proprietate publica si domeniu public nu sunt sinonime: proprietatea publica reprezinta o institutie juridica, pe cand domeniul public este o totalitate de bunuri care fac obiectul proprietatii publice.
In ceea ce priveste componenta domeniului public, in literatura de specialitate au fost propuse o serie de criterii, printre care natura bunurilor, considerandu-se ca apartin domeniului public numai portiuni de teritoriu destinate folosintei tuturora si care nu sunt susceptibile de a face obiect de proprietate privata.
S-a mai propus drept criteriu destinatia bunurilor. Potrivit acestui criteriu, s-a considerat ca fac parte din domeniul public toate bunurile care sunt afectate fie folosintei publice, fie functionarii unui serviciu public.
Alti autori, utilizand acest criteriu, au restrans sfera bunurilor afectate functionarii serviciilor publice numai la cele care au un rol preponderent, ori numai la cele de neinlocuit sau cele imobiliare.
Avand in vedere scopul pentru realizarea caruia a fost creat domeniul public, putem aprecia ca acesta reprezinta un ansamblu de bunuri imobile si mobile, proprietate publica, destinate sa foloseasca tuturor membrilor unei colectivitati umane, fie in mod direct, fie prin intermediul unor organe special create spre a le administra in scopul satisfacerii unor nevoi sociale.
Domeniului public este alcatuit dintr-un ansamblu de numeroase si variate bunuri imobile si mobile. Indiferent de multitudinea si varietatea lor, aceste bunuri prezinta unele trasaturi, care se regasesc la toate.
Aceste trasaturi sunt urmatoarele :
l. Bunurile care compun domeniul public sunt destinate sa satisfaca anumite cerinte ale colectivitatii, atat cerinte individuale, cat si colective.
2. Unele bunuri prin insasi natura lor sunt susceptibile de a satisface nevoi sociale. Alte bunuri pot deveni de utilitate publica in urma unor lucrari speciale, cum sunt, de exemplu, drumurile, porturile etc., ori datorita deosebitei lor valori stiintifice, istorice, culturale, printre care monumentele istorice, bunurile din patrimoniul cultural national s.a.. In legatura cu aceasta, uneori sunt utilizate denumirile de 'domeniu public natural' si 'domeniu public artificial'.
3. Bunurile din componenta domeniului public pot fi utilizate de catre toti membrii societatii.
Aceste bunuri pot fi folosite de persoanele fizice, persoanele juridice, organe de stat, organizatii nestatale.
4. Bunurile din domeniul public pot fi utilizate fie in mod direct ca, de exemplu, mersul pe strada, scaldatul in rau, vizitarea monumentelor istorice etc., fie in mod indirect, prin intermediul unui organ de stat, cum ar fi lectura intr-o biblioteca etc.
5. Bunurile care alcatuiesc domeniul public fac obiectul proprietatii publice, ca bunuri care apartin colectivitatii.
Unele bunuri, fara a face obiectul vreunei forme de proprietate ca, de exemplu, aerul, sunt folosite de orice persoana, putand fi socotite domeniu public. Astfel, utilizarea spatiului aerian este supusa unor reglementari juridice speciale. De asemenea, exista norme juridice privind asigurarea puritatii aerului.
Bunurile apartinand domeniului public pot fi grupate in mai multe categorii de bunuri, pe baza anumitor criterii. De referinta ramane clasificarea realizata in perioada interbelica de Erast Didi Tarangul . O clasificare complexa a fost realizata in Legea 213/1998 privind proprietatea publica si regimul juridic al acesteia :
l. In functie de interesul pe care il reprezinta, distingem:
a) domeniul public de interes national;
b) domeniul public de interes judetean;
c) domeniul public de interes comunal.
2. In functie de natura bunurilor:
c) domeniul public fluvial;
3. In functie de modul de utilizare de catre public:
a) bunuri utilizate direct;
b) bunuri utilizate indirect, prin intermediul unui serviciu public.
4. In functie de raportarea la activitatea omului:
a) domeniul public natural;
b) domeniul public artificial.
