PRINCIPALELE INSTRUMENTE DE INVESTIGARE ALE FENOMENULUI ADMINISTRATIV

3.1. DREPTUL ADMINISTRATIV. NOTIUNE. OBIECT.

Dreptul administrativ este o ramura a sistemului unitar al dreptului roman. Dreptul roman se constituie din ansamblul regulilor de conduita instituite sau sanctionate de stat, reguli ce reflecta vointa poporului exprimata prin intermediul puterii legislative, reguli a caror respectare si aplicare obligatorie se asigura prin constiinta juridica a cetatenilor iar, la nevoie, cu ajutorul fortei coercitive a statului. Aceste reguli de conduita - cu caracter general obligatoriu - norme juridice, oricat ar fi de variate, de deosebite unele de altele, prin continutul si forma lor, reprezinta in cadrul fiecarui stat o unitate, un ansamblu, fiind organizate intr-un anumit sistem.

Ca ramura distincta de drept, in cadrul sistemului dreptului nostru, dreptul administrativ reglementeaza o grupare specifica de raporturi sociale, care se constituie in obiectul sau.

In literatura de specialitate au fost exprimate numeroase opinii cu privire la aceste raporturi sociale . In ceea ce ne priveste, consideram ca obiectul dreptului administrativ il formeaza acele raporturi sociale care constituie obiectul activitatii administrative a statului si a colectivitatilor locale, realizata, deci, in principal, de catre autoritatile administratiei publice potrivit normelor legale, cu exceptia raporturilor sociale care se nasc in procesul realizarii activitatii financiare a statului si a colectivitatilor locale.

Asadar, trebuie observat, in 545j98f primul rand, ca obiectul dreptului administrativ nu il formeaza toate raporturile sociale in care sunt implicate autoritatile administratiei publice prin diferite fapte juridice, ci numai acelea in care autoritatile administratiei publice infaptuiesc puterea executiva, fiind purtatoare a autoritatii publice.

In al doilea rand, din aceasta grupare de raporturi sociale, desprindem pe acelea care se nasc in procesul realizarii activitatii financiare, deoarece datorita specificului puternic al acestora, ele fac obiectul unei ramuri distincte de drept - dreptul financiar.

Fata de cele precizate in legatura cu notiunea si obiectul dreptului administrativ, putem deduce ca norma de drept administrativ face parte din acea categorie de norme juridice care reglementeaza, ordonand si organizand, raporturile sociale care constituie obiectul activitatii administrative a statului si a colectivitatilor locale, cu exceptia raporturilor sociale care se nasc in procesul realizarii activitatii financiare .

Normele de drept administrativ pot fi emise atat de catre Parlament, ca autoritate publica ce detine puterea legislativa, cat si de Presedintele Republicii, Guvern si celelalte autoritati ale administratiei publice centrale sau locale.

De asemenea, nu trebuie sa confundam notiunea de norma de drept administrativ - care se poate gasi atat intr-un act juridic normativ emis de Parlament ca autoritate publica ce detine puterea legislativa, cat si intr-un act juridic normativ emis de o autoritate a administratiei publice centrale sau locale ce tin de puterea executiva - cu notiunea de act administrativ cu caracter normativ, care este un act juridic ce cuprinde norme de conduita si care este emis numai de catre o autoritate a administratiei publice centrale sau locale.

Formand o categorie speciala de norme juridice, deoarece reglementeaza o anumita grupare de raporturi sociale, normele de drept administrativ se pot referi la o secventa sau alta a activitatii administrative a statului sau a colectivitatilor locale. Astfel exista:

- Norme care reglementeaza organizarea autoritatilor si institutiilor administratiei publice centrale sau locale si care compun cadrul normativ al infiintarii, stabilirii structurilor organizatorice si desfiintarii acestora;

- Norme care reglementeaza functionarea autoritatilor administratiei publice si care compun, pe de o parte, cadrul normativ al competentelor, precum si procedurile de realizare a acestora iar, pe de alta parte, unele norme privind raspunderea atat a autoritatilor administratiei publice, cat si a functionarilor;

- Norme care reglementeaza relatiile autoritatilor administratiei publice cu persoane fizice si organisme non-guvernamentale, mai exact drepturile si obligatiile cetatenilor si a organismelor non-guvernamentale in raporturile lor de drept administrativ cu autoritatile administratiei publice.

