VALOAREA STILISTICA A SUBSTANTIVULUI

VALOAREA STILISTICĂ A SUBSTANTIVULUI

Cele mai obisnuite figuri de stil realizate cu ajutorul substantivului sunt: comparatia, metafora si personificarea.

Comparatia arata asemanarea dintre doua obiecte (fiinte ,lucruri, fenomene etc.) sau doua dintre actiuni pe baza unor īnsusiri comune.

Īn comparatie intra deci doi termeni: termenul comparat si termenul cu care este comparat un obiect sau o actiune. Cuvāntul care reprezinta primul termen al comparatiei este folosit cu sensul lui propriu (obisnuit), iar cel care reprezinta al doilea termen este folosit cu sens figurat. Substantivul care exprima al doilea termen al comparatiei este introdus printr-un adverb de comparatie: ca, cāt, decāt, asemenea, parca. Cānd comparatia se refera la un substantiv, īnsusirea comuna pe care se bazeaza comparatia este indicata de un adjectiv, iar cānd comparatia se refera la o actiune exprimata printr-un verb, īnsusirea comuna este indicata printr-un adverb de mod. Adjectivul sau adverbul poate fi exprimat sau subīnteles:

a)     "si amīndoi batrīnii acestia erau albi ca iarna." (Ion Creanga, Povestea porcului)

b)    1. "Un fulger cāt un balaur se zvārcoli īn norii grosi."  (B. St. Delavrancea, suier)

2. "Arde-n candel-o lumina cīt un sīmbure de mac."

(M. Eminescu, Calin - File din poveste)

c)     ".calul odata zboara.pīna la nouri si apoi se lasa in jos ca o sageata. Dupa aceea mai zboara īnca odata pīna la luna si iar se lasa īn jos mai iute decīt fulgerul."

(Ion Creanga, Povestea lui Harap - Alb )

Īn textele de la punctul b) si īn prima fraza din tex 16116x2312q tul de la punctul c)īnsusirile obiectelor (un fulger, o lumina) si īnsusirea actiunii ( se lasa) nu au fost exprimate, dar fiecare dintre ele poate fi descoperita de un cititor cu usurinta:

v    Un fulger (lung) cāt un balaur ;

v    o lumina (mica) cāt un sāmbure de mac;

v    se lasa in jos (repede) ca o sageata.

Sunt īnsa cazuri īn care īnsusirea neexprimata este mai greu descoperita, fiind nevoie de observarea atenta a contextului mai larg. Constructiile īn care īnsusirea omisa este sugerata (transmisa) de substantivul sau de constructia substantivala (cīt un sīmbure de mac) cu valoare stilistica de comparatie sunt mult mai expresive decāt cele cu adjectivul sau adverbul exprimat. Dar termenul care exprima īnsusirea comuna nu poate fi omis īn orice constructie. Un exemplu de acest fel ni-l ofera textul a): daca īn locul constructiei cu adjectivul exprimat -albi-, am spune "si amāndoi batrīnii acestia erau ca iarna", cititorul n-ar sti la ce īnsusire a batrānilor se refera comparatia ca iarna.

Comparatia stilistica sau comparatia complexa poate fi simpla sau dezvoltata.

Comparatia simpla este exprimata numai prin substantivul cu valoare stilistica precedat de adverbul de comparatie, situatie īn care, din punct de vedere sintactic, comparatia coincide cu partea de propozitie exprimata prin substantivul respectiv:

v    atribut, cānd determina un substantiv: un fulger cāt un balaur;

v    complement de mod comparativ, cānd determina un verb, un adjectiv sau un adverb:

v    se lasa. ca o sageata; (erau) albi ca iarna

(se lasa) mai iute decāt fulgerul;

v    nume predicativ: "Apusurile erau ca sāngele." (Emil Gārleanu, Frunza)

Comparatia dezvoltata este o constructie care cuprinde un substantiv (ca termen de baza) precedat de un adverb de comparatie si īnsotit de unul sau mai multe atribute ori de o īnlantuire de atribute si complemente:

Exemple:

o lumina cāt un sāmbure de mac;

"Gura cu buzele. rosii ca miezul piersicii pietroase"

(Emil Gārleanu, Nucul lui Odobac)

".vāntul/E ca o mana adormita pe coarda rupt-a unei lire;"

(D. Anghel, Melancolie)

"Fruntea-i aspra, adānca, īncretita,

Parea ca o noapte neagra de furtune-acoperita."

