BUZAU - PLOIESTI - SINAIA -DOI CESTI-TIRGOVISTE

BUZ U PLOIEsTI SINAIA DOI CEsTI-T RGOVIsTE

Traseul strabate pe cea km regiunea subcar­patica a Munteniei, unde exista numeroase obiec­tive arheologice si monumente arhitectonice din diferite perioade, de o certa valoare stiintifica si artistica.

Distanta dintre orasul Buzau si Ploiesti, īnsu-mīnd km, poate fi parcursa cu trenul ori cu masina (pe DN l B).

BUDUREASCA

Dupa depasirea orasului Mizil, la km departare fata de acesta pe DN l B, apoi urmīnd km un drum secundar spre nord, se ajunge la Budureasca-Vadu Sapat, pe teritoriul caruia a fost descoperita una dintre cele mai bogate asezari din veacul al VI-lea e.n. din nord-estul Munteniei. Printr-o atenta analiza stratigrafica s-au constatat mai multe ni­veluri de locuinfe. Faptul ca au fost gasite nume­roase tipuri de obiecte de podoaba a dus la con­cluzia ca localnicii lucrau pe loc replici indigene ale pieselor bizantine de import.

BUCOV

īnainte de a intra īn municipiul resedinta a jude­tului Prahova, se merge prin Bucov, comuna su­burbana aflata la km nord-est de Ploiesti.

Pe teritoriul comunei, la punctul Tioca, au fost descoperite urmele unor asezari din secolele III si VIII-X e.n. asezarea din secolele VIII X este reprezentata de locuinte īngropate si de case de suprafata. Pe peretii unui atelier de fierar au fost identificate urme ale scrisului slavon.

Tipul locuintelor, al vetrelor, precum si carac­terul ceramicii lucrata la roata rapida au dus la concluzia ca realitatile de la Bucov reflecta tra­ditiile culturale ale populatiei romānesti.

PLOIEsTI

Un rol activ īn dezvoltarea acestei asezari 1-a avut situarea sa īn apropierea unor vechi drumuri de comert.

Astfel la km rasarit de actualul oras curg apele Teleajenului, iar la km īn apus se profileaza rīul Prahova. Pe aceste vai au circulat din vechi timpuri calatori si marfuri. Ploiestii au luat am­ploare aproape de confluenta vailor acestor ape si la īntretaierea drumurilor de comert existente de-a lungul lor. Asa se explica de ce pe aceste melea­guri īntīlnim urme ale vechilor civilizatii dupa cum urmeaza pe terasele Dīmbului, īn partea de nord-est a orasului s-au descoperit resturi materiale din epoca bronzului, iar īn apropierea garii de sud, la o departare de cea m sud de aceasta, a existat un cimitir (cīmp de urne funerare) geto-dacic, care prin inventarul continut se īncadreaza īn secolele II ī.e.n. - II e.n.

Pe strada Radu Calomfirescu au fost reperate monede cu chipul īmparatului Traiau si numeroasa resturi ceramice romane, ceea ce confirma exis­tenta probabila a unei villa ori a unei asezari ro­mane.

īn poenita de pe malul Dīmbului de la marginea imenselor paduri ale codrilor Vlasiei s-a īnfiripat satul Ploiesti, a carui denumire provine, probabil, dupa numele unui locuitor al tinutului, sensul ar fi de urmasii lui Ploaie, desigur un onomastic.

īn orice caz, atestarea documentara a satului este timpurie. Astfel īn "Socotelile Brasovului" apar īn­scrisi cītiva carausi din Ploiesti Radu la

Dragoi la precum si Bervoi, Tudor, Arvat, Draghici si Neagu la Deci satul Ploiesti exista la īnceputul veacului al XVI-lea dezvoltīn-du-se considerabil, ca dovada ca īn sīnt pome­niti cinci carausi ploiesteni folositi pentru tran­sportul marfurilor brasovene.

Catre sfīrsitul veacului al XVI-lea, Ploiestiul are prilejul unei ascensiuni neasteptate datorita lui Mihai Viteazul, care hotaraste sa īnfiinteze un tīrg domnesc pe vatra satului. Nu se cunosc mo­tivele pentru care voievodul a preferat Ploiestii īn locul Tīrgsorului, care de fapt era pamīnt dom­nesc. Poate ca buna sa asezare geografica 1-a de­terminat sa-si construiasca la Ploiesti o locuinta domneasca a īnfiintat un tīrg saptamīnal si a īn­ceput sa-si concentreze ostile īn vederea trecerii Carpatilor. īn acelasi loc a primit juramīntul pe-destrimii comandate de Baba Novac. Ziua de tīrg era fixata miercurea, zi pastrata de-a lungul tim­purilor.

īn anul Antonie Voda din Popesti daruieste ctitoriei sale din Tīrgsor vama tīrgului din locali­tate, precum si pe cea a tīrgului Ploiesti. Dania este īntarita de toti domnitorii urmatori, pīna ia stefan Cantacuzino, care acorda manastirii Sinaia privilegiul de a face tīrg la Urlati, fapt care va aduce prejudicii atīt Tīrgsorului, cīt si Ploiestilor.

īn anul Antonio Maria del Chiaro, vorbind despre orasele Ţarii Romānesti, aminteste ca Plo­iestiul era al patrulea ca importanta.

īn jurul tīrgului saptamīnal din Ploiesti s-au ase­zat numerosi negustori, prezenta acestora impri-mīnd o dezvoltare accelerata localitatii. De ase­menea, situarea Ploiestilor īntr-o regiune bogata a determinat o crestere demografica īnsemnata.

In anul orasul Ploiesti primeste o grea lo­vitura cīnd Alexandru Ipsilanti, vrīnd sa-1 īmbo­gateasca pe varul sau, boierul lanache Moruzi, īi daruieste mosia Ploiestilor. Darul acesta a provocat adīnca nemultumire a locuitorilor mosiei, dar mai ales a ploiestenilor, cu atīt mai mult cu cīt acestia erau supusi la claca, luīndu-li-se dijma pentru produse.

īn martie beizadea Costache Caragea, gine­rele lui lanache Moruzi, cere lui Alexandru Sutu sa-i īntareasca stapīnirea asupra mosiei Ploiesti. El prezinta toate hrisoavele anterioare si obtine cartea domneasca de īntarire.

Localnicii au fost nevoiti sa lupte aproape de ani spre a-si elibera orasul. Abia īn anul ei au cīstigat procesul, astfel ca asezarea lor si-a redobīndit libertatea.

īn perioada dar mai ales īn ultimii ani ai domniilor fanariote, orasul Ploiesti cunoaste o epoca de mare dezvoltare. Astfel apar mahala­lele grupate īn jurul unor biserici, ulite si drumuri cu numiri proprii, care cu timpul devin artere de circulatie. Spre exemplu īn jurul oborului s-a for­mat mahalaua Sfīntului loan, care avea ca artera principala drumul Cīmpinei. Se creeaza ulite cu un anumit specific comercial, cum este ulita Brasove­nilor.

Dupa anul viata economica a orasului se dezvolta īntr-un ritm nou. A.cesta devine un punct comercial important, care cuprinde īn sfera lui de activitate vechile centre comerciale Tīrgsorul, Gherghita, Florestii, Filipestii, Gajenii care sīnt absorbite de Ploiesti. Disparitia tīrgului Gherghita, asezat pe rīul Prahova la numai km spre sud-est, dar mai ales mutarea drumului spre Brasov, care trecea prin Tīrgsor si Filipesti, au contribuit la rapida dezvoltare a Ploiestilor.

