Guvernul

Rolul Guvernului este definit īn art. 1 din Legea nr. 90/2001 si consta īn asigurarea functionarii echilibrate si dezvoltarea sistemului national economic si social, precum si racordarea acestuia la sistemul economic mondial īn conditiile promovarii intereselor nationale. Totodata, Guvernului īi mai revine rolul de a organiza executarea īn concret a legilor adoptate de puterea legislativa.

B. Caracteristicile Guvernului

O prima caracteristica a Guvernului consta īn faptul ca este un organ al puterii executive, caruia īi revine atributia de conducere generala a administratiei publice, dar fara sa fie o categorie distincta de aceasta din urma[2].

Componenta, modul de functionare, atributiile si actele Guvernului au fost sumar reglementate de Constitutia din 1991, care, pentru dispozitii mai amanuntite, facea trimitere la o viitoare lege organica. O asemenea lege a intervenit de abia īn anul 2001. Īn aceasta situatie, pe baza fostului art. 151 din Constitutia din 1991, potrivit caruia institutiile republicii, existente la data intrarii ei īn vigoare, ramāneau īn functiune pāna la data constituirii celor noi, ansamblul regulilor juridice, care priveau Guvernul, au continuat sa se aplice si dupa data de 8 decembrie 1991, desi erau stabilite prin lege ordinara; Legea nr. 37/1990. Ulterior, prin efectul intrarii īn vigoare a Constitutiei din 1991 la 8 decembrie 1991 unele dispozitii ale Legii nr. 37/1990 au fost abrogate ca fiindu-i contrare. Astfel, un gol legislativ s-a produs. Era necesar, conform spiritului Constitutiei din 1991, ca o lege organica sa fie adoptata īn materie. Īn loc sa se procedeze astfel, organizarea si functionarea Guvernului a fost reglementata prin mai multe hotarāri guvernamentale, cum au fost H.G. nr. 860 din 31.12.1992 si H.G. nr. 196 din 29.04.1993, H.G. nr. 515/1993 si H.G. nr. 696/1993, H.G. nr. 520/1994. Era fara īndoiala neconstitutional ca organizarea Guvernului sa se faca prin acte normative inferiore legii organice, ca sa nu mai amintim de faptul ca o lege, Legea nr. 37/1990, a fost modificata prin hotarāri succesive de guvern. Este grav ca o autoritate publica de importanta Guvernului a functionat, dupa intrarea īn vigoare a Constitutiei din 1991, o lunga perioada de timp īn afara cadrului constitutional si legal stabilit de ea[3].

O a doua caracteristica a Guvernului este aceea de a fi un organ central, adica un organ a carui competenta se extinde pe īntregul teritoriu al tarii.

Īn al treilea rānd, Guvernul organizeaza, executa si asigura realizarea politicii interne si externe a tarii, exercita conducerea generala a administratiei publice, ca organ colegial central al administratiei publice.

Īn al patrulea rānd, Guvernul este un organ cu competenta generala, cu atributii interesānd toate sau aproape toate ramurile si domeniile (īnvatamānt, sanatate, agricultura, industrie si comert, etc.), fiind abilitat sa ia masuri interesānd fie ansamblul lor, fie numai pe unele dintre ele.

Īn sfārsit, Guvernul se mai caracterizeaza si prin pozitia pe care o detine īn raport cu organele administratiei publice, fiind organul de conducere si coordonare a organelor centralizate de specialitate, precum si a organelor locale ale administratiei publice, dar īn acest ultim caz cu respectarea principiilor autonomiei si descentralizarii.

C. Functiile Guvernului se exercita pentru realizarea    Programului de Guvernare acceptat de Parlament (art. 1 alin. 5 din Legea nr. 90/2001). Aceste functii sunt:

Īncetarea functiei de membru al Guvernului intervine prin demisie, revocare, pierderea drepturilor electorale, stare de incompatibilitate, a decesului sau a demiterii.

Demisia se prezinta īn scris primului-ministru, se anunta public si devine irevocabila din momentul īn care s-a luat act de depunerea ei, dar nu mai tārziu de 15 zile de la data depunerii.

Revocarea are loc īn caz de remaniere guvernamentala (chiar si revocarea unui ministru poate īnsemna remaniere guvernamentala) si se face prin decret, de Presedintele Romāniei, la propunerea primului-ministru.

