Documente online.
Username / Parola inexistente
  Zona de administrare documente. Fisierele tale  
Am uitat parola x Creaza cont nou
  Home Exploreaza
Upload




























EDUARD AL VI-LEA SAU REACTIA PROTESTANTA

istorie




EDUARD AL VI-LEA SAU REACŢIA PROTESTANTĂ





I. Ce grup ciudat formau cei trei copii ai lui Henric al VIII-lea. Mostenitorul tronului, Eduard al VI-lea, fiul Janei Seymour, era un baietel grav si precoce care citea în fiecare zi zece versete din Bi­blie si pe care reformatii îl socoteau "un nou Iosua". Maria, fiica Caterinei de Aragon, împlinise treizeci si unu de ani. Începea sa se ofileasca, obra­zul ei rotund era de o paloare accentuata de parul ei rosu; parea bolnava si trista. Educata de un cartu­rar spaniol si mult mai mândra de a fi descendenta a regilor Spaniei de 17517u2021r cât fiica regelui Angliei, ea ramânea o catolica ferventa, se înconjura de preoti si îsi petrecea viata în capela. Cât despre fiica Annei Boleyn, Elisabeta, aceasta era o fata de paisprezece ani, destul de draguta, bine facuta, foarte vioaie si care dadea dovada de gustul traditional al Tudorilor pentru literatura clasica. Scria în latina tot asa de bine ca în englezeste, vorbea italiana si franceza si, dupa afirmatia unuia dintre profesorii ei, "citea mai multa greaca într-o zi decât un canonic într-o saptamâna". Fiind protestanta, ca si fratele sau Eduard (desi fara atâta convingere), se întelegea de minune cu copilul-rege si amândoi se aliasera împotriva Mariei, careia curând Eduard îi interzise de a mai pune sa se celebreze liturghia. Maria raspunse ca mai curând si-ar pune capul pe butuc decât sa dea ascultare la asemenea porunca. Consiliul îsi aminti ca era vara lui Carol Quintul si considera ca-i mai întelept sa nu staruie.



II. Chestiunea religioasa nu fusese rezolvata prin schisma. Pe când unele comitate regretau catolicis­mul, Londra, înflacarata de predicatori protestanti ca Latimer, dorea o reforma mai completa. Cea mai mare parte a englezilor era gata sa accepte un com­promis, care, mentinând riturile esentiale intrate în obisnuinta, i-ar fi eliberat de sub dominatia Romei. Arhiepiscopul de Canterbury, Cranmer, timid si in­decis, continua sa ezite între luteranism si roma­nism. Totusi, el, dând bisericii Angliei o carte de rugaciuni, scrisa într-o proza admirabila si pentru care el însusi întocmi litaniile si rugaciunile în comun, îngadui acestei biserici sa dobândeasca, dupa biserica romana, acel prestigiu estetic fara care o religie nu poate cuceri inimile. Prigoana împotriva catolicismului continua. Peretii bisericilor erau dati cu var, vitraliile erau sparte, crucifixele înlocuite cu stema regala. Toate ceremoniile simbolice fusesera suprimate: nici anafura, nici agheasma, nici slavi­rea vinerei mari. Totusi, postul Pastelui trebuia sa fie respectat, "pentru a se încuraja vânzarea peste­lui". În 1547 fu autorizata casatoria preotilor, si Cranmer îsi putu rechema sotia. Un act de unifor­mizare, votat de parlament, obliga toate bisericile sa foloseasca Common Prayer Book si sa respecte un ritual comun. Dar uniformitatea însasi ramânea multiforma. Mai protestant decât arhiepiscopul, Con­siliul laic hotarî sa se faca unele îndreptari cartii de rugaciuni. Îngenuncherea, prescrisa de Cranmer în prima editie, fusese atacata de zelosi ca o datina superstitioasa si suprimata în editia a doua. Cum sa te adaptezi unei credinte care-i în acelasi timp riguroasa si schimbatoare?