Incercand o particularizare a normei de drept administrativ, observam ca, in general, structura logico-juridica a acestei norme cuprinde cele trei elemente ale normei juridice.

Din necesitatea ca aceste norme sa fie cat mai clare, in majoritatea acestora, ipoteza este mai ampla, cu scopul de a se preciza cat mai exact parametrii in limita carora actioneaza norma in cazurile concrete. In ceea ce priveste dispozitia, aceasta se prezinta in majoritatea cazurilor sub forma imperativa: cele mai multe norme de drept administrativ, sunt, asadar, imperative sau categorice, stabilind o obligatie "in faciendo" de a proceda intr-o anumita maniera. Norme de interzicere continand obligatia de a se abtine de la o anumita actiune, deci "in abstinendo", sunt mai putine, iar norme permisive, care acorda subiectului posibilitatea optiunii intre actiune si inactiune - in dreptul administrativ - sunt in numar foarte redus.

In sfarsit, se poate sesiza ca, de regula, sanctiunea nu este expres exprimata, ea fiind de cele mai multe ori prezumata sub forma nulitatii absolute a tuturor actelor intocmite, cu ignorarea conditiilor exprimate in ipoteza si dispozitie.

Acele norme de drept administrativ ce reglementeaza raspunderea autoritatilor administratiei publice, a functionarilor sau relatiile acestora cu persoanele fizice si organismele non-guvernamentale, mai exact drepturile si obligatiile acestora in raporturile lor de drept administrativ cu autoritatile administratiei publice, prevad in mod expres sanctiunea.

Notiunea de izvor de drept are doua intelesuri.

In sens material prin izvor de drept se inteleg conditiile materiale de existenta care determina vointa membrilor societatii, exprimata in normele juridice, iar in al doilea sens, se intelege forma specifica de exprimare a normelor juridice.

Acest al doilea sens, tehnic-juridic, al expresiei izvor de drept, este cel pe care il avem in vedere in cele ce urmeaza si care mai este exprimat in formula "izvor formal de drept".

Avand in vedere cele de mai sus, izvorul de drept administrativ poate fi definit ca forma specifica de exprimare a normelor de drept administrativ.

Deoarece nu exista numai o singura forma de exprimare a normelor dreptului administrativ, ci mai multe, se vorbeste despre izvoarele dreptului administrativ (actele normative care de altfel, in ansamblu, formeaza un sistem).

In cadrul sistemului, ierarhia izvoarelor dreptului administrativ priveste raportul dintre diferitele acte normative si are la baza suprematia legii.

Indiferent de felul actului administrativ, forta juridica obligatorie este aceeasi, iar actele normative subordonate sunt in consens cu cele fata de care trebuie sa se conformeze.

Asa cum am aratat, principiul legalitatii administratiei publice impune ca normele privitoare la organizarea si activitatea administratiei publice sa provina de la autoritatile puterii legiuitoare, prin aceasta manifestandu-se subordonarea administratiei publice in misiunea acesteia de executare a legii .

Cu toate acestea, in activitatea de executare a legii, autoritatile administratiei publice trebuie sa aiba posibilitatea de a emite acte normative.

In afara normelor juridice care au ca izvor acte ce provin de la puterea legiuitoare, exista deci si izvoare ale dreptului administrativ care provin de la autoritati ale administratiei publice si aceasta constituie o particularitate a dreptului administrativ.

Competenta autoritatilor administratiei publice de a emite acte normative comporta doua aspecte care justifica si limiteaza totodata aceasta competenta.

Este vorba, in primul rand, de emiterea unor acte normative ­­­­­­cu aplicatie in interiorul administratiei publice si care au ca obiect organizarea launtrica a structurilor si actiunilor administratiei publice.

Alte acte normative provenind de la autoritatile administratiei publice cuprind norme de drept ce reglementeaza activitatea administratiei publice in raport cu tertii.

