Documente online.
Username / Parola inexistente
  Zona de administrare documente. Fisierele tale  
Am uitat parola x Creaza cont nou
  Home Exploreaza
Upload






























Decizia administrativa

administratie


ALTE DOCUMENTE

MANAGEMENTUL INSTITUTIILOR PUBLICE
Acte necesare vanzarii unui apartament
ACTE NECESARE SCOATERE CADASTRU
ADEVERINTA DE VENIT



Decizia administrativa


Notiune



[T1]

Decizia, în general, din punct de vedere filozofic, este definita ca act individual sau social premergator actiunii, constând în luarea unei hotarâri determinate, întemeiate pe cunoasterea conditiilor, prevederea efectelor si pe optiune axiologica, în raport cu anumite scopuri sau idealuri.

Altfel formulata, aceasta reprezinta hotarâre luata, solutie adoptata, (dintre mai multe posibile), materializata într-un act obligatoriu, normativ prin care un organ conducator stabileste directia unei actiuni si modul ei de realizare. Ca atribut principal al actului de conducere, decizia poate fi: politica, administrativa, juridica, economica, sociala, tehnica, militara, etc.

Decizia politica reprezinta actul de optiune si de vointa politica pentru un anumit mod de actiune, din mai multe alternative disponibile, în abordarea unei probleme de interes public, în aceasta categorie se includ regulile constitutionale, legile elaborate de parlament, politicile publice, deciziile privind relatiile dintre state pe plan extern, strategiile elaborate de un partid. Decizia politica reflecta, în ultima instanta, raporturile de putere si rezultatul conflictelor si negocierilor dintre fortele sociale. Cu toate acestea, în procesul deciziei politice, pe lânga afirmarea vointei politice, cei implicati trebuie sa tina seama si de anumite constrângeri, unele politice, de ordin constitutional, iar altele obiec­tive, social-economice (raportul cost / beneficiu). Datorita interactiu­nii acestor constrângeri, d.p. reprezinta adesea un compromis si nici­decum o solutie optima, ca în cazul deciziilor tehnice. Rezultatul final va fi o solutie care îmbina rationalitatea de ordin tehnic cu realizabilitatea politica, ultimul criteriu îndeplinind un rol decisiv.

Decizia administrativa este componenta activitatii oamenilor care lucreaza în organele administratiei publice. De aceea putem spune ca decizia administrativa este o specie a deciziei umane, care constituie elementul central al activitatii desfasurate de organele administratiei publice în realizarea sarcinilor de conducere si organizare.

Profesorul Antonie Iorgovan defineste decizia administrativa ca fiind categoria deciziei speciale prin care se determina solutiile juridice si nejuridice ale organelor administratiei publice pentru transpunerea în practica a valorilor exprimate în normele politice si actele organelor puterii de stat.

Decizia manageriala reprezinta un produs si instrument al activitatii de conducere, act constient a 646g65g l factorilor de conducere de stabilire a unui scop, obiectiv, a anumitor directii de actionare si modalitati de realizare a acestuia, izvorât dintr-o anumita necesitate, pe baza unui proces de evaluare a mijloacelor necesare si a consecintelor realizarii acestuia si care genereaza o anumita modificare de comportament al factorilor implicati.

Ca act social de mare raspun­dere, ea reflecta, nu numai exprimarea vointei oamenilor, ci si interesele si nevoile care decurg din necesitatile întregii vieti economico-sociale si politice, având un caracter obligatoriu, normativ. Valoarea teoretica, si practica a deciziei, ca act social-politic prin care se declanseaza si se pun în miscare resurse de personal, informationale, materiale si financiare, în vederea asigurarii unui anumit obiectiv, reprezinta semnul calitativ distinctiv al procesului de condu­cere.

Decizie colectiva - delimitata în functie de sfera de cuprindere a decidentului, caracterizata prin faptul ca se adopta în planul organelor de conducere colectiva.

Decizie individuala - delimitata în functie de sfera de cuprindere a decidentului, care se adopta autonom de catre un cadru de conducere investit cu autoritatea decizionala implicata.

Decizie curenta - limitata ca orizont si amploare a implicatiilor asupra sistemului în cadrul caruia se adopta si care vizeaza obiective individuale sau specifice referitoare la perioade relativ scurte, elaborata cel mai frecvent, la esalonul inferior al conducerii prin intermediul ei se aplica deciziile strategice si tactice.

