Documente online.
Username / Parola inexistente
  Zona de administrare documente. Fisierele tale  
Am uitat parola x Creaza cont nou
  Home Exploreaza
Upload


loading...



















































Teoriile jocului. Teoriile afective

Joc












ALTE DOCUMENTE

Lista jocuri full
CODURI GRAND THEFT AUTO SAN ANDREAS Ionutz_HD Uricani
JOCURI PENTRU EXPRIMAREA EMOTIILOR
Eu am nevoie
CROSSWORD PUZZLE
Schemele din FIFA 07
Regulament Rummy - remi
Scrabble - regulament de joc -


Teoriile jocului. Teoriile afective




In lucrarea sa Terapia logopedica prin activitati ludice (2002), Adela Voicu opteaza pentru titlul generic teoriile jocului centrate pe copil (p. 99). Consideram ca titlul de teorii afective este mai potrivit pentru acele conceptii teoretice care pun la baza explicarii naturii si functionalitatii jocului dorintele si conflictele interne neconstientizate de catre copil in r 18418k105s aport cu realitatea in care este integrat.

Intelegerea naturii jocului la copil a fost puternic influentata de teoria psihanalitica a lui S. Freud, dobandind in ultima vreme o larga raspandire ce merge pana la folosirea jocului ca metoda de diagnosticare si ca mijloc terapeutic (play therapy).

Freud nu are o teorie proprie asupra jocului, el atinge numai in treacat problemele jocului. Teoria psihodinamica a dezvoltarii vede in joc un mijloc de eliberare a emotiilor ingradite. Copiii folosesc jocul pentru a explora si controla propriile sentimente despre viata, exteriorizandu-si teama si anxietatea intr-o situatie sigura (jocul). Jocul este interpretat, astfel, ca mecanism de aparare si o modalitate de control a comportamentului.

Freud arata, observand jocul creat independent de un copil de un an si jumatate (arunca toate obiectele mici intr-un colt al camerei sau aiurea. In timpul acesta, ca o expresie a interesului si satisfactiei, copilul articula un zgomotos si prelungit o-o-o-o ! care, dupa parerea unanima a mamei si a observatorului, nu era o simpla interjectie, ci insemna ''afara''. (.). Copilul avea un mosorel de lemn pe care era infasurata niste ata. (.). el arunca cu multa indemanare mosorul tinandu-l de ata, dincolo de reteaua laterala a patutului si cand acesta nu se mai vedea, copilul incepea sa repete semnificativul sau o-o-o-o ! Apoi scotea mosorelul de sub pat tragandu-l de ata si ii intampina aparitia cu un ''da'' plin de bucurie. Acesta era un joc desavarsit al aparitiei si disparitiei obiectului. De cele mai multe ori putea fi urmarit primul act care se repeta la infinit in joc, desi satisfactia maxima era legata de actul al doilea), ca, prin joc, copilul isi reprezinta disparitia si aparitia mamei ca pe o scena. Durerea si nelinistea resimtite de copil la plecarea mamei sunt reprimate (baietelul nu se mai opune plecarilor mamei), dar trairile emotionale sunt simbolic relevate prin intermediul jocului. Plecarea mamei nu poate fi placuta sau cel putin indiferenta pentru copil. In joc copilul repeta, asadar, ceea ce l-a impresionat puternic din punct de vedere afectiv.

Analiza jocului i-a oferit ocazia lui S. Freud sa demonstreze existenta initiala a tendintei spre reproducerea obsesiva a situatiei traumatice, descoperita in visele adultilor suferinzi de nevroza traumatica.

Generalizand la toate situatiile de joc aceasta conceptie, Freud considera ca nu obiectele si rolurile ce si le asuma copilul in joc sunt importante, ci faptul ca acestea ofera posibilitatea unei reproduceri simbolice a situatiei traumatizante. Extrem de diverse prin continutul lor obiectual, subiectele jocului pot simboliza tensiuni insuportabile, dorinte reprimate sau atractii. Jocul apare astfel ca un mijloc terapeutic natural indreptat impotriva nevrozelor posibile care domina copilaria (nasterea unui alt copil, reducerea dezmierdarilor, pedeapsa etc.). Prin joc, copilul reproduce starile, tensiunile insuportabile si consumandu-le, acestea isi pierd din intensitate (eliberare, ''descarcare''). Cu cat se joaca mai mult, cu atat copilul are mai putine sanse sa devina nevrotic traumatizat.

