Stingerea incendiilor in unitatile de tehnica nucleara
1. Caracteristicile incendiilor
Interventiile intreprinse pentru stingerea incendiilor declasate in unitatile de tehnica nucleara sunt considerate interventii speciale.
Pentru o buna reusita in interventie trebuie avute in vedere urmatoarele:
- in conducerea actiunii de stingere trebuie cooptati specialisti sau consultate cadre specializate in protectia contra radiatiilor (din institutia afectata de incendiu sau din alta parte);
- pericolul pentru sanatatea efectivelor care participa la stingere, datorita prezentei substantelor radioactive existente in zona de interventie;
- posibilitatile infectarii utilajului de interventie a incendiilor;
- posibilitatea aprinderii unor substante radioactive care se raspandesc dupa aceea in aer sub forma de vapori si gaze;
- posibilitatea extinderii infectarii radioactive ca urmare a actiunii de stingere;
- delimintarea unor zone fara radiatii, in scopul actionarii de catre servanti, in conditii se siguranta;
- delimitarea zonelor contaminate de radiatii si de catre substantele radioactive prezente in fum, pulbere si substante stingatoare;
- localizarea, recuperarea si depozitarea in siguranta a surselor radioactive, daca transportarea radioactive intr-un loc lipsit de pericol nu este posibila, trebuie sa se incerce ecranarea lor cu plumb, nisip sau cu alte materiale, cat mai etans posibil;
- pe timpul interventiei nu este admis ca substantele radioactive sa se imprastie prin actiunea jetului comapact cu apa.
In timpul incendiului pericolul radioactiv poate creste din cauza ruperii containerelor si a ecranelor de protectie, a revarsarii sau imprastierii izotopilor radioactivi, a topirii protector de plum etc.
Temperatura ridicata a incendiului duce, de asemenea, la modificarea starii de agregare a diferitelor substante radioactive, care dupa trecerea, de exemplu, in stare gazoasa pot polua atmosfera.
Doza de iradiere poate fi redusa daca se tine seama de: ● respectarea legii distantei; ● respectarea exacta a timpilor de interventie; ● folosirea unei ecranari.
Particulele de fum care ies din obiectivul aprins sunt contaminate si in miscarea lor in aer transporta contaminarea pe suprafete tot mai mari, a caror marime va depinde, intre altele, de forta si directia vantului.
Deci, la asemenea incendii apare evident pericolul radiactiv care ingreuiaza actiunea de interventie, in special in cazul lipsei de aparatura pentru masurarea dozelor de iradiere si a unei insuficiente pregatiri de asigurarea a unei interventii calificate si eficace.
Pentru asigurarea protectiei impotriva radiatiilor este necesar sa se cunoasca locul unde sunt amplasate sursele de radiatie, cate surse exista si cel fel de radiatii emit, forma de depozitare a substantelor radioactive (bucati compacte, pulbere, lichid), precum si natura surselor de radiatie (inchise, deschise).
Operatiile executate de personalul de interventie trebuie sa tinda spre reducerea temperaturii incendiului si a indepartarii fumului.
Aparitia pericolului de iradiere pe timpul lucrului efectiv la salvarea de persoane si bunuri si la stingerea incendiilor constituie prima particularitate a acestor categorii de incendiu.
Pentru a nu se depasi doza admisibila de iradiere, personalul de interventie trebuie sa ramana numai au anumit timp in zona contaminata, timp care se stabileste in raport de aceasta zona, doza admisibila si puterea de iradiere de la locul incendiului.
Cu ajutorul dozimetrelor se stabileste doza de radiatie existenta in locurile in care trebuie sa intervina la stingere.
Timpul admisibil de ramanere in zona a personalului de interventie:
t = D / P ;
t = intervalul de timp admisibil de ramanere in zona radiata;
D = doza admisibila pentru o persoana care participa la interventie;
P = valoarea masurata a dozei de radiatie.
