Documente online.
Username / Parola inexistente
  Zona de administrare documente. Fisierele tale  
Am uitat parola x Creaza cont nou
  Home Exploreaza
Upload




























PRIVIRE SPRE TRECUTUL INDEPARTAT

istorie




PRIVIRE SPRE TRECUTUL NDEP RTAT



Regiunea Munteniei, caracterizata printr-o pro­portie echilibrata a diferitelor forme de relief munti, dealuri si cīmpii se īntinde pe malul sting al Dunarii, īntre apele Oltului si ale Buzau­lui, limitata catre nord de Carpatii Meridionali.

O particularitate a cadrului geografic din aceasta zona a constituit-o īntrepatrunderea padurilor cu stepa si a unor cīmpii joase cu terasele, unde apa aflata la mica adīncime a favorizat, din timpuri stravechi, locuirea unui teritoriu destul de īntins la adapostul padurilor.

De asemenea, pozitia geografica a Munteniei la raspīntia marilor drumuri din cīmpia Dunarii spre Carpati si ca atare catre marile centre comer­ciale transilvanene a determinat o vietuire in­tensa, īndelungata si permanenta a societatii ome­nesti din cele mai īndepartate zori ale istoriei umanitatii. Astfel, potrivit cu stadiul de astazi al documentarii arheologice se poate vorbi de īnce­puturile existentei omului pe aceste meleaguri, īnca din epoca paleolitica, epoca care din punct de vedere geologic corespunde cu perioada cuater-nara. īn paleolitic, īmpartit īn trei etape infe­rior, mijlociu si superior prin faurirea uneltelor din piatra cioplita, omul s-a separat definitiv da regnul animal. Formele primare de economie, cu­legerea de radacini 434d34e si fructe, precum si vīnatoarea de animale mari i-au dat omului putinta sa evo­lueze si, ca urmare, sa parcurga primele etape ale dezvoltarii istorice.


Asupra datei aparitiei omului paleolitic, pe ac­tualul teritoriu al Munteniei, specialistii duc īnca discutii, īn acest sens la Ciuperceni (judetul Te­leorman), īn punctul ,,La Vii", s-a constatat exis­tenta unui strat de cultura aflat īn partea supe­rioara a depunerii de loess, ce cuprinde o bogata industrie de silex bazata pe desprinderea de aschii de pe nuclee, īnsotita si de resturi faunistice. S-a ajuns la concluzia ca aceste nuclee, gasite īn strat, sīnt de acelasi tip cu cele identificate pe valea Dīrjovului, ce apartin "Culturii de prund" si, ca atare, au o vechime de cea l l OOU de ani.

Paleoliticului mijlociu, īi corespund uneltele ga­site īntīmplator pe teritoriul bucurestean īn nisi-pariile de la Herastrau si Bucurestii Noi, precum si cīteva ustensile din silex depistate prin cerce­tarile arheologice organizate, īn anii pe dealurile Radu Voda si Mihai Voda.

Prezenta celor peste o mie de piese-aschii, lama, topoare de silex, culese din punctul Malu Rosu (ia km departare de orasul Giurgiu), fac dovada unui atelier de prelucrare a cremenii, adusa de la sudul Dunarii, īncadrat, dupa tipul pieselor, īn pa­leoliticul superior. Pentru aceeasi perioada de timp dispunem si ele descoperirea unei asezari-atelier de exploatarea silexului aflata īn comuna Lapos, judetul Buzau de asemenea, se cuvine a fi men­tionate si depunerile paleolitice de la Tīrgsorul Vechi si Vadul Sapat.

īn cultura materiala a triburilor neolitice (cea ī.e.n.) prin trecerea de la forma simpla de culegere a produselor la economia pro­ductiva s-au realizat mari schimbari īn evolutia societatii omenesti.

Progresele īnregistrate īn economia vremii se datoresc, īnainte de toate, īnnoirilor substantiale ce au avut loc īn evolutia fortelor de productie, īndeosebi īn dezvoltarea uneltelor de munca.

Folosirea toporului de piatra a determinat un real progres si o īmbunatatire a conditiilor de lo­cuit prin faptul ca utilizarea lui a permis o mai buna amenajare a caselor construite la suprafata solului, precum si -defrisarea unor paduri.


Sapaliga din corn de animal devine unealta fun­damentala īn cultivarea plantelor, iar o gama īn­treaga de cutite si razuitoare din piatra sau īmpun-qatoare de os si arama, īnlesnesc prelucrarea piei-lor de animale sau a lemnului. De asemenea, prisnelele si greutatile de lut sīnt marturia torsului si tesutului. Cultivarea primitiva a plantelor si cresterea animalelor domestice forme principale īn economie sīnt completate de mestesuguri casnice tors, tesut, prelucrarea pietrei, osului, lemnului si olaritul.

Dezvoltarea economiei īn epoca pietrei slefuite a atras si o noua forma de organizare sociala, aceea de ginta, aparuta īn paleoliticul superior, care īnsa īn neolitic capata o mai puternica stabilitate prin unirea a doua sau mai multe ginti, ceea ce a dat posibilitatea aparitiei unei noi organizari sociale tribul.

