Documente online.
Username / Parola inexistente
  Zona de administrare documente. Fisierele tale  
Am uitat parola x Creaza cont nou
  Home Exploreaza
Upload


loading...



















































Bilete examen finante

Finante




Bilete examen finante




BILETUL NR.1

BUGETUL PRODUCTIEI

a)Procesul de elaborare al planului de productie:

b)Antecalculatia costurilor de productie

c)Soldurile intermediare de gestiune

2.CONSTRUCTIA BILANTULUI FUNCTIONAL SI FUNCTIILE ACESTUIA

1.BUGETUL PRODUCTIEI

a)Procesul de elaborare al planului de productie:

Planul de productie urmareste armonizarea prevederilor comerciale, capacitatea productiva a întreprinderii în conditiile satisfacerii exigentelor comerciale (calitate, structura, etc.) si utilizarii depline a capacitatii de productie.

În planul de productie, cantitatile previzionate a se fabrica în anul viitor (Qf) în functie de previziunile privind vânzarile (Qv) si de variatia previzibila a stocurilor de produse în curs de executie si de produse finite la începutul anului (Si) si la sfârsitul perioadei (Sf).

Stocurile initiale sunt preluate din contabilitatea de gestiune, iar stocurile finale se dimensioneaza în functie de vânzarile planificate si de durata de rotatie a stocurilor.

Stocul de produse în curs de executie se determina dupa urmatoarea formula:

S în care: Dr =

Stocul de produse finite se calculeaza dupa urmatoarea relatie:

S în care:

b)Antecalculatia costurilor de productie

Antecalculatia

reflecta dimensiunea efortului financiar pentru realizarea produselor stabilite în bugetul productiei. Se are în vedere dimensiunea cheltuielilor cu realizarea productiei, respectiv normelor tehnologice de consum.

presupune identificarea si separarea cheltuielilor directe pe produs de cele indirecte.

este un proces care reclama un volum mare de munca si porneste de la calculul costului de produs unitar. Se are în vedere fiecare tip de materie prima, materiale, consumuri de energie, etc.

Cheltuielile directe repartizate pe produs cuprind doua articole de calculatie:

- materiale directe care se calculeaza în functie de consumurile specifice si preturile unitare de aprovizionare;

- salariile directe care se calculeaza în functie de consumurile de manopera si de tarifele orare.

Cheltuielile indirecte sunt planificate independent de productia fizica si se repartizeaza pe produse cu ajutorul unei chei succesive de repartizare.

Repartizarea treptata a diferitelor categorii de cheltuieli indirecte conduce la formarea costului complet unitar.

c)Soldurile intermediare de gestiune

SIG reprezinta paliere succesive în formarea rezultatului final, constructia indicatorilor se realizeaza în cascada pornindu-se de la exercitiu sau marja comerciala si încheind cu cel mai sintetic care este rezultatul net.

Calculul lor se face pentru perioada de gestiune curenta si pe mai multi ani. În acest mod se evidentiaza tendintele evolutive ale acestora, se pot face comparatii cu întreprinderi similare, cu media pe sector, întreprinderi care aplica politici de productie comerciala, de gestiune, diferite, etc.

Marja comerciala (adaos comercial) este proprie întreprinderilor comerciale si cu activitate mixta. Pentru acest tip de întreprindere constituie principalul indicator, indicatorul de apreciere a performantelor. Permite comparatii în timp si comparatii cu întreprinderi similare sau media pe sector.

Analiza care se face:

- cât reprezinta CA

- la productia stocata si imobilizarile trebuie sa avem în vedere daca sunt la nivel de optim.

1. Valoarea adaugata (VA)

Valoarea adaugata = prod. exercitiului + marja comerciala - consumul de la terti

Exprima cresterea de valoare rezultata din utilizarea factorilor de productie, îndeosebi cu forta de munca si a capitalului, peste valoarea bunurilor si serviciilor provenind de la terti în cadrul activitatii curente.

2. Excedentul brut de exploatare (EBE)

EBE = VA + subventii de exploatare - cheltuieli cu personalul + taxe + impozite

Exprima acumularea bruta din activitatea de exploatare si reprezinta resursa principala cu influenta hotarâtoare asupra rentabilitatii economice si capacitatii de autofinantare.

3. Rezultatul exploatarii (RE)

RE = EBE + venituri din rel. de proviz. din expl. + alte venituri de expl. - chelt. cu amortiz. si proviz. de expl. - alte chelt.

Exprima marimea absoluta a rentabilitatii activitatii de exploatare.

4. Rezultatul curent (RC)

RC = RE + R financiar

Se ia în calcul si incidenta costurilor care s-au analizat capitalurile folosite la exploatare.

RC0 - pot fi probleme de rentabilitate

- politica financiara inadecvata (costuri mai mari decât se pot suporta)

- politica de investitii - deficitul este temporar, punerea în functiune a investitiei

va genera venituri care sa acopere cheltuielile initiale

RC = 0 se ajunge la pragul de rentabilitate (venituri si cheltuieli financiare si de

exploatare egale)

RC0 este o activitate rentabila, se analizeaza veniturile si cheltuielile de exploatare si

financiare prin referinta la nivelul optim si prin comparatie cu întreprinderi, media

pe ramura sau ca perioada precedenta.

5. Rezultatul net (RN)

RN = RC + R excep. - impozit profit

Reflecta rentabilitatea generala a întreprinderii diminuata cu incidenta fiscala si reprezinta sursa pentru autofinantare si remunerare a proprietarilor.

6. EBIT - exprima potentialul de remunerare a furnizorilor de capital.

EBIT = impozit profit + dobânzii + profit net

2.CONSTRUCTIA BILANTULUI FUNCTIONAL SI FUNCTIILE ACESTUIA

Bilantul functional ofera o imagine de ansamblu asupra modului de functionare economica a întreprinderii punând în evidenta nevoile si resursele corespunzatoare fiecarui ciclu de functionare. Aceasta presupune o grupare prealabila a diferitelor operatii realizate de întreprindere în raport cu natura, destinatia sau functia lor.

Principiul dupa care se întocmeste bilantul functional este "principiul implicarii valorii de origine" conform caruia:

- activele sunt trecute la valoarea bruta (+A si provizioane)

- conceptul de "activ fictiv" (nonvaloare) nu mai este operational (deosebire de lichiditate - principiul prudentei)

- imobilizari în leasing (în afara bilantului) sunt integrate deoarece servesc procesului de exploatare. În pasiv se caracterizeaza ca o resursa având aceeasi valoare (active sau datorii financiare pentru partea de activ)

- cheltuielile ce servesc exercitiilor viitoare sunt asimilate unei investitii în active imobilizate

- cheltuielile efectuate în avans - dupa caz active circulante în active de exploatare

- efecte scontate si neajunse la scadenta:

A - creante

P - credite curente de trezorerie

- primele de rambursare a obligatiunilor sunt deduse din A, iar în P se diminueaza corespunzator valoarea datoriilor financiare

- diferentele de conversie A si P nu se considera.

BILANŢ FUNCŢIONAL

  A = nevoi (alocari)   P = resurse


Capitaluri permanente

Amortiz. si proviz.

Datorii financiare

Left Arrow: Functia de finantareRight Arrow: Functia de investire

Activ imobilizat 

brut

Left Arrow: Functia de exploatareActiv circulant

Right Arrow: Functia de exploatarede exploatare (brut)

Active circulante în

afara expl. (brut)

Activ de trezorerie

Datorii de expl. (DE)

Datorii în afara expl. (DAE)

Pasiv de trezorerie (CT)

BILETUL NR.2

1.GESTIUNEA FINACIARA A STOCURILOR

a)Dimensiunea fizica si financiara a stocurilor

b)Optimizarea stocurilor(Modelul cantitatii correlate cu cifra de afaceri)

c)Metode de gestionare si control a stocurilor

2.ANALIZA FUNCTIONALA A INTREPRINDERII

a)Interpretarea in conceptie functionala

b)Continutul analizei fnctionale

1.GESTIUNEA FINACIARA A STOCURILOR

a)Dimensiunea fizica si financiara a stocurilor:

Stocurile reprezinta, în functie de ramura de activitate a firmei, o pondere de cca. 10 - 15% din totalul activelor.

Importanta care se acorda acestora este reliefata si de faptul ca în marile firme creaza un compartiment distinct de management al stocurilor.

Desfasurarea continua si ritmica a activitatii de productie si desfacere este conditionata de existenta stocurilor materiale necesare fiecarei faze a ciclului de exploatare.

Din punct de vedere fizic, la nivelul firmei se constituie trei categorii de stocuri:

- stocuri de materii prime, materiale

- stocuri de produse în curs

- stocuri de produse finite

Nivelul acestora este determinat de o serie de factori:

- previziunile privind volumul vânzarilor si preturilor

- sezonalitatea activitatii

- accesul la surse de finantare

- durata ciclului de exploatare

- durabilitatea sau perisabilitatea stocurilor

- facilitatile privind refacerea stocurilor

- consecintele insuficientei acestora, etc.

Dimensionarea financiara a stocurilor o reprezinta volumul de resurse alocate pentru constituirea si mentinerea lor.

Recuperarea fondurilor nu se poate face decât dupa parcurgerea întregului ciclu de exploatare si a duratei de încasare a creantelor clienti.

b)Optimizarea stocurilor(Modelul cantitatii correlate cu cifra de afaceri)

Optimul nivelului stocurilor vizeaza proportionalitatea inversa ce se stabileste între costurile de aprovizionare si cele de stocaj.

CTs = Ca + Cs

Aceste modele urmaresc gasirea unei solutii matematice între:

1 - politica de reînoire frecventa a stocurilor care are ca efect cresterea costurilor de aprovizionare si scaderea costurilor de stocaj.

2 - politica de refacere a stocurilor la intervale lungi de timp care conduce scaderea costurilor de aprovizionare si crestere a celor de stocaj.

Modelele teoretice au însa aplicabilitate practica sunt construite pe urmatoarele premize:

- CA este previzionata ce exactitate

- vânzarile sunt distribuite uniform în cursul anului

- comenzile de produse finite sunt onorate la timp

- costurile de stocaj si costul de achizitie a materiilor prime sunt fixe

- intervalele dintre doua aprovizionari si cantitatile aprovizionate sunt egale

În asemenea conditii, riscul de exploatare este zero.

Modelul Wilson - Whitin

Modelul Wilson - Whitin o constituie corelatia de maxim a activitatii de exploatare si costul total minim.

