Documente online.
Zona de administrare documente. Fisierele tale
Am uitat parola x Creaza cont nou
 HomeExploreaza
upload
Upload




CONCENTRARI INDUSTRIALE PE GLOB

geografie




CONCENTRARI INDUSTRIALE PE GLOB





8.1. BELTURILE

8.2. CONCENTRARI DE TIP METROPOLITAN

8.3. MACROAXE

8.4. REGIUNILE INDUSTRIALE ALE LUMII


8.1. Belturile


Belturile reprezinta cele mai mari concetrari industriale la nivel mondial. Ele se suprapun in general megalopolisurilor, dar le si depasesc ca suprafata.


8.1.1. Beltul din N-E SUA

Cuprinde complexele din Noua Anglie si C. Atlanticului.

Caracteristici

-puternica polarizare a productiei industriale;

-structura radiata;

-prezenta mai multor cicluri industriale: carbonifer, siderurgic, constructoare de masini, chimica;

-nu este o continuitate a spatiului industrial (exista in interior si alte spatii cu alte utilizari);

-caracteristica de baza:

-legaturile de productie dintre complexele industriale;

-unitatea este data de miscara de pendulare pentru munca.


Factorii care au favorizat aparitia beltului

a. Marile resurse ale solului, in special: carbuni, minereuri de Fe (Lacul Superior, Scutul Canadian) resurse hidroenergetice, resurse cu caracter complementar intre spatiul montan appelechian si piemontul appalachian si Campia litorala.

Aceste resurse au antrenat o forta de munca autohtona si alahtona impresionanta (imigratI mai ales din Europa) si au conturat mari centre industriale grupari industriale-urbane.

b. Primii emigranti s-au asezat in Noua Anglie si s-au deplasat spre NV.

Intrarea timpurie a regiunii in procesul cunoasterii sale, a valorificarii potentialului au fost realizate dinspre litoral spre interior, in primul rand in lungul estuarelor unice cai de acces, facile si pe mari distante.

c. Prezenta estuarelor.

d. Dezvoltarea unei puternice infrastructuri portuare, sustinuta de un sistem complex de cai de comunicatie (feroviare, rutiere, fluviale, aeriene) care au impulsionat dezvoltarea unor multiple relatii de schimburi interne si internationale.

Toti acesti factori au favorizat dezvoltarea in spatiul atlantic al SUA a unei puternice arii economice, reprezentata prin centrale ce formeaza megalopolisul Boswach (42 mil. locuitori), centrele situate la Marile Lacuri si cele care compun Chipitts (29 mil. locuitori), in total aproximativ 75 mil. locuitori.

Caracteristici

detine 22% din populatia SUA;

peste 25% din industria prelucratoare;

50% din forta de munca din industria SUA;

o mare pondere a populatiei urbane;

existenta unor mari centre ce polarizeaza activitatea pe spatii extinse: New York, Boston, Philadelphia, Baltimore, Washington, centre care se constituie in mari aglomerari urbane;

la interferenta transportului minereurilor de fier spre Pennsilvanya s-au dezvoltat mai multe centre, legate de fluxurile de minereuri de fier si de carbune;

datorita resurselor naturale proprii cat si importate, s-a dezvoltat o industrie cu o larga paleta de ramuri si subramuri. Productia industriala este dominata de industria siderurgica (New York, Philadelphia, Baltimore, Pittsburg), petrochimica (New York, Baltimore, Philadelphia), constructii de masini (New York, Baltimore, Chicago, Detroit), constructii de nave (New York, Boston, Baltimore), complexul portuar Hampton Roads, industria textila (New York, Philadelphia, Washington);

in ultimii ani se inregistreaza o scadere a ponderii sale, legata de faptul ca au inceput sa se dezvolte tot mai multe regiuni: Golful Mexic (pe baza petrolului), Vestul SUA (zona Sansan - San Francisco, Los Angeles - San Diego - megalopolisul californian).

glomerari industriale urbane in beltul NE American


1. Aglomerari industriale urbane de la G. Massachusetts, Cod, Buzzards pana la estuarul fluviului Hudson

Cuprinde: Boston, Providence - Warwick, Hartford, New Hawen. Sunt centre cu o industrie diversificata si cu o intensa activitate in transportul general al marfurirlor, sustinute de activitati ale unor mari firme si banci de prima marime.

Are o structura diversificata, cu centre ale industriei chimic, electrotehnice, constructoare de masini (nave, avioane), industria lemnului.


2. Aglomerari industriale urbane de la estuarul fluviului Hudson

Graviteaza in jurul anului New York; are o industrie diversificata. Este alcatuit din cinci districte, fiecare cu cate o specializare:

Brooklyn - constructii navale, petrochimice;

Queens - industria electrotehnica si poligrafica;

Bronx - siderurgie si constructii de masini;

Manhattan - industria textila si confectii;

Richmond

Activitatea industriala este sustinuta de o infrastructura a transporturilor deosebita: 11 magistrale, mari autostrazi, 3 aeroporturi (John Kennedy, La Guardia, Newark - trafic anual peste 40 mil. calatori), avanporturi - Bayonne, Newark, Jersy City.


3. Aglomerari urbane industriale de la estuarul Delaware

Principalul centru este Philadelphia.

Desi se afla la peste 140 km de ocean are o intensa activitate portuara. Industria prezinta un caracter portuar (pe baza materiei prime importate): industria siderurgica, nave, locomotive.


4. Regiunea industriala urbana de la estuarul Chesapeake

Se axeaza pe centrul Baltimore, Washington, avand functia de capitala. Activitatea industriala s-a dezvoltat pe baza minereurilor de import si a materiei prime din Muntii Appalachi, Marile Lacuri. S-au dezvoltat ramuri cum sunt: siderurgia, constructiile de avioane, petrochimia, industria alimentara.