Autoritatile administratiei publice, atunci cand emit acte normative, actioneaza in baza si executarea legii, potrivit specializarii pe care o au in diferite domenii sau ramuri de activitate fara a crea valori politice noi, necuprinse in lege , cu exceptia ordonantelor date in baza Constitutiei sau a legii de abilitare.

Rezulta ca intotdeauna actele normative care provin de la autoritatile administratiei publice sunt subordonate Constitutiei si legii in sens restrans si sunt emise pe baza si in executarea legii.

Cel mai important izvor formal al dreptului administrativ il constituie Constitutia care este legea fundamentala.

Constitutia este cel mai important izvor al dreptului administrativ nu prin aspectul cantitativ al normelor dreptului administrativ pe care le cuprinde, in raport de alte izvoare de drept, ci prin forta juridica superioara a normelor de drept administrativ de ordin constitutional.

Sunt, astfel, cuprinse in Constitutie norme privind organizarea si functionarea celor mai importante autoritati ale administratiei publice, norme privind drepturile si indatoririle fundamentale ale cetatenilor a caror realizare este o sarcina a autoritatilor administrative, precum si norme referitoare la raporturile autoritatilor administrative cu celelalte autoritati, institutii etc.

Alte izvoare ale dreptului administrativ sunt legile constitutionale (de revizuire a Constitutiei), legile organice si cele ordinare, atunci cand contin norme ce reglementeaza raporturi de drept administrativ (de exemplu: Legea nr. 90/2001 privind organizarea si functionarea Guvernului si a ministerelor, Legea nr. 70/1991 privind alegerile locale etc.).

Asa cum s-a mai aratat o lege poate fi un izvor al dreptului administrativ si al altor ramuri de drept, asa cum este Legea nr. 114/1996 a locuintei care cuprinde atat norme de drept administrativ cat si norme de drept civil.

Un alt izvor al dreptului administrativ este Decretul-Lege care emana, de regula, de la seful statului, si de aceea este denumit "Decret", si nu de la Parlament, dar, cu toate acestea, are putere de lege, reglementand relatii sociale din domeniul legii, pe care o poate modifica sau inlocui .

Datorita schimbarilor intervenite dupa Revolutia din 1989, in tara noastra au fost emise astfel de acte normative, dintre care amintim, cu titlu de exemplu, Decretul-Lege nr. 10/10.01.1990, care reglementeaza regimul pasapoartelor si al calatoriilor in strainatate, si Decretul-Lege nr. 88/1990 privind unele masuri de ocrotire a organelor statului, institutiilor, a linistii cetatenilor si a ordinii de drept.

Hotararile si ordonantele Guvernului, ordinele si instructiunile ministrilor si actele celorlalte autoritati centrale de specialitate ale administratiei publice (hotarari, decizii, ordine, dispozitii), precum si cele elaborate de unitatile economice si institutiile publice in masura in care contin norme de drept administrativ, sunt si ele izvoare ale ramurii drept administrativ.

Conventiile internationale care sunt direct executorii in ordinea juridica interna sunt considerate de unii autori izvoare ale dreptului administrativ.

Cat priveste principiile generale ale dreptului administrativ, desprinse prin generalizare din prevederile mai multor acte normative, acestea capata valoarea unor izvoare distincte de actele administrative respective (de exemplu, principiul revocabilitatii actelor administrative).

Unele precizari trebuie facute in legatura cu unele denumiri ale unor acte normative care sunt deosebite de cele amintite.

Astfel, denumirea de cod desemneaza o lege si reglementeaza complet si sistematic o activitate intr-un domeniu foarte important (de exemplu, codul silvic si codul aerian cuprind multe norme de drept administrativ).

Frecvent, se foloseste denumirea de regulament pentru un act normativ ale carui norme reglementeaza raporturi juridice administrative.

Denumirea de regulament o poate purta o lege (regulamentul de functionare a camerelor Parlamentului), o hotarare a Guvernului, un ordin ministerial sau al conducatorului unei institutii (regulamentul de functionare sau cel de ordine interioara).

