"O SCRISOARE PIERDUTA" DE ION LUCA CARAGIALE
Scrie un eseu argumentativ , de 2- 3 pagini, in care sǎ prezinti personajul preferat dintr-o comedie studiatǎ, pornind de la ideile exprimate in urmǎtoarea afirmatie criticǎ : "Caricatura in opera lui Caragiale este indeobste eminent amuzantǎ. Caragiale a fost un demon al veseliei[.].Caragiale a dat adeseori figurilor lui mecanism de marionete, dar exceptionala lui capacitate de observare le-a facut sǎ fie pǎpusi de caracter, dotate, printr-o strictǎ ingrijire artisticǎ, cu o anumitǎ putere de exactǎ evocare."- Paul Zarifopol
Ca instantǎ definitorie a comunicǎrii dramatice, personajul literar ," fiintǎ de hartie ", dupǎ cum il statuteazǎ Ronald Barthes, va fi o ipotezǎ de gandire si de lucru pentru toate epocile si curentele literare. Este si cazul Epocii Marilor Clasici, perioada in care societatea culturala "Junimea" va funda sub indrumarile lui Titu Maiorescu "directia noua" in literatura romana, 949c22j prin operele ultimului mare romantic, Mihai Eminescu, ale celor doua "genii poporale", Ion Creanga si Ioan Slavici si ale celui mai mare dramaturg roman,I.L.Caragiale. Acesta din urma se individualizeaza prin valoarea si modernitatea creatiei sale, deasupra oricarei determinari temporale. Exegeza literara a incercat sa-i stabileascǎ afinitatile ideologice: "Romantic ce nazuieste spre clasicitate"-N.Iorga, realist "cu minte clasica" - P.Constantinescu, si "Naturist, cel mai zolist"- G.Calinescu. I.L.Caragiale a reprezentat aidoma lui Eminescu, un moment de varf in istoria literaturii romane, contributia sa fiind substantiala in domeniul teatrului si al prozei. Caragiale este considerat cel mai mare creator de tipuri din literatura romana, 949c22j deoarece are meritul de a fi creat personaje caricaturale memorabile aduse pe scena vii, definite complex, care creeaza impresia de viata si de realitate. Acest aspect este remarcat si de Paul Zarifopol in articolul, "Pentru arta literara": "Caricatura in opera lui Caragiale este indeobste eminent amuzanta.Caragiale a fost un demon al veseliei.[.].Caragiale a dat adeseori figurilor lui mecanism de marionete, dar exceptionala lui capacitate de observare le-a facut sa fie papusi de caracter, dotate, printr-o stricta ingrijire artistica, cu o anumita putere de exacta evocare".
Dintre toate scrierile lui Caragiale, ce sunt bine delimitate ca specii literare: genul epic insumand nuvelele:"O faclie de Paste","In vreme de razboi", "Doua loturi", "La hanul lui Manjoala", schitele din volumul "Momente si schite" si genul dramatic insumand comediile: "O noapte furtunoasa", "Conul Leonida fata cu reactiunea","O scrisoare pierduta" ,"D-ale carnavalului" si drama "Napasta", comedia "O scrisoare pierduta" reprezinta o adevarata capodopera a operei lui Caragiale si a teatrului romanesc.
Opera ,,O scrisoare pierduta" apartine genului dramatic si se incadreaza in specia comedie, deoarece autorul satirizeaza cu sarcasm intamplari, aspecte sociale cu ajutorul personajelor ridicole, starnind rasul cu scopul de a le corija."O scrisoare pierduta" este o comedie realista de moravuri ce are ca tema dorinta de parvenire a burgheziei in timpul campaniei electorale pentru alegerea de deputati in parlament. Intentia insasi de la care pleaca autorul, acel "castigat ridendo mores" anticipeaza acest aspect, subliniind in acelasi timp si comicul de intentie al operei. Astfel, caricatura in aceastǎ comedie a lui I.L.Caragiale, este amuzantǎ, fiindcǎ aduce in prim-plan personaje care, in ciuda atitudinilor si gesturilor reprobabile, starnesc rasul fie prin limbaj, fie prin situatiile in care ajung, fie prin numele pe care il poartǎ sau prin moravurile lor. Acesta este si cazul personajului Nae Catavencu, construit sub forma unei marionete pe baza a doi parametri: ca instantǎ dramaticǎ si ca referent uman.
