Oportunitatile pe care le ofera progresele economiei nationale dar mai ales cele pe care le deschid integrarea in U.E. si globalizarea economiei pot fi accesibile si IMM romanesti numai in conditiile in care ele dispun de mijloacele financiare corespunzatoare si de consultanta de profil adecvate. Finantarea este cu atat mai importanta cu cat in mod oficial se recunoaste o anumita insuficienta (ramanere in urma) in acest domeniu, iar statul roman, institutiile financiare si celelalte organisme si organizatii din tara noastra nu pot asigura finantarea sectorului IMM din surse interne, ceea ce fac necesare importante contributii din partea finantatorilor externi, prin intermediul institutiilor financiare internationale si a altor organisme externe.
Pentru a satisface necesitatile de finantare ale acestei categorii de intreprinderi in conditii cat mai avantajoase, intreprinzatorii trebuie sa cunoasca foarte bine care sunt sursele posibile, precum si conditiile in care resursele respective pot fi obtinute, care sunt avantajele si dezavantajele fiecarui mecanism de finantare. In functie de stadiul de dezvoltare al intreprinderii, dimensiunea activitatii existente sau proiectate, dar si de domeniul de activitate, finantarea IMM se poate realiza pe doua cai :
surse interne, ale intreprinderii – respectiv fondurile proprii;
surse externe (altele decat cele interne), care sunt, de fapt, datorii ale acesteia.
IMM se finanteaza in primul rand din resursele proprii fiecarei unitati economice, respectiv fondurile proprii. In functie de stadiul de dezvoltare al intreprinderii, sursele sale de finantare se pot grupa in doua categorii:
a) surse proprii ale intreprinzatorului (sau intreprinzatorilor), necesare in etapele premergatoare debutului afacerii, pentru infiintarea intreprinderii, constituirea capitalului social necesar pentru initierea activitatii (inainte de a se realiza venituri) si pentru capitalul initial necesar pana la atingerea pragului de rentabilitate.
Sursele fondurilor personale pot fi economiile proprii si/sau ale familiei, veniturile acumulate din plasamente financiare, donatii, imprumuturi de la persoane apropiate. Accesibilitatea acestor fonduri depinde de pozitia sociala si credibilitatea intreprinzatorului. Aceste surse sunt, de regula, strict limitate, iar intreprinzatorul trebuie sa se asigure ca sunt suficiente pentru acoperirea tuturor cheltuielilor de infiintare a firmei si de demarare a afacerii pentru acoperirea capitalului cu care opereaza, necesar pana la realizarea de venituri la nivelul la care sa-i permita continuitatea afacerii. Toate aceste surse se regasesc in contabilitatea intreprinderii in capitalul social.
b) In cazul intreprinderilor in activitate de mai mult timp, sursele proprii mai includ, pe langa cele enumerate (la care se face apel la demararea afacerii si/sau in situatii de criza sau cu ocazia dezvoltarii, modernizarii sau restructurarii activitatii), profiturile reinvestite si fondurile de dezvoltare constituie la nivelul fiecarei intreprinderi.
Din punct de vedere al naturii sale, fondul de dezvoltare constituie o parte din valoarea adaugata pe care acestea au realizat-o ce ramane la dispozitia intreprinderilor. Exista deci o relatie directa si stransa intre contributia IMM la formarea valorii adaugate: cresterea valorii adaugate sau VAB este premisa si cauza a cresterii a fondului de dezvoltare. Relatia este desigur direct proportionala dar nu si lineara; fondul de dezvoltare nu se modifica neaparat cu acelasi procent cu care sporeste VAB.
Pe total industrie si in ramurile in care valoarea adaugata creata de IMM este de peste 60% din valoarea adaugata realizata de toate intreprinderile din Romania si-au constituit fonduri de dezvoltare ale caror ponderi depasesc 50% din valoarea adaugata, atingand adesea peste 90% si in cateva cazuri (textile, pielarie, incaltaminte) ajung la 98% - 99%. In afara de cele pe care le-am mentionat anterior, ramuri cu asemenea rezultate sunt constructiile metalice si produse din metal, comertul, constructiile, transporturile si altele.
c) O alta categorie de surse proprii ale intreprinderii pot fi considerate sumele aduse ca aport la capital de catre asociatii existenti sau de catre noi asociati cooptati in afacere.
Se constata ca, in ultimii ani, tot mai multi antreprenori constientizeaza faptul ca intr-un mediu economic concurential si competitiv, intreprinderile cu surse proprii mai putin numeroase si de mici dimensiuni nu pot rezista, astfel ca si-a facut loc din ce in ce mai mult tendinta de asociere, ceea ce a avut ca rezultat trecerea tot mai multor IMM la constituirea de asocieri de persoane, asociatul unic ramanand caracteristic microintreprinderilor.
In ultimul timp fenomenul s-a amplificat tot mai mult, ceea ce face ca sa intalnim tot mai des asocieri intre persoane romane si straine. Pe fondul dezvoltarii schimburilor economice internationale, aceste asocieri fructifica cel mai bine avantajele fiecarei par-i. Pentru firmele romanesti se faciliteaza accesul pe diferite piete externe si obtinerea unor avantaje comerciale, financiare sau tranzactionare si pentru ca partea romana cunoaste mai bine realitatile din economia romaneasca, mecanismele de functionare ale acesteia, resursele umane si materialele necesare dezvoltarii afacerilor, ofera partii sau partilor straine posibilitatea exploatarii cu mai bune rezultate, in asociere, a oportunitatilor existente la noi.
