Documente online.
Username / Parola inexistente
  Zona de administrare documente. Fisierele tale  
Am uitat parola x Creaza cont nou
  Home Exploreaza
Upload


loading...



















































Proiecte de modernizare ale Romāniei

istorie







Proiecte de modernizare ale Romāniei

Radu Baltasiu







[2], initierea sincronizarii este obligatorie fara ca succesul reformelor sa fie o certitudine. Īn Romānia īnceputului de secol XX chiar si succesul partial al dezvoltarii īncepute cu o suta de ani mai devreme (īn secolul XIX) s-a soldat cu o maladie sociala si economica foarte īngrijoratoare, numita neoiobagie. Practic, la īnceputul secolului XX, īn Romānia procesele de dezvoltare erau suportate de catre taranime. Īmpovararea acesteia a atingea īnainte de primul razboi mondial dimensiuni insuportabile. Situatia era cu adevarat paradoxala: dezvoltarea capitalista a Romāniei se facea prin exploatarea aproape feudala a satului.


Vom putea īntelege mai usor problema proiectelor de dezvoltare daca ne imaginam lumea ca pe un sistem. Lumea īn care traim este integrata īn ceea ce numim sistem mondial modern. Ca orice sistem, acesta are un centru - alcatuit din natiunile cele mai civilizate, care "definesc istoria", si o periferie care orbiteaza īn jurul centrului. Relatia dintre aceste doua elemente nu este optionala. Nici o natiune nu se poate sustrage orbitarii. Ce tine la un loc sistemul mondial este uriasa retea a diviziunii mondiale a muncii si a pietelor.


Marele teoretician britanic Toynbee considera ca paturile sociale īn sarcina carora intra raspunsurile societatii fata cu provocarile istoriei sunt numite "elite". Ele au atāt pozitia sociala cāt si cunostintele de a raspunde creator acestora. Elitele pot mobiliza masele īntr-o directie constructiva sau negativa, īn folosul sau īn deserviciul acestora din urma. Īn primul caz avem dovada civilizarii societatilor, īn cel de-al doilea, dezvoltarea poate īnfunda societatile īntr-o noua barbarie. Elitele care ofera raspunsuri adecvate sunt numite "creatoare" de Toynbee sau elite propriu-zise, iar cele care se folosesc de pozitia īnalta din societate pentru exploatarea acesteia, lasānd societatile la voia istoriei sunt numite de Toynbee "minoritate dominanta", sau "elite demagogice", "patura superpusa" īn sociologia romāneasca. Fiind lipsite de legitimitatea conferita de succesul īn solutionarea problemelor, statele demagogice tind sa fie guvernate nu atāt prin legea dreptului cāt prin dreptul fortei celui mai tare:

Harta intereselor geopolitice īn spatiul romānesc īn secolele XVIII-XIX. Pe teritoriul romānesc s-au desfasurat (ca teatru principal sau secundar) nu mai putin de noua razboaie ruso-austro-turce īn perioada 1710-1877 (īntre 1710-1712, 1716-1718, 1736-1738, 1768-1774, 1787-1791, 1806-1812, 1828-1829, 1853-1856, 1877-1878). Interesele rusesti sunt contrabalansate de interesele puternice ale Angliei la Gurile Dunari si Strāmtori īn prima jumatate a secolului XIX, ceea ce a favorizat dezvoltarea moderna a Romāniei.


Iata un breviar al celor mai importante evenimente care s-au constituit īn context si premise pentru modernizarea spatiului romānesc:


































































Prin Diploma leopoldina din 1691 Transilvania intra ca structura autonoma īn subordinea directa a īmparatului austriac. Ca urmare a presiunilor habsburgice, Sinodul de la Alba Iulia accepta Unirea cu Roma (1697) īn schimbul pastrarii ritului, a egalitatii īn drepturi cetatenesti si a altor drepturi. Prin pacea de la Karlowitz, la 1699, Imperiul otoman recunoaste trecerea Transilvaniei ca principat autonom din suzeranitatea turceasca īn cea habsburgica. Dupa razboiul ruso-turc din 1710-1712, este instaurata guvernarea fanariota (Moldova 1711, Ţara Romāneasca 1716). Costurile guvernarilor fanariote au fost colosale. "Mai bine de jumatate din veniturile Principatelor erau preluate uneori numai pentru [cumpararea] prelungirilor domniilor. ... Aproape toata populatia este īmpinsa īn relatii de credit [este datornica la camatari cu dobānzi de pāna la 300%]. ... Dobānda anuala [a cametei] ... e mai mult decāt īncasarile bugetare ale ambelor tari [romāne] la īnceputul epocii Unirii."[3] Īn urma pacii de la Passarowitz (1718), Banatul si Oltenia intra īn componenta Imperiului Habsburgic. Oltenia revine īn componenta Ţarii Romānesti prin pacea de la Belgrad (1739). Īn perioada 1729-1751 eforturile repetate ale intelectualitatii romānesti īn frunte cu episcopul Inochentie Micu pentru recunoasterea si aplicarea drepturilor elementare prevazute īn diplomele īmparatesti esueaza. La 1761 armata austriaca distruge o serie de lacasuri de cult ortodoxe din Transilvania (generalul Buccow). Prin pacea de la Kuciuk-Kainargi , Imperiul Otoman recunoaste Rusiei dreptul de a interveni īn treburile interne ale Ţarilor romāne. Īn urma aceluiasi tratat Rusiei i se recunoaste interesul de a mentine o flota militara īn Marea Neagra.[4] Ulterior, Turcia cedeaza austriecilor Bucovina la 1775, trecuta si ea sub directa guvernare imperiala. Īn Ardeal, lupta pentru drepturile romānilor continua pe doua planuri: īn planul drepturilor omenesti si sociale elementare si īn acela al modernizarii. Desi pune accent deosebit pe urgenta primului plan, rascoala romānilor condusi de Horia, Closca si Crisan din 1784 contine cerinte foarte moderne precum "nobilii sa fie platitori de dare tot asa ca poporul contribuabil de rānd"[5]. Fundamentarea ideologica si culturala a miscarilor politice de recunoastere nationala si de dezvoltare este opera scolii Ardelene, cu impact puternic īn tot spatiul romānesc. Prima lucrare semnificativa din cadrul scolii este tiparita la 1778 si apartine lui Samuil Micu: Brevis historica notitia originis ... (Scurta cunostinta a istoriei romānilor), iar cea mai cunoscuta si mai influenta este lucrarea lui Petru Maior, Istoria pentru īnceputul romānilor īn Dacia, aparuta la 1812 ca raspuns la noua ideologie austro-ungara de denigrare a drepturilor istorice ale romānilor (Sulzer, Eder, Engel). Daca taranii lui Horia i-au obligat pe nobilii maghiari "sa se boteze ortodox, sa se īmbrace īn haine taranesti si sa execute diverse prestatii ..." (Ist. Rom. īn Date, p.158), lucrarile scolii Ardelene fundamenteaza drepturile si aspiratiile romānilor la modernitate prin afirmarea radacinilor romane. Principalii exponenti ai scolii sunt Samuil Micu, Petru Maior, Gheorghe sincai, Ioan Piuariu-Molnar, acestia fiind si autorii petitiei catre īmparat Supplex Libellus Valachorum (1791) Numita si Jalba Romānilor, aceasta cerea recunoasterea drepturilor elementare pentru romāni si marcheaza īnceputul afirmarii politice moderne a intelectualitatii romānesti din Transilvania. Lucrarile scolii Ardelene continua pāna īn a doua parte a secolului al XIX-lea, cānd intra īn disputa cu Titu Maiorescu si Junimea de la Iasi datorita exagerarilor latiniste. Parti importante din Ţara Romāneasca sunt pe punctul de a fi anexate de catre Austria īn urma razboiului ruso-austro-turc din 1787-1791. Intentia habsburgilor nu se materializeaza datorita izbucnirii Revolutiei franceze. Īn 1812 Moldova pierde Basarabia īn urma razboiului ruso-turc din 1806-1812 (pacea de la Bucuresti). Rusii ajung la Gurile Dunarii. Gheorghe Asachi īn Moldova (1813) si Gheorghe Lazar īn Ţara Romāneasca (1818) pun bazele īnvatamāntului modern īn limba romāna[7]. Imperiul rus si Imperiul Otoman īsi dau māna īn suprimarea Revolutiei lui Tudor Vladimirescu de la 1821. Miscarea lui Tudor este semnalul asumarii deschise de catre elitele romānesti a imperativelor eliberarii sociale si nationale. Pacea de la Adrianopol din 1829 (īn urma conflictului ruso-turc de la 1828-1829) consfinteste dreptul romānilor de a face comert liber si marcheaza afirmarea intereselor britanice la Gurile Dunarii (pāna atunci spatiu de disputa exclusiv ruso-austro-turca). O alta urmare a Pacii de la Adrianopol sunt Regulamentele organice impuse de rusi Ţarilor romāne (1831 īn Ţara Romāneasca, 1835 īn Moldova), care, pe lānga unele elemente de organizare moderna a statului consfintesc drepturi de natura feudala pentru marii proprietari, marcānd dificultatile modernizarii spatiului romānesc.