Progresele īnregistrate īn evolutia fortelor de productie a permis trecerea grupurilor umane la sedentarism si, ca atare, la stabilirea oamenilor īn asezari.

īn faza timpurie a neoliticului muntean se īn­scriu purtatorii culturii Vinca, denumire data dupa o localitate de pe Dunare, la sud de Belgrad.

Locuintele sīnt de suprafata si īngropate īn pamīnt īn aceasta perioada se trece si la amena­jarea caselor pe pantele īnclinate. Uneltele din silex sīnt īn special microlitele, cele mai tipice fiind vīrfurile si lamele marunte, alaturi de care se raspīndesc si razuitoarele de diferite forme.

īn Bucuresti s-au cercetat asezari locuite de purtatorii culturii Vinca la Dudesti, pe malul Dīm­bovitei, īntr-un loc denumit "Malul Rosu", īn satul Caldararu de pe malul lacului Cernica si la Fun-denii Doamnei, pe un platou de pe malul lacului Fundeni.

Prezenta unor unelte microlite lucrate dintr-un silex care nu se gaseste pe teritoriul Munteniei, ci la sud de Dunare, īn platforma prebalcanica, atesta ca triburile culturii Vinca de pe aceste me­leaguri īntretineau legaturi de schimb cu populatii din alte regiuni.


Formele principale ale ceramicii sīnt cupele cu picior īnalt si gol īn interior, strachinile si vasele bitronconice. Ca motiv decorativ caracteristic se folosea banda umpluta cu puncte, iar īn pasta va­selor se amesteca pleava si nisipul fin.

īn legatura cu un cult al fecunditatii existent īn acele vremuri, se dezvolta o bogata plastica antro­pomorfa si zoomorfa de lut.

Dupa disparitia purtatorilor culturii Vinca, pe teritoriul actual al Munteniei a vietuit populatia care a creat cultura Boian, nume dat dupa ase­zarea neolitica de pe malul lacului Boian, din apro­pierea Calarasilor. Aceasta cultura materiala a fost constatata din vestul si centrul Transilvaniei pīna īn R. P. Bulgaria, Respectivele comunitati aveau locuinte īngropate īn pamīnt (bordeie) ca cele aflate la Catelu si Ciulesti pe teritoriul Bucuresti­lor, dar si de suprafata, mai confortabile si mai solide, din lut si lemn, cu o īncapere si pridvor, asa cum s-a descoperit īn comuna Petru Rares (ju­detul Giurgiu).

Olaria, variata ca forme, se caracterizeaza prin decorarea īn tehnica exciziei si a īncrustatiei īn pasta alba, folosindu-se ornamentatia meandrica-geometrica.

Descoperirea si cercetarea unei vaste necropole de incineratie, din satul Caldararu, pe malul lacu­lui Cernica, a permis cunoasterea unor manifestari ale vietii spirituale a acelor oameni.

Datorita descoperirilor arheologice s-a ajuns la concluzia ca īn epoca neolitica se practicau atīt īnmorrnīntarile īn pozitie chircita (de la Glina si Boian), cīt si cele cu īnhumatii īntinsi pe spate (la Cernica-Caldararu), toate prevazute cu un inven­tar bogat de provenienta mediteraniana bratari, diademe din perle de arama asezate pe piept si brate procurate pe calea schimburilor intertri-bale.

Perioada tīrzie a epocii neolitice, corespunde īn Muntenia purtatorilor culturii Gumelnita. Numele provine de la o asezare a acestei culturi, cercetata la Gumelnita, īn apropierea orasului Oltenita. Tri­burile gumelnitiene raspīndite īn egala masura īn Muntenia, sud-estul Moldovei, Dobrogea, precum si pe teritoriul R, P. Bulgaria, au avut ca tip prin-


cipal de asezare tell-ul sau movila. Cele mai bine cunoscute sīnt asezarile de la Vidra, Tangīru, Cas­cioare, Glina. Comunitatile traiau pe boturi de dea­luri, dar, īn acelasi timp, si pe locuri īnaltate, īntarite cu sant de aparare ca cel de la Vidra la sud de Bucuresti si la Teiu (Topoloveni, judetul Arges).

Principalul tip de locuinta īl constituie casa de suprafata, rectangulara, prevazuta, cīteodata, si cu un pridvor. Casele sīnt de mici dimensiuni for­meaza totusi o exceptie locuinta mare de la Tan­gīru, cu lungimea de peste m, īmpartita īn mai multe īncaperi.

Un aspect interesant al acestei culturi, din pe­rioada de sfīrsit a epocii neolitice, īl constituie reprezentarile plastice realizate din lut sau os. Mo­delarile stilizate ale corpului omenesc sau ale di­feritelor animale demonstreaza existenta unor for­me de cult ori practici magice, evidentiind o deosebita valoare artistica a pieselor respective prin transpunerea plastica a unor trasaturi specific omenesti (meditatia, rīsul).

Dintre reprezentarile multiple si variate ale cul­turii Gumelnita, recipientul de cult modelat īn forma unui trup de femeie descoperit la Vidra, si cunoscut sub numele de "Zeita de la Vidra", con­stituie un exemplar unic īn lumea artei neolitice.

