Documente online.
Username / Parola inexistente
  Zona de administrare documente. Fisierele tale  
Am uitat parola x Creaza cont nou
  Home Exploreaza
Upload





















































SCHMIDT CEL ROSU

Carti




SCHMIDT CEL ROsU




Făceam un popas. Câinii culcati pe zăpadă gâfâiau zgomotos, scotând nori de aburi din boturi.

Barcelona încerca să mestece putină pâine înghetată. Bătrânul asezat pe o patină a saniei fuma în tăcere.

Deodată, Julius Heide începu să vorbească. Vorbea fără oprire. De obicei, nu-l asculta nimeni. Se întâmpla adesea ca unul dintre noi să înceapă să vorbească, fără ca ceilalti să se simtă obligati să-l asculte. Se întâmpla ca, din când în când, să simti nevoia să-ti vorbesti tie însuti, fără să te adresezi nimănui. si asta din vina zăpezii, a fricii, a mortii. În plus, nu eram decât noi. Dormeam împreună, mâncam împreună, ne prindeam împreună puricii; totul, unii în fata altora, fără să rosim.

si, deodată, Julius Heide începu să vorbească; Vorbea stepei, spinilor ascutiti cu ramuri scheletice. Pentru el nu mai eram acolo.

- Bătrânul meu era un betiv, scuipa ca prostul împotriva furtunii. Bea ca o găleată spartă. Doamne, ce se mai îmbăta! Porcul bătrân avea o curea cu o cataramă care reprezenta o fată goală si un negru; era o curea a dracului de lată; pentru a o închide, bătrânul unea fata cu negrul. M-am întrebat adesea de unde reusise să-si procure această cataramă, dură ca otelul.

Se uita către vest. Avea ochii extraordinari de albastri.

- Bătrânul ne bătea cu cureaua când era beat. si, deoarece era mereu beat, asta se întâmpla foarte des. Mama se ruga mult. Rugăciunea era singurul ei moment de bucurie. Nu am putut să înteleg ce spunea, deoarece murmura rugăciunea într-un mod bizar.

- Crezi că vă bătea pentru că era băut? Gresesti. Într-un sens, este datoria fată de marea noastră Germanie, deoarece disciplina este necesară. Numai chinuind carnea păcătoasa se învată mai bine disciplina.

- Într-o zi veniră politistii să-l ia si puteti fi siguri că îi chinuiră carnea lui păcătoasă. Mama îl aduse acasă. În ce stare! Era tot albastru si verde si plângea rezemat de genunchii mamei. Ea era ­asezată pe scaunul nostru; un scaun cu trei picioare; pentru a-l tine, în locul celui de-al patrulea era un sertar, pe care îl ridicasem cu ajutorul ziarelor. Mama mângâia capul bătrânului si încerca să-l consoleze pentru loviturile pe care i le administraseră la politie. Apoi se culcară si continuă si acolo să-l consoleze. Noi iesirăm afară în stradă, desi era noapte, deoarece nu ne privea pe noi cum îl consola. Noi ne duserăm în parc, cum făceam adesea, 10210i82k si stăturăm în fata statuii Kaizer-ului; un frumos monument cu Kaizer-ul pe un cal enorm. Eu o tineam în brate pe soră-mea, care avea un an si nu stia încă să meargă. În aceeasi săptămână am dus-o cu ambulanta la spital pe Berta, deoarece avea cancer la oase. Muri cinci zile mai târziu. Bătrânul găsi că era mai bine, pentru că puteam folosi zdrentele ei. Berta era cea mai mare dintre copii si hainele ei erau largi, pentru noi ceilalti. Mie îmi reveni trenciul ei din lână si un tricou magnific. Doamne, cât era de frumos si de călduros! Îmi amintesc că am multumit lui Dumnezeu pentru că Berta era în cer, unde stătea bine. Nu prea stiam pentru ce altceva ar fi trebuit să-i multumesc. Iarna era teribilă si nu mai aveam nici o haină. Odată am furat una, dar asta este altă poveste. Profesorul mă bătu, inspectorul mă bătu, pastorul, care era presedintele comisiei de supraveghere a copiilor, îmi dădu o pereche de palme atât de violentă că mă rostogoli peste o vitrina unde erau portelanuri fine. Dumnezeule! Era furios pentru haină, dar în special pentru cesti. Se spărseseră trei cesti si din acest motiv mă pedepsi iar. Spunea că erau autentice! (Heide începu să râdă.) Nu stia de alte cesti. si toată treaba era din vina mea. Făceau toti atâta scandal din pricina hainei, că mi-am zis că era mai bine s-o fac pierdută.

