Romanul experientei- Maitreyi

Romanul experientei- Maitreyi

Desi ambele tipuri se construiesc in jurul principiului autenticitatii,din punct de vedere conceptual, romanul experientei se delimiteaza de romanul psihologic prin faptul ca ele concep subiectivitatea din perspective diferite: in romanul psihologic ea este expresia unui egocentrism, a unui individualism in sensul imposibilitatii de raportare a individului la grup sau la tot, in vreme ce romanul experientei asociaza subiectivitatea cu conditia umana insasi, a carei expresie aceasta devine. Cele doua formule romanesti apeleaza la tehnici narrative si la principii stilistice similare: relatarea la persoana I, defragmentarea constructiei epice, anticalofilismul, dedublarea instantelor narrative in sensul adoptarii de catre personajul principal a ipostazei de narrator. Din punct de vedere ideologic si cultural, romanul experientei trebuie raportat la existentialism current ce domina inceputul secolului al XX-lea si care instaureaza principiul experientei ca modalitate gnoseologica( de cunoastere) de abordare a lumii. Daca romanul psihologic propune ca tip de personaj individul in conflict cu lumea, effect al inadaptabilitatii sale , romanul experientei se indreapta catre valorificarea capacitatii individului de a patrunde in esenta lumii prin experiente fundamentale, revelatorii. Apropierea 20520t197u care se face deseori intre Andre Gide si Mircea Eliade , fiind determinate de maniera in care Eliade adopta, asemenea scriitorului francez, sensul pe care existentialistii il confera scriiturii, acela de reflectare in literature a experientei care devine modalitate de cunoastere a lumii. Romanul "Maitreyi " apare in 1933 si si ilustreaza estetica romanului existentialist atat din perspective narativa, prin modalitatile de redare a autenticitatii, cat si din punctual de vedere al mesajului pe care il transmite si care constituie o acceptie metafizica, ontological a iubirii, vazute ca sentiment care permite accesul la transcendenta si care releva o ordine universala.. Simplitatea firului epic este astfel salvata printr-o inovatie in privinta tehnicii narrative si prin rafinarea expresiei .Eroul romanului este Allan, un tanar inginer, european, care o cunoaste pe Maitreyi, fiica inginerului Narendra Sen din Calcutta, de cand lucra in Wellesley Street , iar initial fata i se pare neatragatoare, asa cum i se confeseaza prietenului sau Harold. In august, Allan se imbolnaveste grav de malarie si este vizitat la spital de amicele sale, de Harold, de Sen si de Maitreyi. Inginerul il invita sa locuiasca in casa lui, acolo unde Allan dobandeste o noua perspectiva asupra a trei varste ale feminitatii indiene, prin Maitreyi , sora acesteia , Chabu, si doamna Sen.

Lectiile de bengaleza si de franceza ii apropie pe cei doi , astfel ca Allan e din ce in ce mai atras de farmecul exotic si de inocenta fetei, desi e convins ca naturaletea si senzualitatea fetei nu sunt decat o strategie de a-l seduce. Europeanul patrunde treptat intr-o noua lume, dominate de reguli stranii, cu totul necunoscute: mezaliantele duc la excluderea din societate in casta brahmanilor, din care face parte familia Sen, iar "a iubi" este o atitudine care depaseste granitele afectiunii fata de o persoana, astfel ca Allan afla ca Maitreyi a iubit un pom cu aceeasi pasiune cu care s-a indragostit de un tanar Indian sau cu veneratia cu care il priveste pe celebrul poet indian Tagore. Cu toate acestea, cei doi se logodesc, iar Allan decide sa se converteasca, amanandu-si hotararea din cauza imbolnavirii subite a inginerului Narendra Sen; de ziua Maitreyei, are loc o petrecere fastuoasa la care Allan joaca rolul gazdei. In timpul petrecerii Chabu sare din balcon si se raneste ingrijorandu-i pe toti- gestul fetei e consecinta geloziei care o framanta si care o determina sa priveasca cu ura relatia surorii sale cu europeanul . Cand Allan si Maitreyi o duc la plimbare pe Chabu la Lacuri , ea ii indeamna sa se sarute, obtinand astfel o confirmare a iubirii lor. Seara urmatoare, Allan intentioneaza sa mearga din nou cu Maitreyi la Lacuri, insa un servitor ii spune ca masina este in garaj iar fata nu are voie sa iasa din casa. La masa, doamna Sen il priveste ostil, in ciuda incercarilor lui Allan de a se comporta foarte natural. Modificarile de atitudine sunt determinate de faptul ca Chabu dezvaluise mamei relatia celor doi, astfel ca logodnicii se gandesc din ce in ce mai serios la fuga , de teama ca domnul Sen ar putea sa hotarasca o casatorie intre Maitreyi si altcineva. Inginerul ii spune ca isi va trimite familia la Midnapur si ii sugereaza ca i-ar prinde bine sa se recreeze undeva in munti; plecarea din casa lui Narendra Sen este astfel inevitabila, iar rupture dintre cei doi, imposibil de amanat. Tensiunea in care se desfasoara evenimentele face ca ritmul epic sa fie dinamizat: Allan paraseste casa lui Narendra Sen, Maitreyi refuza sa urmeze dorinta familiei de a se casatori , Chabu incearca sa se sinucida si moare , dupa o saptamana, refugiile pe care le cauta cei doi indragostiti sunt menite sa-I ajute sa uite tulburatoarea poveste de iubire: Allan incearca sa o regasesca pe Maitryi in cele doua relatii , Maitreyi se daruieste unui vanzator de fructe.

