Documente online.
Username / Parola inexistente
  Zona de administrare documente. Fisierele tale  
Am uitat parola x Creaza cont nou
  Home Exploreaza
Upload


loading...



















































ROATA REINCARNARILOR. MITUL CIRCEI

istorie




ROATA REĪNCARNĂRILOR. MITUL CIRCEI

Numarul sufletelor nu este nelimitat. De fiecare data cīnd este conceput un om, sufletul care vine sa-l locuiasca nu este neaparat un suflet virgin, nou. Poate sa fie un suflet care a cunoscut deja una sau mai multe existente anterioare.




De obicei acesta nu īsi aminteste, caci a baut uitarea īn apa Lethe-i sau a fluviului Ameles, sau din cupa lui Dionysos. Pitagora avea privilegiul amintirii: pentru ceilalti, carora le amintea cu cea mai mare precizie faptele din vietile anteri­oare ; pentru el īnsusi, care avea certitudinea absoluta de a fi fost odinioara unul din eroii lui Homer, Eupliorbos frigianul, fiul lui Panthoos, īnvingatorul lui Patrocle *, "Iar printre versurile lui Homer, pe care le cīnta cu cea mai mare placere, pe care lira sa le interpreta atīt de armonios, care le declama cel mai des", se afla propriul sau discurs funebru:

Parul ce-i asemenea cositelor īmpletite ale mīndrelor Gratii, iar la spate e strīns cu aur si argint, este acum udat de sīngele cel negru. Dupa cum vedem, īntr-un loc singuratic, crescīnd prin grija o-mului rasaduri de maslin ce-nflor 15215e415p esc minunat cīnd apa īmbel­sugata tīsneste īn jurul lor, si mladios se-apleaca īn bataia vīn-tului īntr-o parte si-n alta īnalbitele crengi cu buchete de flori, dar pe neasteptate, napraznica furtuna le culca la pamīnt, tot astfel Euphorbos, fiul lui Panthoos, cu lancea de frasin, zace īn tarina, ucis de Menelau, care-i prada armele2.

Pitagoreii cred ca natura īntreaga este o vasta comuni­tate: animalele sīnt fratii nostri, iar plantele nu sīnt ele īnsele decīt animale imobilizate, fixate īn pamīnt. Moartea unui maslin smuls de furtuna si moartea unui razboinic doborīt de lancea dusmana sīnt doua lucruri de acelasi ordin. Homer le-a apropiat, īn aceste versuri somptuoase si pentru care Pitagora ar fi avut o predilectie: daca exista

un motiv rational pentru aceasta predilectie, ar putea fi

acesta. w

īntre oameni si animale nu este o diferenta esentiala3: aceleasi suflete sīnt chemate, cum va spune Porphirius, sa locuiasca" rīnd p3 rīnd, īn trupul unui rege sau razboinic, īn trupul unui vultur sau al unei maimute: este o eroare sa ne īnchipuim ca unele sīnt rationale si celelalte nu; este doar o chestiune de gradatie 4.

I. Suīlet uman si suīlet animal


Or Homer stia ca animalele īmpart cu oamenii ratiunea si sufletul" 5. Viata si Poezia lui Homer ne da cīteva exemple: discursurile pa care Hector sau Antiloh le tin cailor lor, dialogul lui Ahile cu calul sau Xanthos, clinele lui Ulise.

Iata īntr-adevar, cum Antiloh, īn timpul alergarii de care din cīntul XXIII, stimuleaza amorul propriu al armasarilor sai: ce rusine! īndurati sa fiti īnvinsi de o iapa! (Ethe, iapa lui Agamemnon, pe care Menelau o īmprumutase pentru cursa)... si īi sperie: daca nu ajungeti pe locul cel bun, stiti ce va asteapta de la tatal meu, Nestor: va va trece prin sabie!6.

Parca l-am auzi pe īnsusi Pitagora, aducīnd-o la ratiune pa ursoaica din Apulia, care se va īntoarce īn muntii sai convertita la vegetarianism, sau convingīnd p3 boul din Tarent sa se īndeparteze de cīmpul de bob verde, murmurīn-du-i la ureche un lung discurs īn limba boilor. 7 Pitagora, bineīnteles, īntrebuinteaza blīndetea p3 cīnd asprii eroi ai lui Homer mīnuiesc cu mai mare usurinta amenintarea. Animalele le īnteleg īnsa p3 amīndoua.

Caii lui Ahile nu numai ca īnteleg, dar cum le daruieste Hera o clipa posibilitatea sa se exprime īn limbaj omenesc, ei si raspund: Xanthos īi prezice trist, plecīndu-si coama pīna la pamīnt: "si de asta data, vīnjosule Ahile, te vom feri de moarte. Totusi ziua fatala e aproape pentru tine" 8. Odata tirada terminata, Erinyile īl vor opri; el nu va mai vorbi. Dar va continua sa gīndeasca. Ceea ce lipseste animalelor, este puterea de a forma cuvintele: vocea lor nu e articulata. Este acelasi suflet ca al nostru, īnsa trupul care-l serveste este un instrument mai rudimentar 9.



