Documente online.
Username / Parola inexistente
  Zona de administrare documente. Fisierele tale  
Am uitat parola x Creaza cont nou
  Home Exploreaza
Upload




























GALATI-TECUCI-POIANA (PIROBORIDAVA)-TECUCI (141 km)

istorie




GALAŢI-TECUCI-POIANA (PIROBORIDAVA)-TECUCI (141 km)





Ajuns din oricare colt al tarii la Galati, stravechi port dunarean, calatorului i se ofera posibilitatea unor excursii arheologice instructive. Una dintre cele mai interesante poate fi facuta pe dealul Tirighina de la Barbosi, situat īn partea de nord-vest a municipiului Galati', unde se afla vestigii geto-dacice si ruine ale unor constructii romane.

Asezati la extremitatea sudica a Podisului Central Moldovenesc, pe malul stīng al Dunarii, la confluenta acesteia cu Prutul si Siretul, Galatii au jucat un rol important īn istoria patriei.

Situati la o importanta rascruce de ape si drumuri, care si-au pus amprenta pe destinele acestor locuri, Galatii s-au īnscris de timpuriu īn lista marilor orase ale Moldovei, ca un centru comercial si ca unul dintre cele mai importante centre fluviale.

Īnceputurile orasului Galati se pierd īn negura vremurilor. Dupa unele izvoare istorico-literare, el ar fi fost īntemeiat de un trib galic care, trecīnd īn decursul secolului al III-lea ī.e.n prin partile Dunarii inferioare, ar fi durat aici o cetate, al carei nume s-a perpetuat pīna astazi. Altele sustin ca orasul s-ar fi dezvoltat din colonia greceasca Kallatis din regiunea Marii Negre, ai carei locuitori s-ar fi stabilit aici īn vremea unui razboi cu Bizantul. Dupa unele mentiuni, numele orasului sta īn legatura cu activitatea vicarului roman Cocceius Gallatos, misionar crestin trimis īn aceste tinuturi īn secolul al IV-lea de Constantin cel Mare, sau tine de Galat, numele unui pescar de pe malurile Dunarii.

Cert este ca cercetarile arheologice au scos la iveala urme de locuire īnca īnainte de era noastra pe actuala vatra a orasului si īn imediata lui apropiere. Descoperirile recente din zona baltilor Catusa si Malina arata ca īmprejurimile Galatilor au fost locuite īnca din epoca bronzului. Descoperirea pe teritoriul orasului a unor resturi de asezari, necropole si morminte tumulare (vīrfuri de sageti din bronz) din' secolele VI-V ī.e.n. constituie marturii ale continuitatii de viata īn prima epoca a fierului. Materiale grecesti si elenistice din secolele VI-III ī.e.n. descoperite īn īmprejurimile orasului, pe terasa inferioara a lacului Brates si la Barbosi, reflecta existenta relatiilor de schimb dintre negustorii greci si autohtoni. Dealtfel, activitatea comerciala a coloniilor grecesti si mai ales a Histriei s-a īndreptat īn mod deosebit īnspre Moldova, urmīnd cursul Prutului si mai ales al Siretului. Drumul principal din sudul Moldovei pleca de la Barbosi, pe valea Siretului īn sus, iar la Poiana-Tecuci urca pe valea Trotusului pīna īn pasul Oituzului, asigurīnd cel mai scurt traseu dintre Moesia Inferioara (Dobrogea) si Dacia intracarpatica.

Odata cu transformarea Daciei īn provincie romana, romanii au cucerit un mic teritoriu īn sudul Moldovei, limitat de un val de aparare, o adevarata frontiera, cu drum si paza militara (limes), la nord de Galati, pe linia Tulucesti-Traian, īntre Prut si Siret, unde au construit castelul si castrul de la Barbosi. Importante vestigii daco-romane au fost identificate pe dealul Tirighina de la Barbosi. Īn scrierile lor, cronicarul moldovean Miron Costin si domnitorul Dimitrie Cantemir au reprodus textul unei inscriptii din anul 112 e.n. care atesta existenta la Barbosi a unei cetati, ridicate de romani pe promontoriul impunator al dealului Tirighina de pe stīnga Siretului. Cercetarile arheologice mai vechi sau mai no 222j98c i, īncununate cu descoperirea a numeroase si variate materiale (ceramica, unelte, monede, obiecte de podoaba, sculpturi antice) confirma notatiile cronicarilor moldoveni si demonstreaza vechimea milenara a asezarii de pe malul stīng al Dunarii.

