Documente online.
Username / Parola inexistente
  Zona de administrare documente. Fisierele tale  
Am uitat parola x Creaza cont nou
  Home Exploreaza
Upload





















































ESENTE

Poezii




ESENŢE




As vrea sa ma îmbat din nou

De farmecul din chipul tau

De gustul dulce, întepat

Al teiului înfierbântat.

Maret sa-mpodobesti în mine

Ce ai mai bun, cum stii mai bine

Sa ma ademenesti în vara

Cum ai facut întâi-as oara.

Ai sa ma minti, o stiu prea bine,

E mult mai simplu pentru tine.

si-ntepenit în siguranta

Ai tot confortul dintr-o viata.

Doar linistit, în aparenta

Te stii prea moale în esenta

Îmi pari odata trista si lasa

si-n alte dati, chiar patimasa.

Cu viata ta de mic burghez

Te joci cu altii, cochetezi

si-ti cauti radacini adânci

Strivindu-ti visul între stânci.

Cu ticuri mici, fara dezvat

Esti mult prea greu de înteles

Când instabil, iscoditor

Tânjesti mereu spre alt décor.

Sa te flatez, poate ai vrea

Caci stiu ca-ti place vorba mea,

Dar tu, mereu aventuros

Îmi critici vorba veninos.

Nu-ti place sa te contrazic,

Nu-mi lasi ragaz sa zic nimic

si plin de falsa-ntelepciune

Te ratacesti în alta lume.

Vise

si-au daruit, rând pe rând,

Primavara dupa primavara

Sub ploi de stele cazatoare,

Flori de ciresi, flori de caisi

Ce-i-mbatau cu aroma fructelor necoapte

Noapte dupa noapte,

Crezând c-as 747d317h a vor face pân-la moarte.

si au cules, toamna dupa toamna

Acelasi gust amar de poama crud,

Sub pale reci de vitreg vânt

Fredonând, acelasi cânt în gând

Patimas si profund ,

Noapte dupa noapte

Crezând c-as 747d317h a vor face pân-la moarte.

si-a scris rânduri dupa rânduri,

Amestecând vise-ndraznete si gânduri

În zeci si zeci de cuvinte.

si tot nu s-au învatat minte

Sa puna anotimpurile la locul lor

Sa nu le mai fie dor,

Noapte dupa noapte, pâna mor.

Miros de fân

Ce drag mi-era prin tine, sa pasesc, fâneata!

Ma linguseai pe talpi, ma dezmierdai pe fata,

Ma amete-ai cu-arome de in si sunatoare

si îmi furai c-un zâmbet, din zbor, o sarutare.

În fata case-i mici îmi asterne-ai buchete

De liliac în floare, de albe margarete.

si-ma-mbiai sa rup, usor, petala cu petala

Ca sa-mi gasesc ursita, în casa de la tara.

Ce drag mi-era cu tine sa pasesc, speranta,

Caci te stiam aproape, complice cu fâneata,

Când în amurg de seara, în linistea deplina

Îmi susura-n auz o muzica sublima.



Lacrima

Voi fi un cântec zis pe seara,

Vei fi arcus iar eu vioara,

Voi fi eu gura ce îl cânta

Iar tu, urechea ce-l asculta.

Sa fii tu firul dintr-un ghem

De care ma agat si gem

Ca firul dintr-un caer tors

Nici prea subtire, nici prea gros,

As fi eu furca si tu fus.

Sa fii polenul dintr-o floare

Iar eu, plapândele-i petale

Nu as lasa nici o aripa

Sa te culeaga, sa te atinga.

Sa fii tu mâna ce împarte

si bucurii si rautate,

Voi fi obrazul cu dreptete,

Iar lacrima din ochiul tau,

voi fi tot eu.

Cât de draga

Când iarna e trecuta si-i goala, fara vlaga,

Când firul ierbii tânar, începe sa se-ncreada,

Când muguri timpurii, pe ramuri stau cascada

Îti spun ca pentru tine:

"Oh! Cât îmi esti draga!"

În vara prea torida, în arsita de-afara

Când dau în râs ciresii si vântul sta sa moara,

Când cauta racoarea puzderia de floare

Îti spun soptit, pe seara:

"Îmi esti asa de draga!"

Când suiera-n obraz furtuna aspra, neagra,

Când toamna îsi arata semintele de vrajba

si-ti toarna în cuvinte pelinul cu otrava

Pecetluindu-ti gura, ma întreb

De ce îmi mai esti draga?

si-n noptile geroase, cu zloata si zapada

Când pâlpâie stinghera o flacara, în vatra,

Tot rascolind cenusa de timpuri tulburata,

Tresare-n somn ecoul si-ti spun ca-altadata:

"Oh! Cât îmi esti de draga!"