De asemenea, mentionam pentru frumusetea sa inegalabila si vasul antropomorf de la Sultana.

Epoca bronzului ī.e.n.), caracte­rizata prin dezvoltarea cresterii vitelor īn turma, a agriculturii primitive, a metalurgiei bronzului, a īnmultirii razboaielor de jaf, precum si activitatea sustinuta de schimb au favorizat acumularea de bunuri personale.

Aparitia plusprodusului a dus la īnlocuirea ma­triarhatului ca organizatie sociala cu patriar­hatul, īn care rolul principal īn societate revenea barbatului.

Procesul istoric de dezvoltare a grupurilor tri­bale de pe teritoriul Romāniei, īn cadrul epocii bronzului, se caracterizeaza prin aspecte de cultura materiala care au cuprins arii geografice diferite.

Astfel, īn perioada timpurie a epocii bronzului, Muntenia, Oltenia si sud-vestul Transilvaniei au


fost populate de triburile caracteristice culturii Glina III-Schneckenberg, care erau stabile si prac­ticau o economie productiva bazata pe agricultura primitiva si pastorit, dar īn aceasta vreme avīnd o preocupare īn plus īn raport cu epoca precedenta, aceea a prelucrarii bronzului.

Cultura Glina III, este numita astfel īn literatura de specialitate dupa nivelul al treilea din tell-ul de la Glina, situat īn apropiere de Bucuresti,

Datorita pamīntului lor manos terasele apelor au determinat fixarea unor populatii ce se ocupau cu pastoritul si agricultura, fapt dovedit de inventarul asezarilor aflate īn localitatile Vacaresti, Bratestii de Jos (ambele din judetul Dīmbovita), Buget, Ilfo-veni, Popesti, Glina, Budesti, Vasilati, Odaia Tur­cului, Crivat (toate īn judetul Giurgiu), Rosu (Bucu­resti), Militari (Bucuresti), unde uneltele din silex, piatra si os abunda, īn aceasta epoca olaritul a reprezentat un mestesug larg raspīndit, vasele des­coperite īn locuiri fiind lucrate din lut fin, frumos lustruite, bine arse si īnfrumusetate prin aplicatii plastice, impresiuni, ori acoperirea recipientelor cu barbotina sau striuri aplicate cu maturica.

Dezvoltarea fortelor de productie a dat posibi­litatea triburilor autohtone sa evolueze īn timp, creīnd astfel o noua cultura materiala, cultura Tei, a carei denumire provine de la descoperirea unei statiuni situata īn Bucuresti, pe malul lacului Tei. Aria ei de raspīndire cuprinde numai Muntenia Vīforīta, Persinari, Cazaci, Popesti, Budesti, Va­silati si raza orasului Bucuresti (Tei, Catelu Nou, Chitila, Bragadiru, Vacaresti) si Ţara Bīrsei.

Uneltele de productie se lucrau din aceeasi ma­terie prima, folosita si īn cultura Glina III, pe care a urmat-o īn timp.

Vasele, felurite ca forme si decor, aduc elemente noi prin profilele ceramice existente castronul si ceasca, precum si prin ornamentarea īn noua teh­nica a inciziei punctate si īncrustatia cu pasta alba, motive ornamentale ce au la baza elementul spi-ralo-meandric.

Cultura Monteoru, cunoscuta īn Muntenia, īn mod deosebit, prin cercetarile arheologice realizate la Sarata-Monteoru, Aldeni, Berea si altele, se re-


marca prin cana, ceasca, castronul si vasul de pro­vizii, ornate prin incizii si decor īn relief.

Perioada de sfīrsit a epocii bronzului īn Mun­tenia se caracterizeaza prin cultura Coslogeni, des­coperita pentru prima data īn comuna cu acelasi nume īn prezent, aceasta s-a constatat si pe te-.ritoriul orasului Bucuresti, prin cercetarile de la Chitila, de la punctul "Ferma".

Prima epoca a fierului (Hallstatt-ul), cuprinsa īntre ī.e.n. reprezinta o etapa de progres a societatii omenesti.

O conturare mai precisa a caracteristicilor acestei perioade de timp s-a petrecut dupa anul ī.e.n., cīnd īn cea mai mare parte a tarii, inclu-zīnd si teritoriul actual al Munteniei, s-au raspīndit triburile purtatoare ale culturii Basarabi. Urmele materiale ale acesteia pot ii urmarite prin uneltele, armele si chiar obiectele de podoaba datorate mai ales descoperirilor de la Radovanu, Curcani, Chir-nogi, Budesti, Teiu, Valea Voievozilor, Romānu si altele īn aceeasi perioada se poate īncadra si va­lul de aparare al locuirii de la Popesti.

Olaria specifica acestei culturi cuprinde ceasca cu tortile supraīnaltate, vasul bitronconic, de cu­loare neagra, cu un luciu metalic la exteriorul re­cipientelor, decorate prin caneluri oblice, elemente ce-au apartinut primei epoci a fierului, cīnd tracii nord-dunareni, au venit īn contact direct cu lumea greaca, scita si ilirica. Acestia au influentat cu noi forme de viata ce se vor definitiva īn cadrul cul­turii Latčne geto-dacice.

