Documente online.
Username / Parola inexistente
  Zona de administrare documente. Fisierele tale  
Am uitat parola x Creaza cont nou
  Home Exploreaza
Upload




























REGULILE VIETII PLACUTE DUPA HOMER

istorie




REGULILE VIEŢII PLĂCUTE DUPĂ HOMER






scolile filosofice pot fi īmpartite īn privinta principiilor: ramīne totusi, psntru nevoile vietii, o morala comuna, asupra careia toata lumea est 24124c219y e īn linii mari de acord.

Iar aceasta morala comuna se poate scoate cu usurinta din exemple homerice: Homer este un excelent preceptor, fie ca e vorba de conduita individuala sau de conducerea cetatilor.

Sa īncepam cu omul, si la om cu nevoile inferioare: hrana, bautura, poftele dragostei, īntregul domeniu al epi-thymiei platoniciene.

I. Hrana

Platon este primul care īl īntreaba pe Homer ce fel de hrana trebuie sa aleaga cei ce vor sa devina puternici. Ce manīnca eroii Iliadei? "Nici peste, desi sīnt pa malul marii pe Hellespont, nici carne fiarta, ci doar carnuri fripte, care sīnt si cele mai usor de pregatit pentru soldati" *-.

Aceasta pentru ca ei cauta vigoarea si nu placerea, co­menteaza Dio Chrysostomos 2. Iar Plutarh, contemporanul sau, supraliciteaza: Homer stie prea bine ca nevoia da hrana e mai degraba o dovada de slabiciune decīt un izvor de pla­cere: mīncarea e cauza a vietii noastre, dar si a mortii noastre si zeii sīnt nemuritori pentru ca nu manīnca3.

Formula care-i va placea atit de mult lui Harpagon "trebuie sa manīnci ca sa traiesti, nu sa traiesti ca sa ma-nīnci", este deja a lui Homer.

Socrate din Memorabilia spunaa, jumatate īn gluma, ju­matate īn serios, ca Circe īi preschimba pa oameni īn porci doar facīndu-i sa manīnco prea mult. Cumpatarea sa - cel


putin tot atīt cīt asistenta lui Hermes - l-a salvat pe Ulise de acest avatar 3 **.

Asupra chestiunii "mīnoarii", Athenaios ne aduce 4 ample dezvoltari, pe care le scoate dintr-o carte a lui Dioscoride5 Homer vrea deci sa inculce tineretului cumpatarea, prima dintre virtuti, cap de serie al tuturor celorlalte. El atribuie personajelor sale o \iata simpla si la īndcmīna tuturor: aceeasi pentru regi si oameni de rīnd, pentru batrīni si tineri.

Ce manīnca eroii ? Carnuri fripte, cel mai adesea de vaca. Pentru serbari, nunti, reuniuni extraordinare (ca banchetul la care-i invita Agamemnon pe sefii ahei), menu-ul nu se schimba. Nu se vad pe "mesele lor lustruite" nici omlete servite pe frunze de smochin, nici dulciuri savante, nici prajituri cu lapte sau cu miere. Aias, batrīnul Nestor, Phenix6, se multumesc cu fripturi. Nici la masa lui Menelau 7 nu se face exceptie de la regula, nici la cea a voluptuosilor feaci, nici chiar la cea a pretendentilor, carora le place totusi mīncarea buna 8.

Aceasta īnseamna oare ca īn timpul lui Homer nu se cunostea decīt carnea fripta? Deloc. Homer stie ca Helles-pontul este plin de pesti; el face aluzie la pescuitul cu plasa: Sarpedon se teme ca troienii sa nu fie prinsi "ca īn ochiurile unei plase care aduna tot" 9. īn livezile lui Alcinous stra­lucesc cele mai frumoase fructe din lume l0. Aheii nu ignora vīnatoarea de pasari: dovada, concursul de tras cu arcul asupra porumbitei legate de catargul unei corabii u, īn timpul jocurilor īn cinstea lui Patrocle. si stiu sa pregateasca si alte lucruri decīt fripturi: este pomenit un lighean īn care se topeste grasimea unui porc 12, īn alta parte e vorba de un picior de vaca azvīrlit asupra lui Ulise 13: a vazut cineva vreodata un picior de vaca fript ? u

Daca Homer reduce menu-ul eroilor sai la fripturi, daca exclude īn mod deliberat pestele, pasarile, legumele, pati­seriile, este pentru ca vrea sa-i arate sobri si sa ne dea o lectie de cumpatare (zeii de altfel, au nectarul si ambrozia si nimic mai mult). Lacomia si eroismul nu merg īmpreuna. Homer n-ar fi avut decīt dispret pentru banchetul lui Philoxenos sau festinul lui Trimalchio.

