Documente online.
Username / Parola inexistente
  Zona de administrare documente. Fisierele tale  
Am uitat parola x Creaza cont nou
  Home Exploreaza
Upload


loading...



















































Intr-o alta viata

Poezii












ALTE DOCUMENTE

Vara la tara
Zebra
CAII LIBERI
AMICUL ION
Balet
Frig
EGIPETUL
CUM OCEANU-NTARATAT
LA QUADRAT
DIN OCEAN DE VISE


Te-am pierdut in universul rece...Ascult ecoul amintirilor ce izvorasc din mintea inghetzata.Strig in noaptea intunecata a sufletului in care nu mai poate patrunde nici o raza de lumina...sunt atat de ratacita in labirintul tristetzii si nu gasesc nici o cale de a iesi din acest haos al durerii

Inca mai strang la pieptul meu o parte din tine....care se scurge incet printre bratele mele.....privesc picaturile de ploaie...De ce nu pot lua cu ele si lacrimile mele?de ce aerul rece al iernii e incapabil sa-mi inghete sufletul?de ce inca tresar la fiecare rostire a numelui tau?De ce simt parfumul tau pe pielea mea?As vrea sa am un rasp pt toate astea....L Sufletul meu a obosit de atata framantare, a amortit in durerea spaimei de tacere eterna.




Te vreau iar lg mine cand totul se prabuseste in jurul meu...cand ma apuca dorul de tine..de noi. Parca acum cateva minute erai "aici" sau poate...acum o vesnicie???Iti aud si acum ecoul glasului si il simt cum se amplifica, cum ma invaluie ametzindu-ma...Nu mai vreau sa imi zambesti din fotografii, nu mai vreau amintiri!!!As da anii vietii mele pt a te  aduce timpul inapoi...si as pleca de langa tine ..doar sa fii din nou aici...te vreau inapoi ...vreau sa aud cum imi soptesti ca ma iubesti, sa imi stergi lacrimile, pt k tu  mi-ai daruit o "picatura" de fericire (chiar daca a fost de scurta durata) care mi-a invaluit sufletul in lumina.

Mi-e frica sa privesc in urma mea.....Totul a devenit gol, rece!!!Bratele mele!!!!......de ce ai ales sa mori in ele..de ce nu ai ales sa te imbratiseze si sa te iubeasca ca inainte?de ce ai ales moartea si nu VIATA?..Sunt satula de amintiri....vreau sa mor si eu..dar moartea nu ma vrea..iar fara tine nu pot sa invat sa traiesc!!!Astept momentul in care vom fi iar impreuna...astept clipa rece in care sufletul meu va pleca in cautarea ta...Astept clipa mortii...pt k te iubesc....chiar si dincolo de moarte

"De ce trebuie sa suportam consecintele faptelor celorlalti?Fericirea era facuta pt mine.nu se poa 636g610g te asha ceva..Nu mie!!! Nu eu!!! Dc eu?Doamne de ce eu?Ce ti-am facut eu?Exist?Sa fie asta singura mea vina?Trebuia sa ne casatorim?Cine?..Spune-mi cine?Mi-ai inegrit sufletul si acum nu imi dai nici un ajutor?De ce?Doamne?"

"Dumnezeu a exploatat toate complexele noastre de inferioritate, începând cu incapacitatea de a crede în propria noastra divinitate


"Fiecare îsi tinea trecutul închis în el, ca o carte stiuta pe dinafara, carte careia prietenii nu-i citeau decât titlul."


"Tristetea si bucuria depind mai mult de ceea ce suntem, decât de ceea ce ni se întâmpla."


În ropot ca ploaia aplauze vin
si flori
o multime îmi cad din senin.
si-mbatat de dulci fiori
ma înclin acelor care-s
oameni buni, m-au înteles.
Dar vad si fete serioase...
Sunt cei atinsi, de buna-seama,
Pânditi de fete curioase
si le e teama...

Timpul trece tacut
si multi vor uita ce-au vazut;
vor fi iar în negrul trecut.
Iar eu încep cu tainice soapte
povestea de la început
dar, totul se pierde în noapte...


"Omul este o stea înlantuita în trup."

As vrea sa-ncerc sa descifrez cuvântul
Ce vrea sa spuna în gemete vântul,
Sa-mbratisez ratacitoarea umbra
Ce mângâie o fata-atât de sumbra.