Ca instantǎ dramaticǎ, adicǎ din punctul de vedere al incadrarii intr-un tipar, intr-o ideologie estetica, Catavencu este un personaj principal, datorita ocurentei sale pe parcursul scriptului dramatic, bidimensional pentru ca nu evolueaza pe parcursul discursului, central deoarece are un rol definitoriu in transmiterea mesajului operei, bonz fiindca este un personaj de o solemnitate ridicola si tipic, pentru ca se incadreaza in categoria parvenitului, fiind tipul politicianului demagog. Eugene Ionesco afirma despre personajele caragialiene cǎ "[.]sunt nebuni dupa politica. Sunt niste cretini politicieni". Din tabǎra opozitiei, Catavencu este singurul pe care Caragiale il individualizeazǎ pregnant, toate aceste incadrari estetice ale personajului demonstrandu-se pe parcursul diegezei ce grefeaza in mod clasic comicul de situatie.
Astfel, expozitiunea avertizeaza asupra faptului ca vor fi prezentate intamplarile dintr-un orasel de munte, cu numai cateva zile inainte de alegeri. Organizatia locala, ca reprezentanta a partidului de guvernamant, trebuie sa isi propuna candidatul pentru postul de deputat in parlament. Zaharia Trahanache, presedintele alegerilor l-ar sprijini pe Farfuridi, dar in nici un caz nu l-ar promova pe Nae Catavencu, reprezentant al opozitiei alaturi de grupul dascalimii in masura sa-i compromita autoritatea. Datorita ambitiei sale, Nae Catavencu vrea sa se impuna printr-un program mai radical. El reuseste sa subtilizeze de la cetateanul turmentat scrisoarea de dragoste pierduta de Zoe, adresata ei de catre prefectul Stefan Tipatescu, scrisoare ce va deveni obiect de santaj. Intriga este reprezentata astfel de modalitatea prin care Nae Catavencu doreste sa obtina candidatura. Desfasurarea actiunii prezinta atat reactiile la santaj, cat si presiunile facute de Catavencu asupra personajelor implicate pentru a-si exercita puterea ce i-o confera detinerea acestui document. Santajul o sperie mai ales pe Zoe, care, de teama de a nu fi compromisa public exercita presiuni asupra celor doi barbati si obtine promisiunea candidaturii lui Nae Catavencu. Cand totul parea rezolvat , urmeaza o adevarata lovitura de teatru : de la Bucuresti se cere, sa fie trecut pe lista candidatilor un anume Agamemnon Dandanache. In timpul sedintei de numire oficiala a candidatului, politaiul Pristanda pune la cale un scandal, menit sa-i stearga increderea lui Catavencu la alegeri. In incaierare acesta pierde palaria in care avea ascunsa scrisoarea, producand astfel mari emotii doamnei Trahanache, momentele circumscrise reprezentand punctul culminant. Nae Catavencu, fara scrisoare se simte dezarmat si schimba tactica parvenirii, devenind umil si obsecvios, mai ales dupa ce scrisoarea este remisa Zoei de acelasi cetatean turmentat care gasise palaria asupra lui planand in continuare contrasantajul pregatit de Zaharia Trahanache ce detinea la randu-i o polita falsificata de fostul santajist Limpezirea situatiei se realizeaza in actul IV :Dandanache sosit de la Bucuresti isi dezvaluie strategia politica absolut asemanatoare cu cea a lui Catavencu, dar la alt nivel si cu mai multa perfidie. In final toata lumea se impaca, Dandanache e ales cu unanimitate de voturi, Nae Catavencu, iertat de Zoe, tine un discurs, se imbratiseaza cu adversarii intr-o atmosfera de carnaval, de mascarada, acompaniata de muzica ce este condusa de Pristanda.