Dar sa revenim putin asupra problemei pestelui. Pita-goreii, ne spune Plutarh, nu mīncau paste; noi avem oare-cari ratiuni, explica el, de a omori animalele terestre, rivali


primejdiosi, care ar sfīrsi prin a devora toate fructele pa-mīntului; dar pestii au un spatiu vital net separat de al nostru: nu avem nici un motiv sa tulburam apele marii. Pe de alta parte, de cīnd Anaximandru a facut din pesti stramosii omului, un fel de anatema este aruncata asupra mīncarurilor de peste: acestia īsi manīnca stramosii... Nu acestea, fara īndoiala, sīnt adevaratele motive ale abstinentei respectate de catre fidelii lui Pitagora. Poate ca pitago-ricianul Lucius, care asista la conversatia lui Plutarh ni l-ar putea spune: el pastreaza īnsa o tacere monahala 15, tace ca un... peste! 16

Nu sīnt oare īn parte pitagoreii responsabili de aceste cercetari dietetice īn opera lui Homer? A arata ca eroii epopeii nu mīncau peste era un fel de a justifica acest tabu.

II. Bautura

Homer ne īnvata deci sa mīncam. El ne īnvata si sa bem!

Cīnd Ahile, īmpacat cu aheii cere sa īnceapa imediat lupta, īnteleptul Ulise se opune. Trebuie mai īntīi ca aheii sa "se īnfrupte din pīine, sa-si astīmpere setea cu vinul cel placut spre a-si spori puterile"... "omul care s-a saturat de carne si de vin "poate īnfrunta dusmanul de-a lungul unei zile" 17.

Scoliile subliniaza acordul lui Homer cu Platon asupra bunelor efecte ale vinului: citim īn Legi 18 ca omul este mai bino dispus dupa ce a baut, plin de dulci sperante si de pu­tere. El e mai sincer, mai liber, mai curajos, este gata sa īndrazneasca orice. Lacedemonienii beau vin curat īnainte de lupta 19.

Un banchet la care vinul a curs īn valuri īi face pe oameni mai blīnzi. Cupele golite cot la cot strīng legaturile de prie­tenie. Persii o stiu bine, de vreme ce delibereaza dupa ce au baut vīrtos 2°.

Vinul este un prieten al omului... Insa un prieten care trebuie supravegheat. Homer īl numeste "nebunul care si pe īntelept īl face sa cīnte fara cumpat si sa rīda copilaros, sa joace si sa-ndruge cuvinte ce mai bine ar fi tacute" *\


fi

Aceste versuri sīnt un īntreg tratat. Ele trag linia Intre uz si abuz, o problema pe care filosofii, ne spune Plutarh, au mari greutati sa o rezolve 22.

Daca bei cu moderatie, te opresti la oinosis, acea betie usoara care īti da buna dispozitie: te multumesti sa "cīnti, sa rlzi si sa dansezi": este betia nevinovata si īngaduita.

Dar daca īntreci masura, cazi īn methe, ebrietatea com­pleta: vesslia lasa loc nesabuintei, vorbelor nechibzuite: vinul, marele nebun, "te face sa-ndrugi cuvinte ce mai bine ar fi tacute" 23.

.Homerul lui Plutarh nu gīndeste altfel decīt Socrate īn Banchetul lui Xenofon 24: vinul este excelent pentru stro­pirea plantei umane, īnsa trebuie sa stii sa stropesti: o ploaie scurta īnvioreaza, aversa torentiala īneaca si degradeaza.

Grecii de obicei puneau apa īn vin.. . Cum trebuia dozat amestecul ? Ahile ne īnvata si putem sa avem īncredere In el: era doar elevul centaurului Chiron, unul din initiatorii medicinei2i **, priceput īntr-ale igienei. Ahile, retras īn "cortul" sau, primeste delegatia Aias-Ulise. El īi serveste cu bautura si-i comanda lui Patrocle: "Fa amestecul mai tare" 25. Se īntelege ca e mai tare decīt amestecul pentru uzul obisnuit. Ce īnseamna asta? Ahile īn repaus, bea vinul mai usor; oaspetii sai vin de la lupta si se vor īntoarce: ei trag din greu si au nevoie de un vin mai tare si īl pot suporta. Iata cum trebuie dozat amestecul dupa efortul cerut tru­pului 26.

Unii socotesc ca e bine sa amestece ierburi īn vin pentru placerea convivilor. Ei cred ca o imita pe Elena - cea din Odiseea, care īsi īndeplineste atīt de bine datoriile de sotie si stapīna a casei. Telemah si Pisistrate se afla la ospat la Menelau. Amintirea lui Ulise si a mortilor īn razboiul Troiei le umbreste inimile. Plīng toti, Elena plīnge si ea. Curīnd ei reactioneaza si Elena are o idee: "Deodata ea a aruncat īn vinul lor un leac ce-alina orice dor si jale, un balsam uitator de orice rele. Oricine īnghitea din el cīnd vinul l-a­mesteca cu apa īn crater, īn ziua aceea nu-si uda obrazul cu stropi de pīīns". Acest leac suveran īmpotriva durerii, nepenthes, provine din Egipt, "tara medicilor", unde sīnt de minune cunoscute remediile simple sau otravurile. Este un dar al sotiei lui Tonos, Polydamna, pentru fiica lui Zeus27.




