Documente online.
Username / Parola inexistente
  Zona de administrare documente. Fisierele tale  
Am uitat parola x Creaza cont nou
  Home Exploreaza
Upload




























ANALIZA A POLITICII UNIUNII EUROPENE IN DOMENIUL CONCURENTEI

economie




ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE   

FACULTATEA DE RELATII ECONOMICE INTERNATIONALE












ANALIZA A


POLITICII UNIUNII EUROPENE IN DOMENIUL


CONCURENTEI.






Introducere

Capitolul 1. Aspecte generale privind politica in domeniul concurentei

Abordari Conceptuale

1.1.1.Context

1.1.2.Obiective

Capitolul 2. Politica in domeniul concurentei in Uniunea Europeana

. Dreptul concurentei si preturile

. Actori implicati in aplicarea politicii in domeniul concurentei

2.2.1. Comisia Europeana

2.2.2. Curtea Europeana de justitie

2.2.3. Parlamentul European

2.2.4. Consiliul de ministri

2.4. Directii de interventie

2.3.1. Politica privind practicile anticoncurentiale

2.3.2. Politica antimonopol (abuzul de pozitie dominanta)

2.3.3. Controlul fuziunilor

2.3.4. Controlul interventiilor publice care pot deforma concurenta intre firme

A. Ajutoarele de stat

B. Intreprinderile publice si liberalizarea pietei

Concluzii

BIBLIOGRAFIE

ANEXE


Introducere


Politica concurentei este considerata drept cea mai dezvoltata si de succes politica din Uniunea Europeana, din punct de vedere al semnificatiei practice pentru guverne, firme si consumatori.

Obiectivul principal al politicii concurentei este de a preveni si de a inlatura distorsiunile concurentiale ce rezulta din actiunile companiilor sau ale autoritatilor publice, aceasta facand ca piata sa functioneze eficient. Politica de concurenta este cheia pentru a realiza un mediu echitabil de competitie pentru toate intreprinderile. Un astfel de mediu face ca firmele sa isi intareasca eficacitatea si, deci, sa fie mai bine pregatite pentru a concura pe piata interna si pe pietele internationale. Un mediu de afaceri dinamic care asigura concurenta induce motivarile necesare pentru a inova si pentru a promova cresterea productivitatii. De asemenea, o economie competitiva creeaza beneficii pentru consumatori si pentru societate.

Regimul concurentei a fost stabilit in Tratatul de la Roma in partea a III-a, titlul I, capitolul I.

Tendinta de dezvoltare si modernizare a politicii concurentei a fost stimulata de necesitatea de a realiza cele doua obiective majore: existenta unor piete concurentiale si functionarea optima a pietei interne a Uniunii. Realizarea acestor obiective presupunea atat interzicerea acordurilor intre firme, ce au ca efect impiedicarea sau restrangerea concurentei si a abuzului de pozitie dominanta pe piata, cat si a distorsiunilor provocate de unele ajutoare de stat si de drepturile exclusive sau speciale ale companiilor / monopolurilor de stat sau private.

Prevederile comunitare in domeniul concurentei urmaresc asigurarea unor conditii concurentiale egale in cadrul Pietei Unice. Dintre prevederile comunitare, relevante pentru Romania, sunt cele legate de acordarea ajutorului de stat

Pe parcursul intregii lucrari ne vom referi la politica in domeniul concurentei ca fiind o suma de masuri legislative si de actiuni intreprinse la nivel comunitar, prin Comisie, cu scopul de a elimina sau descuraja acele practici restrictive ce au ca efect restrangerea sau eliminarea concurentei, in cadrul pietei unice. De asemenea, vom analiza pe rand, in capitolul 2, directiile de interventie ale acestei politici si procedurile de implementare a legislatiei europene in ceea ce priveste asigurarea unei concurente loiale in cadrul Pietei Unice.


1. Aspecte generale privind politica in domeniul concurentei


Abordari conceptuale

Context


Voi incepe prin a defini conceptul de concurenta. Aceasta implica "preocuparea pentru asigurarea functionarii corecte a regulilor jocului comercial atat din punctul de vedere al autoritatilor publice, actorilor economici, cat si al indivizilor ."

Este bine cunoscut faptul ca piata nu poate functiona normal, in mod natural, fiind astfel necesare unele interventii din afara, care sa-i asigure o evolutie corespunzatoare. Avand deci in vedere ca un mediu de concurenta perfecta nu este realizabil, in practica, politica in domeniul concurentei vine ca o necesitate.

Scopul principal al politicii in domeniul concurentei este considerat a fi, in general, protejarea mecanismului pietei prin promovarea structurilor competitive ale pietei si pedepsirea comportamentului anti-competitiv, generandu-se astfel o crestere a eficientei economiei ca intreg cat si o crestere a bunastarii consumatorului.

Libera concurenta intre firme favorizeaza inovatia, reduce costurile de productie, creste eficienta economica prin cresterea nivelului calitativ al productiei si repartitia optima a resurselor si, in consecinta, ridica nivelul de competitivitate al economiei.

Politica in domeniul concurentei, a oricarei tari, reprezinta un ansamblu de masuri care au ca scop restrangerea comportamentelor unor agenti economici pe piata, care ar putea afecta negativ concurenta. Pastrand ideea promovata de definirea generalizata a politicii in domeniul concurentei, pot spune ca aceea a Uniunii Europene este compusa dintr-o suma de masuri legislative si de actiuni intreprinse la nivel comunitar, prin Comisie, cu scopul de a elimina sau descuraja acele practici restrictive ce au ca efect restrangerea sau eliminarea concurentei, in cadrul pietei unice.

Introducerea unui set de reguli in domeniul concurentei a fost conditionata intotdeauna de evolutia in timp a unor factori de natura diversa. Astfel, primul set de reguli cu privire la concurenta a fost introdus in SUA in US Sherman Act in 1980[3]. Masurile au fost adoptate ca urmare a preocuparilor manifestate la sfarsitul secolului al XIX-lea cu privire la intelegerile ce aveau loc in domeniul cailor ferate, petrolului si bancilor; intelegeri al caror numar crescut amenintau stabilitatea sistemului economic si politic. In diferite tari europene, inca de la inceputul secolului XX, regulile cu privire la concurenta au incercat sa mentina un echilibru intre beneficiile colaborarii economice intre firme - carteluri - si riscurile politice si economice pe care acestea le implica. O astfel de politica in domeniul concurentei, deseori, proteja impotriva societatii ducand astfel la rezultate politice nedorite de concurenta neloiala.

In unele cazuri, legislatia privea imputernicirea autoritatilor publice asupra impunerii termenilor de existenta a intelegerilor private pe sectoare economice, ca alternativa la regulamentul de stat al pietei, in interesul controlarii pretului. Atat in Germania cat si in Japonia, dupa cel de-al doilea razboi mondial, fortele aliate au impus o legislatie anti-monopol in masura sa limiteze puterea asocierilor financiar-industriale care au sustinut eforturile de razboi ale acestor tari. Din motive similare, au fost introduse prevederi antitrust in anul 1954 prin semnarea Tratatul de la Paris asupra Otelului si Carbunelui (CECO), care, spre deosebire de Tratatul CEE a cuprins chiar de la inceput reglementari asupra controlul concentrarilor.

In cazul Comunitatii Europene, regulile cu privire la concurenta au fost introduse in 1957 prin Tratatul CEE, reguli ce asigurau faptul ca restrictiile - tarifare sau netarifare - existente in comertul international, pe care statele membre au fost de acord sa le elimine prin semnarea Tratatului, nu vor fi inlocuite prin crearea de carteluri intre companii din diferite tari.

Politica in domeniul concurentei este esentiala in constitutia economica a Comunitatii din doua motive. In primul rand, exista ideea fundamentala conform careia concurenta si pietele concurentiale sunt principala modalitate de realizare a obiectivelor economice din Tratat. Deja importanta in Tratatul de la Roma, ideea a fost ridicata la rangul de principiu director explicit in Tratatul de la Maastricht. In al doilea rand, instituirea pietei interne poate esua sau poate da rezultate nesatisfacatoare, daca practicile restrictive in domeniul afacerilor la nivel national ar crea bariere efective in calea concurentei din alte state membre. Astfel de bariere private ar putea aparea sau s-ar putea perfectiona ca raspuns la necesara eliminare a barierelor publice. Politica in domeniul concurentei ar trebui sa asigure ca barierele publice nu pot fi inlocuite de bariere private si, astfel, nu pot pune in pericol ceea ce Curtea CE numeste "unitatea pietei interne" .

Initial, regulile cu privire la concurenta, in Uniunea Europeana, serveau la complementarea unei politici inter-statale de reducere a barierelor in comertul international si unificare a pietei. Din acel moment, unitatea pietei a devenit unul din principalele obiective ale politicii in domeniul concurentei odata cu mentinerea unei concurente loiale.

Politica in domeniul concurentei este conceputa si practicata pentru a preveni sau combate un anumit comportament din partea participantilor la mecanismele pietei, comportament menit sa distorsioneze concurenta. Un astfel de comportament din partea participantilor poate avea diferite cauze - in 121h78b general legate de modul agentilor de a percepe mecanismele concurentei - cum ar fi:

Ø      presiunile concurentiale sunt percepute de catre companiile producatoare drept mijloace de limitare a libertatii de miscare;

Ø      comportamentul anticoncurential este o cale de a face mai predictibil mediul organizational al firmei, in conditiile de incertitudine generate de concurenta;

Ø      aranjamentele comerciale si abuzul de pozitie dominanta sunt mijloace atractive de sporire a marjei de profit.

Astfel, mijloacele politicii in domeniul concurentei par a avea mai mult un rol negativ, ele fiind concepute sa ingradeasca si nu sa promoveze anumite actiuni, sa limiteze folosirea unor practici de teama sa nu devina anti-concurentiale mai degraba decat mijloace pentru a incuraja concurenta.

Conform reglementarilor comunitare, politica in domeniul concurentei este privita ca o conditie necesara realizarii pietei interne si nu ca un scop in sine. Astfel, Art.3(g) al TCE subliniaza faptul ca scopul urmarit este de a permite instituirea unui "regim care sa asigure faptul ca, in cadrul pietei unice, concurenta nu este distorsionata".


In pofida unor deficiente, este in general recunoscut ca institutiile Comunitatii au reusit sa traseze un set coerent si consistent de obiective urmarite in implementarea politicii concurentei.