5. In functie de modul de determinare:
a) bunuri nominalizate in Constitutie;
b) bunuri nominalizate in alte acte normative;
c) bunuri ale domeniului public nominalizate de autoritatile administratiei publice in baza criteriilor stabilite de Constitutie si legi.
Unii autori apreciaza ca din punct de vedere al modului de utilizare a bunurilor afectate uzului public, se pot distinge doua categorii de dependinte ale domeniului public:
bunuri destinate uzului direct si colectiv al publicului (soselele, pietele publice etc.);
bunuri destinate uzului direct, dar individual si privat, prin intermediul unui serviciu public pentru care aceste bunuri joaca un rol esential.
Prevederile cu caracter general privind proprietatea si regimul juridic al bunurilor le gasim in Constitutie.
Potrivit art. 135 din Constitutia Romaniei, in tara noastra exista doua forme de proprietate:
- proprietate publica si
- proprietate privata
Proprietatea publica apartine statului sau unitatilor administrativ-teritoriale.
Bogatiile de orice natura ale subsolului, caile de comunicatie, spatiul aerian, apele cu potential energetic valorificabil si acelea ce pot fi folosite in interes public, plajele, marea teritoriala, resursele naturale ale zonei economice si ale platoului continental, precum si alte bunuri stabilite de lege, fac obiectul exclusiv al proprietatii publice.
Bunurile proprietate publica sunt inalienabile. In conditiile legii, ele pot fi date in administrare regiilor autonome ori institutiilor publice sau pot fi concesionate ori inchiriate.
In completarea textului constitutional care face trimitere la lege, mai trebuie sa avem in vedere si unele dispozitii ale Codului civil, art. 475-478.
Textele din Codul Civil fac referire la "bunuri care nu sunt ale particularilor", categorie in care sunt incluse bunuri din domeniul public, impreuna cu unele bunuri din domeniul privat al persoanelor de drept public.
Astfel, art. 476 Cod civil, prevede: "drumurile mici si ulitele care sunt in sarcina statului, fluviile si raurile navigabile sau plutitoare, tarmurile, adaugirile catre mal si locurile de unde s-a retras apa marii, porturile naturale sau artificiale, malurile unde trag vasele si indeobste toate partile din pamantul Romaniei, care nu sunt proprietate particulara, sunt considerate dependinte ale domeniului public". Art. 477 Cod civil prevede: "Toate averile vacante si fara stapan, precum si ale persoanelor care mor fara mostenitor sau ale caror mosteniri sunt lepadate, sunt ale domeniului public". Art. 478 are in vedere bunuri din domeniul public militar: "portile, zidurile, santurile, intariturile, pietele de razboi si ale fortaretelor fac si ele parte din domeniul public".
Reglementari juridice cu caracter general cu privire la domeniul public se regasesc si in Legea 18/l99l, a fondului funciar.
Potrivit acesteia, terenurile pot face obiectul dreptului de proprietate privata sau al altor drepturi reale, avand ca titulari persoane fizice sau juridice ori pot apartine domeniului public sau domeniului privat.
Terenurile din domeniul public sunt cele afectate unei utilitati publice (art.4).
Astfel, apartin domeniului public terenurile pe care sunt amplasate constructii de interes public, piete, cai de comunicatii, retele stradale, parcuri publice, porturi, aeroporturi, terenuri cu destinatie forestiera, albiile raurilor si fluviilor, cuvetele lacurilor de interes public, fundul apelor maritime interioare si al marii teritoriale, tarmurile Marii Negre, inclusiv plajele, terenurile pentru rezervatii naturale, parcurile nationale, monumentele arheologice si istorice, monumentele naturii, terenurile pentru nevoile apararii sau pentru alte folosinte care potrivit legii, sunt de domeniul public ori care, prin natura lor, sunt de uz sau de interes public.
Terenurile care fac parte din domeniul public sunt scoase din circuitul civil, daca prin lege nu se prevede altfel, iar dreptul de proprietate asupra lor este imprescriptibil (art. 5).