Ei bina, nu! Elena nu a falsificat vinul. Sa Īnvatam, īmpreuna cu Plutarh, sa īntelegem limbajul figurat al lui Homer. Sa īntelegem bine, mai īntīi, pasajul lui Plutarh, deteriorat de vechile traduceri.

Ei nu vad (cei care cred ca o irnila pe Elena, drogtnd In secret vinul) ca aceasta istorie (īntreaga conversatie de la masa lui Menelau) a pornit si ea din Egipt (Menelau a povestii aventurile sale la Pro-teu), si ca dupa multe ocolisuri si un drum lung, ea ajunge la vorbe cinstite si grave (povestirea de catre Elena a unei ispravi a lui Ulise). Iata ce era acest drog care suprima chinul si du­rerea: o conversatie potrivita cu starile sufletesti si cu situatia28.

Banchetele lui Platon sau Xenofon nu au nevoie nici de dansatoare, nici de cīntarete din flaut: placerile spiritului sīnt o distractie suficienta, iar Socrate stie īntotdeauna sa īnalte discutia. Elena, care nu este pasarea nestatornica din operetele noastre, joaca acelasi rol la banchetul din Sparta ca si Socrate la cel al lui Agat hon: ea orienteaza conversatia catre subiectele nobile.

III. Placerile dragostei

Asupra placerilor dragostei, Homer este, la prima vedere, mai putin edificator. Platon este de-a dreptul scandalizat de scena ds pe muntele Ida, de lipsa de tinuta si de rezerva a zeului suveran; adulterul lui Ares cu Afrodita este un exemplu detestabil, si ceilalti zei rid īn loc sa-l stigma­tizeze.

Totusi morala poate gasi un profit: Plutarh, mai ales, va sti sa scoata din nestapīnirea mai-marilor Olimpului lectii de stapīnire.

Sa privim cu atentie scena de pe muntele Ida si conduita celor doi parteneri.

Hera vrea sa stīrneasca dorinta lui Zeus: ea pune la bataie pentru acest asalt, toate fortele sale de seductie. "Pe trupul ei vrednic de a fi dorit, sterge cu ambrozie tot ce l-a īntinat si-l unge apoi cu uleiul zeiesc, minunatul ulei, a carui mi-


reasma īi place īndeosebi... īsi piaptana parul, īmple-tindu-l cu mīinile īn cosite frumoase..."29

Pīna aici, estimeaza Plutarh, ea nu merita nici un blam. Sīnt preocupari de curatenie foarte legitime. Dar iata ca īsi pune agrafe de aur, cercei frumos lucrati: "este o coche­tarie provocatoare, nedemna de o femeie cinstita" 30.

Plutarh stie sa citeasca printre rīnduri, si observa o neta separatie, īn descrierea homerica, īntre preocuparile de cura­tenie si eleganta excesiva: Homer condamna implicit rujul, parfumurile, bijuteriile si alte artificii ale toaletei feminine care sīnt armele obisnuite ale curtezanelor, nu ale unei sotii caste.

Pentru a-si asigura cīt mai bine triumful, Hera recurge la magie; ea īmprumuta cestul Afroditei, īnselīnd-o de altfel asupra īnttrebuintarii pe care vrea sa i-o dea. Ea pare sa reuseasca: Zeus se lasa sedus si adormit dupa ce a gustat din aceasta dragoste contrafacuta. Insa farmecul nu va actiona multa vreme, si trezirea stapīnului va fi teribila!31

Ce a vrut sa arate Homer? "Dragostea pe care femeile o inspira barbatilor cu ajutorul drogurilor, farmecelor si artificiilor nu este numai o dragoste efemera, instabila si curīnd urmata de dezgust: ea degenereaza īn ura si furie, cīnd timpul placerii a trecut"32.

Miturile cele mai defaimate ale lui Homer contin astfel de lectii mute, care nu sīnt mai putin eficace: examenul aprofundat al acestor mituri este foarte instructiv33.

Zeus, victima tuturor acestor desfasurari de farmece34, arata prin exemplul sau funestele consecinte ale unei ore de abandon: "El a pierdut fructul īntregii sale stradanii de zi si noapte īn favoarea troienilor" 35, doar pentru ca a cedat o clipa pasiunii.