Pasi

"Eram în trecere, pe aici, si m-am oprit

Asa cum drumetul, istovit

Cauta popasul hotarului, ostenit

Sa-si traga sufletul, zdrobit.

Îmi pare ca-i aceeasi fântâna

Din care setea, ieri, mi-astâmparam

si chipu-mi, nadusit, mi-l racoream."

Îsi spuse-ncet, cu dor în glas când

Însetat si lacom zareste în popas

Ghizdul fântanii cu cumpana-n pripon.

" Sa-i fie firul rece si dulce la baut,

Cum îl stiam odata, la-nceput?

Sau, stând aici,în soare

Ma-ademeneste,  oare si mai mult?"

Saracul om bogat

(La o sueta grasa, un tip cam rotofei

Se tot umfla în pene în fata altor trei.

si-a desfacut cravata din firava matasa

si leganându-si burta, a spus cu voce aleasa:

"- Apoi, cât despre mine, asa modest cum sunt,

Eu spun ca sunt bogat. Nu vreau sa par un sfânt.

Neveste am, vreo doua, amanta calda-n pat

si de ma tin nadragii mai calc si strâmb prin sat.

Plozi sunt, chiar trei la numar, declar oficial

Dar, as putea gresi, student fiind

Am mai lucrat pe litoral.

Masina, am avut si înca am, rulota de,

Un moft banal, sa-mi duc consoarta

Cinci zile-n an, pe litoral.

si barca cu motor si geam cu termopan,

O casa de la mama, dar la nevasta am

O usa cu vizor.

Am si-un televizor iar de curând

Mi-am luat calculator.

Pistolul sta la brâu, pe umar pusca am,

si-n buzunarul hainei, priviti, un celular.

Mi-e tare drag de mine! si chiar ma tin batos!"

Asa s-umfla în pene, bogatul om, falos,

Statuie a libertatii, un alt ceva cu mot.

Dar anii iuti trecura.

Mai multe l-au lasat si

S-a trezit, bogatul, cel mai sarac din sat.

Din tot ce-agonisise, cu el nimic n-a luat.

E trist, vor gândi unii, dar e adevarat.

Se ispravise visul si pentru

Saracul, om bogat!

Moft

Ma dor amintirile cu gust de pelin

si când zâmbesti, te prefaci ca totu-i sublim.

E trist sa constat ca farsa ce-o faci

E-un simplu joc.

Te complaci?

Lumina din ochi nu-mi spune nimic.

Degeaba-i privesc; e falsa pudoare!

si-i bine asa caci, nu ma mai doare

Când ochii-mi deschid sa vad cât esti de mic.

Patimi si lacrimi

Ce-i lacrima? Margaritar.

Un bob de roua pe altar.

Mult prea sfioasa si cuminte



Sta suspendata în orbite

Sfinte icoane, învechite.

Când din siragul plin de perle

Zvâcneste una dintre ele

O prind de pe-al obrazului tapsan

si m-amagesc, zâmbind amar,

Ca ploua si e toamna , iar.

Se-ncrunta fruntea în carari

Fara de dus, fara de-ntors

Întunecând lbastre zari.

si-atâtea ar mai fi de spus

Dar nu e timp, caci timpu-i dus.

O pagina

Sa ma citesti pe la apus, spre seara

Când somnul amintirilor înseala,

soptindu-ti melancolic la ureche

Ca noi suntem far-de pereche.

Mi-e drag a-ti scrie zeci de versuri

Cu fel de fel de întelesuri,

Dar teama-mi-e, ca nu vei vrea

Sa întelegi scriptura mea.

Ori e prea plina de placere,

Ori prea-ncercata de durere,

Când prea naiva si cuminte

Când prea taioasa în cuvinte.

Sa vreau sa smulg din amintiri,

Din ghemul anilor un fir, chiar de-I putin

Ţi-ar da din nou acei fiori

Ce te-ncercau de-atâtea ori?

Sa ma citesti pe la apus, spre seara

Asa cum o faceai vara de vara,

Cât clipa, înca, nu e prea târzie

si între noi mai este poezie.

Dorinte

Cu tine sunt furtuna dezlantuita-n larg

si-apoi, învolburate valuri

ce-n gemete se sparg.

Mai sunt si zori timide ce se opresc în prag

În dimineti sfioase când

ma alinti cu drag.

Cu tine sunt izvorul prea firav si plapând

Ce-si sapa-n stânca drumul

spre mare alergând.

Dar, sunt si papadia ce tremura în vânt

Când orice adiere

ar smulge-o din pamânt.

Cu tine sunt nisipul ce fierbe în desert

si tot cu tine-s oaza

ce-o cauti pe-ndelet.

Ura

E atâta saracie în lumea asta mica

si-atâta suferinta în fiece din noi.

