Documente online.
Username / Parola inexistente
  Zona de administrare documente. Fisierele tale  
Am uitat parola x Creaza cont nou
  Home Exploreaza
Upload


loading...



















































SCRIERILE POSTUME ALE LUI JOSEF KNECHT

Poezii




SCRIERILE POSTUME ALE LUI JOSEF KNECHT

POEZIILE DIN VREMEA sCOLII sI A STUDENŢIEI




<Titlu> Tânguire

N-avem odihna. Lunecând prin vad,

Strabatem forme ca un râu, supusi:

Prin zi si noapte, paradis si iad

De setea de a fi suntem condusi.

Si astfel umplem forme iar si 121j94b iar,

Nici una nu ni-i tara, fericire, jug,

Mereu pe drum, cu soarta de homar,

Nu coacem pâine, n-avem lan si plug.

Nu stim nicicum ce-n ceruri ne-a fost scris,

Se joaca Dumnezeu cu noi neîncetat,

Cel mut si orb nu stie plâns si râs,

Nu-i pus în lanturi, nici stigmatizat.

Sa dainuim! Sa-ncremenim granit!

Aceasta ni-i dorinta necurmata,

Dar teama noastra  nu va lua sfârsit,

N-om poposi pe cale niciodata.

<Titlu> Întâmpinare

Naivii toti si cei cu chibzuiala

De îndoieli, ca noi, n-au nici habar.

Ca-n palma-i lumea, ne declara clar,

si adâncimea, simpla flecareala.

Caci daca-n asta lume ar fi fost

Dimensiuni mai multe decât doua,

Cum te-ai simti biet om la adapost ?

Cum ne-ar fi traiul fara grija noua ?

Deci, pentru-a fi în pace totdeauna,

Din trei dimensiuni sa stergem una.

De-i respectam pe cei cuminti si-al lor folos,

si-adâncul e ceva primejdios,

Atunci dimensiunea-a treia-i de prisos.

<Titlu> Dar tainic ne e dor...

Cu gratie de arabescuri fine,

A noastra viata pare sa-nconjoare

În dant de basm nimicul pentru care

Îti vinzi prezentul, te jertfesti pe tine.

Splendida joaca si minune vie,

Gingasa ca zefirul si curata,

Adânc sub crusta-ti vesela se-arata

Un vis de sânge, noapte, barbarie.

În gol se-nvârte viata mai departe,

Nesilnicita, si-are jocu-n fire,

Dar tainic ne e dor de-nfaptuire,

De procreare, suferinta, moarte.

<Titlu> Litere

Luam pana câteodata si-ntr-o doara

Asternem semne-n sir pe albe foi,

Pentru oricine, spusa lor e clara,

Un simplu joc, codificat de noi.

Dar un salbatic sau un om din luna

Aceste mâzgaleli de le-ar privi,

O lume nestiuta si nebuna

Din scrisul colturos l-ar iscodi.

Ca în panopticum i-ar sta-nainte

Un A si B cu chip de om sau lup,

În zvârcoliri ori adastând cuminte,

Un ochi, o limba, mâini, picioare, trup,

O urma pe zapada i-ar parea,

Ar patimi si ar zbura cu ea.

si tot ce nasc puterile naturii

în negre semne ar lua fiinta,

Ar luneca-n podoaba scriiturii,

Iubire ar zari, si suferinta.

Ar râde, ar plânge, uluit de ele.

Caci dincolo de-a scrisului zabrele

întreaga lume-n oarba ei miscare

Pasind, pitica, într-o închisoare

I-ar aparea ca-n vraja micsorata,

În semne ce aidoma arata,

Ca veselie, chinuri, moarte, viata

Tot una par si au aceeasi fata...

Pân' la sfârsit, salbaticul deodata

Ar scoate-un racnet si, de jar aproape,

Lovindu-si fruntea-n ruga murmurata

Ar da pe foc hârtia blestemata.

si poate ca atunci, cu somnu-n pleoape,

Simti-va ca nimicul lumii scunde

Ca un cosmar se-ntoarce în nestire,

Parca sorbit de-o tara de neunde -

si, surâzând, îsi va veni în fire.