(M. Eminescu, Īnger si demon

"Petele arate, negre si lucioase, pareau niste rani deschise pe un trup īmbatrānit. "

(Liviu Rebreanu, Ion)

Cele doua exemple cu verbul copulativ a parea arata ca acesta admite ca substantivul cu functia de nume predicativ comparativ sa apara nu numai cu adverbul de comparatie (Parea ca o noapte.), ci si fata de adverbul de comparatie (pareau niste rani.). Posibilitatea verbului a parea de a realiza o comparatie si fara adverbul ca (sau cāt) se explica prin faptul ca verbul a parea exprima prin sensul sau lexical ideea de asemanare, ca si adverbul de comparatie ca (cāt). Pentru motivul aratat, verbul copulativ a parea poate realiza o comparatie, fara ajutorul adverbului ca, si atunci cānd numele predicativ este o parte de propozitie dezvoltata alcatuita din infinitivul copulativului a fi si un nune predicativ exprimat prin substantiv īn nominativ:

Fruntea-i aspra.parea o noapte.

Petele arate.pareau a fi niste rani.

Sub acest aspect, constructiile cu verbul copulativ a parea, se apropie de cele cu verbul predicativ a semana (cu sensul a se asemana, a arata sau a parea ca.):

"Ea (Ţara Ardealului) seamana a fi un maret si īntins palat."

N. Balcescu, Romānii supt Mihai-Voievod Viteazul)

Verbul copulativ a fi urmat de un substantiv la nominativ cu functia de nume predicativ poate realiza o comparatie si atunci cānd este luat la un mod personal, daca verbul este precedat de adverbul parca:

Petele arate. parca erau niste rani.

Metafora este o figura de stil rezultata de obicei din prescurtarea (simplificarea) unei comparatii.

Termenul metafora vine din grecescul metafora "transpunere", substantiv derivat (īn limba romāna) de la verbul a transpune cu sensul "a schimba ceva [.] dintr-o stare sau dintr-o situatie īn alta" (DEX), ceea ce, īn cazul metaforei, ar īnsemna a schimba valoarea de comparatie a unui termen īn valoare de metafora.

Prescurtarea unei comparatii poate consta īn īnlaturarea adverbului de comparatie sau īn īnlaturarea si a adverbului de comparatie si a termenului comparat, adica a substantivului folosit cu sensul lui propriu. Īn prima situatie constructia obtinuta cuprinde si termenul cu sens propriu, si termenul cu sens figurat, iar īn situatia a doua din structura constructiei comparative ramāne numai termenul cu sens figurat. Dupa prezenta ambilor termeni sau numai a celui cu sens figurat, metaforele se īmpart īn doua categorii: metafore explicite si metafore implicite.

Exemplul urmator ne ofera posibilitatea de a urmari una din modalitatile de trecere de la o comparatie la o metafora explicita, iar de la aceasta, la o metafora implicita:

Exemple:

Deodata o raza(stralucitoare) ca o sulita de foc strapunse perdeaua de codrii. (comparatie stilistica fata de termenul cu sens propriu o raza).

Deodata o raza, o sulita de foc, strapunse perdeaua de codrii. (metafora explicita prin termenul precedent o raza).

Metafora poate sta si īnaintea termenului care o expliciteaza:

.o sulita de foc, o raza strapunse perdeaua de codrii.

"Deodata o sulita de foc strapunse perdeaua de codrii. "

(Al. Vlahuta, Romānia pitoreasca)

(Metafora implicita: include si sugereaza substantivul o raza si īnsusirea comuna -exprimata sau subīnteleasa- a fostilor termeni comparati).

Metaforele explicite sunt rezultatul unor procedee variate de transformare a unei comparatii īn metafora. Cele prezentate mai jos reprezinta situatiile mai des īntālnite, iar, la prezentarea lor, am avut īn vedere si usurinta mai mare sau mai mica de recunoastere a comparatiei care a stat la baza metaforei.

Dintre metaforele explicite, cele mai apropiate de constructiile cu comparatii stilistice sunt cele provenite din nume predicative substantivale la acuzativ precedate de ca sau din atribute comparative construite cu adverbul de comparatie ca.

Toate metaforele provenite din constructiile mentionate mai sus se caracterizeaza, īn privinta provenientei si a modului de exprimare, prin faptul ca ele au rezultat numai din īnlaturarea adverbului de comparatie ca si ca sunt exprimate prin substantiv fara prepozitie, īnsotit sau nu (ca si comparatia de origine) de unul sau mai multe atribute sau de o īnlantuire de atribute si complemente, care, īmpreuna cu substantivul de baza, alcatuiesc un tot (un īntreg) stilistic, prin care autorul metaforei ne transmite (ne sugereaza) o imagine artistica. Metaforele pot fi deci, ca si comparatiile din care au provenit, simple sau dezvoltate (complexe).

a) Īn majoritatea cazurilor, metaforele exprimate prin substantiv la nominativ cu functia de nume predicativ apar īn propozitii cu verbul copulativ a fi.