MUZEUL JUDEŢEAN DE ISTORIE sI ARHEOLOGIE

Str. Teatrului nr.

īnfiintat īn anul muzeul cuprinde un bogat patrimoniu de aproape piese, de pe terito­riul orasului si din īmprejurimi.

Se remarca continuitatea de viata, īncepīnd cu cele mai vechi dovezi ale locuirii paleolitice aflata la Lapos, Tīrgsorul Vechi si Vadu Sapat. Prezente sīnt si marturiile privind neoliticul atestat prin multimea uneltelor din os si piatra, precum si a ceramicii din inventarul locuintelor descoperite la Manesti-Prahova, Ploiesti-Triaj sau pe vaile rīu-rilor Teleajen si Prahova.

Metalurgia bronzului este ilustrata prin inventa­rul gasit la Budureasca, Sinaia, Olteni, Homoriciu, Straosti sau prin tezaurul de bronzuri de la Drajna.

Civilizatia geto-dacilor atestata prin varietatea uneltelor de productie, a ceramicii si a podoabelor s-a facut cunoscuta la Tinosu, Coada Izvorului, Va­lea Calugareasca, Gura Vitioarei si Budureasca. Din acelasi context fac parte si obiectele de po­doaba din remarcabilul tezaur de la Coada Ma­lului, precum si coiful de aur gasit līnga Coto-fenesti.

Procesul romanizarii īn perimetrul actual al ju­detului Prahova este dovedit printre altele prin piesele descoperite īn castrele de la Drajna, Tīrg-sorul Vechi, Malaiesti, Ceplura, Starchijod. Inves­tigatiile de la Budureasca au lamurit o serie de probleme īn legatura cu istoria si arheologia se­colelor VI-VIII din spatiul carpato-danubian.

īn expozitie sīnt etalate si obiecte descoperite la Slon, piesele prezentate publicului dovedind gra­dul īnalt de dezvoltare a societatii romānesti īn secolele IX-X.

Un loc important este ocupat īn muzeu si de obiectele care ilustreaza dezvoltarea vietii mate­riale si spirituale, īn epoca feudala, pe aceste me­leaguri. Diferite exponate fac cunoscute ocupatiile localnicilor, fara a se neglija si prezentarea inten­selor schimburi comerciale, foarte active īn īntreg evul mediu.

In continuare, cu multa originalitate, pe baza unui bogat material expozitional, este prezentata evolutia societatii prahovene pīna īn zilele noastre.

DRAJNA

Mergīnd de la Ploiesti pīna la Valenii de Munte pe DN si de aici la dreapta pe un drum local asfaltat se ajunge īn comuna Drajna, formata din satele Drajna de Jos si Drajna de Sus.

La Drajna de Jos, pe malul drept al Teleajenului, un localnic a descoperit, īntīmplator, un depozit de bronzuri format din de piese. Tezaurul, datat īn secolul al XIII-lea ī.e.n., deci la sfīrsitul

epocii bronzului, cuprinde trei topoare de lupta, un sceptru, opt fragmente de sabii (una de tip micenian), vīrfuri de lanci, celturi, doua dalti si securi īntregi sau īn stare fragmentara.

īn Drajna de Sus. īn partea de sud-est a satului, pe colina Gradiste!, care separa de la nord la sud valea Drajnei de aceea a Ogretinului, se afla un castru roman intrat īn literatura de specialitate īn urma publicarii de catre Grigore Tocilescu a cara­mizilor si tiglelor stampilate cu numele legiunilor I Italica, a V-a Macedonica si a Xl-a Claudia.

Castrul a fost descoperit īntimplator īn anul de īnvatatorul M. D. Bazilescu, care īn timpul unor lucrari agricole a scos din pamīnt caramizi si tigle stampilate, īn anul Gr. Tocilescu, pe atunci director al Muzeului National de Antichi­tati din Bucuresti, a īntreprins o cercetare de teren rapida prin care a scos la lumina un hypocaust al castrului. Cercetatorul a publicat numai rezultatele epigrafice ale acestor investigatii.

In anii Gheorghe stefan face aici sa­paturi arheologice. Castrul patrulater, cu turnuri la colturi, cuprindea o suprafata totala de hectare X m). La m sud de poarta s-au dezvelit cīteva camere care fac parte din piae-torium.

Foarte aproape de fortificatii s-au aflat resturile unor locuinte civile, despartite de castru printr-un sant. Posibil ca erau canabae provizorii.

Castrul de la Drajna de Sus, initial poate numai o fortificatie din pamīnt cu palisada, īnlocuita cu un castru din piatra, a fost construit din pietre de cariera exploatate din regiune.

Cele mai multe caramizi au stampile ca inven­tar se deosebeste īn special ceramica romana com­pusa din farfurii, vase cu toarta, amfore, vase de lux (asa-numita (erra sigillata) si ceramica stam­pilata, dar s-au gasit si recipiente apartinīnd popu­latiei autohtone.

Fortificatia a fost cladita pe valea Drajnei, des­partita prin coline de aceea a Teleajenului. Scopul era de a īnchide valea Teleajenului si drumul spre Tabla Butii, precum si valea Ogretinului, prin care

se ajungea īn regiunea Buzaului. La rīndul ei va­lea Teleajenului era pazita de un alt castru aflat la Malaiesti.

īnceputul castrului de la Drajna se plaseaza īn secolul al II-lea e.n., nu anterior anului Cele mai numeroase caramizi poarta stampila legiunii I Italica si apoi īn ordine numerica a legiunii a V-a Macedonica si īn sfīrsit a Xl-a Claudia. Dupa stampile se pare ca aceasta constructie s-a realizat īn jurul anilor fara a depasi perioada de domnie a īmparatului Hadrian e.n.). Deci, practic dupa cucerirea Daciei de catre romani for­tificatia a fost parasita probabil chiar īn anul

Punctul fortificat de la Drajna nu face parte din-tr-un lirnes, care īn aceasta regiune nu a existat el avea un rol defensiv la bifurcatia unor drumuri. Astfel, unul era orientat pe valea Teleajenului pīna īn nordul actualului oras Valenii de Munte, apoi urca pīna īn valea Drajnei, de unde se ramificau o parte trecea prin valea Ogretin īn directia nord-est spre defileul Buzau, iar al doilea urca valea Drajnei pīna la Slon si de aici ajungea la Tabla Butii.

SLON

Pe un drum secundar, la km nord de Drajna, se gaseste satul Slon. Acolo, īn apropiere de ,,Vīrful lui Crai", īn punctul numit de localnici ,,La Cinga", pe un platou a fost cercetata, īncepīnd cu anul o fortificatie. Constructia avea un plan tra­pezoidal, cu turnuri semicirculare de colt si cu un turn la intrare. Incinta, lucrata din caramizi legate cu mortar, a fost datata, pe baza unor materiale arheologice, īn secolul al IX-lea, Se pare ca ]a sfīrsitul secolului al IX-lea, vechea incinta a fost darīmata si īnlocuita cu o alta, din piatra, cu un plan asemanator, cu deosebirea ca laturile de nord si de sud aveau un traseu diferit.