Urmarirea placerii nu aduce decīt necazuri: Ares a platit si el scump dragostea sa cu Afrodita: el, cel mai viteaz si cel mai agil dintre zei este prins īn cursa de schiopul He-faistos, īntr-atīt ne micsoreaza pasiunea; s-a acoperit de rusine, fara sa mai vorbim de amenda pe care a trebuit sa o plateasca. Spectatorii aveau dreptate sa spuna ca "relele purtari nu aduc fericirea"36.

Homer de altfel nici nu īsi asuma aceasta poveste de adul­ter: el īi lasa toata responsabilitatea aedului Demodocos37. si nu fara intentie poetul pune pe aed sa povesteasca acest

mit scabros la ospatul feacilor, popor voluptuos: viata lor eSte desfrīnata pentru ca "muzica" lor nu e foarte pura. Homer, considera Plutarh, vrea sa ne arate cum cīntecele nesanatoase, pe teme imorale, duc la coruperea moravurilor: īn felul acesta se stinge īn inimi orice sentiment viril, se dezvolta gustul luxului si aplecarea spre desfrīu38.

Ulise, de altfel, desi īl asculta politicos, īl invita īn curīnd pe aed sa schimbe tonul: "dar treci acum la alta si ne cīnta ce-a fost cu calul de lemn" 39. Maniera delicata dar ferma de a-i trasa conduita: trebuie sa-si ia ca subiect al cīntecelor sale personaje serioase si nobile, sa lase deoparte povestile

usuratice 4°.

Amorul intempestiv al lui Zeus cu Hera, īn plina natura, amorurile secrete, dar nelegitime ale lui Ares cu Afrodita, iata, pare sa ne spuna Homer, modelele ce nu trebuie urmate.

La etajul eroilor, exemplul lui Paris este īnca si mai iz­bitor, iar dezaprobarea lui Homer mult mai neta.

Acest las care fuge de lupta si alearga sa se arunce īn bratele Elenei 41 nu asteapta nici macar sa vina noaptea pentru a se deda placerilor Afroditei. Nicaieri Homer nu-l arata pe vreunul din eroii sai culcat īn timpul zilei cu nevasta sau cu concubina sa: doar Paris are moravuri atīt de neru­sinate. Deoarece este, īn ochii poetului, "nu un barbat, ci un adevarat obsedat sexual" 42. Homer īl dispretuieste profund 43.

Pitagora, propovaduind tinerilor In gimnaziul din Cro-tona, īi punea īn garda īmpotriva desfrīului si a funestelor sale consecinte, dīndu-le exemplul lui Paris: "Din cauza dezmatului unui singur individ, doua popoare au cunoscut cele mai mari nenorociri": troienii īn timpul razboiului, grecii la īntoarcerea din Ilion 44.

Ne putem īndoi de autenticitatea predicii - cuvīntul este al lui Armānd Delatte 45 - īnsa tema este foarte veche asa cum se vede la tragici, si mai ales īn Agamemnon de Eschil, unde vinovata iubire a lui Paris si a Elenei serveste de fundal funebrei drame a Atrizilor.

Prezenta lui Pitagora printre severii judecatori care īl condamna pe Paris este o indicatie care nu trebuie neglijata. Printre moralistii antici, pitagoreii se prezentau ca fiind cei mai ardenti promotori ai vietii caste, ai luptei īmpotriva dorintei carnale. Rigoarea lor cam puritana a influentat



desigur critica homerica, privind capitolul abstinentei: este poate, īn Moralia lui Plutarh un ecou al exegezei pitagoreice! Pentru a ne īnvata moderatia īn placerile senzuale, Homer nu ne ofera doar exemple negative: Paris, coruptul si coru­patorul, nu are decīt rolul de a pune īn relief abstinenta unui Ahile sau chiar a unui Agamemnon. Primul nici nu se glndeste la dragoste cīnd īi este īnapoiata Briseis, desi cap­tiva īi era draga: pentru el doliul dupa Patrocle si grija pentru lupta trec īnaintea placerilor. Al doilea ramīne destul de stapīn pe simturile sale psntru a o respecta pe Briseis cīt timp o pastreaza 48. Cīt despre Belleropnon, el este mai presus d3 orice lauda: sotia regelui Proteos, divina Antea, era īndragostita nebuneste de el: eroul rezista tuturor avan­surilor sale, si pasiunea furioasa a acestei femei se preschimba īntr-o ura teribila: ea īl pīraste sotului sau ca ar fi vrut sa abuzeze de ea si īi cere capul.. .47 Homer scoate īn evidenta toata stima sa pentru virtutea eroului, ale carui "īntelepte gīnduri" 48 le subliniaza.



Atīt īn ceea ce priveste placerile mesei, vinului si dragostei.