<Titlu> Citind un filozof vechi

Ce-a fost pâna mai ieri un gând ales,

De-un veac înnobilat si-n floare,

Deodata-i vested, stins, neînteles,

Asemeni unei partituri din care

S-au sters diezi si chei; s-a prabusit

Castelul zguduit din temelie,

Se pierde trist, ca într-un gângavit,

Ce tu credeai eterna armonie.

La fel, un drag si admirat obraz,

Batrân si alb, în cute se boteste,

Iar duhu-i luminos si-atât de treaz

Agonizeaza trist, se ofileste.

si-un simtamânt ce te urca în slava,

Abia nascut, e retezat în zbor,

De mult de-un gând ti-e inima bolnava

Ca toate-n lume putrezesc si mor.

Ci totusi peste lesuri si duhoare

Se-nalta, dureros, dar cu putere

A spiritului facla arzatoare;

învinge moartea si în veci nu piere.

<Titlu> Ultimul jucator cu margele de sticla

Ţinând în mâna jocul colorat,

Sta ghemuit, iar tara-n lung si-n lat

Dupa razboi si ciuma e-n ruine,

Iar printre iederi zumzaie albine.

Trudita pace-n stihuri de psaltire

Rasuna stins peste batrâna fire.

Mosneagul sta margele numarând,

Albastra-i una, alba alta-n sir,

si mari si mici alege dupa rând.

Le-asaza-n cerc, ca pentru joc, pe fir.

A fost cândva maestru în simboluri,

Artist dotat si poliglot a fost,

si lumea a stiut-o pe de rost,

dar faima lui razbise pân' la poluri,

Colegi avea, si-nvataturi da multe.

Acum, batrân, cazut, însingurat,

Nici un scolar nu vine sa-l asculte,



Nu-l cheama nici un mester la duel;

S-au dus, si templele s-au spulberat,

si scoli si carti pierira. Numai el

Printre ruine sta cu jocu-n mâna,

Aceste ieroglife-n sens bogate

Cândva sânt astazi doar pestrite cioburi.

Maestrului îi scapa, desirate,

si pier, amestecându-se-n tarâna...

<Titlu> La o tocata de Bach

Domneste bezna... Liniste din veci...

O raza scaparând în norii reci

Adâncul lumii îl arata viu,

Creeaza spatii, si-n lumini solare

Da la iveala creste, culmi, ponoare,

Pamântul dur si-un aer siniliu.

Chemând la viata nenascutul plod,

Trezeste raza lupta si rodirea:

Cu spaima lumea arde în vapai.

Samânta de lumina ce-a cazut în vai

Preschimba rânduind, e preamarirea

Acestei vieti si-a razei ce-a dat rod.

si-naintând, sub lamura credintei,

Sadeste în creata omenire

Al Tatalui ceresc sublim avânt.

Devine chin si bucurie, grai si cânt,

Bolteste lumea-n dom al biruintei,

E fapta, duh, e lupta si iubire.

<Titlu> Un vis

În biblioteca unei mânastiri

Din munti, ma-ngaduira, singur, fratii.

Era-n amurg, cu molcome sclipiri

Pe toti peretii, mii de încrustatii

La sir, pe pergamente ma-ncântara.

Din raft, o prima carte trag afara,

Uimit si foarte curios citesc:

Spre cvadratura cercului un ultim pas.

Eu tomul asta - îmi zisei - din mâini nu-l las.

O alta carte-n quarto, aurie,

Marunt, pe-al ei cotor de piele scrie :

Adam mâncat-a si alt fruct ceresc.

Din care pom ? Din cel al vietii doara.

O fi Adam etern ? Deci asta-seara

Nu în zadar venii aici. si alta carte

Scânteie minunata, de departe,

Un curcubeu, cu litere-nflorite

De mâna unui mester zugravite:

Culori si tonuri corespunzatoare.

Arata cum nuanta si culoare

Îsi afla un raspuns în melodie.

Ce coruri de culori, ce-armonie

Ma fermecara ! si-mi trecu prin minte:

Aici e raiul cartilor, fireste,

Iar fiece volum mi-o dovedeste;

La tot ce-am vrut sa stiu cândva în viata,

La tot ce-am cautat, aflu povata,

Pâini coapte si fântâni la orice pas.