īn aceeasi zona au mai fost dezvelite urmele unor constructii din piatra legate cu pamīnt, posibil cu o suprastructura de lemn, ridicate o data cu a doua constructie si refacute īn etape succesive pīna īn veacul al XII-lea. Pe caramizi si bolovani

de piatra au fost descoperite semne alfabetiforme rune si semne geometrice.

Fortificatiile de la Slon, dupa modul de executie, au dus la concluzia ca planul a fost conceput de mesteri de scoala bizantina, dar lucrarile s-au realizat de catre localnici. Sīnt fortificatii din pe­rioada de īnceput a feudalismului timpuriu cu sco­pul de a supraveghea una dintre principalele cai care leaga Muntenia de Transilvania.

Pīna īn prezent īntre Carpati si Dunare nu sīnt cunoscute puncte īntarite asemanatoare.

MALAlEsTI

La confluenta rīului Teleajen cu apele Varbilaului, deci tot pe valea Teleajenului, exista un alt castru roman.

Cercetarile arheologice au permis anumite con­cluzii asupra sistemului de aparare al fortificatiei. Astfel s-a putut determina ca acesta avea val si sant lung si adīnc de m. Valul construit din brazde de pamīnt, cu grosimea de m, indica ca deasupra lui, spre inamic, exista un zid realizat, de asemenea, din brazde de pamīnt si palisade, īn spatele valului, tot spatiul ramas liber servea ca drum de rond pentru miscarea trupelor īn caz de atac si pentru instalarea masinilor de razboi (ba-liste, catapulte). Drumul de rond era pietruit, do­vada fiind facuta de pietrele risipite pe pante care serveau la urcarea spre val. Monedele gasite, īn numar de doua, dateaza din perioada īmparatului Traian e.n.). Se crede ca acest castru a fost distrus prin violenta si incendiat posibil dupa moartea īmparatului Traian, cu ocazia atacului roxolanilor. Fortificatia, cladita din pamīnt, era fara īndoiala dreptunghiulara, dar nu i se cunosc īnca dimensiunile.

TINOSU

Revenind de la Ploiesti spre a pleca cu trenul īn directia Bucuresti, calatoria poate fi īntrerupta īn gara Prahova, la numai km sud de Ploiesti, īn

marginea satului Pisculesti, unde poate fi vazuta terasa de pe malul sting al Prahovei, pe care ocu­pa o pozitie strategica cunoscuta statiune getica Tinosu.

Cercetata prima data de Cezar Bolliac, īn anul acesta i-a definit caracterul dacic ulterior Radu si Ecaterina Vulpe au īntreprins aici o cam­panie de sapaturi, rezultatele fiind publicate de Vasile Pārvan īn Getica.

īn afara de materiale razlete ale epocii bronzului, aflate la baza stratului virgin, restul paturii arheo­logice se caracterizeaza printr-un bogat inventar getic (secolele I ī.e.n. I e.n.).

īn locuinte, construite la suprafata solului din lemn si valatuci, s-a gasit ceramica lucrata atīt la roata, cīt si cu mīna caracteristica civilizatiei geto-dacice nu lipsesc nici vasele de import (amforele).

Planul asezarii fortificate geto-dacice de la Tinosu (dupa Radu Vulpe, op. ci!.}.

Metalul este reprezentat la Tinosu prin nume­roase obiecte de fier (cutite, un vīrf de lance, vīr-furi de sageti, o undita, o cheie, cuie, scoabe, za-

bale, un brazdar de plug) si din bronz (oglinzi, pandantive, bratari, verigi, ace, fibule, garniturii precum si doua brose). īn inventarul acestei ase­zari se remarca un vas candelabru din bronz din secolul I e.n. de provenienta greco-italica lucrat cu incizii.

S-au gasit si doua monede de bronz, un triobol macedonean din secolele III-IT i.e.n. si o piesa imperiala romana de la īmparatul Claudius, avīnd efigia Agrippinei.

Fortificatia locuirii, situata pe o īnaltime relativ dominanta, la m deasupra Prahovei, consta din-tr-un val cu sant pe culmea valului a fost ridicata o palisada lipita cu valatuci masivi de lut framīn-tat cu paie.

Se pare ca cetatea de aici a fost evacuata cu prilejul razboiului dintre Decebal si Domitian, din anii e.n.

TlRGsOR

Localitatea este situata pe malul sting al pīrīului Leaot, la km sud-vest de orasul Ploiesti, pe partea dreapta a soselei Ploiesti Strejnic Tīrgsoru Vechi.

Din orasul de altadata, astazi īn Tīrgsoru Vechi, se mai pastreaza doar vestigiile a trei edificii re­ligioase, ca spatiu foarte apropiate īntre ele.

Pe acest teritoriu au fiintat asezari omenesti din timpurile foarte īndepartate ale paleoliticului in­ferior.

Inginerul topograf Pamfil Polonic nota pe o harta a regiunii o serie de drumuri, valuri si movile, iar Gh. Zagorit, N. I. Simache, Constantin C. Giurescu, V. Draghiceanu, I. lonascu au studiat monumen­tele medievale din Tīrgsor.

Sapaturi arheologice sistematice au īnceput īn anul pentru prima data īntr-o statiune arheo­logica din tara noastra fiind surprinse trei necro­pole deosebite din punct de vedere etnic, dar care au folosit acelasi teritoriu de īnmormīntare.

Primul cimitir apartine exclusiv populatiei sar-matice si dateaza din prima jumatate si de la mij­locul veacului al Ill-lea e.n. a doua necropola este

cuprinsa īntre sfīrsitul aceluiasi secol si veacul urmator si apartine unei populatii geto-dacice al treilea cimitir se īnscrie īn secolul al IV-lea e.n. cei īnmormīntati aici sīnt purtatorii culturii Sīn-tana de Mures-Cerneahov si apartin unei populatii care migra dinspre nord-est si est, compusa din elemente germanice, sarmatice si geto-dacice, nor­dice si rasaritene.

īn vatra Tīrgsorului viata a continuat si īn pe­rioada urmatoare. Astfel, īn apropierea incintei Curtii domnesti, ridicata de Antonie Voda din Po­pesti, si īn marginea de sud a necropolei din veacu­rile III-IV e.n. a aparut īn anul un mormīnt de calaret inhumāt eu harnasamentul, capul si pi­cioarele calului, care dupa obiectele de inventar dateaza din veacul al VII-lea e.n. si probabil ca este al unui calaret avar.

Alcatuirea orasului Tīrgsor are la ba/a existenta unui sat asezat pe drumul de comert deschis īn urma privilegiilor acordate īn ianuarie de catre Vladislav I Vlaicu negustorilor din Brasov.

Tīrgul tinut īn satul respectiv, precum si faptul ca aici era un loc de popas al carutasilor brasoveni i-au determinat pe localnici sa-si construiasca pra­valii si sa īnjghebeze o piata de schimb īntre mar­furile brasovenilor si produsele regiunii. Micul tīrg, numit Tīrgsor, īn comparatie cu tīrgul cel mare din Tīrgoviste, s-a dezvoltat rapid dupa anul el fiind amintit documentar īn vremea lui Mircea cel Batrīn, īn actul din septembrie cīnd voievodul reīntarea brasovenilor privilegiul din anul īn document, Tīrgsorul, transcris si īn limba latina sub numele de Novum Foiam, este mentionat ca punct de vama pentru carele de peste.