I

Dar clinele lui Ulise! fiumeu porcarul nu si-a recunoscut stapīnul, pe care totusi īl iubea. Nici chiar Penelopa nu-si recunoaste sotul, ea va avea nevoie de semne; doica Eurycleea nu-l recunoaste decīt dupa cicatrice.

īnsa dinele Argos, īntins pe o gramada de gunoi īn fata portii palatului, ridica capul cīnd aude vocea eroului: "el l-a recunoscut pe Ulise īn omul care venea si, miscīndu-si coada, si-a aplecat urechile..."10.

Minune de fidelitate, minune de memorie... Fie ca-l numim instinct, fler sau oricum vrem sa-i spunem: faptul ramīne, cīinele a fost mai perspicace decīt omul.

Acest exemplu trebuie sa fi fost citat de nenumarate ori, īn discutiile dintre platonicieni, stoici, epicurei, asupra inteligentei animalelor.

īn operele morale ale lui Plutarli se afla un dialog plin de vivacitate si umor -l1 īntre Circe, Ulise si Gryllos: Ulise vrea sa o oblige pe Circe sa redea victimelor sale forma umana: "Esti destept! raspunde pe scurt vrajitoarea, īntreaba-i īnsa daca asta le face placere!" Ulise discuta cu Gryllos, unul din metamorfozati si acesta īi dovedeste cu prisosinta cum conditia animalelor este de departe superioara celei umane; ca animalele īi īntrec pe oameni īn curaj, sinceritate, fideli­tate, inteligenta... O simpla proba īn treacat: poetii vostri, aminteste Gryllos, spun despre un om ca este curajos īn lupta ca un leu, un lup, un mistret. Le-ar veni ideea sa inver­seze raporturile si sa declare un leu "curajos ca un om" 12?

Alt tratat al lui Plularh examineaza care sīnt cele mai inteligente dintre animale 13, cele de pe uscat, sau cele marine. El da mii de exemple despre finetea animalelor: printre altele, cel al boilor din Susa, raportat de catre Ctesias din Cnidos. Acesti boi īntrebuintati pentru stropirea parcului regal trebuiau sa scoata īn fiecare zi o suta de galeti de apa din fīntīna: ei se opreau exact la cea de-a o suta si nimic pe lume nu i-ar fi putut hotarī sa mai scoata macar o galeata īn plus u.

Ar fi de altfel cu putinta ca animalele sa aiba senzatii fara a avea inteligenta ? Straton fizicianul a dovedit ca toate operatiile simturilor presupun un act de inteligenta (altfel, senzatia nu este constienta) 15; "Inteligenta (nous) este cea care vede si aude restul este surd si orb" spunea Epicharm16

īn tratatul sau despre Abstinenta, Porphirius insista asupra dovezilor de inteligenta la animale. Oare animalele nu au ratiune ? Dar vedeti-le agitate ca si noi de aceste dis­pute īntre ratiune si imperioasa atractie a dorintei. Ele stiu, īnteleg ca momeala care li se īntinde ascunde propria lor moarte. Unele rezista si se īndeparteza cu īntelepciune, uneori dupa un gest de dispret suveran 17. Altele se īnvirt primprejur, pleaca, revin, īn cele din urma cedeaza propriei lacomii, stiind ca le va costa viata. Nu este rational, desigur: dar sīnt oare oamenii mai mult? Degeaba le spui "Daca mīncati, o sa muriti", ei tot nu tin seama. Dovada tovarasii lui Ulise si lamentabila istorie a vacilor soarelui 18.

Aceasta este o dovada īn plus ca Homer credea ca ani­malele au un suflet rational si sīnt fratii oamenilor.

Dupa Carybda si Skylla, Ulise si tovarasii sai ajung īn insula soarelui, unda ramīn imobilizati o luna īntreaga. Ulise le recomanda tovarasilor sai sa nu se atinga de animale: "Ca nu cumva sa o patim, ca boii si oile de aici sīnt ale unui puternic zeu, al Soarelui ce vede si aude tot" 19.

Trece o luna. Rezervele se sfīrsesc. īntr-o zi Ulise se duce īn insula pentru a se ruga... Adoarme. si urmeaza sfatul funest al lui Euriloh: daca tot e sa mori, mai bine sa te īnghita valul" ca urmare a razbunarii divine, decīt sa mori de foame īntr-un ostrov pustiu. .. Iar tovarasii urma­resc si īnjunghie "vacile cu fruntea mare, cu coarnele lor frumoase".

La īntoarcerea sa, Ulise constata nenorocirea fara leac. Victimele nu mai pot fi īnviate!

si iata un semn īngrozitor: pieile īncep sa se tīrasca; "carnurile fripte si crude mugeau īn frigari; s-ar fi zis ca sīnt chiar mugetele vacilor" 2°.