"Porumbistile primavaratice erau o podoaba" metafora simpla

(B. St. Delavrancea, Sultinica)

"Noaptea, dumbrava este o īmparatie metafora dezvoltata

fermecata. (M. Sadoveanu, Dumbrava minunata ) 

Metafora substantivala cu functia de nume predicativ poate fi plasata dupa verbul copulativ (pe locul obisnuit al numelui predicativ), ca īn exemplele de mai sus, sau īnaintea verbului copulativ:

v    īn loc de: Porumbistile primavaratice erau o podoaba, se poate spune O podoaba erau porumbistile primavaratice.

Īn situatiile de acest fel, numele predicativ primeste o intonatie speciala car īi subliniaza functia sintactica (evitāndu-se astfel confuzia cu subiectul) si īi sporeste valoarea expresiva. Deseori propozitia cu aceasta topica a numelui predicativ metaforic primeste semnul exclamarii.

Numele predicativ substantival cu valoare de metafora poate aparea si cu verbul copulativ neexprimat, situatie īn care expresivitatea atinge un grad mai ridicat. Lipsa verbului copulativ poate fi indicata prin virgula, prin linie de pauza si, uneori, prin semnul "doua puncte":

"La rascrucea cailor singuratice.calatorul e minune,/si glasul omului [,] povesteste."

(B. St. Delavrancea, suier)

"Racnet, vuiet de arme patrund marea cea calda,/

Evul e un cadavru, /Paris [-] al lui mormānt"

(M. Eminescu, Īmparat si proletar)

"Sufletul vostru [:] un īnger,/ inima voastra [:] o lira."

(M. Eminescu, Epigonii)

Din exemplele date se poate observa ca deosebirea dintre metafora cu functia sintactica de nume predicativ īn nominativ si comparatie nu priveste numai modul de exprimare (lipsa adverbului de comparatie la metafora) ci si continutul: lipsa lui ca face ca la numele predicativ, pe lānga sensul calificativ al comparatiei, sa fie pusa īn evidenta si ideea de identitate (de echivalenta) īntre continutul lui si continutul termenului cu sens propriu este o trasatura specifica oricarei metafore.

b) Metaforele explicite provenite din atribute comparative sunt foarte frecvente, iar realizarea lor din punct de vedere formal consta īn suprimarea adverbului de comparatie ca. Suprimarea lui ca are īnsa urmari īn privinta continutului atributului (constructie atributiva), care, din calificativ(a) -cum sunt atributele comparative-, devine un atribut (o constructie atributiva) descriptiv(a), deci izolat(a) fata de substantivul determinat, prin virgula sau linie de pauza. Observa aceasta schimbare īn transformarea produsa de suprimarea lui ca, elementul introductiv al constructiei atributive din textul urmator:

Vijelia rascula valurile.ca niste dealuri de marmura neagra desfasurāndu-le.pāna le spargea.

Vijelia rascula valurile [,] niste dealuri de marmura neagra [,] desfasurāndu-le pāna le spargea.

In exemplul dat constructia metaforica subliniata ocupa locul obisnuit la atributului (dupa substantivul determinat). Īn unele texte, metafora (constructia metaforica) explicita apare īnaintea substantivului cu sens propriu acesta devenind apozitie (admite adverbul adica). Inversarea este posibila si īn textul comentat aici:

Vijelia rascula niste dealuri de marmura neagra (adica) valurile, desfasurāndu-le pāna le spargea.

Schimbarea este posibila datorita specificului de continut al metaforei -identitatea dintre continutul ei si continutul termenului cu sens propriu. La baza oricarei metafore sta o comparatie, fiindca la ea (la comparatie) trebuie sa recurgem pentru a descoperi, īn situatii mai dificile, ce realitate a vrut sa sugereze autorul prin metafora folosita.

c) Īn cazul unor metafore, desi metafora apare īnsotita de termenul cu sens propriu, comparatia de baza este ceva mai greu de stabilit, din cauza unor inversiuni care duc la anumite schimbari de functii sintactice īntre cei doi termeni ai metaforei explicite sau din alte cauze.