Civilizatia geto-dacilor, locuitori si ai Munteniei a preocupat īnca din secolul trecut pe diferiti cer­cetatori ca Cezar Bolliac, August Treboniu Laurian, Dimitrie Butculescu si Grigore Tocilescu, urmati de loan Andriesescu, marele savant Vasile Parvan, Constantin Daicoviciu, Radu Vulpe, Hadrian Dai-coviciu si altii. Datorita cercetarilor arheologice recente s-a ajuns la concluzia ca īn Muntenia nu­marul asezarilor stramosilor nostri geti depaseste cifra de ceea ce dovedeste o densitate ridi­cata. Dintre acestea unele ca cele de la Popesti, Zimnicea, Radovanu, Tinosu, Piscul Coconi, Ce­tateni au avut o deosebita importanta econoinico-politica.


Continuīnd obiceiurile īnaintasilor, geto-dacii si-au īntemeiat īn numeroase locuri fie asezari de tip rural, fie centre fortificate si aglomerate īn spatii restrīnse.

Fructiera si strachina geto-dacice lucrate la roata.

Indiferent de caracterul asezarilor, acestea au fost situate īn apropierea apelor curgatoare, pe terasele joase sau īnalte ale nurilor, pe boturi de dealuri, īnconjurate de doua sau de trei parti de ape.

Asezarile fortificate de la Zimnicea, Rosiori de Vede, Albesti, Orbeasca de Sus, Piscul Grasani, Popesti-Novaci, Radu Voda (Bucuresti) s.a. plasate pe platouri si prevazute cu sant de aparare, ori cu un sant si o palisada, sau uneori cu sant si val de pamīnt sīrit mai rar īntīlnite īn Muntenia, com­parativ cu cele deschise, nefortificate.


īn toate locuirile indiferent de tipul lor s-a aflat un bogat inventar alcatuit din unelte de productie, obiecte de uz casnic, accesorii, arme realizate din fier, precum si ceramica lucrata cu mina ori īa roata.

Oglinda din bronz geto-dacica (dupa Mioara Turcu, Geto-dacii din Cimpia Munteniei,

Prin analiza obiectelor descoperite se pot recon­stitui īndeletnicirile stramosilor nostri. Mentionam ca fierul, din care ei si-au realizat uneltele si ar­mele, era extras si prelucrat local. Chiar si aici, unde minereurile de fier sīnt sarace, exista dovezi ale prelucrarii acestui metal, fapt atestat de cup­toarele de redus minereul de la Bractadiru (Bucu­resti), de la Radovanu si de la Rociu. De asemenea, inventarul bogat al locuintelor, da posibilitatea de a se constata omogenitatea culturii geto-dace. Ast­fel, īn cadrul ceramicii au fost realizate anumite forme preluate din epoca bronzului sau din Hall-statt, iar īn arta unele obiecte de podoaba sīnt transpuse din epoci anterioare, īn acest sens mar­turie stau bratarile torsionate folosite īn epoca bronzului, carora īn perioada imediat urmatoare li s-au adaugat la extremitati capete de serpi stilizati (tezaurele aflate la Herastrau-Bucuresti si Bala-nesti), colierele, lanturile īmpletite din fire de ar­gint (tezaurul de la Vedea), aplicele, inelele. Toate aceste elemente demonstreaza cu prisosinta maies­tria geto-dacilor īn arta argintului, arta dezvoltata in secolele I ī.e.n. I. e.n. cīnd de altfel se īnca­dreaza tezaurele din tara noastra.


Indiciul cel mai edificator asupra nivelului atins de geti atīt īn activitatea economica, cit si īn dez­voltarea sociala, īl dovedeste rapiditatea si inten­sitatea cu care ei au adoptat moneda, care pentru īnceput imita moneda greco-macedonena, ca o con-






Obiecte de uz casnic (sus) si teaca de pumnal (jos) descope­rite la Catelu Nou si, respectiv, Popesti (dupa Cercetari arheologice īn Bucuresti", l, si Radu Vulpe in "Materiale si cercetari arheologice", III, 

secinta a relatiilor de schimb intens existent īntre cele doua populatii.

Istoria politica a geto-dacilor este cunoscuta īn cea mai mare parte datorita izvoarelor literare an­tice. Astfel, spre exemplu, .parintele istoriei", Herodot, ne descrie evenimente petrecute īn veacul al VI ī.e.n., din care rezulta vitejia stramosilor nostri. De asemenea, expeditia lui Alexandru Ma-


cedon la Dunarea de Jos, unde getii au opus o pu­ternica rezistenta a fost relatata de scriitorul grec Arrian.



Sfīrsitul secolului al IV-lea ī.e.n. si īnceputul celui urmator, marcheaza in Cīmpia Munteniei, formarea unei mari si puternice uniuni tribale ge-to-dacice, condusa de Dromichaites.

