16
ani de suferinta si durere
De 16 ani asteptam ziua de 23 iunie. Nu stiam sigur
data, anul, luna dar stiam ca aceasta
zi va veni
ca o implinire a unei singure dorinte frenetice: DM in concert la Bucuresti
Pentru cateva ore, strazile capitalei vor fi inundate de hoardele de devotati fanatici care vor avea o singura tinta: Stadionul National din Complexul Lia Manoliu. Pentru cateva ore, ritmul ieftin si
desucheat al manelelelor dambovitene va fi redus la tacere
de timbrul grav al vocii lui Dave Gahan si
de acordurile unice, inconfundabile, melodramatice, electro-dark
ale setlistului DM. Toti cei prezenti
acolo vom fi o singura voce, vom visa cu ochii larg deschisi pentru
cateva ore, timpul se va scurge parca
prea repede si evenimentul deceniului in aceasta tara prafuita si
uitata la granita Europei civilizate va fi istorie.
Noi, toti cei care am suferit
in singuratate si tacere timp de aproximativ 16 ani (unii mai mult,
altii mai putin) ca parti separate ale aceluiasi intreg, ne vom vedea
in sfarsit la fata, durerea asteptarii
se va risipi,
vom fi izbaviti!
Ziua eliberarii se apropie, vom fi
o mica parte a mega-istoriei
DM!
Religie, sex, dragoste
- cele 3 mari
teme abordate de regii muzicii electronice
pe parcursul anilor (nu le-au inventat ei!), nu neaparat in aceasta ordine, fac sa se invarta
lumea de mii de ani. Sunt explorate
si amestecate intr-o maniera profesionista, inspirata si matura a la Gore&Gahan
pe cel mai
nou album de studio Playing
the angel aparut in toamna anului trecut,
ce da nastere
unei palete ample de intrebari si stari
existentiale diverse: perversitate,
ambiguitate, dramatism. Cu alte cuvinte, suferinta si durere! Pentru
prima data de la plecarea lui
Alan Wilder din grup
(in urma unor neantelegeri de ordin muzical si a neaprecierii
sale la justa valoare - Wilder este cel care a cizelat sunetul DM, culminand cu Songs of faith and
devotion), se simte o revenire
la entuziasmul de la sfarsitul
anilor '80 - inceputul anilor '90 (Violator & Songs of faith and devotion), datorita
tanarului producator Ben Hillier care scoate de
la naftalina vechile sintetizatoare prafuite si pune biciul
creatiei pe un Gore genial, (aparent) lipsit de entuziasm (se vede asta pe
scena, este cel mai bun exemplu
de anti-vedeta!). Dave vine si
el cu propriile compozitii
(Suffer well, I want it all & Nothing's impossible) si pretentii, competitia e acerba. Ca o dovada a sesiunilor fructuoase din 2005, pe langa cele
12 piese ce compun Playing the angel se
pare ca a ramas pe dinafara o gramada de material muzical in varianta demo ce asteapta sa
fie ascultat de milioane de
urechi devotate din intreaga lume. Excelentele B - sideuri Free, Newborn & Better days nu
fac decat sa starneasca
interesul pentru viitoarele creatii DM.
Nu stiu exact ce anume
ar trebui sa caracterizeze un fan adevarat (felul in care se imbraca, tunde etc.), dar eu de fiecare
data cand ascult o melodie marca DM ma simt incercat de un sentiment straniu de
deja-vu, ca si cum acordurile ar razbate
pana la mine dintr-o lume cunoscuta dar, totusi, indepartata.ca
de acasa, de pe acea stea intunecata.
the_sinner
Iorgulescu L. Victor
/ 28 ani, Bucuresti