Caci orice tom priveam întrebator, grabit,

Purta pe scoarta titlul mult dorit,

Fagaduind raspunsuri la sarade;

Puteai sa iesi din orisice impas,

S-ajungi la miezul orisicarei roade,

Pe care de când lumea carturarul

L-a tot visat si l-a râvnit scolarul.

stiinta, poezia, dintr-o fila,

Îsi aratau profundul sens curat,

Probleme, întrebari de rezolvat

si chei si vorbe îsi gaseau, cea mai subtila

Esenta-a spiritului sta pastrata

În aste minunate carti de vis,

Iar cheile cu care-ai fi deschis

A tainelor de orice fel lacata

Sta la-ndemâna în vrajitul ceas.

Deci, curios, cu mâini tremuratoare

Am pus pe masa-o carte oarecare

si magicele slove descifrai,

Precum în vis ades dezlegi deodata

Vreun semn ce de niciunde nu-l stiai,

si într-o clipa bolta înstelata

M-a smuls spre ea, ca-n lumi de zodiace;

În juru-mi se ciocneau cu dusmanie

si iar se contopeau în buna pace

Tot ce aceasta omenire stie

si-n mii de ani popoarele aflara,

Sau în imagini îsi închipuira.

Din vechi simboluri, gânduri iar si iara

Noi întrebari în fata-mi se ivira,

Asa ca într-un ceas sau o clipita

Al omenirii drum din nou îl parcurgeam

si vechea-ntelepciune-ntinerita

Cu întelesul ei mi-o însuseam.

Citeam, si scriitura desenata

Se împletea, se desfacea îndata,

Se aseza în sir pe cer, ca-n pagini,

si, frânta iar, se aduna-n imagini,

Caleidoscop de chipuri învestite

Cu chei si întelesuri inedite.

Într-un târziu, orbit de-acestea toate,

Privirea ridicându-mi de pe foi,

Vazui ca-n vasta sala eram doi.

Întors spre carti, bibliotecarul poate,

Un serios si harnic batrânel,

Lucra la tomurile lui în graba.

Ce-o fi facând - ma-ntreb - cu-atâta zel ?

Voiam sa stiu neaparat ce treaba

Avea de savârsit. si-l vad ca ia

Cu mâna-i de mosneag o carte grea,

O salta usurel spre ochi, citeste

Ce-i scris pe ea si-apoi, suflând o data

Cu buze albe, titlul abureste -

Ce titlu si ce carte minunata ! -

Îl sterge-ncet c-un deget, surâzând,

si scrie-n loc un altul, nou, cu care

Cel vechi n-avea nicicum asemanare,

si-asa lua tomurile rând pe rând,

Punând un titlu nou la fiecare.

Nimic nu pricepeam, ma coplesea uimirea

si-ntr-un târziu mi-am reîntors privirea

Spre cartea mea deschisa înainte,

Abia-nceputa si pulsând de viata,

Dar tot ce ma-ncântase disparuse,

Pierisera imagini si cuvinte,

Se-mprastiase lumea de simboluri,

Iar sensul ei se risipise-n goluri,

Se tot rotea, se tulbura ca-n ceata

si-n locul ei nu ramânea decât

Un pergament cu fata de cenusa.

Pe umar ma atinse cineva,

Ma-ntorc, batrânul arhivar era.

Cum ma ridic, el ia surâzator

Volumul meu, si-n vreme ce-un fior

Ma-ngheata, cu un deget, usurel,



El sterge tot; pe pielea fara pete

Asterne-un titlu nou, reia dilemele

Stravechi si, rezolvând toate problemele,

Silabisind le scrie pe-ndelete.

Apoi, tacut, si tom si pana ia cu el.

<Titlu> Îndatorire

Cucernici crai vegheara cu dreptate,

La început, ca omul muritor

Sa taie-n tihna brazda pe ogor,

S-aduca jertfe, cumpatat în toate.

Pe-atunci cu totii adorau puterea

Ce cumpaneste sori si luni pe cer,

Cu-ntruchipari ce nu cunosc durerea

si, luminoase-n veci, nicicând nu pier.

S-a stins de mult preasfânta dinastie,

Iar muritorii singuri au ramas,

Într-un vârtej de patimi si-n impas,

Împinsi arazna, fara piosie.

Dar dorul dup-un trai cinstit nu moare

si-avem îndatorirea pe pamânt

Prin jocul de simboluri si prin cânt

Sa tinem treaz ast vis de înaltare.

si, poate, noaptea se va risipi,

si, poate, alta era va sa vie,

Când iara zeul soare va domni,

Ofrandele primind cu bucurie.

