ANALIZA FINANCIARA

ANALIZA FINANCIARĂ

Analiza financiara este activitatea de diagnosticare a "starii de sanatate financiara" a firmei, la încheierea exercitiului contabil.

În sens larg, analiza financiara este un instrument managerial care ajuta conducerea firmei sa înteleaga trecutul si prezentul în vederea fundamentarii viitoarelor obiective strategice de mentinere si de dezvoltare a firmei, întrun mediu concurential. De asemenea, analiza financiara face obiectul preocuparilor externe ale unor parteneri economici si financiar-bancari interesati în realizarea unor actiuni de cooperare cu firma respectiva.

Analiza financiara urmareste sa puna în evidenta punctele tari si slabe ale gestiunii financiare si sa ofere elemente de explicitare a cauzelor dificultatilor existente, dar si sa evalueze capacitatea firmei de a-si asigura finantarea dezvoltarii si de a satisface exigentele actionarilor sai cât si a celorlalte colectivitati interesate în buna sa functionare (creditori, consumatori, salariati etc). 

Indiferent de pozitia analistului financiar (analiza pe plan intern sau extern), obiectivele diagnosticului financiar sunt orientate spre evidentierea rentabilitatii si a riscului (fig. 1.1).

Astfel, partenerii externi (bancile, detinatorii de titluri, furnizorii etc.) susceptibili de a fi afectati de riscul de faliment, sau de insolvabilitate, recurg adesea la studiul echilibrului financiar încercând sa detecteze principalele simptome ale disfunctionalitatilor, dat fiind ca dezechilibrele fragilizeaza stabilitatea firmei. Conducatorii firmei precum si anumiti parteneri externi interesati de rezultatele viitoare ale acesteia (detinatorii de actiuni sau potentialii investitori), orienteaza analiza catre studiul performantelor, evolutia lor si perspectivele viitoare ale acestora.

Metodele si tehnicile utilizate de analistul financiar sunt diferite, în functie de obiectivele analizei (fig. 1.2). în acest sens, merita subliniata convergenta care opereaza între indicatiile furnizate de diferitele metode si tehnici de analiza financiara. De pilda, notiunile care permit evaluarea surplusului monetar de exploatare (excedentul brut de exploatare, de exemplu) sau surplusului monetar global (capacitatea de autofinantare sau "cash flow global") furnizeaza o indicatie referitoare la performantele economice ale firmei si una referitoare la capacitatea sa de reconstituire a resurselor proprii care pot ameliora autonomia si echilibrul sau financiar. Însa, evolutia lor are incidenta si asupra echilibrului financiar dinamic prezentat de tablourile fluxurilor financiare, care permit integrarea analizei performantelor asupra conditiilor de finantare si de apreciere a echilibrelor financiare pe termen lung si scurt.

STRUCTURĂ FINANCIARĂ	ANALIZA RENTABILITĂŢII
1.Analiza Mijloacelor 2. Analiza coerentei Nevoi-Resurse 3. Analiza resurselor: pasivul bilantier (exigibilitate)			MIJLOACE	REZULTATE
	EXTERNE	NEVOI	Actiune directa asupra formarii rezultatului -Marfuri -Materii prime Consumuri exterioare -Servicii exterioare -Forta de munca Activ -Utilaje Imobilizat Actiune indirecta asupra formarii rezultatului Stocuri  Activ circulant N F Credite - Clienti  R Datorii de E Credite - Furnizori exploatare	Cifra de afaceri (fara TVA) - Consumuri externe = Valoare adaugata - Cheltuieli cu personalul = Excedent brut de exploatare - Amortizari, provizioane calculate = Rezultatul exploatarii Rezultatul financiar =Rezultatul curent Rezultatul exceptional - Impozit pe profit = Rezultat net	RENTABILITATE  RENTABILITATE FINANCIARĂ  ECONOMICĂ
	INTERNE
	EXTERNE	Mijloace financiare   RESURSE	Capitaluri proprii Împrumuturi	Dividende

Figura 1.1. Demersul analizei financiare

Fig. 1.2. Schematizarea analizei financiare în functie de obiectivele acesteia

Sursa de date pentru analiza financiara o constituie documentele contabile de sinteza: bilantul, contul de profit si pierdere si anexa la bilant. Bilantul reflecta starea patrimoniala a firmei la un moment dat (începutul sau sfârsitul exercitiului financiar), iar contul de profit si pierdere sintetizeaza rezultatul fluxurilor economice si financiare de intrare, prelucrare si iesire, pe perioada considerata. Rentabilitatea firmei si noua stare patrimoniala a acesteia se va reflecta în rezultatul net al exercitiului (profit sau pierdere), informatie comuna ambelor documente contabile de sinteza.

Analiza echilibrului financiar al firmei

Întro maniera generala, echilibrul evoca ideea de armonie între diferitele elemente ale unui sistem, ceea ce în domeniul financiar se traduce prin armo­nizarea resurselor cu nevoile. Dar, resursele si utilizarile reflectate în bilant fiind variate "preteaza la diferite conceptii privind echilibrul. Astfel, notiunea de echilibru financiar va fi prezentata în functie de doua conceptii de elaborare a bilantului: patrimoniala si functionala.

Dezvoltarea conceptiei patrimoniale privind echilibrul financiar necesita prezentarea unor aspecte referitoare la bilant si conceptul juridic al patrimoniului.

Bilantul si notiunea de patrimoniu

Studiul financiar al bilantului evidentiaza modalitatile de realizare a echili­brului financiar functional sau patrimonial al firmei la un moment dat (de regula la sfârsitul perioadei de gestiune), permitând deci o analiza financiara statica.

Sub aspect juridic, bilantul sintetizeaza starea patrimoniala, respectiv an­samblul drepturilor si angajamentelor patrimonial 727b18h e existente la un moment dat.

Drepturile patrimoniale cuprind drepturile de proprietate si cele de creanta si confera titularilor o putere asupra bunurilor (drepturi de proprietate), sau posibilitatea obtinerii unor prestatii din partea altor persoane (drepturi de creanta).

Drepturile de proprietate se concretizeaza în posibilitatea utilizarii bunuri­lor (usus) în scopul consumului, productiei, sau fructificarii acestuia pentru obti­nerea unor venituri (usus-fructus).

În general, o firma detine anumite drepturi de proprietate asupra unui ansamblu variat de bunuri materiale cum sunt terenurile, cladirile, stocurile de marfuri, de materii prime, de produse finite, cât si nemateriale reprezentate de brevete, licente, marci de fabrica si alte elemente necorporale.

Drepturile de creanta, adica drepturi asupra tertilor, constau în angajamente contractate de anumiti parteneri, cum sunt clientii a caror termene de plata, convenite în avans, au o scadenta ulterioara livrarii bunurilor sau serviciilor, precum si debitorii firmei în calitatea lor de beneficiari ai unor împrumuturi, pentru angajamentele de rambursare în viitor a capitalului si costului aferent acestuia sub forma de dobânda. Drept urmare, conturile de imobilizari, clienti si debitori corespunzatoare drepturilor de proprietate si de creanta se vor regasi în activul bilantului.

Angajamentele patrimoniale corespunzatoare obligatiilor pe care firma trebuie sa le onoreze la o anumita scadenta, sunt înregistrate în pasivul bilantului.

În functie de originea lor, angajamentele pot fi consecinta unor decizii voluntare sau a unor obligatii impuse firmei. Astfel, împrumuturile contractate, sau obligatiile de plata fata de furnizori, sunt rezultatul unor angajamente liber subscrise de întreprindere, concretizate în datorii reflectate în pasiv, în timp ce obligatiile fiscale constituie prelevari obligatorii impuse acesteia, înregistrate tot în pasivul bilantului.

De asemenea, angajamentele patrimoniale pot fi diferentiate în functie de efectele lor, în angajamente corespunzatoare datoriilor si corespunzatoare capitalurilor proprii. Cele corespunzatoare datoriilor implica, în general, pentru firma obligatia de plata a dobânzilor si de rambursare a datoriilor, în functie de modalitatea si scadenta convenita în contract. Angajamentele corespunzatoare capitalurilor proprii, apar în legatura cu remunerarea proprietarilor fondurilor puse la dispozitia firmei sub forma de aport initial la constituirea capitalului social, fie pentru aportul nou cu ocazia unei cresteri de capital, fie pentru acceptarea mentinerii profiturilor nedistribuite, care, în fapt reprezinta rezerve ce vor majora capitalul propriu, prin încorporarea lor în cuantumul acestuia.

Capitalurile proprii exprima valoarea drepturilor pe care proprietarii le detin asupra firmei, cu toate ca angajamentele de remunerare si de rambursare luate de aceasta fata de proprietarii sai sunt, în general, nesigure. Astfel, proprietarii nu beneficiaza de nici o garantie ferma care sa le asigure recuperarea fondurilor investite si nici de o certitudine în ceea ce priveste data unei eventuale recuperari. În legatura cu remunerarea capitalurilor investite, exista riscul "de nedistribuire a dividendelor, în ipoteza în care rezultatele obtinute de firma vor fi slabe. În compensarea riscurilor care decurg din aceasta nedeterminare, proprietarii pot beneficia de trei avantaje majore si anume: dividende superioare, daca firma are o evolutie financiara favorabila si degaja rezultate bune la sfârsitul exercitiului contabil (remunerarea nefiind garantata în caz contrar), cresterea valorii capitalurilor proprii, deci a bogatiei pe care proprietarii o detin în firma (chiar daca nu poate fi avut în vedere un anumit termen pentru recuperarea sa) si dreptul de participare la deciziile majore din viata firmei (în special la cele referitoare la desemnarea conducerii acesteia).