Prea multa ura ascunde orice clipa

Ce, ca o desfrânata cu bratele deschise,

Ne-ademeneste-ncet, cu vorbe-mbietoare

si-si dezgoleste brusc, fara nerusinare

Nurii de fata mare.

De altfel, nu e  greu sa cazi în vreun pacat

si sa hulesti, iubirea, în gând neâncetat.

Doar ea, destrabalata, ura,

Prin felul ei de-a fi, te-a fermecat

si-ti pare ca-i mai blânda cu trupu-ti vlaguit

si mult mai economa cu timpul irosit.

De-ai fi avut rabdare si mi-ai fi dat ragaz

N-as fi lasat-o-n veci sa-atinga-al tau obraz,

Sa-ti napadeasca mintea ca iedera, nebuna.

De mâna-as fi luat-o si-as fi zidit-o-n munti

Sa nu mai crânceneze,nerusinata, si-alte frunti.

E bine !

Mai întâi, soarele, s-a rostogolit

Pâna la buza cerului unde s-a înfipt

si-a stat asa, speriat si nedumirit,

În cumpana, o bucata buna de timp.

Mai târziu, pe acolo a trecut, calare

Val-vârtej, o cometa cocheta care

Mi-a dezechilibrat globul cel mare

Lasându-l sa cada-n albastrul din mare.

Mi-a trebuit vreme si multa rabdare

Sa reconstitui, dupa vechi tipare

Astrul încarcat de splendoare

Dar, n-am putut sa-i dau chip si culoare.

si-atunci, prin întuneric orbecaind,

M-am agatat cu unghiile, desperata

De fatarnica luna, baltata

si-am lasat-o pe cer, dezbracata.

Dar nu stiu când si nu stiu cine,

Intuind ca am mare nevoie de tine

A venit. S-a asezat alaturi de mine

si mi-a spus ca, ce-am facut, e bine!

Ninsoare

si pentru prima data-am nins

Cu flori alb-verzi de chiparos

Pe chipul tau cel dragastos,

Când m-amageai cu vorbe multe

soptindu-mi vrute si nevrute.

Când ne-am urât si ne-am iertat,

Când am sperat si-am asteptat,

Când vorbe grele-am aruncat,

Când am crezut ca ne-am pierdut

Atunci, am nins eu cel mai mult.



Când jocul nostru s-a-ntâmplat

Sa fie vis, te-am tot chemat

si-am tot glumit, si-am tot mintit,

si-atunci, cu sufletu-mi cernit

Am nins, am nins la nesfârsit!

Iar, când în noapte-am ispravit

Frumosu-mi vis, si m-am trezit

Cu-albastre zari pe sub sprâncene,

Încet, încet ninsoarea mea

S-a asternut pe tâmpla ta.

Gata

Am început sa ma satur de toate:

De micul dejun, de prânz, de cina

De înselatoarea cafea cu lapte,

De tigara fumata, în fuga, pe jumatate,

De obiectele ce stau pe rafi, nemiscate,

De orele ce se scurg numarate.

Am început sa obosesc, pâna peste poate

De atâta falsa amabilitate,

De glumele voastre nevinovate

Presarate cu mici aluzii insinuante,

De imaginarele gunoaie de pe covor,

De amintirile tale ce dor.

Am început sa ma satur de toate

Orele de dragoste furate,

De jaluzelele grele, peste ferstre lasate,

De muzica plina de sensibilitate,

De crizele de nervi nejustificate,

De inimi zdrobite, deseori neconsolate.

Hai, vii?

"- Ma uit la tine, îi spusese într-o seara când venise încarcat de doruri, si-mi pari toata numai o chemare. Îti amintesti cum îti dadeam telefon, ca un nebun si te asteptam sa vii ?

Asfaltul dogorit sta sa curga sub arsita vremii si raspunde cu mai mare fierbinteala provocarii. O caldura clocita, nemiscata o izbeste la fiecare pas  molesind-o, storcând pâna si ultima picatura de apa din ea silind-o sa-si doreasca cu disperare pâna si cea mai mica urma de umbra de dupa firul de iarba. Talpile încaltarilor se afunda în bitumul încins, încetinindu-i pasii, dar nu se sperie caci cunoaste drumul si-ar putea sa-l refaca si cu ochii închisi, indiferent de vreme.

Portita n-a scârtâit niciodata. Doar încuietoarea tacane scurt, ca un salut, când se închide în urma. Din mers se-agata de fructele pleznind de sanatate si culoare de pe marginea aleei. El o dojeni din priviri grabind-o, zicându-i marun-tel din buze sa nu mai zaboveasca ca s-ar putea s-o vada vecinii. Face semn ca nu-i pasa si mai întârzie o clipa, doar asa, sa-l nacajeasca. El îi admira curajul, ca apoi sa o linisteasca, spunându-i ca, oricum, o stiu unchesii.

