Universitatea din Bucuresi

Facultatea de jurnalism si Stiintele Comunicarii

Anul I ID

Introducere în sistemul mass media

Tema 4: Functii ale mass media

Functii ale mass media

Obiective

comunicarii de masa raspunde unor nevoi ale indivizilor si societatii în ansamblul ei (functiile mass media)

Functii, roluri si efecte

Presa raspunde unor nevoi si aspiratii, clare sau difuze, ale indivizilor si colectivi­tatilor - fiind modelata astfel de solicitarile sau de asteptarile aces­tora - simultan, ea exercita o seama de influente asupra vietii sociale, modificând actiunile indivizilor si grupurilor. Pornind de la aceste constatari, jurnalistii, oamenii politici, legiuitorii, filosofii, psihologii si sociologii au cautat sa vada ce loc ocupa mass­-media în viata sociala, ce legaturi se tes între ele si diferitele institutii, grupuri sau persoane, ce putere au aceste interactiuni si ce importanta are presa în procesele de transformare a structurilor econo­mice, sociale, politice ori culturale.

Relatia dintre mass-media si societate se poate pune în termeni de conse­cinte globale (functiile presei), de influente precise (efectele presei) sau de misiuni gene­rale atribuite acestor sisteme (rolurile presei). În limbajul uzual si chiar în unele lucrari de specialitate, termenul "functie" cumuleaza frecvent cele trei posibilitati enumerate mai sus. Asa cum observa Denis McQuail (1987, p. 69), aceasta notiune poate fi folosita cu sensul de "scop, de consecinta ori de cerinta sau asteptare, si poate capata si alte întelesuri"; în sfera comunicarii de masa, spr 353f54d e exemplu, "sintag­ma «functia de informare a presei» se poate referi la trei lucruri foarte diferite: acela ca presa încearca sa informeze oamenii (scop), acela ca oamenii afla ceva din presa (consecinta) sau acela ca presa poate sa informeze oamenii (rezultat sau asteptare)".

Astfel, expresia "functia de informare a presei" poate fi tradusa prin trei sintagme diferite:

a) drept urmare a activitatii presei, publicul este informat - functie;

b) presa are misiunea de a informa publicul - rol;

c) prin informatiile pe care le distribuie, presa influenteaza gândirea si compor­tamentul publicului - efect.

În primul caz, faptul ca "presa ne informeaza" apare ca o consecinta a existentei sistemului mass-media. Aceasta consecinta deriva din functionarea globala a mass-media (nu numai a unui segment al lor) si nu este legata în mod direct de o intentie (declarativ asumata si precis directionata): putem gasi informatii chiar si în acele mesaje care nu au ca scop principal informarea, cum ar fi filmele de diver­tisment, concursurile TV, programele de varietati, integramele, clipurile muzi­cale etc. Este evident ca presa nu ar exercita o asemenea functie daca nu ar exista, ca o premisa a acesteia, o dorinta si o cautare de informatii, ca expresie a unor necesitati elementare ale omului. Astfel, raspunzând nevoii indivizilor de a controla mediul lor imediat si deci de a sti ce se petrece în lumea în care traiesc si satis­facând aceste nevoi prin produsele pe care le ofera, mass-media genereaza, ca o consecinta a activitatii lor, faptul ca publicul este informat. Ansamblul fenome­nelor aparute în procesul satisfacerii unor nevoi poarta numele de functii. În Dictio­narul de sociologie, functia este definita prin "contributia pe care un element o aduce la satisfacerea unei cerinte a sistemului din care face parte, contribuind la mentinerea si dezvoltarea acestuia" (C. Zamfir, L. Vlasceanu, 1993, p. 262).

În al doilea caz este vorba de o cerinta imperativa: presei i se atribuie, înainte chiar de exercitarea actiunii sale, misiunea, rolul de a informa. Acest lucru este considerat o obligatie a institutiilor mass-media, ceva ce trebuie realizat, indife­rent de obstacolele sau de conjuncturile concrete în care presa lucreaza. În jurul conceptiilor referitoare la rolul pe care presa trebuie sa-l joace s-au construit patru mari "teorii" (modele) ce au organizat, într-o paradigma generala, numeroasele sarcini atribuite de-a lungul istoriei siste­melor de comunicare de masa: modelul autoritarist (bazat pe misiunea de sustinere a structurilor de putere existente), modelul totalitarist (bazat pe misiunea de mobilizare a maselor pentru îndeplinirea proiectelor puterii), modelul liberal (bazat pe misiunea de a facilita accesul publi­cului la informatii si divertisment) si modelul serviciului public (bazat pe misiunea de a realiza educatia civica si informarea corecta).

În cel de-al treilea caz, faptul ca activitatea presei are ca rezultat informarea indivizilor apare ca un produs imediat al functionarii unui segment al mass­-media. Aceasta înseamna ca ne confruntam cu actiunea unui ziar, canal, program, mesaj care-i influenteaza într-un anumit fel pe o parte din cei care intra în contact cu el. Acest tip de actiune concreta a mass-media poarta numele de efect. Analiza efectelor a consumat, timp de peste 50 de ani, aproape întreaga energie a cercetatorilor din domeniul comunicarii de masa: ei au stabilit ca efectele presei pot atinge nivelul cunostintelor, emotiilor, atitudinilor sau comportamentului individual; ca ele vizeaza persoana, grupul, institutiile sociale, întreaga societate sau cultura unui segment al acesteia; ca pot fi intentionate si non-intentionate; ca actioneaza pe termen scurt sau pe termen lung etc. (vezi D. McQuail, 1987, pp. 256-260). Efectele nu raspund în chip necesar unor nevoi generale ale indivizilor si colectivi­tatilor si nici nu se "justifica" prin contributii specifice la mentinerea ori la dezvol­tarea sistemelor sociale. Din contra, o seama de efecte ale mass-media au condus la fenomene nefunctionale: astfel, unele cercetari arata ca, în urma expunerii tinerilor la programe TV ori la filme excesiv de violente, poate creste tendinta acestora spre un comportament agresiv si asocial; la fel, unele studii sustin ca audientele pot fi manipulate prin difuzarea, la scurt timp înaintea alegerilor, a unor informatii privind viata privata a unui candidat etc.

