Prefectul

Prefectul

Institutia prefectului are o veche istorie si o întâlnim înca din Roma antica, fie ca functie publica (de exemplu prefectus urbis), fie ca unitate administrativa (prefectura).

Franta a redat acestei institutii importanta din trecut, în timpul lui Napoleon, care a reînfiintat functia, numind în fruntea departamentelor câte un prefect, reprezentant al guvernului si sef al întregii administratii. Functia de prefect din toate timpurile a avut un dublu caracter: politic si administrativ.

Prin legi ulterioare, în Franta, departamentele s-au regrupat în cadrul regiunilor care vor avea în frunte un prefect.

Constitutia Frantei din 1958 a consacrat constitutional institutia prefectului, aratând în art. 72 alin. 3 ca "în departamente, delegatul guvernului are sarcina de interes national de a controla administratia si de a face respectata legea."

În sistemul francez, într-o vedere de ansamblu, atributiile prefectului se exercita pe cel putin patru directii: ca reprezentant al statului în departamente, ca reprezentant al guvernului - ceea ce subliniaza aspectul politic al rolului sau, ca organ al administratiei generale, ca sef al serviciilor statului în departamente. Prin Decretul din 10 mai 1982 prefectul a primit în regiune aceeasi autoritate cu cea conferita prefectului în fiecare departament.

Deciziile prefectului din departamente îmbraca forma hotarârilor. Hotarârile sunt fie individuale (numiri, autorizatii), fie regulamentare (normative), acestea din urma mai ales în materie de politie administrativa. Aceste acte, uneori, trebuie sa fie precedate de avizul unui organ consultativ (un numar mare dintre aceste consilii cu rol consultativ au fost suprimate în anul 1953). Uneori, de asemenea ele sunt supuse aprobarii ierarhice a ministrului, dar în principiu, tacerea pastrata timp de doua luni de acesta constituie tacita aprobare. Prefectul poate delega o parte din puterile sale de decizie unora dintre colaboratorii sai (secretar general, subprefect).

În România, institutia prefectului apare dupa Unirea Principatelor, prin cele doua legi ale lui Cuza - Legea comunala din 1 aprilie 1864 si Legea pentru înfiintarea consiliilor judetene din 2 aprilie 1864.

Prefectul era capul administratiei judetene si comisar al Guvernului, pe lânga Consiliul 646h77g judetean. În aceasta calitate, prefectul putea sesiza cu recurs Guvernul ori de câte ori considera ca s-au adoptat acte de catre consiliul judetean si delegatia permanenta, cu încalcarea legalitatii.

Potrivit reglementarilor cuprinse în Legea pentru organizarea administratiei locale din 1929, prefectul avea o tripla calitate: delegat al autoritatii centrale, reprezentant al Guvernului si seful politiei în judet. Atributiile prefectului de sef al administratiei judetene descentralizate au fost date în competenta presedintelui delegatiei consiliului judetean. Prin legea din 1931 aceste atributii au fost redate din nou prefectului.[5] Legile ulterioare (1936, 1938) nu mai aduc modificari esentiale în statutul functiei de prefect.

În calitate de sef al judetului, nu în calitate de reprezentant al puterii centrale , prefectul emitea ordonante, care înainte de a fi publicate se comunicau Ministerului de Interne. Ordonantele aveau ca obiect masuri sanitare, veterinare, lucrari publice si agricole, etc., si erau emise dupa consultarea sefilor serviciilor respective care trebuiau sa le contrasemneze actele. Ministerul de Interne putea oricând sa anuleze ordonantele în totul sau în parte.

Prin Legea nr. 17/1949 privind organizarea consiliilor populare, functia de prefect a fost desfiintata pentru ca ea sa fie reînfiintata prin Legea nr. 69/1991 si Constitutia din 1991.

Legea nr. 69/1991 stabilea ca prefectul era reprezentantul Guvernului în teritoriu, autoritate a administratiei publice locale si conducator al serviciilor publice descentralizate ale ministerelor si ale celorlalte autoritati centrale ale administratiei publice.

Acest rol de reprezentant al Guvernului pe plan local si de conducator al serviciilor publice descentralizate, este recunoscut prefectului si de noua reglementare cuprinsa în Legea nr. 215/2001 privind administratia publica locala prin care s-a abrogat Legea nr. 69/1991.

[10], se arata în art. 1 ca prefectura se organizeaza si functioneaza ca institutie publica cu personalitate juridica, menita sa îndeplineasca prerogativele prefectului, conferite prin Constitutie, Legea administratiei publice locale si alte acte normative. În realitate, prefectura, ca institutie publica nu trebuie sa reprezinte altceva decât aparatul de lucru pus la dispozitia prefectului, în vederea îndeplinirii prerogativelor acestuia si nu invers. Organizarea în cadrul prefecturii a unui aparat de lucru nu schimba însa caracterul de organ unipersonal al prefectului, deoarece numai manifestarile de vointa ale acestuia, concretizate în acte administrative individuale sau normative, sunt generatoare de efecte juridice.

În calitatea pe care o are, prefectul, conform Constitutiei, are competenta de a verifica legalitatea actelor emise de consiliile locale, primar, consiliile judetene, presedintii consiliilor judetene, ceea ce înseamna si dreptul de control asupra oricarui act individual sau normativ emis de aceste organe (art. 22 si 135 din Legea nr. 215/2001). De subliniat ca între prefect pe de o parte si consiliile locale si judetene, primari, delegatiile permanente si presedintii consiliilor judetene pe de alta parte, nu exista raporturi de subordonare, ci de conlucrare si colaborare (art. 132 alin. 2 din legea nr. 215/2001) .

Guvernul numeste câte un prefect, ca reprezentant al sau în fiecare judet si în municipiul Bucuresti. Totodata numeste si câte un subprefect, iar în municipiul Bucuresti chiar doi subprefecti.

Numirea si eliberarea din functie a prefectului se face prin hotarâre a Guvernului, iar a subprefectilor prin decizie a primului-ministru la propunerea prefectului si a Ministrului Administratiei si Internelor.

Pentru a fi numit în functie, prefectul sau subprefectul trebuie sa aiba studii superioare, fara ca vârsta minima de 30 de ani sa mai fie ceruta, ca o conditie, de Legea nr. 215/2001.

Nu pot fi prefecti sau subprefecti cei care sunt deputati sau senatori, consilierii judeteni sau locali, primarii, cei ce îndeplinesc o functie de reprezentare profesionala, o alta functie publica sau o functie ori o activitate profesionala salarizata în cadrul regiilor autonome, societatilor comerciale cu capital de stat sau privat .

A se vedea Mircea Preda, op. cit., pag. 575.