'Amintiri din copilarie' - comentariu literar
'Amintiri din copilarie” este opera capitala a lui Creanga, scrisa la maturitate, dupa ce autorul incheiase ciclul Povestilor. Lucrarea e conceputa in patru parti si este dedicata Liviei Maiorescu, fiica ilustrului critic.Ca si celelalte scrieri, apare mai intai in revista “Convorbiri literare': primele doua parti in 1881,iar partea a treia in 1882. Partea a patra a fost publicata postum,impreuna cu intregul operei, in volumul al doilea al primei editii Creanga (Iasi, 1892).
Scrierea nu are caracter fragmentar si predomina fictiunea in raport cu aspectul documentar. Nica este, in primul rand, un personaj, iar ceilalti eroi nu sunt scosi nici o clipa din timpul lor, care este timpul epic, nu timpul istoric. Despre toti acestia autorul nu furnizeaza informati complete, nu aflam bunaoara ce au devenit ei in continuare.
Desi este o scriere de tip memorialistic, 'Amintiri din copilarie”,trebuie lecturata ca un roman, cum presimtise T. Maiorescu. Faptul ca autorul ne-a lasat si un fragment de 'Autobiografie' nu pare sa fie de tot lipsit de talc. E o misura de a preveni eventuala confuzie intre planul fictiunii si planul realitatii stricte. Autorul descrie deci in ,,Amintiri,, nu copilaria in sens biografic,ci o copilarie ideala, pe care el n-a trait-o intocmai, dar pe care ar fi dorit poate s-o traiasca, de ar mai fi fost o data copil. Povestitorul are doar nostalgia varstei fericite a jocului, nu etaleaza el insusi o inclinatie ludica retardatara, in sensul in care,”joaca,,oamenilor mari are intotdeauna si ceva ridicol.
Sub aspect epic, evocarea e scurta si concentrata. Fiecare parte incepe melancolic si sfarseste ironic,in registrul firesc de jovialitate si buna dispozitie, atit de caracteristic operei lui Creanga.
La inceputul de capitol, “eroul” este povestitorul insusi in carne si oase: de unde starea melancolica traita, nu jucata (simulata epic). Apoi el se retrage in sine si in fictiune, facand loc lui Nica, personajul, si pataniilor acestuia. Prin extinderea rolului povestitorului, care pe alocuri mai reduce din dialog,fara sa diminueze insa oralitatea sau spectacolul de reprezentatiune scenica, se poate vorbi in 'Amintiri',si mai apasat decat in povesti, de un stil auctorial autentic.
Daca in povesti fantasticul era micsorat, de asta data pataniile lui Nica primesc o aura de exagerare, iar eroii sunt monumentalizati. Placerea de a fabula, de a inventa este inepuizabila.
In “Amintiri”, se exclude prezumtia unor elemente de Bildungsroman. “Amintirile” presupun o constiinta in procesul formarii, accentul cazand pa surprinderea sufletului colectiv inconstient si al psihologiilor sociale ritualizate in formule eterne, cu multimea de personaje surprinse (tumultul, sarbatorile si miscarea lenta a vietii cotidiene). Chiar daca principalul continut al lucrarii il constituie intamplarile pe care autorul si le amintese, opera nu poate fi rezumata la caracterul memorialistic; ea este, in acelasi timp, si un roman al formarii unui tanar, dar si o monografie a satului moldovenesc de la jumatatea secolului trecut.
Caracterul memorialistic determina o anume structura compozitionala a acestei opere, in care cea mai trainica realitate sufleteasca este nostalgia dupa satul natal.De structura compozitionala tin cele doua timpuri ale evocarii: unul este trecutul (asimilabil unui timp mitic din care se incheaga imaginea copilului Nica); celalalt este prezentul varstei mature, timp profan din care se aude 'glasul' autorului. Tot de structura unei' lucran memorialistice tine o anume rapiditate in desfa~urarea faptelor relatate la prezentul continuu. Ca in literatura populara unde doming evenimentul (in basme sau in balade), autorul nu acorda atentie portretului, analizei psihologice sau descrierilor de nature,, ci doer intamplarilor cotidiene.