Ov. S. Crohmalniceanu, îi consacra scriitorului un capitol abundent în prima panorama critica a literaturii române interbelice, apreciind ca Maitreyi este o aventura epica de pionierat, axata pe radiografierea lucida a unui univers sufletesc insolit, ramas un mister pentru europeni, sufletul femeii indiene. Romanul i se pare însa "trait" si doar fals exotic, constatând ca prin crusta mai mult sau mai putin pitoresca a raselor si mentalitatilor în confruntare razbate cu usurinta "adevarul psihologic etern": "In Maitreyi avem iarasi de-a face cu o experienta erotica, dar care se ghiceste repede a fi fost mai grava, fiindca a constat dintr-o angajare sentimentala traita cu adevarat, si nu dintr-o constructie ipotetica mentala." . Personajul feminin e construit in intregime din perspecti naratorului-personaj Allan, care descopera stupefiat si încântat în iubirea Maitreyiei e expresie inedita a erosului, amestec inseparabil de altitudine spirituala si comuniune intima cu teluricul si elementarul. Poeta apreciata în cercurile intelectuale bengaleze, ea se considera logodita sufleteste de la treisprezece ani cu «guru-b> ei, Robi Thakkur (Tagore), batrânul venerabil care a învatat-o arta versurilor. Când Allan schiteaza cele mai vagi gesturi de apropiere, se simte jignita si izbucneste în plâns. La teatru îl ameninta pe un curtezan prea intrepid ca îl va bate cu papucul peste gura.

Din prima noapte a daruirii, devine însa, surprinzator, o amanta desavârsita. Vârtejul pasional, în care-si antreneaza partenerul, cheama ca forta protectoare întreg cosmosul. Maitreyi se logodeste cu Allan printr-un soi de ritual naturist, vorbind apelor, cerului, stelelor, pamântului si legându-se fata de ele ca nu va mai cunoaste alta iubire. Farmecul romanului vine din surpriza acestor reactii neobis­nuite si sortite sa-l fascineze pe narator. Descoperirea sufletului feminin indian, o adevarata terra incognito pentru un european, se aliaza cu observatia lucida si realista a asprimii raporturilor familiale si sociale din jur. Când inginerul afla ce se întâmpla sub acoperisul sau, o supune pe Maitreyi la o severa claustrare si-i interzice în termeni taiosi lui Allan sa o mai vada, luând si toate precautiile ca aceasta sa se produca într-adevar. Spre a înfrânge hotarârea parinteasca, fata se da unui vânzator de fructe, spre a ramâne însarcinata, si parintii izgonind-o, sa-si poata astfel regasi iubitul. Actul ei disperat se vadeste însa zadarnic, povestea de dragoste e curmata brutal o data pentru totdeauna, si eroul trebuie sa caute a-si ucide în suflet amintirea Maitreyiei. Cartea izbuteste sa fie o confesiune autentica; intensitatea pasionala dicteaza textului o sinceritate cuceritoare si înlatura cochetariile intelec­tuale, dându-le chiar, acolo unde ele intervin, culoarea adevarata a lasitatilor morale ascunse sub filozofia «trairii». Eroul se grabeste a cauta în contemplatia mistica mai ales puterea de a-si uita dragostea. Aparent roman «exotic», Maitreyi reconstituie o revelatoare diagrama a înaltarilor si caderilor pe care le poate cunoaste iubirea între doi oameni cu formatii sufletesti foarte diferite. Adevarul psihologic strapunge insolitul situatiilor si confera experientei o densa substanta omeneasca.Se apreciaza ca exorcizarea continua si obsesiva a experientei existentiale la care se deda romancierul exprima o neîncredere vadita în cunoasterea prin inteligenta si tradeaza apropierea sa de teoriile lui Bergson si Freud, ca si de preocuparile epice renova­toare ale lui