Unele acte normative poarta denumirea de statut, altele de conditii fundamentale iar acestea constituie izvoare ale dreptului administrativ dar nu izvoare deosebite de actele normative pe care le desemneaza denumirile respective.

Cu privire la practica judiciara si la doctrina, teza unanim acceptata in tara noastra este in sensul ca acestea nu constituie izvoare de drept, cu toate ca au un rol important in elucidarea sensului legii si in aplicarea uniforma a acesteia.

Raporturile de drept administrativ pot fi considerate acele raporturi juridice care apar prin interventia normei juridice asupra raporturilor sociale care constituie obiectul activitatii administrative a statului - sau a colectivitatilor locale - realizata asadar, de catre autoritatile administratiei publice potrivit normelor legale, cu exceptia raporturilor sociale care se nasc in procesul realizarii activitatii financiare .

Incercand o particularizare a raportului de drept administrativ, ne vom opri asupra unor caracteristici juridice specifice a elementelor sale: subiectul, obiectul si continutul.

Referindu-ne la subiectii raportului de drept administrativ, trebuie aratat ca intotdeauna cel putin unul este o autoritate a administratiei publice. Nasterea, modificarea sau stingerea raportului de drept administrativ este expresia manifestarii unilaterale de vointa a autoritatii administrative purtatoare a autoritatii publice (de stat sau a colectivitatilor locale). In acest sens, distingem mai multe posibilitati. Astfel, un raport de drept administrativ se poate stabili intre:

. doua autoritati ale administratiei publice;

. o autoritate a administratiei publice sau o alta autoritate publica (in ceea ce priveste natura juridica a raporturilor dintre Parlament si autoritatile administratiei publice, suntem de parere ca acestea, de regula, sunt raporturi de drept constitutional);

. o autoritate a administratiei publice si un organism non-guvernamental;

. o autoritate a administratiei publice si o institutie social-culturala sau un agent economic (regie autonoma sau o societate comerciala);

. o autoritate a administratiei publice si o persoana fizica.

Ca in orice raport juridic, obiectul raportului de drept administrativ il formeaza actiunea sau inactiunea partilor. Specificitatea consta in aceea ca actiunea sau inactiunea subiectilor se incadreaza in activitatea administrativa a statului sau a colectivitatilor locale, deci in cadrul exercitarii puterii executive.

Particularizand continutul raportului de drept administrativ, trebuie subliniat ca exercitarea drepturilor si obligatiilor nu este lasata la latitudinea partilor, ci constituie o obligatie legala pentru acestea. Nasterea, modificarea sau stingerea raportului de drept administrativ nu depind de vointa subiectiva a partilor, ci constituie o indatorire legala chiar si pentru autoritatile administratiei publice, a caror ratiune de a fi consta tocmai in realizarea obligatorie a atributiilor, a competentelor cu care au fost investite.

Asadar, continutul raportului juridic este reprezentat de drepturile si obligatiile subiectelor intre care se desfasoara relatia sociala reglementata de norma juridica.

O caracteristica de baza a continutului raportului juridic este aceea ca drepturile si obligatiile nu sunt separate unele de altele ci sunt corelative.

O mare parte a raporturilor de drept administrativ se formeaza in cadrul sistemului administratiei publice, privind organizarea si functionarea acestuia.

Dupa continutul raporturilor juridice de drept administrativ, deci al drepturilor si obligatiilor pe care le au subiectele participante, putem distinge in cadrul raporturilor mai sus amintite urmatoarele categorii :

- raporturi de subordonare ierarhica. Sunt raporturi de autoritate care se stabilesc intre structuri ale sistemului administratiei publice aflate intr-o ierarhie administrativa. Subiectul activ al acestui raport are in competenta dreptul de a conduce, indruma, controla activitatea subiectului pasiv caruia ii incumba obligatia de subordonare. De asemenea, subiectul activ are putere disciplinara asupra subiectului pasiv.

- raporturi de colaborare si participare, care se realizeaza intre subiecte intre care nu exista subordonare ierarhica. Titularii diferitelor competente pot colabora sau participa la realizarea unor sarcini ale administratiei publice.