Pentru spatiul romānesc modernizarea a fost o conditie de existenta. Modernizarea nu a fost o optiune, ci un imperativ, resimtit ca atare atāt de clasele dominante cāt si de paturile de jos. Modernizarea era mai mult decāt o etapa de dezvoltare, ea coincidea cu necesitatea de a elibera natiunea de dominatia imperiilor otoman si austro-ungar. Prin regimul politic pe care acestea le-au impus societatii romānesti, īmpartita īn cele trei tari, aproape ca au interzis accesul acesteia la progres. Daca regimul austro-ungar excela prin duplicitate si opresiune nationala, regimul otoman interzicea īn mod efectiv dreptul Principatelor de a face comert cu restul lumii si, īn plus, prin regimul fanariot, sustinea un mecanism de dizolvare a ceea ce īndeobste era considerat a fi normal si moral īn societate.


Momentul īn care s-a afirmat cu acuitate nevoia modernizarii a fost sfārsitul secolului al XVIII-lea, īnceputul secolului al XIX-lea. Sfera de influenta otomana īn care se aflau Ţarile Romāne de dincoace de Carpati era resimtita de catre elitele locale ca un factor de frānare a progresului societatii romānesti. Īn acelasi timp, Imperiul otoman nu mai putea face fata noilor provocari culturale, militare[9] si politice ale celorlalte mari puteri si neputinta lui se resimtea dramatic īn Principate. Nemaiputānd gestiona dorinta de emancipare a romānilor, si deci presiunile de modernizare ale spatiului romānesc, turcii au impus la īnceputul secolului al XVIII-lea regimul fanariot , cel mai corupt regim politic pe care l-au avut vreodata romānii. Ca urmare a aceluiasi tip de blocaj fata de cerintele de dezvoltare ale popoarelor peste care se suprapunea, īmparatia habsburgica a delegat stapānirea romānilor la 1867 oligarhiei ungare, īn cadrul regimului dualist intitulat Imperiul Austro-Ungar, momentul marcānd īncetarea autonomiei Transilvaniei de la īntemeierea sa ca stat - ale carei īnceputuri sunt documentate īnca din secolul al IX-lea.


Actorii modernizarii Romāniei au fost dintotdeauna elitele si masele. Elitele au fost constituite din varii paturi sociale, de la intelectuali la mici si mari boieri, comercianti etc. Masele au fost alcatuite, pāna īn a doua parte a secolului XX, covārsitor din tarani. Īntre acestea au existat dintotdeauna si paturi sociale considerate mai putin productive, cum ar fi proletariatul condeiului, adica functionarimea fara utilitate sociala reala dar cu pretentii de consum si burghezia aflata īn solda statului, adica clasa sociala care traieste din afaceri pe seama statului, care nu are nici abilitati, nici capital pentru a produce plusuri de civilizatie. Ambele sunt analizate de catre Mihai Eminescu īn cadrul paturii superpuse[11].



Marile proiecte de modernizare ale societatii romānesti


), proclamarea independentei la 1877, īnfiintarea Bancii Nationale la 1880, proclamarea Regatului la 1881. Aducerea lui Carol I la putere (1866) a īnsemnat garantia depasirii provizoratului domniei unificate a Principatelor romāne si, īn plus, cāstigarea bunavointei Germaniei si a altor Marilor Puteri, care erau conduse de capete īncoronate īnrudite cu familia de Hohenzollern. Un alt pas necesar, cucerirea independentei (1877-1878), nu credem ca necesita aici o argumentare speciala, data fiind situatia societatii romānesti aflata īn plina ascensiune dar limitata īn posibilitatile sale de servituti externe. Īnfiintarea Bancii Nationale (1880) reprezinta un element deosebit de important pentru intrarea īn normalitate a vietii sociale, marcānd atāt un act politic - suveranitatea nationala este caracterizata īntre altele si de dreptul de a emite moneda si de a gestiona fluxurile monetare pe teritoriul national prin Banca Nationala, cāt si o noua etapa economica - viata economica nationala beneficia acum de propria moneda. Proclamarea Regatului la 1881 a īnsemnat maturizarea statului romān īn conditiile recunoasterii depline a independentei si a integrarii economiei romānesti īn marile circuite internationale moderne pe drumul ascendent al dezvoltarii.

Īn Principatele Romāne, atāt proiectul constituirii statului national cāt si imperativul modernizarii societatii īsi au punctul de plecare īn Revolutia lui Tudor Vladimirescu, la 1821. Modernizarea societatii continua īntr-o formula deturnata de interesele imperiale rusesti dupa Pacea de la Adrianopol (1829) si prin Regulamentul Organic (1830), imperativele proiectului fiind raspicat reafirmate de Revolutia de la 1848. Marile deziderate sociale īncep a fi puse īn practica prin reforma politica si rurala de la 1864. Reforma politica atinge punctul culminant prin Constitutia de la 1866, care a asigurat cadrul juridic fundamental pentru progresul accelerat al Romāniei din urmatorii saizeci de ani (Constitutia a fost schimbata la 1923), fiind īn acelasi timp simbolul sincronizarii ideologice depline cu cele mai moderne formule juridice occidentale.