Daca studiul juridic permite prezentarea drepturilor si angajamentelor patri­moniale, prezentarea financiara pune în evidenta relatia dintre sursele fondurilor (resursele) si nevoile (utilizarile) carora le sunt alocate fondurile. Astfel, pasivul apare ca o sinteza a angajamentelor contractate (optica juridica), sau ca o inventariere a surselor de finantare (optica financiara), în timp ce elementele înscrise în activ, corespund unor drepturi patrimoniale (sub aspect juridic), sau unor alocari de fonduri pentru achizitionarea acestor drepturi (sub aspect financiar).

Aceasta dubla reprezentare a posturilor de activ si pasiv din bilantul firmei se prezinta în figura 1.3. 

Fig. 1.3. Dubla reprezentare a patrimoniului

Bilantul constituie documentul principal care sta la baza evaluarii patrimo­niale a firmei. Indiferent de momentul la care se încheie bilantul, mentinerea egalitatii între sumele totale înscrise în activul si pasivul sau constituie o regula ce trebuie strict respectata la întocmirea bilantului, ea reprezentând de fapt principiul financiar fundamental care sustine constituirea patrimoniului unei firme.Egalitatea bilantiera este necesara, nu pentru ratiuni tehnice sau conventionale ci, pentru ca transpune o identitate fundamentala între activ si pasiv care sunt de fapt doua reprezentari diferite ale aceleiasi marimi economice. Deoarece pasivul reflecta sursele fondurilor constituite de întreprindere, iar activul grupeaza utilizarile carora le sunt afectate aceste fonduri, înseamna ca nici o resursa nu poate ramâne fara alocare, dupa cum nu poate exista nici o nevoie de finantare fara surse de fonduri. În aceste conditii egalitatea între suma activului si cea a pasivului, reprezinta de fapt egalitatea necesara între valoarea nevoilor de finantare si cea a resurselor de care dispune firma.

2.2. Abordarea financiara a bilantului firmei

Analiza lichiditate-exigibilitate, numita în practica tarilor occidentale analiza patrimoniala, are meritul de a pune în evidenta riscul de insolvabilitate al firmei. Acesta consta în incapacitatea firmei de a-si onora angajamentele asumate fata de terti.

Pentru evaluarea riscului de insolvabilitate, analiza patrimoniala studiaza, în vederea confruntarii, gradul de exigibilitate al elementelor de pasiv (însusirea lor de a deveni scadente la un anumit termen) si cel de lichiditate al elementelor de activ (posibilitatea acestora de a fi transformate în bani). În acest context, riscul de insolvabilitate presupune imposibilitatea firmei de a face fata pasivului exigibil cu activul sau disponibil.

Analiza lichiditate-exigibilitate se sprijina, pe de o parte, pe conceptia patrimoniala a firmei, iar, pe de alta parte, pe criteriile de clasificare a posturilor bilantiere.

În optica acestui tip de analiza, firma apare ca o entitate juridico-economica ce poseda un patrimoniu, inventariat în activul (bunuri, creante) si pasivul bilantului. Expresia cea mai simpla a valorii patrimoniale a unei firme la data încheierii exercitiului o reprezinta activul net contabil, respectiv capitalurile proprii, calculate ca diferenta între activul total (exclusiv elementele de activ fictiv) si datoriile totale contractate, sau prin adaugarea la capitalul social a rezultatelor sau rezervelor ce revin actionarilor.

Numerosi analisti financiari, pornind de la abordarea juridica a bilantului, utilizeaza conceptul de situatie neta (SN), estimând contabil valoarea drepturilor ce le poseda proprietarii asupra firmei.

SN = ACTIV - DATORII TOTALE

Spre deosebire de capitalurile proprii, notiunea de situatie neta este mai restrictiva, excluzând din categoria acestora subventiile pentru investitii si provizioanele reglementate (Situatia neta = Capitaluri proprii - Subventii pentru investitii - Provizioane reglementate), elemente susceptibile de a fi grevate de datorii sau de a angaja creante fiscale. De aceea, indicatorul situatia neta este mai relevant, exprimând valoarea activului, realizabil la un moment dat. Acest indicator intereseaza nu numai actionarii si proprietarii firmei,care vor sa cunoasca valoarea pe care ei o poseda, dar, în egala masura, si creditorii pentru care activul realizabil constituie gajul creantelor lor. Astfel, situatia neta evidentiaza sumele ce vor reveni asociatilor sau actionarilor în caz de lichidare, daca cesiunea elementelor de activ (excluzând non-valorile) asigura lichiditati la un nivel corespunzator valorii nete bilantiere a acestora, si daca nu apar datorii necontabilizate.

Situatia neta pozitiva si crescatoare reflecta o gestiune economica sanatoasa. Aceasta crestere este consecinta reinvestirii unei parti din profitul net si a altor elemente de acumulari (de exemplu reporturi din exercitiile precedente). Cresterea situatiei nete marcheaza, de fapt, atingerea obiectivului major al gestiunii financiare, si anume maximizarea valorii firmei, respectiv a valorii capitalurilor proprii (figura 1.4.a). 

Valoarea negativa a situatiei nete evidentiaza o situatie prefalimentara. Aceasta este consecinta încheierii cu pierderi a exercitiilor anterioare. Suma acestor pierderi a consumat integral capitalurile proprii, iar partea neacoperita ramâne în sarcina creditorilor, ca rezultat al asumarii riscului de insolvabilitate al firmei (figura 1.4.b). În aceasta situatie, datoriile totale contractate de firma au depasit valoarea activului real.

Datele necesare analizei financiare sunt preluate din bilantul financiar. Constructia bilantului financiar, pornind de la elementele continute în bilantul contabil, necesita o tratare prealabila a posturilor de activ si de pasiv dupa criteriile de lichiditate-exigibilitate.

SN=50

ACTIV 120 CAPITALURI PROPRII 50 DATORII 70

SN= -10

ACTIV 120 DATORII 130 CPR20

(-10) risc de insolvabilitate

a. b.

SN=ACTIV-DATORII TOTALE

Fig. 1.4. Evidentierea situatiei nete

Elementele de activ sunt structurate în functie de cresterea gradului de lichiditate începând din partea de sus a activului bilantier. Lichiditatea reprezinta aptitudinea unui activ de a se transforma, fara termen, în moneda, dar si fara pierdere de valoare. Astfel, în activ se vor înscrie mai întâi elementele cele mai putin lichide, respectiv imobilizarile (necorporale, corporale, financiare), numite si nevoi sau întrebuintari permanente datorita rotatiei lente a capitalurilor investite.Se înscriu apoi activele circulante, având un grad de lichiditate mult mai mare decât imobilizarile, motiv pentru care sunt numite si nevoi sau întrebuintari temporare.

Aceasta grupare a posturilor de activ, presupune fara îndoiala, niste riscuri de clasament arbitrar legate de:

- încadrarea imobilizarilor în afara exploatarii în categoria nevoilor 

permanente, desi în realitate sunt elemente usor vandabile si în conse-

cinta mai lichide;

- încadrarea unor elemente mai putin lichide în categoria stocurilor sau

chiar a creantelor (în cazul creantelor nesigure), desi în realitate pot fi

asimilate imobilizarilor etc.

Elementele de pasiv sunt structurate dupa gradul crescator de exigibilitate (însusirea lor de a deveni scadente la un anumit termen). Astfel, se vor înscrie mai întâi capitalurile proprii, provenite de la asociati, cât si din reinvestiri ale acumularilor anterioare (rezerve, profit net repartizat), iar apoi capitalurile din surse publice (subventii, provizioane reglementate si alte fonduri). Practic, aceste resurse nu au o anumita scadenta deci, nu sunt exigibile (decât în situatii extreme de faliment) si de aceea pot fi numite si resurse permanente sau capitaluri permanente. Datoriile pe termen lung înscrise în categoria resurselor permanente sunt împrumuturile pe termen lung si mediu cu scadenta mai îndepartata (mai mare de un an). Datoriile pe termen scurt regrupeaza ansamblul datoriilor cu scadenta mai mica de un an, numite si resurse temporare. Analiza datorilor în functie de gradul lor de exigibilitate prezinta o mare importanta pentru evaluarea riscului pe care-l implica îndatorarea firmei. 

Aceasta grupare în functie de exigibilitate contine, de asemenea, riscuri de clasament arbitrar al posturilor de pasiv, în una din cele doua mari grupe, riscuri legate de încadrarea necorespunzatoare a creditelor bancare curente în categoria resurselor temporare, în situatia în care acestea sunt acordate relativ continuu firmei. Cuprinderea lor în categoria resurselor permanente ar fi mult mai realista, având în vedere exigibilitatea mai mare de un an generata de caracterul cvasipermanent al creditelor bancare curente.

Pregatirea datelor din bilantul contabil întro forma adecvata nevoilor de analiza conduce la urmatoarea configuratie a bilantului financiar (fig. 1.5).

Pe orizontala, schema bilantului, redata mai jos, are doua parti:

- partea de sus (nevoi, respectiv capitaluri permanente) care reflecta structura financiara prin stabilitatea elementelor care-l compun si

- partea de jos (nevoi, resurse temporare) care evidentiaza dimpotriva conjuctura, ciclul de activitate.

Pornind de la un anumit echilibru care trebuie sa existe între durata unei operatii de finantat si durata mijloacelor de finantare corespunzatoare, bilantul financiar pune în evidenta doua reguli principale ale finantarii:

ACTIV = NEVOI  PASIV = RESURSE

Fig. 1.5. Bilantul financiar

Nerespectarea regulilor de finantare va determina o situatie de dezechilibru financiar.

Cele doua parti ale bilantului financiar, cuprinzând elemente de activ în strânsa corespondenta cu cele de pasiv, reflecta echilibrul financiar pe termen lung, partea de sus, iar partea de jos surprinde echilibrul financiar pe termen scurt.