Decizia în conditii de incertitudine - adoptata în conditiile existentei de variabile controlabile si îndeosebi necontrolabile studiate într-o masura redusa ca urmare a faptului ca decidentul nu dispune de informatiile necesare stabilirii pe baza de legi statistice, a probabilitatilor de realizare a starilor naturii, când fiecare actiune duce la un rezultat specific dintr-un ansamblu de rezultate posibile, fiecare rezultat având o proba­bilitate cunoscuta, în adoptarea d. în c. de i. se folosesc mai multe criterii sau reguli, toate operând cu matricea utilitatilor sinteza corespunzatoare starilor naturii posibile.

Decizie în conditii de risc - adoptata în conditiile existentei de variabile atât controlabile, cât si necontrolabile, unele insuficient cunoscute, când decidentul dispune de o serie de informatii asupra starii decizionale pe baza carora poate determina, folosind instrumentul stiintifico-matematic, starile posibile ale naturii si probabilitatile de realizare a fiecareia din aceste stari, când fiecare actiune are drept consecinta un ansamblu de rezultate specifice.

Decizia strategica - care se refera la probleme de complexitate marita, a carei rezolvare necesita un volum mare de resursei si programe de lunga durata si care se adopta, de regula, de organele de conducere situate pe treptele ierarhice superioare ale structurilor organizatorice.

Decizia tactica - care se refera la probleme de o complexitate redusa, nu vizeaza activitatea de ansamblu a unor situatii obiective pe domenii si a caror realizare se asigura prin programe de scurta durata.


Activitatea decizionala 2)

Societatea contemporana se caracterizeaza, printre altele, si prin amploarea dezvoltarii activitatii executive. Volumul acestei activitati cât si numarul mare de organe si de persoane care o înfaptuiesc confera o anumita pozitie specifica administratiei de stat în cadrul general al autoritatilor statului. Factorul principal care contribuie la amplificarea si specializarea organelor administrative este diviziunea sociala a muncii care se accentueaza si în cadrul activitatii executive.

Activitatea de conducere realizata de administratie se compune din actiuni decizionale (deliberative), de coordonare, de îndrumare si de control.

Sistemul decizional are rolul de a asigura conducerea activitatii organului si functionarea acestuia prin întreg ansamblul centrelor de decizie determinate, la rândul lor, de modul de alcatuire a organului (departamente, directii, servicii, birouri - adica de structurile functionale si structurile de specialitate) ca si de modul de constituire si functionare a organului de conducere. Centrele de decizie reprezinta totalitatea nivelurilor ierarhice de la care se emit decizii, inclusiv cele cu atributii decizionale delegate.

Sistemul decizional se compune din "intrari" si din "iesiri".

"Intrarile" sunt starile exterioare care patrund în sistem sub forma datelor sau informatiilor furnizate direct de mediul social sau prin intermediul sistemului operational sau informational si la care acesta reactioneaza.

"Iesirile" sistemului decizional sunt constituite din informatiile rezultate din prelucrarea datelor intrate si care, în cazul nostru, sunt tocmai deciziile juridice adoptate. Ele provoaca anumite schimbari în mediul social prin conduita pe care o prescriu subiectelor de drept.

Sistemul operational (de executie) are rolul de a asigura îndeplinirea deciziilor adoptate de factorii de conducere si de factorii de decizie. El asigura transformarea deciziilor în actiune si se compune din persoanele si din mijloacelor (materiale, financiare, etc.) necesare executarii deciziilor.

Sistemul informational, interpus între cel decizional si cel operational, este alcatuit din fluxul informational (cantitatea de informatii) si circuitul informational (drumul parcurs de informatii).

O asemenea abordare a organelor administratiei de stat, a organizarii si functionarii lor reliefeaza caracterul tehnic al acestora. Cu toate acestea, aspectele tehnice sunt strâns legate de natura sociala a statului si a activitatii executive pe care el o realizeaza. Relatia "politic-organizatoric" se materializeaza, în cadrul conducerii executive, în relatia "continut - forma".


Premise 3)

Pentru ca decizia administrativa sa fie în masura sa slujeasca interesul general al societatii, continut în normele organului legislativ, optiunea care a determinat-o trebuie :

sa aiba un puternic temei stiintific;

sa aiba un caracter realist, sa contina cea mai adecvata rezolvare a problemei în cauza, pe baza unei evaluari exacte a situatiei de fapt;

sa intervina în timp util;

sa urmeze alegerii între mai multe variante de actiune posibile. Câta vreme cel care decide nu a optat pentru una din solutiile (variantele) posibile, nu exista înca decizia;

alegerea trebuie sa fie constienta, precedata de o deliberare. Un gest instinctiv sau un impuls nereflectat nu constituie o decizie;

alegerea urmeaza a fi orientata spre unul sau mai multe scopuri;

alegerea trebuie sa duca la actiune. Daca decizia nu duce la actiune ea ramâne o simpla declaratie de intentie. Eficienta deciziei se verifica prin rezultatele obtinute în urma aplicarii sale.