Aceasta restrictie, in favoarea pastrarii sanatatii personalului de interventie, constituie o alta particularitate a stingerii incendiilor in conditiile iradierii respective.
Pentru evitarea unor vatamari prea mari pe timpul interventiei unele tari au stabilit urmatoarele doze admisibile:
- la o singura interventie normala 1,5 rem1) /an, in cazuri izolate 3 rem;
- la o interventie obligatorie in caz de mare pericol 12,5 rem, o data in timpul vietii;
- la o interventie pentru salvarea unei vieti omenesti 25 rem o data in timpul vietii.
1) 1 rem = unitatea de masura a dozei absorbtiei la care se tine seama atat de energia absorbita, cat si de eficacitatea biologica a radiatiei ionizate.
Pentru ca doza de iradiere admisibila sa nu fie depasita la fiecare interventie in parte, trebuie sa se asigure: ● masurarea dozelor individuale cu ajutorul a doua procedee independente unul fata de altul, dintre care unul sa mentina valoarea inregistrata, constituind proba documentara; ● stabilirea contaminarii; supravegherea in mod continuu a gazelor arse si a substantelor stingatoare.
La majoritatea incendiilor de aceasta natura, intrarea in actiune nu trebuie facuta decat dupa ce s-aul luat toate relatiile de la un specialist din intreprinderea sau institutia respectiva.
Comandantul interventiei se va edifica asupra urmatoarelor: ● cailor de acces; ● timpului de ramanere in zona contaminata; ● modului de protectie; ● timpul inceperii actiunii de stingere; ● procedeului de stingere; ● masurarii radiatiilor; ● neutralizarii radiatiilor; ● proportiilor pericolului radioactiv existent; ● locul unde se gasesc oameni si gradul lor de periclitate; ● suprafata incendiata si cea contaminata; ● conditiile de indeplinire a actiunilor de stingere si salvare; ● necesarul de forte care urmeaza a fi chemate in sprijin; ● alegerea celor mai adecvate substante stingatoare.
Aceste cerinte care trebuie indeplinite cu rigurozitate constituie, de asemenea, o alta particularitate a stingerii incendiilor de aceasta natura.
Actiunea propriu-zisa de stingere trebuie sa inceapa dupa ce aparatele de masurat indica doza de radiatie. Numai dupa cunoasterea acestei doze se poate trece efectiv la evacuarea oamenilor, daca este cazul si la stingerea incendiilor.
Ca o particularitate a stingerii unor asemenea incendii poate fi considerata necesitatea intrebuintarii unor substante stingatoare care sa exercite efectul de stingere prin acoperis, racire si izolare de aerul atmosferic, evitandu-se pe cat posibil imprastierea particulelor radioactive.
Incendiile declansate in cladirile cu pericol de radioactivitate, in general, nu sunt de mari proportii, dat fiind constructiile speciale in care substantele radioactive se pastreaza si se utilizeaza, precum si existenta unor cantitati reduse de materiale combustibile.
Trebuie insa respectate o serie de reguli printre care se citeaza: ● verificarea cu atentie a intregului echipament in special cel de protectie; ● respectarea intocmai a timpului de lucru (interventie) in zona contaminata marcata si supravegheata de organe speciale; ● schimbarea locului de lucru (interventie) numai la ordin; ● reducerea la minimum a mijloacelor de stingere; ● interzicerea folosirii jeturilor compacte puternice de apa; ● interzicerea strangerii obiectelor existente in zona de interventie fara a fi curatate; ● amplasarea masinilor de incendii cat mai departe de locul interventiei.