Alte centre: Norfolk, Newport Hews, Virginia Beach, Portsmouth, Hampton.


8.1.2. Beltul (zona industriala mare a Europei)

Cuprinde regiunile industriale din Marea Britanie - Franta, Belgia, Olanda, Germania, Cehia, Polonia, pana in Bazinul Donet.

Este deosebit de cel din SUA - se caracterizeaza prin industriile ce au aparut in legatura cu zacamintele de huila de aici: siderurgie, carbochimica, constructii de masini, industria chimica. Beltul european este format din centre industriale, aglomerari industriale dezvoltate similar cu cele din SUA, pe baza transporturilor fluviale sau prin estuare.


8.1.3. Beltul japonez "Pacific Setouchi"

Concentreaza 80% din productia industriala a Japoniei.

Este suprapus pe megalopolisul Tokkaydo (Tokyo - Osaka), unde, pe aproximativ 1000 km sunt cuprinse cele mai mari si mai reprezentative oase ale Japoniei care insumeaza aproximativ 50 mil. locuitori.

Beltul depaseste insa limitele megalopolisului, extinzandu-se pana la Marea Japoniei si Nordul Insulei Kyushu.

Regiuni componente:

a. Keihin, la portul Tokyo, 27% din productia industriala a Japoniei; cuprinde: Tokyo, Kawasaki, Yokohama, Chiba; centrul productiei industriale de otel pe baza fierului importat din Filipine, Malaysia, Australia, India, Africa si prelucrarea petrolului din Indonezia si Asia de SV;

b. Tokay - la portul Surugu, 41% din productia industriala, bazata pe productia de masini; centre: Toyota, Chita, Yokkaichi. Este centrul industriei automobilelor japoneze, aici aflandu-se antreprizele Toyota (la Toyota), Nissan - Datsun (la Yokohama), Mitsubishi (la Hiroshima), Honda (la Hamamatsu). Cuprinde si firmele electronice Sony, Akai, Hitachi, Kenwood.

c. Chukyo (Ciuchio) - la portul Ise, axata pe orasul Osaka. 13% din productia industriala japoneza. Infrastructura deosebita a cailor de comunicatie; cel mai important centru al industriei textile pe baza bumbacului importat si a textilelor sintetice.

d. Hansin - axata pe Kobe - Saka - Nagasaky. 15% din productia industriala a Japoniei. Kobe este un veritabil pol de atractie cu o puternica activitate portuara asociata cu cea industriala (nave, siderurgie, chimie).

e. Setouchi - la Marea Japoniei. Ofera 10% din productia industriala a Japoniei. Axata pe industria siderurgica (Kure, Hiroshima, Himeji) asociata industriei constructoare de masini (Hiroshima, Tokayama, Kure), nave (Kure), industriei petrochimice (Ywakuri), industriei ceramicii (Himeji).

f. Kytakyushu - in N insulei Kyushu. 4% din productia industriala. Bazata pe industria carbonifera. Regiunea este legata de Insula Honshu prin cai de comunicatie (tuneluri), fapt ce-i confera largi posibilitati de shimburi. In aceeasi regiune sunt cuprinse si centrele Kokura, Tobata, Moji, Wakamatsu, importante centre in extractia carbunelui, pescuit etc.


8.2. MACROAXE INDUSTRIALE

Se desfasoara in lungul marilor fluvii, concentrand un numar impresionant de locuitori si centre industrial-urbane. Cele mai semnificative axe sunt:

Rhône - Rhin;

Londra - Birmingham - Liverpool;

Sf. Laurentiu - Marile Lacuri;

Gange;

Chang Jiang (cu 4 poli industriali: Shanghai, Nanjing, Wuhan, Chonzeing-Chengdu).


8.2.1. Macroaxa Rhône - Rhin

Se desfasoara in lungul Rhône - Rhin si a afluentilor sai si cuprinde centre industriale din Franta (ex.: Lyon, Dijon, Montpelier, Marsilia - spre sud), lungul Rhônului, Germania si Olanda - axa Renana (Rhinului - Marea Nordului).


8.2.1.1. Axa Rhôone - cuprinde regiunea industriala Lyon, regiunea St. Etienne si regiunea industriala Grenoble - concentrarea Rhône - Alpi. Industrie diversificata: industria matasii, chimica, automobilelor (Lyon), industria metalurgica, industria textila, bazinul carbonifer St. Etienne, hidroenergie, electrochimie si electrometalurgie (regiunea Grenoble). Dezvoltare favorizaya prin insasi fluviul Rhône - cea mai importanta artera de transport fluviatil a Frantei si care se leaga prin multe canale cu restul tarii (ex.: Rhône - Rheine, Garonne - g. Lyon).

In lungul axei, pe directia N-S se afla conducta de petrol importat din Algeria - Libia, Asia de SV - Franta, Olanda, Luxemburg, Germania, care a favorizat dezvoltarea industriei chimice.


8.2.1.2. Axa Rhinului

Este o continuare a Rhônului spre Marea Nordului. Axa propriu-zisa incepe la Basel. Reprezinta o veche axa de penetratie, circulatie si schimburi dinspre bazinul Marii Mediterane pana in Europa Centrala si Oceanica.

Concentreaza un numar important de locuitori si orase milionare (Köln - Düseldorf - Essen, Frankfurt etc.).

Este formata din microaxele: Rhin - Ruhr, Rhin - Main, Rhin - Hektor si regiunea Randstad - Holland (megalopolisul olandez) cu o populatie de peste 30 mil. locuitori si densitate care variaza intre 1200 loc./km2 si 4000 loc./km2.