Cel de-al doilea parametru, pe care este construit personajul Nae Catavencu, este ca referent uman, adica din punctul de vedere al fiintei pe care o imagineaza, ca "persoana", parametru ce evidentiaza si comicul de caracter. Din acest punct de vedere el beneficiaza doar de un portret moral foarte bine individualizat. Acest portret moral sau ethopee se intregeste atat prin caracterizarea directa facuta de catre alte personaje :Tipatescu - "O sa-I rup oasele mizerabilului", "Infamul" ,"Canalia", "d-ta esti un om practic" ; Trahanache- "zi-i misel si pace[..]Cine-si poate inchipui pana unde merge miselia omului" ,".umblǎ cu machiaverlacuri", " plastograf patentat" ;Zoe- "ce face Catavencu? Unde e ascuns sarpele?De unde o sǎ-si arunce veninul asupra mea", "Om nebun", "Esti un om rau.mi-ai dovedit, ".esti prea galant."; Farfuridi- "moftologul"; Branzovenescu - "nifilistul", de el insusi, prin autocaracterizare:" Eu sunt candidatul grupului tanar, inteligent si independent", "Mi s-a facut imputarea ca sunt foarte, ca sunt prea ,sunt ultraprogresist. ca sunt liber- schimbist. ca voi progresul cu orice pret" cat si prin caracterizare indirecta, rezultata din indiciile sociale cu care-l placheaza dramaturgul, precum si din fapte si limbaj. Astfel, Nae Catavencu este seful partidului de opozitie, fondator si presedinte al Societarii Enciclopedice "Aurora Economica Romana", a carei abreviere A.E.R. este sugestiva pentru statutul de societate fantoma, paravan al unor ilegalitati financiare. Este un personaj lipsit de scrupule, prin inselatorie si viclenie ajunge in posesia scrisorii ce va deveni obiect al unui santaj politic: il surprinde pe Cetateanul turmentat citind scrisoarea si, recunoscand scrisul prefectului il imbata si ii fura documentul. Ambitia nemarginita, dorinta de a parveni, il fac sa nu accepte orice oferta din partea lui Tipatescu, ci doar pe aceea cu importanta cea mai mare: candidatura la postul de deputat, el respingand mai multe propuneri ale prefectului: un post in Comitetul permanent, cel de avocat al statului, cel de primar si de epitrop - Efor la Sf. Nicolae. Este adept al principiului " Scopul scuza mijloacele", atribuit in mod gresit nemuritorului Gambetta, dovedind si in acest caz semidoctism. Nu are demnitate, deoarece el conduce manifestatia dedicata adversarului sau, in scopul de a o lingusi pe Zoe de la care spera sa aiba un profit in viitor, aceasta sugerandu-i : "fii zelos, asta nu-i cea din urma Camera". De la infatuare trece la ancilaritate, deoarece atunci cand detine arma santajului isi permite infatuarea, dar atunci cand pierde scrisoarea devine obedient si lingusitor: "In sanatatea iubitului nostru prefect! Si traiasca pentru fericirea judetului nostru". Este un demagog inrait, el pare sa detina o adevarata scoala de frazeologie patriotarda, manifestare intemeiata pe lipsa de continut a ideilor exprimate cu emfazǎ. Discursul sau il plaseaza intr-o ipostaza ridicola, pe care autorul o ingroasa prin didascalii: "Iertati-ma , fratilor, daca sunt miscat, dar emotiunea ma apuca asa de tare. Suindu-ma la aceasta tribuna.pentru a va spune si eu( Plansul il ineaca mai tare.plans in hohote). Prin limbajul defectuos da dovada de o incultura crasa, fiind astfel individualizat si prin comicul de limbaj. El este autorul unor replici celebre ce incalcǎ reguli de logica si de gramatica, degenerand in nonsensuri "Industria romana este admirabila, e sublima putem zice, dar lipseste cu desavarsire", truisme si tautologii "Istoria ne invata anume ca un popor care nu merge inainte, sta pe loc , ba chiar da inapoi ", confuzii semantice: capitalisti pentru locuitori ai capitalei, faliti pentru mari industriasi. Nu are ticuri verbale pentru ca vorbirea sa este adaptata la situatii, aidoma caracterului sau. Isi creeaza o meticulozitate dirijata, in sensul manipularii si crearii unei false imagini, ilustrata prin didascalii :"ia poza, trece cu importanta prin multime si suie la tribuna; isi pune palaria la o parte, gusta din paharul cu apa, scoate un vraf de hartie si gazete si le asaza pe tribuna..Este emotionat, tuseste si lupta ostentativ cu emotia pentru a-l birui- Tacere completa. Cu glasul turmentat."
