Documente online.
Username / Parola inexistente
  Zona de administrare documente. Fisierele tale  
Am uitat parola x Creaza cont nou
  Home Exploreaza
Upload


























Orizonturi rosii de Ion Mihai Pacepa – partea 1




Orizonturi rosii de Ion Mihai Pacepa – partea 1

Motto:

“A scrie istorie, inseamna a te elibera de trecut.”

Goethe


In loc de prefata


In aprilie 1985, cind in chioscurile de ziare din New York, Chicago si Los Angeles apareau primele numere ale “Universului”, (care nu avea ambitia de a se declara descendentul direct al faimoasei publicatii bucurestene din strada Brezoianu) am incropit un mic sondaj cu privire la preferintele cititorului roman din strainatate.

Intre altele, am vazut atunci ca majoritatea publicului asteapta de la noi, in afara comentariilor politice pertinente, tiparirea unor texte de referinta, refuzate generatiei noastre - nascuta in preajma celui de al doilea razboi mondial - de cenzura stalinista, ce sufocase invatamintul si gindirea nationala. Asa se explica efortul de a reveni la izvoare, mereu in cautarea paginilor perene ale istoriei, artei si gindirii politice romanesti, in pofida surselor modeste, totusi, oferite in Diaspora.

Revista “Universul”, dar si cele trei almanahuri tiparite pina azi sub

egida noastra, sau emisiunile de radio, transmise in limba romana de la Los Angeles, au difuzat pagini de asemenea factura. Iar publicul exterior romanesc, raspindit pe toate continentele, a receptionat cu interes capitole din jurnalul american de Nicolae Iorga, memoriile Reginei Maria, amintirile lui Mircea Eliade. Mai de curind, lucrarile memorialistice ale marelui regizor de film Jean Negulescu, sau evocarile pitoresti ale Bucurestiului de altadata, datorate compozitorului N. Manzatti, au gasit o larga audienta de public.

In mod paradoxal, cititorii de limba romana din Statele Unite, Canada, America de Sud si Europa, desi se afla departe de vatra stramosilor, vadesc un mare interes fata de istoria moderna si contemporana a Romaniei. In acest ultim context, tiparirea cartii lui Ion Mihai Pacepa - care vizeaza ultimele decenii - pune pentru prima oara in discutie culisele





Puterii ca si diferite afaceri de spionaj.

Volumul “Orizonturi rosii”, aparut la editura “Regnery” din Washington, la finele lui 1987, a devenit un adevarat bestseller, epuizindu-se in scurt timp pe piata americana, alte aparitii fiind anuntate in Europa.

Pentru cititorul roman, lectura cartii fostului consilier prezidential si general locotenent de securitate prezinta un interes special, deoarece nareaza intimplari petrecute in ultimii ani, complet necunoscute publicului larg.

Ion Mihai Pacepa s-a nascut in 1928 la Bucuresti, urmind mai tirziu studii politehnice. La inceputul anilor 60 este incadrat ca tehno-specialist in cadrul MAI-ului, iar dupa un timp ajunge la Directia de Informatii Externe DIE), perioada despre care scrie pe larg in cartea de fata. A colaborat cu Gheorghiu-Dej si Nicolae Ceausescu in probleme de contra-informatii, indeplinind apoi si functia de consilier prezidential, ceea ce 1-a facut sa devina unul din cei mai bine informati oameni din Romania, dar si din sistemul Pactului de la Varsovia. Spre surpriza multora, in 1978 generalul locotenent Ion Mihai Pacepa a cerut azil politic in U.S.A.

La noua ani dupa acest fapt, comparat de multi cu marele cutremur din 1977, fostul general si-a publicat memoriile, sau, daca vreti, marturiile.

Indiferent de orice consideratii estetice sau politice cu privire la cartea sa, e cert ca ea se va afla pe masa istoricilor din anii ce vin, contribuind la reconstituirea unor episoade din ultimele decenii.

Dupa aparitia cartii in limba engleza, unele mari publicatii americane, dar si institute specializate in relatiile cu Estul Europei, i-au acordat atentia. La eventuala intrebare a unor cititori, daca Ion Mihai Pacepa a povestit tot ceea ce stia, vom raspunde cu un aforism din Voltaire, dupa care “secretul de a fi plictisitor, este acela de a spune totul”

Lasam cititorilor libertatea unor opinii, dupa lectura unei asemenea carti sui-generis, multumindu-ne sa precizam doar ca, in ce ne priveste, reproducem integral textul original aparut la editura “Regnery”. Am eliminat insa notele suplimentare, destinate cititorilor de limba engleza, dupa cum am renuntat si la unele note privind functiile actuale ale unor personaje politice, care nu mai sint aceleasi, ca in momentul aparitiei editiei americane, data fiind “rotirea” neincetata de cadre





din ierarhia Puterii la Bucuresti.

Iar daca in cartea de fata s-au strecurat si citeva imperfectiuni, unele de redactare, altele tipografice, ele se datoresc dorintei

noastre de a prezenta cit mai repede posibil, traducerea acestei carti (propunind un text cit mai aproape de original, nu o prelucrare literara).





Introducere


In timp ce eram inca unul dintre cei mai importanti consilieri ai presedintelui roman Nicolae Ceausescu, acestuia ii placea sa vizioneze de repetate ori un film despre o demonstratie favorabila Bucurestiului, ce avusese loc la Washington. Filmul debuta cu un serviciu religios oficiat de preoti emigranti romani in fata unei multimi de citeva sute de persoane, adunate in jurul monumentului lui Washington. Printre cei prezenti apareau oameni imbracati cu costume nationale romanesti si cu banderole tricolore, purtind diferite lozinci ce salutau favorabil politica interna si, desigur, externa a Bucurestiului, independenta Romaniei si intelepciunea marelui Ceausescu. Filmul ii prezenta apoi pe demonstranti stind uniti pe treptele Capitoliului american si, ulterior, defilind in jurul Casei Albe, insotiti in continuu de indemnuri rostite prin difuzoare portabile, privitoare la reinnoirea

anuala a clauzei natiunii celei mai favorizate pentru Romania.

Intreaga demonstratie a fost organizata de catre Departamentul de Informatii Externe din Romania, cu ajutorul citorva agenti, foarte inteligent plasati. Multimea de emigranti, cei mai multi veniti pentru prima oara la Washington, fusese transportata special pentru aceasta ocazie de catre bisericile si organizatiile sociale finantate de catre Bucuresti. Placardele erau de asemenea facute la Ambasada romana, de unde proveneau si casetele ce puteau fi auzite prin difuzoare. Chiar filmul fusese realizat de catre doi tehnicieni, agenti secreti, trimisi anume in Statele Unite pentru evenimentul respectiv, iar comentariul era scris de sotia ambasadorului roman la Washington, ea lucrind tot pentru Departamentul de Informatii Externe.

Demonstratia a fost, de fapt, un eveniment minor, comparativ cu





amploarea operatiunilor secrete initiate de-a lungul anilor de catre Departamentul de Informatii Externe, cu scopul de a obtine sprijin politic si economic occidental, de care Bucurestiul avea atita nevoie, pentru a-si mentine sistemul lui marxist ultra-ortodox. Pentru Ceausescu, oricum, demonstratia a simbolizat o noua victorie asupra Washingtonului: citeva saptamini mai tirziu, Statele Unite reinnoiau clauza natiunii celei mai favorizate pentru Romania, in pofida binecunoscutelor sale incalcari ale drepturilor omului.

De cind mi s-a acordat azilul politic in Statele Unite, am relatat adeseori intimplari asemanatoare, dorind sa avertizez despre pericolul acestor operatiuni de contra-informatii comuniste.

Pe vremea cind am rupt-o cu Bucurestiul, operatiunile secrete incepusera sa joace un rol conducator in programul Departamentului de Informatii Externe, al carui numar de agenti secreti depasind cu mult pe cel al agentilor angajati in spionajul “clasic”, pentru obtinerea unor informatii confidentiale in Vest.

Sprijinul politic, avantajele tehnologice si ajutorul financiar, pe care agentii secreti ai Bucurestiului

au reusit sa-1 obtina in Vest, devenisera factorul vital pentru economia stagnanta si pentru sistemul de guvernamint.

Odata cu trecerea timpului, am inceput sa inteleg ca natura si scopul intortocheatelor operatiuni secrete comuniste sint adeseori de neinteles pentru mentalitatea occidentala. De asemenea, am ajuns sa inteleg ca, din fericire, sau din nefericire, occidentalii, pe care cei din blocul sovietic ii rasplatesc generos cind lucreaza pentru ei ca agenti secreti, nu devin obiectul urmaririi judiciare, declansata de legea occidentala a spionajului, chiar si atunci cind ei permit tarilor comuniste sa primeasca importante beneficii politice, tehnologice si financiare.

Mi-au trebuit multi ani pina am reusit sa privesc retrospectiv spre fostul meu sef (N. Ceausescu) si la sistemul lui comunist, cu ochii unui american.

Mi-a trebuit insa si mai mult timp ca sa-mi dau seama ca operatiunile individuale secrete comuniste nu sint prea ingrijoratoare pentru un occidental, atunci cind el poate vizualiza intregul, mediul tridimensional in care au loc.

Aceasta carte reprezinta o incercare de a schita un fundal, sub





forma unui jurnal zilnic, in perioada celor citeva saptamini din 1978, cind eram mereu alaturi de Ceausescu. Ea cuprinde relatarea vietii mele zilnice alaturi de un conducator comunist care, de-a lungul a mai mult de 20 de ani de putere absoluta, a construit cea mai ortodoxa politica interna marxista

din Europa de Est, caracterizind capitalismul ca fiind dusmanul lui numarul unu. Conducator care, folosind in mod inteligent diverse operatiuni secrete, a fost capabil sa obtina sprijinul politic occidental, dar si bani lichizi, pentru a mentine in viata regimul sau muribund, edificind prima adevarata dinastie comunista din istorie.





Capitolul 1


Era o dupa amiaza cenusie de martie 1978, caracteristica acelei perioade a anului in Bucuresti. Luminile sint deja aprinse in biroul meu secret de la Departamentul de Informatii Externe (DIE). In ciuda faptului ca avea doua usi franceze, ce se deschideau spre balcon, camera era relativ intunecoasa tot timpul, fiindca avea peretii cu lambriuri de mahon, de la podea pina in tavan. Fixam citeva marcaje noi pe o imensa harta albastra a lumii, ce acoperea peretele intreg din spatele biroului supradimensionat de mahon. Montata pe o placa metalica invizibila, harta prezenta o armata de marcaje magnetice de diferite forme si culori, raspindite de-a lungul lumii, fara o logica aparenta. Ele reprezentau insa cele

mai secrete canale de comunicare cu ambasadele romane si alte reprezentante oficiale de peste hotare, cu statiile DIE (Departamentul de Informatii Externe) din lume si centrele de contact cu agentii secreti DIE in Occident. Ele marcau de asemenea diferite operatii secrete individuale, cum ar fi supravegherea Flotei a sasea a Statelor Unite din Mediterana.

Sapte telefoane erau plasate pe o masa aflata in dreapta biroului meu, deasupra altor cinci sisteme cifrate radio-telefonice, ascunse pe doua rafturi dedesubt. Doua dintre ele erau linii directe cu cabinetul presedintelui Nicolae Ceausescu. Construite si instalate de KGB-ul sovietic si socotite un sistem sigur de comunicare, liniile telefonice se





constituiau intr-un sistem integrat, stabilind legatura reciproca intre guvernele Pactului de la Varsovia. O linie numita “S”, de la “scurt” - pentru ca avea numai trei cifre se folosea numai pentru Bucuresti. Era instalata in birourile si resedintele lui Ceausescu, ale primului ministru, ale restului membrilor Comitetului Politic Executiv, ce locuiau in Bucuresti, apoi la membrii cabinetului, seful si reprezentantul DIE, seful general al cadrelor si ambasadorul sovietic in Romania. Cealalta linie, denumita “TO”, deoarece functiona prin intermediul unei operatoare telefonice, era o linie internationala. Ea facea legatura intre aceleasi persoane din Bucuresti cu resedintele de primavara, vara, toamna si iarna ale lui Ceausescu, ca si cu membrii Comitetului Politic Executiv din cele 39 de judete romanesti, primii secretari ai Comitetelor judetene de partid si sefii inspectoratelor locale ale Securitatii. Sistemul telefonic “TO” era legat - via Moscova - cu tarile Pactului de la Varsovia.

Era cu putin dupa ora cinci dupa amiaza, cind suna telefonul. Am recunoscut sunetul liniei S, in legatura cu biroul lui Ceausescu.

- Generalul Pacepa la telefon, am raspuns.

- Aici e servitorul dumitale, sefule, Constantin Manea. Rapid, tovarasul te vrea la el imediat. Imi pare rau ca am dat de dumneata. Ca vremea este mizerabila pe la noi. Am sa rostesc o rugaciune pentru dumneata.

- Bine, profesore.

Obisnuiam sa-i spun lui Constantin Manea “Profesor”, deoarece el avea doctoratul in istorie. In cei aproape 15 ani, cit a fost seful cancelariei lui Ceausescu, Manea nu i-a zis niciodata lui Ceausescu pe nume. Intotdeauna cind se referea la el ii spunea doar “tovarasul”. Devenisem prieten cu Manea in zilele agitate ale anilor 70, cind incepusem sa organizez vizitele de peste hotare ale lui Ceausescu. Bun judecator al psihologiei umane, Manea era probabil singura persoana ce putea, intr-adevar, sa descifreze natura labila a lui Ceausescu, ca si reactiile lui imprevizibile. “Tovarasul este gentil in public, zimbitor, cald si chiar tandru” - obisnuia sa spuna Manea despre personalitatea de tip Jekyll si Hyde a lui Ceausescu. “Cel de care ma ocupasem zilnic, cind nu era furios la culme, cel putin nervos, intunecat, nelinistit si nepasator fata de altii”.

De-a lungul ultimilor sase ani,





cind Ceausescu ma chema zilnic, nu numai in legatura cu chestiuni de spionaj sau ca si consilier prezidential, ci chiar pentru cele mai neasteptate probleme de familie, cum ar fi cadouri pentru sotia lui sau unele momente dificile legate de viata personala a copiilor sai. Manea m-a ferit de multe dureri de cap. Sfaturile lui privind momentul oportun cind trebuia sa rezolv o situatie pentru Ceausescu, sau cind nu era bine, cind trebuie sa fiu indraznet si cind e mai bine sa-mi tin gura, au fost de nepretuit. Ma chema de multe ori la telefon, doar ca sa-mi zica: “Vremea e teribila aici. Cum e acolo?”. Asta insemna ca Ceausescu avea o criza de furie si ca ar fi fost mai prudent

din partea mea sa plec din Bucuresti pentru tot restul zilei. Altadata zicea:”De ce nu ti-ai umple geanta cu citeva dosare si n-ai da o fuga pina aici?”, ceea ce insemna ca Ceausescu era foarte bine dispus si ca el, Manea, imi va rezerva un moment liber in program, pentru a ma strecura inauntru.

Deschizind in graba seiful si luindu-mi in fuga carnetelul de insemnari, pe care il foloseam la intilnirile mele cu Ceausescu, am pornit spre sediul Comitetului Central al Partidului Comunist Roman, care ocupa partea centrala din etajul al doilea. Cum am intrat, l-am si zarit pe Manea in capul scarilor.





Romero trebuie recrutat


- Tovarasul este cu ministrul afacerilor interne si Plesita, mi-a spus el. Ministrul de interne era Teodor Coman. Generalul Nicolae Plesita fusese multi ani seful serviciului de paza a lui Ceausescu si era de foarte curind promovat in functia de adjunct al ministrului afacerilor interne.

Desi peretii sint foarte grosi, l-am auzit pe tovarasul tipind la ei, a precizat Manea.

Cind am deschis usa, Ceausescu se afla la biroul lui, iar Coman si Plesita stateau atenti in mijlocul camerei.

- Hai, intra! Oamenii astia nu-si mai amintesc nimic. Spune tu, cine era diplomatul acela occidental, prins de “sot” in apartamentul “amantei” sale din Bucuresti?

Desi Ceausescu avea o memorie de elefant, in ultimii zece ani conta foarte mult pe memoria mea,





neobisnuit de buna, totdeauna. Cind am inceput scoala elementara, tin minte, ca tata ma punea zilnic sa memorez o pagina intreaga din cartea de telefon. “Nimic nu-ti va fi mai folositor in viitor, decit o memorie excelenta”, obisnuia el sa spuna, ori de cite ori incercam sa obiectez. Singura cale de a face fata pretentiilor sale era sa memorez fiecare pagina ca pe o fotografie, asa ca in curind eram capabil sa-mi amintesc fiecare pagina, ori de cite ori era nevoie. Puteam sa precizez ca un anume numar se afla in partea de jos a paginii 183, in stinga, de exemplu. Aceasta usurinta de a memora bine orice, usor, mi-a fost extrem de folositoare mai tirziu, cind am inceput sa studiez ingineria chimica si cind aveam de memorat mii de formule chimice, sau cind am devenit, efectiv, conducatorul DIE-ului si trebuia sa retin in minte dosare intregi. Ceausescu stia insa ca pentru a-mi stimula memoria e bine sa-mi descrie una dintre scene.

Iti amintesti, m-a imboldit Ceausescu, de “sotul” care 1-a apucat pe individ de pantaloni si 1-a aruncat in plina strada, unde tocmai avea loc o mare petrecere, dupa care multimea de betivani, aproape ca 1-a omorit? Stii tu, diplomatul ala din Occident, care

vorbea romaneste si ne dadea atita bataie de cap?

- Consilierul grec, tovarase, am raspuns imediat.

- Exact! Si barbatul care 1-a prins?

- Colonelul Marinescu, director adjunct al Directiei de Supraveghere a Securitatii, i-am raspuns.

- Asa e. Consilierul grec. Asa e Ceausescu isi parasi masa si incepu sa se plimbe in jurul biroului. “Romero” trebuie recrutat! Sint sigur ca va ceda. La urma urmei, el este cel care a facut primul pas. Instruieste-o pe prietena lui, romanca, sa-1 invite din nou la ea acasa. Cind vor fi in toiului regulatului, “sotul” furios va navali peste ei. Marinescu trebuie sa-1 prinda gol in patul ei, sa-1 apuce de si sa-1 arunce in strada, strigind in gura mare ca i-a violat nevasta. Ofiterii in civil, care vor astepta afara, se vor ocupa de pedepsirea raufacatorului. Plesita, te vei ocupa de asta, asa cum ai procedat cu Goma. Atunci ai folosit pe un boxer de la Dinamo. Nu-i asa, Plesita?

- Da, capitanul Horst Stumpf. E acum militian in Bucuresti.

- Foarte bine. Imbraca-1 acum in maturator de strada, pune-1 sa fie pe acolo, la lucru, in seara





respectiva. Sa-1 bata zdravan pe “Romero”. Dupa aceea sa-i toarne o bautura alcoolica pe git si sa-1 lase acolo, in strada, a spus Ceausescu, cercetindu-ne fetele, sa vada daca am inteles. Privind tinta in ochii mei, a continuat:

- Serviciul tau de dezinformare, Pacepa, va imprastia zvonul ca Romero ne e nimic altceva decit un betivan ordinar, un afemeiat si asa mai departe. Ei stiu ce au de facut apoi. Ai inteles?

- Da, tovarase presedinte.

- Si tu, Coman?

- Da, tovarase Ceausescu.

- Asta-i tot, zise el, ridicind mina, semn ca intilnirea s-a sfirsit.

- La birou! - i-am ordonat soferului peste citeva minute.

“Romero” lui Ceausescu era un agent secret, functionind ca atasat militar la Ambasada Italiei din Bucuresti. De curind, se indragostise de o romanca, femeie de moravuri usoare, dar agenta de securitate. Cu doua luni in urma, sotia lui “Romero” a trebuit sa revina la Roma, din motive de familie. Intre timp, el a inceput sa-si petreaca aproape toate noptile in apartamentul prietenei sale. Dar in ultimele saptamini, ea a inceput sa fie tot mai insistenta, amenintind ca va scrie ambasadorului italian despre relatia lor, daca “Romero”

nu va decide sa stea mult mai mult timp cu ea si sa-i impartaseasca din secretele lui. Dupa o saptamina, “Romero” a cerut pe neasteptate o intilnire urgenta cu ministrul roman de interne, privitoare la “o problema secreta, deosebit de delicata”.

“Romero” a relatat o lunga si obositoare intimplare despre un agent secret, cu rol de diplomat in Bucuresti, ce fusese implicat intr-o relatie amoroasa cu o tinara romanca. Dar, curind, aceasta a prins sa-1 santajeze, amenintind ca va informa pe ambasadorul lui despre relatia lor, daca nu-i va cumpara un apartament cu valuta straina. Apelul lui confuz cerea ca ministrul de interne sa se ocupe personal de caz si sa opreasca fata. “Un agent secret occidental necompromis, putea fi de mai mult folos pentru Romania, decit unul total compromis”, a precizat “Romero” cu siretenie. Dar, la patru ore dupa aceea, a izbucnit in lacrimi, marturisind clar ca el este subiectul cazului, accentuind ca daca ambasadorul va afla despre relatia sa amoroasa, ar putea fi retras din Romania, pierzindu-si astfel serviciul in cadrul spionajului militar italian.

Aflind despre deznodamintul intilnirii cu “Romero”, Ceausescu a





ordonat sa fie recrutat. Dar recenta rabufnire de furie a lui Ceausescu

se datora faptului ca “Romero” s-a razgindit sa devina agentul lor.





Operatiunea “Orizont”


Recrutarea de agenti pentru tarile NATO este una din cele mai importante teluri ale lui Ceausescu, nu numai cu scopul de a-si onora astfel obligatiile fata de Pactul de la Varsovia, cit, in mod expres, de a proteja cea mai secreta actiune, denumita codificat “Orizontul”. E vorba de o vasta operatiune de spionaj, condusa de el personal, cu intentia de a obtine sprijin politic, bani si tehnologie din Vest.

Totul a inceput in seara zilei de 22 februarie 1972, cind Ceausescu a preluat organizarea DIE-ului. “Experienta noastra ne arata ca Vestul este astazi deosebit de dornic sa incurajeze cel mai mic semn de independenta in cadrul blocului sovietic. Sa profitam de dorinta lui!”, a spus Ceausescu cinic, in memorabila lui cuvintare, tinuta in seara aceea in fata comisiei de directori din DIE. “Trasatura noastra nationala trebuie sa fie intelepciunea Incetati sa aratati Vestului o fata posaca, incruntata, cu pumnii inclestati. Incepeti sa-1 faceti sa simta compasiune pentru noi, si veti

vedea ca boicoturile din Occident se vor transforma in marinimie. Sa prezentam Romania ca pe o insula latina in mijlocul marii slave Traditiile noastre milenare de independenta sint contra politicii de centralizare a Moscovei Un pion intre doua supraputeri

Dupa cum ii era obiceiul, Ceausescu si-a continuat lectia de filozofie cu dispozitii pentru punerea ei in aplicare: DIE trebuie sa inceapa organizarea unei actiuni ofensive impotriva Vestului. Va trebui sa plaseze cu grija citeva aluzii de independenta, fara a afecta fundamentul comunismului - si apoi sa actioneze in continuare, cu scopul de a trezi simpatia Vestului pentru Romania si de a obtine ajutorul lui politic si economic.

Agenti secreti ai DIE-ului vor trebui sa ajute Romania in vederea cistigarii de catre aceasta a avantajelor politice si economice in Vest, sa transforme guvernele lumii a treia in aliati politici, iar pe emigrantii ostili, in suporteri, sa dirijeze presa internationala.





Acesti agenti trebuie sa uzeze de prestigiul in presa al Romaniei, pentru a deschide unele usi utile spre tehnologiile strict secrete, interzise tarilor comuniste. Romania va trebui sa isi amplifice contributia nu numai la apararea Pactului de la Varsovia, dar de asemenea a Pekingului si a intregii lumi comuniste.

La o zi dupa istorica sa cuvintare, Ceausescu a marit schema de organizare, de la 700 agenti secreti la 2800, ridicind de asemenea bugetul in valuta forte de mai mult de opt ori. El a pus atunci, imediat, pe al doilea plan activitatile secrete pentru strainatate, stabilind operatiile de spionaj, ca fiind principala sarcina a DIE-ului.

“Orizont” era numele codificat pe care Ceausescu personal 1-a dat acestei operatiuni, pe care tot el a construit-o, caramida cu caramida, incepind din anul 1972. Scopul ei a fost sa dea Vestului iluzia ca Romania lui e un nou tip de tara comunista, independenta absolut, inclusiv fata de Moscova, o tara ce merita sa fie sprijinita de Vest, ceea ce ar produce sparturi in zidul blocului sovietic.

“Orizontul” lui Ceausescu dispunea de tot arsenalul: propaganda fatisa si discreta; microfoane ascunse, descoperite in interiorul ambasadelor romane din Vest; documente “semnate” de conducatori de guverne straine, falsificate insa la Bucuresti si “pierdute intimplator” in hoteluri luxoase, sau strecurate in Vest pe alte cai; agenti secreti, operind deghizati, cu robe de ambasadori sau de arhiepiscopi; conturi in banci elvetiene, pentru rasplatirea occidentalilor corupti, cu functii inalte, care acceptau sa prezinte Romania ca o tara “independenta”; agenti secreti, jucind rolul de amanti, recrutind oficialitati din Occident, ca agenti de ai lor. “Orizontul”, cuprins in citeva dosare voluminoase, aranjate pe arii geografice, era singurul loc unde puteai deslusi in rezumat telurile generale ale lui Ceausescu, cu obiective concrete pentru fiecare tara necomunista de oarecare interes, incepind cu Statele Unite si terminind cu Republica Central-Africana, ca si date privind pe cei mai importanti agenti creati de DIE de-a lungul anilor.





Compromiterea sotiei ambasadorului


- Saizeci si doi, prezinta-te la zero unu. Repet: saizeci si doi, prezinta-te la zero unu, s-a auzit deodata la radio-telefonul masinii mele.

Fara o vorba, soferul a realizat o intoarcere brusca, cu cauciucurile scrisnind si cu acceleratorul apasat pina la fund.

- Saizeci si doi este in drum spre zero unu, a raspuns soferul la apel.

Manea ma astepta in capul scarilor.

- Vestea cea buna, sefule, e ca furtuna a trecut si tovarasul se uita la unul din filmele pornografice ale lui Moga, impreuna cu Andrei.

Generalul locotenent Gheorghe Moga era seful Directiei de Contraspionaj a Securitatii, iar Stefan Andrei - foarte noul ministru al afacerilor externe.

- Dar vestea rea este ca tovarasa Elena e cu ei

In biroul lui Ceausescu, draperiile grele de catifea erau trase. Asezat la masa de conferinte, intre sotia sa, Elena, si Andrei, Ceausescu se uita la un film in culori, pe care Moga il proiecta pe un ecran portabil. Eram foarte familiar cu soiul de filme compromitatoare, facute abil de Directia Contraspionajului, cu

ajutorul unor microfoane si aparate de filmat ascunse.

Vazind ca sosisem, Ceausescu s-a ridicat brusc si a pornit spre usa. Fiind inca, intr-un fel, un taran rezervat, Ceausescu detesta perversiune sexuala. “Sa mergem!”, mi-a soptit, iesind din camera. M-am sculat imediat si l-am urmat. El a parasit incaperea fara sa-si puna la loc hirtiile asezate ordonat pe birou. Asta era sarcina lui Manea. Ceilalti insa au ramas sa vada filmul pina la capat. Mercedesul prezidential, care, impreuna cu intreaga escorta de masini si de motociclete ale Securitatii, astepta mereu afara, a pornit in viteza de la locul de parcare si pina la usa. “Hai cu mine acasa!”

Soferul, un colonel de securitate, care era cu el de mai bine de zece ani, nu trebuia sa intrebe unde mergem. Ea a luat-o brusc, din loc, cu viteza mare pe strazile pustii, traficul fiind totdeauna oprit complet ori de cite ori Ceausescu isi parasea resedinta sau biroul. Citeva sute de ofiteri de securitate in uniforme, care patrulau cu regularitate pe ruta dintre biroul si resedinta lui Ceausescu, se aratau discret de-a





lungul drumului, unul cite unul, ceea ce insemna ca totu-i sub control.

Ca de obicei, ocupind locul din fata, Ceausescu era incruntat si foarte tacut, absorbit de propriile ginduri. Nu se uita aproape niciodata afara, prin geamul de la masina, deoarece oamenii de pe strada nu il interesau deloc. Dupa zece minute de goana pe strazile golite, masina lui Ceausescu a ajuns la destinatie. Resedinta prezidentiala, situata pe Bulevardul Primaverii, este inconjurata de un perete inalt din caramida si beton. Usa masiva de otel s-a deschis automat, iar automobilul a intrat, fara a reduce din viteza.

- Sa mergem pe jos, a spus Ceausescu.

Era un semn intotdeauna ca avea de discutat cu mine o problema extrem de delicata. El prefera sa comenteze toate problemele speciale in aer liber, nu in casa sau la birou. Ca unul ce a dispus instalarea de microfoane in multe locuinte si birouri, era foarte constient de capacitatea stranie a acestora de a patrunde chiar si in cele mai intime dintre gindurile oamenilor. Marea lui gradina de trandafiri este locul unde fusesera luate cele mai secrete decizii privind spionajul romanesc si

politica externa.

A luat-o din loc foarte repede, atit cit ii permiteau picioarele sale scurte, strabatind gradina imensa, ce se intindea pe o suprafata de citiva acri, cu tufe de trandafiri si fintini arteziene, luminate “al giorno”. “Stinge luminile si lasa aprinsi numai piticii mei!” - a poruncit el unuia dintre paznicii ce misunau peste tot. Cind discuta chestiuni secrete in gradina sa, era intotdeauna iritat de neon, care raspindea o stralucire prea alba si indiscreta. Sute de lampi mici, ascunse printre tufe, au prins sa licareasca deodata, de-a lungul cararii.

- Ce mai e nou ? a intrebat Ceausescu.

- De fiecare data incepea discutia in acest fel, chiar daca ma vedea de zece ori pe zi. Spunea adeseori ca serviciul de spionaj extern ar trebui sa aiba mereu cite ceva nou de raportat.

- Chiar am primit un mesaj de la Washington, am raspuns. Statia obtinuse deja o copie a telegramei abia sosita acolo de la ambasadorul american din Bucuresti, pentru Departamentul de Stat.

- De la W-12?

Acesta era numele codificat al unui agent din Departamentul de Stat.





- Da, tovarase. Agentul ne-a dat telegrama decodificat, primita adineauri de la ambasadorul lor din Bucuresti.

- Si ce zice idiotul?

Ceausescu il ura pe Rudolph Agrrey, socotind ca Departamentul de Stat 1-a umilit, trimitind-i un negru ca ambasador la Bucuresti.

- Face propuneri pentru vizita dv. la Washington.

- Crezi ca suspecteaza, cumva, “Orizontul”?

- Nu exista nici un indiciu in acest sens.

- Trimite-mi miine textul telegramei. Ce altceva mai e nou?

- Washingtonul raporteaza de asemenea ca “Richard” a inminat la CIA un raport despre Romania.

“Richard” era o oficialitate de rang inalt in Departamentul Agriculturii al Statelor Unite, care fusese si ea recrutata tot ca agent american pentru DIE de la Bucuresti.

- Chiar nimic despre “Orizont” in raport? - Nu.

- In alta ordine de idei, spune-mi, a inceput Nicolae sa recruteze noi agenti secreti?

- Are doua cazuri la Departamentul de Stat, am raspuns eu.

Nicolae M. Nicolae era un inginer stralucit, care-si petrecuse

aproape toata viata in Ministerul Comertului Exterior. In 1972, Ceausescu 1-a facut colonel foarte secret in serviciul de spionaj, iar in mai 1972 l-a trimis in Statele Unite ca ambasador.

- Pastreaza-i focul sub picioare. Ai recunoscut vreuna din fete in filmul lui Moga?

- Nu cred, tovarase Ceausescu.

- Ei, sotia ambasadorului american!

- Care, cel actual?

- Nu, cel dinaintea lui. Ala care mi-a placut mie.

- Moga a reusit sa-1 bage sub fusta ei pe unul dintre agentii sai, care era sofer la ambasada lor. Acum vrea sa-1 trimita pe soferul asta in America, mai intii in vizita, dar apoi definitiv. Ia legatura cu Moga. Poate ca intr-o zi va trebui sa insarcinezi DIE sa preia problema manevrarii ei.

- Noi n-am actionat niciodata impotriva unui ambasador american, tovarase Ceausescu. Si cred ca nimeni nu a mai facut asa ceva vreodata.

- Da, pentru ca nu am avut vreodata vreun ambasador american cu o nevasta curvistina. Dar ce serviciu are el acum?

- Sef de personal la Foggy Bottom.

- Nici ca se putea mai bine.





Mediator in Orientul Mijlociu?


- Povesteste-mi din nou ce-a zis Sadat?

In urma cu doua zile ma intorsesem dintr-o vizita la Cairo, unde m-a trimis Ceausescu ca mesagerul lui personal la presedintele egiptean Anwar Sadat.

- A spus ca a decis sa-1 accepte pe Carter ca mediator intre Egipt si Israel, am raspuns eu.

Presedintele Carter urmarea sa obtina atunci acest rol.

- Doar cu citeva saptamini in urma, Sadat a cazut de acord sa-1 intilneasca pe Begin aici, in Romania.

Ceausescu incercase din greu sa medieze intre Sadat si primul ministru Menachem Begin.

- Dupa parerea lui Sadat, Carter ar putea exercita o influenta personala mai mare asupra lui Begin, am precizat eu. Sadat spera ca presedintele Carter va antrena si CIA-ul in joc.

- Tot nu-mi vine sa cred. Ca si cu Brejnev. Ieri i-am trimis raportul tau, iar astazi Drozdenko a si venit aici cu un mesaj personal de la Brejnev, cerindu-mi sa dejoc planul lui Carter. (V. I. Drozdenko era ambasadorul la Bucuresti al secretarului general sovietic, Leonid Brejnev). Daca nu putem

mentine Romania ca loc de intilnire, ar vrea sa transfere problema pacii in Orientul Mijlociu la Conferinta de la Geneva si sa-1 determine pe Carter sa recunoasca OEP-ul (Organizatia pentru Eliberarea Palestinei), sau sa-1 convinga cel putin sa accepte discutii cu OEP-ul.

- Stiam sigur ca nu va fi usor ca Yasser Arafat si Organizatia pentru Eliberarea Palestinei sa fie antrenati in procesul pacii.

- Arafat nu e destul de flexibil ca sa trateze cu presedintele Carter.

- Am sa-1 fac eu sa fie. Ceea ce trebuie insa sa faci tu, e sa-1 aduci aici cit mai repede cu putinta.

Ceausescu a devenit din nou tacut. In timp ce treceam prin fata resedintei prezidentiale, am putut auzi o muzica zgomotoasa de rock, intrerupta cu mici explozii, repetate. In clipa cind am ajuns linga usa glisanta deschisa, l-am zarit pentru o clipa pe fiul lui Ceausescu, Nicu, care arunca in perete cu sticle nedeschise de whisky, cind se spargeau, alcoolul improsca toata mobila, iar risul lui Nicu rasuna in toata camera. Nicu devenise un bautor zdravan din adolescenta, cind disparea des de acasa, fiind gasit peste citeva





zile, beat mort, in casa prietenului sau, ori in vreun restaurant saracacios. Pe vremea aceea, Nicu bea orice, de la tuica la votca, Cointreau sau sampanie. Acum el avea 27 ani si bea numai Johnny Walker Black Label.

Departe, in spatele nostru, am zarit-o pe Elena la usa din fata. Vazindu-1 pe sotul ei, a trimis la el un paznic personal ca sa-1 cheme la cina. Inainte de a pleca, Ceausescu mi-a propus sa vedem un film dupa aceea. “Ne vedem in sala de cinema la ora zece”, s-a auzit vocea lui propagindu-se prin intuneric.

Desi Ceausescu nu fusese niciodata la vreun cinematograf public, el e un amator fanatic de filme. Fiecare locuinta a sa are cite o camera de proiectie, inzestrata cu un echipament complet de proiectare. Filmele lui preferate sint cele despre Napoleon, modelul lui preferat de viata, si filmele politiste americane. “Ei impusca mai intii, apoi pun intrebari”, obisnuia sa zica despre politistii americani. Ca toate celelalte din resedinta sa, nici cinematograful nu-i mic. Aici totul e tapetat in catifea de culoare gri deschis. Pe rindul din fata se afla numai doua scaune foarte mari, niste fotolii adinci, care te inghit cu totul, cind

te asezi in ele, avind cite doua mese joase in fata fiecaruia.

La ora zece Ceausescu a intrat in sala de cinema, purtind un pulover alb pe git, urmat zece minute mai tirziu de Elena, imbracata intr-o rochie de casa, lunga, din catifea gri, descheiata pe jumatate. Ceausescu este intotdeauna punctual, dar Elena niciodata. Un chelner 1-a servit cu vinul lui preferat, un vin anumit din Moldova, facut, desigur, special pregatit pentru el, si a deschis o sticla rece de sampanie Cordon Rouje, bautura favorita a Elenei.

In timp ce vizioneaza un film la resedinta sa personala, Ceausescu e relaxat, total diferit de imaginea lui publica. Ii plac foarte mult filmele cu Kojak, nu doar pentru ca sint filme de actiune, ci mai ales pentru ca, datorita mintii sale agere, el nu avea probleme cu anticiparea deznodamintului unui episod cu Kojak. La sfirsitul episodului de acum, luminile au surprins-o pe Elena adormita, cu gura si halatul foarte dizgratios cascate. Elena nu a fost niciodata in stare sa stea treaza pina la sfirsitul vreunui film. In schimb, imi amintesc ca Ceausescu a adormit doar o singura data in timpul unui spectacol. Era un spectacol de gala dat in cinstea





sa de catre presedintele costarican Jose Figueres, in 1973, iar Ceausescu a fost adormit nu numai de leganarea avionului, ci si de baletul lent. Evident, Kojak era genul lui preferat, nu baletul.

Dupa golirea altui pahar de vin, Ceausescu a plecat, cu obisnuitul sau pas vioi, facindu-mi semn sa-1 urmez. Biroul lui particular este incarcat cu mobila de mahon, incrustata cu fildes. Pe rafturile bibliotecii erau expuse operele complete ale lui Marx si Lenin, compactate in piele albastra, ca si lucrarile lui Ceausescu, legate in piele rosie.

- Arafat detine acum cheia, a inceput el. Daca as avea posibilitatea de a le spune lui Carter, Sadat si Begin ca pot transforma OEP-ul intr- un guvern in exil, apoi sa determin pe Sadat sa accepte rezolutiile 242 si 338, as putea deveni mediator in Orient.

Se referea la rezolutiile 242 si 338 ale Natiunilor Unite, care confirmau existenta statului Israel.

- Il vreau aici pe Arafat! - a continuat. Trimite avionul meu la Beirut si insarcineaza-1 pe Olcescu sa vina cu el.

Colonelul Constantin Olcescu era insarcinatul cu afaceri romane, seful statiei DIE din Liban.

- De asemenea, il vreau pe

“Annette” aici, a adaugat Ceausescu. El are mai multa influenta asupra lui Arafat decit oricine altul.

“Annette” era numele codificat de DIE pentru un om foarte apropiat de Arafat. Cind era tare ingindurat, Ceausescu uita deseori ca trebuia sa spuna “ea”, cind vorbea despre “Annette”, agentul lui preferat din OEP.

In timp ce Ceausescu vorbea, usa grea de la biroul lui a fost izbita, deschizindu-se brusc. Elena a aparut in pragul usii, cu halatul complet descheiat, cu parul in dezordine, cu ochii rosii si umflati.

- Nicule, te-am cautat peste tot. Unde ai fost?

- Discutam cu Pacepa. Vreau sa-1 aduca pe Arafat aici. Elena s-a intors spre mine:

- Mai bine l-ai convinge sa faca ceea ce vrem noi. Doar stii, tovarasul trebuie sa primeasca Premiul Nobel pentru Pace. Ca ala acordat idiotului de von Kissinger. Ma intelegi?

Titlul onorific de “von”, pe care Elena il dadea fostului consilier american al securitatii nationale, Henry Kissinger, nu se voia un compliment. Ea 1-a urit pe Kissinger inca din primul moment cind a auzit de Premiul Nobel pentru Pace.





Intorcindu-se spre sotul ei, a zis:

- Vreau ca ambasadoarea sa fie agentul meu personal in America, iar eu sa trag sforile de aici! Cateaua I-ai spus lui Pacepa sa ia legatura cu Moga?

- Ihi.

- Vezi, de aceea te iubesc eu asa de mult.

Apoi, strecurindu-si mina pe sub puloverul lui, ea a gingurit:” Am nevoie de tine, Nicule. Hai sa mergem la culcare.”

