Pestera Vintului
Date istorice. Desi "gaura rasuflatoare', reprezentind un horn de comunicare al pesterii cu exteriorul, era cunoscuta de localnici de multa vreme, prima explorare a pesterii se datoreste inginerului A. Bagameri si a avut loc in 1957. Ulterior explorarea a fost si este continuata de Institutul de speologie "E. Racovita' din Cluj, in colaborare cu un grup de speologi amatori.
Localizare si cale de acces. Pestera se afla pe versantul sting al Crisului Repede, dedesubtul unui povirnis calcaros cu grohotis, in dreptul cotului Crisului, la aproximativ 1 km amonte de Suncuius. Pina in 1960, intrarea (alt. 300 m) o constituia un horn intortocheat al coridorului principal, greu accesibil si a carui parcurgere necesita, cu echipament speologic, citeva ore. In 1960 s-a dezgropat ve 838d39i chea intrare naturala a pesterii, mai spatioasa si inchisa astazi cu o poarta de fier in scop de protectie.
De la statia C.F.R. Suncuius (linia ferata Cluj-Napoca - Oradea) se merge pe drumul carosabil pina la "Castel', de la care o poteca, la inceput ascendenta apoi descendenta, de-a lungul unei pante acoperite cu grohotis, conduce pina la pestera. O a doua varianta, mai comoda, o constituie dramul carosabil paralel cu Crisul pina la "podul zburator', situat peste drum de pestera, sau de pe soseaua Cluj-Napoca - Oradea (D.N.l) se deviaza de la biserica aflata in apropierea km 582, apoi se urmeaza spre sud soseaua asfaltata spre Vadu-Crisului, unde, din centrul comunei, se continua la stinga soseaua pina la Suncuius (asfaltata pe circa 6 km); din Suncuius se merge pe itinerarul indicat mai sus (vezi fig. 7).
Descriere. Pestera de mari dimensiuni explorata pe circa 20 km, din care numai circa 8 km sint figurati pe schita alaturata. Dezvoltata in calcare de virsta medio-triasica, aceasta pestera este constituita din doua mari sectoare: unul inferior, parcurs de un piriu subteran (incomplet explorat), si unul superior, fosil, detinind remarcabili martori de eroziune (terase, sedimente etc). Etajul fosil se intinde pe mai multe nivele, legate intre ele prin puturi (fig. 11).
Intrarea principala (alt. 300 m), data in folosinta incepind din anul 1960; este inchisa cu o poarta de fier. Un coridor scurt, puternic ventilat, duce direct in coridorul principal, activ, al pesterii. In prima sala piriul subteran dispare in stinga intr-un coridor ingust si descendent, bogat concretionat, iar daca se merge de-a lungul unor cascade ce se preling deasupra unor blocuri acoperite de o crusta neagra bacte-riana, se ajunge pina la o noua salita, in stinga careia coridorul se termina in curind cu un mic sifon (apa reiese la zi prin izbucul situat dedesubtul intrarii in pestera).
Condorul principal este parcurs inspre amonte, in totalitatea sa, pina la o departare de circa 600 m, de piriul subteran. In prima parte se intilnesc portiuni bogat concretionate, dintre care cea mai remarcabila este formatiunea denumita Torpila. Pe podea se gasesc numeroase plaje de nisip si argila, iar peretii sint acoperiti de formatiuni de prelingere, dintre care unele inainteaza pina deasupra apei. Se remarca zone de tavan plan-orizontal, cu nivele de eroziune marginale si cu sedimente pe diverse nivele, obligind vizitatorul sa mearga tiris datorita inaltimii reduse a tavanului. La circa llOm amonte de Torpila, piriul subteran apare dintr-o galerie din stinga, in timp ce in dreapta, deasupra unui prag, se deschide gura unei "false' galerii, umplute cu argila. De la punctul de confluenta a celor doua galerii se poate observa ca de fapt nu este decit o singura galerie, divizata de catre un banc urias de argila care s-a inaltat in mijlocul gale riei unice initiale si care a ajuns pina in tavan. Dupa un parcurs scurt, cele doua galerii, aparent distincte, converg intr-o sala inalta de 8- 10 m. Apoi tavanul coboara la 1,20 m, pina la un sistem de hornuri care constituie punctul principal de acces spre sectoarele superioare ale pesterii. In continuare, tavanul devine foarte scund si este excavat cu lingurite, la fel ca peretele din dreapta, portiunea respectiva a coridorului fiind dificil de parcurs pe o mica portiune. Aceasta zona dificila se poate ocoli prin intermediul unei galerii uscate false din stinga.
Fig. 11. Pestera Vintului (nr. 4), cartata de I. Viehmann si Cercul speologilor amatori din Cluj-Napoca, inedita.