Este protestul zeilor īmpotriva crimei omului care nesoco-titul ucide si devoreaza. Sa-l ascultam pe Plutarh:

īntrebati care este ratiunea pentru care PHagora se abtinea de la carne: eu ma īntreb, mai degraba, care au fost sentimentele, starea de spirit, ratiunile primului om care si-a apropiat gura de im cadavru, care a atins cu buzele sale carnea unui animal mort... facīndu-si hrana si placere din aceste bucati de carne care cu putin timp īnainte mugeau, strigau, se agitau, priveau. Cum au avut curajul sa vada cum sīnt īnjunghiate, fripte, taiate





īn bucati victimele, sa simta mirosul? Cum a īndraznit gura sā se spurce la atingerea carnurilor sīngerīnde, sa aspire sucul si sīngele mortalelor rani?

"Pieile mergeau: carnurile.fripte si crude mugeau īn frigari; s-ar fi zis ca sīnt chiar mugetele vacilor" Aceasta este doar o fictiune, o poveste: īnsa ospatul īnsusi este cu adevarat o monstruozitate! Sa-ti fie foame de vitele care mugesc īnca, sa precizezi care sīnt comestibile dintre aceste fiinte care au īnca viata si glas 121.

Daca n-am avea imaginatia atīt de saraca, am auzi la fiecare īnghititura de carne aceasta plīngere atroce a vietii pe care, īn inconstienta noastra am stins-o.

si este cu cīt mai atroce, daca na gīndim īmpreuna cu Empedocle, ca sufletul unui fiu, al unui frate, al unei mame s-ar fi putut īncarna īntr-unui dintre aceste animale, pe care le sacrificam atīt de usor, formulīnd doar o rugaciune! Nenorocit tata, surd la rugamintile disperate ale unui copil-victima pe care o ridica, pe care se pregateste sa o gītuie... Va fi mīncat la masa familiala: un adevarat ospat de cani­bali! 22. īntelegem strigatul pasionat al vizionarului din Agrigentum:

Vai, ca nu m-a distrus mai devreme ziua fatala, mai īnainte de-a ma gīndi ca buzele mele au atins oribile nelegiuiri prin mīncare! a.

Divinitatea ne parmite, īn cel mai rau caz, distrugerea vegetalelor, īntrebuintarea apei si a focului; ea ne autorizeaza sa despuiem oile de lina lor, sa luam vacilor laptele si mierea albinelor. Dar nu sa omorīm animalele si sa le mīncam carnea 24.

Primii pitagorei par sa fi practicat un vegetarianism integral; si īn timpul lui Porphirius, odata cu marea renastere religioasa, s-a revenit la el. Insa Aristoxenos din Tarent, care voia sa curete pitagorismul de superstitiile sale si sa-i largeasca spiritul 25, a pretins ca Pitagora "īngaduia sa se manīnce carnea tuturor animalelor, cu exceptia boului de jug si a berbecului" 26.

Interdictia de a omorī boul de jug nu are nimic particular. O lege din Atena, ne spune Elian, prescria aceasta masura: "sa nu sacrifici boul de jug, care a muncit atīta sa traga


plugul sau carul". Aceasta, pentru ca acest brav animal este īn definitiv, adauga autorul, "un plugar si el, si tovarasul de munca al omului" 27.

O scolie relativa la episodul vacilor soarelui reamintea interdictia de a īnjunghia boii de jug: "cīnd ajung la batrīnete, trebuie pusi īn libertate pīna la moarte" 28. Boii īnjunghiati de tovarasii lui Ulise erau boi de arat, care īn amurgul vietii lor, rataceau īn libertate īntr-o insula pustie; fiindca i-a omorīt, echipajul a suferit cea mai grozava pedeapsa cereasca.

Primii greci, dupa Plutarh, erau nevinovati vegetarieni: ei aveau ca lege credintele lui Pitagora si Empedocle: "cei care au turnat primii īn bronz pumnalul raufacator au fost si primii care au mīncat boii plugarului" 29. Masacrarea animalelor si omuciderea trebuie sa fi īnceput deodata, pentru autorul necunoscut al celor doua versuri pe care le citeaza Plutarh. īn epoca de aur nu se varsa sīngele ?>0.

II. Circe si tovarasii lui Ulise sau mitul metempsihozei

Homer cunoaste, deci, fratia care-i uneste pe oameni cu animalele si stie ca sufletele sīnt intersanjabile, de la unii la altii. īnsa probele pe care le-am adus pīna acum sīnt probe minore. Trebuie sa studiem acum marele mit care ilustreaza dogma metempsihozei: mitul Gircei, care īi preschimba īn animale pa tovarasii lui Ulise.

Avem o exegeza perfect detaliata a episodului: un lung fragment din Porphirius, transcris de Stobacus īn Eglogele sale.

Pitagora si Empedocle sīnt si ei numiti īn treacat de catre Porphirius: dar toata doctrina care serveste de suport exegezei este platoniciana. Astfel, Platon. īn acest domeniu, este puternic impregnat de pitagorism. Iar pa acest teren, mai mult deeīt po oricare altul, neoplatonician si neopita-gorician sīnt sinonime.

