Documente online.
Username / Parola inexistente
  Zona de administrare documente. Fisierele tale  
Am uitat parola x Creaza cont nou
  Home Exploreaza
Upload




























Religiile vechilor mexicani (mayasilor, olmecilor, toltecilor, aztecilor si zapotecilor)

diverse




Religiile vechilor mexicani (mayasilor, olmecilor, toltecilor, aztecilor si zapotecilor)

A) Istoria, prin sursele sale, arata ca în vechiul Mexic existau mai




multe populatii bastinase. În peninsula Yucatan si Guatemala în secolele

I-VIII d. Hr. traiau mayasii. Civilizatia lor dateaza înca din mileniul

al III-lea î. Hr. Mayasii se gaseau în Mexic, Yucatan, Guatemala, Belize,

Honduras si Salvador. Cultura maya a cunoscut mai multe etape:

a) epoca preclasica (1800 î. Hr. - 300 d. Hr.), când s-au ridicat primele

temple piramide, s-a creat scrierea hieroglifica si s-a format ierarhia

sacerdotala; b) epoca clasica (300 d. Hr. - 900 d. Hr.), când s-au construit

centre politice si religioase dintre care cel mai influent era Chichen Itza

(gura izvorului strainului) cu templele sale, între care Templul jaguarului

si Templul razboinicilor, dar când mayasii au fost loviti de epidemii si de

invazia unor triburi straine si c) epoca postclasica (900 d. Hr. - secolul al

IV-lea d. Hr.), când s-a petrecut instalarea toltecilor la Tula. Limba maya

fiind monoslabica, scrierea se facea mai mult pe baza sunetelor,

folosindu-se si semne ideografice. Olmecii traiau pe la 1250 î. Hr.

Construisera un mare centru religios intitulat La Venta si o piramida de

17 m. Teotihuacan (locul unde oamenii devin zei), era cel mai înfloritor

centru în secolul al III-lea î. Hr. Cultura olmeca era considerata

cultura-mama în arealul mexican. Toltecii aveau capitala la Tula, aflata

azi la 80 km nord de Ciudad de Mexico. Ei se întâlneau în secolul

al VI-lea d. Hr. si erau un popor agricol, ce se distingea prin blândete.

Toltecii l-au introdus pe popularul zeu Quetzalcoatl în religia vechilor

mexicani, dar si sacrificiile umane în practica riuala, care aveau sa fie

esentiale la azteci. Bine organizati, toltecii au fost, totusi, învinsi de azteci,

la fel ca si zapotecii, cei ce au existat pâna în secolul al XVI-lea d. Hr.

Zapotecii au înaltat un însemnat centru religios la Monte Alban. Aztecii, a

caror nume însemna "oamenii din tinutul încetosat Aztlan", un loc

legendar, considerat insula pentru ca se spunea ca au venit pe barci, sunt

cei mai cunoscuti stramosi ai mexicanilor. Ei erau mândri razboinici si de

aceea temuti, iar nu iubiti de celelalte popoare din vechiul Mexic. În

1325 d. Hr. aztecii au înaltat orasul Tenochtitlan, devenit capitala mai

târziu. Erau razboinici, dar se ocupau si cu mai multe tipuri de comert. Se

poate vorbi despre poporul mexican din secolul al V-lea î. Hr., trecând

prin secolul al XVII-lea d. Hr., odata cu cucerirea spaniolilor si pâna

astazi. Hernan Cortez, conducatorul armatelor spaniole, profitase de

faptul ca Moctezuma al II-lea, stapânul aztecilor, a crezut ca acesta era

unul cu zeul Quetzalcoatl, care urma sa vina pe ape, cam în perioada când

au sosit spaniolii. Astfel, aztecii i s-au supus lui Cortez si conchistadorilor,

dar si-au dat seama curând ca spaniolii erau oameni si nu zei, cum

crezusera si i-au macelarit în ceea ce s-a numit "la noche triste" (noaptea

trista). În 1521, la sase luni distanta, însa, spaniolii s-au reîntors si i-au

înfrânt pe azteci. Tot de atunci dateaza si primele crestinari din Mexic,

realizate prin botezuri în aer liber si ulterior prin ridicarea de biserici.