Unul dintre fratii mei fugi de acasă si ajunse în armată; ne-a scris odată, cerându-ne o fotografie. Era soldat la cavaleria garnizoanei, într-un sat oarecare de frontieră. După aceea n-am mai stiut nimic despre el, dar cred că a sfârsit într-un lagăr de concentrare. Era comunist si nu stia să-si tină gura. Ţipa mereu despre victoria proletariatului si o multime de lucruri din astea. (Heide râse din nou, gândindu-se la nevinovătia fratelui său.) Apoi, fratele meu Wilhelm, acela care sărea din tramvai din mers când controlorul descoperea că nu avea bilet. O făceam, de altfel, destul de des. Era o plăcere să sari jos din tramvai, strigând controlorului că e un porc; acesta nu putea coborâ să alerge după noi. Dar, în acea zi, Wilhelm sări lateral si alunecă sub roti. Lumea tipa inspăimântată, dar, când, în sfârsit, tramvaiul reusi să se oprească, nu mai era decât o grămadă de carne. Am făcut un mare tapaj. Sperasem să iau eu sabotii lui cei noi, dar nu-mi veneau; îmi rămânea în afară tot călcâiul - Wilhelm era foarte mic. Ruth fu cea care luă sabotii. Ei i se potriveau. Fu cumpărată (adoptată se spune) de niste oameni bogati din Linz. Bătrânul o bătea, deoarece plângea la gândul că trebuia s-o lase ;nu trecea mult si surâdea tremurând, gândindu-se la ziua când vor veni să o ia; nu îndrăznea să facă altfel. Bătrânul îi spusese:

-"Ascultă, fata mea, dacă nu te comporti cum se cuvine atunci când acesti porci de capitalisti vor veni să te ia, te voi spânzura cu propriile mele mâini."

Bătrânul primi cincizeci de mărci de la domnul bogat din Linz, care venise cu un notar si cu un ofiter de politie, fără să mai socotim doi cocosei eleganti, cu pană de strut la pălărie, care trebuiau să fie martori că Ruth nu mai apartinea familiei noastre.

Bătrânul spuse din nou:

-,,Este un noroc pentru o fată ca asta."



Cele cincizeci de mărci le cheltui pe alcool. Se întoarse acasă beat crită; era nebun de furie. Eu si Karl ne ascunseserăm în mansarda familiei Schultze, asteptând să-i treacă betia. Cât a mai urlat! Încerca să ne facă să coborâm cu tot felul de promisiuni, dar nu aveam încredere în el. Am rămas acolo sus si printr-o gaură din acoperis î1 vedeam mergând în sus si în jos prin grădină. Se împiedică în ligheanul de rufe al doamnei Schultze si-1 răsturnă cu piciorul. Doamna Schultze se repezi cu o tigaie plină cu cartofi prăjiti si i-o aruncă în fată. Totul se sfârsi într-un amestec de rufărie si cartofi prăjiti. Urlau amândoi, apoi veni Eva, fata doamnei Schultze, care avortase de trei ori. Începu să dea în bătrân, după care striga: "Ajutor! Politia!" Se denuntară unul pe altul la venirea politiei care-i mai altoi bătrânului o ploaie de lovituri; natural, el le întoarse cu dobândă asupra mamei si a noastră.

si sosi acea zi în care mă intorceam acasă de la scoală. Era o zi minunată. Ultima înaintea vacantei. Eram atât de fericit! Sosind acasă, am fost surprins să nu simt masina de gătit a mamei care de obicei mergea în plin. Când am intrat, am auzit-o pe mama gemând,un geamăt lung, la fel ca atunci când năstea.

Heide privi fulgii de zăpadă care cădeau din cer.Mângâie pe cap câinele galben. Aproape că nu ne venea să credem, câinele rău îi lingea obrazul, iar Heide îl scărpina după ureche.

- Sfântă Marie! Ce frică mi-a fost când am auzit geamătul mamei. Avea o mare dorintă de a scăpa cu viată, dar nu îndrăznea.