In lungul ei se afla cel mai mare port fluviatil - Düisburg si cel mai mare port maritim - Rotterdam.

Industria s-a dezvoltat pe baza resurselor existente in lungul axei (carbune) si a materiei prime importate. Alaturi de ramuri traditionale: industria carbonifera, cocsochimica, siderurgica si constructia de nave, s-au dezvoltat o serie de ramuri noi: petrochimia (Ruhr, Rotterdam-Europort), siderurgia (Duiburg, Dortmund), metalurgia neferoasa (Freiburg), constructiile navale (Rotterdam), automobile (Bochum).

Axa Rinului se continua pe teritoriul Olandei, cu Randstad Holland. Este cea mai importanta concentrare industriala si urbana din Olanda, care se desfasoara sub forma unui inel ce cuprinde: Amsterdam, Utrecht, Rotterdam, Haga, Horlem. In interior sunt culturi sau diferite plantatii. Are structura multipolara. Concentreaza peste 1/3 din populatia Olandei si cea mai mare parte a productiei industriale. S-a format in zone litorale (poldere - terenuri recuperate de la mare), intre Golful Zuidezce si estuarul Rhinului. Are cea mai puternica concentrare a transporturilor, in care un rol deosebit il au transporturile navale.

Amsterdam - s-a dezvoltat in perioada de aur a Olandei (secolul XVII), ca urmare a expansiunii comerciale si coloniale. Are functii complexe (industrie, transporturi, comert).

Rotterdam - se deosebeste de Amsterdam. S-a dezvoltat in secolul XIX (datorita pozitiei geografice) ca port de tranzit, datorita cresterii productiei industriale in bazinul Ruhr.

In ultimul timp a inregistrat si o crestere a productiei industriale. Si-a dezvoltat ramuri: portuare, petrochimie, metalurgie neferoasa, santier naval.

Cuprinde 4 porturi si zone industriale.

Problemele care se pun in evolutia functionala sunt: pastrarea spatiului verde in interior si extinderea in zona deltei.

Utrecht - s-a dezvoltat in delta Rhinului. Este un centru industrial, comercial si al targurilor internationale.

Eindhoven - renumit centru al aparaturii electronice (Philips)


8.2.2. Macroaxa Londra - Birmingham - Liverpool

Este alcatuita din mai multe concentrari industriale, de tipuri diferite:

a. metropolitan: Londra - Birmingham -Manchester; rezultata in urma fenomenului de exurbanizare industriala, rezultand repartitia industrieiin aria metropolitana;

b. activitati portuare: Mersey Side;

c. carbonifere: Sheffield.

Aparitia a fost favorizata de prezenta unor importante resurse de materii prime (minereuri feroase, carbune), sustinute de o infrastructura a transporturilor deosebita (fluviala, rutiera, maritima - locul III in flota maritima dupa Liberia si Japonia), aeriana si a comertului in special cu CEE, SUA, tarile Commonewealth-ului.

Se suprapune practic megalopolisului englez, care include conurbatiile engleze: Londra - cu cele 11 orase satelit, Liverpool, Birmingham, cu densitati ale populatiei intre 2000 - 4000 loc./km2.

Se remarca prin imbinarea ramurilor traditionale cu cele portuare.

Dezvoltarea industriei a fost favorizata de existenta unor importante resurse ale subsolului, in principal minereuri de fier, ceea ce a condus la dezvoltarea puternica a siderurgiei: Manchester, Birmingham, Leicester, a unor importante resurse de carbune (ex.: Midlands) si a metalurgiei neferoase (Liverpool - Londra). Industria textila (prelucrarea lanii, bumbac, matase, confectii). Ca ramuri noi: petrochimia, industria cauciucului si maselor plastice (produse destinate exportului), iar ca ramuri de varf: industria aeronautica, electronica, optica, automobile.

In limitele acestei macroaxe se intalnesc poli de atractie: Liverpool - Manchester si poli de dezvoltare: Londra - Birmingham.



8.2.3. ALTE AXE INDUSTRIALE

Axa industriala Sf. Laurentiu - Marile Lacuri

Se desfasoara pe aproximativ 3000 km intre Golful Sf. Laurentiu si Lacul Superior si cuprinde 75% din populatia Canadei. Mari centre urbane: Montreal - Toronto - Quebec - Ottawa - Hamilton etc. Dezvoltarea a fost favorizata de prezenta estuarului si posibilitatilor de transport si schimburilor comerciale cu SUA. Are o structura variata: ramuri industriale portuare (petrochimie, industria siderurgica, nave), automobile, aeronave si echipamente industriale. Baza de materii prime - resursele interne in cea mai mare parte.


Axa industriala Gange

In lungul fluviului si Campiei Gangelui. Concentreaza mari aglomeratii urbane: Calcutta, Delhi, Kanpur, Agra. Cauzele aparitiei: resursele naturale (fier, carbune, minereuri neferoase) si posibilitatile facile de transport. Ramuri traditionale - industria textila.




Axa Chang - Jiang

Se dezvolta in lungul uneia dintre cele mai mari artere fluviatile din lume; o straveche arie de populare. Numeroase orase milionare: Shanghai, Changing, Nanjing, Wuhan, Chengdu.

Cuprinde 4 poli industriali:

- zona libera Shanghai - dezvoltata datorita relatiilor comerciale cu Japonia; industria siderurgica, metalurgia neferoasa, constructiile de masini, ramuri de varf.

- Nanjing - industria chimica, textila, sticlarie;

- Wuhan - structura complexa;

- Chongqing - Chengdu - ramuri noi, moderne (petrochimie), alaturi de ramuri traditionale (siderurgie, textila).


