Documente online.
Username / Parola inexistente
  Zona de administrare documente. Fisierele tale  
Am uitat parola x Creaza cont nou
  Home Exploreaza
Upload


loading...



















































Analiza infractiunilor contra pacii si omenirii

Legislatie




Analiza infractiunilor contra pacii si omenirii

Subsectiunea I. Propaganda pentru razboi

1. Continutul legal




Propaganda pentru razboi este prevazuta în art. 356 C. pen. si consta în propa­ganda pentru razboi, raspândirea de stiri tendentioase sau inventate de natura sa serveasca atâtarii la razboi sau orice alte manifestari în favoarea dezlantuirii unui razboi, savârsite prin grai, scris, radio, televiziune, cinematograf sau prin alte aseme­nea mijloace.

Coexistenta pasnica a statelor, mentinerea pacii si securitatii umane constituie valori de însemnatate primordiala pentru toate popoarele lumii, iar ocrotirea acestora si prin intermediul mijloacelor de drept penal s-a impus mai ales dupa cel de al doilea razboi mondial[1].

Nenumaratele crime savârsite în cursul celui de al doilea razboi mondial de catre nazisti au determinat statele din coalitia antihitlerista sa înfiinteze tribunalele interna­tionale pentru judecarea si sanctionarea celor ce s-au facut vinovati de dezlantuirea razboiului, de omoruri, de jafuri si distrugeri.

Astfel, la initiativa O.N.U. au fost înfiintate tribunale internationale pentru judeca­rea crimelor de razboi, în statutele carora au fost definite pentru prima data faptele care primejduiesc pacea si omenirea.

2. Conditii preexistente

A. Obiectul infractiunii. a) Obiectul juridic generic îl constituie relatiile sociale cu rasfrângeri interne si interstatale inerente coexistentei colectivitatilor umane, relatii a caror existenta si normala desfasurare sunt asigurate prin apararea pacii si omenirii[2].

b) Obiectul juridic special îl constituie relatiile sociale privind pacea, aceasta fiind definita ca referindu-se la o stare de coexistenta si de convietuire între popoare, stare care este expresia unui consens între natiunile si popoarele lumii si un rod al vointei lor de conlucrare, de cooperare în domeniile politic, economic si social.

B. Subiectii infractiunii. a) Subiect activ al acestei infractiuni poate fi orice per­soa­na care îndeplineste conditiile generale de raspundere penala, legea necerând o calitate speciala a acestuia. Astfel, poate fi atât un simplu cetatean, cât si o persoana care îndeplineste o functie pe linie de stat sau în viata publica.

S-a pus problema daca în cazul acestei infractiuni se poate angaja raspunderea penala a statelor care ameninta cu razboiul de agresiune sau chiar declanseaza un ase­menea razboi. Raspunsul nu poate fi decât negativ, aceasta fiind si parerea unanima a doctrinei, pentru ca raspunderea penala nu poate reveni acelui sta 24124x232y t ca su­biect de drept international, ci persoanelor fizice care au actionat în numele si pe seama statului.

În dreptul international se aplica sanctiuni statelor care ameninta cu razboiul sau declanseaza razboaie împotriva altor state, cum ar fi spre exemplu impunerea unui embargo partial sau total sau alte masuri, dar acestea nu sunt de natura penala. Participatia penala este posibila sub forma coautoratului, instigarii si complicitatii.

b) Subiect pasiv este statul ca reprezentant al societatii, deoarece spectrul raz­boiu­lui ameninta întotdeauna societatea si chiar omenirea în ansamblul ei[3].

3. Continutul constitutiv

A. Latura obiectiva­. a) Elementul material se prezinta sub forma unei actiuni. Actiunea specifica acestei infractiuni poate aparea atât ca o actiune de propaganda, dar ea poate consta si în raspândirea de stiri tendentioase sau inventate, precum si în orice alte manifestari în favoarea dezlantuirii unui razboi.

Conform art. 166 alin. (2) propaganda consta în raspândirea în mod sistematic sau în apologia unor idei, conceptii sau doctrine, cu intentia de a convinge si de a atrage noi adepti. A face propaganda pentru razboi înseamna a propovadui conceptii, idei favorabile razboiului si a cauta sa se sadeasca aceste idei si în constiinta altora.

Sub aspectul elementului material propaganda presupune o activitate repetata, un singur act neavând relevanta penala, acest lucru rezultând din definirea conceptului "raspândirea în mod sistematic".

A doua modalitate a elementului material o constituie raspândirea de stiri ten­den­tioase ori inventate, de natura sa serveasca atâtarii la razboi. Raspândirea presu­pune aducerea la cunostinta unui numar nedeterminat de persoane a unor asemenea stiri. Pe de o parte este vorba de stiri adevarate, dar modul de prezentare este cu totul eronat, tendentios, urmarindu-se cu totul alt scop, decât daca s-ar prezenta în mod normal. Însa activitatea de raspândire se refera si la stiri inventate. Este vorba de stiri false, care nu au corespondent în realitate.

În aceasta varianta, o cerinta esentiala a elementului material este aceea ca stirile sa fie de natura sa serveasca atâtarii Ia razboi, adica sa fie de natura a contribui la crearea unei psihoze favorabile razboiului.

Spre deosebire de propaganda pentru razboi, care se adreseaza mai cu seama ratiunii, intelectului prin furnizarea de idei, argumente, demonstratii, cautându-se ino­cularea acestor idei în constiinta altora, raspândirea de stiri tendentioase ori inventate se adreseaza mai mult elementelor de natura afectiva a constiintei[4].