Īn acelasi timp cu proiectele politice descrise mai sus, un rol deosebit de important īn modernizarea Romāniei l-a avut gāndirea critica - formata īn jurul societatii Junimea de la Iasi, īncepānd cu 1863. Personalitatea centrala a Junimii a fost Titu Maiorescu care a reusit sa strānga īn jurul sau aproape īn īntregime marile spirite ale culturii romāne din a doua parte a secolului al XIX-lea. Organul de presa al Junimii a fost revista Convorbiri literare (fondata īn 1867), pāna la instaurarea dictaturii comuniste (1944). Alaturi de membri fondatori precum Titu Maiorescu, Teodor Rosetti, Petre Carp, Vasile Pogor, Junimea a consacrat afirmarea lui Mihai Eminescu, Ion Slavici, Ion Creanga, I. L. Caragiale etc. Principala contributie la modernizarea societatii romānesti l-a avut Junimea prin selectia valorilor de nonvalori, īn particular prin critica politicianismului din viata politica si a diletantismului īn viata culturala. Junimea a contribuit decisiv la standardizarea limbii romāne moderne, la modernizarea institutiilor, la crearea spiritualitatii moderne romānesti, constituind momentul de vārf al eforturilor de armonizare a institutiilor occidentale cu specificul societatii romānesti.




Dincolo de Carpati, īn Transilvania, proiectul romānesc de modernizare demarat cu programul politic al rascoalei lui Horia, Closca si Crisan si cu cel cultural al scolii Ardelene este continuat prin Miscarea Memorandista. Initiata de Partidul National Romān la 1892, Miscarea Memorandista[14] a fost īn acelasi timp un raspuns la presiunile tot mai mari pe care autoritatile ungare le faceau pentru maghiarizarea populatiei romānesti. Partidul National este scos īn afara legii si liderii sai arestati īn 1894 de catre autoritatile ungare, īnsa īn urma presiunilor internationale īmparatul Franz Josef este nevoit sa īi gratieze īn 1895.

Vom urmari īn cele ce urmeaza etapele realizarii acestor proiecte (pāna la 1866) si marile dezbateri de idei din jurul acestora.





Cele doua curente mari ale evolutiei spatiului romānesc: cultura eroica si cultura critica


Ne amintim ca dezvoltarea spatiului romānesc subīntinde doua procese majore: realizarea statului si modernizarea societatii. Aceste procese se afla sub semnul a doua spiritualitati sau curente culturale, numite etapa eroica si, respectiv, cultura critica.

Aceste doua mari curente sunt, īn acelasi timp, tipuri de analiza majore, generatoare de structuri si perspective politice si sociale care īnca īsi pun amprenta asupra societatii.

Faza eroica a culturii romāne este premergatoare etapei critice.

Din punct de vedere ideologic, etapa eroica īsi asociaza conceptia sincronista. Conceptia sincronista privind maniera de dezvoltare a Romāniei prin imitatie fata de Occident este o realitate ideologica relativ tārzie, fiind pentru prima data explicitata īn scrierile lui Lovinescu (1920), la mai bine de o suta de ani de la desfasurarea etapei eroice. Din punct de vedere al actiunii politice īnsa, sincronizarea suprastructurilor romānesti cu echivalentele lor din Occident este opera Partidul Liberal īnca din a doua parte a secolului al XIX-lea.

Cultura critica apare din a doua parte a secolului al XIX-lea īn jurul societatii Junimea de la Iasi (1863), fiind sustinuta de personalitati culturale de marca din jurul lui Titu Maiorescu si a Convorbirilor literare (Iasi, 1867). Din punct de vedere politic cultura critica īsi asociaza Partidul Conservator. Din perspectiva sociologiei culturii, Edgar Papu plaseaza Junimea īn curentul mai larg al protocronismului secolului al XIX-lea.

Cultura critica apare ca reactie la ideologia sincronizarii imitative cu costurile nemasurate ale cresterii oligarhiei prin supraexploatarea taranimii (a tarii reale). Junimistii au sesizat primii faptul ca principalul efect al aplicarii doctrinei sincronizarii de catre partida[15] liberala a fost trecerea Romāniei din dominatia imperiului otoman si rusesc īn suburbia capitalului englez, ulterior german. Primul exponent semnificativ al culturii critice a fost Titu Maiorescu, care a reusit sa creeze o adevarata scoala de gāndire īn cadrul Junimii de la Iasi, aceasta grupānd īn rāndurile sale politicieni si intelectuali de marca precum: P. Carp, Ion Slavici, Ion Creanga, Mihai Eminescu etc. Reprezentatii culturii critice observa ca procesele care sunt valabile pentru Occident nu sunt neaparat utile pentru societatile intrate mai tārziu īn cursa dezvoltarii capitaliste. Aceasta pentru ca tarile avansate produc īn dezvoltarea lor efecte politice, militare, economice si sociale secundare care, daca nu sunt asumate corespunzator de catre elitele din periferia sistemului nu fac decāt sa transfere dominatia dinspre vechile imperii (īn cazul nostru: Imperiul Otoman, Ţarist si Habsburgic) īntr-un nou ciclu de dominatie - acela al capitalismului apusean asupra popoarelor īnapoiate din Estul Europei. Periferiile incorect ancorate īn noul ciclu european sunt prin excelenta demagogice, dominate de forme fara fond, adica rau administrate de institutii moderne fara corespondent īn viata reala si deci, fara utilitate publica, dar cu costuri foarte mari pentru contribuabili.

Primul pas īn emanciparea romānilor este facut de Revolutia lui Tudor Vladimirescu, la 1821, care marcheaza o surprinzatoare racordare la principiile statului modern - īn special prin cerintele legate de transformarea functiilor publice din surse de venit pentru potentati locali īn roluri utile pentru societate. Tudor Vladimirescu readuce īn istoria romānilor ideea nationala ca fundament al modernizarii sociale. Pentru Tudor, a fi patriot īnsemna īn primul rānd respect fata de aspiratiile si nevoile maselor. De altfel, o prima consecinta a miscarii lui Tudor este eliminarea domniilor fanariote.

Daca ar fi sa luam īn considerare importanta imitatiei sociale, asa cum ne propune Eugen Lovinescu, atunci primul moment politic al modernizarii Romāniei prin sincronizarea cu ideile revolutiei franceze este asa-numita Constitutie a carvunarilor sau Constitutia din 1822. Īn fapt, respectiva constitutie este un memoriu, prin care o parte din boierimii si noua clasa comerciala ("ciocoii" - cum arata Lovinescu) cereau marilor puteri o serie de drepturi comerciale si politice. Unele pasaje din memoriu reproduc Declaratia drepturilor omului de la 1789 fara a atinge īn mod serios chestiunea emanciparii si modernizarii societatii romānesti, fiind mai degraba, dupa cum chiar Lovinescu observa, "un moment ideologic".