Īn cazul demisie, a pierderii drepturilor electorale, a incompatibilitatii, a decesului si īn alte situatii prevazute de lege, Presedintele Romāniei, la propunerea primului-ministru, ia act de aceasta si declara vacanta functiei de ministru al Guvernului. Daca un membru al Guvernului a fost condamnat penal printr-o hotarāre judecatoreasca definitiva sau averea sa a fost declarata, īn tot sau īn parte, ca fiind dobāndita īn mod ilicit, el este, de asemeni, demis de Presedinte, la propunerea primului-ministru.

Īn caz de remaniere guvernamentala sau vacanta a postului, numirea īn functia de membru al Guvernului de face tot de Presedintele Romāniei.

Primul-ministru. Constitutia din 1991 a vazut īn primul-ministru un organ care, desi participa alaturi de ceilalti ministri la deliberarile care au loc īn sedintele Guvernului īn vederea luarii unor hotarāri obligatorii, totusi exercita, īn temeiul ei, o serie de atributii proprii[5].

Astfel de atributii, pe care le exercita individual, adica fara sa aiba nevoie de concursul celorlalti ministri pot fi: formarea Guvernului prin prezentarea listei acestuia īn sedinta comuna a corpurilor legiuitoare, prezentarea īn fata Parlamentului a programului Guvernului; conducerea Guvernului si coordonarea activitatii membrilor acestuia; convocarea si conducerea sedintelor Guvernului; prezentarea de rapoarte si de declaratii īn fata Parlamentului cu privire la politica Guvernului; semnarea hotarārilor si ordonantelor Guvernului; contrasemnarea decretelor Presedintelui Republicii īn cazurile prevazute de Constitutie etc.

Primul-ministru numeste si elibereaza din functie: conducatorii organelor de specialitate din subordinea Guvernului, cu exceptia persoanelor care au calitatea de membru al Guvernului, respectiv, prevazute īn lista Guvernului prezentata Parlamentului si īnvestita cu votul de īncredere al acestuia; secretarul general (daca nu face parte din Guvern cu rang de ministru) si secretarii generali adjuncti; personalul din cadrul aparatului de lucru al primului-ministru, secretarii de stat, alte persoane care īndeplinesc functii publice, unde prevede legea[6].

Īn cazul aparitiei unor probleme operative, primul-ministru poate constitui, prin decizie, consilii, comisii si comitete interguvernamentale

Pentru caracterizarea pozitiei primului-ministru īn cadrul ansamblului aparatului executiv este semnificativ faptul ca este suficient ca una din situatiile care duc la īncetarea mandatului lui sa fi intervenit pentru ca īntregul Guvern sa fie considerat demis si procedura de formare a unui nou Guvern sa se deschida[7].

Art. 8 al Legii nr. 37/1990, abrogata, prevedea ca Guvernul īsi constituirea un birou executiv pentru rezolvarea problemelor curente si urmarirea aducerii la īndeplinire a masurilor dispuse de Guvern. O astfel de dispozitie nu mai exista īn Legea nr. 90/2001.

Aparatul de lucru al Guvernului

Potrivit art. 20 al Legii nr. 90/2001, modificata prin O.U.G. nr. 64 din 28 iunie 2003[8] si Hotarārii Guvernului nr. 746 din 31 iulie 2003 , īn vederea exercitarii atributiilor ce-i revin pe baza Constitutiei, a legilor si ordonantelor, a hotarārilor īn vigoare se organizeaza aparatul de lucru al Guvernului, īn care functioneaza, aparatul de lucru al primului-ministru, Secretariatul General al Guvernului, departamente si alte asemenea structuri organizatorice cu atributii speciale (compartimente pentru monitorizarea marilor programe de interes national). Īn directa coordonare a primului-ministru se afla Administratia Nationala a Rezervelor de Stat, A.P.A.P.S., Autoritatea Nationala de Reglementare īn Domeniul Gazelor Naturale, s.a.

Aparatul de lucru al primului-ministru este o structura organizatorica fara personalitate juridica, alcatuita din corpul consilierilor primului-ministru, cabinetul primului-ministru, cancelaria primului-ministru, si alte compartimente stabilite prin legea organica de organizare. Atributiile si organizarea aparatului de lucru se stabilesc prin decizia primului-ministru. Pe lānga aparatul de lucru al primului-ministru īsi desfasoara activitatea Comisia anti-saracie si promovare a incluziunii sociale -C.A.S.P.I.S.

Secretariatul General al Guvernului functioneaza ca structura īn cadrul aparatului de lucru al Guvernului si asigura derularea operatiunilor tehnice aferente actelor de guvernare si rezolvarea problemelor organizatorice, juridice, economice si tehnice ale activitatii Guvernului, precum si reprezentarea Guvernului īn fata instantelor judecatoresti. Secretariatul General al Guvernului este condus de ministrul pentru coordonarea Secretariatului General al Guvernului, ajutat de unul sau mai multi secretari de stat numiti prin decizie a primului-ministru[11]. Īn coordonarea Secretariatului General al Guvernului este Departamentul pentru relatii Interetnice.