Alt factor care a contribuit la prosperitatea ora­sului s-a datorat- si īmprejurarii ca unii dintre vo­ievozii din a doua jumatate a veacului al XV-lea si-au stabilit, temporar sau definitiv, resedinta la Tīrgsor. Astfel, Vladislav al II-lea fiul lui Dan al II-lea, a īnaltat aici o biserica si a locuit pe aceste meleaguri, unde si-a sfīrsit viata, fiind ucis īn lupta pentru domnie purtata cu Vlad Ţepes. si Vlad Ţepes a poposit īn repetate rīnduri la Tīrgsor, unde a zidit īn anul o biserica.

Laiota Basarab a stat mai multa vreme la Tīrgsor. Curtea domneasca a atras dupa sine pe boierii cei mari, "prieteni ai domnului", ceea ce a dus, īn final, la extinderea tīrgului.

Prosperitatea orasului se datora īnsa, īn princi­pal, situarii sale la rascrucea marilor drumuri co­merciale ale timpului. Aici se īntīlneau drumurile Brasovului care strabateau vaile Teleajenului si Prahovei, iar din a doua jumatate a secolului al XV-lea prin Tīrgsor trecea si drumul care venind din Moldova traversa Ţara Romāneasca pe traseul Rīmnicu Sarat Buzau Gherghita Tīrgsor Pitesti Slatina Severin.

Cīnd īnsa capitala tarii se va stabili definitiv la Bucuresti si se va deschide drumul Prahovei prin Ploiesti, Tīrgsorul va intra īntr-un proces de lent declin. Cu toate acestea, īn a doua jumatate a se­colului al XVII-lea el reprezenta īnca un centru comercial īnsemnat, iar Antonie Voda din Popesti daruia, cum am aratat mai sus, vama tīrgurilor din Ploiesti si Tīrgsor manastirii Turnu din ultima localitate.

īn Miron Costin, vizitīnd Ţara Romāneasca si facīnd descrierea ei, mentioneaza Tīrgsorul printre orasele mai importante si-1 asaza dupa Gherghita. La staruintele egumenului manastirii Turnu atīt loan, cīt si Nicolae Mavrocordat emit acte prin care era mentinut tīrgul din localitate.

Asa cum am spus mai sus, īn anul Alexan­dru Ipsilanti daruieste varului sau lanache Moruzi mosia sloboda domneasca Ploiesti" (numita mai īnainte Tīrgsoru), iar acesta o da fiicei sale Ralu ca zestre la casatoria cu beizadea Costache Ca-ragea. Noul proprietar a pretins locuitorilor din Tīrgsor sa dea dijma din toate produsele obligīn-du-i si la munci pe mosia si īn jurul gospodariei sale. Drept urmare multi locuitori ai orasului care nu erau agricultori au parasit orasul.

In urma acestei situatii Tīrgsorul si-a pierdut aspectul orasenesc, īn anul fostul oras din secolul al XV-lea era trecut īn rīndul satelor cu tarani nevoiasi si exploatati, iar īn anul ra­masesera doar de case ocupate īn parte de clacasi saraci.

Astazi, pe malul stīng al Leaotului, la cītiva me­tri de albia pīrīului si la m de soseaua Plo­iesti Tīrgsoru Vechi Bilciuresti, pot fi vazute ruinele unei biserici de asemenea, īn partea de sud, temeliile casei domnesti, precum si alte res­turi de constructii spre vest, nord si est. īntregul ansamblu este cuprins īn doua incinte cu planuri poligonale neregulate. Materialul de constructie folosit consta din caramizi si bolovani de rīu, alter­nate.

Pe acelasi teren unde au fost cercetate cimitirele din secolele III-IV s-au īntreprins investigatii si pentru complexul feudal.

Biserica ridicata din caramida are forma drep­tunghiulara, īn interior peretii mai pastreaza res­turi de pictura, din epoca lui Constantin Brīnco-\^reanu. Fatada conserva sub o tencuiala tīrzie re­gistre ornamentale care initial au fost construite īn relief.

Aici s-a gasit īn anul o piatra cu o inscrip­tie īn slavona ce indica numele domnitorului Vlad Ţepes.

Cercetarile arheologice au dus la concluzia ca biserica ridicata de Vlad Ţepes īn anul al carei loc exact nu este bine precizat, se afla, pro­babil, īn imediata apropiere ori chiar partial sub spatiul acoperit de naosul lacasului construit īn anul īn secolul al XVI-lea, īn jurul ctitoriei lui Vlad Ţepes a luat fiinta incinta denumita nr. l Nu s-a stabilit datarea certa a acesteia, dar īntre resturile de pavaj din interiorul turnului de in­trare rasaritean s-a gasit o moneda emisa īn vre­mea lui Ferdinand I al Ungariei (secolul al XVI-lea). Un vechi edificiu exista pe latura de est din care īnsa nu s-a mai pastrat decīt un mic colt. Partea de vest a incintei nr. l s-a prabusit spre albia actuala a Leaotului. īn coltul de nord-vest al incintei se īnalta casa domneasca, de forma dreptunghiulara, lucrata din caramizi, alternate cu bolovani de rīu. Interioarele īmpodobite cu sobe de teracota si discuri ornamentale erau pardosite cu caramizi poligonale. Aspectul curtii feudale de la Tīrgsor s-a schimbat radical īn secolul al XVII-lea īn scurta domnie a lui Antonie Voda din

Popesti īnca de pe vremea cīnd An­tonie din Popesti (fiul unui negustor grec, Mihai Cupetul din Tīrgsor) era vornic, īn primeste ordin de la voievodul Grigore al II-lea Ghica sa strīnga mesteri spre a repara lacasul domnesc din Tīrgsor (deci la acea vreme ctitoria lui Vlad Ţe-pes exista īnca). Probabil ca lucrarile s-au desfa­surat lent, caci peste cinci ani Antonie din Popesti, devenit domnitor al Ţarii Romānesti, se decide, īn sa ridice o noua biserica, darīmīnd-o pe cea veche din anul

Dintr-un hrisov dat de voievod aflam ca numele manastirii era Turnu. Totodata, pe latura de est a incintei nr. l, īn stīnga turnului de intrare, apare un corp nou de cladiri alcatuit din cinci īncaperi.

īn timpul domniei lui Constantin Brīncoveanu se executa prima pictura a ctitoriei lui Antonie Voda din Popesti si se adauga incinta nr. īn veacul al XVIII-lea īn zona de vest s-au cladit noi con­structii, casa egumeneasca fiind marita si unita printr-un mic cerdac de cladirile anterioare exis­tente pe latura estica si datīnd din vremea lui Antonie Voda din Popesti. Cutremurul din anul a afectat cladirile.

Cutremurul din anul a provocat alte daune edificiului. Noul egumen, grecul Serafim, primeste ordin de la epitropia Pantelimon sa darīme si sa refaca din temelie pridvorul bisericii, destul de dis­trus, sa dea jos turla de pe naos si sa īnveleasca monumentul cu sindrila, iar pardoseala sa fie refa­cuta din piatra. Dupa ani epitropia reclama ca stipulatiile contractului nu fusesera īndeplinite nu se facusera reparatiile respective la casele dom­nesti si nu fusesera reparate zidurile ce īnconju­rau cele doua curti si nici moara cu doua roti.

