Documente online.
Username / Parola inexistente
  Zona de administrare documente. Fisierele tale  
Am uitat parola x Creaza cont nou
  Home Exploreaza
Upload




























Comuna Salcia

geografie




A fost atestata documentar acum o jumatate de secol. De-a lungul istoriei, comuna Salcia a crescut lin, dar viguros, ca orice asezare de pe malul Dunarii. Astazi, prin grija edililor ei, ea este in plin avânt pe drumul dezvoltarii! Un singur amanunt ii impiedica zborul: o statuie comunista, asezata la intrare.

Scaldata de apele Dunarii, comuna Salcia se afla in sudul judetului Mehedinti, având ca vecine localitatile Vrata, Cetate, Izmisa si Cujmir. Documentar, asezarea a fost atestata inca din 1525, intr-un hrisov emis de cancelaria lui Radu de la Afumati, prin care mai multe "selisti", intre care si Salcia, au fost daruite spatarului Dragu de catre domnitor. In acest hrisov, Salcia este mentionata cu toponimul Salcea, ca siliste. Legenda spune insa ca numele provine de la arborele cu acelasi nume, lânga care s-a nascut primul sat.




In anul 1628, alt document numea asezarea Ascunsa, iar mai târziu, in anul 1643, paharnicul Barbu ot Dâlga cumpara cu 270 unghi Salcea si Ascunsa, Ulmi si Fântâna "toate cu rumâni" de la paharnicul Theodosie. In anul 1644, postelnicul Hamza, Stanciul si Udrea fiii lui Socol ot Pade au vândut partile stapânite de ei in Salcia ot Dunav si in Ascunsa marelui ban Barbu Poenaru, fara rumâni. Dupa aproape un secol, asezarea este atestata ca sat, in timpul domniei lui Radu Mihnea si era stapânit de Damina "capitan de sârbi" si fiii sai.

Ieri avea tuica, azi are PECO

De-a lungul istoriei, localitatea s-a dezvoltat, asa cum rezulta din documente. In anul 1864, Salcia avea 636 de familii si case si 500 de contribuabili, iar reforma agrara efectuata de Alexandru Ioan Cuza a fost insuficienta pentru locuitorii comunei, multe familii ramânând fara pamânt. In anul 1906, cu prilejul jubileului regal, in sat erau 800 de familii, dintre care 100 fruntase, 500 mijlocase si 200 de familii codase (fara pamânt). In 1947, comuna Salcia avea 854 de cladiri, 835 de gospodarii, o scoala generala cu noua invatatori, o biserica ridicata de Iordache Stenoe si sotia sa, Catinca Filisanu, sapte cazane de tuica, doua masini de treierat, o moara cu valt si o presa de ulei.

Astazi, comuna Salcia are o suprafata totala de 5.066,86 hectare de teren arabil, vii si paduri, o populatie de 3.442 de locuitori, ale caror ocupatii de baza sunt agricultura si cresterea animalelor. Functioneaza o scoala generala deservita de 21 de cadre didactice, cei 339 de elevi invata in doua cladiri ale scolii; o gradinita cu 86 de copii indrumati de patru educatoare, un camin cultural, o biblioteca, dispensar uman, dispensar veterinar, farmacii veterinare si umane, o biserica, servicii de posta si telefonie digitala, televiziune prin cablu, 35 de societati comerciale cu capital privat, o moara, o statie PECO.

Taranca de la Dunare - capul zburat si ulciorul spart

Dupa cum precizeaza viceprimarul comunei, Mioara Dinte, drumul spre dezvoltare al Salciei nu se opreste aici. Exista numeroase proiecte - pe termen mai lung sau mai scurt - menite sa faca din comuna mehedinteana o asezare frumoasa, deschisa catre civilizatie. "Pentru anul in curs avem in plan dezvoltarea infrastructurii, punerea la punct a retelei de alimentare cu apa potabila, renovarea si reamenajarea târgului de saptamâna. Iar in centrul comunei, cu sprijinul unui program cu finantare europeana, se va amenaja un centru social de zi pentru ingrijirea copilului", declara Mioara Dinte.