Sa fiu si eu printre acei cu care
Viata a avut o îndurare,
Fiindu-i mila, tragându-i înapoi,
Fara sa-i vânda vietii de apoi.

Si-apoi sa fiu iar umbra, sa fiu iar vânt,
Lumea-ntreaga descifrând al meu cuvânt
si vrând sa-mbratisez a mea umbra,
Sa râd, sa plâng de-o lume-atât de sumbra.



A venit toamna, acopera-mi inima cu ceva,
cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta.

Ma tem ca n-am sa te mai vad, uneori,
ca or sa-mi creasca aripi ascutite pâna la nori,
ca ai sa te ascunzi într-un ochi strain,
si el o sa se-nchida cu-o frunza de pelin.

si-atunci ma apropii de pietre si tac,
iau cuvintele si le-nec în mare.
suier luna si o rasar si o prefac
într-o dragoste mare."

"Într-o alta viata"


Era o zi ca asta, îti amintesti?
Cum ma iubeai tu,
Cum te iubeam eu... la fel,
În aceeasi masura ne bateau inimile
si ce mâna fina aveai..
Pare-mi-se ca erai artist,
Un scriitor sau poate pictor, stiu eu?
Portretul tau îl vad si acum
Când te zaresc trecând grabit pe lânga mine.

O alta viata tu,
O alta viata eu,
Aceeasi viata noi, cândva, demult [...]



De ceva vreme locuiesc intr-o alta viata.
Nu mai gasesc usa pe partea stanga,
zidurile impietresc strain,
nimeni nu mai stie cum sa le vorbeasca.
Crapatura prin care ne intra noaptea in ochi,
stii, aia de care radeam, acoperind-o cu fluturi,
mi se casca in palme, senin.
Oameni dezbracati de ani stau pe la porti,
incremeniti in cate o uimire.

Te pomenesti ca m-am impiedicat pe drum
de viata altui om
si m-am imbracat nitel cu ea
sau ea cu mine
sa vedem cum ne sta impreuna.
Acum, ca si-a gasit un rost,
nu vrea sa-mi mai dea drumul.

Si totusi, cateodata se face liniste, atata liniste
ca se aud mieii dormind departe.
M-as duce sa le ies in intampinare,
am de mers vreo doua vieti si un pic
-atatea au mai ramas pe-aici-
si o sa-mi pun capul pe gandurile tale,
cand o sa-mi fie greu sa ma mint
ca pot fugi prin mine mai repede decat moartea.

Dupa fiecare seara in care imi doresc sa mor vad prin ochii mintii gustul mortii.Fara sa simt fizic visez o lume intunecata plina de intuneric.De fiecare data ma trezeam ca dintr-o transa pana cand intr-o zi visul avea o aura care ma tinea in el.Am visat ca ma trezeam pe un pamant umed si inegrit de speranta vietii,unde gaseam masti transformate in oameni care isi faceau simtite sentimentele negative prin privirea indurerata al unui cosciug inconjurat de fantome cu chip cioplit de om.Mergand printre ei vad cum fiecare dispar prin fata ochilor mei.Incercarea mea disperata de a intreba cine era in cosciug ma arunca intr-o nesiguranta nesfarsita ca a celui din fata mea care si-a dat duhul.Caut sa vad numele sau dar cuvintele dispareau cand ma uitam la ele,singurele lucruri care erau pe cruce erau inceputul si sfarsitul meu.Acel cimitir era plin de ceata unui spectru care bantuia locul unde a fost omorat si unde a fost inmormantat.Uitandu-ma la ora vad un scris de mana neclar care scria ziua mea de nastere.Ma uit la un alt mormant si vad acelasi lucru.Din senin apare pe cer numele meu cu cuvintele"acum este randul tau pentru ce ne-ai facut noua"Din morminte ieseau forma distorsionata ar unor oameni fara chip si trup.Am facut un pas in spate si am cazut in mormantul deschis,unde vad ca cosciugul era gol...dar se descifra un scris in sange numele meu!

Simteam ca si cum mormantul se umplea cu o apa neagra.Din adancul inimii mele se simtea o lumina alba care a reusit sa ma ridice in cer pentru a disipa raul adus din lumea de dincolo.