La noiembrie inginerul hotarnic Grigore Plesoianu a īntocmit un plan din care reiese ca se mai pastra un zid mic care despartea īn doua incinta nr. Tot pe plan figureaza o intrare pe partea de vest, deci spre rīu. Constructia religioasa figureaza cu planul treflat fapt neconfirmat de cer­cetarile arheologice. Acest plan reda imaginea fos­tei curti feudale de la Tīrgsor, īn preajma secula­rizarii de sub Cuza Voda pentru ca numai cu cītiva ani īnainte de manastirea de la Tīrg-

$or sa fie stramutata la Tīrgsorul Nou. īn anul īn fostul edificiu religios functiona o scoala, dar dupa aceea totul a cazut īn ruina.

Locul cercetat constituie astazi o rezervatie ar­heologica.

La fel vestigiile descoperite au fost valorificate muzeistic. Astfel, īncepīnd cu anul īn interio­rul Palatului Moruzi, sīnt puse īn evidenta mate­rialele neolitice unelte si ceramica, obiecte de factura romana descoperite īn castrul īn care a cantonat Legiunea a Xl-a Claudia Pia Fidelis, ca­ramizi stampilate si olane ale sistemului de canali­zare, precum si un bogat material arheologic me-diveal.

FILIPEsTII DE TĪRG

La km nord de Tīrgsor, foarte aproape de sosea, stau marturie a vremurilor trecute vestigiile ca­selor postelnicului Constantin Cantacuzino.

Despre aceste locuinte avem relatari de la arhi-diaconul Paul de Alep, care īn drum spre Moscova, la mijlocul secolului al XVII-lea, a zabovit cea o jumatate de an prin Moldova si prin Ţara Romā­neasca.

La Filipesti, sat mare si bine populat pentru vre­mea aceea, a fost gazduit la palatul postelnicului Cantacuzino. Paul de Alep scrie ca palatul avea ziduri "princiare, ce te uimesc, mai frumoase decīt acelea din capitala". Pe calatori i-a impresionat baia calda, construita dupa moda turceasca, īmbra­cata īn marmura, la care apa era adusa din Pro-vita tot apa Provitei servea si la irigarea livezii si a gradinii.

Odaile palatului erau asezate dupa moda din Constantinopol _; īn acelasi timp se facea simtita si influenta arhitecturii occidentale prin adoptarea bosajelor de colt si a logiilor.

Parterul avea o pivnita boltita, adīncita la demi­sol cu mai multe īncaperi auxiliare, iar īncaperile de la etaj se luminau cu ferestre largi, īnalte si usor arcuite.

Zidaria a fost executata din caramizi frumos lu­crate si bine arse, tencuite si īmpodobite cu ciu-

buce la fel tencuite ce īnconjurau cladirea īn zona cornisei si a pardoselii dintre etaj si parter.

Pe cuprinsul acestor locuri cercetari de suprafata au dat posibilitatea descoperirii unor urme mate­riale hallstattiene si geto-dace.

FILIPEsTII DE PADUREj

La km nord de Filipestii de Tīrg, se afla locali­tatea Filipestii de Padure, unde se remarca ctitoria Balasei Cantacuzino sotia spatarului Toma Cantacuzino. Nota aparte o constituie pridvorul poligonal, supraīnaltat de un foisor cu largi arcade si coloane de caramida, ce .serveste drept clopot­nita.

Pictura murala, apartinind lui Pīrvu Mutu se numara printre capodoperele sale.

Cercetari de teren au dus la stabilirea unor ves­tigii din secolele II-IV e.n.

SINAIA

De la Filipestii de Padure drumul se continua prin Baicoi si Cīmpina spre Sinaia. Aici, īn anul pe actuala strada Poiana Florilor, s-a descoperit, īntīmplator, un depozit de bronzuri. La fata locului s-a deplasat Grigore Tocilescu care a facut o in­vestigatie arheologica. Cu aceasta ocazie au fost scoase la iveala topoare de bronz. Bronzurile alcatuiesc unul dintre cele mai mari depozite aflate pīna īn prezent, īn tara, alcatuit din topoare cu gaura de īnmanusare longitudinala _; fiecare piesa avea o lungime ce varia īntre cm. Ca datare ele se īnscriu īn epoca bronzului.

DOICEsTI

De la Sinaia īn drum spre Tīrgoviste, mergīnd pe DN la km nord de resedinta judetului Dīm­bovita, se trece prin Doicesti, unde, īn anul domnul Constantin Brīncoveanu a ridicat o locu­inta pentru fiul sau mai mic, Matei, īn acest sens

voievodul a cumparat de la boierul Balaceanu o pereche de case pe care le-a prefacut si le-a īn­conjurat cu ziduri īnalte de m, strabatute de metereze.

īn spatele cladirii a fost amenajat un helesteu, iar īn dreapta acesteia, Voda Brīncoveanu a īnal­tat o biserica "din piatra", ce strajuieste si astazi zidurile īmprejmuitoare.

In aceeasi localitate cercetarile arheologice au semnalat unelte si ceramica din epoca bronzului.

TlRGOVIsTE

Municipiul situat pe malul drept al lalomitei, īn zona de contact dintre cīmpie si deal, locuit din timpuri īndepartate, pastreaza numeroase vestigii istorice.

Pentru Tīrgoviste si īmprejurimile sale cele mai vechi urme neolitice, apartinīnd culturii Cris, sīnt atestate prin descoperirile de la Bungetu (comuna Vacaresti). O alta faza a neoliticului, caracterizata de cultura Gumelnita, este bine precizata la Tīrgo­viste (punctul Curtea domneasca), Geangoiesti (co­muna Dragomiresti) si Dobra. Asezarile gumelni-tene erau deschise si posedau locuinte de supra­fata, cu vetre ori cuptoare menajere si gropi mari de provizii. Materialul recuperat cuprinde vase din lut, fusaiole, unelte din silex, rīsnite, arme, cīrlige de os, daltite din piatra, ace de cupru si figurine din lut ars, caracteristice acestei culturi.

īn perioada de trecere de la neolitic la bronz regiunea Dīmbovitei era populata de purtatorii cul­turii Cotofeni, atestata la Bungetu, Cazaci (comuna Nucet), īn punctul Izlaz si la Geangoiesti, locuirile suprapunīnd asezarile gumelnitene.

Bronzul timpuriu este reprezentat prin cultura Glina III descoperita la Vacaresti, Bratestii de Jos, Bungetu si Ilfoveni (comuna Nucet).

In epoca de mijloc a bronzului densitatea popu­latiei a fost mai bine conturata datorita comunita­tilor culturii Tei prezente la Viforīta (comuna Ani-noasa), īn punctul Caramidarie, la Comisani si Habeni, la Vacaresti, Bungetu, Cazaci, Persinari, Fieni, Doicesti. Din epoca bronzului s-au descope-

rit topoare cu gaura de īnmanusare longitudinala (certuri) la Ocnita, precum si o spada, un cutit si un ac de bronz gasite la Valea Voievozilor.