IV. Bogatiile

Asupra chestiunii bogatiilor, Homer pare mai putin īntelept. Eroii sai par, nu o data, foarte interesati: mai ales Ulise si Agamemnon. Pe cei care sīnt generosi cum e Glaucos, īi trateaza drept nebuni. Sa vedem toate acestea mai de aproape.

Sa lamurim mai īntīi cazul acestui Glaucos care accepta sa-si schimbe armele cu ale lui Diomede - arme de aur contra unor arme de bronz, arme care valoreaza cīt o suta de boi, contra unor arme de noua boi. Glaucos ramīne pa­calit la tīrg, pare a spune poetul 49: nu īsi da seama ce pierde: "Zeus i-a īntunecat drepta judecata" 5°.

īl blameaza deci Homer pentru generozitatea sa ? īl soco­teste lipsit de judecata ? Sfatuieste sa nu se faca daruri īntre oaspeti? In nici-un caz: altfel trebuie sa īntelegem reflectia poetului; el nu spune: "Zeus i-a rapit judecata", ci "Zeus i-a īnaltat judecata", "i-a inspirat sentimente excep­tionale". Daca aceasta interpretare pare fortata, daca re­flectia lui Homer contine īntr-adevar un blam pentru Glaucos,


trebuie cel putin sa avem īn vedere, īmpreuna cu Aristotel, sensul exact al acestui blam. Glaucos nu greseste acceptīnd schimbul propus de Diomede, si dīnd fara meschinarie atirul sau pe bronz; el a gresit doar luīnd cu sine la lupta obiecte asa de pretioase 51, care nu pot decīt stīrni cupiditatea dus­manilor 52.

Ulise pare si el sa arate, cel putin īn doua cazuri, o grija prea mare pentru interesele sale materiale, dar nu trebuie sa-l condamnam fara sa-l īntrebam mai īntīi care-i sīnt

intentiile.

Feacii l-au debarcat pe oaspetele lor adormit pe tarmul Itacai; ei asaza gramada la radacina unui maslin darurile lui Alcinous 53. Trezindu-se, Ulise nu-si recunoaste insula... El crede ca a fost azvīrlit pe pamīnt strain. si care a fost prima lui reactie ? "Ci haide, odoarele sa-mi vad si sa le numar, ca nu cumva cīnd ei 'napoi plecara sa-mi fi luat īn vas ceva

din ele" 54.

Sa te gīndesti īntr-un asemenea moment si īntr-o ase­menea situatie atīt de critica sa-ti numeri trepiedele si ca-zanele, nu este dovada unei avaritii detestabile? Dar fara īndoiala ca el vrea sa se asigure de cinstea feacilor: daca nu i-au luat nimic, aceasta ar fi dovada ca ei erau dezin­teresati si sinceri, si ca l-au depus acolo unde i-au promis 55.

Putin mai tīrziu, Ulise, deghizat īn cersetor, asista la o scena curioasa: Penelopa īncearca sa sustraga daruri preten­dentilor... Ulise se bucura: daca perspectiva cīstigului īl īnveseleste, atunci "īl īntrece īn codoslīc" - cum ar zice Plutarh prin savuroasa proza a lui Amyot - pe Poliagros din comedie; dar daca astfel spera sa-si ascunda mai bine jocul lasīndu-i pe pretendenti sa se bata īntre ei, atunci bucuria sa e legitimaM.

Trebuie sa stim sa-i blamam pe eroii lui Homer cīnd fac rau si sa scoatem o īnvatatura chiar din reaua lor pur­tare. Dar nu-i vom condamna decīt īn ultima instanta, dupa ce le-am īntins prajina, pentru a-i aduce pe tarīmul Virtutii.

Iata un erou aflat īntr-o situatie doosebit de spinoasa: Agamemnon compromis īntr-o afacere de coruptie. Ehe-polos, un sicyonian bogat, i-a daruit iapa Aithe; īn schimb Agamemnon l-a scutit de razboi: omul a ramas fericit īn tara sa īn loc sa plece spre Troia cea batuta de vīnturiS7.


Dar ce credeti ? Agamemnon nu a procedat deloc rau. A avut de o suta de ori dreptate, ne spune Aristotel, sa pre­fere o iapa buna unui asemenea individ. Iar Plutarh adauga: un bogatas īmpotmolit īn confortul sau, un las, nu face nici cīt un magar, nici cīt un cīine! 58

Minunati cazuisti! Ce suplete de spirit, ce ingeniozitate! Cum stiu, cīnd le place sa dezvinovateasca un om, si cīnd nu le place sa-i caute mereu pricina...

V. Mīnia: Abile

Dar nu am vorbit īnca despre Ahile, acest impulsiv, acest pasionat. Pe el trebuie studiata mīnia. El oscileaza fara īncetare īntre bine si rau, īntre elanurile generoase si violenta si furie. Ahile este incapabil sa pastreze masura. In cīntul I, el are marele merit de a diagnostica natura raului care a lovit armata. Este cautat vinovatul. Calchas ezita sa pronunte numele: iata-l īndata pe Ahile īnfuriindu-se: profetul poate vorbi si numai vinovatul oricare ar fi, Ahile este gata sa-l acopere pe Calchas īmpotriva mīniei lui Aga­memnon īnsusi59.