Cea dintai particularitate a lucrarii'Amintiri din copilarie' o constituie caracterul ei rapsodic. In 'Amintiri ' derularea intamplarilor, tenta de fabulos §i gigantic, ori, puternicul prezent narativ se compun intr-o structura rapsodica. Un prim nivel aL acestei structuri il constituie lumea ca spectacol. Pentru Nica, atmosfera generala a universului copilariei este aceea de mare sarbatoare populara, in care domnste veselia, iar intre oameni s-a statornicit sentimentul egalitatii, ca in timpurile mitice.
Un al doilea nivel al acestei structuri il constituie copilaria vazuta ca timp mitic. Inceputurile acesteia se afla in casa parinteasca din Humulesti (evocata in deschiderea partii a doua), simbolizand Casa natala universala. In acest spatiu devenit Centru al lumii, timpul fericit este dominat de imaginea aproape fabuloasa a Mamei care 'stia a face multe si mari minunatii”, creand in jurul copilului un spatiu protector.
Dupa multele peripetii cuprinse in primele trei parti ale cartii, iesirea din basmul copilariei se va face tot pe calea basmului, in partea a IV-a: Smaranda isi amageste feciorul cu viziunea unui drum fabulos, in caruta 'cu doi cai ca niste zmei' a lui mos Luca. Pe masura ce Nica se indeparteaza insa de spatiul magic, fabulosul se degradeaza si caii devin 'mati de cei lesinati'.
Timpul devine calendaristic, drumul de la Humuleqti la Iasi insemnand o 'coborare' intr-o lume profana, in care multimea de candidati care stateau la poarta Socolei, 'marturisindu-si unui altuia pacatele' ofera o imagine emblematica. Acum, Nica pierde insula de nemurire a Humulestiului, fapt care va conduce la o acuta drama a instrainarii: amintirea aurita a copilariei va ramane inchisa in cateva cuvinte: ' ce vremi si ce oameni mai erau in partilele noastre.. '.
O alta particularitate a operei 'Amintiri din copilarie' este homerismul: 'Opera lui Creanga este epopeea poporului roman. Creangd este Homer al nostru' (Garabet Ibraileanu). Autorul descrie aspectele esenliale din existenla unui popor, infatisand o lume taraneasca de bun simt si chef de vorba, naiva si mucalita, cu haz si cu o intelepciune transmisa de inaintasi. Homerica este si dimensiunea exagerata a unora dintre personaje. Unul dintre acestea numai (Oslobanu), 'manca cat Saptesprezece' si ridica in spate lemnele dintr-o caruta, lasandu-i pe privitori muti de uimire; de multe ori si ospetele sunt homerice.
O alta particularitate a 'Amintirilor' o constituie umorul. Creanga priveste realitatea cu ingaduinta si o salveaza aruncand deasupra ei un enorm hohot de ras. In aceasta petrecere pe seama limitelor omenesti, se includ: numele, poreclele sau caracterizarile unor personaje (Mos Chiorpec, Mogorogea, popa Buliga - zis 'Ciucalau', fata lrinucai care era 'balcaza si lalaie de-ti era frica sa innoptezi cu dansa in casa, Mos Vasile care era 'un
carpanos si un pui de zgarie-branza' etc.;jocurile de cuvinte ('cinstita crasma' etc'); intorsaturile de fraza('$i sa mi credeti ca nu mi-am tinut cuvantul de joi pana mai de-apoi)
Trasatura revelatoare a stilului din Amintiri este oralitatea care se realizeaza,
prin mai multe mijloace:
- adresarea directa-prin care-si solicita interlocutorii
- formulele de tranzitie de la o intamplare la alta
- introducerea tablourilor in miscare prin repetarea lui ,,si' narativ
- aglomerarea verbelor de actiune
- exclamatia, interjectia, repetitia
- expresii populare
Uneori autorul foloseste limbajul afectiv (exprimat prin dativit etic: 'Cat mi ti-i melianul'); termenii regionali confera lucrarii si o anume valoare locala. Acest stil a fost
caracterizat ca 'stil al participarii' (I Tohaneanu).
Simbolul vechimii si al dainuirii acestor locuri il constituie Cetatea Neamtului, pe care autorul o priveste cu ochii unui taran humulestean (pentru care cetatea este pusa acolo
de cand lumea, odata cu muntii sau cu apa Ozanei): 'Un caz de intretesere mai deplina a fiintei omenesti cu peisajul-cuib, literatura noastra nu cunoaste ' (Vladimir Streinu).
|