1.2. Planul de aparare al obiectivului
La astfel de obiective planul de aparare trebuie sa cuprinda si o serie de date privind particularitatile obiectivului prin care se citeaza: ● felul sursei radioactive; ● activitatea si natura radiatiilor emise; ● formele de agregare (solid, lichid, gazos) si modul de pastrare (surse inchise, deschise); ● pericolul pe care-l prezinta (incorporare, contaminare, actiuni exterioare de radiatie); ● doza la suprafata sursei si la distanta de 1 m de aceasta; ● instalatiile de protectie contra incendiilor a surselor de radiatie; ● substantele care reactioneaza chimic cu substantele de stingere; ● substantele de stingere cele mai eficace; ● locul unde se gasesc sursele de radiatie la diferite ore din zi si din noapte; ● aparatele de masura care urmeaza a fi folosite pe timpul interventiei la incendii; ● necesitatea decontaminarii dupa interventie; ● aparatele si mijloacele auxiliare necesare pe timpul si dupa interventie; ● posibilitatea venirii in contact cu sursele de radiatii, cu materialele si substantele cu pericol accentuat de incendiu; ● existenta unor substante radioactive piroforice; ● posibilitatea accidentelor de masa critica.
Prin cunoasterea acestor obiective speciale, comandantul interventiei are posibilitatea sa conduca in bune conditii o interventie la un eventual incendiu.
2. Substante stingatoare
Se vor folosi substante stingatoare eficace, care pe cat posibil sa nu transmita infectarea, alegandu-se metode de stingere si idei tactice adecvate.
Realizarea acestor factori duce implicit la economie de forte si mijloace necesare stingerii incendiilor, transpunandu-se in practica ideea tactica dictata ca o necesitate pentru astfel de incendii.
Pentru materialele combustibile clasice, la care in mod obisnuit la stingerea incendiilor se foloseste apa, se poate utiliza aceasta substanta stingatoare in prezenta surselor radioactive, insa cu multa precautie, avandu-se in vedere pericolul ce-l prezinta spalarea substantelor radioactive cu jeturi de apa care extind infectarea. Jetul compact nu trebuie folosit decat atunci cand din motive tactice este indispensabil.
La stingerea incendiilor de sodiu, potasiu, litiu etc., metodele utilizate ca medii de racire pentru reactoarele nucleare, precum si in alte scopuri, nu se poate folosi apa si nici alte substante stingatoare cu continut ridicat de apa, deoarece in urma reactiei cu apa se degaja hidrogen, care poate forma cu aerul amestecuri explozive.
Bioxidul de carbon reactioneaza, de asemenea, cu metalele usoare; de exemplu magneziul arde brusc intr-o atmosfera de bioxid de carbon.
Pulberile stingatoare refulate cu ajutorul bioxidului de carbon nu pot fi folosite din aceleasi considerent; in rest se poate forma oxid de carbon, care impreuna cu aerul da amestecuri explozive, fiind in acelasi timp si un gaz toxic.
Substantele stingatoare pe baza de clor nu pot fi utilizate, deoarece au proprietati toxice si genereaza explozii la contactul lor cu metale usoare incalzite.
De exemplu, sodiul detoneaza cu tetraclorura de carbon. De fapt sodiul provoaca reactie nu numai cu apa, ci si in prezenta bicarbonatului de sodiu.
Carbonatul de sodiu, anhidru, clorura de sodiu, anhidra, grafitul anhidru si anumite substante care genereaza o crusta la suprafata metalelor alcaline pot fi folosite ca substante stingatoare. Pentru protectia diferitelor instalatii si echipamente se poate folosi azotul.
3. Stingerea incendiilor in laboratoarele cu izopoti radioactivi
La aceste incendii, ca dealtfel la toate incendiile pe timpul carora apare pericolui radioactivitatii, actiunea de stingere poate incepe numai dupa edificarea completa asupra acestui pericol (determinat de natura si intensitatea radiatiilor, de locul de depozitare a surselor de iradiere, felul containerelor), asupra timpului de lucru in zona infectata radioactiv, cu luarea tuturor masurilor de protectie (echipament, aparate izolante, masti etc.).
Inainte de intrarea in actiune, cat si pe timpul desfasurarii ei este necesar sa se foloseasca dozimetre.
Personalul care intra in zona de pericol trebuie echipat cu imbracaminte de protectie. Contrar regulilor folosite la stingerea incendiilor obisnuite, actiunea de interventie se desfasoara in directia in care bate vantul, masinile de incendiu amplasandu-se in locuri protejate cat mai departe posibil.