Ultima modalitate a elementului material este reprezentata de orice manifestare în favoarea dezlantuirii unui razboi. Acestea se pot înfatisa în mai multe forme, cum ar fi: planuirea, pregatirea, dezlantuirea sau purtarea unui razboi de agresiune sau a unui razboi cu violarea tratatelor, a garantiilor sau acordurilor internationale, precum si participarea la un plan deliberat ori la un complot pentru savârsirea actelor men­tionate mai sus. Fiecare dintre modalitatile elementului material se poate realiza prin viu grai, în scris, ori folosindu-se mijloace de comunicare cum sunt radioul, televi­ziu­nea, cinematograful si alte asemenea mijloace.

Prin "alte asemenea mijloace" s-ar întelege de exemplu întocmirea unor afise, pla­cute al caror continut sa fie de natura sa serveasca atâtarii la razboi.

Atât în ceea ce priveste elementul material, cât si în ceea ce priveste mijloacele de realizare a acestuia, legiuitorul foloseste expresia "orice alte manifestari" sau "alte asemenea mijloace".

Din punctul de vedere al tehnicii legislative folosite norma prevazuta în art. 356 este una deschisa, deoarece lasa la latitudinea celui care face interpretarea sa ga­seas­ca si alte modalitati.

O alta cerinta esentiala a elementului material este aceea ca toate actiunile incri­minate sa se refere la un razboi de agresiune. Daca razboiul este unul de apara­re, ca urmare a declansarii unui razboi de agresiune de catre alt stat, actiunile descrise în art. 356 ca fiind menite sa mobilizeze pe cetateni, sa organizeze apararea, nu consti­tuie infractiuni. În cazul de fata, chiar daca îmbraca forma unui razboi, reactia de raspuns individuala si colectiva a statelor în raport cu o agresiune are întotdeauna un caracter legitim si apare ca un drept prevazut de Carta ONU însasi pentru toate statele lumii.

b) Urmarea imediata este reprezentata de starea de pericol ce rezulta din savâr­sirea uneia din modalitatile elementului material la adresa pacii ca valoare ocrotita de lege.

Infractiunea de la art. 356 fiind una de pericol, urmarea socialmente periculoasa rezulta din însasi savârsirea faptei, nefiind necesara producerea unui anume rezultat.

B. Latura subiectiva. Forma de vinovatie cu care se savârseste aceasta infrac­tiune este intentia directa sau indirecta, faptuitorul prevazând ca prin fapta sa este peri­clitata pacea ca valoare sociala, urmarind sau doar acceptând acest lucru.

4. Forme. Modalitati. Sanctiuni

A. Forme. Sunt posibile atât actele pregatitoare, cât si tentativa. Actele de pre­gatire nu se pedepsesc, dar tentativa conform art. 356 alin. (1) se pedepseste. Infrac­tiunea se consuma în momentul în care faptuitorul a realizat în întregime una din actiunile incriminate în art. 356 C. pen.

B. Modalitati. Infractiunea se prezinta în trei modalitati normative: propaganda pentru razboi, raspândirea unor stiri tendentioase ori inventate de natura a favoriza razboiul sau sub forma oricaror alte manifestari în favoarea dezlantuirii unui razboi de agresiune. De asemenea pot exista si numeroase modalitati faptice.

C. Sanctiuni. Pedeapsa pentru forma consumata a infractiunii este închisoarea de la 5 la 15 ani, iar în cazul tentativei pedeapsa este de la 21/2 ani la 71/2 ani. Atât în cazul faptei consumate, cât si în cazul tentativei este posibila si aplicarea pedepsei complimentare a interzicerii unor drepturi (este vorba de art. 64 C. pen.).

Subsectiunea a II-a. Genocidul

1. Continutul legal

Infractiunea de genocid este prevazuta în art. 357 C. pen. si consta în savârsirea în scopul de a distruge în întregime sau în parte o colectivitate sau un grup national, etnic, rasial, sau religios a vreuneia dintre urmatoarele fapte:

a) uciderea membrilor colectivitatii sau a grupului;

b) vatamarea grava a integritatii fizice sau mintale a membrilor colectivitatii sau grupului;

c) supunerea colectivitatii ori grupului la conditii de existenta sau tratament de natura sa duca la distrugere fizica;

d) luarea de masuri tinzând la împiedicarea nasterilor în sânul colectivitatii sau grupului;

e) transferarea fortata a copiilor apartinând unei colectivitati sau unui grup în alta colectivitate sau în alt grup.

De asemenea, în art. 357 alin. (3) se incrimineaza în mod distinct întelegerea în vederea savârsirii infractiunii de genocid.

În anul 1948 ONU a aprobat textul Conventiei pentru prevenirea si reprimarea crimei de genocid. Conventia a intrat în vigoare în 1951, continând în ea faptele care constituie genocid, caracterizând totodata genocidul ca o crima internationala care încalca dreptul gintilor[5].

De fapt continutul normei din art. 359 C. pen. corespunde în totalitate cu textul si spiritul Conventiei ONU adoptata în 1948 si ratificata de România.

2. Conditii preexistente

A. Obiectul infractiunii. a) Obiectul juridic specific îl constituie acele relatii sociale care asigura existenta sau coexistenta popoarelor si a grupurilor sociale formate pe criterii nationale, etnice sau religioase. Ca obiect juridic adiacent se ocrotesc relatiile sociale privind viata, integritatea corporala sau sanatatea persoanelor facând parte din colectivitate sau grup.

Faptele de ucidere sau vatamare grava a integritatii fizice ori a sanatatii membrilor grupului constituie mijloacele de savârsire a genocidului

b) Obiectul material este constituit de corpul persoanelor împotriva carora se în­dreap ta actiunile incriminate.

Unii autori considera ca genocidul nu are obiect material, parere ce nu poate fi admisa.

B. Subiectii infractiunii. a) Subiect activ al acestei infractiuni poate fi orice per­soa­na, legea necerând o calitate speciala. Nu intereseaza daca persoana face parte din interiorul colectivitatii sau grupului sau este din afara acestuia.