Din casa, prin usa larg deschisa, o întâmpina un aer racoros, binefacator pentru aceste timpuri prea toride si-o muzica placuta, pe care numai ea o stie, o ademeneste. În colt, lânga fereastra pianul sta cuminte, iar lânga el fotoliul greu, masiv, icneste sub greutatea discurilor ravasite. Alege de acolo unul si-l pune stiind ca-i place, o data si înca o data. Sa fi scris doar pentru ei Hrusca "Iliada si Odiseea".? Ce muzica divina! Nu stie sa danseze dar, o trage binisor spre el, îsi încolaceste bratele în jurul ei încercând sa pastreze ritmul impus, ca apoi sa se scufunde în ea. O soarbe din ochi de draga si ea raspunde la sarutarile gurii cu buze mici, sfielnice si mult prea însetate, cu mult mai patimase si mai ametitoare sarutari.

Zadarnic, acum, îsi mai doresc acele clipe tulburatoare! De le-ar putea în-toarce, ar face tot asa! Cu aceeasi nerabdare iar mai calca aleea si s-ar lasa pri-mita la fel ca altadata de-ar fi s-o cheme!

Parfumul de femeie azi nu îl mai incita. E atâta jale si tristete în ochii ce odata îi erau oglinda! Pianul nu mai e la locul lui, iar la ferestre mute, storuri grele si posomorâte ascund pe dupa ele, printre cute, chicoteli si voci pasionale, de mult apuse. Cristalurile prafuite stau cuminti în vitrine. Fructele din ceara tot dau în pârg an de an. Doar ramele îmbatrânite ale tablourilor mai trosnesc din  încheieturi sub greutatea vopselelor din pânza. Podelele ofteaza sub apasarea pasilor imaginari, iar candelabrul ce troneaza în tavan nu se mai leagana ca atunci când agatau în el lucruri ce le-aruncau în fuga de pe ei, hârjonindu-se.

Doar pe holuri când treci si-ti lipesti urechea de zidurile reci, se mai aude ca un ecou, înca nestins, chemarea: "Hai, vii?

Nu ma mai doare

Constat, cu stupoare, ca nu ma mai doare

Rana cea mare si nici celelalte

Tamaduite de vreme pe jumatate.

Ca pot sa trag, adânc, aer în piept,

Ca pot, iarasi, a merge drept.

Ca pot sa m-aplec, sa ma-nchei la pantof,

Ba chiar, pot sa adun de pe jos

Un boboc de floare, frumos.

Sa-l fi pierdut cineva? Sau, poate

A rasarit, din senin, în calea mea?

Constat, cu stupoare, ca pamântul

Nu se mai leagana si vântul perfid si grabit

Vrea sa-mi fure de pe buze

Cuvântul înca nerostit.

Bratele si-au desfacut strînsele atele

Degetele si-au aruncat de pe ele inelele.

Câta libertate!Sa poti gândi liber, face, spune

Sa dai, linistit, lucrurilor nume,

Sa ai curajul sa mergi, drept, mai departe!

Aproape ca nici nu mi se cuvin, aceste toate!

Pâna nu demult, am ratacit

Printre copaci uscati, desfrunziti

si m-au ranit macesi, razvratiti.

N-am stiut sa ma apar, sa lupt,

Sau, poate, nici n-am putut.

Am pastrat în mine strigatul, disperat

si m-am trezit în somn, speriat.

Am ridicat ochii spre cer, în zadar,

si-am cautat odihna lânga hotar.

si toate le-am facut în tacere

Chinuita de aceeasi cruda durere.

Am îngropat, cât mai adânc, amintirile,

Mi-am renegat, cu nerusinare, iubirile,

Mi-am ratacit, în adins, anii, sarmanii

si mi-am iertat, în tacere, dusmanii.

De oamenii dragi, cu dor, m-am ascuns

si-am rascolit, în jaratecul aproape stins,

O ultima pâlpaire, de vis. si ca sa scap

Mi-am pus toata cenusa din lume pe cap.

Am prelungit ziua în noapte

Sa pot tine prelegeri, dealtfel desarte,

Despre puritate, loialitate, respect, dreptate

si despre toate celelalte. Dar la ce bun?

Toti mi-au zis ca-s nebun. si-am tacut.

Acum, cand timpul e demult trecut

si ce-a fost de facut s-a facut,nu ma mai mir

Sa constat, cu stupoare, ca nimic

Din ce m-a durut ieri, astazi

Nu ma mai doare!











Document Info


Accesari: 1033
Apreciat:

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site

Copiaza codul
in pagina web a site-ului tau.




eCoduri.com - coduri postale, contabile, CAEN sau bancare

Politica de confidentialitate

Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2020 )