Prima epoca a fierului este atestata de cīteva descoperiri arheologice izolate din Tīrgoviste sau de la Valea Voievozilor, Adīncata, Ocnita, Comi-sani, Bratesti, Bucsani, Baleni-Romāni, Matasaru.

Societatea geto-daca a fost studiata īntr-o serie de localitati ca Ocnita, Catunu, Valea Voievozilor, Caprioru.

Monede geto-dace, de tipul Vīrteju, s-au recupe­rat la Adīncata si Valea Voievozilor, iar de tipul Adīncata-Manastirea, la Valea Voievozilor, Urseiu si Gheboieni.

Tot la Gheboieni s-a gasit chiar un tezaur mo­netar geto-dac de tipul Aninoasa-Dobresti, iar de la Urseiu provine un altul, alcatuit din piese.

Intensele schimburi economice si legaturile cu lumea romana sīnt atestate prin monedele romane, republicane si imperiale, descoperite la Lucieni, Strīmbu, Contesti si īn alte localitati. Cercetarile de la Tīrgoviste, Baleni, Voinesti, Matasaru s.a. au atestat prezenta īn zona a dacilor liberi īn secolele II-III e.n.

Continuitatea de locuire din secolele IV-V e.n. este atestata atīt de circulatia monedelor romane (secolul al IV-lea), cīt si de numeroase asezari si necropole la Tīrgoviste, Suseni, Cazaci, Mogosani, Catunu, Crivatu, Cornesti. Marea majoritate a vestigiilor din secolele al V-lea si al VI-lea ca spre exemplu Baleni, Frasinu, Bucsani se regasesc si īn secolele urmatoare.

Asezarea geografica favorabila a Tīrgovistei, īn apropierea hotarului cu Transilvania, precum si si­tuarea sa īn. punctul de inter fluviu Ialomita-Dīm­bovita, dar mai ales rolul militar important atribuit de supraveghere a cailor de acces din interiorul arcului carpatic spre vaile apelor amintite i-au asi­gurat localitatii o deosebita importanta economica si politica.

Astfel, de la sfīrsitul veacului al XIII-lea devine tīrg aparat de fortificatii militare, iar īn secolul imediat urmator resedinta domneasca.

Spatiul unde se tinea tīrgul era amplasat pe te­rasa īnalta de pe malul drept al lalomitei, īn veci-

natatea nordica a Curtii domnesti, īnsusi toponi­mul, Tīrgoviste, īnseamna, īn fapt, locul unde a fost o piata, un iarmaroc, un tīrg.

Prima atestare scrisa despre Tīrgoviste īi da si calitatea de capitala; astfel, īn anul 1394, Hans Schiltberger īntr-o relatare de calatorie afirma "Am fost si īn Ţara Romāneasca īn cele doua capitale ale ei, care sīnt numite Arges (Agrich) si Tīrgoviste (Tiirkoich)". Un alt document care men­tioneaza orasul dateaza din Este vorba despre un act emis din Tīrgoviste, de Mihail, fiul lui Mircea cel Batrīn.

īn perioada luptelor pentru domnie dintre Mircea cel Batrīn si Vlad Uzurpatorul (ianuarie decembrie va fi grabita mutarea rese­dintei voievodale de la Arges la Tīrgoviste.

De aici Mircea controla cu mai multa usurinta drumul Brasovului" si drumul Brailei".

Tīrgoviste devine cel mai īnsemnat centru eco­nomic, politic, administrativ si cultural al Ţarii Romānesti. Treburile orasului sīnt acum gospoda­rite de un sfat alcatuit din judet si pīrgari, alesi anual dintre fruntasii obstei tīrgovetilor. Se cla­deste Curtea domneasca si, bineīnteles, se īnalta locuinte pentru dregatori.

Comertul cunoaste o puternica dezvoltare. Sīnt acordate privilegii pentru atragerea negustorilor straini. Astfel Mircea cel Batrīn īncheie īn anii si un tratat comercial cu negustorii din Liov (Polonia) prin care li se īngaduie acestora sa-si desfaca marfurile īn orice oras al Ţarii Ro­mānesti sau schela de la Dunare, īncepīnd de, la Portile de Fier pīna la Braila. Ei sīnt scutiti de orice vama īn afara de aceea de la Tīrgoviste. īn anul Mircea cel Batrīn acorda un privilegiu asemanator si negustorilor brasoveni referindu-se atīt la marfurile de tranzit, cit si la cele de schimb īntre Ţara Romāneasca si Transilvania.

Dan al II-lea a īncurajat vocatia economica a orasului printr-un nou privilegiu acordat īn negustorilor tīrgovisteni, scutiti de vama īn toate tīrgurile si orasele tarii. Apoi majoritatea actelor de cancelarie sīnt emise de aici pīna īn anul

Dar īncepīnd cu Tīrgoviscea cedeaza īntīie-tatea Bucurestilor. Situatia se mentine pīna īn anul

sub domniile lui Pātrascu cel Bun si Petru Cercel capitala a fost din nou mutata la Tīrgoviste.

Mihai Viteazul (īncepīnd cu anul si urma­sii sai domnesc la Tīrgoviste. Capitala oficiala a Ţarii Romānesti va fi din vremea lui Matei Basarab, pentru doua decenii, stabilita la Tīrgoviste.

īn comertul cu Brasovul si Sibiul aceasta locali­tate rivaliza cu alte centre importante ale tarii, ca spre exemplu Cīmpulung, Buzau, Tīrgsor si Gher-ghita.

Cīt a fost principala resedinta a Ţarii Romānesti, istoria politica a orasului s-a evidentiat prinir-o serie de evenimente politice. Astfel īn vara anului Tīrgovistea a fost teatrul luptelor īncununate de succes ale domnitorului Vlad Ţepes īmpotriva ostilor turcesti invadatoare, comandate de sultanul Mahomed al II-lea.

Cu vremea, pentru siguranta cetatii s-au execu­tat si unele lucrari de aparare.

De la īnceputul secolului al XVI-lea izvoarele istorice fac referiri si la o ocna de sare din vecina­tatea Tīrgovistei Ocna Mica probabil locali­tatea Ocnita de astazi.

īn timpul domniei lui Radu cel Mare, īn anul la Tīrgoviste s-a īnfiintat prima tipografie din Ţara Romāneasca, aici tiparindu-se o serie de carti ca Liturghieml slavon Octoihul si Evangheliarul Activitatea tipografica s-a desfasurat prin grija calugarului Macarie, devenit mai tīrziu mitropolit, precum si a diaconului Coresi. Cea mai īnfloritoare perioada din existenta orasului medieval a reprezentat-o īnsa domnia lui Matei Basarab, voievodul care a refacut Curtea domneasca si a īnzestrat localitatea cu numeroase ctitorii.

Dezvoltarea Tīrgovistei este surprinsa si de ca­latorii straini _; astfel, Evlia Celebi considera ve­chea resedinta voievodala drept un oras deosebit, care se putea compara cu Belgradul si cu Adriano-polul.

Putine opere de arta ale arhitecturii romānesti din trecut se mai pastreaza astazi, deoarece orasul a cunoscut īn decursul istoriei numeroase vicisi­tudini.

