Documente online.
Username / Parola inexistente
  Zona de administrare documente. Fisierele tale  
Am uitat parola x Creaza cont nou
  Home Exploreaza
Upload


loading...



















































Caracterizare geografica munti Iezer-Papusa

Turism




Caracterizare geografica munti Iezer-Papusa




ĪNCADRARE ĪN TERITORIU. LIMITE sI ALCĂTUIRE GENERALA

Numele si asezarea grupului de munti Iezer-Papusa sīnt multora dintre noi familiare īnca din anii de scoala. Ocupīnd īntregul colt de sud-est al ansamblului muntilor Fagaras - īntre vaile Rīului Doamnei si Dīmbovitei - blocul relativ izolat al Iezerului si Papusii se ridica pīna la aproape 2500 m, detasīndu-se din aproape toate directiile īn linia sensibil mai coborīta a peisajului īnconjurator.

O culme lunga de peste 12 km - ce scade, īn īnseuarile adīnci ale Mezei si Oticului, pīna aproape de marginea padurilor de molid - leaga masivul Iezer-Papusa de creasta principala a muntilor Fagaras. De fiecare parte a acestei culmi, vaile adīnci ale Rīului Doamnei si Dīmbovitei alcatuiesc, la vest, nord si est, limitele masivului catre culmile sud-fagarasene ale Preoteselor, Musetescului si Ludisorului, catre creasta principala Bratila-Tamas si catre Piatra Craiului si Leaota.

Limita sudica a masivului tine, īntr-o masura mult mai mica, de existenta unor forme bine precizate de teren. Linia ei se desfasoara aproape continuu de la vest la est, unind, ca firul unei corzi, capetele arcului atīt de puternic precizat ad hotarelor dinspre vest, nord si est. Ea urmeaza, īn mare, linia ultimelor localitati dinspre "munte" ce se īnsiruie īntre satele Slatina-Lunci, pe Rīul Doamnei si Stoenesti, pe Dīmbovita. De la vest catre est, cele mai importante dintre aceste localitati sīnt: Cīndesti; Albesti; Bughea; Voinesti; Namaiesti si, simpla constructie izolata, Monumentul Eroilor de līnga Mateias.

Imaginea de ansamblu a masivului Iezer-Papusa se reduce schematic la un larg amfiteatru de creste deschis catre miaza-zi, de o parte si alta a Rīului Tīrgului si a micii depresiuni Cīmpulung, īntreg acest arc de culmi se prezinta puternic īnclinat pe flancurile sale exterioare din spre vest, nord si est (adica spre Rīul Doamnei si Dīmbovita) īn timp ce, spre sud, descresterea lina a pantelor sale construieste un larg spatiu central, grupat aproape īn īntregime īn jurul unui singur rīu colector: Rīul Tīrgului. Aceasta semi-incinta, deschisa si usor īnclinata catre sud, este subīmpartita Īn coame si vai ce scad imperceptibil pe zeci de kilometri si a caror īmbinare cu zona dealurilor subcarpatice se realizeaza aproape pe nesimtite. Īn acest fel, prin trasaturile alcatuirii saile de ansamblu, masivul Iezer-Papusa repeta, la scara mica, caracteristicile reliefului Carpatilor Meridionali: cadere puternica si scurta catre nord; scadere domoala si prelungita spre sud, pīna īn tinutul dealurilor mai sus amintite, dealuri ce poarta, īntre Rīul Doamnei si Dīmbovita, denumirea de "muscele".

RELIEF

O masivitate neobisnuita caracterizeaza īn ansamblu acest grup muntos, deosebit de omogen si aproape imposibil de fragmentat īn volume cīt de cīt independente. Vaile care īl strabat īn aproape toate directiile sīnt fie prea putin adīncite (Argeselul, de exemplu), fie - aproape toate - deosebit de īnguste si nereusind īn acest fel sa rupa pronuntata continuitate a reliefului īn ansamblu. īnsesi culmile puternice si numeroase ce se rasfira din arcul crestei principale catre sud sīnt atīt de apropiate una de cealalta si atīt de asemanatoare ca forma si directie generala, īncīt - nici īn cazul acestora - nu se poate vorbi cu usurinta de o compartimentare cīt de cīt vizibila a terenului.

Īn ciuda acestei alcatuiri foarte unitare, o anumita subīmpartire poate fi īntreprinsa pe īntregul desfasurarii marelui arc de creste. Astfel, īn ondularea īnalta a cumpenei dintre Rīul Doamnei + Dīmbovita si Rīul Tīrgului (la a carei linie simplificata vom reduce īn cele ce urmeaza īntregul masiv), doua īnseuari definesc - cu prea putina vigoare de altfel - trei grupuri de munti; Papau (vest), Iezeru (nord) si Papusa (nord si est).

O oarecare monotonie uneste, sub raportul peisajului, toate cele trei grupe enumerate. Aceasta trasatura tine atīt de forma, cīt si de natura materialului ce īmbraca sau razbate la suprafata terenului - ea fiind numai īn parte compensata de īnaltimea si relativa izolare a masivului, sau de amploarea si ineditul perspectivei pe care aceasta izolare o prilejuieste catre exterior. Ori de cīte ori consideram silueta īn cupola a majoritatii vīrfurilor sau crestelor, prima apreciere ce sīntem īnclinati sa o facem ramīne, aproape invariabil, īn cercul urmatoarelor adjective: "masiv; greoi; neted; domol, rotunjit; īnierbat...".

Aceasta prima senzatie de uniformitate este totusi limitata. Ea dispare repede, īndata ce parasim platforma larga a culmilor, pentru a coborī panta din ce īn ce mai iute a unei coaste, firul unui vīlcel sau treptele superioare ale unei vai glaciare. Iarasi sustinute - si īmbogatite de data aceasta - de material (roca la zi, sau continuu sporite bolovanisuri de macinare si rostogolire), formele capata, īn cuprinsul vailor, tot dinamismul si toata varietatea rezultata dintr-o extrema tinerete a reliefului. Cu deosebire pe versantul nordic - īn cuprinsul caruia prinde obīrsiile glaciare atīt ale Vasalatului cīt si ale Dīmbovitei - un peisaj de o rece frumusete, rezultat cu precadere din īmbinarea si armonizarea stīncii cu vegetatia, recheama imaginea departata, dar foarte apropiata ca factura, a Retezatului.

1. Prima dintre cele trei grupe amintite cuprinde muntii Groapele - Pă 22122t195w ;pau - Jupīneasa, el reprezentīnd īn acelasi timp capatul de sud-vest al īntregului arc al crestei principale a masivului. El este despartit de grupul Iezerului (care īi urmeaza la nord si est) prin adīnca lasare a Curmaturii Groapelor (2 037 m), cumpana īntre valea glaciara cu acelasi nume (nord-est, spre Rīul Doamnei) si valea Bratiei, spre sud-est.

Acest sector muntos se prezinta sub forma unei culmi puternice, foarte uniforma ca directie (nord-est - sud-vest), neaccidentata si lipsita de denivelari pronuntate. Ea se īnalta pīna īn preajma nivelului de 2100 m īn vīrfurile Groapele (Cīrligele, 2 172 m) si Papau - primul fiind cel mai īnalt dintre toate. Cu īncepere din vīrful Papau catre sud, culmea se bifurca - ramura ei vestica (setu) reprezentīnd continuarea cumpenei de ape dintre Rīul Doamnei si Rīul Tīrgului. Aceasta ramura ia sfīrsit īn īnseuarea foarte joasa a Bahnei (965 m), īnseuare ce defineste capatul dinspre sud-vest al īntregii creste principale Papau-Iezer-Papusa. Bratul estic al bifurcatiei mai sus amintite, Jupīneasa, īnainteaza spre sud, īntre vaile secundare ale Rīusorului si Bratiei. Ambele culmi terminale se subrami-fica bogat, ele contribuind astfel, Īn acest colt de sud-est, la īnfatisarea generala a reliefului vag si uniform valurit al īntregului tinut dinspre sud al masivului.

Creasta Groapele-Papau desfasoara īn lungul ei doi versanti de īnfatisare puternic diferita: primul īnclinat si adīnc brazdat de viroage, catre vest, spre Rīul Doamnei; celalalt cu pante line si Īn general uniforme, catre est, spre Rīusoru Bratiei. Īn sectorul ei īnalt, aceasta culme prezinta un gol alpin destul de īntins si īn cea mai mare parte ierbos. Foarte curīnd Īnsa, dupa contraforturile Setului si Jupīnesei, culmea patrunde īntr-un brīu īngust de molidisuri ce lasa apoi loc, pīna departe īn sud, etajului precumpanitor al padurii de fag.

2. Grupul de īnaltimi Obīrsia - Iezer - Vīrfu Rosu - Batrīna, reprezinta osatura principala a īntregului sistem muntos. El depaseste grupul precedent prin suprafata si altitudine absoluta - fiind, sub acest din urma aspect, superior si grupului urmator al Papusii. Pe īntregul masiv, Iezerul constituie masa cea mai compacta si īnalta, fapt ce se face imediat simtit īn extinderea sporita a golului alpin si a suprafetei ocupate de vaile glaciare. Mai mult decīt Papaul - īnsa mai putin decīt Papusa -, Iezerul prezinta numeroase ramificatii de creste, ce constituie, īn cīteva cazuri, separari de importante bazine hidrografice.

Vīrfu Rosu (2469) reprezinta nodul orografic principal al īntregului masiv si, īn acelasi timp, vīrful sau cel mai īnalt. Din el se desprinde prelunga creasta de legatura cu muntii Fagaras (Mezea - Otic - Bratila) si tot el constituie punctul de separare al apelor ce se despletesc catre Rīul Doamnei, Dīmbovita si Rīul Tīrgului. Cīteva noduri secundare aflate pe acest sector central si constant īnalt[1] al masivului trimit, mai ales pe versantul sudic, o serie de brate laterale - destul de numeroase si foarte inegale ca marime.

Catre nord, numai doua asemenea creste fragmenteaza versantul masivului spre Dīmbovita superioara: Coltii Mari ai lui Andrei (vest) si Coltii Mici ai lui Andrei (est). Catre sud Īnsa, o ampla si armonioasa rozeta de cinci culmi īnainteaza convergent, tinzīnd īn directia aceleasi zone, centrala, de confluenta ("Īntre Vai") unde, prin īnmanun-chierea cītorva fire superioare, se precizeaza primele īnceputuri ale Rīului Tīrgului. Toate aceste culmi se desprind din creasta principala ca niste raze interioare ce se īnsiruie, din ce īn ce mai mici, pe īntregul arc pe care aceasta creasta īl deseneaza de la sud-vest catre nord si est.

Seria īnaltimilor īncepe cu muchia Portareasa, care se desprinde spre sud-vest din nodul (relativ īnalt) vīrfului Obīrsia (2314 m). Ramīnīnd deasupra padurilor pe mai bine de 8 km distanta, culmea se frīnge din vīrful Zanoaga direct catre sud, ramificīndu-se si scazīnd totodata foarte mult īn īnaltime. Ea reprezinta, pe toata desfasurarea ei, o īnsemnata cumpana de ape īntre bazinul Bratiei (vest) si Rīusor + Rīul Tīrgului (nord si est).

Culmea urmatoare, Catun-Vacarea, porneste din vīrful Capu Catunului (2385 m), ocupīnd - īmpreuna cu zona īnvecinata a crestei principale - cea mai īntinsa zona de gol alpin din masiv. Ea separa Valea Rīusorului de vaile Iezerului Mic, Batrīnei si Rīului Tīrgului. Īn sectorul cuprins Īntre 1 900-1 700 m altitudine, Vacarea se ramifica īn trei scurte picioare terminale.

Piciorul Iezerului Mare, scurt si scazīnd foarte repede īn īnaltime, nu reuseste sa razbata dincolo de bazinul vaii Batrīna (fir vestic al Rīului Tīrgului), īn cuprinsul caruia desparte singurele vai glaciare mai puternic dezvoltate de pe versantul sudic: Valea Iezerului Mic (sau Catunului) si Valea Iezerului Mare. Vīrf de desprindere: Iezeru Mare (2463 m), al doilea ca īnaltime pe īntregul masiv.

Ultima din aceasta serie de culmi sudice (Plaiu lui Patru - cu pornire din vf. Batrīna 2338 m), ceva mai mare decīt precedenta, īnainteaza spre sud-sud-est, aproape īn prelungirea axului Rīului Tīrgului al carui bazin superior īl īmparte, īntr-o rara simetrie, īn doua fire principale: Batrīna (pe dreapta, vest) si Cuca, est.

Acest grup central, īnalt si aspru; pronuntat stīncos, nu numai īn firul vailor, ci si pe versanti si īn linia crestelor; cu padurile īnchegate relativ jos si īncadrate invariabil de īntinse jnepenisuri batrīne; oferind o raspīndire sporita a crestelor īnguste si a vīrfurilor mai ascutite; gazduind singurele trei lacuri glaciare din masiv - reprezinta, neīndoielnic, zona principalei concentrari de valori peisagistice pe īntregul ansamblu muntos.

Limita estica a grupului se afla - pe linia crestei -īn saua foarte neta a Spintecaturii Papusii, limita ce se prelungeste, īn josul celor doi versanti, pe firele vaii Coltilor (nord) si a vaii Cuca (sud). Pe īntregul sector dintre vīrfurile Rosu si Tambura, "podul" neted si larg al culmii principale prezinta un profil īn care, practic, aproape nu exista sei Īntre vīrfuri...

3. Cea de a treia si extrem estica subdiviziune a masivului se afla puternic adunata īn jurul unui singur mare vīrf: Papusa, 2391 m. Contrastīnd vizibil cu grupele precedente, Papusa strīnge - pe o distanta de mai putin de 1 km īn linie dreapta - punctele de desprindere a patru creste foarte mari: Barbu, spre nord si Calu, Mīra si Boteanu, īn balanta, spre sud si sud-vest. Aceasta desfasurare īn doua manunchiuri de culmi cu īnfatisare foarte diferita (īnguste, scurte si īnclinate, spre nord; largi si prelungi, ca niste valuri paralele si aproape nediferentiate īntre ele, spre sud), cu pornire aproape dintr-un singur punct, īnaintīnd īn directii total opuse - ca un jug de culmi asezat īn curmezisul crestei ce vine dinspre Iezer si Batrīna -, reprezinta trasatura caracteristica pentru īntregul grup muntos al Papusii. Pe distanta primilor cītiva kilometri, acest jug formeaza - īmpreuna cu Boteanu si cu creasta principala Iezer-Batrīna - o neobisnuita intersectie īn cruce, surprinzatoare īn acest masiv unde ramificatiile īn unghi drept sīnt rare si de mica anvergura.

Culmea Barbu-Pecineagu reprezinta ramura nordica a grupului de munti ai Papusii. Ramificīndu-se curīnd Īn patru alte brate, ea alcatuieste un puternic iesind muntos, ca un pinten multiplu si pe care Dīmbovita īl ocoleste printr-un mare si caracteristic cot catre nord. Prima portiune a acestei creste īnainteaza ca o bara īnalta (tot timpul la peste 2200 m), dreapta si deosebit de uniforma ca īnfatisare a profilului ei īn lung.

Toate celelalte trei culmi aflate īn compunerea acestei grupe sīnt īndreptate spre sud, sau sud-est Primele doua dinspre vest, Calu si Mīra-Ţefeleica, unite la īnceput īntr-o singura creasta desprinsa din vf. Papusa, trebuie privite ca unitati independente - īn ciuda unui trunchi comun de aproape doi kilometri lungime. Despartindu-se īn umarul aproape nereliefat al Gradisteanului (cca 1 150 m), ele īnainteaza, fiecare pe Īnca 20 kilometri distanta - de o parte si de alta a vaii Argeselului care, prin albia ei īnalta si īngusta, le uneste Īn aceeasi masura Īn care le separa... Catre vest si respectiv est, perechea de culmi este īncadrata de vaile mult mai adīnci ale Rīului Tīrgului si Rīusorului. Abia deosebindu-se ca amploare si forma generala de vecina ei dinspre rasarit (culmea Calu - Dobriasu), Mīra - Ţefeleica - Mateiasu constituie continuarea cumpenei principale dintre bazinele Argesului si Dīmbovitei si, totodata, prelungirea extrem estica a marelui arc al crestei principale Papau-Iezer-Papusa.

Īndreptīndu-se din vf. Papusa spre est, culmea Boteanu este ultima ramura a celui de al treilea dintre grupurile muntoase īn care, spre schematizarea descrierii, am fragmentat amfiteatrul de creste al masivului. Arcuindu-se treptat spre sud-vest si apoi spre sud, aceasta culme pierde repede īnaltime, atingīnd o īnseuare foarte joasa ("Poiana Boteanului"), dupa care se bifurca la rīndul ei īntr-o culme secundara dar mai īnalta (Plaghia) si o continuare principala (Pleasa Draganului), mai scunda si īngustata aproape pīna la disparitie īntre vaile Rīusorului si Clabucetului. Tot atīt de neasteptat īnsa, acest brat īsi recapata vigoarea pe masura ce īnainteaza spre sud, largindu-se pīna la dimensiuni de ordinul kilometrilor si īnaltīndu-se din nou - pīna la peste 500 de metri deasupra vailor marginitoare - īnainte de a coborī īn ultimele trepte īnviorate de peticele de calcar ale muntilor Juga si Posada.

Īmpadurita aproape īn īntregime; īncadrata de localitati īnjghebate īn marginea imediata a muntelui, ca Leresti, Namaesti, Rucar, Saticele Dīmbovitei; cu nota aparte si calda a pajistilor īntretesute cu pīlcuri de padure, - aceasta grupa estica tradeaza, īntr-o masura mult mai mare ca precedentele doua, prezenta aproape neīntrerupta a omului. Reflex al acestei realitati, īntreg acest ultim grup muntos este brazdat de mari si vechi cai de strabatere care, īn trecerea continua a timpului, au devenit astazi principalele legaturi turistice spre Tamasu Mare, valea Bīrsei si Piatra Craiului.