CT = c+ c= c+ c

Q = cantitatea ce trebuie aprovizionata într-un an

S = stoc optim

c = costul fix unitar pe comanda

I = intervalul de timp între doua aprovizionari succesive

c = costul de stocare pe comanda (unitate de stoc)

Din punct de vedere matematic, costul total minim apare în punctul în care derivata de ordinul 1 a raportului dintre costul total si stocul optim este egala cu zero.

= 0 S=

În functie de stocul optim, se pot calcula pe un anume interval de timp si numarul de comenzi (numarul de rotatii) si intervalul dintre aprovizionari (viteza de rotatie).

Nr. comenzi(rotatii) =

Interval(durata unei rotatii) = = nr. de zile

T = interval de timp considerata

c)Metode de gestionare si control a stocurilor

Metode de gestionare si control a stocurilor sunt diversificate, specifice sau comune diferitelor sectoare de activitate si se întâlnesc de la cele mai simple pâna la modelele electronice de gestiune.

1. Metoda liniei rosii si a celor recipiente se foloseste acolo unde sunt articole marunte iar linia rosie, respectiv golirea unui recipient este semnalul reconstituirii stocurilor.

2. Metoda de programare electronica de tip E.D.I. (electronic data interchange) presupune realizarea unei date între punctele de desfacere, cele de aprovizionare si productie.

3. Metoda J.I.T. (just in time) este asa-zisul sistem în timp real care presupune coordonarea productiei cu cea a furnizorilor si are ca efect reducerea costurilor de comanda, a pretului de achizitie si a costurilor de stocare.

Sistemul este foarte avantajos în special pentru IMM-uri care pot sa-si reorganizeze rapid activitatea si sa-si educe personalul.

4. Metoda ABC de gestionare a stocurilor

Ca structura a stocurilor, în practica se constata o proportionalitate inversa între volum si valoare. Astfel, produse care ocupa 70% ca volum reprezinta 10% ca valoare, iar produsele care reprezinta 10% ca volum reprezinta 70% ca valoare.

Din punct de vedere practic si al gestionarii costurilor, controlul în detaliu al stocurilor de valoare mica este considerat neimportant. Într-o asemenea situatie, stocurile se împart pe trei clase de produse în functie de valoare, frecventa utilizarii sau vânzarii, consecintele rupturii de stoc, etc.

În clasa A sunt cuprinse produsele cu o valoare mare si pondere redusa.

În clasa B sunt produsele cu o valoare medie si pondere medie.

În clasa C sunt produsele cu o valoare mica si pondere mare.

2.ANALIZA FUNCTIONALA A INTREPRINDERII

a)Interpretarea in conceptie functionala

Întreprinderea functionala a bilantului presupune introducerea altor criterii de judecata asupra situatiei unei întreprinderi.

Conceptia functionala defineste întreprinderea ca o entitate economica si financiara, asigurând în raport cu dezvoltarea sa, realizarea urmatoarelor functii:

- functia de investire si dezinvestire

- functia de finantare

- functia de exploatare

Analiza functionala este centrata pe ciclul de productie cu cele 4 faze ale sale:

- achizitionarea si stocajul materiei prime

- fabricarea

- stocajul produselor finite si comercializarea

- încasari din vânzari

1. Aprovizionarea:

- se constituie un stoc fizic de materii prime

- în contrapartida apar fluxuri monetare imediate (numerar) sau decalate (credit)

- decalajul da nastere unui stoc financiar, iar durata sa de disponibilitate constituie o "sursa de finantar

2. Fabricatia:

- stocuri: materii prime - productie în curs - produse finite

- apar "costuri adaugate" cu salarii, energie, apa, materiale

- când creditul furnizaridurata stocului de materii prime se finanteaza partial si aceasta faza din surse din "costuri 0"

- apare amortizarea care reprezinta un cost, consum economic fara flux monetary

3. Comercializarea:

- cheltuieli stocaj produse finite + cheltuieli transport + cheltuieli desfacere

- fluxuri monetare imediate si decalate - durata de indisponibilitate creeaza o "nevoie de finantare"

4. Încasare creante

- prin banci se faciliteaza scontarea, afacturarea, reduceri comerciale si financiare (sconturi de decontare)

= 12%

Obiectivul analizei functionale îl reprezinta impactul diferitelor operatii reale sau financiare asupra trezoreriei întreprinderii.

Gruparea posturilor bilantiere se face pe baza legaturii acestora cu ciclul de exploatare.

Alte operatii de încasari si plati (venituri si cheltuieli financiare, dividende, impozit pe profit, TVA, accize) sunt independente de ciclul de exploatare - influenta CAF (functia de repartitie).

BILETUL NR. 3

1.PALNIFICAREA FINANCIARA A INTREPRINDERII

a)Bugetul de venituri si cheltuieli,principalul instrument de planificare financiara

b)Pricipiile care stau la baza sistemului bugetar al intreprinderii

c)Fazele ciclului de elaborare a bugetului

2.SOLDURILE INTERMEDIARE DE GESTIUNE

1. PALNIFICAREA FINANCIARA A INTREPRINDERII

a)Bugetul de venituri si cheltuieli,principalul instrument de planificare financiara

Bugetul reprezinta modalitatea completa de manifestare a planificarii. Importanta bugetelor consta în urmatoarele:

1. Bugetul are rolul de a orienta interpretarea spre un anumit scop care este reprezentat financiar prin rate de rentabilitate, masuri de control a riscurilor, proiectii ale veniturilor si cheltuielilor, etc.

Întocmirea bugetelor, în special a celor pe termen mediu si lung, se face prin extrapolarea realizarilor din anii precedenti la care se aplica evenimentele previzibile pentru perioada la care se refera. Un alt criteriu de comparatie, pot fi realizarile concurentei.

2. Planificarea financiara coordoneaza eforturile tuturor compartimentelor functionale si operationale.

Procesul bugetar presupune o serie de iteratii (dus - întors) deoarece o decizie financiara a unui compartiment poate fi mai putin favorabila altui compartiment sau ansamblul întreprinderii. De aceea, procesul bugetar trebuie sa întruneasca regula consensului printr-un proces de optimizare si negociere între compartimente.

3. Elaborarea bugetelor favorizeaza implementarea unui sistem eficace de control prin compararea realizarilor cu previziunile si luarea masurilor de corectare imediata.

Obiectivele prevazute în bugetele întocmite reprezinta standarde de referinta fata de care se poate aprecia performanta întreprinderii la un moment dat.

De regula, pentru controlul rapid si eficace urmat de masuri de îndreptare, bugetele sunt fragmentate pe luni sau chiar decade.

b)Pricipiile care stau la baza sistemului bugetar al intreprinderii

O gestiune eficienta este o gestiune corect previzionata si care cuprinde, sub forma de bugete, principalele domenii de activitate ale întreprinderii si care beneficiaza, în acelasi timp, de instrumentele de control necesare.

Coerenta unui sistem bugetar se asigura prin respectarea anumitor principii de elaborare si functionare.

1. Principiul totalitatii care impune acoperirea pe cât posibil a tuturor activitatilor întreprinderii în asa fel încât sa asigure echilibrul dintre diferitele servicii functionale si operationale. Acest principiu, contine si o capcana în sensul ca opsesia pentru complitudinea sistemului bugetar poate antrena costuri mari si nu se poate încadra într-un timp real.

2. Suprapunerea sistemului bugetar pe sistemul de autoritate din întreprindere.

Un buget este întotdeauna sub autoritatea unui responsabil, mai precis se identifica bugetul cu aceasta persoana.

3. Mentinerea solidaritatii între departamente si concordanta cu politica generala a întreprinderii.

Aceasta înseamna ca trebuiesc înlaturate tendintele de supraevaluare a importantei unor compartimente în detrimentul altora si ca trebuie sa contribuie în mod coordonat la realizarea obiectivelor strategice ale întreprinderii în conditii de eficienta.

4. Principiul supletei care trebuie sa se manifeste într-un mediu economico - social care contine multe constrângeri. Deci, un buget trebuie sa permita adaptarea la modificarile mediului la noile informatii privind evolutia variabilelor exogene.

5. Armonizarea cu politica de personal în scopul crearii motivatiei si adeziunii personalului pentru realizarea obiectivelor strategice propuse.

În functie de îndeplinirea sau neîndeplinirea previziunilor se introduce un sistem de stimulare, respectiv penalizare a celor responsabili. Periodicitatea cea mai des întâlnita în elaborarea bugetelor este cea de un an. Regula de periodicitate este aceea ca bugetul întocmit sa fie ca timp superior ciclului de activitate la care se refera.

c)Fazele ciclului de elaborare a bugetului

10.3. Fazele ciclului de elaborare a bugetelor

Ciclul de elaborare a bugetelor cuprinde urmatoarele faze:

1. Selectarea obiectivelor întreprinderii pentru anul de plan ce decurg din planul general strategic pe termen mediu (3 - 5).

2. Realizarea de stadii diverse privind piata de desfacere, piata factorilor de productie, oportunitatea investitiei, concurenta, evolutia de ansamblu a mediului economic, etc.

3. Elaborarea de scenarii, deci proiecte de buget, în functie de evolutiile previzibile si negocierea lor între compartimente si cuprinderea lor în planul general al întreprinderii.

4. Întocmirea si aprobarea bugetelor cu detaliere pe compartimente si subunitati operative, precum si pe perioade de gestiune. Bugetul devine în continuare, instrument de control prin comparatia pe care o realizeaza între prevederi si productia efectiva.

Ca instrument de analiza se foloseste matricea consecintelor si recomandarilor.

Venituri

Cheltuieli

Venituri realizate

<

Venituri planificate

Venituri realizate

=

Venituri planificate

Venituri realizate

>

Venituri planificate

Cheltuieli realizate

<

Cheltuieli planificate

Se analizeaza:

- situatia pietei

- situatia productiei

Atentie la punctul critic

- s-au luat masuri de rentabilizare a proce-sului de productie

- tehnologie

Atentie la calitate

Situatie nefavorabila

Atentie la cauze

Cheltuieli realizate

=

Cheltuieli planificate

- rentabilitate

- productivitatea muncii

- pretul de aprovizionare

Situatie nefavorabila

Atentie la cauze

daca este o situatie conjuncturala)

Situatie favorabila

Cheltuieli realizate

>

Cheltuieli planificate

- nerespectarea procesului tehnologic

Atentie la insolvabilitate

Situatie nefavorabila

Se identifica cauzele

Se verifica daca veni-turile si cheltuielile cresc corelat

2.SOLDURILE INTERMEDIARE DE GESTIUNE

SIG reprezinta paliere succesive în formarea rezultatului final, constructia indicatorilor se realizeaza în cascada pornindu-se de la exercitiu sau marja comerciala si încheind cu cel mai sintetic care este rezultatul net.