Principalele obiective ale politicii in domeniul concurentei ale Uniunii Europene sunt:

Ø      Cresterea bunastarii consumatorilor. Aceasta prevede o relatie directa intre promovarea concurentei si imbunatatirea performantelor economice;

Ø      Protectia consumatorului. Consumatorii sunt aparati, prin masuri de stimulare a concurentei, de practicile anti-concurentiale ale unor companii care ajung pana a fixa pretul pe piata la unele bunuri.

Ø      Redistribuirea veniturilor. In acest scop, politica in domeniul concurentei promoveaza masuri impotriva centralizarii veniturilor catre un numar mic de agenti economici.

Ø      Protejarea firmelor mici si mijlocii. Aceasta presupune atat protejarea industriilor mici si / sau noi, cat si constientizarea faptului ca un numar mare de competitori pe piata are implicatii pozitive.

Ø      Consideratii regionale sau sectoriale. Deseori, politica in domeniul concurentei este folosita pentru a sprijini anumite sectoare aflata in declin, pentru a impulsiona unele sectoare nou aparute, sau pentru a reduce somajul.

Ø      Integrarea pietelor. Integrarea pietelor sectoriale comporta numeroase sensibilitati care sunt amplificate ori diminuate de o politica adecvata in domeniul concurentei.

Ca o completare la aceste obiective pot fi adaugate si cele in masura sa anuleze anticipat efectele negative. Acestea sunt:

Ø      Garantarea unitatii pietei interne. Acest lucru se realizeaza prin interzicerea intelegerilor intre firme, de natura sa afecteze comertul comunitar si concurenta la scara comunitara.

Ø      Asigurarea imposibilitatii recurgerii la abuzul de pozitie dominanta. Aceasta inseamna impiedicarea aparitiei situatiilor in care una sau mai multe firme incearca sa exploateze in mod abuziv puterea lor economica pe piata. Este de remarcat faptul ca, spre deosebire de SUA, in UE nu este interzis in mod expres monopolul, ci abuzul de situatia de monopol.

Ø      Reducerea / oprirea interventiilor guvernului. Guvernele statelor membre pot distorsiona regulile jocului liber al pietei prin discriminarea favorabila a intreprinderilor de stat, acordarea de ajutor guvernamental anumitor firme, stergerea de datorii.

Se observa, astfel, ca "scopul fundamental al politicii in domeniul concurentei este. de a promova si intretine un proces de concurenta efectiva, pentru realizarea unei alocari mai eficiente a resurselor"[5].

Datorita faptului ca practicile anti-concurentiale apar sub diferite forme, este necesara o diferentiere si in tipurile de politici practicate in domeniul concurentei. Este imposibila existenta unui singur model care sa vizeze aceleasi obiective ale politicii in domeniul concurentei, deoarece fiecare sistem are fundamente specifice in functie de mediul politic, economic, istoric si cultural.

Se considera, ca integrarea economica este avantajoasa deoarece genereaza castiguri de eficienta ca urmare a parcurgerii diferitelor stadii de integrare. Aceste avantaje apar ca efecte ale economiilor de scara, din cresterea exporturilor, din presiunile competitive ale importurilor si din efectele de realocare. Astfel, concurenta si integrarea regionala au devenit procese interdependente.


2. Politica in domeniul concurentei in Uniunea Europeana

2.1. Dreptul concurentei si preturile



Unul din principalele obiective economice ale politicii concurentei din UE se manifesta la nivelul preturilor. In cazul ICI , Curtea a hotarat ca legat de preturi, obiectivul concurentei este de a le tine la un nivel cat mai scazut posibil si de a promova circulatia bunurilor intre statele membre pentru a permite distribuirea cat mai eficienta a activitatilor comerciale in functie de productivitate si adaptabilitatea companiilor in cauza. Acest lucru este adevarat chiar daca concurenta in domeniul preturilor nu este singura forma de manifestare a concurentei. Definitia data are meritul de a aduce un echilibru intre interesele consumatorilor, un grad cat mai inalt al liberei circulatii a bunurilor, si structurile de productie .


2.2. Actori implicati


Cat priveste actiunea institutiilor europene, trebuie subliniat rolul pe care Comisia Europeana si Curtea Europeana de Justitie il au in administrarea si urmarirea evolutiei acestei politici.


2.2.1. Comisia Europeana


Comisia este organul care stabileste principalele reguli, investigheaza fiecare caz in parte si decide, prin majoritate simpla - asemenea unui organism colectiv - , solutia adoptata. Ea monitorizeaza intreaga politica in domeniul concurentei, prin Directia Generala pentru Concurenta DG COMP (anterior cunoscuta sub numele de Directoratul General IV ) care raporteaza comisarului responsabil cu politica in domeniul concurentei. Acest DG a fost creat in primii ani dupa Tratatul de la Roma, in vederea constituirii unei retele constitutionale coerente care sa asigure monitorizarea obiectiva a pietei. Comisia poate fi sesizata asupra unor cazuri de incalcare a prevederilor privind concurenta, fie prin notificare, fie urmare a unei plangeri inaintate de o firma sau un stat, fie poate actiona din proprie initiativa ("ex officio") pentru a investiga anumite situatii specifice sau chiar un intreg sector economic. Comisia poate penaliza orice incalcari ale regulilor privind concurenta, penalizarile putand reprezenta pana la 10% din veniturile companiei incriminate.

Structura Comisiei, in domeniul concurentei, cuprinzand peste 400 de functionari, nu este nici pe departe putin birocratica. Ca urmare, interfata cu publicul este asigurata de prezenta "in fata reflectoarelor a Comisarului european pentru concurenta" .

Comisia se compune din departamente executive si administrative. Desi unele decizii sunt adoptate de comisarul pentru concurenta in baza mandatului acordat, deciziile mai importante sau mai controversate se duc in fata intregii Comisii. Sansele de reusita depind de abilitatea comisarului de a aduce argumente si de a crea conditii care sa ii sprijine initiativa.

2.2.2. Curtea Europeana de Justitie


Pentru ca CEJ a fost depasita uneori de numarul de spete nevoia de reforma a sistemului legal in domeniul concurentei a fost servita si de crearea CPI. Introducerea unui sistem bicefal a avut menirea sa raspunda si acuzatiilor carora blocajele si intarzierile in solutionarea unor cazuri au generat neincredere in dreptul comunitar. CPI face parte din CEJ, dar in practica s-a dezvoltat ca institutie autonoma, incepandu-si efectiv activitatea in 1989 si ocupandu-se de urmatoarele probleme: probleme de personal, unele probleme tinand de Tratatul CECO si actiuni in domeniul concurentei (cu exceptia practicilor antidumping si ajutoarele de stat). Pe parcursul anilor sarcinile CPI s-au extins, cuprinzand si practicile de retorsiune. In ceea ce priveste luarea deciziei, aceasta se realizeaza prin vot secret si cu majoritate de voturi, procedura similara cu cea utilizata de CEJ . Un obiectiv fundamental la nivelul CPI este reducerea blocajului la nivelul si a timpului de asteptare pentru solutionarea diferitelor cazuri.


2.2.3. Parlamentul European


Parlamentul european reprezinta, in viziunea Tratatului de la Roma, din 1957, "popoarele statelor reunite in cadrul Uniunii Europene". Este singura institutie a Uniunii Europene ai carei membrii sunt alesi direct de catre cetatenii statelor membre.

Multa vreme, Parlamentul European a avut un rol periferic privitor la politica in domeniul concurentei. In 1979, in urma unor presiuni exercitate de catre Parlament asupra DG IV, s-a urmarit realizarea unui proces de reglementare mai transparent si publicarea unui raport anual cu privire la concurenta.

Parlamentul European si-a sporit implicarea in dezvoltarea politicii in domeniul concurentei mai ales pe calea influentarii actiunilor Comisie. Aceasta influenta s-a realizat pe doua cai:

Ø      Comisia prezinta un raport anual cuprinzand problemele legate de concurenta, raport pe care Parlamentul il ratifica, tinand seama de continutul raportului si de punerea in aplicare a reglementarilor statuate prin Tratate; Comisarul pentru concurenta poate fi chemat in fata Parlamentului pentru interpelari;

Ø      Parlamentul are puterea de a formula intrebari catre Comisie si de a solicita raspunsuri de la aceasta, in conformitate cu problemele discutate in Parlament, care afecteaza diversele grupuri de interese.

Cu toate ca raporturile Parlamentului cu Comisia s-au dovedit a fi constructive, controlul parlamentar a fost totusi implicit. In decursul anilor, Parlamentul a criticat Comisia ca nu s-a consultat cu membrii acestuia, cerandu-se o mai concreta implicare a Parlamentului in conturarea axelor strategice in materie de concurenta.

Prin implicarea activa a Parlamentului in procesul decizional privind concurenta, este atins partial dezideratul transparentei in domeniul acestei politici.


Interventiile Consiliului de Ministri se rezuma la a autoriza exceptarile in bloc, precum si la a face modificari in baza legala a PDC.

In afara Comisiei, in cadrul PDC actioneaza si autoritatile nationale investite cu competente in acest domeniu. Ca urmare a recentelor propuneri venite din partea Comisiei, de descentralizare a PDC, rolul autoritatilor nationale din domeniul concurentei va creste in mod semnificativ.


2.3. Directii de interventie


Pentru inceput, voi incerca, in aceasta parte a lucrarii, sa definesc conceptul de "intreprindere". Prevederile articolelor 81(85) si 82(86) TCE se aplica vizavi de comportamentul intreprinderilor, fara a specifica semnificatia acestui termen. Acest gol a fost umplut de Curte si Comisie, ale caror interpretari pentru acest concept au fost destul de cuprinzatoare. Astfel, nu este necesar ca entitatea in cauza sa aiba personalitate juridica; atat timp cat este implicata in activitati comerciale, este un intreprinzator . Deducem ca o persoana fizica poate fi catalogata astfel daca este angajata in activitati comerciale. De asemenea, putem deduce ca nu conteaza daca entitatea in cauza este producatoare de profit .

Apar in acest context doua probleme. Prima: grupurile de companii trebuie privite ca una si aceeasi intreprindere? Curtea de Justitie a dat un raspuns afirmativ, cu conditia ca un membru al grupului sa exercite un grad suficient de control asupra celorlalti. In cazul Hydrotherm v andreoli (Cazul 170/83 (1984) ECR 2999), Curtea de Justitie a decis ca un grup format dintr-o persoana, o firma si un parteneriat controlat de o persoana se constituie intr-o intreprindere. Cea de a doua problema care apare este legata de firma-mama si filialele sale.