REŢEA HIDROGRAFICĂ

O alcatuire īn evantai de culmi nu este decīt rezultatul firesc al adīncirii unui evantai de ape. Jur īmprejurul nodului central si īnalt al Vīrfului Rosu, tripla īnmanun-chiere de creste[2] este īnconjurata, pe trei directii, de trei vai principale. Doua dintre acestea - Vasalatu (continuat cu Rīul Doamnei) si Boarcasu (continuat cu Dīmbovita) -īsi pornesc apele din izvoare asezate aproape "cap Ia cap" si curg, cel putin pe primii cītiva kilometri, īn directii complet opuse. Asa cum am mai aratat, ele determina totodata, foarte clar limitele masivului catre vest (Vasalatu - Rīul Doamnei) si catre nord si est (Dīmbovita). Al treilea rīu principal al masivului, Rīul Tīrgului, apare īntrucītva ca o vale interioara, ce īsi localizeaza obīrsia foarte adīnc īn centrul ansamblului muntos, adunīnd toate apele versantului sudic fie īnca īn regiunea de munte (Rīusorul Portaresei), fie, departe spre sud, īn bazinul sau extra-montan (Bratia si Argeselul),

1. Vasalatu izvoraste de sub Curmatura Oticului, coborīnd aproape 1 000 m diferenta de nivel pīna īn Rīul Doamnei cu care conflueaza īn dreptul lacului de acumulare Baciu. Pe lungimea īnsumata a cursului lor, cele doua rīuri strīng toate apele ce vin de pe flancul nord-vestic si vestic al lantului de vīrfuri de la Rosu si pīna la setu. Din īntreg acest sir de ape afluente, nici un fir mai bine individualizat nu s-a putut adīnci de-a lungul a peste 10 km distanta. Fagasele lor se īnsiruie, toate, aproape egale si la fel de slab imprimate īn relief, ceea ce confera īntregului versant o anumita omogenitate, prea putin īntrerupta de multitudinea de torenti si pinteni laterali despletiti pe tot īntinsul coastei. Adīncit cu peste 1 200 m sub crestele Groapelor si Papaului, Rīul Doamnei strabate continuu - pīna la iesirea din munte - un deosebit de frumos sector īn defileu īmpadurit.

Singurele urme glaciare din bazinul Vasalatului se grupeaza la obīrsia a doua dintre firele sale superioare: Izvoru Groapelor si al Hotarului. Prin orientarea lor defavorabila (partial catre vest), prin panta generala mare si, deci, prin lipsa de spatiu īn plan, aceste caldari sīnt destul de slab dezvoltate īn lung si īn mare parte degradate de actiunea eroziunii postglaciare.

2. Dīmbovita izvoraste, prin bratul ei sudic (Boarcasul), de sub pantele estice ale Curmaturii Oticului, - ea capatīndu-si numele abia dupa unirea acestui brat cu valea fagarasana a Vladului. Constituind rama de nord si de est a masivului, cursul sau prezinta - īn portiunea sa superioara - o accentuata frīngere de directie, determinata de puternicul promontoriu nordic al grupului de culmi Papusa-Barbu-Pecineagu. Īn acest tinut, rīul face o neasteptata īntoarcere dinspre nord-est catre sud-est, abatīndu-se īntr-un unghi interior de mai putin de 90°.

Pe primii douazeci de kilometri, Dīmbovita primeste - spre deosebire de Rīul Doamnei - o suma de afluenti din ce īn ce mai mari pe masura ce rīul īnainteaza (si se departeaza de creasta principala) spre nord-est, ocolind īn felul acesta iesindul accentuat al Papusii. Sporita īn cuprinsul acestui sector[3] cu un singur afluent mai bine evidentiat (valea Coltilor - larg bazin ce aduna un īntreg fascicul de pīraie si caldari glaciare), Dīmbovita capata īn zona marelui sau cot nordic apele a trei vai mai importante (Barbului, Dracsinului si Cascue) - ape ce marcheaza īntoarcerea directiei de curgere a rīului spre sud-est si, totodata, puternica sa īngustare īn dreptul cheilor Petrimanului.

Deschizīndu-se mult īn continuare si stabilizīndu-si din ce īn ce cursul spre sud, marele rīu primeste pe dreapta valea Clabucetul, relativ īnalta si mai lunga decīt toate cele īntīlnite pīna acum. Determinīnd īn parte peisajul pitoresc al zonei de carst Rucar-Dīmbovicioara, Dīmbovita razbate prin siruri succesive de chei īn ultimul ei sector montan, mult īmblīnzit, punctat de asezari omenesti si constituind, pīna la iesirea sa definitiva din munte, limita catre masivul vecin al Leaotei.

Cu exceptia vaii Clabucetului, toti afluentii amintiti īsi au zona de obīrsie deosebit de puternic marcata de glaciatie. Scurte; grupate īn ciorchine, sau izolate īn marile vai independente din jurul Papusii; sapate mai aproape de linia crestei decīt de fundul vaii, - caldarile glaciare de la izvoarele Dīmbovitei impresioneaza de-o potriva prin dimensiuni, prin regularitatea īnsiruirii lor si prin tonul īntunecat si aspru al stīncariilor si jnepenisurilor care īn īntregime le acopera. Privite din creasta principala a Fagarasilor, ele apar īntr-o raceala de peisaj putin obisnuita - senzatie ce se transmite versantului nordic īn ansamblul sau, īntarita fiind si de directia generala a luminii ce "sterge", oblic si cu mari īntreruperi de umbra, relieful mohorīt al īntregului clin.

3. Spre deosebire de traseul net al celor doua mari vai marginale dinspre vest si nord-est, apele sudice ale masivului - desi tributare īn final unui singur trunchi colector (Rīul Tīrgului) - ramīn, īn cuprinsul zonei de munte, risipite īn cinci fascicule bine individualizate: Rīusorul Bratiei, Bratia cu Bratioara, Rīul Tīrgului, Argeselul (practic, un simplu fir complet lipsit de afluenti) si, singura ne-tributara Rīului Tīrgului, Rīusorul Dīmbovitei.

Cu exceptia ansamblului Rīusor-Bratia (cu izvoarele pornind numai cu putin deasupra padurilor), toate celelalte vai mentionate au obīrsii puternic glaciare sau glacio-nivale. Fiind cea mai importanta apa a acestui versant - prin pozitia sa centrala, īnaltime a zonei de obīrsie, suprafata si adīncime a bazinului, Rīul Tīrgului merita, īn cele ce urmeaza, cīteva precizari suplimentare.

Izvorīnd īn doua ramuri, ambele repede si puternic adīncite: Batrīna (vest) si Cuca (est), valea care ia nastere īn punctul de confluenta de la "Īntre Vai" (altitudine de 935 m) este inferioara cu 1 200 m seilor de pornire din creasta principala. Pastrīnd de aici mai departe un traseu aproape rectiliniu (de la nord spre sud), Rīul Tīrgului nu va mai primi, cu exceptia Rīusorului, decīt afluenti cu totul neīnsemnati. Zona īnalta a vailor ce-i dau nastere egaleaza - cu precadere prin vaile Iezerului Mic si Mare - toata maretia circurilor de pe versantul Dīmbovitean.

Spre deosebire īnsa de acestea, treptele superioare ale Iezerului beneficiaza de avantajul unui teren mai putin īnclinat si care a permis formarea - rara īn masiv - a unor vai glaciare dezvoltate īn lung. Īn cuprinsul lor se gaseste cel mai mare lac glaciar din masiv: l. Iezer, cca 2135 m altitudine.

Pe masura ce privim amfiteatrul de ape al Rīului Tīrgului de la vest catre est, caldarile scad continuu ca extindere īn plan si ca salbaticie a reliefului - ele reducīndu-se, īn bazinul vaii Cuca, la simple nise izolate sub linia īnalta a vīrfurilor Fracea si Tambura. Zona de izvoare a vaii Rīusorului adaposteste, la rīndul ei, un sector glaciar bogat compartimentat īn trepte, praguri si caldari laterale.

Toate vaile ce brazdeaza masivul Iezer-Papusa sīnt puternic marcate de prezenta omului, ele fiind presarate - de-a lungul drumurilor forestiere ce le īnsotesc pe mari distante - de numeroase puncte locuite tot timpul anului. Zona lor mijlocie - īn genere de la capatul acestor drumuri si pīna deasupra padurilor - este aproape īntotdeauna inaccesibila, majoritatea cailor de parcurgere abatīndu-se invariabil pe coastele sau culmile īnvecinate pentru a razbate la gol si, mai departe, spre interiorul masivului.

GEOLOGIE

Majoritatea rocilor aflate īn compunerea masivului sīnt de formatie foarte veche, unele dintre ele urcīnd - cum este cazul gnaiselor de injectie - pīna īn Proterozoicul superior. Īn Iezer-Papusa, aceasta din urma roca - formata prin intruziuni magmatice locale si apartinīnd seriei de Cumpana-Holbav - prezinta o fīsie relativ īngusta si care, venind dinspre vest, se apropie oblic de masiv acoperind īntregul curs mijlociu aii Rīului Doamnei. Continuīnd spre nord-est, aceeasi fīsie cladeste turnurile puternic dezgolite ale Coltilor Cremenei si, īn parte, ale Coltilor lui Andrei; compune partial culmea de legatura Mezea-Otic, si, traversīnd Dīmbovita si creasta principala a muntilor Fagaras, se afunda sub depozitele sedimentare din īmprejurimile orasului Codlea.

Predominanta si caracteristica īnsa pentru masiv este seria petrografica "de Iezer-Leaota", de vīrsta mult mai recenta si reprezentīnd zona de tranzitie catre cristalinul Carpatilor Rasariteni. Compusa din roci mai slab metamorfozate - īn principal sisturi sericitoase si cloritoase - precum si din unele roci rezultate dintr-un metamorfism mai intens (micasisturi muscovitice si micasisturi cu granati), aceasta serie constituie totodata materialul alcatuitor al crestei Tamasului precum si soclul, numai īn parte vizibil, al impresionantului recif mezozoic ce este Piatra Craiului.

Īn coltul de sud-vest al ansamblului, adica īn tinutul de contact cu masivele de astazi ale Pietrei Craiului si Leaotei, apare la zi o accentuata raspīndire de roci sedimentare de vīrsta jurasica si cretacica, reprezentate īndeosebi prin calcare si conglomerate. Ele prind capetele terminale ale culmilor Draganului (muntele Posada) si Plesei Capitanului (muntele Mateiasu), introducīnd īn peisajul actual o nota de un rar pitoresc, īnca putin cunoscut īn detaliu si susceptibil sa determine īn viitor, pentru īntreaga regiune, o puternica dezvoltare sub raportul turistic. De provenienta mai tīrzie (a doua jumatate a Neozoicului), calcarele accentuat cochilifere din preajma comunei Albesti, de culoare rosietica sau galbuie, sīnt folosite - ca o valoroasa piatra de constructie - de peste sase secole[4].

Īn cadrul miscarilor de īnaltare de la īnceputul erei cuaternare, vechile fagase de apa ce acopereau zona centrala a masivului au fost aduse pīna la altitudini de 2000-2200 m. Pastrīnd zapada acumulata an dupa an, ele au īnceput sa adaposteasca, īn procesul de continua racire a climei, sīmburele de formare al primilor ghetari. Muscīnd din marginile īnalte ale vechilor platforme, acestia au sapat, īn crupele rotunjite ale reliefului, incinte sau grupuri de incinte care, īn majoritatea cazurilor, nu reusesc sa-si apropie capetele īndeajuns pentru a aduce volumul bombat al terenului la linia simpla a unor muchii de intersectie. Grupate īn peisajul de azi al masivului la obīrsiile fiecareia dintre cele trei mari rīuri radiare, vaile glaciare sīnt mai dezvoltate īn lung numai īn bazinul Rīului Tīrgului (vaile Iezerului Mare si Mic) si, īntr-o mai mica masura, la izvoarele Dīmbovitei (Caldarile Boarcasului), īn rest, relieful glaciar este pus īn evidenta prin profilul transversal īn "U", prin alternantele de praguri si trepte, prin depozite morenice si - īn caldarile Iezerului Mic si Boarcasului - prin trei locuri glaciare permanente. Simultan - si continuīnd si astazi, mult timp dupa disparitia scīnteietoarelor mase de ghiata - o suma de procese, tinīnd de alternantele de temperatura, de dezagregarea chim'ica si de actiunea mecanica a vīntului si apei, modifica neīncetat relieful, īndeosebi īn zonele īnalte, cu pante īnclinate si lipsite de īnvelisul protector al vegetatiei. Dovada imediata a acestor procese sta īn īngramadirile de grohotisuri ce īmbraca baza abrupturilor, īn culoarele de avalanse si īn conurile de aglomerare ale torentilor si vailor tinere cu profil caracteristic īn "V" ascutit īn terenurile predominant calcaroase din zona Satic - Podu-Dīmbovitei - Rucar, eroziunea carstica a dus la formarea de vai seci, pesteri, faleze stīncoase si, īndeosebi, a salbaticelor siruri de chei ce se succed pe cursul montan inferior al Dīmbovitei.

CLIMĂ

Trasaturile climatice, ce caracterizeaza masivul Iezer-Papusa, repeta īn linii mari, toate trasaturile tabloului climatic general al Carpatilor Meridionali si, īn mod deosebit, al muntilor Fagaras.

Īn zona golului alpin īnalt al masivului (2000-2400 m), media anuala a temperaturii aerului este negativa (0-2°C); cu mici diferentieri tinīnd de altitudine (zonele īnalte fiind cele mai reci), de orientare (temperaturile fiind mai scazute pe versantii nordici si estici) si de deplasarea gravitationala a aerului ce determina, mai ales iarna, surprinzatoare inversiuni de temperatura. Diferentele de īnsorire - si deci de īncalzire - ale versantilor se resfrīng izbitor īn peisaj, mai ales prin distribuirea vegetatiei (v. cap.: flora) si prin modelarea glaciara - mult mai puternic dezvoltata pe aceleasi directii de nord si est.

Prin izolarea sa de insula īnalta si detasata, masivul Iezer-Papusa se afla permanent īn calea principalelor miscari ale aerului. Vīnturile care domina ca directie regiunea sīnt cele de vest si nord-vest, intensitatea lor maxima dezvoltīndu-se īn zonele situate la peste 1 800 m, unde nici vīrfurile - slab reliefate īn linia neteda a culmilor - si nici seile - prea putin adīncite - nu pot rupe din intensitatea curentilor de aer, sa-i subīmparta sau sa-i canalizeze. Aceasta se reflecta din nou asupra vegetatiei (coborīre a limitei padurii pe coastele vestice; asimetrie a coroanelor molizilor de limita etc.) - cīt si prin directia de formare a corniselor de zapada, "crescute" pe versantii adapostiti dinspre est, īn timp ce fetele spulberate din vest si nord pastreaza numai un strat īnghetat si subtire de "scrob". Īn zonele expuse si foarte īntinse, viteza vīntului atinge curent valori de 25-30 m/sec.

Gradul de acoperire al cerului este deosebit de mare īn acest masiv aflat permanent pe directia vīnturilor umede si reci, acoperit cu o bogata retea hidrografica de suprafata si cu īntinse paduri ce favorizeaza īmbogatirea atmosferei cu vapori de apa. Numarul de zile īnnorate trece de 200 īn dreptul nucleului centra'l-īnalt, scazīnd la 170 īn dreptul inelului, mai departat si coborīt īn zonele īmpadurite. Mai des ca īn masivele constituite din roca puternic radianta ca Bucegii si Piatra Craiului, īn Iezer-Papusa masele de nori acopera deseori muntele īn īntregime sub forma de ceata.

Datorita situarii masivului īn calea vīnturilor dominante, media anuala a precipitatiilor cazute pe suprafata sa este ridicata - ea depasind 1 300 mm pe creste si pe versantii nord-vestici. Precipitatiile sīnt mai numeroase la īnceputul verii, dupa care īncep sa scada tinzīnd catre un minimum localizat īn perioada august-septembrie, cīnd atmosfera, mai uscata si limpede, devine favorabila practicarii turismului. Īn iunie si iulie, variatia mare a vaporizarii din prima jumatate a zilei provoaca puternice īnnorari de convectie ce declanseaza, adesea pe neasteptate, violente precipitatii īn aversa īnsotite de descarcari electrice.

Deasupra altitudinii de 1800-2000 m, zapezile acopera masivul aproape neīntrerupt din noiembrie pīna īn aprilie, ele pastrīndu-se mai īndelungat īn colturile adapostite si de orientare nordica si nord-estica. Īn caldarile īnalte ale Rosului si Boarcasului, cīteva petice de zapada īnnegrita si īntarita "prind" cu regularitate, de la un an la altul, prima zapada a sezonului urmator.

Zapada acumulata pe versantii adapostiti si foarte īnclinati declanseaza deseori avalanse - fenomenul fiind determinat si de prezenta foarte redusa a unei vegetatii aderente. Ele se īmpart īn cele doua principale categorii: de suprafata (dupa ninsorile bogate, precum si īn toata perioada de consolidare a primelor caderi) si de fond, īn epoca de topire aprilie-iunie. Ele aluneca obisnuit pe trasee oarecum constante, adīncite de la an la an īn lungul vīlcelelor pe care le "curata" īn zona de padure, formīnd - pe sute de metri diferenta de nivel - fagase sau "culoare" de avalanse. Chiar si ploile, īn unele cazuri cu caracter catastrofal (1971; 1973), determina, conjugat cu topirea zapezilor, viituri care smulg si transporta nu numai sectoare īntregi de padure, ci disloca si īmprastie - pīna la modificarea de nerecunoscut a microreliefului - mase de teren cu grosimi pīna la 2-3 metri.

FLORA

Covorul vegetal ce īmbraca masivul Iezer-Papusa nu este notabil diferit de acela al altor masivi cristalini aflati īn compunerea Carpatilor Meridionali. Īn cuprinsul zonei forestiere, primul etaj īl prezinta padurea de fag (Fagus sylvatica), īnaltata pīna la 1 400-1 500 m altitudine si care adaposteste, ca principale specii īnsotitoare, carpenul (Carpinus betulus), paltinul de munte (Acer pseudo-platanus) si mesteacanul (Betula pendula). Tot īn cuprinsul acestui etaj, īn zone mai adapostite, apare bradul (Abies alba) si - mai rar - silueta si frunzisul straveziu al Zadelor (Larix decidua). Numerosi arbusti vegeteaza īn cuprinsul fagetelor, mai raspīnditi fiind socul de munte (Sambucus racemosa); cununita (Spiraea ulmifolia), iar īn taieturile īnsorite, zmeurul (Rubus idaeus) si rugul de mure (R. hirtus) - ambele invadante si cu o mare capacitate de regenerare. O bogata flora erbacee acopera solul acestui etaj, avantajata fiind de luminozitatea deosebita a frunzisului de fag. Printre speciile "de primavara" - trebuie amintite brīndusa violeta (Crocus Heuffelianus); floarea pastelui (Anemone nemorosa) si ciubotica cucului (Primula elatior). Ele tapiseaza, adesea īn spuma omatului, poienile si fīnetele joase - īnlocuite fiind, īn decursul verii, cu numeroase leguminoase sau compositae, ca margaretele (Chrysanthemum leuca nthemum). Dintre graminee, caracteristice pentru pajistile din fagete sīnt paiusul īnalt (Festuca altissima) si iarba vīntului (Agrostis tenuis). Vetre de ferigi ocupa fie locurile īnsorite (navalnicul: Pteridium aquilinium), fie zonele de umbra (Dryopteris filixmas). Tot īn portiunile umbrite sau mai reavene, numeroase buruienisuri acopera solul: urzicile moarte (Lamium sp.), slabanogul (Impatiens noli-tangere), brustanul (Telekia speciosa), clopotul manastiresc (Campanula persicifolia, cea mai mare de la noi) si, īn sfīrsit "vestitoarea toamnei" - cum admirabil o numeste Bucura Dumbrava - Gentiana asclepiadea...