Departamentul este o structura organizatorica īn aparatul de lucru al Guvernului, subordonat primului-ministru, fara personalitate juridica si unitati īn subordine, care are rol de coordonare si sinteza īn domenii de interes general, īn conformitate cu atributiile Guvernului. Conducatorul departamentului va fi un demnitar care nu are calitatea de ordonator de credite. Īn subordinea primului-ministru sunt urmatoarele departamente: Departamentul pentru Analiza Institutionala si Sociala, Departamentul de Politici Sociale, Departamentul de Politici Economice, Departamentul pentru Relatii Interetnice, etc. Secretarii de stat sau subsecretarii de stat, care asigura conducerea departamentelor sunt numiti prin decizie de primul-ministru si emit numai ordine cu caracter individual.

Numarul maxim de posturi īn aparatul de lucru al Guvernului este de 370, exclusiv demnitarii si posturile aferente cabinetului primului-ministru si cabinetului ministrului pentru coordonarea Secretariatului General al Guvernului.

La intrarea īn vigoare a Constitutiei din 1991, se punea īntrebarea    daca art. 17 din Legea nr. 37/1990, potrivit careia secretarul general al Guvernului era numit si eliberat din functie de primul-ministru era sau nu abrogata. Conform Legii nr. 37/1990, secretarul general al Guvernului avea rang de ministru si era membru al Guvernului, participānd la sedintele acestuia si, ca atare, numirea lui īn functie era de competenta Presedintelui Republicii, ce trebuia sa se faca cu respectarea procedurii prevazute de art. 85 al Constitutiei. Daca aceasta dispozitie a Legii nr. 37/1990 nu ar fi fost considerata abrogata si secretarul Guvernului ar fi fost numit tot de primul-ministru, el nu ar fi dispus de drept de vot īn sedintele Guvernului, nefiind numit ca membru al acestuia de catre Presedintele Republicii pe baza īnvestiturii date de Parlament. Aceasta dilema a fost īnlaturata prin Hotarārea Parlamentului pentru acordarea īncrederii Guvernului nr. 39 din 28 decembrie 2000 prin care a fost investit ministrul pentru Coordonarea Secretariatului General al Guvernului si numit īn consecinta prin decret de Presedintele Romāniei , practica perpetuata si īn Hotarārea Parlamentului nr. 16/2003 .

E. Durata Guvernului

Durata mandatului presupune perioada īn care īsi desfasoara Guvernul numit activitatea.

Constitutia prevede ca Guvernul īn ansamblul sau si fiecare ministru īn parte īsi exercita mandatul īncepānd de la data depunerii juramāntului.

Aceasta prevedere presupune ca mandatul unora din membrii Guvernului sa nu coincida cu mandatul Guvernului. O asemenea situatie poate interveni, o data ce Constitutia arata ca, ori de cāte ori are loc o remaniere ministeriala, Presedintele Republicii, la propunerea primului-ministru, numeste un ministru.

Constitutia īn art. 110 prevede ca īncheierea mandatului are loc fie cu data validarii alegerilor generale pentru un nou Parlament, fie cu data demiterii Guvernului.

Īn cazul īncetarii mandatului sau, īn conditiile prevazute de Constitutie, Guvernul, pāna la depunerea juramāntului noului Guvern, poate emite acte cu caracter individual sau normativ, dar numai necesare administrarii treburilor publice si, fara a promova politici noi. Dar, īn aceasta perioada Guvernul nu poate emite ordonante si nu poate initia proiecte de lege (art. 26 alin. 3).

Primul ministru poate emite decizii (art. 19 din Legea nr. 90/2001), care pot avea caracter individual sau normativ. Profesorul Tudor Draganu spune ca deciziile primului ministru pot avea si un caracter normativ deoarece potrivit art. 18 din Legea nr. 37/1990 pentru organizarea interna a Guvernului aceasta "īndeplineste atributiile sale putānd emite decizii cu caracter individual sau privind organizarea interna a guvernului". Īn general īn literatura juridica marea majoritate a autorilor afirma ca deciziile au numai un caracter individual. Opinia profesorului Tudor Draganu pare a fi sustinuta si prin prevederile art. 3 alin. 4 din H.G. nr. 765/2002 īn care se arata ca atributiile si structura organizatorica ale aparatelor de lucru al primului-ministru se stabilesc prin decizie a acestuia care, poate, īn opinia noastra, avea numai un caracter normativ.