In acest caz, atat Curtea de Justitie cat si Comisia s-au lasat ghidate de principiul conform caruia daca subsidiara nu formeaza o entitate economica impreuna cu firma-mama, aceasta nu reprezinta o singura intreprindere impreuna cu firma-mama. Acest lucru poate avea influente in cazul semnarii unui acord legal intre firmele-mama si filiale care, daca sunt incheiate intre diferite intreprinderi, ar incalca politica concurentei in Uniunea Europeana.

Pentru a deveni eficienta, concurenta porneste de la premisa ca piata este formata din ofertanti independenti unul de celalalt. Toti ceilalti participanti de pe piata ii supun pe fiecare dintre acestia unei presiuni concurentiale. Pentru a-i face pe ofertanti capabili sa exercite astfel de presiuni pe piata, legea concurentei impune interzicerea unor intelegeri sau practici care ar putea sa-i reduca importanta.

Politicile concurentiale europene se bazeaza pe un cadru legislativ comunitar, promovat in esenta de Tratatul Comisiei Europene (articolele 81-90). Reglementari suplimentare sunt asigurate de o decizie emisa de Consiliu, cunoscuta sub numele de reglementare a fuziunilor. Pe baza acestui text de lege, politicile concurentiale se concentreaza pe patru domenii principale de actiune.

Ø      Eliminarea acordurilor restrictive ale concurentei si a abuzurilor de pozitie dominanta (de exemplu, intelegeri incheiate intre Intreprinderi concurente pentru a fixa anumite preturi).

Ø      Controlul fuziunii firmelor (de exemplu , o fuziune intre doua grupuri mari va duce la pozitia dominanta pe piata a acestora).

Ø      Liberalizarea sectoarelor economice sub forma de monopol ( de exemplu, deschiderea pentru concurenta a sectorului de telecomunicatii).

Ø      Monitorizarea subventiilor acordate de catre stat (de exemplu, interzicerea acordarii de imprumuturi nerambursabile de catre stat, menite sa mentina in activitate firme deficitare fara perspectiva de redresare).

Legea comunitara urmareste sa protejeze piata comuna si sa stimuleze concurenta in cadrul acestui vast spatiu economic. Ea nu intra in actiune decat atunci cand comertul dintre tarile membre este afectat de practicile respective. De exemplu, o intelegere prin care se stabilesc anumite preturi, incheiata intre brutarii dintr-un anumit oras nu va avea nici un impact asupra pietei comune. In consecinta, legislatia europeana nu se aplica in acest gen de situatii. Totusi, cadrul legislativ in vigoare intr-o anumita tara s-ar putea sa acopere si astfel de situatii. Conditia aplicarii schimburilor, este determinanta in ansamblul dispozitiilor Comunitatii Europene.


2.3.1. Politica in domeniul cartelurilor si a altor practici restrictive



Anumite intelegeri incheiate intre firme prejudiciaza concurenta. Exemplul cel mai banal este o intelegere incheiata privind preturile practicate de "faimoasele carteluri," in care firmele fixeaza nivelul preturilor de comun acord, astfel incat consumatorii nu pot beneficia de concurenta dintre firmele producatoare pentru a obtine preturi competitive. Pentru consumatorul final, rezultatul este cresterea preturilor pe piata. Alte intelegeri au drept scop sau efect stabilirea altor conditii pentru functionarea pietelor, de exemplu, firmele isi pot aloca anumite cote de productie sau isi pot imparti piata intre ele. In Comunitatea Europeana incheierea acestui tip de intelegeri este interzisa pentru ca deformeaza concurenta si prejudiciaza diversi operatori de pe piata. De exemplu, daca exista o intelegere de fixare a pretului, firmele nu mai incearca sa ofere produse sau servicii noi de calitate buna, la preturi competitive. Ele nu fac altceva decat sa exploateze o situatie pe care au creat-o tot ele, in care consumatorii nu mai au libertate de decizie intre preturi sau diferite forme de produse sau de distributie a acestora. In asemenea circumstante, intreprinderile nu mai au grija de a fi realmente competitive si nu mai au nici un stimulent ca sa promoveze inovatii sau sa reduca costurile de productie. In consecinta, ele ofera produse si servicii scumpe si depasite de timp.

Pe termen mediu, aceste firme vor fi expuse pe deplin concurentei straine. Acest lucru va duce la izbucnirea unei crize serioase, care poate implica reducerea fortei de munca sau chiar falimentul. Astfel, criza va afecta salariatii, subcontractorii si comerciantii. Mai mult, preturile indicate in mod artificial afecteaza costurile consumatorilor intermediari, care sunt serios afectati de comportarea anti-concurentiala a furnizorilor lor. In consecinta, dinamismul acestor firme scade. In cele din urma, consumatorii finali vor plati mai mult pentru bunuri sau servicii, vor avea o gama de selectie redusa si nu vor beneficia de progresele tehnice sau economice.

Comportamentul anti-concurential al catorva firme prejudiciaza astfel toti operatorii si justifica interventia autoritatilor publice.

Termenul "acorduri" a fost interpretat de Curte ca referindu-se nu numai la contracte scrise, ci si la acorduri verbale. Din aceasta cauza, termenul include si acorduri neoficiale cum sunt asa-numitele "gentelmen's agreements" si chiar acordurile impuse. Inca o data, Curtea a aplicat un criteriu neconventional, conform caruia decisive pentru interpretarea acordului sunt elementele constitutive ale acordului si intentia partilor de a-l incheia si nu forma sa. Astfel, in cazul Quinine Cartel (Cazul 28/77, Tepea (1978) ECR 1391 pana la 1415), Curtea a considerat un "gentlemen's agreement" ca fiind un acord deoarece "acest document semnifica exprimarea exacta a intentiei comune a partilor acordului in privinta comportamentului lor pe Piata Comuna".

Notiunea "decizii ale asociatilor de intreprinderi" a fost interpretata ca fiind legala in principal dar nu exclusiv, de masurile de coordonare decise de asociatiile comerciantilor, chiar si in cazul in care masura in cauza ia forma unei recomandari.

"Practicile concertate" pot fi definite ca actiuni coordonate intre intreprinderi care, fara a ajunge la un acord, inlocuiesc voluntar concurenta cu cooperarea . Nu este necesar un plan deliberat; o indrumare de baza este considerata cerinta inerenta in prevederile referitoare la concurenta din Tratat ca orice operator economic trebuie sa determine independent politica pe care o va urma pe Piata Comuna.

In vederea exprimarii constante si actuale, am ales sa prezint pe scurt continutul Art.81. Acesta se refera la acorduri si intelegeri care pot afecta comertul intre Statele Membre si care au ca obiectiv sau efect "impiedicarea, restrictionarea sau distorsionarea competitiei in cadrul pietei comune" . Se au in vedere activitati care:

Ø      fixeaza, direct sau indirect, preturile de vanzare sau cumparare, sau alte conditii comerciale;

Ø      limiteaza sau controleaza pietele, productia, dezvoltarea tehnica sau investitiile;



Ø      impart pietele sau furnizorii;

Ø      implementeaza conditii inegale la tranzactii egale, discriminand anumiti parteneri comerciali;

Ø      leaga incheierea unui contract de acceptarea unor conditii care distorsioneaza concurenta.

Ca urmare, paragraful 2 al Art.81(85 TCE) declara nule si neavenite toate deciziile si intelegerile contrare prevederilor paragrafului 1, mai sus mentionate.

Legislatia secundara in acest domeniu include mai multe categorii de regulamente, directive, note, emise de Consiliu sau Comisie (printre care Regulamentul 17/1962 sau Regulamentul 1/2003), precum si decizii emise de Curtea Europeana de Justitie (de pilda , Cazul 5,1969, ECR 295, prin care s-a stabilit regula "de minimis"). In timp, pe baza dispozitiilor din tratate si a regulamentelor de aplicare, Comisia a dezvoltat o adevarata politica globala in domeniul acordurilor si practicilor restrictive.

In articol sunt date exemple, cum ar fi fixarea pretului, restrictiile cantitative asupra productiei, investitiilor sau cercetare - dezvoltare, impartirea pietei si legarea vanzarilor de conditii suplimentare. Pot aparea exceptari, daca sunt indeplinite simultan patru conditii:

Ø      contribuie la ameliorarea productiei, distributiei sau la promovarea progresului tehnic sau "economic";

Ø      acorda consumatorilor o cota echitabila din profituri;

Ø      evita restrictiile care nu sunt indispensabile pentru realizarea primelor doua conditii; (respectiv, notiunea de proportionalitate, atat de des aplicata in dreptul comunitar);

Ø      intreprinderile nu elimina concurenta pentru o parte substantiala a produselor in cauza.

Pentru a fi eligibil pentru exceptare, un acord trebuie notificat Comisiei; daca acesta nu este notificat si este descoperit, nu poate fi scutit . Deciziile de exceptare au o durata limitata de valabilitate (in general 5-10 ani), pot fi reinnoite sau revocate, dupa cum considera necesar Comisia.

O exceptie cadru ofera firmelor o anumita certitudine, fiind benefice mai ale IMM-urilor. Este evident faptul ca juristii companiilor redacteaza proiectele de acord inspirandu-se din reglementarile cu privire la derogarile cadru. Ramane insa o zona gri unde se pot aplica regulile concurentei, dar acestea iau in considerare specificitatile, putandu-se solicita o derogare individuala. Prevederile cu privire la exceptiile cadru au fost revizuite si actualizate de multe ori pentru a putea lua in considerare experienta acumulata la sfarsitul fiecarei perioade de catre organismele comunitare. In 1997, erau in vigoare opt reglementari cu privire la acest aspect.



Tabelul 2. Reglementari referitoare la exceptiile cadru.

Reglementarea

Denumirea domeniului

Reglementarea    1983/83

Distributie exclusiva

Reglementarea    1984/83

Achizitii exclusive

Reglementarea    417/85

Specializare

Reglementarea    418/85

Acorduri de cercetare dezvoltare

Reglementarea    4087/88

Acorduri de Franchising

Reglementarea    3932/92

Asigurare

Reglementarea    1475/95

Autovehicule cu motor / distributie

Reglementarea    240/96

Transfer de tehnologie

Sursa: Dumitru Miron (coordonator) - Economia Uniunii Europene, Ed. Luceafarul, Bucuresti,2004, p.338


Cele mai noi reglementari vizeaza sectorul asigurarilor, distributiei autovehiculeleor cu motor si transferul de tehnologie. Acestea isi propun sa reglementeze sectoarele cele mai dinamice si sensibile si sa creeze un climat adecvat care sa incurajeze inovarea si diseminarea tehnologiilor in conditiile unei concurente corecte.

