Documente online.
Username / Parola inexistente
  Zona de administrare documente. Fisierele tale  
Am uitat parola x Creaza cont nou
  Home Exploreaza
Upload




























Semnul albastru

Carti




Semnul albastru




"imitatia este originalul împresurat,

posedat, integrat, eventual multiplicat,

pe scurt, gândit, spiritualizat."

Tournier

Vine o vreme când îti e de ajuns sa traiesti din amintiri. Când timpul real nu te mai apasa si te lasa în gaoacea timpului cald al rememorarilor târzii, al parfumului prafuit al trecutului, al suspensiei încremenite în memorie. Când ochiul nu mai vrea sa priveasca în afara fiind vrajit de lumea apusa dinauntru.

Astfel traiesc si eu astazi, trecând pragul fiecarei amintiri cu emotia celui ce a descoperit un cufar bine închis si se straduie sa sparga lacatul. Stau în umbra obloanelor, în semiîntunericul prin care iradiaza caldura înabusitoare a verii, leganându-ma în balansoarul jerpelit, vechi de când lumea, asa cum, înaintea mea, mama, si înaintea ei, mama ei, si tot asa toate femeile acestei familii si-au trecut vremea înceata a amintirilor legate de scaunul acesta miscator, rezemate de perna galbena. Toropeala fierbinte a dupa-amiezii deschide involuntar poarta memoriei.

Am urcat în fuga treptele casei. Era al dracului de cald. Taxiul a demarat în tromba în spatele meu. Usa de la intrare era întredeschisa, ma astepta probabil, asa ca am intrat repede si am trântit-o. În casa se putea respira. Era nefiresc de liniste, doar zumzetul aparatului de aclimatizare, usor enervant, mai spulbe 12412w2213m ra apasarea tacerii.

Am privit în jur si am înteles de ce Anna Blesos era considerata o excentrica. Traia de mai bine de zece ani în casa asta veche, în care refuzase sa schimbe ceva. Pastrase mobila, tablourile, covoarele, care erau niste antichitati, desigur, dar pe care nu le îngrijise deloc si nu le reparase când se stricasera. Interiorul era dezolant: mobila plina de praf, cu usite strâmbe tinute de bucatele de hârtie sa nu se deschida, un pian zgâriat, toate erau însirate de-a lungul unor pereti îngalbeniti de vreme. Vopseaua scorojita a usilor casei, o vaza cu flori artificiale, covoarele roase pâna la urzeala, un ceas de valoare probabil, dar care nu mergea, pus pe o margine de raft în ­­biblioteca plina mai curând de statuete ciudate, decât de carti. In ferestre, draperiile negre foarte bogate opreau arsita sa intre in casa si dadeau o penumbra tentanta. Era placut totusi. Mi se facuse pofta de lene, de dulceata de visine si de un pahar cu apa rece.

­- Ai venit ­? am auzit o voce din stânga, unde se întindea un coridor întunecos în spatele unei usi larg deschise.

- Doamna Blesos ? Sunt de la revista. stiti, pentru interviu...

- Da, draga. Stai ca viu acu

M-am asezat pe un scaunel fara spatar aflat lânga o masuta îngusta, banuind ca fotoliul din fata era locul preferat al Annei dupa dezordinea din jurul lui. Am frunzarit absenta revista mondena, ultimul numar, care fusese aruncata peste trusa de unghii, pe masa. Dar era mult mai interesant decorul din jurul meu, si am început sa studiez un tablou straniu, o corabie prinsa de o furtuna pe mare. Abia atunci am vazut calculatorul cu un monitor urias pus pe o mobila bizara, o combinatie între o comoda si un birou, si televizorul încastrat în perete. Iar pe capacul pianului un teanc de CD-uri.

- Buna, draga. Scuza-ma ca te-am facut sa astepti. Gazda înainta în camera împrastiind vapori de parfum scump. Mer, fa tu o cafea! striga apoi catre cineva aflat în strafundurile casei.

S-a asezat, exact cum ma asteptam, în fotoliul imens, acoperit de o husa decolorata, probabil cândva maronie. si-a scos o tigara lunga si subtire dintr-o cutie verde pe care a aprins-o cu o bricheta de aur.

Deci asta era Anna Blesos, vaduva scriitorului ucis în închisoare acum zece ani, care facuse avere vânzând, cu sume fabuloase, povestirile si jurnalul sotului ei si nu numai, chiar si carnetelele de notite, scrisorile de dragoste, chitantele, socotelile privitoare la cheltuielile casei si orice altceva ce fusese scris de mâna lui.



