Principalele tulburari de limbaj care pot fi intalnite la copiii de varsta preșcolara
Importanța cauzelor și efectelor tulburarilor de limba
Sunetele limbii se formeaza treptat incepand cu primul an de viața și se consolideaza in structuri fonetice din ce in ce mai complexe astfel ca la sfarșitul per& 212e47c #537;colaritații toți copii care beneficiaza de condiții normale de dezvoltare și educație reușesc sa articuleze corect toate fonemele limbii. In cazul in care se ivesc anumite afecțiuni ale sistemului nervos, ale auzului sau grave ale aparatului fono-articulator și rezonator apar o serie de intarzieri in evoluția laturii fonetice ale limbajului, care se manifesta sub forma unor variate tulburari de pronunție.
Tulburarile de limbaj au urmari grave asupra dezvoltarii personalitații copiilor pentru faptul caci franeaza insuși dezvoltarea vorbirii constituind un impediment in insușirea cunoștințelor prevazute in programa și in pregatirea adecvata a copilului pentru școala.
De aceea E. Boșcaiu arata ca: „Prevenirea și inlaturarea tulburarilor de vorbire constituie o problema complexa a carui rezolvare trebuie sa intereseze deopotriva pe specialiști ca și pe toate persoanele care contribuie la desavarșirea educației vorbirii in cursul dezvoltarii copilului''. (.E. Boscaiu, p. 3, 1979).
Cu toate ca diagnosticul, prevenirea și inlaturarea tulburarilor de vorbire revin centrelor logopedice, sau a logopedului școlar, cunoașterea de catre educatoare a acestor tulburari este absolut necesara, „cunoscand care sunt tulburarile de limbaj ce pot aparea la varsta preșcolara, specificul și etiologia lor, educatoarea este in masura sa observeși sa semnaleze la timp cazurile de abateride la vorbirea normala intalnite la preșcolar.( E.Verza, p. .
A)Examinarea logopedica ( D. Ungureanu, p.121, 1998), este cazul in care se evalueaza funcțiile psihice implicate in limbaj pentru a face precizarea a tuturor disfuncțiilor prezente, a nivelului și extensiei lor la fiecare persoana supusa examinarii.
Se face o examinare complexa care cuprinde:
-posibilitațile de comunicare ale copilului;
-dezvoltarea intelectuala in conformitate cu eșalonul;
-nivelul afectiv;
-trasaturi de personalitate;
-condiția preșcolara.
Examinarea se face fie in cabinet fie in sala de clasa avand grija ca:
-observarea sa fie de 1-2 saptamani;
-repetarea observarii;
-examinarea in echipa ( logoped, neurolog, orelist, psiholog, cadre didactice, parinți);
-examinare multilaterala;
In examinarea vorbirii se urmarește:
-aspectul morfofuncțional;
-aspectul articulator;
-ritmicitatea și fluența;
-ințelegerea vorbirii;
-recepția vorbirii;
-examinarea vocii;
-performanțe lexice;
-orientare spațio-temporala;
In examinarea motricitații se urmarește:
-motricitatea generala și finala;
-proxie;
-lateralitate;
-ritmica;-postura și echilibru;
Examinarea vorbirii urmarește:
a)aspecte morfo-funcționale:
-integritatea aparatului formator;
- bimecanice specifice;
b)aspecte articulator-operaționale:
-articulare inițiativa ( vorbire reflexa);
-examinarea vorbirii;
-examinarea structurii pronunțiale;
-vorbirea monologata, dialogata;
-examinarea vocabularului activ;
c)ritmicitatea și fluența articulației copilului.
B) Examinarea ințelegerii vorbirii prin scurte comenzi: denumește, arata, etc.
C) Examinarea recpției vorbirii. Se va face diferențierea intre copilul care nu aude ( anatomo-fiziologic) sau nu ințelege ( auz fonematic-diminuat):
-sensibilitatea și acuitatea auditiva;
-autocontrolul acustic al vorbirii;
-recunoașterea și reproducerea corecta a sunetelor vorbirii;
-ințelegerea vorbirii;
-verificarea atenției auditive;
-verificarea bianuala;
Examinarea vocii:
Vor fii urmariți parametrii ca: intensitate, tonalitate, timbre, caracteristici care sesizate direct.
Schema principalelor aspecte ale dezvoltarii limbajului pana la 4 ani:
an:
-recunoașterea adultului ca interlocutor;
-comunicare rudimentara copil-adult;
-trecerea de la subordonare la schimbare;
-exersarea fonetica .
1-2 ani:
-abilitați fonologice la nivel de silaba;
-primele cuvinte rostite și ințelese;
-creșterea cantitativa și calitativa a lexicului;
-prima faza de dezvoltare fonologica;
-folosirea primelor relații semantice;
-folosirea cuvintelor pivot ( agent-acțiune, agent-obiect, acțiune-obiect, acțiune- localizare).
