Documente online.
Username / Parola inexistente
  Zona de administrare documente. Fisierele tale  
Am uitat parola x Creaza cont nou
  Home Exploreaza
Upload




























Intoarcerea

gradinita




Întoarcerea

Multe zile stietot si prietenii sai ostenira prin paduri si câmpii pâna ce, în sfârsit, ajunsera pe locuri cunoscute.




Se oprira pe o colina înalta de unde putura admira, în toata frumusetea lui, Orasul Florilor. Vara se apropia de sfârsit si strazile erau inundate de multimea florilor: crizanteme albe, dalii violete, margarete viu colorate. Prin curti, presarate asemeni unor fluturi - straluceau frumoasele pansele. Condurii-doamnei, cu florile lor ca focul, se învolburau pe lânga garduri, îmbracau peretii caselor, se iteau pâna si pe acoperisuri. Vântul usor purta pâna la ei parfumul delicat al florilor de rezeda sau al romanitei.

De bucurie stietot si prietenii lui se îmbratisara.

Curând, ei paseau pe strazile orasului natal. Din toate casele, locuitorii ieseau grabiti sa-i vada pe calatorii nostri. stietot si prietenii lui erau atât de bronzati dupa îndelunga lor pribegie, ca la început nimeni nu-i recunoscu.

Deodata cineva striga:

- Fratilor, dar asta-i stietot! Uitati-va la el cum 19419u209t merge în fruntea tuturor!

Îndata pornira exclamatii din toate partile:

- Iata-1 pe doctorul Pilula! si pe vânatorul Glontisor, si pe Zapacila, si pe Gogoasa!

img2

Plini de bucurie locuitorii se pornira sa strige:

- Ura!

Dar sa-i fi vazut când stietot si prietenii sai intrara pe strada Campanulelor! Aici toti le erau vecini si vechi cunostinte. Strada forfotea de pitici. Prichindeii îi îmbratisau si-i sarutau pe îndraznetii calatori, iar prichindutele presarau în calea lor petale de margarete.

Deodata, de undeva navali în goana un catelus. Începu sa latre, sa sara în jurul lui Glontisor si sa-i linga mâinile.

- Fratilor, pai, asta nu-i altul decât Strop al meu! striga vânatorul. Vecinii le povestira cum, la câteva zile dupa ce balonul îsi luase zborul, Strop se întorsese acasa. De aceea ei au socotit ca Glontisor si prietenii lui pierisera si nimeni nu mai spera sa-i vada vreodata.

- Ah, credinciosul, bunul meu catel! îl mângâia Glontisor. Vasazica n-ai murit! Iar eu am suferit atâta pentru tine!

În aceasta clipa aparu în celalalt capat al strazii un alt grup de prichindei, în fruntea tuturor alerga poetul Floricica.

- O poezie! strigara cu totii. Vrem o poezie imediat!

Prichindutele începura sa bala furtunos din palme, iar câtiva prichindei rostogolira de undeva un butoi gol, pe care-l asezara cu fundul în sus, în mijlocul strazii.

Cineva striga:

- Sus pe butoi, Floricica, si recita-ne o poezie!

Împins, dus de subtiori, Floricica fu urcat pe butoi. Ramase o clipa pe gânduri, tusi scurt, apoi întinse mâna spre stietot si prietenii sai si declama cu înflacarare versurile pe care le compusese chiar acolo, stând pe butoi:

img3

Cutezatorilor drumeti o calda urare,
Ei au plecat în zbor cu un balon mare,
Dar iata, ne-au facut figura
si s-au întors fara balon - ura!

- Ura-a-a! strigara piticii din toate partile.

Îl dadura imediat jos de pe butoi pe Floricica. Prichindeii îl prinsera de mâini si-l purtara pe sus pâna acasa, iar prichindutele alergau în urma lui si aruncau petale de margarete.



Datorita acestor versuri Floricica ajunse atât de celebru, de parca el însusi ar fi înfaptuit minunata calatorie.