Unul dintre principalele proiecte pe ordinea de... an a administratiei din Salcia este si reabilitarea intrarii in comuna. Mai precis, reconditionarea sau - daca este cazul - inlocuirea monumentului care vegheaza de zeci de ani hotarul asezarii.

"Este o statuie construita de mai bine de 50 de ani. Reprezenta o fata cu ulcior - simbol probabil al originii localitatii - izvorul - si al perenitatii taranului român. Din pacate, anii si vicisitudinile vremii au deteriorat statuia. Cum este primul obiect pe care un strain il intâlneste la intrarea in Salcia - un fel de carte de vizita - ne gândim serios sa-l reconditionam", mai spune Mioara Dinte.




Rachiul nostru cel de toate zilele

Sorina STAICULESCU

Mijlocul lui iulie. Salcia, o comuna mehedinteana pe malul Dunarii. Iertata de inundatii in primavara, dar toropita acum de canicula, asezarea aproape ca a amortit. Intr-un singur loc viata mai zvâcneste din când in când, precum sângele infierbântat de rachiu: la cârciuma.

Se strânsesera la Coarna. De jur imprejurul mesei, se imbiau unul pe altul la paharele cu rachiu si vin. Trasi la umbra cârciumii, barbatii uitasera de treburile de acasa. Treieratul era pe sfârsite, nu mai aveau mare lucru de facut. Muierile vedeau de copii si de oalele de pe foc, ei stateau la un clondir de vorba... Sa treaca vremea, sa le vina foame, sa li se faca somn...

"Sa vina dracu' medicamentele alea", continua unul dintre ei discutia inceputa mai demult. "Unde s-a mai pomenit sa nu avem doctorii la farmacie? Sa trimitem dupa ele la Craiova? Nu stii când vin, nici cu cine. Tu le-astepti ca prostu' si-n timpu' asta incerci sa nu mori!...".



Stelica isi lasa palaria de pai mai pe spate, sa se scarpine pe frunte. Caldura mare, lasa sa-i scape pe lânga dintele de fier din fata. Scoase palaria de tot, isi facu vânt cu ea, o puse la loc.

"Si dupa ce vin, când esti cu picioru-n groapa, ia de le plateste! Cu ce?? Pensia nu s-a marit din halalt an...".

"Las', ma, ca cica o mareste acu' cu cincizeci la suta", il linisti vecinul, sorbind cu sete din lichidul rosiatic. "Asa zice la aparat si in ziar. Te-mbogatesti, nu alta!".

"Da, ma Nita, cum dracu', mie-mi spui?! Doar am fost tractorist, ca tac-to! Print ajung, tot ca el! Da' dupa ce mor, ma, ca pâna sa mi-o mareasca mie, intru-n pamânt de vreo trei ori!".

Barbatii incepura sa râda gros, zapusit. Se-ntinsera cu greutate dupa sticle, turnara in pahare, dadura noroc.

"Sa fie pentru pensii, ma", hohotira si ciocnira.

Biserica, la fel ca politica

Tacura, sa se racoreasca. Din drum se mai oprira câtiva. Legara bicicletele de pom, salutara si intrara in cârciuma, sa-si ia licoare. Iesira cu sticle si pahare si se asezara la masa, nerabdatori sa participe la discutie.

"Ioane, venira, ma, medicamentele?".

"Da, ma, ajunse masina. Stii de unde mi le aduse? De la Galicea, ma. Ca ieri, când mi le-a pus fata la masina, le-a luat unu' de-acolo cu bagajul lui cu tot. Si mi le cauta soferul de ieri. Le gasi la Galicea. Noroc cu omu' ala, a fost de cuvânt...".

"Mda, român ca lumea asta. Rar... Nu ca popa al nostru!"

"Stelica, iar te iei, ma, de el? Lasa-l ma si pe el sa traiasca, sa termine vila aia, daca tot s-a apucat de ea!".