Tovarasii lui Ulise au gasit īntr-o vale casa Circei, "si de jur īmprejur, preschimbati īn lei si lupi" 31 ps oamenii pe care zeita īi vrajise. O voce fermecatoare de femeie, zgomotul unui razboi de tesut īi īndeamna sa-si faca cunoscuta prezenta.


I

Circe īi baga īn casa, īi drogheaza, īi loveste cu bagheta sa si īi īnchide "īntr-o cocina":

si porci erau cu fata si cu glasul, cu parul si cu trupul, dar la minte erau īntregi īntocmai ca īnainte32.

Acest mit, ne anunta Porphirius, este un misterios sipet care contine doctrinele lui Pitagora si Platon asupra destine­lor sufletelor: "Daca sufletul este indestructibil si etern, el este la adapost de schimbari si vicisitudini. Ceea ce numim disparitie si moarte este pentru el o schimbare de vas, o trecere īn alte forme corporale: si dorinta īl īmpinge catre corpul potrivit, adaptat noului sau chip, obisnuintelor pe care i le-a dat genul sau de viata" 33.

Recunoastem una din ideile familiare a lui Platon: sufletul care īn timpul vietii se coboara pīna la nivelul animalului, devine dupa moarte animalul īnsusi cu care s-a asemanat.

Trebuie mai ales sa ne referim la Phaidon, unde Platon se explica cu mai multa profunzime asupra metempsihozei.

Daca sufletul paraseste curat trupul, fara sa ia nimic din el, fiindca īn viata a fugit de el, s-a separat pe cīt a putut, repliindu-se asupra lui īnsusi, la moarte ajunge, fericit, īn lumea nevazuta si divina. Eliberat de toate relele se instaleaza printre zei34.

īnsa daca īn timpul existentei a iubit trupul si placerile si dorintele sale, daca a trait doar pentru el, neglijīnd Invizibi­lul si Gīndirea, obiectul filosofiei, atunci, la separare, ramīne patruns de trup: si materia corporala este grea, pamīnteasca, aparenta. Prin aceasta greutate el este tras catre lumea sensibila. Vedem astfel de suflete sub forma de spectre, rata­cind īn jurul mormintelor. Ele sīnt amestecate cu materie corporala, ceea ce le face vizibile. Ele sīnt nevoite sa rata­ceasca pīna īn momentul cīnd se vor atasa de un nou trup 35.

Acest tovaras si-l aleg, bineīnteles, īn asa fel, īncīt sa se potriveasca mentalitatii pe care au capatat-o īn viata lor anterioara38. Sufletele obisnuite cu placerile grosolane ale pīntecului, cu betia, cu violentele, vor intra, natural, īn corpuri de magari sau de animale asemanatoare 37. Cele care au practicat nedreptatea, tirania, jaful, merg īn trupuri de lupi, de soimi, de gaie 38. Cele care au practicat virtutile socia­le, din obisnuinta si rutina mai degraba decīt din ratiune,


devin animale sociale: albine, viespi, furnici sau intra din nou īn specia umana si devin oameni cumsecade 39.

Aceasta lege a reīncarnarilor poate fi vazuta actionīnd īn mitul lui Er, īn cartea a X-a a Republicii. Sufletele care aleg un anume mod de viata iau ca trup instrumentul potri­vit pasiunii pe care au cultivat-o īn cursul ultimei lor vieti. Orfeu va dori sa devina lebada; Aias Telamonianul, leu; Agamemnon, vultur. Epeios, conducatorul calului de la Troia, va fi atras de sortul unei femei harnice, iubind tesutul si munca de interior; bufonul Thersites va alege existenta unei maimute, iar Ulise instruit de toate nenorocirile sale, va cauta o viata linistita de om obisnuit, particular, fara aventuri 4°.

Astfel este marele principiu al reīncarnarilor: scarii vicii­lor umane, a degradarilor umane, īi corespunde o scara a animalelor. Timaios le claseaza altfel pe acestea, dupa gradul lor de īndobitocire. īn frunte neamul usor al pasarilor, care corespunde la oameni, cu neamul astronomilor, mereu cu capul īn nori sau īn stele. Apoi patrupedele: ele nu se ocupa de lucrurile spiritului, īsi ignora capul, nu privesc decīt la thymos-ul sau la pīntecele lor. Ele s-au aplecat asupra pamīn-tului, craniul lor s-a lungit, s-a deformat, comprimīnd si oprind circuitele gīndirii. Unele s-au culcat complet pe pamīnt si zeul le-a spus: "sa se tīrasca, daca asta vor!": acestea sīnt reptilele. īn josul scarii, pestii si molustele, cele mai stupide. si dupa cum cīstiga sau pierd din inteligenta, Arietuitoarele se transforma unele īntr-altele 41.