Calculul lor se face pentru perioada de gestiune curenta si pe mai multi ani. În acest mod se evidentiaza tendintele evolutive ale acestora, se pot face comparatii cu întreprinderi similare, cu media pe sector, întreprinderi care aplica politici de productie comerciala, de gestiune, diferite, etc.

Marja comerciala (adaos comercial) este proprie întreprinderilor comerciale si cu activitate mixta. Pentru acest tip de întreprindere constituie principalul indicator, indicatorul de apreciere a performantelor. Permite comparatii în timp si comparatii cu întreprinderi similare sau media pe sector.



Analiza care se face:

- cât reprezinta CA

- la productia stocata si imobilizarile trebuie sa avem în vedere daca sunt la nivel de optim.

1. Valoarea adaugata (VA)

Valoarea adaugata = prod. exercitiului + marja comerciala - consumul de la terti

Exprima cresterea de valoare rezultata din utilizarea factorilor de productie, îndeosebi cu forta de munca si a capitalului, peste valoarea bunurilor si serviciilor provenind de la terti în cadrul activitatii curente.

2. Excedentul brut de exploatare (EBE)

EBE = VA + subventii de exploatare - cheltuieli cu personalul + taxe + impozite

Exprima acumularea bruta din activitatea de exploatare si reprezinta resursa principala cu influenta hotarâtoare asupra rentabilitatii economice si capacitatii de autofinantare.

3. Rezultatul exploatarii (RE)

RE = EBE + venituri din rel. de proviz. din expl. + alte venituri de expl. - chelt. cu amortiz. si proviz. de expl. - alte chelt.

Exprima marimea absoluta a rentabilitatii activitatii de exploatare.

4. Rezultatul curent (RC)

RC = RE + R financiar

Se ia în calcul si incidenta costurilor care s-au analizat capitalurile folosite la exploatare.

RC0 - pot fi probleme de rentabilitate

- politica financiara inadecvata (costuri mai mari decât se pot suporta)

- politica de investitii - deficitul este temporar, punerea în functiune a investitiei

va genera venituri care sa acopere cheltuielile initiale

RC = 0 se ajunge la pragul de rentabilitate (venituri si cheltuieli financiare si de

exploatare egale)

RC0 este o activitate rentabila, se analizeaza veniturile si cheltuielile de exploatare si

financiare prin referinta la nivelul optim si prin comparatie cu întreprinderi, media

pe ramura sau ca perioada precedenta.

5. Rezultatul net (RN)

RN = RC + R excep. - impozit profit

Reflecta rentabilitatea generala a întreprinderii diminuata cu incidenta fiscala si reprezinta sursa pentru autofinantare si remunerare a proprietarilor.

6. EBIT - exprima potentialul de remunerare a furnizorilor de capital.

BILETUL NR.4

1.ANALIZA PERFORMANTELOR INTREPRINDERII PE BAZA SISTEMULUI DE RATE FINANCIARE

a)Grupe de rate utilizate in analiza financiara

2.DIAGRAMA FINANCIARA

1.ANALIZA PERFORMANTELOR INTREPRINDERII PE BAZA SISTEMULUI DE RATE FINANCIARE

a)Grupe de rate utilizate in analiza financiara

1. Ratele de lichiditate

Întreprinderile sunt interesate de realizarea lichiditatilor, aceasta reprezentând punctul final al circuitului economic. Acestea constituie totodata sursa de satisfacere a exigibilitatii datoriilor contractate anterior si de obtinere a profitului.

Modul specific de formare a lichiditatilor impune în cadrul acestora calcularea a 3 tipuri de rate:

a)Rata lichiditatii globale

Reflecta posibilitatea, pe termen scurt, de transformare a activelor circulante în bani pentru a face fata obligatiilor de plata ajunse la scadenta ().

 

Activele circulante sunt considerate forma cea mai convenabila de exprimare a lichiditatii deoarece se transforma relativ rapid în bani (într-o perioada mai mica de 1 an).

Datoriile curente sunt considerate atât cele de exploatare cât si platile scadente în contul împrumuturilor bancare pe termen lung sau scurt.

Nivelul apreciat ca optim pentru acest indicator este cuprins între 2 si 2 .

b) Rata lichiditatii reduse care mai este cunoscuta si sun denumirea de "test acid".

Aceasta rata este complementara celei a lichiditatii globale si care elimina din analiza stocurilor care sunt cele mai putin lichide active circulante.

Nivelul considerat favorabil pentru acest indicator este cuprins între 0 - 1. Bancile agreeaza valoarea de minim 0 .

c) Rata lichiditatii imediate

Se calculeaza dupa acelasi model ca celelalte 2 rate de lichiditate, dar prin eliminarea creantelor clienti.

Rationamentul eliminarii creantelor client este acela ca în practica, se întâlnesc frecvent situatii de neîncasare în termen si clienti deveniti insolvabili.

În general, se apreciaza ca trebuie sa aiba valoarea minima de 1 cu care sa se acopere platile scadente plus 0 - 0,5 ca o rezerva pentru plati neprevazute.

2. Rata de profitabilitate

Asigurarea cresterii profitabilitatii activitatii economice conduce atât la satisfacerea exigentelor actionarilor cât si la sustinerea dezvoltarii întreprinderii.

În acest sens, cei mai semnificativi indicatori sunt considerati cei obtinuti prin compararea rezultatelor cu cifra de afaceri obtinuta.

a)Rata profitului din exploatare

Indicatorul pune în evidenta potentialul concurential al întreprinderii care este direct proportional cu sensul valorilor obtinute.

Exista si o tratare nuantata a modului de calcul al rezultatului exploatarii, care se refera la stocurile de produse finite si de produse în curs de executie. Existenta stocurilor supranormative de asemenea produse si faptul ca se opun unor cheltuieli efective, venituri fictive, pot distorsiona rezultatul final.

b)Rata profitului net, indica capacitatea concurentiala reala pe piata a firmei.

sau marja bruta din vânzari:

În interpretarea acestei rate trebuie luate în considerare o serie de aspecte si anume:

aun profit ridicat se poate obtine fie prin vânzari la preturi ridicate (situatie conjuncturala), fie prin costuri reduse (situatie durabila) sau prin ambele modalitati.

apolitica adoptata de firma la un moment dat poate impune mentinerea unor preturi reduse cu scopul de a-si extinde piata si elimina concurenta

3. Ratele de îndatorare

Din multitudinea de indicatori utilizati în domeniul creditului, cei mai des utilizati sunt levierul financiar si rata de acoperire a dobânzilor.

a)Levierul financiar este raportul dintre totalul datoriilor la termen si capitalurile proprii.

În principiu, o crestere a indicatorului este asociata cu sporirea riscului. În acelasi timp, poate arata încrederea pe care creditorii o acorda societatii sau faptul ca este valorificat efectul pozitiv de îndatorare (Re > D). Riscul în acest caz, poate fi caracterizat ca redus:

Grad îndatorare =

b) Rata de acoperire a dobânzilor, se determina ca raport între activitatea de exploatare si suma cheltuielilor cu dobânzile.

sau

Calculul acestei rate este justificat de faptul ca în general, agentii economici profilati pe productie sau comert obtin venituri financiare nesemnificative care de regula, nu acopera cheltuielile financiare cu dobânzile.

4. Ratele valorii de piata

Acestea se bazeaza pe corespondenta dintre cursul bursier si valoarea reala a întreprinderii.

a)Coeficientul de capitalizare bursiera (PER), denumit si "multiplu de capitalizare", exprima valoarea întreprinderii pe baza numarului de ani de profit, adica în câti ani un investitor recupereaza valoarea de piata a actiunilor sale fara a-si propune obtinerea lichidarii financiare efective a acestora.

b) Raportul valoare de piata - valoare contabila (MBR)

Acest raport între capitalizarea bursiera (CB) si valoarea contabila a capitalurilor proprii (CP) exprima aprecierea pe piata a performantelor întreprinderii.

Aprecierea valorii de piata a unei întreprinderi, trebuie sa tina seama de urmatoarele elemente:

acursul actiunilor este foarte sensibil la factorii psihologici. O crestere sau o scadere generala a pietei nu corespunde cu o modificare de acelasi sens sau amplitudine în activitatea efectiva a firmei.

apreturile pietei sunt influentate de inflatie, în timp ce valoarea contabila ramâne aceeasi.

Pentru România, acesti indicatori nu pot fi considerati relevanti datorita stadiului incipient al pietei de capital.

5. Ratele activitatii generale sau de gestiune

Se considera ca dau o imagine concludenta asupra eficientei activitatii întreprinderii.

Aceste rate sunt, în fapt, o extrapolare a ratelor folosite în mod obisnuit în cazul activelor circulante.

a) Viteza de rotatie a activului total, indica numarul de rotatii ale activului total prin cifra de afaceri într-o anumita perioada de timp.

Cu cât numarul de rotatii este mai mare, cu atât activitatea este mai eficienta. Teoretic, ar putea indica de câte ori se reînnoiesc posturile de activ prin vânzarile unei perioade.

b)Durata de rotatie a activului total

Semnifica numarul de zile în care activul total se transforma în lichiditati prin cifra de afaceri.

Determinarea vitezelor de rotatie si a duratelor unei rotatii la nivelul activitatii generale si la nivelul activelor circulante, poate fi extinsa si la nivelul posturilor de active imobilizate pentru stabilirea influentelor acestora asupra lichiditatii întreprinderii.

2.DIAGRAMA FINANCIARA

Se aplica cu precadere prin functia financiara a întreprinderii.

Prima responsabilitate este stabilirea diagnosticului financiar al întreprinde


DIAGNOSTIC FINANCIAR

- analiza echilibrului financiar

- analiza rezultatelor

- analiza fluxurilor financiare

- analiza rentabilitatii

- analiza riscului


Decizia de   Decizia de Decizia de repartizare Decizii pe termen scurt

investire finantare a profitului (de trezorerie)


- gestiunea de trezorerie

Gestiunea fin. pe termen lung - gestiunea ciclului de expl.

Gestiunea fin. pe

termen scurt


Controlul de gestiune


Diagrama financiara se realizeaza pe baza analizei financiare care constituie suportul pentru formularea deciziilor în acest domeniu.

Analiza financiara poate fi privita atât ca activitate intern a managementului întreprinderii cât si ca activitate extern a potentialilor actionari, creditori, parteneri sau concurenti.

Ca act intern se urmareste identificarea potentialului de degajare a fluxurilor monetare reale si eficienta cu care acestea sunt utilizate.