<Titlu> Baloane de sapun

Ani îndelungi de cugetare pune

Batrânul învatat în al sau op

si, ca-ntr-un joc, din dulcea-ntelepciune

Anina-n ramuri vestede un strop.

Studentul plin de zel si-nflacarat

Arhive rascoleste si anale,

Însufletindu-si lucrul avântat

Cu gânduri tineresti si geniale.

C-un pai, un baietas înalta-n zbor

Baloane de sapun, pestrite stele,

si ca un psalm maret, stralucitor

Baloanele duc sufletu-i cu ele.

Tustrei, mosneag, student si baietel,

Din valurile Mayei tes vrajite

Minuni de vis atât de felurite,

Dar fiecare vis aduna-n el

Lumina cea din veci, zâmbind la fel.

<Titlu> Dupa o lectura din "Summa contra Gentiles"

Cândva un trai mai drept a fost se pare,

Mai buna lumea, mintile mai clare,

A sti-nsemna sa faci filozofie.

Acei batrâni traiau cu voiosie,

Cum de la Plato-i stim, de ia chinezi

si-n tomurile vechi, uimit, îi vezi -

De câte ori patruns-am cu sfiala

În Summa vasta, ca-ntr-o catedrala,

Ne-a-ntâmpinat o lume-ndepartata

De dulce adevar si preacurata :

Un spirit luminos stapân pe firea-ntreaga

Pe Dumnezeu de om, pe om de cer îl leaga

Frumosul, legea si orânduirea

Întregului îi dau desavârsirea.

Noi ce-am venit în era mai târzie

Parem sortiti la lupta, pribegie,

La îndoieli si ironie-amara,

Truditi de nostalgii ca de-o povara.

Dar, poate, pentru cei ce or sa vina

si noi s-avem o fata mai senina,

Ca niste întelepti privind spre astre,

Caci corul încalcat al vietii noastre

Pâna la ei se va preface-n armonie

si-n mit impasul, trista batalie.

Iar cel ce-acum deloc nu crede-n el,

Purtând în suflet deznadejdea grea,

Va deveni cu vremea un model

Pe care tinerii îl vor urma;

si cel ce azi în îndoieli se zbate

Invidiat odata fi-va, poate,

Ca unul ce-a trait netemator

În raiul unui veac surâzator

si care fericit ca pruncii fu.

Caci si în noi, ca-n orice ev, traieste

Eternul spirit ce ne înfrateste:

El dainuie mereu, nu Eu si Tu.

<Titlu> Trepte

Cum tot ce-i tânar si-nflorit apune

Îmbatrânind, asijderea oricare

Virtute, vârsta sau întelepciune

La vremea ei da-n floare, apoi piere.

Oricând rosteste viata vreo chemare,

Al nostru suflet, gata de-nnoire,

Cu eroism si fara de durere

Patrunde-n lumea cea necunoscuta.

În orice început, e-o vraja peste fire,

Ne apara si sa traim ne-ajuta.

Un spatiu sa schimbam cu celelalte,

si nici o vatra nu ne fie draga;

Al lumii duh în lanturi nu ne leaga,

Ci vrea din treapta-n treapta sa ne salte.

De-om poposi în vreun ungher al vietii,

Vom picoti sub coaja de rugina;

Doar cel ce-o ia la drum prin valul cetii

Se mântuie de lene si rutina.

si, cine stie, chiar si-a mortii coasa

Noi spatii largi în fata ne-o desface,

Chemarea vietii-n veci de veci nu tace...

Hai, inima, la drum si fii voioasa!

<Titlu> Jocul cu margele de sticla

Piosi, a universului cântare

si muzica maestrilor îndata

Vom asculta, poftind la sarbatoare

Mari spirite din era minunata.

Formulele cu sens adânc si tainic

Precum o vraja-n slavi ne va sui,

Furtuna, infinitul, viata trainic

S-or închega în clare-alegorii.

Rasuna-n ele limpezi lumi celeste,

Sa le slujim e-al vietii noastre har;

Nu poti sa cazi din cercurile-aceste

Decât în sfântul lor focar.



loading...








Document Info


Accesari: 1347
Apreciat:

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site

Copiaza codul
in pagina web a site-ului tau.




eCoduri.com - coduri postale, contabile, CAEN sau bancare

Politica de confidentialitate

Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2020 )