Este, desigur, aici o oarecare ironie, dar cīt de fina! Neoplatonicienii nu prea au stiut ce sa creada. Unii au crezut ca totul trebuie luat aidoma, altii ca erau simple imagini, simboluri... Dar sa revenim mai īntīi la Porphirius si la mitul Circei, īn care Homer a stiut dinainte sa īnchida toate ideile lui Platon.

Porphirius extrage mai īntīi morala istoriei si subliniaza "utilitatea filosofiei si a educatiei, pentru a trezi īn suflet amintirile frumoase, pentru a īndeparta placerile rusinoase si ilicite, pentru a-i da puterea de a se domina, de a se replia asupra lui īnsusi". Gratie filosofiei, sufletul va sti "sa se opreasca sa devina inconstient un animal, sa iubeasca un trup impur, impropriu virtutii, un corp care alimenteaza si dezvolta o natura irationala si inapta pentru frumoasele





I

lucruri ale spiritului, un trup care hraneste si sporeste sec­torul dorintelor si pe cel al mīniei, mai degraba decīt pe cel al inteligentei" 42.

Numele Circei contine radacina cercului. Or metempsihoza (platonicienii au un cuvīnt mai fericit44, "palingenesia" sau renastere) este un cerc, o hora a sufletelor, care trec periodic din trup īn trup. Homer a ales, deci, de minune acest nume pentru a desemna marea Natura, care prezideaza ciclul reīncarnarilor, Natura care īmbraca sufletele, care ^"īnva­luie", dupa imaginea lui Empsdocle, "cu o tunica straina de carne" 4r>.

Circe este fiica soarelui - zeita cu frumoase bucle - si fratele ei, Aietes īsi datoreaza amīndoi zilele "soarelui celor vii" 46 - "soarele care leaga fara īncetare o distrugere de o nastere, o nastere de o distrugere" 47. El īnsusi, soarele, care dispare īn fiecare scara si renaste īn fiecare dimineata, este simbolul alternantei vietii si a mortii. Fara īndoiala īnsa, trebuie sa ne gīndim aici la Heraclit din Efes: viata unui om, moartea xmui suflet, moartea unui om, viata unui suflet. Nasterea si moartea sīnt corelative. O fiinta care piere da nastere altei fiinte. Fara īncetare, sub lumina soarelui, se fac si sa desfac aceste īnlantuiri de forme.

Aiaie, numele insulei locuite de vrajitoare, este ca un stri­gat de spaima si disperare: strigatul sufletului care, dupa moarte, cade īn locuri necunoscute. "Insula Aiaie este partea din atmosfera care primeste pa morti" 48.

Sa no reamintim, pentru a īntelege, descumpanirea lui Ulise si a tovarasilor sai, care simbolizeaza sufletele, la sosirea īn insula Circei: doua zile si doua nopti ramīn "īntinsi, sleiti de oboseala si durere" 49. īn a treia zi, Ulise se catara īn vīrful unei stīnci si zareste īn departare un fum, care iese din pamīnt. . . Se va duce sa se informeze? Nu stie la ce sa se hotarasca! īn cele din urma se reīntoarce la corabie, dupa ce a doborīt un cerb mare "care cobora din pijistea padurii ca sa se adapa īn vale" 5°.

īn zorii zilei urmatoare, Uiise le spune tovarasilor sai: "Prieteni, din acest loc nu putem vedea nimic, noi nu stim unde se afla īntunericul, unde sīnt zorile, unde soarele, lumina­torul muritorilor, coboara sub pamīnt, nici unde rasare..." 51. El ar vrea sa-i conduca spre fumul pe care īl zarise cu o zi īnainte, "īn desisul din padure".

Ei īsi amintesc īnsa de Antipates lestrygonul.. . de Ciclop..'. Se tem de o noua nenorocire, īn aceasta insula misterioasa. "īncepura a plīnge cu bocire si a varsa din ochi un rīu de lacrimi" 52.

Imagine a dispirarii sufletelor cīnd si-au parasit trupuri­le si se trezesc "aruncate" īn atmosfera, īn plin necunoscut. Ele īncep sa rataceasca, sīnt dezorientate, se lamenteaza, nu stiu unde este īntunericul (nordul-N.T.)... nici...

'unda soarele, luminatorul muritorilor coboara sub pamīnt" 53 .

Aiaie, insula vaietelor, īsi merita cu prisosinta numele: sufletele pe care le primeste sīnt descumpanite.

Sufletele resimt nostalgia Vietii īn trup, dorinta de a re­gasi acest tovaras de carne cu care erau atīt de obisnuite. Ele sīnt gata psntru o noua calatorie pe pamīnt. "Ele recad īn Kykeon-u\ nasterilor", ne spune Porphirius M.

Kykeon este numele mixturii pe care Circe o ofera tovarasi­lor lui Ulise: īn vinul de Pramnos, ea a amestecat brīnza, faina, miere si a varsat pe deasupra un drog funest "pentru ca sa uite tara lor cu totul" 55.