Pentru a nu se crea curenti de aer sau vartejuri, instalatia de ventilatie se opreste. Particulele de fum fiind infectate radioactiv; contactul cu fumul nu este admis decat in cazuri exceptionale si numai atunci cand se folosesc aparate de protectie.
Pe timpul actiunii de stingere trebuie avuta in vedere mai intai salvarea oamenilor si apoi asigurarea integritatii preparatelor radioactive, tinand seama si de faptul ca conteinerele sunt in general din plumb, metal care se topeste la 325ºC.
Operatiile de salvare trebuie conduse de la cea mai mare distanta, folosind ecrane fixe sau mobile. Puterea dozei de radiatie se modifica in zona periclitata invers proportional cu patratul distantei. Pe timpul salvarii un element esential al actiunii respective este pastrarea unei discipline riguroase din partea tuturor persoanelor. Evitarea iradierii este posibila numai atunci cand persoanele respective vor folosi echipament de protectie, vor efectua control permanent al dozelor existente de iradiatie si vor respecta cu strictete timpul de ramanere in zona infectata. In zona de radioactivitate este interzis fumatul, consumul de alimente, bauturi, atingerea obiectelor contaminate.
Ca substante de stingere se folosesc pulberile stingatoare refulate sub forma pulverulenta, bioxidul de carbon, spuma si apa fin pulverizata. Aceste mijloace se vor folosi in cantitati cat mai mici posibil, pentru a se evita imprastierea substantelor radioactive.
Apa, spuma si bioxidul de carbon se pot folosi si la stingerea incendiilor de deseuri impurificate radioactiv sau de filtre de aer folosite in laboratoare.
Personalul care lucreaza sau care a indeplinit diferite misiuni in legatura cu aceasta actiune, dupa terminarea ei, vor dezbraca echipamentul de protectie folosit, pentru a fi curatit, decontaminat, iar in situatiile critice, chiar ars. Utilajul folosit la stingere se va decontamina.
4. Stingerea incendiilor la reactoare nucleare si acceleratoare de particule
Pe timpul stingerii incendiilor declansate la reactoarele nucleare, apar, in general, aceleasi probleme ca la orice incendiu dintr-o intreprindere, cu deosebire ca apare pericolul radioactivitatii.
La unele reactoare se folosesc ca mediu de racire sodiul sau potasiul in stare lichida. Folosirea apei la stingerea incendiilor de aceste metale este interzisa, deoarece reactiile care au loc intre apa si aceste metale sunt puternic exotermice, cantitatea de caldura fiind apreciabila, in multe cazuri putandu-se produce si explozii. Reactiile de hidratare duc la imprastierea metalelor, punand in mare pericol pe cei care lucreaza la stingere. In afara de aceasta, la arderea acestor metale se degaja mari cantitati de fum si oxid de carbon, care exercita o actiune nociva asupra organismelor respiratorii.
Pentru stingerea incendiilor se folosesc pulberi stingatoare, nisipul foarte uscat, sarea uscata, grafitul si talcul.
La incendiile de uraniu se pot intalni doua situatii: aprinderea uraniului piroforic (sub fomra de span, particule mai mari) si aprinderea barelor de uraniu. In primul caz, la stingerea incendiului se poate actiona cu apa sub jeturi sau pulverizata. Pulberea de uraniu nu se poate stinge cu apa, deoarece in contact cu acesta degaja hidrogen care intensifica arderea.
In cantitati mici uraniu aprins poate fi atuncat intr-un vas cu apa. Stingerea incendiilor de combustibili nucleari estre mult mai dificiladaat fiind posibilitatea aparitiei pericolului atingerii masei critice. In anumite conditii combustibilii nucleari pot produce reactii in lant, atunci cand vin in contact cu apa, cu grafitul sau cu orice substanta care contine hidrogen. Pe timpul acestor reactii o parte din nucleele combustibililor nucleari este scindata, degajandu-se o mare cantitate de caldura.