Urmeaza momentul Pacii de la Adrianopol, la 1829, cānd, īn urma victoriei rusilor īmpotriva turcilor, Principatele capata dreptul de a face comert cu restul lumii. Este interesant de remarcat ca dreptul acesta este expresia intereselor britanice la Gurile Dunarii, grabite sa puna deja o stavila īn calea expansionismului rusesc la Dunare si Strāmtorile din Marea Neagra. Daca Turcia nu mai putea avea puterea de a supraveghea eficient artera europeana a Dunarii, Imperiul Britanic si Franta īncep sa sustina limitat Principatele ca frontiera a Europei occidentale īn calea noii amenintari rusesti. De altfel, Imperiul Ţarist īntelege sa īsi manifeste dominatia impunānd un Regulament de guvernare pentru Moldova si Ţara Romāneasca de factura neofeudala. Cu eliberarea Dunarii de sub monopolul otoman, spatiul romānesc intra direct īn circuitul capitalist mondial si, odata cu el, īn circuitul politic, ideologic al ideilor dominante ale epocii.


Revolutia de la 1848 este punctul culminant al fazei eroice a dezvoltarii moderne a Romāniei. Este momentul īn care se afirma raspicat nevoia construirii statului national romān, ca formula moderna, capitalista, de progres social si national. Proclamatia de la Islaz din 20 iunie 1848, cele trei Mari Adunari Nationale de la Blaj (din mai, iunie si septembrie 1848 ) si "Proiectul de Constitutie pentru Moldova" (august, Cernauti) sunt momentele cruciale ale romānilor din cele trei Principate care exprima dorinta de emancipare nationala si modernizare sociala. Īn discursul elitelor romāne apare pentru prima data formulata cu claritate notiunea de «popor suveran», principiu de structurare politico-sociala si economica care sta si astazi la baza statelor moderne. Romānii din Moldova si Ţara Romāneasca militau pentru eliberarea de sub dominatia ruseasca si turceasca, eliminarea ierarhiei rangurilor, īmproprietarirea taranilor, libertatea presei etc. Perspectiva generala era aceea a dezvoltarii capitalismului national, slujitor al societatii vazuta ca sfānta cetate. La Blaj, dar si īn alte adunari "Natiunea romāna s-a declarat si proclamat natiune de sine statatoare". Īn Ardeal, elitele si taranii s-au vazut nevoiti sa puna mai īnaintea preocuparilor privind modernizarea sociala problema alipirii fortate la Ungaria, fapt proclamat din pacate de revolutia ungara si situat īn mod curios sub stindardul eliberarii si modernizarii natiunii maghiare. Revolutia romāna din Ardeal, desi moderna īn spirit, are un caracter national pronuntat īn actiunile concrete. Astfel, revolutionarii romāni, īn frunte cu Avram Iancu, Eftimie Murgu, Andrei saguna, Aron Pumnul s.a. au fost nevoiti sa accepte suzeranitatea īmparatului, jurāndu-i credinta la Adunarea de la Blaj, desi, tot acolo, au formulat si marile proiecte de emancipare sociala precum libertatea cuvāntului, eliberarea de servituti a taranilor, dreptul la credinta ortodoxa, libertatea industriei si a comertului care presupuneau, īn esenta, emanciparea de sub dominatia īmparatului de la Viena etc.

Revolutia de la 1848 scoate cel mai bine la iveala noul tip uman pe care se reazema progresul societatii romānesti. Desi teoriile sincroniste, īn frunte cu Eugen Lovinescu vad īn pasoptisti īn primul rānd agentii imitarii ideologice ai Occidentului, tipul revolutionarului romān este mai mult decāt tiparul ideocrat lansat de revolutia franceza. Desigur, fiecare personalitate īsi are accentele ei. Daca la Ion Heliade Radulescu se observa cu precadere credinta īn caracterul mesianic al poporului romān, care are un rol pe care trebuie sa si-l īndeplineasca īn istorie, la Nicolae Balcescu sau la Ion Ionescu de la Brad apare cu claritate rolul specialistului īn ridicarea societatii pe baze nationale. Īn general, chiar daca revolutionarii s-au limitat la atribui oarecum naiv rolul ridicarii poporului intelectualitatii si capitalului, credinta lor nestramutata īn progres prin neam si, implicit, īn necesitatea realizarii statului national romān asezat pe baze politice si economice moderne, au constituit pentru mai mult de o jumatate de secol punctele de reper ale tuturor eforturile de modernizare ale Romāniei. Aceste imperative au fost (unele sunt si astazi nerezolvate): emanciparea taranimii si īncorporarea agriculturii īn marele circuit economic national de pe urma caruia sa beneficieze īn primul rānd satul, eliberarea nationala prin unirea celor trei tari romāne si cucerirea independentei, asezarea pe baze democratice reale a statului si pe baze capitaliste a vietii economice si sociale. Liberalii M. Kogalniceanu, Bratienii, C.A. Rosetti, si altii, formati īn timpul revolutiei, au continuat proiectul modernizarii Romāniei prin rolul lor īn realizarea Unirii de la 1859, a Constitutiei de la 1866, a Independentei de la 1877, īnfiintarea Bancii Nationale la 1880, proclamarea regatului la 1881, īncununate prin Marea Unire de la 1918.

Dupa 1848 are loc un eveniment cu consecinte geopolitice importante pentru romāni - razboiul Crimeii (1853-1856) īntre rusi si marile puteri occidentale care sustineau Imperiul Otoman. Frantei si Angliei li se alatura si Imperiul Habsburgic. Īn urma Conventiei de la Paris (1856) prin care se termina conflictul, Rusia pierdea dreptul de control asupra politicii interne din Ţarile Romāne, drept instituit odata cu Pacea de la Adrianopol (1829) si consacrat prin Regulamentul Organic. Īn plus, Rusia retroceda sudul Basarabiei (anexata la 1812) Moldovei (Judetele Cahul si Ismail) si trebuia sa respecte libertatea comertului si a navigatiei pe Dunare si pe Marea Neagra . Īn felul acesta devine posibila convocarea divanurilor (adunarilor politice reprezentative) īn Ţara Romāneasca si Moldova pentru amendarea Regulamentelor organice din cele doua tari si alegerea unui singur domnitor - fapt ce avea sa determine, cu ajutorul Frantei, Unirea de la 1859. Opozanti īnversunati ai aparitiei noului stat au fost Imperiul Otoman - care īntelegea perspectiva cuceririi independentei romānilor si Imperiul Habsburgic - care prevedea unificarea Moldovei cu Ţara Romāneasca drept primul pas pentru unirea tuturor romānilor (si implicit pierderea Transilvaniei si Bucovinei).


Īnfaptuirea Unirii de la 1859 si alegerea lui Alexandru Ioan Cuza domnitor al Moldovei si Ţarii Romānesti reprezinta finalizarea unei prime etape al proiectului romānesc de modernizare. Īn conceptia pasoptista libertatea individuala nu era posibila decāt dupa realizarea libertatii nationale, iar realizarea statului romān era prima conditie a acestui proces. Lovinescu este cel ce puncteaza faptul ca Unirea de la 1859 marcheaza realizarea "cadrului fundamental" al existentei Romāniei ca societate moderna. Īntr-adevar, prin actul Unirii se creeaza cadrul statal fara de care progresul īntregului spatiu romānesc (deci inclusiv al Transilvaniei, al Basarabiei si Bucovinei) nu ar fi fost posibil.