Intr-o salita care urmeaza, cit si pe tavanul coridorului se remarca in continuare o serie de martori, mai ales septe de eroziune si de curgere sub presiune. Citeva meandrari au evidentiat aceste forme. Galeria ia aspect de diaclaza cu plansee de eroziune laterala. Mai departe tavanul plan-orizontal este format independent de directia fetelor de stratificare, apoi devine neregulat. Coridorul evidentiaza citeva coturi mai marcante; la unul dintre ele se poate observa pe dreapta aparitia unui mic afluent temporar, prin intermediul unui horn; acest horn reprezinta o noua posibilitate de jonctiune dintre galeria cu apa si etajul pesterii. La o departare de circa 40 m amonte de hornul amintit se afla Lacul-sifon I, explorat in anul 1962 pe o portiune de 60 m.
Am descris mai detaliat sectorul de pina aici deoarece este cel mai accesibil si mai frecvent vizitat de public. Sectoarele care urmeaza sint mai greu de vizitat, de aceea le vom aminti pe scurt, insistind numai asupra elementelor esentiale.
Sistemul superior al pesterii este accesibil fie din sistemul de hornuri amintit mai sus, din amonte de cele doua galerii "false', fie printr-un alt horn, situat intre aceste hornuri si Lacul-sifon I. Patrunderea in sistemul superior necesita doua scari speologice de cite 10 m, cordeline si pitoane. Dezvoltat pe o distanta (in linie dreapta) decirca 1,1 km, sistemul de galerii superioare prezinta unele particularitati importante: detine martori ai unei activitati hidrologice subterane intense, care evidentiaza etape importante in speleogeneza masivului carstic respectiv; remarcabile concretiuni (cristalictite, antodite, clusterite etc.) pastrate intr-o stare foarte buna. De-a lungul unor portiuni largite (Sala Titanilor, spre exemplu) sau a unor obstacole constituite mai ales de o serie de avene de pe parcurs, coridorul principal fosil da acces din nou, prin intermediul unor uriase saritori in trepte, intr-un spatiu mai larg (Sala Mare), situat din nou pe cursul piriului subteran.
Din Sala Mare se poate intra intr-unul din cele mai complicate sectoare ale pesterii ce face parte din sistemul superior. Este Labirintul, in care se amesteca doua nivele care se intrepatrund si care prezinta meandre si "rotonde' extraordinare, ce tradeaza interesantul mod de evolutie al fostului riu subteran.
Reteaua activa II, in care se patrunde prin Sala Uriasa, poate fi parcursa atit in amonte (circa 450 m), cit si in aval (circa 900 m) pina la "Sifonul II', acesta fiind situat la o departare in linie dreapta de numai aproximativ 220 m fata de Lacul-sifon I de la sfirsitul coridorului principal al pesterii. Pe intregul parcurs al galeriei cu apa, de circa 1,4 km lungime, se remarca numeroase grupuri de concretiuni, cascade, martori de eroziune la diferite nivele, terase etc. Sectorul din amonte prezinta, la o departare de 400 m fata de Sala Mare, un mic afluent lateral care debuseaza in coridorul principal din Galeria CCA., explorata in anul 1959 pe o lungime de circa 300 m, foarte strimta si greu accesibila.
Inaintarea pe cursul de apa se poate face pina la punctul denumit Speo Terminus 1959. De aici se urca pe verticala o diaclaza de 40 m pentru a se ajunge din nou la nivelul superior al pesterii. Aici, intr-un spatiu mai largit, se gaseste locul in care se organizeaza bivuacurile subterane care permit o activitate mai indelungata in aceasta parte indepartata a pesterii, loc denumit Tabara inaintata. Din acest punct se poate cobori din nou la nivelul activ, unde se intilneste, pe o portiune, riul subteran. Cercetarile in acest sector sint in curs.
Vastul sistem subteran al Pesterii Vintului ridica numeroase probleme de ordin stiintific. Din punct de vedere geologic, el strabate diferite formatiuni (calcare si dolomite) ale triasicului mediu si se prelungeste pe sub formatiunile impermeabile ale liasicului, care afloreaza la zi. Hidrologic, aceasta pestera apartine bazinului Vaii Misidului. Morfologic sint de relevat in special nivelele de eroziune cu extraordinare meandre suprapuse, care prezinta o desprindere a buclelor dintr-un nivel fata de cele din alt nivel. O mare varietate o prezinta si formele de depunere, atit cele aluvionare, cit si cele de natura chimica.
Biospeologic, cu toate ca fauna cavernicola nu este prea bogata cantitativ, se remarca totusi prezenta unor forme interesante, ca nematodele Mylonchulus cavensis si Stenonchulus troglodytes din apa interstitiala a cursului de apa, batinelaceele, prezente in acelasi biotop, si coleopterul Pholeuon moczdryi.
Conditii de vizitare. Pestera, declarata monument al naturii, este inchisa cu o poarta de fier. Nu poate fi vizitata decit cu autorizatie speciala si in prezenta unui ghid. Pentru vizitarea zonei turistice (culoarul principal, pina la Sifonul I) sint necesare doar mijloace proprii de iluminare si eventual cizme scurte de cauciuc. Pentru celelalte sectoare (etaj si reteaua activa II) sint necesare minimum 4 scari speologice (4 x 10 m sau 2 x 10 m plus 1 x 20 m), cordeline, pitoane, cizme lungi de cauciuc, barca de cauciuc etc.
|