Alta categorie de raporturi juridice de drept administrativ sunt cele care se stabilesc intre subiectele de drept care apartin sistemului de administratie publica si subiecte de drept care se situeaza in afara acestui sistem.

In aceasta categorie se includ:

- raporturi juridice de subordonare. Sunt raporturi juridice in care subiectele active in baza competentei legale pot stabili unilateral drepturi si obligatii pentru persoane fizice sau juridice aflate in afara sistemului administratiei publice. Acestea din urma sunt obligate sa se conformeze exigentelor stabilite in mod unilateral de catre organele administratiei publice.

- raporturi juridice de supraveghere si control a respectarii legii de catre subiecte de drept din afara sistemului administratiei publice.

- raporturi juridice de colaborare si participare a unor persoane fizice sau subiecte colective de drept la realizarea sarcinilor administratiei publice.

Este cazul organizatiilor nestatale care realizeaza activitati de interes public, contribuind la indeplinirea sarcinilor administratiei publice : Baroul de avocati, Corpul expertilor contabili si al contabililor autorizati, unitati de invatamant particulare s.a.

- raporturi juridice de utilizare a serviciilor publice in care subiectele active actioneaza pentru a realiza activitati cu caracter prestator pentru satisfacerea unor nevoi de interes public.

3.2. STIINTA ADMINISTRATIEI

Prezentarea sintetica a principalelor conceptii privind stiinta administratiei are drept scop mai buna intelegere a obiectului si importantei acestei stiinte, in conditiile amplificarii rolului pe care administratia publica il are ca principal instrument de edificare a statului de drept.

Inca din secolul al XVII-lea intalnim, in cadrul invatamantului universitar german si austriac, discipline privind stiintele camerale sau cameraliste .

Reprezentantul cel mai de seama a fost Lorenz von Stein, autorul uneia din primele lucrari in acest domeniu, intitulata "Teoria administratiei". Prima lucrare reprezentativa apare insa in Franta, la 1845, autor fiind Alexandre-François Vivien, care, alaturi de Charles-Jean Bonin, sunt intemeietorii stiintei administratiei in Franta.

Stiinta administratiei este calificata drept o stiinta a principiilor rationale ale administratiei. Formulata pentru intaia oara de doctrinarii francezi, a fost preluata si dezvoltata in tara noastra de profesorul Constantin Dissescu de la Facultatea de drept din Bucuresti .

Apartinand unor specialisti in dreptul administrativ, aceasta conceptie separa totusi dreptul administrativ de stiinta administratiei care, avand un caracter pluridisciplinar, cerceteaza administratia in dinamica ei, urmarind stabilirea unor reguli, a unor principii rationale, potrivit carora ar urma sa se desfasoare procesul de administratie, de gestionare a intereselor publice.

Intr-o alta conceptie, stiinta administratiei este considerata o stiinta politica. In lucrarea sa "Teoria administratiei", Lorenz von Stein, considerand stiinta administratiei ca o stiinta politica, apreciaza ca dreptul administrativ reprezinta doar o sectiune din teoria administratiei, care are o esenta politica si care determina in mod necesar abordarea problematicii administrative prin intermediul unor criterii complete politico-juridice. Considerand stiinta administratiei drept "pandectele stiintelor politice", acest autor este de parere ca teoria administratiei isi propune explicarea tuturor fortelor, tendintelor si legitatilor ce guverneaza realitatile vietii statului sub toate aspectele sale.

O conceptie asemanatoare a avut-o si profesorul Paul Negulescu, care sustinea ca stiinta administratiei, fiind o stiinta politica, nu are caracter juridic, ci urmareste analiza critica a administratiei din punct de vedere al resurselor, mijloacelor si rezultatelor, formuland, pe baza descoperirilor facute in mecanismul administrativ, reguli care, aplicate in activitatea administrativa, sa conduca la cresterea eficientei acesteia. In cursul de politica administrativa Paul Negulescu aprecia ca stiinta administratiei are un caracter pluridisciplinar: politic, tehnic si organizatoric.