Cam grasuta, machiata strident, Anna Blesos dadea mult mai multa importanta propriei persoane decât casei în care locuia. O bluza neagra, dantelata si foarte decoltata contrasta suparator cu fusta scurta portocalie si cu unghiile de la mâini si picioare vopsite tot în portocaliu. Sandalele cu tocuri scârtâisera pe parchetul vechi când intrase în încapere. Ochii, mult înnegriti cu tus, erau veseli, dar de o culoare incerta, între albastru si verde. Gura lasa sa se vada dintii mari, ca de iepure, care ieseau în evidenta la fiecare zâmbet. Dar parul vopsit negru cu reflexe albastre si nepieptanat, spunea cel mai mult despre ea. Nu era deloc o fiinta excentrica, asa cum reusise sa-si creeze faima, ci doar o femeie dornica de atentie, dar neglijenta, care stiuse sa traga cât mai multe foloase din nenorocirea ei.

- Frumoasa casa aveti, am demarat eu interviul. Dar nu va plictiseste sa stati numai printre lucruri vechi ?

- Ah, nu. Îmi place aici. E un cartier bun, central. stii, sunt vecina cu... si-mi dadu numele unui fost ministru. Ai venit sa-ti povestesc despre Mihail, nu ?

Mihail era sotul ei, acum considerat, poate si datorita lobby-ului ei, unul dintre cei mai mai scriitori.

- Da, dar si despre dumneavoastra, daca doriti, am spus.

Anna mai trase un fum din tigara.

- Mer, ce faci ? Nu vii cu cafeaua ? a mai strigat o data spre coridorul întunecos.

- Cine e Mer ? am întrebat prosteste.

- Ah, Mer e clona mea. E noua, abia mi-am facut-o, a raspuns Anna. Tu n-ai clone ?

- Am avut, dar toate s-au sinucis dupa un timp si n-am mai vrut sa-mi fac.

- Sunt facute la mâna a doua, ce vrei... Mi s-a întâmplat si mie. Dar pe Mer am comandat-o la Londra. Daca nici asta nu tine...

Nu-mi mai doream clone. Fusese deja destul de straniu sa ma vad mergând prin casa, mâncând, lucrând, citind, privind la televizor, fara sa fiu eu, ca o repetare inutila si datatoare de fiori. Sa-mi urmaresc chipul fara sa privesc în apa oglinzii, chiar daca semnul albastru tatuat pe frunte, în forma de cruce egipteana, simbolul clonarii, ma delimita definitiv de copie. E adevarat ca docilitatea, care le era inoculata genetic pentru a se supune mai usor destinului lor, si lentoarea cu care se miscau separau clar casta clonelor de oamenii veritabili. Dar sa te privesti zilnic fata în fata, sa te studiezi involuntar trasatura cu trasatura, gest cu gest, fusese prea mult pentru mine. Iar când le gasisem cu gâtul frânt pe trotuar, când a trebuit sa ma uit la propriul meu chip rigid în paloarea mortii, cedasem nervos si renuntasem pentru totdeauna la a mai avea clone, desi erau folositoare si ieftine. Pentru mine ele îsi pierdusera utilitatea si devenisera presentimente ale marelui sfârsit, ca niste porti chematoare spre lumea de dincolo de oglinda.

Anna povestea cu pofta o lectie demult învatata, în timp ce aparatele mele o înregistrau cu fidelitate. Se asezase picior peste picior si-si privea insistent unghiile în timp ce-si depana amitirile adevarate sau fabricate. N-o mai ascultam demult.

O data cu aroma cafelei, a patruns în încapere Mer si nu-mi mai puteam lua ochii de la ea. Atât de asemanatoare Annei si totusi atât de diferita. Mer parea înalta datorita rochiei lungi, un amestec pastelat de nuante de azuriu, bleu si alb. Pe brate zornaiau usor, la fiecare miscare, bratari fine de culoare lila, iar semnul din frunte aproape ca se pierdea ascuns de breton, dar si de melanjul de culori în care era îmbracata. Când s-a aplecat ca sa aseze tava cu cestile aburinde pe masuta, mi-am oprit privirea fara sa vreau pe sânii mari, ca ai Annei, dar pe care rochia strânsa pe corp îi facea ascunsi si grei.

- Poftiti, a spus si m-a privit direct în fata, lung, dar fara nimic provocator, nici macar cu un rest de curiozitate. O privire enigmatica care, poate, ascundea totul sau nu ascundea nimic. S-a retras apoi la biroul improvizat pe care odihnea calculatorul.



Anna s-a repezit la cafea cu pofta, asa cum facea orice lucru, obsedata, poate, de a nu pierde si cea mai mica placere a vietii, de a nu risipi cumva nimic din ce i cuvenea.