B) Izvoarele sau cartile sacre ale mayasilor erau Popol vuh

(Cartea sfatului sau a comunitatii) si Analele Cacichilor, în vreme ce

Tonalamatl (Cartea zilelor) era opera sacra a aztecilor.

C) Cosmogonia la mayasi apare în lucrarea Popol vuh

(Cartea poporului). Este vorba despre crearea universului de catre

perechea divina Tepeu si Cucumatz. Apoi universul se dezvolta dupa legi

instituite de zeii creatori si urmate strict de natura si de oameni.

Cosmogonia la azteci cunostea o diviziune pe mai multe vârste:

a) naui-ocelotl sau "cei patru jaguari", patronata de zeul Tezcatlipoca:

oamenii erau devorati de jaguari; b) naui-eecatl sau "cele patru vânturi",

patronata de Quetzalcoatl: furtuni declansate de zeu; c) naui-quiauitl sau

"cele patru ploi", patronata de zeul Tlaloc, al ploii si traznetului si d) nauiatl

sau "cele patru ape", patronata de zeita apei Chalchiuhtlicue. Lumea

Universitatea Spiru Haret


de azi este naui-ollin sau "cele patru miscari" ale lui Quetzalcoatl. În

credinta aztecilor anul avea 18 luni a câte 20 de zile fiecare. Într-o alta

varianta cosmogonica, Tonacatecuhtli a creat 600 de zei, dupa care,

împreuna cu ei, l-a zamislit pe om.

D) Doctrinele religioase la vechii mexicani se caracterizau printr-o

îmbinare între politeismul dominant si dualismul discret. Astfel, ca si la

azteci ulterior, la mayasi s-a infiltrat dualismul. La azteci, stapânul si

stapâna dualitatii erau Ometecuhtli si Omecihuatl.

E) Pantheonul zeilor la vechii mexicani era politeist. Mayasii aveau

ca zeu suprem pe Kinck-ahan, zeul soare. El purta barba. Creatorul lumii

era Hunab, divinitate invizibila si imateriala. Zeita malefica Ixchel era

reprezentata de o batrâna cu un sarpe pe cap. Ea era zeita tesatoriei si a

inundatiilor. Ixtab era o divinitate protectoare a sinucigasilor. Zeul



porumbului si al agriculturii era Yum Kax. Zeul ploii Chaak prefera

sângele copiilor. Zeul mortii era Ah Puch, iar zeul razboiului Ek Chuah

Aztecii aveau în fruntea pantheonului perechea divina Tonacatecuhtli si

Tonacacihuatl. Zeii principali erau fiii lor: Quetzalcoatl, Huitzilopochtli si

Tezcatlipoca. Nu toti zeii sunt personificari ale fenomenelor naturii. Zeii

aztecilor se împarteau în doua grupe de baza: a) zeii creatori si b) zeii

naturii. Quetzalcoatl, "sarpele cu pene" sau "reptila cu pene", era cel mai

popular dintre zeii aztecilor. Denumirea vine de la sarpe (coatl) si de la

pasarea cu penaj verde (quetzal) simbolizând sfintenie si noblete. Initial

fusese un zeu al toltecilor, dar a fost numaidecât acceptat si de cuceritorii

lor, aztecii. El era zeul civilizator prin excelenta. Era cunoscut si ca zeul

preotilor. Dintre calitatile sale se distingeau blândetea, moralitatea si

ascetismul. Nu-i erau pe plac sacrificiile. În reprezentari Quetzalcoatl

apare în doua ipostaze celebre ca destinat vietii, respectiv ca destinat

mortii. Moartea si reînvierea erau legate de el. Huitzilopochtli era

"vrajitorul pasarea musca". Apartinea numai aztecilor. El era zeul soare,

asimilat lui Inti de la incasi, dar si zeul razboiului. Era un zeu sângeros

caruia îi erau închinate jertfele omenesti. Era asimilat cu Marte de la

romani si Ares de la vechii greci. Tezcatlipoca era "oglinda fumegânda".