Gide si Proust, care îl îndeamna cu prevalare la prospectarea subconstientului. O flagelatoare nevoie de cunoastere, de esenta romantica, realizata prin metode bergso-niene, proustiene si gidiene, dar si prin apelul constant la misteriile metafizice ale filozofiei hinduse, , îl apropie de Eliade de un gen proxim în preocuparile unor contemporani ai sai precum Anton Holban, Camil Petrescu, Hortensia Papadat-Bengescu, Gib I. Mihaescu, Felix Aderca, Ion Vinea prozatorul, fiind mai aproape de cei pentru care luciditatea si erotismul sunt cai de aproximare a absolutului si nu scopuri în sine. Cunoasterii prin inteligenta, prin «spiritul pur», el îi opune pasiunile totale ale eului si trupului, ale subconstientului si ale oniricului, deoarece «o pasiune si o turpitudine» releva un adevar nou. Urmând metoda lui Gide, cartile sale sunt ecouri interiorizate ale eului. Conform teoriilor lui Bergson, el crede în fidelitatea impresiilor memoriei, a impulsurilor care dupa definitia lui Freud, datorita cenzurii sociale, sunt refulate în subconstient. . In afara gidismului acut, pe care îl releva George Calinescu, izvoarele prozei lui Mircea Eliade trebuie cautate si în preocuparile sale pentru mitologia, religia si psihologia Orientului. în virtutea ideii din cartea sa: Yoga. Essai sur Ies origines de la mystique indienne, în studiul Conceptia libertatii în gândirea indiana, autorul subliniaza ca în mentalitatea hindusa «...iubirea în multiplele ei sensuri: erotic-concreta, în tantrism, pasionala în vaishnava» este «...instrumentul principal de realizare» (Mircea Eliade, Conceptia libertatii în gândirea indiana, în voi. Insula lui Euthanasius,Bucuresti, 1943, p. 7l-72). Erosul, în toate formele sale, e, asadar, o punte pe care eroii sai tineri si senzuali pasesc dornici de un adevar care îi poate apropia de revelatia absolutului. E aceasta o aspiratie romantica, explorata însa cu uneltele filozofiei hinduse, cu metodele lui Bergson si Gide. Mircea Eliade se înscrie printre adeptii introspectiei si experientei, discipoli ai lui Proust si Gide, alaturi de F. Aderca, A. Holban, Hortensia Papadat-Bengescu, Gib Mihaescu, Camil Petrescu sau Ion Vinea. Maitreyi este un roman prin excelenta exotic, traind si crescând din revelarea unei psihologii caracteristic asiatice, cristalizata la confluenta unor traditii, mituri, religii si moravuri particulare, spre deosebire de alte romane ale sale care trec drept exotice, ca Isabel si apele diavolului si santier, în care India este un simplu ecran, voalând în dosul lui spiritualitatea europeana dominatoare a protagonistului-narator. Din aceasta cauza, destinul Maitreyiei pare prim-planul real al romanului, precum în marile povesti ale Orientului sau în dureroasele istorii cu cadâne ale lui Pierre Loti, împingând în fundal drama lui Allan si constituindu-se ca un revers sublim al ei. I se mai remarca apoi lui Eliade dexteritatea cu care activeaza în caractere esentialmente romantice (si pâna la un punct melodramatice) starile dilematice ale omului modern, sentimentul singuratatii iremediabile. Jurnalul lui Allan relateaza istoria sa erotica, unde prin eul si trupul frumoasei Maitreyi ni se releva un exotism straniu de sacra si mistica senzualitate. Maitreyi e floarea nocturna a serilor de pe Gange, fascinanta ca revelatia unui pamânt necunoscut. O vraja extatica îl cuprinde pe erou, privind-o. Ea are o frumusete «...dincolo de canoane, expresiva pâna la razvratire, fermecatoare în sensul magic al cuvântului». Eroul îi exploreaza trupul