Acordurile anticoncurentiale interzise prin articolul 81 (85 - 1 TCE) se pot incheia la doua niveluri. Primul este nivelul orizontal, in care acordul este incheiat intre firme situate pe acelasi nivel al procesului comercial, cum ar fi cartelurile de pret sau cele de impartire a pietei, acordurile dintre producatori sau dintre vanzatori. "Nu toate acordurile orizontale sunt carteluri, iar cartelurile nu sunt intotdeauna implicate in fixarea pretului si partajarea pietei . De exemplu, un acord aparent inofensiv privind schimbarea informatiilor referitoare la vanzari poate facilita practicile anticoncurentiale, in special pentru oligopoluri. De asemenea, un cartel ar putea conveni o durata de viata scurta a produsului (de exemplu, pentru anvelope, becuri), ceea ce poate impiedica inovarea pentru marimea duratei de viata, sau utilizarea noilor tehnologii, fiindca ar reduce veniturile actuale sau viitoare ale grupului.

Cel de al doilea nivel este cel vertical, care implica tranzactii intre agenti economici care ocupa pozitii diferite in cadrul procesului comercial, cum ar fi distributia selectiva sau exclusiva, achizitiile exclusive (de exemplu, benzinarii si berarii) si impunerea pretului de revanzare.

Articolul 81(3) a prevazut posibilitatea autorizarii anumitor acorduri, prin acordarea de exceptari in bloc, in cazul anumitor tipuri de intelegeri considerate ca avand efecte pozitive, precum cele care contribuie la ameliorarea productiei, a distributiei, la introducerea progresului tehnic, realizarea de progres economic, etc.

In cazul acordurilor orizontale sau de cooperare (incheiate intre firme concurente), mentionam :

Ø      Acordurile de specializare (Regulamentul 2658/2000)

Ø      Acordurile de cercetare-dezvoltare (Regulamentul 2659/2000)

In ceea ce priveste acordurile verticale (incheiate intre firme aflate in stadii diferite ale aceleiasi filiere de productie sau distributie), ele au facut obiectul unor acorduri separate privind acordarea exceptarii pe categorii de acorduri sau tipuri de sectoare. In prezent, aceste acorduri se supun unui regulament unic (Regulamentul 2790/99 din 22 decembrie 1999) prin care sunt exceptate global acordurile verticale care nu au o pozitie dominanta pe piata. Conditiile impuse se refera la existenta unui prag (o cifra de afaceri care sa nu depaseasca, pentru partile asociate in acord, 50 milioane Euro si nu mai mult de 30% din piata de desfacere) si la excluderea anumitor practici restrictive grave. Alte acorduri, chiar daca nu indeplinesc conditiile paragrafului 3 al Art.81, pot beneficia de statutul de exceptii, in cazul in care sunt considerate a fi de importanta minora (principiul "de minimis") si, ca atare, incapabile sa afecteze concurenta la nivel comunitar. O lunga perioada de timp, aceste acorduri au fost definite numai prin cota de piata si cifra de afaceri anuala a firmelor vizate. La finele anului 2001, Comisia a relaxat chiar acest mod de definire, suprimand criteriul cifrei de afaceri si ridicand nivelurile corespunzatoare cotelor de piata la 10% in cazul acordurilor verticale si la 15% pentru cele orizontale.

In general, reglementarile prevazute de Art.81 nu se aplica in cazul:

Ø      Relatiilor dintre o firma si agentii sai comerciali sau intre o societate si filiale;

Ø      Acordurilor de cooperare;

Ø      Operatiunilor de sub-contractare.

Exista totusi, anumite tipuri de acorduri care au fost intotdeauna considerate periculoase de catre Comisie si interzise, practic fara exceptie:

Ø      In cazul acordurilor orizontale:

Ø      Fixarea preturilor;

Ø      Existenta unor birouri de vanzare comune;

Ø      Fixarea de cote de productie sau livrare;

Ø      Impartirea pietei sau a surselor de aprovizionare;

Ø      In cazul acordurilor verticale:

Ø      Fixarea preturilor de revanzare

Ø      Clauze de protectie teritoriala absoluta.

In prezent, Comisia Europeana incerca sa schimbe radical sistemul de aplicare a regulilor de concurenta - sistem introdus prin Regulamentul nr. 17/62. Obligatia de notificare a oricarui acord in vederea obtinerii unei decizii de certificare negativa sau de exceptare este considerata ca o sarcina prea impovaratoare atat pentru intreprinderi, cat si pentru Comisie. In vederea rezolvarii acestor probleme, Comisia a inaintat la sfarsitul anului 2000 o propunere de modificare a regulamentului, modificare ce vizeaza:

Ø      descentralizarea sistemului prin inlocuirea principiului autorizarii prealabile a acordurilor restrictive cu cel al exceptarii legale (acordurile vor fi legale si aplicabile imediat dupa incheiere daca sunt compatibile cu Art. 81 al Tratatului CE) si prin interpretarea Art. 81 alin.3 ca fiind o dispozitie direct aplicabila (dand drept instantelor judecatoresti si autoritatilor in domeniul concurentei din statele membre sa-l aplice);

Ø      asigurarea unei aplicari uniforme a regulilor concurentei.

Pentru mai buna intelegere a politicii privind cartelurile si practicile restrictive, vom prezenta in continuare doua exemple de actiuni intreprinse de Comisie in anul 1998.


Interzicerea unui cartel in domeniul zaharului


In 1998, Comisia a interzis o intelegere prin care doi producatori si doi comercianti de zahar din Marea Britanie adoptau o strategie comuna care ducea la cresterea pretului zaharului. In justificarea deciziei s-a aratat faptul ca, pentru consumatorul final, intelegerea a dus la cresterea pretului de vanzare a zaharului mai mult decat daca ar fi existat concurenta libera. Odata cu interzicerea intelegerii, Comisia a aplicat firmelor amenzi de peste 50 de milioane de Euro.


Interzicerea unui cartel in domeniul incalzirii urbane


In octombrie 1998, Comisia a desfiintat un cartel al producatorilor de conducte pentru sisteme de transport a energiei termice urbane, prin care se fixau de comun acord preturile si conditiile de licitare catre autoritatile publice. Cartelul fusese stabilit in Danemarca, la sfarsitul lui 1990, fiind ulterior extins in Germania si alte tari ale UE, astfel incat incepand cu 1994, acoperise intreaga piata europeana. In Danemarca si Germania, firma respectiva pusese la punct un sistem de "fraudare" a procedurilor de licitatie: ele stabileau "favoritul" care urma sa castige fiecare contract, ulterior, celelalte membre ale cartelului luau parte la licitatii cu oferte mult mai scumpe decat ale "favoritului". In plus, membrii cartelului isi partajasera pietele nationale si fixasera, de comun acord, preturile pentru conductele folosite la transportul caldurii. Ca atare, cumparatorii conductelor, in general autoritatile locale, nu aveau posibilitatea unei alegeri reale, intre oferte si preturi competitive.

Comisia a aplicat tuturor membrilor cartelului amenzi care s-au ridicat la circa 92 milioane Euro. In acest caz, s-a aratat ca practicile anti-concurentiale au adus prejudicii atat firmelor care erau in afara cartelului, excluse de pe piata , cat si autoritatilor locale, respectiv contribuabililor.


2.3.2. Politica anti-monopol. Interdictia abuzului de pozitie dominanta


Desi controlul intelegerilor dintre firme este necesar, el nu se dovedeste a fi si suficient. Excesul de concentrare poate favoriza situatiile in care o firma abuzeaza de pozitia ei dominata pe piata, manifestandu-se de o maniera incorecta, fie la nivelul preturilor practicate (prea mici sau prea mari), a conditiilor de comercializare sau a modului in care isi trateaza consumatorii.

Afacerile eficiente se desfasoara cu scopul de a cuceri pietele, pana in punctul in care se pot stabili pozitii cu adevarat puternice. Detinerea unei pozitii dominante nu este gresita in sine. Acesta este chiar rezultatul eficientei activitatii desfasurate de intreprinderi. Daca insa intreprinderea isi foloseste puterea pentru a inabusi concurenta, aceasta este o practica anti-concurentiala, calificata ca abuz. In concluzie abuzurile pozitiei dominante sunt de condamnat.

Abuzul de pozitie dominanta se manifesta atunci cand, prin comportamentul sau, o firma influenteaza structura sau gradul de concurenta de pe piata respectiva, chiar si in situatia in care un asemenea comportament este rezultatul anumitor dispozitii legislative.

Potrivit Art. 82 al Tratatului CE, "orice abuz de pozitie dominanta al uneia sau mai multor intreprinderi in interiorul pietei interne sau intr-un segment important al acesteia va fi interzis ca fiind incompatibil cu piata interna, atata timp cat afecteaza comertul dintre statele membre". Sunt mentionate si cateva exemple, cum ar fi: impunerea intr-o maniera directa sau indirecta de preturi de vanzare / cumparare ce nu sunt echitabile, limitarea productiei, dezvoltarii tehnice in detrimentul consumatorului, discriminarea intre clienti si furnizori, etc. Un astfel de abuz consta in:

Ø      impunerea in mod direct sau indirect, a preturilor de vanzare sau de cumparare sau a altor conditii comerciale inechitabile;

Ø      limitarea productiei, distributiei sau a dezvoltarii tehnologice in dezavantajul consumatorilor;

Ø      aplicarea, in privinta partenerilor comerciali, a unor conditii inegale la tranzactii echivalente, provocand in acest fel, unora dintre ei, un dezavantaj in pozitia concurentiala ;

Ø      conditionarea incheierii unor contracte de acceptarea, de catre parteneri, a unor clauze stipuland prestatii suplimentare care, nici prin natura lor si nici conform uzantelor comerciale, nu au legatura cu obiectul acestor contracte.

Trebuie mentionat ca, in ceea ce priveste temeiul juridic al combaterii abuzului de pozitie dominanta, Art.82 i se adauga art.83, prin care se permite adoptarea de regulamente si directive si Art.85, care se refera la competentele de investigare ale Comisiei. Dupa cum se observa, Art. 82 se constituie intr-un instrument de control al exercitarii puterii de monopol pe o piata sau alta. El implica analizarea a doua elemente:

Ø      existenta unui agent economic aflat in pozitie dominanta ;

Ø      comportamentul respectivului agent economic, care are drept efect afectarea concurentei pe piata respectiva.

Art.82 ridica probleme din cele mai delicate, legate de definirea conceptelor la care se face trimitere, respectiv:

a) Cand avem de a face cu o pozitie dominanta pe piata ? Pozitia dominanta se defineste in raport de capacitatea firmei de a afecta concurenta si de a actiona independent de reactia concurentilor de pe piata si a consumatorilor.

b) Cum se poate defini piata relevanta? Piata relevanta se poate defini pornind de la trei principali determinanti: piata produsului, piata geografica si piata temporala.

