Educarea personalitații copilului
Odata cu inaintare in varsta copilul devine mai puțin dependent de mediul familial. Din ce in ce mai mult colectivul de copii și mediul din gradinița incep sa influențeze pe 242g61c rsonalitatea sa. Din aceasta cauza crește rolul educatoarelor de a reintregi personalitatea copiilor in general și a celor cu tulbulari de limbaj in special. In aceasta activitate va fi integrat logopedul sau psihologul școlar.
In aceasta situație in educarea personalitații copiilor trebuie sa se urmareasca:
-redarea increderii in propriile posibilitați;
-crearea convingerii ca tulburarile de limbaj, are un caracter tranzitoriu, care poate fi corectata;
-increderea in educatoare, logoped și alți adulți din aria lui de cunoștințe;
-inlaturarea negativismului și a tendinței de izolare precum și redarea optimismului (E. Verzea, p. 120, 1997).
In paralel cu aceste obiective au fost vizate și modalitațile de aplicare a unor masuri și procedee de prevenire și corectare a tulburarilor de limbaj:
-inregistrarea pe banda magnetica la inceputul tratamentului logopedic și apoi periodic pe masura obținerii unor rezultate pozitive in activitatea de corectare chiar daca au fost numai parțiale;
-invitarea copilului sa asculte vorbirea din prima inregistrare și inregistarile facute ulterior;
-compararea vorbirii copilului in curs de corectare cu a altui copil a carui tulburare de limbaj nu e corectata sau a unui copil cu vorbirea corecta ( Jurean E., Jurcan N., p. 134, 1989).
-atitudinea pozitiva a parinților, a colegilor fața de acești copii ( sa se manifeste ințelegerea fața de copil , dar nu mila sau indulgența, vorbirea educatoarei trebuie sa fie calma și incurajatoare).
Rezultate optime in educarea personalitații copilului le obține psihoterapia. Pentru aplicarea psihoterapiei trebuie sa se aiba in vedere urmatoarele:
-etiologia tulburarii;
-varsta copilului cu tulburari;
-particularitațile personalitații acestuia;
-nivelul de cultura și dezvoltarea intelectuala;
Psihoterapia aplicata a avut ca obiective:
-inlaturarea fricii, patologia de a vorbi, precum și a sentimentului de inferioritate;
-convingerea copilului ca poate vorbi și ca sensibilitatea sa este exagerata, nejustificata;
-restabilirea echilibrului psihologic al copilului, pentru a-i șterge din minte cauzele generatoare ale tulburarii.
In funcție de aceste obiective a fost stabilit și un mod de aplicare a psihoterapiei:
-individual ( modalitatea cea mai eficienta) , in grup, ( impusa de necesitați practice), (M. Roșca ., Mircea A, p. 128, 1997) pentru a putea beneficia de un numar cat mai mare de copii și pentru ca este știut faptul ca vorbirea se dezvolta in relații cu alți copii, stimulandu-se in acest fel interesul pentru comunicarea verbala;
-se desfașoara sistematic dupa un plan bine stabilit de la evocarea unor situații simple la cele complexe;
- la constituirea grupurilor s-a ținut cont de varsta copiilor, gradul de inteligența, tipul de tulburare și cauzele care au generat-o.
Aceste masuri de acțiune au condus la stabilirea unor forme metodologice de aplicare a psihoterapiei și anume:
-discuții libere cu copii ( pe baza cunoștințelor copilului, a unei teme dinainte stabilite);
-prezentarea unor diapozitive sau a unor diafilme conținand imagini liniștitoare și semnificative insoțite de discuții;
-audierea unor piese muzicale indragite de copii, cu caracter liniștitor;
-folosirea jocului, desenului, dramatizarii, etc.
In acest fel activitatea psihoterapeutica este continuata pe un alt plan in cadrul familiei, ceea ce exrcita o influența pozitiva asupra copilului și prin aceasta asupra rezultatelor finale ale psihoterapiei.
Metodele psihoterapiei au o eficiența mai pronunțata daca sunt imbinate cu metodele și procedeele logopedice de prevenire și corectare a tulburarilor de limbaj.
|