Posibilitatea ajungerii la starea critica a combustibilului nuclear, in contact cu apa, este foarte greu de stabilit. Exista totusi o anumita cantitate denumita „cantitate sigura de combustibili nucleari”, care nu poate deveni critica. Pentru Pu239 aceasta cantitate este de 200 g, iar pentru U235 de 350 g.
Uraniul sub forma de bare se stinge cu pulberi stingatoare speciale si sare de bucatarie, care s-a dovedit a fi o buna substanta de stingere. Substantele de stingere care contin oxigen, cum ar fi de exemplu bioxidul de carbon, nu pot fi utilizate deoarece intensifica arderea.
Pe timpul stingerii incendiilor personalul de interventie va folosi masca si echipament de protectie.
Probleme deosebite se ridica in cazul stingerii incendiilor la accleratoarele de particule. La asemenea obiective apare pericolul curentului eletric de inalta tensiune, al aprinderii si scurgerii unor medii de racire, de exemplu al uleiului de transformatoare si de la diferite dispozitive. In plus existenta parafinei pentru ecranarea (protejarea) neutronilor si prezenta razelor ionizante trebuie avute in vedere pe timpul unui eventual incendiu.
Prima masura care trebuie luata in caz de incendiu, consta in intreruperea curentului electric care alimenteaza instalatia, luandu-se in acelasi timp masuri de asigurarea iluminarii locului de interventie. Iluminatul este absolut necesar pe timp de noapte pentru citirea aparatelor de masurare a radiatiilor si asigurearea unei interventii eficace.
Incaperile acceleratoarelor de particule, de regula, se prevad cu instalatii automate de stingere cu bioxid de carbon. In caz de incendiu, instalatia se pune in functiune, incaperile raman inchise pana la disparitia completa a flacarilor sau stingerea incendiului.
In lipsa acestei instalatii sau a ineficacitatii ei, focarul de incendiu se ataca, in cazul prezentei uleiului de transformator in cantitati mari sau pe suprafete intinse, cu spuma sau apa pulverizata, in lipsa acestui ulei cu pulbere stingatoare si bioxid de carbon.
Incendiul declansat intr-o incapere a unei instalatii de accelerare a particulelor trebuie lichidat in cel mai scurt timp posibil si prin orice mijloace pentru a opri o eventuala extindere, avand in vedere ca o asemenea instalatie este foarte costisitoare.
Parafina sub actiunea caldurii se topeste si se evapora, prezentand pericol de formare a amestecurilor explozive.
Nu este recomandabil ca personalul de interventie sa intre in incaperile in care exista parafina, decat dupa ce aceasta a fost in prealabil racita.
5. Stingerea incendiilor la mijloacele de transport surse radioactive
In cazul ranirii soferului si a insotitorului sau, deci in situatia cand asupra accidentului de circulatie nu are cine sa dea relatii, prezenta plumbului topit si eventual a radioactivitatii indica existenta unor surse radioactive (plumbul topit provine din topirea containerelor).
Apropierea de locul accidentului impune luarea unor masuri de prevedere pentru protectia celor care lucreaza la interventie.
La incendii de mari proportii, de cele mai multe ori, salvarea resturilor incarcaturii nu mai este indicata dat fiind pericolul ce ar putea apare prin contaminarea terenului incendiat.
Recunoasterea si cercetarea in imediata apropiere a autovehiculului accidentat, nu sunt recomandabile, inainte de a fi in posesia unor informatii tehnice in legatura cu accidentul si continutul transportului.
Daca continutul transportului nu este cunoscut, trebuie avuta in vedere surpriza existentei unor substante chimice care in contact cu apa ar putea sa provoace reactii cu efecte daunatoare.
Sursele de radiatii deschise imprastiate in cazul unui accident de circulatie pot sa contamineze terenurile inconjuratoare si in acest caz caile de acces public vor fi inchise pana la efectuarea decontaminarii.