Zona molidului (Picea abies) urca pīna la 1 650- 1 800 m, formīnd un brīu mai īngust decīt etajul precedent al fagetelor. EI este limitat īn partea superioara de o caracteristica fīsie de tranzitie (zona raristilor de limita), īn care exemplarele apar izolat sau īn pīlcuri rare, cu coroanele zdrentuite si crescute "īn drapel" - ca niste giruete vii ce indica, vesnic, directia vīntului dominant... Adesea, marginea discontinua a acestui etaj este unita si īmbracata de rasinoase pitice, ca ienuparul tīrītor (Juniperus sibirica) si jneapanul (Pinus mughus mugo) - raspīndit de regula pe suprafete īntinse, īndeosebi pe pantele umbrite si bogate īn umiditate atmosferica ale versantilor nordici. Sporadic - īn zona pragurilor glaciare inferioare - īsi īnalta coroana larga zīmbrul (Pinus cembra), cu acele matasoase, rosietice, adunate cīte 5 īn pamatufuri mai scurte si mai bogate decīt ale pinului obisnuit (P. sylvestris). Acesta, grupat īn cīteva pinete (cheile Dīmbovitei), nu apartine florei spontane.

O flora mai putin bogata decīt īn fagete (datorita lipsei de lumina) poate fi īntīlnita sub poala padurii de molid: afinul (Vaccinium myrtillus); clopoteii bradului (Campanula abietina); macrisul iepurelui (Oxalis acetosella, cu frunze ca de trifoi, racoros acrisoare si de culoare verde-crud) etc. Prin poieni - si īnaintīnd pīna īn zona inferioara a golului alpin - īntīlnim vulturica (Hieracium sp.), parfumata si de culoare portocalie putin obisnuita; stirigoaia (Veratrum album, otravitoare) numeroase graminee decorative, ca paiusul rosu (Festuca amethystina; F. rubra), precum si plante fara flori, adapostite īn colturi umede si umbrite: bradisorul (Lycopodium); muschiul stelat (Polytrichum) etc.

Īn etajul alpin inferior (1 800-2 200 m) - īntre zona molidului si pīna la limita superioara a jneapanului -dominante sīnt tufarisurile de smirdar (ruja sau bujor de munte: Rhododendron Kotschy), īntretesute cu specii de Vaccinium si cu graminee, ca teposica (Nardus stricta). Des īntīlnit este omagul (Aconitum tauricum - otravitoare), cu inflorescenta īn spic īnalt, de culoare violet intens si cu fiecare floare de forma caracteristica a unei casti cu viziera ridicata. Īn lungul vīlcelelor stīncoase, ramurile elastice de arin de munte (Alnus viridis) formeaza elegante bolti de frunze - acest arbust fiind printre putinii ce rezista avalanselor care matura, obisnuit, coastele īnclinate si expuse.

Īn lungul celor mai īnalte culmi (etajul alpin superior), vegetatia se ridica numai cu putin deasupra solului. lasīnd vederii cultuce si rozete de frunze pufoase (ierburi "grase", din genurile Sedum sau Saxifraga) si flori aproape īntotdeauna viu colorate: Ranunculus montanus; cimbrisorul de munte (Thymus alpestris); cupe (Gentiana Kochiana); garofita alpina (Dianthus gelidus); salcia pitica (Salix herbacea); degetarutul (Soldanello sp.) etc. Īn tinuturile mai joase si umede īntīlnim pamatufurile matasos-sidefii de bumbacarita (Eriophorum vaginatum) si smocurile rigide de rugina (Junous trifidus). Īn sfīrsit, prin locuri umbroase, pe sol sau pe trunchiurile doborīte de fag, o mare varietate de ciuperci se instaleaza, obisnuit, la īnceputul fiecarei toamne.

FAUNĂ

Aproape toate speciile de animale raspīndite īn regiunea de munte a tarii noastre sīnt prezente si īn cuprinsul masivului Iezer-Papusa. Mamiferele cuprind īn prima marime ursul (Ursus arctos) - prezent īn jnepenisuri batrīne sau īn Zmeuretul taieturilor de padure, apoi lupul (Canis lupus); vulpea (Vulpes vulpes); rīsul (Lynx lynx), destul de rar, īn padurile īnalte de pe Rīul Doamnei si Dīmbovita, jderul (Martes martes); apoi, dintre capitate, mistretul (Sus scrofa) - coborīnd adesea pīna īn zona culturilor de līnga sate; cerbul (Cervus elaphus); capriorul (Capreolus capreolus) si - īn numar destul de mare, īn stīncariile ferite de la golul alpin - capra neagra (Rupicapra rupicapra). Dintre rozatoare, mai des pot fi īntīlnite veverita (Sciurus vulgaris), pīrsul obisnuit (Glis glis) si cīteva specii de soareci de padure.

Pasarile cele mai frecvente īn limitele masivului sīnt vulturul golas (Gyps fulvus - rar, gravitīnd īntre Fagaras, Piatra Craiului si Iezer); pajura (Aquila chrysaetos); buha sau bufnita (Bubo maximus), corbul (corvus corax); mierla de piatra (Monticola saxatilis); forfecuta (Loxia curvirostris - foarte potrivit denumita dupa forma ciocului); codobatura de stīnca (Motacilia cinerea); ciocanitoarea (Picus martius) si, retras si singuratic īn padurile batrīne, cocosul de munte (Tetrao urogallus).

Reptilele sīnt reprezentate prin sopīrle (Lacerta sp.) si serpi dintre care amintim vipera (Vipera berus), prezenta cu precadere īn locurile deschise si īnsorite. Dintre batracieni mai raspīndite sīnt broastele (Rana sp.); salamandra (Salamandra salamandra) - vizibila īn zilele ploioase si lesne de recunoscut prin īmbracamintea neagra-albastruie cu mari pete portocalii. Speciile de pesti mai caracteristice īn regiune sīnt aspretele (Romanichtys valsanicola - endemism pentru Romania) - zglavocul (Cottus gobio) si pastravul (Salmo trutta fario).



Insectele deosebit de numeroase cuprind furnicile, bondarii si viespile de padure; libelulele, lacustele si cosasii precum si gīndacii: buburuzele (Coccinella septempunctata) - invadanta īn unele veri; Carabus - insecte de prada, iuti, cu trupul alungit si cu reflexe aramii, si, īn tinuturile mai joase, gīndacii de balegar (Geotrupes sp.); carii (Ips typographus) si gīndacii-croitor (Cerambix cerdo), dusmani ai padurilor, licuricii (Lampyris notiluca) etc. Dintre fluturii de zi mentionam ochiul-de-paun-de-zi (Vanessa io); urzicarul rosu (V. urticae); lamīitele (Gonepterix rhamni); fluturii-mici-albastri (Lycaena sp.) etc. Fluturii crepusculari sau nocturni sīnt extrem de numerosi - de la capul-de-mort (Acherontia atropos), cu anvergura aripilor de 12-13 cm, si pīna la puzderia de molii, unele cu dimensiuni de ordinul cītorva milimetri.

Turismul īn masivul Iezer-Papusa

CĂI sI LOCALITĂŢI DE ACCES

Linia de cale ferata Golesti - Cīmpulung si doua sosele nationale (DN 73: Pitesti - Cīmpulung - Brasov si DN 73 C: Curtea de Arges - Cīmpulung) reprezinta principalele cai de acces catre aria montana a masivului Iezer-Papusa. Ele ne conduc - direct sau prin intermediul unor derivatii judetene - īn oricare din localitatile aflate īn marginea imediata a ansamblului muntos. Aceste localitati sīnt: catunul Lunci (satul Slatina), cca 20 km nord de comuna Domnesti, pe soseaua judeteana ramificata din DN 73 C; Cīndesti, cca 11 km sosea judeteana din Cīmpulung; Namaesti, Rucar si Podu Dīmbovitei, toate pe DN 73, la respectiv 6,5, 22 si 26,5 km nord-est de Cīmpulung.

Orasul Cīmpulung se afla situat pe DN 73, la 41 km nord de Pitesti si la capatul rasaritean al drumului national nr. 73 C, care vine de la Curtea de Arges prin Musetesti, Domnesti si Aninoasa.

Toate asezarile citate constituie punctul de plecare a numeroase sosele forestiere, sosele ce patrund pe conturul sau īn interiorul masivului pe vaile Rīului Doamnei, Bratiei, Rīului Tīrgului, Argeselului, Rīusorului si Dīmbovitei (traseele turistice A1-A6).

CABANE sI MARCAJE. ALTE POSIBILITĂŢI DE ADĂPOSTIRE. POTECI NEMARCATE

Numai doua adaposturi turistice (cabana Voina, 940 m alt., 150 locuri, restaurant - si refugiul Iezer, 2040 m alt., 30 locuri), īnsa ambele de constructie recenta si foarte judicios amplasate, precum si o retea de marcaje excelent conceputa, dar īnca sub necesar fata de aria interesanta turistic a muntelui - acesta este, īn mare, tabloul echiparii turistice a masivului Iezer-Papusa. Prin uzura lor inerenta īn timp, majoritatea marcajelor ar necesita īn momentul de fata o urgentare a lucrarilor obisnuite de īntretinere: replantarea si revopsirea stīlpilor cazuti sau stersi; refacerea marcajelor din padure, adesea scrijelate sau disparute odata cu doborīrea arborilor; amplasarea - pretutindeni unde este necesar - a stīlpilor cu sageti indicīnd ramificatiile sau schimbarile de directie.

Īn afara de cele doua adaposturi turistice, posibilitatile de adapostire īn cuprinsul masivului mai cuprind cabanele forestiere (pe soselele ce brazdeaza, īn lungul vailor, īntregul masiv), precum si stīnele - foarte numeroase - ce puncteaza, trase parca pe un acelasi fir, limita superioara a padurilor de molid. Se īntelege de la sine ca toate aceste adaposturi (dintre care stīnele sīnt locuite numai cīteva luni pe an) nu pot asigura decīt gazduirea unor grupuri restrīnse de turisti.

Numeroase hatase si drumeaguri nemarcate acopera, īntr-o retea deosebit de deasa, īntreaga suprafata a masivului. Prin īntretaierea lor frecventa cu potecile marcate, ca si prin faptul ca sīnt adesea foarte bine imprimate īn teren, ele pot deruta cu usurinta pe turistul aflat pentru prima oara pe traseul respectiv. Patru dintre asemenea cai de strabatere[5] - foarte vechi si situate, toate, īn zone de mare valoare a peisajului - au fost alese pentru a fi prezentate īn textul de fata. Ele au necesitat o descriere mai detailata - mod de redare adoptat si pentru doua dintre drumurile de legatura care, desi marcate , prezinta o orientare deosebit de grea prin desfasurarea lor generala, schimbarile bruste de directie sau trecerile repetate dintr-un bazin īn altul.

GENERALITĂŢI PRIVIND PARCURGEREA MASIVULUI ĪN TIMP DE IARNA

Lipsa de adaposturi restrīnge considerabil posibilitatile de practicare a turismului de iarna īn Iezer-Papusa, iar disparitia potecilor sub zapada (adaugata insuficientei semnelor de marcaj) diminueaza si mai mult capacitatea - si asa foarte redusa - de orientare. Acestor factori li se adauga incomoditatile obisnuite ale sezonului: parcurs obositor īn zonele de padure, cu pante mari si troienite; pericolul de avalanse sau al desprinderilor de cornise; precum si conditiile severe ale climatului, īndata ce parasim adapostul, dealtfel foarte relativ, al coastelor joase si al padurilor.

Pantele favorabile schiului ocupa atīt īntinderile de īnclinatie mijlocie (dar foarte lungi si cu denivelari de peste 5-600 metri) din zona de gol a culmilor Portareasa, Vacarea, Plaiu lui Patru si Papusa-Gradisteanu, cīt si fruntile puternic īnclinate ce se apleaca deasupra padurilor, pe crestele setului si Jupīnesei. Lor li se alatura vaile glaciare - foarte sigure, prin substratul aderent de grohotisuri - din jurul Iezerului si Vīrfului Rosu. Cele situate catre valea Boarcasului, avantajate de o orientare deosebit de favorabila cīt si de marea altitudine generala a regiunii, pastreaza cele mai tīrzii zapezi din masiv. Situate la mari distante de adaposturile existente, majoritatea acestor! terenuri nu sīnt practicabile decīt īn conditii de bivuac.

Descrierea traseelor turistice

A. Drumuri auto

1. RĪUL DOAMNEI

Cu īncepere din catunul Lunci, soseaua forestiera din lungul Rīului Doamnei urmeaza malul drept (stīnga, cum urcam), parcurgīnd pīna īn dreptul lacului de acumulare Baciu un foarte frumos traiect, lung de cca 14 km, īngust si desfasurat tot timpul īn bruste si numeroase schimbari de directie. Principalele ramificatii ce se desprind din aceasta sosea catre masivul Iezer-Papusa (deci pe malul opus, stīng, al vaii) sīnt: Izvoru Grosului, la cca 5 km distanta de Lunci; Izvoru Mioarelor, la cca 9 km distanta si Izvoru Baciului cu valea Vasalatului, desprinse īmpreuna din coronamentul lacului de acumulare Baciu, la cca 14 km din satul Lunci. Toate aceste ramificatii īnainteaza pe distanta de 3-5 km, cu exceptia soselei de pe valea Vasalatului (cca 7 km).

Cu īncepere de la cca 1 km sud de catunul Lunci, porneste drumul forestier pīrīul Rusului - Curmatura Bahnei - valea Rīusorului, lung de cca 8 km, lasīnd la rīndul sau, doua derivatii secundare pe stīnga.

2. BAZINUL VĂII BRATIA

De-a lungul primelor doua vai mai importante ce compun acest bazin (Rīusoru si Bratia), exista portiuni strabatute atīt de cai ferate forestiere, cīt si de drumuri auto, acestea din urma aflīndu-se īnca īn constructie. Cea de a treia vale, considerata īn aceeasi ordine vest-est (Bro-tioara), este urmata de o sosea forestiera continua ce porneste din satul Cīndesti, īnaintīnd īn susul vaii pe o distanta de cca 6 km.

3. RĪUL TĪRGULUI

soseaua asfaltata ce urmeaza acest rīu reprezinta principalul acces carosabil de pe versantul sudic al masivului, ea unind pe o distanta de 21,5 km, orasul Cīmpulung de cabana Voina. Din ea se desprind, pe partea stīnga cum urcam, doua ramificatii de dimensiuni mai mari: valea Bughea (cca 13 km, cu pornire directa din oras) si valea Rīusorului (cca 5 km), ramificata la 17 km distanta nord de Cīmpulung.

Īncepīnd din punctul "Īntre Vai" (cca 500 m nord de cabana Voina), soseaua - care nu mai este asfaltata - patrunde pe cele doua fire superioare ale Rīului Tīrgului (Batrīna, spre stīnga si Cuca, pe dreapta), cu cīte 6 si, respectiv, 4 km. La cca 0,8 km sud de cabana Voina, se ramifica spre dreapta o sosea forestiera ce īnainteaza pe Valea Larga pe o lungime de 2,5 km.

4. VALEA ARGEsELULUI

De pe drumul national Nr. 73, īn dreptul localitatii Valea Mare, se abate catre nord o sosea forestiera, īn parte deteriorata si care urca īn lungul vaii Argeselului pe o distanta de cca 7 km. La cca 3 km nord de Valea Mare, soseaua trece prin satul Namaesti.

5. VALEA RĪUsORULUI

Parasind DN 73, īn centrul comunei Rucar, soseaua vaii Argeselului īnainteaza īn susul apei peste 14 km, lasīnd sase scurte ramificatii pe partea stīnga (cum urcam). Dintre acestea, cea mai importanta este ultima dinspre nord (valea Mīra) - atīt ca marime, cīt si prin traseul marcat (nr. 7) care o strabate.

6. VALEA DĪMBOVIŢEI

De la desprinderea sa din DN 73 (satul Podu Dīmbovitei), drumul forestier īnsoteste - aproape pīna la izvoare - rīul de hotar dinspre est si nord al masivului. Traseul sau strabate, de-a lungul a peste 40 km, o mare diversitate de peisaje - de la cheile salbatice ale Plaiului Mare sau Petrimanului, pīna la deschiderile luminoase ale Saticului sau coastele īnalte ale Oticului si Vaii Vladului. El trimite īn cuprinsul masivului Iezer-Papusa (prezent tot timpul pe stīnga noastra, cum urcam) o singura derivatie mai importanta: valea Clabucetului, de cca 4 km. Dupa scurtele patrunderi de pe vaile Cascue, Dracsinului si Coltilor lui Andrei (cu lungimi īntre 1,5 si 2,5 km), soseaua ajunge la importantul punct de confluenta de la Gura Vaii Vladului (cca 37 km de la Podu Dīmbovitei). De aici, patrunzīnd pe ramificatia stīnga cum urcam (Valea Boarcasului, cca 3,5 km), se opreste, sub linia crestei Mezea-Otic, la mai putin de 5 km īn linie dreapta de capatul superior al soselei de pe Rīul Doamnei - Valea Vasalatului - capatul opus al inelului de drumuri ce īnconjoara, aproape īn īntregime, blocul muntos ai Iezerului si Papusii.

Īn peretele stīng al cheilor de la Plaiu Mare, la 1 km din Podu Dīmbovitei, se adīnceste pestera de la Coltu Surpat (stalactite, stalagmite; depozite de oase de Ursus spelaeus).

B. Trasee turistice de picior

a) Circuitul crestei principale

TRASEUL Nr. 1. Cab. Voina, 940 m -Muntele Vacarea, 2067 m - Crucea Ateneului, 2275 m - refugiul Lacul Iezer, 2 140 m.

Marcaj: banda rosie (pīna la Crucea Ateneului). Crucea Ateneului - lacul Iezer: cruce albastra si punct albastru. Timp necesar: 4½-5½ ore. Refugiul Iezer este deschis numai īn perioada iunie- octombrie.

Pornind de la cabana Voina, poteca īncepe sa urce īn serpentine pantele īmpadurite ale piciorului Vacarea, tot timpul prin faget, īntr-un pieptis aproape continuu si prea putin īntrerupt de odihna rara a cīte unei poieni. Dupa un brīu nu prea larg de molidisuri, poteca - destul de bine marcata pīna acum - razbate la gol, prin raristi din ce īn ce mai largite, īn apropierea stīnei din Vacarea (izvor pe coastele din stīnga). De la cabana Voina, cca 1½-2 ore.