Un eveniment de seama petrecut īn veacul al II-lea ī.e.n. a fost expansiunea Romei īn rasarit ca urmare a razboaielor sale cu Macedonia, īn aceasta perioada getii nu au īncetat nici un moment sa vina īn ajutorul populatiilor īnvecinate illiri, traci, scordisci si tribalii. Astfel cea mai veche trecere a dacilor, ca aliati ai scordiscilor, dincolo de Du­nare este cunoscuta īn anii ī.e.n. Ei sīnt īnvinsi si respinsi de M. Minucius Rufus, guverna­torul Macedoniei.

O alta campanie din anul ī.e.n. a romanilor condusi de C. Scribonius Curio a fost īntreprinsa, probabil, īn scopul urmaririi unui grup de geto-daci. Urmaritorii romani au ajuns pīna la Dunare, fara a o trece.

Un veritabil pericol pentru romani, 1-a constituit formarea īn deceniul al treilea al secolului I ī.e.n. a statului centralizat geto-dac realizat de catre Burebista. Izvorul principal, scris, pentru epoca acestui mare conducator geto-dac ramīne geogra­ful Strabon.

La īnceputul primului razboi daco-roman din anii e.n. teritoriile Munteniei si Moldovei de Jos apartineau Daciei, dar la sfīrsitul anului aceste regiuni se gaseau sub controlul Impe­riului roman. La īnceputul perioadei de ocupatie a Daciei de catre romani, Muntenia ramīne īn ace­easi situatie, fiind o zona supravegheata de catre armatele īnvingatoare si strabatuta de drumurile ce faceau legatura īntre Dacia si Moesia Inferioara. Aceste drumuri urmau vaile nurilor sau le īntre-taiau. La rasarit de Olt īn afara de caile naturale ale Argesului, lalomitei, siretului si ale afluentilor lor, s-au putut deduce drumuri romane spre pasul Bran, prin Rucar, īntre vadurile dunarene de la Giurgiu si Oltenita pe de o parte si pasurile Bra-tocea si Tabla Butii prin Malaesti si Drajna de Jos.


Asadar prin pozitia sa geografica Muntenia pre­zenta un interes deosebit pentru romani, si din acest motiv, īn primele secole ale e.n., ei au cautat sa mentina sub supraveghere acest teritoriu, īn vremea domniilor īmparatilor Augustus si Nero s-a dus politica "spatiului de siguranta", pe linia Du­narii, iar mai apoi īn perioada de domnie a lui Traian s-a trecut la construirea castrelor din re­giunea subcarpatica (Drajna de Jos, Malaesti, Tīrgsor, Rucar s.a.).

Astfel monedele gasite la Drajna de Jos, īn nu­mar de piese, se īncadreaza īntre anii Deci acest castru creat de Traian a fost evacuat, īn anul de catre īmparatul Hadrian, din cauza tulburarilor de la Dunarea de Jos, provocate de catre sarmati.

Sondajul de la Malaesti dovedeste o situatie ase­manatoare celei de la Drajna. De unde rezulta ca si acest fort a fost distrus tot prin violenta si pa­rasit se pare, de asemenea, īn perioada lui Hadrian. De aici rezulta ca īmparatul a evacuat garnizoanele romane, din vaile sudice ale Carpatilor Meridio­nali, īn urma presiunii triburilor locale si a atacu­rilor neamurilor germanice, din anii e.n. ca atare el a retras trupele romane pe linia Oltului transilvanean.

O extindere a stapīnirii romane dincolo de Olt are loc prin ridicarea Ij'mes-ului Transalutanus īn vremea īmparatului Septimius Severus a fost īnsa o actiune de scurta durata, datorata interventiei carpilor din anii īn vremea domniei lui Filip Arabul cīnd s-a pro­dus si parasirea fortificatiei.

Cele mai multe castre romane au fost raspīndite pe linia Oltului si a 7imes-ului Transalaian, deci la granita de rasarit, cea mai vulnerabila. Cele de pe limes-ul Transalutcm (Flamīnda, Putineiu, Baneasa, Rosiori de Vede, Gresia, Ghioca-Crīmpoaia, Urlu-eni, Fīlfani-Izbasesti, Sapata de Jos, Albota, Pur-careni, Jidava si Rucar) sīnt de mici dimensiuni, mai toate de pamīnt, construite pentru trupe auxi­liare cu un efectiv de de oameni, īntre Brazda lui Novac de Sud si Dunare, se īnscriu fortificatiile de la Turnu Magurele si Pietrosani. Asadar numa­rul lor ridicat, existent pe actualul teritoriu mun-


lean demonstreaza o continua supraveghere a puterii romane si asupra acestei regiuni.

Aici va continua sa-si duca existenta populatia autohtona a "dacilor liberi", a carei cultura mate­riala si spirituala s-a dezvoltat din aspectul tīrziu al Latčne-ului geto-dac, puternic influentata de aceea romana, dīnd nastere culturii denumita Mili-tari-Chitila. Cercetarile arheologice de la Dul-ceanca (judetul Teleorman), Matasaru (judetul Dīmbovita), Tīrgsor (judetul Prahova), precum si cele aflate īn raza municipiului Bucuresti la Mili­tari, Straulesti, Catelu Nou si altele, au dat posi­bilitatea de a se constata existenta unor asezari īntinse īn apropierea surselor de apa, rīuri ori iz­voare, īndeletnicirile locuitorilor erau cele speci­fice geto-dacilor agricultura si pastoritul.

