NUVELA ISTORICA

NUVELA ISTORICA

Istoria, ca demers al actului narativ si sursa de inspiratie pentru creatorii lirici si dramatici, va fi redescoperita in cultura romana in perioada pasoptista, perioada de nastere a romantismului romanesc, un model al celui francez anuntat de catre Victor Hugo in prefata la drama "Hernani" in care acest pleda pentru necesitatea "liberalismului in literatura". Aceasta perioada va sta sub semnul directiilor impuse de catre Mihail Kogalniceanu in programul "Introductie" al revistei "Dacia literara" in care acesta sfatuia scriitorii sa combata "traductiile", sa elogieze idealul unitatii nationale, sa critice tarele societatii contemporane si ale celei anterioare si sa se inspire din frumusetile patriei, folclor si trecutul istoric. Sub imperiul acestor imbolduri de realizare a unei literaturi nationale vor scrie Vasile Alecsandri, Dimitrie Bolintineanu, Alecu Russo, Grigore Alexandrescu, Cezar Bolliac, Ion Heliade Radulescu, o pozitie privilegiata avand-o Costache Negruzzi, creatorul nuvelei istorice romanesti.

REALITATE FICTIUNE IN NUVELA ISTORICA

Problema raportului dintre realitate si fictiune a fost teoretizata in Antichitate de catre Aristotel in celebra sa opera "Poetica", filozoful grec fundamentand atunci cele doua arhifunctii ale artei : mimesisul, adica imitarea realitatii si catharsisul, adica purificarea prin creatie si contemplatie artistica. Aceste doua concepte definitorii vor vertebra orice viitoare ipostaziere critica a acestei problematici, conducand intotdeauna la ideea ca arta reprezinta in mod peremptoriu o transfigurare artistica a realitatii. Aceasta metamorfoza dinspre realitate inspre fictiune va fi tratata insa diferit in functie de epoca si curentul integrator al operei si autorului ei. Perioada pasoptista, perioada de nastere a romantismului romanesc, dupa modelul celui francez anuntat de catre Victor Hugo in prefata la drama "Hernani" in care acest pleda pentru necesitatea "liberalismului in literatura" nu face exceptie de la aceasta regula. Aceasta perioada va sta sub semnul directiilor impuse de catre Mihail Kogalniceanu in programul "Introductie" al revistei "Dacia literara" in care acesta sfatuia scriitorii sa combata "traductiile", sa elogieze idealul unitatii nationale, sa critice tarele societatii contemporane si ale celei anterioare si sa se inspire din frumusetile patriei, folclor si trecutul istoric. Sub imperiul acestor imbolduri de realizare a unei literaturi nationale vor scrie Vasile Alecsandri, Dimitrie Bolintineanu, Alecu Russo, Grigore Alexandrescu, Cezar Bolliac, Ion Heliade Radulescu, scriitorii ale caror opere valideaza performant acest raport dintre fictiune si realitate, o pozitie privilegiata avand-o Costache Negruzzi, creatorul nuvelei istorice romanesti.

- date despre opera lui, ultima enumerata "Alexandru Lapusneanul"

TATI DE CARACTERIZARE A PERSONAJELOR DIN PROZA ROMANTICA SI DIN PROZA REALISTA

Atat romantismul, cat si realismul apar ca ideologii literare in secolul al XIX-lea in Franta, romantismul prin prefata la drama "Hernani" de Victor Hugo in care acesta proclama necesitatea "liberalismului in literatura" in contra clasicismului rigid, iar realismul de catre Honore de Balzac prin prefata la "Comedia umana". Indiferent de semnul ideologic sub care ar fi construit, personajul literar, ca instanta definitorie a comunicarii narative, "fiinta de hartie" cum il statuta Roland Barthes, va beneficia de multiple ipostazieri pe parcursul evolutiei literaturii, el fiind o ipoteza de lucru si de gandire pentru toti scriitorii, indiferent de epoca sau curentul in care au fost integrati. Perioada marilor clasici nu face exceptie de la aceasta preferinta a creatorilor epici. Doi scriitori deosebiti ai acestei epoci sunt Mihai Eminescu, prin nuvelele romantice si Ioan Slavici, prin nuvelele realiste. Modul de constructie al personajului romantic Dionis din nuvela fantastica de factura romantica "Sarmanul Dionis", publicata in 1872-1873 in revista junimista "Convorbiri literare" este deosebit de cel al personajului Ghita din nuvela realist-psihologica "Moara cu noroc", integrata volumului de debut "Novele din popor"publicat in 1881 .

Ca orice personaj literar si acestea vor fi construite pe baza a doi parametri : ca instanta narativa si ca referent uman. Astfel, Dionis ca instanta narativa, adica din punctul de vedere al incadrarii estetice, este...principal..ROMANTIC..., in timp ce Ghita va fi..REALIST..

Toate aceste definiri sunt demonstrabile pe baza diegezei pe care fiecare personaj in cadrul operei careia ii apartine, o centreaza: daca in cadrul personajului romantic vor fi evidentiate trasaturile acestuia pe baza unui destin de exceptie, el fiind angrenat in intamplari insolite, in cazul personajului realist, intamplarile sunt menite a convinge prin verosimiliatte si veridicitate, aceseta fiind aflat sub imperiul unui puternic conflict interior .

SE FACE REZUMATUL DINSPRE PERSONAJ SPRE EVENIMENT SEPARAT.

Ca referent uman, adica din punctul de vedere al fiintei pe care o imagineaza, fiecare dintre cele doua personaje beneficiaza atat de prosopografie, cat si de ethopee. Astfel, portretul fizic..portretul moral.etc

SE FACE CARACTERIZAREA SEPARAT

Personajul nu este individualizat insa numai prin diegeza si nexurile pe care le opereaza cu celelalte personaje, ci si prin modul de realizare a infrastructurii narative, tehnica basoreliefului avand un rol dominant in potentarea acestui personaj ca tip al...

SE FAC APOI STRUCTURILE NARATIVE

ASEMANARI SI DEOSEBIRI INTRE NUVELA ISTORICA SI CEA FANTASTICA

In istoria literaturii romane se remarca perioada pasoptista, perioada de nastere a romantismului romanesc, dupa modelul celui francez anuntat de Victor Hugo care in prefata la drama "Hernani" proclama necesitatea "liberalismului in literatura", dar si perioada marilor clasici, perioada de configurare a "noii directii" in cultura romana, datorita activitatii de mentorat depusa de Titu Maiorescu. In perioada pasoptista, gratie indrumarilor oferite scriitorilor de catre Mihail Kogalniceanu in "Introductie" la " Dacia literara" se vor contura genurile literare prin opere cu un pronuntat caracter national, intre care se evidentiaza nuvela istorica a lui Costache Negruzzi " Alexandru Lapusneanul", publicata in primul numar al revistei la 30-1-1840, iar in Epoca Marilor Clasici, pe cerul literaturii romane va domina Mihai Eminescu, cel care va promova in proza un tip de fantastic stiintific exonerat de orice relatie cu cel folcloric, opera reprezentativa fiind nuvela fantastica " Sarmanul "Dionis", publicata in 1872+1873 in revista junimista "Convorbiri literare". Intre cele doua opere se pot stabili o serie de asemanari si deosebiri atat de ordin structural, cat si compozitional.