Drumetii nostri cutezatori au deschis portita si s-au îndreptat spre casuta lor, care ramasese pustie zile de-a rândul. Numai Habarnam ramase singur în strada. El privi trist în urma multimii care se îndeparta, apoi îsi arunca ochii în jur ca si cum ar fi cautat pe cineva anume. Dar strada era complet goala. Parca-i suflase vântul pe toti. Ochii lui Habarnam se întunecara înca si mai mult, dar în clipa aceea zari în capatul celalalt al strazii, la umbra unui gard, o silueta firava, care ramasese cu gura cascata si-l privea cu ochii larg deschisi.

- Peticel! exclama Habarnam, recunoscându-si prietenul si întinse amândoua mâinile spre el.

Peticel chiui de bucurie si se arunca spre Habarnam, iar Habarnam alerga în întâmpinarea lui. Cei doi prieteni aproape ca-si izbira fruntile unul de altul si se oprira în mijlocul strazii. Peticel îl privea cu mândrie si dragoste pe prietenul sau, care devenise un calator renumit, iar Habarnam se uita la el cu un zâmbet vinovat. Statura astfel îndelung cercetându-se unul pe celalalt si de emotie nu putura sa scoata o vorba. Dupa aceea se îmbratisara cu putere si din ochii lor începura sa curga lacrimi.

Halal de asemenea întâlnire!

Cu asta renumita calatorie a lui stietot si a prietenilor sai a luat sfârsit. În Orasul Florilor viata începu sa se desfasoare ca mai înainte... adica nu, nu se poate spune ca era chiar la fel ca mai înainte.

img4

Din acea zi în care drumetii nostri cutezatori se întoarsera acasa, în oras nu se vorbea decât despre ei. Toti locuitorii, prichindei si prichindute, veneau seara în casuta lui stietot si ascultau povesti despre întâmplarile lor din Orasul Verde.

Lui Gogoasa îi placea sa-si aminteasca de gustoasele placinte cu care-l ospatasera prichindutele, iar Limonada se lauda cu limonada pe care o bause.

stietot povestea despre conductele din tulpini de stuf si fântânile arteziene, despre podul atât de minunat pe care-l construisera prichindutele, precum si despre pepenii uriasi pe care îi cultivau ele. Când se vorbea de asta, Limonada scotea întotdeauna din buzunar câte un sâmbure de pepene si spunea:

- Cine si-ar fi putut închipui ca dintr-un sâmbure ca asta se pot face câteva butoaie cu sirop!

Lui Probabil si Grabila le placea cel mai mult sa povesteasca cum lucrasera ei, împreuna cu prichindutele, la culesul recoltei. surubel si Piulita vorbeau despre mecanizare, despre prietenii lor - soferul Covrig si mecanicul-inventator Elice, la care totul era actionat de butoane. Placerea lui Glontisor era sa descrie cum a fost tratat în spital si ce minunat doctor este Mierinana, care i-a vindecat atât de bine piciorul scrântit, ca acuma poate nu numai sa mearga, ci chiar sa alerge si sa topaie. Ca dovada Glontisor începea sa sara într-un picior - tocmai pe acela care-i fusese scrântit.

Cu totii povesteau despre prietenia lor cu prichindutele. Pâna si Tacutul, de la care cu greu puteai scoate macar o vorba, spuse:

- Pe cuvânt de onoare, fratilor, înainte nici prin gând nu-mi trecea ca te poti împrieteni tot atât de bine cu prichindutele ca si cu prichindeii.

- Tu mai bine-ai tacea din gura! îi striga Habarnam. N-am prea bagat de seama sa te fi împrietenit acolo cu cineva.

- Dar tu te-ai împrietenit? îl întrebara prichindeii.

- M-am împrietenit cu Ochi-albastri! declara cu mândrie Habarnam.

- Vezi sa nu te credem! spuse Ţintisoara. Tu pâna si cu prietenul tau, Peticel, te-ai certat pentru ca e prieten cu prichindutele.



- Da' de unde! Cu Peticel m-am si împacat si de-acum o sa ma împrietenesc si eu cât mai mult cu prichindutele.

img5

- Dar înainte de ce nu te împrieteneai cu ele? întreba Romanita.

- Înainte eram un prost. Ma temeam sa nu-si bata joc de mine ceilalti pentru ca vorbesc cu prichindutele.