De altfel, faptul ca primul-ministru poate emite acte juridice cu caracter normativ si individual este cu atāt mai mult de apreciat cu cāt īn exercitarea atributiilor care īi revin ministrului pentru coordonarea Secretariatului General al Guvernului acesta poate emite ordine si instructiuni, evident acte care au un caracter normativ (art. 7 alin. 3 din H.G. nr. 746/2003). Pe de alta parte legiuitorul distinge ca īn exercitarea atributiilor sale conducatorul departamentului nu poate emite decāt ordine cu caracter individual (art. 10 alin. 5 din H.G. nr. 746/2003).

HOTĂRĀRILE GUVERNULUI

1. Notiuni. Definitie.

Hotarārea Guvernului constituie instrumentul de transpunere si de realizare īn practica sociala a atributiilor acestuia de aplicare a dispozitiilor constitutionale si ale altor legi, īn virtutea unui program acceptat de reprezentanta nationala. Hotarārea, nu este altceva decāt expresie a manifestarii de vointa a organului colegial, facuta cu scopul de a produce anumite efecte juridice, urmarite de organul administrativ suprem, nu este altceva decāt un act administrativ de autoritate ce poate interveni, īn orice domeniu, ramura sau sector de activitate, deoarece Guvernul are o competenta materiala generala.

Hotarārile Guvernului au caracter individual sau normativ. Din punct de vedere material hotarārea normativa este, ca si legea, un act juridic normativ prin care se creeaza, modifica sau sting pe cale generala si impersonala drepturi si obligatii.

Hotarārea este considerata īn doctrina juridica ca expresie a unei competente originare a Guvernului, ce īsi are izvorul īn Constitutie, tipica pentru rolul acestuia de autoritate publica a puterii executive, īntrucāt are ca scop executarea legilor.

Constitutia din 1991, precizeaza expres domeniile īn care numai legea poate actiona, lasānd libere alte domenii de raporturi sociale reglementarii autoritatii administrative. Aceasta interventie de reglementare normativa a Guvernului poate fi oricānd īnlaturata prin efectul abrogator sau modificator al unui act normativ cu o forta juridica superioara.

Dar pentru a nu īnlocui "domnia legii" cu "domnia reglementarii administrative autonome", Adunarea constituanta si-a luat unele masuri de contracarare. Astfel, īn primul rānd ea a subordonat unor conditii restrictive exercitiul delegarii legislative iar, īn al doilea rānd, a stipulat ca singura autoritate legislativa este Parlamentul.

2. Clasificarea hotarārilor normative ale Guvernului

Dupa obiectul lor reglementare hotarārile Guvernului se pot clasifica:

a) Hotarāri care sunt emise la initiativa legii, prin care se stabilesc reguli juridice de organizare a aplicarii legii si de punere a ei īn executare. Aceste hotarāri nu pot crea obligatii noi si nici sa stabileasca raporturi neprevazute īn lege. Aceste hotarāri mai sunt denumite complementare, deoarece īnsusi textul legii cere elaborarea unui act administrativ normativ de detaliere a normei cadru din lege.

b) Hotarārile pot fi si spontane, atunci cānd Guvernul dezvolta reguli cuprinse īn lege din proprie initiativa fara sa i se ceara expres acest lucru.

De mentionat ca acest tip de hotarāri ale Guvernului pot sa aiba drept temei chiar si o ordonanta a Guvernului. Astfel, H.G. nr. 543 din 24 iulie 1995 privind drepturile banesti ale salariatilor institutiilor publice si regiilor autonome cu specific deosebit pe perioada delegarii, detasarii si deplasarii īn cadrul localitatii, īn interesul serviciului a fost emisa de Guvern īn temeiul art. 4 din Ordonanta Guvernului nr. 63/1994 privind actualizarea unor normative de cheltuieli pentru autoritatile si institutiile publice.

c) Hotarārile autonome care reglementeaza primar raporturi juridice īn diferite domenii, nerezervate legii sau care nu au facut obiectul unei reglementari prin lege.

d) Hotarāri prin care se aproba regulamente, instructiuni, norme metodologice. Īn acest caz, regulamentele pot fi elaborate de Guvern, ministere sau alte organe de specialitate sau autoritati publice centrale, iar odata cu adoptarea lor pe aceasta cale, dobāndesc caracterul si forta juridica a hotarārilor cu caracter normativ ale Guvernului.