Când sursele permanente sunt mai mari decât necesitatile permanente de alocare a fondurilor banesti, firma dispune de un fond de rulment. Acest excedent de resurse permanente degajat de ciclul de finantare al imobilizarilor poate fi utilizat sau "rulat" pentru reînnoirea activelor circulante. Deci, fondul de rulment apare ca o marja de securitate financiara care permite firmei, sa faca fata, fara dificultate, riscurilor diverse pe termen scurt. Aceasta marja de securitate financiara garanteaza solvabilitatea firmei permitând acesteia, în caz de probleme comerciale sau la nivelul ciclului financiar al exploatarii (reducerea temporara a vânzarilor, întârzierea platilor catre clienti, accelerarea platilor catre furnizori etc), conservarea unei anumite autonomii, respectiv a unei independente financiare fata de creantierii sai.

Notiunea de fond de rulment poate avea mai multe formulari, însa doua dintre ele prezinta interes deosebit si merita retinute drept concepte fundamentale ale analizei financiare. Este vorba de fondul de rulment net sau permanent, pe de o parte, si fondul de rulment propriu, pe de alta parte.

Fondul de rulment permanent, determinat pe baza bilantului financiar (bilantul lichiditate-exigibilitate), constituie un fond de rulment lichiditate sau fond de rulment financiar (FRF) si poate fi stabilit prin doua modalitati:

a)

FRF = Capitaluri permanente- Imobilizari nete

Sau

b)

În aceasta ipoteza, fondul de rulment financiar este o parte a capitalurilor permanente degajata de etajul superior al bilantului pentru a acoperi nevoi de finantare din partea de jos a bilantului.

În aceasta ipoteza, fondul de rulment financiar evidentiaza surplusul activelor circulante nete în raport cu datoriile temporare, sau partea activelor circulante nefinantata de datoriile pe termen scurt.

Dar, trebuie mentionat ca, indiferent de modalitatea de calcul, în logica financiara nu exista decât un singur fond de rulment.

În functie de marimea celor doua mase bilantiere din partea de sus a bilantului financiar, pot fi puse în evidenta urmatoarele trei situatii:

a) Capitaluri permanente > Activ imobilizat net => FRF > 0

Deoarece fondul de rulment financiar este pozitiv, capitalurile permanente finanteaza o parte din activele circulante, dupa finantarea integrala a imobilizarilor nete (figura 1.6). Aceasta situatie pune în evidenta fondul de rulment financiar ca expresie a realizarii echilibrului financiar pe termen lung si a contributiei acestuia la înfaptuirea echilibrului financiar pe termen scurt.

FRF = 65-40 = 25 ( FRF = fond de rulment financiar = activ circulant net - datorii < 1 an )

FR propriu = 50-35 = 15 ( FR propriu = Fond de rulment propriu=Capitaluri proprii - activ imobilizat net )

FR împrumutat = 25-15 = 10 ( FR imprumutat = FRF - FR propriu )

Fig. 1.6. Valori pozitive ale FRF si FR propriu

b) Capitaluri permanente < Activ imobilizat net => FRF<0

Valoarea negativa a FRF reflecta absorbirea unei parti din resursele tempo­rare pentru finantarea unor nevoi permanente, contrar principiului de finantare: nevoilor permanente li se aloca resurse permanente. Aceasta situatie (figura 1.7) genereaza un dezechilibru financiar, care trebuie analizat în functie de specificul activitatii desfasurate de firma respectiva. Dezechilibrul poate fi considerat o situatie periculoasa, alarmanta în cazul firmelor cu activitate industriala, fiind o situatie permisa firmelor cu activitate comerciala, pentru care datoriile fata de furnizorii de marfuri (fiind în volum mare si reînnoibile continuu) pot fi asimilate resurselor permanente. Situatia firmelor industriale poate deveni critica, atât sub aspectul nevoii de rambursare a datoriilor pe termen scurt, care au finantat partial imobilizarile, înainte ca acestea sa intre în functiune, sau înainte de degajarea surplusului monetar din vânzari (corespunzator amortizarii imobilizarilor respective), cât si sub aspectul costului ridicat de procurare al creditelor pe termen scurt renegociate în mod constant, uneori în conditii de dobânda, rambursare si garantare mai putin avantajoase, în raport cu cele pe termen lung.

NEVOI RESURSE

FRF = 40-60 = -20 ( FRF =Fond de rulment financiar = Activ circulant net - datorii < 1 an)

FR propriu = 30-60 = -30 ( Fond de rulment propriu= capitaluri proprii - activ imobilizat net )

FR împrumutat = -20-(-30) = 10 ( FR impr.= FRF - FR propriu )

Fig. 1.7. Valori negative ale FRF si FR propriu

c) Capitaluri permanente = Activ imobilizat net => FRF=0

Aceasta situatie (figura 1.8) mai putin probabila implica o armonizare totala a structurii resurselor cu necesitatile de alocare a acestora (se asigura echilibrul maselor bilantiere de aceeasi durata).

Pornind de la a doua modalitate de calcul a fondului de rulment financiar, pe baza elementelor din partea de jos a bilantului, pot fi evidentiate, de asemenea, trei situatii:

NEVOI RESURSE

FRF = 50 - 50 = 0 FRF=fond de rulment financiar = activ circulant net - datorii<1 an )

Fig. 1.8. Armonizarea totala a resurselor

cu nevoile

a) Activ circulant net > Datorii pe termen scurt

=> Capitaluri permanente > Activ imobilizat net

=> FRF>0

Activele circulante transformabile în lichiditati întrun termen scurt (sub un an) vor permite nu numai rambursarea integrala a datoriilor pe termen scurt (exigibile întrun interval de timp sub un an), dar, în egala, masura si degajarea lichiditatilor excedentare. Aceasta situatie reflecta o perspectiva favorabila firmei, sub aspectul solvabilitatii sale (figura 1.6). 

b) Activ circulant net < Datorii pe termen scurt 

=> Capitaluri permanente < Activ imobilizat net

=>FRF<0.

Situatia în care activele circulante transformabile în lichiditati sunt insuficiente pentru rambursarea datoriilor pe termen scurt reflecta, cel putin la prima vedere, o stare de dezechilibru, o situatie defavorabila sub aspectul solvabilitatii (fig. 1.7). Dar, aprecierea precisa a perspectivelor solvabilitatii firmei presupune analiza detaliata a structurii activelor circulante si a datoriilor pe termen scurt, în acest sens fiind utila situatia creantelor si datoriilor întocmita în functie de lichiditatea si respectiv exigibilitatea acestora.

Daca scadenta medie a activelor circulante este mai apropiata decât a datoriilor pe termen scurt, echilibrul financiar poate fi asigurat si în conditiile unui fond de rulment financiar negativ. Acesta este cazul firmelor cu activitate comerciala. în aceasta situatie, cea mai mare parte a clientilor efectuând platile la zi, apare posibilitatea de stingere a obligatiilor fata de furnizorii la termen (datoriile fata de furnizori fiind asimilate resurselor permanente).

c) Activ circulant net = Datorii pe termen scurt

=> Capitaluri permanente = Activ imobilizat net

=>FRF = 0

În aceasta ipoteza, cel mai putin probabila, activele circulante acopera "strict" datoriile pe termen scurt, fara posibilitatea degajarii unui excedent de lichiditate (figura 1.8).

Ambele modalitati de stabilire a fondului de rulment pun în evidenta doua aspecte diferite, dar complementare, ale aceluiasi indicator.

Formula care pune în discutie etajul inferior al bilantului financiar prezinta interes pentru faptul ca evidentiaza în termeni mai concreti problema solvabilitatii viitoare a firmei. Determinat prin confruntarea directa dintre lichiditatile previzibile pe termen scurt (activele circulante) si angajamentele imediat exigibile (datoriile pe termen scurt), indicatorul fond de rulment financiar capata semnificatia unui excedent de lichiditati potentiale, sau marja de securitate fata de riscurile activitatii economice.

Stabilirea fondului de rulment financiar pe baza maselor bilantiere din etajul superior al bilantului financiar este importanta, deoarece pune în evidenta influenta structurii de finantare asupra constituirii fondului de rulment financiar.

Fondul de rulment financiar poate fi analizat, în continuare, în functie de structura capitalurilor permanente (capitaluri proprii si datorii cu scadenta mai mare de un an), analiza care pune în evidenta gradul în care echilibrul financiar se asigura prin capitalurile proprii. Indicatorul care releva acest grad de autonomie financiara este fondul de rulment propriu, adica excedentul capitalurilor proprii în raport cu imobilizarile nete, determinat conform relatiei:

FR propriu = CAPITALURI PROPRII - IMOBILIZĂRI NETE

Rezultatul negativ al acestei relatii de calcul, denumit fond de rulment împrumutat, reflecta masura îndatorarii pe termen lung, pentru finantarea nevoilor pe termen scurt.

FR împrumutat = FRF - FR propriu

Revenind la exemplele cifrice din figurile 1.6 si 1.7, se remarca urmatoarele corelatii dintre fondul de rulment financiar si autonomia financiara a firmei:

- figura 1.6 evidentiaza existenta unei situatii de echilibru financiar

(FRF = 25%) în conditii de autonomie financiara (FR propriu = 15%);

- în figura 1.7, valorile negative ale FRF si FR propriu reflecta o situatie

de dezechilibru financiar (FRF=-20%) si o perspectiva riscanta (lipsa

autonomie financiara, risc de insolvabilitate mare deoarece

FR propriu = -30%).

Exemplul prezentat în figura 1.9 demonstreaza ca existenta unui fond de rulment financiar pozitiv (FRF = 15%) nu exprima întotdeauna o situatie de echilibru financiar în conditii de autonomie financiara (FR propriu = -5%). Se observa ca fondul de rulment financiar este un fond constituit integral pe seama imprumuturilor pe termen lung (FR împrumutat = 20%), iar marja de siguranta pe care acesta o asigura pentru finantarea nevoilor temporare protejeaza firma de riscul insolvabilitatii numai pâna la scadenta acestor datorii nu si în perspectiva.