2 ani:
-enunțuri din mai multe cuvinte;
-activitași fonologice mai frecventeși mai precise;
-folosirea substantivului și a verbului ca subiect și predicat;
-progres in folosirea substantivelor și a verbelor;
-apariția unor adjective și adverbe.
3 ani:
-progres in folosirea morfonemelor( plural, acord, gen, adjectiv, conjuncție, pronume personal, adjectiv posesiv):
4 ani:
-dezvoltarea propoziției ( folosirea articulației, prepozitiilor, conjuncților);
-dezvoltarea relației sintactice;
-folosirea cuvintelor legate de procesele gandirii, cu anticipari, clasificari;
-apariția noțiunilor de aspect și timp.
Semnalarea la timp a acestor abateri de la limbajul normal , are o importanța deosebita deoarece in majoritatea cazurilor, cu cat tratamentul incepe mai devreme, daca este posibil, chiar in perioade de debut, cu atat este mai ușor și mai eficent. Copii iși insușesc mai ușor limba și tehnica vorbirii pe baza invațarii modeleor de vorbire ale celor care se ocupa de creșterea și educația lor și in general ale celor cu care ei intra in relație.
Avand capacitatea articulatorie restransa ( aparatul verbo-motric fiind in plina formare), copii nu-și pot forma dintr-o data forme corecte de vorbire, folosindu-le ca atare. Așa se explica in mare masura, apariția disfluiențelor in pronunțarea unor sunete de limba la antepreșcolari, preșcolari și școlarii mici, alternarea, inlocuirea sau inversarea lor. La fel se explica și unele dificultați fonematice și gramaticale intalnite la preșcolari. Uneori insa din cauze organice funcționale sau psiho-sociale pot sa apara și tulburari de vorbire care ingreuneaza sau impiedica dezvoltarea limbajului.
Tulburarile de vorbire pot aparea și datorita unor deprinderi greșite de exprimare sau a malformaților anatomo-fiziologice ale aparatului fono-articulator. Cele mai frecvente malformații ale aparatului fono-articulator care genereaza apariția unor tulburari de limbaj sunt: fisura labio-dentala, absența uvulei, prezența vegetaților adenoide, prognația, progenia, mușcatura deschisa mai rau despicaturi palatale sau paralizia volului palatin.
Frecvența tulburarilor de limbaj la varsta preșcolara.
Cele mai frecvente tulburari de limbaj la copii preșcolari sunt: dislalia sau pelticia, in 80% din cazurile de tulburari ale vorbirii, balbaiala 10%, alte tulburari 10%. E. Boscaiu arata ca ” dupa gradul de extindere a dislaliei, adica dupa numarul sunetelor alterate, distingem o dislalie generala sau complexa, in cazul in care majoritatea sunetelor sunt pronunțate defectuos și o dislalie simpla sau parțiala cand sunt pronunțate defectuos numai anumite sunete”. ( E. Boscaiu, p. 59, 1979).
Cele mai frecvente dislalii sunt: sigmatismul, parasigmatismul, rotacismul, pararotacismul.
Dislalia este o tulburare de vorbire care se manifesta prin omiterea, subtituirea sau denaturarea pronunției uneia sau mai multor sunete. La varsta preșcolara unele omisiuni, substituiri sau deformari ale unor sunete constituie particularitați normale ale vorbirii copiilor dar daca aceste abateri de la vorbirea corecta se prelungește in timp, sau depașesc gradul particularitaților normale ale varstei, ele pot deveni tulburari stabile de articulație, adica dislalii.
In dislalia polimorfa vorbirea devine greu accesibila pentru interlocutor, iar exprimarea gandurilor, ideilor dislalicului intampina serioase dificultați (E. Verza, p. 54, In dislalia polimorfa consoanele sonore b, v, z, j, r, sunt inlocuite cu consoanele surde p, f, ș, h, c.
In cazul in care sunetul izolat poate fi pronunțat corect dar este omis atunci cand este inclus intr-o silaba sau intr-un cuvant dislalia este silabica (E. Boscaiu, p. 59, 1979). In marea majoritate a dislaliilor sunt afectate numai consoanele și foarte rar vocalele deoarece acestea se articuleaza mult mai simplu. Consoanele cele mai frecvent desaturate sunt cele care apar mai tarziu in vorbirea copilului cum ar fi: s, z, ș, j, c, g,t, ț, r, ce, ci, ge, gi.
In cazul sigmatismului și parasigmatismului sunt afectate consoanele s, z, ș, ț, c, iar rotacismul și pararotacismul consta in omiterea sau inlocuirea sunetului r ( rața-lața, iața).