Intr-o alta viziune se considera ca stiinta administratiei este "o stiinta sociala si economica, constituind o stiinta a actiunii sociale a statului". Altii sunt de parere ca ar fi o parte a sociologiei sau, cu alte cuvinte, o sociologie a administratiei , iar unii ca ar fi o economie politica aplicata . Fara a ne mai opri si asupra altor conceptii pe larg prezentate de diversi autori in lucrarile citate, dorim sa mentionam si conceptiile negativiste ale unor autori, care contesta existenta stiintei administratiei, ca stiinta autonoma, si care sustin ca nu se pot separa doua discipline distincte: dreptul administrativ si stiinta administratiei .

Precizarea obiectului de cercetare al stiintei administratiei ne obliga sa reamintim ca notiunea de administratie are mai multe sensuri, dintre care in preocuparea noastra intra administratia publica, expresie a realizarii puterii executive, care consta, in principal, in organizarea si asigurarea executarii, dar si in executarea nemijlocita a prevederilor Constitutiei, ale tuturor actelor normative si ale celorlalte acte juridice emise de autoritatile statului de drept, activitate realizata de catre autoritatile administratiei publice.

Avand permanent in vedere trasaturile activitatii administrative a statului si a colectivitatilor locale, se pot formula unele caracteristici ale faptului administrativ. Astfel:

- faptul administrativ este un fapt social, el constituind o actiune ce nu se realizeaza decat in cadrul unei colectivitati umane organizate. De aici, un sir de caracteristici ale faptului administrativ, in functie de dimensiunile colectivitatii umane in care se produce, de natura relatiilor de productie, regimul politic si forma de guvernamant in care se realizeaza administratia respectiva;

- faptul administrativ este o activitate subordonata unor valori superioare si exterioare. Asa dupa cum am vazut, sarcinile administratiei, scopurile sale, sunt stabilite in sfera politicului, in exteriorul administratiei si constituie valori politice care se supraordoneaza administratiei;

- faptul administrativ se situeaza intre valoarea pe care trebuie s-o infaptuiasca si executarea propriu-zisa a acestei valori, intre faptele sociale prin care se stabilesc valori politice si faptele sociale care realizeaza direct aceste valori;

- faptul administrativ implica in mod necesar organizarea, activitatea administrativa a statului sau a colectivitatilor locale constand in principal in organizarea realizarii valorilor politice.

Aceste fapte administrative, aceasta activitatea administrativa ca expresie a exercitarii puterii executive, constituie obiectul stiintei administratiei.

In ceea ce priveste metoda de studiere a faptului administrativ, teoria si practica au conturat doua modalitati de abordare a activitatii administratiei publice:

o modalitate propune cunoasterea faptului administrativ, a administratiei de stat si a administratiei colectivitatilor locale prin studierea cu ajutorul analizei juridice a normelor juridice care le reglementeaza; acest mod de abordare tinde sa limiteze cunoasterea doar la aspectele juridice;

o alta modalitate este abordarea global-concreta a faptului administrativ, care se realizeaza nu numai din punct de vedere juridic, ci urmareste surprinderea si explicarea si a aspectelor nejuridice. Aceasta modalitate de abordare presupune utilizarea unui complex de metode de investigare foarte variate, specifice si altor stiinte cu care stiinta administratiei se interfereaza, in special, cele de tip sociologic, cum ar fi: metoda statistica, a anchetelor, interviurilor etc., care permit in final, prin metoda inductiva, sa se formuleze concluzii care pot fi general-utilizabile, uneori in urma unei experimentari sociale partiale, ca mijloc de verificare a valabilitatii solutiilor propuse de cercetare.

In ceea ce priveste posibilitatea de a se formula principii proprii stiintei administratiei, se poate aprecia ca studiile efectuate pana in prezent permit descifrarea unor principii care constituie in acelasi timp instrumente specifice de cercetare in acest domeniu si care, alaturi de obiectul si metodele amintite, sunt in masura sa determine particularizarea, autonomia stiintei administratiei in raport cu celelalte stiinte sociale. Astfel, doctrina de specialitate desprinde doua mari categorii de principii: principii generale si principii speciale.