Īn timpul ocupatiei romane, castrul de la Barbosi constituia unul dintre punctele de sprijin ale flotei romane de pe Dunare, īmparatul Traian creīnd īn acest loc un cap de pod menit sa supravegheze, īmpreuna cu cetatea de la Garvan (Dinogetia), de pe malul opus al Dunarii, granitele imperiului. Pe aceste locuri patrulau soldati ai legiunilor imperiale, pazind limes-ul roman de invaziile popoarelor migratoare. Urme ale unei fortificatii de pamīnt din secolul al IV-lea, ridicate de catre vizigoti īmpotriva invaziei hunilor, se observa si astazi pe o mare īntindere dintre Siret si Prut, īn apropierea Galatilor. Descoperirile de vestigii romane semnalate īn vatra orasului probeaza existenta unei asezari civile romane īn secolul al IV-lea e.n., care, dupa toate probabilitatile, si-a continuat viata dupa parasirea castrului de la Barbosi. Sīnt de consemnat, totodata, resturi ale culturii materiale caracteristice populatiei autohtone din secolul al IV-lea, precum si ceramica din perioada secolelor IX-X.

Pīna la formarea statului feudal Moldova, sursele arheologice si istorice nu mai pomenesc nimic despre Galati, desi īn secolul al X-lea un comandant bizantin atesta, īntr-o lucrare din care nu s-au mai pastrat decīt unele fragmente, ca īn regiunea Dunarii de Jos existau īn acea vreme vreo 500 de case, iar spre sfīrsitul secolului al XIII-lea īntreaga regiune de la gurile fluviului forma unul din principalele centre ale comertului practicat de negustorii genovezi.

Īn perioada urmatoare īnsa si mai ales īn secolul al XV-lea, odata cu decaderea cetatilor Chilia si Cetatea Alba, prestigiul Galatilor, care devin singurul port liber al Moldovei, creste, fiind tot mai des consemnat īn acte interne ca si īn īnsemnarile calatorilor straini. In timpul domniei lui Alexandrul cel Bun (1400- 1432) apare īn documente denumirea de "satul Galati". Cu un veac mai tīrziu, documentele mentioneaza "Schela Galatilor", locul unde acostau corabiile pentru īncarcarea si descarcarea de marfuri. Īn anul 1445, stefan voievod, fiul lui Alexandru cel Bun, acorda manastirii Humorului scutire de vama pentru pestele pe care aceasta urma sa-l aduca de la Galati.

Īncepīnd cu veacul al XVI-lea, ca urmare a extinderii monopolului turcesc asupra economiei Ţarilor Romāne, īn schelele Galatilor ancoreaza corabiile cu semiluna. Un document din 29 mai 1546 si altul din 20 ianuarie 1582, referitoare la traficul de tranzit si exportul de cereale destinate Constantinopolului, amintesc de "drumul Galatilor" si "grīul pentru Galati". Prin schela de la Galati turcii trimit spre Constantinopol mari cantitati de cereale, animale, lemn de constructie, brīnzeturi, produse sub forma de furnituri militare. Īn acelasi timp, prin Galati se efectueaza si un trafic comercial cu tari din afara Imperiului otoman. Īn Ungaria si Polonia se exportau mari cantitati de peste provenit din lacul Brates si din Dunare. Venetienii aduc la Galati matasuri, postavuri si stofe; de la Viena, se aduc giuvaeruri, iar din Rusia, blanuri.

Pe līnga activitatea schelei de la Dunare, īn secolele XVI-XVIII tīrgul traieste si se dezvolta, totodata, prin mestesuguri, care se afirma din plin. Atelierele mestesugaresti devin producatoare de marfuri destinate comertului. Mestesugarii sīnt organizati īn bresle.

Dezvoltarea la care ajunsese tīrgul, datorita avīntului mestesugurilor si al comertului practicat la schela si īn iarmaroacele saptamīnale, l-a īndreptatit pe Dimitrie Cantemir sa afirme despre Galati "ca este Tīrgul cel mai vestit pe Dunare". Cu toate acestea, īn conditiile feudalismului si ale monopolului turcesc, care au constituit o frīna īn calea evolutiei economico-sociale a tarilor romāne, orasul Galati s-a dezvoltat lent, sub nivelul posibilitatilor pe care i le oferea asezarea pe artera unei cai de comunicatie devenita internationala.

Īn īmprejurarile favorabile create prin aplicarea prevederilor tratatelor de la Kuciuk-Kainargi (1774) si Adrianopol (1829), care au pus capat monopolului turcesc asupra comertului cu tarile romāne, orasul a cunoscut o intensificare a activitatii economice. Galatii se transforma īntr-un port modern, īn care acosteaza zilnic vase austriece, franceze, italiene, rusesti, prusace etc, īn cautarea īndeosebi a produselor agricole. Pentru apararea intereselor lor comerciale, rīnd pe rīnd, diverse tari europene īnfiinteaza consulate la Galati: Rusia la 1784, Austria la 1798, Anglia si Franta la 1838.

Īn vederea usurarii transportului de marfuri si a intensificarii traficului, se construieste acum o sosea pietruita, care leaga portul Galati de principalele orase ale Moldovei.

Din 1837, Galatii capata regim de porto-franco, care consfinteste scutirea marfurilor importate sau aflate īn tranzit de taxe vamale si de orice alte formalitati fiscale. Cu toate neajunsurile lui, acest regim a avut ca urmare amenajarea portului si dotarea lui cu constructii necesare, largirea sferei activitatii portuare si, implicit, īnceputul modernizarii orasului, opera ce se va desavīrsi īn decursul veacurilor urmatoare.