Izvoarele scrise amintesc, de pilda, de pradaciu-nile si distrugerile la care s-au dedat īn turcii condusi de catre Sinan Pasa pīna cīnd orasul a fost eliberat de Mihai Viteazul. In anul trupele Iui Gabriel Bāthory jefuiesc centrul si manasti­rile din jur. Principele Transilvaniei, ce-si facuse planul de a domni peste Transilvania, Ţara Romā­neasca si Moldova, este izgonit de catre domnito­rul Radu serban. De asemenea, este cunoscuta in­vazia tatarilor si a turcilor veniti cu pretendentul la domnie, Mihnea Voda, īmpotriva lui Constantin serban, din iarna anului cīnd orasul a fost trecut prin foc si sabie.

īn afara de navalirile dusmanilor Tīrgovistea a avut de suferit si de pe urma unor calamitati natu­rale din care amintim cutremurele din sau cel din cīnd parte din zidurile ruinelor Curtii domnesti, turnul Chindiei si numeroase turle au fost darīmate.

Revenirea resedintei domnesti la Tīrgoviste, īncepīnd cu anul īn timpul Iui Constantin Brīncoveanu, a determinat repopularea orasului. La fel de īnfloritoare s-a dovedit a fi si viata culturala īn vremea acestui domn prin tipariturile din chiliile Mitropoliei, scoase sub īngrijirea lui Antim Ivi-reanul si tiparite de Gheorghe Radovici, Mitrofan Grigoras si ieromonahul Pilotei. Moartea tragica a voievodului si a fiilor acestuia īn la Istanbul, a īnsemnat īn fapt si īncheierea existentei capita­lei tarii la Tīrgoviste.

COMPLEXUL MUZEAL "CURTEA DOMNEASCA" Str. Nicolae Balescu nr.

Inaugurat la mai Complexul muzeal Curtea domneasca" cuprinde monumentele ele arhitectura medievala ale Curtii domnesti, lapida-riul (īn beciurile casei domnesti din secolul al XVI-lea), Colectia de arta brīncoveneasca (īn bi­serica domneasca), Colectia de icoane (īn biserica Sf. Vineri), Colectia de arta aplicata si decorativa (īn camerele azilului) care prezinta podoabe (īn majoritate provenite din sapaturi arheologice), obiecte din lemn, ceramica, portelan, sticla, pro­duse locale sau de import.

Datarea Curtii domnesti nu poate fi facu La cu exactitate. La sfīrsitul veacului al XlV-lea, īn vre­mea domniei lui Mircea cel Batrīn, exista o casa domneasca, situata īn partea de nord-est a orasu­lui. Casa avea īn imediata sa apropiere un para­clis, iar īntregul complex era īnconjurat de un zid de incinta.

Prima mentiune documentara a Curtii domnesti o gasim īntr-un privilegiu emis īn anul

Domn umblat prin Italia si Franta, ocrotit de dogele Venetiei, Petru Cercel reface Curtea dom­neasca. Se pare ca ceea ce construise Mircea cel Batrīn este partea de nord a actualelor ruine, iar lui Petru Cercel i se datoreste aripa de sud. De alt­fel īn vremea acestui domn, Tīrgovistea s-a mo­dernizat, pentru prima data primind "apa pe olane". Desfasurīndu-se spre prundul lalomitei, constructia alcatuia un palat "foarte mare si de buna arhitectura", cum nota Franco Sivori, secre­tarul lui Petru Cercel. Alaturi de palat, domnul a ctitorit īn un mare lacas de cult despre care tot Franco Sivori mentiona ca "principele a pus īn acelasi timp sa se īnalte o biserica frumoasa ala­turi de palat, astfel ca, pe un pod acoperit, īnal­timea sa putea intra īn biserica din camerele sale, fara a fi vazut".

La parter locuiau garzile si curtenii, la etaj erau apartamentele somptuoase ale voievodului. La īn­scaunarea lui Matei Basarab, se pare ca din stralu­cirea ce o adusese caselor domnesti Petru Cercel nu mai ramasese nimic. Acesta a restaurat vechile constructii ale Curtii domnesti, a recladit se pare zidul de incinta, baia domneasca si clopotnita.

īn turcii au distrus palatul spre a nu mai exista scaun domnesc la Tīrgoviste.

Constantin Brīncoveanu, cu īngaduinta Portii, a īnaltat fortificatiile exterioare si foisorul, a repa­rat īncaperile pe care le-a īmpodobit, devenind capodopere ale artei brīncovenesti.

Cu toate īmbunatatirile aduse de Constantin Brīncoveanu, Curtea domneasca īncepe sa īnre­gistreze, chiar din prima jumatate a secolului al XVlII-lea, un lent dar permanent declin. Drept ur-

mare, īn anul domnitorul loan Gheorghe Ca-ragea, cosiderīnd-o ,,de tot darapanata si de nici o treaba, ca un lucru netrebuincios", daruieste complexul vel vornicului Isaac Ralet.

O data cu prima casa domneasca, Mircea cel Batrīn īnaltase aici si un zid de incinta, din piatra, care poate fi īnca urmarit pe laturile de est si nord, intrīnd sub turnul Chindiei. Un al doilea zid de in­cinta, construit, la īnceputul veacului al XVII-lea, din piatra si caramida īntarit īn exterior de contra-forti, servea si ca poarta de acces pe latura de sud.

Acest zid a fost refacut īn secolul al XVII-lea. Dar īn vremea domniei lui Matei Basarab, a fost cladit un alt zid de dublura, paralel cu primul, spa­tiul dintre ele fiind umplut cu moloz si pamīnt. Aceasta pīnza dubla de zidarie, existenta īn buna parte si astazi, īnconjura pe toate laturile incinta Curtii domnesti. Urmele unei intrari erau pe latura de vest, aproximativ īn dreptul caselor domnesti. Alta intrare, folosita si īn prezent, se afla pe sub turnul clopotnitei construit probabil la sfīrsitul se­colului al XVI-Iea.

Cercetarile arheologice efectuate īn perimetrul Curtii domnesti din Tīrgoviste au determinat exact planul si sistemul fortificatiilor.

Astfel s-a stabilit ca, o data cu ridicarea primei case domnesti, de la sfīrsitul secolului al XIV-lea Mircea cel Batrīn a īnaltat si o biserica nu­mita de la sfīrsitul veacului al XVI-lea biserica doamnei", īn cel urmator "biserica veche", iar īn veacurile XVIII si XIX "biserica din Curtea de sus", īn sfīrsit, lacasul este cel mai vechi monu­ment de arta religioasa ale carei vestigii s-au pastrat īn fosta capitala a Ţarii Romānesti.

Casa domneasca din prima faza de evolutie a Curtii, datata, conform dovezilor arheologice, la sfīrsitul veacului al XIV-lea si īnceputul celui ur­mator, avea un plan dreptunghiular, masurīnd la exterior 32X29 m cu beciuri īmpartite īn patru nave prin arce sprijinite pe stīlpi masivi, sustinīnd bolti semicirculare. Deasupra acestora existau īn­caperi, grupate īn jurul unei sali mai mari para­clisul vechii Curti domnesti de plan trilobat fusese īnaltat la nordul casei.

Zidul de incinta al curtii, surprins prima data prin cercetarile arheologice din anul a fost datat īn secolul al XV-lea, deci apartinīnd fazei de īnceput a complexului arhitectural. Construit din piatra de rīu legata cu mortar, are laturile de nord si est foarte apropiate de zidurile paraclisului si ale Casei domnesti. O data cu incinta, pe coltul de nord-est s-a īnaltat si un mic turn circular, īn peri­metrul estic al curtii s-a degajat si un sant de apa­rare, amenajat aici īn vremea lui Mircea cel Batrīn.