Domeniul public poate fi de interes national, caz in care proprietatea asupra sa, in regim de drept public, apartine statului, sau de interes local, caz in care proprietatea, de asemenea in regim public, apartine comunelor, oraselor, municipiilor sau judetelor.
Administrarea domeniului public de interes national se face de catre organele prevazute de lege, iar administrarea domeniului public de interes local se face de catre consiliile locale sau, dupa caz, de catre consiliile judetene.
Legea 213/1998 privind proprietatea publica si regimul juridic al acesteia, stabileste ca dreptul de proprietate publica apartine statului sau unitatilor administrativ-teritoriale, asupra bunurilor care, potrivit legii sau prin natura lor, sunt de uz sau de interes public, iar statul sau unitatile administrativ-teritoriale exercita posesia, folosinta si dispozitia asupra bunurilor care alcatuiesc domeniul public, in limitele si in conditiile legii.
Se realizeaza o distinctie clara intre bunurile publice si bunurile proprietate privata ale statului si unitatilor administrativ -teritoriale, introducandu-se notiunea de domenialitate. Astfel, domeniul public este alcatuit din bunurile prevazute la art. 135 alin. (4) din Constitutie, din cele stabilite in anexa care face parte integranta din Legea nr. 213/1998 si din orice alte bunuri care, potrivit legii sau prin natura lor, sunt de uz sau de interes public si sunt dobandite de stat sau de unitatile administrativ-teritoriale prin modurile prevazute de lege. Domeniul public al statului este alcatuit din bunurile prevazute la art. 135 alin. (4) din Constitutie, din cele prevazute la pct. I din anexa, precum si din alte bunuri de uz sau de interes public national, declarate ca atare prin lege.
Domeniul public al judetelor este alcatuit din bunurile prevazute la pct. II din anexa si din alte bunuri de uz sau de interes public judetean, declarate ca atare prin hotarare a consiliului judetean, daca nu sunt declarate prin lege bunuri de uz sau de interes public national.
Domeniul public al comunelor, al oraselor si al municipiilor este alcatuit din bunurile prevazute la pct. III din anexa si din alte bunuri de uz sau de interes public local, declarate ca atare prin hotarare a consiliului local, daca nu sunt declarate prin lege bunuri de uz sau de interes public national ori judetean.
Domeniul privat al statului sau al unitatilor administrativ-teritoriale este alcatuit din bunuri aflate in proprietatea lor si care nu fac parte din domeniul public. Asupra acestor bunuri statul sau unitatile administrativ-teritoriale au drept de proprietate privata.
Legea administratiei publice locale nr. 215/2001, aduce unele precizari in acest sens. Astfel, potrivit art. 126 al legii, inchirierea, concesionarea, a bunurilor apartinand domeniului public si privat de interes local si vanzarea ori cumpararea bunurilor apartinand domeniului privat de interes local se fac numai cu aprobarea consiliului local sau judetean, dupa caz.
Asadar, conform legislatiei in vigoare, domeniul public, se particularizeaza prin:
1.Moduri speciale de achizitie
a) pe cale naturala;
b) prin achizitii publice efectuate in conditiile legii;
c) prin expropriere pentru cauza de utilitate publica (Legea 33/1994);
d) prin acte de donatie sau legate acceptate de Guvern, de consiliul judetean sau de consiliul local, dupa caz, daca bunul in cauza intra in domeniul public;
e) prin trecerea unor bunuri din domeniul privat al statului sau al unitatilor administrativ-teritoriale in domeniul public al acestora, pentru cauza de utilitate publica;
f) prin alte moduri prevazute de lege.
Trecerea bunurilor din domeniul privat al statului sau al unitatilor administrativ-teritoriale in domeniul public al acestora, se face, dupa caz, prin hotarare a Guvernului, a consiliului judetean, respectiv a Consiliului General al Municipiului Bucuresti ori a consiliului local.