De asemenea, nu are importanta daca persoana actioneaza în nume propriu sau la îndemnul sau cu consimtamântul altei persoane sau la ordinul unei autoritati. Participatia este posibila sub toate formele sale. În ultimul alineat legea prevede si o forma de pluralitate constituita, constând în întelegerea mai multor persoane de a sa­vârsi infractiunea de genocid.

În literatura de specialitate s-a exprimat opinia conform careia autorii acestei in­frac­tiuni trebuie sa aiba o calitate speciala. Astfel, conditia speciala, calitatea pe care trebuie sa o îndeplineasca autorii infractiunii, este aceea de a fi angajati într-o struc­tura de stat - pe diferite trepte ierarhice - ori de a lucra din dispozitia unui asemenea angajat[6].

b) Subiectul pasiv este întotdeauna colectiv, reprezentat de o colectivitate sau de un grup national, etnic, rasial sau religios supus unei actiuni care vizeaza extermina­rea partiala ori totala a acestuia.

Prin colectivitate trebuie sa întelegem o grupare sociala organizata dupa anumite criterii de ordin politic sau economic, ce-si duce existenta într-un spatiu bine deter­mi­nat, indiferent de marimea acesteia si de recunoasterea ei de catre structurile statale sau alte structuri similare. Bineînteles ca trebuie sa existe si un subiect pasiv secun­dar, adiacent, reprezentat de persoana supusa nemijlocit actiunilor incriminate de lege.



3. Continutul constitutiv

A. Latura obiectiva. a) Elementul material se poate înfatisa sub mai multe modali­tati si anume:

1. Uciderea membrilor grupului national, etnic, rasial sau religios, care consta în su­primarea vietii acestora. Uciderea ca modalitate de savârsire a genocidului are semnificatia data acestei notiuni în art. 174 C. pen.

2. Într-o a doua modalitate, genocidul consta în vatamarea grava a integritatii fizice sau mintale a membrilor unei colectivitati sau grupului. Semnificatia expresiei "vatamare corporala sau mintala" este cea prevazuta în art. 182 C. pen. Pentru com pletare trimitem la explicatiile date acolo.

3. Genocidul poate consta si în supunerea colectivitatii sau grupului la conditii de existenta sau tratament de natura sa duca la distrugere fizica.

De exemplu, membrii colectivitatii sau grupului sunt supusi la conditii inumane de hrana, îmbracaminte, locuinta sau, potrivit celei de-a doua ipoteze, la obligarea efec tuarii unor munci excesiv de obositoare, neasigurarea asistentei sanitare etc.

Infractiunea sub aceasta forma mai poate consta si în administrarea unor medi­camente sau tratamente medicale de natura sa le puna în pericol existenta fizica. Distrugerea fizica în acceptiunea art. 357 lit. c) poate însemna si punerea în primejdie a vietii.

4. Elementul material al genocidului poate sa constea si în luarea de masuri pen­tru a împiedica direct sau indirect nasterile în sânul colectivitatii sau grupului. În mod concret acest lucru se poate face prin actiuni de sterilizare, castrare, interzicerea raporturilor sexuale, avorturi provocate fortat etc.

Aceste fapte sunt deosebit de periculoase, având în vedere ca o colectivitate nu poate sa subziste daca se împiedica procesul natural al reproducerii.

În timp repetarea acestor fapte poate avea ca efect exterminarea colectivitatii sau grupului.

5. În sfârsit, genocidul se savârseste sub aspectul elementului material prin trans­fe­rarea fortata a copiilor dintr-o colectivitate sau grup în alta colectivitate sau în alt grup.

În aceste situatii ne aflam tot în prezenta modalitatii de distrugere indirecta a colectivitatii sau grupului, dar de data aceasta prin dislocarea sau dispersarea tinerei generatii. Transferarea trebuie sa-i priveasca pe copii, adica acele componente ale grupului care sunt susceptibile de a fi mai usor rupte de la locul de origine.

Transferarea trebuie sa fie fortata, adica împotriva vointei membrilor colectivitatii sau grupului.

Asemenea fapte sunt reprobabile, deoarece încalca dreptul la identitate sub as­pect national, etnic, rasial ori religios al fiecarui individ si al colectivitatilor formate pe criteriile de mai sus din care individul face parte.

În plus, pentru existenta infractiunii în modalitatea de fata se cere ca fapta sa pri­veasca mai multi copii, transferul putând fi realizat si succesiv, însa cu scopul aratat.

S-a admis în doctrina ca alaturi de actiune si inactiunea poate constitui element material al infractiunii.

b) Urmarea imediata consta atât în punerea în pericol a existentei unei colectivitati sau al unui grup national, etnic, rasial sau religios, dar si într-o vatamare concreta, spe­cifica uciderii, vatamarii corporale grave. Cu atât mai mult cu cât modalitatile pre­vazute la punctele 1, 2, 3, 4 conditioneaza incriminarea de producerea unor urmari determinate (suprimarea vietii, vatamarea corporala, distrugerea fizica, împie dicarea nasterilor).

În mod normal în aceste situatii trebuie dovedita si legatura de cauzalitate.

În ultima modalitate este incriminata actiunea de transfer a copiilor, urmarea imediata rezultând din însasi realizarea actului incriminat.

B. Latura subiectiva. Forma de vinovatie este doar intentia directa, având în ve­dere faptul ca faptele descrise se savârsesc în scopul distrugerii în întregime sau în parte a unei colectivitati sau a unui grup.

Desi legea nu cere un anumit mobil, este cunoscut faptul ca în general astfel de fapte se savârsesc din considerente ce privesc anumite conceptii ori sentimente de natura nationalist fascista, xenofobe, rasiste ori de intoleranta religioasa.

4. Forme. Modalitati. Sanctiuni

A. Forme. De regula actele de pregatire nu se pedepsesc, dar atunci când ele îm­braca forma unor întelegeri în vederea savârsirii genocidului legea le considera infractiune distincta, incriminându-le în art. 357 alin. ultim. C. pen.