1. STAŢIUNEA ARHEOLOGICĂ DE LA BARBOsI.


Pe īnaltimea Tirighina de la Barbosi (astazi municipiul Galati), ce se afla la cca 1 km de confluenta Siretului cu Dunarea, au fost descoperite importante vestigii arheologice apartinīnd geto-dacilor si epocii romane.

De pe ridicatura dominanta a dealului Tirighina se deschide frumoasa panorama a Dunarii pīna dincolo, īn Dobrogea, unde, nu departe de Barbosi, pe īnaltimea de la Garvan, se vad ruinele cetatii antice, cunoscuta sub numele de Dinogetia.

Dealul Tirighina apare astazi ca un mic platou de forma pentagonala, cu pantele repezi, despartit de cīmpie printr-un sant larg si adīnc, amenajat īnca din antichitate. Terenul, atīt de pe Tirighina, cīt si īn īnprejurimi, a suferit īn decursul timpului multe transformari. Actiunile cautatorilor de comori, dar mai ales scoaterea pietrei de la vechile edificii pentru diferite constructii, au produs mari distrugeri. Schimbarea cursului Siretului a provocat, de asemenea, distrugeri mari.



Resturile locuirii romane au fost mentionate de cronicarii moldoveni Miron Costin, Nicolae Costin si de marele carturar Dimitrie Cantemir, domnitorul Moldovei. Primele cercetari de teren īntreprinse de paharnicul Gh. Saulescu au fost publicate īntr-o ampla monografie intitulata Descrierea istorico-geografica a cetatii Caput Bovis (Capul Boului sau Ghertina), aparuta īn anul 1837. Cercetari arheologice sistematice īncepute īn anul 1912 de Vasile Pārvan, reluate apoi si continuate intensiv dupa cel de-al doilea razboi mondial, au dovedit existenta pe promontoriul Tirighina a unui nivel preroman, datīnd din epoca dacica. Datorita suprapunerii lui de catre o locuire romana, acest nivel a fost mai putin afectat de distrugere, dar si mai putin cunoscut.

a. Cetatea geto-dacica. Cercetarile arheologice de data relativ recenta au prilejuit constatarea ca cel mai vechi nivel de locuire de la Barbosi, datat īn secolele I ī.e.n. - I e.n., corespunde unei asezari geto-dacice care īntruneste caracteristicile fundamentale ale unei cetati.

Īn evolutia lui, nivelul dacic dezvaluie doua faze de locuire. Īn cea de a doua faza asezarea a fost fortificata printr-o palisada lata de 4,50 m si un sant īntarit, īnaltimea Tirighina devenind astfel o cetate. Īn cuprinsul asezarii s-a descoperit un sanctuar construit, īn lipsa pietrei de constructie, din sase tamburi de lemn, dispusi pe doua aliniamente. Marturie a vietii spirituale, acest element apropie cetatea de la Barbosi de cetatile dacice din Muntii Orastiei.

Cercetarile arheologice au scos la lumina un material foarte bogat, constīnd din ceramica cu ornamente specifice artei decorative a geto-dacilor, obiecte de metal, importuri italice si grecesti. Monedele emise de cetatile grecesti din Dobrogea, cum ar fi Histria si Tomis, sau Maroneea din sudul Traciei si denarii romani indica existenta unor strīnse legaturi comerciale atīt cu orasele italice cīt si cu cele grecesti de pe litoralul Marii Negre.

Pozitia geografica favorabila a conferit cetatii de la Barbosi rolul de important centru pentru depozitarea si desfacerea marfurilor elenistice, rol reflectat īn bogatia si diversitatea obiectelor de import, numarul īnsemnat de monede etc. Sfīrsitul celei de a doua faze de locuire geto-dacice s-a datorat unui incendiu, iar prezenta celor doua emisiuni monetare din timpul īmparatilor Nero (54-68) si Domitian (81-96) indica īncetarea locuirii geto-dacice dupa aceasta data. Peste cetatea dacica incendiata, imediat dupa razboaiele dacice (101-106), a fost construit un castellum.

b. Castellum. Pentru īntarirea frontierei de rasarit a provinciei Dacia, romanii au construit, pe locul fostei cetati dacice, un castellum (fortificatie militara) mai īntīi din pamīnt si apoi din piatra. Traseul zidurilor, īn masura īn care a putut fi observat, urmeaza forma pentagonala a platoului de pe dealul Tirighina. Zidul de incinta al fortaretei, cu o grosime de 1,10 m, a fost īntarit cu turnuri. El s-a pastrat mai bine pe laturile de est si sud-est, unde au fost identificate si resturile turnului din colt, care s-a putut restaura.