Au devenit astfel posibile demararea proiectelor care priveau democratizarea votului si solutionarea problemei rurale. Fara largirea bazei votului, libertatea personala nu putea fi atinsa si, īn consecinta, sursa cea mai importanta a democratiei - libertatea de expresie īn ceea ce priveste treburile publice, nu mai putea fi realizata. Cea de a doua chestiune, reforma rurala, era imperios necesara pentru asigurarea fondului reformei politice. Fara īmproprietarirea taranimii, cea mai mare parte a romānilor ar fi ramas neliberi si deci, chestiunea democratizarii ar fi fost o forma fara fond.

Scurta domnie a lui Cuza (1859-1866) reuseste trei masuri foarte importante.

Prima, secularizarea averilor manastiresti (1863) reprezinta, īn fond, "luarea pe spezele statului romān"[17] a tuturor manastirilor. Scopul legii din 1863 a fost eliminarea controlului tarist exercitat īn Principate prin intermediul ierarhilor greci ce guvernau manastirile "īnchinate" direct Patriarhiei de la Constantinopol si, īn al doilea rānd, stoparea scurgerilor unor venituri importante (manastirile īnchinate trimiteau catre Constantinopol sau catre Athos o buna parte din veniturile lor, chiar daca īn tara, unele dintre acestea abia daca se mai tineau īn picioare). Au urmat reformarea Parlamentului (a Adunarii) prin democratizarea votului, care a facut posibila Reforma rurala de la 1864. Nu a fost deloc usor pentru Cuza si Kogalniceanu (cel mai apropiat colaborator al domnitorului, prim ministru) sa impuna clasei politice - structurata aproape feudal īn urma Regulamentului organic - legea rurala. A fost nevoie ca Alexandru Ioan Cuza sa de o veritabila lovitura de stat pentru a impune aceste reforme. Astfel, prin noua "constitutie", numita Statut , prerogativele domnitorului erau mult īntarite, dincolo de prevederile Conventiei de la Paris din 1856, iar Adunarea parlamentara se īmparte īn Camera si Senat, cu presedinti numiti de domn. Daca Statutul diminua prerogativele Parlamentului, īn schimb a largit semnificativ drepturile electorale: nu numai marii proprietari de pamānt aveau acces īn Parlament ci si o buna parte din cetatenii de rānd, dupa tipul de impozit pe care īl plateau. Baza electorala mult marita a statului Romān a asigurat astfel - paradoxal, prin vointa autoritara a domnului - startul democratiei romānesti. Odata modificata structura sociala a Parlamentului, Cuza a putut supune votului Legea rurala. Adoptarea acesteia de noua Adunare marcheaza intrarea efectiva īn modernitate a Romāniei prin desfiintarea clacii si īmproprietarirea taranilor. Cu toate acestea legea rurala de la 1864 nu a reusit solutionarea problemei rurale, consacrānd totodata acest handicap pentru tot restul epocii moderne, pāna īn zilele noastre. Datorita faptului ca taranii au primit pamānt insuficient si nu au fost pusi īn posesia instrumentelor de productie, situatia taranilor s-a agravat sistematic īn cursul secolului XIX si īnceputul secolului XX, suferinta lor iesind iveala īn mai multe rānduri, prin cāteva rascoale (cea mai rasunatoare a avut loc īn 1907).

Constitutia de la 1866 este prima lege fundamentala propriu-zisa a Romāniei moderne (Statutul lui Cuza fiind o amendare a Conventiei de la Paris). Constitutia statueaza caracterul democratic al societatii dupa modelul belgian si va asigura suportul legislativ guvernarii monarhice. Printul Carol I este investit Domn īn mai 1866 iar Constitutia este votata īn iunie acelasi an. Romānia se va putea proclama monarhie dupa ce toate marile puteri vor recunoaste independenta cāstigata pe cāmpul de batalie (razboiul din 1877-1878), īn anul 1880. "Constitutia din 1866 este inspirata din Constitutia belgiana din 1831, considerata la timpul respectiv cea mai liberala din Europa. Ea consfinteste o serie de idei importante, printre care: principiul suveranitatii nationale, principiul guvernamāntului reprezentativ, separatia puterilor, monarhia ereditara, responsabilitatea ministeriala, recunoasterea drepturilor omului si cetateanului.

Constitutia din 1866 a consacrat pentru prima data īn istoria vietii noastre statale caracterul indivizibil al statului romān, care de la acea data va purta numele oficial de Romānia, aceasta īn conditiile īn care tara noastra se gasea īnca sub suzeranitatea Imperiului Otoman. Prin acest act fundamental, Romānia realizeaza o adevarata deschidere, fiind primul stat constitutional al Europei de sud-est."[20]

Īn ceea ce priveste rolul de punte de legatura cu traditia moderna Occidentala al Constitutiei de la 1866, Eugen Lovinescu observa urmatoarele:

"Cadrele vietii noastre sociale au fost trase aproape definitiv prin Constitutia de la 1866; la aceasta data, actiunea revolutionara a ideologiei poate fi, deci, privita ca īncheiata; formal, viata poporului nostru a devenit sincronica vietii europene; din epoca eroica a renasterii, am intrat īn faza consolidarii materiale." (Lovinescu: 1997, 117)


Perioada dintre 1859 si 1910 este considerata faza predecolarii capitaliste a Romāniei, caracterizata de guvernarea intereselor oligarhiei interne aflata īn formare. Predecolarea este caracterizata prin procese de acumulare primitiva a capitalului, īn care se formeaza o "masa critica" de capital intern pentru a asigura dezvoltarea ulterioara a economiei. Acumularea primitiva a capitalului este īnsa caracterizata de supraexploatarea muncii taranesti, de practicarea unor dobānzi foarte mari (camataresti) si, īn consecinta, de costuri sociale exagerate. Principalul cost al acestui proces a fost neoiobagia, adica reservilizarea taranimii, de aceasta data cu instrumentele oferite de infrastructura juridica si de sistemul de camata modern, ceea ce a condus la o agravare nemaipomenita a situatiei acestei paturi sociale. Din punct de vedere politic, dupa cum arata Zeletin, perioada este caracterizata de arderea etapelor evolutiei normale, dar este mai aproape de caracterul statului absolutist decāt de guvernarea democratica. Aceasta pentru ca oligarhia interna si-a apropriat īn interes propriu mecanismul de stat pentru a-si pune sub protectie acumularea. Cresterea autonoma a capitalului intern nu a fost posibila decāt odata cu eliberarea taranimii de constrāngerile neoiobagiste si dupa unificarea organica a spatiului economic romānesc la 1918. (Badescu: 1996, 24 si passim).







Proiecte si doctrine ale modernizarii Romāniei


Am vazut pāna acum care sunt principalele etape ale modernizarii Romāniei, īn general pāna la primul razboi mondial, īn mod special pāna la 1866. De asemenea, am putut constata ca evolutia societatii Romānesti nu s-a facut la īntāmplare, ci sub directia unor curente culturale majore. Din descrierea etapelor istorice am observat ca aceste curente culturale majore s-au constituit īn paradigme, adica īn modele de gāndire si actiune sociala, politica, culturala si chiar militara. Paradigmele respective sunt perspectiva sincronista si cultura critica.