Tentativa se pedepseste.

Infractiunea se consuma în momentul când s-a realizat una din modalitatile alter­native si s-a produs urmarea ceruta de textul incriminator.

B. Modalitati. În afara celor cinci modalitati normative mai exista si o modalitate agravata, prevazuta în art. 357 alin. (2), care corespunde savârsirii faptelor în timp de razboi (art. 153 C. pen.).

C. Sanctiuni. Pedeapsa pentru cele cinci modalitati normative este detentiunea pe viata sau închisoarea de 15 la 25 ani, iar ca pedeapsa complimentara, interzicerea unor drepturi prevazute în art. 64 C. pen. Pentru modalitatea agravata singura pe­deap­sa aplicabila este detentiunea pe viata.

În cazul ultimului alineat, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 15 ani si inter­zicerea unor drepturi.

Subsectiunea a III-a. Tratamentele neomenoase

1. Continutul legal

Infractiunea este prevazuta în art. 358 C. pen., cu urmatorul continut: supunerea la tratamente neomenoase a ranitilor ori bolnavilor, a membrilor personalului civil sanitar sau al Crucii Rosii ori al organizatiilor asimilate acestora, a naufragiatilor, a pri­­zo­nierilor de razboi si în general a oricarei alte persoane cazute sub puterea ad­ver­­sarului ori supunerea acestora la experiente medicale sau stiintifice care nu sunt justificate de un tratament medical în interesul lor.

În alin. (2) se incrimineaza savârsirea fata de persoanele aratate în alineatul pre cedent a vreuneia din urmatoarele fapte

a) constrângerea de a servi în fortele armate ale adversarului;

b) luarea de ostateci;

c) deportarea;

d) dislocarea sau lipsirea de libertate fara temei legal;

e) condamnarea sau executia fara o judecata prealabila efectuata de un tribunal constituit în mod legal si care sa fi judecat cu respectarea garantiilor judiciare funda­mentale prevazute de lege.

2. Conditii preexistente

A. Obiectul infractiunii. a) Obiectul juridic specific îl constituie relatiile sociale pri­vind respectarea normelor de purtare a razboiului, în concordanta cu normele juridice internationale instituite si obligatorii pentru statele si persoanele fizice angajate în razboi.

De asemenea, obiectul juridic specific mai este constituit si din relatiile sociale privitoare la viata, integritatea corporala, sanatatea, libertatea si dreptul la judecata legala a persoanelor cazute sub puterea dusmanului[7].

b) Obiectul material este constituit de corpul în viata al persoanelor enumerate în art. 358 alin. (1) si anume: raniti, bolnavi, membrii personalului civil sanitar al Crucii Rosii si organizatiilor asimilate, naufragiati, prizonierii de razboi, orice alte persoane cazute sub puterea adversarului.

B. Subiectii infractiunii. a) Subiect activ al acestei infractiuni poate fi orice per­soa­na, legea necerând o calitate speciala. Totusi, se poate face o oarecare particula­rizare, în sensul ca subiectul activ poate fi un militar al armatei straine sub puterea careia se afla prizonierii, naufragiatii etc., o persoana cu functie de conducere în acea armata, sau chiar persoane civile care slujesc puteri adverse, care au anumite calitati (specialisti în domeniul medical care fac experiente medicale pe corpurile unor persoane enumerate anterior).

Participatia este posibila în toate formele, coautorat, instigare, complicitate.

Daca savârsirea unora dintre activitatile incriminate se face la ordinul unei per­soane de rang superior celei care executa, aceasta va raspunde în calitate de insti­gator, iar executantul nemijlocit în calitate de autor.

b) Subiect pasiv este o persoana: ranit, bolnav, naufragiat, prizonier de razboi etc. Subiect pasiv al acestei infractiuni, dar într-un plan mai îndepartat, poate fi chiar comunitatea umana în dispretul careia se savârsesc asemenea fapte.

3. Continutul constitutiv

A. Latura obiectiva. a) Elementul material se prezinta sub mai multe modalitati, si anume: supunerea la rele tratamente, supunerea la experiente medicale sau stiinti­fice care nu sunt justificate de un tratament medical conform art. 358 alin. (1).

A supune la rele tratamente înseamna a desfasura unele activitati cu efecte di­recte asupra sanatatii, integritatii corporale sau chiar a vietii. De exemplu, comite in­frac­tiunea sub aceasta forma o persoana care, având o functie de comanda într-o unitate militara în timp de razboi, supune la rele tratamente pe prizonieri, în sensul ca nu le da hrana, îmbracaminte, locuinta, asistenta medicala corespunzatoare[8].

Cu alte cuvinte, un tratament are caracter neomenos în masura în care este greu sau imposibil de suportat fizic sau moral.

Infractiunea mai poate fi comisa si prin supunerea la experiente medicale sau stiintifice care nu sunt justificate de un tratament medical în interesul ranitilor, bolna­vilor etc., ci prin care dimpotriva se urmareste distrugerea acestora.

Prin efectuarea acestor experiente s-ar mai putea urmari si evidentierea unor descoperiri stiintifice uneori necesare progresului medicinii, dar cu toate acestea nu se justifica experientele pe persoane vii, mai ales având calitatea de bolnavi, raniti, naufragiati, prizonieri de razboi, membri ai Crucii Rosii etc. Pe de alta parte, în nici o tara, chiar pe timp de pace, experimentele pe oameni nu sunt permise, apelându-se de cele mai multe ori la experientele pe animale si uneori pe cadavre.

În modalitatea prevazuta în alin. (2) elementul material poate consta în constrân­gerea de a servi în fortele armate ale adversarului, luarea de ostatici, deportarea, dislocarea, lipsirea de libertate fara temei legal, condamnarea sau executarea unei persoane fara respectarea legii.