Pe baza datelor stratigrafice, īn existenta fortificatiei romane au putut fi stabilite trei faze de locuire. Prima si cea mai veche faza dateaza de la īnceputul secolului al II-lea, cīnd partea de sud a Moldovei este integrata provinciei romane Moesia Inferior, pīna īn timpul lui Gordian III sau Filip Arabul. Acum este adusa de la Troesmis (Iglita) o vexillatio a legiunii V Macedonica, completata mai tīrziu cu soldati din Cohors II Mattiacorum (unitate recrutata din neamul germanic al mattiacilor). A doua faza īsi are īnceputul īn prima jumatate a secolului al III-lea, cīnd garnizoana romana este suplimentata cu un detasament trimis temporar de legio Classis Flavia Moesica, si dureaza pīna īn anii 270-271, data dupa care unitatile romane parasesc acest castellum. Īntr-o perioada deocamdata neprecizata la Barbosi au stationat si trupe din legiunea I Italica. A treia faza si ultima dateaza din prima jumatate a secolului al IV-lea pīna la 350. Acestei faze īi apartine si un mic turn poligonal.

Castelul de la Barbosi a jucat un important rol strategic si economic pentru Imperiul roman, deoarece, asa cum atesta diploma militara din anul 140 e.n. descoperita īn Bulgaria, el lega Moesia Inferioara cu partea de nord-est a Daciei romane pe linia Siretului, a Trotusului si a Oituzului pīna la Bretcu, īn Transilvania.

Evenimentele din ultimele decenii ale secolului al II-lea e.n. au determinat cresterea efectivelor militare de la Barbosi, castellum-ul de pe Tirighina, cu o axa de numai 70 m, devenind neīncapator pentru garnizoana romana de la gura Siretului. De aceea romanii au construit, alaturi, un mare castru de piatra.

c. Castrul. De forma dreptunghiulara, cu dimensiuni de 350 X 150 m, castrul de piatra suprapune o parte din asezarea civila romana si necropola. Este foarte posibil ca acest castru sa fi fost ridicat dupa anul 171, cīnd īmparatul Marcus Aurelius ducea un razboi greu īmpotriva mai multor neamuri de pe frontiera dunareana a Imperiului roman. El a fost apoi abandonat probabil dupa invazia carpilor din anul 238.

d. Asezarea civila. Īn imediata vecinatate a castel-lum-ului s-a dezvoltat cu timpul o asezare civila, acoperita astazi īn cea mai mare parte de locuinte si de gara Barbosi. Cercetarile recente au dus la stabilirea a doua faze de locuire īn cadrul asezarii. Primei faze de locuire īi apartin constructii cu ziduri de piatra, resturi arhitectonice (coloane, capiteluri etc), apeducte, un hipocaust, locuinte īn interiorul carora s-a gasit si multa ceramica de calitate superioara. De asemenea, s-au descoperit monede, dintre care cea mai veche este un sestert din prunii ani ai domniei īmparatului Adrian (117-138). Īn ultima faza, locuintele sīnt construite din chirpici, bine tencuite, acoperite cu tigle. Inventarul lor este mai modest decīt al celor din faza anterioara. Cea mai recenta moneda gasita īn asezarea civila dateaza din anul 256 e.n.

Asezarea civila de la Barbosi a fost un important centru de fabricare a caramizilor, a tiglelor, a conductelor folosite ca apeducte sau instalatii de īncalzit, precum si a vaselor de ceramica de o mare diversitate de forme si dimensiuni. Au fost descoperite tipare pentru ceramica de calitate superioara, care imita terra sigil-lata, lucernae, medalioane sau figurine. Produselor locale li se adauga ceramica fina, de tip terra sigillata, apartinīnd altor oficine, amfore stampilate si anepigrafe, lucernae cu stampile latine. De asemenea, s-au descoperit obiecte de metal (materiale utilizate īn constructii, piese de harnasament, arme, podoabe, piese ornamentale) si din sticla, obiecte de uz comun etc.

e. Necropola asezarii romane ocupa o mare parte din zona de vest si nord-vest din preajma castellum-ului, fiind partial suprapusa de castru. Ea cuprinde morminte tumulare si plane. Tumulii sīnt gupati īn zona nordica si estica, īn cea vestica fiind mai rari. Au fost desco-perite si morminte īn sarcofage de piatra sau tigla, alaturi de morminte simple de incineratie ori īnhumatie. Riturile si ritualurile funerare īntīlnite sīnt cunoscute īn necropolele romane similare din secolele II-III. Cultele si credintele, cunoscute din inscriptii, grafitti, reliefuri sau produse ale artei minore descoperite īn necropola de la Barbosi oglindesc sincretismul religios al epocii. Existau culte ale zeilor si semizeilor, alaturi de abstractiuni divinizate si de primele manifestari ale patrunderii crestinismului, care apar pe diferite materiale (monograma crestina de pe gītul unei amfore, de pilda).


2. MUZEUL DE ISTORIE sI ARHEOLOGIE. Str. Alexandru I. Cuza nr. 80. Īnfiintat īn 1939, sub numele de Muzeul Cuza Voda, pe baza colectiilor V.A.Urechia si ale lui Paul si Ecaterina Pasa, īntr-o cladire construita īntre anii 1937-1939, pe locul fostei case a pīrcalabului Alexandru Ioan Cuza, muzeul a avut pīna īn 1956 un profil mixt. Astazi, muzeul are reprezentative colectii de istorie veche si medie.