El era un zeu solar. Nu avea atribute razboinice ca Huitzilopochtli, ci

administrative. Era zeul dreptatii si reprezenta luceafarul de dimineata.

Era vazut si ca rival al lui Quetzalcoatl. De la spiritul vântului si al

aerului, Tezcatlipoca a devenit zeitatea suprema a aztecilor. Rivalitatea

dintre Tezcatlipoca si Quetzalcoatl ilustra rivalitatea dintre azteci si

tolteci. Alti zei ai aztecilor erau: Tlaloc - zeul ploii si al fertilitatii, caruia i

se sacrificau copii si fecioare, Mixcoatl - zeul vânatorii, Metztli - zeita

lunii, Omacatl - zeul bucuriei, Yacatecuhtli - zeul patron al comertului si

al calatoriilor, Centeotl - zeul porumbului si al agriculturii si Xilonen

zeita porumbului tânar.

F) Cultul se desfasura în temple. Mayasii îsi construiau colibe si

temple dreptunghiulare amplasate în vârful unei piramide. În afara

templelor de la Chichen Itza, impresionant este Templul soarelui de la

Palenque. Aici a fost descoperita mumia regelui Pakat care a dovedit ca

templele la vechii mexicani nu erau doar locuri de sacrificiu, ci si

monumente funerare si, ca si piramidele egiptenilor, calauze spre si

dinspre lumea de dincolo. Mayasii cunosteau rituri legate de nastere,

pubertate si casatorie. Desi nu atât de semnificative ca la azteci, totusi

sacrificiile nu lipseau. Aveau cultul soarelui, lunii si zeului apelor.

Cunosteau si practica circumciziei. Locurile de cult ale aztecilor erau

temple numite ,,casa lui Dumnezeu" (teocalli). Tempele aveau forma

piramidelor si erau cu multe etaje. Casta sacerdotala cunostea cam 5000

de preoti si un mare preot de sânge regesc. Preotii purtau îmbracaminte

neagra si parul lung. Ei erau foarte respectati. Raspundeau de educarea

tinerilor si de stiinte.

G) Ritualul sacrificiului avea o importanta majora la azteci.

Termenul "sacrificiu" deriva din expresia latineasca sacri-ficium (facerea

sacrului) si reprezinta consacrarea (sfiintirea) unei jertfe prin intermediul

careia lumea profana are acces la sacru fara sa fie distrusa de acesta.

Sensul de baza al termenului de "sacrificiu" era, desigur, religios si se

referea la un act de cult prin care anumite obiecte erau consacrate si

oferite unui zeu sau altor forte supranaturale, dupa cum se arata în The

Encyclopedia Britannica185. Initial scopul sacrificiului era contractual, asa

cum precizeaza formula do ut des (dau si dai sau a da si a primi) pentru a

deveni renuntarea la profan pentru sacru, la efemer pentru etern, la murire

pentru nemurire. Formula în limba latina do ut des trasmite si un transfer

de putere magica, eliberarea unui curent de energie, în opinia avizata a lui

Gerardus Van der Leeuw. Efectele sacrificiului nu se reduc la darurile

oferite deoarece "în cazul sacrificiului energiile religioase puse în joc sunt

The New Encyclopedia Britannica Macropedia. Knowledge in

Depth, vol. al XXV-lea, Chicago, University of Chicago Press, 1994, p. 770.

mult mai puternice, de unde si ravagiile lor"186. Cu toate ca nu poate fi

acceptat pe deplin si justificat în viziunea europeanului modern,

sacrificiul trebuie înteles ca un fapt simbolic si cultural cu totul special.