Īn preajma primului razboi mondial si mai cu seama dupa terminarea lui, īn Romānia se cristalizeaza mai multe proiecte-doctrina privind modernizarea societatii si a statului.

Virgil Madgearu (1887-1940) si-a facut studiile universitare īn Germania, este principalul doctrinar al Partidului National Ţaranesc, a fost ministru cu diferite portofolii (finante, industrii, agricultura) īn perioada guvernarii taraniste dintre 1928-1933[21].

Spre deosebire de Lovinescu, Madgearu socoteste ca problema dezvoltarii se pune īn urgenta ei imediata iar nu īn viitor, dupa asimilarea de sus īn jos a unor modele externe. Pentru Madgearu sincronizarea ideologica si a institutiilor este mai īntāi de toate parte a logicii capitalului aflat īn expansiune. Īn acest fel, economistul taranist corecteaza teoria sincronismului si legea orbitarii enuntate de Lovinescu, respectiv de Constantin Dobrogeanu Gherea, cu urmatorul enunt de valoare paradigmatica:

Capitalismul, ca sistem economic mondial nu patrunde īn masa larga a economiilor taranesti prin transformarea modului lor de productie pe baze capitaliste, ci numai prin aparatul comercial supunānd īntreaga fiinta a economiilor taranesti poruncilor pietei capitaliste si luānd din munca taraneasca 'plusvaloarea' īn forma cāstigului comercial." (Madgearu: 1926, 137, apud Madgearu: 1995, 262-263, s.n.).

Cu alte cuvinte, impactul pe care capitalismul modern īl are asupra economiilor agrare din Estul Europei nu este neaparat unul pozitiv . Din perspectiva logicii sistemului mondial imitatia nu este suficienta pentru a ocupa o pozitie mai buna īn cadrul acestuia - adica nu este suficienta schimbarea cadrului juridic pentru a schimba modul de productie īnapoiat cu unul performant.

Pentru Madgearu dezvoltarea Romāniei se refera īn principal la punerea pe baze sanatoase a agriculturii. Solutia la problema rurala este transformarea regimului proprietatii. Pentru a se integra īn economia de piata, arata Madgearu, satul trebuie sa redescopere valentele economiei taranesti libere (ale proprietatii de munca), cu ajutorul dezvoltarii retelei creditului rural. Creditul rural - adica banca - va face legatura īntre industrie si sat, ajutānd satul sa cumpere produsele industriale necesare cultivarii pamāntului si cresterii nivelului general de civilizatie. Pentru ridicarea agriculturii nu este nevoie neaparat de aparitia marilor proprietati capitaliste - care "īsi vor atinge repede limita rationalitatii capitaliste" , ci doar de punerea pe alte baze ale economiei taranesti centrate pe proprietatea familiala, mai exact pe reteaua de proprietati familiale taranesti.

Madgearu introduce īn circuitul sociologiei si economiei moderne proprietatea de munca, revolutionānd conceptul de proprietate. Proprietatea trebuie socializata, arata Madgearu, punānd-o īn slujba interesului public. Proprietatea capata astfel functie sociala pe lānga functia de marcator de status (de prestigiu social). El opune proprietatea de munca notiunii de proprietate de exploatare - adica starii generale a regimului contemporan al proprietatii de la īnceputul secolului XX. Madgearu dezvolta acest concept plecānd de la Constitutia Germaniei din 1919:

[24] īn proprietate de munca este garantia organizarii pe baze rationale a agriculturii si premisa dezvoltarii moderne a Romāniei, arata Madgearu.

Madgearu nu este adeptul marii proprietati capitaliste īn agricultura, care, arata el, este inevitabil limitata īn eficienta de natura mijloacelor de productie dominante (sezonalitate si alte caracteristici ale naturii) si de constrāngerile marelui capital de banca, ci al proprietatii taranesti. Proprietatea taraneasca trebuie sa dezvolte ocupatii industrializate auxiliare pentru a exploata inactivitatea din timpul sezonului rece. Exploatarea rationala īn economia rurala nu este obligatoriu sa fie identica cu rationalitatea capitalista, ea poate ramāne foarte bine economie taraneasca, īn conditiile aratate mai īnainte. Pentru Madgearu, industria interna si creditul trebuie sa se subordoneze nevoilor economiei taranesti. Industria interna nu poate concura pe pietele externe cu produsele occidentale, dar poate concura cu succes cu acestea pe piata interna, cu conditia sa reprezinte corect nevoile economiei rurale. Contextul general al acestor politici este justitia fiscala, īn virtutea careia "fiecare cetatean sa plateasca, dar sa plateasca īn raport cu capacitatea de plata." (Madgearu: 1935, 197).



Proiectul poporanist - C. Stere

Problema socialismului

Principalul exponent al curentului poporanist sunt Constantin Stere[25] si intelectualii din jurul revistei Viata Romāneasca, fondata īmpreuna cu Garabet Ibraileanu si Paul Bujor la 1906.

Stere are doua contributii importante la proiectul de modernizare al Romāniei. Mai īntāi de toate clarifica iluzia socialista, stabilind foarte clar imposibilitatea aplicarii proiectului marxist la Romānia. Īn al doilea rānd, este printre primii care furnizeaza o solutie taranista (īnaintea lui Madgearu) economiei si societatii romānesti.

Īn ceea ce priveste primul aspect, al validitatii proiectului socialist, Stere arata ca fiind o tara predominant agrara, Romānia nu poate avea o constructie socialista īntemeiata pe marea industrie si pe proletariat. Mai mult, competitia industriala acerba fiind controlata de marea finanta si de state cu politici si armate puternice, Romānia nici nu poate aspira sa-si construiasca o industrie mare cu care sa intre pe piata mondiala. Īn consecinta, Romānia nu va avea nici proletariatul cu care sa sustina o reforma socialista. De asemenea, socialismul nu ar putea sa conteze pe o clasa sociala pe care o considera dusman de clasa, adica pe taranime:

[26] este cel care sintetizeaza o buna parte din eforturile de dezvoltare din īntreaga perioada cuprinsa īntre 1848 si 1930. El ajunge la concluzia ca pentru a putea iesi din statutul de periferie tranzitia din Romānia trebuie reorientata:

  1. pe baze crestine
  2. pe ierarhia competentelor
  3. dupa principiile protectionismului inteligent īn economie
  4. īn acord cu importanta functiilor sociale ale diferitelor categorii ocupationale, ca baza pentru viata politica.

Din toate acestea a rezultat proiectul statului corporativ, īntemeiat pe īntreprinderea corporatista, parlamentul corporativ si protectionismul selectiv (inteligent).