Constrângerea priveste o persoana apta de a face parte din fortele armate ale adversarului, iar în concret se poate înfatisa sub forma constrângerii fizice (violente) sau psihice (amenintari).

Luarea de ostatici presupune lipsirea de libertate a unui grup de persoane, drept represalii sau pentru a impune adversarului o anumita rezolvare. De regula, partea adversa care a luat ostatici ameninta cealalta parte cu uciderea acestora pâna când li se rezolva o anumita doleanta. De regretat este faptul ca uneori ostaticii sunt ucisi, faptele acestea cu greu putând fi dovedite si pedepsite.

Deportarea presupune mutarea fortata a unui grup de persoane (nu are impor­tanta numarul persoanelor deportate) de pe teritoriul unui stat pe teritoriul statului advers ori pe teritoriul unui stat tert.

Dislocarea presupune tot o mutare fortata dintr-o localitate în alta, dar în interiorul aceluiasi stat, nedepasindu-se granitele legale ale acestuia.

Lipsirea de libertate fara temei legal nu trebuie confundata cu luarea de ostatici, iar în concret ea se realizeaza prin internarea unor persoane în lagare sau în alte locuri de detinere. Dupa cum am aratat, lipsirea de libertate trebuie sa aiba carac­ter nelegal, sa nu se întemeieze pe vreo dispozitie legala interna sau internationala în vigoare la acel moment.

Lagarele sau locurile de detinere de regula se afla pe teritoriul statului advers.

În sfârsit, tratamentele neomenoase pot fi savârsite si prin condamnarea si executarea unei persoane fara o judecata efectuata de un tribunal legal constituit si care sa fi judecat cu respectarea unor garantii fundamentale ale dreptului la aparare prevazute de lege.

Prin conventiile internationale chiar se interzice înfiintarea de tribunale pentru jude­carea anumitor cauze. Întotdeauna tribunalele trebuie sa fie legal constituite, adica sa fie înfiintate si sa-si desfasoare activitatea în baza legii.

În art. 358 alin. (2) lit. e) se foloseste expresia "garantii judiciare fundamentale", prin aceasta întelegându-se acele garantii pe care le presupune un proces penal în vederea aflarii adevarului, cu asigurarea dreptului la aparare ca premisa a pronuntarii unei solutii corecte, juste, bazate pe lege si adevar.



În lumina celor prezentate anterior, consideram ca infractiunea subzista chiar în situatia când cauza este judecata de un tribunal legal constituit, dar fara asigurarea garantiilor judiciare fundamentale.

Executia echivaleaza cu suprimarea vietii persoanei judecate, cu titlu de pe­deapsa.

b) Urmarea imediata. Prin comiterea acestei infractiuni se creeaza o stare de peri­col pentru omenire, un pericol la adresa umanitatii în general.

În acelasi timp, savârsirea vreuneia din modalitatile elementului material poate sa duca dupa caz si la unele urmari concrete, cum ar fi: moartea, vatamarea corporala ori lipsirea de libertate a uneia sau mai multor persoane aflate în puterea adver­sa­rului.

Legea nu conditioneaza existenta infractiunii de producerea vreunui rezultat de­ter­minat, urmarea rezultând din însasi savârsirea actiunii incriminate.

Fiind o infractiune de pericol, nu se pune problema stabilirii legaturii de cauza litate.

B. Latura subiectiva. Infractiunea, sub aspectul vinovatiei, se savârseste sub for­ma intentiei directe sau indirecte.

4. Forme. Modalitati. Sanctiuni

A. Forme. Actele pregatitoare sunt posibile, dar nu se pedepsesc. Tentativa se pedepseste, conform art. 361 alin. (1) C. pen.

Infractiunea se consuma în momentul realizarii în întregime a uneia din actiunile incriminate, implicit prin producerea urmarilor specifice fiecareia dintre acestea.

B. Modalitati. În afara modalitatilor normative prevazute în art. 358 alin. (1) si (2) C. pen. infractiunea presupune si doua modalitati agravate prevazute în alin. (3) si (4) ale art. 358 C. pen.

Conform art. 358 alin. (3), infractiunea de tratamente neomenoase consta în tortu rarea, mutilarea sau exterminarea persoanelor prevazute în art. 358 alin. (1) C. pen. A tortura înseamna a produce unei persoane suferinte puternice fizice ori psihice uneori pentru a se obtine marturii, iar alteori urmarindu-se ca fapta sa aiba caracter intimidant asupra victimelor si asupra altor persoane.

A mutila înseamna a produce o vatamare corporala grava, constând în pierderea unui organ sau simt, încetarea functionarii acestora, o infirmitate fizica sau psihica permanenta sau într-o slutire.

Exterminarea presupune suprimarea vietii uneori prin metode si mijloace care produc suferinte deosebite victimei si oroare celor care au luat cunostinta de mo­dalitatea de executie.

Conform art. 358 alin. (4), faptele prevazute anterior, savârsite în timp de razboi, sunt mai grave.

Prin expresia "timp de razboi" se întelege, conform art. 153 C. pen., intervalul de timp de la declararea mobilizarii pâna la trecerea armatei la starea de pace.

C. Sanctiuni. În modalitatile normative prevazute în art. 358 alin. (1) si (2) faptele se pedepsesc cu închisoare de la 5 la 15 ani. În caz de tentativa pedeapsa este de la 2 ani si 6 luni la 7 ani si 6 luni.

Pentru modalitatea prevazuta la alin. (3) pedeapsa este detentiunea pe viata sau închisoarea de la 15 la 25 ani. În caz de tentativa pedeapsa este de la 7 ani si 6 luni la 12 ani si 6 luni sau între 10 si 25 ani, când instanta face aplicare a regulilor privind pe­depsirea tentativei având ca baza de referinta pedeapsa detentiunii pe viata
(art. 21 C. pen. ultima parte).