Astfel, datorita faptului ca reprezinta à tour de rôle o specie literara a genului epic in proza, avand o constructie riguroasa, cu o actiune mai dezvoltata ca a schitei si a povestirii, pusa pe seama mai multor personaje, ale caror caractere se desprind din conflicte puternice si printr-o intriga complexa, ambele opere sunt incadrabile estetic drept nuvele.

a.      prima diferentiere se evidentiaza la nivel tematic : daca in nuvela fantastica temele sunt in descendenta stiintific -romantica:tema timpului si a transgresarii acestuia, tema metempsihozei si a iubirii, in nuvela istorica tema este una in descendenta istoric-romantica si anume evocarea unei pagini din istoria Moldovei, ultimii cinci ani de domnie ai lui AL 1564-1569

b.          alta diferentiere este reprezentata de faptul ca in nuvela fantastica se remarca existenta a doua planuri real-ireal in cadrul aceluiasi univers, generate de aparitia unui element misterios, inexplicabil prin legile naturale, in timp ce in nuvela istorica timpul si spatiul ales sunt reale, in cazul acestei opere diegeza fiind localizata in Moldova secolului al XVI-lea, sursa de inspiratie fiind si ea istorica : LTM de Grigore Ureche si Miron Costin .

c.           alta diferentiere este reprezentata de faptul ca in nuvela istorica subiectul operei inglobeaza intamplari care au ca punct de plecare evenimente istorice, in timp ce in cea fantastica compozitia gradata a naratiunii are ca scop intretinerea tensiunii epice, evenimentele fiind integrate unui univers construit prin estomparea granitelor temporale si spatiale , estompare generata de irumperea aceluiasi element ireal - se fac rezumatele separat

d.    alta diferentiere vizeaza modul de constructie a personajelor : in nuvela istorica personajul beneficiaza de un echivalent real intr-o personalitate istorica: A. Lapusneanul are drept corespondent real pe A.Lapusneanu, domnitor al Moldovei in secolul al XVI-lea, in timp ce in nuvela fantastica personajul este pastrat coerent in cadrul celor doua spatii. Asemanarea in ceea ce priveste aceasta instanta narativa, in cadrul acestor nuvele este incadrarea atat a lui Dionis, cat si a lui Al in categoria personajelor romantice, lucru explicat prin aceea ca istoria, dar si fantasticul reprezinta propensiuni ale acestei ideologii estetice.- se fac caracterizarile separat

e.           daca in nuvela fantastica finalul este ambiguu si inexplicabilul este oferit ca acceptabil, naratorul nelivrand informatii satisfacatoare, in nuvela istorica finalul este inchis, in cazul acestei opere validandu-se si simetria. se detaliaza

f. ezitarea eroului si a cititorului in a opta pentru o explicatie plauzibila a evenimentelor, ezitare intretinuta pe baza infrastructurii narative este o trasatura definitorie a nuvelei fantastice , in timp ce pentru crearea verosimilitatii nuvela istorica se ajuta de culoarea locala, motivarea estetica a operei, fara de care reactualizarea epocii ar fi imposibila.. Se detaliaza

g.     nuvela fantastica se ajuta de o structura motivica tipica fantasticului romantic :motivul ochiului, al calatoriei in timp, al relativitatii perceptiei umane, al antitezei dintre existenta cosmica si cea telurica, al suprapunerilor temporale, al apei moarte, al ceasornicului, al pactului faustic, al umbrei, al avatarului, al calatoriei intergalactice, al paradisului pierdut, al lunii, al orgoliului luciferic, al ingerului cazut si al lumii ca teatru, in timp ce tipic nuvelei istorice este faptul ca autorul respecta in mare adevarul istoric, dar totul fiind transfigurat artistic, el comite voluntar anumite inadvertente. ..se detaliaza Negruzzi realizeaza aceste inadvertente din necesitati compozitionale, ele dorind sa realizeze anumite antiteze, in spiritul ideologiei romantice . se detaliaza

PENTRU PROZA ROMANTICA 2 PERSONAJE CONFLICT

NUVELA PSIHOLOGICA / NUVELA REALISTA

Sondarea vietii interioare a personajelor, preocupare ce a avut ca rezultat conferirea unei dimensiuni psihologice fenomenului literar a devenit o constanta a creatorilor epici incepand cu perioada marilor clasici.

CONFLICTUL IN NUVELA PSIHOLOGICA

Sondarea vietii interioare a personajelor, preocupare ce a avut ca rezultat conferirea unei dimensiuni psihologice fenomenului literar a devenit o constanta a creatorilor epici incepand cu perioada marilor clasici.

NUVELA FANTASTICA

- date despre fantastic

Fantasticul in literatura romana este foarte vechi. El apare in literatura populara in basme, povestiri despre strigoi, vampiri, descantece, vraji, deoarece oamenii neputand sa-si explice stiintific anumite fenomene apeleaza la modalitati empirice, cred intr-o lume metafizica ale caror forte pot fi invocate pentru a actiona asupra realului. In literatura culta la Ion Luca Caragiale, Ion Creanga, Mihail Sadoveanu, Vasile Voiculescu se evidentiaza un fantastic la granita dintre real si ireal, iar la Mircea Eliade un fantastic intelectualizat , apropiat de marile mituri ale existentei moderne, care porneste de la ideea ca sacrul se manifesta in aspectele cele mai banale existentei. Spre deosebire de acestia, la Mihai Eminescu va aparea un fantastic metafizic neexpli­cat prin conexiuni cu elementele folclorice.

- individualizat Mihai Eminescu

- date despre opera lui

- definitia nuvelei in acord cu opera

1. existenta a doua planuri real-ireal in cadrul aceluiasi univers, generate de aparitia unui element misterios, inexplicabil prin legile naturale : visul si realitatea, planuri generate de motivul calatoriei in timp si sustinute la nivel compozitional de o structura motivica in descendenta romantica specifica nuvelei fantastice : motivul ochiului, al relativitatii perceptiei umane, al antitezei dintre existenta cosmica si cea telurica, al suprapunerilor temporale, al apei moarte, al ceasornicului, al pactului faustic, al umbrei, al avatarului, al calatoriei intergalactice, al paradisului pierdut, al lunii, al orgoliului luciferic, al ingerului cazut si al lumii ca teatru.- detalieri minime.