Trecerea unui bun din domeniul public al statului in domeniul public al unei unitati administrativ-teritoriale se face la cererea consiliului judetean, respectiv a Consiliului General al Municipiului Bucuresti sau a consiliului local, dupa caz, prin hotarare a Guvernului.
Trecerea din domeniul public in domeniul privat se face, dupa caz, prin hotarare a Guvernului, a consiliului judetean, respectiv a Consiliului General al Municipiului Bucuresti sau a consiliului local, daca prin Constitutie sau prin lege nu se dispune altfel.
2. Regim juridic special
Bunurile din domeniul public sunt inalienabile, insesizabile si imprescriptibile, dupa cum urmeaza:
a) nu pot fi instrainate; ele pot fi date numai in administrare, concesionate sau inchiriate, in conditiile legii;
b) nu pot fi supuse executarii silite si asupra lor nu se pot constitui garantii reale;
c) nu pot fi dobandite de catre alte persoane prin uzucapiune sau prin efectul posesiei de buna-credinta asupra bunurilor mobile.
3. Regim special de folosinta de catre particulari
Bunurile din domeniul public pot fi date, in administrarea regiilor autonome, a prefecturilor, a autoritatilor administratiei publice centrale si locale, a altor institutii publice de interes national, judetean sau local.
Darea in administrare se realizeaza, dupa caz, prin hotarare a Guvernului sau a consiliului judetean, respectiv a Consiliului General al Municipiului Bucuresti sau a consiliului local.
Titularul dreptului de administrare poate sa posede, sa foloseasca bunul si sa dispuna de acesta, in conditiile actului prin care i-a fost dat bunul in administrare. Dreptul de administrare va putea fi revocat numai daca titularul sau nu-si exercita drepturile si nu-si executa obligatiile nascute din actul de transmitere.
Contractul de inchiriere se poate incheia, dupa caz, cu orice persoana fizica sau juridica, romana sau straina, de catre titularul dreptului de proprietate sau de administrare.
Concesionarea sau inchirierea bunurilor proprietate publica se face prin licitatie publica, in conditiile legii.
Sumele incasate din inchirierea sau din concesionarea bunurilor proprietate publica se fac, dupa caz, venit la bugetul de stat sau la bugetele locale.
4. Regim special de amenajare
5.Regim special de solutionare a litigiilor
Litigiile cu privire la delimitarea domeniului public al statului, judetelor, comunelor, oraselor sau al municipiilor sunt de competenta instantelor de contencios administrativ.
Constitutia Romaniei prevede in art. 41 (3) ca nimeni nu poate fi expropriat decat pentru o cauza de utilitate publica, stabilita potrivit legii, cu dreapta si prealabila despagubire
Exproprierea de imobile in tot sau in parte, se poate face numai pentru cauza de utilitate publica si numai pe baza unei prealabile si echitabile despagubiri a proprietarului.
Exproprierea se poate efectua numai printr-o hotarare judecatoreasca.
Se pot expropria bunurile imobile, proprietatea persoanelor fizice si juridice, in aceasta ultima categorie fiind incluse si comunele, orasele, municipiile si judetele.
Hotararea de expropriere a instantelor de judecata se poate adopta numai dupa ce a fost declarata utilitatea publica.
Cei interesati, pot conveni asupra modalitatii de transfer al dreptului de proprietate, precum si asupra cuantumului si naturii despagubirii, caz in care nu se mai declanseaza procedura de expropriere.
Daca nu se cade de acord asupra cuantumului si naturii despagubirii, instantele judecatoresti vor decide, prin hotarare, cu respectarea dispozitiilor legale.
Utilitatea publica se declara pentru lucrari de interes national sau de interes local.
Sunt considerate a fi de utilitate publica:
prospectiunile si explorarile geologice;
extractia si prelucrarea substantelor minerale utile;
instalatii pentru producerea energiei electrice, telecomunicatii, gaze, termoficare, canalizare, pentru protectia mediului;
caile de comunicatii;
amenajarea strazilor;
regularizari de ape curgatoare, sisteme de irigatii;
cladirile si terenurile necesare constructiilor de locuinte sociale si obiectivelor de invatamant, sanatate, cultura, sport, protectie sociala, administratie publica, autoritati judecatoresti;
protectia monumentelor istorice, a rezervatiilor naturale, a monumentelor naturii;
prevenirea si inlaturarea urmarilor calamitatilor naturale;
apararea tarii, siguranta nationala, ordine publica.