In ceea ce priveste piata produsului, se presupune o investigatie pe clase de produse, piata fiind definita in functie de existenta altor produse similare, substituibile (produsele substituibile sunt cele catre care se pot indrepta preferintele consumatorilor atunci cand pretul sau calitatea produsului de baza s-au modificat, deoarece raspund aceleiasi nevoi sau unor nevoi similare; exemplu: unt si margarina , cafea macinata si ness, etc.).

Piata geografica, se refera la teritoriul in care conditiile de concurenta sunt omogene. In conditiile existentei pietei unice, cel putin teoretic, piata geografica este piata UE. Cu toate acestea, de la caz la caz trebuie avuti in vedere si alti factori, de vreme ce, cu cat este mai strict delimitata piata, cu atat mai evidenta apare pozitia dominanta. In analiza sa, Comisia are in vedere identificarea barierelor la export, capacitatea produsului de a fi transportat dintr-un loc in altul si, nu in ultimul rand, diferite alte bariere juridice, administrative sau tehnice.

Piata temporala, are in vedere schimbarile structurale suferite in timp de catre de o piata . Asa de pilda , analizele efectuate trebuie sa aiba in vedere volatilitatea anumitor piete, urmare, fie a factorilor de mediu, fie datorita modificarilor survenite in preferintele consumatorilor.

c) Care este relatia care se stabileste intre existenta unei pozitii dominante si abuzul de pozitie dominanta? In trecut, Comisia si CEJ considerau ca existenta in sine a unei pozitii dominante pe piata constituia un abuz (cazul Continental Can, 1972).Incepand cu 1979 (cazul Hoffmann - la Roche, nr. 85/76), Curtea a definit "abuzul" ca fiind un "concept obiectiv" si, mult mai recent, s-a facut distinctia clara intre "pozitia dominanta " si "abuz" (vezi Tetra Pak II, 1997).

Trebuie subliniat inca o data faptul ca, in raport cu reglementarile comunitare (Art.82), Comisia, si CEJ, condamna numai abuzul de pozitie dominanta si-i penalizeaza pe cei care comit aceste abuzuri. Exercitarea, de catre Comisie, a controlului efectiv asupra abuzului de pozitie dominanta s-a realizat abia la finele deceniului al noualea.

Regulamentul nr. 17/62 se aplica si in cazul abuzului de pozitie dominanta, astfel ca procedura este asemanatoare, cu mentiunea ca Tratatul CE nu prevede, pentru cazurile de abuz de pozitie dominanta, derogari individuale sau exceptii de grup. Reforma propusa de Comisie se aplica si acestui domeniu, fiind insa dedicata in principal situatiilor referitoare la acorduri restrictive si practici concertate.


Abuzul de pozitie dominanta pe piata de distributie a inghetatei


Ca rezultat al unei reclamatii facute de Mars, Comisia Europeana a descoperit ca Unilever abuzase de pozitia sa dominanta. Unilever furniza congelatoare distribuitorilor din Irlanda complet gratuit, cu conditia ca acestia sa depoziteze in ele numai produse Unilever. In consecinta, consumatorii irlandezi aveau o posibilitate extrem de restransa de a alege intre diverse sortimente de inghetata. Comisia Europeana a considerat aceasta cerinta de folosire exclusiva drept un abuz al firmei Unilever, care a profitat de pozitia sa dominanta pe piata.


Abuzul de pozitie dominanta in organizarea Campionatului Mondial de Fotbal


La 20 iulie 1999, Comisia Europeana a adoptat o decizie formala impotriva comitetului francez care a organizat Campionatul Mondial de Fotbal, desfasurat in Franta in 1998. Comitetul de organizare a campionatului mondial (CFO) detinea monopolul organizarii evenimentului, inclusiv vanzarea biletelor. Comisia Europeana a descoperit ca aranjamentele vizand vanzarea de bilete pentru meciurile finalelor erau discriminatorii si constituiau un abuz exercitat datorita unei pozitii dominante. Aranjamentele facute pentru vanzarea de bilete ii favorizau pe consumatorii care puteau da o adresa din Franta, in detrimentul consumatorilor care erau rezidenti ai altor tari. Persoanele nerezidente in Franta, care doreau sa urmareasca meciurile finale, erau astfel puternic dezavantajate in comparatie cu rezidentii francezi. In consecinta, Comisia Europeana a emis o hotarare care condamna CFO.


2.3.3. Controlul fuziunilor (concentrarilor)


Cand firmele se unesc, printr-o fuziune, printr-o achizitie, sau prin infiintarea unei intreprinderi mixte, in general, impactul asupra pietei este pozitiv. Corelarea activitatilor firmelor le permite realizarea sinergiei in multe domenii, cum a fi cercetarea si dezvoltarea de produse noi. Uneori, firmele pot implementa masuri de restructurare care vor reduce costurile de productie sau de distributie pentru firma noua. Astfel, ele pot deveni mai eficiente pe piata. Concurenta se intensifica si consumatorul final va beneficia de servicii de calitate superioara, oferite la preturi accesibile.

Spre deosebire de o intelegere, care reprezinta un acord intre intreprinderi independente din punct de vedere juridic, in cazul unei concentrari, structura interna a acestora se modifica iar raporturile de proprietate se schimba. Concentrarile pot imbraca diferite forme, precum fuziuni, participari, intreprinderi comune, etc., toate aceste forme implicand o modificare a raporturilor de proprietate. Tratatul CEE din 1957 nu continea nici un fel de prevederi privind controlul concentrarilor (principala explicatie fiind legata de faptul ca in anii 50, concentrarile trans-frontaliere erau rare si greu realizabile din punct de vedere juridic; ca atare, controlul concentrarilor a fost considerat un domeniu mult prea sensibil pentru a fi "comunitarizat").

Regulamentul 4064/89 privind controlul operatiunilor de concentrare stabileste ca : "operatiile de concentrare de dimensiuni comunitare, care creeaza sau intaresc o pozitie dominanta si care au drept consecinta impiedicarea concurentei efective pe piata comunitara sau intr-o zona semnificativa a acesteia, trebuie declarate incompatibile cu piata comuna". Concentrarea apare atunci cand o firma obtine controlul exclusiv asupra altei firme sau asupra unei firme pe care o poate controla alaturi de alte firme sau atunci cand mai multe firme preiau controlul unei intreprinderi sau creeaza alta noua. O operatiune de concentrare (fuzionare a mai multor intreprinderi sau preluare a controlului asupra mai multor intreprinderi) este de dimensiune comunitara atunci cand:

Ø      cifra de afaceri totala realizata pe plan mondial de toate intreprinderile vizate este superioara valorii de 5 miliarde Euro;

Ø      cifra de afaceri totala realizata in cadrul Comunitatii de cel putin doua din intreprinderile vizate, reprezinta o valoare mai mare de 250 milioane Euro, conditia fiind ca fiecare din intreprinderile vizate sa nu realizeze mai mult de 2/3 din cifra lor de afaceri, in interiorul unuia si aceluiasi stat membru.

Atunci cand cota de piata a firmelor in cauza nu depaseste 25%, nici in cadrul Pietei comune, nici intr-o zona semnificativa a acesteia, concentrarea este considerata compatibila cu reglementarile comunitare. Concentrarile vizate prin Reglementare trebuie sa fie notificate catre Comisie, care dispune de un termen limitat pentru a se pronunta. S-a estimat faptul ca numarul cazurilor ce vor trebui examinate va fi de 40-50 pe an, fapt care s-a verificat. Atunci cand respectivele concentrari nu raspundeau acestor criterii ele erau supuse controlului autoritatilor nationale. Uneori, acordarea unei autorizatii este subordonata necesitatii respectarii anumitor conditii, dar, cea mai mare parte a concentrarilor sunt autorizate putin dupa notificarea lor.









Figura nr1 . Proceduri pentru controlul fuziunilor

Notificare

Valabila pentru toate fuziunile ce au " dimensiuni comunitare"; fuziunile nu pot fi incheiate pana cu cel putin 3 saptamani dupa notificare.

  Date limita

O saptamana da la

anuntarea fuziunii,

licitatiei, achizitiei.



O luna, in cazul in

Care nu se extinde la

: Examinare initiala. Statele membre pot interveni

  6 saptamani daca

intervin statele membre.






4 luni: in cazul in

care nu se prelungeste

din lipsa de informatie





 



2 luni




Nota: Proceduri specificate in Regulamentul 4064/89 (CEE). Criteriile pentru "dimensiuni comunitare" se bazeaza pe cifra de afaceri totala din intreaga lume (5 mld Ecu si mai mult), iar in cadrul Comunitatii (250 mil. Ecu), numai daca 2/3 din cea de a doua provin dintr-un stat membru.

Sursa: Comisia , Politica Europeana a Concurentei in 1993 , Luxemburg, OOPEC, 1994.


In mod concret, Regulamentul 4064/89 a oferit Comisiei dreptul de a examina concentrarile inainte de realizarea acestora (ex ante) astfel incat sa poata fi examinata compatibilitatea cu piata interna in timp util.

Ulterior (in 1997), Regulamentul a fost amendat, astfel incat pragul agregat la nivel mondial a fost redus la 2,5 miliarde Euro iar pragul individual, pentru cel putin 2 companii comunitare a fost redus la 100 milioane Euro. Incepand cu 1 septembrie 2000 a fost introdusa o procedura simplificata (decizia se ia la finele perioadei de examinare, de 1 luna ), pentru operatiunile care respecta urmatoarele criterii:

Ø      doua sau mai multe firme care obtin controlul in comun asupra altei firme care nu exercita sau nu intentioneaza sa exercite alt tip de activitate decat neglijabila , pe teritoriul SEE (Spatiului Economic European); cifra de afaceri a firmei comune si valoarea totala a activelor cedate firmei comune sunt inferioare valorii de 100 milioane Euro pe teritoriul SEE;

Ø      nici una din partile implicate nu exercita activitati comerciale pe aceeasi piata a produsului sau pe aceea si piata geografica (relatii orizontale), sau pe o piata a produsului situata in amonte sau aval, pe care opereaza o alta parte a concentrarii;

Ø      doua sau mai multe concentrari exercita activitati comerciale pe aceeasi piata a produsului si pe aceea si piata geografica sau pe o piata a produsului situata in amonte sau aval de piata produsului pe care o alta parte a concentrarii isi exercita activitatea, conditia fiind ca, partile de piata cumulate sa nu depaseasca 15% in cazul relatiilor orizontale si 25% in cazul relatiilor verticale.

