MICHEL-ANGELO
A luat in maini argila necurata
Si ca pe-o jertfa a zvarlit-o-n foc.
Din brazda flacarilor albe, iata,
A rasarit o frumusete-n loc.
Intreaba aprig pietrele cu dalta
Ca pe-un oeracol somnoros de greu.
Le rascoleste una dupa alta,
Raspunsul pururi urma unui zeu.
Ca-n niste porti izbeste cu ciocanul
Si ploi de aschii imprejuru-i curg
Prin colbul orb ce-i bantuie aleanul
Zvacneste-n el strabunul demiurg.
Oriunde bate sparge si patrunde
Adanc sub coaa indarjitei humi,
Ecou, indata impietrit raspunde
Conturul vag al unei alte lumi.
1948, februarie
|