Vizibil pe cīte un stei sau pe stīlpi metalici foarte distantati, marcajul ne conduce īn continuarea culmei din ce īn ce mai largi, ierboasa si care - deasupra stīnei - marcheaza o noua īnclinatie a pantei. Depasind crestetul rotunjit al unui mic platou ierbos, traseul urca īndelung pe īntinse pante de īnclinatie mijlocie, cu vedere larga catre obīrsiile vaii Batrīna (nord; nord-est) si bazinul Rīusorului, sud si sud-vest. Cu īncepere de la marginea golului alpin am lasat catre stīnga (sud) ramificatiile secundare ale Boratului(?) si Hulubei, cu intrīnduri de poieni si stīne la marginea padurii. Curīnd dupa umarul de desprindere ale acesteia din urma culmi, depasim pentru prima oara īnaltimea de 2 000 m si, dupa o zona ceva mai slab īnclinata, ne abatem treptat catre nord ocolind o mica nisa glaciara de la izvoarele larg rasfirate ale vaii Salcia (dreapta, jos). Dupa īnca 2-2½ ore de la limita padurii, atingem īnaltimea de 2319 m īn vf. Catunului - vīrf oarecum izolat īn afara crestei principale (spre care ne īndreptam) si īnaltat mult deasupra caldarilor glaciare din jur: Iezerul Mic, cu anexa laterala a Caldarii Seci a Catunului si, īn partea opusa (vest), circurile de la obīrsia vaii Rīusorului.

Coborīnd usor ajungem īntr-o sa neteda si larga, ultima ce precede vf. Capu Catunului, aflat īn creasta principala si din care se desprinde culmea pe care, de la cabana Voina īncepīnd, tot timpul am urcat. Acest vīrf, de altitudine 2385 m, se gaseste situat aproape la egala distanta īntre vf. Iezerul Mic (2 408 m, sud, stīnga) si Iezerul Mare (2462 m, nord). Punctul de parasire al crestei este marcat de un monument (Crucea Ateneului din Voinesti), īnchinat memoriei celor caiuti īn luptele din 1916 - lupte extinse, īn toamna acelui an, pīna īn tinutul salbatic si neumblat al vaii superioare a Rīului Tīrgului. El constituie, īn relieful vag al culmei, un reper de orientare sigur si deosebit de pretios īn zilele fara vizibilitate.

Dinspre capatul vestic al prelungei īnseuari, se desprinde un marcaj cruce si punct albastru ce coboara piezis spre dreapta, conducīndu-ne spre treapta superioara a caldarii Iezerul Mic si spre lacul glaciar cu acelasi nume (alt. 2 035 m). Dincolo de lac, ambele marcaje continua, pe traiecte diferite, spre valea inferioara a Batrīnei si cabana Voina (traseele nr. 3 si 4). Marcajul de creasta (banda rosie) continua de la Crucea Ateneului urcīnd īn arc larg spre dreapta, catre Iezerul Mare si, mai departe, catre vīrfurile Rosu, Batrīna si Papusa (traseu nr. 2).

La mica distanta de lac se īnalta refugiul de piatra "Iezer" (2 040 m). El reprezinta, prin pozitie si altitudine, o binevenita īntrerupere īn parcurgerea circuitului crestei principale (traseele 1 si 2), precum si un excelent punct īnalt de plecare pentru strabaterea drumurilor de legatura, foarte lungi, catre muntii Fagarasului si Papau -Rīul Doamnei (traseu nr. 8; nr. 10).

TRASEUL Nr. 2. Crucea Ateneului 2 275 m - sub vf. Iezeru Mare, cca 2 400 m -vf. Rosu, 2469 m - sub vf. Batrīna, cca 2270 m - vf. Papusa, 2319 m -vf. Gainatu Mare, 1 813 m - cab. Voina, 940 m.

Marcaj: banda rosie. Timp necesar: 7-8 ore.

De la Crucea Ateneului, traseul iese curīnd īn saua stīncoasa si īngusta dintre vīrfurile Capu Catunului si vf. Iezeru Mare, ocolind apoi acest din urma vīrf pe coastele sale vestice si printr-un tinut care, pīna pe micul podis īnalt si izolat al vīrfului Rosu (2 469) m), se pastreaza īntr-o accentuata nota de asprime a peisajului. Din Vīrfu Rosu catre nord-vest, importanta desprindere a crestei si potecii de legatura cu muntii Fagaras (traseu nr. 8, marcaj triunghi rosu). De la Crucea Ateneului, 1-1½ ore.

De aici mai departe, traseul paraseste directia nord urmata pīna acum, abatīndu-se treptat spre nord-est si est, pe creasta din ce īn ce mai larga din lungul muntilor Piscanu si Batrīna. Īn cuprinsul unui peisaj mult īmblīnzit (dar care atrage, pe vreme īnchisa, mari neajunsuri de orientare) poteca urmeaza continuu culmea principala dintre Dīmbovita (nord, stīnga) si Rīul Tīrgului care, īn dreapta noastra, īsi īnlantuie cele trei mari incinte glaciare de la izvoarele vaii Batrīna: caldarea Iezerului Mare (sud), a Piscanului (mijloc) si Batrīnei (est). Pe versantul opus, toate caldarile Dīmbovitei, sensibil mai stīncoase si abrupte, apartin ramurii ei superioare sudice: valea Boarcasului.

Toponimic, muntele Batrīna ocupa o arie foarte larga. Acest nume desemneaza īntregul grup de vīrfuri īnaltate la rasarit de vīrful Piscanu, grup ce marcheaza īn acelasi timp o scurta abatere spre sud a liniei generale vest-est a crestei. Din primul vīrf al grupului (cel vestic) se desprinde catre valea Dīmbovitei bratul secundar al Coltilor lui Andrei, cea mai puternica creasta laterala a versantului nordic īntre vīrful Rosu si Papusa. Din vīrful sud-estic al Batrīnei porneste spre sud culmea voluminoasa a Plaiului lui Patru. saua anterioara īntregului grup, numita "sleul Batrīnei", este singura - afara de Spintecatura Papusii - ce coboara sub altitudinea de2200 m, pe īntreaga desfasurare de cca 15 km a crestei principale.

Mentinīndu-se mai mult pe fetele sudice, marcajul, foarte rar, ocoleste acest pachet de vīrfuri printr-un larg ocol deschis catre dreapta, īntretaind īn cele din urma linia de culme a Plaiului lui Patru si ramificatia marcata cu triunghi rosu spre cabana Voina (spre dreapta, sud-est). Cu putin īnainte de aceasta ramificatie, īntīlnim izvorul permanent al "Fīntīnitei din Plai". Traseul revine pe directia generala est la īnceput, pastrīndu-se īn continuare pe tarmura sudica, ierboasa si slab īnclinata a crestei principale ce desparte - de aici si pīna īn vf. Papusa - bazinul vaii Coltilor, nord, de cel al vaii Cuca, sud. De la vf. Rosu si pīna īn Plaiul lui Patru, 1¾ - 2¼ ore.

Coborīnd pe podul foarte larg al culmii, marcajul depaseste īn continuare linia uniforma a īnaltimilor Fra-cea (cca 2250 m) si Tambura (2295 m), dupa care atinge, printr-o coborīre stīncoasa si īnclinata, locul foarte important al seii Spintecatura Papusii (cca 2 195 m) - cel mai coborīt punct al īntregii linii de creasta dintre vīrfurile Obīrsia si Papusa. Dupa un urcus aspru īn serpentine strīnse si īn teren predominant stīncos, atingem vf. Papusa (2 391 m), īnalt nod de creste ce se desprind, de aici, īn aproape toate directiile. Spre nord se desparte marcajul banda albastra catre muntele Dracsinul si valea Dīmbovitei; īn partea opusa traseul nostru continua marcat tot cu banda rosie, rar dublat, pīna īn umarul Gradisteanului, de semnul banda albastra. De la Plaiul lui Patru, cca 1½ ore.

Continuīnd din vf. Papusa direct catre sud, traseul coboara o portiune ierboasa si nu prea īnclinata (zona de desprindere catre vest a culmei Boteanului), dupa care scade puternic peste 150 m diferenta de nivel pīna īn umarul īntrucītva domolit al Gradisteanului, unde culmea se īmparte īn doua brate aproape la fel de puternice: Mīra-Ţefeleica, sud-vest si Gainatu Mare - Calul, est. Angajīndu-ne pe a doua dintre aceste creste, poposim - dupa un nou povīrnis de aproape 250 m - pe un umar inferior al Gradisteanului (cca 1 980 m) de unde se poate coborī spre dreapta, pe la stīna cu aceiasi nume, pīna la capatul superior al soselei de pe valea Cuca. Aceasta derivatie (traseu nr. 6) este foarte slab marcata cu triunghi galben si nerecomandabil a fi parcursa īn coborīre. Izvor, nu departe īn josul coastei, spre dreapta. De la vf. Papusa pīna la umarul Gradisteanului 3/4-1 ora.

Urmīnd calea īn continuare, poteca īnconjoara printr-un arc larg deschis catre dreapta īntreaga zona de obīrsie a pīrīului Lespezilor, atingīnd īn cele din urma joasa īnseuare a "Poienii" Sf. Ilie (cca 1785 m).

Din "Poiana", poteca se abate oblic spre dreapta; coborīnd de-a coasta si razbatīnd īn cele din urma piciorul pe care vf. Gainatul Mare (1 831 m) īl lasa catre sudvest si īn cuprinsul caruia regasim - pentru prima oara de la stīnele din Vacarea - padurea compacta de conifere. Stīna la marginea primilor molizi, īn dreapta si īn josul pantei. Coborīm pe-acest picior īnca cca 350 m, diferenta de nivel ce se īmparte aproape egal īntre golul alpin si zona de padure.

Ajunsi pe o treapta aproape orizontala a crestei (cca 1 450 m), vom coborī spre stīnga pīna īn soseaua forestiera de pe firul nordic al Vaii Largi. Urmīnd soseaua la dreapta, pīna la confluenta cu Valea Calului, īntīlnim marcajul ce vine din stīnga (est), dinspre- valea Dīmbovitei si Ţefeleica. Unite, cele doua semne coboara īn continuare drumul forestier pīna īn soseaua asfaltata de pe Rīul Tīrgului, urmeaza aceasta sosea cca 400 m spre dreapta, īncheind astfel - la cabana Voina - circuitul celor doua zile de drum.

b) Trasee de legatura īntre cabana Voina si creasta principala

TRASEUL Nr. 3. Cabana Voina, 940 m - valea Iezeru Mic (valea Catunului), 1 045 m - refugiul lacul Iezer, 2 040 m - Crucea Ateneului, 2 275 m.

Marcaj: punct albastru. Timp necesar (din drumul forestier de pe valea Batrīnei): 3½-4 ore.

Parasind soseaua de pe valea Batrīnei la cca 2,5 km nord de cabana Voina, vom urma spre stīnga pīrīul Iezeru Mic, pe un drum de tractor ce īnainteaza pīna īn apropierea gurii pīrīului Salcia (tot stīnga, sud-vest), lasīnd īntre timp, catre dreapta, vechea pornire a marcajului cruce albastra catre piciorul Iezerului Mare (traseu nr. 4).

Poteca marcata cu punct albastru ne conduce pe malul drept (stīnga, cum urcam) īntr-un prim urcus foarte īnclinat, īn lungul unui caracteristic pinten īmpadurit, īntrerupt de rare taieturi si luminisuri. Departīndu-se īntrucītva de vale (si depasind totodata, astfel, pragul ei glaciar inferior), traseul strabate acum o portiune mai lina, deschisa si plantata cu tineret de molid. Dupa cca 1½ ore de la īnceputul traseului, revenim, traversīnd oblic spre dreapta, pīna īn firul spumegīnd al pīrīului. Urcīnd moderat treptele ce subīmpart ulucul mijlociu al vaii (acoperit cu molidis de limita, jnepeni si exemplare monumentale de bru), poteca - trecuta definitiv pe malul stīng - depasste īn cele din urma panta aspra a pragului superior al vaii, īnalte, stīncos si cu numeroase deschideri de poiana alpina ce īncep sa rupa din continuitatea suprafetelor acoperite cu jnepeni.

Reīntīlnind traseul cruce albastra ce a urcat, prin dreapta, pe piciorul Iezerului Mare, poteca iese īn caldarea superioara a vaii, īntinsa, bogata īn izvoare si acoperita de īntrepatrunderea continua a covoarelor de iarba cu blocurile de stīnca si cīmpurile de grohotis. Lacul Iezer (2135 m alt.), adapostit īn marginea sud-estica a caldarii, este cel mai mare si cel mai īnalt situat din masiv. De līnga refugiul Iezer (cca 150 m spre nord, 2040 m alt.), traseul, marcat īn continuare cu ambele semne, urca la Crucea Ateneului unde īntīlneste marcajul banda rosie ce urmeaza circuitul crestei principale (traseele nr. 1 si nr. 2).

TRASEUL Nr. 4. Cabana Voina, 940 m - piciorul Iezerul Mare (1 045 m; 2 160 m) - refugiul lacul Iezer, 2 140 m.

Marcaj: cruce albastra. Timp necesar (din drumul forestier de pe valea Batrīnei): cca 5 ore.

Intrarea īn poteca de pe creasta Iezerului Mare evita vechea derivatie marcata semnalata la īnceputul traseului nr. 3, folosind - pentru prima ei portiune - un hatas de coasta taiat recent ce urca, pornind din valea Batrīnei, putin mai sus de locul de despartire al soselelor celor doua vai. Strabatīnd la īnceput īntinse fete despadurite, poteca suie īn serpentine pīna dincolo de limita superioara a padurii, pantele neīntrerupte ale botului inferior al crestei. Catre dreapta, putin sub linia crestei, se vede stīna din muntele Iezerul Mare. De la īnceputul traseului, 2½-3 ore. Continuīnd urcusul pe linia mai mult ierboasa a culmei, traseul atinge treapta altitudinala de cca 2 160 m si īn cuprinsul careia, pentru prima oara, creasta pierde din īnclinatie si, īn acelasi timp, se largeste foarte mult. Īntr-un teren din ce īn ce mai stīncos, marcajul se abate curīnd pe coastele stingi (sudice), coborīnd usor si unindu-se cu traseul punct albastru - ambele marcaje conducīnd, dincolo de lacul Iezer, pīna la Crucea Ateneului, īn apropierea crestei principale.

TRASEUL Nr. 5. Cabana Voina, 940 m - Plaiu lui Patru (1 642; 1 931 m) - sub vf. Batrīna, cca 2 270 m.

Marcaj: triunghi rosu. Timp necesar: 4½-5½ ore.

Traseul se desprinde la cca 50 metri dincolo de primul pod peste care soseaua ce vine de la cabana Voina trece de pe malul drept pe cel stīng al vaii Batrīna. Podul se gaseste la cca 1 km nord de cabana si la cca 350 m de confluenta de la "Īntre Vai".

Īndreptīndu-se costis si scurt catre dreapta, poteca iese repede īn linia de coama, dupa care īncepe sa urce spre stīnga, īn panta destul de mare si foarte uniforma. La capatul a 2-2½ ore de urcus sustinut, iesim la golul alpin ce este restrīns, la īnceput, sub forma unui prelung culoar de poieni. La marginea superioara a padurii īntīlnim cīteva stīne, atīt pe traiectul culmii cīt si pe versantii din stīnga ai acesteia. Dupa un prim vīrf (1 462 m) ocolit prin stīnga, īnclinatia crestei scade īntrucītva īn cuprinsul unei zone mai largi si mai netede, pentru ca apoi sa creasca din nou pīna la o noua īntrerupere de panta, imediat dupa un mic vīrf (1 931 m) pe care poteca īl ocoleste de asemeni pe partea stīnga. Īn acest tinut si chiar mai jos de vīrful mentionat dese poteci de coasta se abat fie spre stīnga (spre valea superioara a Batrīnei) fie spre dreapta, catre pīrīul si piciorul vecin al muntelui Fracea. De la īnceputul traseului, cca 3 ore. Marcat pe alocuri cu stīlpi metalici, traseul continua īn lungul crestei īntr-o alternanta de urcusuri iuti si mici odihne de panta, media generala ramīnīnd, totusi, destul de īnclinata. Culmea se curbeaza īn cele din urma progresiv catre nord, largindu-se īn īntinse fete ierboase - dar pastrīnd īn continuare nota obisnuita a īnclinatiei de pīna acum, adica tot timpul foarte mare. Numai īn apropierea vīrfului sud-estic al Batrīnei (2 338 m), panta se domoleste īn largi poduri īnierbate ce prind deopotriva culmea pe care am urcat, cīt si zona imediat īnvecinata a crestei principale, īntīlnind marcajul banda rosie, trecem īn continuare pe līnga singuratecul izvor al "Fīntīnitei din Plai" si, abatīndu-se din ce īn ce spre nord-vest, poposim īn sleul Batrīnei (2 195 m) unde atingem linia crestei principale.

TRASEUL Nr. 6. Cabana Voina, 940 m -gura pīrīului Lespezi, 1175 m - golul Gradisteanului, cca 1 870 m.

Marcaj: triunghi galben (comun, pīna la limita padurii, cu marcajul banda albastra). Timp necesar: cca 2½ ore.

De la bifurcatia "Īntre Vai", urmam soseaua forestiera din lungul vaii Cuca pīna la confluenta acesteia cu pīrīul Lespezilor - loc marcat de o poiana si o cabana permanenta IFET (de la cabana Voina, cca 3,5 km). Din punctul de confluenta, parasim drumul forestier, urcīnd timp de cīteva minute pe pīrīul Lespezilor pīna īntr-o zona deschisa prin taieturile de padure din ultimii ani. Abatīndu-se spre stīnga, traseul ne conduce īn panta foarte mare si pe o diferenta de nivel neīntrerupta de aproape 400 m, īn susul piciorului sud-estic al Gradisteanului, pīna īn dreptul stīnei aflata la limita padurii. Lipsita aproape complet de marcaj, poteca urca mereu spre nord-est, īn lungul aceluiasi picior si punctata rar cu "oameni de piatra", īnaltati de ciobani pentru orientare. Deviind catre dreapta pe coasta ierboasa a muntelui, traseul razbate īn culmea Gradisteanu - Gainatu Mare, culme marcata cu banda rosie catre vf. Papusa (stīnga) si Valea Larga - cabana Voina (dreapta). Izvor permanent, la cītiva zeci de metri sub poteca crestei principale. Pe timp de ceata si mai ales īn coborīre, acest marcaj de legatura este foarte greu de gasit si de urmarit. De la limita padurii, am urcat neīntrerupt o diferenta de nivel de aproape īnca 350 metri.

c) Trasee de legatura cu masive muntoase īnvecinate si trasee nemarcate

TRASEUL Nr. 7. Gura pīrīului Lespezi, 1175 m - vf. Papusa, 2391 m - Muntele Dracsinul, 210C m - valea Dīmbovitei, 935 m.