Cele mai frecvente tipuri de metafore din categoria c) sunt:

- metaforele din constructiile de tipul substantiv (cu sens figurat) + atribut substantival genitival (termenul cu sens propriu):

jaraticul norilor, panglica potecilor etc.

- metaforele cu functia de atribut substantival prepozitional construite cu prepozitia de :

lacrimi de margaritare, raze de aur etc.

Metaforele din constructiile de tipul jaraticul norilor au provenit din constructii cu un atribut comparativ precedat de adverbul de comparatie ca - norii ca jaraticul -, īn care substantivul (ca) jaraticul are functia de atribut comparativ, iar norii este substantivul determinat de atributul comparativ. Prin inversarea raportului sintactic, a fost trecut de primul plan substantivul cu valoare stilistica. Atāt valoarea de metafora cāt si situarea pe primul plan a substantivului cu sens figurat au dus la o forta expresiva mult mai mare decāt atunci cānd substantivul respectiv era folosit cu valoare de comparatie.

Metaforele corespunzatoare unui atribut substantival cu prepozitia de provin tot din atribute comparative, deosebite īnsa de cele de baza ale primului tip de constructii prin faptul ca dupa adverbul de comparatie ca urmeaza prepozitia de:

lacrimi ca de margaritar, nori ca de argint etc.

Daca īn locul adverbului ca sa-r suprima prepozitia de constructiile rezultate ar duce la metafore de primul tip:

lacrimi ca margaritarele → margaritarele lacrimilor ;

nori ca argintul →argintul norilor.

Metaforele exprimate prin atribute cu prepozitia de pun probleme de recunoastere, deoarece aceste atribute pot aparea si cu sensul propriu (sirag de margaritare, vase de argint etc.); pot constitui o parte e unei figuri de stil dezvoltate, ca īn constructia (o lumina) cāt un sāmbure de mac; unele , cum sunt cele exprimate prin substantive care denumesc metalele (argint , aur ,arama etc.), pietre pretioase sau alte materii care pot sugera culori sau nuante de culori (rubin, cenusa), ca si derivatele lor adjectivale (argintiu, auriu, aramiu, rubiniu), ar putea fi socotite gresit epitete, ca si cele exprimate prin adjectivele derivate corespunzatoare.

Atributele substantivale cu prepozitia de au valoare de metafora numai daca (cu forma lor de substantiv) corespund unei comparatii stilistice, cum s-a aratat īn exemplele date.

Metaforele implicite cuprind numai termenul cu sens figurat, acestea avānd calitatea de a sugera realitatea la care se refera (termenul cu sens propriu). Metaforele implicite includ si īnsusirea comuna si pot fi (ca si cele explicite) simple sau dezvoltate.

Īn ghicitoarea: Merge mosul pe carare

Cu o mie de ace īn spinare

(Ariciul)

avem doua metafore simple; ele au la baza comparatiile:

Merge ariciul (īncet) ca mosul.cu o mie de tepi (ascutite) ca (niste) ace īn spinare.

Intre exemplele din explicatiile de la metafora, am coentat textul "Deodata o sulita de foc strapunse perdeaua de codrii", aratānd cum s-a ajuns de la constructia cu comparatia de baza la o metafora explicita "o raza, o sulita de foc" sau "o sulita de foc, o raza " la metafora implicita dezvoltata -o sulita de foc.

La lipsa termenilor la care se refera metafora implicita face ca aceasta sa se adreseze īn mai mare masura imaginatiei cititorului decāt metaforele explicite, īn ce priveste descifrarea imaginii artistice exprimate prin metafora respectiva.

Personificarea unui obiect se poate realiza prin simpla adresare deci prin folosirea substantivului la cazul vocativ:

"Codrule cu rīuri line,

Vreme trece, vreme vine."

(M. Eminescu, Revedere)

Īn general īnsa personificarea se realizeaza atribuind unui obiect actiuni sau īnsusiri omenesti:

"Cu grele rasuflete apele dorm."

(O. Goga, Dimineata)

Uneori personificarea apare asociata cu metafora. De exemplu, īn textul:

"Sus pe deal rasare luna,

Melancolicul strajer."

(St. O. Iosif, Icoane din Carpati), constructia melancolicul strajer poate fi interpretata si ca o personificare, īntrucāt īi atribuie obiectului luna īnsusiri si ocupatii omenesti, si ca metafora explicita, deoarece secventa luna, melancolicul strajer cuprinde atāt termenul figurat (melancolicul strajer) cāt si termenul propriu (luna), aflati, din punctul de vedere al continutului, īn raport de identitate.