In scena certei, Ahile īl insulta pe regele regilor: el gre­seste. El se stapīneste totusi sa-l omoare, ceea ce este meritoriu. La sfīrsitul Iliadei, el batjocoreste trupul lui Hector, ceea ce este rau. Dar apoi i-l īnapoiaza lui Priam60.

Iata o frumoasa trasatura a sa. El stie ca-i lipseste rabdarea, ca se mīnie repede. Cīnd Priam insista sa-i fie Īnapoiat īndata trupul lui Hector, Ahile īi taie vorba: "īn­ceteaza, batrīne! Nu cumva sa ma īnfurii!..." 61. Nu este asprime: īnsa Ahile se cunoaste pe sine. Daca Priam īncepe sa-l plīnga pe Hector, va īnvia īn Ahile prea cruda amintire a lui Patrocle... Atunci Ahile nu va mai fi stapīnul mīniei sale si risca sa-l ucida pe Priam. El nu merita decīt laude pentru o astfel de prevedere, si Plutarh nu i le dramuieste 62. Frumos subiect de meditatie pentru oamenii irascibili: reflectia trebuie sa previna si sa evite circumstantele īn care ar fi expusi sa-si piarda stapīnirea de sine.

In legatura cu mīnia, merita sa fie citat cazul lui Phoinix. Blestemat de tatal sau, caruia īi luase ibovnica (la cererea mamei sale, sotia neglijata) a vrut pentru o clipa sa-l ucida63.


l)etaiiu oribil - si Aristarh suprima trei versuri, socotind: intolerabila ideea acestui paricid. īnsa Phoinix s-a stapīnit un zeu l-a facut sa īntrezareasca urmarile actului sau. Re-nuntīnd la razbunarea sa, s-a exilat. Exemplul e bun, soco­teste Piutarh, chiar si pentru tineri: si aceasta povestire este pusa īn gura lui Phoinix care vrea sa-i arate lui Ahile ce īnseamna mīnia, si la ce solutii extreme poate antrena pa un om, cīnd este surd la sfaturile altuia si la glasul pro­priei sale ratiuni64.

Iata cilm īnvata Homer morala: prin exemplul eroilor sai. Insa cititorul si moralistul sīnt cei care trebuie sa faca deossbirea īntre exemplele bune si cele rele, sa separe mierea de ceara84**.

VI. Alegorii morale: Rugile, Charis, Proteu

Uneori Homer pune morala īn alegorii. Una dintre aceste alegorii este īn mod deosebit celebra si indiscutabila: cea a Rugilor; vom vedea īnca una, nu mai putin bogata īn con­tinut, dar mai īndoielnica, cea a lui Charis; si o a treia, a lui Proteu.

Rugile apar īn cursul lungii exhortatii pe care Phoinix o adreseaza lui Ahile, īn Ambasada, pentru a-l hotarī sa-si īnabuse mīnia. Toata lumea este supusa greselii, si Agamemnon a gresit jignindu-l pe fiul lui Peleu... Dar s-a cait, a devenit rugator si Ahile trebuie sa ierte, trebuie sa plece urechea Rugilor.

Rugile sīnt fiicele Gronidului Zeus, posomorite, schioape; sasii de cei doi ochi, hīdele zeite se caznesc s-alerge pe urmele Erorii.65

De ce acest curios portret al Rugilor? Comentatorii cred ca Homer a vrut sa zugraveasca de fapt pe rugatori si le-a transpus trasaturile asupra Rugilor. Heraclit, Cor-nutus, scoliile explica aceste epitete.

Rugile sīnt schioape: constiinta pacatului rasare cu greu īn sufletul pacatosului; si se hotarasc cu greu sa-i implore pe cei pe care i-au ofensat: "Caci īti masori mai bine rusinea daca o spui"66. Ele sīnt sasii de cei doi ochi: privirea ruga­toarelor nu e prea sigura, ea se fereste si se uita īnapoi 67.




Ele sīnt posomorite: pentru a atrage mila, rugatorii īsi iau un aer palid si sumbru 68. Rugile merg pe urmele Ate-i, eroarea: greseala si consecintele ei pun īn miscare cainta69. "Eroarea e vīnjoasa si sprintena la fuga, mai iute decit Rugile, si pe īntreg pamīntul, eroarea sta īn frunte, grindina de rele pe neamul omenesc" 7°. Sprintena la fuga: plina de avīnt necugetat, ea se repede, ca la curse, asupra tuturor nedreptatilor71. Vīnjoasa: excesul de forta ne īmpinge sa facem rau altora 72.