Nasterea, sosirea unui suflet īn trup, este cu adevarat o mixtura, īn care sīnt amestecate eternul si pieritorul, inteligi­bilul si sensibilul, lucrurile cerului si ale pamīntului" m.

Asa cum tovarasii lui Uiise īnghit cu bucurie drogul ma­gic, "sufletele se lasa fermecate, vrajite de atractia placerilor, care le aduc īnapoi īn generatiune" 57.

Euriloh a avut sansa sa scape de metamorfoza: simtind capcana a ramas afara, prudent, el c cei carc-l previne pe Ulise.

Ulise va scapa si el gratie buruienii moly primita de la Hermes, gratie ratiunii. "Aceasta īnseamna ca sufletele, mai ales īn acest moment, au nevoie de mult noroc, de multa īntelepciune, pentru a nu se lasa antrenate si īnlantuite de catre elementele lor cele mai rele, de catre pasiuni īn asa fel īneīt sa īmbratiseze o viata mizerabila de animale" 5S - ceea ce au facut tovarasii lui Ulise.

Aceste elemente sau parti ale sufletului sīnt cele pa care le-a determinat Platon: ratiunea, mīinia, dorintele. Piaspintia mistica a Hadesului, de unde pleaca trei drumuri, se afla chiar īn suflet, care se īmparte īn trei parti. 59



Or, fiecare din aceste trei elemente trage sufletul catre genul de viata care īi convine. Aici, ne previne autorul, nu este vorba de mit, nici de fictiune, ci de o realitate obiectiva si sigura 6°.

La sufletele care s-au abandonat poftelor celor mai josnice, cīnd vine momentul reīncarnarii, sectorul "dorinte" este cel mai dezvoltat si stapīnul locului. Epithymelikon-ul va alege, deci, noul trup si va lua forma animala cea mai capa­bila sa-i satisfaca pofta de mīncare, de bautura, de desfrīu. Sufletele cu epithymctikon predominant intra, dupa Platon, īn trupuri de magari. Hcmer īnsa īi trimite īn trupuri de porc:

"si porci erau cu fata si cu glasul, cu parul si cu trupul" Porcii mai mult chiar decīt magarii, sīnt tipul voracitatii; ei traiesc īn noroi, sīnt mizerabili si arata desavīrsit triumful cpithymelikon-uhn. 61.

Lupi de munte, lei dau tīrcoale locuintei Circei62. Euriloh refuza sa intre la vrajitoare cxplicīnd tovarasilor sai: "Pe toti ne va preface īn porci, īn lupi si lei".

Iata un suflet care a fost supus "unor cruzimi sīngeroase, unor teribile certuri, ascultīnd de discordie sau de ura. Thy-mos-v\ sau este total salbaticit atunci cīnd ajunge īn pragul reīncarnarii. Plin de uitare si alte resentimente el se repede asupra unei forme de lup sau de leu: el da pasiunii sale domi­nante acest trup ca un instrument protector bine potrivit" 64.

Nu ne este prea greu sa descoperim eroul care a servit de model pentru acest portet: Aias pe care Platon īl trimite īn Republica65 sa locuiasca īntr-un trup de leu. "Teribilele cer­turi" sīnt disputa cu Ulise pentru armele lui Ahile; "cruzimile sīngeroase", masacrul turmelor; iritarea, greul resentiment", reamintesc scena Nekyei īn care umbra lui Aias sta deoparte, īmbufnata, "plina de mīnie" contra lui Ulise 66.

"Trebuie deci sa cautam, continua Porphirius, mai ales aproape de moarte, puritatea, asa cum se face īn ceremoniile de initiere; trebuie sa ne tinem sufletul departe de orice influente rele. Trebuie sa calmam, sa adormim toate poftele rele, sa īndepartam mīnia, ura, invidia (toate exacerbari ale thymos-ului). si corpul din care vom iesi va fi cel al unui om īntelept"67. TJĪise pastrīndu-si umanitatea cu toate vrajile zeitei, este modelul nostru. Iarba pe care Hermes i-o da ca sa combata drogul - moly, antidotul Kykeon-ului - o


avem si noi: este ratiunea, cu ajutorul careia distingem binele.

Aceasta ratiune, conchide Porphirius, poate feri cu totul sufletul de amestec, īl poate sustrage de tot (este vorba aici, fara īndoiala, de sufletul īnteleptului, filosofului, care scapa pentru totdeauna de ciclul reīncarnarilor); sau daca sufletul a baut, ratiunea īl mentine cīt mai mult īn conditie umana"68: multe suflete la moarte, nu revin dafinitiv īn lacasul divin; ele sīnt condamnate sa se amestece din nou cu materia: īnsa acestea, cel putin, nu vor cadea īn viata animala, daca ratiunea ramīns ghidul lor.

Circe si drogul sau, Uliss, tovarasii lui Ulise, porcii, lupii si leii, Hermes... Bogata fresca a lui Homer desfasoara sub ochii nostri īntregul mister al vietilor succesive. Porphirius mistagogul ne-a dezvaluit sensul tuturor acestor imagini colorate si fantastice69.