"Cum sa-l las, ma? Ne-a saracit de tot: taxa de nunta - fie, taxa de botez - fie si asta! Dar taxa de inmormântare? Pai n-ati vazut ca stai cu mortu-n casa si nu-l ingroapa pâna nu-i dai patru sute! Acu' trebuie sa ne gândim bine când dam ortu', sa avem bani in buzunar, altfel ne manânca viermii la lumina... La coliva taxa de treizeci, la colac cincizeci. Dupa câte femei se duc sâmbata si duminica la biserica, ma mir ca nu-si face doua vile!". Stelica da paharul peste cap. "Si peste toate vine taxa de cult - 100.000 de fiecare om! Si daca n-o platim e nenorocire, pacat mare! Voi n-ati vazut, ma, ca popa umbla dupa postas? Doar-doar o strânge banii...".

Barbatii incuviinteaza, masurând sticlele. Da, mare pungas popa asta al lor... Da' pâna la urma n-au ce face. Fara el nu se face nici nunta, nici inmormântare. Le place sau nu, e al lor si asa ramâne.

Integrarea omoara taranul

"Nu stiu primaru' de ce nu zice nimica", interveni Nita, taraganat. "Imi pare om ca lumea, dupa câte am vazut

Deh, ma, a facut puscarie, a fost când cu peneleu', când cu pesedeu'. Acu' o nimeri cu Basescu. Nu-i rau...".

"Fratilor, eu am votat cu varu' Iliescu. Si tot cu el o sa votez daca s-o mai putea. Nu-i altul mai bun, parerea mea!", incheie Nita cu o dusca zdravana. De lânga el se ridica zarva mare. Fiecare avu ceva de spus, ca la politica erau toti priceputi. Discutii aprinse, opinii pro, contra, paharele se intetira, la fel si injuraturile. Mona Musca, Monica Anghel, numai Monici in tara asta, toate destepte! Nastase a intrat la apa, nu mai tine mult nici Tariceanu, ca s-a dat cu Patriciu! Daca e sa vorbim pe drepte, Vadim si Becali sunt cei mai tari la ora asta! Astia pun tara pe picioare, ce mai... De focul subiectului, mai oprira câtiva bicicletele si carutele la Coarna. Altii se enervara, isi scuturara palariile si plecara. Vreo doua muieri venira intr-un suflet sa se stropseasca pe capul barbatilor. Plecara bodoganind rachiul cu butoiul lui cu tot si cu ala care l-a inventat. In cârciuma barbatii ramasera neclintiti, infierbântati si insetati.

"Ca de integrare ne arde noua acum! Adica ce are, domn'e, Europa asta cu noi, de nu ne lasa in pace? Ce i-am facut noi Europei, a?", se otari Stelica, incins bine de medicament. "Sa-mi ia mie porcu' si sa mi-l bage la asociatie? Pai nu sta bine la mine in batatura? Placerea mea unde mai e sa-l tai de Craciun, sa fac cârnatii si toba cum m-a invatat pe mine taica? Pai eu de ce mai traiesc atunci, daca nu mai am oratanii si animale?". Ceilalti tac aprobator. Câta dreptate are Stelica asta - parc-ar vorbi ei! "In Europa lor, se alege praful de taranul român, ma, praful se alege! Uite, n-o sa mai aiba altceva de facut decât sa stea








Micul pescar

Sorina STAICULESCU


Maica-sa l-a parasit in scutece, taica-sau a inchis ochii tocmai când avea mai multa nevoie de el. Liviu Popa a ramas sa infrunte singur viata, inarmat doar cu o undita de trestie.

Se trezeste in fiecare dimineata la patru. Nu-si pune ceasul sa sune - nici n-are unul - dar e de ajuns sa o auda pe bunica-sa foindu-se in pat. Se scoala. Pe bâjbâite, iese in curte si se duce la fântâna. Cu ochii cârpiti de somn, arunca o galeata de apa pe el, sa scuture toata moliciunea. Apoi se-ntoarce in casa. "Nu mai plecasi?", aude din pat vocea ingrosata de tutun prost a lui bunicu-sau. Nu raspunde. Sta o clipa pe scaunul scund, a lene. Se dezmeticeste. Apuca undita din coltul camerei, o pune pe umar si iese. Afara, abia se crapa de ziua. Cerul prinde sa-si desfaca pleoapa inrosita de somn peste sat. Liniste pretutindeni, pustiu. Imbratiseaza cu privirea locul: atunci ii place cel mai mult, când nu mai e nimeni in jur, când nu e decât el, singurul stapân al lumii. O ia marunt pe carare, plescaind fericit din buze. Il asteapta o noua zi frumoasa de pescuit.