8.3. REGIUNILE INDUSTRIALE MAJORE ALE TERREI


8.3.1. NE S.U.A.

- "Manufacturing Belt"- una dintre cele mai industrializate si urbanizate regiuni ale Terrei;

8.3.2. EUROPA DE VEST

"triunghiul de aur "

din Scotia N Italiei

Middlands, Rin - Rhur, Lorena, Alsacia, v.Po

8.3.3. JAPONIA

- Pacific Setouchi( Tokyo - Osaka- Kobe - Kytakyushu)

8.3.4. RUSIA

Reg. Moscova,V olga - Ural pana in Siberia Occidentala


ALTE REGIUNI:

- S si SE ASIEI ( China, India, "tigrii asiatici")

- S. AFRICII ( R. Africa de Sud)

E. EUROPEI ( Polonia,Cehia,Romania)

E. AMERICII DE S ( Argentina, Brazilia)


8.3.1. NE S.U.A. -" Manufacturing Belt"

5 % din suprafata SUA

o treime din populatie si doua treimi din industria americana

regiunea industriala cea mai afectata de restructurare in anii 80

Yongstown - simbolul declinului industrial american

10 nuclee de concentrare a activitatilor industriale

S Noua Anglie - Boston, Hartford,Worchester

Reg. metropolitana New York - New York, Newark,Paterson

v. Delaware - Philadelphia,Camden, Wilmington

aria matropolitana Baltimore

Pennsylvania Bethlehem,Reading,Harrisburg

V.Mohawk - Rochester.Rome,Utica,Troy,Albany

reg. Cleveland - Pittsburg - Cleveland, Akron,Wheeling, Pittsburg

reg. metropolitana Detroit -Detoit, Toledo,Pontiac, Flint, Dearborn

reg. Chicago -Milwaukee - Chicago, Milwaukee,Garry

reg. Indiana - Ohio - Dayton, Hamilton, Cincinnati, Louisville


CONCENTRARI MAJORE :

Ø     LITORALUL NORD - ATLANTIC

Ø     MARILE LACURI



8.3.1.1. REGIUNEA LITORALA NORD - ATLANTICA

se suprapune megalopolisului BOSWACH

LITORALUL NORD - ATLANTIC

NUCLEUL INDUSTRIAL NOUA ANGLIE - dominat de Boston

Ø       centru cu rezonanta istorica

Ø       specializat in industria confectiilor si textila in sec. XIX

Ø       prezent : metalurgie, constructii de masini electrice, produse electronice


1.2. REG. METROPOLITANA NEW YORK

Ø       simbolul civilizatiei industriale americane,metropola economica americana

Ø       peste 33.000 intreprinderi,in oras si in suburbii :Paterson, Clifton, Garfield, Newark, Orange, Hillside,Maplewood,Jersey City

Ø       predomina ind. confectiilor (Manhattan),constructii navale, prelucrarea petrolului, chimie, pielarie, incaltaminte(Brooklyn),chimie,electronica,poligrafie,alimentara

(Quenns), siderurgie,constructii de masini, chimie(Bronx,Staten Island), santiere navale (Bayonne si Jersey City)


1.3. DELAWARE - PHILADELPHIA

Ø dezvoltare industriala timpurie

Ø inalta specializare a fortei de munca

Ø industrie concentrata in orasele satelit:Trenton (chimie,constructii de masini, electrotehnica),Camden (prelucrare petrol,siderurgie, constructii navale ), Wilmington ( rafinare petol, mijloace de transport, constructii navale, textila), Chester ( constructii navale),Reading (constructii masini, textila,confectii), Bethlehm (siderurgie, rafinarea petrolului), Allentown ( electrotehnica, constructii de masini, textila),Easton ( metalrgie neferoasa,materiale de constructie )


1.4. ARIA MATROPOLITANA BALTIMORE

Ø dominat de siderurgie, santiere navale, constructii de avioane (Martin ), uzine de prelucrare a cuprului, rafinarii de petrol, constructii de masini combinate chumice, fabrici de textile,confectii alimentare

Ø Washington DC- in extremitatea sudica

Ø axa Baltimore - Washington - exemplu de abandon al industriilor legate de C. F. si zone portuare si aparitia noilor industrii,legate de axe rutiere si aeroport dezvoltarea de noi orase,centre ale industriei de varf ( Restone si Crystal City)


8.3.1.2. REGIUNEA MARILOR LACURI - CHIPITTS


regiunea cea mai favorizata de :

pozitia geografica(Marile Lacuri si fl. Sf.Laurentiu)

de prezenta resurselor( preeria americana, M. Appalachi):

Ø       fier - Mesabi,Cuyuna,Marquette

Ø       carbuni - Peoria,Evansville, Steubenville,

Ø       petrol - Chipewa,Hillsdale

Ø       cupru . Cooper Cliff, Keweenaw

Ø       gaze naturale - Cannon Creek, Chatham

Ø       uraniu - Elliot Lake, Bancorf

Ø       sare Akron


  • infrastructuri de transport - C. F., rutiere (cea mai mare densitate din SUA), portuare

2.1. CONCENTRAREA CLEVELAND - PITTSBURGH

in V statului Pennsylvania si E statului Ohio

cea mai veche regiune siderurgica din America de Nord


2.2.CONCENTRAREA VESTICA:

DETROIT - CHICAGO -    TOLEDO - MILAWAUKEE


DETROIT - capitala automobilului mondial

Ø       uzine situate in orase satelit : Dearborn, Warren, River Rouge, Melvindale, Roseville


CHICAGO peste 15.000 intreprinderi industriale,localizate in

metropola si orasele satelit:

Ø       Evanstone,Gary,Hammond, East Chicago


8.3.2.. EUROPA DE VEST


Europa de Vest - a doua regiune industriala majora a lumii. Nucleele industriale care alcatuiesc aceasta regiune se succed pe directia nord - sud , din Anglia de nord-est pana in aria metropolitana londoneza, se continua cu bazinul Ruhr din Germania, vechile regiuni industriale din nord-estul Frantei, Lorena si Alsacia, si se termina in nordul Italiei.