Procedura simplificata a permis reducerea constrangerilor administrative care apasa asupra partilor notificatoare. Ca si in cazul procedurii normale, statele membre si tertii au posibilitatea sa faca observatii sau sa intervina. Comisia isi rezerva dreptul, in cazul in care considera necesar, sa revina in orice moment la procedura normala si deci sa deschida o ancheta.


Fuziuni in sectorul de vanzare cu amanuntul


In ultimii ani, multe firme de vanzare cu amanuntul au notificat la Comisia Europeana despre planurile lor de fuziune. Ca exemple putem da firmele de vanzare cu amanuntul a produselor alimentare Kesko/Tuko (1997) Rewe/Mainl in Austria (1999) si Carrefour / Promodès (2000) (mare centru de distributie alimentara in Finlanda, Austria, Franta si Spania). Atat in cazul Finlandei cat si al Austriei, Comisia Europeana a considerat ca fuziunea acestor lanturi de magazine pentru vanzarea cu amanuntul ar fi dus la aparitia unei pozitii dominante pe piata. In cazul Finlandei a hotarat sa interzica tranzactia, in timp ce in cazul Austriei a acceptat modificarile propuse de companii. Acestea constau mai ales din vanzarea anumitor segmente ale pietelor de desfacere catre firmele concurente. Fuziunea intre Carrefour si Promodès a fost autorizata cu conditia cedarii unei parti importante in capitalul unui concurent. Analiza conditiilor concurentei la nivel local a fost lasata la latitudinea autoritatilor nationale, deoarece fuziunea implica o serie de probleme referitoare la concurenta cu un specific extrem de local. Astfel, Comisia Europeana s-a asigurat ca s-a pastrat spiritul concurential, pentru a permite consumatorilor sa beneficieze in continuare de o gama variata de piete de desfacere, preturi atractive si o gama variata de bunuri de consum.


2.3.4. Controlul interventiilor publice care pot deforma concurenta

intre firme


Pentru ca relatiile de concurenta intre firme sa nu fie distorsionate nu este suficient ca acestea sa nu se inteleaga intre ele, sa nu abuzeze de pozitia lor dominanta sau sa fie implicate intr-un proces de concentrare care poate deveni primejdios. Este necesar si ca relatii de concurenta sa nu fie alterate, deformate de existenta ajutoarelor de stat sau de persistenta anumitor monopoluri in favoarea intreprinderilor publice sau private beneficiind de avantaje privilegiate. Tratatul CE a consacrat trei articole primului aspect si unul, celui de-al doilea. Comisia, sustinuta de Curtea de Justitie, va explora toate celelalte posibilitati.


A.   Ajutoarele de stat


Notiunea de "ajutor de stat"


Politica europeana a concurentei s-a adresat in egala masura firmelor private si guvernelor, iar grija principala a constituit-o reglementarea ajutoarelor din partea statului. Acesta a fost unul dintre mijloacele prin care guvernele au inteles sa-si conduca economiile statelor lor, au fost invocate o multitudine de obiective care sa justifice interventia statului pentru a ajuta industria: dezvoltarea de noi ramuri industriale sau de noi capacitati industriale (in al doilea caz prin sprijin pentru cercetare si excelenta in activitate); reducerea dezechilibrului regional; atragerea de subventii straine; mentinerea aceleiasi forte de munca etc. Atunci cand aceste interventii contravin principiului de piata libera, unele forme de subventii sunt mai justificate decat altele. Exista, de exemplu, o diferenta intre fondurile de la guvern ce vizeaza bunurile publice (dezvoltarea infrastructurii, sporirea performantelor) si ajutorul mercantil sau protector (subventii pentru firmele ce opereaza pe pietele internationale competitive care in alte circumstante ar da faliment).

Diferentierea intre aceste scopuri sau micsorarea gradului prin care acest ajutor ajunge sa altereze economia europeana sunt punctele cheie ale politicii Uniunii Europene. Explicatia privind rolul Uniunii Europene este nevoia de monitorizare si, daca este necesar, interzicerea actiunilor guvernelor membre. Guvernele sunt cele care ofera acest ajutor si este improbalil ca vor intentiona sa introduca reglementari in ceea ce le priveste. Faptul ca guvernele sunt atat de mult implicate, oferind subventii si constituindu-se ca factor de decizie in UE, a facut ca dezvoltarea unei politici de ajutorare a unei colectivitati de state sa fie foarte dificila.

Conceptul de ajutor de stat a fost interpretat de Comisie si de Curtea de Justitie intr-un sens foarte larg, astfel incat el include orice ajutor public, acordat de catre autoritatile centrale, precum si ajutoarele acordate de autoritatile locale sau regionale. Mai mult, ajutorul poate proveni chiar de la organisme private sau alte organisme asupra carora statul, o institutie publica, o autoritate locala sau regionala exercita o influenta puternica, direct sau indirect. Forma sub care este acordat ajutorul (reduceri fiscale, garantii la imprumuturi, livrari de bunuri sau servicii in conditii preferentiale, injectii de capital in conditii discriminatorii in raport cu investitiile private) sau motivul acordarii nu sunt relevante.

Tratatul CE consacra acestei probleme trei articole, de la 87 la 89 (fostele Art.92-94). Articolul 87 (92), in cadrul primului paragraf, precizeaza: "cu exceptia derogarilor prevazute prin prezentul tratat, sunt incompatibile cu Piata Comuna, toate ajutoarele acordate de stat, sau prin intermediul resurselor statului, indiferent de forma imbracata, in masura in care afecteaza schimburile intre tarile membre, denatureaza sau ameninta sa denatureze concurenta, favorizand anumite intreprinderi sau activitati." Dispozitia vizeaza in egala masura intreprinderile publice si private.

Deoarece interzicerea absoluta a ajutoarelor ar fi imposibila, paragraful al doilea al Art.87 mentioneaza trei situatii in care ajutoarele acordate sunt compatibile cu reglementarile pietei comune, respectiv:

1) ajutoare cu caracter social acordate consumatorilor individuali, sub garantia nediscriminarii legate de originea produselor in cauza ;

2) ajutoare destinate remedierii pagubelor provocate de calamitati naturale sau evenimente exceptionale;

3) ajutoare acordate anumitor regiuni din Germania afectate de divizarea tarii (dupa reunificarea acesteia).

De asemenea, al treilea paragraf mentioneaza situatiile in care ajutoarele pot fi considerate compatibile cu Piata Comuna :

Ø      ajutoare destinate sa favorizeze dezvoltarea economica a regiunilor sau unde nivelul de viata este anormal de scazut sau care se confrunta cu un somaj ridicat.

Ø      ajutoare destinate sa promoveze realizarea unui proiect important, de interes european comun sau sa remedieze grave perturbari ale economiei intr-un stat membru;

Ø      ajutoare destinate sa faciliteze dezvoltarea anumitor activitati sau anumitor regiuni economice, atunci cand nu altereaza conditiile comerciale si de concurenta in Comunitate;

Ø      ajutoare destinate sa promoveze cultura si conservarea patrimoniului, atunci cand nu altereaza conditiile comerciale si de concurenta in Comunitate;

Ø      "alte categorii de ajutoare determinate de deciziile Consiliului" (decise cu o majoritate calificata, pe baza propunerii Comisiei).

In timp, actiunile Comisiei au fost stanjenite de faptul ca statele membre erau inclinate sa ascunda ajutoarele acordate firmelor proprii. In fata tendintei de multiplicare a acestor ajutoare, Comisia a publicat, in 1980 un apel catre statele membre conform caruia: toate proiectele statelor membre, care tind sa instituie sau sa modifice ajutoarele trebuie notificate inainte de realizarea lor; de altfel, in cazul deschiderii procedurii, ea are un efect suspensiv si ajutorul nu mai poate fi acordat, cel putin, pana la aprobarea sa de catre Comisie. Ajutoarele acordate ilegal au continuat sa prolifereze, de aceea, Comisia, intr-o comunicare publicata in 1983 (JOCE, n.C 318, 24 nov.1983) s-a adresat firmelor, informandu-le ca "toti beneficiarii de ajutoare acordate ilegal, respectiv fara o decizie definitiva a Comisiei privind compatibilitatea acestora, pot fi obligati sa restituie ajutorul" (au existat numeroase cazuri concrete de cereri de restituire a ajutorului).

Scheme de ajutor autorizate

a. Ajutor financiar pentru dezvoltarea zonelor urbane defavorizate

In octombrie 1996, Franta a informat Comisia Europeana despre existenta unui Pact de revitalizare urbana; Comisia Europeana a luat o pozitie de principiu favorabila in ceea ce priveste ajutorarea zonelor urbane defavorizate. Anumite forme de ajutor financiar acordat de catre Stat intreprinderilor cu probleme, pot fi mijloacele necesare pentru a se depasi handicapurile structurale si costurile excesive pe care acestea ar trebui sa le suporte pentru ca au sediile in zonele respective. Combaterea sau chiar rezolvarea anumitor probleme (ocuparea fortei de munca, dezvoltare, etc.), cu care se confrunta anumite zone urbane, este obiectivul acestui ajutor financiar. Rezidentii zonelor respective sunt beneficiarii imediati ai acestor ajutoare financiare, pe care Comisia Europeana le favorizeaza, mai ales atunci cand insotesc alte programe comunitare destinate dezvoltarii zonelor sarace.


b. Subventii regionale pentru dezvoltarea intreprinderilor mici

In februarie 1998, Comisia Europeana a aprobat un ajutor de 1,89 milioane Euro pentru dezvoltarea unor mici afaceri in turism, in regiunea Doñana, in sudul Spaniei. Scopul principal a fost oferirea de stimulente pentru investitii in crearea de noi afaceri in turism si de noi locuri de munca in industria respectiva. Astfel, acest ajutor a contribuit la promovarea dezvoltarii durabile a acestei regiuni relativ sarace a UE. Andalusia este o regiune care beneficiaza de o derogare speciala in ceea ce priveste acordarea ajutorului de Stat in conformitate cu Tratatul, datorita faptului ca nivelul sau de trai este sub media comunitara.