Reorganizata si inaugurata īn vara anului 1972, expozitia permanenta a muzeului prezinta evolutia fenomenelor istorice din cele mai vechi timpuri pīna īn perioada feudala, inclusiv.



Īn holul de la intrare, consideratii generale si periodizarea istorica constituie un preambul, menit sa-l introduca pe vizitator īn atmosfera expozitionala. Īn vitrine continui sīnt prezentate categorii de obiecte, rezultate din cercetarile arheologice sistematice, obiecte care se subordoneaza īn mod logic unei teme bine definite cronologic si cultural.

Epoca paleolitica este reprezentata prin unelte de silex descoperite īn cīteva puncte din nordul judetului: Plesa, Puricarii, sipote, Balabanesti, Baneasa, Cavadinesti si Suceveni. Īn ordine cronologica, sīnt expuse apoi unelte de silex, de os si corn, ceramica cu ornamente specifice culturilor Cris, Gumelnita si Cucuteni din perioada neolitica, provenite din descoperirile de la Munteni, Baneasa si Suceveni, Beresti, Plesa si Puricani. Unelte, ustensile, arme din os si piatra slefuita, descoperite la Gīrbovat, Cavadinesti, Rogojeni, redau imaginea evolutiei comunitatilor omenesti īn epoca bronzului. Bogatia de unelte, arme si podoabe provenite din marile depozite de bronzuri de la Ţiganesti, Baīeni etc. oglindeste intensificarea metalurgiei bronzului īn aceasta perioada.

Īn salile urmatoare sīnt tratate, cu ajutorul unor piese reprezentative, teme generale: civilizatia geto-dacica, forme ale civilizatiei romane īn sudul Moldovei, dezvoltarea civilizatiei populatiei autohtone īn perioada marilor migratii. Descoperirile din vatra orasului actual, de la Suceveni, Brahasesti conduc spre concluzia constituirii culturii unitare geto-dacice īn prima epoca a fierului (Hallstatt). Continutul descoperirilor din cetatile geto-dacice de la Poiana-Tecuci, Barbosi (ceramica de o gama bogata de forme si motive ornamentale, diferite unelte, materiale folosite īn constructii, arme, obiecte de podoaba, monede), sustinute de un material complementar adecvat (texte explicative, planuri si schite ale principalelor obiective cercetate, aspecte de santier) exprima formele civilizatiei geto-dacice din perioada ei de maxima dezvoltare. Importurile grecesti si romane (ceramica, monede, obiecte de podoaba) reflecta legaturile comerciale ale populatiei autohtone cu cetatile grecesti de pe tarmul Marii Negre si apoi cu lumea romana, contactul activ al geto-dacilor cu marile civilizatii antice. Descoperirile geto-dacice si de epoca romana de la Barbosi (resturi de constructii, fragmente de arhitectura, caramizi cu stampilele trupelor romane stationate aici, monede, arme, unelte si alte produse) ilustreaza penetratia elementelor civilizatiei romane īn sudul Moldovei, rolul important pe care l-a īndeplinit acest important obiectiv de la granita de rasarit a Imperiului roman.

Īn continuare, sīnt prezentate vestigii din asezari apartinīnd perioadei de trecere la feudalism, cīnd istoria zonei respective, ca si cea a patriei noastre īn general, a īnregistrat valuri succesive ie migratie a diferitelor populatii. Exponatele originale din aceasta parte a expozitiei dovedesc, prin natura lor, ca baza dezvoltarii culturii īntregii perioade o constituie fondul autohton dacic, pe care s-a altoit o componenta trainica a civilizatiei romane. Īn vitrine se afla materiale apartinīnd culturii Sīntana de Mures, de esenta daco-romana, descoperite la Sendreni, Tecuci etc. Unelte, arme, podoabe si alte obiecte documenteaza convingator continuitatea de vietuire pe tot parcursul perioadei cuprinse īntre secolele I X.


B. Tecuci

De la Galati la Tecuci se poate ajunge, fie cu trenul, fie cu masina, dupa 77 km parcursi pe soseaua asfaltata (D.N. 25), spre nord-vest.

Tecuciul este situat pe rīul Bīrlad, la confluenta acestuia cu Tecucelul, caruia orasul īi datoreaza numele pe cīt se pare.

La temelia orasului actual stau marturii de locuire multimilenara. Descoperiri ocazionale sau cercetari arheologice sistematice aduc dovezi de locuire īnca din epoca pietrei cioplite. Cercetarile efectuate nu de mult īn punctul "Broscarie" din apropierea orasului au prilejuit descoperirea unor resturi de locuire din neoliticul timpuriu, constīnd din topoare de piatra, unelte de silex, vīrfuri de sageti din acelasi material, instrumente de os, vase de lut ars, cu ornamente caracteristice culturii Cris. Din aceeasi epoca dateaza si topoarele de piatra descoperite īn cartierul Tecuciul Nou, pe terasa de vest a Tecuciului. Tot pe vatra orasului, a fost descoperita si partial cercetata o necropola carpica din secolul al IV-lea e.n., cu inventar (urne funerare din lut ars, podoabe de bronz si argint) caracteristic culturii Sīntana de Mures. Acestei perioade īi apartin si descoperirile de unelte (seceri, topoare, ciocane de fier), arme (vīrfuri de lance), podoabe (fibule de bronz si argint, perle etc).