Marcaj: banda albastra. Timp necesar: cu īncepere din vf. Papusa, cca 3-4 ore.

Odata sositi īn vf. Papusa pe traseul nr. 2 sau 6, īncepem sa coborīm muchia stīncoasa ce se īndreapta spre nord si care - īn cele trei vīrfuri pe care le īnsira pe cca 3 km īn linie dreapta - depaseste aproape constant altitudinea de 2 300 m. Poteca marcata se mentine īn general pe fetele īn lespezi din stīnga (vest), ocolind astfel primele doua dintre vīrfurile amintite si atingīnd creasta numai īn seile intermediare. Īn rastimpuri putem sa aruncam cīte o privire īn circurile Vaii lui Cascue, stīncoase, libere de vegetatie si mai īnalte decīt cele care se adīncesc īn partea opusa, īnecate īn paduri de jnepeni, la obīrsiile vaii Coltii lui Andrei. Ultimul dintre cele doua vīrfuri evitate (Cascue, 2329 m) trimite spre est o creasta laterala, purtīnd acelasi nume.

Cu putin īnaintea ultimului sau vīrf (Barbu 2292 m), creasta pe care am urmat-o se bifurca īn culmile Barbu- Paltinu (nord-vest) si Dracsinu (nord-vest). Dupa cca 50-60' din vf. Papusa, traseul nostru se īnclina catre dreapta, īnscriindu-se astfel pe c doua ramura a bifurcatiei amintite. Mentinīndu-ne mai mult pe fetele din dreapta ale acesteia si privind, astfel, spre valea glaciara a Dracsinului, vom coborī accentuat pe īntinse coaste ierboase īntretaiate de grohotisuri si "pierzīnd", cu acest prilej, ramificatiile ce continua sa se desprinda spre nord, toate purtatoare de vechi poteci catre valea Dīmbovitei: Plaiu Hotului, spre vest si Pecineagul. Prin īnaltimea sa fata de vaile ce-l īnconjoara ca si prin pantele foarte mari prin care scade, aceasta portiune a culmii ne transmite o puternica senzatie de gol neobisnuit de larg si adīnc.

De aici mai departe traseul nostru capata din ce īn ce directia est (si chiar est-sud-est), coborīnd mult īntr-o zona īntrucītva largita si mai domolita ca panta (stīna, la liziera dinspre stīnga a padurii). Din vf. Barbului, cca 1 ora. Parasind, īn sfīrsit, īntinderile golului alpin, poteca noastra nu va mai strabate de acum īnainte decīt rare si mici luminisuri m cuprinsul padurii de molid si de fag.

Īnaintīnd pīna nu departe de capatul crestei, marcajul se abate scurt catre dreapta, coborīnd īn firul vaii Dracsinului - vale pe care o urmam cca 1 km spre stīnga, īn josul unei ramificatii forestiere ce se uneste curīnd cu soseaua vaii Dīmbovita.

Nota: Acelasi marcaj conduce īn continuare spre muntele Tamasu Mare si valea Bīrsei (cabana Plaiu Foii).

TRASEUL Nr. 8. Cabana Voina, 940 m -Valea Larga, 1030 m - saua Ţefeleica, 1 612 m - valea Rīusorului, 990 m - valea Clabucetului, 1 235 m - valea Dīmbovitei (Saticu de Sus), 895 m.

Marcaj: triunghi rosu, foarte deteriorat si aproape inexistent īn teren. Timp necesar: 6-8 ore.

Din dreptul cabanei Voina urmam soseaua spre Cīmpulung cca 400 m, traversīnd apoi Rīul Tīrgului spre stīnga, pe o derivatie carosabila ce urca Valea Larga si mai departe, bifurcīndu-se, firele superioare ale acestei vai. Īnaintam pe Valea Larga cca 1,5 km pīna la bifurcatia amintita, loc marcat astazi de cīteva adaposturi forestiere. Lasam pe ramura dreapta a vaii marcajul banda rosie spre Gainatu Mare si Papusa, pentru a urca direct īn fata muchia clar vizibila a piciorului care, despartind cele doua fire superioare ale vaii, cade exact deasupra zonei īn care se afla īnjghebat micul punct locuit.

Poteca urca sustinut o prima portiune, parcurgīnd apoi un segment mai putin īnclinat al crestei, cu frumoasa vizibilitate asupra tinutului īnconjurator si, īndeosebi, catre bazinul Vaii Largi si īnaltimile de dincolo de Rīul Tīrgului. Īn peisajul sarac al noilor plantatii de molid, cītiva fagi izolati īsi īnalta trunchiurile sī coroanele decorative ce apar toamna, ca niste drapele īn flacari. Pe locul ramas liber, snopuri īnalte de graminee si multa vegetatie arbustiva (cu precadere zmeuret si rugi de mure) acopera cea mai mare parte a suprafetei solului. De la desprinderea traseului din soseaua Rīul Tīrgului, au putut fi īntīlnite īn lungul traseului numai 2-3 semne de marcaj. Īn momentul īn care linia coamei se īnalta din nou pentru a se uni cu marea cumpana Argesel/Rīul Tīrgului, poteca se abate spre stīnga, iesind īn saua larga ce se adīnceste la vest de vf. Calului. Acest vīrf - din care se desprinde coama secundara pe care am urcat - apartine marei cumpene amintite mai sus, cumpana desprinsa din vīrful Papusa si purtīnd, ca alte īnaltimi mai importante, vīrfurile Gradisteanu, Gainatu Mare, Musuroaiele si Dobriasu. Ea este prima dintre cele patru mari culmi sudice īnsiruite toate pe aceeasi directie nord-sud si pe care, aproape perpendicular, traseul nostru urmeaza sa le intersecteze una dupa alta. De la IFET Valea Larga 1-1¼ ora. Īn fiecare toamna, īn preajma poienii ce deschide si īnvioreaza saua de traversare a crestei, frunzisul (si fructele) cītorva rare exemplare de scorusi si paltini de munte aduc, toamna, pe fundalul verde-adīnc al coniferelor sau pe cel vinetiu al cerului si al departarilor, o nota coloristica de rara armonie si intensitate.




Culmea Calu-Dobriasu reprezinta, īmpreuna cu valea Argeselului ce īi urmeaza spre est, un ansamblu de o mare ciudatenie si frumusete morfologica. Aceasta īnsusire tine deopotriva de patul īngust si foarte īnalt al Argeselului (tipic exemplu de vale suspendata) cīt si de relieful sters al culmei Calului, care o precede. Īntreaga culme este atīt de putin īnaltata fata de firul vaii īncīt, observata din directia din care am venit, se suprapune vizual si tinde sa se confunde ou creasta Mīra-Ţefeleica care īi urmeaza spre est. Īn acest fel, privita de departe, linia dantelata a molizilor ce īncoroneaza īn realitate prima dintre cele doua culmi, nu pare altceva decīt o simpla liziera de padure asternuta pe versantul, mult mai īnalt, al celei de a doua.

Zonei de traversare a crestei Valea Rea - Calu, trebuie sa-i acordam oarecare atentie. Marcajul nu atinge minima seii (care se adīnceste putin mai departe spre nord, dupa un mic vīrf īn lespezi), ci se abate imediat pe versantul opus, coborīnd piezis spre dreapta īn īntīmpinarea firului vaii. De asemenea, nu trebuie sa ne lasam atrasi nici de poteca - destul de umblata - din lungul culmii si care, fata de cea pe care mergem, se asterne perpendicular pe directia nord-sud. La īntretaierea celor doua drumuri se īnalta o cruce frumos lucrata īn piatra, cu inscriptie datata 1919 ("Crucea Ciobanului"). Intrarea potecii īn slaba perdea de padure a vaii - si īnsasi valea - apar deosebit de frumoase privite de aici. Pe versantul opus, se distinge cu usurinta continuarea traseului urcīnd spre saua īnalta a Ţefeleicii.

Coborīta īn albia prelunga a Argeselului - cu apa foarte putina si aproape dezgolita de padure, - poteca īncepe sa se īnalte pe versantul opus, īn lungul unui pīrīu ce coboara panta din fata, formīndu-si obīrsia sub īnseuarea dintre vīrfurile Mīra si Ţefeleica. Dupa cīteva serpentine īn lungul conului de acumulare de la gura pīrīului - abia acoperit de sol si un īnceput de īnierbare - firele multiple ale potecii īsi abat treptat urcusul spre dreapta, tinzīnd īn directia seii care, pentru un scurt interval de timp, nu poate fi vazuta. Vom evita pe aceasta portiune toate hatasele locale ce merg orizontal īn lungul crestei sau care coboara, spre dreapta, catre izvoarele vīlcelului amintit. Dupa cca 30-40 de minute din firul vaii vom iesi, aproape fara poteca si fara nici un semn de marcaj, īn cea de-a doua creasta a traseului (Mīra - Ţefeleica - Pleasa Capitanului), īn saua Ţefeleica unde, īntr-o slaba adīncitura a terenului, ne īntīmpina micul lac cu acelasi nume. Din acest loc ne apare, pentru prima oara de la īnceputul drumului, silueta scīnteietoare a Pietrei Craiului - atīt de puternic si armonios diferita ca forma si material, de īntregul tinut pe care-l domina de la o margine la alta a orizontului dinspre rasarit.

Aflati aici īn punctul cel mai īnalt (1 612 m) al īntregului parcurs, distingem - ca pe un urias relief asternut la picioarele noastre - aproape īntreaga desfasurare a traseului ce continua spre valea Dīmbovitei, peste īnca doua mari vai si doua creste. Prima dintre aceste creste (Draganul), īnaltata dincolo de golul apropiat si adīnc al Rīusorului, este scunda si aproape alipita vaii īnalte a Clabucetului (ce-i urmeaza) - ea repetīnd astfel, īntr-o surprinzatoare asemanare, ciudatenia de forme a crestei Valea Rea - Calu.

Prima etapa ce o avem īn fata, pīna īn firul vailor Mīra si Rīusorului, se caracterizeaza printr-o mare pierdere de īnaltime si care īn situatia parcurgerii acestuia īn sens invers reprezinta urcusul de departe cel mai īnalt si obositor. Continuarea drumului, greu de gasit pe vreme īnchisa, trebuie cautata īn coborīre usoara spre stīnga - fara a alege nici firele superioare ale Platoselor ce se strecoara orizontal pe la marginea superioara a padurii, dar nici potecile (destul de adīnci) ce intra īn molidis, coborīnd aproape direct pajistile din josul coastei.

Īnaintīnd pe o directie oarecum intermediara, catre liziera primilor molizi, ne vom orienta dupa semnele de marcaj ce apar, pentru un timp, ceva mai des. Padurea, rar strabatuta, se īndeseste obligīnd poteca sa se destrame si sa se reīnmanunchieze īn fire paralele ce ocolesc dese trunchiuri prabusite, sau dispar sub perdelele elegant arcuite ale crengilor ajunse aproape pīna la pamīnt. Continuīnd īn coborīre usoara, hatasul multiplu - si mereu nesigur - trece peste un prim vīlcel cu apa si, putin mai departe, peste o frumoasa deschidere īn culoar, prelungita īn josul pantei si tapisata cu puieti de molid. Curīnd, marcajul dispare din nou, īn timp ce poteca se abate putin spre dreapta, printre doborīturi uscate, revenind īn cele din urma īntr-un ocol larg catre stīnga si īnscriindu-se astfel pe un īnceput de creasta laterala ce se precizeaza clar abia mai jos, īnspre dreapta noastra (est). Īn continuare, taieturi īntinse īn tot lungul culmii si pe ambii versanti ai acestuia.

Poteca, aproape complet stearsa si lipsita de marcaj, coboara pīna īntr-o zona mai neteda si deschisa, īn mijlocul careia se īnalta constructia circulara a unei baraci cu acoperisul prabusit. Pastrīnd tot timpul linia de cumpana, coborīm īn continuare pīna īntr-o seuta īnalta si care precede un mic vīrf īmpadurit. Īn scurta contrapanta ce urmeaza, pe trunchiurile molizilor si fagilor ce se regasesc aici īntr-un brīu mai īncheiat de padure, īntīlnim primele semne de marcaj de la intrarea noastra īn taietura. Din tinutul largirii cu baraca, pīlcuri numeroase de zade īsi īnalta aburul straveziu al coroanelor cu ace cazatoare, de un verde fraged īn timpul verii, galben-aurii toamna. Dupa un ultim coborīs accentuat, iesim īntr-o poiana larga, pe o platforma extinsa cu putin deasupra capatului inferior al crestei. Īn fata, zona īmprejmuita si plantatie de puieti de molid. Multitudinea de hatase ce brazdeaza terenul se aduna īntr-o pīrtie puternic adīncita ce taie cu hotarīre poiana spre stīnga, coborīnd oblic spre fundul vaii Mīra Mare, pīna īn dreptul unei rampe de busteni si īn apropierea unui foarte bun adapost pentru ploaie. Pe soseaua forestiera a acestei vai, coborīm cca 1,400 km pīna la importantul punct de confluenta cu valea Rīusorului. Canton si pepiniera silvica la stīnga, īn unghiul de unire al celor doua ape. Din saua Ţefeleica, cca 1½ ora.

Urmīnd soseaua Rīusorului cca 150 metri spre sud, se desprinde catre stīnga[7] o poteca de cal ce duce urcīnd de-a coasta si oarecum īnapoi fata de cum am venit, pīna īn crestetul celei de a treia culmi pe care urmeaza (iarasi!) sa o traversam: Pleasa Draganului, foarte scunda, si dominīnd doar ou putin valea urmatoare a Clabucetului.

Complet despadurit si replantat de curīnd, īntregul traseu de traversare al crestei nu pastreaza (cu exceptia coborīrii īn valea Clabucetului) nici macar un singur semn de marcaj. In cumpana de trecere dintr-o vale īn cealalta (sa larga, a carei minima - si aici - ramīne undeva mai departe spre nord) īntīlnim o mlastina alungita, tapisata cu snopuri decorative de rugina si bumbacarita. Catre est, avantajos decupata de prim planul culmei Plaghia (spre care, dincolo de valea Clabucetului, ne vom īndrepta), silueta īnjumatatita a Pietrei Craiului ne apare neasteptat, īntr-o stranie - si deosebit de impresionanta - perspectiva.

Locul īn care ne aflam reprezinta o importanta īntretaiere de drumuri largi, vizibile si putīnd usor crea confuzii de orientare: continuarea hatasului crestei spre nord; doua drumeaguri ce coboara costis catre dreapta, spre valea Clabucetului; īn sfīrsit, direct īn jos si la dreapta tuturor celorlalte variante, traseul marcat al potecii noastre. Īn golistea īntinsa si larg valurita a crestei, chiar alaturi de traseul pe care īl parcurgem, se distinge limpede - si impresionanta prin semnificatia ei istorica - un mic adapost individual de tragator, din primul an al razboiului 1916-1918.

Odata coborīti īn soseaua Clabucetului traversam firul sarac al vaii si īncepem sa urcam imediat īn fata catre linia de creasta a Muchiei lui Rauta - prelungire sud-estica a muntelui Plaghia. Din terenul complet despadurit al acestui urcus, ne bucuram de o priveliste larga spre marile culmi desprinse din nodul īnalt al Papusii si, totodata, spre vaile ce li se intercaleaza - toate rīnd pe rīnd īntretaiate pe traseul pe care l-am urmat pīna aici. Din valea Rīusorului 2-2½ ore.

Trecīnd īndata pe partea opusa, marcajul reapare ceva mai des īn padurea batrīna de fag - intacta pe acest versant dīmbovitean al crestei, de-a lungul caruia vom coborī pe o poteca larga si īn panta mica pe prima ei portiune. Foarte aproape īn josul si dreapta noastra, apar poieni, petice de padure si gospodarii temporare. Iesind īntr-o prima deschidere mai larga, traseul ne prilejuieste - dupa Ţefeleica si Pleasa Draganului - cea de a treia si cea mai apropiata priveliste catre Piatra Craiului care, aici, ne impresioneaza deopotriva prin scara mult crescuta a imaginii si prin punctul de perspectiva neobisnuit de īnalt prin care poate fi observata. Aproape niciodata vizibil din tinuturile joase ale Dīmbovitei, soclul īmpadurit ce sustine magnificul edificiu de roca - īntrerupt de largi si catifelate coridoare de poieni, cu padinile aproape fara apa si subliniate doar de cīte un imperceptibil fir alb de grohotis, presarat cu mozaicul rar al casutelor izolate - ne apare, ca nicaieri din alta parte, de o īnclinatie īnselator de mare si care - reluīnd parca exagerarile proprii creatiilor omenesti - iese la prima vedere din īntīmplatorul formelor create de natura...

Coborīnd acum ceva mai iute, traseul reintra īn padure si, traversīnd un izvor sarac, se asterne mai departe pe inflexiunile din ce īn ce īndulcite ale terenului. La capatul unui tunel de crengi (deschis mereu catre Piatra Craiului) iesim īntr-o poiana careia, pentru scurt timp, īi urmeaza din nou un brat de padure. Faget īn amestec cu brad si molid; grupuri numeroase de ienuperi monumentali. Iesind si pierzīndu-se pe alocuri īntr-un gol ceva mai īntins, poteca lasa spre dreapta si īn josul pantei un umar neted si rotunjit. Īn lipsa oricarui olt reper, vom tinde catre unghiul extrem adīncit al pajistilor ce coboara catre padurea de molid - īn dreapta fata de directia generala urmata pīna acum, īnsa la stīnga fata de umarul mai sus amintit. Acest intrīnd este bine subliniat de marcajul aplicat chiar pe primii arbori din marginea padurii. Īnaintea coborīrii ce ne-a adus la intrarea īn molidis, o continuare orizontala a potecii - lesne amagitoare prin faptul ca am putea-o considera ca fiind cea buna - conduce catre valea saului si piciorul vecin al Plaghiei.

Pierzīnd neīntrerupt īnaltime de-a lungul unui frumos si scurt coridor de poieni, vom iesi din nou (si de data aceasta definitiv) din padure. Vom pastra permanent liziera de molid ce se desfasoara pe linia de cea mai mare panta, coborīnd continuu, pe aceleasi serpentine taiate pentru prima oara īn 1916 si astazi abia citindu-se īn covorul gras al ierbii care īmbraca si sterge totul... Toamna, risipite īn lungul pajistei, nenumarate cupe de argint ale scaiului Carlina acaulis.

Cu īncepere de aici, problemele de orientare dispar - la tot pasul īntīlnindu-se gospodarii razlete si oameni mīnati de treburi prin fīnete sau prin padure. Marcajul se abate īntrucītva spre stīnga, pīna īn albia amenajata a vaii saului, de-a lungul careia coboara cīteva sute de metri pīna īn soseaua vaii Dīmbovitei, īn zona ultimelor case ale Saticului de Sus si īn dreptul unui stīlp cu sageti indicīnd urmatoarele directii de mers: Voina; Gura Tamasului si Valea lui Ivan. Aceasta din urma vale reprezinta continuarea traseului pe teritoriul Pietrii Craiului, continuare ce va parasi valea Dīmbovitei dupa aproape 1 km spre nord.