Caracteristici - ATUURI:

cea mai veche regiune industrializata a lumii,

a benficiat de resurse naturale de fier si carbune, de populatie densa, de piete importante de consum, de contexte economice favorabile si de pozitii strategice in geopolitica globala.

Revolutia industriala a lumii s-a declansat in 1750 IN Marea Britanie.

Ø       Primul val de industrializare s-a derulat pe parcursul unui secol din 1750 si pana in 1850, incluzand trei faze intermediare.

Ø       Fundamentata pe ramurile industriale clasice, extractia carbunelui si a fierului, siderurgia, industria textila, a fost prima tara a lumii care s-a industrializat si prima care a suferit un sever proces de dezindustrializare.

Primul val de industrializare s-a derulat pe parcursul unui secol din 1750 si pana in 1850, incluzand trei faze intermediare.

Ø       Prima este cea legata de formarea primelor nuclee de "proto-industrializare", localizate in apropierea resurselor minerale, folosind forta hidraulica si sistemele locale de canale pentru transportul materiilor prime si al produselor industriale. Aceste concentrari industriale erau situate in nordul Tarii Galilor, centrul si nord-estul Angliei si sudul Scotiei.

Ø       A doua faza, desfasurata intre 1790 si 1820, a consolidat pozitia unora dintre "embrionii" de dezvoltare industriala, transformandu-I in regiuni industriale (sudul Tarii Galilor) , in timp ce altii au inregistrat deja un declin al activitatilor industriale (nordul Tarii Galilor, Cronwall, Deryshire) din cauza epuizarii rapide a resurselor minerale, inaccesibilitatii pietelor datorita cailor de comunicatie insuficient dezvoltate sau localizarii periferice, lipsei mecanismelor de dezvoltare endogena.

Ø       A treia faza a cuprins intervalul 1820-1850, marcat de expansiunea retelei de cai ferate. Acestea au extins piata de consum si au favorizat relatiile economice dintre regiunile industriale existente.

Cel de-al doilea val de industri-    alizare, care a debutat la mijlocul secolului XIX, a inclus difuzia activitatilor industriale spre Europa continentala, datorita noului context tehnologic pe care se baza dezvoltarea industriala, reprezentat de exploatarea carbunelui, producerea otelului si fabricarea uneltelor si utilajelor, utilizarea energiei aburului si sistemului de transporturi feroviare. Inovatiile tehnologice, formele de organizare a activitatilor industriale au contribuit la descoperirea de noi resurse, la dezvoltarea unor noi practici sociale, extinderea pietelor de la cele locale la cele nationale, investitii masive in industriile cheie si intarirea rolului guvernelor nationale in strategia economica a tarilor vest-eruopene. Pana in 1870, la sfarsitul celui de-al doilea val de industrializare, s-au consolidat regiunile industriale Sambre-Meuse din Belgia, Ruhr si Aachen in Germania, Alsacia, Normandia si valea superioara a Loirei din Franta si districtul industrial dintre Basel si Glarus din Elvetia.

Al treilea val de industrializare, declansat in 1870, a determinat extinderea activitatilor industriale in noi regiuni europene care au inclus Olanda, sudul tarilor scandinave, nordul Italiei, estul Austriei, regiunea spaniola, Catalonia si consolidarea "vechilor" nuclee din Marea Britanie, Franta, Germania, Belgia.

Inceputul secolului XX a marcat incheierea celui de-al treilea val de industrializare a Europei vestice. Expansiunea industriala, in special, si dezvoltarea economica, in general, au fost intrerupte de cele doua razboaie mondiale care au afectat tarile europene. In afara consecintelor directe ale celor doua conflagratii mondiale, s-au resimtit si efecte indirecte in dezvoltarea nucleelor industriale vest-europene: pe de o parte declinul Europei ca producator mondial in comparatie cu SUA si Japonia, care s-au dezvoltat vertiginos.

In 1913, Europa concentra 43% din productia mondiala si 59% din comertul international, pentru ca in perioada interbelica, in 1923, contributia acesteia sa se reduca la 34% din productie si 50% din fluxurile comerciale pe glob, in favoarea SUA si Japoniei, care si-au majorat productia industriala si tarilor sud-americane si coloniilor britanice, care au devenit importante furnizoare de produse primare; pe de alta parte, schimbarile politice, concretizate in aparitia de noi state nationale, au dislocat viata economica: noile frontiere au separat, in unele cazuri, forta de munca si resursele naturale de centrele industriale si pietele de desfacere, retelele de cai de comunicatii s-au adaptat noilor contexte politice. Criza economica a anilor 1929-1935 a reflectat eforturile de ajustare a economiilor nationale la noua impartire politica a Europei, cu implicatii care au variat ca intensitate de la o tara la alta, de la o regiune industriala la alta. Coerenta dezvoltarii economice a Europei a fost dezintegrata prin eforturile tarilor vest-europene de a-si proteja industriile nationale prin impunerea cotelor de import, a restrictiilor si acordurilor comerciale preferentiale. Din nou, SUA si Japonia au fost beneficiarele acestor schimbari intervenite in strategia de dezvoltare economica si industriala a Europei. Economia Europei a continuat sa fie segmentata dupa cel de-al doilea razboi mondial care a impus o ruptura transanta intre Europa vestica si cea estica. Dar, in mod paradoxal, tocmai aceasta a stimulat revigorarea economica rapida a Europei vestice si accentuarea decalajelor de dezvoltare economica si, implicit, industriala intre vestul si estul Europei. Efectele aplicarii Planului Marshall s-au resimtit in ritmurile rapide de relansare economica, incepand cu anii '50.