Iata cum era interpretata aceasta alegorie celebra, īn care este īnscrisa istoria greselii, caintei si iertarii. Ca o mica nestemata īntr-un sipet mare, asa apare ea īn uriasul dis­curs al lui Phoinix. Gel putin rezuma de minune continutul lui. Mai mult decīt toate predicile, el īl īnvata pe Ahile ca mīnia celui jignit trebuie sa se stinga īn fata umilei atitudini a rugatorilor.

Cealalta alegorie, cea a lui Charis, este echivalentul unui tratat despre recunostinta.

Scena se petrece īn Olimp. Thetis vine sa ceara faura­rului divin arme pentru Ahile. Thetis cea cu suflet mare, providenta zeilor l-a salvat odinioara pe Hefaistos (cum l-a salvat si pe Zeus, pe vremea revoltei Olimpienilor, cum l-a salvat si pe Dionysos urmarit de Lycurg). Rusinata de a fi dat nastere unui schiop, Hera, mama nedemna, "mai grijulie de reputatia ei decīt de progenitura ei" 73, īsi az-vīrlise copilul. Cu tot corpul īndurerat de cadere, el a foet cules de Thetis si Eurinome, care l-au ascuns noua ani īntr-o grota, īn mijlocul Oceanului74.

Thetis a dat cel mai bun exemplu de bunatate, intere-sīndu-se de acest nenorocit, desi īi era strain, īn ciuda fi­zicului sau dizgratios 75.

Iat-o acum venind la usa datornicului sau, pentru a-i cere īn schimb un serviciu. Va face caz de binefacerea sa de odinioara? Nu, Hefaistos īnsusi īi aminteste datoria lui. Thetis nu vorbeste: ea stie ca delicatetea i-o interzice, dupa regula atīt de bine formulata de Demostene: "Socotesc ca cel obligat trebuie sa pastreze o amintire vesnica binefacerii primite, dar binefacatorul trebuie sa o uite de īndata" 76.

Hefaistos este gata sa-si arate recunostinta: "īi sīnt dator zeitei cu-pletele-frumoase si trebuie sa-i platesc pretul izbavirii" 77. īn timp ce-si rīnduieste uneltele cu foalele, o



trimite pe Charis, sotia sa, sa o cinsteasca pe zeita cu "dar de ospetie".

Charis, adica Recunostinta personificata. Nu este o ale­gorie transparenta? Ea, Charis, este cea care a vazut-o apropiindu-se pe "zeita cu picioare de argint". si ea īi iese īn prag pentru a o primi: ca si cum recunostinta lui Hefaistos īi venea īn īntīmpinare, pregatindu-se sa īnapoieze binefa­cerea īnainte de a i se cere ceva" 78.

īn cīntul XIV al Iliadei, apare o alta Gharis, o Gratie mai tīnara, maritata cu Somnul. Acesta ne va antrena īn stranii consideratii.

Hera, ne amintim, are nevoie de Somn pentru a-l adormi pe Zeus. Ea īi ofera, pentru a-l hotarī, un frumos scaun, cu sprijinitoare pantru picioare... Somnul īnsa nu se lasa convins: el care umbla mereu de colo-colo, n-are ce face cu fotolii! Acesta e bun pentru sora lui, Moartea! 79 Hera īi propune atunci "una dintre tinerele Charites": "īti voi darui o tīnara Gratie, care se va numi de-acum īnainte, frumoasa ta sotie". Ce se ascunde aici? Este foarte simplu: Hera īi va īnapoia binefacerea, ii va rasplati "gratia" printr-o "gratie" posterioara, deci mai tīnara 80. Aceasta sotie alego­rica se va numi Pasitheea (versul 269 foarte suspect): caci recunostinta trebuie sa "alerge pretutindeni" si sa nu se ascunda niciodata. . .80** Iar aceasta casatorie a Somnului cu Recunostinta nu este lipsita de sens: nu trebuie sa uitam niciodata, nici chiar cīnd dormim, binefacerile primite 81.

Acestea sīnt consideratii demne de Chrysippos... si tocmai Chrysippos scrisese un tratat despre Gratii, īn care le numeste "initiativele noastre binefacatoare si rasplata acestor binefaceri" 82. Seneca 83 reproseaza acestui tratat ca trece pa līnga un subiect: Chrysippos se ocupa prea putin de datoriile de recunostinta si prea mult de "ineptiile" mito­logice. El gaseste ca numele mamei Gratiilor, Eurynome, este foarte bine ales: ea este de fapt marea impartitoare a binefacerilor, īn consecinta ea are un "larg domeniu". Este de acelasi calibru, cum se vede, ca si etimologia Pa-sitheei 84.