Ajutoare autorizate conditionate

a. Ajutor acordat transporturilor aeriene

Majoritatea liniilor aeriene nationale au reactionat la liberalizarea transportului aerian in Europa prin elaborarea de planuri de restructurare si recapitalizare, pentru a-si putea recastiga competitivitatea. In 1997, Comisia Europeana a aprobat conditionat acordarea unui ajutor in valoare de 1,400 milioane Euro catre Alitalia. Evaluarea sa s-a bazat pe viabilitatea planului de restructurare si pe promisiunile facute de autoritatile italiene (de exemplu ca firma va fi administrata conform principiilor comerciale), pe absenta totala a oricarei discriminari care ar fi favorizat Alitalia si pe absenta exersarii unei influente dominante asupra preturilor. Comisia Europeana a considerat ca acordarea respectivului ajutor financiar va duce la dezvoltarea transportului aerian in Europa fara sa antreneze un efect advers asupra schimburilor derulate intre tarile membre, in masura care ar putea sa fie contrara intereselor comune. Comisia Europeana a actionat cu o dubla intentie permitand unei intreprinderi sa se redreseze pe piata transporturilor aeriene totodata fara sa pericliteze jocul concurentei, consumatorii vor putea beneficia atat de serviciile oferite de Alitalia, cat si de cele oferite de firmele concurente.


Masuri interzise

a.      Ajutorarea in sectorul constructiei de automobile

Autoritatile germane aveau intentia de a acorda firmei Volkswagen un ajutor in valoare de 398 milioane Euro pentru a face investitii la doua unitati de productie, aflate in Germania. Acest ajutor era suplimentar unui alt ajutor pe care Comisia Europeana il acordase deja. Comisia Europeana a considerat ca o parte din ajutorul suplimentar va duce la perturbarea concurentei intracomunitare, in masura contrara interesului comun. Astfel, ea a adoptat o decizie partial negativa, pentru suma de 123 milioane Euro. Comisia Europeana a cautat intotdeauna sa se asigure de faptul ca factorii operationali existenti pe piata industriei constructoare de masini sunt adecvati pe tot cuprinsul Europei. Ea permite regiunilor din Germania de est sa-si reia dinamica dezvoltarii economice si autorizeaza ajutorul in concordanta cu acest scop. Totusi, Comisia Europeana face eforturi mari pentru a se asigura de faptul ca multitudinea schemelor de acordare a ajutorului de stat public nu prejudiciaza firmele care nu il primesc. Efectul acestei politici echilibrate este sa pastreze competitivitatea si gradul de ocupare al fortei de munca pe tot cuprinsul pietei comune, pentru beneficiul tuturor celor implicati in industria constructoare de masini. Prin descurajarea autoritatilor publice de a mai acorda ajutor financiar in mod sistematic, Comisia Europeana contribuie la reducerea cheltuielilor publice. In acest mod, ajuta la usurarea presiunilor fiscale.


Figura2. Procedurile pentru evaluarea noilor ajutoare de stat in Uniunea Europeana




Dupa cum se poate observa si din Figura 2, procesul de control se realizeaza prim urmatoarele mecanisme:

Ø      o cerinta este ca guvernul unei tari membre sa notifice la Comisie orice plan de a acorda un ajutor;

Ø      un sistem de revizuire realizat de Comisie;

Ø      o procedura prin care Comisia poate modifica sau suprima un ajutor.

Consiliul, cu unanimitate, poate decide ca un ajutor instituit sau care urmeaza a fi instituit este compatibil cu piata comuna, in cazul in care circumstante exceptionale justifica asemenea decizie. Intr-o asemenea situatie, toate procedurile desfasurate pana in momentul respectiv vor fi suspendate. Consiliul, cu majoritate calificata, pe baza propunerilor Comisiei si dupa consultarea Parlamentului European, poate adopta regulamentele necesare pentru aplicarea articolelor de mai sus (Art.89 - fostul Art.94).


B.   Intreprinderile publice si liberalizarea pietei


In ceea ce priveste intreprinderile publice si firmele carora statul le acorda drepturi speciale sau exclusive, articolul 86 paragraful 1 (fostul articol 90, paragraful 1 ) al tratatului interzice statelor membre sa stabileasca sau sa mentina masuri contrare reglementarilor stabilite prin tratat, respectiv cele privind concurenta.

Paragraful al doilea al acestui articol permite anumite derogari de la regulile prevazute in tratat. Astfel, se prevede faptul ca intreprinderile insarcinate cu gestionarea serviciilor de interes economic general sau care prezinta caracteristicile unui monopol fiscal, se supun regulilor de concurenta, in masura in care aplicarea acestor reguli nu impiedica indeplinirea in drept si in fapt a misiunii particulare care le-a fost atribuita. Aceasta dispozitie are drept scop asigurarea unui compromis intre interesele statelor membre, de a utiliza anumite firme ca instrument de politica economica sau fiscala si interesul Comunitatii de a fi respectate reglementarile din domeniul concurentei si prezervarea pietei interne.

Pentru a fi evitate monopolurile care exploateaza retele care asigura servicii publice, respectiv servicii de baza, de care beneficiaza populatia aflata pe teritoriul unui stat membru sau pe o parte a acestuia, Comisia a promovat o politica de liberalizare, care a atins urmatoarele sectoare:

Ø      productia si distributia de gaze si electricitate,

Ø      telecomunicatii,

Ø      servicii postale si

Ø      transporturile.

In ceea ce priveste intreprinderile publice, politica de liberalizare a Comisiei se bazeaza pe Art.86 paragraful 3 (ex-articolul 90, paragraful 3) si 222 (fost 295) ale Tratatului, care o autorizeaza pe aceasta sa adreseze, atunci cand este nevoie, directive sau decizii corespunzatoare statelor membre, fara a aduce prejudicii regimului proprietatii din statele membre. Drepturile speciale sau exclusive acordate anumitor firme sunt mentionate in Art.37

(31), alineatele 1 si 2, care fac trimitere la monopolurile nationale care prezinta caracter comercial, iar in cazul serviciilor publice referirile sunt continute in articolele (16), 36 (30), 56(46) si 90(86) paragraful 2.

In principiu, Tratatul nu prevede un regim special pentru intreprinderile publice, ele fiind obligate, ca orice firma, sa respecte regulile privind concurenta (Art. 90, par.1 ). Cu toate acestea, caracteristicile particulare ale relatiilor care se stabilesc intre guvern si ajutoarele de stat acordate intreprinderilor publice impune tratarea acestora cu deosebita atentie.

Serviciile publice, cunoscute si sub denumirea de servicii de interes public sau utilitati publice, reprezinta activitati economice de interes general, infiintate de autoritatile publice si functionand sub responsabilitatea acestora, chiar daca gestionarea lor este delegat a unui operator public sau privat, separat de functia administrativa. Conceptul se aplica serviciilor de "retea", respectiv celor care tin de domeniul furnizarii de energie electrica, gaze, apa, transport public, serviciilor postale si telecomunicatiilor. Acest domeniu a ramas multa vreme in afara preocuparilor Comisiei, deoarece nu se dorea ca interventia acesteia in acest domeniu sa fie considerata ca o incalcare a principiului neutralitatii in ceea ce priveste proprietatea publica si nici sa genereze conflicte cu statele membre, care priveau serviciile publice ca o chestiune de administrare interna.

Cu toate acestea, realizarea liberei circulatii a bunurilor si serviciilor a ridicat problema barierelor netarifare, generate de existenta drepturilor speciale si exclusive, acordate de statele membre propriilor intreprinderi din domeniul serviciilor publice. Ca atare, la inceputul anilor 90, Comisia a demarat procesul de reducere sistematica a drepturilor speciale si exclusive. Deciziile britanice in domeniul liberalizarii serviciilor publice au reprezentat o experienta extrem de utila pentru abordarea Comisiei. In UK, programul de liberalizare a luat forma strategiei de privatizare, desi este important de subliniat faptul ca liberalizarea nu implica in mod necesar si modificarea formei de proprietate. Privatizarea reprezinta doar o modalitate de a injecta capital in economie, modalitate care adesea este mult mai legata de motive ideologice decat economice. Administratia Thatcher a anilor 80 a promovat liberalizarea si dereglementarea, urmarind liberalizarea majoritatii utilitatilor publice. Dupa o anumita perioada de timp, guvernul britanic a reusit sa privatizeze cele mai multe utilitati publice, printre care British Telecommunications si British Gas.

Privatizarea a ajuns de cele mai multe ori sa reprezinte un scop in sine, astfel incat, in ciuda privatizarilor, monopolurile s-au mentinut, transformandu-se doar din publice in private. Ca atare, scopul urmarit in continuare a fost sa se introduca concurenta in noua piata privata a utilitatilor. Astfel, au fost create noi organisme, menite sa supravegheze piata, precum OFTEL (Oficiul Telecomunicatiilor), OFGAS (Oficiul Furnizorilor de Gaze) si OFWAT (Oficiul Serviciilor de Distributie a Apei).

Un numar de diferite instrumente au fost adoptate cu scopul de a contribui la liberalizarea acestei piete. In acest sens, poate fi mentionata Directiva 96/19/CE, care fixeaza termenul de 1 ianuarie 1998 ca data de intrare in vigoare a liberei concurente pe piata telecomunicatiilor sau Directiva 97/67/CE, privind liberalizarea serviciilor postale, in limitele asigurarii unui nivel minim de servicii in beneficiul utilizatorilor (sub termenul de serviciu universal) si a rezervarii anumitor activitati pentru unul sau mai multi operatori (servicii rezervate).





4. Politica de control a ajutoarelor de stat in Romania


Daca tarile din Europa Centrala si de Est doresc ca industria Uniunii Europene sa fie multumita pana la punctul in care piata Uniunii sa fie in continuare deschisa, cea mai buna asigurare pe care o pot avea este emiterea unor legi in domeniul concurentei compatibile cu cele din Uniunea Europeana "

In domeniul ajutorului de stat, in decembrie 2003 si in august 2004 au fost introduse modificari importante in Legea Ajutorului de Stat a Romaniei. Noua versiune a Legii abandoneaza vechea clasificare a ajutoarelor de stat, in favoarea unei abordari similare cu cea existenta in legislatia europeana.

Consiliului Concurentei i se atribuie o serie de functii de decizie, investigatie si monitorizare similare cu cele indeplinite de catre Comisia Europeana la nivel de Uniune (existand desigur si o serie de deosebiri procedurale si limitari institutionale pentru Consiliul Concurentei in indeplinirea acestor atributii, explicabile avand in vedere ca cele doua sisteme de control opereaza la niveluri diferite - unul fiind national, iar celalalt supranational).