si ascunzisurile cu umbra groasa ale sufletului. Prima aparitie e aceea a unei icoane orientale în linii pure si transparente: «...imagine pala în sari albastra de matase întunecata cu flori de aur. si parul... Persanii aveau dreptate, în poeme, asemanându-l serpilor Deci universul închis al casei inginerului Sen e un ostrov metafizic si izolat în constiinta eroilor, în interiorul sau asistam la desfasurarea lenta, gest cu gest, a iubirii. Allan îsi da seama de intensitatea pasiunii: «Patima creste, delicios si firesc amestec de idila, sexualitate, prietenie, devotie». De la discutiile despre poezie, traducând Vallaka lui Tagore, îndragostitii se dedau subtilelor tehnici erotice autohtone, producându-si delicii carnale prin atingerea picioarelor; Maitreyi se daruieste într-o simpla «...abandonare a gleznei si pulpei», în mângâierile primite pe «...încheietura genunchiului», pe care eroul o presimte «halucinant de dulce, de fierbinte... bruna si virgina». Maitreyi se simte unita prin îmbratisari de Allan, dar ea doreste sa i se daruiasca toata, fara ascun­zisuri, sa nu mai ramâna ungher tainuit în gândurile si trupurile lor. Dragostea trebuie încununata prin fruct, altfel ea se consuma pervers în placeri sterpe si paca­toase: «...dragostea trebuia sa se savârseasca pâna la capat, altminteri voluptatea ajungea viciu, iar bucuria unirii noastre, o tristete a carnii». si, asa cum trebuia sa se întâmple, Maitreyi i se daruieste, dezvelindu-se singura, vedenie bruna în care se auzea viata curgând ametitoare ca o mireasma bogata, sângele fecioarei ca un incendiu brun inundând trupul barbatului cu extazul sau pur, mistic, fierbinte si omenesc. Maitreyi e un psalm ciudat închinat iubirii. Peste povestile Orientului, vechi de când lumea, simple, ale atâtor iubiri mereu repovestite, Mircea Eliade toarna uleiurile subtiri ale introspectiei si analizei constiente, trupesti si sufletesti. Aici mai mult ca oriunde se simte cu adevarat prezenta concreta, coplesitoare, a naturii cu care e împletit destinul omenesc. Iubirea e fluidul osmotic ce îndeplineste apropierea dintre om, ca element cosmic, si natura cosmica. Logodna dintre Maitreyi si Allan se savârseste în taina noptii, sub bolti de foc verde, vegetal, în atmosfera unui panteism ancestral, ca o reîntoarcere în mit. Incantatia fetei ce comunica nemijlocit cu apa, cu stelele, cu padurea si pamântul are vraja unei ceremonii înmiresmate înca de pamântul legendei, de unde a smuls-o cuvântul miraculos rostit pe buze arse de îndragostita: «Ma leg de tine, Pamântule...», astfel se deschide ruga, ca un ritual prin care ea vorbeste direct cu Kali-Durga sau Devi, Marea Zeita-Mama. Maitreyi spune: «Voi creste din el, ca iarba din tine. si cum astepti tu ploaia, asa îi voi astepta eu venirea, si cum îti simt tie razele, asa va fi trupul lui mie», pasaj în care recunoastem pe fecioara hindusa, fiica traditiei si mitului, a carei prima iubire a fost un pom în crengile caruia se urca noaptea goala, sarutându-i frunzele, înlantuindu-i trunchiul în îmbratisari patimase. Asemeni pomului, dragostea dintre Maitreyi si Allan trebuie sa rodeasca. si totusi, daca e cu putinta sa-l credem, Allan marturiseste ca de-a lungul acestei pasiuni s-a pastrat lucid, cercetând-o cu interesul abstract al inteligentei, cu ochii celui care efectueaza o experienta: «...ma trezeam lucid si atâtat, experimentând în etape dragostea, în timp ce ea se daruise toata miracolului...». Eroul de descendenta gidiana exclude însa posibilitatea casatoriei, considerând, cu