Mi-am sorbit si eu cafeaua fierbinte si tare, în timp ce o urmaream pe Mer cum deschidea calculatorul, cum stralucirea translucida a monitorului îi lumina fata. Am observat cu uimire cum aseza peste ecran o pânza alba si cum începea sa-si pregateasca culorile pe o bucata lata de lemn, ce aducea mult cu un raft cazut din vreun dulap. Lua cu încetineala tuburile de vopsea, le storcea meticulos pe lemn, ca apoi sa le amestece cu o pensula. Nici nu ne mai baga în seama absorbita de jocul ei.

- Nu stiam ca pictati, i-am spus Annei mirata.

- Nici nu o fac. Mer are dezvoltat genetic acest talent. Se pare ca asa au reusit sa înlature riscul sinuciderilor la clone. Le dezvolta un anumit tip de aptitudine care le ajuta sa se exprime sau cam asa ceva. Când am luat-o mi-a explicat tipul de la firma si a insistat sa o las sa picteze cât mai mult. Cica îi face bine.

Mer întindea acum vopseaua cu pensula pe eranul acoperit de pânza si potrivea din tastatura intensitatea si stralucirea culorii. Monitorul pâlpâia stins. De unde stateam nu vedeam ce picteaza, dar o puteam urmari cât de concentrata era. Anna revenise la vizitele ei în închisoare de acum un deceniu, chiar înainte de moartea lui Mihail. Mer a facut o pauza ca sa priveasca în voie ce lucrase, s-a apropiat de ecran si cu vârfurile degetelor a îndreptat ceva. În coltul monitorului se scurgeau câteva picaturi rosii de vopsea pe birou. Le-a sters cu grija cu o cârpa pe care-o tinea în poala. Pe urma si-a trecut mâna prin par si si-a pipait inconstient semnul din frunte. Aproape ca îmi oprisem respiratia. Caldura devenise insuportabila cu tot aerul conditionat. Am rezistat cu greu tentatiei de a ma ridica si a ma apropia de ea pentru a-i atinge semnul, simbolul diferentei, marcajul ce despartea imitatia de original. Dar clona îsi continua netulburata munca, auzeam zgomotul înfundat al tastelor apasate si din când în când parca mângâia ecranul, facând retusuri nestiute. Nu m-a privit nici macar o data.

Dupa-amiaza fierbinte se scurgea înainte, Anna povestea într-una, de neoprit acum pentru ca ajunsese la episodul cu înmormântarea si enumera personalitatile care participasera la acel eveniment. Mi se parea ca stau de ore acolo, pe scaunelul incomod, poate chiar de mai mult, zile, ani. Un timp nedefinit îsi desfasurase întinderea deasupra noastra.

- Am si niste poze de atunci, a zis Anna. Poate vrei sa publici câteva. Unele sunt inedite, n-au aparut în presa niciodata. si s-a repezit afara din camera în cautarea fotografiilor.

Ramasa singura cu Mer, am încercat sa ma prefac ca examinez cu atentie tabloul cu furtuna aflat pe perete în dreptul meu. Când, deodata, clona s-a ridicat de la birou, m-a privit ca atunci când a adus cafeaua, indescifrabil, inimitabil si a întors încet monitorul spre mine, invitându-ma fara cuvinte sa-i admir desenul. Pictase un colt de încapere: pe un perete o biblioteca plina cu carti aruncate în dezordine unele peste altele, iar pe celalalt o fereastra care se deschidea spre o gradina umbrita de copaci printre care se observau si câteva straturi cu flori. În fata ferestrei, pe un scaun dormea încolacita o pisica siameza. M-am uitat la Mer gata sa o laud pentru talentul ei, dar din felul în care m-a privit mi-am dat seama ca e ceva în neregula si am privit din nou la ecran.

Da, era ceva. M-am ridicat ca sa observ mai bine. Da... Peste desenul ei suprapusese ceva anume. Din carti, copaci, flori si blana pisicii se contura un chip, era o fata cunoscuta. Nu stiu cum facuse Mer, dar am încremenit de uimire când mi-am dat sema ca ceea ce se contura din detalii era chiar portretul meu, facut din semiprofil, studiat cu atentie, refacut cu migala, caci aveam impresia ca se vede fiecare cuta si fiecare geana. Eram eu acolo, buzele mele, nasul meu, ochii mei. M-am apropiat de monitor ca sa vad mai bine. si mi-a înghetat transpiratia pe sira spinarii când am înteles ca în mijlocul fruntii Mer îmi desenase crucea egipteana, simbolul albastru al clonei.










Document Info


Accesari: 1523
Apreciat:

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site

Copiaza codul
in pagina web a site-ului tau.




eCoduri.com - coduri postale, contabile, CAEN sau bancare

Politica de confidentialitate




Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2021 )