2. compozitia gradata a naratiunii pentru a intretine tensiunea epica - SE FACE REZUMATUL

3.estomparea granitelor temporale si spatiale , estompare generata de irumperea aceluiasi element ireal : nu se poate sti care este planul real si care cel al visului, cel imaginar, datorita capcanei textuale create de narator : " ciudat, calugarul Dan se visase mirean cu numele de Dionis"

4.personajul este pastrat coerent in cadrul celor doua spatii - SE FACE CARACTERIZAREA

5.finalul ambiguu - citatul din final care deconcerteaza si mai mult, silind lectorul sa reflecteze

6.ezitarea eroului si a cititorului in a opta pentru o explicatie plauzibila a evenimentelor, ezitare intretinuta pe baza infrastructurii narative - SE FAC STRUCTURILE NARATIVE

7.inexplicabilul este oferit ca acceptabil , naratorul nelivrand informatii satisfacatoare

Concluzia

Finalul in care se aminteste obligatoriu de faptul ca fantasticul stiintific promovat de Eminescu a fost sursa de inspiratie pentru Mircea Eliade caruia i-a servit la crearea fantasticului intelectualizat bazat pe camuflarea sacrului in profan.

BASMUL CULT

Fantasticul in literatura romana este foarte vechi. El apare in literatura populara in basme, povestiri despre strigoi, vampiri, descantece, vraji, deoarece oamenii neputand sa-si explice stiintific anumite fenomene apeleaza la modalitati empirice, cred intr-o lume metafizica ale caror forte pot fi invocate pentru a actiona asupra realului. In literatura culta la Ion Luca Caragiale, Ion Creanga, Mihail Sadoveanu, Vasile Voiculescu si Mircea Eliade se evidentiaza un fantastic la granita dintre real si ireal.

- mentionarea faptului ca fantasticul a fost redescoperit in perioada pasoptista, dar apogeul l-a cunoscut in EMC - individualizat Ion Creanga - date despre opera lui Creanga - definitia basmului in acord cu opera.

ROLUL NARATORULUI INTR-O POVESTIRE

"Hanu Ancutei"

aratorul ca fiind ' instanta tipica a textului narativ literar', cel care 'comunica lumea narata' cititorului fictiv, naratarului. Wolfgang Kayser considera ca « naratorul este o figura creata care apartine ansamblului operei literare ». « Naratorul nu este niciodata autorul ». Rolland Barthes opineaza ca « naratorul si personajele sunt esentialmente fiiinte de hartieautorul material al unei povestiri nu se poate confunda intru nimic cu naratorul acelei povestiri. »In rama, ca in orice pasaj narativ vor exista anumite constante specifice genului. In rama naratorul este auctorial, deoarece el cunoaste deznodamantul, homodiegetic: povesteste la persoana I, intradiegetic: este implicat in actiune, omniscient: stie tot, uniprezent: este prezent intr-un singur loc, creditabil: spune tot ce stie, colportor: povesteste ceea ce a auzit de la altii. Prezenta acestui narator "tine mai mult de compozitie delimitand sau reluand intr-o scriitura lirica motive intonate sau asteptate" - I Vlad. "Naratorul este un ascultator pasionat si atent care va repovesti cu mijloacele literaturii tot ce a auzit" - Paul Georgescu, el spunand povestea acestor povesti. Naratorul generic se adreseaza permanent naratarului pentru a mentine legatura cu beneficiarul operei la nivel metatextual, dar si cu ascultatorii la nivel intratextual, apeland astfel la tipul de discurs auctorial comunicativ: "Trebuie sa stiti dumneavoastra ca hanul acela al Ancutei nu era han, era cetate." Invoca, de asemenea, autoritati in materie, ajutandu-se de colpotori "spuneau oamenii ca ar fi vazut balaur negru in nouri" pentru a conferi mai multa veridicitate spuselor sale. El da mereu indicatii privind cadrul de desfasurare al povestirilor, discursul naratorului generic putand viza atmosfera din afara hanului:" Soarele batea piezis in Hanul Ancutei" -" Fantana dintre plopi", introducerea in scena a unui nou povestitor: " Calaretul pe cal pag parca venea spre noi de demult, de pe departate taramuri."- " Fantana dintre plopi", modul in care este intretinuta atmosfera benefica povestirii in interiorul hanului : " La vorba asta s-a oprit la el Ancuta cu cofaielul"- " Haralambie", elemente de portret ale naratorului secund , al celui care relateaza la randul lui o intamplare petrecuta demult : " Era un om inalt, cu fata uscata si adanc brazdata."- "Iapa lui Voda", modul de a povesti al naratorului secund. Sunt prezente astfel in toate cele noua nuclee narative indicatiile scenice ale acestui naratorului generic: " punandu-si deoparte uimirea, jupan Damian Cristisor inchina ulcica si se arata vesel si prietenos catre noi toti ."- " Negustor lipscan", atitudinea ascultatorilor fata de cele povestite, integrand de cele mai multe ori si pe cea personala: " noi toti cei de fata, gospodari si carausi din Tara de sus, ne asezam in juru-i pe butuci si pe protapurile carelor cu barbele inaltate si cu ochii rotunzi." -" Iapa lui Voda"

Astfel, in rama, ca in orice pasaj narativ, exista: un timp al diegezei, al actiunii, adica al ascultarii si respectiv al spunerii povestilor, localizat istoric datorita indiciilor naratorului in ajunul razboiului din 1877-1878; timpul istoric este convertit aici intr-un timp al basmului "intr-o toamna aurie."si un timp al povestirii numit de N.Manolescu "un timp al autorului" care este ulterior diegezei: naratorul redacteaza ceea ce a auzit candva la hanul Ancutei; acesta se confunda cu timpul lectorului. Timpul incert din rama stimuleaza evocarea de cantec batranesc, ritmul acestuia si atmosfera indispensabila pentru alunecarea in amintiri, nota de vag temporal este intretinuta de narator din motive de ordin artistic. In cele noua nuclee narative se valideaza din nou: un timp al diegezei, al intamplarilor - timpul in care s-a-ntamplat ce se povesteste - si care este relativ comun: inceputul secolului al XIX-lea-petrecandu-se pe vremea domnitorilor Callimache, Ipsilanti, Mihail Sturza - timpul acesta este si el convertit intr-un timp al basmului, al lui "a fost odata", este dezistorizat devenind " vremea veche", "vremea aceea", "vreme adanca", "neagra fantana a trecutului", "pe atuncea", "alt timp", " acele vremi", "intr-acea vreme", "departarea anilor de demult"si un timp al povestirii care este intotdeauna ulterior celui al diegezei - fiecare narator secund povesteste o intamplare la care a participat sau a fost martor candva . Aparent se intersecteaza timpul povestirii de catre naratorii secunzi cu timpul povestirii si ascultarii povestilor de catre naratorul generic, ceea ce duce la ideea unui timp de exceptie, aparand o fortare a limitei timpului, acesta fiind "mitic, iesindu-se din conventionalitate" - N.Manolescu .Depasind trecutul si prezentul , prezentul fiind " topit in trecut", se contureaza astfel un timp care a pastrat nealterata esenta valorilor morale, un timp permanent, impresia de iterativ data de verbele la imperfect potentand aceasta senzatie creata. Evadarea in trecut prin poveste este mereu intrerupta , intre fiecare din cele noua povestiri, pentru a se pastra legatura cu prezentul : " glasul lui ne-a desteptat la viata acelui ceas.", rolul acestei regii avandu-l desigur naratorul generic. Jocurile acesea narative sunt facilitate de prezenta unui spatiu propice povestirilor : hanul. Hanul este un suprapersonaj, fiind o realitate simbolica la care se raporteaza nu numai eroii, ci si intamplarile; povestitorii se refera la han ca la un loc care este nu numai al povestilor, ci si al intamplarilor povestite. Acest spatiu are capacitatea suspendarii prin poveste, timp de o noapte, a timpului real, obiectiv. Hanul este un "loc de intalnire intru poveste si intru nemoarte" - Nicolae Manolescu, viata oamenilor iesind de aici din fagasul firesc transfigurat de magia povestirii. El are proprietatea conservarii timpului, coincidenta locului favorizand coincidenta timpului. Este un "spatiu simbolic rezumand si permanentizand o lume" - G. Gana, un "spatiu al convertirii intamplatorului in semnificativ, a efemerului in permanent, insumand timpul, dar nesupus timpului". "Intrarea in han are sensul patrunderii intr-un spatiu si intr-un timp fabulos, al povestirii, al nasterii ei continue. Tot fabulos este si spatiul. Autorul explica dubla natura reala si mitica a hanului. Portile hanului noaptea se trag si se inchid definind un spatiu intors asupra lui insusi ca un taram al imaginatiei." - Nicolae Manolescu. Hanul este un topos specific sadovenian alaturi de moara, crasma, prilejuind intalnirea celor care deapana amintiri, povestiri. Este o scena pe care se perinda oamenii si fapte din universul Moldovei. Hanul este o proiectie in miniatura a Moldovei. Spatiul este conservator, scos din timp, dar stabil prin valorile sale perene.