un egoism cras, ca aceasta îi frustreaza micile sale libertati. E respingator când marturiseste ca gândul casatoriei îl emotioneaza numai sexual, din pricina abstinentei prelungite, ce îi creeaza un «neastâmpar pur genital». Prin contrast, Maitreyi câstiga si mai mult în puritate si lumina. în fata împrejurarilor care o despart de Allan, când îl implora dezamagita si neîncetând a-l iubi, gestul ei de a se da primului-venit gaseste totusi justificare, cel putin pe baza legilor ce populeaza lumea interioara a personajelor lui Mircea Eliade, unde fenomenul e tipic. Trebuie examinat cu atentie episodul din juramântul ritual al logodnei, pe care Maitreyi îl face în fata naturii, când murmura solemn sub puterea fortei vietii si iubirii care pâlpâie în carnea ei, si care o leaga de carnea vegetatiei si a pamântului: «Ma leg în fata ta ca unirea noastra va rodi...». Aceasta e porunca naturii si trebuie îndeplinita... Desi o iubeste pe Maitreyi, Allan nu face totul pentru a înfrânge legile traditiei, încercare ce l-ar putea uni pe întreaga viata de Maitreyi. El evadeaza, fuge ca un las de teama casatoriei. Actul eroului e de un egoism feroce, dar nu e mai putin adevarat ca Allan continua s-o iubeasca pe Maitreyi, ca e torturat de remuscari, de dor si nostalgie, ca nu o va putea uita niciodata, ca va fi mereu nefericit. E cert ca suferinta lui Allan e reala, totusi, în acest cuplu erotic, Maitreyi e termenul sublim, iar actul femeii de a se da vânzatorului de fructe e explicat chiar prin iubirea ei pentru celalalt. «Simt ca a facut asta pentru mine...», îsi spune Allan. E în actul disperat al femeii sfortarea de a sparge dogmele castei, acea «Karma» imuabila a traditiei. Maitreyi ramâne însa la fel de pura, nimic n-o poate înjosi. La poalele Himalayei, în singuratate, privind Gangele, ca îndragostitul din stravechiul poem Megha-Dutha {Vestitorul norilor), el pronunta îndurerat numele iubitei: «Maitreyi, Maitreyi . Cartea e un veritabil roman exotic,deoarece contine acea nota aparte de document uman, specificul asiatic, ceea ce se numeste spiritua­litate indiana, rod al sintezei de mituri, traditii, religii si conceptii cristalizate în oameni si moravuri.

Din punctul de vedere al tehnicilor narrative, dedublarea personajului-narator e secondata de o dedublare temporala, intrucat romanul este conceput ca o rescriere a jurnalului lui Allan , jurnal inceput in perioada in care eroul se muta in casa lui Narendra Sen. Cronologiei faptelor , presupusa de jurnal, ca modalitate voalat confesiva de notatie a unei subiectivitati, i se adauga, la nivel narativ, tehnica reformularii sau a re-perspectivizarii Autenticitatea este astfel potentata printr-o strategie de deconstructie a perspectivei initiale, care adauga, ulterior, amanunte, evenimentelor, gratie detaliilor pe care Allan le afla de la Maitreyi. Cochetaria initiala se dovedeste astfel un impuls innocent de a iubi ca o sora, asa cum ii marturiseste fata; Narendra Sen dorea, de fapt, sa-l infieze pe Allan. Dubla ipostaza a eroului, de european care aplica un tipar cultural unei realitati pe care nu o poate intelege, intrucat ratiunea e o stavila pentru posibilitatea oferita de simturi de a patrunde in esenta lumii, si de fiinta metamorfozata de puterea iubirii, face ca personajul-narator sa fie o simbioza originala a doua mentalitati , care se afla in relatie de antagonism intrucat presupun cai diferite de interpretare a lumii, si care genereaza o reala drama, prin revelatia esentei iubirii ca unitate cosmica.