Se simte din maniera lui Porphirius, grija sa de a da fieca­rui detaliu simbolismul sau. si este acelasi elan mistic ca si īn ultimile pagini din Pestera Nimfelor.

III. O alta exegeza a mitului Circei

Ca si pentru Pestera Nimfelor, Porphirius gaseste aici o materie deja elaborata. Viata si poezia lui Homer, aparent anterioara lui Porphirius cu mai bine de un secol 7°, da pen­tru mitul Circei o schema de exegeza. La prima vedere sea­mana mult cu dezvoltarile lui Porphirius, īn asa masura, īncīt s-ar putea crede ca este rezultatul (anticipat) al aces­tora. In realitate exista serioase divergente.

Sensul general al mitului este acelasi: "Transformarea tovarasilor lui Ulise īn porci si animale de acest fel, scrie Pseudo-Plutarh, semnifica faptul ca sufletele celor necugetati trec īn trupuri de animale." 71

Dar Circe īn Viata si poezia lui Homer, reprezinta "revo­lutia circulara a universului, ceea ce explica de ce este fiica soarelui" 72, Soarele, īntr-adevar, antreneaza universul, cel putin cercurile planetare, īn cursa sa cereasca. Ne amintim ca Porphirius vede īn Circe, nu rotatia universului material, ci roata renasterilor.73

īn ceea ce priveste numele de Aiaie, Pseudo-Plutarh īl deriva tot de la aiazein (a geme) īnsa precizeaza ca Homer


a ales acest nume gīndindu-se la "vaietele si lamentatiile oamenilor īn legatura cu moartea" 74. La Porphirius nu este vorba de cei vii care-i regreta pa cei morti ci do sufletele separate care plīng de spaima la sosirea īn noua lor locuinta.

Exegeza lui Pseudo-Plutarh este mai ales "fizica: numai ideea trecerii sufletelor īn trupuri de animale aminteste de pitagorism. Restul este neutru, si interpretarea data Aiaie-i, īn special, este foarte apropiata de exegeza fluviilor infernale, pe care o citim īn Alegoriile Homerice ale lui Heraclit: Cocyt-ul este lamentatia oamenilor plīngīndu-si defunctii, Phlegeton-ul, este flacara rugului; Aheron-ul, īntristarea profunda a ru­delor ; Styxul, caracterul moliorīt al mortii75. Prin virtutea acestor etimologii asemanatoare cu niste calambururi, reali­tatile lumii celeilalte īsi pierd orice consistenta, devin senti­mente sau imaginatii ale acestei lumi.

Fata de aceasta exegeza, care se apropie de rationalism, accentele lui Porphirius redau cu totul alt sunet. Plecīnd de la prima explicatie ca de la o trambulina, el transpune si subliniaza, insufla mitului homeric credinta platoniciana.

IV. Lupii si leii, imagine sau realitate %

Lupi, lei, magari... Acestea ar fi, dupa Platon, viitoarele locuinte ale sufletelor care au ascultat prea mult, īn aceasta viata, chemarea instinctelor josnice.

Aceste lucruri n-au tulburat doar un platonician. Trebuie sa-l īntelegem ad litteram pg acest ironist blīnd care e Pla­ton ? Nu a vorbit ia figurat si nu a vrut doar sa spuna ca unele suflete se coboara la nivelul bestiilor crude ?76

Asupra acestei chestiuni, discipolii nu sīnt de acord. Nu­mele cele mai mari ramīn, totusi favorabile sensului literal, īncepīnd cu Plotin 77, Harpocration, Amelios, Boetius, Nu­menius (pentru a-i enumera īn ordinea īn care-i cita Enea din Gaza, īn al sau Theophrastos) luau lupul drept lup, ma­garul drept magar. Ei cred ca sufletul īnainte de patrun­derea sa īn trup, s-a putut umple de rautate si devine ase­menea cu brutele. De aceea ele patrund īn trupul unui ani­mal cu care seamana.78

Ce gīndeste asupra acestui subiect interpretul nostru al Circei, Porphirius? El insista asupra sensului propriu, cu


ve

liementa: "si aici nu este vorba de un mit, nici de o fictiune poetica, este adevarul, este expresia unei realitati materia­le.79

Totusi sfīntul Augustin, care a citit De regressu animac al lui Porphirius īi atribuie un punot de vedere foarte diferit. Porphirius, ne spuna ci, a corectat gīndirea lui Platon: "el crede ca sufletele omenesti nu pot merge decīt īn corpuri omenesti" si nu ezita sa "suprime (pantru ele) īnchisorile animale" 80 (ratiunea atribuita lui Porphirius pentru justi­ficarea acestei afirmatii: "poate pantru ca sa nu se vada o mama preschimbata īn magarita carīndu-si fiul" 81 este de­sigur o trasatura de spirit augustiniana).