Daca am avea de ales un profesor de morala homerica, nu vom ezita, cred, īntre prea subtilul Chrysippos si ferme­catorul Plutarh: primul ne-ar plictisi repede, cel de-al doilea


se pricepe de minune sa descopere ciorchinele, cum spune el, sub ramuri si crengi...

Scotocind īn Eustathius, acest imens talcioc, ni se īn-timpla sa punem mīna pe cīte o piesa curioasa. Eustathius ne raporteaza, īn legatura cu fabula lui Proteu, o alegorie morala 85 care unui modern, desigur, nu i-ar trece prin minte: "unii" antici, carora el nu le da numele, s-au gīndit īnsa la ea.

Proteu, care nu-si dezvaluie secretele lui Menelau decīt dupa nenumarate īncercari de a-i scapa, care īmbraca for­mele cele mai stranii īnainte de a se da batut, este imaginea precautiilor pe care trebuie sa si le ia prietenia īnainte de se ofera, imaginea "īncercarilor" pe care le trebuie sa impuna celui care o cauta. Daca Menelau l-ar fi "īncercat" pe fru­mosul Paris īnainte de a-l primi sub acoperisul sau, asa cum īl īncearca Proteu pe el īnsusi, razboiul Troiei nu ar fi avut loc. De altfel, o prietenie care se ofera oricui nu este o ade­varata prietenie. Iar Platon, spune anecdota, primit īntr-o zi de o gazda cu mari manifestatii de bucurie, a fugit din casa acestuia cīnd l-a vazut dīnd aceleasi semne de tandrete tuturor celor care intrau. Prietenia nu trebuie sa se prosti­tueze. Homer vorbeste de unul dintre eroii sai care primea īn casa pe toti cei care treceau pe drum: lucru care nu l-a ferit de moarte, adauga el, sub zidurile Troiei.

Se prezinta cīte unul, cerīndu-ti prietenia. Dar poate este un dusman, sau un lingusitor, sau un parazit, doar daca nu ai de-a face cu un glumet. Trebuie īncercat. Cum? Luati exemplul lui Proteu.

El se transforma in apa curgatoare 86: procedati la fel cu canditadul la prietenie, alunecati-i printre degete, prefa-ceti-va ca dispareti. Proteu se schimba īn flacara: preface-ti-va ca va aprindeti, mimati o violenta mīnie. Proteu de­vine apoi dragon: sentimentele voastre sa simuleze undui­rile suple ale sarpelui care se īncolaceste. In sfīrsit, Proteu apare sub chipul unei fiare: aratati-va brusc, salbatic, īn-spaimīntator.

Daca prietenul rezista la toata magia aceasta, "daca se tine tare fara sa slabeasca si revine mai tare la atac" 87, este un adevarat si excelent prieten: dupa ce a fost supus acestei lungi īncercari, reluati-va personalitatea, mereu ca Proteu si dati-i bucuros, deschis, inima 88.


Pentru Oemens din Alexandria, care pare sa rezume un comentator homeric si procedeaza prin aluzii, Proteu simbolizeaza degradarea crescīnda a omului care se lasa prada pasiunilor si este condus de cea mai de jos parte a sufletului, epithymia: mai exact, metamorfozele lui Proteu sīnt diversele aspecte, din ce īn ce mai grosolane, pe care le ia epithymia.

Proteu devine mai īntīi leu cu coama frumoasa: el mai pastreaza, cu coama, un rest de noblete. Apoi devine dragon, pantera, porc urias: viciile īl coboara īn rīndul animalelor. Se transforma in apa curgatoare: luat de firul pasiunilor, īnecat īn vīrtejul placerilor. Devine īn sfīrsit arbore: frumu­setea sa se vestejeste, ca o frunza moarta, ea este luata de suflul furios al furtunilor dragostei89.


Trebuie sa regretam prea mult pierderea tuturor trata­telor antice care esafodau pe poemele homerice o arta de a trai? Nu credem: autori ca Plutarh sau Athenaios trebuie ca au cules si transmis esentialul 9°. De pilda, sfaturile pentru buna īntrebuintare a vinului pe care Plutarh le scoate din Homer pot foarte bine proveni - direct sau indirect din cartea lui Antisthenes Despre Ciclop sau betia 91.

Democrit, Antisthenes, Zenon si ceilalti nu ne-ar fi dat, daca timpul i-ar fi crutat, o morala homerica mai complexa sau mai profunda. Se poate presupune ca lectiile care au supravietuit erau cele mai frapante. Ele se reduceau la ci-teva idei clare si simple, īnsa tocmai acestea erau īndragite de spiritul grec92.











Document Info


Accesari: 1714
Apreciat:

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site

Copiaza codul
in pagina web a site-ului tau.




eCoduri.com - coduri postale, contabile, CAEN sau bancare

Politica de confidentialitate




Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2021 )