Nu este o chestiune de civilizatie, ci de cultura. În consecinta el nu trebuie

judecat cu grila civilizatiei, cu instrumentele ei de masura. Conchistadorii



spanioli crestini au transformat societatea sacrificiului într-una a

masacrului. Este o diferenta majora între uciderea rituala si crimele de

razboi ale conchistadorilor sau exterminarile cutremuratoare în numele

Crucii. Daniel Dubuisson este descalificat stiintific atunci când, în cartea

Mythologies du XX-čme sičcle (Mitologii ale secolului XX), pune semnul

egalitatii între sacrificiile aztece si crimele din lagarele de concentrare

naziste. Deosebirea dintre sacru si profan se impune în acest exemplu, ca

si aceea dintre omorâre rituala, respectiv crima abominabila. Sacrificiile

exista si astazi, în societatile moderne, dar s-a trecut de la sacrificiul

uman, animal sau de plante, de la sacrificiul ritual la sacrificiul simbolic.

Sacrificiul a coborât în interiorul omului.

La azteci erau larg raspândite sacrificiile omenesti. Sacrificatii erau

alesi dintre sclavi, prizonieri, femei, copii sau tineri. Prizonierii de razboi

constituiau jertfa cea mai de seama. Cu cât erau mai viteji si de rang mai

înalt, cu atât ofranda era mai pretuita de zei. Sclavii erau sacrificati în

ceremonii secundare. Rare erau ocaziile când se sacrificau femei si copii,

iar aceasta se petrecea în ritualurile fecunditatii, pentru a se asigura

cresterea plantelor prin puterea magiei constiente. Uneori se practica si

canibalismul ritual, în credinta ca cel ce mânca un om putea sa-i absoarba

virtutiile. Prizonierul era pregatit, îmbracat special pentru ceremonie.

Apoi victima era însfacata de preoti si întinsa pe piatra de sacrificiu.

Cosul pieptului îi era sfâsiat si i se smulgea inima, care apoi era arsa si

mâncata de preoti. Capul era dat la pastrat preotilor în casa craniilor.

Maruntaiele erau azvârlite la câini. Trupul era aruncat pe trepte la

multime si mâncat în timpul ritualului ulterior. Jertfa închinata zeului

focului era arsa pe rug, în timp ce jertfa dedicata apei era înecata. În

fiecare an în onoarea soarelui aztecii tineau cele patru zile de post dupa

modelul zeilor. Apoi jertfeau în foc oameni bolnavi de lepra, caci

semanau cu un zeu bubos. Sacrificiul la azteci nu era o abatere de la

normele juridice si morale, asadar nu era o crima, ci, dimpotriva, era o

expresie a respectarii si venerarii lor. Numai sacrificiul repetat periodic

facea cu putinta existenta zeilor, viata sociala a oamenilor si asigura

bogatia recoltei în anul viitor.

Ceremonia desfasurata în onoarea zeului Tezcatlipoca era

dramatica. Cu un an înainte de executie se alegea prizonierul de razboi cel

mai frumos si viteaz. Preotii îl învatau manierele regesti, iar, în timp ce se

plimba cântând din flaut melodii divine, primea omagiile adresate chiar

de zeul Tezcatlipoca. Cu o luna înainte de ziua sacrificiului, patru tinere

împodobite ca niste zeite, deveneau însotitoarele lui si-i îndeplineau toate

dorintele. În ziua sacrificiului, el îsi lua ramas bun de la consoarte si

pornea în fruntea procesiunii ce se forma în cinstea sa, caracterizata

printr-o atmosfera de bucurie si ospat. Apoi, îsi lua ramas bun de la

cortegiu si patrundea în templu, însotit de cei opt preoti care-l servisera

tot anul. Preotii urcau primii treptele templului, iar el îi urma rupând pe

fiecare treapta unul dintre flauturile cu care cântase. Sus pe platforma,

preotii îl asezau pe piatra sacrificiului si-i smulgeau brusc inima. Cea mai

buna hrana pentru zei, cea mai pretioasa dintre ofrande era inima omului.