III. Schimbari atât de profunde indignara multe inimi simple care tineau la riturile intrate de zece secole în viata lor si a strabunilor lor. Ţaranii din Cornwall, care vorbeau în dialect, se revoltara pen­tru ca Londra pretindea sa le impuna o carte de rugaciuni scrisa într-o engleza pe care n-o înte­legeau. Cranmer le raspunse ca întelegeau si mai putin latina, dar Cranmer, profesor de teologie, nu-i cunostea pe tarani. Cei din Cornwall întelegeau, daca nu ad litteram cel putin în spiritul lor, sensul rugaciunilor traditionale. De altfel, revolta avea si un caracter agrar, nu numai religios. Era o vreme de mari nemultumiri populare. somajul, aproape necu­noscut în economia medievala, devenea un rau pe­riculos. Cauzele erau multiple. Obligatia pentru seniori de a-si desfiinta cetele înarmate aruncase pe drumuri la începutul secolului mii de soldati care nu cunosteau nici o meserie. Înca în timpul ciumei negre, câtiva mari proprietari începusera sa înlocuiasca cultivarea grâului cu cresterea oilor, la care erau întrebuintati oameni mai putini. În secolul al XVI-lea multi squires au împrejmuit o parte din pasunile si baraganele comunale pentru a-si creste oile. Ţaranii se vazura lipsiti, în urma acestei po­litici "de împrejmuiri", de pamânturile lor, iar muncitorii de munca lor.




Oile ne-au mâncat pasunile si dunele,

Grâul si padurile, casele, comunele.


"Oaia - scria Thomas More - era altadata un animal atât de blând; iata ca acuma distruge totul, îi înghite pâna si pe oameni". E noua moda, the new gyse. E firesc ca ea sa-i încânte pe marii pro­prietari. Dupa descoperirea de catre Spania a mine­lor de argint din America de Sud, în Europa se urca preturile. Squire-ul, care plateste mai scump tot ce cumpara, continua sa primeasca de la aren­dasii sai aceleasi redevente fixe; si se trezeste mai sarac, strâmtorat. Or, cererea de lâna este nelimitata si preturile ridicate. Ispita e puternica. Pe la mijlo­cul secolului, sub domnia lui Henric al VIII-lea, dupa secularizarea averilor manastiresti si vânzarea bunurilor lor, s-a nascut la tara o proaspata promo­tie de gentlemen-i. Starea de spirit a noilor proprie­tari de pamânt este cu totul diferita de aceea a seniorului din secolul al XIII-lea. Acesta din urma cerea numai ca pamântul sa hraneasca un anumit numar de cavaleri, dar noul capitalist pretinde un profit. El face din agricultura o afacere "si pasii oilor schimba nisipul în aur". Ce-l intereseaza pe el taranii, pe care abia îi cunoaste? Fiul sau si mai ales nepotul sau vor deveni într-o zi squires con­stienti de datoriile lor, dar orice prima generatie de stapâni e aspra.

La moartea lui Henric al VIII-lea taranii încep sa murmure.



IV. În zadar Consiliul regelui, care vede pericolul, încearca sa intervina. Legile ordona reconstructia fermelor distruse, cultivarea din nou a pamânturilor; altele interzic unei singure persoane sa aiba mai mult de doua mii de oi. (Unii proprietari aveau turme de douazeci si patru de mii de capete.) Dar frauda se furiseaza pe urma legii. Stapânul trece oile sale pe numele sotiei, al copiilor, al servitorilor sai; în loc de a recladi o ferma, se retencuieste în mod simbolic o singura camera din ferma ruinata; se trage o brazda simbolica si se sustine în fata co­misarului ca s-a lucrat câmpul. De altfel, comisari sunt judecatorii de pace, ei însisi proprietari si de­seori delincventi; asa ca închid ochii. În unele co­mitate satenii se revolta si devasteaza gardurile ri­dicate de gentry. În comitatul Norfolk, un mic pro­prietar care e în acelasi timp si tabacar, un anume Robert Kett, om cu idei înaintate, se pune în fruntea taranilor pentru a distruge îngraditurile unui vecin pe care-l uraste. În acel mediu satesc plin de ne­multumiti, rebeliunea creste vazând cu ochii. Kett, în capul a saisprezece mii de oameni, ocupa orasul Norwich. Revolta zadarnica, deoarece nici taranii, nici seful lor nu stiu limpede ce vor. Ea se termina, ca toate revoltele de pe acea vreme, printr-un ma­sacru sângeros si prin executarea lui Kett. Dar avea sa fie un simptom, între multe altele, al nemultu­mirii populare.