Documentar, orasul este mentionat pentru prima oara la 1 septembrie 1435, cīnd Ilias voievod, fiul lui Alexandru cel Bun, face cunoscut regelui Poloniei, Vladislav, ca s-a īmpacat cu fratele sau stefan, "care a primit Moldova de Jos ca tara, īn care intra si... orasul Tecuci, cu tot ocolul". Tecuciul era deci destul de īnsemnat, de vreme ce i se īncredinta jurisdictia administrativa a unui tinut, īn componenta caruia intra un teritoriu īntins, cu foarte multe sate. Conducerea tīrgului si a ocolului o avea un soltuz, numit mai tīrziu staroste, apoi pīrcalab, iar īn anul 1744, ispravnic de tinut. Acestia aveau atributii administrativ-fiscale si judecatoresti.

Asezat īntr-o zona geografica favorabila, Tecuciul a fost punct de vama pe drumul ce ducea de la Iasi la Dunare si spre Ţara Romāneasca. Dealtfel, dezvoltarea lui ca tīrg si apoi ca oras se datoreaza tocmai acestei pozitii propice, care īi va aduce pe la 1600 recunoasterea de "tīrg frumos de margine, loc de vamuire la drumul spre Galati". Īntr-un hrisov din vremea domniei lui stefan cel Mare, din anul 1460, se preciza ca "cine va duce postavuri īn Ţara Romāneasca are sa dea la vama cea mare din Suceava de grivna 3 grosi, iar..., īn Bīrlad si īn Tecuci de car cīte 3 zloti".

Numele orasului apare si īn episodul luptelor anti-otomane. Īn anul 1475, ostenii lui stefan cel Mare s-au oprit cīteva zile si cīteva nopti la movila cea mare a Tecucilor, situata īn partea de vest a orasului, pentru a supraveghea retragerea otomanilor peste Siret pe la Ionasesti si "Vadul turcilor" (denumire pastrata pīna īn zilele noastre), dupa īnfrīngerea acestora la Vaslui.

La mijlocul secolului al XVII-lea, Tecuciul avea 500 de case si cīteva mii de locuitori. Īn anul 1719, cu ocazia razboiului ruso-turc, orasul a fost distrus īn īntregime.

Dezvoltarea orasului Tecuci se accentueaza abia īn secolul al XIX-lea,' odata cu īntarirea mestesugurilor si largirea pietei locale.


1. MUZEUL MIXT. Strada 23 August nr. 36. Īntemeiat īn anul 1934, pe baza colectiilor particulare ale lui Mihail Dimitriu si Constantin Solomon, muzeul a fost reorganizat ultima data īn 1967.

Expozitia permanenta a sectiei de arheologie debuteaza cu prezentarea unor resturi paleontologice descoperite īn statiunea fosilifera Rates.

Īn continuare sīnt prezentate descoperirile de epoca neolitica: tnpoare de piatra, unelte de silex, vīrfuri de lance din obsidiana, vase de lut specifice culturii Cris, descoperite pe teritoriul comunei Munteni, unelte de piatra, figurine antropomorfe si zoomorfe, precum si ceramica provenind din asezarea cucuteniana de la Toflea.

Urmeaza apoi epoca bronzului, ilustrata prin ceramica fina, ornamentata cu cercuri concentrice, linii incizate, caracteristica culturii Monteoru, topoare si cutite īncovoiate de piatra (Knimmesser), strapungatoare de os, descoperite la Poiana. Diferite unelte de os (ferastraie si daltite, īmpungatoare si seceri), patine, arme si piese de harnasament din acelasi material (vīrfuri de sageti si psalii), unelte si obiecte de bronz (seceri, ace de podoaba), tipare de turnat bronzuri, vase de lut ars cu trasaturi definitorii pentru cultura Noua, provenind din asezarea de la Gīrbovat, completeaza continutul descoperirilor din aceasta epoca.

Centrul de greutate al expozitiei īl constituie īnsa civilizatia geto-dacica, care are ca punct de plecare prezentarea elementelor de cultura Basarabi (ceramica cu ornamente incizate, imprimate si excizate) din perioada mijlocie a primei epoci a fierului, descoperite la Poiana-Tecuci. Cantitatea impresionanta si varietatea ceramicii, numeroase unelte agricole (fiare de plug, hīrlete, seceri, tīrnacoape, brazdare), de fierarie (ciocane, clesti, dalti), de dulgherie (topoare, barda, cutitoaie, dalti), obiecte de podoaba din bronz si argint (fibule, pandantive, bratari etc), arme (vīrfuri de sulita si de sageti, lancii) subliniaza īnflorirea civilizatiei geto-dacice īn cea de a doua epoca a fierului (Latene), cīnd asezarea de la Poiana-Tecuci se transforma īntr-o adevarata cetate. Alaturi de aceste produse, sīnt prezentate importuri grecesti si romane (monede, ceramica fina, vase de sticla), marturii ale strīnselor legaturi comerciale cu coloniile grecesti de pe tarmul de vest al Marii Negre si cu lumea romana.