Guvernul poate aproba prin hotarāre, instructiuni elaborate de ministere. Astfel, īn art. 38 din Ordonanta Guvernului nr. 70/1994 s-a cerut ca la propunerea Ministerului de Finante, Guvernul sa aprobe Instructiunile privind metodologia de calcul si formularistica corespunzatoare referitoare la impozitul pe profit, lucru care s-a si facut prin Hotarārea Guvernului nr. 974/1994.

3. Conditii de valabilitate ale hotarārilor de Guvern

1. Asa cum am aratat, hotarārea poate fi emisa de Guvern numai īn limitele competentei conferite de Constitutie si de lege.

Guvernul nu poate interveni normativ īn domeniile rezervate legii sau īn care raporturile sociale au fost deja reglementate printr-o lege. Este cert ca prin hotarāre de Guvern nu pot fi reglementate raporturi juridice din domeniul dreptului penal, nu se pot stabili competente vreunei instante, tot asa cum nu se pot institui jurisdictii speciale.

Materiile rezervate legii sunt interzise interventiei puterii executive prin hotarāri autonome, nu īnsa si celor complementare, la initiativa legii (de exemplu īn domeniul īnvatamāntului, privind raporturile de munca, sindicatele si protectia sociala).

Ori de cāte ori, puterea executiva, īn lipsa legii, va īncerca sa statueze īn domeniile rezervate legii, va da nastere unor hotarāri neconstitutionale si vadit ilegale, care vor putea fi supuse controlului instantelor judecatoresti. Aceasta regula se impune cu atāt mai mult cu cāt este de principiu ca puterea legislativa, nu poate sa-si delege puterile sale, nici prin lege organica si nici prin lege ordinara, īn afara exceptiilor limitativ prevazute īn art. 114 din Constitutie, atributiile sale de legiferare īn nici un domeniu.

2. De aici consecinta ca hotarārea trebuie sa fie conforma, īn ceea ce priveste continutul ei, cu Constitutia si cu dispozitiile legale īn vigoare. Legea "este masura autoritatii regulamentare"[17]. Practic legile instituie limitele juridice ale puterii normative ale executivului. Aceasta limitare īsi are explicatia īn principiul superioritatii ierarhice a legii asupra oricarui act normativ al puterii executive. O forma de limitare a puterii normative a executivului ar putea consta si īn interventia puterii legiuitoare īntr-un domeniu nerezervat ei, situatie care īmpiedica Guvernul de a mai interveni pe cale autonoma, printr-o hotarāre, iar īn cazul īn care acel domeniu pāna la acea data era reglementat prin hotarāre, aceasta este abrogata (fie expres, fie tacit).

Chiar si atunci cānd legea invita Guvernul sa elaboreze o hotarāre complimentara, aceasta īmprejurare nu īi atribuie o putere mai larga, decāt cea care īi revine pe baza Constitutiei, ci dimpotriva, este de natura sa-i limiteze exercitiul puterii normative la un obiect determinat.

Prin hotarārile normative nu se poate deroga sau adauga la lege, nu se poate interveni īn domeniul legilor ordinare sau organice, iar o hotarāre care prevede masuri neprevazute de lege, este valabila, numai atāta timp "cāt nu contrazice litera sau spiritul legii".

Cu atāt mai mult, prin hotarāre normativa a Guvernului nu se poate modifica legea. Cu toate acestea, īn practica, interventia Guvernului "īn organizarea si executarea legii" poate sa aiba drept rezultat, fie prin "detalierea" pe care o face, fie prin continutul dispozitiilor pe care le cuprinde, vadit contrare vointei legiuitorului, modificarea implicita a legii. Aceasta este o īncalcare flagranta a principiului suprematiei legii. De exemplu, īn art. 1 din Hotarārea Guvernului nr. 105/10 aprilie 1997 se prevede expres ca, īncepānd cu anul 1997, valoarea de intrare a mijloacelor fixe, prevazuta la art. 3 alin. 2 din Legea nr. 15/1994 privind amortizarea capitalului imobilizat īn active corporale si necorporale, se majoreaza de la 200.000 lei la 1.000.000 lei. Aceasta modificare īn nici un caz nu se putea face prin hotarārea Guvernului, cu numai printr-un act juridic de aceeasi valoare juridica, ca legea.

3. Ca orice act administrativ normativ, hotarārea trebuie sa fie elaborata si emisa īn forma si procedura prevazuta de lege.

Actele normative ale Guvernului īmbraca indiscutabil forma scrisa, fiind o conditie de valabilitate ce decurge din faptul ca obligativitatea publicarii lor este prevazuta de Constitutie si de lege.