Ca activitate extern are în vedere performantele întreprinderii si solvabilitatea acesteia.

Pornind de la aceste diagrame, se trece la formularea deciziilor financiare. Acesta este un proces rational de alegere a unei linii de actiune pe baza studierii mai multor solutii pentru atingerea în cea mai buna masura a obiectivului de maxim a valorii întreprinderii.

Gestiunea financiara pe termen scurt urmareste asigurarea echilibrului financiar între nevoile de capitaluri circulante si resurse de trezorerie având în vedere:

1 - optimizarea gestiunii activelor circulante în vederea cresterii rentabilitatii si lichiditatii acestora cu minimum de fonduri imobilizate;

2 - relaxarea scadentelor datoriilor de exploatare (furnizorii);

3 - reducerea costurilor creditelor pe termen scurt.

Controlul de gestiune exercitat asupra proiectelor de investitii permite verificarea modului în care prevederile bugetare sunt înfaptuite.

Functia financiara a întreprinderii presupune aplicarea unui sistem de metode si tehnici de gestiune care sa asigure independenta financiara a întreprinderii, procurarea în mod curent si la cele mai mici costuri a fondurilor necesare, controlul asupra bunei utilizari a fondurilor si rentabilitatea operatiunilor carora le sunt afectate resursele financiare.

Functia financiara se manifesta prin doua domenii: unul operational pentru gestiunea fluxurilor financiare si unul functional care este responsabil de prelucrarea si difuzarea datelor financiare în mediul intern si extern al întreprinderii.

Domeniul operational presupune decizii de colectare a capitalurilor (emisiunea de obligatiuni, actiuni, credite, etc.) si efectuarea operatiunilor de încasari si plati.

Domeniul functional are activitati cu efecte indirecte asupra capitalurilor cum ar fi: calculul rezultatului perioadei de gestiune, supravegherea integritatii patrimoniale, etc.

Activitatea financiara indiferent de modul în care este organizata, trebuie sa asigure: - informarea completa si corecta a conducerii

- observarea în timp util a noilor tendinte

- pregatirea deciziilor viitoare

- consolidarea independentei financiare

Activitatea financiara care se desfasoara la nivelul firmei:

- elaborarea si executarea bugetului de venituri si cheltuieli

- fundamentarea necesarului de active circulante si asigurarea structurii optime de finantare a ciclului de exploatare

- stabilirea si negocierea preturilor si tarifelor

- efectuarea operatiunilor de încasari si plati

- analiza privind mobilizarea, alocarea si utilizarea capitalurilor

- îndeplinirea unor masuri de asigurare a echilibrului financiar si de crestere a rentabilitatii financiare.

BILETUL NR. 5

1.GESTIUNEA FINANCIARA PE TERMEN SCURT

a)Definirea gestiunii ciclului de explotare

b)Politici de gestiune pe termen scurt

2.CONTROLUL RISCULUI SI METODE DE DETECTOARE A RISCULUI DE FALIMENT

1.GESTIUNEA FINANCIARA PE TERMEN SCURT

a)Definirea gestiunii ciclului de explotare

Gestiunea ciclului de exploatare este definita ca gestiunea activelor si pasivelor si cuprinde totalul activitatilor de asigurare si mentinere a echilibrului financiar pe termen scurt.

Right Arrow: Functia de       investitii Left Arrow:    Functia de
 finantare


Ai CP

Right Arrow: Functia de  exploatare
Left Arrow: Functia de      exploatare


Stocuri Datorii de exploatare

Creante Datorii în afara exploatarii

Disponibilitati Împrumut pe termen scurt

Gestiunea pe termen scurt presupune:

1 - Determinarea necesarului de active circulante si legat de acestea determinarea nevoilor ciclice temporare de capital (A si P circulante sub 1 an).

2 - Stabilirea modalitatilor de finantare a alocarilor ciclice de active circulante. Activele, respectiv pasivele circulante au un grad ridicat de responsabilitate al operatiunilor de gestiune si din acest motiv ocupa o pondere mai mare de 50% din întreaga activitate a întreprinderii.

Ca volum, activele circulante pe sectoare reprezinta, din totalul activitatilor:

- în constructii 76,8%

- în chimie 60,4%

- în ind. constructoare de masini 63,7%

- în ind. electronica 56,7%

Rezultatele gestiunii pe termen scurt evaluate în termeni de rentabilitate si risc conditioneaza performantele întregii activitati.

Obiectivele gestiunii financiare sunt cele ale oricarei investiri de capital si anume, cea mai eficienta alocare de fonduri în stocuri si în creante.

Armonizarea relatiei rentabilitate - risc se regasesc în echilibrul dintre necesarul activelor circulante si resursele mobilizate pentru finantare.

În principiu, cresterea rentabilitatii activelor circulante presupune realizarea activitatii de exploatare cu un risc maxim si implicit cu un nivel minim al resurselor financiare imobilizate în acestea.

Diminuarea riscului presupune cresterea volumului activelor circulante si în mod automat si a resurselor imobilizate. Volumul activelor circulante este influentat de cauze interne cum ar fi: nivelul necesar pentru aprovizionare, productie si desfacere; cheltuieli de productie specifice; viteza de rotatie, iar drept cauza externa cea mai frecventa influenta este data de accesul la fonduri (limitari financiare).

b)Politici de gestiune pe termen scurt

În functie de valoarea raportului CA/Active circulante, la nivelul întreprinderii se identifica trei politici de gestiune pe termen scurt:

- politica ofensiva

- politica defensiva

- politica moderata

Adoptarea uneia sau alteia dintre aceste politici este determinata de atitudinea fata de risc a actionarilor si a echipei manageriale, specificul domeniului de activitate a firmei, de constrângerile financiare ale firmei, de starea pietei, precum si a evolutiei previzibile a acesteia.

Politica ofensiva reprezinta cresterea rentabilitatii pe seama asumarii riscului si presupune un volum de active circulante.

Raportul dintre CA/A circulante are valoarea cea mai mare.

CA/Ac =

În aceasta politica se mizeaza pe accelerarea vitezei de rotatie a stocurilor si creantelor pe transformarile lor în termen mai scurt, în lichiditati.

În politica defensiva, valoarea raportului este cea mai mica.

CA/Ac =

În cadrul acestei politici, CA se realizeaza cu stocuri si lichiditati ridicate. Nu se accepta asumarea riscurilor, cu toate ca aceasta este sacrificata rentabilitatea.

Politica moderata

Raportul CA/Ac este de valoare medie. Un asemenea tip de politica, urmareste armonizarea relatiilor contradictorii dintre rentabilitate si risc, adica se asuma pâna la un anumit nivel riscul dar se actioneaza si în directia cresterii moderate a rentabilitatii.

CA/Ac =

Grafic, situatia se prezinta astfel:

AC


2,6


2 FR

1,67

5


5 10 15 20 25 30 CA

La pasivele circulante se aplica acelasi tip de politica ca si în cazul activelor circulante.

Politica ofensiva se bazeaza numai pe resurse atrase, completate cu credite bancare pe termen scurt (risc de dobânda, risc de solvabilitate). Se renunta la marja de siguranta. Riscurile care se asuma sunt: dobânzile pe termen scurt care sunt mai mari decât în cazul creditelor pe termen mediu si lung, iar al doilea risc este cel de insolvabilitate.

Politica defensiva are în vedere finantarea preponderenta din resurse permanente. Se realizeaza o buna acoperire a riscurilor dar cu costuri mai mari.

Politica moderata se bazeaza pe sincronizarea perfecta a lichiditatii activelor circulante cu scadentele pasivelor circulante.

Foloseste FR la o valoare minima care sa poata acoperi fluctuatiile surselor ciclice. Nu este obligatoriu sa se sincronizeze politicile adoptate în cazul activelor circulante cu cele adoptate în cazul pasivelor circulante.

2.CONTROLUL RISCULUI SI METODE DE DETECTOARE A RISCULUI DE FALIMENT

Controlarea riscului financiar se face pe baza analizei statice si analizei dinamice.

Analiza statica porneste de la conceptiile de elaborare a bilantului care sunt: patrimoniala si functionala

În cazul analizei statice patrimoniale se folosesc ca indicatori:

- fondul de rulment ca parte a capitalurilor proprii din care se finanteaza activele circulante;

- ratele de solvabilitate;

- ratele de lichiditate

Potrivit teoriei patrimoniale, o întreprindere este solvabila daca se realizeaza echilibrul maselor bilantiere pe aceeasi durata.

AI si AC Datorii de exploatare

Solvabilitatea se apreciaza printr-o serie de rate solicitate în special de banci în vederea acordarii de credite.

ANC = At - Dat. totale

1. = 33% 2. 3.

Analiza functionala se bazeaza pe indicatorii necesari de fond de rulment si trezoreria neta. Se mai utilizeaza un sistem de rate cerut de normele bancare:

CT unde: CT - credite de trezorerie

FRexpl. - fond de rulment de exploatare

FRNG

Analiza dinamica permite diagnosticarea si explicarea dezechilibrului financiar evidentiat prin analiza statica. Prin urmare, cele doua sunt complementare si se efectueaza în acelasi timp.

Analiza dinamica porneste de la fluxurile financiare determinate de operatii de gestiune si de capital evidentiate de tabloul de trezorerie.

Ca indicatori se folosesc:

- ETE (excedent trezorerie de exploatare)

  - CAFp si CAFr

- CF-urile întreprinderii

Metode de detectare a riscului de faliment

1. Metoda empirica se bazeaza pe estimarea probabilitatilor de producere a evenimentelor adverse. Întreprinderea este considerata performanta daca probabilitatea producerii pierderilor este sub 10%. Acest proces se stabileste pe baza statisticii evenimentelor anterioare.

Evenimentele adverse sunt apreciate gradual:

- putin periculoase daca CAF0 se considera accidentala încetarea de plati si riscul poate fi controlat;

- periculoasa daca CAFsau când rata autonomiei financiare

Se considera incapacitatea de plata pe o perioada lunga de timp si se iau masuri în consecinta.

- foarte periculoasa când capitalurile proprii sunt negative, adica ANC 0

2. Metoda scorurilor este o metoda formala de predictie a riscului de faliment.

Se bazeaza pe elaborarea unui model matematic de estimare a posibilitatii ca o firma sa fie sanatoasa sau în dificultate.

Scorul Z este o functie liniara formata din mai multe variabile (rate financiare) caracterizate de coeficienti medii în urma observatiilor asupra întreprinderilor reprezentative grupate în performante si neperformante.