Īn sfīrsit, sīnt expuse unelte si arme din perioada prefeudala, podoabe de bronz si argint specifice culturii Sīntana.


C. Poiana (Piroboridava)

De la Tecuci, urmīnd - dupa bifurcatia de la punctul Hanul Iui Cincu - soseaua spre Nicoresti (D.N. 24), iar de aici, spre nord-vest, pe un drum de tara care duce la Buciumeni (drumul comunal nr. 20), se ajunge īn satul Poiana, antica localitate Piroboridava.


1. CETATEA GETO-DACICĂ. Situata īn marginea de nord-vest a satului Poiana, pe un platou de pe malul stīng, īnalt si abrupt, al rīului Siret, aproape de confluenta acestuia cu Trotusul, statiunea de la Poiana, denumita si Cetatuia, constituie unul dintre cele mai importante obiective arheologice din partea de rasarit a Daciei. Īn virtutea pozitiei ei strategice si economice de prim ordin si datorita situatiei ei geografice, care īi oferea posibilitatea de a asigura legatura principala a celui mai scurt drum de comunicatie existent īntre Carpati si gurile Dunarii, aceasta statiune a avut o īndelungata existenta si o dezvoltare remarcabila.

Primele cercetari efectuate la Poiana dateaza din anul 1913, cīnd Vasile Pārvan procedeaza la o recunoastere a locului si la practicarea unor sondaje modeste ca īntindere, īn urma carora emite ipoteza existentei unui lagar roman ridicat pe vestigiile unei locuiri mai vechi. Cercetarile ample, efectuate īn 192G si īn urmatorii doi ani, faceau dovada ca la Poiana n-a fost niciodata un castru roman, ci o asezare autohtona, care, īnfiintata īn plina vīrsta a bronzului si locuita īn perioada hallstattiana, avea sa reprezinte īn cea de a doua epoca a fierului si pīna īn epoca romana un centru foarte activ al culturii geto-dacice. Rezultatele acestor cercetari īl conduc pe Radu Vulpe spre identificarea statiunii de la Poiana cu asezarea dacica Piroboridava, īnscrisa īn Geografia lui Claudiu Ptolemeu si īntr-un papirus publicat de A.S. Hunt.

Reluate dupa al doilea razboi mondial, sub auspiciile Academiei Romāne sapaturile arheologice, desfasurate īn trei mari campanii succesive (1949-1951), au facut posibila explorarea a mai mult de jumatate din acropola asezarii. Stratul arheologic, gros de 3 m, dezvaluie o compozitie de o rara complexitate, care atesta o locuire īndelungata si foarte intensa, locuire ale carei vestigii, īncepīnd din epoca bronzului si pīna īn secolul I e.n., urmeaza o depunere de 8 niveluri. Cel mai vechi nivel apartine epocii bronzului si cuprinde materiale de aspect Monteoru. Urmatoarele doua niveluri contin resturi ale culturii Basarabi, specifica perioadei hallstattiene mijlocii (secolele VII-VI ī.e.n.), si vestigii geto-dacice din perioada Hallstattului final (secolele V-1V ī.e.n.). Ultimele cinci niveluri oglindesc evolutia civilizatiei geto-dacice īncepīnd din secolul IV ī.e.n. pīna īn secolul 1 e.n. Aceste ultime niveluri prezinta o strīnsa continuitate cronologica si tipologica, apartinīnd unei civilizatii unitare care caracterizeaza a doua epoca a fierului īn īntreaga Dacie. Profunzimea lor corespunde perioadei de prosperitate a asezarii, cuprinsa īntre secolele IV ī.e.n.-I e.n.

Īn aceasta perioada, apararii naturale, asigurata de pantele abrupte care īnconjura promontoriul, īi va fi adaugata si una artificiala, constīnd dintr-un val de pamīnt, īnalt de 3 m, si un sant, asezarea fiind transformata īntr-o veritabila cetate.

Ceea ce frapeaza īn mod deosebit īn descoperirile de la Poiana este abundenta de materiale si marea lor diversitate.

Locuintele din nivelul dacic, ridicate pe un plan rectangular, erau foarte apropiate unele de altele, lasīnd īntre ele spatii mici. Īn toate perioadele, tehnica acestor constructii va ramīne traditionala, casele fiind facute dintr-un schelet de lemn si nuiele lipit cu lut. Īn schimb, inventarul lor este impresionant de bogat.