In interiorul Europei vestice s-a conturat "triunghiul de aur" dezvoltat intre centrul Angliei (Birmingham), sud-estul Angliei (regiunea metropolitana londoneza), continuat cu vestul Germaniei (Dortmund) si nordul Italiei (Milano).In contrast cu aceste regiuni industriale aflate in crestere, s-au detasat periferiile economice ale Europei, din Scotia, nord-estul Angliei, Tara Galilor si Irlanda de Nord, continuate cu sudul Italiei, Spania si Portugalia.


8.3.2.1.MAREA BRITANIE


Industria urbana a fost cea mai sever afectata de procesul de dezindustrializare

Londra, de exemplu, a pierdut 51% din forta de munca industriala intre 1960 si 1981. In schimb, economia londoneza si-a regasit echilibrul prin expansiunea activitatilor financiare si bancare, contribuind la transformarea regiunii de sud-est in cea mai dinamica regiune din Marea Britanie, care a renuntat la industriile traditionale, punand accentul pe cele noi, inovative, de inalta tehnologie.

Declinul nordului industrial si dezvoltarea sudului pe baza activitatilor in crestere in perioada post-industriala au generat traiectorii divergente de evolutie economica intre nord si sud si divizarea spatiala a strategiilor de dezvoltare regionala.

Regiunea de sud-est, cu ramificatii de-a lungul coridorului M4 catre vest, M11 catre nord sau M3 catre sud-vest este considerata nucleul economic al Marii Britanii.

"Inima" industriala traditionala, reprezentata de nord-vest, Yorkshire, Humberside si Midlands de nord nu inregistreaza o evolutie economica mai buna decat periferiile recunoscute ale Marii Britanii (nord-estul Angliei, Tara Galilor si Scotia).

Regiunile dominate de industria carbonifera si industriile grele ca Scotia centrala, sudul Tarii Galilor, Teeside, Yorkshire de sud si Merseyside sunt caracterizate prin cele mai dezechilibrate structuri ale fortei de munca.

Clivajul economic nord-sud a fost etichetat de analisti ca delimitand "cele doua natiuni" (Green, 1988).

Globalizarea economiei a accentuat migrarea industriei dinspre nucleul industrial al Marii Britanii spre periferie sau spre alte localizari care beneficiau de avantaje comparative: productia de automobile si cosntructiile navale din Liverpool, industria lanii din Manchester, industria bumbacului din Leeds sau York, reprezinta exemple sugestive in acest sens. Doua concentrari industriale sunt semnificative pentru trecerea economiei britanice de la industrializare la dezindustrializare, prima simbolizand nordul industrial in declin (regiunea Midlands de vest cu centrele Manchester-Birmingham) si cea de-a doua reprezentativa pentru cresterea industriala (regiunea de sud-est dominata de Londra).

regiunea Manchester - Birmingham este una dintre nucleele cele mai reprezentative ale devenirii industriale a tarii, datorita existentei unor premise deosebit de favorabile: resurse bogate de carbune si activitati de extractie dezvoltate inca din secolul XVI, abundenta de materii prime ieftine, ca de exemplu bumbacul adus din India, resurse de capital, un urias volum de forta de munca ieftina (influentata de extinderea marii proprietati funciare care a accentuat exodul populatiei rurale spre orase). La acestea se adauga "monopolul" incontestabil al englezilor asupra marilor inventii tehnologice ale epocii: suveica zburatoare (1733), masina de filat (1764), razboiul de tesut mecanic (1785), presa hidraulica (1795), strungul cu micrometru (1797), procedeul de obtinere a otelului (1785), culminand cu celebra matina cu aburi construita de James Watt in 1784.

Toate aceste conditii necesare industrializarii au dus la aparitia pe harta lumii a primelor orase industriale, care au inregistrat o dinamica demografica spectaculoasa. Astfel, Manchester, devenit centrul industriei bumbacului, a trecut de la 6000 de locuitori in anul 1700 la 95000 in 1801, iar Birmingham, orasul fierului si al carbunelui, a ajuns in aceeasi perioada de la 5000 la 75000 de locuitori. Din pacate, goana dupa profituri, sintetizata de deviza oficiala, la moda pe atunci in Anglia "Imbogatiti-va", a generat un peisaj industrial deprimant, cu conditii de munca deplorabile, locuinte insalubre, exploatare crunta a fortei de munca si a naturii, o realitate dura si trista, care s-a atenuat numai odata cu maturizarea revolutiei industriale.


Ø Londra Capitala a unui vast imperiu colonial care cuprindea o patrime din planeta in 1914,

Ø a devenit, in decursul secolului XIX si prima jumatate a secolului XX, cea mai importanta metropola economica si financiara a lumii.

Ø Dezvoltarea infloritoare a fost ajutata de avantajele oferite de localizarea Londrei: pozitia in centrul bazinului londonez si la estuarul Tamisei ii permite sa fie principala intersectie rutiera si primul port maritim al Marii Britanii. Fondata de romani (numita Londinium), Londra era, asa cum aprecia istoricul latin Tacitus, un oras comercial infloritor.

Ø adevarata dezvoltare economica si urbanistica debuteaza, insa, dupa cucerirea normanda din 1066.