PARALELA POVESTIRE NUVELA

Daca POVESTIREA are o intindere in general redusa, NUVELA are intindere variabila, intre povestire si roman.
Daca in POVESTIRE subiectul este incitant si prezentat ca adevarat, in NUVELA subiectul si constructia sunt clar determinate in timp si spatiu, acestea fiind variabile, dar bine delimitate - detaliere cu date minime de rezumat.

Daca in POVESTIRE se urmareste un singur plan narativ, in NUVELA pot fi prezente mai multe planuri narative - detaliere.

Daca in POVESTIRE trasatura stilistica dominanta este oralitatea, aparand denotative care valideaza implicarea totala a povestitorului (el traieste ceea ce spune) mentinand relatia cu cititorul (supervizand comunicarea intre instantele comunicarii narative, in NUVELA de cele mai multe ori naratorul este detasat. - detaliere

O asemanare nu neaparat cu caracter general este faptul ca in ambele titlul poate avea valoare anticipativa, punctand numele unui personaj sau topos - detaliere.

ROMAN OBIECTIV

Obiectivitatea, ca deziderat al prozei romanesti in care factorul estetic primeaza, a fost impusa in literatura romana aproape ca litera de lege in perioada interbelica.

PERSPECTIVA NARATIVA IN ROMAN OBIECTIV- ION DE LIVIU REBREANU

Constantele comunicarii narative - perspectiva, tipar, focalizare, narator, personaje - ca premise aplicative de nastere a unei opere epice au fost abordate in chip diferit in functie de epoca si curentul integrator al autorului si operei. Astfel, perioada interbelica va fi o perioada de innoiri ale prozei romanesti.

Dupa Northrop Frye perspectiva narativa este identificabila cu modul de narare, cu punctul de vedere in care se situeaza gramatical naratorul. In cadrul acestui roman obiectiv, aceasta fiind heterodiegetica, nararea realizandu-se la persoana a-III-a, dovada stand verbele ...

- SE CITEAZA CONCEPTIA AUTORULUI CITAT

Desigur ca privita din acest punct de vedere, perspectiva narativa are un impact deosebit asupra modului de prezentare a actiunii, a raportului dintre timpul povestirii, al nararii si cel al diegezei.

In cadrul acestui roman se observa clar ca sistemul verbal al timpului prezent creeaza impresia cititorului ca evenimentele prezentate se petrec chiar in acel moment, ca se deruleaza pe masura ce sunt povestite, sau ca pe masura ce se petrec, ele sunt consemnate - evident o iluzie artistica, raportul dintre timpul povestirii si cel al diegezei fiind de simultaneitate.

INCIPIT FINAL INTR-UN ROMAN - ION

Constantele prozei romanesti - structura, compozitie, infrastructura narativa - ca premise aplicative de nastere a unei opere epice au fost abordate in chip diferit in functie de epoca si curentul integrator al autorului si operei. Astfel, perioada interbelica va fi o perioada de innoiri ale romanului in literatura romana.

La nivel rematic, adica din punctul de vedere al structurii acestui roman obiectiv, raportul dintre incipit si final valideaza simetria si circularitatea operei . Astfel, in fragmentul incipit descrierea drumului valideaza ucenicia in ale dramaturgiei a naratorului care intelege ca trebuie sa pregateasca scena si sa prezinte panoramic si personajele pentru a apela apoi la perspectiva focalizata, aceste pasaje fiind echivalentul primei pagini dintr-o piesa dramatica unde este prezentat decorul si inventariate personajele. Despre "drumul' de la inceputul lui "Ion" s-a afirmat ca face legatura intre lumea reala si lumea fictiunii: "urmarindu-l, intram si iesim, ca printr-o poarta din roman"-N. Manolescu - "Arca lui Noe". Insusi autorul dezvaluie rolul dominant pe carc-1 are acest personaj in organizarea interna a epicii sale afirmand despre opera sa ca este un "roman conceput ca o figura grafica: o tulpina se desparte in doua ramuri viguroase care-si incolacesc bratele din ce in ce mai fine in toate partile". Simetria este astfel realizata prin prezentarea in final a aceluiasi drum, dar care pare altul, lucru care afirma si cronotopul acesei frumoase metafore a romanului rebrenian. Un alt element care valideaza simetria romanului prin raportul dintre incipit si final este vizat de "o cruce stramba' pe care se vede un ."Hristos cu fata spalacita de ploi' ce isi "tremura jalnic trupul'.In final : "pe crucea de lemn. Hristosul de tinichea cu fata poleita' de o raza intarziata, parca-i mangaia". Viziunea crucii, diferita in incipit de cea din final valideaza de data aceasta satul ca un cronotop - un spatiu cu anumite caracteristici initiale, schimbate de evenimente datorita trecerii timpului: o data raul inlaturat, spatiul este purificat, catharsis-ul fiind relevat aici prin lexemelc afectate ideii de divinitate si apartinand unui camp semantic al beneficului.

- la fel pentru hora din incipit si final...

La nivel compozitional raportul dintre incipit si final are valoare atat anticipativa, cat si integratoare a diegezei. Astfel, inca din fraza incipit a romanului printr-un conotativ validat ca "motiv anticipativ' este anuntata perpetua pendulare a personajului intre "glasul pamantului' si "glasul iubirii' "soseaua intovarasind Somesul, cand in dreapta, cand in stanga', verbele de miscare alerta " alearga", "spinteca' , "da buzna" gradatia anuntand firul epic ce se va amplifica pe parcursul romanului. AICI REZUMATUL FOARTE PE SCURT

In prezentarea finala a drumului sunt prezente verbe de miscare lenta: "Drumul trece prin Jidovita si pe urma se pierde-n soseaua cea mare si fara inceput', incadrarea actiunii in aceasta traiectorie continua validand astfel si circularitatea romanului.