Dovezile practicarii metalurgiei fierului s-au īnregistrat prin cantitatea de zgura descoperita la Matasaru, Dulceanca si Militari, īn primele doua statiuni amintite, descoperirea deseurilor de tabla din bronz, confirma ca acolo se lucrau sau se re­parau chiar obiecte din acest aliaj.

īmpreuna cu metalurgia fierului si prelucrarea lemnului, olaria ocupa un loc important īn preocu­parile dacilor. Formele ceramice realizate dovedesc pe līnga traditia Latčne-ului geto-dacic si o puter­nica influenta romana.

Destul de multe au fost si produsele de import romane venite īn Dacia si Moesia Inferior unelte, arme, accesorii pentru īmbracaminte (fibule, cata­rame) etc. Nu rare sīnt cazurile cīnd īn asezari au aparut si monede romane sau, uneori, chiar tezaure monetare romane.

Pe baza monedelor, fibulelor si a īntregii culturi materiale descoperite, cultura Militari-Chitila poate fi īncadrata īn secolele II-IV e.n.

Deci multiplele vestigii arheologice ale acestei perioade fac dovada certa ca īn Muntenia procesul de romanizare s-a petrecut paralel cu cel din Dacia romana. De altfel, populatia de la nordul Dunarii venise, prin relatii comerciale, īn contact cu civi­lizatia provinciala romana, īnainte de ocuparea Da­ciei de catre romani, iar sudul Munteniei a ramas īn directa legatura cu lumea romana si romano-


bizantina si īn veacurile IV-VI e.n., dupa cum atesta descoperirile arheologice si datele istorice.

Istoria societatii omenesti de pe aceste meleaguri poate fi urmarita si īn cursul secolului al IV-lea e.n. cīnd spatiul de la nordul Dunarii de Jos este domi­nat de uniunile de triburi gotice. Din aceasta perioada se cunosc asezari la Tīrgsor, Oltenita, Tichilesti, Ulmu si altele, precum si cimitire biri-tuale descoperite la Mitreni, Sultana si Cascioare. Traditia culturii dacilor persista īn aceasta pe­rioada de timp. Astfel, se constata, īn cadrul ceramicii folosita de populatia secolului al IV-lea e.n., prezenta vaselor-borcan lucrate cu mīna īn forme ce continua traditiile autohtone din veacurile anterioare, precum si variate recipiente modelate la roata perfectionata (de picior) strachini, ul­cioare, amfore, vase de provizii etc.

Textele antice subliniaza pentru regiunea fostei Dacii existenta unei ,,Gotia". Descoperirile arheo­logice ce cuprind īnsa vestigii din veacul al IV-lea dovedesc persistenta populatiei autohtone daco-ro-mane si prin aceasta contrazic mentiunea izvoa­relor scrise. Ramīne un singur fapt real ce trebuie retinut si anume ca īn acea vreme gotii instalati pe teritoriul actual al Munteniei alcatuiau elemen­tul cel mai puternic din grupurile alogenilor.

Populatia bastinasa la acea vreme era destul de numeroasa, iar incursiunile ei la sudul Dunarii īn Imperiul roman au determinat pe mai multi īm­parati, printre care si Constantin cel Mare sa-si adauge titlul de Carpicus Maxirnus e.n.). Un alt argument al existentei populatiei locale da­cice la nordul Dunarii īn veacul al IV-lea, īl aduc rezultatele cercetarilor din necropola de la Span-tov, unde numarul scheletelor avīnd elemente ca­racteristice meridionale, specifice populatiei lo­cale negermanice este predominant. La fel īn asezarile veacului al IV-lea e.n. din Muntenia, au fost descoperite catui-afumatori, forma de vas tipica pentru cultura materiala a geto-dacilor din veacul al II-lea ī.e.n. si perpetuata ca atare pīna īn secolul al IV-lea e.n.

īn aceasta perioada Muntenia a pastrat legaturi active cu Imperiul roman de la sudul Dunarii. Aceste relatii au devenit mai puternice īn momen-


tul īn care gotii au fost recunoscuti ca federati ai imperiului, intrīnd astfel īn sfera de influenta a civilizatiei romane atīt din punct de vedere politic, cit si spiritual. Venirea hunilor va duce la destra­marea vremelnica a relatiilor dintre regiunea noas­tra si provinciile romane de la sudul Dunarii.

Desi o perioada atīt de tulbure, totusi prezenta populatiei locale este mentionata de catre un scrii­tor antic, atunci cīnd īmparatul Theodosius I (379-395) infringe si respinge dincolo de Dunare, īn anul un grup de sciri (germani), carpo-daci si huni.

Dominatia hunica, desi violenta, nu a avut ca urmari decīt distrugerea unor asezari din Mun­tenia, asezari refacute īncepīnd cu a doua jumatate a secolului al V-lea, o data cu disparitia puterii politice a hunilor instalati īn Cīmpia Panonica.