TRASEUL Nr. 9. Refugiul lacul Iezer, 2 040 m - vf. Rosu, 2 469 m - sub vf. Oticu cca 2 000 m - sub vf. Mezea, cca 2 080 m - Curmatura Bratilei, 2125 m - Cabana Urlea.

Marcaj: triunghi rosu. Timp necesar: Intre vf. Rosu si Curmatura Bratilei, 7-8½ ore.

Īntrucīt parcurgerea integrala a acestui traseu necesita cca 13-16 ore, se recomanda īntreruperea sa la unul din cele trei adaposturi pastorale mai apropiate de parcursul sau: stīna Oticului, bordeiul din Caldarea Ludisorului sau bordeiul de sub Curmatura Zīrnei. Pīna īn vf. Rosu se ajunge, cel mai scurt, pe traseele nr. 3 si 2 (valea Iezerului Mic - Crucea Ateneului - vf. Rosu).

Din mica platforma īnalta si stīncoasa a Vīrfului Rosu (2469 m), marcajul triunghi rosu se abate spre stīnga īn directia nord-vest, parasind linia crestei principale a masivului (marcata īn continuare cu banda rosie) si īncepīnd sa coboare īn lungul culmei de legatura cu Muntii Fagaras. Prima portiune a acestei culmi, īngusta, īnclinata si stīncoasa, aminteste de custurile īn lespezi ale Retezatului. Domolindu-se īntrucītva īn dreptul unui umar, culmea capata pentru un timp directia nord, lasīnd totodata spre stīnga (vest) ramificatia frumos denumita Piscu-cu-Hotar (limita - "hotar" - īntre bazinele Rosului si Groapelor precum si, īn urma cu cca 150 ani, īntre terenurile de pasune ale comunelor Corbi si Leresti).

Dupa un nou povīrnis, atingem iarasi o portiune orizontala, ceva mai mare de data aceasta si care lasa loc pentru īnaltarea īn contrapanta a doua mici vīrfuri. Prin terenul bogat acoperit cu iarba si pīlcuri de ienuperi, poteca se strecoara mai mult prin stīnga (est), īn timp ce īn partea opusa, sub versantul stīncos dinspre caldarile Boarcasului, ne urmareste tot timpul, limpede, perechea de ochi albastri a singurelor doua lacuri glaciare din bazinul dīmbovitean al masivului.

Dupa un ultim coborīs de creasta, atingem zona foarte importanta - atīt geografic cīt si turistic - a seilor Oticului. Ele reprezinta, īn linia crestei de legatura pe care o strabatem, limita dintre masivele Fagaras si Iezer-Papusa si, totodata, un loc de īntretaiere al unor mari si foarte vechi poteci locale.

Prima dintre sei, cea estica* si mai īnalta, se situeaza īn dreptul principalei linii de adīncire a vailor Boarcasului si Vasalatului, vai ce prelungesc, catre vest si est, limita dintre cele doua masive muntoase. Cea de a doua[8] (Curmatura Oticului), vestica si mai joasa , reprezinta locul de unde se ramifica spre stīnga poteca spre caldarile si Curmatura Groapelor, īn timp ce, īn dreapta, se precizeaza cīteva fuioare de poteci ce tind fie spre stīna din piciorul Oticu Dīmbovitei, fie spre caldarile Boarcasului (tronsonul nr. 12.a). Aceasta stīna constituie cel mai bun adapost pentru īntreruperea traseului la capatul primei zile de mers. Culmea Oticu Dīmbovitei se desprinde catre nord-est din micul vīrf rotunjit aflat īntre cele doua sei amintite. Din vf. Rosu si pīna īn aceasta a doua sa, 1- 1½ ora. Coborīre foarte pronuntata, reprezentīnd cea mai mare diferenta de nivel (600 m) īntīlnita pe tot īntinsul traseului.

Portiunea dintre vf. Rosu si seile Oticului este destul de bine marcata prin semnele de vopsea aplicate pe terenul stīncos, cīt si prin cele cīteva jaloane metalice īnaltate īn punctele mai caracteristice. Dincolo de saua de altitudine 1 863 m, poteca - marcata mai rar, dar bine adīncita īn solul argilos - trece pe la izvorul Oticului (sau "al Dīmbovitei"), ocolind aproape orizontal si prin dreapta un vīrf secundar al Oticului (1 956 m) ce lasa, spre vest-sud-vest, importanta desprindere a Coltilor Cremenei. Aceasta creasta - ce īnainteaza cu un pinten prelung si zimtat catre confluenta Vasalatului cu Rīul Doamnei - se recunoaste usor chiar de la departare, prin stīnca dezgolita, de culoare alb-cenusie si rar presarata, pe coastele si jgheaburile abrupte ale fetei sale de sud, cu nenumarate trunchiuri de molizi uscati.

De aici īn continuare poteca ocoleste īn urcus zona ultimului si celui mai īnalt dintre vīrfurile Oticului (2044 m), coborīnd apoi īn saua care-l desparte de grupul urmator al muntelui Mezea - īnalt, detasat si cu un frumos profil īn coama de acoperis. Cu īncepere din vīrful de 2044 m (ce lasa catre valea Zīrnei, puternicul Pisc al Aninatoarei), creasta se abate accentuat spre nord-est devenind - īndeosebi dincolo de crestetul īnalt al Mezei - īntrucītva mai accidentata si stīncoasa.

Īnsotita īndeaproape de poteca, marea creasta de legatura coboara considerabil (pentru a doua oara, de la parasirea vf. Rosu) pīna īn saua Mezea, aproape la fel de joasa ca cea a Oticului (1 865 m). Muntele Mezea cuprinde trei vīrfuri mai reliefate, - primul (cel sud-vestic) fiind cel mai īnalt (cca 2130 m). Acest vīrf lasa catre valea Zīrnei un picior foarte īnclinat ce poarta o stīna parca aninata pe un balcon a\ coastei, īntr-o pozitie de o rara frumusete, īn spatiul infim al unei poieni aproape ascunsa īntre marginea padurii de molid si desisurile superioare de jnepeni. Urmatoarele doua vīrfuri (2031; 2004 m) lasa mici muchii estice (cu jaloane metalice īn locurile unde sīnt intersectate de poteca) si strajuiesc - de o parte si de alta a seii care le desparte - obīrsia deosebit de frumos sapata a unui vīlcel ce se īnclina spre dreapta, catre valea Boarcasului. Numeroase hatase de coasta brazdeaza pantele ierboase ale muntelui spre valea Dīmbovitei, parte din ele tinzīnd catre piciorul estic al Mezei, cu stīna la limita padurii si poteca ce coboara spre Gura Vaii Vladului. De altfel, īntreaga zona a seilor Mezea trimite, pe ambii versanti ai culmei, vechi poteci de legatura atīt spre valea Zīrnei (vest), cīt si spre caldarile Catunului si Vaii Vladului, est. De la Curmatura Oticului, 2-2½ ore.

Acest al doilea tinut foarte coborīt al traseului este strabatut de poteca īntīi prin dreapta (est), apoi prin stīnga - tot timpul īnsa īn cuprinsul unor locuri de o "caldura" cu totul aparte, proprie īnaltimilor nu prea mari si care ne aduc, ca o surpriza, padurea de molid pīna aproape īn linia culmei... De marime cu nimic mai mare decīt aceea a unor pomi de iarna, cu poala īmbracata īn covoare de ienuperi, cautīnd adapostul cītorva strungi sau colti de piatra ai crestei, aceste mici conuri de culoare verde intens, īnaltate pīna la limita rezistentei biologice, capata aici o semnificatie cu totul diferita de cea a exemplarelor tihnit dezvoltate, īn securitatea arboretelor joase...

Primele pante ce suie catre vīrful Catunului (2206 m) sīnt largi, moderat īnclinate si de o īntindere ce pare ca nu se va mai sfīrsi niciodata... Timp de aproape doua ceasuri vom urma coastele estice ale culmei, ocolind īn acest fel cīteva vīrfuri ce īntrerup linia generala a urcusului - urcus ce īnsumeaza, din seile precedente si pīna aproape sub Catun, o diferenta de nivel de aproape 350 m. Tot timpul, priveliste deosebit de frumoasa spre circul rotunjit al Catunului (īn dreapta), spre stīncariile vaii Vladului, spre marele gol īn uimitoare frīngeri de directie al vaii Dīmbovitei si spre masivul Iezer-Paputa, ce ne apare acum sub o asprime de relief, roca si īnvelis vegetal pe care nu am fi banuit-o niciodata, īn prima noastra apropiere de-a lungul linistitelor plaiuri din sud. Catre linia crestei, īn sus si īn stīnga noastra, mici abrupturi si colti izolati de stīnca anima relieful de amanunt al versantului īn lungul caruia mergem.

Īntr-un tinut acum ceva mai stīncos, poteca trece foarte curīnd pe versantul vaii Bratila (fir superiar-stīng al vaii Zīrnei), ocolind īn acest fel crestetul plat al vīrfului Catunu vaii Vladului (2206 m). Īn coborīre usoara alternīnd cu scurte portiuni orizontale, traversam cīteva viroage tunele cu apa) si, revenind de vreo doua ori īn apropierea crestei, sosim īn cele din urma īn Curmatura Bratilei, aflata īn creasta principala a muntilor Fagaras īntre vīrful Bratila (est, 2274 m) si vīrful Ludisorul (2303 m), vest. Ca nod de creste, vīrful Bratila reprezinta echivalentul vīrfului Rosu, din culmea principala a masivului Iezer-Papusa.

De aici mai departe, pe sub vīrfurile Ludisorul, Fundul Langii (la stīnga, sud, bordeiul din caldarea Ludisorului) si Fata Unsa, prin Curmatura Zīrnei si saua īnalta a Mosului, mai trebuiesc adaugate - pīna la cabana Urlea - īnca 4-6 ore de mers. Foarte aproape de Curmatura Zīrnei - costis spre stīnga si īnainte - gasim bordeiul din Zīrna, adapost ce ne ofera o noua posibilitate de īntrerupere īntre capetele, foarte departate, ale acestui traseu de traversare.

TRASEUL Nr. 10. Crucea Ateneului, 2 125 m - Curmatura Groapelor, 2 038 m - sub vf. Papau cca 2 020 m - Rīul Doamnei, 600 m.

Nemarcat. Punct de plecare recomandat: refugiul L. Iezer, 2 040 m. Timp necesar (De la Crucea Ateneului): 8-10 ore.

Pornind din platforma larga care se prelungeste īn urcus usor de la Crucea Ateneului, tindem catre vīrful Capu Catunului (2385 m), īn dreptul caruia parasim marcajul banda rosie pentru a ne abate spre stīnga (vest-sud-vest), īn directia vīrfului Iezeru Mic (2408 m). Mentinīndu-ne aproape continuu īn linia crestei, depasim acest vīrf si coborīm īn saua ce-l desparte de vīrful imediat urmator al Obīrsiei (2314 m) - sa īnca īnalta si curios īmpartita īn doua de catre un alt mic vīrf. Crestetul izolat al Obīrsīei, ce poate fi de asemenea ocolit la mica distanta prin sud, lasa spre sud-est bratul Danciu - Cernatu - Portareasa - masiva si prelunga cumpana de ape īntre Rīusor + Rīul Tīrgului si valea Bratiei.

Coborīnd spre est pe serpentinele pe care poteca bolovanoasa le descrie din loc īn loc, pierdem peste 250 m diferenta de nivel pīna īn curmatura adīnca a "Groapelor", dincolo de care se ridica vīrful cu acelasi nume (sau, al "Cīrligelor"), usor de recunoscut prin silueta sa detasata oarecum lateral fata de creasta principala. Īn curmatura amintita reīntīlnim poteca ce vine dinspre saua Oticului (traseul nr. 8) si care a ocolit īntregul sector salbatic si īnalt al crestei dintre vf. Rosu si Obīrsia. De la Crucea Ateneului, 2-2½ ore.

Pastrīndu-se neschimbata, privelistea oferita pīna acum din vīrfurile Iezeru Mic si Obīrsia īn josul versantului de nord-vest (tributar īn īntregime vaii Vasalatului) - ramīne de o rara asprime si maretie. Bazinul hidrografic adīncit la vest de aceste vīrfuri (si care se prelungeste spre nord, pīna dincolo de vf. Rosu) este īn totalitate de origine glaciara si prezinta - supraimprimate pe mode-latura tipica a acestei origini - urmele recente ale eroziunii subaeriene. Īn patul aproape orizontal al acestor caldari ("Groapele"), suvoaiele au rascolit si adīncit nenumarate santuri si chei tinere marginite, pe sute de metri, de maluri proaspat īnaltate din materialul necontenit spalat si transportat.

Urmatorul segment al crestei, extins īntre vīrfurile Cīrligele si Papau (2 093 m), este ocolit de poteca pe fetele de sud-est ce se apleaca spre stīnga, deasupra vaii Obīrsia. Pe īntreaga aceasta portiune, poteca, des umblata, īntretaie firul a numeroase izvoare, viroage seci sau simple fire de grohotis. Creasta, ierboasa, neteda si larga, prezinta o īnseuare (1 926 m) de care traseul arterei pastorale se apropie destul de mult, dīndu-ne astfel posibilitatea unei abateri pīna īn linia de culme - pentru a putea privi catre relieful ravasit al versantului care se lasa īn partea opusa, catre Rīul Doamnei.

Pastrīnd īn mare aceeasi directie, poteca ocoleste vīrful Papau pe fetele dinspre sud-vest si sud, īntr-un ocol pronuntat si īn lungul caruia īntretaie portiunea superioara (foarte slab precizata aici) a ramificatiei sale sud-estice, Jupīneasa (varianta 10.b). Arcuindu-se din ce īn ce catre vest, de-a curmezisul fetelor sudice ale vīrfului, poteca principala se īnscrie pe culmea Setului, ramificatie sud-vestica a Papaului si continuare principala a traseului[10] (varianta 10.a). Aceste brate secundare Constituie, prin brustele lor schimbari de īnclinatie si directie, prin uniformitatea pajistilor alpine si prin īntreruperea sau ramificarea frecventa a potecilor, - o regiune de orientare deosebit de grea pe vreme fara vizibilitate. Din Curmatura Groapelor si pīna īn zona de ramificatie, cca 3 ore.

Varianta 10.a - Muchea Setului (3-4 ore, nemarcat).

Dupa ce a ocolit īn coborīre uriasa fata uniforma si rotunjita prin care vīrful Papaului cade spre sud-vest īntr-o pierdere de 400 m diferenta de nivel, poteca ramīne un timp īn cuprinsul unui etaj intermediar, numai cu putin īnaltat deasupra padurilor si cuprinzīnd grupul de vīrfuri al Setului (1 732 m, cel mai īnalt).

Lasīnd continuarea principala a culmei sa se īndrepte net catre sud si evitīnd, de asemenea, un al doilea brat īndreptat catre vest, ne vom angaja - īntre aceste doua īnceputuri de culmi - pe o a treia, desprinsa spre sudvest din ultimul vīrf sudic al Setului (1 710 m, stīna la marginea padurii). Urmīnd atent hatasele ce "intra" pe aceasta culme (Plaiu Rusului), coborīm prelung prin taieturi proaspete ajungīnd īn cele din urma īn padurea īncheiata, unde poteca se continua ceva mai bine conturata. In coborīs cīnd mai iute cīnd mai domol, pierdem neīntrerupt din īnaltime, deviind īn cele din urma catre stīnga, pe un ultim povīrnis ce ne scoate la confluenta pīraielor Izvoru-de-Iīnga-Plai (dreapta) si Izvoru Bogdan (stīnga). Pe ultimii zeci de metri ai coborīrii intram pe derivatia forestiera care, venind din soseaua ce se īndreapta catre Curmatura Bahnei si valea Rīusorului, urca īn lungul Izvorului Bogdan pīna la altitudinea de cca 810 metri (cabana forestiera).

Varianta 10.b - Jupīneasa-Duvalmu (3-4 ore, nemarcat).

Desprinsa din vīrful Papaului mai mult sub forma unui versant decīt a unei creste, culmea Jupīnesei nu se contureaza ceva mai vizibil decīt foarte jos, dedesubtul potecii ce ocoleste īntregul piept sudic al vīrfului pentru a intra apoi pe ramura, anterior descrisa, a Setului. Urmata la rīndul ei de hatase (rare, si mai mult pe partea dreapta), prima portiune a acestei creste coboara peste 300 metri, numai din poteca de sub Papau, īnregistrīnd, pe toata aceasta portiune, o singura zona de panta īntrucītva domolita si de directie abatuta īn timp catre est. Din saua ce marcheaza capatul de nord al acestui tinut de linistire a pantei, creasta se ridica putin, avansīnd īn grupul de trei vīrfuri ale Jupīnesei - al treilea din ele, cel sud-estic, fiind cel mai īnalt (1 713 m).

Ocolind acest grup prin est, poteca scade usor catre stīnele Jupīnesei (izvoare), ea revenind īn linia culmei īn dreptul puternicului bot prin care Jupīneasa se desparte īn doua brate inegale: Napīrteanu (sud-sud-vest, foarte scurt) si Duvalmu-Plaiu Lung (sud-est), īndreptīndu-se spre spinarea scunda a Napīrteanului, fuioarele de poteci se aduna continuu, coborīnd īn panta mijlocie, catre unghiul sudic al ultimului intrīnd de poiana alpina. Pe aceasta portiune, traseul elegant arcuit al potecii este īnsotit pe stīnga - si parca ocrotit - de o perdea subtire de molizi crescuti pe cīte un rīnd-doua, īntr-o frumoasa desfasurare īn aliniament curb. Odata īn padure, traseul nostru coboara īn panta apreciabila cei aproape 500 de metri diferenta de nivel ramasi pīna īn valea Rīusorului, la confluenta acestuia cu pīrīul Cosa. De aici se poate urma soseaua forestiera ce ne conduce prin curmatura Bahnei pīna īn soseaua de pe Rīul Doamnei (cca 8 km), īn dreptul satelor Slatina-Lunci si, mai departe, spre comuna Domnesti (cca 20 km).

Jupīneasa, aproape cu totul ascunsa īn ansamblul culmilor ce fragmenteaza bazinul Bratiei, reprezinta un traseu mult umblat de catre localnici, īnsa extrem de izolat īn "interiorul" muntelui, fata de marile porti cunoscute ale rīurilor Doamnei si Tīrgului.

TRASEELE Nr. 11 si 12. Circuitul caldarilor nordice.