- Ai grija de ceea ce ti-am spus, Pacepa, mi-a zis Ceausescu peste umar, in vreme ce era tras de catre Elena.

Trecuse de miezul noptii, cind am parasit resedinta lui Ceausescu, ca sa merg acasa. Drumul meu trecea pe sub niste tei, ce incepusera de abia sa infloreasca. Mireasma lor imi amintea intotdeauna de copilarie si de teiul urias din fata casei parintesti.





Annette - legatura cu OEP-ul


“Annette” era, de fapt, Hani Hassan, prietenul cel mai bun al lui Arafat. Ma cunosteam cu Hassan din luna octombrie a anului 1972, cind venise pentru prima data in Romania, insotindu-1 pe Arafat. Ma gaseam in biroul lui Ceausescu, impreuna cu Nicolae Doicaru, pe vremea aceea seful lui DIE, si cu interpretul DIE-ului.

- El este fratele Hani el-Hassan, a deschis Arafat discutia, punindu-si arma pe masa si aratind spre omul bine facut, de virsta mijlocie, cu par negru si mustata la fel, imbracat in haine europene elegante, ce avea o alura care sugera calm, dar si frica in acelasi timp. El arata ca un doctor sau ca

un avocat, dar ochii lui sticlosi, miinile sale grase si gesturile ma faceau, intr-un fel, sa ma gindesc la un macelar.

- El-Hassan este prietenul meu personal cel mai devotat si colaboratorul meu cel mai apropiat, desi este cunoscut doar ca fiind unul dintre consilieri, a spus Arafat. Doar foarte putini oameni stiu ca organizeaza o intreaga retea de spionaj international. Dar si mai putini sint informati despre rolul lui secret in revolutia palestiniana. Poate mai putini oameni decit degetele de la mina asta, a accentuat Arafat, ridicindu-si mina dreapta, cu degetele rasfirate. El-Hassan joaca de mult unul din





cele mai importante roluri in lupta noastra. Mult mai important decit dumneata, sau dumneata, a continuat el, aratind spre Doicaru si spre mine, pentru ca noi sintem intr-o continua stare de razboi. Hassan e cel care doar cu citeva luni in urma a pregatit raspunsul nostru la decizia Comitetului Olimpic de la Munchen. El e creierul afacerii, care a facut ca numele organizatiei noastre sa apara pe primele pagini ale ziarelor.

Arafat se referea la masacrarea a 11 sportivi israelieni, in ziua de 5 septembrie 1972, de catre o echipa de teroristi ai OEP-ului, la Jocurile Olimpice de la Munchen. Arafat a observat insa o urma de scepticism in rindurile asistentei sale.

- Nu va lasati amagiti de aparenta lui eleganta, a strigat e. Fratele el-Hassan nu este omul cu arma, ci cu mintea. El este creierul nostru, a incheiat Arafat cu mindrie.

M-am uitat la Hassan si nu am mai putut vedea in el pe distinsul doctor sau avocat. Fata lui era neclintita ca o stinca. Cind i-am intilnit ochii, ei erau rai si patrunzatori.

Dupa intilnirea aceea din octombrie 1972, o legatura intensa, reciproca, a inceput intre OEP si

DIE. Hassan era cel ce trimitea toate rapoartele secrete ale DIE-ului despre Israel si Iordania, ceea ce constituia cea mai buna informatie pe care blocul sovietic a obtinut-o vreodata in zonele acelea ale lumii. Ceausescu a aprobat - cu multa generozitate - orice cerere facuta de Hassan. In curind, DIE a inceput sa-1 aprovizioneze cu enorme cantitati de echipament tehnic de spionaj, de la echipament electronic la cel de supraveghere secreta a institutiilor guvernamentale din Israel, Iordania si din alte tari, de aruncare in aer a emitatoarelor de materiale scrise secrete si alte mecanisme de spionaj.

- Moscova ajuta OEP-ul sa-si intareasca muschii, eu ii hranesc creierul, obisnuia Ceausescu sa zica.

In ianuarie 1975, Arafat si Hassan au venit la Bucuresti cu scopul de a-1 convinge pe Ceausescu sa le acorde sprijinul lui personal pentru o operatiune importanta de spionaj a OEP-ului, menita sa rastoarne si sa asasineze pe regele Hussein al Iordaniei, cu ideea de a face din Iordania casa viitoarei natiuni palestiniene, condusa de OEP. Cel mai impotriva lui Hussein era Hassan. “Mai mult de jumatate din populatia de azi a





Iordaniei este palestiniana, zicea el si, conform Conferintei Nationale Palestiniene, poarta raspunderea pentru ea. Palestina a devenit Iordania, iar regele ii inghite pe palestinieni”. Concluzia lui Hassan

era: Hussein trebuie sa moara. Desi este mai putin periculos decit Israelul. La care Ceausescu a replicat filozofic:

Monarhiile si dinastiile se opun revolutiilor.





Complot impotriva regelui Hussein


Dupa intilnirea aceea, Ceausescu mi-a ordonat sa pregatesc pentru el o vizita in Iordania si, in aprilie 1975, l-am insotit, alaturi de Elena in vizita de la Aman. Pe drumul de la aeroport si pina la palatul regal am fost inconjurati de o escorta nemaipomenita, cum nu mai vazusem niciodata pina atunci. Aruncatoare mobile de rachete in fata masinii prezidentiale, tancuri in jurul ei si artilerie in spate, iata numai o parte din paza pe care am avut-o.

- Maiestatea Voastra a primit informatii legate de vizita mea? - a intrebat Ceausescu. Prima sa grija era intotdeauna pentru pielea lui proprie.

- O, nu, domnule presedinte. Aceasta face parte din rutina. Este mai bine sa fii in siguranta, decit sa-ti para rau mai tirziu.

Chiar a doua zi dupa sosirea noastra la Aman, Hussein a pilotat personal unul din avioanele ce ne-a

dus la Golful Aqaba. Era sfirsit de saptamina si regele nu voia sa-i ofere lui Ceausescu doar doua zile de relaxare, ci sa-i arate partea antica a Iordanului pe care incerca chiar el, direct, s-o modernizeze. Pasagerii avionului erau: Alya, sotia lui de atunci, Ceausescu si Elena; apoi, Gheorghe Serbanescu, un agent DIE, care era coleg de facultate cu Hussein si era acum interpretul lui Ceausescu; si eu. Ziua senina si frumoasa ne-a dat o extraordinara panorama a acestei parti a Iordanului. Ghidul nostru a fost regina, care ne descria hotarele Aqabei si festivalul international al sporturilor, tinut anual acolo, la mijlocul lui noiembrie, ca sa coincida cu ziua de nastere a regelui.

La vila lor linistita din Aqaba, de unde puteai vedea intinderea Marii Rosii, totul era foarte firesc, fara protocol. Hussein si Alya l-au invitat pe Ceausescu sa iasa pe





mare cu barca lor, cu fundul de sticla, ca sa vada unul din cei mai frumosi recifi de corali din lume, iar apoi l-au invitat pe unul din iahturile lor cu motor. Dupa cina timpurie, ce fusese comandata individual si consumata absolut separat - “Mie imi plac hamburgheri, taco si coca-cola. Dar dv. puteti comanda orice doriti”- regele a propus vizionarea unui film, distractia lui favorita de seara.

Ceausescu a venit insa cu o alta propunere. Cind el si Hussein s-au reintilnit dupa cina, Ceausescu a inceput sa puna in aplicare planul lui Arafat. El s-a exprimat violent contra terorismului international practicat de OEP, condamnind cu putere recentele atacuri ale OEP impotriva independentei Iordaniei si a lui Hussein. Dupa mai putin de doua ore de convorbire, Ceausescu a pus pe masa un dosar cu datele biografice ale teroristilor OEP-lui ca si fotografiile lor. Inutil de precizat ca el nu mentionase faptul ca dosarul provenea de la Hani Hassan si ca a fost special intocmit pentru Hussein. Apoi Ceausescu a propus o legatura foarte confidentiala intre serviciile de spionaj roman si iordanian, cu scopul de a-si apara propria viata, ca si independenta celor doua tari.

Cind Ceausescu si-a terminat pledoaria, sincera in aparenta, regele Hussein a tacut citeva minute. Lungul istoric al divergentelor sale cu OEP-ul facuse de mult din acestea o chestiune de viata si de moarte pentru el. Apoi Hussein a dat mina cu Ceausescu, stringindu-i-o cu forta unui expert in karate, si 1-a imbratisat, fara sa spuna nici un cuvint.

A doua zi, Hussein 1-a informat pe Ceausescu despre acordul sau pentru “o legatura frateasca intre cele doua servicii de spionaj”. Chiar peste citeva ore, am avut prima intilnire cu seful serviciului de spionaj extern iordanian si cu subalternii lui apropiati. A devenit evident repede pentru mine ca OEP-ul era o tinta aproape tot atit de importanta ca si Israelul, si ca ei aveau de asemenea surse valoroase, la niveluri variate in diferitele fractiuni ale OEP-ului.

In momentul cind Ceausescu parasea Iordania, strinsese citeva dosare despre OEP, intocmite in graba de catre serviciul de spionaj extern iordanian, fara ca acesta sa-si ia masurile adecvate de protejare a surselor lui de informatii. In sinceritatea sa, Hussein a dat ordin ca un dosar special, ce expunea in detaliu





masurile luate de fortele militare si de securitate iordaniene, pentru a-i proteja viata impotriva teroristilor, sa fie de asemenea inminat lui Ceausescu, ca un ajutor fratesc pentru fortele de securitate romanesti, in vederea apararii vietii presedintelui. Tot la ordinul personal al lui Hussein, un sistem de legatura discreta s-a stabilit intre cele doua servicii de spionaj, incluzind un sistem special, bilateral, de comunicare radio codificata. Doar citeva zile mai tirziu, Hani Hassan a primit de la Ceausescu cite o copie a fiecarui document obtinut de la regele iordanian si de la serviciul sau de spionaj. Hassan, in schimb, ii furniza periodic informatiile ce trebuiau date serviciului de spionaj iordanian si, in acelasi timp, a continuat sa primeasca informatiile secrete provenite de la serviciul de spionaj al lui Hussein, acumulate in

decursul urmatoarelor intilniri de la Aman si Bucuresti, ca si prin sistemul de comunicare radio codificat.

In 1976, Ceausescu i-a propus lui Arafat sa faca un schimb de agenti. Primirea citorva agenti OEP a dus la o dramatica imbunatatire a componentei teroriste a DIE-ului, numita “Serviciul Z” - Z, ca ultima litera a alfabetului reprezentind “solutia finala”. Arafat si Hassan au desemnat pentru acest serviciu doua echipe de teroristi profesionisti din OEP, care au fost antrenate mai tirziu pentru actiuni de rapire si asasinare in Vest, la ordinul lui Ceausescu.

Un general DIE, Constantin Munteanu, fusese transferat la Beirut, unde deveni seful consilierilor ce trebuiau sa invete OEP-ul cum sa organizeze actiuni de spionaj, cu scopul de a fi recunoscuti de catre Occident.





Annette este recrutat


Pe la sfirsitul anului 1976, Hani Hassan a fost in mod oficial recrutat ca agent roman, pe baza unor raporturi ce relevau slabiciunea lui pentru banii occidentali. La indicatia personala a lui Ceausescu, a primit numele

codificat de “Annette”. Dosarul sau de la DIE arata ca a luat periodic mari sume de bani, intre 2500 si 10.000 de dolari, bani lichizi, si ca informatiile lui erau deosebit de interesante. Analistii DIE, de exemplu, au obtinut numeroase





date din inregistrarile provenite din continua interceptarea de catre OEP a liniilor telefonice din estul Beirutului. In conformitate cu “Annette”, centrul de supraveghere al OEP-ului, construit special de catre KGB-ul sovietic, fusese in mod secret impinzit cu microfoane, la fel ca si interiorul ambasadei sovietice, cu scopul unei duble operatii de spionaj. “Annette” a furnizat de asemenea informatii semnificative despre baze si tabere secrete de antrenament pentru teroristii OEP din Bulgaria. Raporturile sale despre centrele OEP-ului din muntii Yugoslaviei erau pur si simplu savurate enorm de Ceausescu, care le pastra ca o dovada a duplicitatii lui Tito. Dar cea mai importanta contributie a lui “Annette” a constat in marea cantitate de informatii furnizate DIE-ului, cu privire la mostre de arme - de la pusti automate la tancuri. Cele mai multe informatii de acest fel erau procurate din Liban, dar unele fusesera obtinute si prin colaborarea OEP-ului cu Armata Rosie japoneza, Brigazile Rosii italiene, banda vest-germana Baader-Meinhof si alte grupari similare.

Puteam auzi din spate zgomotul slab al masinii mele. De cite ori mergeam noaptea acasa pe jos,

soferul meu ma urma discret, pina ce ma vedea intrat in casa. Locuinta mea era o casa din doua apartamente, construita chiar inaintea celui de al doilea razboi mondial de catre faimosul arhitect Iulius Prager pentru cele doua surori ale sale. Ceausescu mi-a cerut sa ma mut acolo, pe bulevardul Zoia nr. 28, astfel incit sa fiu mai aproape de resedinta sa. Ocupam primul etaj, unde era un apartament luxos si dispuneam de o gradina mare, cu bazin de inot. Etajul al doilea era detinut de fiul mai virstnic al defunctului dr. Petru Groza, care in martie 1945 a devenit cel dintii prim-ministru pro-comunist si, mai tirziu, presedinte al Marii Adunari Nationale.

Cind am ajuns acasa in seara aceea, militianul ce pazea Ambasada Poloniei, de peste drum, a iesit din ghereta lui ca sa ma salute militareste. In momentul in care deschideam poarta grea de metal, am vazut o perdea miscindu-se usor la un geam de la etajul al doilea al casei mele. Era nevasta lui Groza. Statea intotdeauna si ma astepta, oricit de tirziu veneam acasa. Barbatul ei ajunsese un alcoolic, iar eu devenisem singurul ei divertisment. Cu citeva luni mai inainte,





necontrolata, mi-a marturisit deodata ca ma placea si ca era fascinata de tot ce se leaga de persoana mea: vizitele ce le faceam peste hotare, aparitiile mele la televiziune, impreuna cu Ceausescu, alaiul de masini negre, sosind la casa mea.

Apartamentul nostru era cufundat in intuneric. Din hol am trecut direct in biroul meu, unde veioza lumina blind cei doi pereti, acoperiti in intregime de poze marite si inramate. Ele ma aratau plimbindu-ma cu Charles de Gaulle la Paris, cinind cu Willy Brand la Bonn, pescuind in Caraibe cu Raul Castro, insotind pe Richard Nixon si Henry Kissinger, la plecarea de la Ambasada Romana din Washington, discutind cu Gerald Ford, dind mina cu Hirohito sau cu Ferdinand Marcos, dansind cu Imelda, sotia lui, pe bordul iahtului lor, ascultind la Moammar Gadhafi in cortul facut din petice, intilnindu-1 pe Yasser Arafat, la sediul lui din Liban, discutind cu Anwar Sadat la resedinta sa de vara si insotindu-1 pe Ceausescu in mai mult de treizeci de vizite in America de Nord si de Sud, Europa

Occidentala, Asia si Africa. Pe peretele din stinga, luminate discret, erau expuse cele 39 de medalii romanesti si straine ce mi s-au acordat de-a lungul anilor. Cele din America Latina erau mai mari si mai spectaculoase, cu fete emailate, stralucitoare si cu lanturi masive. Dar cele mai valoroase ramineau acelea primite de la Sahul Iranului si de la Jean Bedel Bokassa- al Republicii Centrale Africane, toate din aur masiv si incrustate cu diamante pretioase.

Alaturi de medalii era expusa vioara Steiner, pe care o primisem, copil fiind, drept cadou pentru ziua mea de nastere, de la nasul meu, istoricul Nicolae Iorga, cu putin timp inaintea asasinarii sale de catre organizatia fascista Garda de Fier, in 1940.

Am ciugulit putina mincare rece, pregatita pentru mine in sufragerie de catre fiica mea, Dana.

Ferestrele dormitorului aveau jaluzele grele in exterior, ca sa opreasca perfect lumina de afara. Dormind mai putin de patru-cinci ore pe noapte, ma obisnuisem sa atipesc in nici un minut, dar numai daca incaperea era perfect intunecata.





Capitolul 2


- Amindoi vrem sa influentam America in favoarea noastra. Metodele impuse sint diferite, totusi. Dumneata, frate Arafat, folosesti arme. Eu folosesc cuvinte.

- Lupta, frate Ceausescu. Lupta inarmata si teroarea sint singurele lucruri pe care americanii le respecta.

- Dumneata, frate Yasser, ai fost aici in 1972, si esti aici si acum. Poti sa vezi cu ochii dumitale ca nimic nu s-a schimbat in Romania in timpul scurs de atunci. Noi sintem tot aceeasi tara comunista, unde proprietatea privata nu numai ca este interzisa - ea este o dizgratie. Dar Vestul ma iubeste acum. Doi presedinti americani au vizitat Romania de cind am infiintat operatiunea “Orizont”, nici unul inainte de asta. Numai in ultimii sase ani am primit douasprezece miliarde de dolari in credite vestice - doua miliarde pe an. Cu zece ani in urma, cea mai importanta operatiune de spionaj tehnologic a fost scoaterea pe cale ilegala din America a porumbului hibrid. Acum Bucurestiul ocupa un loc de frunte in cadrul Pactului de la Varsovia in ceea ce priveste

spionajul tehnologic in America.

- Este adevarat?

- Aceasta este nu numai ceea ce gindesc eu, dar si ceea ce Brejnev mi-a spus.

- Uimitor!

- Inainte de a incepe operatiunea “Orizontul”, nu am putut exporta nimic in America. Tot ce am facut atunci era sa import tehnica lor avansata. Acum exporturile mele aproape egaleaza importurile si, in zece ani, balanta va fi zece la unu in favoarea mea. Cu cinci ani in urma abia am avut o duzina de agenti secreti in toata America. Acum am de cinci ori pe-atita. Si ce a obtinut America de aici? C, nimic altceva decit c

Folosindu-se de ambele miini, Ceausescu a inceput sa infulece felii de rosii, ceapa si brinza, meniul lui preferat. Cind era printre prieteni, el dorea intotdeauna sa-si foloseasca degetele in locul furculitei. La fel si Arafat, care a profitat de pauza binevenita, pentru a inghiti o baclava, pe care a inmuiat-o mai intii intr-un borcan cu miere. A minca mierea direct din borcan, era felul lui preferat de a se cinsti.





Fratele Ceausescu, fratele Arafat


Yasser Arafat, insotit de Hani Hassan, sosise la Bucuresti cu o ora mai devreme, cu avionul prezidential al lui Ceausescu. Numai cinci persoane, imbracate lejer, stateau la masa lunga de 24 persoane din sala de sedinte.

De o parte a mesei sedeau Arafat si Hassan. Intre ei se afla George Serbanescu, interpretul DIE-ului. Singura limba straina vorbita de Ceausescu este rusa, pe care insa Arafat nu o vorbeste. Ceausescu sedea de partea cealalta a mesei iar eu sedeam alaturi de el, fiind prezent in dubla mea calitate de consilier personal si sef al Serviciului romanesc de spionaj extern.

Asemanarea dintre Ceausescu si Arafat era foarte izbitoare. Aceasta consta nu numai din vederile lor politice comune si antisemitismul lor. Fara barba lui Arafat si pielea lui putin mai inchisa la culoare, ar fi fost greu sa-i deosebesti. Ei au acelasi format al fetei, aceeasi expresie a gurii, acelasi zimbet, aceiasi ochi, care te strapungeau cu privirea. Ei gindesc si actioneaza la fel. Sint la fel de vorbareti, irascibili, impulsivi, violenti si isterici. Aceasta asemanare puternica i-a surprins pe amindoi

inca din prima zi in care s-au intilnit si a jucat un rol important in prietenia lor.

Ceausescu a mincat tot din farfurie si acum o stergea cu o bucata de piine.

- In doua saptamini voi fi din nou la Washington si pot sa jur ca Carter va lauda Romania, ca fiind o tara grozava, iar pe mine ma va numi “un conducator international distins”.

- Asta datorita “Orizontului”, nu-i asa? - a vorbit Hassan pentru prima oara in seara aceea.

- Poti sa te gindesti la altceva mai bun? - a spus Ceausescu, privindu-1 cu afectiune. Ceausescu il considera pe Arafat cel mai bun prieten al sau si il numeste “vulpea mea desteapta”, dar il admira in mod vizibil pe Hassan pentru perfidia si singele sau rece.

Ceausescu lua o rosie intreaga si musca din ea ca dintr-un mar, improscind suc si seminte in jur. Apoi si-a umplut gura cu ceapa si brinza, stergindu-si degetele, cu un gest mecanic, pe fata de masa de damasc, studiindu-1 tot timpul pe Arafat, cu ochii lui vioi de viezure.

- Cum iti mai merg operatiunile tale de spionaj? a intrebat el, schimbind subiectul.





- Agentii pe care Hassan i-a primit de la fratele Pacepa sint niste adevarati artisti.

- Ceausescu a preluat ideea.

- Spionajul este desigur o arta, o pricepere.

- Chiar in acest moment avem o actiune la Viena, a intervenit Hassan, si rezultatul ar putea fi un premiu de pace de la Kreisky.

Bruno Kreisky era atunci cancelarul Austriei.

Arafat a izbucnit intr-un hohot de ris:

- Un cadou de la un evreu pentru OEP. N-ar fi, oare, minunat?

- Mai avem si o alta operatiune in care-1 folosim pe Abu Nidal, a adaugat Hassan.

- Cine ar putea banui ca Nidal, dusmanul meu cel mai aprig, insusi individul care imi omoara oamenii, ar putea, de fapt, sa-mi faca servicii, a izbucnit Arafat.

- Felicitari, a spus Ceausescu. Dar ce parere ai despre pretinsa noastra ruptura cu terorismul? Vestului ii va place asta.

- Numai prefacatorie, ca si independenta voastra, nu-i asa?

- Exact. Dar prefacatorie peste prefacatorie. Influenta politica, ca si materialismul dialectic, sint construite pe acelasi principiu de baza: acumularea cantitativa genereaza transformare calitativa.

- Eu nu sint un expert in marxism, ca tine, frate Ceausescu.

- Materialismul dialectic lucreaza ca si cocaina, ca sa zicem asa. Daca o tragi pe nas o data sau de doua ori, poate sa nu-ti schimbe viata. Dar daca o folosesti zilnic, te va transforma in dependent, un om total diferit. Aceasta-i transformarea calitativa.

- Sforaitul unui Arafat pacifist, zi de zi?

- Exact, frate Yasser. Vestul poate deveni legat de tine si de OEP-ul tau.

Discutia amicala a continuat in acest fel amical cel putin o ora. In ultimele citeva luni, Ceausescu si Arafat au fost foarte preocupati de recunoasterea OEP-ului de catre Europa de Vest, incercind sa creeze o imagine moderata a lui Arafat.

Ceausescu a fost acela care a atins miezul problemei.

- Voi fi la in Washington in mai putin de doua saptamini. De aceea v-am chemat aici.

- Pune cartile pe masa, frate Ceausescu.

- Nu cu mult timp in urma ti-am povestit despre planul meu de a-1 aduce pe Sadat si Begin la aceeasi masa, aici, in Romania. Sinaia este locul pe care l-am ales pentru acest scop si eu i-am asigurat ca nimic in lume nu poate fi mai insufletitor





si sigur decit acest oras montan pitoresc. Este locul unde fostul rege a avut palatul lui de vara.

- Stiu. Mi-ai mai spus asta.

- Cu citeva zile in urma, l-am trimis pe Pacepa la Cairo sa discute detaliile cu Sadat, si cind s-a intors nu mi-a venit sa-mi cred urechilor. Sadat si-a schimbat total vederile. El spune ca Carter a intrat in joc si a oferit nu numai Camp David, ca loc de intilnire si influenta sa personala asupra lui Begin, dar si suportul CIA-ului.

- Sadat n-a suflat o vorba despre asta.

- El i-a spus lui Pacepa ca acesta este un secret foarte mare.

- Interesant, a zis Arafat, inclestindu-si nervos degetele.

- Si l-am informat imediat pe Brejnev. Stii, mie nu-mi place deloc de el ca om, dar cauza noastra comuna a prevalat intotdeauna.

Avind amindoi o fire extrem de razbunatoare, Leonid Brejnev si Nicolae Ceausescu au inceput sa se urasca reciproc cu mult timp inainte. In 1953 Brejnev a devenit general cu doua stele si adjunctul sefului Departamentului Politic al Armatei Rosii. Cu un an inainte, el fusese prim-secretar al Comitetului Central al Partidului Comunist al Moldovei, o fosta regiune

romaneasca pe care sovieticii au ocupat-o la sfirsitul celui de-al doilea razboi mondial. Din aceasta cauza, el era considerat un expert in probleme romanesti si a fost insarcinat cu supravegherea si indoctrinarea politica a armatei romanesti. Criticarea aspra a armatei romanesti 1-a ranit profund pe Ceausescu, care era pe vremea aceea general cu doua stele si responsabil cu departamentele politice ale fortelor militare si de securitate ale Romaniei. Ceausescu nu putea sa-1 ierte pentru asta. Cind Ceausescu a venit la putere, a ordonat ca D1E sa intocmeasca un studiu detaliat asupra activitatii lui Brejnev, ca conducator al Moldovei. Un an mai tirziu, in mai 1966, cind Brejnev a vizitat Bucurestiul, Ceausescu i-a prezentat lui Brejnev documente, aratind ca in perioada 1950-52 de rusificare a Moldovei, Brejnev a deportat in Siberia mai mult de un milion de romani si i-a inlocuit cu rusi si ucrainieni. Discutia a fost foarte dura si a cauzat o ruptura in relatia lor personala. Au trecut zece ani pina ce Brejnev a revenit in Romania.

- Ce a spus Brejnev? a intrebat Arafat cu ochii lui de viezure, miscindu-se repede de la Ceausescu la mine si inapoi.





- In mai putin de 24 ore, Drozdenko era in biroul meu cu mesajul Kremlinului. Ei imi cer sa fac tot ce pot ca sa diminuez rolul lui Carter si sa ajut ca intregul proces de pace in Orientul Mijlociu sa fie transferat la Conferinta de la Geneva.

- Astfel, nu numai ca va pune Moscova automat in mijlocul scenei, dar va face ca intreaga poveste sa iasa la suprafata pentru totdeauna. Geneva este renumita pentru asta.

- El nu are nici o influenta asupra mea si fara Arafat nu va fi nici un fel de pace.

- Aceasta-i ceea ce doresc de la dumneata, frate Yasser. Ajuta-ma sa arat ca eu sint singurul care are oarecare inriurire asupra dumitale.

- Este si interesul meu ca Premiul Nobel sa fie acordat dumitale, frate, Ceausescu.

- Cind voi ajunge la Washington, vreau sa-i arat lui Carter ca eu, si numai eu, pot schimba OEP si ca sint dornic sa fac acest lucru, daca este de acord sa transfere negocierile de la Camp Davis la Geneva.

- Ce sa schimbi? a intrerupt Arafat cu suspiciune.

- Nimic serios, numai citeva schimbari cosmetice. Ca de exemplu, transformarea OEP

intr-un veritabil guvern in exil. Aceasta nu ar insemna nimic pentru tine, ci ar inlatura toate pretextele americane de izolare a ta si ar deschide usa Genevei spre tine, frate.

Arafat s-a oprit cu mina in aer, neobservind ca mierea din lingura incepuse sa-i picure pe costum. Ceausescu a continuat:

- Ar fi mult mai usor sa convingem Vestul sa negocieze cu un guvern in exil, decit cu o organizatie terorista.

Arafat mi-a aruncat o privire rapida, apoi a inceput sa-1 priveasca sfredelitor pe Ceausescu, cu ochii sai nelinistiti si incruntati, in timp ce lingea mecanic lingura goala.

- Cred ca tu nu vorbesti serios, nu-i asa?

- Mai, nu vorbesc despre o schimbare importanta, ci doar despre un joc de artificii.

- Asta nu-i usor.

- Tu crezi ca pentru mine e usor sa ma strecor pe ascuns la Moscova, cind am fost obisnuit sa fiu primit acolo cu sunet de fanfara si cu defilarea garzii?

- Mie nu-mi pasa ca vin aici in secret, frate Ceausescu. Asta-i pentru cauza noastra. Dar noi sintem o revolutie, nu un guvern in exil.





- Noi am fost nascuti ca o revolutie si vom ramine o revolutie neincatusata.

- Si veti ramine o revolutie. Singurul lucru pe care vreau sa-1 schimb e placuta cu numele de pe usa.

Dupa o scurta pauza, Arafat s-a lansat intr-un lung discurs. El a spus ca palestinienii erau lipsiti de traditia, unitatea si disciplina necesara, pentru a deveni un stat oficial. Ca un stat palestinian ar fi un esec inca din prima zi. Ca acest lucru era ceva pentru generatia viitoare. Ca toate guvernele, chiar si cele comuniste, erau limitate de legi si acorduri internationale. Ca el nu putea pune nici un fel de legi si obstacole in calea luptei palestinienilor impotriva Israelului.

- Nu ma indoiesc, a spus Ceausescu cu simpatie, ca un razboi al teroarei este singura voastra arma reala. Dar, la umbra unui zis guvern in exil, poti sa mentii cite grupe operationale vrei, atita timp cit ele nu sint legate in mod public de numele tau. Ele vor organiza operatii nenumarate, pretutindeni in lume, in timp ce “guvernul” tau va ramine primul si intact, gata pentru negocieri si recunoastere viitoare.

- Care ar fi avantajul politic din toata afacerea aceasta? a intrerupt

Arafat nervos, taind in fisii o hirtie goala rupta din carnetul lui.

- Ai putea profita de pe urma acestui credit, ca si mine, a raspuns Ceausescu, pocnind din degete, pentru o alta sticla de vin pentru el, si un borcan de miere pentru Arafat.

Sub presiunea lui Ceausescu, Arafat a cazut de acord in final sa revada aceste propuneri cu colaboratorii sai cei mai apropiati si sa trimita raspunsul prin Olcescu, insarcinatul cu afaceri aici, in Beirut, care 1-a dublat ca sef al statiei DIE.

- Cu cit mai repede am raspunsul tau, cu atit mai mari sint sansele sa joc rolul de adept al tau la Washington, a staruit Ceausescu.

- In mai putin de 24 de ore, a raspuns nelinistit Arafat.

- Daca nu in 24, atunci in 48 de ore. Tu ai putea de asemenea sa te gindesti la citeva sugestii, conciliante pentru Vest, in legatura cu 242 si 338.

Era vorba de doua rezolutii ale Natiunilor Unite pe care OEP a refuzat sa le accepte.

- Bine, a zis Arafat, clipind din ochi spre Ceausescu, inainte de a schimba subiectul. Am nevoie de mai multe pasapoarte in alb de la tine, frate Ceausescu. O suta. Israeliene, iordaniene,





vest-europene. Citeva americane, daca poti.

- Ce-i al meu e si al tau, a spus Ceausescu, mergind la Arafat si sarutindu-1 cu afectiune pe ambii obraji. In timp ce plecau brat la brat, singurul sunet ce se putea auzi era tropotul tocurilor inalte ale lui Arafat si al pantofilor cu talpa groasa de piele ai lui Ceausescu, inaintind cu pasi marunti de-a lungul podelei de marmura. Ceausescu are inaltimea doar de aproximativ 1,60 m, iar Arafat este cu putin mai inalt.

Cind usa automata glisanta s-a inchis in urma lor, Hassan a venit la mine.

- Cind putem discuta? a intrebat el in germana.

In anii 60 Hassan a studiat ingineria in Germania de Vest si a devenit presedinte al Uniunii Studentilor Palestinieni din Europa si a unor sindicate afiliate a muncitorilor. Numai in Germania erau 3000 studenti si 65.000 muncitori palestinieni. Vasta retea interlopa de spionaj, pe care el a infiintat-o in Europa occidentala, a fost de nepretuit pentru lupta lui Arafat, de a-si consolida pozitia de conducator al OEP. A fost de asemenea un pas hotaritor pentru relatia foarte apropiata dintre ei doi, si mina libera pe care Arafat

i-a dat-o.

- Olcescu va veni imediat ce-i putem porni pe sefii nostri, am propus eu. Esti de acord, Annette?

Hassan a avut o tresarire aproape imperceptibila, cind i-am rostit numele codificat.

Cind am iesit afara, i-am putut vedea pe cei doi conducatori plimbindu-se prin gradina, aratind din spate exact ca Tweedledum si Tweedledee. Ei purtau aceleasi pulovere si pantaloni cachi, facute la comanda in Romania pentru OEP. Felul de a merge era identic si isi fluturau miinile in acelasi mod. Cu imbracamintea lor in stil militar, pareau nelalocul lor, in mijlocul statuilor de marmura, a fintinilor arteziene si a plantelor exotice, toate usor luminate, ca intr-o lume de basm. Gradina apartinea unui palat construit in urma cu 15 ani, ca o resedinta personala pentru precedentul presedinte Gheorghe Gheorghiu-Dej. Enorma resedinta prezidentiala si birourile particulare erau utilate cu numeroase mijloace de agrement ca: un cinematograf, o sera de plante, o sala de gimnastica, bazine de inot, un debarcader pentru barci si doua apartamente luxoase, destinate pentru prietena de multi ani a lui Dej, o binecunoscuta





actrita, si pentru fiecare dintre fetele lui si familiile lor. Dupa ce Dej a murit in 1965, Ceausescu 1-a criticat pe Dej pentru luxul sau personal si a calificat resedinta sa ca fiind “neproletara”, si a transformat-o intr-o casa de oaspeti, pentru vizitatorii de nivel inalt. Insa noua resedinta a lui

Ceausescu, pe care a construit-o cu zece ani mai tirziu, era, desigur, si mai luxoasa

Hassan si cu mine i-am urmat pe Ceausescu si pe Arafat. Peste citeva minute, cei doi conducatori si-au dat mina, s-au sarutat cu efuziune, s-au batut pe spate, s-au sarutat din nou si si-au dat mina inca o data.





Preluarea lui “Iunie cel negru” de la Abu Nidal


Am plecat pe jos cu Ceausescu, resedinta sa fiind la numai citeva minute de mers. Deja Stefan Andrei ne astepta la poarta.

- Nici o intilnire oficiala cu Arafat, nici un comunicat de presa. El pleaca in zori ca sa fie dimineata la birou. Va pleca pe ascuns, tot la fel cum a venit in seara asta, a spus Ceausescu, en passant, fara sa raspunda la salutul lui Andrei “Traiasca presedintele Ceausescu”, cea mai obisnuita forma de salut, folosita numai de cei mai apropiati subordonati ai sai.

- Tu du-te inapoi, Pacepa, mi-a spus Ceausescu. Vorbeste cu Hassan. Si nu uita ca ii place Chivas Regal.

Andrei inca astepta la poarta. Pentru seara aceea, aranjase o cina festiva, ca sa sarbatoreasca numirea

lui in functia de ministru al afacerilor externe, si voia ca eu sa-1 insotesc. I-am explicat ca Ceausescu mi-a dat inca o sarcina de indeplinit, dar l-am asigurat ca voi veni mai tirziu.

Am plecat de la Ceausescu cam dupa o jumatate de ceas. “La Roma”, i-am spus soferului. “Roma” era numele neoficial al unei case vechi si elegante, apartinind DIE-ului, pe care o rezervam pentru cazuri speciale. Era numita asa deoarece e situata pe strada Roma.

Cind am ajuns acolo, Hassan, Munteanu si Olcescu erau deja confortabil instalati in niste fotolii de catifea albastra. Pe masa neagra, din mijlocul camerei elegante, erau doua pahare cu Scotch cu gheata si o cana cu “ceai”. Conspiratia era





atit de adinc cuibarita in singele lui Hassan, incit chiar si Chivas Regal-ul sau trebuia sa fie camunfiat.

- Iti mai amintesti de planul “Shuquairy”, Abu Munteanu? a inceput Hassan.

- Cum sa nu-mi amintesc!

Intorcindu-se spre mine, Munteanu a explicat:

- Aceasta este o operatie de spionaj, pe care doar am inceput-o impreuna, generale. Este numita codificat dupa Ahmad Shuquairy, primul director al OEP, care a conceput Conventia Nationala si Constitutia si care, in timpul razboiului de sase zile, a scapat din Ierusalim, deghizat ca o femeie.

- Operatiunea “Shuquairy” este operatiunea preferata a directorului, a continuat Hassan. Aceasta are scopul de a-1 face sa para un moderat. El personal 1-a recrutat pe primul agent secret, “Solomon”. Ti-1 mai amintesti, nu-i asa, Abu Munteanu?

- Doctorul care a organizat atacul asupra unui autobuz El AK la aeroportul de la Munchen, in 1970? Cel care a fost instruit de catre director sa pretinda ca vrea reconcilierea si sa deschida discutiile cu israelienii - dar a fost apoi denuntat in mod public de catre el?

- Da. Dar de “Helmuth” iti mai amintesti?

- Agentul acela al vostru austriac?

- Ei bine, atunci, am vesti pentru voi toti. Directorul 1-a trimis pe “Solomon” la Viena unde, cu ajutorul lui “Helmuth”, a contactat citiva politicieni de stinga israelieni si a inceput sa le expuna “planul de reconciliere”. Privind catre mine, a explicat: Acela pe care l-am aranjat impreuna cu Abu Munteanu. Apoi “Helmuth” a inceput sa trimbiteze povestea si sa o raspindeasca in jur. Si acum vestea cea mare: “Solomon” si partenerii sai israelieni vor primi Premiul Kreisky, cel acordat pentru pace si drepturile omului, sau asa ceva. Nu-i interesant?

- Care este cistigul vostru politic? a intrebat Olcescu, cu o nota de suspiciune in glas.

- Eu i-am instruit pe oamenii nostri din OEP sa insiste ca “Solomon” sa fie mustrat si sa i se ceara sa renunte la premiu sau, in caz contrar, sa se retraga din Congresul National Palestinian. Atunci fratele Kaddoumi si directorul ii vor lua apararea in public si-l vor lauda pe Kreisky, chiar daca este evreu. Aceasta ca sa convinga Austria ca directorul este un moderat, dornic sa negocieze.





- Studentul este pe cale sa-si depaseasca profesorul, a spus Munteanu, privindu-1 pe Hassan cu mindrie profesionala.

- Operatiunea “Shuquairy” este cea mentionata de directorul Arafat in seara aceasta, mi-a explicat Hassan.

- Care e pasul urmator?

- Pasul urmator este sarcina ta. Agentii tai secreti din cadrul guvernului austriac vor sopti zilnic la urechea lui Kreisky ca el este cel dintii conducator de stat occidental care facem primul pas spre reconcilierea dintre palestinieni si Israel si ca ar putea curind deveni primul care sa recunoasca OEP in mod oficial. Ca un astfel de gest il va face pe Arafat chiar mai moderat. Si ca numai cineva care are relatii oficiale bune cu ambele partide, poate media un conflict, a spus Hassan, dezvaluindu-si planurile.

- Tovarasului ii va place asta, a replicat Munteanu. Este exact stilul lui.

- Mai am si o alta operatiune in curs de desfasurare, Abu Munteanu, a continuat Hassan. Este una cu raza lunga de actiune, dar pare foarte promitatoare. Iti amintesti de Sabry al-Bana?

- Individul care avea intotdeauna probleme cu inima?

“Tatal Luptei”?

- Da. Nom de gudrre-ul lui este Abu Nidal. El este cel care ar fi vrut totdeauna ca noi sa distrugem Israelul, in fiecare zi din saptamina. Nu era posibil sa facem aceasta, asa ca, in 1974, a decis s-o faca de unul singur. El a fost o data la Bucuresti cu directorul.

- Da, il cunosc bine, a spus Olcescu.

- Dupa ce a plecat, Abu Nidal a abordat Bagdadul. El a obtinut peste 10.000 dolari de la irakieni si i-a folosit pentru crearea Comitetului Revolutionar Fatah, pe care citeva cercuri din Bagdad au inceput sa il numeasca “adevaratul Fatah” Cu citeva luni in urma, Abu Nidal si-a format propriul grup terorist, pe care 1-a numit “Iunie Negru”, dupa intrarea in iunie 1976 a trupelor siriene in Liban. In ianuarie trecut ei l-au omorit pe reprezentantul nostru la biroul sau din Green Street, in Londra, si au anuntat ca erau pregatiti sa asasineze si pe alti reprezentanti ai OEP.

- Era un bun prieten de-al meu, a spus Olcescu.

- Aceea nu a fost operatiunea lui Nidal. Era operatiunea noastra.

- Voi l-ati omorit pe propriul vostru reprezentant din Londra? a intrebat Olcescu.