Propunerea, elaborarea, avizarea si prezentarea propunerilor de acte administrative normative presupune parcurgerea unor etape, fara de care acestea nu ar putea ajunge īn faza finala a publicarii, conform metodologiei cadru aprobate.

Aceste norme metodologice se adreseaza organelor administrative chemate sa elaboreze acte administrative normative, respectiv ministerelor, celorlalte organe de specialitate ale administratiei publice centrale (aflate īn subordinea Guvernului ori a ministerelor, fie functionānd ca autoritati administrative autonome). Prefecturile, Consiliile judetene si Consiliul General al Municipiului Bucuresti au dreptul sa faca propuneri de acte normative Guvernului, dar numai prin intermediul Ministerului Administratiei si Internelor.

Hotarārea trebuie semnata de primul-ministru. Tot asa contrasemnatura ministrilor care, au obligatia punerii īn executare a hotarārilor - art. 107 alin. 4 din Constitutie - nu este o simpla conditie ce tine de forma actului, ci constituie o conditie de valabilitate a īnsasi actului normativ (art. 27 alin. 3 din Legea nr. 90/2001). Contrasemnatura are semnificatia delimitarii competentei īn executarea hotarārii si deplinei responsabilitati pentru executarea actului. Lipsa semnaturii ministrilor de resort are aceeasi consecinta ca si lipsa semnaturii primului-ministru, respectiv actul este ilegal, nevalabil, ceea ce atrage dupa sine anularea sau revocarea lui, iar īn cazul nepublicarii inexistenta sa.

Potrivit art. 102 alin. 3 din Constitutie, Guvernul, este alcatuit din prim-ministru, ministri si alti membrii stabiliti prin lege organica. Īn literatura juridica s-a aratat ca atāta timp cāt hotarārea (ordonanta) este initiata si pusa īn executare de secretarul de stat acesta poate contrasemna hotarārea desi nu are "titlu" de ministru[18].

Secretarii de stat sau conducatorii unor institutii centrale autonome, care nu figureaza pe lista membrilor de Guvern, supusa de primul-ministru Parlamentului, (art. 86 si 87 din Constitutie), nu pot lua parte la deliberarile Guvernului, cānd se adopta hotarāri si, deci nu pot nici contrasemna.

Dupa semnare si contrasemnare hotarārea se transmite spre publicare la Monitorul Oficial prin grija Secretariatului General al Guvernului. Publicarea, īn acest caz, apare ca o conditie procedurala posterioara, dar obligatorie, asa cum pretinde art. 27 alin. 3 din Legea nr. 90/2001 si Constitutia īn art. 108 alin. 4. Nepublicarea atrage dupa sine inexistenta actului administrativ normativ. Publicarea actului normativ constituie regula. Constitutia Romāniei īn art. 107 alin. 4 prevede o exceptie, si anume hotarārile care au caracter militar se comunica numai institutiilor interesate (art. 27 alin. 2 din Legea nr. 90/2001).

De regula, data publicarii īnseamna si intrarea lor īn vigoare, daca nu se prevede īn cuprinsul actelor normative o data ulterioara, necesara pregatirii punerii īn aplicare a masurilor ce le presupun.

O hotarāre de Guvern nu poate avea o forta retroactiva, chiar daca acest lucru ar fi prevazut īn mod expres. Art. 15 alin. 2 din Constitutie interzice categoric retroactivitatea oricarui act normativ, indiferent de natura sa, mai putin a legii penale si contraventionale mai favorabile. Nici un argument de fapt sau de drept nu poate sta la baza vreunei īncercari de a sustine producerea de efecte juridice cu caracter retroactiv. Spre deosebire, īn perioada interbelica s-a considerat ca, fiind emis de organul administrativ pentru a pune īn aplicare legile, regulamentul retroactiveaza pāna la data intrarii īn vigoare a legii pe care o dezvolta.

Īn literatura juridica se arata ca actele administrative normative interpretative, care emana de la acelasi organ care a emis actul interpretat, au efect retroactiv de la data aplicarii actului interpretat. Multitudinea de precizari, instructiuni sau norme metodologice de aplicare, care intervin īn practica noastra de stat, de multe ori adaugānd sau contravenind unei hotarāri anterioare, cuprind riscul ca, sub pretextul interpretarii, sa se stabileasca o data anterioara de intrare īn vigoare si astfel sa se aduca grave atingeri drepturilor cāstigate īn mod legal de administrati.

4. Hotarārile emise de Guvern, au putere obligatorie atāta timp cāt nu contravin vreunui text de lege sau Constitutiei, pe toata durata de timp cāt sunt īn vigoare.