Prezentarea de mai sus releva faptul ca între rol (misiune, derivata dintr-un pro­iect global, la limita dintr-o filosofie social-politica), functie (consecinta, conturata în urma corelarii dintre nevoile societatii si oferta mass-media) si efect (forma de influentare, datorata unei actiuni determinate a mass-media), distanta conceptuala este mai mult decât evidenta. Deoarece mentinerea ambiguitatii si folosirea inadecvata a acestor termeni poate genera confuzii si interpretari hibride, ar fi de dorit ca macar acele persoane care se considera specialisti mass-media sa utilizeze notiunile de fata cu precautie si cu respect pentru semnificatia lor exacta.

Tipologii ale functiilor presei

Diferitele cercetari sau eseuri consacrate functiilor mass-media au condus la identificarea unor serii de functii. Astfel, într-un studiu considerat acum clasic, H. Lasswell a definit trei functii: supravegherea mediului înconju­rator; corelarea diferitelor parti ale societatii; transmiterea traditiilor de la o generatie la alta. Nuantând acest model, C.R. Wright va propune o schema ampla, care inte­greaza distinctiile formulate de R.K. Merton între "functii" (consecinte favorabile mentinerii sistemului) si "disfunctii" (consecinte defavo­rabile), precum si între "functiile manifeste" (consecinte asteptate, previzibile si dorite) si "functiile latente" (consecinte neasteptate). Astfel, modelul lui Wright (1964, p. 98) propune urma­toarea schema de întrebari si raspunsuri:

Care sunt: ori ori

ale: pentru:

Un alt sociolog american, Leo Thayer, va identifica sapte functii ale presei: de socializare (ofera material pentru discutiile dintre oameni); de identitate (ritmeaza existenta noastra cotidiana, dându-i un contur specific); de mitolo­gizare (creeaza modelele simbolice de profunzime ale culturii noastre); de com­pensare (ofera experiente afective, vicariale); de informare (distribuie date despre realitate); de divertisment (transmite mesaje care ocupa timpul liber); de educatie (contribuie la modelarea indivizilor - 1982, pp. 138-146). Michael Real sustine ca presa ajuta indivizii sa se orienteze în activitatile lor zilnice, faciliteaza relaxarea si evaziunea, permite întarirea identitatii perso­nale, asigura perpetuarea mostenirii culturale, ofera formule comune, uzuale de gândire si exprimare, defineste o suma de categorii de interpretare a lumii, furnizeaza compensatii pentru frustrari, contribuie la realizarea coeziunii sociale, faciliteaza implantarea noului în societate, valideaza simbolurile si miturile unei culturi etc. (1989, pp. 251-255). F. Balle, autorul unei sinteze de referinta, ramâne fidel modelului bazat pe trei functii: de insertie sociala, de recreere, de purificare sufleteasca (1988, p. 506), iar M. Mathien opteaza pentru sapte functii: de evaziune, de coeziune sociala, de distribuire a cunostintelor, de depo­zitare a actualitatii, de ghid al actualitatii, de recreere, de purificare (1989, pp. 43-47). Dupa M. Wiley, presa îndeplineste cinci functii: de a furniza informatii, de a analiza aceste informatii, de a oferi un cadru general de referinta pentru cunoastere, de a distra, de a difuza o cunoastere enciclopedica (apud J. Cazneuve, 1976, p. 223). Sintetizând diver­sele teorii si moduri de abordare, D. McQuail stabileste doua mari familii de functii: a) pentru societate în ansamblul ei: de informare, de corelare (socia­lizare), de asigurare a continuitatii, de divertisment, de mobilizare; b) pentru indivizi, luati în parte: de informare, de stabilire a identitatii personale, de integrare în societate, de divertisment (1987, pp. 71-73).

În fata unui câmp atât de fluctuant, în care diferiti cercetatori au construit terminologii si tipologii diverse, ne propunem o "repliere" asupra unei liste elemen­tare, gândite ca un instrument didactic pentru orientarea cititorului nefamiliarizat cu acest domeniu.

Functia de informare

Prima dintre familiile de functii pe care le discutam aici se refera la nevoia indivizilor si grupurilor de a controla mediul înconjurator: oamenii evalueaza, pe baza informatiilor pe care le primesc prin mass-media, importanta evenimen­­telor ce ar putea sa-i afecteze în mod direct, anticipeaza unele tendinte ale vietii econo­mice, sociale sau politice si iau, în cunostinta de cauza, anumite decizii.

Dimensiunea pragmatica a acestei functii este subliniata, în terminologia ameri­cana, prin utilizarea expresiei "functie de supraveghere", ce accentueaza statutul de instrument de control al realului pe care îl are presa. Din fluxul mesajelor ce patrund zilnic în casele noastre, doar o parte ofera informatii de imediata utilitate (starea vremii, situatia preturilor, manifestarile culturale, trans­portul în comun etc.). O alta parte se refera la fapte si procese mai putin legate de mediul nostru imediat: stirile privitoare la o lovitura de stat dintr-o tara aflata la mii de kilometri departare, la moartea unui mare scriitor al unei zone lingvistice inaccesibile, la descoperirea unei noi planete sau la rezultatele unei regate de iahting nu ne influenteaza viata zilnica si nu ne ofera puncte de sprijin pentru deciziile cotidiene. În schimb, asemenea informatii (sa le numim "gene­rale") formeaza un repertoriu cultural specific, care se adauga reprezen­tarilor simbolice si sistemelor de valori dobândite prin alte canale si din alte experiente; acest ansamblu de cunostinte si convingeri contribuie la crearea conceptiei despre lume pe care se întemeiaza toate deciziile cotidiene ale indivizilor.