Principiile generale sau fundamentale (asupra carora deja ne-am oprit), sunt: principiul suveranitatii nationale, separatia puterilor statului, principiul suprematiei Constitutiei sau al legalitatii, publicitatea actelor normative. La acestea se mai pot adauga:

■ administratia publica este in serviciul omului, ceea ce inseamna ca si finalitatea stiintei administratiei consta in mai buna organizare si functionare a autoritatilor administratiei publice in vederea mai bunei serviri a omului;

■ conturarea exigentelor reale si posibile, actuale si in perspectiva, in vederea adaptarii organizarii si functionarii administratiei publice potrivit acestor exigente.

Principii speciale, specifice administratiei publice, implicit stiintei administratiei, sunt:

. organizarea si conducerea unitara constituie un principiu special, care atrage atentia asupra necesitatii evitarii tendintelor divergente ce se pot manifesta in ceea ce priveste organizarea si conducerea administratiei publice;

. autonomia de organizare, principiu generat de caracterul autoreglabil al structurilor sociale; se armonizeaza cu organizarea unitara, permitand, in acelasi timp, o autonomie relativa a elementelor componente ale sistemului autoritatilor administratiei publice;

. adaptabilitatea organizarii si functionarii administratiei publice constituie un principiu special, care trebuie avut in vedere la studierea acestui domeniu. Adaptabilitatea in conditiile unei stabilitati relative, permite administratiei publice sa raspunda prompt si eficient comenzilor sociale permanent dinamice;

. simplificarea si rationalizarea structurilor organizatorice si functionale ale administratiei publice constituie un principiu care sta la baza efectuarii unor studii ce urmaresc ameliorarea raportului intre cheltuielile ce se fac si rezultatul activitatilor administrative ale statului, sau ale colectivitatilor locale. In lumina acestui principiu, se urmareste construirea unor structuri administrative suple, cu un numar cat mai redus de posturi si niveluri ierarhice, care sa raspunda operativ si de buna calitate sarcinilor pe care le au;

. perfectionarea stilului, a metodelor si tehnicilor, atat la nivel de comanda, cat si de executie. Acest imperativ al societatii moderne constituie un principiu important al administratiei publice, al stiintei administratiei, chemata sa gaseasca, in acest sens, solutiile corespunzatoare.

Inainte de a aborda problematica relatiilor dintre dreptul administrativ si stiinta administratiei si relatiile acestora cu celelalte stiinte, este necesar sa precizam ca prin Drept administrativ se poate intelege, pe de o parte, o ramura a sistemului nostru de drept, care reglementeaza anumite raporturi sociale, iar, pe de alta parte, stiinta dreptului administrativ, stiinta juridica ce are drept obiect de cercetare aceasta ramura a sistemului nostru de drept.

Relatiile dintre dreptul administrativ si stiinta administratiei se bazeaza atat pe autonomia acestor doua discipline stiintifice, cat si pe imperativul utilizarii ambelor in studiul fenomenului administrativ.

Avand un obiect comun - activitatea administrativa a statului si a colectivitatilor locale - dar metode si principii sensibil diferite, ambele discipline trebuie sa colaboreze in studierea completa, globala, a fenomenologiei administrative.

Daca juridicizarea activitatii administrative ar fi o frana in buna organizare si functionare a autoritatilor administratiei publice, deoarece ar reduce activitatea administrativa la aspectul normativ, formal - eludandu-se astfel continutul, relatiile interne ale mecanismului administrativ - negarea rolului dreptului administrativ, al normei juridice in general, poate sa duca la concluzii teoretice si atitudini practice de genul celor care considera ca legalitatea constituie o piedica in cresterea eficientei administratiei .

Apreciem ca un asemenea punct de vedere este nefundamentat stiintific; legalitatea nu se contrapune actiunii eficiente ci, dimpotriva, respectarea legii este o conditie a obtinerii eficientei economice si sociale. Studiile efectuate pana in prezent, practica politico-administrativa, au demonstrat nu numai ca legalitatea si eficienta nu sunt incompatibile ci, mai mult, ca ele se interconditioneaza reciproc.