Descoperirile arheologice din Muntenia, ca de altfel si din alte parti ale tarii, dovedesc ca popu­latia locala, daco-romana, si-a continuat existenta pe acelasi teritoriu si dupa epoca dominatiei hu-nice, cīnd traditia secolului al IV-lea s-a mentinut īn cultura materiala, īmbinata cu influenta civili­zatiei romano-bizantine. Aceasta influenta s-a exercitat mai puternic īn zonele apropiate Dunarii, deci ale granitei Imperiului, granita īntarita din nou īn veacul al VI-lea si īn mod deosebit īn pe­rioada domniei īmparatului lustinian.

La mijlocul veacului al VI-lea si īnceputul celui urmator īn regiunea Dunarii se face simtita veni­rea triburilor slave, ceea ce va determina Imperiul bizantin sa se retraga de la Dunarea de Jos, astfel ca slavii vor avea putinta de a se instala la sudul fluviului.

Cultura materiala īntīlnita de slavi īn Muntenia, īn veacurile VI-VII e.n., este de tip daco-roman. Aceasta cultura s-a conturat pe teritoriul Bucu­restilor, īntr-o larga arie de raspīndire īn actualele cartiere, Ciurel, Straulesti, Militari, Catelu Nou, iar īn Muntenia o amintim la Dulceanca, Sarata-Mon-teoru, Radovanu, Baleni, Frasinu si altele.

Borcanul si amfora sīnt forme specifice ce re­produc elemente ale ceramicii romane, iar ulcioa­rele continua traditia tipurilor respective, cunos­cute īn veacurile III-IV e.n., īn cultura populatiei locale daco-romane. īn conditiile īn care Imperiul


romano-bizantin īsi īntareste limes-ul dunarean si īsi consolideaza mai multe capete de pod la nord de fluviu, īn secolul al VI-lea populatia romā­neasca a pastrat legaturi cu centrele romano-bizan-tine, de la sud de Dunare, situatie reflectata astazi īn cadrul cercetarilor arheologice, unde īn aseza­rile vremii se īntīlnesc materiale aduse pe calea schimbului fibule din bronz, monede bizantine, amfore romano-bizantine. Aceste locuiri apartin populatiei romānesti, din veacurile VI-VII, cīnd grupurile slave au fost rapid asimilate de catre autohtoni.

īn perioada secolelor VIII XII, zona Munteniei a fost dens populata. Astfel numai pe teritoriul actual al judetului Braila sīnt īntīlnite peste de statiuni (la Rīmnicelu, Brailita, Sihleanu), iar din restul Munteniei mai amintim descoperirile de la Valea Popii, Chirnogi (cimitir), Dridu-Curcani si multe altele, īn Bucuresti numarul descoperirilor din aceasta perioada de timp īnscrise, de asemenea, pe cursul vechilor rīuri arata o puternica densitate.

Locuitorii asezarilor feudale timpurii aveau ca ocupatii principale agricultura si cresterea vitelor ; de asemenea, ei practicau si mestesuguri legate de prelucrarea lutului si fierului, dovada fiind facuta prin cuptorul de redus minereul aflat la Straulesti-Bucuresti, precum si prin resturile de zgura din fier, bare metalice, elemente ce constituie un pre­tios indiciu asupra existentei unui īnceput de metalurgie.

īn secolele VIII XII, concomitent cu folosirea ceramicii locale, se īntrebuintau, adeseori, si vase acoperite cu smalt verde si ulcioare din caolin aduse din centrele sud-dunarene. Tot acum se con­stata, de asemenea, si o intensificare a circulatiei monetare bizantine.

Catre mijlocul veacului al XIII-lea asezarile din Cīmpia Romāna, alaturi de cele din Moldova si Transilvania au primit o grea lovitura, datorata invaziei tatarilojr. Acestia, 'īn primavara anului au pornit o ampla expeditie de cucerire spre centrul Europei napustindu-se asupra Poloniei, Moldovei, a zonelor deluroase ale Carpatilor Meri­dionali si a Transilvaniei, īn anul urmator o armata tatarasca aflata īn retragere spre nordul Marii


Negre a trecut Dunarea dinspre Balcani si a dis­trus asezarile īntīlnite īn lunca fluviului. Exista iz­voare unde se relateaza despre ciocnirile dintre romāni si trupele tatare invadatoare.

La numai cītiva ani dupa invazia tatara, textele scrise semnaleaza prezenta unor formatiuni statale de tip feudal pe teritoriul cuprins īntre Dunare si Carpati, mai ales la vest de rīul Arges, īn acest sens, diploma acordata de regele Bela al IV-Iea al Ungariei Cavalerilor ioaniti, la iunie men­tioneaza cnezatele lui loan si Farcas, a tarii voie­vodului Litovoi si a celei a lui Seneslau.

Procesul de unificare a teritoriilor locuite de ro­māni continua, pentru ca īn primele decenii ale secolului al XIV-lea, din Catpatii Meridionali si Dunare sa se consolideze un stat feudal, puternic, capabil de a infringe īn anul armatele ma­ghiare ale regelui Carol Robert. Victoria repurtata īn acel an la Posada a consfintit independenta sta­tului feudal Ţara Romāneasca si a consolidat pozi­tia voievodului sau Basarab I.