- Ba o sa-ti fie teama si de-acuma, spuse Ţintisoara.

- Nu. Acum am devenit o persoana cultivata. Vrei sa ne împrietenim? Iar daca va râde cineva de mine, îi pocnesc una drept între ochi.

- Ca mare nevoie am eu sa te bati din pricina mea! îi raspunse Ţintisoara.

- Ei bine, uite, n-am sa ma bat. Pur si simplu n-am sa dau nici o atentie ironiilor.

Habarnam se împrieteni cu Ţintisoara si de atunci, ori de câte ori observa ca cineva jigneste vreo prichinduta, el se apropia si-i spunea:

- De ce necajesti prichinduta? Baga de seama, sa nu te mai prind ca faci asa ceva! La noi n-are voie nimeni sa le necajeasca pe prichindute.

Asa se face ca prichindutele începura sa-l respecte si sa spuna despre el ca nu e deloc un prichindel rau. Ceilalti prichindei, desigur, îl invidiau pe Habarnam pentru laudele ce i se aduceau si începura sa ia si ei apararea prichindutelor. Astfel ca jignirea prichindutelor fu interzisa cu desavârsire în Orasul Florilor. Daca se întâmpla asa ceva, daca vreunul dintre prichindei îsi întrebuinta pumnii, sau daca numai adresa vreunei prichindute o vorba jignitoare, era dispretuit de toti, se spunea despre el ca e un badaran prost crescut si un prostanac necioplit, care nu cunoaste cele mai elementare reguli de buna purtare.

Acum nimeni nu le mai alunga pe prichindute când vroiau sa se joace cu prichindeii ci, dimpotriva, le primeau întotdeauna în jocul lor.

În scurta vreme stietot proiecta sa se introduca în Orasul Florilor conducte din tulpini de stuf si sa se amenajeze câteva fântâni arteziene, pentru început macar câte una pe fiecare strada. În afara de asta el propuse sa fie facut un pod peste pârâul Castravetilor, pentru a se înlesni trecerea în padure. Prichindutele munceau si ele alaturi de prichindei. De dimineata pâna la prânz lucrau cu totii la constructia podului, la montarea conductelor, la amenajarea fântânilor arteziene. Dupa-amiaza se jucau - care leapsa, care de-a v-ati ascunselea, care fotbal sau volei.

Doar Habarnam nu prea lua parte la jocuri. El spunea:

- Acum n-am timp pentru joc. De citit, mai citesc eu cu chiu cu vai, dar de scris nu pot decât cu litere de tipar. Trebuie neaparat sa învat sa scriu frumos. Nimeni în afara de mine nu stie pentru ce-mi trebuie asta.

În loc sa se duca la popice sau la fotbal, Habarnam se aseza la masa si se apuca sa citeasca. Nu citea decât o pagina pe zi, dar asta, desigur, îi era de mare folos. Uneori citea si câte doua pagini: pentru azi si pentru mâine. Dupa ce ispravea cu cititul, îsi lua un caietel si începea sa scrie. Acum nu mai scria cu litere de tipar ci de mâna, dar la început tare le mai facea anapoda. Pe atunci, în loc de litere, apareau în caietul lui un fel de mâzgaleli si încolacituri, însa Habarnam îsi dadu foarte multa silinta si treptat se obisnui sa faca literele frumos, atât pe cele mari, adica acelea cu care se începe fraza, cât si pe cele mici. Mult mai mare necaz avea cu petele de cerneala...

Habarnam îsi împodobea deseori caietul cu pete de cerneala. si pe deasupra, de îndata ce facea o pata, dadea cu limba peste ea. Din cauza asta petele lui de cerneala capatau si câte o coada lunga. Acestora el le spunea comete. Asemenea "comete" se lafaiau aproape pe fiecare pagina. Dar Habarnam nu se descuraja, deoarece stia ca rabdarea si munca îl vor ajuta sa scape si de "comete".











Document Info


Accesari: 2238
Apreciat:

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site

Copiaza codul
in pagina web a site-ului tau.




eCoduri.com - coduri postale, contabile, CAEN sau bancare

Politica de confidentialitate




Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2022 )