Complexitatea conflictului e relevata de nivelul social, ontologic, cultural si psohologic la care se plaseaza analiza. Din punct de vedere socio-cultural, se remarca in roman polarizarea lumilor prezentate: pe de o parte, o Indie mistica, apparent retrograda, inradacinata in credinte, cu o modalitate metafizica de a interpreta lumea, ai carei exponenti sunt majoritatea personajelor in care se reflecta mituri, credinte, atitudini, de cealalta parte, amprenta unei civilizatii cu mult superioare din punctual de vedere al formelor de manifestare, dar incapabila sa traiasca in deplina consonanta cu o natura asimilata de fiinta in chip panteist. Ireconciliabila distanta socio-culturala care separa cele doua medii e accentuate cu abilitate in roman prin gesture sau evenimente semnificative: Maitreyi iubeste un copac, soferul o maseaza fara niciun fel de pulsiune erotica, in casta brahmanilor e interzisa mezalianta. In plan ontoloigic, Maitreyi si Allen ilustreaza doua tipuri de "fiintari", in sensul filosofic al cuvantului: personajul feminine traieste in orizontul unui mister impus de ritmurile eterne ale naturii, in vreme ce europeanul apeleaza la ratiune ca la unica modalitate de a interpreta ceea ce-l inconjoara. Discrepantele dintre cele doua lumi, analizate la nivel socio-cultural si ontologic, potenteaza tragismul povestii de dragoste, ramase neimplinite in sensul unei comuniuni unanim acceptate. Din perspective psihologica, este relevant conflictul interior, care opune cele doua ipostaze ale eroului si care e subliniat de acesta chiar in incipit, prin marturisirea regretului frustrant de a nu-si putea aminti exact ziua in care a cunoscut-o pe Maitreyi. Rationalul si indragostitul metamorfozat corespund celor doua roluri auctoriale, Allan din jurnal si Allan din roman, ale caror perspective se contrazic deseori. Transformarea in psihologia personajului este astfel de ordin spiritual, prin filtrarea in constiinta a experientei careia I se releva , de afiecare data, sensuri sau semnificatii noi.

Incipitul romanului, de tip ex abrupto, stabileste perspective narativa ( impreuna cu), viziunea actoriala, tipul de narrator subiectiv, implicat, definind post-factum relatia dintre acesta si personajul feminine eponim ( care da numele romanului): " Am sovait atata in fata acestui caiet, pentru ca n-am izbutit sa aflu inca ziua precisa cand am cunoscut-o pe Maitreyi.[.] Si daca sufar oarecum incepand aceasta povestire, e tocmai pentru ca nu stiu cum sa evoc figura ei de-atunci si nu pot retrai aievea mirarea mea, nesiguranta si turburarea celor dintai intalniri". In roman vor fi inserate si commentate paginile jurnalului, asa incat naratorul implicat va fi secondat de un narrator de tip confesiv caruia, spre deosebire de primul, ii va lipsi constiinta scriiturii. Incipitul romanului nu are numai rol strict narativ, de a anunta tipul de narrator si o secventa din derularea confesiunii si , implicit, a evenimentelor, , ci si tematic, intrucat anticipeaza aspectul essential in jurul caruia se vor concentra evenimentele si marturisirile: iubirea. Finalul romanului, dimpotriva, apeleaza la perspective unui narrator- informator: J., nepotul doamnei Sen, ii dezvaluie lui Allan relatia dintre Maitreyi si un vanzatoir de fructe, in incercarea fetei de a-si convinge parintii sa o alunge de-acasa. Marturisirea naste un nou conflict in intimitatea personajului, care se simte, pe rand, vinovat de a nu fi citit scrisorile de la Khokha, dornic de a o revedea pe fata si constrans de interdictia lui narendra Sen de a nu o mai cauta. Finalul e deschis, in maniera operei aperta, inregistrand printr-o serie de interogatii indecizia personajului si incertitudinea de care este dominat: " Sunt foarte turbure, acum , foarte turbure. Si vreau totusi sa scriu aici tot, to. Si daca n-ar fi decat o pacaleala a dragostei mele? De ce sac red? De unde stiu? As vrea sa privesc ochii Maitreyiei." Finalul prelungeste, astfel, autonomia lumii fictionale dincolo de limita fizica, impusa de pagini, a romanului; cititorul nu asista la o inchidere simetrica, care favoriza revenirea la lumea reala, ci e provocat sa prelungeasca acest univers. Autenticitatea scriiturii revine, astfel, in prim-plan ,in final , prin accentuarea dramei individului care ezita, e derutat, confuz, pierzand legatura cu o logica prestabilita a evnimentelor, ca in romanul traditional.

Romanul experientei ofera asadar o noua viziune si un nou tip de personaj, reflectand experienta ca o simbioza a sacrului si profanului, a realitatii si a metafizicii, raportate ontologic, la destinul individului care reuseste sa-si depaseasca conditia, cu pretul sacrificiului de sine, in plan afectiv.