Cele mai frecvente cauze care duc la dislalii sunt imbolnavirile din prima parte a copilariei ( 8 luni-3 ani) iar bolile care cauzeaza ulterior tulburarile de vorbire in pronunție sunt: rujeola, scarlatina, bolile digestive, afecțiuni ale urechii, branho pneumoniile, boli ale creierului, accidente produse pe parcursul nașterii, imbolnavirile care influențeaza atat organele de auz cat și sistemul nervos in general.
In funcție de aceste boli distingem: dislalia organica și dislalia de natura funcționala (E. Boscaiu, p. 61, 1979).
Dislalia organica „este legata adesea de anumite anomalii ale aparatului verbal periferic ( dantura , maxilarele, limba, palatul) , sau de anumite tulburari ale auzului fonematic”. ( I. Druțiu, p 52, 1995). Alteori dislalia poate fi provocata de anumite anomalii ale aparatului osto-muscular de articulare. Dintre aceste, cu o anumita frecvența, intalnim: pragmatismul superior, pragmatismul inferior sau progenia, mulcatura deschisa și mușcatura oblica.( E. Boscaiu, p. 61, 1979).
Dintre factorii care condiționeaza apariția dislaliilor pot fi citate și encefalitele și imbolnaviriile repetate din prima parte a copilariei.
Cele mai frecvente forme de dislalii intalnite la copii de varsta preșcolara sunt reprezentate de grupa dislaliilor funcționale, cauzate de o serie de perturbari ale activitaților organelor de vorbire, fara ca acestea sa prezinte leziuni organice vizibile. Dislalia funcționala poate sa apara ca rezultant al neglizarii laturii fonetice a limbajului oral de catre parinți, cadre didactice, in perioada preșcolara, prin imitarea pronunției defectuoase a celor din jur „rasfațul exagerat din partea parinților, folosirea unui limbaj infantil, izolarea copiilor de alți copii și de adulși, lasandu-i continuu sa se joace cu alși copii de aceiași varsta sau mai mici care, la randul lor,nu au pronunția formata”( E. Boscaiu, p. 296, 1979).
Tratamentul dislaliei se aplica in funcție de tipul dislaliei. Astfel, dislaliile funcționale necesita o munca sistematica din partea educatoarei șo a parinților, iar dislaliile organice , necesita, de regula, intervenție de specialitate efectuata de logoped, și uneori, intervenția cadrelor medicale, daca este necesara intervenția de specialitate a acestora.
Tot in cadrul tulburarilor de limbaj se include și rinolalia ( rinus= mas, lalia= vorbire), (E. Boscaiu, p. 80, 1979), care se manifesta prin alterarea patologica a timbrului vocii și a articularii diferitelor sunete, ca efect al participarii anormale a funcției rezonatoare a cavitații nazale. Rinolalia poate fi provocata de “anomalii ale palatului tare și palatului moale, paralizia palatului moale care determina rezonanțe excesive a cavitații nazale in procesul vorbirii” ( Roșca Al., Mircea A, p. 122, 1997).
Exista o rinolalie deschisa in cadrul careia o parte din cuvantul de aer pe langa calea bucala ( orala) pe care o ia se divide trecand prin nas, dand sunetelor o rezonanța nazala ( in special m și n). In rinolalia inchisa “in pronunțarea tuturor sunetelor, inclusiv a celor nazale, aerul trece numai prin gura, accesul in cavitatea nazala fiind inchis, astfel sunetele nazale m și n sunt pronunțate b și d ( baba in loc de mama, dede in loc de nene)” (Roșca Al., Mircea A., p. 122, 1997).
Cele doua rinolalii, inchisa și deschisa, se pot combina dand naștere rinolaliei mixte.
Cauzele cele mai frecvente ale rinolaliei sunt: fisuri palatale, parezele, hipotomia musculaturii palatului, vegetațile adenoide, polipii, repetale ritmic.
Inlaturarea rinolaliilor necesita, de cele mai multe ori intervenția medicului specialist urmata de cea a logopedului, rinolalia avand, dupa cum s-a mai spus, un caracter patologic. Terapia logopedica, se bazeaza, in primul rand, pe gimnastica linguala și palatala și intervine dupa tratamentul și intervenția medicala. In rinolalia inchisa exercițiile de fonație se vor baza pe exersarea sunetelor m și n.
O tulburare de limbaj mai rar intalnita la varsta preșcolara este dizartria. Aceasta tulburare se caracterizeaza prin gravitate și dificultați recuperatorii pe care le ridica datorita cauzelor care o genereaza ( inervația deficitara a organelor vorbirii, ca rezultanta a lezarii unor centri nervoși).
O alta categorie de defecte vizeaza ritmul și cursivitatea vorbirii. Cele mai frecvente tulburari de ritm intalnite la copii preșcolarii sunt: tahilalia ( ritm accelerat), brahilalia ( ritm incetinit) și balbismul sau balbaiala.