Pentru lucrarile de interes national, utilitatea publica se declara de catre guvern, iar pentru cele de interes local, de catre consiliile judetene si Consiliul General al Municipiului Bucuresti, iar in cazul in care lucrarea priveste mai multe judete, utilitatea publica este declarata de catre o comisie, alcatuita din presedintii consiliilor judetene respective.
Prin lege se pot declara de utilitate publica si alte lucrari decat cele nominalizate in legea exproprierii.
Declararea utilitatii publice se face numai dupa efectuarea unei cercetari prealabile si inscrierea lucrarii in planurile urbanistice.
Cercetarea se face de catre comisii numite de catre Guvern, pentru lucrarile de interes national si de catre comisii numite de delegatia permanenta a consiliului judetean sau de primarul general al Municipiului Bucuresti, pentru lucrarile de interes local.
Comisiile numite de catre Guvern sunt formate din:
reprezentantul administratiei publice centrale care coordoneaza domeniul de activitate pentru care se realizeaza lucrarea;
reprezentantul Ministerului Lucrarilor Publice, Transporturilor si Locuintei;
reprezentantul Ministerului Finantelor;
presedintele consiliului judetean si sefii compartimentelor de resort;
primarii localitatilor pe raza carora urmeaza sa se efectueze lucrarea.
Comisiile pentru lucrarile de interes local vor fi alcatuite din:
reprezentantul consiliului judetean sau al Consiliului General al Municipiului Bucuresti;
reprezentantii consiliilor locale interesate.
Actul de declarare a utilitatii publice de interes national se aduce la cunostinta publica prin afisare la sediul consiliului local in a carui raza se afla imobilul ce va fi expropriat, precum si prin publicarea in Monitorul Oficial al Romaniei, iar actul de declarare a utilitatii publice de interes local se afiseaza la sediul consiliului local in a carui raza este situat imobilul si se publica in presa locala.
Nu se face publicitate daca lucrarea priveste apararea tarii si siguranta nationala. Expropriator este statul, prin organismele desemnate de catre Guvern, la nivelul central, pentru lucrarile de interes national si judetele, municipiile, orasele si comunele, pentru lucrarile de interes local.
Proprietarii si titularii altor drepturi reale pot face intampinari, cu privire la propunerile de expropriere, in termen de 45 de zile de la primirea notificarii, pe care o vor depune la primarul localitatii unde se afla imobilul ce urmeaza a fi expropriat.
Solutionarea cererilor de expropriere este de competenta tribunalului judetean sau a Tribunalului Municipiului Bucuresti in raza caruia este situat imobilul propus pentru expropriere.
Tribunalul va fi sesizat de expropriator pentru a se pronunta cu privire la expropriere, in cazul in care propunerea de expropriere nu a fost contestata sau, daca plangerea a fost respinsa.
Solutionarea cererii de expropriere se face cu participarea obligatorie a procurorului.
Hotararea este supusa cailor de atac prevazute de lege cu exceptia cazului cand partile se invoiesc cu privire la expropriere si la despagubiri, situatie in care hotararea este definitiva.
Daca partile legal citate nu se prezinta, hotararea se va pronunta in absenta lor.
Pentru stabilirea despagubirilor instanta va constitui o comisie de experti, alcatuita dintr-un expert numit de instanta, unul desemnat de expropriator si unul din partea persoanelor supuse exproprierii, tinandu-se cont de pretul cu care se vand, in mod obisnuit, imobilele de acelasi fel in acea localitate, la data raportului de expertiza.
Despagubirea acordata de instanta, in functie de rezultatul expertizei, de oferta expropriatorului si de pretentia celui expropriat, nu va putea fi mai mica decat oferta expropriatorului si nici mai mare decat pretentiile celui expropriat.