Informatiile generale. Pentru a raspunde nevoii indivizilor de a supra­ve­ghea lumea înconjuratoare, o informatie nu trebuie sa aiba o utilitate imediata. Datele privind viata politica interna nu servesc numai unor decizii conjunc­turale, ci acumu­leaza elemente pentru o decizie pe care o luam o data la un anumit numar de ani, atunci când ne dam votul pentru o cauza, un partid sau un candidat. Desi nu suntem specialisti, urmarim cotatiile bursiere, evolutia inflatiei, situatia agriculturii, starea delincventei, diferitele initiative legis­lative, noile descoperiri stiintifice etc. Adunate în adâncul memoriei, acestea ofera un capital informational, care poate fi oricând reactualizat, pentru evaluarea unui eveniment si pentru stabilirea unei strategii. Complexitatea fenomenelor din societatea moderna solicita un bagaj de cunostinte din ce în ce mai bogat si mai subtil; acesta nu mai poate fi obtinut doar prin experiente si trairi proprii sau prin contactul direct cu faptele si oamenii din mediul nostru imediat. Între noi si lume se insinueaza treptat un mediator, o institutie care aduna informatia, o selecteaza, o ambaleaza în forme accesibile si o difuzeaza, facilitând, prin chiar efortul ei de mediere, accesul nostru la realitate, ceea ce înseamna ca un numar din ce în ce mai mare de oameni, grupuri si chiar colec­tivitati enorme depind de mass-media pentru a stapâni, întelege si judeca lumea înconjuratoare. Omul modern poseda o cunoastere infinit mai ampla si mai nuantata decât aceea a stramosilor lui - dar, în egala masura, infinit mai putin personalizata si mai putin concreta decât aceea dobândita, prin experiente directe, de oamenii societatilor de tip traditional.

P. Lazarfeld si R.K. Merton, doi dintre parintii sociologiei comunicarii de masa, au observat ca, în urma exploziei mass-media (din ce în ce mai multe ziare, reviste, programe de radio si televiziune), oamenii depind tot mai mult de infor­matiile distribuite de acestea. Detinând controlul asupra "accesului la lume", presa ofera o anumita versiune asupra realului, o imagine mediatica a evenimentelor, a oamenilor si a conjuncturilor socio-istorice. Fluxul perma­nent de mesaje difuzate de mass-media învaluie aproape în întregime indivizii si societatile, nelasându-le timp de reflectie, de verificare ori de analiza critica a versiunilor oferite. Beneficiind de o cantitate uriasa de informatii, ajungând astfel la o stare de satietate informatio­nala, omul modern poate deveni apatic, poate renunta la simtul critic si la abordarea activa a informa­tiilor: "El ajunge sa creada ca a cunoaste problema zilei este totuna cu a face ceva pentru controlarea acesteia. Este informat. Este preocupat. si are tot felul de idei despre ceea ce ar trebui facut". Drept urmare, "o crestere a consumului de mass-media poate, în chip neasteptat, sa transforme energiile individului, el trecând de la participare activa la o stare de cunoastere pasiva" (1972, p. 502). Aceasta consecinta neprevazuta a activitatii de informare a presei - tendinta supra-informarii de a crea pasivitate - a fost denumita de cei doi sociologi disfunctia de narcotizare.

Informatiile instrumentale. În prezent, o seama de produse mass-media au în centrul lor distribuirea de informatii instrumentale: posturile locale sau specializate de radio si televi­ziune comunica starea vremii, situatia circulatiei si zonele blocate ori foarte aglomerate, evolutiile comerciale locale, rapoartele politiei, anunturile prima­riei, initiativele civice, evenimentele culturale sau sportive etc. La fel, ziarele si revistele de proxi­mitate sunt întesate cu asemenea informatii: nevoia de date de utilitate imediata asigura publicul specific pentru publicatii precum cele consacrate constructiei de case sau schimburilor imobiliare, automobilis­mului, vietii în gospodarie, îngrijirii gradinii sau programelor de calculator. Toate aceste produse mass-media dau cititorului, privitorului sau ascultatorului sentimentul reconfortant al "investitiei" - omul chletuieste bani sau timp pentru informatii care au o valoare de utilizare imediata, concreta; din aceasta perspectiva, putem întelege si interesul pentru paginile consa­crate "micilor anunturi" (vânzari, cumparari, oferte de serviciu, decese, închirieri, schim­buri) sau chiar pentru programele de îngrijire a casei, de retete culinare sau de tele-shopping.

Informatia de prevenire. Mesajele presei nu prezinta numai ceea ce s-a petrecut deja (orientare retrospectiva), ci si ceea ce s-ar putea întâmpla (viziune prospectiva). În plus, deoarece descrierea unui eveniment nu epui­zeaza implicatiile si consecintele sale, informatiile furnizate de mass-media includ si o dimensiune anticipativa. Mai mult chiar, o seama dintre materialele difuzate de presa sunt, în mod explicit, axate pe functia de prevenire; dintre acestea, deosebit de familiare si utile publicului larg sunt datele referitoare la starea vremii, prognozele economico-financiare, informatiile vizând preve­ni­rea unor boli, a unor incendii sau a unor accidente rutiere, precum si mesajele prin care diferite oficialitati anunta schimbari ori perturbari în functionarea sistemelor sociale: noi numere de telefon sau noi adrese ale institutiilor de interes public, noi legi, noi reglementari sau proceduri legale, noi trasee si orare ale trans­portului în comun etc. Pe lânga aceste informatii, referitoare la evenimente fara o amploare deosebita, mass-media distribuie frecvent infor­matii vizând pregatirea publicului pentru confruntarea cu o serie de evenimente neasteptate si nedorite:

a)    catastrofe naturale: furtuni, cutremure, eruptii vulcanice, incendii etc.;

b) accidente: explozii, deraieri de trenuri sau drame rutiere, emanatii radio­active, infestarea apei sau alte forme de poluare etc.;

c) crize: greve, falimente, remanieri ori caderi de guverne, scandaluri politice ori financiare, amenintari militare, acte de terorism etc.