Numai în felul acesta se poate realiza misiunea administratiei publice, caracterul social-politic al deciziei administrative, ca factor de realizare a politicii statului.


Trasaturi 4)

A. Cu privire la subiecti:

- privind actiunea oamenilor administratiei publice, decizia administrativa este o componenta, dar si o determinanta a ei, deoarece activitatea acestora este urmarea deciziei administrative, în cadrul sistemului administratiei publice;

- referitor la persoanele care se gasesc în afara sistemului administratiei publice si în raport cu care lucreaza acest sistem - organizând executarea si executând legea cu ajutorul deciziei administrative, decizia administrativa este o determinanta, dar si o modalitate de participare le administratia publica ca activitate, deoarece în sistemul nostru de administratie publica exista multiple forme de participare a cetatenilor la elaborarea deciziei administrative;

decizia administrativa asigura comportamentului uman o anumita coeziune în cadrul diferitelor colectivitati umane în care actioneaza organele administratiei publice pe baza si în baza executarii legii;

colegialitatea, ca opera a autoritatii pluripersonale;

- în domeniul administratiei publice, decizia este un act social, ea nu exprima doar vointa si intentiile unei persoane sau ale unui grup, ci interesele si cerintele cu caracter social.

B. În legatura cu scopul sau, de a putea asigura eficient, calitativ si cantitativ îndeplinirea obiectivelor fixate, este necesar ca decizia administrativa sa întruneasca unele caracteristici:

sa fie fundamentata stiintific, competenta;

autoritatea - competenta de a emite decizii care vor servi drept fundament, la elaborarea altor decizii;

sa fie coordonata / coerenta, pentru a asigura armonia interna si externa a acesteia, respectiv concordanta cu deciziile anterioare luate la toate nivelurile, satisfacând cerintele sociale actuale si constituind legatura dintre trecut, prezent si viitor a unei politici a carei unitate si continuitate o asigura administratia;

- sa fie reala în timp, adoptata la timp, cunoscut fiind faptul ca atât deciziile premature, cât si cele tardive, nu pot fi utile, ramânând acte gratuite;

sa aiba flexibilitate, mobilitate si maleabilitate;



sa fie formala (scrisa, datata, semnata, înregistrata si publicata);

precisa, simpla, clara, cu succesiune logica si concizie;

Aceste cerinte de eficienta dau deciziei administrative un caracter practic, excluzând posibilitatea variantelor în aplicare, a pierderii sau denaturarii sensului deciziei.

Obiectul deciziei administrative 5)

Profesorul Alexandru Negoita precizeaza ca în decizia administrativa scopul urmarit este realizarea politicii statului prin organizarea executarii si prin executarea legii. Vointa pe care o exprima decizia administrativa se întemeiaza pe lege si este dedusa din lege. Legea exprimând interesele generale ale cetatenilor din tara noastra, decizia administrativa nu urmareste altceva decât înfaptuirea intereselor generale pe care le prevede legea. Asadar, scopurile urmarite prin decizia administrativa nu apartin administratiei. Acestea sunt valori politice pe care le exprima legea, organele administratiei publice revenindu-le sarcina de a gasi cele mai bune mijloace de organizare a executarii si de executare a legii.

În cazurile în care vointa organelor administratiei se manifesta numai în acte de executare, fara a avea posibilitatea de a alege între mijloacele de executare, nu suntem în fata unui act decizional, ci pur si simplu în fata unui act administrativ de executare.

Profesorul Mihai Oroveanu considera ca determinarea obiectului deciziei constituie primul moment al procesului decizional, esential, deoarece precizeaza continutul deciziei care influenteaza strategia ce urmeaza a se desfasura în etapele destinate sa ajunga la un scop sau obiectiv.

Alegerea scopului sau obiectivului este determinata de diverse cauze, sociale, politice, economice s.a. Aceste operatiuni nu sunt statice, ci cuprind în ele însele o schimbare în starea lucrurilor. Fata de aceasta schimbare administratia trebuie sa ia atitudine: sa se poata adapta la noua situatie, sau sa stea în expectativa sau sa tagaduiasca orice însemnatate faptelor noi.

Componente

Din analiza continutului deciziei se ajunge la concluzia ca ea rezulta din raportul care se stabileste între întelegere si vointa.