V. Eduard Seymour, duce de Somerset, fratele Janei Seymour, mama regelui, îndeplinea functia de regent în timpul minoritatii nepotului sau. Avea reale calitati, dintre care cea mai remarcabila era toleranta. Dar el fu facut raspunzator pentru dezor­dinile agrare. Orgoliul sau ofensase pe curteni; de­magogia sa nelinistise pe proprietari, îmbogatirea sa îi indignase pe oraseni; relativa sa îngaduinta displacuse fanaticilor. Aristocratia rurala, condusa de Warwick, obtinu capul lui. Ciudatul si micul rege, pe cât de pios pe atât de insensibil, nota în jur­nalul sau, în ziua când unchiul lui fusese decapitat în Turn: "I s-a taiat capul ducelui de Somerset, astazi, între ora opt si noua dimineata... Ambitie, vanitate, aviditate, a vrut sa faca pe stapânul".

Warwick (ulterior duce de Northumberland) deveni presedintele Consiliului de regenta si urmari cu mai multa vigoare decât Somerset prigonirea catolicilor. Micul Eduard al VI-lea cazu la pat si, când s-a vazut ca i se apropie moartea, Northumberland, care nu se putea gândi fara groaza la urcarea pe tron a Mariei, spaniola si romana, lansa candidatura Janei Grey, o stranepoata a lui Henric al VII-lea, pe care o marita cu propriul sau fiu. Pe muribundul Eduard al VI-lea îl sili sa semneze un testament, a carui beneficiara era lady Jane.



VI. Jane Grey, uzurpatoare fara voia ei, fu pro­clamata regina de catre Northumberland, care porni un mars asupra Londrei; dar Maria nu era femeia care sa se lase înlaturata fara lupta. "E atât de înfocata si de hotarâta - scrisese ambasadorul Spa­niei lui Carol Quintul -, încât daca i-as spune sa treaca Canalul Mânecii într-o albie de rufe, ar în­cerca si aventura asta". Adevarata spaniola, avea un curaj de soldat si o evlavie care mergea pâna la fanatism. Nu trebuia decât sa se arate pentru a în­vinge. O proteguia prestigiul extraordinar al pa­rintelui sau. Catolicii, înca puternici, o primira ca pe o eliberatoare; protestantilor le fagadui impar­tialitatea ei; numerosii indiferenti erau obositi de un regim care, sub pretextul de a reforma riturile bisericii, confiscase averile în favoarea oamenilor de afaceri. Îndata ce Maria îsi facu aparitia la Lon­dra, se aprinsera focuri de bucurie; comitatele îi oferira trupe; Consiliul, înspaimântat de ce facuse, trimise un crainic si patru trompetisti în cetate sa anunte proclamarea reginei. Maria îsi facu o intrare triumfala, împreuna cu sora-sa Elisabeta, calarind alaturi de ea. Northumberland însusi, aflând noile evenimente, îsi flutura palaria în aer, strigând: "Traiasca regina Maria!", dar o aclama cu câteva zile prea târziu. Fu încarcerat în Turn, apoi deca­pitat. Aceea care fusese jucaria lui, nefericita Jane Grey, îsi astepta sase luni moartea.






În original landes communales, prin care autorul pare a fi tradus literal termenul englez common lands. Numite si waste lands (pamânturi sterpe), acestea însemnau par­tile necultivate din hotarul satului: tufarisuri, crânguri, lunci, mlastini (cu vegetatia de pe lânga ele - papurisuri etc.) si turbarii










Document Info


Accesari: 3129
Apreciat:

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site

Copiaza codul
in pagina web a site-ului tau.




eCoduri.com - coduri postale, contabile, CAEN sau bancare

Politica de confidentialitate




Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2021 )