Din linia marelui hotar orografic vf. Rosu - Oticu - Mezea - vf. Bratila si pīna departe, īn dreptul puternicului brat nordic Papusa - Paltinu, īntregul bazin glaciar al Dīmbovitei (apartinīnd masivului Iezer-Papusa) este drenat de doua principale fire de apa: pīrīul Boarcasului, spre vest si valea Coltilor, spre est. Acest bazin īnsira - īn lungul crestei principale a masivului - nu mai putin de zece caldari independente, fiecare adīncita īntr-o vale proprie, bine individualizata, cu ape bogate ce coboara īn torenti izolati sau īnmanunchiati cīte doi sau trei, pīna īn adīncul padurilor de conifere.

Doua mari cai de strabatere taie la propriu "īn lung si īn lat" acest versant, ele intersectīndu-se la rīndul lor īn unghi drept si īn jumatati aproape egale: poteca Paltinu - Oticu, reprezentīnd traiectul de "coasta" ce strabate īn curmezis si de la un cap la altul īntregul bazin mai sus amintit (traseu nr. 12); si poteca Valea Coltilor - vf. Batrīna (nr. 11) - constituind pieptisul care, perpendicular celeilalte, leaga direct si pe cca 1 200 m diferenta de nivel, valea Dīmbovitei de coronamentul crestei principale. Asa cum firesc rezulta, prima dintre artere are o desfasurare constanta est-vest ("orizontala" om putea spune, privind o harta normal orientata), īn timp ce a doua se desfasoara aproape neabatut de la nord la sud - adica "vertical", īn aceeasi ordine de asemuire. Ele se īntretaie īntr-un punct foarte bine individualizat, īntr-o poiana larga si īn apropierea unei vechi asezari pastorale: stīna din muntele Coltii Mari ai lui Andrei.

Prezentarea celor doua artere īncepe cu poteca Valea Coltilor - vf. Batrīna (traseu nr. 11), acces, dinspre valea Dimbovitei, pentru īntreaga zona prezentata.

TRASEUL Nr. 11. Valea Dimbovitei (Gura Vaii Coltilor), 1151 m - stīna din Coltii lui Andrei, 1 667 m - sub vf. Batrīna, cca 2300 m.

Nemarcat. Timp necesar: 5½ -6½ ore.

De la confluenta Vaii Coltilor cu Valea Dīmbovitei (pod peste acest rīu; colonie forestiera), urcam ramura soselei ce intra pe valea Coltii Mari ai lui Andrei - adica pe firul din dreapta īn sensul īn care īnaintam. La cca 2 km din soseaua vaii Dīmbovita, parasim ramificatia forestiera si īncepem sa urcam īn lungul unui pīrīu din dreapta noastra, iesind īn cele din urma, pe o poteca destul de iute pe prima si ultima ei portiune, īn creasta Coltii Mari ai lui Andrei, īntr-o sa larga, strajuita pe dreapta (nord) de un mic vīrf īmpadurit (1 727 m). De la Gura Vaii Coltilor, cca 2½ ore. Poiana frumoasa si īntinsa; larga priveliste īn mai toate directiile; stīna mare si curata.

Trecīnd pe līnga o troita īnnegrita de vreme, coborīm putin catre zona de minima a seii - zona din care se desprinde spre stīnga ramura estica a traseului nr. 12 (tronsonul 12.b). Urcīnd numai putin pe muchia īmpadurita, trecem curīnd pe versantul stīng al ei pentru a coborī usor spre patul primei caldari ce margineste culmea spre est. Padurea ramīne īn urma, orizontul deschizīndu-se din ce īn ce īn pasuni alpine, stīncarii si jnepenisuri bogate si īntinse. Traversam pīrīul (evitīnd hatasele ce se abat prea mult spre stīnga) si urcam īn lungul lui, depasind un prim prag glaciar, nu prea īnclinat īnsa destul de īnalt. Īn caldarea superioara, larga, ierboasa si rar presarata cu lespezi, vom retraversa pīrīul catre dreapta, la mica distanta īnainte de urmatorul prag aflat īn amonte. Īn susul deschiderii vaii - aparīnd ca printr-o poarta pe care linia pragului o compune cu contraforturile muchiei din dreapta - se īntrevad, departe īn fund, peretii terminali ai circului si linia crestei principale.

Urcīnd īn serpentine dese pīna deasupra desisurilor de jnepeni, poteca razbate din nou īn muchia Coltilor, ocoleste prin dreapta un umar stīncos, revenind īn cele din urma īn linia de culme care se domoleste treptat, capatīnd din ce īn ce mai mult īnfatisarea unui platou. Curīnd iesim īn creasta principala, foarte aproape īn dreapta vīrfului nord-vestic al Batrīnei (2288 m) - nod de desprindere al muchiei Coltilor Mari ai lui Andrei. Aceasta muchie defineste cadrul fizic al traseului descris si, totodata, principala creasta laterala a īntregului versant nordic īntre vīrfurile Rosu si Papusa.

Pe fetele sudice ale Batrīnei īntīlnim poteca crestei principale (traseu nr. 2, marcaj banda rosie), care ne conduce spre stīnga pīna īn derivatia triunghi rosu ce coboara Plaiu lui Patru spre cabana Voina (traseu nr. 5, cca 2½-3 ore). Īn partea opusa, se poate cobori īn Caldarea Stīnei - folosindu-se astfel intrarea recomandata pentru traseul nr. 12, tronsonul 12.a.

TRASEUL Nr. 12. Poteca de coasta a versantului nordic.

Bratul "orizontal" (est-vest) al desenului īn cruce realizat de cele doua mari traisee ce brazdeaza versantul nordic al masivului Iezer-Papusa se subīmparte la rīndul sau, īn dreptul Muchiei Coltilor, īn doua tronsoane: unul vestic, conducīnd pīna īn culmea Mezea-Otic, si un al doilea, care se opreste īn partea opusa, īn marele iesind de creste pe care vīrful Papusa īl īndreapta spre nord. Desfasurarea mare a acestui lant de poteci (peste 11 km) cere inevitabil fragmentarea traseului īn cele doua tronsoane aratate, locul de pornire cel mai potrivit pentru parcurgerea fiecareia fiind asezarea centrala si relativ īnalta a stīnei din Coltii Mari ai lui Andrei. Ambele sectiuni sīnt prezentate īn sens oarecum "divergent", cea vestica ducīnd pīna īn saua Oticului (traseu nr. 9), iar cea estica ducīnd spre creasta Barbului sau, īn coborīre, la Gura Vaii Coltilor.

TRONSONUL 12. a. sub vf. Batrīna, cca 2300 m - Caldarea Stīnei, circa 1 530 m - Curmatura Oticului, 1 863 m.

Nemarcat.  Timp necesar: 4-5 ore.

Īn mod normal, accesul spre Caldarea Stīnei ar fi trebuit sa foloseasca linia caii celei mai directe: cea a vechiului hatas de coasta ce venea de la stīna din Coltii Mori ai lui Andrei, mulīndu-se pe relieful terenului si evitīnd toate pierderile de īnaltime sau alungirile inutile din plan. Acest hatas fiind aproape disparut astazi, īn padurea deasa si ravasita de doborīturi de vīnt, va trebui sa atingem Caldarea Stīnei coborīnd din creasta principala - fie venind de la cabana Voina (pe traseul nr. 5 si nr. 2), fie combinīndu-ne cu jumatatea superioara a traseului 11 (Stīna Coltii Mari ai lui Andrei - vf. Batrīna).

Este greu de izolat un itinerar precis care sa ne conduca de la capatul superior al traseului precedent (nr. 11) pīna īn Caldarea Stīnei. Pentru aceasta va trebui sa alegem zonele cele mai putin abrupte ale coastelor ce scad īn amfiteatru, īntre umarul larg al vīrfului Batrīna (nord-vest) si īnseuarea prelunga a sleului Batrīnei (est). Coborīnd pe fete puternic dezagregate, ajungem curīnd īn albia superioara a vaii glaciare al carei fir, puternic rasucit, se prelungeste peste praguri stīncoase, coborīnd pīna īntr-o lunca neteda si primitoare, deschisa īn marginea padurii de molid. Calcare galbene si vinetii, īn stīncariile vaii superioare. La capatul inferior al acestei padini īnierbate - deseori ravasita de apele si bolovanisurile torentului - īntīlnim, īnaltata pe coastele din dreapta noastra, singura stīna a vaii. Ea constituie un nepretuit adapost pentru noapte, mai ales la capatul unei etape cu punctul de plecare foarte coborīt (cabana Voina; Gura Vaii Coltilor). Din zona vīrfului Batrīna 1-1¼ ore.

De aici īn continuare, traversam pīrīul spre stīnga (vest) urcīnd accentuat īntr-o prima muchie pe care o urmam putin īn sus (din nou stīnga) dupa care, trecīnd pe versantul opus, continuam īn urcus moderat pīna īn albia invadata de jnepeni al unui vīlcel, cu īnfatisare de culoar prelung, deschis si luminos. Depasind aproape orizontal.muchia urmatoare, vom coborī accentuat īntr-un al doilea vīlcel (cu apa), ce porneste dintr-o caldare sapata sus si īn stīnga noastra. Trecīnd īn urcus potrivit un mic picior lateral, vom coborī īn cele din urma īn poiana Mutatorii, aflata pe dreapta pīrīului ce vine din caldarea cu acelasi nume. Din mica pajiste acoperita cu urzici si stevia stīnelor, traseul traverseaza firul de apa al caldarii imediat sub suvita cascadei ce cade din stīnga, ajungīnd īntr-o poiana larga, īn muchia ce desparte caldarea Mutatorii de cea a Rosului. In susul vaii Mutatorii se pot distinge - dincolo de rupturile unui ultim prag glaciar - īntinderile circului superior si mici pereti de sub creasta principala. Dupa o traversare ceva mai īndelungata, depasim muchia care urmeaza pe sub o frunte abrupta si īncoronata cu molizi de limita si pīlcurile de jnepeni[11]. Ne gasim acum īn dreptul "Caldarii de sub Rosu", ultima din seria de circuri laterale si suspendate deasupra marelui fir colector al vaii Boarcasului.

Poteca trece pīrīul īntr-un tinut de o rara frumusete, patrunzīnd putin catre stīnga, īn incinta vaii, la nivelul linistitei sale trepte inferioare si chiar deasupra limitei padurilor de molid. Aceasta este valea ce adaposteste, īntr-o nisa laterala vestica, perechea de lacuri limpezi si permanente pe care le-am vazut din muchia īnalta a crestei vf. Rosu - Curmatura Oticului, de-a lungul traseului nr. 9. Oglinda lor, de cca 50 m.p. fiecare, ne apare ca un detaliu peisagistic de mare finete, īntr-o īntrepatrundere, desavīrsit armonizata, de apa, stīnca si vegetatie.

Deasupra zonei de īngustare (si īnclinare) a vaii - ce pare sa se rupa īn dreapta si īn josul nostru, de-asupra vīrfurilor primilor molizi - traversam firul cristalin al apei īntr-o zona foarte frumoasa, printre mici poieni, pīlcuri de jnepeni si grupuri decorative de stīnci. Coborīnd la īnceput destul de pronuntat, vom reīncepe curīnd sa urcam de-a coasta si īn ore larg deschis catre dreapta, tot timpul la mare īnaltime deasupra firului principal al vaii. Pe aceasta portiune, traversam continuu peste evantaiul firelor de obīrsie ale Boarcasului, īnguste, stīncoase, si strecurīndu-se din susul peretilor din stīnga noastra, pe sub lungi tunele īnclinate si umbroase de jnepeni. Īn cele din urma, poteca, boltita la rīndul ei de stresini neīntrerupte de jnepeni, iese īn urcus īn culmea Oticu Dīmbovitei, īn seuta de sub vīrful de 1 916 m al crestei Mezea-Otic, din care aceasta culme se desprinde. Traversīnd aproape orizontal, īn teren definitiv deschis si bogat īnierbat, iesim curīnd īn Curmatura Oticului (1 863 m), aflata īn linia crestei de legatura dintre Iezer-Papusa si Muntii Fagarasului (traseul nr. 9, marcaj triunghi rosu).

TRONSONUL 12.b. Stīna Coltii Mari ai lui Andrei, 1 667 m - valea Coltii Mici ai lui Andrei, cca 1 750 m - confluenta vailor Coltilor, 1177 m.



Nemarcat.  Timp necesar: 4½-6 ore

De-a lungul versantului nordic al masivului, ansamblul de fire si caldari al Vaii Coltilor - spatiu de desfasurare pentru jumatatea vestica a arterei de coasta ce strabate acest versant - ni se īnfatiseaza, īn more, ca o zona adīnc depresionara. Privita din soseaua Dīmbovitei, larga deschidere ce apare spre sud - destul de īntinsa īn lungul crestei principale, īntre vīrfurile Batrīna si Papusa - atrage imediat atentia prin golul creat de retragerea brusca a muntelui si padurilor. Acest spatiu interior, oarecum neasteptat īn peisajul fara vizibilitate al vaii Dīmbovitei, se deosebeste notabil de restul apelor, īn majoritate scurte si superficiale, ce brazdeaza acest versant Traseul nostru va urma continuu o veche poteca ce īncinge, trecīnd peste vīlcele si muchii, īntregul piept de munte dintre marile creste laterale ale Coltilor lui Andrei (vest) si Paltinului, la est.

Pornind de la stīna din Coltii Mari ai lui Andrei (si lasīnd, īn fata, traseul de iesire la creasta prin caldarea si muchia Coltilor (nr. 11) ne vom abate spre stīnga, patrunzīnd īn padure pe o poteca larga si neteda ca o alee. Coborīnd usor si destul de mult, traversam o prima vale al carei gol se adīnceste mult pe fata muntelui[12], īnecata de vegetatie si īn pulberea de raze ce cade dinspre sud. Aceasta orientare, ca si genul de īnsorire pe care īl prilejuieste, este comuna tuturor vailor laterale ce vor urma - largi deschideri de lumina, mereu pe dreapta si īn susul traseului nostru. Depasind un sipot sarac si prea putin adīncit īn terenul bolovanos, pierdem īn continuare īnaltime atingīnd, astfel, punctul cel mai coborīt al īntregului traseu. Regiune plata si uscata; spre stīnga poteci de legatura īn josul vaii si spre capatul drumului forestier ce urca de la Gura vaii Coltilor.

Dincolo de acest tinut, īncepem sa urcam usor īntr-un teren ceva mai larg si īmpadurit. Traversam o a doua vale glaciara (mare, sus ramificata īn doua caldari), dupa care urcam pieptis pīna īn creasta urmatoare, iesind īntr-o zona aproape orizontala a acesteia. Vom continua īn urcus catre dreapta prin padurea īntunecata de molid, pe creasta īngusta si frumoasa pe care o parasim īnsa curīnd, spre stīnga, īntr-o traversare prelunga si aproape fara īnclinatie. Din loc īn loc, perdelele de padure sīnt īntrerupte de poieni cu iarba bogata si cīmpuri de jnepeni. Pe coastele din dreapta, īn sus, numeroase hatase de oi tind catre zona de gol a muntelui.

Dupa trecerea unui vīlcel secundar (din acest tinut devine vizibila Mutatoarea), coborīm usor si traversam ultimul fir glaciar al vaii Coltilor Mari ai lui Andrei, chiar pe sub cascada pe care acest fir o formeaza si imediat deasupra limitei superioare a padurii. Depasind deschiderea unui mic torent, ne angajam īn urcusul final ce ne scoate īn culmea Coltilor Mici ai lui Andrei, īn golistea larga a Mutatori!. Impresionanta vedere spre nord, unde pintenul īmpadurit pare sa se rupa brusc deasupra adīncimilor confluentei īntregului evantai de ape. Īn partea opusa, īn susul muchiei, o poteca se abate oblic-īnapoi si deasupra celei pe care am venit, spre caldarile superioare ale vaii si catre creasta principala. Frecvent, la contactul dintre molid si cīmpurile de jnepeni, īntīlnim exemplare izolate de zīmbru (Pinus cembra). De la īnceputul traseului, cca 1½ ora.

Pentru a ne continua drumul, vom traversa culmea coborīnd piezis catre dreapta (si nu direct), depasind astfel īn urcus usor primul fir din ansamblul vailor Coltii Mici ai lui Andrei. Pe aceasta portiune a potecii, ne vom tine pe dreapta unei mari zone de taieturi, vizibila de departe, cu īncepere chiar din creasta Mutatoarei. Depasind un mic bot īmpadurit si pieptisul unei ultime coaste, iesim īn muchia urmatoare (si ultima) a traseului, īntr-o poiana rar umblata si īnconjurata de molizi īmbracati pīna īn pamīnt. Aproape īntotdeauna, īn acest tinut salbatic si izolat, pot fi īntīlniti cerbi, caprioare sau cocosi de munte.

Taind direct micul luminis, ne angajam pe versantul opus, īntīi īn coborīs usor, apoi īn urcus prelung īnsa mereu īn panta foarte mica. Hatasul, subtiat din ce īn ce, paraseste ultimii molizi strecurīndu-se tainic prin umbra boltilor de jnepeni si disparīnd īn cele din urma definitiv īntr-o zona de lespezi si blocuri de stīnca. Urcīnd mereu, vom cauta suprafetele ramase libere īn mozaicul īntunecat al covoarelor de jnepeni ce īmbraca aceasta fata mereu umbrita a caldarii. La cca 1 ora din muchia Mutatoare!, iesim īn pajistile īntinse de pe stīnga ulucului glaciar al vaii Coltilor Mici ai lui Andrei (Valea Mica a Coltilor). Parcurgīnd traseul īn sens invers, īnceputul potecii este foarte greu de gasit īn aceasta zona de parasire a treptei superioare. Pe coastele ce se īnalta dincolo de albia vaii (dreapta geografica; est), serii de hatase paralele urca accentuat spre muchia Barbului. Nu vom urma īnsa aceste poteci, ci vom coborī Valea Mica a Coltilor catre adapostul, mult mai apropiat, al coloniei forestiere din valea Dīmbovitei.

Pe patul ierbos si mereu umed al caldarii, potecutele se īnfiripa pe dreapta apei, coborīnd īn lungul marelui prag glaciar de deasupra padurii, īntrucītva mai greu de urmarit de aici mai departe, poteca, macinata de suvoaie, trece de mai multe ori de pe un mal pe altul, ramīne un timp pe partea stīnga (scoc de lemne), revenind finalmente, peste un podet, īn dreptul unei case parasite de pe malul drept. Devenita alee clara prin molidisul tīnar si des ca peria, poteca ne conduce la confluenta celor doua vai ale Coltilor, confluenta situata la numai cīteva , sute de metri spre sud de soseaua mare a vaii Dīmbovitei.

TRASEUL Nr. 13. Cheile Mari ale Dīmbovitei (Rucar, 675 m) - Gura Ghimbavului, 705 m.