Întelegerea tine seama de toate fenomenele umane, rationale sau nerationale, reprezentând ansamblul operatiunilor gândirii de a concepe, a judeca si a rationa. Pentru a fi utilizata ca element al deciziei, întelegerea urmeaza a se realiza dupa anumite procedee ce pot fi grupate în cadrul general al discutiilor sau deliberarii.

Vointa reprezinta expresia hotarârii unei persoane de a actiona într-o anumita directie, pentru realizarea obiectivelor, pe baza resurselor de care dispune.

Contopirea întelegerii cu vointa

Fuziunea întelegerii si a vointei, pentru alcatuirea deciziei se realizeaza printr-o confruntare rationala, logica, metodica.

Întelegerea, ca rezultat al gândirii, face apel la vointa, pentru realizarea unui scop. La rândul sau vointa trebuie sa tina seama de realitatile ce se oglindesc în deliberare.

Categorii de decizii administrative 7)

Cunoasterea tipologiei deciziilor prezinta interes nu numai din punct de vedere teoretico-metodologic, dar si aplicativ, deoarece faciliteaza procesul decizional prin aceea ca, în general, fiecarei grupe de decizie îi corespund metode si tehnici specifice de elaborare si fundamentare.

Deciziile administrative cunosc o clasificare complexa, dupa diferite criterii, dupa cum urmeaza.

Dupa natura / importanta situatiei reglementate:

decizii normative generale, care se refera la organizarea, reglarea si conducerea rela­tiilor sociale în ansamblu;

decizii partiale sau particu­lare, care se refera la componente ale ansamblului;

deciziile individuale - care privesc situatii concrete, obiective, indivizi.

Din punctul de vedere al obiectului lor :

a)          decizii referitoare la activitatea interna, organizarea administratiei.

b)         decizii privind activitatea exterioara, functionarea si sarcinile de îndeplinit ale administratiei.

Dupa masura cunoasterii probabilitatii efectelor:

decizii în conditii de certitudine (când fiecare actiune conduce în mod invariabil la un anumit rezultat specific);

decizii în conditii de risc (fiecare actiune conduce la un rezultat dintr-un ansamblu de rezultate posibile, probabilitatea fiecarui rezultat fiind cunoscuta);

decizii în conditii de incertitudine (fiecare actiune este de natura sa produca un ansamblu de rezultate posibile, probabilitatea fiecarui rezultat nefiind cunoscuta).

Dupa modul de abordare / operativitatea cu care sunt luate

decizii spontane - bate pe intuitie, inspiratia de moment, pregatirea profesionala si experienta celui care decide si sunt justificate în cazurile de urgenta ca singura procedura operativa si

decizii programate, luate pe baza experientei dobândite si care se înscriu într-o curba de frecventa constanta, fapt pentru care se institutionalizeaza în regula­mente, instructiuni, standarde, etc.,

In functie de gradul de programare a deciziilor ( masura în care luarea acestora se face pe baza unor procedee prestabilite) distingem:

a) decizii unice

b) decizii repetitive, care la rândul lor pot fi:

- decizii periodice si

- decizii aleatorii,

Dupa orizontul si implicatiile masu­rilor preconizate a fi realizate:

decizii strategice,

decizii tactice si

decizii curente;

În functie de numarul de persoane decidente:

- decizii colective / de grup si

- decizii individuale / unipersonale

Dupa amploarea autoritatii decizionale a agentului:

decizii independente care se iau din initiativa factorului de conducere respectiv, fara a fi necesare aprobarea sau avizul organelor ierarhic superioare,

decizii integrate, a caror definitivare si aplicare este conditionata de avizul sau aprobarea organelor ierarhic superioare;

Dupa nivelul esalonului conducerii în:

decizii de conducere superioara ce se adopta de catre directorul unitatii si ceilalti componenti ai conducerii de vârf a unitatii si care au adesea un caracter strategic si tactic,

decizii de conducere medie, ce se adopta la nivelul sefilor principalelor compartimente, servicii si sectii cel mai adesea si care au un caracter predominant tactic si curent;

decizii curente, de conducere inferioara, ce se adopta la nivelul conducatorilor de nivel inferior - birouri, echipe, grupuri de lucru.

În functie de numarul de criterii decizionale, distingem:

decizii unicriteriale, fundamentate pe baza unui singur criteriu;



decizii multicriteriale, fundamentate pe baza a cel putin doua criterii.

