Levantul
Mircea Cartarescu
Mircea Cartarescu este considerat a fi liderul generatiei de poeti din perioada anilor 1980 (generatia optzecista). Volumele de versuri: "Faruri, vitrine, fotografii", "Poeme de amor", "Totul", "Dragostea", antologia "Dublu CD" îl carcaterizeaza ca pe un poet al citadinului.
"Levantul" este o epopee în douasprezece cânturi, 15415s182p o adevarata replica la "Ţiganiada" lui Ion Budai-Beleanu si un adevarat manifest postmodernist.
Are ca punct de plecare una dintre "Scrisorile catre Vasile Alecsandri" ale lui Ion Gica.
Poetul revalorizeaza experienta lirica aînaintasilor (un prim element postmodern al operei), textul fiind un mixaj ciudat, cu insertii sau aluzii culturale, un amalgam de scriitori si opere ("Împarat si proletar", "Dan, capitan de plai", "Scrisoarea lui Neacsu", Costache Conachi, Grigore Ureche, "Riga Crypto si lapona Enigel", Alecu Russo, "Baroane", "Scrisoarea I", Leonid Dimov, stefan Augustin Doinas, "Calin (file din poveste)", Horia Furtuna, Ion Pillat, "Luceafarul", Bacovia, Blaga, Anton Pann, "Sarmanul Dionis", Caragiale.
În esenta, "Levantul" este povestea unei calatorii, care începe în Marea Mediterana, la care iau parte Manoil, sora lui, Zenaida si piratul Iaurta Chiorul.
Lor li se adauga o întreaga ceata, scopul final al calatoriei fiind uzurparea domnitorului tiran (aflat în Capitala).
Drumetii ar trebui sa fie personajele extraordinare ale unei actiuni eroice, daca ironia autorului nu le-ar transforma într-o ceata "pestrita" care urca "pa poteci cu balarii", într-o calatorie caricata.
O insula vizitata este Hosna, unde locuieste un inventator excentric, Leonidas Ampotrofagu. Insula este un paradis mecanic, unde masinile îndeplinesc functii ciudate: "Una mare cât hambarul lua poame dân cais/ Cu trei deste de arama si le pune iute-n cosuri;/ Alta mica jumuleste peanele de pe cucosuri;/ Le ascute si le moaie-n calamari ce cresc dân stânca/ si înscrie-n pergaminturi vro istorie adânca". O alta "mahina" prinde mustele din zbor si le pune "pamblici", dându-le apoi drumul.
Un alt episod al poemului este legat de Leonidas, care se alatura cauzei razvratitilor si le va da un "mongolfer", pentru a zbura spre Bucuresti si a-l detrona pe voda printr-o lovitura de palat.
Balonul esueaza însa pe insula H din Hellespont, unde, într-un munte, îi asteapta zâna Hyacint. Manoil o întreaba pe "fee" daca planul lor are sansa de a izbândi: "-Poate revolutiunea pentru care noi ne zbatem/ Ca sa izbaveasca neamul, sa îl curete de patemi?" Zâna tineîn mâna întreg universul, ca o dovada a puterii sale fara margini: "-Manoile, tu spui vorbe cari eu nu pot pricepe,/ Lumea asta în cristalul ista se sfârseste si începe,/ Iara eu da orce tremur, d-orce departe sum./ Eu a veciniciei doara trag în pept amar perfum.". Globul de cristal este un simbol al eternitatii
Personajul este transportat, precum Dionis, într-un tinut imaginar, Halucinaria, unde vede sapte statui uriase. Fiecare se adreseaza personajului cu versuri în stilul marilor poeti români (între care Eminescu, Arghezi, Bacovia, Barbu, Nichita Stanescu).
Un element postmodern evident aici este ludicul, bucuria de a tâlcui, într-o maniera proprie, idei si experiente ale poetilor înaintasi.
Acestuia i se adauga un altul: refuzul stilului înalt.
Manoil revine printre rasculati, iar acestia pleaca mai departe în calatoria cu balonul, pentru ca, în cele din urma, sa ajunga la palat, unde voda, prin iscoade iscusite, afla de planul aventurierilor.
Are loc o batalie aeriana, care se sfârseste cu caderea "caicului" lui voda. Dupa ce insurgentii pun mâna pe palat si tirania este înfrânta, domnitor devine nu Manoil, ci Iaurta,la fel de rau ca domnitorul alungat.
În finalul poemului, autorul primeste acasa personajele imaginate de el, la reuniune fiind invitat si cititorul. Sunt reunite astfel toate instantele narative: autor, narator, personaje, cititor.
|