"Daca n-ar fi el, eu as cersi..."

Liviu are 12 ani. Pescuieste de când se stie. Mai precis, de când a crescut ceva mai mare de piciorul broastei si a trebuit sa-si câstige singur bucatica de pâine. Asa i-a spus bunica-sa: "Ma-ta te-a facut si te-a lasat aci de izbeliste, ia si munceste acum daca vrei sa traiesti!". Copilul si-a inghitit lacrimile si a tacut. Avea dreptate, stia si el cu mintea lui cea mica. Bunicii abia puteau sa mai tina casa. Taica-sau era mereu mai bolnav, fara putere. El era cel mai sanatos din casa, deci trebuia sa se apuce de ceva. Ce sa fi facut la vârsta lui? A luat un bat de trestie, l-a taiat la capete, l-a cioplit, i-a legat un fir de plastic primit de la un unchi mai batrân, i-a pus cârlig si gata! S-a apucat de pescuit. La inceput in joaca, sa-i treaca timpul pe balta cu baietii. Apoi, când taica-sau a intrat in pamânt din cauza cancerului, baiatul a luat treaba in serios. De-acum era mare, singurul barbat in casa!

"Doua, trei kilograme, cam atât prind intr-o zi", spune soptit, sa nu sperie pestele. Sta pe marginea unei barci sparte, cu ochii tinta la obrazul neclintit al apei. "Nu e mult, dar mi-ajunge sa-mi mai iau si eu dulciuri, ca astia-mi plac cel mai mult! Bine, asta când apuc sa ramân cu ceva. Ca, de obicei, nici n-ajung bine acasa si imi cere taica sa-si ia un pachet de tigari. Da' ia toti banii, mie si lu' muica nu ne mai lasa nimic...". In coltul buzelor i se zbate o umbra de zâmbet. "Ce sa fac? Nu pot sa-i cer, ca el ma tine in casa. E batrân, le cam are si cu bautura, da' daca n-ar fi el si muica, eu as fi pe strazi sa cersesc...".

Balta ii tine loc de mama si de tata

Dimineata de la patru, pâna dupa prânz, la doua, Liviu sta pe marginea baltii. Nemâncat, nebaut, asteapta rabdator sa i se umple plasa de rafie s-o duca acasa. Când crede el ca a facut destul peste pentru un kil sau doua, se ridica si pleaca. Da marfa batrânului si apuca sa imbuce un colt de pâine indesat cu doua rosii. Bea o cana de apa si se intoarce. Si pâna cade noaptea pe crestetul Salciei, Liviu vegheaza balta, singura care i-a ajuns si mama, si tata, si acoperis.

"Când a plecat mama - aveam doar doua luni - n-am stiut. Mi-a fost greu când am inceput sa cresc, ca vedeam copiii cu parinti ce fericiti erau. Apoi, când s-a mai dus si taica, am zis ca totul s-a sfârsit. Dar au ramas bunicii de care trebuie sa am grija, cât s-o mai putea... Ce o sa fac când n-or mai fi nici ei, nu stiu. Dar pâna atunci pescuiesc. Asa, cu undita in mâna, in linistea de la balta, ma gândesc la mama, la tata, la toata lumea asta mare... Imi pare rau numai ca nu prea ajung la scoala. Nu prea am timp, cu toata munca asta...". Firul de plastic tremura. Baiatul tâsneste din barca si trage cu putere. Cu chipul deodata luminat, arunca prada in plasa. Nici de data asta nu ajunge cu mâna goala acasa...










Document Info


Accesari: 5039
Apreciat:

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site

Copiaza codul
in pagina web a site-ului tau.




eCoduri.com - coduri postale, contabile, CAEN sau bancare

Politica de confidentialitate




Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2021 )