Punerea proiectului corporativ pe baze crestine este marea diferenta dintre organizarile de tip corporativ aflate atunci īn plina dezvoltare īn Germania si Italia, state de extrema dreapta si atee. Numai o doctrina crestina putea avea īn vedere socializarea intereselor marilor īntreprinzatori cu restul poporului īn cadrul a ceea ce Manoilescu numeste politicile de ridicare si conservare a taranimii . Totodata, fundamentul vocational al doctrinei corporatiste - anume ideea de chemare īn asumarea profesiei - este de tip crestin. Īn al treilea rānd, aspectul crestin al doctrinei manoilesciene rezida īn finalitatea comunitara a proiectului: individul trebuie sa-si perfectioneze personalitatea (deci individul nu este un numar īn slujba unei ideologii, ca īn cazul corporatismului nazist sau fascist) avānd īn vedere interesul public (comunitatea de apartenenta, poporul din care face parte). De altfel, se cuvine facuta precizarea ca dupa cel de-al doilea razboi mondial mai toate statele occidentale au adoptat modelul corporatist de organizare social economica īn ceea ce avea sa fie cunoscut sub denumirea de neocorporatism.

Asezarea statului romān pe ierarhia competentelor - idee unde Manoilescu se īntālneste cu teoria statului cultural, de la Maiorescu la Gusti - este asociata cu reasezarea vietii politice īn acord cu importanta functionalitatii si utilitatii sociale a diferitelor ocupatii. Democratia corporativa porneste de la nivelul īntreprinderii si ajunge la reorganizarea parlamentului.

La nivelul īntreprinderii, Manoilescu limpezeste notiunea de corporatism īn felul urmator:

"Oricāt ar parea de paradoxal, notiunea aceasta - noua īn forma ei moderna - de corporatie, ca organizatie nationala cuprinzānd pe toti acei care conlucreaza pentru a realiza un anumit produs sau un anumit serviciu national complet este o notiune mai clara - si sociologic mai concreta - decāt notiunea de clasa." (Manoilescu, 1941, p.31, s.n.).

"Misiunea economica a corporatiilor este aceea de a organiza si coordona productia nationala. Misiunea sociala a corporatiilor este de a rezolva pe cale de īntelegere toate diferendele dintre īntreprinzatori si salariati. .... In acelasi timp, corporatiile au rolul de a dezvolta printr-o colaborare continua īntre īntreprinzator si muncitor sentimentul de solidaritate al muncitorului cu īntreprinderea si o noua disciplina sociala, rezultānd din prioritatea acordata interesului national. Misiunea politica a corporatiilor este de a integra politiceste viata locala, viata regionala si viata nationala. .... Organele autonome locale si regionale si statul īnsasi trebuie sa fie expresia elementelor economice sociale pozitive." (Manoilescu: 1933, 26-35)

Organizatia corporatista are, cu alte cuvinte, obiective foarte clare. Obiectul muncii ei este organizarea productiei (din punct de vedere social, economic si politic), iar finalitatea este cresterea competitivitatii nationale si cresterea gradului de civilizatie al societatii.


Democratia corporativa

Īn ceea ce priveste organizatia parlamentului, acesta nu este īndeajuns sa fie democratic, el trebuie sa fie democratic corporativ. Manoilescu considera ca partidele clasice nu sunt suficient de reprezentative pentru interesele celor ce muncesc (īntreprinzatori si lucratori), de aceea parlamentul trebuie sa fie structurat nu pe criteriul apartenentei la un partid anume ci pe criteriul apartenentei la o comunitate profesionala, conform cu ponderea acesteia īn cadrul social-economic general.

Parlamentul corporativ si politicile de īncurajare a economiei prin protectionism pleaca de la premisa ca "deasupra interesului individual al īntreprinzatorului, va sta interesul colectiv al corporatiei, iar deasupra acestuia interesul general al tarii." (Manoilescu: 1933, 26-35).


Protectionismul selectiv

Referitor la viata economica, Manoilescu arata ca acesta trebuie sa plece de la urmatoarele premise:

īncurajarea activitatilor care produc cea mai mare valoare raportat la ansamblul tarii: "Sistemul nostru īn el īnsasi este cu totul opus protectionismului generalizat. Noi recomandam protectia numai pentru articolele de mare productivitate a muncii (a caror productivitate aferenta depaseste productivitatea medie a tarii) cu excluderea de la protectie a tuturor celorlalte." (Manoilescu: 1986, 367). Spre deosebire de Madgearu si Constantin Stere, Manoilescu sustine necesitatea industrializarii rapide si sustinerea oricaror industrii care pot īndeplini cerinta de mai sus, indiferent daca este legata sau nu de sustinerea directa a agriculturii.



"Īntr-adevar, exista īntr-un stat normal, guvernat omeneste, o compensare pentru sacrificiile poporului de jos. Partea descarcata de munca fizica a societatii īsi pierde puterea musculara (iritabilitatea), dar cāstiga īnmiit de mult prin sporirea puterii nervoase (sensibilitate, inteligenta). Arte si stiinte sunt copile ale luxului, dar sunt o compensatiune. Inventiile tehnologice īn toate ramurile vietii cer azi, īn fabrici si manufacturi, de mii de ori mai multa munca decāt māinile tuturor acelora cari nu lucreaza fizic, a tuturor īnvatatilor la un loc. Supunānd puterea unui sclav orb, cari nu se revolta, a naturii, munca fizica a omului devine din ce īn ce mai usoara. Dar avem noi arte si stiinte? E patura aceea consumatoare de nulitati o clasa de oameni de stiinta cari sa compenseze munca conationalilor lor, din care traiesc?

Precum stim, nu.

Iata dar adevarata cauza a balantei [comerciale, de plati] defavorabile: īnmultirea cu asupra de masura atāt a clasei consumatoare, cāt si a necesitatilor ei. Cānd un guvern are īnsa drept sistem de-a ridica de pe ulite mii de nulitati si a le inspira trebuinte pe cari nu le avusesera nicicānd; cānd se depopuleaza cafenelele pentru a se popula bugetul; cānd ignoranta, perversitatea si lenea sunt titluri de recomandatie pentru a face cariera pe miile de cai cari atārna direct sau indirect de stat - atunci īntr-adevar se descarca de sarcina īntretinerii fizice straturi de oameni cari nu meritau sa fie descarcate si se īncarca cu asupra de masura restul poporului.

Daca producatorul nostru, taranul, ar primi īn schimb cunostintele necesare pentru a-si economisi munca bratelor si a produce mai mult cu lucru mai putin atunci ar exista o compensatie. Dar el munceste īn acelasi mod primitiv si greu ca si stramosii sai, īnsutindu-i-se sarcinile publice.

Ce lumina i se da īn schimb?" (Mihai Eminescu, Natiunea romāna. Progres si moralitate, Bucuresti, Editura Albatros, 1999, p.410)


Numele complet al celui ce avea sa devina primul rege al romānilor (1881) este: Karl Eitel Friedrich Zephyrinus Ludwig von Hohenzollern-Sigmaringen.

Conferinta de la Paris a Marilor Puteri din septembrie 1859 recunostea valabilitatea Unirii din acelasi an numai pe perioada domniei lui Cuza.