NEVOI RESURSE

FRF = =55-40 = 15 ( Fond de rulment financiar = activ circulant net- datorii < 1 an)

FR propriu = 40-45 = -5 ( capitaluri proprii - activ imobilizat net )

FR împrumutat 15-(-5) = 20 ( FRF - FR propriu )

Fig. 1.9. Echilibrul si autonomia financiara a firmei

Aceste exemple au scos în evidenta rolul fondului de rulment propriu (valoarea pozitiva) în asigurarea unui anumit grad de autonomie, sau de libertate în luarea deciziilor de investitii privind dezvoltarea firmei.

Valoarea informativa deosebita a fondului de rulment, conferita de pozitia strategica a acestuia, de a realiza legatura între cele doua parti ale bilantului financiar, conduce la aprecierea analistilor financiari ca fondul de rulment reprezinta cel mai important indicator al echilibrului financiar lichiditate-exigibilitate. În cele din urma, fondul de rulment este rezultatul arbitrajului între finantarea pe termen lung si cea pe termen scurt.

Pornind de la un anumit echilibru, care trebuie sa existe între nevoile temporare si resursele temporare, bilantul patrimonial pune în evidenta un alt indicator de echilibru financiar denumit nevoia de fond de rulment (NFR).

Daca nevoia de fond de rulment este pozitiva, ea semnifica un surplus de nevoi temporare, în raport cu resursele temporare posibile de mobilizat. Situatia în care nevoia de fond de rulment este pozitiva, poate fi considerata normala, numai daca este rezultatul unei politici de investitii privind cresterea nevoii de finantare a ciclului de exploatare. În caz contrar, nevoia de fond de rulment poate evidentia un decalaj nefavorabil între lichiditatea stocurilor si creantelor, pe de o parte, si exigibilitatea datoriilor de exploatare, pe de alta parte, respectiv încetinirea încasarilor si urgentarea platilor.

Daca nevoia de fond de rulment este negativa, ea semnifica un surplus de resurse temporare, în raport cu nevoile corespunzatoare de capitaluri circulante, sau necesitati temporare mai mici decât sursele temporare posibile de mobilizat. Asemenea situatie poate fi apreciata favorabil, daca este rezultatul accelerarii rotatiei activelor circulante si al angajarii de datorii cu scadente mai mari, adica s-au urgentat încasarile si s-au relaxat platile. Acesta este un caz frecvent întâlnit la firmele cu activitate comerciala, datorita creditelor-furnizor mult mai mari decât creditele-clienti. În acest caz, nevoia de fond de rulment negativa constituie o sursa temporara, care nu trebuie finantata, ci dimpotriva, ea finanteaza fondul de rulment si trezoreria. În caz contrar, nevoia de fond de rulment negativa, evidentiaza o situatie nefavorabila, datorata unor întreruperi temporare în aprovizionarea si reînnoirea stocurilor, sau în activitatea de productie.

Nevoia de fond de rulment, determinata potrivit metodologiei prezentate, are un caracter static. De aceea, se recomanda completarea analizei patrimoniale cu un studiu dinamic care evidentiaza nevoile "normative" ale ciclului de exploatare determinate în functie de cifra de afaceri, durata stocurilor fizice si financiare, intensitatea fluxurilor operatiilor si structura costurilor de productie. Corelatia volumului de activitate cu marimea nevoii de fond de rulment confera acesteia din urma un caracter dinamic

În cadrul analizei patrimoniale, diferenta dintre fondul de rulment financiar si nevoia de fond de rulment reprezinta trezoreria neta (TN).

Trezoreria neta pozitiva este rezultatul întregului echilibru financiar al firmei. Daca trezoreria neta este pozitiva (FRF > NFR), atunci excedentul de finantare, expresia cea mai concludenta a desfasurarii unei activitati eficiente, se va regasi sub forma disponibilitatilor banesti în conturi bancare si în casa. Aceasta situatie favorabila se "concretizeza întro îmbogatire a trezoreriei, întrucât firma dispune din abundenta de lichiditati care îi permit, atât rambursarea datoriilor financiare pe termen scurt, cât si efectuarea diverselor plasamente eficiente si în deplina siguranta pe piata monetara si/sau financiara. Se poate vorbi, în acest caz, chiar de o autonomie financiara pe termen scurt.

Înregistrarea unei trezorerii nete pozitive în cadrul mai multor exercitii succesive demonstreaza o rentabilitate economica ridicata si posibilitatea plasarii rentabile a disponibilitatilor banesti pentru întarirea pozitiei firmei pe piata.

Trezoreria neta negativa (FRF < NFR) semnifica un dezechilibru financiar, la încheierea exercitiului contabil, un deficit monetar acoperit prin angajarea de noi credite pe termen scurt. Aceasta situatie evidentiaza dependenta firmei de resursele financiare externe. În acest caz, se urmareste obtinerea celui mai mic cost de procurare al noilor credite, prin negocierea mai multor surse de astfel de capital (credite de trezorerie, credite pe obiect, etc). Situatia de dependenta, sau de tensiune asupra trezoreriei, în care lichiditatile sau cvasilichiditatile sunt insuficiente pentru rambursarea creditelor pe termen scurt limiteaza autonomia financiara pe termen scurt. Chiar daca trezoreria neta negativa evidentiaza o anumita dependenta financiara, aceasta nu trebuie sa fie interpretata implicit ca o stare de insolvabilitate. Pot exista firme, cu o astfel de situatie, care sa supravietuiasca si sa prospere, daca partenerii lor financiari accepta mentinerea resurselor de trezorerie încredintate acestora pentru acoperirea pasivului exigibil.

Echivalenta între fondul de rulment financiar si nevoia de fond de rulment corespunde unei situatii în care echilibrul trezoreriei este perfect asigurat, fara excedent, sau fara deficit. Aceasta înseamna ca fondul de rulment financiar permite finantarea integrala a nevoii de fond de rulment (FRF = NFR) si atunci firma poate evita dependenta sa fata de resursele de trezorerie.

În acest moment al analizei se remarca dependenta trezoreriei fata de variatia nevoii de fond de rulment, respectiv a decalajelor între încasarile creantelor si platile datoriilor scadente. În aceste conditii, o firma poate fi rentabila fara a avea în mod automat si o trezorerie neta pozitiva, aceasta depinzând nu numai de variatiile necesitatilor de finantare (stocuri), dar si de variatiile termenelor de scadenta a încasarilor si platilor.

Din analiza evolutiei trezoreriei de la un exercitiu la altul, se desprinde un indicator cu o deosebita putere de sinteza denumit cash-flow.

Cresterea trezoreriei nete, pe perioada exercitiului contabil analizat, reprezinta cash-flow-ul perioadei (CF), determinat conform relatiei:

CF = TN₁ - TN₀

în care : TN₁ (TN₀) = trezoreria neta la sfârsitul (începutul) exercitiului contabil.

Daca fluxul monetar net al exercitiului, respectiv cash-flow-ul perioadei, este pozitiv, acesta semnifica o crestere a capacitatii reale de finantare a inves­titiilor, în consecinta o îmbogatire a activului net real, o confirmare a majorarii valorii proprietatii. O valoare negativa a cash-flow-ului sugereaza o situatie inversa.

Analiza lichiditate-exigibilitate joaca un rol important în diagnosticul financiar, prin faptul ca pune în evidenta, atât regulile vizând mentinerea echilibrului structurilor financiare ale unei firme, cât si riscul de insolvabilitate cu care se pot confrunta actionarii si creditorii.

Echilibrul financiar patrimonial se fundamenteaza pe trei reguli principale:

- regula echilibrului financiar minim;

- regula îndatorarii maxime;

- regula finantarii maxime.

a) Regula echilibrului financiar minim, enuntata si mai înainte, presupune ca resursele utilizate pentru finantarea activelor sa ramâna la dispozitia firmei pe durata unei perioade care trebuie sa corespunda aceleia de imobilizare. Având în vedere decalajele care se pot produce în categoria elementelor mai mici de un an, din bilant, firma trebuie sa prevada o marja de securitate, sub forma fondului de rulment - lichiditate pozitiv:

Fond de rulment, lichiditate > 0

b) Regula îndatorarii maxime priveste îndatorarea pe termen lung si mediu. Pentru analiza patrimoniala, datoriile pe termen scurt joaca doar rolul de acoperire a unui decalaj momentan, datorat unui fenomen sezonier sau conjunctural. În fapt, îndatorarea la termen variaza între doua limite :

Prima limita: suma datoriilor la termen nu trebuie sa depaseasca suma capitalurilor proprii.

Datorii pe termen lung si mediu ≤ Capitaluri proprii

Aceasta limita poate fi exprimata si cu ajutorul raportului 50/50, adica datoriile pe termen lung si mediu nu trebuie sa depaseasca 50% din capitalurile permanente.

Datorii pe termen lung si mediu ≤ 50 sau

Capitaluri permanente 100

Datorii pe termen lung si mediu ≤ 1

Capitaluri proprii

A doua limita: suma datoriilor pe termen lung si mediu nu trebuie sa depaseasca autofinantarea medie aferenta unei perioade de trei ani.

Datorii pe termen lung si mediu ≤ Autofinantare medie anuala x 3

c) Regula finantarii maxime este, în fapt, o aplicatie practica a primelor doua reguli. Pentru fiecare operatie de investitie, angajata de firma recurgerea la îndatorare pe termen nu trebuie sa depaseasca un anumit procent din valoarea investitiei prevazute. Acest procent poate fi cuprins între 50 si 75% din valoarea investitiei fara TVA. Procentul de 75% din valoarea investitiei fara TVA, corespunde unui procent de 88,5% din suma incluzând TVA.