Tratamentele neomenoase savârsite în timp de razboi se pedepsesc cu deten­tiunea pe viata ca pedeapsa unica.

Subsectiunea a IV-a. Distrugerea unor obiective si însusirea unor bunuri

1. Continutul legal

Infractiunea este prevazuta în art. 359 C. pen. si consta în distrugerea în între­gime sau în parte:

a) a cladirilor, a oricaror alte constructii sau a navelor care servesc de spitale;

b) a mijloacelor de transport de orice fel afectate unui serviciu sanitar sau de Cru­ce Rosie, ori al organizatiilor asimilate acesteia pentru transportul ranitilor, bolna­vi­lor, materialelor sanitare sau al materialelor Crucii Rosii ori ale organizatiilor asimilate acesteia;

c) a depozitelor de materiale sanitare, daca toate acestea poarta semnele distinc­tive regulamentare.

De asemenea constituie infractiune însusirea sub orice forma, nejustificata de o necesitate militara si savârsita în proportii mari a mijloacelor sau materialelor desti­nate pentru ajutorul ori îngrijirea ranitilor sau bolnavilor cazute sub puterea adver­sa­rului.

În sfârsit se incrimineaza distrugerea în întregime sau în parte, ori însusirea sub orice forma, nejustificata de vreo necesitate militara si savârsita în proportii mari, a oricaror alte bunuri.

De subliniat este faptul ca incriminarea din art. 359 este în mare parte preluata din prevederile cuprinse în Conventiile încheiate la Geneva în anul 1949[9].

2. Conditii preexistente

A. Obiectul infractiunii. a) Obiectul juridic special îl formeaza relatiile sociale privi­toare la protectia si conservarea anumitor categorii de bunuri, si anume bunuri nece­sare ocrotirii bolnavilor sau a ranitilor pe timp de razboi, bunuri necesare popula­tiei civile, prin comiterea infractiunii punându-se în pericol colectivitatile umane.

b) Obiectul material consta în oricare din bunurile enumerate în art. 359 alin. (1) lit. a)-c), cu conditia ca acestea sa poarte semnele distinctive regulamentare.

Pot constitui obiectul material al infractiunii si bunurile enumerate în art. 359
alin. (2) si art. 359 alin. final, cu conditia ca activitatea de distrugere, însusire sa se faca în proportii mari.

B. Subiectii infractiunii. a) Subiect activ poate fi orice persoana responsabila. Participatia penala este posibila în toate formele.

b) Subiectul pasiv al infractiunii este colectivitatea umana, care prin savârsirea fap ­­telor descrise în art. 359 C. pen. a fost lipsita de mijloacele necesare acordarii asis­­tentei medicale bolnavilor si ranitilor, ori a fost lipsita de orice alte bunuri materia­le.

3. Continutul constitutiv

A. Latura obiectiva. a) Elementul material este reprezentat de actiunea de distru­gere sau însusire. Conform alin. (1) al art. 359 C. pen., distrugerea trebuie sa poarte asupra unor cladiri, constructii, nave care servesc drept spitale. Actiunea de distru­ge­re se poate îndrepta asupra mijloacelor de transport de orice fel, afectate unui ser­viciu sanitar sau de Cruce Rosie (sau organizatiilor asimilate) destinate pentru trans­por­tul bolnavilor, ranitilor si materialelor sanitare. De asemenea este incriminata dis­trugerea depozitelor de materiale sanitare.

Conform art. 359 alin. (1), distrugerea poate fi totala sau partiala.

Conform art. 359 alin. (3), este incriminata distrugerea în întregime sau în parte a oricaror alte bunuri. Pentru a exista infractiunea în acest caz, trebuie sa fie îndeplinite doua conditii: o conditie negativa, si anume faptele sa nu fie justificate de o necesitate militara, si a doua conditie referitoare la urmarea produsa, "savârsita în proportii mari". Exprimarea folosita de text nu da o lamurire clara, de aceea existenta sau inexistenta infractiunii se va aprecia de la caz la caz.

A doua modalitate a elementului material este însusirea. Actiunea consta într-o în­su­sire a mijloacelor sau materialelor destinate pentru ajutorul ori îngrijirea ranitilor sau bolnavilor cazuti sub puterea adversarului, asa cum rezulta din art. 359 alin. (2). De asemenea, însusirea se poate referi si la bunuri de orice fel conform, art. 359
alin. (3).

În ambele situatii însusirea nu trebuie sa fie justificata de vreo necesitate militara si în plus trebuie sa fie savârsita în mari proportii.

Însusirea presupune sustragerea bunurilor mentionate si poate fi realizata în orice mod.

Prin necesitate militara, în general, trebuie sa întelegem o nevoie imperioasa, fara de care operatiunile inerente purtarii unui razboi nu pot fi realizate si desfasurate. Necesitatea militara este o chestiune care se analizeaza în raport cu situatia concreta de pe teatrul operatiunilor de lupta.

b) Urmarea imediata. În cazul infractiunilor prevazute în art. 359 C. pen. urmarea consta în starea de pericol ce se creeaza cu privire la soarta ranitilor si bolnavilor în timpul conflictelor armate si cu privire la soarta unor colectivitati umane în general. De fapt, întotdeauna starea de pericol se produce daca se realizeaza una din moda­litatile elementului material si daca se produce si urmarea materiala concreta pe care fieca­re din aceste infractiuni o presupune. Mai exact, infractiunile de distrugere si în­su­sire sunt infractiuni de rezultat, iar norma de incriminare conditioneaza existenta aces­tora de producerea unor urmari determinate: distrugerea unor bunuri, obiective, deposedarea detinatorilor si posesorilor de unele bunuri si trecerea lor în detinerea adversarului. În acest caz trebuie dovedita si existenta legaturii de cauzalitate între actiunea incriminata si rezultatul produs.