5. Anularea hotarārii Guvernului nu poate fi pronuntata de instantele de contencios administrativ sesizate cu verificarea legalitatii actului. Controlul de legalitate a hotarārii Guvernului (include si controlul de constitutionalitate) se poate face numai pe calea exceptiei de ilegalitate.

Hotarārea, ca act de drept public, se bucura de prezumtia de    legalitate, care īnsa este relativa, deci poate fi rasturnata de organul competent, prin anularea sau constatarea nulitatii absolute a actului administrativ normativ, ceea ce īl lipseste de efecte juridice din momentul constatarii, de regula cu caracter retroactiv, desi consecintele lui materiale sunt o realitate care nu poate fi īnlaturate pur si simplu. Hotarārea se bucura de prezumtia de legalitate, ceea ce īnseamna ca este executorie īnca din momentul intrarii ei īn vigoare. Dar, pot fi si hotarāri care sa nu prezinte nici cel putin aparenta de legalitate, īncalcarea legii fiind atāt de evidenta īncāt prezumtia de legalitate este īnlaturata, astfel īncāt nici nu se mai pune problema executarii lor. Acestea sunt hotarāri, asa numite inexistente, iar constatarea inexistentei lor poate fi facuta de orice instanta judecatoreasca, nu numai de contencios administrativ, chiar si de catre Curtea Constitutionala īn cadrul dezbaterii unor sesizari privind neconstitutionalitate unor legi sau ordonante, de orice autoritate administrativa sau de orice persoana interesata. De altfel, legiuitorul constitutional a prevazut un caz de inexistenta a hotarārilor nepublicarea lor īn art. 108 alin. 4 din Constitutie. Credem ca inexistenta unui act administrativ normativ poate fi atrasa nu numai de cazurile anume prevazute īn Constitutie, ci si de alte situatii (de exemplu raportul social reglementat printr-o hotarāre a fost anterior deja reglementat printr-o lege, cānd nu este definit actul respectiv ca hotarāre).

Hotarārile Guvernului pot sa-si īnceteze efectele juridice prin abrogare, expresa sau tacita, ca o expresie a principiului revocabilitatii actelor administrative, care īn cazul actelor normative au un caracter absolut, atāt pe motiv de ilegalitate cāt si pe motiv de inoportunitate (cānd situatiile pentru care actul a fost emis s-au schimbat). Hotarārea poate fi abrogata si prin vointa organului legiuitor, deci prin lege.

Guvernul, ca organ emitent poate nu numai sa revoce actul, ci si sa-l modifice. Hotarārea poate fi modificata, īn continutul ei si prin reglementarea ulterioara, diferita, a unor raporturi sociale prin lege. Atāt revocarea, cāt si modificarea hotarārii trebuie sa se faca cu respectarea regulilor de forma prevazute de H.G nr. 555/2001, conform principiului contrarius actus. Ca atare, īn cazul revocarii sau modificarii se vor cere si avizele organelor competente.

Suspendarea temporara a unui act administrativ normativ se poate face, īn principiu, atāt de organul emitent (practica īnca nu cunoaste o astfel de situatie) cāt si de instanta de judecata, īn baza art. 9 din Legea nr. 29/1990 privind contenciosul administrativ, avānd īn vedere motive justificate de ilegalitate cāt si de inoportunitate.

Interventia unor fapte juridice materiale, de regula, nu duce la īncetarea efectelor juridice ale actelor administrative normative ale Guvernului, singura exceptie admisa reprezentānd-o hotarārile cu caracter temporar, ale caror efecte īnceteaza prin simpla īmplinire a termenului.

Pentru a se asigura aplicarea hotarārilor, fie legea, fie chiar hotarārea, preia din lege sau, de sine statator, stabileste diferite sanctiuni. Īn virtutea dispozitiilor constitutionale este inadmisibil ca prin hotarāre sa se stabileasca sanctiuni penale, deoarece aceasta competenta apartine numai legii organice (art. 73 lit. f din Constitutie). Aceste sanctiuni, īn general, reflecta natura si materia īn care a fost emisa hotarārea (fiscala, materiala, disciplinara, etc.). Atunci cānd hotarārea nu prevede astfel de sanctiuni, īncalcarea unora dintre prevederi poate atrage aplicarea unor sanctiuni prevazute īn lege, ordonanta sau īn alte acte normative de rang egal, chiar fara sa se faca trimitere expresa la acestea, īn masura īn care īncalcarea se regaseste īn acel act normativ (aceasta mai ales īn domeniul controlului financiar, fiscal, etc.). Īn general, sanctiunea administrativa a contraventiei, prin amenda, este reglementata prin hotarāre, si acolo unde legiuitorul crede de cuviinta īnsotita de confiscare. Prin hotarāre de Guvern nu se poate prevedea īnchisoarea contraventionala, iar amenda nu se poate transforma īntr-o astfel de sanctiune īn caz de insolvabilitate.

