PROCES SAU "ĪNTĀLNIRE FATALĂ"?
Este suficienta o singura carte pentru a exista o lume interioara? Daca nu, care este numarul de carti necesar pentru a putea vorbi vorbi de o lume interioara?
Acestea sunt īntrebari al caror raspuns ar genera un paradox al sortilor: "un fir de nisip nu este o gramada, si pentru orice numar n, daca n firele de nisip nu sunt o gramada, atunci adaugarea unui fir īn plus nu face din aceasta o gramada. Dar īn cazul acesta nu vei obtine niciodata o gramada, deoarece orice fir pe care īl adaugi te lasa ca si īnainte, fara o gramada."
Evitānd aceste tipuri de īntrebari, putem afirma ca lumea interioara se creaza ca un proces īn continua miscare, chiar daca la un moment dat nu se mai citesc "noutati", deoarece exista posibilitatea de a reciti, adaugāndu-se elemente noi.
Īn continuare voi prezenta procesul de formare a lumii interioare. Īn principal se aseamana cu ceea ce am spus despre lectura si continutul capitolului precedent, īnsa cu cāteva adaugiri. Īn acest caz avem de a face cu reprezentarile actorilor despre cum si īn ce ordine ar trebui citite cartile, si modul de perceptie a efectelor pe care le-au avut textele asupra lor.
Sistemul "episemologic" al actorului se construieste progresiv si necesita un timp mai īndelungat pentru a se forma: "Exista carti pentru tineret, pentru adolescenti. eu cred ca (.) la īnceput cel putin, pāna ajunge un adolescent (.) trebuie directionat sa citeasca cartile (.) copilariei si a tineretii." (Peli Francisc) Lectura trebuie sa fie controlata, ceea ce face ca socializarea sa se faca evolutiv, cu scopul de a nu-l face pe copil de a respinge cartea: "E clar ca o sa-i dai ceva usor, placut, sa-l faci sa iubeasca cartea, nu sa-l faci de la īnceput sa fie un chin pentru el pentru ca nu o sa ajunga niciodata sa fie un cititor de carte."
Dependenta fata de carte este data de un scop educational: "Filosofie, psihologie, ca-i moderna, tainele scrisului, grafologie. Te formateaza, te aduna. Nu lasa sa se vada (.) tot urātul din tine..." (Silvia Tarcan)
Atunci cānd avem de a face cu o "īntālnire fatala" cu o carte, aceasta din urma reprezinta punctul de sprijin al lui Arhimede, zona de iluminare care devine baza unei constructii: ".m-a impresionat si mi-a rasturnat conceptia despre viata si m-a facut sa fiu altfel, sunt constienta de treaba asta, e Mitul lui Sisif (.) sa se apropie īn asa masura de sufletul meu īncāt la un moment dat am crezut ca ma identific si sunt exact ceea ce scrie el acolo. (.) Taina existentei umane nu consta īn a trai, ci īn a sti pentru ce traiesti." (Maria Kiss) sau care genereaza schimbari īn lumea interioara deoarece este resemnificata īn urma lecturarii anumitor tipuri de carti (vezi cazul Marioara Coman, cap.2) ori deciziei de a reciti: "Am citit din nou Iosif si fratii sai. Cānd o citesti la vārsta asta, o citesti cu alti ochi, cānd o citesti dupa acumulari, e." (Adriana Georgescu)
Atāt anterior, cāt si posterior acestei "descoperiri" constructia cognitiva se realizeaza ca proces. Diferenta fiind data de semnificarea trecutului. Alegerile viitoare sunt generate de "centrul" lumii interioare: ".foarte mult m-a preocupat.[religia] si atunci am ramas pe ideea asta, ca, totusi, cartea de baza este Biblia" (Kovacs Elisabeta)
Semnificarea si valorizarea Sinelui se genereaza īn urma acestei (re)constructii. Asfel, exista o lume simbol īn jurul cartilor sau numai a anumitor carti, ceea ce evidentiaza ca individualitatea si individualizarea nu ar trebui sa fie determinate de numarul textelor lecturate. Calitatea nu este data de cantitate, dar cantitatea poate fi o calitate. Depinde de perceptia actorului: pentru unii conteaza valoarea textelor īn aceasta constānd diferentierea: "Nu pierd timpul cu carti de doi lei." (Adriana Georgescu), iar pentru ceilalti diferentierea este data de numarul cartilor citite. Īntr-un caz Sinele defineste capitalul de cunoastere, iar īn altul viceversa. Sintetizat ar putea fi exprimat astfel: valorizand ne valorizam.
|