- Intr-o revolutie, intotdeauna mor unii oameni, a spus Hassan, cu o stralucire vicleana in ochi. Nidal insusi isi petrece mai mult timp in spitalele din Germania de Est si Irak, decit pe propriile-i picioare. Dar noi am preluat controlul organizatiei sale “Iunie Negru”, cu ajutorul agentilor pe care i-am avut acolo. Toate posturile importante sub Nidal, sint detinute acum de oamenii mei. Noi sintem acum cei care conducem de fapt acest “Iunie Negru”, nu Nidal. Noi, nu Nidal, avem acum ultimul cuvint de spus in aranjarea prioritatilor sale teroriste.

- Noi, nu Nidal, asiguram suportul spionajului si pasapoartele necesare operatiunilor lui, a adaugat Munteanu.

- Noi, nu Nidal, decidem unde sa omorim, unde sa actionam, a continuat Hassan, si, mai presus de toate, Irak, si Libia vor plati, cum zice directorul. Ei finanteaza “Iunie Negru” al lui Nidal. Directorul mi-a dat numele citorva dintre oamenii nostri de peste hotare, iar eu i-am pasat oamenilor mei din “Iunie Negru”.

- Dar de ce sa-ti omori proprii tai oameni? a insistat Olcescu cu incapatinare.

oamenilor mei din “Iunie Negru”.

- Dar de ce sa-ti omori proprii

tai oameni? a insistat Olcescu cu incapatinare.

- Noi vrem sa organizam citeva actiuni spectaculoase impotriva OEP, facindu-le sa para ca-s realizate de grupele extremiste palestiniene, care il acuza pe director ca devine prea impaciuitor si moderat.

- Pai, nu-i oare, un procedeu clasic? a intrerupt Munteanu.

- Directorul a cerut Comitetului Executiv al OEP sa-1 condamne la moarte pe Nidal, ca tradator.

- Inteleg, a remarcat Olcescu.

- Am nevoie de ajutorul vostru, fratilor. Imi trebuie citeva pasapoarte pentru “Iunie Negru”. Acesta este motivul pentru care directorul a apelat la fratele Ceausescu, pentru pasapoarte in alb.

- “Ce-i al meu e si al vostru” este ceea ce a spus tovarasul, am subliniat eu.

- Multumim anticipat, fratilor. Directorul este acum prins cu problemele spionajului. Nu va trece insa mult timp pina ce voi fi in stare sa creez o imagine pozitiva a sa in Vest.

In anul 1985, numele lui Abu Nidal a aparut in presa occidentala in legatura cu un nou val de teroare palestiniana, ce a urmat dupa rapirea, in noiembrie 1985, a





avionului Egypt Airlines 737, cu destinatia Malta, culminind cu moartea a saizeci de persoane. La inceputul lui decembrie, presa americana a relatat de asemenea ca OEP a pornit o actiune publica impotriva lui Nidal: “La inceputul acestei luni, comandantul adjunct al lui Arafat, Khalil Wazir, a adoptat linia ca Abu Nidal este un instrument al serviciilor de spionaj arabe El a fost odata in miinile irakienilor, iar acum se afla in miinile sirienilor si libienilor”.

Doar la citeva zile dupa aceasta declaratie publica a OEP-ului impotriva lui Abu Nidal, doua atacuri simultane au avut loc, in data de 27 decembrie 1985, impotriva pasagerilor de la Roma si Viena, care asteptau sa ia zborul El Al, terminindu-se cu 18 morti si 121 raniti. Descriind aceste operatiuni teroriste, revista Time a scris: “Vinerea trecuta, in numai zece minute, lumii civilizate i s-a reamintit despre vulnerabilitatea ei in miinile teroristilor sinucigasi, de instabilitatea periculoasa, care emana din Orientul Mijlociu si, in final, despre fragilitatea terorizanta a vietii. Responsabilitatea pentru aceste atacuri a fost asumata de un grup dezident al Organizatiei pentru Eliberarea Palestinei La citeva ore dupa atacuri, un om,

vorbind spaniola cu accent arab, a chemat o statie de radio in Malaga, Spania, pretinzind ca ambele atacuri au fost intreprinse de “organizatia Abu Nidal” Abu Nidal este numele codificat folosit de Sabry Khalil Bana, de 45 ani, care a parasit Organizatia pentru Eliberarea Palestinei a lui Arafat, in 1973, pe motiv ca Arafat si-a imblinzit opozitia fata de Israel. Abu Nidal a fost, in schimb, condamnat la moarte de catre OEP. El a fost intervievat de catre reporteri recent sositi in Libia, unde se zice ca ar fi stabilit sediul Consiliului Revolutionar Fatah, cu citeva luni in urma. Abu Nidal era de asemenea un vizitator frecvent in Irak si Siria”.

La numai trei zile dupa aceste operatiuni singeroase, presa occidentala scria doar ca ministrul de externe austriac Karl Blecha a afirmat: “trebuie scos din cauza grupul Al Fatah, o ramura a Organizatiei de Eliberare a Palestinei, a lui Yasser Arafat, ca fiind implicat in atacul terorist de la aeroportul din Viena”.

Dezbaterea lui Hassan a continuat inca o ora. Cind intilnirea a luat sfirsit, Olcescu a scos o sticla de Chivas Regal.

- Ceva nou de la prietena mea “Monique”? a intrebat Hassan.





- Ea s-a intors la lucru, izbucnind impotriva tovarasului, ca de obicei. Sint sigur ca iti va cere din nou sa ai grija de ea, a raspuns Olcescu, care se ocupa de acest caz.

“Monique” era o referire la Monica Lovinescu, o respectata intelectuala, care traieste la Paris, si care lucra ca angajata a guvernului Statelor Unite pentru radio Europa Libera. Ea a vorbit in mod public si cu forta impotriva cultului personalitatii, fara precedent, al lui Ceausescu, si al eforturilor lui de a-si construi o dinastie proprie. Intr-o zi rece de octombrie 1976, Ceausescu a chemat pe ministrul afacerilor interne, pe seful DIE si pe mine la o plimbare prin gradina sa cu trandafiri.

- Monica Lovinescu trebuie facuta sa taca, a inceput el. Nu omorita. Nu am nevoie de niste investigatii franceze si americane neplacute Eu vreau ca ea sa devina un cadavru viu. Folositi mina straina de lucru, ca sa evitam banuiala vreunui amestec romanesc.

Ceausescu a fost acela care a hotarit ca “Annette” va trebui sa duca operatiunea la bun sfirsit. Hassan a insarcinat trei agenti OEP pentru aceasta actiune. Unul dintre

ei, deghizat ca un postas francez, trebuia sa inmineze o telegrama la usa Monicai. Intr-o noapte rece de noiembrie, Bucurestiul a primit un mesaj de la Beirut, cu urmatorul continut: “Telegrama a fost inminata”. Conform unui raport trimis mai tirziu de catre “Annette”, “Monique” a fost batuta in mod brutal, dar nu destul de rau, ca sa o faca “un cadavru viu”. Oamenii lui au trebuit sa plece grabiti cind citiva dintre vecinii ei au aparut la fata locului.

In timp ce parasea casa, Hassan mi-a pus mina pe umar si, vorbind nemteste si-a exprimat sincera placere de a ma intilni din nou, dupa atitia ani. Apoi a intrebat cu voce joasa:

- Am inteles ca fratele Doicaru nu mai este cu DIE-ul. Ar putea sa fie periculos pentru mine?

Nicolae Doicaru, care face contactul oficial al DIE-ului cu Hassan, inca de la acea prima intilnire in biroul lui Ceausescu, in octombrie 1962, a fost recent inlocuit din functia de sef al DIE-ului.

Eu am replicat:

- Tu stii cit de mult te respecta fratele Ceausescu. Esti in miini bune.

- Cite miini? Mai sint si altii care stiu despre mine?





- Sigur ca nu, am mintit eu, intelegind reprosul oblic pentru neobisnuita intilnire de astazi, cu trei agenti secreti de fata. De fapt, mica mea minciuna nu prea a fost departe de adevar, deoarece nu mai mult de alti patru romani cunosteau adevarata identitate a lui “Annette”.

In momentul in care reveneam, dupa ce i-am condus pe Hassan si Olcescu, Munteanu vorbea la telefon. Cind a pus receptorul jos, fata lui exprima dezgust.

- Chiar acum am vorbit cu centrul microfonic de supraveghere, ca sa ma interesez de “Fedayee”, a spus el. (Acesta era numele codificat al lui Arafat) Dupa intilnirea sa cu tovarasul, a plecat direct la casa de oaspeti si a cinat. Chiar in momentul de fata “Fedayee” este in dormitor si face dragoste cu paznicul lui personal. Acela despre care stiam ca este cel mai recent iubit al sau. El se joaca din nou de-a tigrul. Agentul care supravegheaza microfoanele mi-a dat legatura cu dormitorul sau, si strigatele ascutite aproape mi-au spart timpanele. Arafat ragea ca un tigru, iar iubitul lui latra ca o hiena. (Folosindu-se de un servetel, Munteanu si-a sters miinile, apoi urechea dreapta) Nu nu am mai vazut niciodata atita inteligenta,

singe si murdarie intr-un singur om.

Aceasta devenise definitia standard a lui Munteanu pentru Arafat. In urma cu citiva ani, Munteanu a petrecut citeva luni pentru a ordona toate informatiile pe care DIE-ul le strinsese despre el. El a adunat nu numai rapoartele secrete romanesti si inregistrarile de la microfoanele ascunse, care il urmareau pe Arafat in timpul vizitelor sale la Bucuresti, dar si rapoartele despre el, puse la dispozitie de catre serviciile de spionaj egiptene, iordaniene si siriene. “Eu obisnuiam sa cred ca stiu tot ce-i de stiut despre Rahman al-Qudwa (numele adevarat al lui Arafat), despre inginerul de constructii, care a facut o avere in Kuwait, despre pasionatul colectionar de masini de curse, despre Abu Amman (nom de guerre-ul lui Arafat) si despre prietenul meu Yasser cu toate istericalele sale. Dar trebuie sa admit ca, in realitate, n-am stiut nimic despre el”, a spus Munteanu cind mi-a adus studiul terminat despre Arafat. Raportul era intr- adevar o incredibila insirare de fanatism, de devotament pentru cauza lui, fie manevrele politicii sale orientale intortocheate, de minciuni, de insusirea fondurilor





OEP, depozitate in banci elvetiene, de relatii homosexuale, incepind cu profesorul lui, cind era un adolescent, si terminind cu actualul lui paznic personal.

Dupa citirea acelui raport, am simtit impulsul de a face un dus, ori de cite ori eram sarutat de Arafat, sau chiar cind dadeam numai mina cu el.





Stridiile lui Nicu


Cind am parasit casa de oaspeti, eram obosit ca un ciine si nu prea am mai avut chef de cina lui Andrei. Aceste orgii bachice, niciodata nu durau mai putin de cinci ori sase ore, timpul de care Andrei avea nevoie pentru a-si transforma mersul sau atletic obisnuit, intr-un mers impleticit. Ca secretar din 1972 al Comitetului Central pentru relatii internationale, el avea principalul cuvint de spus, dupa Ceausescu si Elena, in stabilirea si reinnoirea contractelor oficiale de peste hotare, si nu-si precupetea eforturile de a face acest lucru cunoscut in rindul ambasadelor romane. Biroul lui Andrei devenise o Mecca pentru membrii serviciului extern. Toti incercau cu disperare sa primeasca o insarcinare peste hotare si sa stea acolo cit mai mult posibil, orice loc fiind mai bun decit Romania, Andrei a inceput sa solicite favoruri in schimbul serviciilor sale. La inceput cravate,

apoi stilouri, ceasuri si costume. Toata aceasta captura era strinsa in vrafuri, in spatele biroului sau. El imbraca cite un costum nou-nout, sau cel putin o cravata noua, in fiecare zi, si nu purta acelasi ceas mai mult de o saptamina, cu exceptia celor de aur. Ambasadorii si alti diplomati ii trimiteau de asemenea tot felul de delicatese in genti diplomatice, sau lazi de gheata, pline cu raci, stridii si alte produse alimentare oceanice, alaturi de lazi de vin. S-a ajuns la punctul cind el primea astfel de delicatese in fiecare zi de la una sau de la alta dintre ambasade. Si astfel, Andrei a inceput sa dea cine exotice pentru citiva dintre prietenii lui, aproape tot a doua seara, cine care se tineau la una dintre casele oficiale de oaspeti.

In seara aceasta, cina era mai deosebita, pentru ca Andrei sarbatorea realizarea celui mai drag vis al sau, acela de a deveni ministru al afacerilor externe.





El a invitat pe fiul lui Ceausescu, Nicu; prietenul sau mai in virsta, Cornel Burtica, care devenise ministru al comertului exterior in aceeasi zi in care el a fost promovat ministru; Dumitru Popescu, secretarul Comitetului Central pentru propaganda; si prietenul sau cel mai apropiat, Cornel Pacoste, adjunctul ministrului de externe.

Petrecerea avea loc la casa de oaspeti a C.C.-ului pentru partidele comuniste straine, o cladire enorma de caramida, in mijlocul unui parc foarte bine ingrijit, pe Soseaua Kiseleff. Eu am ajuns acolo la putin dupa miezul noptii. Cind Andrei a venit sa ma imbratiseze, era destul de instabil pe picioarele sale, un semn bun ca petrecerea nu va mai dura mult. Un instinct de autoconservare il face sa plece intotdeauna pe propriile sale picioare de la petreceri. Nicu incerca sa toarne Scotch dintr-o sticla in una din urechile lui Pacoste. Cind era beat, Nicu era intotdeauna, fie extravagant, fie agresiv.

- Un spion printre noi! a strigat Nicu cind m-a vazut.

El a baut citeva inghitituri din sticla lui, in timp ce incerca sa-si faca drum spre mine.

- Lasa-ma sa-1 sarut pe spionul

nostru sef. Haide, generale!

Nicu s-a napustit spre mine, incercind fara succes sa-1 impinga pe Andrei la perete. Desi au aceeasi inaltime, Andrei este mult mai bine construit.

Popescu mi-a facut semn. Neobisnuit de inteligent, el era considerat de Ceausescu ca fiind geniul propagandei. De la descoperirea sa, in 1968, Popescu a scris cele mai multe dintre cuvintarile lui Ceausescu, si acesta este motivul pentru care a fost pastrat de atunci pe aceeasi pozitie. Semet si arogant, el era renumit pentru a fi dispretuitor si necioplit cu subordonatii. “Nu ma intreba de ce” obisnuia el sa spuna, cind dadea un ordin. “Fa ce-ti spun! Auzi? Sint dumnezeul tau!” Acesta era motivul pentru care numele lui a devenit Popescu-dumnezeu si era mindru de el. Prima data cind Andrei 1-a invitat la una dintre cinele sale, Popescu a spus: “numai daca ai Mateus rose”. Andrei a obtinut vinul. Si de atunci ei au devenit apropiati.

Eu tocmai dicutam cu Burtica despre vizita tovarasului la Washington. Avem nevoie de sfatul tau chiar acum, mi-a zis Popescu-Dumnezeu.

- Mai, “dumnezeu”, lasa-ma. Sint flamind.





- Stridii pentru general, a strigat Nicu zgomotos, izbind cu o farfurie in masa, ca sa atraga atentia chelnerului. Patru duzine pe gheata. Unde esti, lepadatura? s-a adresat chelnerului, aruncind cu o sticla spre el. Sticla nu 1-a nimerit pe chelner si s-a izbit de perete.

Un alt chelner a intrat cu o bautura pentru mine. “Vreau sa beau in onoarea noului ministru de externe”, am spus eu, incercind sa atrag atentia lui Andrei.

- Ura! Ura! in sanatatea celui mai bun ministru al nostru de externe, a strigat Nicu, acum ridicat in picioare, si clatinindu-se nesigur. S-a dus in spatele scaunului lui Andrei si a inceput sa cinte: “Multi ani traiasca! Multi ani traiasca! La multi ani!”, in timp ce turna cu generozitate scotch in capul lui Andrei.

- Cind batrinul meu isi da duhul, si batrina mea crapa, te voi face prim-ministru. Si pe tine, Pacepa, ministrul meu de externe. Voi toti sinteti prietenii mei.

Sprijinindu-se cu o mina de masa, cu cealalta stergindu-si scotchul de pe fata, Andrei s-a ridicat in picioare.

- Intii de toate, vreau sa-i multumesc tovarasului Ceausescu pentru increderea sa in mine si sa-1 asigur, prin intermediul fiului sau,

si al vostru, tovarasi, ca eu nu-i voi insela increderea. In al doilea rind, vreau sa multumesc partidului nostru comunist, pentru ajutorul ce mi 1-a dat, ca sa ajung in virf.

Buhait de alcool, cu scotch-ul prelingindu-i-se din par si de pe fata, Andrei arata jalnic - foarte diferit de persoana lui de la birou.

Un chelner a venit cu o tava de argint plina de stridii.

- Pune-o aici in mijloc, a ordonat Nicu, aratind spre masa. Ai pus ceva condimente pe ele?

- Stiti, sint proaspete si crude, tovarase Nicu, a raspuns chelnerul.

- Au nevoie de condimente, idiotule. Aici nu este o casa de pisici, este un club VIP. Apoi s-a urcat nesigur pe masa si a inceput sa urineze pe ele, ca sa dea cu grija gust la fiecare.

- Haideti, tovarasi. Sa servim cite o stridie, i-a indemnat el pe oaspeti, in timp ce incerca chiar el sa se serveasca cu una.

Lui Andrei si Pacoste le-a trebuit timp pentru a-1 putea reinstala pe Nicu in scaun.

- Nimeni nu maninca? Cui nu-i place condimentarea mea? Nimanui? Atunci sa le spal.

Si Nicu a inceput sa stropeasca cu sifon stridiile si pe noi.

Andrei si Pacoste, pe jumatate beti credeau ca e hazliu.





Burtica si Popescu - dumnezeu, pe jumatate treji, incercau sa se apere.

In jurul orei trei, petrecerea de familie a luat sfirsit. Doi chelneri si trei soferi incercau din greu sa-i ajute pe Andrei si Pacoste sa intre in masinile lor. Eu am plecat cu

Burtica si “dumnezeu”, care desi cintau, inca mai puteau merge pe picioarele lor. L-am lasat pe Nicu, impingind-o pe una din chelnerite spre marginea mesei in timp ce ii rupea bluza.

- Vreau sa te f aici. Chiar aici, pe masa asta, tiritura.





Capitolul 3


Era ora 8,30 dimineata cind am intrat in biroul lui Ceausescu, ca sa mergem impreuna sa vizitam IPRS-II, versiunea romaneasca a sovieticului “oras al microelectronicii”. Dar inainte de a-mi putea deschide gura, usa cea grea, dubla, s-a deschis brusc si Elena s-a napustit inauntru ca un uragan, tinind un dosar subtire in mina.

- Am primit aceasta scrisoare, a inceput ea in mod agresiv. - De abia a sosit.

- Ce scrisoare?

- O oarecare femeie din Germania scrie, spunindu-mi ca eu pot s-o inteleg mai bine decit tine. Ea scrie ca el este un spion si ca ea va merge la politie, iar lui o sa-i putrezeasca oasele in puscarie, daca nu fac ceva ca c sa-1 lase in pace.

- Linisteste-te, Elena, linisteste-te. Cine este spionul?

- Sotul ei. Cine altul?

- Si cine este c?

- Nu ma intreba pe mine. Intreaba-1 pe Pacepa. Tu si cu el trageti sforile aici. In spatele usilor voastre inchise.

- Vrei sa-mi dai scrisoarea, Elena?

Ceausescu a citit scrisoarea si apoi mi-a dat-o mie.

- Nu-i vorba despre “Savantul”? a intrebat el.

- Ba da, este chiar el, am zis eu, dupa ce am aruncat o privire asupra scrisorii.

“Savantul” era porecla data de Ceausescu unui agent al DIE- ului, un vest-german, al carui nume codificat era “Malek”. Scrisoarea era de la nevasta si fiica vest-germanului, un avocat, si era adresata Elenei personal. A fost scrisa intr-un mod ingrijit, dar ferm, si declara ca “Malek” este





prins in capcana unei relatii amoroase in Romania si era folosit ca agent de catre serviciul de spionaj romanesc. Scrisoarea accentua ca cele doua autoare ale ei aveau o dovada puternica ale activitatii lui de spionaj pentru Romania, dar ca ele nu vor informa serviciul de securitate vest-german, Bundesamt fiir Verfassungsschutz, daca doamna Ceausescu va ordona serviciului de spionaj roman sa intrerupa orice contact cu “Malek” si sa-i revoce viza de intrare permanenta in Romania.

- Ei, astea sint vesti proaste. L-ai intilnit vreodata personal?

- Nu, tovarase Ceausescu.

- Studiaza bine cazul si aranjeaza o intilnire cu “Savantul” .

Ceausescu mi-a ordonat sa-i arat “Savantului” scrisoarea si sa-1 intreb care crede el ca ar fi cea mai buna solutie.

- El trebuie sa aiba un fler mai bun decit noi. Trebuie sa-1 salvam - este important pentru noi.

- Da, tovarase.





Orasul tehnologic al Romaniei


- Sa mergem, a ordonat Ceausescu, parasind brusc camera, urmat de Elena, cu mersul ei de rata. In momentul in care ea a ajuns la scari, Ceausescu era deja instalat pe scaunul din fata al Mercedesului sau. Elena s-a asezat pe scaunul din spate. Eu am plecat cu propria mea masina.

Ceausescu a luat hotarirea sa viziteze IPRS/II cu citeva saptamini mai devreme, la intoarcerea sa dintr-o vizita secreta la Moscova. Leonid Brejnev 1-a invitat sa-i vada “Orasul microelectronicii” lui, situat nu departe de Moscova, dar atit

de secret, incit limuzina lor a trebuit sa aiba perdelele laterale trase. “Acum” mi-a spus el ca a zis Brejnev, “cind capacitatea noastra nucleara poate distruge emisfera vestica de mai multe ori, prima noastra prioritate este sa construim rachete capabile sa ajunga la rachetele americane, chiar inainte ca acestea sa fie lansate Pentru aceasta ne trebuie cea mai moderna microelectronica.”

Ceausescu mi-a spus ca Brejnev si seful KGB-ului, Iuri Andropov, l-au laudat pentru penetrarea Romaniei in Texas Instruments, zicind ca Moscova o considera





una din cele mai valoroase contributii la puterea militara a Pactului de la Varsovia. In conformitate cu cele spuse de Ceausescu, primul spionaj tehnologic asupra citorva familii de la Texas Instruments despre circuite integrate, pentru folosinta militara, trimise de Bucuresti la Moscova, a fost cu exactitate reprodus si i s-a dat numele de “Logika”, si a cauzat o imbunatatire majora a echipamentului militar al Pactului de la Varsovia.

- Eu am stiut ca electronica este o problema a viitorului, dar n-am putut sa cred ca acele particule, aproape invizibile, pot fi atit de decisive pentru insasi existenta comunismului, si-a incheiat Ceausescu expunerea.

Chiar in aceeasi zi, el a aprobat includerea unei vizite la Texas Instruments, in programul oficial al vizitei sale in Statele Unite.

“Orasul microelectronicii” sovietic face parte dintr-un sistem foarte secret al “oraselor tehnologice”, numite GNT-uri, dupa “gorod nauki i tekhniki” (orasul stiintei si tehnologiei). Scopul lor este de a crea noi tehnologii militare si sisteme de arme, bazate pe spionajul efectuat in Vest de catre KGB si GRU si

serviciile lor surori est-europene. GNT-urile par niste orase mici, dar ele nu sint inregistrate nicaieri, nici chiar pe hartile militare foarte secrete. Ele sint construite si conduse de KGB, si intreaga lor populatie, compusa in general din oameni de stiinta si ingineri, este pe statul de plata al KGB-ului, desi unii dintre ei sint rotati de la Ministerul de Aparare si de la variate organizatii de cercetare stiintifica. In 1978 populatia lor combinata a ajuns la mai bine de 20.000.

Iosif Stalin insusi a ordonat construirea primului oras tehnologic, dupa ce spionii Iuliu si Ethel Rosenberg au furnizat informatii cu privire la bomba atomica. Acel “oras nuclear”, care a pus capat la monopolul nuclear al vestului, a fost in curind urmat de altele.

“Orasul cosmic” a devenit renumit la 12 aprilie 1961, cu lansarea lui Vostok I, care 1-a facut pe Iuri Gagarin primul om in spatiu. Brejnev a creat “orasul microelectronicii” pentru a transforma capacitatea nucleara sovietica intr-un sistem de arme puternice, de precizie americana. Ultima din aceasta serie a fost GNT-ul de la Stratetigeskaia oborona, sau aparare strategica,





insarcinat cu dezvoltarea sistemului de rachete antibalistice, conform cu filozofia Kremlinului ca cel care controleaza spatiul, conduce lumea.

Vizita de astazi la varianta romaneasca avea scopul sa-i arate lui Ceausescu noul echipament pentru producerea circuitelor integrate militare, furate recent din Statele Unite: furnale difuzionale, reactoare epitaxiale, aliniamente mascate, generatoare-tip. De la tot acest echipament DIE a inlaturat cu grija numele de marca si orice alte indicii ale provenientei lor. Membrii guvernului roman, participanti la acest eveniment, au fost: primul ministru Manea Manescu, primul lui adjunct, Gheorghe Oprea si ministrii apararii nationale si de interne, Ion si Teodor Coman, Ion Avram, ministrul industriei constructoare de masini, care includea industria electronica, si generalul Teodor Sirbu, directorul sectiei tehnologice de spionaj al DIE, au fost gazdele. Fiecare s-a aliniat in fata asa numitului “Pavilion TI”, denumita dupa una din glumele lui Sirbu. El insusi inginer electronist, Sirbu a facut din penetrarea in Texas Instruments o chestiune de mindrie personala.

Cind masina prezidentiala s-a oprit, Ceausescu a coborit din

masina, a dat mina cu citeva persoane si imediat a intrat in cladire.

- E destul de curat aici? m-a intrebat Elena, in timp ce iesea din masina. Rochia de matase verde-deschis, cu flori, care se potrivea cu pantofii cu tocuri inalte, erau talismanul ei favorit.

Cind Elena 1-a ajuns din urma pe Ceausescu, el se uita printr-un microscop aflat pe o masa din fata la doua dispozitive de circuite integrate noi-noute.

- Uite, Elena. Este extraordinar!

Elena s-a dus la microscop si s-a uitat prin el, fara sa ajusteze lentilele. “Fascinant!” a exclamat ea, desi cu certitudine nu a putut vedea nimic, deoarece vederea ochilor ei este foarte diferita de cea a lui Ceausescu. “Texas Instruments?” a intrebat, aratind spre aparate. Ea a retinut numele de pe programul vizitei urmatoare in Statele Unite si era nerabdatoare sa-si arate cunostintele sale stiintifice.

- “Fairchild corporation”, a corectat Sirbu in mod automat, fara sa-si dea seama de greseala sa.

Alaturi de aceste dispozitive erau expuse diferite feluri de cipsuri produse in acea sectie.

- Noi avem tot felul de circuite aici, a sunat vocea de tenor a lui





Avram, fara avertizare, de la cele care vor fi folosite in viitoarele noastre rachete la cele care vor moderniza bucatariile sotiilor noastre. Noile masini de spalat si uscatoare vor pune capat la sforile cu rufele, agatate deasupra balcoanelor din noile si inaltele noastre blocuri socialiste.

Demagogia lui Avram era secretul longevitatii sale ca ministru.

- Asculta la el, draga, a sarit Elena. De ce masini de spalat, Avrame? Numai ca sa protejezi manichiura sotiei tale grase?

- R-Romania e-este in r-razboi cu capitalismul, a intrerupt Ceausescu. Se bilbiie ori de cite ori face o remarca importanta, sau cind este nervos.

- N-Noi nu p-putem c-cistiga cu masini de spalat, tovarasi. D-Dolarii sint ceea ce ne trebuie, ca sa p-protejam libertatea poporului nostru, si n-noi p-putem face cu mult mai multi d-dolari v-vinzind arme, decit m-masini de spalat si u-uscatoare.

- Fii atent la tovarasul, grasule, a accentuat Elena.

Vizita a continuat aproape inca o ora. Ceausescu a atins fiecare piesa semnificativa a echipamentului cu miinile sale, sau le-a mingiiat cu ochii, a vorbit cu

inginerii si chiar a spus citeva glume. Atentia Elenei a fost indreptata mai mult spre a-si mentine pantofii curati.

Dupa ce Ceausescu a parcurs toate sectiile desemnate pentru vizita, ei au fost invitati la sala de expozitii, care era foarte bine pazita si protejata de citeva sisteme de alarma. Organizata de DIE, expozitia continea cele mai noi exemplare de tehnologie de spionaj si articole legate de o noua generatie a microelectronicii pentru folosinta militara. Toate acestea au fost obtinute din Vest.

Dupa ce usa de la intrare a fost reincuiata pe dinauntru, Sirbu a izbucnit:

- Tovarase presedinte al Republicii Socialiste Romania, comandant suprem al Fortelor Armate Romane si mult stimata tovarasa Elena Ceausescu, aceasta este expozitia “Romania 1984', prezentind patria noastra la sfirsitul viitorului plan cincinal.

Ceausescu, cu un zimbet larg pe fata, s-a indreptat spre un rind de mese aranjat in mijlocul camerei.

- Aici avem o expunere tridimensionala a procesului de baza pentru producerea circuitelor integrate de scara larga, cu mostre pentru fiecare stadiu intermediar, a inceput Sirbu.





Avram a fost vioara intii in timpul vizitei din interiorul fabricii. Sirbu insa a condus activitatea in spatele usilor inchise,

deoarece spionajul din Vest, nu cercetarea lui Avram, este nucleul noii dezvoltari in microelectronica, care trebuia sa devina in 1984 o industrie militara puternica.





Cum se fura tehnologia americana


Dupa ce Sirbu a terminat cu prezentarea obiectelor expuse, el 1-a invitat pe Ceausescu sa arunce o privire pe peretele opus, unde erau expuse fotografiile cele mai importante despre echipamentul pe care Bucurestiul era in curs de a-1 obtine, in vederea producerii circuitelor integrate pe scara foarte larga.

- Tot acest echipament de productie electronica este american, fara exceptie, si-a inceput Sirbu noul subiect de discutie, si totul a fost obtinut de catre DIE si DIA, fara stiinta producatorilor. (DIA era serviciul militar de spionaj). “Urmind valoroasele indicatii date noua de catre ghidul nostru suprem, tovarasul Ceausescu, ne folosim pe scara larga de comerciantii corupti si coruptibili din est-vest, ca si de propriile noastre firme din vest, pentru a obtine echipament din Statele Unite.

Sirbu a prezentat apoi citeva din procedeele de baza pentru a scoate

prin contrabanda echipament american, folosind firme fictive sau birouri create in Germania de Vest, Austria sau Japonia, acestea fiind furate de catre agenti ai DIE-ului, avind acte de identitate occidentale. Aceste companii importau echipament american pentru citeva tari necomuniste. Undeva, in timpul expedierii, marcajele si documentele insotitoare erau schimbate cu documente false, care prezentau echipamentul ca fiind ceva nesemnificativ, ca articole fotografice si de laborator, iar lazile erau apoi incarcate in avioane sau vapoare comerciale romanesti. Din motive de securitate, firmele acestea fictive, care erau de asemenea folosite pentru obtinerea de echipament cerut de Moscova, erau dizolvate dupa citeva operatii importante si inlocuite cu altele noi. Sirbu a accentuat ca astfel de firme erau folosite pe scara larga pentru a obtine pe cale ilegala echipament





occidental, de la roboti pina la echipament de aviatica militara.

Apoi Sirbu i-a invitat pe Ceausescu in fata unor mese incarcate cu cele mai importante circuite integrate produse la IPRS/II si de echipament militar, in care circuitele erau sau urmau sa fie folosite. Pe peretele din spate erau expuse statistici despre documente tehnice si articole metalice obtinute de catre DIE si DIA pentru fiecare tip de particula, despre numarul de ani-cercetare, economisiti prin folosirea lor, si despre economiile nete in valuta forte si nationala.

- Sa ne asezam pentru o clipa, a spus Ceausescu, care, contrar obiceiului sau, nu 1-a intrerupt niciodata pe Sirbu. El a supt de citeva ori aerul printre dinti si apoi a inceput sa vorbeasca cu vizibila emotie:

- S-secolul d-douazeci este s-secolul p-proletariatului si al revolutiei lumii a treia, a spus el, incepind, ca de obicei, cu o predica marxista, pe care o dezvolta apoi, pina ajungea mereu la vechea concluzie ca vinzarea de arme era cea mai buna afacere in lumea de azi. Noi nu trebuie sa ne indreptam potentialul industrial spre producerea hirtiei igienice si a articolelor de bucatarie, asa cum

Avram tocmai a sugestionat. Lasati ca aceasta sa fie o sarcina a generatiei viitoare. (El batea acum cu pumnul in masa). Radarurile spatiale si armele puternice cu laser trebuie sa stea in centrul eforturilor noastre. Noi avem destula putere astazi ca sa obtinem aceste secrete de la americani. Acest lucru ne-ar face mult mai importanti si respectati de catre partenerul sovietic in cadrul Pactului de la Varsovia de miine, a prezis el.

In urma cu citiva ani, Brejnev 1-a trimis pe ministrul de interne, Nicolai Scelokov, la Bucuresti, in calitate de mesager al sau personal. Pe linga ajutorul tovarasesc cerut pentru sprijinirea “inghetarii nucleare” si a miscarii internationale de pace, ca fiind “cai de dezarmare a Vestului”, Brejnev a vrut organizarea spionajului tehnologic la sistemele antibalistice americane, radare spatiale si laseri. Mai tirziu, Iuri Andropov, ca sef al KGB-ului, a trimis la Bucuresti numeroase cereri de spionaj in acest domeniu, si Ceausescu a devenit un pionier dornic si aici.

Ceausescu a continuat expunerea vederilor sale cu privire la lasere spatiale si alt echipament militar al viitorului, pina ce vocea i-a devenit ragusita.

- N-Noi a-avem aici in a-aceasta





camera o imagine a viitorului luminos si stralucit al Romaniei. O Romanie care, dupa 2.050 ani de lupta, va deveni chiar in fata ochilor nostri una din cele mai importante zece producatoare de arme din lume. Puterea n-nucleara invizibila si aceasta p-piesa m-mica, aparent nesemnificativa, sint c-caramizi care vor fi folosite in construirea orinduirii noastre comuniste, a spus el fluturind o particula pe care a luat-o de pe masa. Armele, tovarasi, armele, tovarasi, sint cele mai dorite articole de comert in lumea de astazi.

- Cita sensibilitate! Ce pacat ca nu sintem la o intilnire publica, mi-a soptit Oprea in ureche.

- Aceasta nu inseamna ca noi nu putem aduce prin contrabanda particule de pe piata occidentala, ca fiind americane, a adaugat Ceausescu clipind spre noi.

- Noi nu am cheltuit nici un ban pentru cercetare, a adaugat Manescu, noi nu am platit pentru patent, noi nu avem de platit nici un fel de drepturi de inventator. Si costurile muncii noastre sint o fractiune a acelora din Vest. Nu ne-ar surprinde pe nici unul dintre noi sa vedem citeva firme occidentale in incurcatura. In special Texas Instruments.

- Manescu mi-a luat vorba din gura, a spus Ceausescu, dar el nu a mers destul de departe. (Ceausescu trebuia sa aiba totdeauna ultimul cuvint de spus). El ar fi trebuit sa spuna ca a fura de la un dusman de moarte nu este numai mult mai ieftin, ci este o sarcina a proletariatului, deoarece noi trebuie sa invingem capitalismul cu propriile sale arme.

Apoi a inceput sa dea ordine. El voia o legatura mult mai apropiata intre spionaj si productie, pentru solutionarea rapida a oricaror dificultati tehnice viitoare. Concentrarea exclusiva asupra microelectronicii pentru folosinta militara a urmat apoi. DIE a fost in mod ferm directionat sa-si indrepte greutatea tuturor operatiunilor sale de la Europa de Vest si Japonia spre Statele Unite, care au devenit tot mai vulnerabile la penetrarea spionajului. Experimentul IPRS/II va trebui extins enorm si directionat spre viitorul microelectronicii, circuite integrate de scara foarte larga, care vor schimba in curind fata lumii.

- Daca ar fi sa folosesc o alegorie, eu as spune: chiar in aceasta camera este locul in care viitorul Romaniei a fost astazi nascut. Noi va trebui sa continuam sa furam din tot ce are





capitalismul mai bun si sa-1 facem sa lucreze pentru comunism. Sa nu ma intelegeti gresit, fratilor. Furind de la capitalisti, nu este ca furind din propriile noastre buzunare. Marx si Lenin ne-au invatat ca orice este etic, atita timp cit este in “interesul clasei proletare si al revolutiei sale mondiale”, a incheiat Ceausescu.

In timp ce Ceausescu a inceput sa-si stearga fruntea si ceafa, Manescu a luat cuvintul, laudind “pe vizionarul conducator roman”, “ginditorul umanist invatat” si “suprema personalitate” si vederile lui pentru viitor. Flatarea conducatorului este un factor comun in toate tarile blocului sovietic, dar slugarnicia romaneasca este mult prea exuberanta, specifica temperamentului latin.

Cind a plecat, Ceausescu s-a asezat pe scaunul din fata al Mercedesului sau, inghesuindu-ne, pe Avram si pe mine, pe scaunul din spate, cu Elena. El era euforic.

- Ce cintareste mai mult, Avrame, un kilogram de aur sau un kilogram de particule? a intrebat Ceausescu.

- Un kilogram din creierul dv., tovarase Ceausescu, a raspuns Avram cu promptitudine.

- Tu nu esti chiar asa prost,

precum pari, Avrame, a ciripit Elena. De ce nu esti mai inalt si mai slab?

- Daca as putea scrie legi, i-a raspuns Avram, as face una, ca nimeni sa nu poata sa fie mai inalt decit tovarasul. Punct.

- Ti l-ai putea imagina pe Napoleon inalt de 1,90 m? a rostit Ceausescu, intorcindu-se spre noi. Sau pe Stefan cel Mare fiind inalt de 2 m? Amindoi erau idolii lui Ceausescu. Ultimul a fost un erou roman, mai scund 1,50 m, care a domnit in secolul al XV-lea, ducind 47 de razboaie, cistigindu-le pe toate, cu exceptia ultimului.

Cind am ajuns inapoi la biroul lui, Ceausescu mi-a facut semn sa-1 urmez. “Acolo”, a zis el, intelegind la IPRS/II “am vazut o multime de ingineri inteligenti de la Ministerul Apararii. Noi am putea sa-i mutam pe tacute la DIE, unul cite unul. Eu iti voi da inca 500 pozitii pentru spionajul tehnologic. Dar numai pentru microelectronica militara. Dupa o pauza el a zis: “Ia sa punem citeva particule de la Texas Instruments in capul agentilor nostri de la DIE, Pacepa. Aceasta ar putea sa-i faca mai destepti, pentru a da o lovitura tehnologiei americane!”, urmat de un hohot de ris.

Usa dubla, grea a biroului lui





Ceausescu s-a deschis brusc si fiul sau mai tinar, Nicu, inalt si bine facut, a intrat inauntru, rotindu-si bratele ca o moara de vint, cu Elena leganindu-se in spatele lui.

- Pana este un idiot! a explodat Nicu. Un total idiot. Numai daca a facut-o cu intentie!

El s-a aruncat intr-un fotoliu, punindu-si un picior peste bratul fotoliului, inclestindu-si bratele in jurul celuilalt genunchi, in timp ce lasa sa i se vada ceasul de aur Rolex la o incheietura si o bratara grea de aur, la cealalta. Dupa ce si-a dat capul pe spate pentru a-si aranja parul lung, si-a descheiat jacheta in mod neglijent, astfel incit eticheta franceza aurie, de pe captuseala sa poata fi vazuta cu usurinta. Tot ce poarta Nicu este facut la comanda la Paris sau la Londra.

- De ce nu-1 inchizi pe Pana intr-o casa de nebuni, tata? Sau fa-ma seful lui pentru o saptamina, si-a scuipat Nicu vorbele-i rapide, aproape ininteligibile.

Gheorghe Pana era ministrul muncii si directorul Uniunii Generale a Sindicatelor.

- Ce i-a facut el iubitului meu? a exclamat Elena, lungindu-si buzele.

- M-am dus la sedinta lui - tata mi-a spus ca pot. Eu i-am spus ca am intilnire cu o fata la ora zece, si ce crezi ca a facut ticalosul? Absolut nimic. Sedinta lui stupida s-a prelungit pina acum.

- De cite ori ti-am spus s-o termini cu prostul ala, Nicule? Iti amintesti cind mi-a spus odata la aeroport sa tac din gura?

- Asta-i tot pentru azi, Pacepa, a spus Ceausescu, intrerupind-o pe Elena. Sa ai grija de lucrurile pe care le-am discutat.

- Si eu vreau sa am un cuvint cu tine, mi-a spus Elena. Cauta-ma la institut si sa ai la tine dosarul lui Pana.