În contact cu informatiile de prevenire oferite de mass-media, colectivitatile si indivizii nu adopta întotdeauna comportamentul rational scontat.

a)    De multe ori, datele furnizate de presa nu sunt luate în serios sau sunt minima­lizate: de la fumatorul care nu crede în avertismentele specialistilor pâna la întreprinderile care polueaza natura cu deseuri, fara a tine seama de datele publi­cate în presa, exemplele de acest fel sunt nenumarate. Un caz tipic în acest sens este cel petrecut în 1979 în statul Texas: desi mass-media au anuntat cu insistenta apropierea unei tornade, numerosi motociclisti au iesit pe sosele, ignorând apelurile specialistilor; acest fapt a condus la cresterea numarului acci­den­­telor, dovedind astfel ca informatia de prevenire nu declanseaza întotdeauna o reactie sociala general pozitiva (sursa: S.J. Baran et alii, 1984, p. 278). Nepasarea este o disfunctie a comunicarii de masa

b) În alte cazuri, aceste informatii produc o reactie opusa celei scontate: ele sunt exagerate, deformate, amplificate paroxistic. Drept urmare, în loc sa genereze strategii si actiuni rationale de combatere a evenimentului respectiv, ele declan­seaza o reactie (în lant) de panica. Sociologii stiu ca grupurile si colectivitatile distorsioneaza informatiile, le prelucreaza, prin "derapaje" afective, în logica zvonurilor, fabrica false informatii sau chiar "legende" fabuloase. Edgar Morin a analizat, într-o superba lucrare, Zvonul din Orléans, un caz clasic de isterie sociala: pornind de la câteva bârfe referi­toare la disparitia (neconfirmata) a unor fete, despre care s-a presupus ca ar fi fost "rapite de negustorii de carne vie", întregul oras, inclusiv presa, a cazut într-o psihoza a rapirilor, care era pe punctul de a degenera în linsaje si acte violente (E. Morin, 1969). Un alt caz edificator este cel oferit de un reportaj difuzat de televiziunea americana în 1983, în care se arata ca o parte din merele rosii aflate în comert fusesera contaminate cu o substanta chimica. În scurta vreme, consumatorii au fost convinsi ca toate merele rosii erau contaminate: magazinele le-au scos din rafturi, iar scolile le-au interzis copiilor sa consume mere rosii în timpul pauzei. Desi nu au existat dovezi certe ca substanta respectiva contaminase toate merele, publicul, socat de gravitatea informatiilor primite, a supradimensionat amploarea fenome­nului si a reactionat exagerat (vezi Hiebert et alii, 1991, p. 418). Panica poate fi considerata o disfunctie în raport cu functia de informare.

Functia de interpretare

O stire nu este numai o suma de informatii. O stire este o viziune, cultural determinata, asupra unor informatii. Altfel spus, continutul unei stiri sinteti­zeaza informatiile respective si semnificatiile atribuite lor; textele jurnalistice ofera atât datele concrete, cât si întelesul ce poate fi atribuit evenimentelor sau starilor prezen­tate. Asadar, o data cu faptele, ele ofera si o interpretare a acestora.

Prima si (poate) cea mai importanta forma de interpretare consta în chiar decizia de a face publica (sau de a ignora) o anumita informatie. Simplul gest de a selecta, din noianul de date care asalteaza zilnic o redactie, un numar limitat de stiri si materiale implica atât o judecata de valoare, cât si un proces, nu întotdeauna perfect constientizat, de interpretare a realului în functie de un ansamblu de norme, repre­zentari, simboluri, principii etc. Dupa acest prim filtru urmeaza o alta treapta de interpretare: stabilirea prioritatilor. Astfel, în fiecare zi, un grup restrâns de oameni stabileste o ierarhie a evenimentelor, plasându-le în partea superioara a paginilor de ziar sau în partea initiala a programelor de stiri din radio si televiziune. Acest act, devenit un simplu gest de rutina, implica o profunda responsabilitate sociala: daca acceptam adevarul ca tot mai multe colectivitati depind, pentru cunoasterea lumii în care traiesc, de informatiile oferite de presa si daca stim ca ierarhiile pe care jurna­listii
le propun influenteaza judecatile publicului, atunci este evident ca alegerile
si clasificarile oferite de mass-media configureaza imaginea sociala a eve­nimentelor "zilei", cu vârfurile si coborâsurile ei, cu prioritati si zone de dezinteres.

Oamenii simt nevoia ca lumea care îi înconjoara sa le fie prezentata în mod ordonat si coerent, încarcata cu un anumit sens si ordonata dupa o anumita ierarhie, astfel încât, pornind de la aceste clasificari si interpretari, sa poata lua mai usor deciziile inerente existentei de zi cu zi. Între alti "ordonatori" si "semnificatori" ai lumii înconjuratoare (cum ar fi parintii, oamenii în vârsta, prietenii de încredere, preotii, profesorii, liderii politici etc.), reprezentantii mass-media ocupa un loc din ce în ce mai important: "Jurnalistii sunt adesea si în mod esential mediatori, vulga­ri­zatori ai cunostintelor si faptelor altor persoane. si aceasta în conditiile în care actualitatea are ceva «bastard» în ea: noul apare în durere si în dezordine. Jurnalistul vrea sa aduca ordine, sa claseze, sa ierarhizeze, sa lege, sa relativizeze, sa analizeze si chiar sa explice" (M. Palmer, 1994, p. 107).

Daca selectarea si ierarhizarea informatiei reprezinta forme directe si implicite (dar la fel de puternice) de interpretare, punerea în context si comentarea stirilor constituie forme directe, asumate, de semnificare a eveni­mentelor. La începuturile ei, presa a fost dominata de exprimarea opiniilor: revistele si ziarele se adresau unui public cultivat, care dorea sa dezbata diverse teme (filosofice, morale, politice, artistice), sa urmareasca lupta dintre interpretari, opinii si contraopinii referitoare la probleme de interes major. Asa cum observa sociologul englez E. Shills, în seco­lele al XVIII-lea si
al XIX-lea presa se situa în sfera "seriozitatii": ziaristii (de obicei literati sau oameni politici) se adresau "claselor gânditoare" (clerici, oameni de afaceri, intelectuali, politicieni), care preluau mesajele lor, nu pentru a cauta informatii ori divertisment, ci pentru a gasi idei si dezbateri. În mod paradoxal, peste câteva sute de ani, când au aparut noi canale de comunicare (radioul si televiziunea), menta­­litatea publicului se schimbase radical, astfel încât, în aceste medii, genurile de opinie au fost marginalizate, iar în SUA chiar interzise de catre Comisia Federala de Comunicatii. Istoricii presei americane considera ca începerea seriei de emisiuni "See It Now", în 1952, în care un foarte cunoscut anchorman, E.R. Murrow, a introdus, alaturi de reportaje, puncte de vedere si dezbateri contradictorii, a marcat un moment de hotar în deschiderea acestor medii catre emisiunile de opinie. Ulterior, un program de dezbateri ca "Night line", realizat de Ted Koppel în anii '80, avea sa ajunga la audienta de 5-7 milioane de telespectatori pe seara, pentru ca în prezent un talk-show celebru precum cel al lui Oprah Winfrey sa aiba audiente de peste 30 de milioane de telespectatori.