Z = a+ aR+ aR+ ----- ----- ----- + aR



a = parametrul de apreciere a fenomenelor greu cuantificabile

R= rate financiare de rentabilitate, lichiditate, structura, autonomie financiara, etc.

A= coeficientul de elasticitate a scorului Z la o variatie de o unitate a ratelor.

BILETUL NR. 6

1.ANALIZA ECHILIBRULUI FINANCIAR AL FIRMEI

a)Conceptul de bilant financiar

b)Indicatori ai echilibrului financiar

2.ECHILIBRUL FINANCIAR FUNCTIONAL

1.ANALIZA ECHILIBRULUI FINANCIAR AL FIRMEI

a)Conceptul de bilant financiar

Analiza pe baza bilantului financiar este denumita si analiza patrimoniala fiind întocmita în perspectiva încetarii activitatii.

Termenii de baza utilizati în cazul acestui tip de analiza sunt cei de:

- lichiditate: capacitatea întreprinderii de a transforma într-o anumita perioada de timp activele sale în disponibilitati banesti, fara pierderi de valoare;

- exigibilitate: capacitatea firmei de a respecta termenele scadente pentru datoriile contractate;

- solvabilitate: capacitatea întreprinderii de a-si onora angajamentele fata de terti.

Structurarea posturilor bilantului contabil în viziune financiara are meritul de a pune în evidenta riscul de insolvabilitate al întreprinderii si caile de înlaturare a acestui risc.

În concluzie, analiza termenilor de lichiditate si exigibilitate este fundamentata pe 2 elemente:

1 - abordarea în conceptie functionala a întreprinderii

2 - pe criteriile de clasificare a posturilor bilantiere

Expresia cea mai simpla a valorii patrimoniale o reprezinta activul net contabil.

ANC = At - Dat. unde: At - activ total

Dat - datorii totale

ANC - activul net contabil

Elementele de activ sunt structurate în ordinea crescatoare a lichiditatii, iar elementele de pasiv sunt structurate dupa gradul crescator de exigibilitate.

Pornind de la aceasta modalitate de structurare a bilantului financiar, apar în evidenta 2 reguli ale finantarii:

1 - nevoile permanente vor fi acoperite de capitalurile permanente

2 - nevoile temporare vor fi acoperite de resursele temporare

La baza celor 2 reguli se afla principiul sincronizarii între durata unei operatii de finantare si durata mijloacelor de finantare corespondente.

A (nevoi, alocari)

P (resurse)

Nevoi permanente

Alocari

Active imobilizate

Resurse permanente exg.

Capitaluri permanente

Nevoi temporare

Active circulante

Resurse temporare  exg.

Pasive circulante

Tot de modalitatea de structurare a bilantului financiar rezulta ca la nivelul firmei avem un echilibru financiar pe termen lung (reprezentat de partea superioara a bilantului) si un echilibru financiar pe termen scurt (reprezentat de partea inferioara a bilantului).

Atunci când resursele permanente sunt mai mari decât nevoile permanente, apare o marja de securitate financiara care permite întreprinderii sa faca fata riscurilor pe termen scurt.

Rmarja securitate financiara

b)Indicatori ai echilibrului financiar

Relatia de echilibru pe termen scurt este data de formula:

FR = TN + NFR unde: FR - fondul de rulment

NFR - nevoia de fond de rulment

TN - trezorerie neta

A   P

exg.1

L1 Active imobilizate Capitaluri proprii


    FRpropriu

L1 NFR   FRÎ

exg.1

Active circulante Pasive circulante

FRB

Fondul de rulment (FR) este acea parte a capitalului permanent destinat finantarii activelor circulante. El realizeaza un arbitraj între finantarea dintre capitalurile permanente a activelor imobilizate si a celor circulante.

Fondul de rulment brut (FRB) (fondul de rulment total sau economic) cuprinde totalitatea elementelor de active circulante susceptibile de a fi transformate în bani prin vânzarea într-un termen mai mic de 1 an.

FRB = ACt - AC (cu o lichiditate 1 an)

Fondul de rulment net (FRN) prezinta cea mai mare importanta din punct de vedere operational si al analizei financiare.

Formulele de determinare sunt:

FRN = CP - AI

FRN = AC - RT unde: AC - active circulante

CP - capital permanent

AI - active imobilizate

RT - resurse de trezorerie

Minime = Aexpl. (S+C)- Dat.t.s.

Ca parte a capitalurilor permanente, FRN indica disponibilitatile financiare permanente ale întreprinderii care nu sunt rambursate în cursul exercitiului, deoarece sunt fie proprii fie împrumutate pe termen mediu sau lung.

Este în acelasi timp si un indicator de lichiditate, în sensul ca indica volumul resurselor permanente puse la dispozitie pentru achizitia de stocuri si efectuarea de plati pe termen scurt.

FRN se mai poate exprima si procentual sub urmatoarele forme:

FR = unde: CP - capitaluri permanente

AC - active circulante

sau


FR = unde: AC - active circulante

RT - resurse de trezorerie

FRN are 2 componente:

- FR propriu desemneaza partea din capitalurile proprii utilizate pentru finantarea activelor imobilizate dupa ce s-a asigurat în prealabil finantarea activelor imobilizate.

FRP = FRN - FRÎ unde: FRP - fond de rulment proprii

FRN - fond de rulment net

FRÎ - fond de rulment împrumutat

- FR împrumutat acea parte a datoriilor pe termen mediu si lung care se foloseste pentru finantarea activelor circulante.

FRÎ = CP - C propriu

FRÎ = FRN - FRP

Nevoia de fond de rulment: NFR = TN -FR

Nevoia de fond de rulment (NFR) reprezinta necesarul de capitaluri pentru procurarea de stocuri si asigurarea unui sold normal de creante care sa determine desfasurarea eficienta a ciclului de exploatare.

Interpretarea valorilor NFR:

NFR0 situatia este considerata normala daca este rezultat al unei politici de investire. În alte conditii reprezinta un decalaj nefavorabil între lichiditatea stocurilor si creantelor pe de o parte si exigibilitatea datoriilor.

NFR 0, aceasta presupune ca resursele temporare aflate la dispozitia întreprinderii sunt mai mari decât nevoile temporare. Se considera ca o situatie normala daca este rezultatul accelerarii vitezei de rotatie a activelor circulante. Se apreciaza nefavorabil daca este rezultat al unor întreruperi sau nesincronizari ale activitatii de aprovizionare sau productie.

TN = FR - NFR;

TN este expresia echilibrului general al întreprinderii.

Când este are valori pozitive reflecta o activitate eficienta, adica societatea are la dispozitie un anumit numerar care îi asigura autonomia financiara pe termen scurt (echilibru general);

Când TN 0, indica un dezechilibru, o dependenta a activitatii firmei de resursele de finantare externa.

Un indicator semnificativ pentru analiza TN (trezoreriei nete) este cel al variatiei acesteia:

TN = TN - TN unde:

TN - trezoreria neta la sfârsitul exercitiului financiar

TN - trezoreria neta la începutul exercitiului financiar

2.ECHILIBRUL FINANCIAR FUNCTIONAL

Echilibrul financiar functional se fundamenteaza pe aceeasi indicatori ca si în cazul bilantului financiar: FR, NFR si TN.

În optica functionala ciclul de exploatare trebuie sa-si acopere nevoile ciclice din resurse ciclice, rolul creditelor bancare fiind acela de a acoperi nevoile suplimentare de moment, iar în continuare, activitatea de exploatare sa realizeze acel surplus financiar care sa acopere returnarea acestora.

Structura bilantului functional (nivele)


  Active imobilizate în

  afara exploatarii (AIAE) Resurse proprii


Nevoi Resurse

stabile Imobilizari de durabile

exploatare(IE)

  Împrumuturi 1

FRF (FRNG)

  NFRE FRF


Stocuri Datorii de exploatare NFRAE TN (DE)

Nevoi ACE

ciclice

  Creante de exploatare   NFRE

Resurse

  ciclice

  DAE

Creante AE

NFRAE


Nevoi de Disponibilitati (D)

trezorerie   Credite bancare Resurse de

TN   de trezorerie (CT) trezorerie

FRNG = resurse durabile - nevoi stabile

FRNG = CP - A imob.net

FRNG = (nevoi ciclice + nevoi de trezorerie) - (resurse ciclice + resurse de trezorerie)

= (ACE + ACAE + D) - (DE + DAE + CT)

2) NFRN = (nevoi ciclice - resurse ciclice) FR - acoperitor pentru nevoile

  ciclice de exploatare

Operatiunile de exploatare antreneaza formarea nevoilor de finantare, dar ele permit în acelasi timp si constituirea mijloacelor de finantare.

Din confruntarea globala nevoi - resurse se degaja o nevoie de finantare a ciclului de exploatare (acoperire stocuri si creante)

Activitatea întreprinderii furnizeaza resurse în compensarea acestor necesitati.

  NFRT = NFRE + NFRAE

  NFRE = ACE - DE

  NFRAE = ACDE - DAE

Analizând NFR se constata ca aceasta are doua dimensiuni:

a) una rezultata din natura activitatii si din conditiile de exploatare;

b) una "temporara" determinata de volumul activitatii, functia CA si a stocurilor, variatia creditelor client si furnizor.

3) Daca componentele NFR sunt legate de activitatea de exploatare, cele de trezorerie sunt legate de operatiuni financiare pe termen scurt.

- sunt resurse furnizate de parteneri financiari specifici - obiectul gestiunii pe termen scurt

- pot aparea si excedente - plasamente eficiente pe piata monetar - financiara

TN = nevoi de trezorerie - resurse de trezorerie

Cu cât pasivele cresc se creeaza o situatie vulnerabila.

Ecuatia fundamentala a trezoreriei este:

TN = FRNG - NFRG

Desi NFR si FR, dimensionati prin ambele metode de analiza (financiara si functionala) vor avea valori diferite, TN este aceeasi, deoarece modificarea FR si a NFR se face cu aceeasi valoare.

BILETUL NR.7

1.NECESARUL DE FINANTAREA A CILULUI DE EXPLOATARE

a)Metodologia determinarii necesarului de finantare

b)Metode analitice bazate pe costurile exploatarii

c)Metode analitice bazate pe cifra de afacere

2.SURSE DE FINANTARE A ACTIVELOR CIRCULANTE

1.NECESARUL DE FINANTAREA A CILULUI DE EXPLOATARE

a)Metodologia determinarii necesarului de finantare

Determinarea nevoilor de finantare presupune, din punct de vedere metodologic, parcurgerea urmatoarelor etape:

1. Stabilirea nivelului optim al stocurilor fizice prin procedee tehnico - economice.

2. Stabilirea nivelului creantelor în functie de politica comerciala promovata de întreprindere.

3. Stabilirea resurselor de finantare a activelor circulante unde se face o distinctie între resursele de finantare cu costuri zero (sursele atrase) si capitalurile care comporta costuri stabilite pe piata de capital.