Un alt mijloc de caracterizare indirecta este comicul antroponimului sau onomastica, numele personajului sugerand trasatura lui dominanta.: "Nae" adica populistul, pacalitorul pacalit si "Catavencu", lexem care provine fie de la "cataveica", haina cu doua fete, ceea ce sugereaza ipocrizia personajului, fie de la "cata", mahalagioaica, traducandu-se astfel demagogia acestuia.
Personajul se intregeste si datorita infrastructurii dramatice, mai exact a tehnicilor si procedeelor uzitate, a stilului si a limbajului, ce reprezinta elemente de modernitate in raport cu epoca. Tehnicile dramatice uzitate de catre autor sunt : "Boule de neige" - tehnica "bulgarelui de zapada", care presupune amplificarea treptata a conflictului. Aceasta se raporteaza la : conflictul fundamental - construit treptat, personajele fiind aduse in scena pe rand si la conflictele secundare - intre cuplul Farfuridi - Branzovenescu si conducatorii partidului din care fac parte si cel dintre Zoe si Tipatescu, generat de aparitia neasteptata a depesei cu numele lui Dandanache. Alte tehnici folosite sunt tehnica implicita a unui imbroglio genial, dramaturgul reusind sa gaseasca pentru rezolvarea situatiei un al treilea personaj, mai prost ca Farfuridi, mai canalie decat Catavencu si pe deasupra ramolit si peltic si tehnica teatrului in teatru care apare in celebra expunere a lui Pristanda, in care politaiul joaca roluri multiple(cel putin patru), dand cele mai exacte amanunte, "stiti, ca la teatru ", dupa cum insusi personajul afirma. Florin Manolescu semnaleaza unele inovatii aduse de Caragiale in comediile sale cum ar fi: aparitiile tardive ale lui Catavencu, care intra in scena abia la sfarsitul actului II si numai dupa ce despre el vorbeste insistent Pristanda, Tipatescu, Trahanache, Zoe. Farfuridi, Branzovenescu si Cetateanul turmentat continua legatura scenei cu lumea din afara : pe fundal, apar unele personaje invizibile ca Tachita, Zapisescu, popa Pripici, fiul lui Trahanache de la facultate, nevasta lui Pristanda; insertia epicului in dramatic prin imbinarea dialogului cu naratiunea si constructia savanta a finalurilor. De exemplu pierderea scrisorii de catre Catavencu creeaza un posibil nou moment de tensiune, parand a prelungi actiunea tocmai cand se indreptata spre deznodamant, acesta validandu-se ca un moment of last suspence .
Procedeele de compozitie dramatica sunt monologul, care la Caragiale apare sub forma unui pseudo-monolog sau monolog parodiat,adresat sau neadresat si dialogul care conform lui R.Ingarden are patru functii: de reprezentare, ce puncteaza actiunile care se desfasoara pe scena, de exprimare, prin replici ce evidentiaza stari psihice sau fizice, de comunicare, evidentiatǎ prin adresarea unui personaj catre altul si de influentare, sugeratǎ prin actiunea reciproca a personajelor si asupra lectorului/spectatorului. Limbajul folosit de personaje da informatii pretioase despre identitatea personajelor, despre origine, profesiune, nivel de cultura, inteligenta, aparenta politica. Cu putine exceptii, personajele se exprima gresit, folosind pleonasme, truisme, contradictii, nonsensuri. Toate aceste greseli de limba sunt o inepuizabila sursa de ras, ce pun in lumina nivelul intelectual si sufletesc al acestor personaje, transformandu-le in niste caricaturi, cum bine observa Paul Zarifopol.
Astfel, Ion Luca Caragiale ramane, prin tipurile de personaje create si prin ineditul comic, citat pe scara larga si intrat in limbajul cotidian, un demon al veseliei, un creator de papusi de caracter, inzestrate cu o mare putere de evocare.
|
