Elementele statului

Teritoriul[2] si populatia sunt elemente externe, care conditioneaza existenta statului, dar nu īntotdeauna cānd sunt reunite ia nastere un stat (de exemplu comunele, orasele, judetele, etc.).

Elementul esential, care da nastere statului este aparitia īn sānul unei comunitati umane asezate pe un teritoriu determinat, fie a unor guvernanti, fie a unui sistem de organe carora, li se atribuie capacitatea de a lua, pe cale de comanda si īn afara oricarei subordonari, masuri obligatorii, susceptibile de a fi impuse respectului general cu ajutorul fortei de constrāngere[3]. Īn literatura juridica si politica pentru desemnarea acestui ultim element se foloseste, fie termenul de "putere de stat", fie de cel de "autoritate publica" .

Notiunea de putere de stat sau de autoritate publica desemneaza atributiile unor organe, sau sistem de organe (parlament, guvern, ministere, organe judecatoresti), care pe un anumit teritoriu, exercita functiile legislativa, executiva si judecatoreasca, īn conditii īn care este exclusa existenta vreunei puteri superioare. Aceste organe actioneaza īn limitele competentelor conferite īn domeniul īn care īsi desfasoara activitatea, iar la nevoie au dreptul si chiar obligatia de a se folosi de constrāngere, putere conferita de forta autoritatii aleasa pe cale democratica.

Īn masura īn care aceste organe dobāndesc capacitatea juridica de a reprezenta statul si de a intra īn raporturi juridice interne sau internationale, statul devine subiect de drept intern sau international .

Īn literatura juridica s-a considerat ca notiunea de putere de stat nu poate fi echivalata cu cea de suveranitate, aceasta din urma putānd fi doar o caracteristica a puterii de stat[6]. Īn Constitutia Romāniei din 1991 revizuita īn art.2 al. 1 se spune "suveranitatea nationala apartine poporului romān, care o exercita prin organele sale reprezentative, constituite prin alegeri libere, periodice si corecte, precum si prin referendum".

Daca īn general, pe plan intern se recunoaste fiecarui stat dreptul de a dispune de el īnsusi si de a-si determina liber statutul politic[7], tema primatului dreptului international asupra celui intern poate duce la o limitare a puterii statului. Astfel, īn art. 20 alin. 2 din Constitutia Romāniei din 1991 revizuita se spune ca, daca exista neconcordante īntre pactele si tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care Romānia este parte, si legile interne, au prioritate reglementarile internationale, cu exceptia cazului īn care Constitutia sau legile interne contin dispozitii mai favorabile.