Daca Porphirius ar fi gīndit īntotdeauna astfel, am avea unele scrupule sa-i atribuim īn continuare exegeza "circeana",82 īnsa Nemesius īn tratatul sau Despre natura omului, atribuie lui Porphirius (ca si platonicianului Theodoros) aceeasi pozitie ca a lui Cronius. si Cronius, autorul tratatului Despre palingenesie, socotea ca "toate sufletele sīnt rationale" 83. Nu exista deci diferente esentiale īntre un suflet de animal si un suflet de om: nu exista separatie riguroasa īntre cele doua spacii: trupurile sīnt intersanjabile. Sufletul rational este doar paralizat da corpul animal, asa cum este uneori, la oameni, da catre organisme prost constituite.

īn tabara celor care cred cu adevarat īn trecerea sufletelor umane īn trupuri da animale, īi avem deci pe Numenius, Cronius, Porphirius. si aceasta trinitate este sugestiva: ea aminteste de Pestera Nimfelor pa care toti trei, unul dupa altul, au comentat-o. Este foarte putin probabil ca, mai ales Cronius, sa fi scris o carte īntreaga asupra metempsihozei fara sa introduca istoria exemplara a Circei.

Cīt despre Porphirius, īntelegem foarte bine ca a putut sa aiba pozitii diferite asupra acestei chestiuni, īn diverse epoci ale vietii sale.

Pe cīnd redacta Eneadele, el trebuie sa fi īmbratisat gīn­direa lui Plotin si sa fi crezut ca maestrul, Platon, trimitea sufletele omenesti īn trupuri de animale si chiar de plante: la fel si cīnd se afla sub influenta lui Numenius si a lui Cro­nius si recapitula, īn mitul Circei, doctrina platoniciana a renasterilor.

In timp ce scria De regressu el aducea unele retusuri doctrinei si lua o pozitie care va fi si mai radicala la discipo-


Iul sau Iamblichos. Acesta va scrie un tratat pentru a de­monstra "ca sufletele oamenilor nu se pot reīncarna īn ani­male fara ratiune, nici cele ale animalelor īn oameni'' 84. Fragment dintr-un vast sistem de exegeza pitagoreica, spunea Delatte S5 despre paginile lui Porphirius despre Circe. De fapt, sub forma īn care na-a parvenit explicatia mitului, ar trebui sa zicem exegeza neoplato'nieiana: caci Platon este cel care, asa cum am aratat cu prisosinta, serveste mereu de referinta.

Cīnd apare pentru prima data exegeza mitului lui Circe? Nu stim nimic. Ni se parc cu totul improbabil sa credem ca pitagoreicii din secolul V ī.c.n. aflasera deja aceasta exegeza. Este straniu, īn acest caz, ca Platon nu spune niciodata nici un cuvīnt de-a lungul paginilor pe care le-a consacrat pro­blemei "renasterilor". Informat cum era asupra pozitiilor pitagoreicilor, ar fi stiut ca Circe simboliza pentru scoala ciclul palingenesiilor: īntelegem greu de ce nu a facut nici cea mai mica aluzie la mitul lui Iīomer, el, caruia īi place atīt de mult sa citeze - fie pe un ton serios, fie pentru a-l ironiza amabil - ps acest dusman pentru care nutreste o secreta simpatie.

Argumentul tacerii īsi are valoarea sa. Sa-i adaugam īnca unul: legenda lui Pitagora coborīt īn infern si martor al supliciului aplicat lui Iīomer pentru povestile sale nele­giuite.83 Acest pasaj face parte din romanul pitagoreic inven­tat de Heraclit din Pont si reprezinta deci una din cele mai vechi traditii asupra primului pitagorism, atīt de putin cu­noscut, de altfel 87. Or, legenda spune destul care trebuie sa fi fost starea de spirit a sectei īn timpul lui Platon: fata de Homer, ea trebuie sa fi aratat aceeasi neīncredere, aceeasi ostilitate ca si autorul Republicii (poate ca de aici provine "anti-homerismuī" sau). Aceasta ar dovedi ca pitagoreicii nu se gīndisera īnca sa-l analizeze p-3 Homer pentru a-si exhuma propria doctrina: altminteri nu l-ar fi biciuit īn infern. . .

Alegoristii pe care Platon īi condamna sīnt partizanii interpretarii fizice si nu pitagoreicii83: acestia din urma au intrat īnca īn jocul alegoric.



Sistemul exegezei mistice din care Circe este doar un fragment nu s-a dezvoltat decīt cīteva secole dupa Platon, cu Numenius, Cronius, Porphirius. īntre Platon si Numenius se īntinde un vast fcīmp pustiu, unde abia se pot zari - odata cu prima versiuna exegetica a Circei sau a pssterii nimfelor - cītiva germeni timizi anuntīnd marea īnflorire!




loading...








Document Info


Accesari: 2627
Apreciat:

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site

Copiaza codul
in pagina web a site-ului tau.




eCoduri.com - coduri postale, contabile, CAEN sau bancare

Politica de confidentialitate

Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2020 )