- “Institutul” era Institutul Central pentru Cercetare Chimica, care a fost creat in mod special pentru Elena. De fapt, el s-a nascut din vechiul Institut pentru Cercetari Chimice, cunoscut sub numele de ICECHIM, dar apoi a primit un nume nou, responsabilitati mai largi pe plan national si doua cladiri anexe noi.





Ambitiile Elenei


Cind Ceausescu a venit la putere in 1965, nimeni nu auzise de sotia lui, dar ei nu i-a trebuit prea mult timp ca sa-si dezvolte gustul pentru faima. Ca sotie a lingusitului presedinte roman, a fost un joc de copil pentru ambitioasa Elena sa acumuleze in mod rapid titlurile: director al Sectiunii pentru Chimie al Consiliului Suprem pentru Dezvoltarea Economica si Sociala a Romaniei; vicepresedinte al Consiliului National pentru Stiinta si Tehnologie, care a fost creat special pentru ea; membru plin al Academiei Romane, cel mai inalt titlu pentru orice om de stiinta din oricare tara a blocului sovietic.

In 1973, am fost cu Elena la Buenos Aires, cind, fascinata de ambitiile politice ale Isabelei Peron, ea a decis sa se lanseze in viata politica activa. Prin nemaivazutul cult al personalitatii, creat in jurul lui Ceausescu, Elena s-a ridicat rapid pe scena politica: membra in Marea Adunare Nationala; membra in Comitetul Central al Partidului Comunist; membra a Comitetului Politic Executiv; si, numai cu un an in urma, membra a Biroului Permanent, inventia lui Ceausescu, pentru a concentra puterea

politica in propriile-i miini si ale sotiei sale. Astazi Elena este numarul doi in ierarhia, in care numai numele de Ceausescu are un loc sigur, restul companiei fiind nimic altceva decit flori decorative, mutate constant dintr-un loc in altul, pentru a preveni sa prinda radacini.

In ciuda noilor dimensiuni politice ale Elenei, ea si-a pastrat intotdeauna primul ei titlu, director la ICECHIM. Principalele ornamente din biroul ei erau portretul lui Ceausescu, atirnat in spatele mesei sale de lucru, si volumele operelor lui, legate in piele rosie, aliniate pe rafturile bibliotecii. Ceilalti doi pereti erau acoperiti de numeroasele diplome stiintifice romanesti si straine ale Elenei, alaturi de multe certificate, apartinind medaliilor pentru merite stiintifice, tehnice si educationale. Cele mai multe imi erau familiare, deoarece in ultimii zece ani, DIE a fost adinc implicat in obtinerea lor de peste hotare pentru ea. Elena colecteaza cu lacomie orice diploma stiintifica poate, de la titluri onorifice, la membru in societati stiintifice straine.

- Ia te uita cine e aici, asteptindu-ma pe mine, mi-a spus





Elena vesela, cu vocea ei cea mai draguta, in timp ce-si arunca pe birou poseta noua, din piele de crocodil. Ea se potrivea cu pantofii eleganti, cu virfurile ascutite, care pareau sa incomodeze oasele mari ale picioarelor ei de taranca. Sa mergem in spate, a spus, luindu-ma de brat.

“In spate” insemna de fapt camera din dreapta biroului Elenei, situata in spatele unei usi ascunse, putin mai mica decit biroul ei principal, fiind putin mobilata si avind un singur telefon - linia S (care facea legatura dintre ea si Ceausescu, precum si alte citeva persoane privilegiate, incluzindu-ma si pe mine). Aici era locul unde isi petrecea cel mai mult timp, incercind sa-i tina la distanta pe oamenii de stiinta profesionali. “Tovarasa este ocupata cu studiul in spate”, era inevitabila formula a asistentului ei executiv, ori de cite ori cineva voia s-o vada. Acolo, “in spate”, Elena, fie ca se uita plictisita pe geam, ori dormita in fotoliul ei favorit, o copie a Scinteii cazindu-i din poala.

- Ai adus dosarul lui Pana?

- Da, am raspuns eu, punind pe biroul ei dosarul ministrului Gheorghe Pana.

Dosarul voluminos continea transcrierile din saptamina in curs,

provenite de la supravegherea telefoanelor sale si de la microfoanele instalate in casa si birourile lui Pana. Pana era un om plin de viata si energie. Cuvintarile sale stralucite si laudative despre Ceausescu l-au mutat de la pozitia de activist de partid de provincie, la functia de membru de frunte al ierarhiei. Cind a venit la Bucuresti, promovat brusc, ca unul dintre cei unsprezece secretari ai Comitetului Central a Partidului Comunist, el avea in ochii Elenei un singur defect - era casatorit cu o evreica. Familia Pana a supravietuit si, mai tirziu, Elena a facut pace, dindu-le o casa draguta, in cea mai eleganta zona a Bucurestiului. Fiecare colt al noii lui case avea microfoane, dar ele nu au dezvaluit nimic, decit atasamentul lui pentru Ceausescu si devotamentul sotiei sale pentru marxismul, pe care il preda la universitate. Dar Elena s-a plictisit de familia Pana. “Ba, mai bine l-ai impinge pe unul din senzualii tai agenti secreti sub fusta ei”, mi-a spus ea. “M-am saturat de ea, pretinzind ca ar fi Fecioara Maria”. Aceasta nu a dat rezultate, oricum, si relatiile Elenei cu familia Pana s-au stricat din nou. Pana a inceput sa bea, iar sotia lui a inceput sa-si arate in mod discret nemultumirea fata de cunostintele de





marxism ale Elenei.

Elena a deschis dosarul si a inceput sa-1 rasfoiasca.

- A muscat din mar? m-a intrebat ea.

- Nu inca. Am incercat eu sa las loc unor eventuale sperante.

- M-am saturat de ea. Mai ai trei luni, ca s-o faci sa-si ridice fusta. Trei luni in care o vreau inregistrata, fotografiata si filmata. Eu vreau totul chiar aici, in acest

dosar. O vreau culcata in pielea goala, sub omul tau. Dind din fund, pina ce au un orgasm, a spus Elena nervoasa, lovind dosarul cu mina ei osoasa si grea. Trei luni, a continuat ea. Ma auzi? In trei luni il vreau pe Pana afara. Daca nu poti s-o ai pe madama lui, am sa-1 obtin pe Pana insusi.

Ea a inceput sa zbiere. Isi putea schimba dispozitia mai repede decit oricine, chiar si decit Ceausescu ori Arafat.





„Eu vreau un vizon american”


Telefonul S a sunat, si fata Elenei s-a luminat cind a raspuns.

- Adu-o inauntru. Chiar acum. Si doua farfurii.

Intorcindu-se spre mine, a spus:

- Am o surpriza pentru ti-i-i-ne. Cind am plecat de acasa, am comandat un truffle pate. Eram aproape sigura ca idiotii au uitat.

Eu nu am mincat truffle niciodata si am fost sigur ca Elena ma va face sa platesc foarte scump pentru asta.

Desigur, nota de plata a fost exorbitanta.

- Mi s-a spus ca americanii au cele mai bune haine de vizon din lume. Nu-i asa, dragule?

- Am inteles. De fiecare data

cind pregateam vreuna din vizitele lui Ceausescu peste hotare, Elena imi cerea sa aranjez niste “cadouri dragute” pentru ea. Din Japonia a cerut perle si le-a obtinut, multe garnituri de perle, foarte scumpe. Negrul era la vremea aceea culoarea ei favorita. Toate siragurile acelea de perle negre au fost platite de niste firme japoneze, care erau interesate sa faca afaceri cu Romania.

- Eu vreau citeva haine americane de vizon, a spus Elena cu o voce autoritara. Haine lungi si cape. Tu ai o intreaga armata de oameni acolo, dragule, care nu au altceva de facut decit sa mearga de la o receptie la alta.





Acum sa-i punem la lucru. Sint sigura ca madam Peanuts nu are nici cea mai vaga idee despre ce faci tu cu o blana de vizon. Eu nu ma pot astepta sa primesc de la ea nimic altceva decit un cos de arahide, nu-i asa, dragule?

Elena mi-a pus aceasta intrebare, sperind evident ca eu sa o contrazic.

- Dupa cite stiu eu, Jimmy Carter vrea sa va dea cartea “De ce nu cel mai bun?” si un volum de fotografii despre Romania luate prin satelit, a fost raspunsul meu modest.

- Este exact ceea ce ti-am spus, dragule. Fermierii incearca sa pretinda ca sint intelectuali. Care este cea mai mare companie particulara pe care o vom vizita acolo?

- Texas Instruments. Dar stiu ca tovarasul are unele ginduri speciale in legatura cu vizita aceasta.

- Nu ar trebui sa fie nici o legatura intre faptul ca tovarasul obtine ceea ce nu are si faptul ca eu obtin ceea ce nu am, daca “instrumentul” vostru este destul de mare.

In particular glumele Elenei erau destul de crude.

Pentru citeva momente am fost foarte departe cu gindul incercind sa compun telegrame spre statiile

Washington si New York, dindu-le vestea cea buna, ca au fost blagosloviti cu cuvintele magice “ haine de vizon”, pentru cele citeva zile ramase pina la vizita. In final am auzit-o pe Elena zicind:

- Esti indispus, draga?

- Ma gindeam numai, tovarasa.

- Nu-ti plac hainele de vizon? Fara sa astepte un raspuns, ea a continuat: Sa spunem lucrurilor pe nume. Astazi Romania este mai bine cunoscuta in Vest decit turnul Eiffel si mai respectata decit regina Angliei. Si asta datorita tovarasului si mie. Oriunde mergem, gazdele noastre incearca sa ne faca o primire cu covor rosu dar, daca noi nu-i invatam ei nu stiu cum. Iti amintesti de germani? A fost de ajuns ca tu sa le arunci cuvintul “masina”, ca o aluzie, si fiecare ne-a dat masini. Cite am primit?

- Limuzina Mercedes 600 pentru tovarasul, Mercedes 450 pentru dv, un coupe pentru Zoia, doua Audi pentru Nicu. O casa mobila, echipata ca un birou pe roti, pentru tovarasul.

Nici una dintre aceste vehicule nu au fost folosite vreodata, pentru ca familia avea multe masini de la guvernul roman.

- Sau idiotul ala de Hussein, dragule. Nu-ti amintesti cum a fost cu iahtul?





Daca imi aminteam! S-a intimplat in iunie 1975, cind eram cu Ceausescu si Elena la resedinta de vara a regelui Hussein de la Gulf of Aqaba si el ne-a invitat pe iahtul lui particular. Era pentru prima data cind Elena urca pe un iaht. Dupa cina, Ceausescu si Elena mi-au cerut sa merg cu ei la o plimbare pe plaja.

- Eu vreau iahtul acela, a fost tot ce a putut Elena spune printre lacrimi, repetind asta mereu si mereu. Eu nu plec fara el.

Ceausescu, vizibil atras de ideea ei, a intervenit:

- Serbanescu este bun prieten cu Hussein. (Serbanescu era un agent al DIE-ului, pe care el il folosea intotdeauna ca interpret la intilnirile cu arabii). Spune-i numai cum sa puna problema la Hussein.

Dimineata urmatoare, cind regele Hussein a intrebat de mine, era cu Serbanescu.

- Trebuie sa intelegi ca acest iaht particular a fost cadoul meu personal pentru Alya, a spus el, scuzindu-se. Dar am sa comand imediat unul nou din Statele Unite. Propun ca numele lui sa fie “Prietenia”.

Un an mai tirziu, am fost informat de regele Hussein ca iahtul era gata pentru predare. A fost dorinta lui Ceausescu ca

Hussein sa-1 ridice din Statele Unite si sa mi-1 predea mie, in Istambul. Dupa inca trei luni, am fost capabil sa scot “Prietenia” din Istambul si sa-1 ancorez, sub paza grea, la o baza navala secreta din Mangalia. Familia Ceausescu nu 1-a folosit niciodata inca.

- Stii ce, mi-a intrerupt Elena visarile. Nu uita de expozitiile mele de bijuterii. Eu vreau una la Blair House si alta la Waldorf Astoria. New York-ul a fost totdeauna cel mai bun pentru bijuterii.

- Nu voi uita.

In timpul vizitelor Elenei peste hotare, statiile DIE trebuiau sa urmareasca de obicei casele faimoase de bijuterii, ca sa expuna cele mai valoroase colectii pentru ea. Nu era o sarcina grea, totusi, pentru ca Elena cumpara intotdeauna cantitati incredibile, platite de catre DIE.

- Se pare ca o sa avem o vizita buna in America, Pacepa.

- Voi face tot posibilul, tovarasa Elena.

- Ce dragut.

Intr-un articol pentru “The New York Times News Service”, la 12 septembrie 1978, David Binder a scris: “Pacepa a fost consilierul personal al lui Ceausescu si 1-a ajutat sa pregateasca vizita din primavara trecuta in Statele Unite.





Oficialitatile americane isi amintesc ca partea romaneasca a facut numeroase “cereri imposibile”. Una dintre ele a fost

ca atunci cind presedintele si Elena viziteaza sediul Texas Instruments din Dallas, romanii “se asteapta” ca americanii sa-i faca cadou o haina de blana doamnei Ceausescu”.





Tratind un prieten nedorit


- Ce mai e nou cu Mihai? a intrebat Elena, schimbind deodata subiectul.

- Afaceri, ca de obicei, am raspuns.

Mihai era un tinar corespondent, de la Lumea, revista romaneasca de politica externa. Cu citeva luni in urma, microfoanele si supravegherea, pe care Elena mi-a ordonat sa le efectuez asupra fiicei sale Zoia, a dezvaluit ca Mihai a devenit prietenul ei preferat. Elena 1-a respins, cu mult inainte ca Zoia sa inceapa sa vorbeasca despre el. Parintii lui erau prea niste oarecare, needucati si fara stil. “Uita-te doar la felul cum umbla. Uita-te la picioarele ei, in forma de arc si c gras si la picioarele lui de porumbel”, obisnuia Elena sa spuna, studiind fotografiile si filmele clandestine, facute parintilor lui Mihai. A fost furioasa in ziua cind a vazut prima data o fotografie a lui Mihai, purtind blugi. Apoi a inceput sa-1 deteste

cu adevarat. “Dezgustator”, a sunat verdictul ei, dupa care Mihai a fost pus sub continua supraveghere. Ura Elenei pentru el a devenit tot mai mare si mai apriga, alimentata din pasajele din interceptiile telefonice, transcriptii din microfoane si filme, facute in secret, despre intilnirile sexuale cu Zoe. Acum numai auzul numelui lui Mihai o enerva.

- Nu-1 mai vreau pe ticalosul ala pe aici. As putea sa-1 omor, ca pe un tintar. Un accident de masina, sau asa ceva. Dar fata mea cu minte de iepure poate sa faca o mare drama din asta. Vreau sa fie trimis peste hotare si lasat acolo sa putrezeasca, a spus Elena, a carei voce a devenit deodata caustica. M-am plictisit sa am cosmaruri din cauza lui, noapte dupa noapte.

Guineea era locul unde Elena voia ca Mihai sa fie deportat.

- Iti amintesti cind am fost la Conakry? a intrebat ea. Ambasadorul mi-a spus despre tehnicianul nostru de tractoare,





al carui cap tocmai se crapase ca o lubenita. S-a constatat ca capul lui era plin de larve si viermi. Iti amintesti, ambasadorul a spus ca ei au un fel de insecta, care isi depune ouale prin piele in capul tau? Eu vreau o fotografie a capului lui Mihai, crapat ca o lubenita.

Monologul de un umor bolnav al Elenei despre Mihai a fost, in sfirsit, intrerupt de sunetul telefonului S. Puteam auzi vocea lui Ceausescu intrebind-o daca ar vrea sa vada un film in seara aceea.

- Nu, nu vreau nici un film. Eu vreau sa vorbesc ceva cu tine deseara, mon cher. Chiar acum. Acasa! a raspuns o Elena turbata, inainte de a trinti violent receptorul.

Apucindu-si poseta de pe birou, a iesit afara fara nici un cuvint, pasind de-a lungul parchetului lacuit si apoi pe podeaua de marmura a coridorului, tocurile ei bocanind ca o mitraliera. De abia ajunsesem la biroul meu, cind un sunet discordant a spart tacerea. Era telefonul special, care facea legatura cu Ministerul Afacerilor Externe.

- Buna, Mihai. Ce mai faci? Am auzit vocea lui Andrei, zicind mai viu ca niciodata:

- Numai ce am primit o telegrama de la Beirut, ceva despre

o declaratie publica in legatura cu 242, pe care Arafat a facut-o astazi. Doi ambasadori occidentali aflati acolo o interpreteaza deja ca pe o moderatie in politica lui Arafat. Esti foarte destept! M-ai sunat mai devreme?

- Am incercat sa te sun in dimineata aceasta, am spus eu. Am vrut sa te felicit pentru petrecerea din noaptea trecuta.

- Imi pare rau ca nu a fost posibil sa vii mai devreme. Stii, am avut somon afumat de la Londra, raci de la Paris, gratar de miel de la Atena, friptura kobe de la Tokio, pepene din Istambul, banane si portocale de la Tel-Aviv, Sachertorte de la Viena. Ce a facut Arafat cu tovarasul?

Trecerea de la un subiect la altul, aparent fara nici o legatura, este tactica lui Andrei. El pare incoerent, dar o face intentionat, ca sa-1 tina pe interlocutor incordat.

- Ca de obicei, Andrei. El nu se va schimba niciodata.

- Nicu a fost in forma buna noaptea trecuta, nu-i asa? Felul cum a condimentat stridiile!.. Si mai tirziu cind 1-a improscat pe “dumnezeu”! Eu aproape m-am c in pantaloni.

- N-a fost exact visul meu.

- Haide Mihai, nu fii asa un cap patrat. Nicu este un adevarat





patrician. Poti sa-ti imaginezi ce distractie vom avea cind va fi el seful? Adineauri am trimis un curier la tine, in legatura cu vizita tovarasului la Washington. El mi-a spus ca vei merge acolo in curind ca sa faci ultimele retusuri. Cind, Mihai?

- La sfirsitul saptaminii viitoare, sau cam asa ceva.

- O sa ne distram bine acolo. La revedere.

Nici nu am apucat sa pun receptorul jos, cind Manea m-a sunat pe S: tovarasul vrea sa te vada imediat.”

Cind am intrat “in biroul supradimensionat al lui Ceausescu, isi luase deja haina pe el si era, evident, gata sa plece acasa. El statea in fata mesei sale mari, incrustata cu fildes, si se uita la o pictura atirnata in spatele ei. Patriotic intitulata “Marea Romanie, ea infatisa o frumoasa taranca tinara, plimbindu-se printr-un peisaj rural. Deasupra ei atirna stema Romaniei. Dedesubt era scaunul lui Ceausescu, ridicat cu citiva centimetri mai sus decit normal, pentru a-1 face sa para mai inalt. Vazindu-ma ca am intrat, a inceput sa faca pasi intre masa de

conferinte, pentru douasprezece persoane, si un raft, continind operele lui Marx, Lenin si Ceausescu. Trecind pe sub stema Partidului Comunist, atirnata deasupra usii de la intrare, s-a intors si s-a asezat deodata la o masa joasa, flancata de doua fotolii, care se gaseau in fata biroului.

- Niste vesti de la Arafat? a intrebat el.

- Avem o linie deschisa 24 ore cu Beirutul, am inceput, iar Olcescu are sarcina de a merge la sediul lui Arafat la fiecare sase ore, dar raspunsul a fost mereu “nu inca”. Punctualitatea nu a fost niciodata trasatura caracteristica a lui Arafat.

- Daca primesti niste vesti, suna-ma acasa. Daca dupa citeva zile nu primim nici un raspuns, trimite-1 pe Munteanu la Beirut. Propunerile mele intimpina probabil greutati cu colaboratorii lui Arafat. Acum trebuie sa-1 foloseasca pe “Annette” ca sa le rezolve. Munteanu trebuie sa-1 loveasca peste miini, daca se incapatineaza, a incheiat Ceausescu ridicindu-se si iesind pe usa laterala a camerei.





Singurul meu prieten


Era foarte tirziu cind am ajuns acasa. Militianul care facea de paza la ambasada poloneza de peste drum, nu a iesit din cusca lui pentru obisnuitul sau salut oficial. Probabil adormise de mult. Dar perdelele de la etajul al doilea s-au miscat discret.

M-am dus direct in sufragerie. Totul era inca intunecat, cu exceptia unei picturi deasupra semineului, incontinuu luminata de un bec mic, atasat de rama. Lumina ardea zi si noapte, ca si luminarea de la o icoana. Din rama se uita la mine un om batrin, cu niste ochi mari, calzi si prietenosi. Purta o caciula de taran pe cap si costumul negru de duminica. Pe fata lui ridata, puteam vedea tristete si suferinta, dar si siretenie. Era o pictura datata 1937, de pictorul clasic roman Camil Ressu, care, mai tirziu, a devenit profesorul de arta al fiicei mele Dana, si care inca era in viata.

Omul acesta batrin avea de multi ani un loc al sau in casa mea, printre multe alte picturi care-mi umpleau peretii. Eu am iubit intotdeauna arta. Cind am fost baiat mic, obisnuiam sa pictez peisaje si portrete in acuarela si ulei. Visul meu era sa devin pictor, dar tatal

meu, care nu a reusit sa faca o facultate, pentru ca a trebuit sa aiba grija de cei sapte frati ai sai mai mici, a vrut sa ma fac inginer. In liceu, dragostea mea pentru desen s-a materializat intr-un ziar scolar, pe care am inceput sa-1 editez. Numele ziarului era “Ariciul” si a constat din desene satirice. La Institutul Politehnic, “Ariciul” s-a transformat intr-o gazeta de perete. Personajul principal a devenit faimos si pentru modul siret si dezarmant de exprimare a gindurilor si sentimentelor umane.

Cind, in sfirsit, am inceput sa lucrez, nu am mai avut timp pentru desenat si interesul meu in arta s-a indreptat spre colectionare. Cu timpul, peretii casei mele s-au umplut cu picturi colectate de-a lungul a peste 30 ani, accentuate de cele primite de la Dana, care a absolvit recent Institutul de Arta, si care era acum o pictorita profesionista. Pina in 1960, prietenul meu, batrinul taran, era doar una din numeroasele picturi din colectie.

In vara anului 1960, Dana si cu mine am petrecut o vacanta la Marea Neagra, unde am aflat despre o colonie de artisti dintr-un sat mizerabil, de linga granita cu





Bulgaria. Numele satului era 9 Mai,” numit asa dupa ziua victoriei din timpul celui de-al doilea razboi mondial, dar acesta, in mod sigur, nu avea nimic glorios in el. Scriitorii, pictorii, sculptorii si poetii inchiriau camere de la taranii localnici, pe timpul verii, si traiau o viata boema, presupunindu-se scapati de sub supravegherea guvernului, mai liberi decit la oras, chiar daca trebuiau sa se lipseasca de anumite binefaceri ale civilizatiei, ca instalatiile sanitare. La insistentele Danei, am mers acolo cu masina si am petrecut o zi pe plaja din apropiere. Dupa masa, cind ni s-a facut foame, ne-am dus in sat la un restaurant de stat murdar, si ne-am asezat in gradina. La o masa din apropiere am remarcat un om batrin, care mi se parea foarte familiar. Am incercat sa-mi amintesc de unde il cunosc, cind deodata ochii lui au atins o coarda sensibila a sufletului meu. M-am mutat la masa lui si l-am intrebat daca pot sa-1 cinstesc cu un prinz. El mi-a raspuns ca ar putea sa bea ceva, dar nu ar putea sa si manince, deoarece nu mai avea nici un dinte in gura. Apoi l-am intrebat daca numele de Camil Ressu insemna ceva pentru el.

- Daca il cunosc pe domnul Ressu, Doamne iarta-1! a izbucnit

el. El m-a pictat pe mine si apoi a fugit cu nevasta mea!

Din acel moment am fost sigur ca acesta era batrinul din pictura mea. Am fost curios sa aflu mai multe despre el, dar era complet senil, - si numai cu multa rabdare am putut, in final, sa obtin de la el citeva detalii. Numele lui era Fedor Lily si a fost morar in sat, prin anii 30. De-a lungul citorva veri, a inchiriat o camera tinarului pictor Ressu, care venea acolo sa picteze peisajul locului si pe taranii sai. Ressu a petrecut multe zile pictindu-l pe Fedor si a sfirsit prin a avea o relatie de dragoste cu tinara nevasta a acestuia, si prin a o convinge sa fuga cu el.

Acum, ca stiam deja cine era el, batrinul din pictura a devenit cel mai bun prieten al meu. Cind veneam acasa, seara tirziu, numai batrinul Fedor ma mai astepta inca. Eu ii povesteam despre ziua mea - gindurile, nelinistile, sperantele mele. El asculta linistit, dar ochii sai luminosi imi dadeau de stire ca a inteles si imi promiteau ca nu vor sufla o vorba la nimeni despre ce i-am spus. Eu obisnuiam sa ma gindesc ca ar fi fost foarte bine pentru fiecare agent secret din lume sa aiba propriul lui Fedor Lily, cu care sa impartaseasca suisurile si coborisurile zilnice ale unui





serviciu, care nu putea fi comentat cu nimeni altcineva. De fapt, Fedor Lily a devenit singurul individ din intreaga lume care-mi cunostea adevaratul “eu”.

Pe masa mare, de linga Fedor, era o invitatie pentru deschiderea expozitiei de arta a Danei. “Scumpului meu tata”, se citea pe

linia desemnata numelui, cu un scris feminin, dar ferm.

- Voi putea vreodata s-o iau pe Dana cu mine, intr-o excursie peste hotare? l-am intrebat tacut pe batrinul meu prieten. Numai o data, Fedor.

Ochii sai negri, prietenosi si mari, s-au intors spre mine cu o tristete insuportabila.





Capitolul 4


- Mihai trebuie pur si simplu sa dispara fara urma, a ordonat Ceausescu, imediat ce m-a vazut.

Era la putin timp dupa ora sase dimineata si se plimba prin gradina cu Elena. El mi-a ordonat nervos sa fac in asa fel, incit Mihai, prietenul Zoiei, sa fie imediat trimis peste hotare pe o perioada de timp nedeterminata. Fara sa stie Zoia, fara sa spun nimanui, fara sa discut cu superiorii lui de la “Lumea.”

- Recruteaza-1 pe Mihai ca agent DIE si trimite-1 la Tunis cu primul avion.

- Sa-1 trimitem in Guineea, Nicule. Fa asta pentru mine, s-a rugat Elena.

- Deocamdata, la Tunis. Seful tau de statie nu este si astazi insarcinatul cu afaceri de acolo?

- Da, tovarase. - Asta-i bine. El va trebui sa se prezinte numai la tine. Si tu la mine si la Elena. Nimic la Ministerul Afacerilor Externe.

- Am sa mor, daca nu-1 vad pe “Mister Blue Jeans” in Conakry, Nicule!

- Toate la timpul lor, Elena. Si nu vreau ca porcii aia de la radio Europa Libera, sau vreun ziarist timpit sa-si bage nasul in treburile mele personale.

El uraste postul de radio Europa Libera in mod deosebit.

- Dar daca incearca sa suceasca capul Zoiei, chiar si de acolo?

- In Africa orice se poate intimpla. Vreun bandit poate sa-1 lase pe jumatate mort in strada, sau o masina ar putea sa Mai vedem noi.





- Rabdarea mea are limitele ei,

Nicule. Ea era calma dar autoritara.





Dezamagind copiii


Interventia directa, a lui Ceausescu in viata personala a copiilor sai, doi fii si o fiica, era extrem de rara. Ca o regula generala, isi declina responsabilitatile de tata. Dupa 1965, 1-a dat pe fiul sau mai mare, Valentin, pe atunci un adolescent, in custodia ambasadorului sau in Anglia, Vasile Purigan. Educat la Londra, Valentin nu a invatat nimic despre marxism, si cind s-a intors acasa a fost o mare dezamagire pentru parintii sai. Tatal insista ca el sa invete marxismul, dar Valentin prefera stiinta. A fost ultima picatura, cind Valentin, impotriva vointei parintilor sai, s-a casatorit cu fiica unui rival decedat de-al lui Ceausescu. Familia 1-a dezmostenit imediat. Vizitele lui Valentin si ale sotiei sale la resedinta prezidentiala au loc acum, de cele mai multe ori, cind Ceausescu nu este acolo.

Cind Zoia, a doua nascuta, a implinit 15 ani, a fost data in grija lui Mircea Malita, care devenise adjunctul ministrului educatiei si, mai tirziu, al afacerilor externe, pentru ca Ceausescu a planuit ca

fiica lui sa-si inceapa viata ca ambasadoare. Malita, un profesor distrat, care deseori uita sa-si deschida usa de la garaj si intra cu masina direct prin ea, a reusit s-o faca pe Zoia sa-si ia licenta in matematica, sa-i formeze gustul pentru logica si gindirea independenta si i-a acordat citeva ore libere pe saptamina, pe care ea le petrecea impreuna cu alti studenti. Unul dintre colegii ei, care i-a devenit prieten, a scos-o pe Zoia din cochilia construita cu grija de Elena, pentru a o izola de muritorii de rind. Cozile lungi, la care stateau oamenii inca din zori de zi pentru mincarea lor zilnica si indescriptibila diferenta dintre mesele ei de la resedinta prezidentiala, si ale acelora din mizerabilele cantine studentesti, au uluit-o. Astfel de lucruri au zdruncinat increderea ei in cuvintarile publice ale tatalui dar, din cauza programului lui zilnic foarte incarcat, nu putea patrunde la tatal ei ca sa ii spuna ce a vazut. Ea a putut vorbi numai cu mama, care 1-a etichetat imediat pe prietenul ei ca fiind anarhist si





reactionar. Zoia a incercat o alta prietenie, dar cozile tot mai existau in fata magazinelor. Cind prietenul a suferit o operatie de apendicita, Zoia a pus pentru prima data piciorul intr-un spital pentru oameni de rind, unde prietenul ei a trebuit sa imparta patul cu un alt pacient. Mizeria pe care a vazut-o acolo, era chiar mai mare decit cea din dormitoarele studentesti, unde fiecare student are macar propriul sau pat. Ea a incercat din nou sa ajunga la tatal ei. Neputind sa faca acest lucru, piedestalul pe care el se inaltase pina atunci, a inceput sa se clatine, iar idealurile ei despre societatea pe care Ceausescu o construia in Romania, au inceput sa se darime.

La sfirsitul anului 1975, Zoia a fost atrasa de un grup de studenti dizidenti. Cind securitatea a inceput sa-i aresteze pe rind, ea insasi s-a pornit sa critice pe fata cultul personalitatii tatalui ei si masinatiunile pentru putere ale mamei sale. La sfirsit, a refuzat sa mai poarte numele tatalui si raspundea numai la apelativul de Mademoiseile. “Numele Ceausescu a devenit un cuvint murdar”, spunea Zoia adesea prietenilor ei. Cel mai chinuitor pacat al sau a fost insa refuzul categoric de a se marita cu oricare dintre candidatii

alesi cu grija de catre mama sa. Zoia era hotarita ca ea insasi, sa-si gaseasca un sot, dar orice nume sugestionat de ea era intimpinat cu un refuz taios ca nefiind destul de nobil pentru viitoarea dinastie Ceausescu. Acesta a fost inceputul unei lupte amare cu Elena, care a hotarit sa tina sub supraveghere fiecare minut din viata personala a Zoiei. Microfoane au fost instalate pretutindeni, de la dormitoarele si baile din apartamentele si biroul ei pina la Mercedesul alb - o aparitie familiara la adunarile tinerilor sic din Bucuresti - si supravegherea a fost marita la o urmarire fizica de 24 ore pe zi. In 1977 a fost data in grija mea.

Dezamagit de primii doi copii, Ceausescu si-a pus toate sperantele pentru viitorul numelui sau in cel mai tinar dintre copii. El l-a dat pe Nicu in custodia lui Stefan Andrei si Cornel Pacoste - “doua stralucite exemple ale noului intelectual comunist”, cum obisnuia Ceausescu sa zica despre ei.

- As vrea ca Nicu sa devina ministru de externe, a ordonat Ceausescu.

- Nicu trebuie sa fie viitorul presedinte roman, au fost instructiunile Elenei, date mentorilor lui.

Nicu este total diferit de fratele





si sora lui mai in virsta. Chiar de copil, lui i-a displacut scoala. Era mult mai distractiv pentru el sa-si petreaca timpul cu paznicii personali si ofiterii de securitate care misunau in jurul resedintei prezidentiale, si sa imite manierele si vocabularul lor. Ca baiat tinar, el a devenit obiectul ironiilor lui Valentin si Zoia, care nu l-au vazut niciodata citind o carte. Tatal si mama lui l-au lasat, oricum, ca sa decida ce vrea sa faca. Nicu putea avea orice-si dorea, ba chiar si mai mult. La virsta de 14 ani, laudat fiind ca a devenit barbat, ca urmare

a violarii unei colege de clasa, a primit prima lui masina. La 15 ani a primit prima lui barca. La 16 ani devenise un huligan betiv, scandalizind tot Bucurestiul cu violurile si accidentele sale de masina. Vorbele, despre “boala” lui au ajuns la urechile lui Ceausescu. “Noi ar trebui sa muncim mai din greu si mai bine” este prescriptia obisnuita a lui Ceausescu pentru vindecarea relelor societatii romanesti. “Inceteaza sa bei si incepe sa muncesti”, a fost singurul indemn pe care Ceausescu 1-a dat lui Nicu, cind a gasit citeva minute libere pentru fiul sau.





Ambasadoarea devine “Bertha”


Cind m-am intors la biroul meu, generalul Gheorghe Moga era deja acolo pentru dezbaterea saptaminala a cazurilor de interes comun.

Moga era de 15 ani un agent DIE. El era cunoscut ca fiind lipsit de tact si pentru faptul ca nu saluta pe nimeni. Flegmatic, nesimtit, necioplit si groaznic de incapatinat, a fost descrierea lui facuta de mine si data lui Ceausescu cu 5 ani mai inainte, cind era in cautarea unui agent DIE, care sa fie facut sef al contraspionajului, cu scopul de a

avea acea munca de directorat mai aproape de DIE, pentru recrutarea noilor agenti. “Asta-i exact ceea ce doresc eu”, a decis Ceausescu. Ziua urmatoare Moga a fost numit in functie. Dupa ce Moga a terminat cu prezentarea cazurilor sale, l-am intrebat despre sotia ambasadorului.

- Cind ambasadoarea face dragoste cu “Teodorescu”, nimeni nu o mai poate recunoaste. Ea devine cu totul o alta femeie, a inceput Moga.

- Cine-i “Teodorescu”?





am intrebat.

- Agentul meu. El este barbatul cel mai iubit de catre femei, cum nu am mai avut niciodata. El lucreaza sub identitatea de sofer al ambasadorului american.

- Ce mai e nou cu ambasadorul?

- Naiv, ca de obicei. A fost prins in capcana “Orizontului”.

Conform celor spuse de Moga, Directia de Contraspionaj 1-a tinut pe ambasadorul american sub o mai atenta observatie, decit pe predecesorii sai. El vorbea romaneste, avea multi prieteni printre romani si era foarte entuziasmat de mult trimbitata independenta a Bucurestiului. Amestecul sau personal in scoaterea ilegala din Romania a manuscriselor dizidentilor, ascunse in geanta sa, precum si relatiile sale apropiate cu agentii CIA lucrind la ambasada, au cauzat nasterea suspiciunii ca ar fi un agent foarte secret al CIA, tot asa cum ambasadorul la Washington, Nicolae Nicolae a fost un agent foarte secret. Moga a incercat, fara succes, sa-1 incurce pe ambasadorul american cu citeva dintre cele mai atractive si educate agente ale sale. Rezultatul neasteptat al actiunii a fost ca sotia lui, nu ambasadorul, era cea

coruptibila. Acest lucru 1-a ajutat pe Moga sa-i aduca pe ambasadoare si pe “Teodorescu” impreuna in acelasi pat, iar apoi sa transforme un flirt ocazional, intr-o adevarata relatie de dragoste. Moga era acum in asteptarea aprobarii lui Ceausescu de a-l trimite pe “Teodorescu” in Statele Unite pentru a revitaliza aceasta relatie de dragoste si de a folosi influenta ambasadoarei asupra sotului ei, cu scopul de a facilita emigrarea soferului in Statele Unite. Datoria lui “Teodorescu” era sa continue munca cu sotia ambasadorului, pentru a o recruta ca agenta secreta. Sarcina ei initiala ar fi sa-si manipuleze sotul in concordanta cu interesele Bucurestiului.

- E un drum lung de la a avea o relatie de dragoste pina la a fi un agent. Tu stii asta, Moga, am spus eu dupa ce a incheiat.

- Nu in cazul unei c Ambasadoarea este indragostita pina peste cap de “Teodorescu”, care a scos deja de la ea multe lucruri pe care le-a aflat de la sotul ei. Avem totul inregistrat pe banda.

Dupa ce Moga a plecat de aici, l-am chemat la “mine pe generalul Gheorghe Angelescu, directorul brigazii DIE, raspunzatoare de





Statele Unite, si i-am expus pe scurt cazul sotiei ambasadorului american.

Inainte de a pleca, Angelescu i-a dat ambasadoarei numele codificat de “Bertha”.





Fetele lui Scornea


Dupa ce am citit citeva din telegramele primite, l-am invitat la mine pe colonelul Cristian Scornea, cerindu-i sa-mi aduca dosarul despre “Malek”, omul a carui nevasta si fiica i-au scris Elenei. Ca adolescent, Scornea a fost adoptat de o unitate militara si crescut de catre soldati. Acolo a invatat partea cea mai rea a vietii militare: fumatul vicios, bautul si prostitutia. Deoarece a avut o mama germana si un tata roman, el vorbea ambele limbi. In timpul celui de-al doilea razboi mondial a servit ca interpret pentru unitatea sa militara in negocierile cu germanii. Dupa razboi, cind comunistii au preluat serviciul de spionaj romanesc pentru strainatate, si l-au curatat de vechii agenti, Scornea a fost dintre cei dintii recrutati pentru prima grupa. Selectat din armata, datorita dosarului sau curat si al bunei cunoasteri a limbii germane, a lucrat de atunci in mod continuu pentru departamentul germano-austriac al DIE, petrecind

mai multi ani ai vietii sale adulte in Austria, decit in Romania.

Femeile erau tinta preferata de recrutare a lui Scornea, iar sexul, metoda de baza pentru recrutare. El a devenit curind renumit pentru agentele sale din guvernul tarii gazda, care-i aduceau documente ascunse in compartimente false ale gentilor lor. Sectia DIE-ului, raspunzatoare cu fabricarea posetelor cu perete dublu, a fost cunoscuta sub numele de “sectia lui Scornea”. Acum a fost numit la Ministerul Comertului Exterior din Bucuresti si avea sarcina sa recruteze turisti straini.

Budapesta, Praga, Varsovia, Sofia, Berlinul de Est, Bucurestiul, la fel ca si Moscova, au fost transformate intr-o piata a spionajului. In fiecare hotel desemnat pentru turisti, telefoanele erau interceptate la apasarea unui buton, microfoanele ascunse in fiecare camera erau activate, imediat ce un strain se muta inauntru, iar televizoare cu circuite inchise asigurau o continua





supraveghere a restaurantelor, coridoarelor si chiar a W.C.-urilor de serviciu. Camerele de televiziune instalate in afara celor mai importante hoteluri, cum ar fi Intercontinental, Atenee Palace, Lido si Nord, dublate de aparate cu infrarosii, erau folosite pentru a urmari miscarile strainilor in afara hotelurilor. Agenti supraveghetori, pozind ca sefi de unitate sau chelneri in cele mai importante restaurante, activau transmitatoarele ascunse in scrumierele de ceramica de pe mesele strainilor.

O armata de prostituate, care de fapt erau agente secrete, era repartizata zilnic la cluburi de noapte, in holurile hotelurilor, la restaurante, teatre, opera, circuri, cinematografe, in parcuri si pe strazi. Strainii care studiau la universitatile romanesti si care au fost recrutati ca agenti secreti - cei mai multi dintre ei fiind negri africani - erau instruiti sa solicite schimburi ilegale de bani sau relatii homosexuale. Scornea a devenit o parte importanta in acest adevarat sistem diabolic.





Recrutarea lui “Malek” cu “Andrea”


- Povesteste-mi pe scurt despre “Malek”, am spus eu, cind Scornea a intrat in biroul meu. El gifiia putin sub greutatea dosarelor. 40 de ani de fumat excesiv si aproape 30 ani petrecuti cu recrutarea agentilor in baruri, restaurante si dormitoare, si-au lasat amprenta asupra lui.