Pe de alta parte, Freud considera ca la baza jocului se afla si dorinta copilului de a deveni adult si de a actiona asa cum actioneaza adultul. Adeptii freudismului considera ca aceasta dorinta n-ar fi altceva decat manifestarea tendintei de satisfacere a pulsiunilor sexuale infantile. S. Issacs, M. Lowenfeld, Melanie Klein considera aproape toate obiectele folosite de copil, in joc sau in alte activitati, simboluri menite sa contribuie la realizarea unei astfel de tendinte.



S. Isaacs (1930, 1932) interpreteaza jocurile cu masini si motoare, constructia de turnuri inalte, manipularea materialelor de tipul plastilinei ca o manifestare a fanteziei copilului legata de raporturile sexuale ale parintilor, iar constructia de ''case mici'' si aranjarea de ''colturi intime'' ca intruchipare a dorintei ascunse de reintoarcere in pantecele mamei, unde copilul poate fi singur cu ea si unde concurenta tatalui dispare (Cf. Elkonin, 1980, p. 110).

M. Lowenfeld (1935) considera activitatile cu materiale ca apa, nisipul, lutul, reproduceri simbolice obsesive ale interesului fata de functiile corporale si, in primul rand, fata de cele sexuale ; geluitul, asamblarea sau taierea unor materiale moi ce se deformeaza usor reprezinta fantezii inconstiente legate de alaptat si orificiile corpului).

In timp ce Freud si adeptii sai considera ca jocul copilului este determinat de traumatismele si nereusitele sale izvorate din imposibilitatea de a realiza tendintele sexuale infantile, A. Adler inlocuieste tendintele sexuale cu tendinta spre autoafirmare, putere si dominare. Conform teoriei sale, sentimentul de neputinta si dependenta, pe care il resimte dureros, copilul cauta sa-l reprime prin functia puterii si dominatiei. De exemplu, fetita care se comporta aproape despotic cu papusa sau cu fratiorul mai mic, se razbuna inconstient impotriva sentimentului real de subapreciere. Copilul care in lumea obiectiva trebuie sa se subordoneze mereu incearca prin joc sentimentul puterii si al autoafirmarii.

Pe de alta parte, insa, Adler considera ca jocul reprezinta o pregatire pentru viitor, avand un important rol in stimularea imaginatiei si a dexteritatii motorii. Jocul este o exersare a sentimentului de comuniune sociala ; jocul este legat de dezvoltarea psihica a copilului.

Critici :

In interpretarile psihanalitice, jocul isi pierde specificul. Elkonin si alti reputati cercetatori in domeniu critica cu vehementa interpretarile pe care psihanalistii le confera jocului infantil, afirmand : Desigur, ciocanul, cutitul, cuiele sunt obiecte atragatoare si fiecare copil normal se va stradui sa le capete in folosinta proprie. El le va utiliza potrivit modelelor oferite de adulti. Sa consideri insa ca copilul este atras spre ele deoarece ele intruchipeaza mijloacele ideale pentru realizarea fanteziilor sale inconstiente, inseamna sa nu vezi viata reala a copilului in lumjea ce il inconjoara.

Daca insa, asa cum sustin psihanalistii, activitatile copilului sunt fantezii inconstiente ce servesc satisfacerii unor dorinte ascunse si in cele din urma sexuale, inseamna ca ei il imagineaza pe copil drept o fiinta inchistata in universul tendintelor sale biologice obsesive, primare. Falsitatea acestei teze este atat de evidenta incat sa o critici este pur si simplu inutil. (Idem, p. 111).

Concluzii :

Pe ansamblu, teoria lui Freud si a unora dintre continuatorii sai asupra jocului este irelevanta, dupa cum arata criticile ; nu dezvaluie nici natura reala si nici semnificatia jocului in dezvoltarea psihicului. Este una dintre cele mai biologizante teorii, reducand tendintele umane fundamentale la pulsiunile sexuale.

Interpretarea freudiana a jocului a stimulat, insa, extinderea practicii psihanalitice asupra copiilor. Astfel, folosirea jocului in practica a avansat in doua directii : ca metoda proiectiva de diagnosticare si ca mijloc terapeutic (play therapy).

Jocul ca metoda proiectiva de diagnosticare de pe pozitiile freudiste are la baza ideea conform careia, in joc sunt reprezentate dorintele ingradite ale copilului. Simbolismul lor este unul inconstient, din care cauza trebuie talmacit. Materialul utilizat in practica de diagnosticare foloseste diferite seturi de jucarii, papusi sau obiecte necesare reproducerii unor situatii de viata cu precadere familiare. Papusile ii reprezinta pe diferitii membri ai familiei (tatal, mama, fratii si surorile mai mari sau mai mici), imprejurari din viata scolara etc. Copilul este pus in situatia de a prelua un rol oarecare si de a atribui anumite roluri papusilor ; el va juca situatii preluate din viata sau va desfasura asa-numitul joc de regie in care, reproducand situatii si atribuind anumite roluri, functii si insusiri papusilor, el insusi actioneaza numai ca regizor.