De mult n-am mai avut parte de asemenea privilegiu... devin parca tot mai izolat de gândurile mele din pricina scrâsnetului lumii care se învârte tot mai repede în jurul meu. sau eu în jurul ei? Masini, claxoane, telefoane, usi, glasuri iritate, iritante si nervoase, muzica descompusa la nivel de bubuituri si sunete de smirghel pe sticla... Îmi caut gândurile dar acestea se strecoara printre zgomote si le pierd, îl însfac pe primul si-l tin bine...

Uneori ma mai trezesc în miez de noapte si parca le vad cu o claritate fantastica, oferindu-mi solutii incredibile la probleme aparent de nerezolvat... dar se ascund în ceata somnului si dupa pleoapele ce se închid... A doua zi le caut zadarnic... si iar ma multumesc sa-l însfac pe primul ce-mi apare.

Cand se lasa intunericul si tarmurile vietii devin stancoase, am nevoie de o mana de ajutor ca sa nu cad, si de o alata care sa-mi indrepte ochii dinspre grija posibilelor rani, inspre stelele sperantei care devin vizibile in intuneric...

Se micsoreaza firul vietii fara sa apuc sa deschid bine ochii, fara poate sa inteleg prea bine toate buclele vietii. Aveam 14 ani si doream sa am 19. Am 19 si mi-as dori sa am 14. Imi amintesc de bucuria si sperantele si imaginatia cu care pornim de atate ori in viata asta. De undeva de unde drumul e mai nisipos, mai sters, mai nevazut, spre un drum care cu cat creste, cu atat avem impresia ca vom alerga mai repede si mai cu putere spre a-i intelege mesajul, spre a-i cauta noutatile si pietrele mai bine asezate si legate, crezand ca-i lipsesc gropile drumului dinainte. Credem ca e perfect, ca vom pasi cu placere pe el.. ca apoi sa intelegem ca el ascunde fisuri, tristeti, namol, intersectii si singuratate. Stiu. Nu doar asta vezi intr-un drum ce nu e al tau acum, dar care iti e rezervat mai tarziu. Nu vreau sa vad doar traficul prea greu cu care poate ma voi confrunta, dar nici nu vreau sa-l omit. Ce am crezut despre destinatia la care am ajuns acum? Vedeam in fiecare pas o inaintare, o bucurie. Nu a fost asa, am ajuns unde vroiam sa ajung si imi place ca nu au fost doar bucurii si drum perfect. Ma bucur de gropi, de pietre prea mari, de traseu prea lung pt ca prin ele am invatat cu adevarat sa urmez un drum. Da, a fost presarat cu momente frumoase, speciale scaldate de o unica raza de soare ce le-a uscat in amintiri de inlocuit. Sunt recunoscatoare fiecarui spin si fiecarui crin, si le-as spune viselor mele de la 14 ani ca au fost indeplinite mai frumos decat credeau, prin faptul ca uneori umbrela impotriva soarelui s-a topit si cea impotriva ploii a cazut.. mult mai bine ca in loc de perfectiune m-am intalnit cu slabiciuni ce au facut sa bata clopotele inghenunchierilor. Ca visele perfectiunii au fost inlocuite cu visele simplitatii frumoase.. privind inainte la anii ce se vor adauga in viata mea, nu renunt sa cred in bucuria ce este inradacinata in ei, bucurie dublata de prezenta si nu de lipsa oricarei stanci la care nu voi putea ajunge, si de fiecare nor pe care voi vrea sa-l ating , la zborul oricarei pasari pe care nu-l pot stinge si nici incepe, il pot simti insa aprinzand in mine dorinta de a pluti lin in incredintarea Cerului ce ma adaposteste.

Ce va fi in viitor? Acelasi drum continuat cu alti pasi. Drum al vietii impletit in ani si numarat in binecuvantari



De multe ori in viata asta ne trezim ca am fost o perioada plecati, ca altcineva a inceput sa ne traiasca viata.Un cineva care nu ne place in mod deosebit. Ne trezim ca nu am mai fost suficient de atenti cu viata si comportamentul nostru, ca ne-am saturat sa luptam. Nu mai avem rabdare, suntem iritabili, ne enervam din orice si parca incep sa nu ne mai convina situatiile cu care ne confrunta viata. In momentul asta... unii dintre noi se opresc, sa se analizeze si sa mediteze. Altii nu se opresc, ci asteapta pana cand prietenii lor incep sa vina ingrijorati cu tot felul de intrebari in ce priveste comportamentul lor. Atunci din acestia unii se opresc si se analizeaza si mediteaza, altii nu.