Tot la nivel compozitional, elemente din incipitul romanului anticipeaza profilul personajului principal . Astfel, descrierea casei lui Ion Pop Glanetasu abunda in conotative:"usa e inchisa cu zavorul', semn al unui suflet inchis, imprevizibil, "acoperisul de paie parca e un cap de balaur' sugereaza caracterul virulent, nefast pe care-l va avea acest personaj asupra altora. EI va schimba in rau destinul a cel putin cinci personaje, "sparturile gardului" ar putea pune un semn de intrebare asupra harniciei personajului traducand ideea ca pe Ion il intereseaza doar pamantul, ca nu va avea grija de caminul sau. AICI CARACTERIZAREA SUCCINT. La nivel lexical bogatia toponimelor Jidovita, Armadia Cismeaua Mortului, prezente in incipit au rolul de a spori autenticitatea operei , prin ele realizandu-se motivarea estetica a operei. Se observa de asemenea impersonalitatea si detasarea totala a naratorul fata de evenimentele prezentate, validandu-se astfel anumite structuri narative datorita acestui tip de incipit : SE FAC STRUCTURILE NARATIVE.

PERSONAJ TIPIC

Personajul literar, ca instanta definitorie a comunicarii narative, "fiinta de hartie" cum il statuta Roland Barthes, va beneficia de multiple ipostazieri pe parcursul evolutiei literaturii. Indiferent insa de aceste multiple metamorfozari , el se va situa intre doua limite de constructie : personajul tipic si personajul atipic. Nascut in periada clasicismului rigid in Franta, personajul tipic va evolua si va cunoaste apogeul in perioada realismului modern, Balzac fiind cel care il va desavarsi. In literatura romana personajul tipic sau bidimensional, plat sau static va fi o ipoteza de lucru si de gandire pentru scriitorii realisti in descendenta balzaciana, perioada ... integrand astfel de scriitori.

- date despre perioada respectiva

Intre creatorii de personaje tipice reprezentative din aceasta perioada....se evidentiaza ....

ROMAN SUBIECTIV

Subiectivitatea, o conditie sine qua non a modernitatii romanesti, construita insa in paradigma livrarii unei perceptii obiective a realitatii si nu in sensul organizarii scriptului narativ, a fost valorificata deplin in perioada interbelica.

subiectivitatea conferita de substantialitate si autenticitate

caracterul subiectiv coroborat de conceptia personajului narator despre iubire si razboi, conceptie a autorului si care valideaza personajul ca un personaj portavoce, alter ego - detaliere temele

subiectivitatea indusa de modul de evidentiere a temelor pe un parcurs diegetic anacronic, teme care vizeaza probleme existentiale : iubirea si razboiul - SE FACE REZUMATUL INTEGRAT REMEI

unitatea de perspectiva narativa indusa de unica viziune - eul central - SE FACE CRACTERIZAREA

conditie sine qua non a subiectivitatii - perspectiva homodiegetica - citat autor

caracterul subiectiv conferit si de tiparul actorial si tehnicile narative - SE FAC STRUCTURILE NARATIVE

STILUL OBLIGATORIU !!!

TIMP PSIHOLOGIC- TIMP CRONOLOGIC IN ROMAN SUBIECTIV- AL EXPERIENTEI- MODERN

ULTIMA NOAPTE.DE CAMIL PATRESCU

Constantele comunicarii narative - perspectiva, tipar, focalizare, narator, personaje, raportul dintre timpul cronologic si timpul psihologic - ca premise aplicative de nastere a unei opere epice au fost abordate in chip diferit in functie de epoca si curentul integrator al autorului si operei. Astfel, perioada interbelica va fi o perioada de innoiri ale prozei romanesti.

acest lucru se evidentiaza in primul rand pe baza remei- detaliere rema clar

modul inedit de realizare a acestui raport dintre timpul cronologic si timpul psihologic are impact deosebit in organizarea diegetica - SE FACE REZUMATUL

raportul dintre timpul cronologic si timpul psihologic se evidentiaza si in modul de constructie al personajului-narator surprins in cadrul celor doua povesti : cea a iubirii si cea a razboiului - SE FACE CARCTERIZAREA

raportul dintre timpul cronologic si timpul psihologic se evidentiaza si in modul de constructie al personajului feminin in cadrul celor doua etape - inainte si dupa naufragiul povestii de iubire - SE FACE O CARCTERIZARE MINIMA A ELEI

raportul dintre timpul cronologic si timpul psihologic nu ar fi putut fi validat in afara unor structuri narative pertinente acestui scop - SE FAC STRUCTURILE NARATIVE.

STILUL OBLIGATORIU

PERSPECTIVA NARATIVA - IN ROMAN SUBIECTIV- AL EXPERIENTEI- MODERN ULTIMA NOAPTE.DE CAMIL PATRESCU

Constantele comunicarii narative - perspectiva, tipar, focalizare, narator, personaje - ca premise aplicative de nastere a unei opere epice au fost abordate in chip diferit in functie de epoca si curentul integrator al autorului si operei. Astfel, perioada interbelica va fi o perioada de innoiri ale prozei romanesti.

- date despre perioada interbelica

Camil Petrescu, teoretician al romanului prin studiul "Noua structura si opera lui Marcel Proust" constientizeaza necesitatea sincronizarii literaturii cu filozofia si cu stiinta, fiind convins ca scriitorul descrie realitatea propriei constiinte, actul de creatie fiind un "act de cunoastere, de descoperire si nu de inventie. Cunoastem", spune Camil Petrescu doar "rasfrangandu-ne in noi insine". Viziunea despre lume a scriitorului, articulata personajului
narator - Stefan Gheorghidiu este viziunea unui reflexiv cu preocupari
filozofice si literare, un weltanchauung reflexiv, accentul cazand pe
factorul psihologic, epicul fiind diminuat. Se genereaza astfel o formula
epica noua in care teatrul actiunii se deplaseaza dm afara "inauntrul
constiintei personajului''- Nicolae Manolescu, prozatorul renuntand la
semnificatia evenimentului exterior , idee preluata posibil de la Stendhal. Mutarea vietii romanesti pe alte coordonate da nastere astfel unei proze analitice de factura subiectiva caracterizata de: substantialitate, conceptia conform careia literatura trebuie sa
reflecte esenta concreta a vietii: iubirea, gelozia, cunoasterea, dreptatea,
adevarul, orgoliul ranit, demnitatea, categorii morale absolute. Noul roman al secolului XX, inclusiv "Ultima noapte de dragoste intaia noapte de razboi" vizeaza astfel domenii ale spiritului: iubirea, moartea, boala, operele structurandu-se pe o pasiune, idee, sentiment, devenind niste monografii ale unor idei, iar personajele, exemplificari ale unor principii, niste constiinte individuale, romancierul insusi vazand romanul ca pe un 'dosar de existenta.' Autenticitatea, o a doua trasatura definitorie a romanului subiectiv presupune ilustrarea realitatii prin propria constiinta: 'Singura realitate pe care o pot povesti este realitatea constiintei
mele. continutul meu psihologic.' - Camil Petrescu detine primatul in
literatura romana in acest sens, autenticitatea constituind esenta noului adus
prin creatia sa si fiind 'un mod de a trai si de a cunoaste realitatea, de a
vedea sensibil lumea' - Nicolae Manolescu, in completul semnificatiilor ei,
inlaturand ad-hoc schemele prestabilite.