Analiza patrimoniala prezinta anumite limite privind sfera de cuprindere a problemelor evidentiate, cât si beneficiarii rezultatelor analizei. Astfel, analiza lichiditate-exigibilitate evidentiaza, în principal, riscul de insolvabilitate, cu interes deosebit pentru creditori si banci, în detrimentul riscului de exploatare, una dintre preocuparile majore ale conducerii firmei. Aceasta limita izvoraste din însasi conceptia patrimoniala potrivit careia, firma este definita ca o entitate juridica ce poseda un patrimoniu, înainte de a fi o unitate de productie (conceptia functionala).

Masura riscului de insolvabilitate este evidentiata de modul în care se realizeaza echilibrul financiar. Apreciat ca indicator de risc limitat (la solvabi­litate), existenta unui fond de rulment financiar pozitiv, ramâne totusi conditia imperativa a unei situatii financiare considerata aprioric sanatoasa de împrumutatorii institutionali.

În optica patrimoniala, fondul de rulment financiar ocupa pozitia centrala, în analiza bilantului jucând rolul fundamental în relatia firmǎ-banca. Obiectivul analizei fiind minimizarea riscului de insolvabilitate, analiza este, în principal, axata pe respectarea echilibrului financiar lichiditate-exigibilitate. Acest echilibru bazat pe alocarea unor resurse anumitor categorii de întrebuintari este o idee care se pierde progresiv, în masura în care finantarea nevoilor tinde sa devina globala si negociata periodic între diversi parteneri, pe durate mai lungi sau mai scurte, în functie de variatia ratei dobânzii. Imaginea financiara propusa prin analiza functionala, nu disociaza termenul lung de cel scurt al resurselor si nevoilor, luând în considerare costul acestor resurse si randamentul utilizarilor în cadrul unei politici financiare ce realizeaza arbitrajele necesare între rentablitate si risc.

Analiza patrimoniala acorda putina importanta aspectelor privind rentabili­tatea mijloacelor economice si perspectivele de crestere a firmei, aceasta deoarece în conceptia patrimoniala trecutul pare sa fie garantul viitorului. Daca am aprecia firma dupa situatia reflectata în ultimele bilanturi (de exemplu, trei exercitii succesive) în scopul prevederii evolutiei viitoare, aceasta ar putea sa depinda de anumiti factori care nu au fost luati în calculul indicatorilor de echilibru. De pilda, fondul de rulment ar trebui apreciat în functie de specificul firmei, de natura activitatii si de nevoile financiare ale ciclului de exploatare, care la rândul lor sunt întro strânsa interdependenta cu termenele de stocaj, natura si durata fazelor de aprovizionare, fabricatie, comercializare, dar si cu duratele creditului furnizori si clienti. Întrucât modelul de analiza nu permite evidentierea influentelor diferitilor factori asupra fondului de rulment, echilibrul financiar lichiditate-exigibilitate nu poate fi decât aparent. Aceasta deficienta, constatata la nivelul calitatii informatiei furnizate de indicâtorul central al analizei lichiditate-exigibilitate, a condus la un nou model de analiza (analiza functionala) centrat pe o notiune dinamica ce poate fi dimensionata în raport cu volumul de activitate al firmei (nevoia de fond de rulment pentru exploatare).

O exprimare dinamica a echilibrului financiar al firmei ar fi mult mai relevanta, daca s-ar utiliza sistemul de indicatori exprimati în numar de zile . Eliminând influenta volumului specific de activitate asupra echilibrului financiar, indicatorii având caracter dinamic sunt recomandati în calcule de previziune financiara, în conditii de relativa stabilitate economica a firmei.

Exemplele 1 si 2 evidentiaza modul de calcul al indicatorilor de echilibru financiar lichiditate-exigibilitate.

Exemplul 1.

Determinati indicatorii de echilibru financiar patrimonial la începutul si sfârsitul exercitiului N si interpretati variatia (cresterea sau reducerea indicatorilor la sfârsitul perioadei fata de începutul acesteia) rezultatelor obtinute. Datele se preiau din bilantul (dupa repartizare) prezentat în tabelul 1.1.

BILANŢ LA 31.12.N Tabelul 1.1

Rezolvare:

1)Situatia neta la începutul exercitiului N este egala cu capitalurile proprii:

SN (N-1) = 4500 - (400+550+50) = 3500 mil lei

Situatia neta la sfârsitul exercitiului N este egala cu capitalurile proprii initiale (3500) majorate cu cresterea rezervelor si a profitului net nerepartizat (120=100 + 20):

SN (N) = 5500 - (930+850+100) = 3620 mil lei

Cresterea situatiei nete, de la un exercitiu la altul, indica o îmbogatire patri­moniala a firmei, o crestere a valorii acesteia pe seama realizarii si reinvestirii unei parti din profitul net (cresterea capitalurilor proprii). ∆SN = 3620 - 3500 = 120 mil lei

2) Fondul de rulment financiar la începutul si sfârsitul exercitiului este:

FRF (N-1) = (2500+400+600+400) - 2400 = 1500 mil lei

FRF(N) = (2500+500+620+930) - 2200 = 2350 mil lei

∆FRF = 2350 - 1500 = 850 mil lei

Cresterea fondului de rulment financiar reflecta alocarea tuturor acumu­larilor nete ale exercitiului (N-1), în cresterea activelor circulante. Aceste alocari de 850 mil. lei sunt generate de amortizarea imobilizarilor (200=2400-2200) si cresterea resurselor permanente (100 rezerve + 20 profit + 530 datorii financiare mai mari de un an).

Evidentiem cresterea activelor circulante prin relatia de calcul a FRF bazata pe elementele din partea de jos a bilantului:

FRF (N-1) = (1300+670+130) - (550+50) = 1500 mil.lei

FRF(N) = (1800+1200+300) - (850+100) = 2350 mil.lei

Activele circulante au crescut cu 1200 (adica 3300-2100) pe seama amortizarii unei parti din valoarea imobilizarilor corporale (200=2400-2000) a cresterii capitalurilor permanente (650=2500+500+620+930-2500-400-600-400) si a datoriilor mai mici de un an (350=850+100-550-50).Capitaluri permanente = Capital social+Rezerve+Rezultat nerepartizat+Provizioane +datorii cu scadente mai mari de 1 an;Datorii < 1 an = datorii furnizori+datorii banci + salariati+stat,etc.

3)Nevoia de fond de rulment la începutul si sfârsitul exercitiului :

NFR(N-1) = (1300+670) - 550 = 1420 mil.lei NFR = (Stocuri +Clienti ) - Datorii furnizori

NFR(N) = (1800+1200) - 850 = 2150 mil.lei

∆NFR = 2150 - 1420 = 730 mil. lei

Cresterea stocurilor si a clientilor (1030) este finantata partial de cresterea datoriilor catre furnizori (300), iar diferenta (730) este acoperita din cresterea fondului de rulment financiar (850) care permite, în plus, si degajarea unei trezorerii nete pozitive la sfârsitul exercitiului (120).

4) Cresterea trezoreriei nete :

TN(N-1) = 1500 -1420 = 80 mil.lei disponibilitati banesti ( FRF-NFR)

TN(N) = 2350 - 2150 = 200 mil.lei disponibilitati banesti

CF = 200 - 80 = 120 mil. lei lichiditati

Aceasta crestere a trezoreriei nete semnifica o crestere a capacitatii reale de finantare a investitiilor, o confirmare a majorarii valorii patrimoniale a firmei (cresterea SN = 120).SN= situatia neta

Exemplul 2.

Pe baza bilantului prezentat în tabelul 1.2, calculati indicatorii de echilibru financiar lichiditate - exigibilitate.

Bilant la 31.12 N

Tabelul 1.2.

mii lei

Rezolvare:

Determinarea FR financiar (FRF):

a) FRF = Capitaluri permanente - Nevoi permanente

Capitaluri permanente  1516.1 Nevoi permanente

Capital propriu  930.3 Activ imobilizat net 918.1

Proviz. pentru risc si ch.  72.6

Împrumuturi pe termen lung  513.2

FRF = 1516.1 - 918.1 = 598 mii lei

FR propriu = Capitaluri proprii si asimilate - Activ imobilizat net

FR propriu = (930.3+72.6) - 918.1 = 84.8 mii lei

b) FRF = Nevoi temporare - Resurse temporare

FRF = 2.654,8 - 2.056,8 = 598 mil. lei

Determinarea NFR:

NFR=(Nevoi temporare-Active de trezorerie)-(Resurse temporare-Pasive de trezorerie)

NFR = 2654,8 - (1254,6 + 350,5) - (2056,8 - 291,6) = 1049 - 1765,2 = -715.5 mii lei

3)Determinarea TN:

TN = FRF-NFR

TN = 598 - (-715,5) = 1313,5 mil lei 

Surplusul capitalurilor permanente în raport cu imobilizarile nete pe care le finanteaza (degajat sub forma FRF pozitiv de 598 mil lei) constituie o garantie a lichiditatii firmei, o marja de securitate pentru evenimentele neprevazute. Aceasta garantie este cu atât mai mare cu cât firma dispune de un FR propriu pozitiv.

Echilibrul financiar pe termen scurt se realizeaza cu o degajare de resurse temporare (NFR = - 715,5 mil lei) care sporesc resursele totale ale firmei astfel încât exercitiul se încheie cu o trezorerie neta pozitiva (1 313,5 mil lei), expresie a realizarii echilibrului întregii activitati.

2.2.1. Pregatirea informatiilor contabile pentru analiza financiara patrimoniala

Structura bilantului contabil se aproprie foarte mult de o prezentare functio­nala a datelor, în detrimentul unei prezentari patrimoniale. De aceea, pentru adaptarea datelor contabile la criteriile care permit o analiza patrimoniala, este necesara o tratare prealabila a datelor contabile. În acest sens, sunt utile detalierile care se fac în anexa la bilant privind termenul de lichiditate a activului (sub un an, peste un an), în special a creantelor din active imobilizate si din active circulante si termenul de exigibilitate a pasivului (sub un an, 1-5 ani, peste 5 ani), îndeosebi a datoriilor firmei. În urma regruparii posturilor de activ si de pasiv dupa criteriile de lichiditate si exigibilitate, se ajunge la constructia bilantului financiar.