“Savantul”, cum il numea Ceausescu, era unul dintre cele mai recente cazuri ale lui Scornea si el il putea prezenta pe scurt, fara a-si mai consulta dosarele. “Malek” s-a nascut in Germania, unde a devenit inginer chimist. Investigatia releva ca, in timpul razboiului, el fusese

un ofiter nazist cu rang in trupa chimica si ca, dupa razboi, pentru a-si ascunde fosta activitate nazista, s-a mutat in Portugalia. Acolo el si-a infiintat propria-i firma ca si “consultant militar” si “inginer de arme”, facind afaceri cu diferite tari asiatice si africane. Mai tirziu, a construit o fabrica de arme in Cascais, Portugalia, unde producea bombe incendiare si carcase de artilerie. Acestea erau exportate, atit legal cit si ilegal, in diferite tari asiatice si africane.

Citiva ani mai tirziu, pastrindu-si pasaportul





portughez si fabrica de arme, s-a reintors in Germania de Vest si, nu mult dupa aceea, el a inceput sa imparta carti de vizita, care il prezentau ca fiind “consilier tehnic al NATO”. O astfel de carte de vizita era la dosar. Investigatia releva de asemenea ca “Malek” avea o pozitie financiara buna si ca nu era vulnerabil la ofertele de bani. Dar parea sa fie sensibil cind era abordat de catre femei. Cu scopul de a-1 putea observa mai de aproape, Scornea 1-a invitat pe “Malek” in Bucuresti pentru o vizita de afaceri. Materialele obtinute de la microfoanele ascunse si aparatele de filmat, au condus la concluzia psihologica ca se afla la stadiul de “criza a virstei mijlocii”. Era foarte posibil ca el sa fie in cautarea unei relatii romantice, de lunga durata.

Cu ajutorul trupelor de securitate, Scornea a ales-o pe “Andrea”, o fata tinara, care locuia in orasul Brasov, ca fiind o pereche ideala pentru “Malek”. Ea avea atunci 21 ani, era o cocota si agenta locala de securitate, care lucra ca ospatarita intr-un restaurant luxos, unde angajatele participau la spectacole risque. Si a fost folosita cu succes in alte operatiuni anterioare impotriva vizitatorilor vest-germani. Ea avea

de asemenea avantajul operational de a fi avut ca tata un fost detinut politic al comunistilor, a carui proprietate personala a fost nationalizata, si de a-si asigura astfel sentimente de simpatie din partea occidentalilor. Scornea a inarmat-o pe “Andrea” cu date detaliate despre “Malek”, instruind-o sa devina prietena lui si spunindu-i cum sa intemeieze o relatie de durata cu el. O camera echipata cu aparate de luat vederi si microfoane ascunse, care erau gata si in asteptare la hotelul de lux ARO din Brasov, cind Scornea 1-a adus acolo pe “Malek”, pentru o vacanta de o saptamina, ca musafir al Ministerului Comertului Exterior.

“Andrea” a devenit o poveste de dragoste pasionanta pentru “Malek”, iar Scornea cel mai bun prieten si confident al sau. El i-a facut rost lui “Malek” de o viza permanenta de intrare in Romania si avea grija de “Andrea” cind el era plecat departe cu afaceri. Scornea a cerut in schimb de la “Malek” mostre de produse militare facute in fabrica lui. Mai tirziu el i-a cerut tehnologia lor. In 1977 recrutarea a fost completa.

- Poti sa-mi relatezi despre activitatea lui “Malek” ca agent? am intrebat eu in continuare.





Scornea, care tinea mult la agentii sai, mi-a spus ca “Malek” a adus cele mai importante contributii la modernizarea trupelor chimice romane. Pe baza operatiunilor sale de spionaj tehnologic, care au fost verificate la Institutul Central de Cercetari chimice al Elenei, o fabrica de napalm a fost construita in Bucuresti. “Malek” a transportat pe ascuns numeroase bombe, carcase de artilerie si mine americane, via Africa, spre Romania, unde ele au fost expuse pentru citeva saptamini intr-o camera de linga biroul lui Ceausescu. Aceste produse erau fabricate acum in masa in Romania, cu ajutorul tehnic al lui “Malek”. El a ajutat de asemenea la crearea ploii de napalm si alte substante incendiare, care au fost testate de catre comandantul trupelor chimice, generalul Mihai Chitac.

- O expozitie secreta de echipament militar produs in Romania si bazat pe materialele lui “Malek” i-a fost prezentata tovarasului numai cu doua saptamini in urma, cind s-a facut si o demonstratie a lor. Si acesta este numai inceputul colaborarii noastre cu “Malek”. Lasere si radare militare pentru altitudini joase, sint numai citeva din lucrurile la care el lucreaza acum. Asa ca trebuie sa-i

permitem nevestei sale stupide, de care este despartit, sa distruga o asa bijuterie de agent, a spus Scornea cu patos, incheindu-si raportul.

- Ai fixat intilnirea cu el asa cum ti-am cerut?

- Da, generale. El asteapta telefonul meu la hotel.

- La ora 10 in biroul meu. Si lasa dosarele lui “Malek” aici. Vreau sa arunc o privire peste ele.

Celalalt birou al meu era in cladirea principala a Ministerului de Interne. El era localizat intr-o zona foarte bine pazita de la etajul al doilea, impreuna cu cel al ministrului si al altor trei adjuncti ai sai. Individul care a sosit acum cu Scornea arata exact ca omul pe care mi 1-a descris, si ca cel din numeroasele fotografii cu “Malek”, facute clandestin - imbracat si dezbracat - pe care le-am vazut in dosarele lui. Astazi era elegant in costumul lui de culoare gri inchis, camasa alba si cravata argintie. Un ac de cravata cu diamant si butoniere de aur cu diamante completau aspectul lui soigne. Am precizat imediat faptul ca ne intilneam la sediul Ministerului de Interne, la indicatia personala a presedintelui Ceausescu, pentru a discuta o problema importanta privitoare la cooperarea discreta a





lui “Malek” cu serviciul secret romanesc. Dupa ce am asteptat ca “Malek” sa tina un lung discurs despre cit de mindru era el sa serveasca Romania si pe presedintele ei si despre cit de recunoscator era pentru noua sa viata in Romania, cu o doamna tinara si minunata, i-am dat scrisoarea pe care Elena a primit-o de la nevasta vest-germana a lui “Malek”, care cerea ca Romania sa inceteze de a-1 mai folosi ca spion.

De indata ce “Malek” a inteles despre ce era vorba in scrisoare, s-a facut alb ca varul. A continuat sa o citeasca cu venele umflate si palpitind, cu pumnii strinsi, sub presiunea unei teribile minii. Conflictul adinc dintre sot si sotie parea sa-i ia vocea.

Cind “Malek” a fost in stare sa vorbeasca din nou, devenise calm si rational. Cu pedanteria si ordinea sa germana, a prezentat un plan de rezolvare a situatiei create. Devotamentul sau pentru guvernul lui Ceausescu era atit de mare, incit nici o amenintare din lume nu putea sa puna capat cooperarii. Mai multa discretie in relatiile sale cu Romania era necesara, oricum, ca si o schimbare a tacticii. “Malek” s-a oferit sa deschida un birou la Viena, care sa constituie o acoperire pentru munca sa in

favoarea Romaniei. Ideea lui era ca biroul din Viena sa fie o firma de export-import, ale carei activitati legale sa ofere o acoperire pentru aducerea in Romania, prin contrabanda, a materialelor militare si tehnologice occidentale. “Malek” a cerut ca “Andrea” sa fie lasata sa paraseasca Romania, pentru a-1 urma la Viena, unde sa-si continue viata impreuna. El a acceptat ideea ca, in momentul de fata, viza permanenta de intrare in Romania sa fie anulata in pasaportul sau. Dupa parerea sa, acest lucru le-ar mai calma pe nevasta si fiica lui, dindu-i astfel timp pentru obtinerea unui divort legal.

- Domnule Secretar de Stat, viata mea este acum pentru ea si cu ea, a spus despre “Andrea”.

El a scos o fotografie de-a ei din portofel.

- “Chiar a ramas gravida!”

Am cerut in mod deliberat sa fiu primit de Ceausescu cu citeva minute inainte de amiaza. Acesta era timpul cel mai potrivit pentru a rezolva ceva repede si, de obicei, fara complicatii, deoarece prinzul lui era servit intotdeauna, fara exceptie, la ora 12,30.

- Ce mai e nou? am auzit obisnuita lui intrebare, venind din spatele biroului sau mare, incrustat cu fildes.





I-am relatat lui Ceausescu, in citeva cuvinte despre ceea ce am gasit in dosarele lui “Malek” si despre propunerile facute de el in cursul intilnirii noastre.

- Cred ca acum putem omori doua pasari cu o singura piatra, a reflectat Ceausescu vesel, tragindu-mi cu ochiul. Am putea rezolva problema murdara cu nevasta lui si, in acelasi timp, nevoia noastra de firme bine acoperite, intr-o a treia tara - ca cea creata de noi in Japonia - si astfel sa scoatem din Statele Unite echipament pentru circuite integrate si chips.

- Nu v-am spus mereu ca “Savantul” are cap de german? Un cap tare, dar bine organizat.

Ceausescu a aprobat pe loc planul lui “Malek”, incluzind viza

de iesire pentru “Andrea” si 100.000 de dolari pentru deschiderea biroului din Viena, care, a decretat el, putea folosi numele lui “Malek”, dar de fapt sa fie proprietatea operationala a DIE-ului.

- Ai grija si de “Andrea”. Ea ar putea fi suspectata peste hotare. Ce rude apropiate ii ramin in tara?

- Mama si fratele ei, cred.

- Dupa plecarea ei, da ordin sa fie arestati, sicanati, fa-i sa-si piarda serviciile sau asa ceva. “Savantul” este un caz prea important pentru noi si trebuie sa-1 ajutam sa se mute in America, dupa un timp, a spus Ceausescu. Apoi a continuat cu detalii despre ajutarea “Andreei” sa induca in eroare pe anchetatorii occidentali prin a-si atrage mila si lacrimile lor, in locul suspiciunii.





Imparatul Bokassa isi ia o agenta romanca de sotie


Eram la usa, gata de plecare, cind vocea lui Ceausescu m-a ajuns din urma.

- Primul lucru in dupa masa aceasta este sa vizitez fabrica de “stele”.

“Stelele” erau denumirea folosita de Ceausescu si Elena pentru diamante. Amindoi erau

fascinati de diamante si chiar personal au organizat si condus operatiunile impotriva dictatorului Jean Bedel Bokassa al Africii Centrale, cu scopul de a obtine concesii miniere de la el. In 1975 l-au invitat pe Bokassa sa faca o vizita oficiala la Bucuresti avind grija ca el sa fie cit mai bine





intretinut de catre o romanca fermecatoare, aleasa de ei special pentru acest scop. Citeva saptamini mai tirziu, la cererea lui Bokassa, Gabriela a fost trimisa la Bangui cu unul din avioanele personale ale lui Ceausescu fiind insotita de consilierul lui sef, Vasile Pungan. Gabriela Bokassa, sotia romanca a imparatului Bokassa I al Imperiului Africa Centrala (acum republica), a devenit unul din exemplele preferate ale lui Ceausescu, demonstrind ca agent secret poate fi infiltrat chiar si la nivelul cel mai inalt al unei tari de interes pentru ei. Datorita Gabrielei, Bokassa a acceptat in secret un procent de zece la suta din profituri, platite in contul unei banci elvetiene, provenite de la minele de diamante, unde el a aranjat sa fie operate de Romania in zonele cele mai avantajoase. Timp de citiva ani Gabriela a fost o agenta de succes, pina ce a devenit atit de ingrozita de Bokassa, incit a reusit sa scape pina la urma de el fugind la Paris. Geamantanele pline de bijuterii pe care le-a luat cu ea

au ajutat-o sa inceapa o viata anonima, noua, in Franta. Cind anumite zvonuri despre disparitia Gabrielei au inceput sa circule in Franta, Ceausescu a ordonat ca DIE-ul sa imprastie zvonul ca Gabriela a fost trimisa inapoi in Romania de catre imparat. Ceausescu voia sa-i determine pe jurnalistii francezi sa renunte la cautarea ei. Aceasta operatiune de dezinformare a dat roade. In noiembrie 1977, un ziar francez a publicat urmatoarele informatii: “Sotia romanca a lui Bokassa I, care fusese cindva adusa la haremul lui de la o trupa bucuresteana de balet, 1-a inselat pe Maiestatea Sa cu un sofer-paznic personal; gradinarul, sic, a fost omorit, iar Lady Chatterly a fost trimisa in spatele Cortinei de Fier cu Aeroflot-ul. Acest articol de ziar a fost mai tirziu retiparit si in alte publicatii franceze, incluzind o biografie despre Bokassa, dovedindu-se pentru un timp folositor pentru anonimatul Gabrielei in Franta si pentru pastrarea secretului activitatii ei de agenta a DIE-ului.





Stele pentru tovarasi


In 1975 Ceausescu mi-a ordonat sa obtin tehnologia si echipamentul necesar pentru producerea diamantelor sintetice. Operatiile de spionaj pe scara larga, organizate de DIE, au dat rezultate si, doi ani mai tirziu, i-am prezentat mostre de diamante experimentale, obtinute prin folosirea tehnologiei unei mici instalatii-pilot. Pe neasteptate, Ceausescu mi-a ordonat sa construiesc o “fabrica” care sa produca in secret diamante sintetice in Romania.

- Stiu ca acesta nu este serviciul tau, mi-a zis el, dar mi-e frica ca nimeni altul n-ar putea face asta si sa pastreze secretul in acelasi timp.

Am construit fabrica ca si capitalistii, folosind o cladire veche si parasita, de reparatii auto, in loc sa construiesc una noua, imensa si batatoare la ochi, dupa moda blocului sovietic, si am echipat-o cu multe computere, in loc de muncitori. In toamna anului 1977 uzina a ajuns la stadiul de testare tehnologica, si la inceputul anului 1978 si-a inceput productia industriala pe scara larga.

Cind Elena a vazut primele mostre de diamante foarte clare, ea s-a lungit la fata si a cerut imediat ca un borcan, “atit de mare” sa fie

umplut cu diamante sintetice ca un cadou cu ocazia sarbatoririi celei de a saizecea zi de nastere a lui Ceausescu, la 26 ianuarie 1978. La initiativa Elenei, fiecare institutie romaneasca, de la biroul primului ministru pina la cel mai mic C.A.P., trebuiau sa trimita cadouri valoroase indrumatorului Suprem, fara sa-si precupeteasca cheltuielile. Ea a instruit DIE sa foloseasca puterea de convingere pentru a determina companiile occidentale sa trimita in tara cadouri scumpe. Ca sa incurajeze acest lucru, un muzeu national, cu cadourile primite de familia Ceausescu, a fost deschis in mare graba, desi el continea numai copiile sau fotografiile celor mai valoroase dintre ele.

Rezultatele zilei de nastere au fost de-a dreptul uimitoare, iar valoarea si cantitatea cadourilor primite de catre Ceausescu, incredibila. Ministerul Minelor a produs un lingou enorm de aur de 24 carate, cu cuvintele “Ceausescu si poporul”, reliefate pe una din fetele sale. Ministerul Agriculturii i-a oferit stiuleti de porumb, facuti tot din aur. Ministerul de Interne i-a daruit un televizor si o combina stereo, cu un remote control din





platina. DIE-ul i-a oferit cadou o pusca facuta la comanda de renumita firma producatoare de arme Holland & Holland, alaturi de borcanul de 10 kg, plin cu diamante sintetice. Borcanul a fost expus in biroul lui Ceausescu putin, numai citeva zile. Inca de la acea zi de nastere, Ceausescu era foarte nerabdator sa viziteze fabrica de “stele”.

Era putin dupa ora doua, cind Ceausescu, odihnit dupa somnul sau zilnic de dupa-amiaza, a plecat impreuna cu mine, urmat numai de o singura masina a securitatii. Fabrica de “stele” era pe vremea aceea cea mai secreta unitate industriala din Romania. Ceausescu si-a petrecut intreaga dupa-masa plimbindu-se in jurul presei care producea temperatura si presiunea

extrem de inalta, necesara ca sa

transforme grafitul special importat, si cobaltul pur, in cristale. El a fost impresionat de tot ce a vazut, dar nu pot sa uit fata lui perplexa, cind am deschis seiful si i-am aratat primele 50 kg de diamante produse acolo.

Ceausescu nu a zis nimic la fabrica.

- Imi place creatia ta, mi-a spus el cind am ajuns inapoi la biroul sau. Si acum sa incepem o mare afacere cu diamante. DIE-ul tau trebuie sa vinda in secret “stelele” pe piata occidentala - la fel cum face cu cocaina confiscata de noi la granita in timpul tranzitului ei din Asia spre Europa.

Romania si Bulgaria faceau de multa vreme contrabanda cu droguri in Vest. Contrabandistii incepeau acum sa vinda diamante in Europa de Vest.





Petrolul, evreii si germanii


Ceausescu imi arunca deodata urmatoarea intrebare:

- Ce suma de bani lichizi avem in contul TA-78?

Folosindu-ma de insemnarile facute in carnetelul meu, i-am spus suma exacta. Era in jur de 400 milioane de dolari.

- Depoziteaza banii rezultati din

vinzarea “stelelor” in acelasi cont TA, inteles?

- Da, tovarase.

- Trebuie de asemenea sa ridicam pretul cerut la Bonn si Tel Aviv pentru evrei si germani. (Aceasta insemna pretul vizei de iesire) Petrolul, evreii si germanii sint cea mai buna marfa a noastra





de export, a adaugat Ceausescu, folosind lozinca sa preferata.

Pentru inca o ora, pina ce Elena a venit sa-1 ia acasa, Ceausescu a continuat sa ma instruiasca cum sa “mulg” cit mai multi bani din Israel si Germania de Vest.

Emigratia evreiasca fusese pentru multa vreme o povara pentru Bucuresti, iar numarul imens de evrei, cerind plecarea din Romania comunista, era o nota proasta pentru ea. La sfirsitul anilor 50, un om de afaceri britanic, Henry Jacober, care avea de multi ani relatii cu Romania si care fusese recrutat de catre DIE, a cerut o intilnire urgenta. El i-a spus agentului care se ocupa de cazul lui, Gheorghe Marcu, ca a informat serviciul de spionaj extern din Israel despre legatura sa cu spionajul romanesc, si ca ei voiau sa-1 foloseasca intr-o operatiune speciala foarte secreta. Mesajul sau era ca serviciul israelian era gata sa plateasca guvernului roman o anumita suma confidentiala de bani, pentru fiecare evreu lasat sa emigreze, pe baza unui acord nescris intre Jacober si Marcu.

Bucurestiul a refuzat propunerea, considerind-o o provocare, dar Jacober a continuat sa fie foarte insistent. Citeva luni mai tirziu, el a propus construirea

unei ferme automatizate de gaini in Romania, fara nici un fel de pretentii financiare, daca 500 familii de evrei vor fi lasate sa plece. Conducatorul roman de atunci, Gheorghe Gheorghiu-Dej, a aprobat propunerea ca pe un experiment unic. Inainte de sfirsitul anului, o moderna ferma de pui a fost discret instalata la Peris, un sat mic, la nord de Bucuresti, pe un teren aflat in proprietatea Ministerului de Interne. Cind Gheorghiu-Dej a vizitat-o peste citeva zile, i-a placut ce a vazut si a aprobat 500 vize de iesire pentru evrei, comandind alte cinci ferme de pui.

Pina la sfirsitul anului 1964, Ministerul de Interne a devenit cel mai mare producator de carne din Romania. El poseda ferme de pui, ferme de curci, ferme de porci, care produceau zeci de mii de animale pe an, citeva ferme de vite si alte ferme, cu aproximativ 100.000 capete de oi - toate cu abatoare automatizate, magazii frigorifice si fabrici de impachetat. Pentru a transporta carnea ambalata, fermele au fost inzestrate cu o echipa TIR, compusa din camioane frigorifice Mercedes. La inceputul anului 1965 o fabrica de fulgi de porumb, marca Kellogs, a fost adaugata liniei alimentare a ministerului.





Toate aceste ferme si fabricile de prelucrare a alimentelor au fost platite de catre Henry Jacober, in schimbul vizelor de iesire pentru evreii romani. Ele au fost construite in aceeasi zona a Perisului, folosind ca mina de lucru detinutii politici, printre care ministerul putea gasi veterinarii si inginerii necesari. “Daca nu poti gasi oamenii de care ai nevoie in inchisori, atunci aresteaza-i pe cei care iti sint necesari, si apoi foloseste-i”, era raspunsul obisnuit al lui Gheorghiu-Dej, cind ministrul de interne Alexandru Draghici se plingea ca fermele necesita mai multa mina de lucru decit poate el asigura. Un adjunct al ministrului de interne, Alexandru Danescu, a fost insarcinat cu problema fermelor. Productia acestora era destinata in exclusivitate pentru exportul in Vest. Henry Jacober a ajutat acest export atit direct cit si indirect. Pe la inceputul anilor 60, numarul vizelor de emigrare pentru evreii romani depindea in intregime de cantitatea de oua, pui, curci, porci, vite si fulgi de porumb, exportata in Vest.

An de an, DIE a devenit tot mai implicat in procesul de emigrare al evreilor. El trebuia nu numai sa dirijeze “intelegerea mutuala

Jacober-Marcu”, dar sa si obtina cele mai bune rase de animale si sa le transporte in Romania cu avioane inchiriate, de asemenea platite de Jacober. Geanta diplomatica cara mai multa sperma de taur, obtinuta cu ajutorul banilor lui Jacober, decit informatii secrete.

Cea mai spectaculoasa operatiune a DIE-ului, legata de afacerea cu animale vii, a fost cea care a avut loc intre anii 1958 si 1965, care s-a ocupat de scoaterea prin contrabanda din Danemarca a porcilor danezi de rasa Landrace, vii si necastrati, tot cu ajutorul lui Jacober. Porcul alb, de rasa Landrace, aflat in Europa Centrala si Estica, a fost transformat intr-un porc superior, printr-o reproducere selectiva. Porcii Landrace din Danemarca erau exportati in Anglia sub forma de sunca Wiltshire. Danemarca si-a mentinut monopolul si preturi extrem de ridicate prin interzicerea exportului de porci Landrace pentru reproducere. Oricum, intr-o perioada de sapte ani, DIE-ul a scos prin contrabanda mii de purcei din Danemarca. Ei erau anesteziati si transportati mai intii in automobile diplomatice, apoi in genti diplomatice speciale si, in cele din urma, cu camioane TIR,





protejate de peceti diplomatice. La inceputul anului 1965 Romania producea 50.000 porci Landrace pe an, toti exportati in Vest sub forma de sunca sau slanina, cu ajutorul lui Jacober.

“Intelegerea Jacober-Marcu” a fost pastrata in cel mai mare secret. Primul ministru Ion Gheorghe Maurer, care era si prietenul cel mai bun al lui Gheorghiu-Dej, n-a stiut nimic despre asta. Ceausescu insusi a aflat despre aceasta operatiune numai in 1965, cind a venit la putere, dupa moartea lui Gheorghiu-Dej. El a denuntat actiunea ca fiind “revoltatoare”, a anulat-o, a transferat fermele de animale la Ministerul Agriculturii, 1-a dat afara pe Marcu din DIE si a redus in mod drastic emigratia evreilor.

Doi ani mai tirziu, Ceausescu s-a razgindit - cum face el de obicei - si s-a interesat daca Jacober mai este inca in viata. Curind dupa aceea, Marcu a fost reprimit in DIE, promovat in rang si pozitie si i s-a ordonat in secret sa reinceapa legaturile cu Jacober. De data aceasta, schimbul nu era facut cu animale, ci pentru sume mari de bani lichizi, platite in dolari. Operatiunea a devenit acum mai secreta ca niciodata. Din cauza pozitiei mele, am fost unul din cei

foarte putini care cunosteau acest lucru.

Dupa ce Jacober a murit de cancer, adjunctul directorului serviciului secret pentru emigrare din Israel, nascut in Romania si avind un pasaport diplomatic israelian, pe numele Yitzhak Yesahanu, a devenit noul partener al “intelegerii mutuale”. Ceausescu era, in sfirsit, fericit sa aiba o legatura directa cu guvernul israelian, dar el a ordonat ca aceasta sa fie mentinuta ca o simpla relatie amicala intre doua persoane si sa fie facuta chiar mai discreta decit inainte. In 1972, dupa ce Ceausescu a preluat serviciul secret si a devenit supraveghetorul lui imediat, a hotarit sa inlature numele DIE-ului din noua intelegere Yesahanu-Marcu. O poveste dezinformativa a fost raspindita privitor la inlaturarea lui Marcu din DIE si el a fost in curind numit adjunct al directorului general al “Institutului de Economie Mondiala”, o institutie de acoperire, in care angajatii erau agenti DIE. Noul angajament Yesahanu-Marcu, inca tot nescris, a asigurat ca Bucurestiul va fi platit in bani lichizi cu o anumita suma pe cap de emigrant, depinzind de virsta, educatie, profesiune, incadrare si statut familial.





In iulie 1978 suma platita era intre 2.000 si 50.000 dolari pe persoana. In anumite cazuri individuale lui Yesahanu i s-a cerut sa plateasca sume de pina la 250.000 dolari. Intilnirile dintre Marcu si Yesahanu aveau loc lunar la ambasadele romane din Germania de Vest, Austria sau Elvetia, unde Marcu aducea liste cu numele evreilor aprobati pentru emigrare, iar Yesahanu ii inmina valizele pline cu dolari americani. In 1974 unul dintre aceste geamantane s-a pierdut in aeroportul de la Zurich, unde a si fost gasit, in final, dupa doua zile. El era inca intact si continea peste un milion de dolari. De-a lungul anilor Yesahanu-Marcu platise Bucurestiului sute de milioane de dolari, alaturi de credite mari, eliberate de diverse banci occidentale. incurajat de aceste rezultate, Ceausescu a ordonat DIE-ului sa initieze o operatiune similara pentru vinzarea germanilor. El considera aceasta operatiune mai avantajoasa, deoarece Romania avea aproape un milion de germani in cadrul granitelor sale. Vinzarea germanilor din Romania era aranjata in acelasi fel, bazata pe o intelegere personala intre acelasi Marcu si “Eduard”, care s-a prezentat ca fiind un agent secret si

reprezentantul personal al lui Hans Dietrich Genscher, ministrul de interne al Germaniei de Vest, care a fost direct implicat in actiunea de facilitare a emigratiei germanilor din Europa rasariteana. “Eduard” si-a continuat acest rol secret chiar si dupa 1977, cind a spus ca a fost ales in Bundestag. Geamantane pline de dolari americani au fost transportate lunar la Bucuresti, via liniile aeriene romanesti TAROM, si credite speciale cu parti de dobinda, platita de “Eduard” erau periodic acordate pentru a stimula entuziasmul lui Ceausescu privind emigrarea Volksdeutsche in patria lor. In februarie 1972, Ceausescu a decis ca beneficii aditionale pot fi stoarse din aceasta vinzare odioasa a fiintelor umane, unica in istoria moderna. “Nici unui cetatean roman de nationalitate evreiasca sau germana”, a ordonat el, “nu i se va da viza de emigrare, daca nu semneaza un acord secret cu fortele de securitate, acceptind sa lucreze ca agent secret peste hotare”. Doua noi componente au fost adaugate DIE-ului, una pentru recrutarea evreilor dornici sa emigreze si alta pentru germani, dar pina in 1978 numai citeva mii au acceptat sa fie recrutati. Cei mai multi dintre evrei si multi dintre germanii care au emigrat, nu au folosit niciodata





sistemele lor secrete de comunicare si pur si simplu au disparut ca agenti. Numai citiva dintre ei au colaborat. Ca o reflectare a acestei noi operatiuni ordonate de catre Ceausescu, rapoartele anuale despre problema spionajului publicate de catre Ministerul de Interne al Germaniei de Vest, au aratat ca dupa 1972 cel mai mare

numar de agenti din Germania de Vest au fost trimisi de catre Romania. La sfirsitul anului 1977, Ceausescu a hotarit sa smulga inca un avantaj din comertul cu fiinte umane. El i-a ordonat lui Marcu sa-i ceara lui Yitzhak Yesahanu sa procure mostre de arme din Vest, in schimbul cresterii emigratiei evreiesti. Un tanc american sau britanic era prioritatea sa de frunte.





Fondul secret al lui Ceausescu


Ceausescu nu a primit nici un salar in timpul intregii sale vieti, inainte de al doilea razboi mondial, a fost ucenic la un pantofar, care 1-a platit cu camera si mincare si indoctrinare marxista. In timpul razboiului, Ceausescu era cind inauntru, cind afara din inchisoare, ca si comunist si a devenit activist de partid, imediat dupa terminarea razboiului. De cind a ajuns conducatorul suprem al Romaniei, devine o chestiune de mindrie pentru el sa accentueze ca nu a fost platit niciodata pentru tot ce a facut. “Intreaga mea viata a fost dedicata Revolutiei Mondiale a Proletariatului”, este definitia preferata a lui Ceausescu despre sine.

Ceausescu e de asemenea

mindru de faptul ca nu si-a cumparat nimic de la nici o pravalie. De fapt, in octombrie 1971, Ceausescu a pus pentru prima data piciorul intr-un magazin, si atunci numai datorita insistentelor Elenei. Aceasta s-a intimplat in timpul unei vizite oficiale la New York, cind el a acceptat o invitatie facuta de conducerea luxosului magazin Macys de a vizita cladirea principala a acestuia din Herald Square. Ceausescu a fost uluit.

- Cit timp le-a trebuit sa organizeze spectacolul ala? a intrebat el cind s-a intors la Misiunea Romana de la Natiunile Unite.

- Macys este cel mai mare magazin din lume, s-a eschivat





un ambasador contrariat.

- Vreau sa zic, ca sa umpli un magazin cu toate lucrurile ce le-am vazut noi acolo.

In final, ambasadorul si-a dat seama ca Ceausescu credea ca intregul magazin a fost incarcat foarte spectaculos pentru el si atunci ambasadorul a inceput sa-i explice ce stia despre Macys.

- Esti abonat la Scinteia, monsieur? a intrerupt Elena suspicioasa.

- Desigur, tovarasa. Toata lumea este.

- Atunci trebuie sa-1 si citesti. Citeste-1, monsieur, si invata ceva despre America. Este scris acolo negru pe alb ca pravaliile americane nu sint nimic altceva decit expuneri de vitrine, ca americanii nu pot cumpara nimic, decit daca se imprumuta cu bani, iar dupa ce-si cumpara ceva, li se ia totul inapoi. Spectacol, monsieur. Totul e spectacol, ca sa acopere saracia, ca sa ascunda ca oamenii dorm pe strazi. Citeste Scinteia, taranule, tu mascalzone!

- Tot ce stiu este din Scinteia, a spus ambasadorul, incercind sa se eschiveze.

- Cind vorbesti cu mine, sa-ti tii gura!

- Lasa-1 sa vorbeasca, Elena. El traieste aici.

- Nu asculta la gunoiul lui, Nicule. Trebuie trimis inapoi la Bucuresti si inscris intr-un curs politic.

Dimineata urmatoare Ceausescu mi-a spus sa verific magazinul Macys si apoi sa-i raportez adevarul. Un an mai tirziu, a deschis primul - si singurul - magazin de acest gen din Bucuresti. In ziua inaugurarii de catre Ceausescu personal, magazinul a fost plin virf cu marfa strinsa din toata tara. Citeva zile mai tirziu, rafturile lui erau aproape goale. Magazinul era pregatit periodic pentru vizitele strainilor de nivel inalt sau cele ale lui Ceausescu insusi. Magazinul era inchis pentru cumparatori, si apoi incarcat cu marfuri. In ceea ce il priveste, Ceausescu nu a crezut niciodata ca Macys nu a fost pregatit in mod special pentru vizitele sale.

In 1971 Ceausescu a inceput sa arunce direct priviri mai atente problemei banilor personali, asta ca asigurare “pentru o zi ploioasa”. In acel an, vechiul sau prieten, Juan Peron, aflat atunci in exil in Spania, a venit la Bucuresti pentru a solicita ajutor financiar. Peron avea mare nevoie de fonduri ca sa mobilizeze bastioanele de sindicate ale muncii din Argentina, cu scopul





de a pregati reintoarcerea sa la putere si ca sa-si mentina eleganta sa resedinta, din una din cele mai moderne suburbii ale Madridului si pentru a face fata pretentiilor sotiei sale. O geanta diplomatica speciala, pe care eu am pregatit-o, a inceput sa transporte bani lichizi la Madrid pentru prietenul exilat al lui Ceausescu. Ca semn de recunostinta, la doua saptamini dupa reinstaurarea lui Peron in functia de presedinte al Argentinei, el i-a invitat pe Ceausescu si Elena intr-o vizita oficiala la Buenos-Aires. Eu eram acolo in palatul prezidential, cind Peron i-a spus lui Ceausescu: “Cind am ajuns prima data presedinte, am crezut ca va fi pentru intotdeauna. Acum am invatat ca totul este efemer, cu exceptia banilor”.

La sfirsitul anului 1973, Ceausescu si-a deschis propriul sau cont ultra secret, cu numele prozaic codificat “TA”. El continea fiecare ban lichid obtinut de la DIE, si anume de la operatiunile sale speciale, “OV” (operatiuni valutare). Contul “TA” pentru 1973 a fost numit “TA-73'. Astfel, pentru anul curent, el a fost numit “TA-78'. Banii pe care DIE ii obtinea din Vest, sub forma de cecuri sau transferuri bancare, care puteau fi legal controlate, erau

imediat depozitate la Banca Romana pentru Comert Exterior, cunoscuta ca BRCE, si creditate la Bugetul National. Dar banii lichizi obtinuti de DIE - cei mai multi rezultati din exportul de evrei si germani erau inregistrati numai in conturile “TA” ale lui Ceausescu. Banii lichizi primiti in alta valuta erau schimbati in dolari, de obicei la Zurich. Dolarii primiti de la Bonn si Tel-Aviv, erau mai intii schimbati cu bancnote noi, in caz ca numerele au fost inregistrate, si apoi erau pastrati intr-un seif subpamintean al DIE-ului. Acesta constituia fondul secret al lui Ceausescu si el scotea ocazional bani de acolo pentru a cumpara masini occidentale pentru copiii lui, sau pentru a comanda un Mercedes blindat pentru el insusi, cheltuieli care erau tinute in secret in Romania. De asemenea, mai folosea acesti bani pentru colectia de diamante a Elenei si pentru bijuteriile pe care ea si le cumpara in timpul vizitelor oficiale de peste hotare. Dar pina acum, nu a cheltuit mai mult de patru milioane de dolari din acest fond, o suma neglijabila, in comparatie cu totalul acumulat care era in jur de 400 milioane de dolari.

“Acestia sint pentru zile ploioase”, obisnuia el sa sopteasca.





In 1977 a ordonat DIE-ului sa-i deschida citeva conturi secrete de banca in Elvetia. Numai Ceausescu putea sa foloseasca aceste conturi, dar dupa cite stiu eu, nu a scos nimic de acolo. Acesti bani erau pastrati pentru “zile ploioase”.

Faptele dezvaluite dupa inlaturarea fostului presedinte al Filipinelor, Ferdinand Marcos, mi-au amintit despre zilele mele cu Ceausescu si lacomia sa pentru cistiguri din Vest, care crescuse in el la mijlocul anilor 70. Dupa ce Marcos si alaiul sau au plecat grabiti din Manila, in februarie 1986, prima lor oprire la Guam a fost acea de muritori de rind. Dar cind au plecat de la baza aeriana Andersen cu bunuri in valoare de mii si mii de dolari, fara sa plateasca pentru ele, ei nu s-au mai purtat ca niste muritori de rind. Este dificil, daca nu imposibil, pentru cineva care a fost un dictator absolut timp de 20 ani, sa devina dintr-o data o fiinta umana obisnuita. Ceausescu si familia sa, de asemenea, nu au platit vreodata nimic pentru ceea ce au dobindit in ultimii 20 ani. Valoarea totala pe care Marcos a reusit sa o scoata din Filipine nu va fi cunoscuta poate niciodata, dar probabil ca nu este departe de ceea ce Ceausescu a pus deoparte pina acum. Unica diferenta evidenta este ca Marcos a

avut un salar ca presedinte al Filipinelor, chiar daca numai 5.700 dolari pe an. Ceausescu nu are.

Seara, tirziu, l-am sunat pe Ceausescu acasa, pentru a-i raporta ca inca nu am primit nici o stire de la Arafat si ca Munteanu era gata sa plece la Beirut, asa cum a cerut el.

- Vino aici, a ordonat, si a pus telefonul jos.

Cind am ajuns acolo, Ceausescu se plimba prin gradina de trandafiri, asa ca m-am alaturat lui.

- Ia unul din avioanele mele si du-te la Beirut cu Munteanu. Da-i lui Arafat o copie a ultimelor mesaje dintre mine, Carter si Begin. (Ceausescu se punea totdeauna primul in orice companie). Si pasapoartele in alb, pe care mi le-a cerut. Da-i exact o suta, inclusiv pe cele americane. Atit facsimile facute de DIE, cit si pasapoarte autentice, obtinute de noi de la Gadafi.

Oprindu-se deodata si apucind un nasture de la jacheta mea, s-a a uitat drept prin mine si a adaugat:

- Trebuie sa fiu mediator in Orientul Mijlociu. Trebuie sa fiu. Poti sa intelegi asta?

Nu prea eram bucuros de aceasta excursie. Orientul Mijlociu nu e locul meu preferat pentru o vizita, dar stiam ca, voiajul cu Munteanu





va fi, atit placut, cit si productiv. Fusese timp de multi ani seful brigazii pentru Orientul Mijlociu al DIE-ului si un prieten personal apropiat al lui Arafat. In 1977 Ceausescu a aprobat pensionarea lui, dar 1-a pastrat ca si “consilier special al DIE in Orientul Mijlociu” pentru contactele foarte importante cu Arafat.

Trecuse putin de miezul noptii, cind am ajuns acasa. Totul era acolo ca de obicei. Militianul de la ambasada poloneza a iesit din cusca lui, pentru salutul sau oficial, casa era intunecata si doamna Groza se uita pe furis din spatele perdelelor de la fereastra. In apartamentul meu numai lumina lui Fedor Lily era aprinsa.





Capitolul 5


Era inainte de ora sapte dimineata, cind telefonul S a sunat. Elena tocmai aflase de la Ceausescu despre excursia mea la Beirut. Ea voia ca Olcescu sa-i cumpere din Siria 12 seturi complete de fete de masa din

Damasc, fiecare pentru 24 persoane, si “citeva stele mari”, de la Beirut. Dupa ce am pus telefonul jos, ofiterul meu executiv, Vasile Pop, mi-a raportat ca generalul era acolo.

- Pofteste-1 inauntru si adu-i o cana cu ceai, am ordonat eu.





Portretul unui expert al Orientului Mijlociu


Munteanu a intrat val-virtej, exuberant si plin de energie, ca de obicei.

- Sa traiesti, generale. Spionul tau gras, batrin si semipensionar este gata si in asteptarea unei alte munci murdare.

Inalt si corpolent, Munteanu era imbracat elegant, cu un costum inchis la culoare, cu un ceas de aur

atirnind pe un lant de-a lungul vestei, facindu-1 sa arate ca un om de afaceri american de moda veche. Ochii sai mari, miscindu-se mereu in spatele lentilelor de sase dioptrii, montate intr-o rama grea, de culoare neagra, tradau vitalitatea sa interioara si mintea lui dinamica, aflata sub o continua presiune si agitatie.





- Noaptea trecuta, a spus el, radio Erevan a dat, in sfirsit, raspunsurile la doua intrebari puse mai demult de catre ascultatori: Ce trebuie sa faci in cazul unui atac nuclear, si daca poti conduce “Volga” pe curbe de 90 grade si cu o viteza de 150 km. pe ora? Probabil ca tu n-ai ascultat. Tu esti un general ocupat.

Glumele spirituale despre radio Erevan, care-si transmite presupusele emisiuni din capitala Armeniei sovietice, infurie Europa rasariteana.

- Spune-mi, l-am incurajat eu.

- In cazul unui atac nuclear american, fiecare locuitor din Erevan isi va pune un cearsaf alb pe cap si va porni spre cel mai apropiat cimitir, in liniste si cu grija, ca sa nu produca panica.

- Si Volga? l-am intrebat eu.

Una dintre masinile mele de serviciu era o Volga sovietica.

- Raspunsul este ca, in mod sigur, poti conduce o Volga pe niste curbe de 90 grade si cu 150 km. pe ora, dar numai o singura data! a ris Munteanu.

Pop a intrat si mi-a spus ca a pus cele o suta de pasapoarte pentru Arafat intr-o geanta Samsonite, sigilata ca o geanta diplomatica, pe care o puteam lua cu noi in avion.

Asezind geanta mea de calatorie pe sofa, el a adaugat:

- Are aceeasi cheie numerica ca totdeauna. Aveti totul acolo: pasaportul, bani, hirtiile pentru geanta diplomatica. V-am pus si Walther-ul. Doar mergeti la Beirut.