Pe parcursul 2003-2004 au continuat sa fie luate masuri pentru asigurarea respectarii mai stricte a obligativitatii de notificare ex-ante. Consiliul Concurentei a initiat un grup de lucru interministerial pe teme legate de ajutorul de stat, in perioada de referinta avand loc doua reuniuni. Lucrarile grupului reunesc reprezentanti ai autoritatilor furnizoare de ajutor de stat si alte parti interesate si se concentreaza pe schimbul de informatii si dialogul profesional. Activitati de pregatire profesionala au fost organizate pentru personalul Consiliului Concurentei, autoritatile furnizoare de ajutor de stat si judecatori.

Consiliul Concurentei trebuie sa imbunatateasca de asemenea gradul de implementare a legislatiei. Trebuie sa devina mai activ in eforturile sale de aplicare a legislatiei si sa isi perfectioneze capacitatea de a evalua masuri de ajutor de stat. Pana in prezent, legislatia nu a fost aplicata cu acuratete, iar analiza ajutoarelor de stat efectuata in cadrul deciziilor ar trebui imbunatatita semnificativ. In plus, masurile de ajutor fiscal inca nu par a fi supuse unui control suficient al ajutoarelor de stat. Consiliul Concurentei trebuie sa finalizeze evaluarea tuturor ajutoarelor de stat existente si sa se asigure ca aceste masuri sunt in conformitate cu legislatia, in special in domeniul ajutorului fiscal.

Capacitatea administrativa a fost imbunatatita in continuare, datorita fuziunii celor doua autoritati de concurenta existente anterior: Consiliul Concurentei este acum unica autoritate in domeniul ajutorului de stat. Ca urmare a reorganizarii, Consiliului Concurentei i-au fost alocate 350 de posturi si va fi de asemenea prezent la nivelul celor 41 de judete si in Bucuresti. Structurile teritoriale vor monitoriza ajutoarele de stat acordate de la bugetele locale, unde fondurile sunt administrate autonom.

Legea ajutorului de stat nu confera Consiliului Concurentei atributii directe in ceea ce priveste interzicerea si recuperarea ajutoarelor ilegale, echivalente cu cele ale Comisiei Europene. Aceste diferente sunt explicabile avand in vedere ca, in Romania, controlul ajutoarelor de stat se realizeaza la nivel national (intern). Situatia Romaniei nu este comparabila cu aceea a statelor membre UE: in Uniunea Europeana, controlul ajutoarelor de stat este efectuat de catre Comisia Europeana, pe baza unor prevederi de drept comunitar, iar statele membre sunt chemate sa respecte obligatiile impuse de aceasta si sa puna in executare deciziile Comisiei.

Decizia de a stabili o singura autoritate de concurenta a facilitat intarirea cadrului administrativ de aplicare a regulilor din domeniul concurentei si ajutorului de stat. Cu toate acestea, in ceea ce priveste nivelul de personal, numai cateva din noile posturi create in 2003 au fost ocupate. Expertiza Consiliului Concurentei in domeniul concurentei si ajutorului de stat ar trebui imbunatatita, iar pregatirea judecatorilor ar trebui perfectionata.

Trebuie mentionat faptul ca dupa aderarea Romaniei la Uniunea Europeana, competentele de autorizare a ajutoarelor de stat, pe care le exercita in prezent Consiliul Concurentei, vor trece la Comisia Europeana



























Concluzii


Politica concurentei reflecta pe deplin etosul liberalismului individual care sta la baza Tratatului de la Roma, reglementand nu numai sectorul privat ci si pe cel public. Astfel, acesta din urma este obligat sa se supuna in totalitate ideologiei pietei libere a Comunitatii, lucru care poate fi nefericit avand in vedere ca de cele mai multe ori interventia publica in economie are loc tocmai pentru ca mecanismul liberei concurente n-a reusit sa satisfaca cerintele anumitor sectoare ale economiei sau anumitor regiuni. Este adevarat ca articolele 87 (92) si 88 (93) TCE referitoare la ajutoarele de stat fac ca acordarea unor asemenea ajutoare sa depinda de considerente sociale. Oricum, acestea sunt exceptii de la regulile generale ale liberei concurente prevazute in articolele 81 (85) si 82 (86) TCE, iar Curtea de Justitie, conform principiilor sale de interpretare, va cere ca astfel de exceptii sa fie interpretate strict. Astfel, o serie de scheme de ajutoare de stat care nu au putut salva locuri de munca au fost sacrificate pe altarul concurentei libere si loiale.

Dupa opinia mea cea mai delicata problema in privinta ajutoarelor de stat este autorizarea ajutoarelor de stat verticale care reclama o analiza economica, juridica si sociala si respectiv studii de impact pentru a concluziona in privinta efectelor asupra pietei si a mediului de afaceri din zona afectata

Bibliografie:

Dumitru MIRON (coordonator) - Economia Uniunii Europene, Ed. Luceafarul, Bucuresti,2004,p.321.

Jacques Pelkmans - Integrare Europeana - Metode si Analiza Economica, editia a II-a, Institutul European din Romania, 2003

Ali M. El-Agraa - The European Union Economics and Policies, Sixth edition, Pearson Education, 2001,p.187.

Vickers & Hay, 1987, p.2.

Cazul 48/68, Imperial Chemical Industries v Commission (1972) ECR 619.

Gautren, J-C, p.172.

Weatchill S., Beaumont P.- EC Law- Second edition, Penguin,1995.

"Politica de concurenta in Europa si cetateanul", Comisia Europeana , 2002

Europe Information Service, European Report, No 1924, 9 februarie 1994, declaratia lui Sir Leon Brittan, 5 februarie 1994 (traducerea autorului).



https://www.infoeuropa.ro/ieweb/jsp/page.jsp?cid=189&lid=1&id=1569

https://www.europa.eu.int/scadplus/leg/en/lvb/126072.htm

https://www.infoeuropa.ro/ieweb/

https://www.iue.it/personal/motta/courses/Amato

https://www2.ukie.gov.pl/WWW/en.nsf/

htttp://europa.eu.int/comm/competition/state_aid/scoreboard.

https://www.europa.eu.int/comm/energy/en/state-aid1.html.



https://bookshop.eu.int/eubookshop/FileCache/PUBPDF/

https://www.eubusiness.com/guides/competitions/

htttp://europa.eu.int/comm/competition/antitrust/overview

https://curia.eu.int/jurisp/cgi-bin/form.pl?lang=en

https://www.europa.eu.int/eur-lex/en/com/cpi_index_en.html

https://www.eu.int/abc/doc/off/rg/en/2003/

https://www.simmons-simmons.com/docs/bigbang.pdf

https://www.consiliulconcurentei.ro/

https://www.concurenta.ro/

https://www.guv.ro/

https://www.mae.ro/

https://www.mie.ro/Negocieri/Romana/ajutoare_stat/

https://www.tob_eur_opa.com/

https://www.euroinfo.ccivLegea.ro

https://www.cer.org.uk/

https://www.europarl.eu.int/

https://www.europa.eu.int/eeurope/

www.competition.ro

https://www.freshfields.com/practice/comptrade/publications/



ANEXA 1. Proceduri desfasurate sub incidenta Art. 81 - 82 (85-86)

Proceduri datorate constau in:

 

Initiative proprii ale Comisiei

 


  ANEXA 2



Cazuri deschise la initiativa Comisiei,

plangeri si notificari in perioada

in ceea ce priveste

aplicarea Art 81si Art 82.






















Cazuri inchise in perioada

ANEXA 3.


Numarul deciziilor finale

in ceea ce privette controlul

fuziunilor- adoptate incepand

cu anul 1998 si numarul notificarilor

facute.
















Numarul deciziilor in Statele

Membre cu privire la acordarea

ajutoarelor de stat in anul 2004

(altele decat in agricultura,

pescuit, transport si industria

carbunelui).



Jacques Pelkmans - Integrare Europeana - Metode si Analiza Economica, editia a II-a, Institutul European din Romania, 2003.

Vickers & Hay, 1987, p.2.

Cazul 48/68, Imperial Chemical Industries v Commission (1972) ECR 619.

Gautren, J-C, p.172.

In total Comisia se compune din24 de Directorate Generale, fiecare fiind responsabil cu o anumita politica

Tabelul 1.

Comisarii europeni pentru concurenta

Nume si prenume

Tara de origine

Perioada executarii mandatului

Hans van der Groeben

Germania


Emanuel Sassen

Olanda


Albert Barchette

Luxemburg


Raymond Vaull

Luxemburg


Franz Andriessen

Olanda


Peter Sutherland

Irlanda


Leon Brittain

Marea Britanie


Karel van Miert

Belgia


Mario Monti

Italia


Neelie Kroes

Olanda



Sursa: Dumitru Miron (coordonator) - Economia Uniunii Europene, Ed. Luceafarul, Bucuresti,2004, p.338.


Weatchill S., Beaumont P.- EC Law- Second edition, Penguin,1995.

Re Polypropylene Monitorul Oficial nr. L230 din 1986.

Cazurile 209-215, 218/78 Heinz van Landerwijck v Commission (1980) ECR 3125 pana la 350.

Tillotson, J., European Community Law - Cases and Materials Text(1993), Cavendish Publishing Ltd,p.356.

https://2.ukie.gov.pl/WWW/en.nsf/0/1A7EDA62C1A061AEC1256F2A003EB471?Open

Trebuie facuta distinctia (conform art.81 alin.(3)) intre exceptare si "aprobare negativa". Cea din urma se refera la o "scrisoare de aprobare informala" a Comisiei, care notifica faptul ca acordul nu face obiectul art.81 alin.(1) si care a fost aplicata la mii de notificari. Daca efectul se dovedeste a fi anticoncurential, alte firme pot totusi actiona in judecata, iar Comisia poate interveni

Jacques Pelkmans - Integrare Europeana - Metode si Analiza Economica, editia a II-a, Institutul European din Romania, 2003



Trebuie amintit faptul ca din ianuarie 2002 Comisia a trecut la evaluarea regulamentului 240/96 privind aplicarea reglementarilor concurentiale in cazul acordurilor privind transferul de tehnologie.

Formarea functionarilor publici din administratia locala in afaceri europene si managementul ciclului de proiect, implementat de Institutul European din Romania in colaborare cu human dynamics in anul 2003"-Lucrare elaborata in cadrul proiectului Phare RO 0006.18.02

"Politica de concurenta in Europa si cetateanul", Comisia Europeana , 2002

Europe Information Service, European Report, No 1924, 9 februarie 1994, declaratia lui Sir Leon Brittan, 5 februarie 1994 (traducerea autorului).





Document Info


Accesari: 12937
Apreciat: hand-up

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site


in pagina web a site-ului tau.




eCoduri.com - coduri postale, contabile, CAEN sau bancare

Politica de confidentialitate




Copyright Contact (SCRIGROUP Int. 2023 )