Tehnicile de diagnosticare proiectiva ce folosesc jocul in scopul evidentierii vietii interioare a copilului (a tendintelor sexuale dominante, a complexelor afective etc.) sunt discutabile. Observarea copilului in joc este intr-adevar o modalitate importanta de studiu al copiilor, dar nu de pe pozitii freudiste, ci prin faptul ca aceste observatii ofera o suma de informatii despre relatiile copilului cu parintii sau cu alti membri ai familiei, trairile lui, mediul in care acesta traieste etc.

Folosirea jocului ca mijloc terapeutic se inscrie pe doua directii de actiune. Prima directie prezinta jocul ca un instrument care permite psihoterapeutilor sa clarifice si sa interpreteze dorintele reprimate ca in cazul unei terapii psihanalitice clasice, unde asociatiile libere si interpretarea viselor joaca un rol deosebit. Cea de-a doua directie de actiune permite reproducerea si repetarea sub forma jocului liber, neingradit, a situatiei traumatizante, ceea ce ar trebui sa conduca intr-un final la inlaturarea tensiunilor insuportabile. Aceste doua directii de folosire a jocului au fost elaborate de continuatori ai lui Freud, interesati de copiii cu un comportament dezechilibrat.

Astfel, intr-o parioada cand psihanaliza la copii parea fara mari sorti de izbanda (cazul Micului Hans publicat de Freud in 1909 nu incurajase pe nimeni), Melanie Klein primeste de la analistul ei, Ferenczi, sugestia de a incerca sa lucreze in acest domeniu, ceea ce si face, incepand cu 1917. Primul analizat va fi primul ei copil (nu era o premiera, tinand cont ca Freud isi analizase fiica). In cativa ani, Klein descopera si pune la punct o tehnica noua, numita tehnica prin joc. Ea a observat ca jocul liber al copilului mic (cu diverse jucarii care i se ofera) este echivalent cu asociatia libera din sedintele cu adulti si ca fantasmele erau exprimate de copil intr-un mod asemanator celui din vise. De asemenea, Klein arata ca interpretarile timpurii si profunde au drept rezultat o diminuare a anxietatii copilului. Iata un exemplu : in cursul unei analize, in 1924, mica pacienta in varsta de 4 ani refuza sa vorbeasca si chiar sa ramana in camera. Asadar, m-am vazut silita sa iau masuri - adica sa formuleze o interpretare a anxietatii copilului, legata de interiorul mamei sale si de pericolul aparitiei unui nou-nascut. Imediat dupa interpretare, efectul (.) a fost uluitor. Pentru prima oara, Ruth si-a indreptat atentia spre mine si a inceput sa se joace altfel, mai putin fortat (1932) (Cf. Brandusa Orasanu, ''Melanie Kleine. Delimitari fata de psihanaliza freudiana'', in Rev. Psihanaliza, nr.4/1994, p.5).

Asadar, in viziunea lui Melanie Klein, jocul nu este o simpla distractie aducatoare de placere, ci o aparare impotriva fantasmelor inspaimantatoare a copilului ; exteriorizand conflictele interne, acestea devin mai usor de tolerat.

Pornind de la tehnica prin joc, Melanie Klein a adus anumite contributii si in tehnica folosita cu adultii. Ea a aratat ca, daca putem considera jocul copiilor ca un corespondent al asociatiei libere, exista si posibilitatea inversa : asociatiile adultului capata o noua semnificatie daca le vedem ca pe un joc cu analistul (Idem, p.5).

Anna Freud, de asemenea, se numara printre primii specialisti care au elaborat tehnica terapiei prin joc ca inlocuitor partial al metodelor verbale folosite de tehnica psihanalitica, alaturi de interpretarea viselor si desenul liber. Dupa parerea sa, terapeutul trebuie sa aiba in situatia de joc un rol educativ activ, orientand impulsurile copilului pe un fagas nou si regland viata lui instinctiva.



loading...








Document Info


Accesari: 110331
Apreciat:

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site

Copiaza codul
in pagina web a site-ului tau.




eCoduri.com - coduri postale, contabile, CAEN sau bancare

Politica de confidentialitate

Copyright Contact (SCRIGROUP Int. 2020 )