Presa moderna s-a construit pe baza unei conventii, considerata de multi cercetatori si jurnalisti o regula de aur a jurnalisticii: separarea prezentarii eveni­mentelor de opiniile personale ale celor care le relateaza. În forma concentrata, aceasta idee a fost sintetizata în 1992 de G.P. Scott, editor la ziarul englez The Guardian: "Faptele sunt sacre, comentariile sunt libere" ("Facts are sacred, comments are free"). Respectarea cu strictete a acestei reguli caracterizeaza îndeo­sebi jurnalismul american si englez; în schimb, o veche traditie a jurnalismului "european" considera ca faptele pot fi însotite de opinii si comentarii care implica personalitatea jurnalistului, cu conditia ca acesta sa nu distorsioneze prezentarea întâmplarilor prin formulari subiective sau rau intentionate. În acest sens, remarcele unui distins profesor de jurna­lism, Pierre Albert, sunt relevante: "Jurnalismul fran­cez a fost întotdeauna mai mult un jurnalism de expresie decât unul de observare . Pe lânga prezentarea faptelor, el a fost preocupat si de expunerea ideilor; pe lânga analiza situatiilor, a fost preocupat si de critica intentiilor. Prin aceasta, el este fundamental deosebit de jurnalismul anglo-saxon, pentru care stirea a avut întotdeauna prioritate în fata comentariului" (1983, p. 28).

Interpretarea nu este prezenta numai ca un adaos în continutul informa­tiilor - prin selectie, prin evaluarea evenimentelor ori prin semnificarea în actul scrierii si prin pozitionarea în ansamblul produsului mediatic; ea se concretizeaza si în forme proprii de exprimare, în genuri jurnalistice bine determinate.

Editorialul prezinta pozitia ziarului într-o anumita problema (ceea ce explica faptul ca, frecvent, el apare fara semnatura). Marile publicatii sau posturi consacra o pagina sau o emisiune aparte articolelor de opinie, pentru a le separa în mod transant de restul materialelor. În aceste cazuri, editorialele sunt "negociate" între diversii editori, fiecare dintre ei propunând si aparând punctul de vedere pe care-l considera reprezentativ pentru politica ziarului. Dupa ce se ajunge la un consens, se decide persoana care va scrie articolul; atunci când tema în dezbatere este com­plexa, ziarul poate solicita unei personalitati sa scrie un articol ce va prezenta o pozitie opusa sau comple­mentara celei aparate de editorial, publicându-l o data cu acesta, în pozitia de "contra-editorial". În dezbaterile de radio si televiziune, ideile aparate de reprezentantii institutiei pot fi completate cu opiniile altor specialisti.

Editorialele au reprezentat întotdeauna un centru de atractie pentru publicul larg. Ele permit confruntarea unor puncte de vedere diverse si contribuie la adâncirea dezbaterilor de interes public. Prin editoriale, oamenii au acces
la pozitia, de obicei consecventa, a unei grupari de presa, putând astfel întelege mai bine fenomenele pe care le înfrunta sau ideile, programele pentru care trebuie sa opteze prin vot. Dar, pentru ca aceasta functie democratica
sa fie reala, este necesar ca editorialul sa nu devina nici monopolul unei singure voci, nici amvonul de unde se predica o pozitie dogmatica, partizana si limitata.

Comentariul reprezinta un punct de vedere personal, ce implica exclusiv opiniile si raspunderea autorului sau. Cel mai adesea, el este rezervat unor perso­nalitati, a caror opinie este credibila si influenta datorita competentei si prestigiului pe care le au în domeniul lor de activitate. Comentariul poate fi subiectiv, polemic si chiar partizan: el nu rezolva o problema, ci reprezinta unul din multiplele puncte de vedere care definesc o anumita problematica. O concretizare savuroasa a acestui statut este oferita de reactia lui Andy Rooney, comentator al canalului de televiziune CBS. În 1990, el a fost suspendat pentru o vreme, deoarece conducerea CBS a considerat ca unele dintre remarcele sale puteau fi ofensatoare la adresa homo­sexualilor. Excluderea a condus imediat la o scadere a audientei emisiunii sale "60 de minute". Revenind pe post, Andy Rooney a facut, în fata a milioane de telespectatori, urmatoarea remarca: "Am eu oare opinii ce pot irita anumite per­soane? Aveti perfecta dreptate: am asemenea opinii. si tocmai de aceea ma si aflu aici, în fata dumneavoastra!" (sursa: Hiebert et alii, 1991, p. 442).

Sub incidenta functiei de interpretare intra si alte genuri ale mass-media, care exprima, direct sau indirect, anumite opinii: este vorba de cronica, pamflet, cari­catura (care, sa nu uitam, este la fel de veche precum presa scrisa), de emisiunile documentare, de sintezele referitoare la evolutia unor evenimente, de campaniile de presa vizând atingerea unui anumit obiectiv, de paginile ori rubricile consacrate opiniilor publicului etc. Prin toate aceste forme, mass-media transmit un punct de vedere asupra realului si le ofera oamenilor ocazia sa-si clarifice anumite probleme (urmarind modul în care ele sunt dezbatute) si sa-si confrunte opinia personala cu alte opinii.

Functia de "legatura"

"În fiecare seara, timp de o jumatate de ora, jurnalul de actualitati de la televi­ziune trece în revista cele mai importante evenimente ale zilei; cu toate acestea, faptul social cel mai important, despre care jurnalul nu vorbeste niciodata, este acela ca cel putin jumatate din populatia unei tari este imobilizata, timp de o jumatate de ora, în fata jurnalului televizat" (J. Durand, 1981, p. 64).