B. Latura subiectiva. Forma de vinovatie în cazul ambelor infractiuni este intentia directa sau indirecta.

Faptuitorul prevede ca prin fapta sa se va crea o stare de pericol pentru soarta ranitilor, bolnavilor si a colectivitatilor umane în general, urmarind sau doar acceptând acest lucru.

Daca în cazul prevazut de art. 359 alin. (1) obiectivele respective nu poarta sem­nele distinctive reglementare, faptele vor fi încadrate ca infractiuni de drept comun, retinându-se eroarea de fapt.

4. Forme. Modalitati. Sanctiuni

A. Forme. Actele pregatitoare, desi posibile, nu se pedepsesc. Conform art. 361 ten­ta­tiva se pedepseste.

B. Modalitati. În art. 359 sunt incriminate doua infractiuni distincte, distrugerea si însusirea, fiecare dintre acestea în formele lor tipice.

De asemenea, pot exista o serie de modalitati faptice determinate de bunurile sau obiectivele asupra carora poarta activitatea infractionala.

C. Sanctiuni. Pedeapsa prevazuta în art. 359 pentru faptele savârsite în forma consumata este închisoarea de la 5 la 15 ani, iar pentru tentativa este închisoarea de la 2 ani si 6 luni la 7 ani si 6 luni.

Daca se savârsesc atât infractiunea de distrugere, cât si cea de însusire, se apli ca regulile de la concursul de infractiuni.

De asemenea, se vor aplica regulile de la concursul de infractiuni, atunci când ac­tiu­­nea de distrugere a produs si alte urmari, cum ar fi moartea sau vatamarea inte­gri­tatii corporale a unor persoane.

Subsectiunea a V-a. Distrugerea, jefuirea sau însusirea unor valori culturale

1. Continutul legal

Infractiunea este prevazuta în art. 360 C. pen. si consta în distrugerea sub orice forma, fara necesitate militara, de monumente sau constructii care au o valoare artis­tica, istorica ori arheologica, de muzee, mari biblioteci, arhive de valoare istorica sau stiintifica, opere de arta, manuscrise, carti de valoare, colectii stiintifice sau colectii importante de carti, de arhive, ori de reproduceri ale bunurilor de mai sus si în ge­neral a oricaror valori culturale ale popoarelor.



Conform alin. (2) infractiunea consta în jefuirea sau însusirea sub orice forma a vreuneia din valorile culturale aratate în prezentul articol, de pe teritoriile aflate sub ocupatie militara.

Incriminarea unei asemenea infractiuni este foarte necesara, pornind de la faptul binecunoscut ca patrimoniul artistic, cultural si stiintific al fiecarui popor constituie un tezaur inestimabil nu numai pentru poporul care l-a creat si caruia îi apartine, ci în acelasi timp pentru întreaga omenire.

În Codul penal român faptele de distrugere, jefuire sau însusire a unor valori culturale au fost incriminate ca urmare a aderarii României la Conventia de la Haga din 14 mai 1954[10].

2. Conditii preexistente

A. Obiectul infractiunii. a) Obiectul juridic special îl constituie relatiile sociale care asigura protectia patrimoniului cultural al popoarelor, a grupurilor etnice, rasiale ori religioase, patrimoniu prin a carui vatamare se aduc grave prejudicii omenirii.

Se poate spune ca este vorba de însusi patrimoniul cultural universal.

b) Obiectul material al infractiunii este constituit de o serie de bunuri enumerate în art. 360 alin. (1) si anume: monumente sau constructii care au valoare artistica, isto rica ori arheologica; muzee, mari biblioteci, arhive de valoare istorica sau stiintifica, opere de arta, manuscrise, carti de valoare, colectii stiintifice, colectii importante de carti, de arhive, reproduceri ale acestor bunuri. Dupa cum se observa, pot fi obiect material al infractiunii si reproducerile bunurilor enumerate. Consideram ca nu orice reproduceri pot fi obiect material al infractiunii, ci numai acelea care au o valoare recunoscuta de autoritatile statului în care ele se gasesc, în speta Ministerul Culturii si Cultelor. De altfel, în cazul tuturor bunurilor enumerate se impune conditia ca aces­tea sa fie înregistrate în cataloage de evidenta întocmite la nivel national sau local, din care sa rezulte valoarea culturala a acestor bunuri.

În mod asemanator se procedeaza si la nivel international prin intermediul UNESCO, ori al altor organizatii specializate în protejarea valorilor culturale.

B. Subiectii infractiunii. a) Subiectul activ poate fi orice persoana, legea necerând nici o calitate speciala a acestuia. Participatia este posibila sub toate formele sale, coautorat, instigare si complicitate. Cu toate acestea, am putea particulariza într-un fel subiectul activ, spunând ca de obicei acesta ar putea fi o persoana din rândul auto­ritatilor de ocupatie vremelnica sau chiar militar al armatelor de ocupatie.

b) Subiectul pasiv principal este o anumita colectivitate, un popor sau chiar ome­nirea în ansamblul ei.

De asemenea, exista si un subiect pasiv secundar, în persoana celui care detinea în proprietate astfel de bunuri, pentru ca este binecunoscut faptul ca si persoanele fizice pot detine bunuri de o valoare culturala deosebita, bunuri care initial nu au avut o asemenea valoare recunoscuta, dar avându-se în vedere vechimea acelui bun, pro­venienta, autorul lucrarii daca este cazul, autoritatile în drept i-au recunoscut va­loarea culturala, chiar daca acel bun a ramas în continuare în proprietatea celui ca­re îl detinea pâna atunci. În plus, obligatia de a proteja aceste bunuri, de a nu le dis­truge, incumba chiar si proprietarului.

3. Latura obiectiva

A. Latura obiectiva. a) Elementul material se prezinta sub forma a trei actiuni, si anume: distrugerea, jefuirea sau însusirea.