Se calculeaza: Ac = Ac totale - Datorii

Se mai poate calcula si sub forma de rata: care reflecta ponderea activelor circulante finantate prin resurse care comporta costuri.

Pornind de la caracterul active si pasive circulante care se reconstituie de mai multe ori într-un an, asigurarea echilibrului financiar pe termen scurt impune sincronizarea lichiditatii activelor circulante cu exigibilitatea datoriilor de exploatare.

În practica, necesarul de finantare se determina prin metode fundamentate pe cheltuieli de exploatare si cifra de afaceri.

Cheltuielile de exploatare ne indica suma capitalurilor avansate pentru sustinerea productiei, iar cifra de afaceri ne indica gradul în care se recupereaza fondurile imobilizate în procesul de productie.

Dupa volumul activitatii, se disting doua grupe de metode:

- metode analitice

- metode sintetice

Metodele analitice presupun determinarea marimii necesarului de finantat pe tipuri de stocuri, iar în cadrul acestora, pe elemente componente.

Datorita complexitatii calculelor, aceste metode se folosesc doar în situatii de modificari structurale ale activitatii (înfiintarea întreprinderii, absorbtia, fuziunea, etc.) si numai pentru determinarea nevoii medii de finantare anuala.

Metodele sintetice sau globale se determina pe ansamblul activelor circulante pornindu-se de la indicatorii înregistrati în exercitiul financiar anterior care se corecteaza în functie de planificarile anului current.

b)Metode analitice bazate pe costurile exploatarii

Necesarul de finantat se poate calcula pornind de la costurile de aprovizionare pâna la cele de livrare, ceea ce ar însemna un volum enorm de munca. Pentru simplificare, se porneste de la influenta a doi factori:

- cheltuieli de exploatare

- intervalul între doua reconstituiri


=

K = coeficient de corectie specific diferitelor tipuri de cheltuieli

I = intervalul dintre doua reconstituiri succesive

Cheltuielile de exploatare sunt cele previzionate în bugetele exploatarii (bugetul aprovizionarii, al produselor si al vânzarilor). Alocarea cheltuielilor banesti are în vedere ritmul desfasurarii productiei si ritmul recuperarii acestora prin darea în consum.

Coeficientul de corectie K au valori diferite astfel:

- în cazul aprovizionarii, K este de 0,5 deoarece costurile cu refacerea unitatii de stoc se consuma dintr-o data, iar darea în consum se face treptat

- pentru faza de productie este cuprins între: K 0,5 si K 1

- pentru celelalte faze K = 1.

Pentru circuitul de produse si comercializare, costurile se formeaza astfel:

1. La aprovizionare avem costuri cu aprovizionarea, transportul, stocare,etc.


C = Q

2. Productie

La costurile cu materia prima, se adauga o serie de costuri cu forta de munca, utilaje, energie, costuri generale de administrare, etc.

C= C+ C

3. Desfacere

Costul de uzina + costurile necesare stocarii, livrarii si desfacerii.

În perioada de încasare - costul complet.

Costurile anuale de productie determinate dupa metodologia de mai sus, se împart la numarul de zile dintr-un an (Q/360), pe baza caruia, prin extrapolari, se calculeaza necesarul de finantat pentru subunitati sau diviziuni de an.

Intervalul dintre doua reconstituiri succesive se determina de regula, ca medie aritmetica simpla sau ponderata a duratelor de rotatie înregistrate în exercitiul anterior, corectat cu noile prevederi de plan.

În faza de aprovizionare, intervalele sunt:

dintre doua aprovizionari succesive

între doua reconstituiri a S

pentru stocuri de conditionare ()

pentru transportul interior ()

În faza de productie avem durata de fabricatie (Df.)

În faza de desfacere avem durata medie de stationare a produselor care apare din momentul în care au iesit din faza de productie si pâna la vânzare.

În faza de decontare sau încasare avem durata medie de recuperare a creantelor.

c)Metode analitice bazate pe cifra de afacere

Aceste metode pornesc de la relatia de proportionalitate dintre necesarul de finantat si cifra de afaceri. Elementele de fundamentare sunt cifra de afaceri previzionata si durata de rotatie a stocurilor si a creditului client din exercitiul financiar anterior. Având în vedere previzionarea care i se poate face CA, aceste metode se calculeaza de regula, trimestrial.


; unde: = durata de rotatie


; unde: = sold mediu al

2.SURSE DE FINANTARE A ACTIVELOR CIRCULANTE

Pot fi: - surse proprii

- surse atrase

- surse împrumutate

Surse proprii sunt reprezentate de fondul de rulment, adica acea partea a capitalurilor proprii utilizate pentru finantarea activelor circulante.

Surse atrase sau pasive stabilite reprezinta datorii minime permanente ale firmei catre terti, aceste datorii sunt date în fapt decalajul de timp dintre momentul aparitiei obligatiei de plata si momentul stingerii acestora.

Sursele atrase sunt considerate numai cele care se afla în termenul de acceptare prevazut prin contract.

În general, sursele atrase sunt cele mai dorite de firma deoarece ele nu cuprind dobânzi, penalitati sau alte costuri.

Surse împrumutate sunt:

1) Credite bancare pe termen scurt

Creditul pe termen scurt este avantajos deoarece se acorda cu o dobânda mai redusa decât pentru creditul pe termen lung, dar prezinta si riscul de insolvabilitate

Întreprinderea utilizeaza în situatia reducerii lichiditatilor si la credite de scont (cambie sau bilet la ordin) sau afacturare (vânzarea facturilor) care reprezinta în fapt o imobilizare a propriilor creante într-un termen mai scurt decât cel convenit în relatiile cu clientii.

BILETUL NR.8

1.MANAGMENTUL FONDULUI DE RULMENT

a)Analiza statistica a fondului de rulment

b)Politici ale fondului de rulment

c)Dinamica fondului de rulment

2.CONDITII REALE DE CONSTITUIRE SIMNTINERE A STOCURILOR



1.MANAGMENTUL FONDULUI DE RULMENT

a)Analiza statistica a fondului de rulment

Analiza statica are în vedere 2 aspecte:

- corelatiile FR cu activele circulante si resursele de trezorerie

  - ratele de lichiditate

În ceea ce priveste corelatiile, ele pot fi urmatoarele:

FR 0 (pozitiv)

= FR = 0 (neutru)

FR 0 (negativ)

Interpretare:

FR 0, înseamna ca exista un echilibru financiar care poate fi exprimat astfel: daca întreprinderea ar vinde active circulante, ea ar putea sa-si recupereze resursele cu care sa plateasca datoriile contractate si ar ramâne si cu un anumit excedent.

FR = 0, exista un echilibru, în sensul ca lichiditatea activelor circulante ar putea acoperi datoriile firmei, însa acest echilibru este fragil, deoarece în cadrul exercitiului financiar apar frecvent nesincronizari între transformarea în lichiditati a activelor circulante si exigibilitatea datoriilor.

FR 0, indica un dezechilibru pe termen scurt, ceea ce înseamna ca prin transformarea în lichiditati a activelor circulante, întreprinderea nu are capacitatea sa-si acopere datoriile.

Ratele de lichiditate

Ratele de lichiditate vizeaza transformarea tuturor categoriilor de active circulante în disponibilitati banesti.

Se folosesc 3 rate de lichiditati:

a)     rata lichiditatii generale sau rata curenta

Lg =

b) lichiditatea partiala sau testul acid

Lp =

c) lichiditatea imediata

Li =

Lichiditatea generala este apreciata în literatura de specialitate, ca având o marime ideala de 2/1. Celelalte doua rate de lichiditate au marime ideala de 1/1.

Aprecierea ratelor se face dupa o serie de criterii cum ar fi: media pe ramura de activitate sau prin aprecierea evolutiei în timp.

Anterior calculului ratelor, se trateaza informatia contabila dupa principiile bilantului financiar.

b)Politici ale fondului de rulment

Prin politica fondului de rulment sau capital de lucru se întelege ansamblul de decizii ale firmei privind nivelul optim ca pentru fiecare categorie de active circulante si modalitatea de finantare a acestora.

În realizarea (adoptarea) unei politici, se are în vedere: cât se poate investi în fiecare categorie de active circulante sau care este nivelului optim? Ce sursa utilizam pentru finantarea acestora?

În general, adoptarea uneia sau alteia dintre politici presupune realizarea echilibrului rentabilitate - risc.

De asemenea se are în vedere nesiguranta pe care o rezerva viitorul apropiat si din acest motiv se calculeaza de multe ori, subiectiv, un coeficient de siguranta.

De asemenea, pornind de la principiul administrarii eficiente a activelor si pasivelor circulante, studierea conexiunilor dintre cele 2 elemente, precum si a legaturii acestora cu investitiile si cu capitalul pe termen lung.

Administrarea eficienta presupune luarea în considerare a relatiei directe dintre necesitatea de finantare a activelor circulante si ritmul de crestere a cifrei de afaceri.

=

Cresterea CA are o corelatie optima cu

Ca politici ale fondului de rulment, avem:

- politica ofensiva sau agresiva

- politica defensiva sau conservatoare

- politica moderata.

Politica ofensiva sau agresiva presupune ca întreprinderea este permanent îndatorata si fondul de rulment are valori negative. O asemenea politica se utilizeaza atunci când întreprinderea are capacitate de îndatorare nesaturata si în general, pentru a beneficia de efectul pozitiv de îndatorare.

Politica defensiva sau conservatoare

În cadrul acestei politici, fondul de rulment depaseste permanent vârfurile necesarului de finantare a activelor circulante.

Într-o asemenea situatie, întreprinderea are independenta financiara pe termen scurt, dar apar suspiciuni privind utilizarea rationala a fondurilor proprii.  

Permite o politica financiara relaxanta în domeniul creditului client care poate crea avantaje în competitia cu clientii si în cresterea accentuata a cifrei de afaceri.

Este foarte avantajos în situatia în care costurile fondurilor proprii sunt mari.

Onorarea la timp a platilor duce la câstigarea încrederii partenerilor de afaceri. Cu fondurile de lichiditati permanente se realizeaza plasamente pe termen scurt.