Etapele procesului decizional 8)

Înainte de a aborda etapele deliberarii propriu-zise ale procesului adoptarii deciziei administrative, trebuie sa aratam ca decizia administrativa presupune:

stabilirea gradului de prioritate pe care îl prezinta problema si masura în care se impune sau nu o interventie;

gruparea problemelor asupra carora este utila interventia;

verificarea realitatii, a caracterului si oportunitatii problemei respective (daca este o problema curenta, de rutina sau de exceptie).

Dupa aceasta etapa prealabila deliberarii propriu-zise, etapa care de fapt înseamna determinarea obiectului deciziei ce urmeaza a fi luata, urmeaza etapele propriu-zile, si anume:

A.        Adunarea datelor (trebuie avut în vedere daca datele vizeaza situatia trecuta, prezenta sau viitoare).

B.         Selectionarea (filtrarea) si ordonarea (sistematizarea) datelor.

a)     ce probleme se reliefeaza;

b)    daca sunt posibilitati de tratare distincta;

c)     care sunt circumstantele problemei;

d)    în ce ordine de urgenta trebuie actionat;

e)     daca avem elemente restrictive (disponibilitati fixe, acte normative în vigoare etc.).

Ambele etape (A si B) le putem considera faze premergatoare ale elaborarii deciziei.

C.        Analiza datelor si faptelor (informatiilor). Cu acest prilej, se studiaza toate influentele posibile asupra deciziei. În aceasta etapa se elaboreaza variante.

D.        Deliberarea - "o confruntare de idei în cadrul careia sunt scoase în evidenta avantajele si dezavantajele uneia sau alteia din solutiile posibile"

Pentru a se ajunge la un rezultat util, aceasta trebuie judicios organizata.

Astfel, materialul pregatit pentru elaborarea deciziei, împreuna cu propunerile prezentate, vor fi transmise în timp util membrilor organului de decizie, pentru ca acestia sa le poata analiza, spre a avea astfel posibilitatea de a se pronunta atunci când vor fi supuse discutiei materialele respective.

E.         Adoptarea / luarea deciziei - este momentul manifestarii vointei decidentului.

Ulterioare actului decizional, mai urmeaza:

F.          Intrarea în vigoare

G.        Aplicarea (executarea) deciziei administrative.

Initiativa 9)

Înainte de a se organiza o actiune, este necesara interventia unei initiative, care sa declanseze actiunea în cauza.

Initiativa deciziei poate sa apartina si altor factori, exteriori organului emitent.

De asemenea, initiativa adoptarii unei decizii administrative poate veni si din partea diferitelor organizatii si asociatii nestatale sau chiar din partea cetatenilor, în mod individual.

Având ca obiect realizarea politicii statului, decizia administrativa este, de multe ori, initiata de factorii politici. Organele puterii legiuitoare, diferite organizatii din sistemul politic, sesizeaza organele administratiei publice în vederea initierii procesului decizional, facând astfel sa intervina actiunea organelor administratiei publice în vederea solutionarii unor probleme care privesc realizarea politicii statului în domeniile în care actioneaza organele administratiei publice.

În cele mai multe cazuri, initiativa deciziei administrative revine organelor administratiei publice care, din informatiile proprii sau pe baza sesizarilor diferitelor organe de stat sau obstesti ori ale cetatenilor, gasesc ca este oportuna interventia lor pentru rezolvarea unor anumitor probleme din domeniul lor de activitate. Sunt însa cazuri în care organele administratiei publice stau în expectativa observând evolutia anumitor fenomene sociale si asteptând sa se intervina pentru solutionarea problemelor care se pun în legatura cu acele fenomene.

Elaborarea 10)

Pregatirea sau elaborarea deciziei reprezinta prima etapa în procesul decizional, etapa în care nu exista o decizie sau un act juridic, ci un proiect de decizie sau o decizie potentiala. Fazele etapei pregatitoare sunt: aparitia necesitatii elaborarii deciziei, documentarea decizionala si fundamentarea deciziilor potentiale, întreaga etapa fiind dublata de formalitatile procedurale prealabile adoptarii actelor juridice.

Fundamentarea / motivarea deciziei 11)

Totalitatea motivelor care stau la baza unui act juridic constituie motivatia acelui act, iar motivarea este actiunea de aratare a motivelor pe care se fundamenteaza actul. Motivarea este un element obiectiv si extern, fiind o conditie formala, de procedura, acolo unde legea o impune, spre deosebire de motivatie care este un element intern, subiectiv si obligatoriu.