Ø Orasul este organizat in jurul a doua nuclee mentinute pana in prezent: City - centru comercial si financiar si Westminster - resedinta regala.

Ø Dezvoltarea urbana a fost favorizata de functiile sale portuare. Frecventat de corabiile Ligii Hanseatice, portul a devenit la inceputul secolului XX primul in ierarhia mondiala, urias depozit de marfuri diverse pentru intreaga Europa.

Ø capitala a leaganului revolutiei industriale, Londra a experimentat si activitati industriale recunoscute ca vetuste si rudimentare care au dus la aparitia cartierelor sarace, muncitoresti din East End. Londra a devenit un oras invadat deseori de smog, ceea ce l-a facut pe poetul englez P.B. Shelley sa aprecieze la inceputul secolului XIX ca "infernul este un oras care seamana mult cu Londra".

Ø Initial, localizarea industriei a fost influentata de infrastructura de comunicatii: industriile grele, poluante au fost amplasate in est, de-a lungul Tamisei, in apropierea porturlui, iar industriile usoare au preferat localizarea in vest si nord-vest, in lungul cailor ferate si rutiere. Totusi, convergenta comertului maritim si colonial, acumularea capitalului si a activitatilor financiare (aici a fost creata prima bursa de valori a lumii "Stock Exchange"), prezenta unui important potential uman au transformat Londra intr-un mare centru de afaceri.

Ø Declararea sa in functia de capitala a Commonwealth a fost una din recunoasterile rolului sau in economia mondiala. Dar numai dupa cel de-al doilea razboi mondial, importanta traficului portuar si a aglomerarii urbane au cauzat intensificarea dezvoltarii industriale.

Ø Evolutia industriala a Londrei rezumeaza, de fapt, pe cea a sud-estului Angliei.

Ø Au fost promovate ramurile industriale curate, moderne, dispersate spatial care contrastau cu industriile aflate in dificultate din "Black Countries". Industrializarea regiunii de sud-est a avut ca scop echilibrarea regionala prin evitarea extinderii somajului si atragerea excedentului de forta de munca din regiunile carbonifere. In perioada interbelica, 80% din intreprinderile industriale infiintate in Marea Britanie au fost localizate in aglomeratia londoneza. Intre 1930-1970 forta de munca a crescut de 12 ori in industria constructiilor electrice, de 4 ori in industria alimentara si de 2 ori in industria poligrafica. In 1970, regiunea londoneza concentra jumatate din productia constructiilor aeronautice, din ce de hartie si ciment, 40% din produtia echipamentelor electrice, 20% din cea de automobile si 30% din productia de petrol rafinat (Guglielmo, 1996, p.39). Dupa cel de-al doilea razboi, in 1947, a fost elaborat si implementat un plan complex de amenajare a teritoriului ("Town an Country Planning Act") care urmarea, printre altele, descentralizarea industriala a Londrei.

Ø     Industria grea este foarte putin reprezentata. Rafinarea petrolului este localizata pe terenuri mlastinoase la intrarea in estuar, unde adancimea este suficienta pentru a permite ancorarea petrolierelor (Fawley), iar exploatarea minereurilor de fier de la Cotswold Hills, mult timp neglijate, a condus la aparitia unui complex siderurgic, unul dintre putinele situate la departare de mare, mai ales in cazul unei economii insulare ca cea a Marii Britanii. In lungul Tamisei sunt concentrate industriile care prelucreaza materiile prime importante care au nevoie de spatiu si mari cantitati de apa sau sunt poluante (energia termica, industria chimica, de prelucrare a maselor plastice, industria hartiei, industria alimentara).

Ø     Periferia aglomeratiei gazduieste industriile cele mai moderne si mai dinamice (aeronautica, electronica, constructii mecanice).

Ø     In cartierele care inconjoara centrul, mai ales in East End se gasesc industrii traditionale (mobila, confectii, tipografie). "City", desi dominat de activitatile tertiare, cuprinde si mici intreprinderi specializate in confectiile de lux, incaltaminte, bijuterii, orologerie.

Desi, concetreaza inca aproximativ 20% din salariatii industriali ai Marii Britanii, Londra a suferit in ultimii 50 de ani un amplu proces de descentralizare economica si de renovare urbana. Aproximativ 800.000 de locuri de munca din industrie au disparut din economia orasului si peste 500 de intreprinderi au fost inchise intre 1960-1980.

Ø    Inchiderea si relocalizarea fabricilor este cauza majora a emigratiei din centru spre aglomeratia urbana "Greater london".

Ø    Reintegrarea urbana a activitatilor industriale a determinat, de la mijlocul anilor '70, aparitia unor noi poli de crestere urbana in jurul aeroporturilor (Heathrow, Gatwick, Stansted) si a principalelor autostrazi (M1, M4, M11). In prelungirea cartierului londonez West End, care dispune de prestigiu social si peisagistic, la Ester, Staines, Watford, Windsor, s-au localizat industrii de varf (informatica, computere) si centre de cercetare. Spre deosebire de restul Marii Britanii, caracterizat printr-un proces intens de dezindustrializare si dezvoltarea modesta a serviciilor, in regiunea sud-estica rolul compensatoriu al sectorului tertiar a fost mai eficient, reusind sa atenueze efectele sociale ale pierderilor de locuri de munca din industrie (tabel 21).


Schimbari in structura fortei de munca din regiunea de sud-est, Marea Britanie, 1971-1981


Salariati in industrie

Salariati in servicii

Total

mii


mii


mii


Londra (orasul)







Londra (periferiile)







Aglomeratia londoneza







Aria metropolitana







Restul regiunii de sud-est







Regiunea de sud-est







Marea Britanie







Sursa: Hall, 1991, p.59


Regiunea de sud-est este preferata de firmele multinationale, peste 75% din sediile celor mai importante companii industriale din Marea Britanie sunt localizate in aceasta regiune. Statistica devine mai relevanta daca avem in vedere ca 25 din primele 60 de corporatii europene au sediul social in Marea Britanie.