El se referea la arma mea personala, una, pe care un mare demnitar nazist a folosit-o ca sa se sinucida la Bucuresti, in anul 1944. Am aruncat o privire spre Munteanu.

- A avea o arma in mina este mai dezgustator pentru mine decit a tine un sobolan mort si putred, mi-a spus odata Munteanu si, la vremea aceea, m-am gindit ca aceste cuvinte descriau foarte bine natura sa blinda. Citiva ani mai tirziu, totusi, s-a intimplat sa ma duc noaptea, tirziu, la diviziunea de tragere a DIE-ului si l-am gasit acolo singur, facind exercitii de tragere cu un Colt 45. Cind m-am uitat la tinta lui am vazut ca toate urmele de gloante erau chiar in centrul ei. “Pentru Roma”, mi-a soptit el, vizibil jenat. Dar arma sa cea mai buna era, fara indoiala, abilitatea de a judeca oamenii. El isi rezerva intotdeauna un anumit timp pentru studierea tintelor sale umane, observindu-le gesturile, cercetindu-le sufletele.

Farmacist la origine, Munteanu





avea numai 22 ani cind a devenit agent secret. El si-a petrecut primii noua ani in New York si Washington. Moartea unui expert DIE pentru problemele Orientului Mijlociu, pe la inceputul anilor 60, a facut ca Munteanu sa fie numit seful statiei din Cairo. Recrutarile operate de catre statia lui la cele mai inalte nivele ale societatii egiptene si relatiile sale personale cu conducatorii egipteni, in special cu Gamal Abdul Nasser si cu Anwar Sadat, l-au definit unul din cei mai competenti experti romani in Egipt. In timpul orelor confuze si nebuloase, care au urmat dupa moartea neasteptata a lui Nasser, Munteanu s-a mutat literalmente in palatul prezidential, jeluind moartea lui Nasser, deplingind soarta Egiptului si incercind sa faca ceva folositor pentru a ajuta pe oricine, chiar carind mese si scaune pentru delegatiile straine, care soseau la inmormintarea din Cairo. “A fost o sansa unica in viata de a observa pe viitorii conducatori”, mi-a spus el cind s-a intors in tara.

La numai o zi dupa ce delegatia romana a revenit de la funeraliile lui Nasser, ambasadorul sovietic la

Bucuresti i-a inminat lui Ceausescu cererea personala conducatorului sovietic Leonid Brejnev, pentru “o evaluare tovaraseasca si frateasca a noului conducator egiptean”. “Consilierul diplomatic Munteanu” a fost mentionat numai oral de catre ambasadorul sovietic, care a comentat ca observatori receptivi din Cairo au fost uimiti de familiaritatea evidenta dintre el si presedintele Sadat.

- Ce dracu face Munteanu al tau la Cairo? m-a intrebat Ceausescu, o ora mai tirziu, deranjat in mod evident de faptul ca numele altcuiva a fost plasat intre el si Brejnev. Daca este atit de atotputernic, spune-i sa-1 aduca aici pe Arafat, ca sa ma vada. Individul ala care pretinde ca ii reprezinta pe palestinieni.

Pe la sfirsitul anilor 70, Munteanu 1-a adus pe Yasser Arafat, noul director al OEP, la Bucuresti. Pe vremea aceea, OEP nu era oficial recunoscuta de nici o tara comunista. Faptul ca Arafat a avut posibilitatea sa discute direct cu Ceausescu, “primul conducator comunist pe care il intilnea personal, 1-a facut pe Munteanu sa creasca in ochii lui.





Zborul spre Beirut


M-am intors spre ofiterul meu executiv.

- Fa-mi legatura cu ofiterul de serviciu de pe “Flotilla 50', am ordonat.

Un minut mai tirziu, comandantul “Flotillei 50', generalul Calomfirescu insusi, era pe fir.

- Cu aprobarea dv, generale - a raportat el cu vocea sa afectata, dar calda si politicoasa - voi fi astazi capitanul dv. de zbor.

“Flotilla 50' era numele codificat pentru flotila speciala de avioane a lui Ceausescu, care dupa modelul sovietic, apartinea Ministerului de Interne. Ca si celelalte tari est-europene, flotila prezidentiala se compune din avioane de fabricatie sovietica, printre care doua erau Iliusin 62 - pe vremea aceea cele mai mari avioane sovietice de pasageri - si doua Iliusin 18 mai vechi, inzestrate toate cu compartimente pentru dormit si saloane pentru zboruri lungi, precum si doua Antonov 24 si doua helicoptere pentru zboruri scurte, in interiorul Romaniei. Mai recent, “Flotilla 50' a obtinut de asemenea un Boeing 707, facut la comanda. Primisem sarcina de a-l mobila si de a-1

inzestra cu echipament de zbor si comunicare american, obtinut legal sau ilegal, cu scopul de a-l transforma intr-o copie a lui Air Force One al presedintelui Statelor Unite.

Am plecat la aeroport in jurul orei 7,30 a.m. Dupa ce masina a parasit sediul, Munteanu a remarcat profetic:

- Nu va folosi la nimic.

- Bine, Abu, am spus eu, folosind numele pe care Arafat i-1 daduse. Poti sa-ti tii prelegerea.

- Palestinienii nu au nevoie de un Arafat, cu ochelari cocotati scolareste pe virful nasului sau, prezidind intilniri guvernamentale. Terorismul este stilul de viata al palestinienilor. Ei vor un conducator razbunator, singeros si fara scrupule, care sa-i distruga cu pricepere pe dusmanii lor. Cind Arafat nu va mai corespunde acestei imagini, el va fi omorit. Dar fratele Yasser este mai viclean ca o vulpe. El stie toate acestea prea bine, pentru a-si schimba acum cintecul, numai pentru ca tovarasul i-o cere. Asta-i predica de astazi.

Sediul “Flotillei 50 se gaseste in partea sudica a aeroportului international Otopeni, neobservata de pasagerii obisnuiti. Hangarele





care adapostesc avioanele si helicopterele par a fi o parte a aeroportului comercial. Numai un IL-18 alb, cu stema Romaniei pe coada, statea afara sub paza.

- Echipajul de la avionul IL-18 este gata pentru misiune. Sint comandantul “Flotilei 50, a anuntat generalul Calomfirescu, salutind la scara avionului;

Cu Calomfirescu in scaunul pilotului, avionul greoi, cu patru motoare, a decolat lin, aflindu-se acum la altitudinea normala de zbor. Doi insotitori de bord, imbracati in uniforme gri pe atunci culoarea preferata a Elenei - si purtind manusi albe, au servit dejunul.

- Ce avem pentru Yasser? a intrebat Munteanu.

- Mesajul de la tovarasul si pasapoartele pe care le-a cerut - exact o suta.

- Alea nu numai ca vor fi folositoare pentru operatia sa, “Shuqairy”, dar ele sint ca aurul pentru relatiile cu Baader-Meindorf si Brigazile Rosii. Ai si pasapoarte americane?

- Unul.

- In sfirsit. Cea mai apriga ambitie a lui Arafat este sa porneasca o operatiune impotriva Israelului, implicindu-i pe americani. Aceasta ne-ar putea

ajuta, daca ceva ne mai poate inca ajuta. Dar eu tot nu vad nici o speranta pentru ideea tovarasului de a transforma OEP in guvern in exil, nu mai mult decit de a face o mumie sa danseze. Generalul Munteanu a luat o pauza, cind o stewardesa i-a reumplut cana cu ceai. Fiind conducatorul unui guvern, chiar si unul in exil, Arafat ar trebui sa adere la intelegerile internationale si sa proclame un minimum de legi, dar asta ar insemna sinucidere pentru el.

Calomfirescu ni s-a alaturat pentru prinz.

- Mergem sa-1 luam si pe Director? 1-a intrebat el pe Munteanu, referindu-se conspirativ la Yasser Arafat.

- Fara drame astazi. Numai noi doi. Iti mai amintesti de primul nostru zbor cu Barbosul, atunci, in anii 70?

Calomfirescu a zimbit timid.

- Dumneavoastra si echipajul ati fost atunci singurele fiinte umane aflate la bord. Cind am intrat sa vizitez pasagerii, intr-o clipita am fost literalmente inconjurat de paznicii sai personali, douazeci si patru de creaturi fioroase, inarmate pina in dinti, cu armele indreptate spre mine.

- Eu eram in aceeasi barca, a intrerupt Munteanu. Fratele Yasser





statea undeva, in mijlocul cabinei, inconjurat de cei 24 fedayee, care si-au tinut armele pe genunchi tot timpul zborului. Nu am putut sa ma apropii de el mai mult de 3 metri.

- A fost un zbor de noapte, a continuat Calomfirescu sa-si aminteasca. Dupa decolare, am servit cina, dar nimeni nu s-a atins de ea. Ei si-au adus propria lor mincare si bautura. Si dupa aceea ne-a trebuit o zi intreaga ca sa curatam avionul si sa scapam de duhoare.

Munteanu care era nerabdator sa-1 intilneasca

pe Arafat si sa-si revada vechii prieteni din OEP, parea foarte bine dispus si a spus multe glume. Pe la sfirsitul prinzului, cind tocmai incepusem sa atacam platoul cu brinzeturi franceze, Calomfirescu s-a scuzat:

- Vreau ca eu singur sa cobor avionul. Cred ca cunosc Beirutul mai bine ca oricine.

Avionul a aterizat usor si s-a indreptat spre cladirea principala. Prin geamul avionului l-am ochit pe Olcescu, inconjurat de un grup de oameni, carora le dadea grabit ordine.





Reteaua de contrabanda


De inaltime mijlocie, bine construit, dar nu gras, cu par inchis la culoare si foarte bronzat, imbracat ca de obicei cu haine de calitate, dar cu o alura neglijenta, colonelul Constantin Olcescu incepea tot mai mult sa arate ca un palestinian. De sapte ani Olcescu era insarcinatul cu Afaceri in Liban, seful statiei DIE si legatura lui Ceausescu cu Kamal Jumblat si Yasser Arafat. Un om energic si intreprinzator, s-a obisnuit repede cu atmosfera din Beirut si, cind o racheta a cazut intr-o zi pe ambasada, el s-a ras mai intii, apoi

i-a cerut lui Jumblat sa insarcineze pe militienii sai druzi cu adunatul documentelor imprastiate pe jos si cu paza cladirii, si numai dupa aceea a raportat incidentul la Bucuresti.

Pasind inauntrul avionului, Olcescu a spus:

- Bine ati venit in Parisul distrus! o aluzie la epitetul “Micul Paris” acordat in trecut cu generozitate atit Beirutului cit si Bucurestiului. Totul este aranjat. Formalitatile vamale sint in curs. Arafat are o escorta pentru dumneata, generale. Iar Jumblat





are una pentru avion. Si noi ne cheltuim destui bani cu ei. Mergem?

Eu sint destul de familiar cu Beirutul, desi eram intotdeauna surprins sa vad ca, dupa fiecare devastare, cu cladirile inca fumeginde, viata sociala si de afaceri era capabila sa-si reia cursul normal. De data aceasta insa totul era diferit. Pretutindeni vad baricade, blocaje si puncte de verificare conduse de fedayee nerasi, purtind ceva asemanator cu uniformele si traditionalele prosoape pe cap. Pe strazi, palestinieni si copii, cu infatisare neglijenta, cu armele automate in miini, sicanau pe trecatori. Masini fara numere de inmatriculare se deplasau haotic in jur sau erau parcate oriunde, fara nici o ordine.

Totul pare altfel, nu-i asa? a intrebat Olcescu, vazind surprinderea mea. Este din cauza prietenilor nostri din OEP. Ei ramin o revolutie, nu o forma de guvernamint. Ei pot distruge, dar pot si reconstrui. Nu mai avem nici un fel de serviciu postal regulat, electricitatea si apa sint ocazionale, regulile de circulatie si politistii ignorati. Pravaliile sint mai mult inchise decit deschise, de cind prietenii nostri au inceput sa se serveasca cu tot ce poftesc.

- Ce-i cu Mercedesurile acestea noi, pe care le poti vedea peste tot?

- Aduse prin contrabanda din Germania. Nu exista vama in Liban pentru OEP.

In drum spre ambasada, Olcescu ne-a povestit ca intilnirea cu “Annette” a fost fixata pentru dupa masa la ora patru la ambasada romana, pe care el o viziteaza cu regularitate sub acoperirea de consilier politic al lui Arafat si adjunct al lui Farouk Kaddoumi. In urma cu o zi, Arafat a plecat cu masina, in secret, sa se intilneasca cu presedintele Damascului, Haffez Assad, dar a fost anuntat acolo de venirea mea si a cazut de acord sa se intoarca pina seara, daca trimitem avionul sa-1 ia. Munteanu s-a oferit imediat sa mearga la Damasc ca sa-1 ia pe Arafat.

- Daca nu ma duc sa-1 iau, avionul poate astepta acolo zile in sir si el sa nu-si faca aparitia.

Am aprobat imediat.

Intilnirea cu Hani Hassan a avut loc la ambasada romana, asa cum fusese planificat. Arafat era in mod ferm impotriva propunerii lui Ceausescu, considerind-o nerealista si absurda, atit din motive de principiu si pragmatism, dar mai ales pentru ca era periculoasa pentru el. Transformarea OEP intr-un guvern in exil ar trebui





aprobata de Congresul National, alaturi de o noua Constitutie. Cu toate diversele fractiuni din interiorul OEP-ului, Arafat considera propunerea prea riscanta si a hotarit sa nu clatine barca. Pina acum el a discutat propunerea lui Ceausescu numai cu Farouk Kaddoumi, consilierul lui sef si a hotarit sa nu o mai impartaseasca cu ceilalti colaboratori ai sai. Acesta nu era subiectul discutiei sale de astazi cu Assad. Arafat va face orice ca sa fie recunoscut in Vest, dar cu conditia sa nu-si riste actuala pozitie.

Inainte de a pleca, Hassan a raportat ca recent a primit ultima incarcatura de arme din Germania de Vest si ca avea acum destule arme si echipament militar ca sa umple un camion de zece tone.

Imediat dupa intilnire, am trimis DIE-ului o telegrama cu ordinul de a trimite un camion la Beirut, in termen de 48 ore. In felul acesta armele colectate de “Annette” puteau fi transportate secret in Romania, sub protectia intelegerii internationale TIR si a sigiliului diplomatic.

TIR e numele unei organizatii de comert exterior romanesc, care se ocupa cu camioanele de transport al marfurilor exportate in tari straine. Acesta isi ia numele de

la o organizatie internationala - Transportul International Rutier - care reglementeaza activitatea lui. DIE-ul a preluat controlul intregului sistem de transport TIR, bazat pe un model initiat de Bulgaria, care are cel mai mare sistem TIR din lume.

Sistemul bulgar de transport TIR, responsabil in mod oficial cu exportul fructelor si legumelor, este adinc implicat in traficul de droguri si arme, mergind din Bulgaria spre Vest.

In 1974 cei mai multi soferi ai camioanelor romanesti TIR erau agenti secreti DIE. Ca si corespondentul lor bulgar, ei au fost antrenati pentru transportul clandestin de oameni, arme si droguri si pentru a ridica materiale de spionaj lasate de agentii DIE in anumite locuri, de-a lungul rutei lor in Vest. Cele mai multe actiuni de acest fel sint indeplinite sub protectia intelegerii internationale TIR si a sigiliilor vamale straine. De-a lungul anilor, DIE a facut duplicate dupa sigiliile si formularele folosite de autoritatile vamale occidentale si folosite adeseori pentru inlocuirea celor originale, care sint apoi distruse.

- Munteanu poate sa ramina aici pentru vreo citeva zile si sa se intoarca cu convoiul de TIR?





a intrebat Olcescu, dupa citirea telegramei mele. Pot sa-i dau o masina a ambasadei si un sofer, care sa mearga in fata camionului. Impertinenta lui Munteanu, alaturi de pasaportul sau diplomatic si gradul lui de consilier politic, ar putea asigura un surplus de protectie la granita cu Turcia.

Era adevarat. “Annette” va avea grija de plecarea fara probleme a camionului din Liban, iar granita bulgara nu prezenta nici un pericol, deoarece romanii aveau niste cuvinte de trecere secrete, pe care le foloseau acolo. Noul val de masuri antiteroriste ar determina la deschiderea camionului la granita cu Turcia, ceea ce ar duce la o campanie nedorita in presa occidentala. Am aprobat propunerea si am dat ordin sa fie folosite sigiliul ambasadei si documente diplomatice, semnate de Olcescu in calitatea sa de charge daffaires, ca o masura de protectie suplimentara. Dupa ce am rezolvat problema camionului, am trimis o scurta telegrama lui Ceausescu: Intilnirea cu Annette negativa.

Foarte curind am primit

urmatorul raspuns: “Tovarasul Podeanu: 1. Raportul tau a fost prezentat indrumatorului suprem. Ordinul lui este sa perseverezi cu Fedayee, in concordanta cu instructiunile sale anterioare. 2. Dupa intilnirea cu Fedayee vei pleca la Tulcea. Inminezi beduinului mesajul scris al indrumatorului suprem. Vei merge singur, repet singur, fara decan, sa-l vezi pe beduin. 3. Trimite avionul la baza. El se va intoarce imediat la Bacau cu mesajul scris pentru beduin. Carol”.

Dat fiind periodicele schimbari de cod, folosit in telegrame cu scopul unei aditionale cifrari, la vremea aceea “indrumatorul Suprem insemna Ceausescu, Carol” era ministrul de interne Coman, Podeanu era numele meu codificat si decanul” era ambasadorul. “ Fedayee” si “Beduin erau folosite de citva timp pentru Arafat si Gadafi. Numele oraselor straine erau de obicei codificate cu nume de orase romanesti, care incepeau cu aceeasi litera a alfabetului, ca Tulcea pentru Tripoli si Bacau pentru Beirut.





Intilnindu-l pe Fedayee


Cind Munteanu s-a intors, el s-a dus cu Arafat direct la sediul OEP. Olcescu si cu mine am plecat de la ambasada cu unul din Mercedesurile lui Arafat, care a pornit cu o viteza draceasca, escortat de alte patru masini. Ele treceau de baricade si de punctele de control fara ca macar sa-si incetineasca viteza, dovedind astfel eficienta sistemelor de radio ale OEP si neasteptatul semn de disciplina in Beirutul de Vest, de altfel total haotic. Ne-am oprit in fata unei cladiri care avea geamurile si usile protejate de blocuri de ciment si saci de nisip. Trotuarele si strazile erau pline de tineri palestinieni, cu fetele nerase, imbracati neingrijit, cu degetele pregatite pe tragaciul armelor lor automate. Din prag insa, am fost insotiti de ofiteri manierati.

Arafat, care bea ceai cu Munteanu, s-a sculat si a venit spre noi cu un zimbet fix pe fata.

- Sint foarte bucuros sa-i primesc pe mesagerii fratelui meu Ceausescu, a inceput el, vorbind foarte repede in engleza lui cintata si, din cind in cind, stropind saliva in jur, dupa ce mai intii m-a imbratisat si a lasat doua urme cleioase pe obrajii lui Olcescu.

„Acum sintem in razboi. Dar dupa ce vom curata Palestina de sionism, vom avea aici o casa adevarata. Pina atunci trebuie sa va primesc cind ici, cind colo,” s-a tinguit el cu o scuza prefacuta, oferindu-ne un scaun.

- Am inteles de la Abu Munteanu ca fratele Ceausescu a trimis pasapoartele pe care le-am cerut, a inceput Arafat, fara nici o alta introducere.

- Da, domnule director, le-a trimis impreuna cu cele mai bune urari de succese in lupta dv. Ele sint aici, am spus aratind spre doua genti Samsonite, pe care Olcescu le-a pus pe masa lui si le-a deschis.

Arafat si-a intors ochii lui de viezure, ca sa arunce o privire inauntru, apoi a inceput sa umble cu miinile printre pasapoarte. Cite?

- O suta, domnule director.

- Ce generos. Aceste serviete ma vor ajuta sa scriu o noua pagina in istoria glorioasa a Palestinei, a proclamat el cu emfaza, continuind sa rascoleasca pasapoartele cu mina. Aici e. Abu Munteanu mi-a spus ca voi primi si un pasaport american in alb.

- Acum aveti unul, domnule director. Dar dv. singuri nu-1 puteti folosi.





Noi trebuie sa scriem numele si celelalte date in el, cu o masina de scris speciala folosita de americani dar nu avem decit o singura masina de acest fel. Daca nu aveti nimic impotriva ca noi sa cunoastem identitatea purtatorilor, atunci puteti primi cite pasapoarte americane vreti. In caz contrar, nu va putem ajuta.

- Fratele Ceausescu este prietenul meu cel mai apropiat, a spus Arafat, admirind pasaportul american. Eu nu am nici un fel de secrete fata de el.

- Mai e ceva pentru dv, domnule director, am spus eu schimbind subiectul si punind un plic pe biroul lui. Aveti aici textele englezesti ale celor mai recente mesaje intre tovarasul Ceausescu, Carter si Begin.

- Acest lucru este foarte folositor, a raspuns Arafat, cu zimbetul lui studiat pe fata. Sa cercetam cu atentie.

El a rasfoit documentele, in mod evident, fara sa le citeasca, apoi a inchis cele doua genti, cu pasapoarte si a explodat teatral:

- Stiu, stiu, a izbucnit, gesticulind cu ambele miini. Stiu ca eu am intirziat cu raspunsul, dar a trebuit sa-1 discut cu colaboratorii mei. Si cu Assad. De aceea am fost

la Damasc - sa discut propunerea fratelui Ceausescu.

“Arafat spune cite o minciuna in fiecare propozitie a sa”, obisnuia Munteanu sa zica despre obisnuitele sale discutii cu directorul OEP.

- Inca de cind am plecat din Bucuresti, a continuat Arafat, am pledat pentru propunerea fratelui Ceausescu de a transforma OEP intr-un guvern in exil. Toti colaboratorii mei apropiati sint de acord ca trebuie sa avem propria noastra tara, si desigur, propriul nostru guvern, dar ei nu pot spune cind se va intimpla acest lucru. Eu stiu ca fratele Ceausescu este mereu grabit. Dar noi sintem in razboi aici si nu putem actiona atit de repede. Tot ce pot spune este ca sint in intregime de acord cu ideea fratelui meu de a avea un guvern. Aceasta este ceea ce trebuie sa-i transmiteti din partea mea.

- Dar despre guvernul in exil? m-am aventurat eu.

- Pina ce nu vom reusi sa scapam de toti sionistii din Palestina, noi vom fi mereu in exil. Asta-i ce trebuie sa-i spuneti fratelui meu.

Era clar ca Arafat facea pe prostul si incerca sa-1 mentina pe Ceausescu bine dispus, avind in





vedere vizita sa apropiata la Washington.

- Dati-mi voie sa vad daca am inteles, domnule director. Sa-i spun tovarasului Ceausescu ca n-a sosit inca timpul transformarii OEP-ului intr-un guvern in exil?

- Ei bine, daca asta-i felul tau de a zice, a spus el, indreptindu-se spre un telefon aflat pe biroul sau.

- Chiar acum l-am sunat pe Abu Lutf, a precizat, cind s-a intors. El este principalul oponent al propunerii fratelui Ceausescu si a mea. Ascultati.

Abu Lutf era numele de lupta al lui Farouk Kaddoumi, unul din “grupul celor opt”, care la inceputul anilor 60 a format Miscarea pentru Eliberarea Palestinei, pe care Yasser Arafat a condus-o. Cind a sosit in haine traditionale palestiniene, am putut cu greu recunoaste pe “ministrul de externe” al OEP, el purtind de obicei numai costume elegante occidentale.

In stilul sau demagogic, Kaddoumi a inceput prin a-1 lauda pe Ceausescu.

- Nu vreau sa vorbesc acum despre sprijinul sau politic fara margini pentru cauza Palestinei. Vreau sa vorbesc acum despre ajutorul sau umanitar, despre avioanele romanesti pline cu

articole medicale trimise in secret la Beirut in fiecare luna, despre ajutorul profesional si material al fratelui Ceausescu, despre consilierii si tehnicienii romani trimisi aici, pentru a imbunatati cele peste patruzeci de fabrici si ateliere din Samid, despre prima grupa de cincizeci de palestinieni ce a fost recent trimisa la Bucuresti pentru a fi antrenata in organizarea afacerii Samid.

Apoi, fara nici o legatura evidenta, una din smecheriile sale stilistice folosite, Kaddoumi a tinut o lunga dizertatie despre faptul ca intre palestinieni si existenta statului Israel a fost intotdeauna un antagonism ireconciliabil, care putea fi rezolvat numai prin distrugerea Israelului ca stat.

- Palestinienii au o lozinca formata din trei idei: unitate nationala, mobilizare nationala si eliberare. Nimeni nu le poate schimba - nici directorul Arafat, nici Comitetul Executiv, nici chiar Congresul National. Si nimeni nu poate adauga un al patrulea cuvint: compromis, a incheiat Kaddoumi cu emotie.

- Eu nu ma voi compromite niciodata, a intervenit Arafat. Nu pot si nici nu vreau. Eu sint un revolutionar. Mi-am dedicat intreaga viata cauzei





palestiniene si distrugerii Israelului. Eu nu ma voi schimba sau compromite. Nu voi fi niciodata de acord cu cel ce recunoaste existenta Israelului ca stat. Niciodata! Arafat incepea sa-si ridice vocea. Ca Ceausescu, el devenea furios din senin. Nimeni, fie prieten sau dusman, nu poate sa ma compromita.

Arafat a devenit violent cu adevarat si Kaddoumi a incercat sa-1 calmeze.

- Noi stim ca fratele Ceausescu nu vrea un compromis. Cunoastem adevaratele lui sentimente fata de Israel. Stim ca el ii da afara pe evrei din posturile importante ale guvernului. Noi stim ca singurul lucru pe care-1 vrea de la noi este sa ofere ceva pentru opinia publica, ceva care sa-1 faca pe Carter sa se intoarca spre noi. Dar noi pur si simplu nu putem transforma revolutia noastra intr-o birocratie.

- Aceasta este pozitia delicata in care ma aflu, a spus Arafat, brusc rational. Dar am fost totdeauna dornic sa fac Vestul sa creada ca eu vreau ceea ce fratele Ceausescu vrea ca sa fac. Puteti sa-i transmiteti asta ca fiind raspunsul meu?

- De aceea sint aici, domnule director.

- Acum, daca am rezolvat

aceasta problema, sa mincam ceva, a spus Arafat, sarind in picioare si invitindu-ne la cina.

Ne-a dus intr-o camera din apropiere, mobilata ca o baraca militara. Acolo, Hani Hassan era in asteptarea noastra, impreuna cu un om a carui fata mi se parea foarte cunoscuta, dar nu puteam sa-mi amintesc de unde.

- Tu trebuie sa-1 cunosti pe el, a spus Arafat, punindu-si mina pe umarul meu. Este eroul nostru national, Abu Daoud. El mi-a povestit ca la ultima sa vizita la Bucuresti i s-a dat o cina magnifica. De aceea l-am rugat pe el s-o pregateasca pe aceasta pentru voi. Toata crema OEP-ului, este prezenta aici: purtatorul de cuvint, Abu Lutf, creierul sau, Abu Hassan, pumnul sau, Abu Daoud si directorul sau.

- Stiti povestea cu cei patru papagali care erau de vinzare? a intervenit Munteanu?

- Nu, a raspuns Arafat.

- Un batrin fedayee s-a dus la bazar ca sa vinda patru papagali, care erau niste pasari foarte prezentabile, cu pene frumos colorate. “Cit ceri pentru pasarea asta?” a intrebat un cumparator, aratind spre pasarea rosie. “Doua mii pounds”, a raspuns fedayee-ul. “Ce? Doar nu e facuta din aur”,





“Nu, frate, dar vorbeste araba si engleza”. “Cit ceri pentru cea albastra?” “Patru mii pounds, frate. Ea vorbeste si germana. Cea galbena costa sase mii, pentru ca vorbeste patru limbi”. “Inteleg”, a spus cumparatorul. “Dar pasarea aceea cu penele de diferite culori?” “Aceea costa 12.000 pounds, frate”. “Ce? Cite limbi vorbeste?” “Nici una. Ea este directorul echipei”.

- Dati-mi o arma, a spus Arafat cu o minie prefacuta, inecindu-se cu o inghititura de mincare.

Trecuse de miezul noptii cind am plecat de la sediul OEP. Revenit la ambasada, am scris o scurta telegrama pentru Bucuresti, raportind ca discutia cu “Fedayee” a avut loc intr-o “atmosfera prieteneasca” si ca “Podeanu” va pleca dimineata la Tripoli. “Atmosfera prieteneasca” era codul pentru “cu succes”.

- Ce parere aveti despre faptul ca Kaddoumi si nu “Annette” a fost prezent la discutia noastra cu Arafat? a spart Olcescu tacerea.

- Eu nu sint surprins, a intervenit Munteanu. Una dintre grijile principale ale lui Arafat este de a pastra secretul adevaratului

serviciu al lui “Annette”, chiar si in fata propriilor sai oameni. El a aparut numai la partea protocolara, cina - si chiar si atunci, ca adjunct al lui Kaddoumi.

Yasser Arafat a vrut totdeauna sa protejeze acoperirea lui Hani Hassan, ca fiind unul din consilierii sai politici, si avea grija ca numele lui sa nu apara niciodata in legatura cu operatiunile teroriste palestiniene organizate de Hassan in secret. Numai cu ocazia rapirii, in octombrie 1985 a vasului Achile Lauro, cu 123 pasageri si 315 membri ai echipajului la bord, numele lui Hani Hassan a fost pentru prima data mentionat in legatura cu operatiunile teroriste ale OEP. Prezenta sa la Cairo, dupa cum s-a scris in presa, demonstreaza din plin ca operatiile secrete sint inca sarcina lui de serviciu. Conform revistei Time, presedintele egiptean Hasni Mubarak, a fost “dornic, poate mult prea dornic sa demonstreze ca Arafat era un moderat, opus terorismului, deoarece el insusi s-a implicat ca mediator al ostaticilor. Arafat a fost dornic sa se conformeze. Luni seara, unul dintre cei mai apropiati consilieri ai sai, Hani Hassan, era deja in Egipt”.





Atentatul OEP asupra Goldei Meir


- Tare as mai bea un pahar de scotch, s-a lamentat Olcescu. Poti sa crezi ca nu l-am intilnit niciodata pina acum pe Abu Daoud? Dupa toti anii astia petrecuti in Beirut. El a scos o sticla de scotch dintr-un dulapior. Iti mai amintesti de telegrama despre el, pe care Munteanu si cu mine am trimis-o in timpul vizitei Goldei Meir la Bucuresti? a continuat Olcescu.

A fost o zi grea pentru noi toti si simteam nevoia unui scotch si a unei discutii amicale.

Evenimentele au avut loc in mai 1972. Munteanu era la Beirut pentru a-i inmina lui Arafat un mesaj foarte confidential de la Ceausescu. Acesta continea detalii ale discutiei din aprilie cu presedintele egiptean Anwar Sadat, intilnire ce a avut loc la Cairo, incluzind sugestia ultimului ca el, Sadat, sa se intilneasca personal cu israelienii, ca un prim pas spre pace. La sfirsitul mesajului sau, Ceausescu il informa pe Arafat ca a fost solicitat sa actioneze ca un mediator secret intre Egipt si Israel si ca in citeva zile va avea discutii secrete la Bucuresti cu primul ministru al Israelului, Golda Meir. Aceste stiri i-au facut pe cei de la

sediul lui Arafat sa fiarba de minie.

Vineri, 5 mai 1972, indeplineam functia de sef al DIE. In jurul orei 4,30 dupa masa am primit o telegrama de la Beirut, care facea cunoscut faptul ca patru arabi au plecat din Cairo cu destinatia Bucuresti, in scopul de a o asasina pe Golda Meir, cind ea va merge la sinagoga, unde urma sa asiste la un serviciu religios in acea seara. Chiar cu citeva minute inainte, Ceausescu m-a chemat sa-mi spuna ca tocmai terminase a doua intilnire cu Meir - discutiile lor cu usile inchise totalizind acum 14 ore - si ca ea era gata sa faca o plimbare pina la sinagoga. Ceausescu era entuziasmat, imaginindu-se deja in postura de mediator in Orientul Mijlociu si, probabil primind Premiul Nobel pentru Pace.

Daca informatia de la Beirut era corecta, era deja aproape prea tirziu de a mai face ceva. Eu am verificat imediat centrul electronic de observare, pentru a obtine noi informatii de la microfoanele generos plantate de Securitate peste tot, in jurul lui Meir, in casa rabinului-sef Dr. Moses Rosen, in sinagoga si in curtea acesteia, dar nimic suspect nu a iesit la iveala. Nu mai era timp suficient pentru





a alerta Securitatea si armata, care raspundeau oficial de securitatea lui Meir. Lantul birocratic si taraganeala sistemului militar romanesc nu erau compatibile cu o actiune rapida. Am hotarit deci sa folosesc intreaga putere umana a unitatii antiteroriste a DIE-ului, care era tinuta intr-o continua alerta, pentru a preveni atacurile asupra sediului DIE, a ambasadelor romane de peste hotare sau a avioanelor comerciale. In jurul orei 5,30 patru arabi au fost surprinsi, impresurati si arestati pe o strada din apropierea sinagogii, fara ca ei sa fi avut posibilitatea de a-si folosi mitralierele sau grenadele de mina. Toti aveau asupra lor pasapoarte egiptene.

Citeva minute mai tirziu, ma aflam in biroul lui Ceausescu. El se facuse alb ca varul de teama ca visul lui s-ar putea spulbera, si a ordonat: “Omoara-i! Spune ca au opus rezistenta armata”. Dar inainte ca sa parasesc biroul sau, Ceausescu s-a razgindit. El nu dorea nici un fel de publicitate, care ar putea compromite Bucurestiul ca viitorul loc de intilnire dintre Golda Meir si Anwar Sadat. In jurul orei 8 seara, arabii au fost fotografiati in secret in timp ce luau parte la o cina somptuoasa, cu icre negre si

sampanie, in casa de oaspeti a guvernului. In dimineata urmatoare au plecat din Bucuresti cu un avion comercial. Au trecut luni pina ce DIE a reusit sa identifice pe conducatorul grupului terorist implicat in operatiunea Meir, cu ajutorul fotografiilor secrete, ca fiind Abu Daoud, cel ce fusese si comandantul atacului terorist din 1972, asupra echipei olimpice israeliene de la Munchen. Numai atunci DIE a inteles ca tentativa de asasinare a Goldei Meir era pusa la cale de catre OEP.

In acea zi de mai 1972, pasapoartele gasite asupra teroristilor arestati l-au convins pe Ceausescu ca Egiptul fusese instigatorul tentativei asupra lui Meir, dar a decis sa pastreze secretul fata de aceasta. El m-a trimis pe mine sa o insotesc pe Meir in plimbarea de la ambasada israeliana la sinagoga. Dupa serviciul religios, ea a vazut miile de oameni ce s-au adunat in fata sinagogii, in dosul gardurilor securitatii. Toti erau tacuti, speriati ca ar putea fi luati de acolo cu brutalitate daca indraznesc sa-si deschida gura. Cind Meir a venit mai aproape, ei au inceput sa scoata palarioarele ascunse si, privind cu grija in jur, sa si le puna pe cap. Desi yarmulkes nu sint





interzise in Romania, purtarea lor pe cap cauzeaza incruntare in jur. Meir a indraznit un “Shalorn”. “Shalom” a rasunat raspunsul entuziast a mii de voci. Cintece ebraice s-au revarsat atunci, ca o demonstratie spontana de afectiune. Cind Meir s-a indreptat spre masina, avea ochii in lacrimi.

Inainte ca Meir sa paraseasca Bucurestiul, primul ministru Ion Gheorghe Maurer, un vinator pasionat, i-a daruit o uriasa blana neagra de urs, la ceremonia de ramas bun. Clipind catre ea, Ceausescu a sugestionat cu prudenta ca acest trofeu poate sa simbolizeze pielea pe care “Ursul” era gata sa si-o piarda in conflictul din Orientul Mijlociu. In acea zi, Ceausescu a lansat ceea ce va deveni una din strategiile sale preferate, pentru a-i cistiga pe conducatorii occidentali: folosirea unor glume nevinovate antisovietice.

- In 1972, a declarat Olcescu, Barbosul a izbucnit orbeste cind a aflat ca Sadat s-ar putea s-o intilneasca pe Meir.

- Ura impotriva Israelului este literalmente in singele lui, a adaugat Munteanu. Dupa ce i-am transmis lui Arafat mesajul

tovarasului despre o posibila intilnire Sadat-Meir, el a facut mai intii o criza de furie. Dar apoi a devenit bolnav.

- Ce crezi despre mesajul lui Arafat pentru tovarasul? a intrebat Olcescu curios, privind la Munteanu.

- Probabil ca vom constata curind, OEP-ul, fata de Vest, va deveni un joc de “uite popa, nu e popa”, a incheiat Munteanu, profetic.

Arafat mai practica si acum jocul de a nega astazi, ceea ce a dat de inteles ieri. Descriind discutiile pentru problema pacii, in Orientul Mijlociu, ce au avut loc in ianuarie 1986, intre regele Hussein al Iordaniei si Yasser Arafat, care a fost insotit la Aman de catre “ajutorul”, sau Hani Hassan, presa americana a scris ca “Arafat a iesit de la o intilnire de dimineata, dind de inteles ca era gata sa accepte cele doua rezolutii ONU, considerate a fi foarte importante pentru eforturile de pace in Orientul Mijlociu, daca Israelul accepta mai intii ca o conferinta multinationala sa supravegheze discutiile. Arafat a fost de multe ori la un pas de acceptarea celor doua rezolutii ONU, ca apoi sa dea din nou inapoi”.





Capitolul 6


- Vorbeste capitanul dv, a spus generalul Calomfirescu in difuzoarele avionului. Pe partea stinga avem Canalul de Suez. In citeva minute vom fi deasupra Deltei Nilului si a orasului Alexandria.

Nu era inca ora opt dimineata cind eu imi luam dejunul. Inainte de a pleca din Beirut, Calomfirescu a promis sa zboare la o altitudine joasa si sa urmeze linia coastei, ca sa-mi dea o imagine panoramica a Egiptului si a Libiei, care nu era in mod obisnuit ruta mea de calatorie.





Curtindu-l pe Gadhafi


Ceausescu a fost fascinat de Gadhafi inca din vremea cind acesta a preluat puterea in Libia, in anul 1969, la virsta de 27 ani. Interesul lui Ceausescu a fost trezit in parte de faptul ca el insusi fusese considerat a fi tinar, cind a venit la putere; in 1965, la virsta de 47 ani - o virsta tinara, in comparatie cu cea a conducatorilor Kremlinului. Pe linga aceasta, si el si-a inceput cariera politica in armata, si el impartaseste natura volatila a lui Gadhafi. Dar cea mai importanta asemanare o constituie visele lor. Gadhafi are planuri gigantice de a dezvolta Libia, ca o putere internationala, si el personal, ca un lider indiscutabil al Islamului. Ceausescu vrea sa-si plaseze tara in centrul politicii lumii, sa devina o figura

internationala si sa fie conducatorul lumii a treia. Suma mare de bani pe care Libia a acumulat-o, ca urmare a vinzarii petrolului, a ocupat de asemenea un loc de frunte pe lista lui Ceausescu privind calitatile admirabile ale lui Gadhafi. La inceputul anilor 70, Ceausescu a hotarit ca trebuie sa-1 intilneasca pe Gadhafi in persoana, dar, cu mult inainte de prima sa vizita la Tripoli, a trebuit sa triplez numarul statiilor DIE de acolo, cu scopul de a asigura rapoartele saptaminale despre Gadhafi, pe care mi le-a cerut.

Ceausescu a fost intotdeauna preocupat cu studierea caracterului liderilor straini. El a intocmit cu grija un studiu lung asupra lui Richard Nixon, inainte de a se hotari sa-1 primeasca in Romania,





cu toate onorurile de stat, in 1967, dupa prima sa retragere din viata politica si cind nu era altceva decit un cetatean particular. Fiind un simplu avocat in New York, Nixon a fost umilit in timpul unei vizite la Moscova, nefacindu-i-se o primire oficiala. In august 1969, la numai citeva luni de la instalarea sa ca presedinte, Richard Nixon 1-a rasplatit pe Ceausescu prin a fi primul presedinte al Statelor Unite care a vizitat vreodata Romania. Vizita a constituit un eveniment important pentru Romania.

In memoriile sale, Henry Kissinger, consilierul securitatii nationale al lui Nixon, dupa ce acesta a devenit presedinte, isi aminteste ca: “Presedintele a avut amintiri foarte placute despre intilnirile sale cu conducatorii romani cind ei l-au primit cu caldura ca cetatean particular Nixon nu uita niciodata amabilitati de felul acesta”. In conformitate cu Kissinger, in 1969 Nixon insusi “a propus includerea Romaniei in traseul unei vizite in jurul lumii Pentru prima data un presedinte american urma sa viziteze o natiune comunista din Europa estica”.