Liberarea titlului executoriu si punerea in posesie a expropriatorului se face printr-o incheiere a instantei dupa ce se constata plata despagubirilor, cel tarziu in 30 de zile din momentul platii.
Se excepteaza lucrarile privind apararea tarii, ordinea publica, siguranta nationala, precum si cele pentru combaterea efectelor calamitatilor naturale, cand punerea in posesie se va face de indata, expropriatorul avand obligatia sa consemneze in termen de 30 de zile, pe numele expropriatilor, sumele datorate ca despagubire.
Daca bunurile expropriate nu au fost utilizate potrivit scopului pentru care au fost preluate de la expropriat, in termen de cel mult 1 an, acesta poate cere retrocedarea lor. Cererea se va adresa tribunalului.
Toate cheltuielile efectuate pentru realizarea procedurilor de expropriere si de retrocedare vor fi suportate de expropriator.
Legea nr. 219/1998 privind regimul concesiunilor are ca obiect reglementarea si organizarea regimului de concesionare pentru:
a) bunurile proprietate publica ori privata a statului, judetului, orasului sau comunei;
b) activitatile si serviciile publice de interes national sau local.
Se instituie procedura conform careia, concesionarea se face in baza unui contract prin care o persoana, numita concedent, transmite pentru o perioada determinata, de cel mult 49 de ani, unei alte persoane, numita concesionar, care actioneaza pe riscul si pe raspunderea sa, dreptul si obligatia de exploatare a unui bun, a unei activitati sau a unui serviciu public, in schimbul unei redevente.
a) transporturile publice;
b) autostrazile, podurile si tunelurile rutiere cu taxa de trecere;
c) infrastructurile rutiere, feroviare, portuare si aeroportuare civile;
d) constructia de hidrocentrale noi si exploatarea acestora, inclusiv a celor aflate in conservare;
e) serviciile postale;
f) spectrul de frecvente si retelele de transport si de distributie pentru telecomunicatii;
g) activitatile economice legate de cursurile de ape naturale si artificiale, lucrarile de gospodarire a apelor aferente acestora, statiile si instalatiile de masuratori hidrologice, meteorologice si de calitate a apelor si amenajarile piscicole;
h) terenurile proprietate publica, plajele, cheiurile si zonele libere;
i) retelele de transport si de distributie a energiei electrice si termice;
j) retelele de transport prin conducte si de distributie a petrolului si gazelor combustibile;
k) retelele de transport si de distributie publica a apei potabile;
l) exploatarea zacamintelor minerale si a substantelor solide si fluide;
m) exploatarea surselor termale;
n) resursele naturale ale zonei economice maritime si ale platoului continental;
o) bazele sportive, locurile de recreere, institutiile profesioniste de spectacole;
p) unitatile medico-sanitare, sectiile sau laboratoarele din structura acestora, precum si serviciile medicale auxiliare;
r) activitatile economice legate de punerea in valoare a monumentelor si siturilor istorice;
s) colectarea, depozitarea si valorificarea deseurilor;
t) orice alte bunuri, activitati sau servicii publice care nu sunt interzise prin legi organice speciale.
Prin concesiune se instituie o modalitate de atragere de fonduri bugetare, deoarece redeventa obtinuta prin concesionare se face venit la bugetul de stat sau la bugetele locale, dupa caz.
Concesionarea unui bun, a unei activitati sau a unui serviciu public se realizeaza prin licitatie publica sau prin negociere directa, conform prevederilor legii.
Concesionarea se poate realiza prin licitatie publica, ce poate fi licitatie publica deschisa sau concesionare prin licitatie publica deschisa cu preselectie, precum si concesionare prin negociere directa
Contractul de concesiune reprezinta elementul esential al delegarii gestiunii. Acesta se incheie in termen de 30 de zile de la data la care concedentul a informat ofertantul despre acceptarea ofertei sale, daca prin caietul de sarcini nu s-a stabilit altfel.
|