Într-adevar, consumând produsele mass-media, milioane de oameni se gasesc legati prin nenumarate fire nevazute: fiind expusi constant acelorasi mesaje, ei ajung sa împartaseasca aceleasi valori si reprezentari culturale, sa posede cunostinte asemanatoare, sa gândeasca prin informatii, idei, povesti si simboluri analoage. Astfel, oricât de diferiti ar fi, un american, un african si un european pot descoperi ca au aceleasi judecati morale atunci când discuta despre serialul Dallas, ca stiu ce s-a petrecut într-o tara anume, deoarece sunt informati prin stiri preluate de la aceeasi mare agentie, sau ca sunt de acord ca poluarea marilor trebuie limitata pentru ca au fost cu totii convinsi de ciclul de filme documentare realizat de J.Y. Cousteau. Oferind informatii comune, idei comune si, implicit, subiecte comune de dialog, mass-media leaga oameni departati si diferiti într-un fel de comunicare care nu mai este bazata pe proximitatea spatiala, nationala, religioasa ori culturala, ci pur si simplu pe aceea informationala. Referindu-se la aceasta functie, gânditorul canadian Marshall McLuhan avea sa vorbeasca, în celebra sa carte Galaxia Gutenberg, despre un "sat global", creat de actiunea de informare a mass­-media si dominat de un fel de solidaritate spontana si inconstienta, pe care el a numit-o "tribalism planetar".

În acest sens, deosebit de relevante sunt situatiile în care un apel lansat prin mass-media declanseaza un val de solidaritate ce depaseste granitele natio­nale si deosebirile politice, religioase ori culturale. Exemplele mobilizarii opiniei publice pentru ajutarea orfanilor din România, pentru sprijinirea refugiatilor bosniaci, kurzi ori burundezi, pentru salvarea balenelor sau a ursilor panda, pentru promovarea drepturilor unor minoritati, pentru elibe­rarea unui scriitor ori jurnalist încarcerat dovedesc din plin capacitatea presei de a activa "satul global" si de a ajuta oamenii sa stabileasca noi legaturi si noi teluri de actiune sociala.

Astfel, presa se dovedeste a fi o "creatoare de public", deci o fauritoare de retele sociale, adeseori mai ample si mai active decât cele uzuale. Datorita presei, oamenii descopera ca împartasesc aceleasi valori, ca se pot mobiliza pentru aceleasi scopuri, într-un cuvânt, ca fac sau pot face parte dintr-o comunitate umana de dimensiuni infinit mai complexe decât acelea ale comu­nitatii în care îsi desfasoara viata si activitatea de zi cu zi. În acest sens, multi cercetatori considera ca cea mai importanta functie a mass-media este tocmai aceea de a crea un public, adica o "comunitate imaginara", un ansamblu de oameni delocalizati, nelegati prin meca­nisme sociale ori prin dependente economice, un ansamblu de oameni care împartasesc însa aceeasi preocupare de a fi în contact cu mass-media si, prin aceasta, cu alte milioane de oameni.

Dar presa nu este numai un factor de solidaritate globala: ea actioneaza în acelasi mod si la nivelul micro-structurilor societatii. În numeroase situatii, diferiti oameni, care nu se cunosc si care se afla, din întâmplare, împreuna (în mijloace de transport în comun, în sali de asteptare, pe stadioane sau în parcuri) constata ca pot initia un dialog, deoarece au un punct de referinta comun: o emisiune sau un film TV, un program de radio, un articol sau o revista. Evident, parerile lor pot fi diferite, dar termenul de plecare este acelasi: un produs al mass-media. În felul acesta, presa raspunde nevoii indivizilor de comunicare, de insertie în comunitate si de identificare cu o tema, o cauza, un subiect comun. Mai mult decât atât, oferind acest liant, acest continut cultural comun, presa le permite oamenilor sa-si afirme aparte­nenta si participarea la un grup si sa atinga o forma noua de "solidaritate", specifica societatii de masa (F. Balle, 1988, p. 504).

Din aceasta perspectiva, multi sociologi sustin ca presa exercita o actiune de coagulare a societatii, considerând-o un adevarat "ciment social", o forta care apropie, unifica si da coerenta colectivitatilor din lumea moderna.

Functia de culturalizare

Înca de la o vârsta frageda, copiii sunt modelati de mediul social în care traiesc; astfel, treptat, ei dobândesc si asimileaza normele de comportament, interdictiile, prescriptiile si restrictiile, valorile, reprezentarile simbolice si categoriile de gândire specifice colectivitatii lor. Acest proces de "enculturare" a fost, timp de milenii, controlat în mod exclusiv de familie, de mediul social imediat (rude, vecini, prie­teni) ori de institutiile religioase si, ulterior, scolare. O data cu aparitia si cresterea ponderii mass-media, o mare parte a activitatilor de transmitere a valorilor si modelelor culturale, de formare a gândirii si a comportamentului au fost preluate de mesajele presei. În prezent, prin continu­turile distribuite de mass-media circula si se fixeaza normele de comportament general acceptate, altfel spus "conventiile tacite" ale unei societati. Presa ras­punde astfel nevoii indivizilor si a comunitatii de perpetuare a valorilor comune si de identificare cu acele modele pe care o comu­nitate le considera a fi "repere de actiune". Desigur, respectivele modele nu sunt uniform receptate: un personaj ca Rambo poate fi un exemplu de comportament negativ pentru o anumita categorie si un subiect de imitatie pentru alta categorie.

Majoritatea cercetatorilor considera ca mesajele presei au functia de a confirma, de a întari normele unei societati, chiar si atunci când prezinta comportamente deviante si actiuni de încalcare a normelor curente; în acest sens, P. Lazarfeld si R.K. Merton sustin ca, "în societatea de masa, functia de a expune public un fapt este institu­tionalizata de mass-media. Presa, radioul si televiziunea prezinta publicului fapte antisociale aparte si, în general, aceasta prezentare conduce la o anumita actiune publica împotriva a ceea ce, poate, în chip individual, ar fi fost tolerat" (1972, p. 500).

Pe lânga aceasta functie de socializare implicita, numeroase segmente ale mass­-media au o functie de socializare explicit asumata: în acest sens pot fi invocate, în primul rând, emisiunile sau publicatiile destinate copiilor, ciclurile televizate de pregatire scolara sau de învatare a limbilor straine, documentarele cu continut edu­cativ sau magazinele de vulgarizare stiintifica. De la "Sesame Street" la National Geographic, de la celebrele cursuri de engleza ale BBC la o revista ca PC World, toate aceste produse ale mass-media îsi asuma menirea de a transmite cunostinte si de a forma oameni cultivati. În alte segmente ale presei, procesul de transmitere si fixare a valorilor este mai putin vizibil, fara a disparea cu totul: atât filmele, cât si reportajele, atât buletinul de stiri, cât si anchetele ofera o paleta larga de situatii si personaje exemplare, care pot functiona oricând ca modele de com­por­tament pentru membrii unei comunitati.