Pe timpul stingerii unor asemenea incendii personalul de interventie va fi protejat cu echipament de protectie, sefii de teava pot folosi si adaposturi naturale (santuri, gropi etc.) sau ziduri, de unde interventia se face cu oarecare siguranta, mai mult impotriva unor eventuale explozii decat impotriva radiatiilor.
Actiunea jetului de apa sau de pulbere va fi indreptata in directia vantului. Jetul de apa trebuie refulat la distante cat mai aproape posibil, pentru ca apa sa cada pe focar sub forma de ploaie, astfel incat curentii de aer sa nu imprastie sursele de radiatie.
Daca pe timpul stingerii cu apa se produce o explozie, caz frecvent atunci cand incarcatura contine sodiu, actiunea trebuie intrerupta.
In asemenea situatii se va incerca sa se transporte autovehiculul chiar si in flacari, spre un loc fara pericol.
Autovehiculele distruse nu vor fi indepartate prea mult de locul accidentului, dat fiind pericolul de contaminare radioactiva.
Pe timp de vant substanta radioactiva sub forma de pulbere trebuie umezita pentru a nu se imprastia in aer. Raspandirea ei in aer mai poate fi oprita si prin acoperirea cu prelate.
6. Decontaminarea
Pe timpul interventiilor la unele incendii speciale, apare pericolul contaminarii personalului, a utilajului si accesoriilor folosite la stingerea incendiilor.
Contaminarea nu este altceva decat existenta substantelor radioactive, fixate prin diferite procese (chimic, fizic, mecanic) pe suprafata imbracamintei personalului de interventie, a partilor neprotejate ale corpului omenesc, pe utilaje si accesorii si orice obiect folosit la interventie. Aceste contaminari apar in urma unor lucrari executate necorespunzator sau a producerii de accidente.
Gradul de contaminare depinde de: ● natura izotopului radioactiv si de intensitatea concentrarii in masa obiectului contaminat; ● natura obiectului; ● timpul de decontaminare.
Pentru eliminarea contaminarii, adica indepartarea substantelor radioactive de pe suprafata infectata se executa o serie de operatii care poarta denumirea de decontaminare.
Printre substantele de decontaminare se citeaza: ● apa, ca principala substanta folosita la decontaminare; ● solventii organici (benzine, alcooluri, petrolul lampant, tetraclorura de carbon, eterul etc.); ● substantele active de suprafata; ● solutiile de acizi si alcooli (solutia apoasa de bioxid de sodiu); ● oxidantii (permanganatul de potasiu si perhidrolul); ● solutiile complexante si unele saruri (acidul oxalic, acidul citric si acidul carbonic).
Procedeele de decontaminare se pot imparti in 3 grupe:
In prima grupa intra procedeele de decontaminare folosite la indepartarea substantelor radioactive slab legate de suprafata, prin spalarea cu apa, solventi organici etc.
Din a doua grupa fac parte procedeele destinate eliminarii substantelor radioactive fixate solid de suprafata: pentru decontaminare se folosesc solutii speciale care contin detergenti si compusi chimici agresivi.
Cea de-a treia grupa cuprinde procedeele bazate pe indepartarea substantelor radioactive de pe suprafetele contaminate prin scuturare, vacuumare, inlaturarea stratului contaminat.
Pentru decontaminarea personalului se foloseste notiunea de prelucrare sanitara, care poate fi ● partiala cand se executa cu mijloace existente la indemana si ● totala atunci cand se efectueaza asupra intregului corp omenesc si in locuri special amenajate.
Pentru decontaminarea imbracamintei, a echipamentului de protectie, a utilajelor si accesoriilor de interventie se utilizeaza notiunea de dezactivare, care poate fi ● partiala, cand se executa de fiecare persoana, atat la echipamentul individual, cat si la accesoriile care le manuieste de la masina de incendiu pe care o deserveste si ● totala executata dupa stingerea completa.
|