O varianta de majorare a capitalului social si cooptare de noi asociati o constituie asocierea cu societatile de investitii (Venture Capital). Acest tip de finantare cunoaste o dezvoltare semnificativa in ultima perioada in Romania si este, dupa cate se pare, deosebit de agreata de intreprinderile mijlocii pentru ca permite intreprinderilor sa se finanteze fara a afecta gradul de indatorare, fara suportarea costurilor ridicate de creditare si reduce riscul de faliment. Societatile de investitii sunt constituite ca fonduri de investitii care participa direct la capitalul intreprinderii, prin aport suplimentar, ca actionar sau asociat, devenind astfel coproprietar al intreprinderii. Pe langa asigurarea finantarii intreprinderii, fondurile de investitii ajuta la dezvoltarea intreprinderii prin furnizarea de cunostinte si experienta in domeniu (know-how) in principalele activitati ale intreprinderii (management, marketing, productie). In calitate de coproprietar, dupa dezvoltarea afacerii si atingerea unui anumit nivel de rentabilitate, societatile de investitii se pot retrage din intreprindere prin vanzarea actiunilor detinute, catre asociatii initiali sau catre o terta parte, obtinand un profit corespunzator fata de investi-ia initiala, ca urmare a preluarii riscurilor financiare pe perioada investitiei. Bineinteles ca nu este exclusa nici posibilitatea ca societatea de investitii sa devina majoritara in intreprindere sau sa o preia temporar, in intregime.
d) Sub aspect formal, anumiti cercetatori si practicieni includ in categoria surselor proprii IMM si nu numai a acestora, sumele cu care asociatii unei entitati economice o imprumuta pe aceasta
Aceste sume provin din:
afaceri realizate de intreprinderile unde creditorii sunt asociati si reprezinta profit repartizat in dividende, potrivit drepturilor de participare, care a fost platit in exercitii financiare anterioare;
dividende repartizate , dar neplatite, uneori de mai multi ani.
In contabilitatea intreprinderilor, asemenea sume sunt urmarite si inregistrate ca datorii, dar care se platesc foarte rar. Asemenea situatii se intalnesc in mod frecvent in IMM. Explicatia este putin cam ciudata: asociatii refuza sa accepte inregistrarea de catre unitatea economica a acestor sume in categoria fondurilor proprii intreprinderii; ei prefera ca intreprinderea sa le inregistreze ca datorii catre asociati. Motivatia este bizara si probabil de natura juridica: in cazul unui faliment, unitatea economica poarta raspunderea in limita capitalului social, iar asociatii pot sa-si retraga cu prioritate si in mod legal sumele cu care au creditat-o. Aceste sume ar putea fi insa pierdute daca asociatii le-ar fi inregistrat drept contributii la capital. Includerea acestor sume in categoria surselor proprii ale intreprinderii are la baza faptul ca ele participa in mod real la finantarea sa pe termen nelimitat, fara scadente si costuri pentru intreprindere, fiind retrase de intreprinzator numai cand situatia financiara a intreprinderii o permite si/sau numai atunci cand are nevoie sa-si acopere cheltuielile proprii, ca persoana fizica.
e) O alta sursa de finantare a intreprinderii de catre asociati, care ia amploare in ultima perioada, este reprezentata de imprumuturile bancare contractate de acestia si utilizate pentru finantarea intreprinderii. In ultimii ani, se constata o explozie a creditului bancar acordat persoanelor fizice, in special a creditului de consum fara destinatie. Acesta a ajuns sa constituie o principala sursa de finantare a intreprinderilor mici si mijlocii, in special in primele faze ale infiintarii si dezvoltarii lor. Desi Banca Nationala aluat o serie de masuri pentru limitarea acestui tip de credit, invocand necesitatea reducerii cererii de bunuri de consum din import, care afecteaza balanta de plati externe, in realitate, o buna parte din creditele de consum au ca destinatie reala finantarea microintreprinderilor, intreprinderilor mici si mijlocii.
Datorita concurentei de pe piata creditelor de consum dintre marii comercianti, pe de o parte, si sistemului bancar pe de alta parte, precum si datorita concurentei acerbe din interiorul din interiorul sistemului bancar si limitarilor impuse de Banca Nationala a Romaniei, bancile au reactionat prin extinderea retelei de sucursale si utilizarea unor canale alternative de vanzare, simplificarea procedurilor de acordare (cat mai putine documente justificative, reducerea timpului de raspuns), acceptarea unei multitudini de surse de venit (venituri ale intregii familii din salarii, dividende, chirii, drepturi de autor, pensii, rente viagere, diurne, din exercitarea profesiilor libere, din activitati agricole, investitii financiare etc.), majorarea plafonului de creditare individuala si diversificarea produselor, cu un sistem flexibil de garantare si nu in ultimul rand cu extinderea substantiala a perioadei de rambursare. Astfel exista banci care acorda credite de consum „fara destinatie”, care pot ajunge la nivelul a 50.000 – 100.000 EURO, sau chiar mai mult, pe perioade care pot ajunge la 20 – 25 de ani, in conditii de cost din ce in ce mai avantajoase. In aceasta situatie este evident ca intreprinzatorii prefera creditul de consum fara destinatie si nu pe cel contractat de intreprindere, fiind mult mai accesibil si mai avantajos din multe puncte de vedere.
Realitatea arata ca sunt multe microintreprinderi si intreprinderi mici, care nu puteau accesa un credit bancar, sau daca reuseau, durata obtinerii, termenii si conditiile (in special costurile) erau net inferioare creditului de consum. Consecinta este ca prin dezvoltarea acestui tip de credit de consum sunt intreprinzatori care obtin ca persoana fizica, imprumuturi mult mai mari, cu aceeasi garantie pe termen foarte lung, cu costuri mai reduse, utilizand o parte din aceste sume pentru refinantarea creditelor contractate de intreprindere, chiar de la aceeasi banca si restul pentru dezvoltarea intreprinderii.
|