La 1881 Partidul National Romān din Transilvania s-a unit cu Partidul National Romān din Banat. Partidul National Romān este precursorul Partidului National Ţaranesc care, alaturi de Partidul National Liberal, a dominat scena politica īntre cele doua razboaie mondiale. Īn ceea ce priveste Miscarea Memorandista, īn documentul intitulat Memorandum si adresat de PNR īmparatului (care nu l-a citit, ci l-a trimis autoritatilor ungare care i-au arestat pe liderii PNR), se cereau: restabilirea autonomiei Transilvaniei, folosirea limbii romāne īn administratie, dreptul la īnvatamānt īn limba romāna, sufragiu universal, īntarirea bisericii nationale si a īnvatamāntului confesional. Reactia autoritatilor ungare a fost īnchiderea lui Ion Ratiu, Gheorghe Pop de Basesti, Vasile Lucaciu si a altor 13 fruntasi ai partidului īn urma unui simulacru de proces desfasurat la Cluj, īn 1894. Īn Bucuresti s-au desfasurat īn tot acest timp ample manifestatii de solidaritate la care au participat peste 30000 de persoane (īn vara anului 1892, Bucuresti). Statul romān īnsa nu a putut interveni direct īn rezolvarea problemei datorita Tratatului sau de Alianta cu Austro-Ungaria (asa numita Tripla Alianta īntre Prusia si Austro-Ungaria, la care Romānia a aderat īn 1883).

Una dintre denumirile partidelor īn secolul al XIX-lea.

Cf. Constantin C. Giurescu, Dinu C. Giurescu, Istoria Romānilor din cele mai vechi timpuri pāna astazi, Editura Albatros, 1975, p.606.

Cf. Constantin C. Giurescu, Dinu C. Giurescu, Istoria Romānilor din cele mai vechi timpuri pāna astazi, Editura Albatros, 1975, p.616.

Titlul complet era Statutul dezvoltator al Conventiei de la Paris.

Trebuie precizat ca spiritul autoritar al domnului Alexandru Ioan Cuza s-a limitat la a urmari sistematic reformarea sistemului politic si a economiei rurale. Statutul a fost votat de popor prin Plebiscit, īn luna mai 1864.

Parlamentul Romāniei, Directia de informare parlamentara (2005), Mihaela Georgescu,

https://www.forumconstitutional.ro/camera_deputatilor/prodemocratia/forum.page?mid=6, sublinierea apartine autoarei.

Virgil Madgearu: 1999, Prefata.

Ilie Badescu numeste procesele de īnapoiere ce apar īn tarile ramase īn urma ca urmare a contactului deficitar cu capitalul strain efect de pozitie. Cel mai grav efect de pozitie dezvoltat īntre 1866-1910 s-a numit neoiobagie. (Badescu: 1996, 24 si passim).

Madgearu considera ca etapa de dezvoltare īn care este Romānia īncurajeaza patrunderea mai cu seama a capitalurilor camataresti la tara, īn nici un caz a celor care pot servi la rationalizarea productiei, de aceea, arata el, este nevoie ca taranimea "sa aduca sub stapānirea ei, cu ajutorul cooperativelor ei, toate caile care duc la piata mondiala pentru marfuri si capital si sa puna stapānire pe īntregul aparat de comert si credit, care serveste intereselor maselor taranesti. Fructul acestei biruinte de clasa economice mondiale va fi ca ceea ce poate fi un mijloc de exploatare capitalist, devine un simplu instrument tehnic, prin care economia familiala īn agricultura īsi īntareste pozitiile." (Madgearu: 1995, 84).

Ne dam seama ca proprietatea de exploatare este īn fapt, parcela taraneasca supraexploatata sau marea proprietate rau organizata, care foloseste forta de munca subremunerata.

Provenit dintr-o familie de boieri din Basarabia, Stere (1865-1936) este arestat īn timpul liceului de catre serviciile secrete tariste pentru activitate īmpotriva tarului si deportat ulterior īn Siberia (1886-1892). Desi īn Rusia intra īn contact cu socialistii de acolo, Stere face optiunea pentru democratie iar nu pentru societatea socialista, fapt exprimat printr-o serie de articole intitulate Social-democratism sau poporanism? - strānse īntr-un volum abia īn 1996 de Mihai Ungheanu (Editura Porto Franco, Galati). Se stabileste īn Romānia īn 1892, iar la 1913 devine rector al Universitatii A.I. Cuza din Iasi. Consilier de prima importanta pentru presedintele Partidului Liberal Ionel Bratianu, Stere intra īn dizgratie si este chiar arestat pentru o scurta perioada īn 1918 datorita optiunii sale pentru o alianta cu Germania si nu cu Rusia īn timpul primului razboi mondial. Este cofondator, alaturi de Iuliu Maniu, Vasile Goldis si altii ai Partidului National Ţaranesc (format īn 1926 prin fuziunea Partidului National din Transilvania cu Partidul Ţaranesc). "Intransigenta doctrinara a lui C. Stere intra īn conflict cu metoda tranzactionala, de «pertractari» a lui Iuliu Maniu. ....Īn 1931 demisioneaza din PNŢ si se retrage la Bucov ..." (Ungheanu īn Prefata la Stere: 1996, XII). Crezul sau este democratia rurala pe care o exprima īn paginile Vietii Romānesti (director 1906-1915).

Mihail Manoilescu, īsi face debutul international īn stiintele economice īn anul 1929, cu Fortele nationale productive si comertul exterior. Teoria protectionismului si a schimbului international. Pāna atunci, Manoilescu publicase peste o mie de pagini īn limba franceza, dintre care 25 de studii consacrate realitatilor Romāniei[26]. Manoilescu a fost continuu preocupat de redefinirea structurii conceptuale a stiintei economice. In preajma izbucnirii celui de-al doilea razboi mondial eforturile sale au īntrunit o larga recunoastere internationala, fiind numit īn urma Congresului international de stiinte economice de la Paris, din 1937, seful comisiei īnsarcinate cu standardizarea conceptuala a stiintei economice. Manoilescu a fost presedintele Asociatiei Generale a Inginerilor Romāni, organism al carei membru fondator era de la sfārsitul primului razboi mondial.

Manoilescu a ocupat de cinci ori diferite functii de ministru īnainte de anul 1940, īn perioada iulie-septembrie 1940 fiind chemat sa ocupe functia de ministru de externe de regele Carol al II-lea. Ne amintim ca atunci Romānia tocmai pierduse Basarabia si Bucovina si era pe punctul de a pierde Ardealul de Nord.

Aceasta conceptie este dusa mai departe de Nichifor Crainic īn cadrul dezvoltarii noii democratii numita demofilie. Īntemeiata si ea pe parlamentul corporativ, demofilia este aplicatia directa a conceptiei crestine īn viata publica. "Continutul demofiliei deci, este: mila si hrana (catre popor). Fara a doua, mila se preschimbć īn demagogie (ipocrizie), fara prima, hrana se transformć īn consumerism, raportul celor condusi cu conducatorii īsi pierde orice continut spiritual, devine unul pur materialist. Pentru afirmarea de neam īn statul nou (redefinit), Crainic propune ideea de proportie numerica pentru reprezentarea etniilor īn parlament si īn institutii (adica īn toate formele de directie din viata concreta a popoarelor). Acesta este principiul "proportionalitatii etnice"." (Badescu: 2002, 550-551)



loading...








Document Info


Accesari: 633
Apreciat:

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site

Copiaza codul
in pagina web a site-ului tau.




eCoduri.com - coduri postale, contabile, CAEN sau bancare

Politica de confidentialitate

Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2020 )