Distrugerea presupune o nimicire a bunului, lezarea substantei acelui bun - de exemplu, darâmarea unui muzeu, ruperea, arderea unor înscrisuri de valoare, carti, colectii de arhiva si altele.

O conditie a laturii obiective o constituie aceea ca fapta sa nu fie justificata de o necesitate militara, aceasta fiind o conditie negativa a continutului constitutiv al in­fractiunii.

De asemenea fapta se poate savârsi si prin jefuire. Aceasta consta într-o însusire a bunurilor prin violenta, care poate fi fizica sau psihica. Nu are importanta faptul ca dupa însusire bunurile au fost preluate de ocupanti sau ulterior au fost abandonate.

Însusirea, a treia modalitate alternativa a elementului material, presupune trece­rea ilicita a bunurilor din detinerea sau posesia unei persoane fizice sau juridice în patrimoniul faptuitorului.

De asemenea, trebuie precizat faptul ca toate aceste actiuni trebuie realizate pe un teritoriu aflat sub ocupatie militara.

Expresia ocupatie militara face si o anumita demarcatie a unui interval de timp, de la începutul ocupatiei militare si pâna la sfârsitul acesteia. Daca s-a trecut la starea de pace, implicit nu se mai poate vorbi de teritoriu aflat sub ocupatie militara, iar fap­tele savârsite vor avea o alta încadrare juridica.

b) Urmarea imediata consta în starea de pericol ce rezulta din savârsirea infrac­tiunii, stare de pericol ce planeaza asupra patrimoniului cultural al popoarelor. În aceasta situatie urmarea rezulta chiar din savârsirea faptei.

De asemenea, întâlnim si o urmare materiala, o vatamare concreta, în cazul dis­tru­gerii unor valori, scoaterii din detentia sau posesia unei persoane a unor bunuri, si de prezenta careia este conditionata existenta infractiunii.

Trebuie stabilita si legatura de cauzalitate între faptele de distrugere, jefuire, însu­sire si rezultat, pentru ca în acest caz urmarea nu rezulta implicit. Dupa ce s-a stabilit o asemenea legatura de cauzalitate, rezulta în mod automat si cealalta urmare, starea de pericol asupra patrimoniului cultural.

B. Latura subiectiva. Infractiunea se comite cu intentie directa sau indirecta. Fap­tuito­rul trebuie sa cunoasca faptul ca bunul asupra caruia poarta actiunea de distru gere, jefuire, însusire face parte din patrimoniul cultural national. În caz contrar, fap­tuitorul aflându-se în eroare cu privire la importanta acelui bun, faptele vor fi înca­drate la distrugere, tâlharie sau furt dupa caz.

4. Forme. Modalitati. Sanctiuni

A. Forme. Infractiunea este susceptibila de acte pregatitoare si tentativa, dar nu­mai tentativa se pedepseste conform art. 361 alin. (1) C. pen. Infractiunea atinge for­ma consumata în momentul când s-a savârsit actiunea si s-a produs urmarea des­crisa în textul de lege corespunzator.

B. Modalitati. Observam ca în art. 360 exista de fapt doua infractiuni, distrugerea unor valori culturale si jefuirea sau însusirea unor astfel de valori.

Iractiunea de distrugere de valori culturale este incriminata numai în forma tipica, iar infractiunea de jefuire sau însusire de valori culturale este incriminata în doua modalitati alternative: jefuire si însusire.

C. Sanctiuni. Pedeapsa prevazuta de lege pentru forma consumata a acestei infractiuni este închisoarea de la 5 la 15 ani, iar pentru tentativa de la 2 ani si 6 luni la 7 ani si 6 luni. De asemenea, se poate aplica si pedeapsa complimentara a interzicerii unor drepturi prevazute în art. 64 C. pen.

Daca persoana comite ambele variante ale infractiunii, distrugere si jefuire sau însusire, atunci se vor aplica regulile de la concursul de infractiuni.



O. A. Stoica, Dreptul penal al României (...) instrument de lupta pentru apararea pacii, în Leg. Pop., nr. 5/1961, p. 30 si urm., Gr. Geamanu, Dreptul international penal si infractiunile interna­tionale, Ed. Academiei, Bucuresti, 1977, p. 143 si urm. în V. Dobrinoiu si N. Conea, Drept penal. Par­tea speciala, vol. II, Ed. Lumina Lex, Bucuresti, 2000, p. 671.

V. Dongoroz si colab., op. cit., vol. IV, p. 915.

V. Dobrinoiu si N. Conea, op. cit., p. 672.

G. Antoniu, Codul penal comentat si adnotat. Partea speciala, op. cit., vol. II, p. 538.

Termenul de genocid este compus (dupa Larousse 1970, p. 466) din grecescul genos (ginta, grup) si latinescul caedere. Dupa alti autori (vezi Dictionarul Enciclopedic Român, vol II, p. 526) termenul ar proveni din latina (genus - neam si caede - a distruge), în Gh. Nistoreanu si colab., Drept penal. Partea speciala, Ed. Europa Nova, Bucuresti, 1999, p. 687.

Gh. Diaconescu, Genocidul, Ed. Militara, Bucuresti, 1991, p. 109.

O. Loghin, T. Toader, op. cit., p. 651.

V. Dobrinoiu, N. Conea, op. cit., p. 678.

Conventiile au fost ulterior completate prin doua protocoale aditionale, adoptate tot la Geneva în anul 1977.

Conventia pentru protectia bunurilor culturale în caz de conflict armat, ratificata prin Decretul
nr. 605/28.01.1958.



loading...








Document Info


Accesari: 3615
Apreciat:

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site

Copiaza codul
in pagina web a site-ului tau.




eCoduri.com - coduri postale, contabile, CAEN sau bancare

Politica de confidentialitate

Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2020 )