deoarece naratorul cunoaste faptele doar prin prisma personajului, al eroului in care este implicat- Stefan Gheorghidiu , el neavand acces decat la ceea ce vede, aude, simte, gandeste acest personaj. Nu cunoaste deznodamantul si nu poate face anticipari, nu poate fi omniscient, decat retrospectiv, dar nu poate fi omniprezent. Acelasi teoretician afirma de altfel ca atunci "cand centrul de orientare nu coincide cu naratorul, dar coincide cu un actor, tipul narativ va fi actorialnaratorul este limitat la extrospectia si introspectia acestui actor - perceptor, astfel incat el nu va putea oferi decat o prezentare externa a celorlalti actori. "Acest lucru, perspectiva narativa identificabila in tiparul narativ actorial este demonstrata in acest roman subiectiv pe baza unei diegeze construite de un narator intradiegetic, deoarece este implicat in diegeza, uniscient, care nu are acces la intregul univers informational al actorilor, adica al personajelor.

- SE FACE REZUMATUL FOLOSINDU-SE EXPRESII CA : NARATORUL OBSERVA, NARATORUL LIVREAZA INFORMATII DESPRE, NARATORUL COMPUNE APOI IMAGINEA..

Fiind un novator in arta romanesca se poate usor observa dublarea perspectivei in cadrul acestei unitati compozitionale a romanului. Capitolele 1 si 6 din "Cartea intai" si toate din "Cartea a doua" sunt contemporane naratiei, prevaland verbele la timpul prezent si viziunea analitica, tema fiind razboiul.

Capitolele 2,3,4,5 din "Cartea intai" sunt retrospective naratiei, prevaland verbele la timpul imperfect , un timp al memoriei, al retrospectivei narative, viziunea fiind viziunea obiectiva, tema fiind iubirea. Aceste capitole reactualizeaza povestea de iubire si reprezinta o enclava narativa in cadrul povestirii de razboi. Acest clement i-a indreptatit pe unii critici sa vorbeasca si despre acea trasatura de roman a tiroir (roman cu sertare) sau Rahmenenzarung sau povestire cu rama sau poveste in poveste sau frame- story - rama reprezentand-o razboiul in spatiul caruia este vizualizat eroul initial pentru ca apoi sa fie inserata experienta sa cu Ela, sotia lui, printr-un flash-back amplificat sau analepsa - rememorarea unui eveniment anterior. Coerenta celor doua carti luate independent afirma astfel un oarecare holomorfism al operei.

Dupa Gerard Genette si Tzvetan Todorov, perspectiva narativa este identificabila cu focalizarea, respectiv cu viziunea. Modernitatea romanului si caracterul subiectiv al acestuia se evidentiaza si in cadrul acestei constante narative, deoarece apare dublata : in capitolele afectate prezentarii iubirii dintre el si Ela, ea este zero sau neutra, naratorul stiind mai mult decat orice personaj, Stefan Gheorghidiu narand o poveste revoluta, el fiind in cunostinta de cauza asupra tuturor evenimentelor pe care le reactualizeaza prin scris. Teoreticienii afirma ca in acest tip de focalizare naratorul stie mai mult decat orice personaj si niciun personaj nu poate detine secrete fata de narator. In capitolele afectate povestii de razboi ea este interna, naratorul stiind atat cat personajul implicat in diegeza, cititorul avand perceptia lumii romanesti ca si cum s-ar afla pe umarul lui Stefan Gheorghidiu si in mintea lui. Teoreticienii chiar afirma ca : "Impreuna cu acesta ii vedem pe ceilalti protagonisti, abia cu el vedem evenimentele povestite. Fara indoiala , noi vedem bine ceea ce se intampla in el"Desigur ca privita din acest punct de vedere, perspectiva narativa are un impact deosebit asupra modului de constructie si individualizare a personajelor, cantitatea de informatie detinuta de narator si implicit de personaj rasfrangandu-se indirect asupra acestor doua instante ale comunicarii. Cel mai interesant personaj in acest sens este Stefan Gheorghidiu.

SE FACE APOI CARACTERIZAREA PERSONAJULUI   

Dupa Northrop Frye perspectiva narativa este identificabila cu modul de narare, cu punctul de vedere in care se situeaza gramatical naratorul. In cadrul acestui roman subiectiv aceasta fiind homodiegetica, nararea realizandu-se la persoana I, dovada stand verbele ..

Desigur ca privita din acest punct de vedere, perspectiva narativa are un impact deosebit asupra modului de prezentare a actiunii, a raportului dintre timpul povestirii, al nararii si cel al diegezei. Camil Petrescu inoveaza si aici, observandu-se clar doua raporturi : in capitolele afectate prezentarii iubirii dintre el si Ela , raportul dintre timpul povestiri si cel al diegezei este de posterioritate : evenimentele sunt povestite dupa ce s-au petrecut, timpul verbal al naratiunii, sistemul verbal al trecutului demonstrand astfel acest lucru. Evenimentele preceda povestirea lor, sau povestirea este ulterioara desfasurarii evenimentelor. Este intretinuta astfel aceasta iluzie a rememorarii. In capitolele afectate povestii de razboi raportul dintre timpul povestiri si cel al diegezei este de simultaneitate, sistemul verbal al timpului prezent creeaza impresia cititorului ca evenimentele prezentate se petrec chiar in acel moment, ca se deruleaza pe masura ce sunt povestite, sau ca pe masura ce se petrec, ele sunt consemnate - evident o iluzie artistica. Fiind un novator in arta romanesca, acest scriitor interbelic inoveaza si in cadrul tehnicilor folosite, tehnici aferente romanului subiectiv : introspectia, tehnica jurnalului. SE FAC IN CONTINUARE TEHNICILE SI STILUL

FAMILIA

Familia este o institutie sacra, in care isi gasesc adapost si fericire parintii si copiii, un refugiu din fata singuratatii si un spatiu al perpetuarii valorilor, al transmiterii lor din generatie in generatie. Chiar daca de-a lungul timpului relatiile in familie au suferit unele modificari, determinate de contextul istoric, social, economic si familial, a receptat si ea schimbarile de mentalitate, anumite aspecte au ramas constante, parca in afara timpului: iubirea, vointa zamislirii, ordinea si constiinta datoriei facand parte dintre valorile eterne ale familiei. In plan literar familia este o tema cu o arie de propagare pe atat de vasta pe cat de diversa este modalitatea de evidentiere a ei : ea reprezinta o preferinta a scriitorilor indiferent de epoca sau curentul in care au fost integrati. Perioada marilor clasici / interbelica / postbelica nu face exceptie de la aceasta propensiune unanima creatorilor epici.