Vizita lui Nixon in Romania a fost urmata de o avalansa de vizite ale lui Ceausescu la Washington - in 1970, 1973, 1975 si 1978 - si de

venirea la Bucuresti a presedintelui Gerald Ford, la numai trei saptamini dupa ce-1 primise pe Ceausescu la Casa Alba.

In mod asemanator, Ceausescu a cerut DIE-ului un studiu amanuntit al presedintelui Charles de Gaulle, inainte de a-1 invita in Romania. La sosire, de Gaulle a gasit aceeasi limuzina neagra Citroen, cu care era obisnuit in Franta, un pat identic cu cel facut la comanda, din palatul Elysee de la Paris si aceeasi mincare, pe care era obisnuit sa o consume dimineata devreme, la dejun, sau seara tirziu, la cina. De Gaulle a fost adinc impresionat. La sfirsitul vizitei el a cazut pe tacute de acord sa descuie citeva usi pentru Romania spre industria microelectronicii si a computerelor din Vest. Cu alta ocazie o disectie psihologica a lui Zulficar Ali Bhutto al Pakistanului, i-a dat posibilitatea lui Ceausescu de a obtine acordul confidential al lui Bhutto privitor la o cooperare secreta intre serviciile de spionaj pentru strainatate ale celor doua tari, cu scopul de a obtine informatii despre armele nucleare din Vest.

Cind Ceausescu a considerat ca are in sfirsit, o buna idee despre Gadhafi, el a ordonat ministrului sau de afaceri interne sa-i aranjeze





o vizita in Libia. Prima discutie oficiala cu Gadhafi a fost planificata sa aiba loc imediat dupa sosirea lui Ceausescu la Tripoli. Colonelul Gadhafi a disparut pur si simplu si nu a putut fi gasit nicaieri. Cind s-a intors in cele din urma, Gadhafi cel neprietenos si suspicios s-a sculat brusc, fara sa spuna un cuvint, s-a indreptat spre celalalt capat al marii sali de conferinte, a cazut in genunchi si a inceput sa se roage. Ministrii romani si ambasadorul au inghetat, asteptindu-se ca Ceausescu sa explodeze. El insa a zimbit si a indicat cu seninatate ca va astepta cit timp va fi nevoie.

Cind Gadhafi s-a intors, in sfirsit, la masa de conferinte, Ceausescu a spus:

- Am o mare admiratie pentru oamenii care cred in ceva. Dumneavoastra credeti in Coran, eu cred in marxism. Dar amindoi credem in independenta tarilor noastre. Dumneavoastra ati aruncat afara bazele americane, eu pe cele sovietice. Dumneavoastra construiti o tara independenta musulmana, eu una independenta marxista. Noi am putea sa ne ajutam unul pe altul.

Gadhafi a petrecut minute lungi privind direct in ochii lui Ceausescu. Restul intilnirii a continuat fara alte incidente,

Gadhafi petrecindu-si intreaga zi cu musafirul sau roman. Absolut contrar obiceiului sau, Ceausescu n-a vorbit deloc toata ziua. El 1-a ascultat doar pe Gadhafi cu atentie si cu admiratie. Cind cei doi conducatori si-au terminat timpul planificat pentru a fi impreuna, Ceausescu 1-a informat pe Gadhafi ca a trimis pe consilierul sau personal in Romania pentru a reveni in acea noapte cu un document important pentru el.

In dimineata urmatoare, Gadhafi a sosit punctual, un lucru neobisnuit pentru acele zile. Cind cei doi conducatori s-au reintilnit, Ceausescu avea o cutie antica de argint in mina. Deschizind-o, a scos afara o carte foarte veche, scrisa de mina.

- Acesta este manuscrisul original al primei traduceri in limba romana a Coranului, facuta cu sute de ani in urma. Noi detinem doar aceasta singura copie, dar eu am numai un singur frate adevarat. Ti-1 daruiesc, fratele meu.

Colonelul a rasfoit cu lacomie frumoasa carte veche. Vizibil miscat, el nu putea literalmente sa vorbeasca. N-a reusit decit sa bilbiie: “Fratele meu! Dumneata esti fratele meu pentru tot restul vietii”, imbratisindu-1 in acelasi timp pe Ceausescu.





Manuscrisul Coranului era cadoul pe care Ceausescu 1-a planuit pentru Gadhafi de la bun inceput. “Tinind cont de impresiile mele despre Gadhafi, am stiut ca nimic nu-1 va incinta mai mult decit manuscrisul nostru vechi al Coranului”, ne-a explicat el, lui Nicolae Doicaru si mie. Doicaru era seful DIE-ului pe vremea aceea, si el personal conducea aceasta operatiune. “Si nimic”, a continuat Ceausescu, “nu-1 putea impresiona mai mult decit a-i face acest cadou in mod spontan, ca si cum ar fi fost o reactie la forta personalitatii sale”. Scenariul transportarii Coranului la Tripoli in timpul noptii a fost planuit cu mult inainte ca Ceausescu sa plece din Romania.

Din ziua aceea, Ceausescu a facut totul ca sa-1 copleseasca pe Gadhafi. El a deschis portile Romaniei pentru libieni, ca sa-i urmeze universitatile, si a trimis mii de profesori in Libia, ca sa-1 ajute pe Gadhafi sa-si implineasca

ambitia de a inlatura incultura si de a crea o intelectualitate care sa fie devotata lui. Un mare spital a fost construit, echipat si inzestrat cu personal medical romanesc. Maxima lui Ceausescu - “Banii cheltuiti pe Gadhafi imi vor aduce curind un dividend gras” - s-a dovedit a fi corecta. Gadhafi a devenit unul din cei mai apropiati prieteni ai lui Ceausescu. Nu peste mult timp, el i-a cerut lui Ceausescu sa i se alature in actiunea “Revolutia Verde”, avind scopul de a transforma deserturile libiene in paminturi agricole, cum fusesera in zilele Cartaginei antice, cind Libia era un important grinar pentru Imperiul Roman. “Revolutia Verde” urmarea nu numai o campanie de fertilizare a pamintului, dar si transformarea beduinilor nomazi in fermieri. Cu dolarii lui Gadhafi, Romania a construit ferme pretutindeni in Libia, si a facut avere.





Pasapoarte americane pentru Libia


Anul 1974 a marcat inceputul unei cooperari intensive intre cele doua forte de securitate, iar schimbul pasapoartelor straine a devenit aspectul ei cel mai important. Cu scopul de a organiza actiuni teroriste peste hotare, fara a implica Tripoli, fortele de securitate libiene au acumulat o colectie mare de pasapoarte, care au fost confiscate sau furate de la strainii ce lucrau sau calatoreau prin Libia, sau au fost luate de la muncitorii arabi saraci, care mureau in Libia. DIE a primit multe asemenea pasapoarte, care erau folosite in operatii teroriste conduse de catre OEP sau de catre ea insasi. In schimb, DIE oferea pentru Tripoli pasapoarte americane si occidentale, pe care acesta le-a falsificat.

- Vorbeste capitanul dv, rasuna din nou vocea lui Calomfirescu in difuzoare. Pe partea stinga este Golful Sidra si portul Bengazi. Am informat turnul de control despre timpul exact al sosirii noastre la Tripoli si l-am rugat sa-1 transmita ambasadei.

Cind am sosit, “Riyad” cel scurt, gras si mustacios - acesta este numele codificat de DIE pentru primul ministru adjunct de interne

al Libiei - era la aeroport sa ma intimpine, ca de obicei. Alaturi de el statea ambasadorul roman Nicolae Veres, seful statiei DIE, Anton Anton, si “Jarnea”, cunoscatorul limbii arabe de la ambasada. Ambasadorul nu stia ca “Jarnea” era un locotenent colonel foarte secret al DIE. Impreuna cu ei era generalul Romeo Popescu, un vechi ajutor al DIE, care a fost sef al statiei din Belgia, apoi director general pentru vize si pasapoarte din cadrul Ministerului de Interne romanesc. Popescu a sosit la Tripoli cu o ora inaintea mea pentru o vizita de rutina, cu scopul de a-i ajuta pe libieni sa falsifice pasapoarte pentru operatiunile lor teroriste in Vest si pentru a obtine noi pasapoarte de la ei. “Riyad” ne-a dus, pe Popescu si pe mine, cu masina la biroul lui.

Ca intotdeauna, masa de lucru a lui “Riyad” era acoperita de dosare si hirtii. “Trebuie sa deranjez ordinea de aici”, a inceput Popescu, tragindu-i cu ochiul lui “Riyad” in timp ce cauta un loc pentru a deschide geanta sa enorma, tip acordeon. “Toate-s pentru tine”, a spus el, golind un plic mare, plin de pasapoarte occidentale, fabricate de DIE si selectate pentru libieni





la cererea lor expresa.

Fata lui “Riyad” s-a luminat deodata.

- Astea-1 vor face pe Colonel mai fericit. Stiti, un pasaport in alb este ca un cec in alb - valoarea lui e fara limite.

- Mai avem si alte cadouri pentru voi. Ceva, ca si cecurile in alb, a continuat Popescu pedant, asezind pe biroul lui “Riyad” un rind intreg de stampile de cauciuc. Cecurile in alb nu pot fi folosite daca nu le completezi, si aici aveti uneltele de scris pentru pasapoartele voastre, mon cher ministre.

Erau stampile mari, pentru vize de intrare, diplomatice sau

turistice, pentru variate tari straine, si stampile mici, folosite la punctele de frontiera, ca sa marcheze data intrarii sau iesirii.

- In aceasta cutie aveti citeva duzine de exemplare de cerneala folosita de fiecare tara pentru fiecare fel de stampila si semnatura, si in acest plic sint instructiuni pentru folosirea lor. Unele tari folosesc cerneala rosie in zilele de luni, altele pot folosi o cerneala fluorescenta in zilele de vineri, a adaugat el, cu un ton de superioritate in voce, inainte de a incheia cu emfaza: Agentii secreti ai Colonelului nu vor mai trebui sa viziteze Statele Unite sau Europa ca libieni.





Eforturile sustinute ale lui Gadhafi


In timpul prinzului, “Riyad” a fost instiintat ca Colonelul il va intilni pe “musafirul” lui la ora trei. Cind am terminat de mincat, un helicopter ne-a dus, pe “Jarnea” si pe mine, la un heliport al unei unitati militare, undeva, pe linga Tripoli. Un Mercedes negru, escortat de masinile lui “Riyad” ne astepta. Dupa un drum scurt, am patruns intr-o unitate militara. Doua masini ne-au luat in primire, conducindu-ne prin unitatea

militara in alerta. Toti purtau casti pe cap si cite un Kalasnikov in mina, drumul era pazit de masini cu mitraliere, iar tancuri cu plase de camuflaj erau gata sa porneasca la cel mai mic semn. Am fost opriti in fata unei porti de fier de culoare verde, singura deschidere intr-un perete de beton intarit cu saci de nisip. Numai Mercedesul negru a fost lasat sa treaca dincolo de poarta verde dar el era escortat acum de soldati cu mitraliere.3





Am intrat intr-o curte mare, inconjurata de ziduri, in centrul careia, departe, am putut vedea o cladire patrata, inconjurata de corturi militare. Drumul spre ea era blocat din loc in loc de tancuri cu motoarele functionind. Masina noastra era oprita in fata fiecarui tanc si verificata de cite un ofiter, pina ce am ajuns la usa cladirii.

Inauntru totul era verde, chiar si hainele celor mai multi dintre barbati. “Aceasta reprezinta Revolutia Verde a lui Gadhafi,” m-a lamurit “Jarnea”, in timp ce eram invitati intr-o camera de asteptare verde, decorata numai cu un portret color al lui Gadhafi, purtind o uniforma militara verde. Am asteptat aproape o ora, pina ce un om in uniforma verde a venit sa ne conduca la Colonel, care era singur, intr-o camera imensa. El statea linga un geam, uitindu-se afara, cu o poza evident calculata, care-i scotea in evidenta profilul. Am putut auzi usa inchizindu-se incet in urma noastra, dar n-am observat nici un semn din partea lui Gadhafi ca ar fi constient de prezenta noastra acolo. Ca si corturile sale, camera avea peretii acoperiti de bucati colorate de piele si era mobilata cu sofale si fotolii verzi. Am asteptat un timp indelungat pina am decis sa incerc

o tuse. Parind surprins, Gadhafi si-a intors incet capul in directia noastra, ca si cum ne-ar studia, apoi a inceput sa vorbeasca in araba.

- Mi-e intotdeauna sete de intelepciunea excelentei sale, fratele meu. Ce mai face el? “Jarnea” mi-a soptit traducerea in ureche. Gadhafi purta o uniforma verde inchis, extravaganta, facuta la comanda, cu o impletitura aurie de-a curmezisul pieptului, si cu pantofi cu tocuri inalte. Ochelarii sai de soare intunecati, in parte acoperiti de cozorocul chipiului militar de stil italian, nu ascundeau, ci mai degraba scoteau in evidenta fata sa fardata.

Dupa ce am facut citeva lucruri introductive conventionale, am incercat sa-i inminez mesajul scris al lui Ceausescu, dar am fost oprit de un gest ferm facut de Gadhafi, cu miinile lui cu inele de aur si smaralde mari.

- Spune-mi ce a zis, a ordonat el in mod imperios. Ca si Ceausescu, lui nu-i place sa citeasca nimic.

- Presedintele Ceausescu mi-a acordat onoarea de a va raporta dv, Excelenta, acceptarea sa deplina a uneia dintre propunerile dv. anterioare, am inceput, incercind sa ma tin de tonul formal pe care il initiase.





Gadhafi mi-a aruncat o privire intrebatoare. I-am amintit politicos ca, cu citeva saptamini mai devreme, i-a oferit lui Ceausescu 400 milioane de dolari pentru a importa o moderna rafinarie, ce va fi construita la Marea Neagra.

- Sigur ca stiu, a intrerupt Gadhafi, cu ochii sclipindu-i triumfator. Eu m-am oferit sa platesc pentru o rafinarie moderna, importata din Vest, pentru prelucrarea petrolului brut libian - produsele urmind sa fie exportate ca romanesti - o supapa salvatoare pentru mine, in cazul unui boicot vestic al petrolului libian. I-am mai spus fratelui Ceausescu ca sint dornic sa finantez o a doua si apoi a treia rafinarie, imediat.

Am dat din cap si am continuat cu mesajul lui Ceausescu:

- Exprimindu-si totala solidaritate cu revolutia Libiei si cauza sa, presedintele roman nu numai ca este de acord cu propunerea Colonelului Gadhafi, dar a gasit de asemenea o cale sa reduca in mod substantial timpul necesar de a-i da viata. Presedintele Ceausescu este pregatit sa puna imediat la dispozitia Libiei o rafinarie deja existenta, care a fost recent importata din Vest, daca colonelul Gadhafi poate sa ne inmineze prompt cele 400 milioane

de dolari.

- E adevarat? a intrebat Gadhafi. Desigur ca voi plati pentru ea, daca oamenii mei gasesc ca rafinaria este satisfacatoare.

Ignorind intreruperea lui, am continuat cu mesajul lui Ceausescu, explicind ca el i-a cerut lui Gadhafi ca sa binevoiasca sa trimita petrolul brut in flux continuu in Romania, pentru a mentine rafinaria functionind la intreaga ei capacitate. In acelasi timp, Ceausescu 1-a informat pe fratele lui ca profiturile rafinariei in valuta straina trebuie impartite, cu scopul de a se plati mina de lucru romaneasca.

- Fara indoiala ca sint de acord cu tot ce-mi cere fratele Ceausescu, a spus Gadhafi, devenind pe neasteptate mai putin suspicios, cind a aflat ca - va trebui sa plateasca valuta forte in schimbul favorului lui Ceausescu. Fiind in mod evident fericit cu vestile primite si amintindu-si deodata ca inca statea in picioare, Gadhafi si-a tras un fotoliu pentru sine, si ne-a facut semn, mie si lui “Jarnea”, ca sa facem acelasi lucru. O uniforma verde a intrat, aducind lapte batut pentru toti.

- Ce mai contine mesajul fratelui meu? m-a intrebat Gadhafi, dupa ce uniforma verde a plecat.





I-am raportat ca Ceausescu dorea de asemenea sa stie daca Gadhafi a reusit sa ia o decizie in legatura cu propunerea sa despre finantarea unei industrii de tancuri in Romania.

- Cel german, nu-i asa? a intrebat el. Cel despre care fratele meu a spus ca aveti destul material tehnologic de spionaj, ca sa il copiati si sa-1 produceti in Romania. Care este deosebirea dintre acesta si noul tanc sovietic?

- Presedintele Ceausescu considera ca vest germanele Leopard II sint mai bune decit cele sovietice - mai puternice, mai usoare, mai iuti si, in mod substantial, mai sigure in cazul trecerii unor vaduri. Dar motivul real pentru construirea unui tanc al nostru este ca il putem exporta fara nici un fel de restrictii.

- Are dreptate. Desi am platit bani buni pe tancurile mele sovietice, Kremlinul incearca mereu sa ma opreasca sa fac ce vreau cu ele.

- Care este propunerea fratelui meu?

- O actiune comuna de producere a tancului Leopard II. Romania va contribui cu tot materialul tehnologic de spionaj pe care il are, ca si cu ajutorul confidential al Germaniei de Vest,

pentru sprijinirea politicii externe independente a Bucurestiului. Romania va asigura de asemenea aceasta operatiune comuna romano-libiana cu toate cladirile, forta de munca si cu tot ce va fi necesar. Presedintele Ceausescu va cere, Excelenta, sa finantati importul din Vest al echipamentului si uneltelor necesare pentru noua fabrica, cit si costul patentului de otel special si alte materiale importate.

- Ce patent? Eu am inteles ca tancul era proprietatea NATO si nici un patent nu poate fi cumparat. Am inteles gresit?

- Nu, Excelenta, aveti dreptate. Multi ani de zile, Ceausescu a avut o operatiune secreta prioritara, cu scopul de a reproduce Leopard II, pentru ca nu putea fi importat. In timpul anilor acelora el a adunat tone de schite si specificatii tehnice. Tehnicienii romani detin azi aproape tot ce partenerii lor vest germani au avut, cind au inceput sa construiasca Leopard II si multe altele. Chiar si un model original.

- Atunci de ce va trebuie un patent?

- Problema-cheie pentru Leopard II sint motoarele, Excelenta. De curind, noi am adus prin contrabanda un model de





motor in plus, pe care l-am demontat si studiat. Concluzia a fost ca motorul acela compact din aluminiu usor este un instrument de precizie, care e mult prea complicat pentru nivelul tehnologic actual al Romaniei. De aceea, presedintele Ceausescu a decis sa gaseasca o cale de cooperare cu fabricantul vest german.

- Si aprobarea NATO?

- Presedintele Ceausescu a gasit o cale de actiune. El mi-a dat un mesaj personal pentru fabricant, o corporatie vest germana de prestigiu, cerindu-i in termeni ambigui ajutorul in sprijinirea independentei Romaniei, promitind in schimb afaceri aditionale in viitor. Cu acest mesaj in mina, am contactat pe unul din colaboratorii fabricantului, directorul fabricii de motoare. Acest om, care a fost numit codificat “Leopold”, este descris in rapoartele noastre secrete ca fiind simpatizant cu politica externa a Romaniei.

- “Leopold” de la “Leopard”?

- Da, Excelenta. Dupa o scurta punere a sa in tema, “Leopold”, a cazut de acord sa coopereze in rezolvarea a ceea ce el a numit “aceasta problema delicata”. Peste citeva zile - la inceputul lui ianuarie trecut - am plecat impreuna la Bucuresti, cu avionul

companiei, unde el trebuia sa-1 intilneasca pe cancelarul Schmidt, ca membru al delegatiei sale oficiale. Presedintele Ceausescu v-a trimis mesajul sau personal despre discutia pe care a avut-o atunci cu Schmidt.

- Cu o luna in urma asa asa ceva.

- Da, Excelenta. In timpul zborului spre Bucuresti, numai noi doi eram in avion si “Leopold” mi-a explicat ca Leopard II a fost creat pentru NATO cu fonduri federale germane si ca din aceasta cauza nu era posibil ca el sa fie imediat de vinzare, fara aprobarea guvernamentala federala, si care nu putea fi data unei tari comuniste. Mai recent, compania a creat un nou model de motor Diesel, care era bazat in intregime pe motorul Leopard II. Singura deosebire fundamentala era sistemul de lubrificare, pentru ca era desemnat pentru folosirea numai in pozitie orizontala, in special pentru unitatile mobile de spargere. Dar noul motor nu mai apartine guvernului vest-german. “Leopold” putea sa vinda patentul si linia de productie in Romania.

- Daca acest motor este bun pentru unitatile mobile de patrundere, as putea folosi o intreaga armata din ele:





- Sigur ca da. Dar acesta trebuie sa fie un aranjament aparte.

- Bine, vreau sa te intreb ceva: cum poate fi folosit un astfel de motor, intr-un tanc care urca la un unghi de 25 grade sau mai mult?

- Alaturi de contractul oficial, “Leopold” va semna o intelegere confidentiala, conform careia o firma elvetiana, anume desemnata de el pentru acest unic contract, va concepe sistemul special de lubrificare necesar pentru a transforma acest motor intr-un motor de tanc. Aceasta va fi o ramura secreta a companiei sale. Fiecare angajat al noii sectii va fi unul dintre pensionarii sai, cu experienta in motoarele pentru Leopard II si sistemul sau de lubrificare, toti alesi cu grija de el. Ei vor primi intreaga documentatie tehnica originala de la el. In conformitate cu “Leopold”, singura diferenta va fi stampila de pe schita.

- Aveti garantii de indeplinire a acestei intelegeri secrete?

- Cu zece zile in urma, am fost in Germania de Vest pentru a pune in aplicare contractul. “Leopold” m-a dus cu masina lui la Ambasada romana de la Koln si, cind am ajuns acolo, mi-a cerut sa-1 ajut la descarcatul portbagajului. Acesta era plin cu cutii grele, pe care le-a

deschis inauntrul ambasadei. Ele contineau sistemul original de lubrificatie al motoarelor Leopard II si un prototip similar al sistemului de lubrificatie pentru noul motor.

- A facut-o!

- Da, Excelenta. In conformitate cu “Leopold”, asa numita versiune civila a motorului Leopard II a fost conceputa de la bun inceput nu numai pentru unitatile militare de patrundere, dar si pentru vehicule blindate. El nu are inca dreptul sa-1 vinda in mod liber pentru uz militar, asa ca firma elvetiana nu va fi nimic altceva decit o acoperire pentru autoritatile NATO.

- Iti ajung 300 milioane de dolari, generale?

- De fapt 350 milioane de dolari este suma de care presedintele Ceausescu are nevoie pentru a porni procesul. Bani lichizi.

- In regula. De altfel, vreau sa impartim productia pe o baza de jumatate jumatate,

- Eu voi raporta exact ceea ce ati spus, Excelenta.

- Mai era ceva asemanator in una din mesajele anterioare ale fratelui meu despre o afacere comuna pentru industria militara aeriana. Ce fel de avioane?

- Sint doua. Unul este un avion comercial Fokker FK-614,





desemnat pentru raza medie, capabil sa decoleze oriunde, chiar si pe nisip. Fokker are citeva versiuni militare ale proiectului sau: recunoastere, bombardament si parasutare.

- Suna perfect pentru mine. Care-i celalalt?

- Fokker a conceput un VTOL - vertical take off and landing (aterizare si decolare verticala). Presedintele Ceausescu crede ca o actiune comuna cu Fokker pentru producerea avionului comercial 614 ar deschide usile Romaniei, pentru

eventualitatea ca va fura schema lui VTOL.

- Ajunge o alta suma de 350 de milioane de dolari?

- Presedintele Ceausescu nu are inca o estimare exacta. Dar pot sa-i raportez ca Excelenta Voastra vrea sa finanteze proiectul cu cel putin 350 milioane de dolari.

- Da. Ministerul Apararii va discuta aceasta problema in timpul urmatoarei mele vizite la Bucuresti.

- Eu nu cred ca presedintele Ceausescu este pregatit pentru asta, pina dupa vizita sa in Statele Unite pe la jumatatea lui aprilie.





Nu vreau pace in Orientul Mijlociu


- Vizita presedintelui Ceausescu in USA are trei obiective majore. Primul, este sa consolideze statutul natiunii celei mai favorizate, pe care Romania 1-a primit de curind. Al doilea, are scopul de a deschide noi usi spre tehnologia americana, interzisa tarilor comuniste si dv, Excelenta.

- E bine. Care este prioritatea lui acolo?

- Microelectronica si computerele.

- Sint satul pina peste cap, dar asta-i numai furia mea de acum.

- Presedintele va va povesti

totul pe scurt, dupa vizita, ca de obicei. Al treilea, si cel mai important obiectiv al sau, este pacea in Orientul Mijlociu.

- De ce pace? Nu va fi niciodata pace, atit timp cit Israelul continua sa existe si cit timp eu mai sint in viata.

- Presedintele Ceausescu considera ca pacea este mai la moda decit razboiul si vrea sa fie mediatorul ei. El ii va propune presedintelui Carter un plan amanuntit. Intii, retragerea completa a Israelului de pe teritoriile ocupate dupa razboiul





Palestinei, ca reprezentanti autentici ai palestinienilor. Trebuie sa va mai informez ca presedintele Ceausescu mai doreste sa torpileze manevrele lui Carter de a fi mediator intre Begin si Sadat.

- Begin ar trebui sa fie asasinat. Si nebunul acela de Sadat va trebui, fie sa renunte, fie sa fie inlaturat.

- Fratele Ceausescu vrea sa ramina mediatorul dintre ei, am continuat eu, ignorind intreruperea lui Gadhafi. Atu-ul sau, dupa cum stiti, este ca el e singurul conducator al lumii ce are relatii diplomatice si personale, atit cu Israelul cit si cu Egiptul, si prietenie personala cu directorul Arafat.

- Arafat este un nebun stupid!

- Fratele Ceausescu vrea sa-1 convinga pe directorul Arafat sa fie conciliant fata de 242 si 338; sa schimbe placuta de pe usa cu numele de OEP, cu alta, cu numele de guvern in exil, dar el intimpina dificultati. Ati putea sa-1 ajutati, Excelenta?

- Eu nu sprijin pacea in Orientul Mijlociu. Si nu-1 sprijin pe Arafat. El este un nebun stupid si incompetent!

- Dumneavoastra l-ati sprijinit cindva, nu-i asa Excelenta?

- Nebunul acesta stupid este un fanatic, un razboinic si inca unul

destept. Dar nu duce nimic la bun sfirsit.

- Ce sa-i raportez presedintelui meu?

- Spune-i fratelui Ceausescu ca vederile noastre despre Orientul Mijlociu si despre Arafat difera. Si ca eu vreau ca el sa-mi dea un pasaport sud-american, perfect curat. Va trebui sa fie atit de curat, incit fratele meu insusi sa aiba increderea de a-1 folosi. Tu stii pentru cine este acesta, - “Carlos”. Si vreau ca fratele meu sa-mi indice un aeroport occidental, pe care Carlos sa-1 poata folosi in siguranta, ca sa ajunga in Vest.

- Ce altceva trebuie sa-i mai spun presedintelui Ceausescu?

- Ca, in ciuda cailor noastre total diferite de lupta impotriva imperialismului american, el are tot sprijinul meu. Atita timp cit “Orizontul” sau stupid functioneaza, va avea banii, mei, pentru a-1 finanta. In ziua in care acesta nu mai face trucul, poate conta pe armele mele.

Gadhafi s-a ridicat brusc din scaunul sau, si-a scos o batista din buzunar, cu care si-a sters fruntea si ceafa.

- Care-i statutul lui “Brutus” al nostru, generale? a intrebat Colonelul citeva minute mai tirziu.

“Brutus” e numele codificat





pentru armele bacteriologice. La o zi dupa lansarea unui apel international pentru abolirea tuturor armelor chimice, Ceausescu 1-a chemat la el pe generalul Mihai Chitac, comandantul trupelor chimice, si pe mine, si ne-a ordonat ca un component ultra secret pentru arme bacteriologice sa fie imediat creat in cadrul trupelor chimice si dezvoltat cu ajutorul DIE. Mai tirziu, acestei componente i s-a dat numele codificat de “Brutus” de la brucellasis, prima arma bacteriologica pe care aceasta a produs-o, si care a devenit favorita lui Ceausescu. Promitind sa imparta produsul cu Libia, 1-a convins pe Gadhafi sa investeasca sume mari de bani, ca sa dezvolte “Brutus”-ul, desi, in realitate, nu a fost necesara valuta straina in acest proiect.

- Nu e nici un cuvint despre “Brutus” in mesajul presedintelui Ceausescu, m-am aventurat sa raspund.

Gadhafi s-a intors spre mine fulgerator. Fata transfigurata s-a facut tare ca granitul, si ochii lui imi aruncau priviri taioase.

- Nu te juca cu mine, generale, sint bani libieni in afacerea asta si vreau sa stiu ce se intimpla.

In timp ce “Jarnea” imi traducea la ureche, mi-a soptit ca vocea lui Gadhafi trada un tremur nervos. Desi Gadhafi vorbea in araba, am simtit cu usurinta ce rabufnea din el

- Spune asta fratelui Ceausescu, a spus Gadhafi cu aceeasi voce.

Apoi s-a indreptat spre fereastra si, intorcindu-si cu grija profilul spre noi, a ramas acolo fara sa mai zica nimic, privind doar afara in noapte. Eu am inteles ca intilnirea a luat sfirsit.

De la biroul lui Gadhafi, am plecat la ambasada, unde seful statiei, Anton Anton, ma astepta in salonul principal.

- Bucurestiul intreaba mereu daca te-ai intors, a spus el. Tovarasul este in asteptarea raportului tau.

Citeva minute mai tirziu, dupa ce am scris o telegrama, spunind doar atit: “Beduin” bine dispus”, Anton mi-a raportat ca “Riyad” era jos, asteptind sa ma ia la o cina oficiala data pentru generalul Popescu si pentru mine.





Ajutindu-l pe “Carlos”


- Cina lui “Riyad” a avut loc la clubul Ministerului de Interne, care e rece ca o cazemata. Au participat adjunctii lui si citiva ofiteri de rang inalt. Pe masa lunga de lemn erau patru miei fripti, inconjurati de castroane de argint, pline de pilaf de orez verde si numeroase sticle de limonada verde. Cina a inceput intr-o atmosfera tacuta, posomorita. Cele citeva glume pe care Popescu a incercat sa le spuna au fost urmate numai de propriul sau ris. Dupa doua ore, dispozitia s-a mai incalzit putin, dar atunci “Riyad” m-a condus la masina.

- Sa-i lasam sa se simta bine, ei intre ei, fara sefii lor, a spus el.

Masina s-a oprit la intrarea unui hotel luxos, unde portarul in uniforma care a venit sa ne deschida usa, a ramas ca lovit de trasnet cind 1-a zarit pe “Riyad”.

- Si asta-i un alt rezultat al legaturii dintre noi, mi-a spus “Riyad”. Ministrul nostru a preluat acest hotel si altele, care sint folosite de straini cu rang. Fiecare telefon este urmarit, am pus microfoane in fiecare camera si la aproape toate mesele din restaurant, iar personalul este format din agenti secreti. Este exact ceea ce am vazut la voi, la hotelurile

Atenee Palace si Intercontinental.

Am petrecut restul serii discutind la o masa retrasa si indepartata, unde, fara sa fie intrebat, chelnerul ne-a umplut cestile de ceai cu scotch, servit dintr-un ceainic de arama. In proportie cu numarul de cani baute, adevaratul “Riyad” a inceput sa iasa din scoica sa de taciturn monosilabic, care vorbea numai rar si niciodata nu spunea ce gindea. Fanaticul antisemit si delirantul anti-american pe care eu l-am intilnit numai o data inainte, intr-un club de noapte din Bucuresti, in vara anului 1977, a inceput din nou sa-si revina la viata.

Secretul care guverneaza orice serviciu de spionaj, fie in lumea libera, ori intr-o tara totalitara, interzice ca agentii sa-si discute munca cu un neprofesionist. Dar exista si o lege nescrisa: cind agentii secreti se intilnesc, singurul lucru pe care il pot discuta sint afacerile lor clandestine. Terorismul a fost principala preocupare al lui “Riyad” in ultimii cinci ani. Acesta este subiectul despre care a vorbit in Bucuresti cu citeva luni in urma, si operatiunile teroriste erau tema despre care el a





inceput acum sa-si depene amintirile. Astazi a vorbit acel terorist dezgustator “Carlos”, care de asemenea este cunoscut sub numele de “Sacalul” Ilici Ramirez Sanchez, numele lui adevarat, era fiul unui venezuelean bogat. El a devenit un revolutionar, apoi un activ suporter al Frontului Popular pentru Eliberarea Palestinei, o grupare terorista marxista, si in final, un prieten personal de-al lui Gadhafi.

- Atita timp cit “Carlos” continua sa traiasca aici, a spus “Riyad”, eu am fonduri nelimitate ca sa-i acopar toate cheltuielile pentru tot restul vietii lui. Numai dupa ce si-a baut tot ce avea in ceasca, a continuat: “Carlos” este nervos, fara astimpar, nu poate sa stea linistit. Acum el vrea sa organizeze o noua operatiune in Vest. Ti-a cerut Colonelul un pasaport?

- Da.

- Desi am cerut de la prietenii nostri bulgari un pasaport sud-american pentru “Carlos”, colonelul vrea si ajutor romanesc. Tu stii ca noi avem relatii excelente cu Sofia, dar Ceausescu este fratele colonelului.

Era dupa miezul noptii, cind am plecat la aeroport. Imediat ce avionul a atins altitudinea de zbor,

Calomfirescu a revenit in salon.    - Incearca sa dormi citeva ore, generale. Patul prezidential te asteapta, a spus el, dupa ce am terminat cu cina intima pregatita de el.

Ca intotdeauna, indata ce am ajuns in pat, mi-am spus rugaciunea. Am fost un crestin devotat toata viata mea si niciodata nu adormeam inainte de a-I multumi lui Dumnezeu. Dupa ce religia a fost interzisa, imi rosteam rugaciunile numai in gind. De-a lungul anilor am invatat sa ma concentrez, pina ce vedeam clar imaginea lui Hristos, tintuit pe Cruce. Aceea a fost biserica mea, altarul meu, icoana mea, timp de 30 ani. Acesta a fost Hristosul, pe care L-am vazut atit de clar cu ochii mintii mele, pina la ultimul detaliu al fetei si corpului Sau, la care ma rugam.

Era aproape ora sase dimineata, cind am ajuns la Bucuresti. Intorcindu-ma din excursiile mele din Vest, aeroportul International Otopeni ma izbea ca un loc straniu si amenintator, apartinind unei lumi primitive diferite. Din aer puteai sa vezi artileria antiaeriana si mitralierele de calibru mare, instalate de Ceausescu, ca sa previna ca avioanele rapite sa paraseasca tara.





Cladirea aeroportului, cufundata in intuneric pentru a economisi curentul, este mereu plina de ofiteri de securitate si militieni inarmati cu arme automate. Oficialitatile, de la graniceri si vamesi pina la portari, sint la fel de neprietenosi si suspiciosi. Pasagerii timizi si speriati incearca sa astepte sau sa se plimbe in jur, fara ca sa atraga atentia. In aceasta zi rece si ploioasa, aeroportul mi s-a parut insa ospitalier, in comparatie cu lumea de unde de abia ce plecasem.

Pop, ofiterul meu executiv, era acolo ca sa-mi prezinte un scurt rezumat despre ceea ce s-a intimplat in timpul absentei mele. Dupa terminarea raportului sau, el mi-a spus ca “Profesorul” m-a

sunat la telefon de citeva ori, cu o zi in urma - Ceausescu voia vesti de la mine. Acum imi lasase vorba sa fiu la biroul sau “la prima ora in dimineata aceea”. Aceasta insemna ora 8,30, timpul cind Ceausescu sosea acolo, cu punctualitatea unui ceas elvetian. Am predat servieta mea lui Pop si am plecat acasa. Pe drum, soferul meu, Paraschiv, mi-a vorbit mult despre Dana si despre Radu, logodnicul ei. Chiar ieri a avut loc deschiderea expozitiei ei in Bucuresti. A fost multa lume la vernisaj. Iar Dana era atit de emotionata! Dupa masa, Paraschiv a dus-o la expozitia de sculptura a lui Radu, si acolo erau multi vizitatori. Dana si Radu erau draguti impreuna





Capitolul 7


- Bun venit acasa, sefule!

- Cit de bucuros sint sa vad, in sfirsit, o fiinta umana, profesore! am replicat eu, ca raspuns la imbratisarea exuberanta a lui Constantin Manea.

Birourile si camerele de conferinte ale lui Ceausescu erau goale la acea ora timpurie a diminetii. Singurele persoane prezente era echipa de tehnicieni, avind sarcina sa verifice zilnic

securitatea cabinetului lui Ceausescu. O regula introdusa cu multi ani in urma de catre KGB-ul sovietic, cere ca biroul conducatorului Partidului Comunist si resedinta sa sa fie verificate sistematic si cu regularitate, pentru depistarea sistemelor de observare sau a altor procedee operationale de spionaj. In fiecare dimineata toate telefoanele sint inlocuite cu altele, identice, care au fost





verificate in prealabil si apoi sigilate. Liniile telefonice sint cercetate zilnic, pentru a depista orice legatura straina sau o posibila interceptie. Sistemul de detectare a radiatiilor, ascuns in rama usilor, este testat in fiecare dimineata, la fel si celelalte instalatii din interiorul biroului. O data pe saptamina, peretii, tavanul si podelele sint cercetate cu ajutorul razelor-x in scopul depistarii microfoanelor ostile.

- Sa intram, sefule. Nu exista un loc mai sigur pe lume ca biroul tovarasului, a spus Manea, clipind in directia ofiterilor care faceau verificarea.

El m-a impins inauntru in biroul prezidential, unde a inceput sa scoata si sa aranjeze pe biroul lui Ceausescu lucrurile cu care el isi incepe de obicei ziua, intr-o ordine invariabila, specifica: raporturile zilnice de spionaj national ale DIE-ului - deasupra; dosarul cu telegramele de la ambasade, selectionate de ministrul afacerilor externe - dedesubt; raportul despre emisiunile Europei Libere in limba romana - imediat sub ele; si la urma de tot - buletinele de stiri Agerpres, pregatite special pentru el, continind informatii din presa occidentala, care nu au fost

publicate in Romania.

- Nu prea am avut mult de lucru zilele trecute, sefule, a spus Manea. Tovarasul a tinut o intilnire cu ministrul apararii si personalul sau, ca sa-i felicite pentru recentele lor manevre. Stii cine a fost cel mai bun dintre oamenii nostri? Generalul Militaru a cistigat toate medaliile! Iti mai amintesti de aparitia sa spectaculoasa, cind a deschis parada militara la ultima sarbatoare nationala? El era acolo, ca Fat-Frumos, in masina sa deschisa, salutind unitate dupa unitate si apoi dindu-i raportul tovarasului. Toate fetele au innebunit dupa el, nu-i asa?

Nicolae Militaru, unul din generalii preferati ai lui Ceausescu, era comandantul celui mai important regiment romanesc, care includea Bucurestiul.

- Ce mai e nou in legatura cu vizita in Statele Unite?

- Incepe la 12 aprilie, dupa cum stii, si nimic nu a fost schimbat in programul pe care tu l-ai propus tovarasului.

- Tovarasul pleaca chiar acum de la resedinta sa, a anuntat un ofiter de securitate, din pragul usii. Si este foarte bine dispus, dupa spusele ofiterului sef de la resedinta.





Dispozitia imprevizibila si furiile

lui Ceausescu au devenit proverbiale.





“Austria este punctul slab”


Manea statea in pragul usii deschise, cu fata spre scari, cind, zece minute mai tirziu, Ceausescu a trecut pe linga el, inminindu-i palaria sa neagra, pe care o poarta de la inceputul primaverii pina la lasarea iernii.

- Esti, in sfirsit, acasa, Pacepa. Haide inauntru, a exclamat Ceausescu, evident bine dispus. Ce e nou? a inceput el ca de obicei, dupa ce s-a instalat in scaunul inaltat, din spatele mesei sale de lucru.

I-am dat raportul despre vizita mea la Beirut, cautind sa fiu scurt si la subiect. In ciuda cuvintarilor lungi ale lui Ceausescu si a inclinatiei sale spre vorbarie, el nu avea rabdare cind altii erau prea vorbareti.

Ceausescu a ramas tacut inca multa vreme dupa ce eu am terminat. Cind si-a ridicat ochii iuti spre mine, carnetelul de insemnari din fata sa era plin de figuri geometrice indescifrabile, desenate cu cerneala neagra, groasa.