Altitudinea maxima atinsa īntre capetele traseului: cca 850 m.  Nemarcat. Timp necesar: 1½-2 ore, dus; cca 1¼ ora, īntors.

Adīncite la hotarul cu masivele vecine ale Leaotei si Bucegilor, cheile Dīmbovitei aduc īn peisajul oarecum uniform al muntilor Iezer-Papusa nota neasteptata si puternic decorativa a stīncariilor de calcar si conglomerate. Situate īn apropierea imediata a unui drum de mare circulatie (DN 73, pe tronsonul Cīmpulung-Brasov) si a unei cunoscute localitati aflate pe traiectul acestui drum (Rucar, la 20 km din Cīmpulung), Cheile Mari (ale "Rucarului", sau ale "Pasarii") reprezinta un obiectiv turistic usor de atins īn cuprinsul unei singure zile - chiar īn cazul unei deplasari de la o distanta mai mare, cum ar fi, de exemplu, de la Bucuresti.

Privita din mica gradina publica din centrul comunei, terminatia sudica a defileului, taiata īntre muntii Posada si Fundul Neagului, impresioneaza īndeosebi prin peretele de calcare compacte din stīnga (cum privim) - īntors putin cu fata catre sat si foarte sugestiv denumit "Fata Cheii". Legat cu arboretul remarcabil al gradinii, acest capat sudic al defileului ar putea constitui - īmpreuna cu lunca amenajata a rīului - exemplul rar al unei paduri-parc, prelungita si "pierduta" gradat īn cercul īnconjurator al unui peisaj natural de o neobisnuita valoare. Abatīndu-ne la dreapta din soseaua nationala catre Podu-Dīmbovitei, iesim curīnd la marginea ultimelor gospodarii, īnaltate pe coastele din ce īn ce mai īnclinate ce scapa de crestetul īnalt al Posadei. Urcīnd oblic spre stīnga printre īmprejurimi din ce īn ce mai rare, ajungem la baza unor pante de grohotis spalate pe alocuri de suvoaie si īn susul carora se profileaza, pe fundalul cerului, mai multe clai si aoe de piatra precum si linia de culme a peretilor Fata Cheii. Īn partea opusa si īn jos, dincolo de plafonul verde al unei padurici de pini, albia Dīmbovitei se afla īnca foarte aproape de poteca traseului nostru.

Din acest loc īncepīnd, strabatem īn urcus usor o īntinsa zona plantata cu pini negri, complet straini locului. Aleea īnierbata pe care mergem ne conduce pīna īn dreptul unui promontoriu, ce se deseneaza destul de vag īnspre dreapta - īnaintīnd catre apa Dīmbovitei, acum ramasa departe si mult dedesubtul nostru. Dincolo de vale, ne apare imaginea de jucarie a caselor prinse īn tesatura drumeaguriilor, pajistilor si brīielor de padure ce īmbraca clinul dinspre noi al dealului "La Cuculet".

Depasind īn continuare arcul deschis catre dreapta al unui ansamblu de viroage seci si abrupte, poteca noastra atinge baza marei centuri de pereti ce scapa - mult deasupra si din stīnga noastra - de sub coronamentul īnalt al Posadei. Acest front de abrupturi superioare este īnsotit la baza de un larg brīu de grohotisuri (Īn parte fixate prin plantatia de pini), brīu ce a constituit pīna aici, pentru noi, unica fīsie de acces īn lungul cheilor. El se strecoara mladiindu-se pe cutele de piatra ale terenului, tot timpul la jumatate-īnaltime īntre peretii centurii superioare si cei care, dedesubtul nostru, se prelungesc fara oprire pīna īn albia rīului. Pe aproape fiecare meterez sau colt de stīnca al abrupturilor din stīnga noastra, buchete de pini silvestri, īsi dezvaluie, dincolo de frumusetea fireasca si asteptata a coroanelor sanatoase, frumusetea de neredat ce se compune īn gestul umil si infinit al siluetelor diforme. Din loc īn loc, īn patul lutos al potecii, apar placi de conglomerate īn care desenul rotund al pietrelor slefuite sta prins īn cimentul rocii, ca un mozaic decorativ din beton spalat.

Foarte curīnd trecem peste o a doua creasta laterala ce avanseaza īn dreapta detasīnd, la cīteva zeci de metri distanta, un balcon stīncos ce permite asupra vaii o priveliste considerabil largita. Hatasul ce conduce īn lungul acestei creste trebuie cautat cu putina atentie īn liziera plantatiei de pin negru.

Poteca principala a traseului se strecoara īn continuare tainic printre desisuri de pini si grupuri monumentale de ienuperi, pīna dincolo de zona incerta a unui ultim mic promontoriu, aproape neobservat īn dreapta noastra si acoperit de aceeasi vegetatie continuu opaca privelistilor mai īndepartate. Din loc īn loc, se īnalta īn josul coastelor coroana contorsionata a cīte unui fag batrīn.

Īncepīnd din aceasta zona, īnfatisarea de ansamblu a tinutului se schimba īn īntregime. Dispare contactul vizual cu Rucarul si cu amprenta umana a gospodariilor de pe Cuculet, iar peisajul imediat īnconjurator ne face sa ne simtim mai "īn munte" - daca nu prin altitudine, cel putin prin asprimea sensibil sporita a reliefului. S-ar putea spune ca, de aici mai departe, frumusetii privelistilor īndepartate i se adauga, din ce īn ce moi pregnant, frumusetea aproape nebanuita a locului īn sine.

Īndata ce am depasit ultimul umar, poteca lucrata se termina - traseul īnscriindu-se acum pe tesatura de brīne ce īnconjoara īn ocol si īn coborīre obīrsia unui vīlcel stīncos ale carui pīnze de grohotis se rup, la mica distanta spre dreapta, sub linia subtire a traseului nostru. Pierzīnd neīncetat īnaltime, hatasul abia desenat pe brīna īngusta (dar continua) de iarba tinde catre linia stīncoasa a urmatoarei creste de abrupt, foarte puternica si de īnfatisare cu totul diferita fata de cele lasate pīna acum īn urma. Ea scapa de la mare īnaltime, mult din stīnga noastra si se prelungeste, dintata si cu flancurile complet golase, pīna īn albia Dīmbovitei - unde cade vertical si determinīnd, odata mai mult, una din nenumaratele frīngeri de directie ale rīului.

Ajuns pe linia acestei muchii, brīul subtire de iarba trece imediat pe partea opusa, īntrerupīndu-se la mica distanta īn firul unui canion deschis aproape vertical sub picioarele noastre, fir pe oare īl vom trece atenti pe o punte īnsailata din cīteva trunchiuri. Puntea este īnclinata īn sensul īn care mergem, ea atingīnd malul opus ceva mai jos si prinzīnd, īn acest fel, capatul unui alt brīneag ce se strecoara, la un etaj inferior, de-a curmezisul acejorasi pereti de pe dreapta vaii. Imediat dedesubtul podistii improvizate de trunchiuri, firul abrupt al canionului strabate arcada jumatate-culcata a unei mici ferestre stīncoase - totul amintindu-ne, īntr-un fel, golul unui luminator sau inelul superior al gurii unei fīntīni.

Lasīnd īn stīnga adīncitura slaba a unui mic adapost īn surplomba, brīna continua aproape orizontal peste īntinse fete de grohotis ce se pastreaza, un timp, īnca Io oarecare īnaltime deasupra vaii. Dupa cīteva sute de pasi, ne abatem spre dreapta coborīnd oblic pīna īn imediata apropiere a apei - unde depasim, pe cītiva metri distanta, o ultima trecere mai īngusta. Ne vom gasi īndata īn lunca larga si bolovanoasa de la confluenta cu valea Ghimbavului (pe malul opus), confluenta marcata īn unghiul ei nord-estic de un caracteristic bloc stratificat de colcore, īncoronat de cītiva arbori izolati si īnaintīnd ca etrava unei nave īn unda unita a celor doua ape. Privind īn urma noastra, ni se va parea greu de crezut ca panglica stearsa si firava de iarba pe care abia o distingem - aproape una cu peretele de stīnca - ne-a purtat pasii cu numai cīteva minute īnainte.

Portiunea strabatuta pīna aici nu reprezinta de fapt decīt jumatatea sudica a Cheilor Mari. Parcurgerea lor īn amonte de Gura Ghimbavului nu mai este posibila, peretii celor doua maluri pornind direct din apa, netezi, verticali, foarte apropiati si creīnd - prin frīngerea lor neīntrerupta pe mereu alta directie - o impresie spatiala aproape imposibil de redat. Īn peretele stīng al vaii (cum privim īn susul apei) se observa din loc īn loc capatul grinzilor īn consola ce sustineau, cu ani īnainte, podisca subtire care īncingea īn continuare toata jumatatea de nord a Cheilor Mari. Īn perioada plutaritului pe Dīmbovita, aceasta prispa fragila constituia locul de odihna sau de refugiu al oamenilor aproape pierduti īn īntinderea rīului de trunchiuri ce cobora acoperind, din perete īn perete, īntreaga deschidere a vaii.

O flora bogata, īn parte specifica zonelor calcaroase, se adauga frumusetii rezultate din forma terenului: garofite purpurii (Dianthus tenuifolius) sau albe si cu corola zdrentuita (D. spiculifolius); flori galbene de podbeal Tussilago farfara, īmpreuna cu ruda sa Petasites albus - ambele aparīnd primavara si numai līnga malul apei); scaiul - aramiu si decorativ mult timp dupa ce s-a uscat - Carlina vulgaris etc.

GLOSAR

Amonte - partea dinspre care coboara un curs de apa. ĪN AMONTE: īn susul apei.

Aval - partea catre care coboara un curs de apa. ĪN AVAL: īn josul apei.

Bazin Hidrografic - totalitatea suprafetei de teren drenata de un curs de apa si afluentii sai.

Brīna - fīsie de teren, adesea īnierbata, ce īncinge de-o coasta un versant abrupt, īntrerupīnd continuitatea acestuia īn plan vertical.

Caldare glaciara (circ glaciar) - forma de relief adīncite īn amfiteatru, dezvoltata izolat sau īn ansambluri complexe, si reprezentīnd, īn cadrul unei vai glaciare, nucleul ei de formare si treapta ei cea mai īnalta.

Canion; Cheie;

Defileu - termeni cu semnificatie apropiata, definind o vale sau portiune de vale īngusta, uneori fara apa si cu versantii stīncosi, īnalti si abrupti.

Carst - relief rezultat prin procesul de dizolvare al rocilor solubile īn apa sau apa cu continut de bioxid de carbon. Denumirea vine de la platoul calcaros Karst din R.S.F. Iugoslavia, unde acest tip de relief capata o dezvoltare spectaculara.

Cornisa de zapada - acumulare de zapada īn linia unei creste, sub forma unui iesind extins deasupra versantilor mai abrupti sau adapostiti de vīnt.

Cumpana de ape - linia despartitoare a doua bazine hidrografice īnvecinate. Coincide īntotdeauna cu o creasta, īn sensul larg al cuvīntului.

Curmatura - sa adīnca.

Endemism - specie vegetala sau animala cu raspīndire limitata īntr-o singura regiune.

Gol alpin (Gol de munte; Gol) - etaj bioclimatic extins deasupra limitei superioare a padurilor si caracterizat printr-o vegetatie predominant ierboasa si de talie foarte mica. Dincolo de o anumita altitudine, golul alpin apartine exclusiv regnului mineral.

Grohotis - aglomerare de pietre, bolovani sau blocuri de stīnca nerotunjite, desprinse din versantii unui munte.

Hatas - poteca īngusta, slab adīncita si adesea discontinua, produsa obisnuit prin trecerea animalelor.

Morena - materialul detasat, transportat si depus de catre un ghetar.

Mutatoare - stīna sau bordei ocupat periodic si numai pentru un rastimp limitat al sezonului pastoral.

"Om de piatra" (Gorgan; momīie; kern) - mic tumul de pietre īnaltat de ciobani spre marcarea unui punct caracteristic (vīrf, de ex.) sau a unui traseu de orientare dificila.

Pinten - 1. tanc. 2. creasta scurta, īn general īngusta si coborīnd īn panta accentuata.

Plai - 1. versant slab īnclinat, īntins si īn genere īnierbat. 2. poteca larga si umblata.

Platou (pod; podis) - īntindere plana sau usor valurita, separata' de regiunea īnconjuratoare prin pante puternic īnclinate. Termen adesea folosit cu privire la zona de munte, pentru a defini portiunile netede si īntinse ale unor creste.

Prag (glaciar) - ruptura de panta īntre doua trepte ale unei vai glaciare.

Repezis - zona de īnclinatie mijlocie si relativ uniforma, īn profilul longitudinal al unei vai. Cīnd aceasta īnclinatie se apropie de verticala, portiunea respectiva devine cascada.

Scoc (Jilip) - 1 mic canal din lemn construit pentru transportul prin flotare al bustenilor. 2. (sin.: jgheab) vīlcel īngust, stīncos, īnclinat si slab adīncit īn teren.

Stalactite; Stalagmite - forme de depunere a carbonatului de calciu continut īn apa infiltrata pe tavanul pesterilor. Stalactitele atīrna din tavan ca niste turturi, stalagmitele se īnalta din podea. Cīnd se īntīlnesc, formeaza coloane.

Strunga - sa stīncoasa avīnd īn genere, īn profilul crestei, forma literei V.

Surplomba - fragment de stīnca iesit īn relief din planul unui perete. Pe portiunea respectiva, īnclinatia peretelui depaseste verticala.

sa - zona mai coborīta īn linia unei creste si īncadrata, obisnuit, īntre doua vīrfuri ale acesteia.

sleu (sleau) - 1. sa īntinsa si putin adīnca. 2. drum larg si batut.

Treapta (Glaciara) - portiune aproape plana si orizontala, īn profilul longitudinal al unei vai glaciare.

Ţanc (ac; colt; dinte; turn) - vīrf stīncos si ascutit, izolat īn cadrul unei creste sau al unui versant abrupt.

Uluc (glaciar) - sector alungit al unei vai glaciare, īn panta mica si constituind, de regula, treapta inferioara si cea mai īntinsa a acesteia.

Umar - treapta orizontala si de mici dimensiuni pe traiectul unei creste si precedīnd, īn mod obisnuit, o cadere pronuntata a acesteia.

Vale glaciara - vale remodelata prin actiunea de eroziune a unui ghetar. Se compune dintr-un CIRC sau ansambluri de circuri superioare si o portiune inferioara īn ULUC, totul determinīnd un profil longitudinal īn trepte si un profil transversal īn "U".

Cuprinsul

CARACTERIZARE GEOGRAFICĂ

Īncadrare īn teritoriu.

Limite si alcatuire generala

Relief

Retea hidrografica

Geologie

Clima

Flora

Fauna

TURISMUL ĪN MASIVUL IEZER-PĂPUsA

Cai si localitati de acces

Cabane si marcaje. Alte posibilitati de adapostire. Poteci nemarcate

Generalitati privind parcurgerea masivului īn timp de iarna

DESCRIEREA TRASEELOR TURISTICE

A. Drumuri auto

1. Rīul Doamnei

2. Bazinul vaii Bratia

3. Rīul Tīrgului

4. Va'lea Argeselului

5. Valea Rīusorului

6. Valea Dīmbovitei

B. Trasee turistice de picior

a) Circuitul crestei principale

Traseul Nr. 1. Cabana Voina - Muntele Vacarea -Crucea Ateneului - refugiul Lacul Iezer

Traseul Nr. 2. Crucea Ateneului - sub vf. Iezeru Mare - vf. Rosu - sub vf. Batrīna - vf. Papusa - vf. Gainatu Mare - Cabana Voina

b) Trasee de legatura intre cabana Voina si creasta principala

Traseul Nr. 3. Cabana Voina - valea Iezeru Mic - refugiul lacul Iezer - Crucea Ateneului

Traseul Nr. 4. Cabana Voina - piciorul Iezerul Mare -refugiul lacul Iezer

Traseul Nr. 5. Cabana Voina - Plaiu lui Patru - sub vf. Batrīna

Traseul Nr. 6. Cabana Voina - gura pīrīului Lespezi - golul Gradisteanului

c) Trasee de legatura cu masivele muntoase īnvecinate si trasee nemarcate

Traseul Nr. 7. Gura pīrīului Lespezi - vf. Papusa - Muntele Dracsinul - valea Dīmbovitei.

Traseul Nr. 8. Cabana Voina - Valea Larga - saua Ţefeleica - valea Rīusorului - valea Clabucetului - valea Dīmbovitei (Saticu de Sus)

Traseul Nr. 9. Refugiul lacul Iezer - vf. Rosu - sub vf. Oticu - sub vf. Mezea - Curmatura Bratilei - Cabana Urlea

Traseul Nr. 10. Crucea Ateneului - Curmatura Groapelor - sub vf. Papau - Rīul Doamnei

Traseele Nr. 11-12. Circuitul caldarilor nordice

Traseul Nr. 11. Valea Dīmbovitei (Gura Vaii Coltilor) - stīna din Coltii lui Andrei - sub vf. Batrīna

Traseul Nr. 12. Poteca de coasta a versantului nordic

Tronsonul Nr. 12 a. Sub vf. Batrīna - Caldarea Stīnei - Curmatura Oticului

Tronsonul Nr. 12 b. Stīna Coltii Mari ai lui Andrei - valea Coltii Mici ai lui Andrei - confluenta vailor Coltilor

Traseul Nr. 13. Cheile Mari ale Dīmbovitei (Rucar) - Gura Ghimbavului

Glosar



Numai īn doua puncte - si numai cu cītiva metri - sub īnaltimea de 2 200 m pe toata lungimea crestei dintre vīrful Obīrsia si Papusa.

Culmea Mezea-Otic si cele doua brate ale arcului crestei principale.

Īn textul de fata sīnt mentionati numai afluentii dinspre Iezer-Papusa ai rīului.

Printre altele, la biserica manastirii Curtea de Arges.

traseele nr. 10-13.

traseele nr. 8 si 9.

īn dreptul unui pīrīu ce coboara de sub creasta golasa a Draganului.

Pe aceasta portiune creasta capata directia est-vest.

Cel mai adīnc punct īntre Iezer-Papusa si M-tii Fagarasului (1863 m).

Cumpana de ape īntre bazinele Rīului Doamnei (vest) si Rīului Tīrgului.

Īn aceasta zona vom fi atenti sa evitam o poteca de oi ce se abate la stīnga si īnapoia noastra, spre treptele superioare ale vaii.

Este īnsasi valea glaciara pe care, mult mai sus, o urmeaza pentru un timp traseul nr. 11.



loading...










Document Info


Accesari: 3714
Apreciat:

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site

Copiaza codul
in pagina web a site-ului tau.




eCoduri.com - coduri postale, contabile, CAEN sau bancare

Politica de confidentialitate

Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2020 )