|
|
|
|
ALTE DOCUMENTE
|
||||||||||
|
|
Am luat foarfeca in mana si m-am uitat in oglinda. Nu mai aveam ce par sa tai, am ajuns la o tunsoare "periuta" acum doua saptamani. Imi sta foarte bine; dar m-am plictisit. Acum trebuie sa astept sa creasca, iar asta va dura foarte mult. Probabil nu voi rezista. Am luat creionul negru in mana si am inceput sa ma dau cu el pe la ochi. De azi inainte, voi fi rockerita.
Probabil asta e boala mea. Ma plictisesc. Mereu. Ador schimbarea; sau poate ea ma adora pe mine. De multe ori m-am intrebat "De ce nu ma las in pace?" Cum unii nu pot sa astepte, cum unii nu pot tolera nici cea mai mica gresala sau altii sa isi controleze furia, asa nu pot eu sa stau la fel mai mult de doua saptamani. Dulapu 12512d310m l meu poate fi numit un fenomen; daca ar fi un magazin, absolut oricine ar intra ar pleca cu ceva cumparat. Am haine din absolut toate stilurile, chiar si haine traditionale chinezesti. Mi-am schimbat look-ul de nenumarate ori; am fost adepta a stilului gotic, a roz-maniei, a modei punk a anilor '80, a modei hippie, am incercat si glamour.... am incercat totul. Despre tunsori nici nu mai vorbesc; probabil cateva pot fi incluse in cataloage sub numele meu. Am avut parul lung, ondulat, permanent, scurt si ondulat, mediu si drept, am fost bruneta, roscata, blonda, m-am vopsit si cu verde, roz, violet si alte culori traznite. Si firea mi-o schimbam in functie de stil; daca azi sunt timida si retrasa asta nu inseamna ca maine nu voi fi o maniaca care lupta pentru drepturile animalelor, ajungand vestea si pe la urechile directoarei. Acum, sunt tunsa periuta, bruneta, port ochelari cu rama subtire; pana ieri am fost dorky. Acum, dupa cum am zis, incerc sa fiu rockerita tipica, toata in negru, cu ochii inegriti, ten palid si ghete inalte.
Cum sunt eu defapt, in spatele schimbarilor? Nu stiu. Probabil asta incerc sa fac, sa ma gasesc pe mine. Dar incerc sa ma gasesc de 10 ani. Pot fi absolut oricum. Probabil asta e cel mai mare defect al meu. "Poti fi oricine, dar cel mai greu e sa fi tu", asta mi-a spus tata odata, cand eram mica. Nu-mi imaginam ca asta va deveni principala mea problema. Oamenii ma considera fatarnica, de aceea nimeni nu prea are incredere in mine. Dar nu asta ma preocupa. Lumea stie de mine, desi multi nici nu ma recunosc cand ma vad; aratam altfel cand m-au cunoscut. Numarul de telefon e probabil singurul lucru care nu il schimb . E-mailul e mereu altul; probabil am facut vreo 300 de adrese pana acum. Iar camera mea e probabil cea mai ciudata din toate camerele de adolescenti; De lustra atarna un felinar chinezesc, insa lustra e in forma de cap de mort din perioada punk, posterele sunt acompaniate de tablouri din perioada artistica, peretii sunt pictati in dungi si buline, din perioada disco; totusi, salteaua e normala.
Am inchis ochii si mi-am spus, in soapta, ca o incurajare, ca intr-o zi voi putea sa raman cumva pentru o lunga perioada de timp. Apoi m-am gandit... cum ar fi ca, in fiecare zi, sa te trezesti cu totul alta? "Alta" insemnand alta fata, alta casa, alta familie, poate alta epoca...
Ceasul a sunat zgomotos. Alarma o schimbam zilnic, nu-mi aminteam pe care o alesesem inainte sa ma culc. Dar parca nu aveam niciuna care sa sune asa. Sapte si jumatate. De ce ma trezesc asa de devreme?
- Trezeste-te, Tracy! am auzit pe cineva zicand. Ai antrenamente intr-o ora.
Tracy? Nici macar nu se apropie de numele meu. Imi ridic capul de pe perna si ma uit la femeia care imi vorbea. Am ramas incremenita.
O femeie inalta, cu picioare subtiri, blonda, imbracata din cap pana in picioare in roz, cu pantofi cu toc cui lacuiti, statea in fata mea. Perna mea? De ce e roz cu blanita la corturi? Iar camera mea? De ce e toata roz...si cand a devenit atat de mare? Camera mea putea fi numita o "camara", acum poate fi numita "apartament"... si de cand dorm cu un ponei alb in pat?
Am alergat spre oglinda... Nu eram eu! Par blond, ochii albastri, nasul exagerat de mic si buze groase... iar corpul meu....atat de....perfect! Nu-mi venea sa cred. Eram cu totul alta, din toate punctele de vedere. Oare visul meu s-a indeplinit? Acum se pare ca ma numesc Tracy, locuiesc intr-o vila uriasa si am o mama care probabil a fost votata drept Miss la un concurs national de frumusete.
Antrenamente? Bine. Am deschis dulapul. Fustite scurte, jampieri, bluze decoltate, majoritatea roz sau albastru deschis, pantofii toti cu toc, cu exceptie unor tenisi care erau clar...de majoreta. Antrenament? Deci , sunt majoreta. Va fi frumos. Mi-am luat o fusta plisata, un tricou scurt, acei tenisi ji mi-am prins parul lung si blond intr-o coada sus la spate.
Mama m-a dus cu masina pana la scoala. Dupa cum banuiam, era o scoala uriasa, luxuasa, probabil cea mai buna din tara. Acea femeie blonda si frumoasa a vorbit la telefon bsolut tot drumul, asa ca am coborat fara sa-i spun nimic. In mijlocul curtii era o imensa fantana; portile scolii erau uriase si lucrate migalos, iar deasupra era un ceas urias ce indica ora 8 dimineata.
- Tracy, ai ajuns devreme!
Aceste cuvinte au fost spusa de o alta fata blonda, imbracata in majoreta, cu o privire ciudat de tampa.
|