Pe baza necesarului de date obtinute se trece la analiza si interpretarea datelor în scopul elaborarii proiectului de decizie. Analiza trebuie sa fie obiectiva si întemeiata pe anumite ipoteze de lucru, stabilite pe baza unor teze fundamentale ce trebuie aplicate în noua reglementare. Datele existente, care constituie premisele ipotezei de lucru, pot confirma sau infirma ipoteza.

Continutul motivarii se refera la împrejurarile care au fost retinute ca determinante în emiterea actului. Sub acest aspect, în cazul actelor normative, expunerea de motive va arata succint, printre altele:

cerintele care justifica interventia normativa cu o referire speciala la insuficienta reglementarilor în vigoare;

efectele de ordin politic, economic, social si cultural urmarite în functie de obiectul reglementarii;

efectele pe care noua reglementare le are asupra reglementarilor deja existente.

Sanctiunea nemotivarii actelor este în functie de gravitatea încalcarii normelor. Astfel, actul emis în mod nemotivat este lovit de nulitate daca a încalcat aceasta conditie de valabilitate. Daca actul este motivat, dar motivele sunt în contrazicere cu legea, actul va fi formal, dar ilegal, sub aspectul continutului sau temeiniciei sale.

Adoptarea deciziei administrative 12)

Etapa adoptarii sau emiterii actelor administrative de catre organele colegiale, respectiv unipersonale, reprezinta momentul în care vointa se manifesta în scopul producerii efectelor juridice. Ea se realizeaza în diverse modalitati, astfel, în cazul organelor unipersonale momentul emiterii este marcat de semnarea înscrisului constatator al actului juridic, iar în cazul organelor colegiale, adoptarea are loc în cadrul sedintei prin mecanismul votului.

Dupa unii autori, etapa adoptarii se poate diviza, în cazul organelor, colegiale, în cel putin 3 faze: dezbaterea, deliberarea si votarea. Etapa adoptarii este guvernata de importante formalitati procedurale concomitente adoptarii deciziei si ulterioare adoptarii acesteia, necesare asigurarii valabilitatii ei sau punerii în executare.

- Dezbaterea - activitate de evaluare a propunerilor cuprinse într-un proiect de act în baza unei confruntari de idei în cadrul careia se evidentiaza avantajele si dezavantajele solutiilor preconizate. Forma organizatorica a dezbaterii în cadrul organelor colegiale este sedinta (adunare generala, sesiune) care reprezinta o reuniune de doua sau mai multe persoane ce alcatuiesc împreuna un organ si a caror reunire are un anumit scop.

- Deliberarea - În cazul organelor colegiale fiecare participant la dezbatere opteaza din considerente specifice, asupra unui proiect sau variante si asupra unor amendamente. Procedura de deliberare a fiecarui participant difera în ceea ce priveste structura demonstratiei sale, alegerea si ordonarea argumentelor, modul si momentul de prezentare. Alegerea unei variante din mai multe, are loc în baza unei aprecieri comparative a variantelor propuse sub aspectul diferitilor factori, indicatori de eficienta, prin aprecierea unor efecte posibile ca aparitie etc., dar cu respectarea cadrului legal care delimiteaza posibilitatile de optiune.

- Votarea - reprezinta operatiunea prin care se manifesta cu efecte juridice vointa organului colegial prin adoptarea actului juridic. Vointa pe care o cuprinde decizia se manifesta în realizarea puterii de stat si se afla numai la nivelul persoanelor care au un drept de vot deliberativ si nu un drept de vor consultativ sau care sunt lipsite de acest drept.

Forme procedurale concomitente adoptarii actelor de drept administrativ

a) Quorumul si majoritatea necesara

Quorumul reprezinta numarul de membri necesari, raportat la numarul total de membrii ai organului colegial, care trebuie sa fie prezenti pentru ca deliberarile organului sa fie valabile. Normele privitoare la quorum sunt prestabilite si reprezinta un element de forma esential întrucât prin respectarea lor manifestarea de vointa dobândeste puterea de a produce efecte juridice.

b) Actele administrative emise în comun

Actele administrative emise în comun de mai multe organe ale administratiei de stat sau de acestea împreuna cu alte organisme sunt manifestari de vointa simultane facute cu intentia de a produce efecte juridice.

c) Redactarea fi semnarea înscrisului

Redactarea actului juridic reprezinta operatiunea de întocmire a unui înscris (document) care sa reflecte deplin si concordant manifestarea de vointa exprimata.

Neîndeplinirea formei scrise în cazul actelor normative, reprezinta încalcarea unei conditii esentiale de valabilitate ale acestor acte. Întocmirea sau redactarea în forma scrisa a actelor normative este strâns legata si de modul aducerii lor la cunostinta prin publicare sau comunicare.



