Strainei
Cu trupul meu slutit de ura
Înaintam grabit spre nicaieri.
Desi în juru-mi toate înaltau o oda vietii,
Pictam amprenta mortii cu pasii mei
Stingheri.
Desi aveam urechi nu îndrazneam zari,
Pupilele-mi ratacitoare-n bezna nimic nu auzira
Poate doar vocea muta a creierilor mei
Cautând timpane la care sa se-nchina
Paseam agale strivind cu fiecare pas
si oase si cadavre!
Ale clipelor ucise-n chinuri
De singuratate.
Dar lumina vie ma izbi în fata
Lumina dulce a vietii în ochiul tau de fiara
Ma orbi pe mine, dresorul neîmblânzit.
Cazut-am în pacat, iar pe-a iubirii cruce
Fost-am rastignit.
|