ORDONANŢELE GUVERNULUI

[19], cu modificarile ulterioare

Raspunderea Guvernului este una politica si juridica.

a) Raspunderea politica

Ca urmare a votului de īncredere acordat Guvernului de Parlament, cu prilejul īnvestiturii, acesta are o raspundere politica numai īn fata Camerelor. La rāndul lui, fiecare membru al Guvernului, raspunde politic īn mod solidar cu ceilalti membri pentru activitatea Guvernului si pentru actele acestuia (art. 31 din Legea nr. 90/2001).

Atāt Guvernul cāt si fiecare dintre membrii sai sunt obligati sa raspunda la īntrebarile sau la interpelarile formulate de deputati sau senatori, īn termen de cel mult 15 zile de la primirea lor. Informatiile si documentele cerute vor fi puse la dispozitia Parlamentului īn cel mult 30 de zile de la primirea solicitarii.

Raspunderea politica a Guvernului consta īn demiterea sa, fie prin retragerea īncrederii acordate prin adoptarea unei motiuni de cenzura cu votul majoritatii deputatilor si senatorilor, īn conditiile art. 113 din Constitutie, fie īn urma angajarii raspunderii īn conditiile art. 114 din Constitutie. Guvernul poate sa-si angajeze raspunderea, īn fata Camerelor, reunite pentru un program, declaratie de politica generala, proiect de lege. Daca īn termen de 3 zile de la aceasta prezentare se va depune o motiune de cenzura, care este votata īn conditiile art. 113 din Constitutie, Guvernul este demis.

b).Raspunderea juridica

Pe lānga raspunderea politica membrii Guvernului pot raspunde si civil, contraventional, disciplinar sau penal, dupa caz, potrivit dreptului comun din aceste materii. Membrii Guvernului raspund penal pentru faptele savārsite īn exercitiul functiei lor, de la data depunerii juramāntului si pāna la īncetarea functiei, iar pentru savārsirea altor infractiuni, īn afara exercitiului functiei lor, raspund potrivit dreptului comun. Raspunderea penala este personala si ea priveste pe fiecare ministru īn exercitiul functiei, fie īn afara atributiilor de demnitar (art. 32 din Legea nr. 90/2001).

Constituie infractiuni īn exercitiul functiei si se pedepsesc cu īnchisoarea de la 2 la 12 ani urmatoarele lapte (art. 8 alin. 7):

a) īmpiedicarea, prin amenintare, violenta ori prin folosirea de mijloace frauduloase, a exercitarii cu buna-credinta a drepturilor si libertatilor vreunui cetatean;

b) prezentarea, cu rea-credinta, a unor date inexacte Parlamentului sau Presedintelui Romāniei cu privire la activitatea Guvernului sau a unui minister, pentru a ascunde savārsirea unor fapte de natura sa aduca atingere intereselor statului.

Tentativa la infractiunile prevazute īn art. 8 alin. 1 se pedepseste.

De asemenea constituie infractiune si se pedepseste cu īnchisoare de la 6 luni la 3 ani, urmatoarele fapte savārsite de catre un membru al Guvernului (art. 8 alin. 2):

[20]) au dreptul sa ceara urmarirea penala a membrilor Guvernului pentru faptele savārsite īn exercitiul functiei lor. Atāt Comisia permanenta a Camerelor, cāt si comisia speciala de pe lānga Presedintele Romāniei, practic joaca rolul unei camere de acuzare, si aceasta cu atāt mai mult cu cāt comisia speciala prezinta un raport Presedintelui privind urmarirea penala sau clasarea sesizarii. Īn atare situatie sesizarea ar trebui sa se faca direct la Īnalta Curte de Casatie de Justitie si nu la Parchet.

Urmarirea penala a membrilor Guvernului pentru faptele savārsite īn exercitiul functiei lor, potrivit art. 116 din Legea nr. 115/1999, se efectueaza de catre Parchetul National Anticoruptie, iar judecarea acestora, este de competenta Īnalta Curte de Casatie si Justitie.

Īn cazul īn care s-a cerut urmarirea penala īmpotriva unui membru al Guvernului, Presedintele Romāniei poate dispune suspendarea acestuia din functie, iar īn cazul trimiterii īn judecata suspendarea va fi obligatorie.