Balbaiala este una din cele mai grave tulburari de ritm și cursivitate angreand intreaga personalitate a copilului. Ea se manifesta prin:
a)contacții ale mușchilor aparatului verbal-deci repetarea convulsiva a unor sunete și silabe ( p-p-pentru, t-t-tata).
b)prin blocarea convulsiva brusca a pronunțarii unor sunete , silabe, la inceputul cuvintelor sau frazelor- ca efect al contracției tonice și de durata a mușchilor berbali ( ppentru, ccreta), ( I. Druțiu, p. 72, 1995).
Fenomenul balbaielii se contureaza in jurul varstei de 4-5 ani odata cu folosirea intensa a limbajului propozițional ( E. Boscaiu, p. 82, 1979) sau o data cu intrarea copilului in școala cand are loc mutații importante in activitatea nervoasa a acestuia. Balaiala poate aparea , in cazuri foarte rare, la o varsta mai inaintata, in acest cazea are un aspect sporadic și se datorește unor traume fizice foarte puternice.
Etiologia balbaielii nu este lamurita pe deplin. In literatura de specialitate majoritatea autorilor au emis pareri diferite in legatura cu cauzele acestui fenomen fara a se impune o privire unitara. Se considera ca dintre cauzele determinante ale acestei tulburari se evidențeaza cele anatomo-fiziologice și psiho-sociale. Cauzele anatomo-fiziologice mai des intalnite sunt: imbolnavirile repetate in primii ai de viața, encefalopiile vartei mici, traumatisme perinatale și prenatale, diferite boli infecțioase care influențeaza aparatul fonator, rujeola, febra tifoida, tusea convulsiva, precum și intoxicațiile, intarzierea generala in dezvoltarea motorie (E. Verzea, p. 258, 1997).
Dintre cauzele psiho-sociale cele mai frecvente sunt: situațiile stresante, sperietura, trairile emoționale puternice.
O alta cauza este constituita de suprasolicitarea copiilor mici prin transmiterea unui bagaj mare și prea evoluat de cunoștințe. In sfarșit, imitarea balbaiturilor sau a celor cu vorbirea accentuata poate constitui o cauza a apariției balbaielilor. Atat factorii anatomo-fiziologici cat și cei psiho-sociali nu pot fi considerați ca și cauze ale apariției balbaielii, ci ei ofera terenul favorizant al apariției balbaieli mai ale a persoanelor cu anumite predispoziții.
In unele cazuri balbaiala copilului poate sa dispara de la sine, dar de obicei, datorita unor condiții de mediu nefavorabile ( regim de viața și activitați necorespunzatoare, traume psihice), și a unor greșeli educative ( cerințe exagerate fața de posibilitațile copilului, dezaprobari severe din partea adulților) copilul devine conștient de tulburarea sa și balbaiala se agraveaza putand deveni o boala a intregii personalitați ( logonevroza).
Atat in cazul dislaliilor cit și in cazul balbaielii exista pericolul consolidarii și agravarii tulburarilor. De aceea este necesar sa se intervina cu promptitudine inca chiar de la debutul acestor tulburari, de la le corecta la o varsta cat mai frageda. De aceea, o importanța deosebita se acorda masurilor generale de proflaxie a tulburarilor de limbaj. Aceste masuri profilactice și activitați terapeutice de corectare pot fi realizate eficient la varsta preșcolara, varsta care coincide cu apariția majoritații tulburarilor de limbaj.
Pe langa tulburarile de pronunție, de ritm , de cursivitate, se intalnesc și tulburari de voce cum cunt:
-fonoastenia( oboseala vocii);
-afonia (pierderea vocii sonore);
-disfonia ( pierderea parțiala a vocii sonore);
Ele sunt cauzate de afecțiuni ale aparatului fonator și auditiv pana la afecțiuni generale ale organismului. Tratamentul tulburarilor de voce se face direct sub indrumarea specialiștilor ( medici, logopezi).
La preșcolari intalnim frecvent laringite acute, sau uneori, cronice, care se manifesta prin ragușeala, vocea fiind lipsita de intonație și expresivitate. In acest caz se recomanda repaos școlar. Prevenirea racelilor repetate, a bolilor infecțioase, a amigdalelor au o mare importanța pentru dezvoltarea vocii normale a copilului.
Pentru profilaxia tulburarilor de voce cele mai eficiente sunt activitațile muzicale, cu respectarea regulilor de igiena a vocii, exercițile organizate de educația fizica, care maresc capacitatea funcționala a musculaturii interesata in procesul articularii, exerciții de mobilitate, de dezvoltare a respirației și elemente de expresivitate a vorbirii.
|