AL PAMĪNTULUI
Stau si ucid īn liniste,
fiintele rezistente ale melancoliei
Pe lupi mai īntīi, apoi duhul
albastru,
pe jederi mai īntīi, apoi mistretii
si rīsii.
Īi smulg īncet
din maxilarul īnchipuirii.
Fara dinti oasele
par mult mai blīnde.
Stau si ucid īn liniste
si din ce īn ce,
cerul din jurul meu
se ilumineaza
Iau apoi plugul
si-l īnfing adīnc īn pamīnt.
Īnapoia mea rasare
acoperit de grīu si de porumb
soarele.
Razele lui
sunt de grīu si de porumb...
Le aud revarsīndu-se-napoia mea
pe cīmpia arata.