Ce sunt prietenii? Pai, îmi imaginez viata ca un joc puzzle si ei completeaza locurile libere din viata mea, îi dau farmec si stralucire. Pe unii i-am pierdut din vina mea sau a lor însa m-am imbogatit cunoscându-i. Am început sa ma îmbogatesc când mi-am deschis inima, când am început sa iubesc, cînd am devenit vulnerabila. si drept urmare ... am descoperit ca e mai frumos decât de unul singur, e muuuuuuuuult mai placut sa ai cu cine impartasi, sa ai cu cine vorbi, sa ai cu cine te bate (uneori), am început sa ma schimb, sa devin alt om, sa ma slefuiesc ... si daca astazi sunt un alt om vreau sa le multumesc.

Drumul e pe sfarsite...Am uitat de unde am plecat si unde vreau sa ajung... Ochii care m-au condus si s-au uitat din vesnicie la mine se pleaca... golul timpului se-ntinde in fata mea. Stau singura si mirata in fata haului. Imi pare ca toate drumurile duc inauntrul intunericului, in miezul lumii. Destinatia pe care am vrut cu tot dinadinsul s-o evit se afla acum in fata mea... Ce pot face? Un pas inapoi, doi, trei... si acum? Caut usa, caut ochii... se inchid din ce in ce mai mult... Mutenie, Surzenie, Orbire. Caut Adevarul. Am refuzat sa traiesc in realitate. M-am inchis in fata lumii. Fug de valul aruncat de oameni si resping inevitabila realitate, vreau sa traiesc in vesnicul Adevar. Si ce daca ma vor judeca? Si ce daca ma vor exclude? Vor face si ei acelasi lucru cand Ochii se vor deschide spre ei si valul se va cobori greu de pe inima lor... Mi-am strans puterile si-am deschis usa... ma orbeste lumina, ma cuprinde slabiciunea si ma uit inapoi... As fi vrut sa nu fiu nevoita sa fac pasul asta... De ce nu intru in realitate, de ce nu incep si eu sa mimez lupta care se da acolo? Adevarul isi fixeaza ochii spre mine si-mi inflacareaza inima. Indemnul Lui rasuna obsesiv in mintea mea :"Cauta-ma!" Si pornesc... pasul acesta e hotarator... si mai fac unul... si inca... si inca... Stau la mijlocul Caii si lacrimile imi acopera ochii, ma las in bratele Vietii... picioarele-mi tremura, vocea mi se stinge si sufletul meu se elibereaza. Ma poarta peste hau... Intunericul se desfasoara sub mine, nu mai e in mine... acum e despartit de mine... Acum merg pe Cale, sunt in Adevar si toate fibrele sufletului meu sunt inundate de Viata. Traiesc visul cel fara de sfarsit.

Dupa fiecare seara in care imi doresc sa mor vad prin ochii mintii gustul mortii.Fara sa simt fizic visez o lume intunecata plina de intuneric.De fiecare data ma trezeam ca dintr-o transa pana cand intr-o zi visul avea o aura care ma tinea in el.Am visat ca ma trezeam pe un pamant umed si inegrit de speranta vietii,unde gaseam masti transformate in oameni care isi faceau simtite sentimentele negative prin privirea indurerata al unui cosciug inconjurat de fantome cu chip cioplit de om.Mergand printre ei vad cum fiecare dispar prin fata ochilor mei.Incercarea mea disperata de a intreba cine era in cosciug ma arunca intr-o nesiguranta nesfarsita ca a celui din fata mea care si-a dat duhul.Caut sa vad numele sau dar cuvintele dispareau cand ma uitam la ele,singurele lucruri care erau pe cruce erau inceputul si sfarsitul meu.Acel cimitir era plin de ceata unui spectru care bantuia locul unde a fost omorat si unde a fost inmormantat.Uitandu-ma la ora vad un scris de mana neclar care scria ziua mea de nastere.Ma uit la un alt mormant si vad acelasi lucru.Din senin apare pe cer numele meu cu cuvintele"acum este randul tau pentru ce ne-ai facut noua"Din morminte ieseau forma distorsionata ar unor oameni fara chip si trup.Am facut un pas in spate si am cazut in mormantul deschis,unde vad ca cosciugul era gol...dar se descifra un scris in sange numele meu!