Dreptul administrativ si stiinta dreptului administrativ au legaturi cu toate celelalte ramuri ale dreptului, respectiv cu celelalte stiinte juridice. Astfel:

. dreptul administrativ are relatii de interdependenta organica cu dreptul constitutional, care reglementeaza organizarea si functionarea statului in ansamblul sau;

. dreptul administrativ si dreptul financiar sunt, de asemenea, in relatii foarte stranse, mai ales in domeniul normelor administrativ-financiare, care, din punct de vedere al metodei de reglementare si al unor principii, ar putea apartine dreptului administrativ, care avand un obiectiv specific - raporturile financiare - sunt incluse in dreptul financiar.

Diferenta intre cele doua ramuri de drept se reflecta si in aceea ca dreptul financiar excede reglementarea raporturilor financiare ce se nasc in administratia publica, exprimandu-se si asupra raporturilor financiare in care sunt implicate organismele non-guvernamentale, societatile comerciale si chiar cetatenii;

. dreptul administrativ are, de asemenea, legaturi si cu celelalte ramuri de drept, cum ar fi dreptul protectiei sociale, dreptul civil, dreptul penal, dreptul procesual civil.

Relatiile dintre stiinta administratiei si management sunt de tipul relatiilor parte-intreg sau specie-gen. Daca managementul general se contureaza a fi stiinta care se ocupa cu studierea si descifrarea regulilor generale de conducere eficienta a unui sistem social, stiinta administratiei ne apare ca o ramura a acestuia, care are drept obiect studierea unui singur element al sistemului social (bineinteles in stransa legatura cu celelalte), si anume administratia publica.

O legatura stransa exista intre stiinta administratiei si politologie. Aceste legaturi, teoretice si practice, sunt determinate de pozitia de subordonare pe care o are administratia publica fata de puterea politica. In acelasi timp, trebuie subliniata si deosebirea dintre ele, deoarece intre politologie, care studiaza fortele politice, institutiile politice propriu-zise si stiinta administratiei, care studiaza structurile organizatorice si functionale ale administratiei, exista o delimitare care, chiar daca nu poate fi realizata riguros, justifica autonomia celor doua stiinte, permitand fiecareia un larg camp de cercetare.

Intre stiinta administratiei si sociologie exista, de asemenea, o legatura foarte stransa, determinata de imposibilitatea existentei administratiei in afara mediului social. Asa dupa cum am mai aratat, mediul social exercita o influenta hotaratoare asupra administratiei.

Pornind tocmai de la aceasta legatura, se pune problema necesitatii crearii unei sociologii si a unei psihologii a administratiei, asa cum exista o sociologie urbana, o sociologie rurala sau o sociologie juridica. Pentru stiinta administratiei, legaturile cu sociologia sunt determinante, deoarece, pentru a putea cunoaste fenomenul administrativ in profunzime, este necesar a vedea cum mediul social reactioneaza in raport cu acesta. De aceea, stiinta administratiei nu se poate lipsi de rezultatele cercetarilor ce se fac de sociologia politica, sociologia economica sau sociologia muncii.

Nu putem incheia aceasta parte a lucrarii fara a preciza ca stiinta administratiei are stranse relatii si cu celelalte stiinte sociale care studiaza segmente ale mecanismului administrativ prin unghiul de vedere specific lor. Astfel, amintim legaturile stiintei administratiei cu psihologia (psihologia muncii, resurse umane, ergonomie), demografia, etnologia, economia, istoria, geografia etc.

Aplicatii:

. Precizati care sunt principalele instrumente de investigare a fenomenului administrativ.

. Ce intelegeti prin obiect al raportului de drept administrativ?

. Prezentati trasaturile normei juridice de drept administrativ.

. Identificasi izvoarele dreptului administrativ.

. Caracterizatii subiectii, obiectul si continutul raportului de drept administrativ.

. Prezentati conceptiile asupra stiintei administratiei.

. Caracterizati faptul administrativ.

. Precizati metodele de studiere a faptului administrativ.

. Precizati care sunt ramurile de drept inrudite cu dreptul administrativ.