Constructia bilantului lichiditate-exigibilitate, plecând de la elementele continute în bilantul contabil, necesita, în principiu, urmatoarele operatii:.

regruparea posturilor de activ si de pasiv în functie de lichiditatea,

respectiv exigibilitatea lor, mai mare sau mai mica de un an;

prelucrarea posturilor de activ considerate non-valori, sau active

fictive, întro structura financiara prudenta, cheltuielile de constituire incluse în postul "Imobilizarii necorporale", ca si "Primele privind rambursarea obligatiunilor", sunt considerate fara valoare (nule), pentru partea ramasa neamortizata, diminuându-se în contrapartida si capitalurile proprii

- prelucrarea posturilor din structura "Capitalurilor proprii", în special "Subventiile pentru investitii" si "Provizioanele reglementate", precum si a "Provizioanelor pentru riscuri si cheltuieli" care includ datorii mai mici sau mai mari de un an, îndeosebi datorii fiscale (în masura în care provizioanele sunt deductibile fiscal). În acest,caz, valoarea posturilor respective, retinuta în structura capitalurilor permanente este o valoare neta (fara impozit), iar diferenta, sub forma impozitului datorat, va majora, în, principal, datoriile cu scadenta mai mica de un an (daca exista alte informatii cu privire la exigibilitatea datoriilor respective, acestea se vor înscrie în grupa corespunzatoare în functie de termenul de scadenta). Din grupa Provizioane pentru riscuri si cheltuieli" se include în capitalurile proprii doar valoarea reprezentând provizioanele fara obiect real, aceasta putând fi asimilata unei rezerve. Cealalta parte reprezentând provizioane pentru riscuri reale, va fi asimilata datoriilor cu scadenta mai mare sau mai mica de un an (dupa cum provizioanele fac obiectul unor utilizari întrun interval mai mare sau mai mic de un an).

Pentru a respecta cât mai fidel criteriile de lichiditate si exigibilitate sunt necesare anumite corectii privind cele patru mari grupe ale bilantului financiar: activ imobilizat si activ circulant, în activ si capitaluri permanente si datorii cu scadente mai mici de un an, în pasiv.

Corectii referitoare la activul bilantului:

a) Activ imobilizat net:

1) Diminuari ale activului imobilizat cu:

- activele imobilizate fictive (cheltuieli de constituire);

- imobilizarile financiare cu termen de lichiditate mai mic de un an, acestea fiind transferate în grupa "Activ circulant net".

2) Majorari ale activului imobilizat cu:

- partea activelor circulante nete cu termen de lichiditate mai mare de un an. De pilda, daca exista creante - clienti cu scadente mai mari de un an, acestea vor fi eliminate de la rubrica respectiva si transferate în grupa "Activ imobilizat".

- partea cheltuielilor înregistrate în avans (apartinând grupei "Conturi de regularizare si asimilate - Activ" din bilantul contabil) având termenul de lichiditate mai mare de un an.

b) Activ circulant net:

1) Diminuari ale activului circulant cu valoarea activelor circulante nete având termenul de lichiditate mai mare de un an.

2) Majorari ale activului circulant cu: 

- imobilizarile financiare cu termen de lichiditate sub un an.

- o parte din cheltuielile constatate în avans, din grupa "Conturi de regularizare si asimilate - Activ", având termenul de lichiditate mai mic de un an.

Corectii referitoare la pasivul bilantului:

a) Capitaluri permanente:

1)Diminuari ale capitalurilor permanente cu:

- valoarea activelor fictive (cheltuieli de constituire, prime privind rambursarea obligatiunilor).

- partea din profitul net care urmeaza a fi repartizata (daca se utilizeaza un bilant înainte de repartizarea profitului).

2)Majorari ale capitalurilor permanente cu:

- veniturile înregistrate în avans (apartinând grupei "Conturi de regularizare si asimilate - Pasiv" din bilantul contabil) având termenul de exigibilitate mai mare de un an.

- soldul diferentelor de conversie stabilit ca diferenta între soldul contului "Diferente de conversie - pasiv" si al contului "Diferente de conversie - activ". Daca acest sold este negativ, atunci el va diminua, cu valoarea corespunzatoare, capitalurile permanente.

b) Datoriile cu scadenta sub un an includ:

- datoriile de orice natura (financiara, nefinanciara) cu exigibilitate mai mica de un an. Aceasta impune delimitarea creditelor bancare curente (datorii financiare cu scadenta sub un an) din totalul datoriilor financiare.

- provizioanele pentru riscuri si cheltuieli reale mai mici de un an.

- partea din rezultatul net distribuit sub forma de dividende.

- venituri constatate în avans (din grupa "Conturi de regularizare si asimilate - Pasiv" din bilantul contabil), având germenul de exigibilitate mai mic de un an.

În analiza financiara patrimoniala se recomanda utilizarea unui bilant dupa repartizarea profitului, dar daca aceasta nu este cunoscuta, la momentul analizei trebuie facuta o ipoteza de repartizare în functie de informatiile disponibile referitoare la politica de dividend a firmei (politica de repartizare a profitului net).

Acest clasament al posturilor de activ si de pasiv din bilantul contabil în vederea întocmirii bilantului financiar nu se constituie ca o modalitate unica de prezentare, în viitor, a structurii bilantului si nici nu pune în discutie, sub nici o forma, valoarea informativa a datelor continute în bilantul contabil. În functie de necesitatile de informare asupra situatiei economico-financiare a firmei, responsabilii în metodologia contabilitatii pot adopta solutia pe care o considera cea mai adecvata obiectivelor evidentei contabile.

Exemplul 3.

Realizati conversia bilant contabil - bilant financiar si calculati indicatorii de echilibru financiar lichiditate-exigibilitate, utilizând informatiile din tabelul 1.3.

Bilantul la 31.12.N

tabelul 1.3

mii lei

1)din care mai mici de un an 13000 mii lei 

2)din care mai mari de un an 22600 mii lei

3)din care 49100 mil lei pentru fondurile proprii, 10400 mii lei pentru dividende si restul se va reporta în exercitiul urmator.

4)din care credite bancare curente 50000 mii lei

Rezolvare: 

Corectii referitoare la activul bilantului

- imobilizarile financiare de 33.000 mii lei se vor diminua cu valoarea imobilizarilor mai mici de un an (13.000 mii lei) si se vor majora cu valoarea clientilor care au o lichiditate mai mare de un an (22.600 mii lei) rezultând imobilizari financiare de 42.600 mii lei (33.000 - 13.000 + 22.600);

- valoarea clientilor de 402.600 mii lei se va diminua cu valoarea clientilor cu termen de lichiditate mai mare de un an (22.600 mii lei) si se va majora cu valoarea imobilizarilor financiare mai mici de un an (13.000 mii lei) rezultând un sold al clientilor sub un an în suma de 39.300 mii lei (40.260 - 22.600 +13.000).

Corectii referitoare la pasivul bilantului

- capitalurile proprii se vor majora cu 49.100 mii lei reprezentând profit net repartizat pentru constituirea fondurilor proprii, ajungând astfel la 631.200 mii lei (582.100 + 49.100);

- rezultatul reportat va fi 16.000 mii lei (75.500 - (49.100 + 10.400));

- datoriile financiare pe termen lung reprezinta 104.900 mii lei, deoarece din suma totala a datoriilor financiare de 154.900 mii lei, creditele bancare curente reprezinta 50.000 mii lei (154.900 - 50.000);

- dividendele datorate sunt de 10.400 mii lei (distribuite din profitul net al exercitiului).

Bilat financiar

Tabelul 1.4

mii lei

Determinarea FRF:

a) FRF = Capitaluri permanente - Nevoi permanente

FRF = 798.900-292.600 = 506.300 mii lei( pozitiv= foarte bine )

b) FRF = Nevoi temporare - Resurse temporare

FRF = 840.300-334.000 = 506.300 mii lei ( pozitiv= foarte bine )

FR propriu = Capitaluri proprii si asimilate - Imobilizari nete

FR propriu = (631.200+16.000+46.800)-292.600 = 694.000-292.600 = 401.400 mii lei

FR împrumutat = FRF - FR propriu

FR imprumutat = 506.300-401.400 = 104.900 mii lei

Determinarea NFR:

NFR = (Nevoi temp.-Active de trezorerie) -(Resurse Temp. - Pasive de trezorerie)

NFR = (840.300-173.100)-(334.000-50.000) = 667.200-284.000 = 383.200 mii lei

( din activ ) ( din pasiv )

Determinarea TN ( Trezorerie Neta ) :

TN = FRF - NFR

TN = 506.300-383.200 = 123.100 mii lei

FRF pozitiv (506300 mii lei) reflecta excedentul capitalurilor permanente în raport cu imobilizarile nete pe care le finanteaza, excedent ce va fi utilizat pentru finantarea activelor circulante din partea de jos a bilantului. Se constata ca firma dispune nu numai de un FRF pozitiv, ci chiar de un FR propriu pozitiv, ceea ce înseamna ca imobilizarile sunt finantate integral de capitalurile proprii, care permit în plus si degajarea unei parti (401.400 mii lei) pentru constituirea FRF. FR propriu are o contributie substantiala (79.3%) la constituirea FRF, în timp ce datoriile financiare detin un procent mai mic (20.7%). Aceasta situatie favorabila pune în evidenta autonomia financiara a firmei.

Partea activelor circulante nefinantata de datoriile pe termen scurt se regaseste sub forma NFR pozitiva (383.200 mii lei). Aceasta NFR pozitiva evidentiaza decalajul nefavorabil dintre lichiditatea stocurilor si creantelor pe de o parte (667.200 mii lei) si exigibilitatea datoriilor pe termen scurt (284.000 mii lei) pe de alta parte. 

