DISCIPLINA
Controlul exercitat de
parinti asupra copiilor, ne aduce pe drumul unei discutii despre
disciplina. Pâna acum nu am vorbit de disciplina unui copil în
adevaratul sens al cuvântului. Nu exista nici un motiv pentru care o
mama sa nu impuna asa ceva unui "tânar mergator",
daca i se asigura un mediu potrivit necesitatilor sale. La
stadiul primei adolescente copilul trebuie sa capete disciplina;
o mama trebuie sa stie cum sa actioneze în aceasta privint 18218f53s 59;.
În acest capitol voi vorbi despre
disciplina numai în ceea ce priveste prima adolescenta,
dar, este foarte important sa avem o vedere de ansamblu despre ceea ce
trebuie impus copiilor.
Va sugerez sa începem
discutarea acestei probleme stergând definitiv din vocabular cuvintele
"sever" si "indulgent", aceste cuvinte care îi deruteaza pe
parinti. Nu ar trebui sa folositi aceste cuvinte.
Reusita sau esecul unei discipline nu are legatura cu
severitatea sau indulgenta dumneavoastra.
Primul lucru pe care
parintii ar trebui sa îl faca, în mod special cei care au
copii de vârsta despre care discutam, este sa distinga
sentimentele de actiuni. Prin actiuni, înteleg comportamentul
exterior al unui copil. Traverseaza strada chiar daca i-ati
interzis sa faca acest lucru; loveste un alt copil chiar
daca stie ca nu are voie; arunca cu nisip desi
i-ati spus sa nu o faca.
Prin sentimente, înteleg
emotiile interioare ale unui copil: un copil poate fi fericit sau enervat,
poate sa-i fie teama, sa experimenteze timiditate sau
afectiune.
Este foarte important ca
parintii sa faca aceasta deosebire între sentimente
si actiuni, deoarece un copil poate învata sa-si
controleze actiunile; nu poate în schimb sa-si controleze
sentimentele. Sentimentele unui copil, cum ar fi gândurile sale, parvin în mod
spontan spiritului sau. Nu poate controla nici momentul în care acestea
apar, nici modul în care le simte.
Sa luam ca exemplu mânia:
un copil nu se poate împiedica sa se enerveze din când în cand. Ce
putem spera însa, este ca va învata sa-si
contoleze actiunile asociate acestui sentiment: sa muste sau
sa loveasca.
Primul lucru care trebuie facut
cu un copil în stadiul primei adolescente este de a-l ajuta sa
impuna limite rezonabile actiunilor sale. Din nefericire, multi
parinti au înteles gresit psihologia moderna, crezând
ca impunând limite unui copil echivaleaza întotdeauna cu a-l
traumatiza sau a restrânge dezvoltarea personalitatii sale.
Psihologul E. de Leshan povesteste urmatoarea anectoda:
sotul dânsei a fost chemat la telefon, într-o zi, de catre unul
dintre prietenii sai, de la o cabina telefonica din apropiere.
Acest amic i-a spus: "nu te pot suna de la mine pentru ca Bobby închide
mereu telefonul." Bobby avea 3 ani.
Care sunt totusi limitele
rezonabile pentru un copil? Nu se poate enunta o regula
absoluta. Începeti prin a va pune urmatoarea întrebare:
"Câte interdictii formale trebuie sa-i impun la aceasta
vârsta?" Veti fi surprinsa, ca enumerându-le pe o foaie de
hârtie, lista va fi mai scurta decât va asteptati.
În ceea ce priveste copilul
dumneavoastra de doi ani, si ceea ce doriti sa faca,
puneti-va tot timpul întrebarea: ce importanta are, ca
face asta sau nu face cealalta? Merita
macar sa vorbim despre asta? Sunt destule interdictii care
trebuie impuse unui copil de doi ani, cum ar fi cele referitoare la foc si
obiecte incandescente, la traversarea strazii, la lovirea altor copii,
încât nu are rost sa va complicati viata cu un sac de
interdictii fara cea mai mica importanta.
Multi parinti cred
ca exista undeva o lista magica care cuprinde limitele pe
care toti parintii trebuie sa le impuna copiilor lor. Aceasta lista nu poate exista, deoarece fiecare
tip de parinte are calitatile sale personale si un stil de
viata diferit. Unii parinti sunt relativ destinsi
si considera numai câteva limite pe care le gasesc
esentiale. Altii sunt mult mai stricti si impum mai multe
interdictii. Aceasta ultima categorie s-ar simti foarte
incomfortabil daca micutul lor ar face tot ce are voie sa
faca copilul primei categorii de parinti.
Am sa
va încredintez un secret. Dupa parerea mea, limitele pe
care le puneti actiunilor copilului nu au prea mare importanta
decât daca sunt gândite si logice si par justificate atât
dumneavoastra cât si copilului.
Bine înteles ca este o
greseala, o atitudine contra naturii, sa nu impui absolut nici o
regula sau limita actiunilor unui copil.
Majoritatea parintilor sunt perfect constienti de
limitele pe care le impun actiunilor copiilor, dar, deseori, se simt
pierduti când vine vorba de sentimentele acestora.