În ceea ce priveste politica moderata este o combinatie între cele 2 politici cu avantajele si dezavantajele pe care le au.

c)Dinamica fondului de rulment

Indicatorii folositi sunt:

a)     viteza de rotatie a activelor circulante

b)     viteza de circulatie (conversia) fluxului de numerar

Viteza de rotatie a activelor circulante

Modelele statice indica situatia fondului de rulment la un anume moment. Pentru a surprinde însa, starea de echilibru financiar pe o anumita perioada de timp, complementar analizei statice se aplica analiza dinamicii.

Prin acest procedeu, se poate ajunge la situatii diferite fata de cele reflectate prin simpla calculare a fondului de rulment.

Exemplu: static - fondul de rulment pozitiv are valoare pozitiva.

Active imobilizate

Active circulante

Capitaluri permanente

Pasive de trezorerie

TOTAL

TOTAL

FRN = CP - AI = 1.500.000 - 1.000.000 = + 500.000

FRN = AC - Rt = 2.200.000 - 1.700.000 = +500.000

Presupunem ca: - durata de rotatie a activelor circulante este de 4 luni

- durata de rotatie a pasivelor circulante este de 3 luni.

Într-un trimestru avem: Dat= 1.700.000

AC 2.200.000 ľ = 1.650.000

FR = AC - P= 1.650.000 - 1700.000 = - 50.000

Din punct de vedere static, avem marja ......iar din punct de vedere dinamic avem insuficienta financiara datorita diferentei dintre durata de rotatie a activelor circulante si pasivelor circulante.

2.CONDITII REALE DE CONSTITUIRE SIMNTINERE A STOCURILOR

Cele doua modele prezentate, se calculeaza pe baza unor elemente certe si pot constitui un reper sau un termen de comparatie pentru modelul real în care se desfasoara activitatea de aprovizionare.

În practica, circuitele de aprovizionare, productie si desfacere se realizeaza cu anumite întârzieri, previziunile privind CA sunt aproximative, iar cheltuielile de aprovizionare si stocaj sunt aproximative, iar activitatea este variabila pe parcursul exercitiului financiar determinând aprovizionarea si stocajul la intervale si în cantitati diferite.

Din aceste motive, la nivelul întreprinderi pot aparea oricând riscuri de ruptura a stocurilor. Pentru siguranta, se constituie stocuri suplimentare care la rândul lor trebuie dimensionate la niveluri optime pentru a imobiliza minimum de capital cu constituirea si mentinerea acestora.

În cazul acestei politici se înlatura riscul rupturii de stoc, dar cresc costurile de stocare si costurile de oportunitate.

În cazul politicii agresive se procedeaza de regula la alegerea timpului de întârziere cu frecventa cea mai mare.

S= timp întârziere cel mai frecvent = = 1.250 kg.

În cadrul acestei politici se realizeaza un compromis între rentabilitate si asumarea riscului.

În prima parte a intervalului, se înlatura riscul rupturii de stoc si cresc proportional costurile de stocare si de oportunitate, iar în a doua parte a intervalului se asuma costurile care apareau ca urmare a rupturii de stoc.

Cazul cel mai general este acela al aprovizionarilor care se fac la intervale diferite de timp si în cantitati variabile. În acest caz, intervalul dintre doua aprovizionari succesive se calculeaza ca o medie ponderata.

T = unde: I = intervalul de timp real dintre doua aprovizionari

Pe baza acestuia se calculeaza un stoc mediu curent: =

Dupa aceeasi metodologie se calculeaza si stocul mediu de siguranta:

=

Q= cantitatea întârziata în decursul unui exercitiu financiar

= interval mediu de reconstituire a stocului de siguranta

= unde: i= interval real de întârziere

BILETUL NR.9

1.BUGETUL TREZORERIEI

a)Obiectivele gestiunii de trezorerie,previzionare si a platii

b)Elaborarea bugetului de trezorerie

c)Metode de optimizare a fluxului de trezorerie

2.METODE DE GESTIONARE SI CONTROL A STOCURILOR

1.BUGETUL TREZORERIEI

a)Obiectivele gestiunii de trezorerie,previzionare si a platii

Trezoreria evidentiaza rezultatul întregii activitati a întreprinderii si modul de respectare a cerintelor echilibrului financiar.

Conceptul de echilibru financiar defineste trezoreria ca surplusul resurselor de finantare ce se degaja din întreaga activitate economica sau, altfel spus, diferenta dintre fondul de rulment (FR) si necesarul de fond de rulment (NFR).

Aceasta conceptie are un caracter mai mult teoretic si nu este operationala pentru gestiunea eficienta a trezoreriei.

Planificarea trezoreriei se exprima în termeni de active si pasive de trezorerie, deci:

Întocmirea bugetului porneste de la obiectivele gestiunii de trezorerie care sunt:

- asigurarea disponibilului de finantare la cel mai mic cost posibil

- cresterea operativitatii încasarilor fara însa, a afecta politica de credit în relatiile cu clientii

- esalonarea echilibrata a scadentelor, obligatiilor de plata ale întreprinderii

- asigurarea trezoreriei la nivelul soldului zero în scopul evitarii costurilor de finantare sau a celor de oportunitate

- plasarea excedentului de trezorerie cât mai rentabil cu riscuri minime si cu cea mai buna lichiditate.

b)Elaborarea bugetului de trezorerie

Bugetul de trezorerie urmareste asigurarea permanenta a capacitatii de plata a întreprinderii prin sincronizarea încasarilor cu platile.

Elaborarea bugetului de trezorerie se face de regula prin metoda încasari-plati care presupune:

1 - previzionarea încasarilor si platilor

2 - determinarea si acoperirea soldurilor de trezorerie rezultate prin compararea încasarilor cu platile

Fluxurile de încasari si plati se grupeaza pe urmatoarele categorii:

1. Fluxuri de exploatare generate de operatiuni curente (venituri din comercializarea produselor realizate si cheltuielilor pentru sustinerea activitatii de exploatare).

2. Fluxuri de trezorerie în afara exploatarii care includ încasari si plati nelegate direct de activitatea de exploatare (majorarea capitalului, plata dividendelor).

3. Fluxuri pur financiare legate de operatiunile privind împrumuturile pe termen mediu si lung sau de plasamente în imobilizari financiare.

4. Fluxuri de investire-dezinvestire care reprezinta venituri din cedarea activelor sau plati pentru achizitionarea de active.

Toate aceste fluxuri de intrare-iesire reprezinta preocuparea permanenta a trezorierului.

Orizontul de previzionare se determina în functie de scadentele încasarilor si platilor efectuate de întreprindere si de interesele acestora.

c)Metode de optimizare a fluxului de trezorerie

În general, previziunea trezoreriei se face pe un orizont de timp mai îndelungat decât perioada la care se refera. Cea mai frecventa bugetare ca orizont de timp reprezinta o luna.

Ca mod de elaborare se au în vedere câteva aspecte cum ar fi:

- aprovizionarea se planifica în functie de stocurile existente si de bugetul productiei

- cheltuielile de personal se planifica în functie de politica întreprinderii privind factorii de munca si în functie de fluxul de lichiditati previzionate.

În general, elaborarea bugetului de trezorerie sintetizeaza toate solicitarile din celelalte bugete.

Având în vedere frecventa operatiunilor de trezorerie, regula practica este aceea ca soldul poate fi frecvent de deficit sau de excedent, fie ca se alterneaza perioade cu excedent cu perioade de deficit.

În situatia de deficit, întreprinderea trebuie sa procure resurse de acoperire iar atunci când exista excedent trebuie sa aiba în vedere plasarea lui cât mai rentabil.

Ca principii de baza care trebuie urmarite atunci când se înregistreaza deficit avem:

1. Angajarea de credite numai atunci când este strict necesar deoarece acestea comporta costuri si prin urmare cresc necesitatile de finantare.

2. Alegerea creditelor care se adapteaza cel mai bine la activitatea finantata.

3. Obtinerea celor mai favorabile conditii de achizitionare a creditelor, conditii care au în vedere costurile, FFplafonul maxim, garantiile cerute, flexibilitatea creditului, etc.

În situatia în care se înregistreaza excedent se urmareste plasarea, de regula, în valori mobiliare pe termen scurt sau foarte scurt, sau alta modalitate de verificare.

Pornind de la aceasta fluctuatie a lichiditatilor s-au creat modele de optimizare a detinerilor de numerar. În general, aceste modele asimileaza necesarul de lichiditati cu stocurile reale.

Cele mai importante modele de optimizare sunt:

- Modelul Banmol

- Modelul Miller-Orr - este mai complex, deriva din primul si ia în considerare variatia imprevizibila a fluxurilor de trezorerie.

Pe baza datelor statistice privind activitatea anterioara, se stabileste un punct de echilibru, o limita superioara si o limita inferioara care prin definitie este zero.

Pe baza stabilirii punctului de echilibru se creeaza doua reguli de decizie care reprezinta un arbitraj între detinerile de numerar si plasamentele în hârtii de valoare pe termen scurt.

Prima regula de decizie - când valoarea numerarului a scazut sub punctul de echilibru (Pe) se vând hârtii de valoare.

A doua regula - când valoarea numerarului depaseste punctul de echilibru, se cumpara hârtii de valoare.

De retinut este faptul ca limita inferioara este de trei ori punctul de echilibru, iar limita inferioara este zero.

Elaborarea bugetului de trezorerie trebuie sa aiba în vedere:

1. Evaluarea costului real al fiecarui împrumut.

2. Cuantificarea efectelor disponibile (plasament în hârtii de valoare) dupa natura lor.

3. Selectionarea surselor de finantare care genereaza cel mai redus cost si sunt cele mai accesibile.

2.METODE DE GESTIONARE SI CONTROL A STOCURILOR

Metode de gestionare si control a stocurilor sunt diversificate, specifice sau comune diferitelor sectoare de activitate si se întâlnesc de la cele mai simple pâna la modelele electronice de gestiune.

1. Metoda liniei rosii si a celor recipiente se foloseste acolo unde sunt articole marunte iar linia rosie, respectiv golirea unui recipient este semnalul reconstituirii stocurilor

2. Metoda de programare electronica de tip E.D.I. (electronic data interchange) prespune realizarea unei date între punctele de desfacere, cele de aprovizionare si productie.

3. Metoda J.I.T. (just in time) este asa-zisul sistem în timp real care presupune coordonarea productiei cu cea a furnizorilor si are ca efect reducerea costurilor de comanda, a pretului de achizitie si a costurilor de stocare.

Sistemul este foarte avantajos în special pentru IMM-uri care pot sa-si reorganizeze rapid activitatea si sa-si educe personalul.

4. Metoda ABC de gestionare a stocurilor

Ca structura a stocurilor, în practica se constata o proportionalitate inversa între volum si valoare. Astfel, produse care ocupa 70% ca volum reprezinta 10% ca valoare, iar produsele care reprezinta 10% ca volum reprezinta 70% ca valoare.