Descoperirea a numeroase unelte de fier (brazdare, fiare de plug, hīrlete, seceri, tīrnacoape), ca si rīsnite de piatra de forma ovala sau rotative facute din tuf vulcanic dovedesc practicarea agriculturii pe scara larga. Este dovedita, totodata, dezvoltarea mestesugurilor. Avīntul gradat īn ce priveste, mai ales, ceramica si prelucrarea metalelor apare clar atunci cīnd se urca de la un nivel de locuire la altul. Sīnt, de asemenea, unelte, creuzete de lut care serveau la topirea bronzului, importante reziduuri de fier si cupru, bucati de bronz si argint īn curs de prelucrare, ca si unelte de fier folosite īn metalurgie (ciocane de fier, clesti, dalti). Prelucrarea pe loc a ceramicii, descoperita īn cantitati impresionante, este dovedita de prezenta resturilor de cuptoare si slefuitoare de lut folosite la lustruirea vaselor. Numeroase unelte de dulgherie (topoare, barda, cutitoaie, dalti) sīnt indicii ca prelucrarea lemnului era destul de dezvoltata. Numeroase sīnt si obiectele de podoaba din bronz si argint (fibule, pandantive, inele, cercei de bucla, bratari) sau din os si sticla (ace de par, coliere). Sabii drepte din fier, cu doua taisuri, vīrfuri de sageti din bronz si fier, lancii si vīrfuri de sulita reprezinta principalele arme descoperite la Poiana.

Īn relatiile de schimb, foarte intense, locuitorii asezarii foloseau moneda. S-au descoperit piese monetare de argint dacice care reproduc tetradrahme macedonene, ca si numeroase monede grecesti (histriene si callatiene) si denari romani republicani si imperiali.

Foarte variata tipologic, ceramica autohtona cuprinde vase lucrate cu mīna sau la roata, ornamentate īntr-o gama larga de motive īn care predomina cele geometrice. Alaturi de aceasta se gaseste ceramica de import, de provenienta greceasca si romana, reprezentata īn primul rīnd prin amfore.

Spre sfīrsitul perioadei hallstattiene, cultura geto-dacica a cunoscut o dezvoltare exceptionala, sub influenta civilizatiei elenice, cu care ea a intrat īn contact prin intermediul coloniilor grecesti, de pe coasta pontica a Dobrogei. Apoi, penetratia romana se va manifesta īn Dacia cu mare forta, ca o consecinta fireasca a expansiunii Romei īn regiunile dunarene, dupa secolul I ī.e.n.

Marea bogatie si exceptionala varietate a materialelor de fabricatie locala sau de import, pozitia ei la raspīntia drumurilor naturale care īi oferea largi posibilitati de schimburi cu cetatile pontice, cu teritoriul Transilvaniei si cu īntreg teritoriul Moldovei pīna īn Galitia, subliniaza importanta economica deosebita a statiunii de la Poiana.


2. NECROPOLA TUMULARĂ. Īn partea de est a cetatii, īn imediata ei apropiere, se afla necropola geto-dacica, alcatuita din cca 20-30 de tumuli, dintre care unii contin probabil morminte princiare. Īn afara de necropola tumulara, necercetata īnca, dar care, prin analogie cu alte descoperiri, este de presupus ca are morminte de incineratie, īn diferite locuri din cetate, printre resturile de locuire ale nivelului Poiana II, s-au descoperit schelete de adulti si de copii. Unele dintre aceste morminte de īnhumatie cu schelete chircite au ca inventar podoabe si vase de lut caracteristice secolului al IV-lea ī.e.n.


3. NECROPOLA DIN EPOCA BRONZULUI. La circa 170 m spre est de cetatea geto-dacica, īn dreapta drumului care urca din satul Poiana spre statiune, a fost descoperita o necropola din epoca bronzului, partial distrusa de eroziunea produsa pe latura vestica si de lucrarile pentru plantarea vitei de vie. Īn anul 1928, Ecaterina-Dunareanu Vulpe a īntreprins cercetari sistematice pe portiunea de teren neafectata de distrugere.

Sapaturile efectuate au prilejuit descoperirea a 28 de morminte de īnhumatie, cu schelete chircite, culcate pe partea stīnga, datīnd din epoca bronzului si trei morminte din perioada romana. Mormintele din epoca bronzului au ca inventar funerar ceramica cu ornamentatie specifica culturii Monteoru, topoare de piatra, vīrfuri de sageti din silex, inele de bucla din bronz si aur, pandantive de aur, fibule de bronz si perle de sticla decorate cu puncte albe.

"Īn chiote de īndemnare si de īndreptare, venea īnvalmasala de calareti a begler-begului prin glia cleioasa, taiata de maracini si de laturile buruienilor uscate. Cei ce apucara a razbate sesuirā pe scīndurile podului, grabiti spre moartea ce pīndea īn ceata."

N. Iorga, Istoria lui stefan cel Mare











Document Info


Accesari: 4079
Apreciat:

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site

Copiaza codul
in pagina web a site-ului tau.




eCoduri.com - coduri postale, contabile, CAEN sau bancare

Politica de confidentialitate




Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2021 )