Resedinta voievodala stabilita la Curtea de Arges a fost mutata de viteazul Basarab I la Cīmpulung, unde va ramīne putin timp, deoarece Vladislav I Vlaicu a readus-o la Curtea de Arges, orasul cunoscīnd o perioada de īnflorire sub domnii Radu I, Dan I si Mircea cel Batrīn pīna īn anii cīnd īn vremea domniei lui Mihail I scaunul domnesc a fost sta­bilit la Tīrgoviste.

Dar, īn tot veacul al XIV-lea, o data cu domnia lui Basarab I si a urmasilor sai, pīna la īnceputul epocii lui Mircea cel Batrīn datorita tendintelor de expansiune a dominatiei Regatului maghiar, puternic pericol īn fata statului tīnar Ţara Romā­neasca atentia principala a romānilor a fost īn­dreptata asupra fortificarii si apararii celor mai im­portante cai de acces dinspre nordul si vestul tarii. Astfel s-a avut īn vedere īntarirea cailor principale de pe valea Dunarii si aceea care lega Brasovul de Cīmpulung. Pe aceasta din urma cale existau doua fortificatii una la nord de Rucar, la Oratia, iar alta la Cetateni.

Pericolul aproape permanent al atacurilor armate sau chiar al expeditiilor de prada turcesti au im-


pus, de la sfīrsitul secolului al XlV-lea, īntarirea unor asezari cu santuri, valuri si palisade. Sīnt cu­noscute sate ca cel de la Coconi (judetul Calarasi) prevazute cu astfel de amenajari, care completau pe cele naturale. Din sistemul de fortificatii faceau parte unele care au avut un caracter temporar ca spre exemplu cetatea de pamīnt cu o scurta du­rata de functionalitate de la sfīrsitul secolului al XlV-lea, de la Frumoasa (judetul Teleorman).

īn vremea domniei lui Mircea cel Batrīn cīnd Ţara Romāneasca a devenit un punct strategic de rezistenta antiotomana la Dunarea de Jos, erau necesare noi fortificatii. In acest sens Mircea cel Batrīn a ridicat cetatile Turnu si Giur­giu, dimpreuna cu cele construite īn Dobrogea si Transilvania.

Apoi, īn domeniul constructiilor defensive ri­dicate pīna īn timpul lui Vlad Ţepes nu mai sīnt semnalate alte noi forti­ficatii.

In perioada acestui domnitor, pe malul Dīmbo­vitei, pe malul dintre Giurgiu si regiunile delu­roase, s-a ridicat o curte fortificata la Bucuresti. De atunci corespunde se presupune si nu­cleul principal al Turnului Chindiei, de la Tīrgo-viste, element defensiv principal al acestei Curti domnesti. Tot de numele īui Vlad Ţepes se leaga si construirea cetatii Poienari.

Promovīnd o consecventa politica filootomana Radu cel Frumos, fratele si urmasul lui Vlad Ţepes, īsi va stabili resedinta domneasca nu la Tīrgoviste, ca īnaintasii sai, ci la Bucuresti, tīrg aflat īn apro­pierea raialelor otomane de la Dunare, īn jurul cetatuii lui Vlad Ţepes, ridicata ca o manifestare a politicii ostile a domnitorului fata de Poarta, se va dezvolta orasul devenit capitala a Ţarii Romā­nesti. Cel mai vechi document cunoscut pīna īn prezent emis din Bucuresti, localitatea fiind nomi­nalizata ca resedinta domneasca, dateaza din octombrie si este dat de Radu cel Frumos. Curtea domneasca va ramīne īn Bucuresti si īn vremea lui Mircea Ciobanul pentru ca sub Patrascu cel Bun si Petru Cercel capitala sa fie stramutata din nou la Tīrgoviste, oras ce va


cunoaste, ca si Bucurestii, o adevarata īnflorire īn vremea lui Matei Basarab

īn sfīrsit īn vremea īnscaunarii lui Gheorghe Ghica otomanii tematori de desele rascoale ale domnilor Ţarii Romānesti, sprijiniti adeseori si de principii Transilvaniei, au hotarīt ca voievozii romāni sa nu īsi mai stramute scaunul domnesc de la Bucuresti si sa paraseasca definitiv cetatea Tīrgoviste, situata mult prea aproape de hotarul Transilvaniei.

La sfīrsitul secolului al XV-lea si īn primele decenii ale celui urmator, din tot sistemul de forti­ficatii ridicat īn veacurile precedente, ramasesera numai īntariturile Curtilor domnesti si cīteva cetati īn zona muntoasa, cum ar fi cetatea de la Oratia, punct de vama, strajuind trecerea spre Transilva­nia. Cetatile dunarene cazusera sub ocupatia oto­mana, transformate īn raiale, īn timp ce fortifica­tiile curtilor domnesti reprezentau doar niste puncte defensive, īn conditiile social-economice si politice noi, create īn acele vremuri.












Document Info


Accesari: 1830
Apreciat:

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site

Copiaza codul
in pagina web a site-ului tau.




eCoduri.com - coduri postale, contabile, CAEN sau bancare

Politica de confidentialitate




Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2021 )