Din punct de vedere practic si al gestionarii costurilor, controlul în detaliu al stocurilor de valoare mica este considerat neimportant. Într-o asemenea situatie, stocurile se împart pe trei clase de produse în functie de valoare, frecventa utilizarii sau vânzarii, consecintele rupturii de stoc, etc.

În clasa A sunt cuprinse produsele cu o valoare mare si pondere redusa.

În clasa B sunt produsele cu o valoare medie si pondere medie.

În clasa C sunt produsele cu o valoare mica si pondere mare.

BILETUL NR.10

1.GESTIUNEA CREDITULUI DIN INTREPRINDERI

a)Creditul comercial

b)Componentele gestiunii creditului client

c)Controlul creditului client

2.SISTEMUL PLANIFICARII LA NIVELUL FIRMEI

1.GESTIUNEA CREDITULUI DIN INTREPRINDERI

a)Creditul comercial

Activitatea întreprinderii se realizeaza prin întretinerea unor relatii de vânzare - cumparare cu mediul extern. Acesta presupune existenta unor fluxuri reale (marfuri, servicii) si a unor fluxuri financiare de compensare.

Creditul comercial nu trebuie confundat cu creditul clasic propriu-zis, deoarece primul este acordat de la întreprindere la întreprindere si nu comporta costuri explicite, pe când cel de-al doilea este acordat de institutii financiare specializate si are caracter oneros.

În functie de scadenta, fluxurile financiare între întreprinderi sunt:

- cu plata imediata

- cu plata decalata constituie creditul comercial

credit furnizor credit client


flux material t flux material t

furnizor întreprindere client


flux financiar t flux financiar t


avans furnizor avans client

La momentul t odata cu fluxul material, apare si obligatia de plata.

La momentul t odata cu plata, se stinge obligatia de plata.

Creditul se constituie între cei doi timpi.

Din cele prezentate mai sus, rezulta:

1) creditul furnizor si avansurile acordate de client întreprinderii reprezinta sursa de finantare;

2) creditul client si avansurile acordate furnizorilor reprezinta nevoi de finantare.

La nivelul trezoreriei, se calculeaza indicatorul credit net:

Scopul pentru care întreprinderea acorda credit unei alte întreprinderi, îl reprezinta sustinerea si dezvoltarea circuitului în cadrul caruia îsi realizeaza afacerea.

Volumul creditului client în economie este comparabil cu cel al creditului bancar.

Decizia de investire în creditul client urmeaza aceleasi rationamente ca si în cazul stocurilor, realizarea echilibrului între rentabilitate si risc.

Ca extreme exista urmatoarele solutii:

1 - reducerea volumului creditului client care este posibila pâna la un nivel zero, care are drept consecinta, diminuarea fondurilor imobilizate si scaderea riscului de solvabilitate a clientului, dar si scaderea cifrei de afaceri (diminuarea rentabilitatii)

2 - cresterea volumului de fonduri acordate creditului client care conduce la cresterea cifrei de afaceri, dar si a riscului de insolvabilitate a clientilor.

b)Componentele gestiunii creditului client

Gestiunea creditului client este parte a politicii comerciale si se bazeaza pe respectarea principiilor financiare privind cresterea volumului vânzarilor si a efectelor pe care acesta le au asupra rentabilitatii firmei.

Alocarile de fonduri în creditul client sunt similare investitiilor de capital în rentabilitatea lor si prin urmare, gestiunea creditului trebuie sa aiba în vedere:

a) nevoia de finantare

b) costul investitiilor în creditul client

c) profitul realizat

d) rentabilitatea comerciala

e) riscurile asociate investitiei

a) Nevoia de finantare

Creditul client reprezinta o imobilizare pe termen scurt a fondurilor. Însa, nevoia mentinerii permanente la un anumit nivel, face ca acesta sa fie apreciat ca un portofoliu de investitii pe termen lung care solicita permanent o imobilizare de fonduri si comporta costuri de oportunitate.

Durata si volumul creditului client sunt cele mai importante ale creditului client, dar pentru marirea cifrei de afaceri mai pot interveni si o serie de stimulente, cum ar fi:

- reduceri comerciale (rabaturi)

- reduceri financiare (scontarea)

b) Costul investitiei în creditul client

Costul investitiei în creditul client se apreciaza ca un cost marginal, adica costul ultimei unitati de fonduri alocate în creditul client. Se calculeaza ca medie ponderata, în functie de costul fiecarei surse utilizate. Trebuie sa se mai tine cont si de o serie de costuri indirecte legate de gestiunea creditului, de costurile privind afacturarea sau scontarea efectelor comerciale, etc.

c) Profitul realizat din investitia suplimentara în creditul client

Profitul se calculeaza tot ca cost marginal, iar marja de profit este elementul cel mai important urmarit.

d) Rentabilitatea comerciala

Cresterea cifrei de afaceri nu reprezinta pentru firma un scop în sine, important fiind ceea ce se obtine din aceasta crestere.

Problematica rentabilitatii se trateaza în special, în functie de elementele interne si externe care o influenteaza.

Sub aspect extern, influenta este exercitata de volumul cererii, preturile de vânzare, cheltuielilor de desfacere, cheltuielilor de promovare, adica de elemente specifice pietei.

Sub aspect intern, rentabilitatea trebuie tratata în functie de cheltuielile fixe pe care le antreneaza.

1 - Cresterea cifrei de afaceri prin utilizarea capacitatilor de productie nefolosite.Cresterea cifrei de afaceri influenteaza profitul prin multiplicarea marjelor de profit si prin diminuarea cheltuielilor fixe unitare.

2 - Cresterea cifrei de afaceri presupune modificari structurale, adica antreneaza cheltuieli fixe suplimentare prin realizarea de noi investitii.

e) Riscurile asociate investitiei

Se refera la faptul ca suplimentarea cifrei de afaceri presupune atât marirea duratelor de acordare a creditului client cât si atragerea de noi clienti, ceea ce antreneaza cresterea riscului de insolvabilitate.

c)Controlul creditului client

Compartimentul specializat are drept atributie verificarea eficientei si validitatea politicii adoptate.

De regula, se folosesc 3 metode de control a creditului client:

metoda indicatorilor

metoda plafonului de credit

metoda vechimii creantelor

METODA INDICATORILOR

1. Ponderea creditului client în CA =

În functie de valoarea pe care o are, ne indica tipul de politica adoptata:

- apropiat sau cu tendinta spre 0, firma aplica o politica restrictiva

- apropiat sau cu tendinta spre 1: politica ofensiva în domeniu

2. Coeficientul pierderilor =

Indicatorul caracterizeaza riscul investitiei creditului client:

- tendinta spre 1, indica un risc ridicat

- tendinta spre 0, indica diminuarea riscurilor

Se mai utilizeaza ca indicator, duratele si vitezele de rotatie a creantelor. De regula, ca reper se utilizeaza termenul de 30 zile prevazut în Codul Comercial.

METODA PLAFONULUI DE CREDITARE

În primul rând, se urmareste respectarea plafonului la nivelul firmei, iar în al doilea rând, limitarea expunerii la risc pe principalii clienti ai firmei.

METODA VECHIMII CREANŢELOR

Se realizeaza o structurare si o evidenta a creantelor în ordine cronologica. Se da prioritate încasarii celor cu o vechime mai mare având în vedere faptul ca în cazul creditului dintre întreprinderi, termenul de prescriptie este de 3 ani. Întreruperea termenului de prescriptie se face prin actiune judecatoreasca. Conform legii fiscale în contul creantelor aflate pe rol se pot constitui de catre firma provizioane deductibile fiscale.

2.SISTEMUL PLANIFICARII LA NIVELUL FIRMEI

Sistemul planificarii cuprinde trei tipuri de bugete:

1. Planul de orientare general pe termen mediu si lung

2. Bugetele anuale specifice diferitelor activitati vor fi: aprovizionare, productie, desfacere, publicitate, investitii, administratie, etc.

3. Bugetele de trezorerie, Bilantul si Contul de profit si Pierderi

Între cele trei, exista o interconditionare reciproca, iar cele pe termene mai reduse, reprezinta concretizarea planului strategic.

1. Bugetul de orientare general creioneaza imaginea viitoarei întreprinderi si face referiri generale la structurarea productiei, politica de vânzari, politica financiara, etc.

2. Bugetele specifice reprezinta estimarile privind intrarile si iesirile de fonduri legate de activitatea întreprinderii pentru perioada bugetarii. Acestea sunt în fapt, bugete de executie si aplicare a politicii generale a întreprinderii.

3. Bugetele trezoreriei, Bilantul si Contul de Profit si Pierderi reflecta efortul financiar, patrimonial necesar mentinerii bugetelor specifice si rezultatul obtinut.

Ca metodologie de elaborare, unele bugete au caracter imperativ, iar altele impun numai anumite limite ale activitatii. Cele cu caracter imperativ, interzic depasirea previziunilor bugetare. Ex.: bugetul administratiei sau bugetul investitiilor. Celelalte bugete sunt indicative. Totusi, depasirea acestora trebuie sa se faca pe baza unor justificari întemeiate pe realitatea concreta.

În ceea ce priveste limitele, se are în vedere activitatea cea mai restrictiva în functie de care se face proiectia celorlalte bugete.

Complexitatea vietii economice si financiare asociata cu imperfectiunea previziunii financiare, impune elaborarea bugetelor în mai multe variante (apelare la simulare).

Ca metode financiare de simulare, cel mai des se întâlnesc analize senzitive si metoda Monte Carlo (a numerelor aleatoare). Stimularea este determinata în special, de faptul ca, bugetele se elaboreaza pe baza informatiei care poate fi îndoielnica calitativ sau poate sa nu parvina în timp real. De asemeni, exista un anume grad de eroare în ceea ce priveste interpretarea acestora.

În general, procesul de simulare cuprinde urmatoarele etape:

1. Formularea problemei si a scopului urmarit

2. Elaborarea modelului de planificare financiara

3. Stimularea pe calculator, care porneste de la un anumit nivel al indicatorilor de stare initiala (tehnica, economica, financiara) carora li se adreseaza o anumita norma privind volumul si eficienta activitatii.

4. Analiza rezultatelor simularii planificarii financiare pe baza indicatorilor financiari.



loading...








Document Info


Accesari: 4048
Apreciat:

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site

Copiaza codul
in pagina web a site-ului tau.




eCoduri.com - coduri postale, contabile, CAEN sau bancare

Politica de confidentialitate

Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2020 )