Simteam ca si cum mormantul se umplea cu o apa neagra.Din adancul inimii mele se simtea o lumina alba care a reusit sa ma ridice in cer pentru a disipa raul adus din lumea de dincolo.

stau acum singura in camera si totul e asa de pustiu...si rece..nu e frig..e o raceala care ma apasa...care imi un fior de singuratate..sunt inchisa intre 4 peretii..ma cutremur toata..nu pot iesi..sunt prizoniera unei camere atat de reci in lipsa ta..sunt prizoniera unei iubiri care imi da putere sa ma ridic dar in unele momente ma doboara mai tare...

  e rece...nu pot sa mai sufar singuratate...nu vad dincolo de acesti peretii.unde esti?dc nu te pot gasi?dc nu eshti lg mine?Ce este cu tine?doamne ce mult iti simt lipsa..te vad parca cum intri si vreau sa te iau in brate..dar doamne..ajung lg usa si sunt singura..ma uit in jur si nu vad nimic..dc ai disparut..dc nu ai asteptat sa iti spun k te iubesc...unde ai disparut?doamne ce singura sunt...parac rad peretii de mine...rad de singuratatea mea...vreau sa inceteze odata...NU MAI SUPORT..UNDE ESHTI?DC NU MA aperi?apari ca o fantasma care imi inunda visele si care pare sa fie singura care ma poate ajuta sa infrunta crunta singuratate...ma pun intr-un tarziu in pat..descurajata k nu eshti lg mine..Doamne ce prostie am facut...patul e plin de parfumul tau..de mirosul tau...parca te vad lg mine dar dk ma uit mai bine sunt singura si trista...iar plang..imi ingheata lacrimile pe obraz..nu pot plange...mi-e dor de Sarutul fugar de "la revedere" sau cel prelung - pasiunea promisa...vreau s MI SE DARUIASA un  zambet moale, bland, din intuneric, intr-o noapte goala in care sfuletul mi-e gol..

Din toate lacrimile care au curs candva au crescut trandafiri din care in fiecare zi am cules cate unul. Si in fiecare zi mi-am adus aminte de 'spinii' pe care acestia ii aveau. Dar la vederea frumusetii lor am uitat de fiecare data ... Am cules pentru prima oara un trandafir alb pe care spinii nu-l uratisera inca si puritatea lui s-a oglindit in viata mea... Am cules apoi un trandafir rosu fara de care gradina mea n-ar mai fi ramas aceeasi. Atunci am inteles ce inseamna 'iubirea' si tot atunci... l-am intalnit pe 'el'... Fara sa vreau am simtit cel de-al treilea trandafir; ale sale petale galbene cum se scuturau una cate una in mana-mi cazuta in cautarea dragostei 'lui' zadarnice... Am simtit cum trandafirul cu petale transparente se scutura iar fiecare petala cadea una cate una ca fiind lacrimile mele... Am cautat in zadar sa gasesc in imensa 'gradina' orice alt trandafir pentru ca toti se uscasera. Atunci am cules fara sa vreau pe ultimul acela violet care inca nu se ofilise. Doar o petala aruncata a alunecat grabita pentru a pecetlui despartirea noastra ... Acum 'gradina' este goala si vantul 'alearga' de la un capat la altul pentru a da fila cu fila viata mea si pentru a 'matura' petalele cazute

Mi-a fost frica de inceput pt ca inceputul determina sfarsitul...acest sfarsit al tuturor si implicit al meu.acum mi-e frica de sentimentele ce inca mai traiesc pt tine pt ca ele ma ridica dar ma si doboara.mi-e frica de amintiri caci ele ma ommoara .....mi-e rica de viitor caci nu vei fi cu mine.mi-e frica ca nu vei fi fericit,...



loading...








Document Info


Accesari: 1537
Apreciat:

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site

Copiaza codul
in pagina web a site-ului tau.




eCoduri.com - coduri postale, contabile, CAEN sau bancare

Politica de confidentialitate

Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2020 )