Ø       Aproximativ 80% din forta de munca britanica angajata in servicii de afaceri este concentrata in regiunea de sud-est, fiind o premisa importanta pentru dezvoltarea firmelor specializate in domenii de varf, ca microeletronica sau biotehnologiile. Exemple reprezentative sunt concentrarile de industrii de inalta tehnologie din lungul coridoarelor M4 dinspre Slough spre Swindon si M11 care leaga Londra de Cambridge

Ø       . Regiunea de sud-est beneficiaza de localizarea in apropierea de nucleul economic al Europei continentale. "Euro-Tunnel" care traverseaza Marea Manecii, intrat in functiune in 1991, a accentuat accesibilitatea acestei regiuni si a stimulat relatiile de cooperare cu nucleul economic al Europei continentale.


8.3.2.2.GERMANIA

Ø       singura tara europeana cu o revenire spectaculoasa pe scena industriala a lumii dupa cel de-al doilea razboi mondial,

Ø se situeaza in prezent pe locul 4 in lume dupa valoarea adaugata in industrie.

Ø Ca si celelalte economii ale tarilor dezvoltate vest-europene, si cea a Germaniei a inregistrat un proces de dezindustrializare si de intensificare a tertializarii. Cele doua procese s-au compensat in structura fortei de munca: intre 1960 si 1986 numarul salariatilor din servicii a crescut cu 4,3 milioane de angajati (Bade, Kunzmann, 1991, p.77).

Ø Diferentierile regionale sunt substantiale, regiunea vestica a Germaniei, Nordrhein-Westfalen, unul din nucleele industriale cele mai importante, desi a inregistrat cresteri ale productiei si valorii adaugate in industrie sub media nationala in ultimii 30 de ani, produce inca 27% din PIB.

Ø Aceasta regiune include unul dinre cele mai vechi bazine carbonifere ale Europei, Ruhrgebiet, care a generat de-a lungul secolului XX cea mai importanta regiune industriala si cea mai mare concentrare demografica si urbana a Germaniei.

Ø Avantajata de bogate resurse de carbune si fier, industria grea s-a dezvoltat incepand din a doua jumatate a secolului XIX, regiunea cuprinsa intre vaile raurilor Ruhr si Rin a devenit una din "inimile" industriale ale Europei. Extractia carbunelui, energia termica, siderurgia au dominat economia regiunii, desi si alte ramuri industriale, ca industria chimica, textila si mecanica au inregistrat evolutii ascendente. In 1960 industria concentra 62,7% din forta de munca a regiunii, in timp ce serviciile ocupau doar 35,4%. Din anii '70, industria si-a redus dominanta, ajungand la sfarsitul anilor '80 sa reprezinte 49,4% din structura fortei de munca, in comparatie cu ponderea in crestere a sectorului tertiar, de 49,7%. Aceste schimbari radicale au fost rezultatul pierderii a peste 1,5 milioane locuri de munca din industrie, desi numai 420.000 de locuri de munca au fost create in servicii. Declinul fortei de munca din industria extractiva a fost cel mai spectaculos: in 1960, 560.000 de persoane lucrau in minerit, in 1900 ramasesera doar 98.000 de salariati in activitatile extractive.

Impactul declinului industrial a fost considerabil asupra dezvoltarii regionale, cu atat mai mult cu cat dominanta economica era reprezentata de industrii traditionale, bazate pe resurse naturale. Puternicele firme industriale, Thyssen, Krupp, Veba, Hoesch, Mannesmann, au dominat dezvoltarea economica a regiunii pentru multe decenii. Desi intens subventionate de guvernul federal, marile corporatii au fost nevoite sa inoveze si sa-si diversifice productia odata cu accentuarea competitiei internationale.

Ø       Influenta locala a acestor mari firme a creat un mediu social si politic putin favorabil pentru dezvoltarea firmelor mici si mijlocii din industrii de varf sau servicii.

Ø       Un alt handicap al regiunii, in afara celui legat de dominanta industriilor grele aflate in declin la nivel mondial si de structura nefavorabila a firmelor industriale pe categorii de marime, este reprezentat de specializarea stricta a fortei de munca si de capacitatea redusa a acesteia de ase reprofila rapid.

Ø       Inainte de 1965, in regiune nu exista decat o singura universitate, deci schimbarile structurale iminente in economia industriala a regiunii nu au beneficiat de relatiile de cooperare cu institutiile de invatamant superior sau centre de cercetare. Lipsa fortei de munca calificate in noile domenii economice aflate in crestere alaturi de capacitatea inovativa redusa a firmelor dominante in regiune au generat o dezvoltare sub media nationala a serviciilor.

Ø       Mediul inovativ precar al regiunii a determinat migrarea chiar si a industriei de armament, care desi este genetic legata de industria siderurgica dominanta in Ruhr, are si o componenta importanta de cercetare-dezvoltare.

Ø       Un exemplu il reprezinta firma Krupp, unul din marii producatori de armament din Germania, localizata in Ruhr inainte de al doilea razboi mondial, care a migrat spre centrele moderne, inovative din regiunea München si Baden-Württemberg.






Document Info


Accesari: 31946
Apreciat: hand-up

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site


in pagina web a site-ului tau.




eCoduri.com - coduri postale, contabile, CAEN sau bancare

Politica de confidentialitate | Termenii si conditii de utilizare




Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2024 )