Deoarece au puterea de a oferi numeroase modele de comportament, mass­-media se afla într-o pozitie ambivalenta; pe de o parte, sunt solicitate sa exercite o actiune educativa neutra (în sensul formarii unor oameni informati, cultivati, constienti de pozitia si raspunderile lor sociale), iar pe de alta parte, sunt "curtate" de grupuri cu interese politice ori economice pentru resursele lor persuasive, pentru puterea lor de a influenta compor­tamentul indivizilor.

Doua exemple, elocvente pentru întelegerea acestor mecanisme, sunt oferite de profesorul american J. Dominick: în anii '60, când Batman era un film serial de succes, producatorii aratau întotdeauna cum eroul îsi punea centura de siguranta ori de câte ori se urca în faimosul sau automobil. Acest gest, insignifiant în planul actiunii filmului, avea menirea de a educa publicul, de a-l învata (printr-o aluzie simbolica) sa se protejeze împotriva accidentelor prin folosirea respectivului acce­soriu. În alt plan, în numeroase alte filme, mama si copilul erau prezentati într-o lumina tandra, punându-se accent pe utilizarea unor produse speciale pentru îngrijirea copilului. Deoarece industria producatoare de accesorii pentru copii este deosebit de interesata în mentinerea si largirea pietei pentru produ­sele sale, acele filme transmiteau valori conve­nabile, generatoare de comportamente ce favorizau consumul unor asemenea produse. În acest caz, modelul promovat prin mass-media putea convinge publicul sa cumpere anumite produse, în consens cu interesele economice ale unor organizatii multimilionare (vezi J. Dominick, 1983, p. 45).

Transmiterea valorilor prin intermediul mass-media contribuie la realizarea stabilitatii sociale si la mentinerea în timp a structurilor culturale. Promovând diferite modele de comportament, presa ofera un set de roluri sociale si un vocabular simbolic; confruntat cu aceste mesaje, ce raspund astfel nevoilor sale de modele si de termeni de referinta, publicul are posibilitatea sa aleaga sau sa respinga, sa modifice sau sa negocieze, sa dezbata si sa reaseze rolurile si valorile comune. Prin aceasta actiune, presa apare ca o forta în egala masura conservatoare si inovatoare, stabilizatoare si dinamizatoare, pastratoare a unor valori traditionale si generatoare de noi valori.

Functia de divertisment

În seara zilei de 7 martie 1955, unul din doi americani a privit-o, în transmi­siune directa, la televizor, pe actrita Mary Martin jucând în Peter Pan. Nici­odata pâna atunci, în istoria omenirii, o singura persoana nu fusese privita de atâtia spectatori în acelasi timp. Record efemer, ce avea sa fie spulberat de diferite asemenea "evenimente mediatice": transmisiunea interplanetara din 1969, când 528 de mili­oane de oameni au asistat în direct la primii pasi pe Luna ai unui om, astronautul american Neil Amstrong; episodul "Cine l-a împuscat pe J.R." din serialul Dallas, urmarit, în 1977, de 83 de milioane de telespectatori; meciurile de la Cupa Mondiala de fotbal din 1994, receptionate de peste 1 miliard de spectatori de pe întreaga planeta. În presa scrisa, o revista precum Reader's Digest are, numai în SUA, un tiraj sapatamânal de
16 milioane de exemplare, iar o revista de popularizare stiintifica precum National Geographic atinge 10 milioane de exemplare; brosu­rile ce anunta programele de televiziune au un tiraj de 15-16 milioane de exemplare în SUA si de 2-3 milioane în Franta, Germania, Italia sau Anglia etc. Totodata, sute de mii, poate milioane de oameni asculta emisiuni radio preferate, fie ele talk­-show-uri, topuri muzicale, teatru sau alte genuri populare.

Toate aceste produse mass-media raspund nevoii oamenilor de relaxare, de odihna, de evadare din grijile cotidiene. În societatea moderna, pe masura ce timpul alocat muncii a scazut si timpul ramas la dispozitia individului pentru orice fel de alte activitati a crescut, categorii tot mai largi ale populatiei au început sa foloseasca mass-media ca principal furnizor de bunuri destinate ocuparii timpului liber. Din secolul al XIX-lea pâna în prezent, evolutiile tehnologice permanente au dus la perfectionarea instrumentelor de difuzare, pe spatii geografice mari si în inter­vale scurte de timp, a unor mesaje de interes general. Datorita acestui fenomen si cresterii rolului publicitatii ca sursa majora de finantare a sistemului presei, mass-media au ajuns sa fie institutia care vinde divertisment (alaturi de infor­matii, evident) la costurile cele mai reduse - în raport cu teatrul, turismul, arta ori sportul. În acest sens, televiziunea prin cablu reprezinta un exemplu relevant: împartiti costul instalarii si al abonamentului la o cifra formata prin înmultirea numarului de ore de program cu numarul de programe si cu zilele unei luni, si veti obtine un cost pe ora/program aproape derizoriu. În acelasi mod, preturile cartilor, zia­relor, revistelor, discurilor si benzilor magnetice au scazut în permanenta din momentul inventarii si comercializarii lor si pâna astazi. În felul acesta, prin accesibilitate, cost si cantitate, mass-media se impun drept cele mai importante furnizoare de divertisment în societatea moderna.

În ansamblul sistemului mass-media, ponderea mesajelor de divertisment este diferita de la un canal la altul, de la un tip de institutie la altul, de la un produs la altul. Astfel, televiziunile comerciale specializate în difuzarea de filme sau de desene animate, posturile de radio axate pe programe muzicale ori publicatiile ce ofera subiecte de lectura pentru timpul liber constituie produse ale unei prese destinate aproape integral relaxarii si amuzamentului; în publicatiile cotidiene sau în posturile consacrate distribuirii de stiri, diver­tis­mentul ocupa o pozitie marginala. Totusi, el nu dispare cu totul: conform unor statistici, în ziarele din SUA, 12% din continut vizeaza divertismentul (jocuri, horoscoape, caricaturi, umor etc.); daca adaugam aici si sportul, acest procent urca la 26% (vezi J. Dominick, 1983, p. 58).