CUPLUL

IUBIREA

Literatura, ca arta definitorie a cuvantului frumos, se va desfasura indiferent de multiplele ei ipostazieri sau metamorfozari generate de evolutia la scara antropologica datorita unei varietati tematice in cadrul careia iubirea, ca sentiment intrinsec umanului va ocupa intotdeauna o pozitie privilegiata. Aceasta tema a reprezentat o ipoteza de gandire si de lucru pentru toti creatorii de frumos indiferent de epoca sau curentul in care au fost integrati. Perioada ...nu face exceptie de la aceasta preferinta unanima.

FEMEIA / TARANUL / INTELECTUALUL

Personajul literar, ca instanta definitorie a comunicarii narative, "fiinta de hartie" cum il statuta Roland Barthes, va beneficia de multiple ipostazieri pe parcursul evolutiei literaturii. Intre acestea ipostaza feminina/ taranul / intelectualul ocupa o pozitie privilegiata, ea/el fiind o ipoteza de lucru si de gandire pentru toti scriitorii, indiferent de epoca sau curentul in care au fost integrati. Perioada ...nu face exceptie de la aceasta preferinta a creatorilor epici.

PERSONAJUL

Personajul literar, ca instanta definitorie a comunicarii narative, "fiinta de hartie" cum il statuta Roland Barthes, va beneficia de multiple ipostazieri pe parcursul evolutiei literaturii, el fiind o ipoteza de lucru si de gandire pentru toti scriitorii, indiferent de epoca sau curentul in care au fost integrati. Perioada ...nu face exceptie de la aceasta preferinta a creatorilor epici.

COMEDIA <gr. "comazo" - a merge in procesiune si "ode" - cantec

Aparuta in Antichitate in sec. V i.Chr. din celebrul comos sau serbarea inchinata lui Dyonisos, in procesiunea care ii urma, participantii schimband glume cu un caracter satiric, comedia se va caracteriza intotdeauna printr-o "descendenta exuberanta, licentioasa, spectaculara, histrionica, dramatica in sens larg, deschisa bufoneriilor si distractiilor joase si de circ"- A. Marino . In literatura romana comedia va cunoaste apogeul in perioada marilor clasici.

finalul

PERSONAJUL DE COMEDIE

Personajul - actor, ca instanta definitorie a comunicarii dramatice, "fiinta de hartie" cum il statuta Roland Barthes, va beneficia de multiple ipostazieri pe parcursul evolutiei literaturii, el fiind o ipoteza de lucru si de gandire pentru toti creatorii dramatici, indiferent de epoca sau curentul in care au fost integrati. Perioada narilor clasici nu face exceptie de la aceasta preferinta a fabricantilor de roluri.

DRAMA

Aparuta in Antichitate din cantecul si alaiurile cu satiri, drama va cunoaste in literatura romana o evolutie surprinzatoare incepand cu epoca postpasoptista, in care se va evidentia o personalitate de talie enciclopedica, B.P.Hasdeu. Aflat fiind la confluenta directiilor din perioada de nastere a romantismului romanesc, directii anuntate in "Introductie " la "Dacia literara" de Mihail Kogalniceanu, cu cele din perioada de apogeu ale acestui curent, initiate de Titu Maiorescu la "Junimea" in scopul realizarii "noii directii" in cultura romana, B.P.Hasdeu va fi creatorul unei opere de un proteism deosebit :

DATE DESPRE B.P.HASDEU

DEFINITIA DRAMEI IN ACORD CU " Razvan si Vidra"

- Argument/particularitate - opera tinde sa exprime intreaga complexitate a vietii reale- SE FACE SUBSTRATUL SOCIAL ISTORIC, HIPOTEXTUL

- Argument/particularitate - modul de structurare a operei - SE FACE REMA

- Argument/particularitate - conflictul dramatic - DEFINITIA CONFLICTULUI +DETALIERE CONFLICT

- Argument/particularitate - prezenta actiunii dramatice,- SE FACE REZUMATUL

- argument/particularitate - prezenta eroilor dramatici - SE FACE CARACTERIZAREA

Fiind o specie literara a genului dramatic, va beneficia de anumite constante definitorii ale genului in ceea ce priveste infrastructura dramatica .

concluzia -finalul

PERSONAJ DRAMA

Personajul - actor, ca instanta definitorie a comunicarii dramatice, "fiinta de hartie" cum il statuta Roland Barthes, va beneficia de multiple ipostazieri pe parcursul evolutiei literaturii, el fiind o ipoteza de lucru si de gandire pentru toti creatorii dramatici, indiferent de epoca sau curentul in care au fost integrati. Perioada pasoptista nu face exceptie de la aceasta preferinta a fabricantilor de roluri.

PENTRU SUBIECTE DE POEZIE INDIFERENT DE CERINTA, DAR APLICATE PE O SINGURA OPERA

Poezia reprezinta modul cel mai pertinent in care se poate observa sublimarea, esentializarea fiintei umane doar prin adancirea in ea insasi, ea fiind "un mijloc de cunoastere parastiintifica" dupa cum afirma Arthur Rimbaud, insemnand in acelasi timp vibratie lirica, ea adresandu-se eului sensibil, cel care percepe lumea prin simturi. Aceasta inseamna ca, indiferent ce registru afectiv ar trezi, poezia autentica va impresiona prin acel ceva nedefinit care in functie de epoca si curentul integrator al operei si autorului ei, va fi definit intr-o maniera personala. Astfel, perioada ...va sta sub semnul.DATE DESPRE PERIOADA IN CARE SE INCADREAZA POETUL RESPECTIV.

RAPORTUL DINTRE AUTOR SI EU LIRIC INTR-UN TEXT APARTINAND DIRECTIEI MODERNISTE

- date despre epoca interbelica- modernismul lovinescian

Poezia interbelica va asimila astfel elemente ale noilor curente ale secolului al XX-lea : expresionismul, ermetismul, avangardismului, Tudor Arghezi, Ion Barbu si Lucian Blaga sintetizand fiecare in maniera sa proprie tendintele moderniste.

Raportul autor - eu liric este constanta care vertebreaza orice discurs, dar si demers liric. Daca pana in perioada interbelica acest raport dintre autor si eu liric se identifica dominant ca o echivalenta, incepand cu aceasta perioada moderna a liricii romanesti, sub imperiul celei europene se produce o estompare treptata a acestui raport, o efasare ceruta de noile forme expresie. Astfel, novatoare in perimetrul literar romanesc va fi tocmai intelegerea sinceritatii, a acestui raport dintre autor si eu liric, care, anterior fusese confundata cu expresia necenzurata a afectivitatii.