Semnarea înscrisului constatator al actelor juridice reprezinta o cerinta de forma absolut necesara.

d) Motivarea deciziei administrative

Intrarea în vigoare 13)

Actele normative intra în vigoare, în principiu, de la data publi­carii lor. Evident ca intrarea în vigoare marcheaza momentul producerii de efecte juridice de catre actele respective.

Publicarea poate avea loc prin Monitorul Oficial al României în cazul legilor, ordonantelor si hotarârilor Guvernului ori prin alte mijloace de publicitate, în cazul celorlalte acte normative (publica­re în presa, afisare). Nepublicarea actelor normative ale Guver­nului atrage inexistenta acestor acte

Unele acte normative intra în vigoare la o data ulterioara publicarii lor, în termenul stabilit în însusi textul lor.

Actele administrative individuale se aduc la cunostinta per­soanelor interesate prin comunicare. Ele produc efecte juridice din momentul comunicarii.

În ce priveste actele de autoritate ale administratiei publice locale art. 50 alin. (1) din Legea nr. 215/2001, prevede ca actele normative devin obligatorii de la data publicarii, iar cele indivi­duale, de la data comunicarii.

Unele acte de autoritate individuale pot produce însa efecte juridice din chiar momentul adoptarii lor, daca persoana vizata par­ticipa la adoptarea actului si din cuprinsul actului nu rezulta altfel.

Pot exista însa si situatii inverse, când actul adoptat a fost publicat sau comunicat, dar el nu produce efecte din momentul publicarii sau comunicarii, ci de la o data mult ulterioara.

Executarea deciziei administrative 14)

Dupa ce a fost adoptata, decizia administrativa trebuie executata, trebuie pusa în aplicare. Oricât de buna ar fi o decizie, daca ea nu este executata sau este defectuos executata, întreaga munca depusa anterior pentru elaborarea deciziei se iroseste.

De retinut faptul ca, dupa adoptarea ei de catre organul emitent, decizia administrativa devine obligatorie. Astfel încât, în caz de neexecutare, pot fi aplicate sanctiunile prevazute de lege celor care se fac vinovati de neexecutare.

În vederea executarii, organele administratiei publice adopta o serie de masuri organizatorice, privind mobilizarea si utilizarea mijloacelor necesare executarii. Cu cât mai bine este organizata executarea, cu atât se înfaptuieste mai deplin scopul deciziei respective.

Un element deosebit de important al executarii este oportunitatea acesteia, o întârziere în executare putând avea uneori consecinte deosebit de grave, de natura sa aiba ca rezultat chiar imposibilitatea executarii.

Decizia administrativa poate fi executata direct de catre organul administratiei publice, de catre o organizatie nestatala sau chiar de catre cetateni, în mod individual.

În procesul de executare, trebuie sa se tina seama cu strictete de competenta fiecarui organ în parte, în asa fel încât sa se evite suprapunerile si paralelismele, care ar putea avea efecte negative.

Modul de executare a unei decizii administrative influenteaza efectele acesteia, deoarece se ridica problema organizarii rationale si eficiente a resurselor. Pentru executarea corespunzatoare a deciziilor, s-au formulat unele recomandari si anume:

separarea îndeplinirii unei decizii, de celelalte actiuni ale administratiei; orice executare urmeaza ca se integreze în structura de ansamblu a administratiei;

buna executare depinde de experienta si cunostintele în materie ale functionarilor publici;

executarea operativa a deciziei, deoarece orice întârziere poate avea efecte daunatoare, dupa cum si graba aduce prejudicii;

executarea este mai facila, atunci când decizia se integreaza în cadrul traditional al activitatilor administrative sau poate fi mai dificila daca impune inovatii în materie. În primul caz, ceea ce influenteaza executia, este rutina functionarilor, iar în cel de-al doilea caz, lipsa lor de curaj.

Executarea unei decizii se împleteste cu activitatea de control, care verifica atât derularea procesului decizional, cât mai ales, rezultatele obtinute. Controlul furnizeaza informatii necesare în elaborarea deciziilor viitoare si, în fond, marcheaza dinamica deciziei administrative.



Controlul si evaluarea deciziei 15)

Controlul executarii deciziei administrative reprezinta conditia bunei functionari a administratiei publice.

Un management eficace implica masurarea periodica a rezul­tatelor. Când rezultatele prezente sunt comparate cu cele planificate (obiectivele). Daca rezulta o deviere, trebuie facute anumite schimbari în varianta aleasa, în implementarea ei sau în obiectivul initial, daca este considerat imposibil de atins, în acest din urma caz, întregul proces de luare a deciziei este reluat.