Consumul de divertisment nu raspunde numai dorintei de relaxare si refacere, dupa oboseala unei zile de activitate; din alta perspectiva, el satis­face si nevoia omului de a scapa de sub presiunea cotidianului, de a evada si de a gasi refugiu într-o lume imaginara. Psihologii considera ca, de îndata ce sunt cufundati în universul simbolic al unui film sau al unui roman, al unui documentar de calatorie sau al unui show muzical, oamenii traiesc experiente vicariale, beneficiind, la modul imaginar, de trairi, evenimente si situatii pe care, în orizontul vietii reale, nu le-ar putea trai niciodata. Sociologul francez Jean Cazneuve, referindu-se la capacitatea mass-media de a oferi "trairi prin procura", sustine ca, prin divertisment, omul "regaseste imaginea a ceea ce se teme sa vrea sa fie si a ceea ce îsi marturiseste ca viseaza sa fie. Astfel, se creeaza o lume factice, care permite evaziunea si ofera totodata o doza usoara de informare" (1972, p. 106). El defineste aceasta latura a actiunii presei prin formulele "functie terapeutica" sau "functie cathartica", subliniind astfel faptul ca, prin asumarea unor asemenea experiente imaginare, indivizii se elibereaza de pulsiuni, frustrari si nemultumiri, proiectându-si sufe­rintele sau visurile în lumile imaginare oferite de mesajele mass-media.

În ultimele decenii, resursele remarcabile ale mass-media (îndeosebi ale televi­ziunii) de a oferi un raspuns adecvat nevoilor umane de relaxare si evadare au condus la amplificarea acestei functii în detrimentul celei de infor­mare sau de transmitere a valorilor culturale fundamentale. Aceasta realitate a generat numeroase studii si reactii critice. Totusi, ratiunile comerciale (divertismentul atrage publicul; dimensiunile, în crestere, ale audientei atrag firmele interesate sa-si faca publicitate; veniturile mari din publicitate aduc profitul dorit de patronii institutiilor mass-media) au determinat privilegierea produselor orientate spre distractie si evaziune, în defavoa­rea altora, care vizeaza informarea, educarea ori socializarea. Fapt ce conduce, în opinia multor specialisti, la nasterea unei societati numite de ei fie a "spectacolului" (M. de Certeau, G. Auclair), fie a "divertismentului" (N. Postman), fie a "efemerului" (G. Lipovetski), fie a "hedonismului" (G. Maffessoli). Din aceasta perspectiva, observatia lui Neil Postman mi se pare revelatoare: "Problema esentiala nu este aceea ca televiziunea ne ofera divertisment, ci ca ea trateaza toate subiectele în forma divertismentului. Aceasta înseamna ca divertismentul devine supra-ideologia oricarui discurs al televiziunii" (1986, p. 120).

În lumea moderna, sub presiunea legilor pietei (ce impun postul ori publicatia care obtine cele mai mari audiente), chiar si discursul de informare prin mass-media manifesta o tendinta evidenta de spectacularizare: un ziar de succes ca USA Today contine zeci de fotografii colorate, grafice în tonuri si linii socante, stiri scurte, numeroase materiale despre sport, despre lumea artistilor, despre fapte sen­za­­tionale; la televiziune, talk-show-urile ocupa o mare parte a timpului alocat programelor, iar o emisiune tipica pentru infor­matia utilitara, precum buletinul meteo, începe sa fie pusa în scena în moduri teatrale, vremea de a doua zi devenind obiectul unor monologuri (vesele ori triste) si al unor grafice pe calculator foarte apropiate de stilul desenelor animate. Acest proces de spectacularizare, desi sever criticat de elita intelec­tuala (pentru "distrugerea" culturii majore si impunerea unei culturi minore, populare) sau de politologi (pentru vulgarizarea temelor civice si transfor­marea confruntarilor politice în spectacole ale puterii), raspunde unei nevoi sociale (de relaxare) si are avantajul de a mari accesibilitatea mesajelor respective. Prin asemenea mesaje, care "ambaleaza", în limbajul usor de înteles al divertis­mentului, toate continuturile, oameni de conditii sociale diverse, cu grade diferite de pregatire si de cultura, intra în contact cu evenimente, opinii, analize, opere de arta, realizari tehnico-stiintifice, teme literare, momente ale istoriei, realitati sociale, probleme politice dintre cele mai diverse. Acestea le sunt livrate "în vrac", în flux permanent, într-un amestec agreabil, care pune bazele noii culturi a lumii contempo­rane, o "cultura mozaicata" (dupa formula sociologului francez Abraham Moles), unde fiecare individ si fiecare colectivitate se poate regasi în produse specta­culoase, variate, accesibile si neobositoare.

Exercitii

Care sunt diferentele dintre functii, roluri si efecte?

Cum apar disfunctiile? Numiti câteva disfunctii si explicati cauzele aparitiei acestora?

Care sunt cauzele (necesitatile sociale) care conduc la aparitia functiei de informare?

Care sunt formele jurnalistice prin care se concretizeaza functia de informare?

Care sunt mecanismele sociale, în plan macro-social si în plan micro-social, prin care se realizeaza functia de socializare?

Comentati conceptul de "experiente vicariale". Ce legatura exista între aceste experiente si consumul de mass media?

Repere bibliografice

Balle, Francis, 1990, Médias et société, Paris, Montchrestien (ed. a V-a)

Biagi, Shirley, 1999, Media Impact - An Introduction to Mass Media, Belmont, Wadworth Publ.

Cayrol, Roland, 1991, Les médias, Paris, PUF

Dragan, Ion, 1996, Paradigme ale comunicarii de masa, Bucuresti, sansa

Fiske, John, 2003, Introducere în stiintele comunicarii, Iasi, Polirom

Lohisse, Jean, 2002, Comunicarea (de la transmiterea mecanica la interactiune), Iasi, Polirom

Severin, Werner, Tankard, J.W. jr., 1988, Perspective asupra teoriilor comunicarii, Iasi, Polirom