Corpul lui nu era aruncat pe scarile templului, ci purtat cu cinste, iar capul

sau era înfipt, la un loc cu alte cranii, într-un gard de pari în apropierea

templului.

Varsarea propriului sânge era un alt procedeu pentru a dobândi

protectia divina. Oamenii practicau penitente cumplite. Astfel, aztecii se

automutilau sau îsi treceau prin limba un fir pe care erau insirati spini ai

plantei maguey. Cu cât era mai înalta pozitia sociala a individului si cu

cât, drept consecinta a acestui fapt, el avea cunostinte mai aprofundate

despre practicile rituale, cu atât mai riguros erau respectate posturile,

penitentele si torturile.

Piramidele de la Teotihuacan au o frumusete aparte si o importanta

majora. Este vorba despre Piramida lunii si Piramida soarelui. Lor li se

adauga un templu închinat zeului Quetzalcoatl.

H) Ritul funerar avea la baza îngroparea. Aztecii cunosteau si

incinerarea. Mayasii se temeau de moarte. Ceremonia înmormântarii se

constituia din bocetele si urletele rudelor. Gura mortului era acoperita cu

faina de porumb ca sa-i serveasca drept hrana pe lumea cealalta. Sufletul

mortului era luat de diavoli. Se practica înhumarea, dar si incinerarea în

cazul nobililor. Organizarea universului are o forma specifica si foarte

interesanta la azteci: existau cinci directii orizontale (punctele cardiale

plus centrul), 9 lumi inferioare sau 9 lumi subpamântene si 13 lumi

superioare sau 13 ceruri unde mergeau sufletele mortilor. La soare

mergeau razboinicii, prizonierii si victimele sacrificate. Rasplata si

pedeapsa dupa moarte depindeau de felul mortii, iar nu de faptele omului.

Rasaritul este casa soarelui, locul de ardere, lumea lui Quetzalcoatl;

Nordul este locul întunericului, regatul mortii; Apusul este al femeilor,

lacasul porumbului si al zeitei pamântului; Sudul este al muzicii,

dansului, focului, placerilor si jocului. Mictlan era stapân peste tarâmul

mortii, lumea subpamânteana si inima pamântului. Acolo omul era însotit

de un câine. Exista, însa, si un paradis, cu tinuturi umede si vai ale

muntilor. Acolo merg cei înecati si morti de boli. În casa soarelui din cer

se duc cei ucisi în batalie, cei jertfiti si razboinicii. Xochatlapan era

tarâmul-gradina pentru copii. Calendarul se gasea în centrul religiei

aztece. El era distribuit în doua sectiuni: o succesiune rituala a zilelor

numita tonalpohuatli si calendarul solar divizat în optsprezece luni a câte

douazeci de zile si o perioada nefasta de cinci zile. Numele lunilor era legat

de recolta si indica originea agricola sacra a acestui fel de calcul al timpului.

O combinatie a celor doua sisteme permitea numerotarea anilor. Acestia nu

se socoteau în functie de o unitate infinita, ca la noi, ci în unitati ciclice de

cincizeci si doi de ani. Marile ceremonii aztece se celebrau dupa anul solar.

Trecerea de la un ciclu la altul era interpretata ca sfârsitul unei existente si

începerea alteia noi. Teama ca natura ar putea sa-si opreasca odata cursul

existentei dadea ritului o profunda solemnitate187.











Document Info


Accesari: 3728
Apreciat:

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site

Copiaza codul
in pagina web a site-ului tau.




eCoduri.com - coduri postale, contabile, CAEN sau bancare

Politica de confidentialitate

Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2020 )