Întrucât FRF este mai mare decât NFR, echilibrul financiar este realizat cu degajarea unei trezorerii nete pozitive la sfârsitul exercitiului (123.100 mii lei).

Studii de caz:

1. Determinati indicatorii de echilibru financiar, lichiditate - exigibilitate pe baza bilantului din tabelul 1.5 si interpretati rezultatele obtinute.

Bilant la 31.12.N

Tabel 1.5

mii lei

2. Pe baza situatiei reprezentând bilanturile a trei exercitii succesive, stabiliti evolutia indicatorilor de echilibru financiar lichiditate - exigibilitate si interpretati rezultatele obtinute.

Bilant

Tabelul 1.6

mii lei

Tabelul 1.6 (continuare)

Tabelul 1.7.

3.Pe baza bilantului la 31.12.N determinati indicatorii de echilibru financiar lichiditate - exigibilitate si reprezentati schematic modul de realizare a echilibrului financiar.

BILANŢ la 31.12.N

Tabel 1.8

mii lei

din care 64.9 mil lei cu lichiditate mai mare de un an;

din care 2623,6 mil lei credite bancare curente.

2.3.Analiza pe baza bilantului functional

Raspunzând altor criterii de judecata asupra situatiei firmei, prezentarea functionala a bilantului evidentiaza aspectele financiare, structurale si legaturile cu gestiunea previzionala, adaptându-se mai bine cerintelor managerilor din firma.

Analiza functionala implica, pe de o parte, o noua conceptie a firmei, iar, pe de alta parte, un nou continut pentru analiza financiara.

2.3.1. Firma în conceptia functionala

Conceptia functionala defineste firma ca o entitate economica si financiara asigurând, în raport cu dezvoltarea sa, anumite functii, cum ar fi: functia de productie (fabricarea bunurilor si serviciilor livrate pietelor situate în aval); functia de investire si dezinvestire (achizitionarea, crearea si cesiunea elementelor de activ imobilizat) precum si functia de finantare (stabilirea resurselor financiare necesare dezvoltarii firmei).

În centrul analizei functionale se situeaza ciclul de productie sau de exploatare cu cele patru faze: achizitionarea si stocajul materiei prime; fabricarea; stocajul produselor finite si comercializarea; încasarile din vânzari.

Structura ciclului de productie-exploatare se prezinta în figura 1.10.

În faza de aprovizionare se constituie un stoc fizic de materii prime. Fluxurile reale de materii prime pot angaja, în contrapartida, fluxuri monetare imediate (cazul platilor în numerar) sau decalaje (cazul cumpararilor pe credit). Decalajul da nastere unui stoc financiar (datorii catre furnizorii de exploatare), calificat drept o "rezerva de credit", iar durata sa de disponibilitate constituie o sursa de finantare, atâta timp cât plata datoriilor nu este efectuata.

În faza de fabricatie, stocurile reale de materii prime alimenteaza stocurile de productie în curs de fabricatie, care se transforma în produse finite. Dar, productia antreneaza si alte fluxuri reale de munca, furnituri, energie etc. evaluate în unitati monetare ce se adauga costului materiilor prime. Aceste "costuri adaugate" genereaza fluxuri monetare de contrapartida imediate sau decalaje. Daca durata creditului furnizor depaseste durata stocajului materiilor prime, faza de fabricatie poate fi partial finantata prin credit furnizor.

Trebuie mentionat ca fluxul de amortizare care, de asemenea, face parte din "costurile adaugate", fiind doar un consum economic, nu provoaca nici o iesire de fonduri, deci nici un flux monetar.

La sfârsitul procesului de productie se constata un flux de produse finite, al carui cuantum este reprezentat de ansamblul costurilor angajate în fabricatie. 

În urmatoarea faza si anume comercializarea, firma trebuie sa finanteze stocajul produselor finite, angajând si cheltuieli de comercializare pâna la vânzarea acestora. Fluxurile de vânzari îsi au originea în stocurile de produse finite destinate comercializarii. Daca vânzarea se face în numerar, fluxurile reale de iesire sunt compensate imediat printr-un flux monetar de intrare. Daca vânzarea se face pe credit, decalajul fluxurilor monetare da nastere unui stoc financiar sub forma creantelor asupra clientilor. Acest stoc financiar poate fi considerat o "rezerva de credit" si durata sa de indisponibilitate creeaza o nevoie de finantare pâna în momentul încasarii creantei. Stingerea creantelor reprezinta momentul trecerii catre ultima faza a ciclului de exploatare.

În faza de încasare a creditelor-clienti, banca poate facilita finantarea creditului clienti, mobilizând sau rascumparând creantele asupra clientilor (scontare,factoring, mobilizarea creantelor comerciale etc.).

Fiecare stadiu al ciclului de exploatare este, de fapt, veriga unui lant functional propriu întregii organizari a firmei. Cu toate acestea, în functie de natura activitatii sale economice, una sau doua verigi ale acestui lant functional pot lipsi (cazul firmelor de comert si servicii).

Obiectivul prioritar al analizei functionale îl reprezinta tocmai impactul diferitelor operatii ale firmei asupra trezoreriei. Platile în numerar sunt operatii cu incidenta imediata asupra trezoreriei, în timp ce creditele acordate sau obtinute dau nastere unor decalaje între momentul efectuarii operatiilor si cel al încasarilor sau platilor propriu-zise; Apar astfel, decalaje de plati nefavorabile sub forma stocurilor si creantelor, din momentul platii aprovizionarilor si cheltuielilor de productie pâna în momentul încasarii produselor vândute, iar în compensarea lor, pasivele circulante genereaza decalaje de plati favorabile, (platile pentru furnizori, salarii, obligatii sociale etc). Gruparea posturilor bijantiere în vederea analizei se va baza pe legatura acestora cu ciclul de exploatare: Analiza operatiilor de exploatare conduce, în final, la determinarea rezultatului brut al exploatarii.

Operatiile de încasari sau de distribuire a veniturilor, independente de ciclul de exploatare (venituri si cheltuieli financiare,distribuirea dividendelor, impozitul pe profit) sunt circumscrise functiei de repartitie si influenteaza prin soldul lor capacitatea de autofinantare a firmei.

Complementar celorlalte functii, operatiile de investitii si de finantare întregesc analiza financiara statica prin elaborarea tabloului de finantare, care devine instrumentul central al analizei dinamice a echilibrului functional.

Fig. 1.10. Structura ciclului de exploatare.

Fluxuri si stocuri	Aprovizionare si Stocari de materii prime	Fabricatie	Comercializare	Încasarea creditelor clienti	Fluxuri reale si stocuri fizice	Stoc de materii prime   Flux de intrare materii prime	Munca Materiale Stoc de productie în curs   Energie	Stoc de produse finite   Servicii comerciale	Livrare de produse finite
Fluxuri monetare si stocuri financiare	Disponibilitati   Credit furnizor   Cumparari de materii prime cu plata în numerar	Disponibilitati   Plata energie Plata materiale Salarii	Disponibilitati   Vânzari în numerar	Disponibilitati   Creante clienti   Scont
		Cheltuieli de fabricatie	Cheltuieli de desfacere	Profit
	Costul materiei prime
	Durata de stocare a materiei prime	Durata de fabricare si stocare a productiei în curs	Durata de stocare a produselor finite	Durata creditelor clienti

2.3.2. Continutul analizei functionale

Prezentarea bilantului functional

Conceptia functionala a bilantului are meritul de a oferi o imagine asupra modului de functionare economica a firmei, punând în evidenta stocurile si resursele corespunzatoare fiecarui ciclu de functionare.

Analiza functionala presupune o grupare prealabila a diferitelor operatii realizate de firma în raport cu natura, destinatia sau functia lor, de unde si originea expresiei "analiza functionala".

Functiile în cauza sunt reprezentate schematic în figura 1.11 "Bilantul functional".

ACTIV = NEVOI PASIV = RESURSE

Fig. 1.11.Bilantul functional

FRNG = Fondul de Rulment Net Global

Functia de investitie grupeaza imobilizarile necorporale, corporale si financiare pe cele doua categorii (de exploatare si în afara exploatarii), indiferent de durata lor de viata astfel, imobilizarile în afara exploatarii includ terenuri, cladiri anexe ca si participatii, alte active financiare si plasamente financiare, în timp ce imobilizarile de exploatare cuprind totalitatea imobilizarilor utilizate în exploatare cum sunt constructiile, masinile, utilajele etc.

Spre deosebire de analiza lichiditatii, care retine doar imobilizarile cu lichiditate mai mare de un an, incluzând aici si activele circulante cu aceeasi durata (excluzând activele fictive), optica functionala regrupeaza utilizarile înscrise în bilant, chiar daca o parte sunt considerate non valori (cheltuieli de înfiintare, diferente de conversie activ, cheltuieli de repartizat pe mai multe exercitii), aceasta datorita prudentei firmei de a-si asigura resurse suficiente pentru finantarea tuturor nevoilor înscrise în activul bilantului contabil.

Aceasta functie sta la baza strategiei de reînnoire, mai mult sau mai putin rapida, a echipamentelor, cât si a optiunilor de oportunitate ale dezvoltarii, între investitiile productive si participatiile financiare. De cele mai multe ori, decizia stabilita reprezinta un arbitraj între rentabilitate si lichiditate. Se poate sustine ideea potrivit careia se doreste dispunerea de un maxim al trezoreriei (resurse financiare) pentru a putea profita de oportunitatile pe care piata financiara le ofera. Însa, trebuie sa fim constienti ca pentru o firma industriala, ratiunea sa economica de a exista se bazeaza bineînteles pe produsele, serviciile pe care ea este capabila sa le plaseze pe piata comerciala partajata cu concurentii sai si chiar daca conditiile de plasare a trezoreriei sunt în anumite momente foarte avantajoase, riscul de a accepta anumite oportunitati în detrimentul investitiilor productive poate fi mai mare. Dar, o rentabilitate financiara sporita poate fi obtinuta nu cu o investitie productiva conservata în patrimoniul firmei o perioada îndelungata, ci cu o buna marja de exploatare. Experienta ultimilor ani a tarilor cu economie de piata demonstreaza ca firma industriala nu se poate lasa condusa în mod sistematic de lichiditate imediata, chiar daca rational (matematic) ea poate demonstra ca acea oportunitate corespunde unui randament mai bun. Decizia rentabilitate-lichiditate constituie obiectul functiunii financiare a firmei functiune ce reprezinta o adevarata interfata între firma si piata financiara.