Spre nord-vest, ruinele palatului sīnt strajuite de Turnul Chindiei, ridicat spre a servi ca turn de aparare la una din portile Curtii domnesti. Este īn fapt rezultatul unor lucrari de refacere a turnului clopotnitei de pe pridvorul deschis al paraclisului.

Turnul a fost construit dupa un plan bine stabi­lit partea inferioara are o forma patrata, iar ni­velurile superioare o forma circulara. Este o parti­cularitate a constructiei legata probabil de folosi­rea maxima a terenului.

Dupa unele concluzii ale cercetarilor arheologice din anii si rezulta ca data constructiei acestuia se poate plasa la mijlocul secolului al XV-lea, deci īn strīnsa legatura cu ridicarea ro­mānilor contra Imperiului otoman īn vremea dom­niei lui Vlad Ţepes.

Constructia a īndeplinit functii diverse turn-clopotnita īn secolele XIV-XV, turn de straja si aparare īn veacurile XV-XVI (cu īnchisoare la parter), īn veacul urmator folosit si ca turn-ceasor-nic, de unde-si trage numele actual de chindie, adica asfintit, amurg, iar din pīna spre sfīrsi-tul veacului trecut, foisor de foc.

Aflata īn ruina, baia turceasca, de forma dreptun­ghiulara, se compunea din trei īncaperi dispuse īn sir.

Sistemul de īncalzire era cel utilizat de romani si apoi preluat si la bizantini, cu hypocaust. Aburul din cazan trecea, prin tuburi de olane, īn grosimea zidurilor, de unde iesea prin anumite orificii īn cele doua īncaperi īncalzindu-le. Caldura era spo­rita si prin canalele aflate sub pardoseala de dale pe unde circulau de asemenea aburii. Este īn fapt o baie cu aburi.

Casa doamnei Balasa. īn partea de rasarit a in­cintei, Doamna Balasa, sotia lui Constantin serban, a zidit, īn anul un azil, alcatuit din patru ca­mere de locuit, despartite de doua culoare. Se pastreaza si astazi boltile īncaperilor.

Foisorul brīncovenesc, cladit de Constantin Brīncoveanu īntre anii aproximativ la m spre est de zidurile incintei, boltit si frumos īmpodobit, servea pentru petreceri si odihna. Era compus la īnceput din trei īncaperi, apoi din patru. Cu prilejul sapaturilor de degajare a monumentului s-au gasit numeroase fragmente de zidarie, pe care se aplicase o tencuiala pictata cu motive florale īncadrate de benzi.

MUZEUL DE ISTORIE sI ARHEOLOGIE

Str. Muzeului nr.

īncercari de organizare a unui muzeu apar īnca din anul cīnd cunoscutul colectionar Saint-Georges expunea, īn casa Fusea Pīrvulescu, colec­tia sa de antichitati. Abia īn anul se īncepe organizarea unui lapidariu īn preajma Mitropoliei, pentru ca īn anul sa se deschida pentru public un muzeu. Acesta, pe līnga colectia de materiale litice, mai cuprindea si piese de arta populara, stampe, tablouri, cārti vechi, costume, uniforme si arme.

Muzeul, structurat pe arheologie, īnfatiseaza evolutia si continuitatea vietii umane pe melea­gurile dīmbovitene īncepīnd īnca din neolitic, asa cum atesta descoperirile de la Icnesti, Palade, Nu­cet si din alte locuri.

Urmele locuirii geto-dacice din judetul Dīmbo­vita, destul de dense, se reflecta printr-o serie de tezaure, expuse īn muzeu, sau prin materialele relevate datorita cercetarilor de la Matasaru si Mogosani, unde elementele locale se īmpletesc cu cele romane. Izvoarele arheologice dau o certa imagine a īnfiintarii orasului.

Lapidariul valorifica piesele litice culese īn ca­drul cercetarilor din oras sau gasite īn timpul lu­crarilor de constructie.

COMPLEXUL MONUMENTAL STELEA

Str. Muzeului nr.

Cea mai veche faza de constructie a bisericii cu­prinde doua beciuri de mari dimensiuni si un zid de fundatie ale unor chilii, apartinīnd probabil unei biserici din lemn ridicata īn ultima parte a seco­lului al XV-lea.

A doua faza de constructie, datorata negustoru­lui Stelea, a avut loc īn a doua jumatate a seco­lului al XVI-lea.

La mijlocul veacului al XVII-lea īn perioada si se īncadreaza a treia eta­pa de constructie realizata de domnitorul Vasile Lupu si pastrata pīna īn prezent din acea vreme exista casa egumeneasca si chiliile, unde īn seco­lul urmator a functionat o scoala greceasca.

Cel mai vechi monument din cadrul complexului monastic Stelea este turnul-clopotnita.

Ctitoria lui Vasile Lupu prezinta un plan trilo­bat, cu pridvorul īnchis si turle pe naos si pronaos. Turlele sīnt decorate cu un brīu rasucit din piatra, bumbi si placi ceramice glazurate de culoare ver­de. Ferestrele au ancadramente din piatra, deco­rate cu baghete īncrucisate īn stilul gotic moldo­venesc. Elementele constructive si decorative moldovenesti, create de mesterii lui Vasile Lupu, sīnt specifice monumentului.

Alipit turnului-clopotnita se afla corpul de chilii de pe latura de vest a fostei manastiri.

Zidurile de incinta, ruinate, sīnt lucrate īn a doua) jumatate a secolului al XVII-lea, din bolo­vani de rīu si caramizi ca si cele ale chiliilor.

Sapaturile arheologice au depistat la m dis­tanta spre sud urmele altei biserici Stelea Veche, denumita de arheologi Stelea Veche II. Poate fi identificat ipotetic cu edificiul Sf. Gheorghe ctito­rit de Mircea cel Batrīn.

MOGOsANI

Plecīnd din Tīrgoviste pe D pīna la Gaesti si de aici intrīnd pe DN dupa km se ajunge īn co­muna Matasaru la al carei hotar pe dreapta drumu-

lui, de o parte si de* alta a pīrīului Tinoasa, s-a descoperit si cercetat asezarea geto-dacica din se­colele II-III e.n. si cimitirul biritual (incinerati si īnhumati) datīnd din veacul al IV-lea e_n.

Mormintele de incineratie ale autohtonilor geto-daci contin ceramica traditionala din epoca Latčne, iar cele de inhumatie ale migratorilor (sarmati si taifali) au obiecte de podoaba de provenienta nord-pontica.

Inventarul acestor cimitire se afla expus atīt īn muzeul de arheologie din Tīrgoviste, cit si īn cel de la Pitesti.

PERsINARI

De la Tīrgoviste, prin Nucet, se poate ajunge īn comuna Persinari unde s-a descoperit un tezaur din aur si argint alcatuit dintr-o spada scurta de aur, pumnale din acelasi metal si patru topoare frag­mentare din argint. Piesele, nefinisate, se īnca­dreaza īn perioada mijlocie a bronzului. Se presu­pune ca acesta a apartinut unui sef de trib, fiind īngropat ca ofranda adusa unei divinitati.