- Timp de cinci ani am tot incercat sa-1 dezobisnuiesc pe

Arafat sa minta, dar vulpea mea batrina nu poate trai fara asta. Daca nu spune cel putin una, nu savureaza ziua, a zis Ceausescu, vizibil jenat. A pierde este ceea ce detesta el cel mai mult. Adevarul este ca Arafat e curajos cu Israelul si cu americanii, dar e las cu lumea araba. El a petrecut prea mult timp cu OEP-ul sau, pentru a fi in stare macar sa se gindeasca la posibilitatea de transformare a acesteia.

Ceausescu s-a ridicat din scaunul sau. Nu este in obiceiul lui sa se plinga. A luat din seiful personal un carnet de insemnari, legat in piele neagra, unul dintre putinele documente pe care obisnuia sa le pastreze acolo.

- Daca nu putem avea un guvern in exil, am putea incerca ca Vestul sa recunoasca OEP-ul lui Arafat asa cum este. Dupa cum a spus “Annette”, pentru moment Austria pare a fi cel mai potrivit punct slab. Sa vedem ce spune “Biblia”. (“Biblia” era numele pe care 1-a dat unei carti scrise de mina, facuta de DIE intr-o singura copie, numai





pentru el, care continea descrieri cifrate ale celor mai importanti agenti din Vest). Sa vedem. Austria. Iat-o. Cancelaria Federala. Nu este acesta biroul lui Kreisky?

- Da.

- Sub Cancelaria Federala sint dati trei agenti: “Rodor” - Ministerialrat - bani; “Berthold” - Ministerialrat - bani; “Stumpf” - Hofrat- - bani. Povesteste-mi despre ei.

- Acestia sint trei dintre consilierii personali ai lui Kreisky, la fel ca si mine.

- Eu sper ca mai buni, a clipit Ceausescu.

- Si eu, tovarase. Rat este cuvintul german pentru consilier. Ministerialrat si Hofrat sint doua grade austriece birocratice.

- Pot sa-1 lucreze pe Kreiskv?

- “Stumpf” ne-a dat numai documente secrete de la Cancelaria Federala. Atit cit poti astepta de la Austria. “Bodor” si “Berthold” au facut atit informatie, cit si spionaj pentru dolari, in Elvetia. Ei nu vor silingi austrieci in Viena.

- Noteaza-i. Mai este un alt nume aici, “Orlando” - referent la biroul personal al lui Kreisky - bani.

- Un birocrat. Perfect pentru informare. El a facut fotocopii dupa fiecare bucata de hirtie care

a sosit in biroul lui de la, sau pentru Kreisky, si ne-a dat noua totul. Cincizeci de dolari bucata, cu balotul. Yugoslavii sint innebuniti.

- Primul nume sub vice-cancelarie este “Daniel” - ofiter executiv - ceasuri de aur, garnituri de birou de aur. Cine este vice-cancelar?

- Androsch este vice-cancelar si ministru de finante. “Daniel” este in ultimele stadii ale procesului de recrutare, rasplatit cu daruri, dar nu cu bani inca.

- Unde altundeva as putea sa ma uit?

- Ministerul Afacerilor Externe?

- Iata-1. Sint aici mai multe nume decit ar fi nevoie pentru alcatuirea unei echipe de fotbal. Alege doi sau trei, care sa puna un microfon in urechea ministrului. Ei sint capabili sa ajunga la el de trei ori pe zi, si inca o data seara.

Ceausescu a inceput sa rasfoiasca nervos paginile, evident plictisit de “Biblie”.

- Bine, a exclamat el, dupa o pauza.

Acesta era un semn sigur ca e gata sa dicteze ordine, pe care el le insotea cu cite o lovitura cu pumnul in masa. Si asa a si fost.

- Toate la timpul lor, a inceput el. Noi am putea acum organiza o operatiune secreta desemnata





sa-1 convinga pe Kreisky ca recunoasterea OEP-ului ar putea constitui cea mai buna protectie pentru Austria sa nealiniata, si neinarmata impotriva atacurilor teroriste. Tu ai o intreaga armata de agenti in jurul lui si o experienta suficienta, ca sa faci asta. Cere si ajutorul Belgradului. Din cite mi-a spus Tito, el poate face ce vrea cu Kreisky. Viena trebuie nu numai sa-1 recunoasca pe Arafat, dar si sa-si stabileasca relatii diplomatice cu OEP, cum am facut noi.

Apoi Ceausescu cere ca unele zvonuri sa fie cu inteligenta raspindite in Vest, sugerind ca Arafat devenea tot mai moderat si chiar facind aluzie ca avea de gind sa abordeze in mod mai realist Israelul si rezolutiile Natiunilor Unite despre Orientul Mijlociu.

- Si nu vreau zvonuri bazate pe fleacuri, vreau documente serioase,

facute pentru sau de catre conducatori de stat. Spune-i lui Ilie ce sa faca. El este un expert. (Generalul Mihai Ilie era seful Serviciului de Dezinformare al DIE). El va gasi drumul cel mai bun ca sa-i determine sa se rasufle. Iti amintesti de generalul occidental care a vizitat Bucurestiul? Si care a gasit o servieta in camera lui?

- Asta a fost anul trecut.

- El a incuiat servieta in bagajul sau, a mers la receptie si a aflat ca un general sirian, care a plecat chiar in acea dimineata, statuse in camera lui. Ceausescu a ris. Spune-i lui Ilie sa organizeze o alta actiune inteligenta. Deghizati-1 pe unul din agentii vostri ca un demnitar egiptean, calatorind prin Austria, si faceti-1 “sa uite” documentul lui intr-un hotel din Viena. Banii nu conteaza.





Arme romanesti pentru lumea a treia


Ceausescu a schimbat subiectul.

- Ce-mi poti spune despre Libia?

Dupa ce am terminat de relatat discutia avuta cu Gadhafi, a continuat sa deseneze in tacere linii geometrice negre pe carnetul lui, ca si cum nimeni nu ar fi fost in biroul sau cind, in sfirsit, a privit

catre mine, ochii sai luceau si fata lui radia.

- Vestile sint bu-u-une! Si 750 milioane de dolari intrind aici, intr-o singura zi! El si-a inchis palma dreapta, strins, ca si cum literalmente ar fi tinut in mina milioanele de care vorbea.





Rafinaria nu este problema ta. Am eu grija de asta mai tirziu, a incheiat el, dindu-i apoi ordin lui Manea ca ministrul petrolului si ministrul industriei chimice sa se prezinte la biroul sau la ora doua. Dar industria militara iti apartine cu desavirsire. Aceasta este sarcina ta, pina ce primul tanc iese din fabrica. Si pina ce primul Fokker construit in Romania isi ia zborul, a decretat el. Citi dintre dolarii lui Gadhafi trebuie sa cheltuim in realitate pentru tancuri?

- Aproape nimic. Daca cumparam licenta germana pentru unitatile mobile de patrundere, “Leonard” nu ne va cere decit putin pentru adaptarea motorului.

- Mie mi-a placut intotdeauna sa omor doua pasari cu o singura piatra, a spus Ceausescu zimbind. E scump sa tii astazi comunismul in viata. Eu am deja o datorie straina imensa, care ma priveste in fata, si nu pot sa o reduc prin export de rosii sau de hirtie igienica. Noi trebuie sa facem dolari pe orice cale. Va trebui sa exportam arme oricum, in mod deschis sau in secret, legal sau prin contrabanda, nu-mi pasa cum. Ceausescu a pus din nou placa sa sparta. Iti mai amintesti de ultima expozitie, pe care Serviciul Secret a organizat-o pentru mine, la Blair House? Ei nu

au avut expusa nici macar o singura arma automata americana. Agentii lor poarta arme automate “Uzi”; pentru ca acestea corespund nevoilor lor. “Uzi” este acum simbolul antiterorismului si israelienii si-au facut atit un nume, cit si avere cu acestea. Noi ar trebui sa construim propriile noastre “Uzi”. El s-a ridicat si a inceput sa se plimbe de-a lungul biroului, eu facind acelasi lucru alaturi de el.

- Lumea a treia este impartita intre doi mari producatori de arme, dar nu vrea sa se bazeze nici pe armele americane, nici pe cele sovietice. Noi ar trebui sa initiem niste operatiuni secrete, care sa dezvolte raspindirea sentimentelor antisovietice si antiamericane si atunci pac! am putea scoate “Uzi”-urile noastre. Un tanc Leopard modern, facut in Romania independenta. Un avion militar Fokker cu scopuri multiple, facut de o Romanie independenta. Un avion de lupta creat de Romania independenta si Yugoslavia. Si in spatele scenei, in secret, o racheta bacteriologica”, construita de o Romanie independenta. “Uzi-urile israeliene au devenit simbolul antiterorismului. “Uzi”-urile noastre trebuie sa devina simbolul independentei. Ceausescu s-a





oprit in mijlocul camerei, s-a intors spre mine si mi-a prins nasturele de la jacheta. Ce parere ai de “Cega”, ca nume, noului nostru tanc?

- De la Ceausescu-Gadhafi?

- Gindeste-te la asta. Ceausescu a inceput din nou sa deseneze simboluri geometrice pe foaia sa, uitind de prezenta mea. Acesta era modul lui de a se concentra. -Avem citeva pasapoarte sud-americane, nu-i asa? a spus el, in sfirsit. Vreau sa zic ale noastre proprii, nu cele primite de la Moscova sau din alta parte.

- Da, avem.

- Atit de sigure pe cit le vrea Gadhafi?

- Nu am avut nici un fel de probleme pina acum.

- Si am primit de asemenea niste pasapoarte originale spaniole, nu-i asa? Cele pe care ni le-a dat Santiago Carillo?

- Da, tovarase. Noi avem cinci sute pasapoarte in alb. Originale, obtinute de politistii lui care lucreaza in politia spaniola. El ne-a asigurat ca acestea sint foarte bune.

- Da-i lui Gadhafi si doua din acelea. Dar, avem un aeroport sigur in Europa de Vest, cum vrea Gadhafi? E pentru “Carlos”, ca sa ajunga in Europa, nu-i asa?

- Da, tovarase. Avem citeva. Unul este Frankfurt, in Germania

de Vest. Acolo il avem pe “Rudy”, un ofiter Bundestkriminalamt, care a fost recrutat ca agent. El este acum seful unui schimb de graniceri, oameni care controleaza pasapoartele. Ultima lui achizitie a fost duzini de filme, continind lista criminalilor doriti de Germania de Vest si Interpol, liste afisate la punctele de frontiera.

- Si alta cale pentru “Carlos” ca sa ajunga in Europa?

- “Rolf”.

- Cel care ne ajuta cu negocierile pentru Fokker?

- Da. El are citeva avioane si ar putea sa aduca pe cineva in Germania de Vest, folosind un aeroport particular sau o sectiune a unui aeroport mare, rezervata pentru avioane particulare. Controalele vamale si de granita sint foarte intimplatoare acolo.

Usa dubla, grea, a biroului lui Ceausescu, s-a deschis, apoi s-a inchis trintita, si Elena a navalit inauntru ca un ciclon.

- Unde ai fost, Nicule? Te-am cautat peste tot, a intrebat ea, numai ca sa zica ceva. Cind m-a vazut pe mine, a inceput sa zbiere:

- Am sa te strivesc ca pe un paduche. Ai s-o blestemi pe mama ta, pentru ca te-a adus pe lume.

- Ce s-a intimplat, Elena? a intrebat Ceausescu.





- Trebuie sa clarific ceva cu paduchele asta, a urlat ea in directia mea. Am un milion de lucruri pe care sa le faca. Si el, viermele mizerabil? El pleaca sa inoate in Mediterana.

- Lasa-1 in pace, Elena. Abia a sosit si este obosit ca un ciine.

- In cazul acesta, fa-1 sa latre. Am o multime de lucruri pentru tine, Pacepa, in aceasta saptamina, a continuat ea. Intilnirea cu ambasadorul venezuelean, de exemplu. Tu ai aranjat totul, dar apoi ai plecat, inainte de a obtine medalia pentru mine. Nimeni nu a stiut nimic. A fost un dezastru.

- Haide, Elena. A fost perfect. Ce-ai fi vrut mai mult?

Deodata ea a schimbat subiectul.

- Mi-ai adus cel putin ceva frumos din excursie?

I-am raportat ca Olcescu pur si simplu nu a avut timp sa mearga la Damasc, ca sa cumpere garniturile de fete de masa, dar va trimite totul peste o zi-doua.

- Olcescu nu are niciodata timp pentru mine, a mieunat Elena cu afectiune. Dar ce se aude cu “stelele”?

- Olcescu a discutat cu oamenii sai - indivizii aceia care obisnuiesc sa ia cocaina. Ei au promis citeva diamante extraordinar de mari pina miine. Le voi aduce in geanta mea diplomatica.

- Asta-i probabil tot pentru astazi, Pacepa, a spus Ceausescu, intrerupind-o pe Elena.





Serviciul D pentru dezinformare


Numai dupa masa tirziu am fost capabil sa trec pe la Serviciul de Dezinformare, cum mi-a ordonat Ceausescu. Dezinformarea este una din cele mai importante activitati a oricarei tari est-europene, unde fiecare cuvint este tabu. Astfel Serviciul D este cunoscut in cadrul Securitatii ca o mica unitate de “Arhiva Documentara” si sediul acesteia era pitit la etajul patru al cladirii izolate a Ministerului de

Interne. Ofiterii de securitate obisnuiti credeau ca Serviciul D era numai un birou cu trei ghisee, pentru primirea cererilor de documentare de la diferite unitati de spionaj si pentru raspunsul cu informatii gasite in arhivele sale secrete - cum de fapt facea, din motive de acoperire. Cind am ajuns acolo, un ofiter de serviciu m-a dus inauntru printr-o usa discreta, folosind o combinatie pentru a





descuia lacatul ei electronic. Trecind printr-o zona tampon, care arata ca o camera de arhiva, am intrat in adevaratul Serviciu de Dezinformare.

- Tovarase general, serviciul isi indeplineste programul lui obisnuit. Sint colonel Valentin Leonte, director adjunct al Serviciului D, a venit raportul stingaci, evident dat de cineva care nu era familiar cu conventiile militare. Stii, generale, am doua picioare stingi cind vine rindul etichetei militare. Ilie a sunat adineauri ca sa spuna ca va intirzia citeva minute. El iar nu s-a simtit bine.

Valentin Leonte era numele codificat pentru colonelul Valentin Lipatti, un vechi agent DIE, care si-a desfasurat aproape toata cariera lucrind sub acoperirea de ambasador in Ministerul Afacerilor Externe. Desi burghez la origine si frate cu Dinu Lipatti, un binecunoscut pianist care si-a petrecut toata viata in Elvetia, Leonte a fost recrutat si pastrat in DIE ca o unica exceptie, datorita devotamentului sau pentru comunism, talent pentru diplomatie, o franceza perfecta si o deosebita intelegere a Vestului.

- Pina vine Ilie, am sa-ti arat noul meu sistem computerizat, a sugestionat Leonte. Fara sa astepte

un raspuns, a deschis o usa din apropiere si m-a invitat sa intru.

Scopul principal al serviciilor de dezinformare in blocul sovietic este de a ascunde puterea reala militara, de a deforma adevaratele dimensiuni ale cantitatii de arme, pentru a deruta guvernele si media occidentala privind intentiile comunistilor, cu povesti inchipuite, si de a lansa zvonuri cu anumite scopuri tactice. Ceausescu a transformat treptat dezinformarea romaneasca in propriul sau maresal Potemkin. Exact ca Maresalul Ecaterinei cea Mare, a trebuit sa creeze sate fictive pentru ea, pentru a face ca Rusia sa arate cum ea dorea, tot asa Serviciul D trebuia sa creeze documente secrete occidentale false pentru Ceausescu, prezentind Romania ca o tara independenta in cadrul blocului sovietic. Peste ani Serviciul D a colectionat citeva sute de mii de exemplare de semnaturi false din tot Occidentul. Bazat pe procurarea directa de catre DIE, prin schimbul cu alte servicii ale Pactului de la Varsovia, precum si cu iugoslavii si libienii, colectia contine acum semnaturile celor mai multi sefi de state necomuniste, conducatori de guvern, ministri si figuri importante din serviciile secrete, partidele politice, ziare si reviste,





corporatii particulare si chiar institutii caritabile. Si Vaticanul era reprezentat. Exista de asemenea o mare colectie continind copii de chei folosite la masinile de scris ale acestor institutii occidentale in anumite perioade de timp. Ca intr-un muzeu de arta, fiecare exemplar este verificat cu grija, evaluat si pastrat. Colectia este considerata o foarte importanta comoara de spionaj si nu s-a precupetit nici-o cheltuiala pentru a o reactualiza si completa cu cele mai rare articole existente.

Aceste materiale sint folosite pentru a crea documentele “originale occidentale continind texte false, care sint manipulate cu pricepere pentru un efect cit mai bun. In ultimii opt ani, de exemplu, - Serviciul de Dezinformare al Romaniei a creat cu succes documente semnate de diferiti conducatori occidentali. Fiecare dintre aceste documente atingind diferite probleme inofensive si continind de asemenea referinte cu grija intocmite, care “confirma” independenta Romaniei fata de Moscova, autencititatea abordarii ei de catre Vest, dificultatile ei economice si politice cauzate de independenta ei in cadrul blocului sovietic si importanta ajutorului occidental pentru Romania, ca sa

incurajeze crearea altor fisuri in blocul sovietic. Purtind diferite grade de clasificare, astfel de documente “originale” au fost cu pricepere scoase la suprafata in tari, altele decit cele in care se zice ca ar fi aparut. Ele erau “uitate” intr-o servieta lasata intr-un hotel de lux de o presupusa oficialitate guvernamentala de nivel inalt; sau vazute pe masa vreunei oficialitati occidentale, care era, de fapt, un agent secret roman; sau discret rasuflate unui jurnalist de catre un civil occidental, care era de fapt un agent DIE. Printre cele mai noi era o operatiune care a folosit vizita oficiala a cancelarului vest german Helmut Schmidt la Bucuresti, in ianuarie trecut, la intoarcerea sa la Bonn din Cairo. Serviciul D a creat cu grija un dosar despre Ceausescu, ce parea alcatuit de BND - Bundesnachrichtendienst, serviciul secret strain vest german, ca material prescurtat pentru Schmidt. Pe linga datele personale despre Ceausescu si familia sa, dosarul continea comentarii critice despre cultul personalitatii sale, politica sa interna marxista ortodoxa, atitudinea sa fata de emigrantii germani din Romania si politica comertului sau exterior. Dar el sublinia de asemenea independenta autentica a lui Ceausescu fata de





Moscova si dificultatile economice ale Romaniei, generate de reactia sovietica la aceasta. Scrisa pe hirtie cu antetul BND, clasificata “streng heim,” cu fiecare pagina numerotata si stampilata si inregistrata, dosarul putea fi luat cu usurinta ca real de cineva din afara BND-ului. In 8 ianuarie 1978, numai la citeva ore dupa ce Schmidt a plecat din Bucuresti, un occidental, fiind in tranzit prin Bucuresti, a gasit o copie “uitata” al acestui dosar, cu aspect oficial vest german, in camera sa din hotelul Athenee Palace. O alta copie a aceluiasi dosar, inzorzonata cu propriile notatii marginale ale lui Schmidt a fost “uitata” la un hotel din Cairo, unde au stat membrii delegatiei vest germane. Colectia lui Leonte a ajutat Romania sa-si reduca importurile de valuta forte din Vest. Prima operatiune cu succes de acest fel s-a bazat pe lunga si acerba rivalitate dintre corporatia franceza Schneider-Creusot si un grup industrial vest german, compus din AEG, Siemens si Schloemann A.G., rivalitate legata de problema exportului de echipament metalurgic in Romania. Fiecare document adus in Bucuresti de catre reprezentantii francezi si vest germani in timpul multelor luni de

negocieri, a fost fotografiat pe ascuns, iar comunicatiile lor telefonice si de telex au fost tinute sub o constanta observare. Spre sfirsitul discutiilor tehnice si inceputul negocierilor financiare, o oferta facuta de grupul vest german a fost inteligent lasata sa rasufle la Schneider-Creusot, care a aflat astfel ca preturile acesteia erau cu 20% mai mari. Corporatia franceza si-a coborit preturile in mod drastic, iar noua oferta cu preturi mult mai joase decit cele actuale a fost aflata de germani. Acest gambit a continuat timp de citeva luni si Bucurestiul a obtinut o reducere de preturi cu citeva milioane de dolari. Mai tirziu, respectiva operatie a fost reluata in multe cazuri, permitind Bucurestiului sa se aleaga cu importante beneficii financiare.

- Vezi, el este copilul meu, a spus Leonte, asezindu-se in fata terminalului computerului conectat cu un cititor de microfilm. Sa zicem ca vrem semnatura lui Chirac, o pagina cu antetul sau si masina de scris folosita pentru el in 1974. Vom lua codurile pentru el din acest catalog, a continuat batindu-le pe clapele computerului sau, si totul incepe sa apara pe ecran, incluzind o referinta la raftul unde putem gasi originalul.





Incintat de spectacolul sau, Leonte s-a intors spre mine si apoi a incercat numele lui Cyrus Vance, secretarul de stat al Statelor Unite. Priveste, generale. Avem aici o scrisoare semnata de Vance pe o coala cu antetul Departamentului de Stat. Leonte a batut un alt cod si imaginea de pe ecran s-a schimbat. Si aici, generale, este o alta, semnata de el pe o hirtie cu antetul lui personal. Ambele sint de anul acesta. Cind avem nevoie de ceva de la el, tot ce am de facut este sa asigur textul intr-o engleza americana perfecta, cu accentul jargonului Departamentului de Stat. Tipografia noastra va produce aceste pagini cu antet si va bate la masina scrisoarea, iar laboratorul grafologic va avea grija de semnatura.

Ofiterul de serviciu a raportat ca masina generalului Ilie abia a sosit. Mihai Ilie a avut o lunga si diversa cariera in Securitatea romaneasca. Dupa razboi, el, impreuna cu consilierii KGB-ului sovietic, a organizat spectacolul unui proces de spionaj rusinos, in care Vaticanul a fost prezentat ca o retea de spionaj si obligat sa-si retraga reprezentantii din Bucuresti. Citiva ani mai tirziu a devenit adjunctul sefului Directoratului de Contraspionaj al

Securitatii, raspunzator de tarile de limba engleza. Era mereu creierul din spatele fiecarei operatiuni importante impotriva Statelor Unite si a ambasadelor britanice. Cariera sa in spionajul extern a inceput ca agent intr-o statie din Londra si s-a sfirsit cu calitatea de director adjunct al DIE. Un caz avansat de diabet i-au facut pe doctori sa nu-i dea mai mult de doi ani de trait, cind pe la mijlocul anilor 60 a fost trimis ca sef al statiei din Paris, in special ca sa poata primi tratament medical francez. Recordul lui de acolo si cel al agentului sau, Mihai Caraman a depasit toate asteptarile. Doua recrutari spectaculoase la sediul NATO au asigurat zeci de mii de documente militare occidentale foarte secrete, care au fost transportate direct din Romania la Moscova cu un avion militar special si au fost platite cu monede de aur de catre Kremlin. Unul dintre functionarii recrutati a furnizat sistemul codificat francez, de asemenea trimis imediat la Moscova.

Cariera de peste hotare a lui Ilie s-a terminat brusc, prin dezertarea agentului sau favorit, Ion Iacobescu, care lucra sub acoperire UNESCO la Paris si care a fugit in Statele Unite in 1969. Un an mai tirziu, Ceausescu 1-a numit pe Ilie





sef al Serviciului de Dezinformare si a ordonat DIE-ului sa plateasca pentru medicamentele si doctorii sai straini. El nu lucra acum mai mult de patru ore pe zi, dar prezenta sa in conducerea Serviciului de Dezinformare i-a crescut in mod evident eficienta.

- Imi pare rau ca am intirziat sefule, a spus Ilie, intrind incet in camera.

Ca de obicei, el purta o haina neagra, aruncata peste umeri si o palarie neglijent impinsa spre ceafa.

- Trebuia sa fiu mort demult, nu sa continui sa-mi torturez prietenii si pe mine insumi, a continuat, acompaniat de un hiriit straniu, cauzat de o avansata angina de care suferea.

Singur in birou cu Ilie, in spatele usii greu capitonate, l-am informat pe scurt despre discutia cu Arafat si despre ordinul lui Ceausescu de a organiza o operatiune de dezinformare 'ingenioasa', a la Ilie, pentru a-1 convinge pe cancelarul Kreisky sa recunoasca oficial OEP-ul lui Arafat.

- Am inteles, Mihai, a spus dupa ce am terminat.

El a ramas tacut pentru multa vreme si aproape am putut auzi rotile mintii sale alerte functionind.

- Voi gasi eu ceva. Poate un raport al serviciului de spionaj iordanian pentru Hussein. Amara rivalitate dintre Arafat si Hussein va adauga o greutate speciala fiecarui cuvint pozitiv scris acolo despre liderul OEP- ului. El a facut o alta pauza lunga, inainte de a continua. Ma gindesc de asemenea ca voi avea comentariile scrise ale lui Arafat pe marginile raportului confidential despre OEP de la Ministerul de Externe. Si cele ale lui Andreotti pe raportul ministerului sau de interne despre rapirea lui Aldo Moro. Eu pot raspindi cu usurinta ideile tovarasului despre Arafat prin ei, si sa las sa rasufle la Kreisky din variate colturi ale lumii.

Eficienta lui Ilie era proverbiala in rindurile putinilor oameni care stiau despre adevarata lui functie.

- In citeva zile, a schimbat Ilie subiectul, voi avea si altceva pentru tine, Mihai. Un nou raport de la “Ovidiu”. Mai mult de 150 pagini suculente de informatii asupra actiunilor si operatiunilor planificate impotriva vizitei din iunie a tovarasului Nicolae Ceausescu in Marea Britanie. Si multe date biografice despre oameni care au fost ochiti, fie pentru recrutare, fie pentru 'neutralizare'. L-am obtinut prin





'Ana', ca de obicei.

In conformitate cu Ilie, 'Ovidiu', un scriitor si proeminent emigrant roman anticomunist, a fost recrutat de el insusi la Paris. Pentru propria sa securitate, 'Ovidiu' a refuzat sa se intilneasca cu agentii DIE din Vest si singurul sau contact cu DIE in Franta era prin sora sa, 'Ana', care locuia in Romania si care il vizita o data sau de doua ori pe an. 'Ovidiu' a publicat o carte in Vest, care i-a facut un nume datorita descrierii impresionante a 'gulagului' nostru.

Eu l-am ajutat sa o scrie, a continuat Ilie. Acum 'Ovidiu' a devenit un fel de Soljeniti roman. El pare un anticomunist inrait, autentic. Conservatorii si scepticii au incredere in cuvintele lui mai mult decit in ale oricarui altul, a continuat Ilie cu o voce monotona. Eu am sa-1 fac acum sa descrie numai una din ideile tovarasului - ca Romania este independenta in cadrul blocului sovietic. Cu multa grija. Ca si 'Titus' la Londra. Cine ar putea suspecta ca acesti anticomunisti mari sint oamenii nostri?





Capitolul 8


Ceausescu a fixat de mult data vizitei la expozitia organizata pentru el si Elena de catre DGTO (Directia Generala de Tehnica Operativa) din cadrul Securitatii. Aceasta a avut loc in doua camere mari de linga biroul lui Ceausescu, la sediul Comitetului Central al Partidului Comunist Roman din Bucuresti.

DGTO este o unitate imensa. Ea conduce interceptia telefoanelor si a microfoanelor, precum si cenzura postei din intreaga tara si intrarea clandestina in case particulare si in institutii publice. Acesta acopera de

asemenea ambasadele si alte reprezentante occidentale din Romania, incluzind comunicatiile lor radio si telex, si tine sub observatie comunicatiile NATO din zona.

Creata la inceputul anilor 50 de catre KGB, DGTO a crescut enorm. In ultimii zece ani Ceausescu o considera cea mai importanta arma pentru supravegherea populatiei tarii, azi mult mai eficienta decit echipele de agenti de securitate, create in cadrul fiecarei organizatii si a comitetelor de informatii de “bloc” si de “strada”, acoperind





toate ariile sociale, economice si rezidentiale. El a fost intotdeauna

adinc interesat de toate activitatile DGTO, dar mai ales de cele care vizau microfoanele.





Putere cu ajutorul microfoanelor


Fascinatia lui Ceausescu pentru microfoane s-a nascut la inceputul anilor 50, cind devenise comisarul politic al fortelor armate, responsabil de inlocuirea armatei capitaliste romanesti, cu una noua, comunista, dupa modelul Armatei Rosii sovietice. Directia pentru Contraspionajul Militar, cunoscuta sub denumirea de Directia IV, a fost printre primele unitati de spionaj pe care KGB le-a initiat in Romania. Microfoanele erau in zilele acelea cele mai eficiente arme pe care Directia IV le avea si sint inca si astazi, cind peste 90% dintre ofiterii romani au locuintele si birourile electronic supravegheate, cel putin periodic. Cind in anul 1954, educat fiind la Moscova, generalul Ceausescu a devenit secretarul Partidului Comunist, insarcinat cu fortele militare si de securitate, el a fost instruit in mod intensiv de catre Nikita Hrusciov insusi in tehnica folosirii microfoanelor.

De pe pozitia mea din cadrul Ministerului de Interne, adeseori

am vazut cum instructiunile lui Hrusciov adresate lui Ceausescu erau puse treptat in aplicare. In 1965, cind Ceausescu a devenit conducatorul suprem, supravegherea populatiei a devenit o operatie in masa, fara precedent. Sute de mii de noi microfoane au fost puse tacit la lucru din locurile unde erau ascunse, in birouri si dormitoare, incepind cu cei din Biroul Politic.

Ca si in Uniunea Sovietica sau in orice tara comunista, coruptia si prostitutia guvernau la cele mai inalte nivele in Romania, iar microfoanele inregistrau fara intrerupere totul. Ca si Hrusciov, Ceausescu a ordonat ca o camera de supraveghere sa fie construita, chiar in spatele biroului sau, astfel incit personal sa poata verifica microfoanele. Ele erau cheia puterii sale.

Omul numarul doi in ierarhia romaneasca, Gheorghe Apostol, care a fost cindva de mult, secretar general al partidului, a ramas principalul rival al lui Ceausescu.





Microfoanele care il supravegheau aratau ca Apostol este un marxist-leninist devotat, neputindu-i-se reprosa nimic, decit lipsa consideratiei fata de Ceausescu. Intimplator, ele au relevat ca sotia lui Apostol, o tinara actrita, organiza numeroase petreceri cu colegii ei, Apostol participind foarte rar la ele. Noul sau ministru de interne i-a prezentat lui Ceausescu fotografii clandestine de la aceste petreceri. Atunci, Ceausescu personal a dictat o scrisoare “anonima”, scrisa ca si cum ar proveni de la un prieten de-al lui Apostol, in care acesta era caracterizat un burghez, al carui comportament e incompatibil cu pozitia sa numarul doi din partid. Ceausescu a ordonat ca scrisoarea sa fie scrisa de mina, pusa intr-un plic, impreuna cu citeva fotografii clandestine, pe care personal le-a selectat, si sa fie “expediate” primului secretar al Partidului Comunist Roman - Ceausescu insusi. In 10 decembrie 1976, in timpul unei pauze a Conferintei Nationale a Partidului Comunist Roman, Ceausescu 1-a confruntat pe Apostol cu scrisoarea “anonima”, cerindu-i sa se retraga din Biroul Politic. Fiindu-i teama de un refuz categoric, Ceausescu a convocat imediat o intilnire urgenta

a Biroului Politic. Dupa o dezbatere de douazeci de minute, Biroul Politic, derutat fiind de agresivitatea lui Ceausescu si de neobisnuita “evidenta”, a cazut de acord sa-1 indeparteze temporar pe Apostol din pozitia sa si sa-1 numeasca director al Uniunii Generale a Sindicatelor. De indata ce nu a mai fost numarul doi, Apostol deveni un om sfirsit. In mai 1977 el a fost retrogradat din cauza “stilului sau de viata burghez” si numit ambasador in Argentina. Cind Ceausescu mi-a dat ordin sa instalez microfoane in toate camerele sale de acolo, a remarcat: “Apostol ne-ar putea salva de multe neplaceri, daca ar cadea victima terorismului” care bintuia Buenos Aires pe vremea aceea.

Apostol fiind inlocuit din Biroul Politic cu un - suporter de-al lui Ceausescu, restul nu a fost un lucru greu pentru noul conducator ambitios. El 1-a convins pe omul numarul trei din ierarhia partidului, Chivu Stoica, un fost presedinte si prim-ministru, ca problemele lui cu alcoolul ar putea cauza multe neplaceri partidului. Stoica a demisionat la promisiunea lui Ceausescu ca va ramine o figura onorabila pentru tot restul vietii sale. Dar in 18 februarie 1975,





Stoica a fost chemat de catre Comitetul Central si acuzat de a avea relatii sexuale cu o nepoata, in virsta de 22 ani. El a inteles imediat ca au fost instalate microfoane in casa lui. In aceeasi noapte, Stoica s-a sinucis, impuscindu-se in gura cu o pusca de vinatoare. O scrisoare adresata lui Ceausescu a fost gasita pe biroul lui si data destinatarului. Continutul ei nu a fost dezvaluit niciodata, dar, oricum, se zice ca dupa ce a citit-o, Ceausescu a cerut intii spirt pentru miinile lui si apoi sampanie.

Citiva alti conducatori din “vechea garda” au fost santajati, recrutati si in final, instalati in noua garda. Materiale compromitatoare si microfoane au fost atirnate deasupra capului lor ca sabiile lui Damocles, ca sa asigure loialitatea. Cel mai important dintre ei era generalul cu patru stele, Emil Bodnaras, care a fost membru al Biroului Executiv, ministru al Apararii Nationale si mentorul lui Ceausescu. Santajat pentru admiratia fata de persoana lui Stalin si pentru a fi membru secret in organizatia de securitate a statului, lui Lavrenti Beria, Bodnaras a cazut de acord sa-si transfere loialitatea catre fostul sau subordonat. Microfoanele instalate

peste tot in jurul lui au dovedit ca el a ramas intotdeauna credincios.

In 1967 Ceausescu a inlocuit cele 17 foste regiuni administrative cu 39 judete mai mici, omorind astfel trei pasari cu o singura piatra: noi conducatori au fost numiti la nivel regional, fiecare dintre ei avind mai putina putere personala, si Romania, ca tara, parea mai mare ca niciodata, intregul grup de comandanti de armata vechi - fu inlocuit. Aceasta a fost cea mai dramatica rasturnare de putere de cind comunistii au preluat guvernul. Singurul si adevaratul motiv pentru marile schimbari era politica lui Ceausescu de a-si instala proprii lui oameni peste tot, strategie menita sa dureze pina la sfirsitul vietii sale.

In martie 1974, Ceausescu a inlocuit in cele din urma si pe ultimul pion din garda veche. El 1-a santajat pe primul sau ministru Ion Gheorghe Maurer cu scrisori “anonime” care-i condamnau vederile liberale si comportamentul sotiei sale, convingindu-1 apoi sa demisioneze din motive de sanatate.

Curind dupa ce a venit la putere, Ceausescu a decis ca fiecare membru al vechii garde, indiferent daca a fost inlocuit sau pastrat, sa





fie pus sub observare electronica pentru tot restul vietii lui. El a ordonat de asemenea, in mod secret, ca noii membrii ai Biroului Politic si ministrii guvernului sa fie supravegheati de microfoane instalate in casele si birourile lor, din prima zi si pina in ziua inlocuirii lor, cind vor fi tratati ca si vechea garda. “Nu trebuie sa avem incredere in nimeni, inclusiv membrii de familie, pina ce nu le verificam gindurile”, a spus Ceausescu in 1972, cind m-a numit sa indrum unitatea de supraveghere a Biroului Politic si “vechea garda”.

Bazat pe experienta mea, nu pot gasi deosebiri substantiale intre felul in care Ceausescu a devenit conducator pe viata si modul in care acest lucru a fost realizat de catre Leonid Brejnev, Todor Jivkov, Janos Kadar si alti conducatori ai blocului sovietic. Dar felul in care Mihail Gorbaciov a procedat pentru a obtine puterea absoluta, in Uniunea Sovietica de astazi, il face cu adevarat sa arate ca un alter ego al lui Ceausescu. Ca si Ceausescu, cind Gorbaciov a devenit conducatorul suprem, el era cel mai tinar membru al Biroului Politic, si avind numai experienta limitata.

Singura experienta a lui

Ceausescu a fost in probleme militare si de securitate, ca general improvizat, experienta lui Gorbaciov a fost in agricultura, ca inginer fara rutina de munca. Vederile lor in politica externa sint bine cunoscute. Curind dupa numirea lui Gorbaciov, zvonuri au fost auzite in Moscova ca Grigori Romanov, principalul sau rival pentru puterea suprema, si numarul doi in ierarhie, avea inclinatii pentru viata usoara, si ca serviciul de masa al Ecaterinei cea Mare, imprumutat de la Muzeul Hermitage, fusese spart la nunta fiicei sale. Atunci Romanov a fost retrogradat pe tacute din Biroul Politic si apoi a disparut din viata publica.

Premierul Nicolai Tihonov “si-a dat demisia” din motive de sanatate, si Andrei Gromiko, al carui nume era mult mai bine cunoscut peste hotare, decit cel al noului lider, a fost “promovat” intr-un serviciu onorific, fara putere executiva. Aproape jumatate din membrii cabinetului au fost inlocuiti de catre Gorbaciov in primul an. O noua generatie de comandanti militari si navali a aparut, constituind cea mai rapida rasturnare de putere din fruntea armatei sovietice din 1945. Peste 40% din primii secretari





regionali de partid, la nivel de oblast si krai, au fost inlocuiti in perioada martie-decembrie 1985. Explicatiile pentru aceste schimbari au fost exact aceleasi ca ale lui Ceausescu: virsta inaintata, sanatate subreda, o nevoie de a inlatura coruptia, dorinta de a face economia mai eficienta. Exista o asemanare uimitoare in modul in care cei doi dictatori s-au portretizat in Vest. Atit “Orizontul” romanesc, cit si sovieticul “Glasnost”au infatisat un asa-zis dictator comunist liberal si rezonabil, cu care Vestul sa aiba impresia ca poate sa faca afaceri.

Supravegherea gindurilor intregii populatii romanesti este scopul major al politicii interne a lui Ceausescu, pentru care el nu a precupetit nici o cheltuiala sau putere umana. Cind a venit la putere in 1965, fortele de securitate au avut o centrala si 11 regionale, in cadrul centrelor de supraveghere electronica, dupa modelul KGB, si cinci unitati centrale de cenzura a postei in toata tara. Noua expozitie a aratat ca DGTO avea, pina in martie 1978, zece centrale si 248 centre de supraveghere electronica automata, plus peste o mie de unitati portabile, pentru orasele mici, statiunile de vacanta si minastirile istorice pitoresti,

admirate de turistii straini occidentali, cit si 48 de unitati de cenzura a postei.

Cind am sosit la expozitie, numai generalii Ovidiu Diaconescu si Istichie Geartu erau acolo. Amindoi ingineri electronisti, primul era comandant al DGTO, iar ultimul era seful imensului institut de cercetare. Geartu era un scolastic, traind cu si pentru inventiile sale; Diaconescu era in schimb o batrina vulpe vicleana, care si-a petrecut intreaga viata in activitatea de supraveghere electronica. Eu am ajuns sa-1 cunosc mai bine pe Diaconescu in februarie 1972, cind amindoi am fost la Moscova pentru niste dezbateri cu KGB-ul. Programele noastre in Uniunea Sovietica au cuprins o vizita impreuna la Leningrad, incluzind o vizita la Muzeul Hermitage si o seara la Baletul Kirov, ca s-o vedem pe Ulanova in Lacul Lebedelor. Cind am ajuns la Moscova, am primit neplacuta veste ca vizita de la Leningrad a fost contramandata si inlocuita cu o vizita la citeva colhozuri. La sfirsitul primei zile in Moscova, ne-am intors la luxoasa casa de oaspeti a KGB si am comandat coniac armenesc. Timp de peste doua ore am pretins ca eram intr-o avansata stare de





ebrietate, in timp ce faceam speculatii cu voce tare despre motivul care a dus la contramandarea excursiei la Leningrad, terminind cu concluzia stralucita de betivani ca era vorba de ura lui Brejnev pentru tot ce e cultural si ar fi stat in calea noastra. In dimineata urmatoare am fost luati pe

neasteptate la o scurta intilnire cu directorul KGB-ului, Iuri Andropov, care ne-a spus ca s-a revenit la vizitarea Leningradului, scuzindu-se pentru actiunile citorva birocrati stupizi. Diaconescu a fost in al noualea cer. “Microfoanele sint arma cea mai eficienta a spionajului”, a spus el, repetind maxima sa preferata.











Document Info


Accesari: 967
Apreciat:

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site

Copiaza codul
in pagina web a site-ului tau.




eCoduri.com - coduri postale, contabile, CAEN sau bancare

Politica de confidentialitate




Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2022 )