Imobilizarile, regrupate prin functia de investitie, constituie nevoi (alocari) stabile (aciclice) care în mod necesar sunt finantate din resursele durabile (aciclice) existente în pasivul bilantului.

Functia de finantare regrupeaza posturile privind capitalurile proprii, datoriile financiare indiferent de scadenta lor (împrumuturi obligatare, împrumuturile bancare, mai putin creditele de trezorerie, exclusiv dobânzile aferente lor), ca si provizioanele pentru riscuri si cheltuieli. Activele imobilizate fiind retinute în activ la valoarea lor bruta, amortismentele si provizioanele sunt asimilate resurselor proprii.

Aceasta functie sta la baza strategiei optime de finantare a firmei, motivata de cresterea valorii acesteia prin reducerea costului mediu ponderat al capitalurilor. 

Functiei de exploatare îi corespund fluxurile de aprovizionare, productiei si vânzari, generatoare de stocuri reale si financiare, care se reânnoiesc cu o anumita regularitate. Posturile de activ legate direct de operatiile ciclului de exploatare (stocuri, creante, clienti, cheltuieli de exploatare constatate în avans) constituie active circulante de exploatare (ACE), care, în mod normal, trebuie finantate din datoriile de exploatare (DE) (datorii furnizori si asimilate, venituri din exploatare constatate în avans etc).

Atât activele circulante, cât si resursele pentru finantarea lor au caracter ciclic, recuperarea capitalurilor alocate si reînnoirea surselor facându-se dupa încheierea fiecarui ciclu de exploatare.

Toate celelalte posturi, reflectând operatiuni diverse (cum sunt: creante diverse, operatiuni legate de functia de repartitie a veniturilor, capital social subscris si nevarsat, datorii fiscale si sociale, datorii diverse) sunt regrupate în categoria activ circulant în afara exploatarii, (ACAE) având corespondent în pasiv datoriile în afara exploatarii (DAE).iar cele privind disponibilitati banesti (casa, banca, valori mobiliare de plasament (VMP) si creditele bancare curente) formeaza activul si respectiv pasivul de trezorerie.

Astfel structurat, bilantul evidentiaza doua categorii de utilizari în activ, una independenta de ciclul de productie si cealalta legata direct de exploatare, iar în pasiv doua categorii de resurse, respectiv resurse fara legatura cu exploatarea si resurse generate direct de aceasta. Elementele de trezorerie apar în mod distinct, atât în activul, cât si în pasivul bilantului, (figura 1.12).

Rolul bilantului functional în analiza financiara este nu numai de a permite apreciarea vulnerabilitatii structurii financiare, a firmei reflectata de evolutia trezoreriei nete, dar si de a exprima interdependenta dintre structura financiara a firmei si natura activitatii sale.

Echilibrul financiar functional

În optica analizei functionale, firma este vulnerabila daca recurge în cea mai mare parte la finantari prin credite bancare pe termen scurt. Acest aspect este evidentiat de studiul comparativ al variatiei fondului de rulment.

Analistii financiari apreciaza ca nevoia de fond de rulment este indicatorul cel mai relevant al echilibrului functional, întrucât pune în evidenta acele nevoi ciclice neacoperite financiar din resursele temporare si reânnoibile permanent în cadrul acelorasi cicluri de exploatare. Aceasta apreciere porneste de la analiza calitativa a activitatii de exploatare, calitate apreciata prin capacitatea ciclului de exploatare de a-si echilibra nevoile ciclice din resurse ciclice de capital. Partea ramasâ nefinantata ar trebui sa fie mai mica sau cel mult egala cu fondul de rulment functional, altfel calitatea necorespunzatoare a ciclului de exploatare conduce la un dezechilibru functional care va afecta trezoreria firmei.

Trasaturile caracteristice echilibrului functional sunt evidentiate de structura bilantului functional, asa cum rezulta din figura 1.12. Aceasta schema exprima un caz particular al echilibrului functional, reprezentarea schematica putându-se face pentru fiecare situatie în parte.

Nevoi stabile

Resurse durabile

ACE   Stocuri	NFRE Fond de rulment functional (FRF sau FRNG) NFRAE Trezorerie neta   Datorii de exploatare (DE)
Creante de exploatare	Nevoia de fond de rulment pentru exploatare (NFRE)

Nevoi ciclice

Nevoi de trezorerie

ACAE

Disponibilitati (D)	Resurse de trezorerie   Credite bancare de trezorerie (CT)
Trezorerie neta

Fig. 1.12. Structura bilantului functional

ACE=active circulante de exploatare ;DE=datorii de exploatare;ACAE=activ circulant în afara exploatarii;DAE=datorii în afara exploatarii;VMP=disponibilitati banesti ( casa, banca,valori mobiliare de plasament );NFRAE=nevoie de fond de rulment in afara exploatarii;NRFE=nevoia de fond de rulment pentru exploatare.

Realizarea acestui echilibru este pusa în evidenta de cele patru niveluri ale bilantului functional si anume: fondul de rulment pentru exploatare (FRF) sau nivelul finantarii stabile, nivelul nevoii de fond de rulment pentru exploatare (NFRE), pe de o parte, si al nevoii de fond de rulment în afara exploatarii (NFRAE), pe de alta parte, si nivelul valorilor de trezorerie.

În optica functionala, realizarea echilibrului financiar al firmei nu presupune doar existenta unui fond de rulment pozitiv ca marja a unui fond de rulment acoperitor nevoilor de finantare a ciclului de exploatare (stocuri+creante de exploatare-datorii de exploatare).

Surplusul resurselor durabile în raport cu valorile imobilizate reprezinta Fondul de rulment functional sau fondul de rulment net global (FRNG) disponibil pentru finantarea operatiilor ciclului de exploatare.

În acest caz relatia de determinare a FRNG este:

sau

b)

FRNG = (Resurse durabile-Amortizari)-Imobilizari nete

Aceeasi valoare a FRNG este data de marimea nevoilor ciclice si de trezorerie ramasa nefinantata de resursele ciclice si de trezorerie, stabilite conform expresiei:

FRNG=(ACE+ACAE+D)-(DE+DAE+CT)

Daca ,,FR disponibil" va fi superior sau inferior nevoilor angajate de exploatare (,,FR util"), firma va avea lichiditati sau, dimpotriva, va fi obligata sa angajeze noi credite pe termen scurt pentru finantarea nevoilor de exploatare.

Operatiile de exploatare antreneaza formarea nevoilor de finantare, dar ele permit în acelasi timp constituirea mijloacelor de finantare. Din confruntarea globala a nevoilor cu mijloacele de finantare se degaja o nevoie de finantare a ciclului de exploatare sau nevoie de fond de rulment. Nevoile de finantare generate de ciclul de productie sau ,,nevoile ciclice" corespund alocarilor de fonduri (blocarea lichiditatilor) pentru constituirea stocurilor si creantelor (creditelor acordate partenerilor debitori).

În compensarea acestor necesitati de finantare, activitatea firmei furnizeaza resurse reânnoibile pe masura derularii ciclului de exploatare, respectiv ,,resurse ciclice" sub forma creditelor acordate de catre furnizori (forma tipica de resurse ciclice).

Diferenta dintre nevoile de exploatare si cele din afara exploatarii, pe de o parte, si datoriile de exploatare si diverse, pe de alta parte, constituie nevoia de fond de rulment totala (NFRT sau NFR).

NFRT=NFR=nevoia de fond de rulment totala

În cazul în care stocurile, creantele de exploatare si diverse sunt aproximativ egale cu datoriile de exploatare si diverse, nevoia de fond de rulment totala tinde catre zero, sau chiar, adesea devine negativa. Se vorbeste în acest caz de o resursa în fond de rulment (RPR).

Nevoia de fond de rulment totala are doua componente: nevoia de fond de rulment pentru exploatare (NFRE) si nevoie de fond de rulment în afara exploatarii (NFRAE). Cele doua componente ale sale stabilite la nivelul al doilea si al treilea al bilantului functional se determina astfel:

unde:

NFRE = ACE -DE si NFRAE = ACAE-DAE

NFRE=nevoie de fond de rulment pt. exploatare;NFRAE=nevoie de fond de rulment în afara exploatarii

Daca activele circulante de exploatare depasesc datoriile de exploatare, nevoia de fond de rulment pentru exploatare evidentiaza capitalul investit de firma peste nivelul celui atras din pasivele circulante. În acest context NFRE capata caracterul unei veritabile investitii cu acelasi titlu ca si imobilizarile de exploatare (constructii, echipamente etc). Astfel, capitalul angajat de firma apare în strânsa relatie cu functiile principale pe care aceasta trebuie sa le asigure, si se determina potrivit expresiei:

Capital angajat =   +

+ (NFRE + NFRAE) + Disponibilitati

Capital economic = Imobilizari de exploatare + NFRE

Capital investit = Imobilizari în afara exploatarii + Capital economic

Capital angajat = Capital investit + NFRAE + Disponibilitati

Egalitatea capitalului angajat în activ cu cel din pasivul bilantului functional, conduce la ecuatia echilibrului functional.

Astfel:

	Capitalul angajat (total pasiv)

= Resurse proprii + +

Dar:

Active imobilizate + NFRE + NFRAE + Disponibilitati =