Mama era bolnavă. Usa scârtâia teribil. Bătrânul avea obiceiul să o ungă cu tutun dar nu mai fusese unsă de mult timp. Mama era întinsă pe o saltea, asezată lângă perete. Aveam patru saltele, dar erau insuficiente. Eu si Karl ne culcam pe niste saci vechi de cafea pe care îi furasem din magazie. Nu erau deloc răi pentru dormit, acesti saci. Cât îi mai regret aici! Ochii mamei semănau cu cei ai cadavrelor pe care le vedeam la fabrica din Kiev.

Într-o clipă revăzurăm cadavrele fabricii din Kiev. Fiecare avea câte o gaură în ceafă, iar unii o gaură de iesire a glontului lângă rădăcina nasului, dar asta nu era cel mai rău; toate astea le văzuserăm adesea... Nu, cel mai rău la aceste cadavre erau ochii: niste ochi mari, cu o expresie temătoare.

- Era exact aceeasi expresie pe care o aveau ochii mamei.

Heide privi din nou norii de zăpadă; avea mâinile înghetate, o privire la fel de înghetată, cu ochii ascunsi sub pleoapele umflate; urechea înrosită nu mai era decât o rană dezgustătoare.

- "Tăticul se va înfuria în mod sigur când se va întoarce", gemu mama. Respira cu greu si scotea un fluierat, ca un motor înecat. Transpira foarte mult, mult mai mult decât noi cand mărsăluiam în cazarma din Paderborn. Picăturile se scurgeau în special la rădăcina părului. Îsi stergea sudoarea cu mâna, mustele veneau să-i sugă sudoarea. Erau foarte multe muste. Tata se înfurie când mă găsi stând degeaba. Încercă să mă prindă, dar nu reusi. Mama nu era o lenesă. Însă nu mai era în stare să facă nimic.

Heide ne privea, continuând să scarpine după ureche câinele galben.

- Băieti, poate credeti că vă mint, dar, vă jur, eu nu mi-am văzut mama beată niciodată.

Privi împrejur cu orgoliu, stergându-si cu precautie fata înghetată, de pe care desprindea o crustă pe care o dădea câinelui.

- Mama mea era o femeie bine si de familie bună. Tatăl ei era caporal, ca si bunicul. Avea un apartament întreg, două camere la etajul al treilea, un pian castaniu. Toti o adorau pe mama. Ea era cea care tinea toată casa. Mama nu ne bătea, nu tinea alcool ascuns, precum doamna Schultze, nici rachiu la contorul de gaz ca doamna Hinzeberg. Aceasta era atât de beată sâmbăta seara, încât devenea rosie la fată. Doamna Schultze si cealaltă erau bete amândouă, dar nu chiar atât de tare. si aceste târfe cântau cântece porcoase si râdeau. Noi, copiii, ascultam la usă, dar nu îndrăzneam să râdem până când nu erau complet bete. Când Hinzeberg cădea pe scară, începeau amândouă să urle. De astă dată noi, copiii, nu mai reuseam să ne retinem hohotele de râs. Dar mama nu mai era. Heide scuipă.

- Doamne, cât doream să se facă bine mama! Îi mângâiam mâna, îi netezeam părul cum fac acum cu acest câine, îi stergeam fruntea. Dacă vreti să mă credeti, făceam tot ce era posibil pentru a arăta cuiva că îi vrei binele. Când stăteam asa lipiti de mama, toată tristetea dispărea. Ne linisteam. Făcea orice ca să nu plângă, dar nu era usor...

Heide aruncă un bulgăre de zăpadă, un bulgare tare, ca si pumnul care îl făcuse.  .

- Am adormit acolo pe saltea lângă mama. Dimineată, putin după ce soarele răsărise peste grajd, m-am trezit. Nu stiu dacă vi s-a mai întâmplat: am simtit imediat că se petrecuse ceva îngrozitor. Camera era înspăimântător de tăcută. Nu se auzea nici un zgomot. Am rămas nemiscat, rotindu-mi privirea prin cameră. Dintr-o dată am înteles ce zgomot asteptam: respiratia mamei. Mama nu mai respira: am sărit în picioare si am privit-o fix. "Mamă, am strigat disperat, mamă!" Avea ochii deschisi si acei ochi nu mai vedeau. Voi nu puteti întelege; nu aveam decât zece ani, ba chiar nouă, si de atunci au trecut saptesprezece ani. Am văzut atâtia morti; nu mă mai impresionează, decât atunci când sunt la "Serviciul Special" si trebuie să spânzur sau să împusc un amărât. Cu asta nu m-am putut obisnui deloc.