Teoreticienii domeniului conced unanim ca eul empiric ca autor concret al operei literare este "izvorul starilor personale"-L.Rusu, eul care "se deschide la spectacolul lumii si se implica in el"- Lukacs, adica acel corespondent real, cu o biografie si o individualitate proprie. Astfel autorul concret, Lucian Blaga este primul poet care a demonstrat in literatura romana "identitatea in spirit a poeziei cu filozofia", transformand poezia intr-o "reprezentare subiectiva a constiintei"- Hegel.

date despre lirica lui Blaga

Ca poet expresionist Blaga promoveaza o propensiune deosebita pentru mister, o viziune poetica extatica sopecifica nu numai ca abatere de la natura, ci ca tendinta a omului spre absolut, fiind un cantaret al sfarsiturilor pentru care actul liric se transforma intr-o aventura tragica a spiritului care descopera disanalogia lumii cu structurile lui si traieste o insolubila criza interioara. Natura extatica a imagisticii lui L.Blaga este tipic expresionsta. Raportul dintre autor si eul liric va capata in lirica lui Blaga accente cu totul insolite deoarece in cadrul acesteia se va produce o rasturnare a intelesului traditional, poetul vizand sinceritatea fiintei in sens ontologic, nu afectiv, vocea eului poetic fiind mai degraba un simbol al conditiei umane, expresie a unui eu universal, auctorial, o autobiografie fabuloasa ancorata in metafizic, decat semnul unei confesiuni personale.

In raport cu acest autor liric concret, eul liric este "subiectul unei confesiuni lirice", cel care"se rasfrange asupra spectacolului interior ce-l creeaza"-Lukacs. Prin acest eu liric"omul este incadrat in existenta, participa la ea, ajunge sa simta ca face parte din marea unitate a lumii"- L.Rusu. Eul poetic sau liric blagian va reprezenta astfel un centru generator al universului poetic. El va cunoaste, lucru tipic liricii expresioniste si implicit moderniste, trei structuri arhetipale : eul cosmic - cel care traduce un sentiment de consubstantialitate cu universul, eul problematic sau dilematic - cel care puncteaza un moment al instrainarii prin cunoasterea rationala, definita blagian paradisiaca, de lume si de sine si eul anonim - expresia cufundarii in formele miturilor.

Modernismul poeziei"Eu nu strivesc corolla de minuni a lumii arta poetica a acestui filozof al luminii poetice, este demonstrate initial de grefarea acestui lirism subiectiv reflexive cu valoare exponentiala sustinut prin sistemul verbal si pronominal al persoanei I " Eu nu strivesc corolla de minuni a lumii / si nu ucid / cu mintea tainele ce le-ntalnesc / in calea mea".

Imaginarul poetic este si el tipic modernist in descendenta expresionista, acesta sugerand astfel prezenta vie a unui univers rasfrant in adancul fiintei omului prin considerarea lumii ca un receptacul al spiritului, ca o prelungire a cosmosului prin miscarile sufletului, o explozie a sentimentului care da omului forta demiurgica a reintegrarii lui in propria sa spiritualitate. Blaga va considera in aceasta idee ca adevarata cunoastere este cea care potenteaza misterul "eu cu lumina mea sporesc a lumii taina / si-ntocmai cum cu razele ce albe luna/ nu micsoreaza, ci tremuratoare / mareste si mai tare taina noptii, / asa imbogatesc si eu intunecata zare / cu largi fiori de sfant mister / si tot ce-i nenteles/ se schimba-n nentelesuri si mai mari / sub ochii mei -/ - deoarece este singura modalitate de a imita actul divin al creatiunii realizat de Marele Anonim, tot ce este terestru cautand permanent acest lucru chiar si "lacul oglindind stelele pentru ca vrea sa fie cer", omul nefacand exceptie. Expresionismul si implicit modernismul la Blaga este astfel specific in primul rand ca tendinta a omului spre absolut, tendinta tipica si gandirii eminesciene, pe care Blaga o respecta in mod deosebit si pe care o si afirma ca surda de inspiratie. Reducerea la lirism, ca trasatura tipica modernismului este vizibila la nivel ideatic si prin alegerea acestei cai de "cunoastere luciferica" : iubirea :"caci eu iubesc/ si flori si ochi si buze si morminte".

Raportul dintre eul liric si autor liric se intrevede si la nivelul limbajului, care, tipic modernistilor, capata caracterul unui expriment, fiind imprevizibil, parcurgand cele mai diverse modulatii. Cuvantul liric nu se va mai naste din acea unitate a poeziei cu eul empiric, el devenind o fiinta vie, mai puternic decat cel care il manuieste. Lucrul acesta este evident in aceasta poezie la nivel stilistic prin metafora si comparatia care sunt construite intr-o maniera noua, contaminare creata de lucruri obiective si logic incompatibile, remarcandu-se cu valoare de primat in literatura romana metafora revelatorie, adica cea care are rolul de a potenta misterul esential, de a releva continutul; ea completeaza neputinta expresiei directe, este un act revelator al misterului, este rezultatul incongruentei dintre lumea concreta si cea a notiunilor abstracte : " corola de minuni", " nepatrunsul ascuns" " lumina mea", " lumina altora", "flori", "buze", " ochi", "morminte".

Prozodia este un alt element de modernitate care evidentiaza la randul ei raportul insolit dintre autor si eu liric : abrogarea elementelor de prozodie clasicǎ se observa in uzitarea versului liber, fara rima, ritm, masura, potrivit ideii ca lungimea versului si rima lui interioara trebuie sa fie in legatura cu ideea exprimata, apropiindu-se astfel de proza. Strofele sunt inegale, nu au o structura prestabilita, fiind conditionate de gandurile si sentimentele exprimate. Dincolo de prozodie, modernitatea mai este sustinuta si de predilectia pentru reflexia filozofica, pentru expresivitate si ambiguitate la nivelul semantic al cuvintelor, de imaginile insolite si de intelectualizarea lirismului.

PENTRU POEZIA EPICA

PREZENTARE POEZIA POPULARA PE GENURI

DATE DESPRE MIORITA - SPECIE, TEMA, MIT, IDEI, STILISTICA

PENTRU POSTMODERNISM

DATE DESPRE POSMODERNISM

DATE DESPRE OPERA LUI CARTARESCU

DATE DESPRE POEZIA "O MOTOCILETA PARCATA SUB STELE" TEMA, MIT, IDEI, STILISTICA

PENTRU SUBIECTELE DE POEZIE IN FUNCTIE DE CERINTA, DUPA DATELE GENERALE, SE ABORDEAZA PROBLEMA : ELEMENTE DE COMPOZITIE, STRUCTURA, LIMBAJ.CE SE CERE.. IMEDIAT DUPA DATELE GENERALE, RESPECTANDU-SE PLANUL

DACA SE IMPUNE PORNIREA ESEULUI DE LA UN CITAT CRITIC, CITATUL SE INTEGREAZA IN INTRODUCERE, APOI SE ARGUMENTEAZA - NU UITI DE EL IN ESEU !

DACA CITATUL ESTE LA O LINIUTA, ATUNCI IL INTEGREZI UNDE VREI TU

SUBIECTUL AL DOILEA SE REDACTEAZA PE O SINGURA PAGINA

PLANURILE DE LA ORAL SUNT VALABILE SI LA SCRIS