Deci, ratiunea de a exista a controlului este, în primul rând, prezenta sa activa în desfasurarea evenimentelor si corectarea la timp a abaterilor ce pot aparea.

În sens restrâns, pasiv, formulat de majoritatea de teoreticienilor dreptului, controlul vizeaza numai respectarea conditiilor de legalitate si oportunitate, determinante doar ale cadrului adecvat, necesar rezolvarii unei situatii, necuprinzând aspectul eficientei.

În sens larg, activ, controlul trebuie sa includa si aspectul eficientei continutului muncii administrative - faptul administrativ.

Efectele deciziei administrative 16)

Efectele deciziei administrative sunt consecintele pe care aceasta le genereaza prin simplul fapt al adoptarii sale.

Astfel, ca urmare a adoptarii, decizia devine obligatorie pentru toti sa-si realizeze activitatea profesionala, în conformitate cu deciziile luate. Decizia poate atrage sanctiuni asupra celor care nu se conformeaza prevederilor sale.

De asemenea, decizia beneficiaza de executarea ei din oficiu; drept urmare, ea poate fi executata de administratia publica prin proprii agenti (servicii publice, forta publica), utilizând, daca este necesar, mijloace de constrângere (materiala), pentru a anihila rezistenta celor interesati.

În cazul în care decizia se dovedeste ilegala sau inoportuna, administratia poate s-o anuleze sau retracteze tot printr-o decizie unilaterala fara sa fie necesar consimtamântul partilor.

Efectele deciziei administrative pot fi anihilate, suspendate, încetinite sau accelerate, prin politica statului, modificarea cadrului legal sau a activitatii si structurii administratiei. Un factor care contribuie la blocarea dinamicii deciziei administrative îl constituie spiritul rutinier. Lipsa initiativei, absenta operativitatii pot paraliza o decizie administrativa. Elementele care la prima vedere par minore (lipsa echipamentelor moderne de calcul sau a personalului de executie) pot prejudicia eficienta si dinamica deciziei.

Eficienta unei decizii administrative se bazeaza pe prevederea si calcularea efectelor pe care le genereaza si care pot fi directe si indirecte.

Efectele directe. Din momentul în care a fost adoptata decizia, dreptul administrativ pune capat deliberarilor si clarifica problemele prin rezolvarea lor în practica. Pentru unii, decizia adoptata reprezinta confirmarea punctului lor de vedere. Pentru altii ea înlatura anumite incertitudini si îndoieli. Indiferent de situatie, decizia este obligatorie, chiar si pentru cei care o considera gresita.

Nu este suficienta unirea celor doua elemente, întelegerea si vointa, pentru ca decizia sa produca efecte. Mai este, necesar, ca cei care adopta decizia sa fie convinsi ca aceasta corespunde si satisface cerintele vietii sociale.

Deciziile eronat concepute au efecte slabe si nu par aplicabile. Este de preferat sa se atinga un obiectiv mai modest, decât sa se esueze spre unul irealizabil. În alte cazuri, deciziile nu se aplica, pentru ca între timp, ele nu mai corespund realitatilor sociale, devenind inutile.

Efectele indirecte privesc pe functionarii care decid, autoritatile publice si administratiile. Ele reflecta raspunderea asumata de cei care au luat o anumita decizie. În calitate de autori, ei vor apara decizia respectiva, cautând sa-i asigure eficienta pentru ca aceasta ca produca toate efectele.

Efectul indirect asupra institutiilor publice consta în consolidarea, modificarea sau chiar desfiintarea unora dintre ele.

Incidenta asupra populatiei, depinde de modul în care aceasta a participat la procesul decizional. De gradul participarii cetatenilor la activitatea administratiei statului, depinde atitudinea de adeziune, colaborare, rolul lor activ sau pasiv fata de decizia administrativa.


Note:


Ioan Alexandru, Drept administrativ. Teorii, realitati, perspective. Ed. Lumina Lex, Bucuresti, 1999, p. 482-485;

Ioan Santai, Drept administrativ si stiinta administratiei, Ed. RISOPRINT, Cluj-Napoca, 2003, p.77-79.

Anton Trailescu, op. cit., p. 75 - 77.

 [T1]





Document Info


Accesari: 15322
Apreciat: hand-up

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site


in pagina web a site-ului tau.




eCoduri.com - coduri postale, contabile, CAEN sau bancare

Politica de confidentialitate | Termenii si conditii de utilizare




Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2024 )