Îl priveam toti pe furis pe Heide. Era acolo, cu spinarea rezemată de un bloc de zăpadă, care îl apăra de vântul înghetat, si povestea tragedia întâmplată la mii de kilometri. Plângea.

- M-am aruncat asupra ei ca s-o trezesc, dar totul se sfârsise.

Bătrânul intră beat crită. Sosi cu Schmidt cel Rosu, de la mina nr.3.

Ba nu, Schmidt cel Rosu nu mai lucra la mina nr.3; îl trimiseseră la ospiciu, unde bătea nebunii.

-,,Este ceva de băut? strigă el. Unde esti, bătrână vrăjitoare? Mă auzi? Stăpânul tău vrea să mănânce." Se impiedică de o găleată si se înfurie. Apoi cei doi porci mă văzură; bătrânul mă împinse cu un deget care tremura, urlând: "Stârpitură, te voi ciomăgi pentru a te învăta să stai în picioare." Dădu un picior mamei. "În picioare, strigă. Doar nu crezi că duminica este făcută pentru a sforăi!" Iar o lovi cu piciorul. Părea că loveste un burduf de piele de capră plin cu vin. Unul dintre acele burdufuri care se folosesc în România si care arată atât de caraghios. "Mama a murit", spusei eu. Bătrânul mă privi cu gura căscată; la fel mă privea si Schmidt cel Rosu. Mă fixau amândoi. Schmidt cel Rosu văzuse atâtea lucruri stranii la ospiciu. Se spunea că sufocase doi furiosi care atacaseră gardianul, atât de puternic era.

- Ce face acum Schmidt cel Rosu? întrebă Micutul, care urmărea cu răsuflarea tăiată povestea lui Heide.

- Este gardian-sef la balamuc si se ocupă de incinerări. În tot acest timp au fost multi morti la ospiciu; toti vorbeau de asta, desi era gekados(secret de stat).

- Cum este posibil sa fie un secret faptul că mureau? Ce, este un secret dacă tu sau eu crăpăm?

- Este cu totul altceva. La ospiciu îti fac injectii. Se numeste euthanasie.

- Doamne Dumnezeule! exclamă Barcelona. Chiar îi omoară pe nebuni?

- Da, îi omoară medicii. Este legal, dar strict secret.

-"Vrăjitoarele nu mor asa, spuse Schmidt, râzând, si îl sfătui pe bătrân să o ciupească pe mama. Se preface, ca la balamuc, bate-o, Karl. Biciuieste târfa asta si vei vedea cum îsi saltă fundul si ne face de mâncare." Vedeti voi, băieti, din ce zi am început eu să-l urăsc pe Schmidt cel Rosu si să simt că trebuie să-l omor?

- Te înteleg, aprobă Micutul, gânditor. Trebuie să-l omori. Dar cum vei face ca să-l prinzi? La Munster nu va fi usor.

- Va vedea el atunci, afirmă Heide, cu un surâs diabolic.

Apoi continuă povestea.

- Bătrânul porc ezita. Îl apucă sughitul. Adresă lui Schmidt cel Rosu un surâs complice si începu să o loveasca pe mama. Corpul mamei se ridica putin sub lovituri. Eu îi sării în spate. Mă apucă si mă izbi de zid. Mă alesei cu un brat rupt si cu o comotie cerebrală. Schmidt îmi trase un picior în spate, coloana vertebrală mi-a rămas strâmbă, împiedicându-mă să uit. Se aruncară amândoi asupra mamei si începură să o lovească cu furie. Apoi se întoarseră la birt.

M-am dus să chem politia si m-am prefăcut că nu-mi amintesc nimic. I-au închis pe bătrân si pe Schmidt si i-au tinut acolo sase săptămâni; nu iesiră decât în ziua în care am fost dispus să povestesc cum s-au întâmplat lucrurile. Dar bătrânul era atât de furios pentru lunga mea tăcere, încât loviturile sale îmi provocară o hernie.Când am iesit din spital, m-am dus să-mi iau lucrurile mele si să le împachetez.

- Aveai multe lucruri? întrebă Micutul.

- Ai intotdeauna ceva, chiar si la zece ani. Aveam un tricou cu o singură mânecă; si niste pantaloni scurti albastri, ajunsi albi în urma spălărilor. Mi-i dăduse nevasta Gauleiter-ului, pentru că-i adunasem bălegarul de cal dintre lalele. Mai aveam si o pereche de pantofi, buni atunci când sabotii tineau prea cald.

- De ce nevasta Gauleiter-ului punea bălegar la lalele? întrebă Micutul, stupid.

- Credea că serveste la obtinerea unor culori mai tari. Tatăl meu fu rechemat în militia teritorială. Aici îl cunosteam pe sergentul său major. Era dat dracului. Eram împreuna cu Batalionul 5 Tancuri si acest diavol de sergent-major mi-a promis că bătrânul va sfârsi la Torgau sau la Glatz. De acolo nu sunt decât două iesiri: plutonul de executie sau batalionul disciplinar.



- si de unde stii că acel Schmidt va veni la noi?

Heide râse răutăcios, stergându-si iar bruma de pe ochi.

- Când luptam în Regimentul 2 Tancuri din Eisenach, am intrat în Praga si acolo l-am cunoscut pe un anume Pabst. Era din Gestapo si avea sarcina săa spioneze ofiterii. Într-o zi am mers împreună să sărbătorim victoria si mi-a povestit că era omul lui Heydrich. Dacă voia să scape de cineva, era destul să o spună. Acolo s-a decis destinul lui Schmidt cel Rosu. Pabst s-a dus să-l caute, si cu Pabst nu te joci.

În patruzeci si opt de ore, Schmidt fu luat de la ospiciu si aruncat la Glatz. Acolo cunosteam un plutonier care îi rezervă o primire specială. sase luni după aceea, Schmidt cel Rosu, cu funia de gât, plecă spre Batalionul Disciplinar 937 din Heuberg.

Barcelona fluieră admirativ.

- Esti dat dracului, Julius. Tipul ăsta nu trebuia să dea în cadavrul mamei tale. La Heuberg se afla sergentul-major Mirzenski, bătrânul scrib al companiei noastre, care-si pierduse ambele picioare.

- Exact. 0 sticlă de votcă lui Mirzenski, si acesta i-a pregătit lui Schmidt o primire călduroasă si un program de activitate pe măsură. În primul moment, Schmidt a devenit maestru de curătenie la WC-uri cu peria de ghete. Nu mai era tot atât de strălucitor, se zicea. Drace, toti se întreceau în pedepsirea brutei, urmând recomandarea lui Mirzenski.

Înseninându-se la fată si aranjându-si melonul pe cap, Micutul strigă:

- Acum înteleg ura lui Heide! Peste putin timp va lua un bilet pentru Regimentul 27 Tancuri unde îl cunosti pe plutonierul Skauw. Acesta se va gândi să-1 trântească în Batalionul I, aici este sergentul Hengst care îti este un bun prieten si care îl va găsi, asteptându-1, pe sergentul Bock. Nimic pe lume nu va putea să-1 scape de prezentarea la primul pluton si mai precis al tău. Problema mea va fi să-1 fac să treacă cu multă gratie pe linia de tir.

Porta surâse.

- Drace, Heide. Nu ai fi putut să o aranjezi mai bine decât mine. Îi vei plasa un glont regulamentar sau vom tăia o fantă în tintă? Cum era cea pe care am rezervat-o căpitanului Mayer?

- Va avea acea tăietura, si chiar în propriul cur... Dar va avea chiar si dreptul de a trage din greu. Îi voi explica cum se sfârseste la noi. Singura mea teamă este că nu va ajunge la regimentul nostru sau, ceea ce este si mai rău, că vom ajunge prea târziu, si Ivan tocmai 1-a lichidat. Ideea unei asemenea posibilităti nu-mi dă pace.

Vestea explodă ca o bombă: eram la doi pasi de Turcia! Imaginatia prinse aripi. Porta începu cu tema sa preferată:bordeluri de lux, rafinamente sexuale. Mai mult, acolo Suntem civili spunea el.

- si cu mâncarea ce facem? întrebă Micutul.

- O farfurie plină cu piure de cartofi si cu friptură.

La toate astea vom adăuga vin, mult vin si papricas. Micutul simtea deja în gură gustul piureului lui Porta.

- Numai să reusim să trecem frontiera!

Dar totul nu era decât un vis. Turcia era foarte, foarte departe. Lăsarăm deci satul în urmă si pornirăm cu haita noastră de câini. Heide reîncepu să mângâie câinele galben.











Document Info


Accesari: 1146
Apreciat:

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site

Copiaza codul
in pagina web a site-ului tau.




eCoduri.com - coduri postale, contabile, CAEN sau bancare

Politica de confidentialitate

Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2020 )